S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

https://www.youtube.com/watch?v=3Xg0sl9Nq9g

Drepturile omului implică și datoriile lui.”

Tudor Arghezi

Evolutia istorica a drepturilor fundamentale

Intitutia drepturilor si indatoririlor fundamentale, ca institutie juridica, e strans legata de

dezvoltarea societatii umane. Ea nu a existat intotdeauna, ci a aparut intr-un anumit moment al
evolutiei societatii omenesti, intr-o perioada relativ tarzie a istoriei.
In perioada antica si in evul mediu feudal, institutia drepturilor fundamentale nu a fost
cunoscuta.
Revolutiile burgheze au fost acelea care au proclamat ideea ca indivizii, prin insasi nasterea
lor, se bucura de anumite libertati, la care nu pot renunta si pe care statul nu le poate suprima.
Prin proclamarea acestor libertati se urmarea, in principal, apararea sigurantei personale si a
proprietatii impotriva arbitrajului monarhului.
Institutia drepturilor fundamentale a aparut, deci, odata cu revolutiile burgheze, fiind
determinate mai ales de necesitati economice, germenii ei aflandu-se in perioada spre sfarsitul
feudalismului.
Pentru a se putea lichida ingradirea libertatii de gandire, a da posibilitatea de a se dezvolta
cercetarii stiintifice atat de necesara pentru infaptuirea progresului social si, in primul rand a celui
economic, a fost formulata libertatea constiintei.
Reprezentantii Renasterii si ai Reformei au incercat, in sec XV-XVII, pornind de la ideile
progresiste grecesti si romane, sa redea individului personalitatea, afirmand dreptul acestuia la libera
cugetare, la libertatea credintei religioase, la libertatea creatiei stiintifice si culturale.
Pentru apararea proprietatii private fata de abuzurile absolutismului monarhic, a fost
proclamat dreptul de proprietate ca fiind sacru si inviolabil.
Dezvoltatea industriei impunea procurarea fortei de munca, ceea ce a dus la proclamarea
libertatii individuale si la desfiintarea legarii taranului de pamantul seniorului feudal.
A fost proclamata egalitatea in drepturi,pentru a se inlatura deosebirile de casta pretinse de
nobilime, toate acestea fiind cunoscute ca un deziderat al revolutiei, sub deviza “libertate, egalitate,
fraternitate”.
Conceptia drepturilor fundamentale a fost inscrisa in declaratiile de drepturi; Declaratia de
Independenta de la Philadelphia din 1776, Declaratia drepturilor omului si cetateanului de la 1789
din Franta, iar la noi, in Proclamatia de la Izlaz de la 1848 din Tara Romaneasca.
Dupa proclamarea lor, drepturile si libertatile cetatenesti s-au transformat, mai tarziu, intr-o
institutie juridica. Astfel, in 1789 au fost adaugate Constitutiei S.U.A., adoptata in anul 1787,
primele 10 amendamente privind drepturile si libertatile cetatenesti; in Franta,Declaratia drepturilor
omului si cetateanului au fost incorporate ca preambul in Constitutia din 1791, iar in Romania, ca si
in alte state, inscrierea in constitutie a unor drepturi si libertati le-a transformat intr-o institutie a
dreptului constitutional.
Ca urmare a nesocotirii flagrante a drepturilor omului in cel de-al doilea razboi
mondial,Charta ONU, chiar in primul sau articol, a prevazut necesitatea ca popoarele sa-si exprime
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

credinta in drepturile fundamentale ale omului, in egalitatea in drepturi a natiunilor, indiferent de

