-DREPTURILE CETATENILOR in UE

Educatia pentru cetatenie este considerata, pe plan european, ca prioritate a reformelor

educationale. Aceasta este vazuta ca instrument al coeziunii sociale, bazata pe drepturile si
responsabilitatile cetatenilor.
De asemenea, reprezinta o dimensiune majora a politicilor educationale in toate tarile
europene. Astfel, se poate spune ca educatia pentru cetatenie este un scop educational,
dirijand sistemul de invatamant catre un set de valori comune, cum ar fi: diversitatea,
pluralismul, drepturile omului, justitia sociala, bunastarea, solidaritatea.
Ca statut de drepturi, cetatenia ajuta la observarea naturii compozite a Uniunii
Europene, care este ea insasi o comunitate de drept, un sistem socio-economic si din ce in ce
mai mult o entitate politica.
Prin notiunea de drepturi fundamentale cetatenesti se desemneaza acele drepturi ale
cetatenilor care, fiind esentiale pentru existenta fizica, pentru dezvoltarea materiala si
intelectuala a acestora, precum si pentru asigurarea participarii lor active la conducerea
statului, sunt garantate de insasi Constitutia[1].
Conform unei alte definitii, foarte asemanatoare[2],drepturile fundamentale sunt acele
drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora,
indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin
Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.
Drepturile, inscrise pentru prima data in Tratatul de la Maastricht si completate ulterior
la Amsterdam, Nisa, mai nou in Constitutia europeana, exista nu numai in cadrul tratatelor, ci
si in alte acte normative: decizii ale Consiliului, directive, etc.
In anul 1998, Comisia europeana a lansat serviciul de informare 'Europe direct', in
scopul de a informa cetatenii asupra posibilitatilor si drepturilor care le sunt oferite prin
cetatenia europeana.
Drepturile fundamentale si valorile democratice sunt respectate in statele membre ale
Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte, precum Conventia Europeana a
Drepturilor Omului (1950), Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948), Carta Sociala
Europeana (1962) sau Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor
(1996).
Uniunea si statele sale membre sunt deci obligate sa respecte aceste valori,
organismele care vegheaza la respectarea lor fiind tribunalele nationale si Curtea Europeana
de Justitie.
Daca un stat membru incalca drepturile fundamentale si valorile democratice in mod
flagrant si sistematic, Uniunea poate sa ii impuna sanctiuni politice ori economice.
Una din conditiile care trebuie indeplinite pentru aderarea la Uniunea Europeana este
respectarea acestor drepturi fundamentale.

Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, in mod oficial, in decembrie 2000, cand a fost
proclamata Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest document este
structurat in 6 capitole: Demnitatea; Libertatile; Egalitatea; Solidaritatea; Cetateni; Justitia.
Exista si un al VIII- lea titlu: interzicerea si aplicarea Cartei cuprinzand in total 54 de
articole care definesc valorile fundamentale ale Uniunii Europene si drepturile civile, politice,
economice si sociale.
Primele capitole ale Cartei sunt dedicate demnitatii umane, dreptului la viata, dreptului
la integritatea persoanei, libertatii de exprimare si libertatii de constiinta.
In capitolul 'Solidaritatea' sunt introduse drepturi sociale si economice, precum:
dreptul la greva, dreptul salariatilor la informatie si consultari, dreptul de a avea atat viata de
familie, cat si viata profesionala, dreptul la protectie sociala si la serviciile sociale din
interiorul Uniunii Europene, protectia sanatatii.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene promoveaza, de asemenea,
egalitatea intre sexe si introduce drepturi, precum protectia datelor, interzicerea practicarii
eugeniei si a clonarii fiintelor umane, dreptul la un mediu protejat, drepturile copilului si ale
persoanelor in varsta sau dreptul la o buna administrare.
Cetatenia Uniunii Europene confera o serie de drepturi cetatenilor statelor membre si
consolideaza protectia intereselor acestora.[3]
Tratatul de la Maastricht instituie 5 categorii supranationale complementare cetateniei
nationale.
A. Dreptul la libera circulatie, dreptul la sejur si de stabilire, dreptul la munca si la
studii in toate statele membre. Acest drept este recunoscut cetatenilor Uniunii prin art. 18 din
Tratatul instituind CE este considerat ca fiind nucleul cetateniei europene, pentru ca el
constituie conditia obiectiv necesara de indeplinit, fara de care exercitatrea altor drepturi
conferite cetatenilor comunitari ar fi practic, imposibila.
Dreptul la libera circulatie este asigurat independent de cetatenia lor, membrilor
familiilor, muncitorilor, pensionarilor, studentilor, oricarui cetatean comunitar care nu
beneficiaza de dreptul la circulatie in virtutea altor dispozitii ale Tratatului.
Aspectul cel mai important al acestui drept la libera circulatie il constituie posibilitatea
oferita cetatenilor Uniunii de a-si exercita in mod privilegiat in raport cu alti straini, un drept
de intrare larg si general intr-unul dintre statele membre, altul decat cel de origine.
Deci putem afirma ca cetatenii europeni se pot deplasa oricare ar fi motivul dintro tara in alta a Uniunii Europene numai pe baza unui document de identitate sau a unui
pasaport valabil[4].
Dreptul de sejur intr-un stat membru, altul decat cel de origine, si posibilitatea care
decurge de aici de stabilire a unei resedinte pentru cetatenii comunitari, legislatia
comunitara derivata, a inceput sa contina dispoziii cu privire la un tratament privilegiat in
raport cu cel rezervat majoritatii strainilor. Din acest punct de vedere reglementarile
comunitare sunt centrate pe eliberarea unui document denumit carte de sejur valabil cel

