Drepturile omului în UE

1. Considerații generale

Drepturile omului, democrația si statul de drept sunt valori esențiale ale Uniunii
Europene. Introduse chiar în tratatele sale fondatoare, acestea au fost consolidate prin
adoptarea unor serii de documente, care au facilitat parcurgerea unor etape instituționale.

Astfel, istoria Uniunii Europene poate fi reperată prin prisma evoluției protecției
drepturilor omului, ce a influențat decisiv forma, precum si funcțiile actuale ale
organizației.

De asemenea, prin fiecare pas prin care au fost stabilite noi reglementări, ce
au condus la dezvoltarea Uniunii, au fost acordate noi garanții in privința drepturilor omului.

Două componente principale ale libertăți de circulație a persoanelor, şi anume dreptul de

intrare şi şedere şi cel de a exercita o activitate profesională, erau strâns legate, primul drept
existând de fapt în scopul exercitării celui de-al doilea. Prin Decizia din 1976 a
reprezentanților statelor membre reuniți în Consiliu se consacră un al doilea drept pentru
cetățeni statelor membre, şi anume dreptul de a vota şi de a candida pentru Adunare (viitorul
Parlament European), el exercitându-se însă doar în statul de cetățenie. Actul Unic European
atribuie libertăți de circulație a persoanelor un caracter mai general, stabilind ca obiectiv
lărgirea categoriilor de persoane care beneficiază de ea. Pe de altă parte, începând cu anul
1970 Curtea de Justiție a consacrat drepturile omului ca izvoare nescrise de drept comunitar,
în categoria principiilor generale ale dreptului, impunând astfel respectul lor de către
instituțiile comunitare. Tratatul asupra UE a confirmat jurisprudența Curții în priința
drepturilor omului, menționând că Uniunea Europeană respectă drepturile omului aşa cum
sunt ele garantate şi consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului din 1950 şi de
tradițiile constituționale ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului, în plus, el
lărgeşte aria drepturilor cetățeniilor statelor membre şi instituie cetățenia europeană.
Cetăţenii statelor membre devenind astfel şi cetăţeni europeni. În acel moment cetăţenii
Uniunii aveau următoarele drepturi: dreptul de liberă circulație pe tot teritoriul Uniunii,
dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru Parlamentul european inclusiv pe teritoriul statului de
reședință, dreptul de a alege şi de a fi aleşi pentru organele colectivităților locale ale statului
de reședință, dreptul de petiționare la Parlamentul European, dreptul de a se adresa Avocatului
European al Poporului numit de Parlamentul European, dreptul la protecția diplomatică şi
consulară din partea altui stat membru decât cel de cetăţenie.
Tratatul de la Amsterdam introduce încă două drepturi: dreptul de acces la documentele
Consiliului, Comisiei şi Parlamentului European, respectiv dreptul de a scrie
instituțiilor/organelor Uniunii în oricare din limbile ei oficiale şi de a primi răspuns în aceeaşi
limbă; în plus, el introduce principiul egalităţii în general în faţa autorităţilor Uniunii şi ale
statelor, adică nediscriminarea pe bază de sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, religie,
convingeri, limbă, origine etnică sau rasă, lărgeşte egalitatea bărbaţi/femei şi la alte aspecte
decât remunerația şi prevede măsuri efective de protejare a drepturilor omului. Astfel,
respectul de către statele terțe al drepturilor şi libertăților fundamentale devine expres o
condiție de aderare la Uniune; violarea masivă şi persistentă a drepturilor şi libertăţilor de
către un stat membru dă Consiliului posibilitatea de a-i suspenda acelui stat anumite drepturi.
Se mai prevede controlul instanţelor unionale privind respectarea de către instituțiile
comunitare a drepturilor şi libertăților fundamentale ca principii generale ale dreptului.
Tratatul de la Nisa continuă cu măsurile de protecţie a drepturilor omului, deşi nu introduce
drepturi noi. Astfel, Consiliul poate constata că există un risc clar de violare a drepturilor
omului de către un stat membru. Am menționat şi Carta drepturilor fundamentale din 2000,
adaptată în 2007, care a dobândit valoarea dreptului primar odată cu intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona.