marimea lor.
La 10 dec 1948, Adunarea Generala a ONU a adoptat “Declaratia Universala a drepturilor
omului”, pentru ca toate statele si popoarele sa actioneze pentru respectarea acestor drepturi, prin
adoptarea de masuri in acest scop. Declaratia, pe langa drepturile fundamentale consacrate in
constitutiile adoptate inainte de cel de-al doilea razboi mondial, a consacrat drepturi noi, cu caracter
social-economic. Declaratia universala a drepturilor omului proclama urmatoarele
drepturi:drepturile elementare ale persoanei (egalitatea in drepturi fara discriminare, dreptul la viata,
la libertate si la inviolabilitatea persoanei), drepturile politice si civile (dreptul la cetatenie, libertatea
de gandire, dreptul de vot universal), drepturile social-economice (dreptul la munca si la remunerare
egala pentru munca egala, dreptul de a infiinta sindicate, dreptul la odihna si asigurari sociale,
dreptul la invatatura si de participare la viata culturala a societatii).
Declaratia contine, de asemenea, prevederi cu privire la interzicerea torturii, a tratamentelor
inumane; a arestarii, a detinerii ori exilarii arbitrare; interzice sclavia.
Declaratia universala a drepturilor omului nu e, insa, un act juridic cu forta obligatorie pentru
state, ci numai o sinteza cu caracter de principiu a drepturilor omului.
In temeiul acceptarii de catre statele membre ale ONU a acestei declaratii, ele si-au asumat
obligatia de a respecta si transpune prevederile ei in legislatia lor interna, in primul rand in
constitutie.
In acest fel, in constitutiile adoptate dupa 1948 au fost inscrise o serie de drepturi, intre care
dreptul la munca, dreptul la odihna, dreptul la asigurare materiala, care nu erau inscrise in
constitutiile anterioare.
Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale si Pactul
international cu privire la drepturile civile si politice adoptate de catre Adunarea generala a ONU la
16 dec 1966 au constituit un nou pas in afirmarea internationala a drepturilor omului.
Au fost adoptate si alte acte internationale ce cuprind prevederi referitoare la drepturile
omului, cum sunt Actul final al Conventiei pentru securitate si cooperare in Europa, adoptat la
Helsinki in 1973 si Documentul final al Reuniunii de la Viena a reprezentantilor statelor participante
la Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa din 1989. S-au adoptat conventii, declaratii,
protocoale etc, prin care s-au prevazut reglementari in anumite domenii sau pentru anumite categorii
de persoane (femei, copii, ostatici, refugiati, prizonieri de razboi etc.), dintre care mentionam
Conventia europeana asupra drepturilor omului din 1959, Conventia interamericana din 1969,
Charta Africana din 1981.
Dreptul la autodeterminare si la libera dezvoltare a popoarelor, potrivit vointei acestora,
constituie conditia esentiala si indispensabila pentru insasi existenta si afirmarea drepturilor omului;
cetateanul poate fi liber si isi poate exercita drepturile numai intr-un stat cu adevarat liber, in cadrul
unui popor care isi poate determina in mod liber modul de organizare politica, economica si sociala.
Acolo unde nu exista dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, nu exista nici drepturi ale
omului.
Prin urmare, numai in conditiile unei colectivitati umane libere, nesubordonate altora, se pot
realize cu adevarat drepturile omului.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Notiunea de drepturi fundamentale

Drepturile si libertatile fundamentale ale omului si cetateanului sunt nu numai o realitate, ci