mult 5 ani de la data emiterii si care poate fi reinnoit automat. Aceasta carte de sejur nu are
valoare constitutiva de drepturi ci numai una de recunoastere a drepturilor.[5]
Intrarea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi interzisa decat din ratiuni de
securitate si sanatate publica, iar interzicerea trebuie justificata (art. 18 al TCE).
B. Dreptul de vot si dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European si la
alegerile locale in statul de rezidenta, in aceleasi conditii cu cetatenii statului respectiv.
Articolul 19 din Tratatul instituind CE atribuie si recunoaste, prin dispozitiile sale, dreptul
cetatenilor Uniunii Europene de a a alege (prin vot) si de a fi alesi, atat la alegerile
municipale, cat si la alegerile europene, in statul de rezidenta, pe de o parte, si in cel de
apartanenta (de origine), pe de alta parte.
C. Dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat tert (stat care nu este membru al
Uniunii Europene) de protectie consulara din partea autoritatilor diplomatice ale unui stat
membru, in cazul in care tara din care provine nu are reprezentanta diplomatica ori consulara
in statul tert respectiv.
In acest sens articolul 20 din Tratatul instituind CE prevede ca orice cetatean al
Uniunii Europene beneficiaza, pe teritoriul unui stat tera in care statul membru, al carui
resortisant este, nu are reprezentanta de protectie din partea autoritatilor diplomatice si
consulare ale oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca cele stabilite cetatenilor acestui stat.
In acest sens trebuie sa se tina seama de anumite conditii pe care trebuie sa le
indeplineasca o persoana pentru a beneficia de protectie diplomatica sau consulara si anume:
absenta pe teritoriul pe care se gaseste cetateanul care solicita protectie diplomatica sau
consulara, a unei reprezentante permanente sau a unui consul onorific, din propriul sau stat
membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat, membru al UE care-l reprezinta intr-un mod
permanent.
Cetateanul care solicita protectie diplomatica sau consulara trebuie sa faca dovada
cetateniei sale (prin pasaport, act de identitate sau un alt document) in fata reprezentantei
diplomatice sau consulare solicitate.
D. Dreptul de petitie in fata Parlamentului European.
Acest drept de petitie este o institutie clasica, gasindu-si o larga aplicare aproape
toate constitutiile din perioada liberala astfel acest drept a fost considerat ca un drept de
libertate, un drept civil sau un drept politic.
Petitia poate avea ca obiect orice problema cu privire la activitatile Uniunii si poate, in
tacerea Tratatelor sa fie exercitata si de resortisantii din statele terte prezenti pe teritoriul
Uniunii. De asemenea, ea poate sa vizeze si acte ale institutiilor nationale adoptate in
aplicarea dreptului comunitar.[6]
Altfel spus petitia este o cerere prezentata unei institutii de una sau mai multe persoane cu
scopul preantampinarii unei presupuse injustitii sau a unei situatii nesatisfacatoare sau pentru
a obtine incetarea unei astfel de situatii.