2. Dreptul de liberă circulație

Dispozițiile din tratate privind dreptul de liberă circulație, care sunt, în principiu, de efect
direct, sunt aplicate în principal prin Directiva 38/2004 a Consiliului şi Parlamentului, care
înglobează toate actele anterioare ce reglementau diferite aspecte şi diferiți beneficiari ai
liberei circulații, inclusiv procedura de urmat. Aceste dispoziții se aplică cetățenilor statelor
membre ale Uniunii (cu unele excepții), precum şi cetățenilor statelor terțe aflați în
următoarele ipoteze: statele lor sunt legate de Uniune prin acorduri de asociere sau de
cooperare, sunt membri ai familiei unui cetățean al Uniunii, caz în care dreptul lor este
accesoriu. Sunt salariați ai unui angajator situat într-un stat membru, care îi trimite să presteze
servicii sau îi detaşează în alt stat membru, caz în care dreptul lor este de asemenea accesoriu.
În privința cetățenilor statelor terțe trebuie precizat că dreptul de a circula liber nu li se aplică
totdeauna integral şi sub toate aspectele.
Din punct de vedere economico-social, categoriile principale de beneficiari pe care le vizează
acest drept sunt: salariații; lucrătorii independenți; studenții şi elevii; pensionarii şi alți
inactivi. La aceste categorii se adaugă următorii membri de familie ai titularului dreptului,
indiferent că au cetățenia unui stat membru sau a unui stat terț: soțul/soția/partenerul de viață,
în acest ultim caz dacă parteneriatul este înregistrat şi dacă în statul de primire le echivalează
cu o căsătorie, descendenții titularului/soțului/soției/partenerului de viață care au sub 21 de ani
sau se află în întreținerea titularului/soțului/soției/partenerului de viață, precum şi ascendenții
aflați în întreținerea titularului/soțului/soției/partenerului de viață ( exceptând categoria
studenți/elevi). În plus, statele se angajează să favorizeze admiterea pe teritoriul lor şi a altor
membri de familie decât cei menționați, dacă fie ei sunt în întreținerea titularului, fie trăiesc
sub acelaşi acoperiş şi gospodăresc împreună cu el, fie starea lor gravă de sănătate impune
îngrijirea lor de către titular, de asemenea, statele vor favoriza şi admiterea partenerului de
viață cu care titularul are o relație durabilă, atestată legal. În toate aceste cazuri însă nu este
vorba de un drept propriu-zis.

Pentru elevi si studenți dreptul la liberă circulație a fost introdus, pentru şederile ce depăşesc
trei luni, în 1990, printr-o directivă emisă în baza Actului Unic şi înlocuită în 1993. Deci,
tratatele constitutive permiteau libertatea de circulație la această categorie pentru perioadele
de maximum trei luni de deplasare. Dreptul de şedere este limitat la durata studiilor, iar
studentul sau elevul trebuie să posede venituri suficiente pentru a se întreține şi să aibă
asigurare de sănătate, fiind însă suficient să declare acestea şi nu să demonstreze cu acte
existența lor.
Prin venituri suficiente se înțeleg cele aflate deasupra nivelului minim sub care statul de
reședință acordă asistență socială sau o pensie minimală de securitate socială. Regula
nediscriminării vizează accesul la învățământ, efectuarea studiilor, drepturi civile.
Este exclus deci dreptul la protecție socială şi la avantaje sociale în sens larg, precum şi
dreptul la avantaje specifice categoriei, cu condiția însă ca aceste avantaje să nu aibă ca scop
tocmai accesul la învățământ.
Dreptul de a efectua studii
Acest drept se referă la studiile cu caracter profesional în sens larg, adică la cele care după
terminare dau dreptul şi posibilitatea (nu şi obligația) practicării unei profesii sau meserii,
indiferent de natura acesteia, de vârsta beneficiarului şi de nivelul formației; sunt deci excluse
doar studiile cu caracter exclusiv sau preponderent cultural, educativ, general.

-Concluzie

În perspectivă, interesul Uniunii Europene este acela ca, prin instituțiile sale
democratice, să răspundă cerințelor cetățenilor săi, căci, în mod indiscutabil, statele membre
ale Uniunii s-au înscris, în lumina noilor conflicte care se desfășoară pe scena internațională,
într-un proces de reevaluare a opțiunilor în privința drepturilor lor și de reașezare a societății
pe fundamentul democrației, cadru în care, respectul pentru drepturile omului trebuie să
devină cel mai important obiectiv, cu atât mai mult, cu cât, însăși securitatea internațională
este legat de respectarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului.
 BIBLIOGRAFIE

https://irdo.ro/irdo/pdf/540_ro.pdf

https://ro.scribd.com/doc/54996995/Drepturile-Omului-in-UE

https://books.google.ro/books?id=9K6ZebHSsw4C&pg=PA5&hl=ro&source=gbs_selected_p
ages&cad=3#v=onepage&q&f=false