si finalitatea intregii activitati umane, bineinteles a aceleia progresiste si democratice.De aceea e
profunda constatarea des intalnita in sensul careia drepturile omului nu sunt nici o noua morala, nici
o religie laica, ele sunt mai mult decat o limba comuna tuturor oamenilor. Drepturile si libertatile
omului, cu multiplele lor ramificatii si implicatii teoretice, dar mai ales practice, reprezinta un
domeniu important in preocuparile fiecarui stst precum si ale comunitatii umane internationale.
Cercetarea stiintifica a drepturilor si libertatilor omului si cetateanului e misiune pemanenta
indeosebi a juristilor pentru ca limba in care drepturile omului sunt formulate e, mai intai, cea a
dreptului si deci juristilor le revine, in primul rand, misiunea de a analiza toate aspectele si de a
realiza sinteze. Ea trebuie sa realizeze clasificarile necesare, sa permita evidentierea progreselor, dar
si a ramanerilor in urma, sa ofere solutii legislative care sa permita o reala promovare a respectului
pentru aceste drepturi si desigur o eficienta protectie a lor.
O prima problema teoretica e, bineinteles, definirea drepturilor fundamentale ale cetatenilor.
Definirea acestora a preocupat si preocupa intens literature juridica. Asemenea preocupari sunt
numeroase pentru ca drepturile si libertatile cetatenilor au o importanta deosebita si s-au impus in
viata oamenilor si societatii.
Uneori s-au definit drepturile fundamentale ca simple drepturi subiective, fara a se evidentia
ceea ce e specific. Pentru definirea lor trebuie sa luam in consideratie ca: a)sunt drepturi subiective;
b)sunt drepturi esentiale pentru cetateni; c)datorita importantei lor sunt inscrise, in acte deosebite,
cum ar fi declaratii de drepturi, legi fundamentale.
Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind in ultima instanta facultati ale
subiectelor raportului juridic de a actiona intr-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte
subiecte o atitudine corespunzatoare si de a beneficia de protectia si sprijinul statului in realizarea
pretentiilor legitime.
Drepturile fundamentale sunt drepturi esentiale pentru cetateni. Aceasta e cea mai importanta
trasatura. Daca drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, apoi, ceea ce le deosebeste de
acestea, e tocmai aceasta trasatura. Ea explica de ce din sfera drepturilor subiective numai un anumit
numar de drepturi sunt fundamentale, inscrise, ca atare, in constitutie.
Caracterizarea drepturilor fundamentale ca drepturi esentiale pentru cetateni poate fi
semnalata inca din primele lucrari marcante in acest domeniu. Ea apare clar exprimata de
J.J.Rousseau in celebrul “Discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii intre oameni”. In acest
discurs Rousseau sublinia ca drepturile omului sunt daruri esentiale ale naturii, de care nimeni nu se
poate atinge in nici un fel. Unii au denumit drepturile individuale ca libertati necesare (A. Esmein),
altii ca drepturi esentiale.
Sau, se arata ca ele prezinta importanta cea mai mare atat pentru cetateni cat si pentru stat si
societate in ansamblu, ca reprezinta baza pentru toate celelalte drepturi.
Deseori drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de constitutie si
care sunt determinante pentru statutul juridic al cetateanului.
Observam ca anumite drepturi subiective, datorita importantei lor sunt selectate pe criteriul
valoric si inscrise ca drepturi fundamentale. Deci, pentru definirea drepturilor fundamentale, vom
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

retine ca ele sunt drepturi esentiale pentru cetateni, pentru viata, libertatea, personalitatea lor.
Caracterul de drepturi esentiale il capata in raport cu conditiile concrete de existenta ale unei
societati date. Un drept subiectiv poate fi considerat essential si deci fundamental intr-o societate
data, dar isi poate pierde acest caracter in alta societate. Mai mult decat atat, chiar in cadrul aceleiasi
societati, in diferite etape istorice, acelasi drept subiectiv poate fi sau drept fundamental sau simplu
drept subiectiv, potrivit conditiilor concrete economice, sociale, politice si bineinteles , conform
vointei guvernantilor, a carei expresie nu e altceva decat legea ce stabileste chiar catalogul acestor
drepturi.
Aceasta explica destul de clar de ce intr-o anumita perioada istorica numarul drepturilor
fundamentale e mai mare sau mai mic decat in alta perioada istocrica.
Datorita importantei lor, drepturile fundamentale sunt inscrise in acte deosebite, cum ar fi
declaratii de drepturi, legi fundamentale. Inscrierea in Constitutie a drepturilor fundamentale e
urmarea caracteristicii principale a acestora de a fi drepturi esentiale pentru cetateni. Odata selectate
pe criteriul valoric, ca fiind esentiale intr-o anumita perioada istorica, li se confera o forma si
ocrotire juridica aparte. Inscrise in Constitutie, li se recunoaste caracterul de drepturi fundamentale
si li se stabilesc garantii pentru ocrotirea si exercitarea lor.
La sfarsitul acestor consideratii, putem spune ca drepturile fundamentale sunt acele drepturi
subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile
pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate de
aceasta si de legi.