Aceasta petitie poate fi individuala sau colectiva, trebuie sa fie scrisa, redactata in una
din limbile oficiale ale Uniunii, semnata de petitionari si trebuie sa se identifice in mod clar pe
fiecare dintre ei, adica trebuie sa fie scrise numele lor, calitatea, cetatenie si domiciliul si in
cazul persoanelor juridice trebuie sa fie mentionate: denumirea, domeniul de activitate, sediul
statutar si adresa.
Petitia trebuie sa fie destinate unui deputat, unei Comisii si Presedintelui Adunarii si
subiectul petitiei trebuie sa fie din domeniile de activitate ale Comunitatii (TCE, art. 138
D, noul art. 194).[7]
E. Dreptul oricarui cetatean al Uniunii si orice persoana fizica sau juridica cu resedinta
sau cu sediul statutar intr-unul din statele membre are dreptul de a sesiza Mediatorul European
cu privire la unele cazuri de proasta administrare in activitatea institutiilor, organelor si
organismelor Uniunii, cu exceptia Curtii de Justitie a Uniunii Europene in exercitiul
functiunilor sale jurisdictionale.
Mediatorul European isi exercita atributiile in deplina independenta, in interesul
general al Comunitatilor si al cetatenilor Uniunii. El nu solicita si nu accepta instructtiuni din
partea vreunui guvern sau a altui organism (Statutul mediatorului art. 9.1).[8]
Mediatorul este numit de Parlamentul European si este abilitat sa primeasca plangerile
si sa efectueze anchetele necesare.
In cazul constatarii unei administratii defectuoase sesizeaza institutia, organismul sau agentia
in cauza, care are la dispozitie trei luni pentru a-si comunica opinia.
Apoi Mediatorul European transmite un raport Parlamentului European si institutiei,
organismului sau agentiei in cauza, iar persoana care a inaintat plangerea este informata cu
privire la rezultatul anchetelor (art. III-335).
Aceste drepturi enumerate sunt prevazute in Tratatul de la Maastricht pentru a stabili
statutul de cetatean al Uniunii Europene. Ca urmare a intrarii in vigoare a Tratatului de la
Amsterdam mai putem mentiona si alte drepturi cu privire la cetatenia europeana si anume:
Dreptul de adresare catre institutiile europene intr-una dintre limbile oficiale si de a
primi raspuns in acea limba (Articolul 22 al Tratatului CE)
Dreptul de a avea acces, in anumite conditii, la documentele Parlamentului European,
Consiliul si Comisiei (Articolul 255 al Tratatului CE)
Dreptul la o buna administrare art. II 101:
Orice persoana are dreptul de a vedea afacerile sale tratate impartial, echitabil si itr-un
termen rezonabil, din partea institutiilor, organelor si organismelor Uniunii.
Acest drept implica:
a). Dreptul fiecarei persoane de a fi ascultata inainte de luarea deciziilor impotriva sa, a unei
masuri individuale care sa afecteze in mod nefavorabil;