Notiunea de indatoriri fundamentale

Notiunea de indatoriri fundamentale se impune deoarece e de neconceput ca membrii unei

colectivitati umane sa nu aiba alaturi de drepturi si anumite indatoriri, anumite obligatii fata de
societatea in care traiesc. Indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor
societatii, constituind in acelasi timp garantia, printre alte garantii, ca drepturile fundamentale se pot
realiza efectiv. Existenta unor indatoriri e stipulata in chiar pactele internationale privitoare la
drepturile omului care stabilesc ca omul are indatoriri fata de semenii sai si fata de colectivitatea
careia ii apartine si e dator a se stradui sa promoveze si sa respecte drepturile recunoscute de pacte.
In primul rand, indatorirea fundamentala a cetateanului e o obligatie si nu o indrituire asa
cum e dreptul fundamental.
Ea presupune din partea cetateanului indeplinirea unor cerinte determinate de sarcinile si
scopurile societatii.
Indatoririle fundamentale, sunt acele obligatii carora societatea, la un anumit moment, le
atribuie o valoare mai mare, valoare ce se reflecta in regimul juridic special ce li se atribuie. Altfel
spus, din noianul de obligatii pe care cetateanul le poate avea, in multitudinea de raporturi juridice,
inclusiv cele constitutionale, in care intra, numai unele au valoare de indatorire fundamentala.
Capatand aceasta valoare ele sunt inscrise ca atare in Constitutie. Stabilim astfel o alta trasatura a
indatoririlor fundamentale si anume aceea ca ele sunt expres formulate prin chiar textul Constitutiei.
In fine, indatoririle fundamentale, sunt asigurate in realizarea lor prin convingere sau la
nevoie prin forta de constrangere a statului, caci ele sunt veritabile obligatii juridice.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Putem spune, deci, ca indatoririle fundamentale sunt acele obligatii ale cetatenilor,
considerate esentiale de catre popor pentru realizarea inrereselor generale, inscrise in Constitutie si
asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta coercitiva a statului.

Distinctia dintre drepturi si libertati

Distinctia dintre drepturi si libertati in general nu s-a facut si nu se face pe un criteriu care sa
vizeze continutul fenomenelor desemnate. Nuantarile terminologice tin mai mult de traditia din acest
domeniu si de pedanteria limbajului juridic. E drept, insa, ca la inceput libertatile presupuneau mai
mult abtinerea puterilor publice de a incalca, de a impieta asupra drepturilor naturale ale omului, si
numai cu timpul au inceput a fie privite prin prisma corelativitatii prerogativelor cetateanului cu
indatoririle statului care trebuia sa le garanteze. Azi, insa, aceste doua notiuni sunt privite ca avand
acelasi continut. Ele sunt, ca natura juridica, drepturi subiective.
Incluzandu-le in cadrul aceleiasi sfere, va trebui sa clarificam o alta problema, si anume daca
poate fi acceptata distinctia pe care unii autori o fac intre libertati publice si libertati private. Acestia
pornesc de la ideea ca primele sunt puteri in virtutea carora omul alege el insusi comportamentul
sau, in diverse domenii ale vietii sociale, puteri recunoscute si garantate de dreptul obiectiv,
bucurandu-se, deci, de o protectie sociala. Libertatile publice privesc raporturile persoanei cu
organele de stat, pe cand libertatile private privesc raporturile strict inter-individuale.
In unele lucrari de specialitate se vorbeste de drepturi si libertati, in altele de drepturi
fundamentale, peste tot facandu-se, insa, o deosebire intre drepturile (libertatile fundamentale) si
celelalte drepturi subiective. Se admite aceasta distinctie, primele fiind considerate ca un nucleu in
jurul caruia graviteaza toate celelalte. Deosebirea trebuie facuta tinandu-se cont de importanta lor
pentru cetatean si de importanta lor pentru stat. Putem spune ca drepturile fundamentale ale
cetateanului sunt prerogative indispensabile existentei lui in societate, afirmarii si dezvoltarii
personalitatii sale, pe de o parte, si indispensabile conservarii si dezvoltarii societatii statale in
ansamblul ei, pe de alta parte. Acestor doua criterii trebuie adaugat un al treilea, de natura formala,
cel care se refera la actul juridic in care sunt consecrate, detasand astfel drepturile fundamentale de
celelalte drepturi subiective prin faptul ca primele isi afla locul firesc in constitutie, in legea
fundamentala a unui stat, precum si in pactele si tratatele internationale privitoare la drepturile
omului.