b). Dreptul de acces al fiecarei persoane la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime
legate de confidentialitate si de secretul profesional si de afaceri;
c). Obligatia pentru administratie de a-si motiva deciziile sale;
Orice persoana are dreptul la despagubire din partea Uniunii pentru daunele cauzate de
catre institutiile, sau de catre agentii acestora, aflati in exercitiul functiunii, conform
principiilor generale comune in dreptul Statelor membre.
Conform Tratatului de la Maastricht, care aduce o serie de modificari Tratatului ce
instituie Comunitatile Europene, cetatenia Uniunii se prezinta ca o cetatenie ' satelit' in sensul
ca dobandire a sau pierderea sa este conditionata de dobandirea sau pierderea cetateniei unuia
dintre statele membre ale Uniunii.
1.Modurile de dobandire a cetateniei in sistemul conventional European
Conform art. 6 din conventia adoptata la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 - Conventia
europeana privind cetatenia fiecare stat parte la conventie trebuie sa prevada in dreptul sau
intern dobandirea cetateniei de catre:
- copiii al caror parinte poseda in momentul nasterii cetatenia unui stat parte
- nou-nascutii gasiti pe teritoriul sau care ar fi altfel apatrizi.
De asemenea statele parte la Conventie trebuie sa faciliteze in dreptul lor intern
acordarea de cetatenie: sotilor resortisantilor sai; copilului unui resortisant al sau; copiilor ai
carora unul dintre parinti dobandeste sau a dobandit cetatenia sa; copiilor adoptati de unul
dintre resortisantii sai; persoanelor nascute pe teritoriul sau si/sau care domiciliaza acolo in
mod legal si obisnuit; apatrizilor si refugiatilor recunoscuti care domiciliaza in mod legal si
obisnuit pe teritoriul sau.
Referitor la dobandirea cetateniei, Romania iti rezerva prin art. 3, paragraful 1 din Legea
396/2002, legea prin care se ratifica Conventia europeana cu privire la cetatenie dreptul de a
acorda cetatenia sa persoanelor nascute pe teritoriul sau din parinti cu cetatenie
straina, si persoanelor care domiciliaza, in mod legal si obisnuit, pe teritoriul sau, inclusiv
apatrizilor si refugiatilor recunoscuti, la cerere, cu respectarea conditiilor prevazute de
legislatia interna.
2.Modurile de pierdere a cetateniei in sistemul conventional european
Daca celelalte documente adoptate la nivel comunitar Maastricht 1991 sau Proiectul
de Tratat de Instituire a unei Constitutii pentru Europa (Roma 29 octombrie 2004) - vorbesc
despre faptul ca cetatenia europeana ' se adauga la cetatenia nationala si nu o inlocuieste,, 73,
neprecizand in mod concret modurile de dobandire si de pierdere acestei cetatenii, primul
document care face referite clara la modurile de dobandire si de pierdere a cetateniei este Conventia Europeana privind cetatenia.
In ceea ce priveste modurile de pierdere a cetateniei prezenta Conventie stabileste ca
pierderea poate avea loc:

_ de drept sau la initiativa unui stat parte

_ la initiativa individului
_ reintegrarea in cetatenie
Retragerea de drept sau la initiativa unui stat parte este prevazuta la art.7 si stabileste
ca un stat parte nu poate prevede in dreptul sau intern retragerea cetateniei de drept decat in
urmatoarele cazuri:
_ dobandirea voluntara a unei alte cetatenii
_ dobandirea cetateniei statului parte ca urmare a unei comportari frauduloase
_ angajarea voluntara in fortele armate straine
_ comportament care prejudiciaza in mod grav interesele esentiale ale statului parte
_ absenta oricarei legaturi efective intre statul parte si un resortisant care domiciliaza in mod
obisnuit in strainatate
_ cand se stabileste, in timpul minoritatii unui copil, ca nu mai sunt indeplinite conditiile
prevazute de dreptul intern relative la dobandirea de drept a cetateniei statului parte
_ infierea unui copil cand acesta dobandeste sau poseda cetatenia straina a unuia sau a ambilor
sai parinti.
Pierderea cetateniei la initiativa individului este prevazuta la art. 8 si stipuleaza ca
' orice stat parte trebuie sapermita renuntarea la cetatenia sa, cu conditia ca persoanele
respective sa nu devina apatrizi'. Odata cu ratificarea Conventiei de catre Romania prin Legea
396/2002, tara noastra referitor la art. 8 din Conventie isi ,, rezerva dreptul de a permite
renuntarea la cetatenia sa, daca persoana solicitanta intruneste conditiile prevazute de lege '.
Drepturile cetatenilor romani in Uniunea Europeana
Cetatenia romana are legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica
si un anumit stat. Legatura fluidica este una speciala, reflectata pe plan extern, pastrata si
prelungita oriunde s-ar afla persoana.
Cetatenia se poate dobandi, in principal, fie prin nastere, fie prin naturalizare.
Romania face parte din categoria statelor in care se aplica principiul jus sanguinis. Acest
principiu este consacrat si in Legea nr. 21/1991, cu privire la cetatenia romana.[9]
Trebuie sa nu omitem faptul ca cetatenia unui stat se poate pierde, potrivit practicii
internationale a majoritatii statelor, prin renuntarea sau prin retragere.
Coform Tratatului de la Maastricht avem cetatenia statului roman si suntem si cetateni
ai Uniunii europeni astfel, putem mentiona existernta drepturilor cetatenilor romani in
Uniunea Europeana.

La data de 1 ianuarie 2007, Romania a devenit membru al Uniunii Europene, cetatenii

romani devenind astfel cetateni ai Uniunii Europene. Incepand cu aceasta data cetatenii
romani care calatoresc in afara teritoriului national vor beneficia, atat pe teritoriul statelor
membre ale Uniunii cat si pe teritoriul statelor terte, de drepturile conferite de tratatele de
baza ale Uniunii Europene tuturor cetatenilor europeni.
1. Cetatenii romani beneficiaza de dreptul de libera circulatie pe intregul teritoriu al
Uniunii Europene. Marea Britanie si Irlanda au eliminat, de la 1 ianuarie 2007, obligativitatea
vizei pentru cetatenii romani care doresc sa calatoreasca pe teritoriul acestora.
2. Cetatenii romani pot calatori pe teritoriul celorlalte state membre ale Uniunii pe
baza cartii de identitate. In ceea ce priveste minorii, raman in vigoare prevederile Legii nr.
248/2005 in conformitate cu care minorii romani pot calatori in strainatate numai insotiti, cu
acordul parintilor ori al reprezentantilor legali. Membrii de familie ai unui cetatean roman,
care nu au cetatenia romana sau a unui alt stat membru, trebuie sa aiba asupra lor fie o viza de
scurta sedere in Romania, fie un permis de rezidenta.
3. Cetatenii romani aflati pe teritoriul statelor terte (non-UE) beneficiaza de protectie
consulara din partea ambasadelor si consulatelor tuturor statelor membre UE, in cazul in care
in tara terta respectiva Romania nu are deschisa reprezentanta diplomatica sau consulara.
Cetatenii romani, ca si ceilalti cetateni europeni, au dreptul sa solicite protectie
consulara din partea oricarui alt stat membru UE atunci cand se afla intr-un stat tert
(nemembru al Reprezentanta diplomatica sau consulara al oricarui stat membru UE solicitata
trateaza cetateanul roman, la fel ca pe propriul cetatean. Protectia oferita de ambasadele
celorlalte state membre poate acoperi urmatoarele situatii:
Asistenta in caz de deces;
Asistenta in cazuri de accidente sau boli grave;
Asistenta in caz de detentie sau arest;
Asistenta pentru victimele unor infractiuni grave;
Salvarea si repatrierea cetatenilor victime ale unor dezastre naturale sau crize
politice,umanitare.
Cetatenii romani aflati intr-una din situatiile descrise anterior si care solicita asistenta
misiunii diplomatice si consulare a unui alt stat membru UE vor trebui sa prezinte pasaportul,
cartea de identitate sau orice alta dovada care sa ateste calitatea de cetatean roman.
4. Cetatenii romani beneficiaza de dreptul de rezidenta pe teritoriul celorlalte state
membre ale Uniunii Europene, fara a fi necesara detinerea unui permis de rezidenta.
Pentru perioade de pana la 3 luni, cetatenii romani au dreptul de rezidenta pe teritoriul
unui alt stat membru fara nici o conditionare sau formalitati, alta decat de a detine o carte de
identitate valabila sau un pasaport valabil. Membrii de familie ai unui cetatean al Uniunii care
calatoresc impreuna cu acesta, membri care nu au cetatenia unui stat membru, pot obtine