Categorii de drepturi

In doctrina se face o deosebire intre diverse categorii de drepturi ale omului, vorbindu-se de
drepturi de generatia intai, a doua si a treia.
Imediat dupa al doilea razboi mondial, odata cu demararea procesului consacrarii pe plan
international a unor drepturi indispensabile recunoasterii si afirmarii personalitatii umane, in
Declaratia universala a drepturilor omului s-au prevazut indeosebi drepturi civile si politice,
denumite apoi drepturi de prima generatie. Aceasta prima categorie de drepturi – confirmata si apoi
largita de multe alte reglementari internationale, printre care un loc aparte ocupa pentru noi, romanii,
Conventia europeana a drepturilor omului – a obligat statele sa accepte existenta unor valori
universale in vederea realizarii carora prima lor obligatie e aceea de a nu incalca prerogativele
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

consacrate in acest domeniu pe planul dreptului obiectiv si luarea unor masuri pozitive,
intreprinderea unor actiuni pentru garantarea lor.
Intr-o a doua etapa s-au impus drepturile economice, sociale si culturale – drepturi din a doua
generatie. Spre deosebire de primele, care nu presupuneau in general actiuni concrete din partea
statului, ci abtinerea acestuia de a impieta asupra libertatii individului – fapt ce a determinat si
aprecierea lor ca drepturi negative – secundele presupun asigurarea lor, gradual, prin actiuni
concrete ale statului.
Sigur, cele doua generatii de drepturi sunt strans legate intre ele si se presupun reciproc, fapt
pentru care pot fi considerate ca formand un tot unitar, realizarea drepturilor din prima generatie
depinzand substantial de traducerea in fapt a celor din a doua generatie, deci de asigurarea unui nivel
de trai decent, asigurarea unor conditii demne de munca, asigurarea dreptului la munca etc. Dar,
corelativ, si drepturile economice, sociale si culturale nu prind viata decat in conditii de libertate, de
protejare a vieti, de interzicere a sclavajului, toate aceste drepturi presupunand si ele un rol activ al
statului.
Acestor doua categorii de drepturi li s-au alaturat ulterior asa numitele drepturi de
solidaritate – precum dreptul la pace, la dezvoltare, la mediu inconjurator sanatos etc – denumite
drepturi de generatia a treia. Spre deosebire de primele doua, care sunt asigurate de fiecare stat in
parte, in mod deosebit cetatenilor sai, drepturile de solidaritate pot fi realizate numai prin cooperarea
statelor.

Drepturile omului – drepturile cetateanului

In incercarea de a detasa “drepturile cetateanului” de “drepturile omului” – acest lucru e
posibil – si de a dezvalui principalele corelatii dintre ele, problema trebuie abordata din punct de
vedere al garantiilor juridice cu care sunt prevazute. Departajarea celor doua constituie o operatiune
dificila, fiind practic imposibil de trasat o frontiera intre ele. Ceea ce putem face e doar sa sugeram
unele criterii de departajare si, mai ales, niste relatii ce in mod firesc ar trebui sa se stabileasca intre
ele.
Drepturile omului, asa cum au fost formulate in Declaratia universala din 1948 le proclama
“ca ideal comun atins de toate popoarele si toate natiunile” dar, nu e mai putin adevarat ca stabilea
ca scop asigurarea recunoasterii si aplicarii universale si efective a acestor drepturi prin masuri
progresive de ordin national si international.
Efortul intreprins in acest sens s-a canalizat in doua directii, constituind doua modalitati
complementare de realizare a procesului de garantare juridica a drepturilor omului,. Astfel, pe de o
parte, s-a declansat procesul “constitutionalizarii drepturilor omului”, constitutiile europene adoptate
dupa cel de-al doilea razboi mondial si, de asemenea, cele intrate in vigoare dupa caderea
regimurilor comuniste, acordand un spatiu larg drepturilor si libertatilor fundamentale, drepturilor
omului si cetateanului. Pe de alta parte, societatea internationala a trecut de la stabilirea unui ideal,
de la simpla proclamare a unor drepturi si libertati, la crearea unor mecanisme juridice de protectie a
lor. Astfel, a luat nastere, potrivit Conventiei europene a drepturilor omului, Comisia drepturilor
omului si Curtea drepturilor omului, institutii a caror scop principal il constituia tocmai garantarea
acestor drepturi. De asemenaea, se creeaza un nou sistem regional, cu vocatie mult mai larga, cel
realizat de Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa.
In aceste conditii se remarca existenta garantiilor interne de respectare a normelor
internationale, pe de o parte, si a garantiilor internationale a respectarii normelor nationale, acestea
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