dreptul de rezidenta pe teritoriul unui alt stat membru pentru o perioada de pana la 3 luni doar
in baza unui pasaport valabil.
Pentru perioade mai mari de 3 luni cetatenii romani au dreptul de rezidenta pe
teritoriul unui alt stat membru daca respectivul indeplineste una din urmatoarele conditii:
este angajat ca lucrator sau este liber profesionist;
are suficiente resurse si asigurare medicala;
este angrenat intr-o actiune de formare profesionala sau este student.
Membrii de familie ai unui cetatean roman, chiar daca nu au cetatenia romana au
dreptul de rezidenta pe o perioada mai mare de trei luni atunci cand calatoresc impreuna cu
acesta si indeplineste una din conditiile prevazute la punctele a-c.
Cetatenilor romani nu li se cere sa detina permise de rezidenta. Totusi,
statele membre pot cere ca acestia sa se inregistreze la autoritatile competente intr-o perioada
care nu poate fi mai mica de 3 luni de la data intrarii pe teritoriul statului pe care vor sa
ramana pentru o perioada mai mare de 3 luni.
Pentru rezidenta permanenta cetatenii romani obtin dreptul de rezidenta permanenta pe
teritoriul statului membru gazda dupa o perioada de 5 ani de rezidenta legala neintrerupta,
dovedind ca nu s-a luat nici o decizie de expulzare impotriva lor. Aceeasi regula se aplica si
membrilor de familie, care nu au cetatenia Uniunii si care au locuit cu un cetatean al Uniunii
timp de 5 ani.
Cetatenilor Uniunii sau membrilor lor de familie li se poate restrictiona dreptul de
libera circulatie si de rezidenta pe motive de politica publica, securitate publica sau sanatate
publica, pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii (art. 27-33 din Directiva CE nr. 38/2004)
5. Cetatenii romani au dreptul de a vota si candida pentru alegerile locale in statul
membru UE in care isi au resedinta, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat.
6. Cetatenii romani au dreptul de a vota si candida pentru alegerile europene in statul
membru UE in care isi au resedinta, in aceleasi conditii ca resortisantii acelui stat.
7. Cetatenii romani au dreptul de a adresa petitii Parlamentului European in mod
individual sau in asociatie cu alte persoane, pe probleme care intra sub incidenta domeniilor
de responsabilitate ale Uniunii Europene si care ii afecteaza in mod direct.
8. Cetatenii romani au dreptul de a adresa plangeri Mediatorului European impotriva
actelor de gestiune defectuoasa ale institutiilor sau organelor comunitare.
Indatoririrle cetatenilor romani
Corelativ cu drepturile fundamentale, cetatenii au si niste indatoriri fundamentale.
Existenta acestor indatoriri se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei
colectivitati umane sa nu aiba alaturi de drepturi si anumite indatoriri, anumite obligatii fata
de societatea in care traiesc. Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea

scopurilor societatii, constituind in acelasi timp garantia, printre alte garantii, ca drepturile
fundamentale se pot realiza efectiv[10].
Indatoririle fundamentale sunt esentiale pentru stat, in aceeasi masura in care
drepturile si libertatile sunt esentiale pentru cetateni.
Statul ar fi redus la o abstractie, la o forma fara fond daca nu i se ofera instrumentele
conservarii si dezvoltarii sale. Ori aceste instrumente i le ofera in parte cetatenii sai prin
asumarea constienta si infaptuirea de catre acestia a indatoririlor fundamentale[11]
Indatoririle fundamentale ale cetatenilor sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate
esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie si
asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului.
[12]
Conform art.51 al Constitutiei, o alta indatorire
constituie respectarea Constitutiei, asuprematiei sale si a legilor.

fundamentala

Deoarece a fost votata de o Adunare reprezentativa anume aleasa in scopul adoptarii ei

si a fost aprobata apoi prin referendum, Constitutia beneficiaza de suprematie juridica fata de
legile organice si ordinare. Obligatia respectarii legii este esentiala pentru definirea statului de
drept si totodata reprezinta principala garantie a respectarii drepturilor si libertatilor
cetatenilor si a unei bune functionari a autoritatilor publice.
Apararea tarii reglementata de art.52 din Constitutie reprezinta o indatorire
fundamentala a cetatenilor.
O alta indatorire fundamentala o constituie si contributiile financiare. Articolul 53 al
Constitutiei stipuleaza urmatoarele:
(1) Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.
Cheltuielile publice intereseaza atat comunitatea nationala in intregul sau daca se
refera la cheltuielile statului, cat si comunitatile teritoriale, daca se refera la cheltuielile
administratiei publice locale. De aceea, contributia cetateanului la suportarea acestor
cheltuieli reprezinta o obligatie constitutionala.[13]
Art.54 din Constitutie precizeaza ca cetatenii romani si strainii trebuie sa-si exercite
drepturile si libertatile constitutionale cu buna credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile
celorlalti.