din urma realizandu-se, dupa caz, prin norme de control a priori sau a posteriori reglementate dupa
normele internationale. Pe langa garantiile juridice existente pe plan regional, trebuie amintite,
desigur, cele cu “vocatie universala”, cum sunt garantiile prevazute in Pactul international cu privire
la drepturile civile si politice. Pe plan international se remarca, de asemenea, o diversificare a
gantiilor amintite.
Totusi, sistemele internationale de garantare a drepturilor omului sunt departe de a fi perfecte
sau total eficiente, statele actionand, uneori, in virtutea suveranitatii lor, in contradictie cu principiile
care guverneaza sfera drepturilor omului. E. Decaux preciza ca “mecanismele de garantare colectiva
raman supuse bunului plac al statelor, fie ca e vorba de o misiune de ancheta, fie ca e vorba de o
simpla mustrare diplomatica”.
Si, totusi, in domeniul drepturilor civile si politice situatia e deosebita fata de ceea ce se
poate constata cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, in primul caz putand vorbi,
deci, de un sistem de garantii. In privinta garantarii drepturilor economice, sociale si culturale
trebuie sa subliniem faptul ca statele fac eforturi pentru asigurarea acestor drepturi cetatenilor sai,
primordial acestora, pentru ca nu pot, sau nu pot inca sa-si asume obligatii similare celor pe care le
au in domeniul asigurarii exercitarii drepturilor civile si politice. Din acest punct de vedere am putea
pune semn de egalitate intre drepturile social-economice si drepturile cetatenesti. Dar drepturile
cetatenesti prezinta caracteristici proprii care le detaseaza de categoria amintita a drepturilor omului.
Ele sunt drepturi subiective prevazute numai pentru cei care au o anume legatura cu statul, conditia
lor juridica fiind deosebita de cea a strainilor si a apatrizilor. Ideea de corelativitate a drepturilor si
indatoririlor fundamentale ale cetatenilor e dominanta pentru intelegerea categoriei de drepturi
cetatenesti. Cetateanul e legat de statul sau, iar aceasta legatura se manifesta prioritar prin drepturile
pe care statul i le recunoaste si i le garanteaza si, corelativ, prin indatoririle pe care cetateanul le are
fata de acesta. Drepturi ca cele privind ocuparea unor inalte functii sau demnitati publice, asigurarea
unui nivel de trai decent, protectia diplomatica in strainatate, dreptul de a nu fi extradat sau expulzat,
de a nu fi lipsit de cetatenie etc. sunt, desigur, “drepturi ale omului”, sunt prezente in reglementarile
internationale, dar ele se realizeaza prioritar ca drepturi ale cetateanului, fiind strans legate de
apartenenta unei persoane la un anume stat.
Odata cu consacrarea drepturilor omului in documentele internationale,tot mai multe legi
fundamentale din diverse tari reflecta fidel la extinderea paletei de drepturi, de multe ori
prevazandu-se ca regula integrarea normelor internationale referitoare la drepturile omului in dreptul
intern. Se dezvolta o noua conceptie asupra acestor drepturi. Ele devin drepturi cetatenesti, in sensul
integrarii lor in dreptul intern, al garantarii lor juridice de catre fiecare stat in parte. Dar relatia e
dubla, pentru ca garantiile statale sunt acum dublate de cele internationale. Nu trebuie uitat a reliefa,
pe de o parte, integrarea normelor internationale privind drepturile omului in dreptul intern si
asigurarea lor prin mijloace specific statale si, pe de alta parte, posibilitatea garantarii drepturilor
cetatenesti dincolo de granitele statului, prin intermediul unei institutii internationale. Un efort
imens ne asteapta pentru garantarea efectiva a regulilor ce consacra drepturile omului, pentru
traducerea principiilor in realitate.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Reglementarea drepturilor fundamentale in constitutia

romaniei

In legatura cu prezentarea acelor dispozitii din Constitutia Romaniei din 1991 care consacra
drepturile fundamentale in lumina celor internationale din domeniu trebuie facuta o precizare : Titlul
II, cel afectat acestui domeniu, e intitulat “Drepturi , libertati si indatoriri fundamentale” fara a se
preciza titularii acestor drepturi. Dar, din interpretarea textelor cuprinse aici , reiese ca drepturile
prevazute sunt ale omului si cetateanului, unele fiind atribuite doar cetatenilor, precum drepturi
exclusive politice, iar altele tuturor locuitorilor: cetateni, straini sau apatrizi. De asemenea, trebuie
remarcata de la inceput necesitatea interpretarii normelor din Titlul II in lumina celorlalte
reglementari din Constitutie unde sunt prevazute importante sarcini ale statului, indeosebi cu
caracter economic. Problema drepturilor si libertatilor e in stransa legatura cu obligatiile statului vis
a vis de proprii sai cetateni, de intreaga populatie, asa cum sunt acestea consecrate in legea
fundamentala. Analiza drepturilor omului si cetateanului din perspectiva normelor care dau expresie
statului de drept, stabilindu-i coordonatele juridice, formale presupune o privire de ansamblu asupra
modului in care sunt reglementate puterile publice la noi si care sunt limitele acestora.
Tripticul consacrat de Carta de la Paris pentru o noua Europa (1990) – “stat de drept”,
“democratie” si “drepturile omului” – a influentat fara doar si poate constituantul roman, dupa cum
dorinta imensa a unui intreg popor de a restaura aceste valori, sigur s-a reflectat in documentul
amintit, alaturi de vointa celorlalte state participante.
In decembrie 1989, in Comunicatul Frontului Salvarii Nationale, anuntandu-se dizolvarea
structurilor comuniste, se preconizau noi principii de organizare sociala – precum pluralismul
politic, separatia puterilor in stat, economia de piata etc.- ce constituie cerinte ale statului de drept.
Aceste principii au fost reafirmate prin Decretul lege nr.92/1990, in care se prevedea:”Puterea
politica in Romania apartine poporului si se exercita potrivit principiilor democratiei, libertatii si
asigurarii demnitatii umane, inviolabilitatii si inalienabilitatii drepturilor fundamentale ale omului”
dar, consacrarea acestora ca “valori supreme”, care se presupun reciproc, s-a realizat abia prin textile
noi ale Constitutiei.
E afirmata si garantata juridiceste suveranitatea poporului, conducerea acestuia prin structuri
organizationale ce constituie forme ale reprezentarii directe sau semi-directe, e afirmat si aplicat in
reglementarea constituirii organelor reprezentative principiul pluralismului politic, al separatiei
puterilor in stat, autonomiei locale etc.Sunt consecrate drepturi si libertati fundamentale in
conformitate cu catalogul international al drepturilor omului, prevazandu-se si garantii juridice ale
acestora.
Dar, cu toate ca nu putem vorbi inca de un stat de drept in sensul material, adica de un stat in
care normele juridice sunt si transpuse in realitate, nu trebuie sa minimalizam importanta organizarii
– pe baza de norme constitutionale – a puterilor in stat in conformitate cu exigentele mai vechi si
mai noi ale statului de drept si, corelativ, nici faptul afirmarii unor largi drepturi si libertati.

Drepturile si libertatile social-economice si culturale

S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

1. Dreptul la invatatura – art.32

Dreptul la invatatura e o parte a dreptului la educatie, la care orice om are
vocatie, precum si mijlocul principal de formare si perfectionare a fortei de munca. De aceea el nu
poate lipsi dintre drepturile fundamentale si deci nici din Constirutie. Dreptul la invatatura e un
drept social-cultural prin continutul sau, prin semnificatiile sale juridice si prin nr mare de subiecte
de drept implicate in realizarea sa. In ceea ce priveste continutul se remarca un specific juridic
rezultand din imbinarea libertatii cu obligatia. Pentru ca dreptul la invatatura e , in acelasi timp, si o
indatorire, fapt ce explica obligativitatea unor forme de invatamant. Dreptul la invatatura, ca drept
fundamental trebuie astfel organizat incat sa asigure sanse juridice egale oamenilor, ceea ce implica
folosirea cu prioritate a criteriului competenta profesionala si interzicerea discriminarilor sau
privilegiilor.
2. Dreptul la ocrotirea sanatatii – art.34
Dreptul la ocrotirea sanatatii e un drept fundamental cetatenesc receptat in Constitutia
Romaniei, indeosebi din Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale.
Acesta nominalizeaza dreptul persoanei la securitate sociala, aici intrand si asigurarile sociale, si
totodata nominalizeaza dreptul persoanei de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mentala.
Acest drept tine de conditia umana la nivelul cerintelor actuale de viata, prin continutul sau
asigurand cetateanului pastrarea si dezvoltarea calitatilor sale fizice si mentale care sa ii permita o
reala si eficienta participare la intreaga viata politica, economica, sociala si culturala. Realizarea
acestui drept implica obligatiile si eforturile statului pentru: scaderea mortalitatii noilor nascuti si a
mortalitatii infantile, precum si dezvoltarea sanatoasa a copilului; imbunatatirea tuturor aspctelor
igienei mediului si ale igienei industriale; profilaxie si tratamentul maladiilor epidemice, endemice,
profesionale si a altora, precum si lupta impotriva acestor maladii; crearea de conditii care sa sigure
servicii medicale si un ajutor medical in caz de boala.
3. Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii – art.41
Dreptul la munca si la protectia sociala a muncii e un drept social-economic de traditie.
Reglementat prin Constitutie, e un drept cu un continut juridic complex. Se ridica problema de a sti
daca denumirea cea mai corecta ar fi de drept sau de libertate. Argumente solide pot fi invocate in
favoarea fiecarei denumiri, mai ales ca, din punct de vedere al naturii lor juridice, dreptul si
libertatea nu se diferentiaza.
Prin exprimare dreptul la munca nu poate fi ingradit, reglementarea constitutionala pune in
valoare conceptul stiintific de drept la munca, precum si importanta acestui drept atat pentru om cat
si pentru societate. Acest drept fundamental nu poate fi ingradit pentru ca, intr-o viziune stiintifica
indeobste admisa, dreptul la munca e dreptul fiecarei fiinte umane de a trai procurandu-si resursele
necesare vietii prin munca sa. Intr-o asemenea viziune, dreptul la munca e un drept inerent fiintei
umane, natural si imprescriptibil. Conceput ca un drept cu un continut complex, dreptul la munca
include: libertatea alegerii profesiei, libertatea alegerii locului de munca, protectia sociala a muncii,
retributia muncii depuse, dreptul la negocieri colective.
Protectia sociala a muncii e de asemenea un domeniu complex si de majora importanta. E
exprimata aici corelatia stransa dintre dreptul la munca si asistenta sociala a muncii. Dreptul la
protectia sociala pe care il au salariatii include aspecte clar formulate in textul constitutional si care
vor forma obiectul legilor din acest domeniu.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Aceste componente ale dreptului la protectia sociala sunt: securitatea si igiena muncii, regimul de
munca al femeilor si al tinerilor, salariul minim pe economie, repaosul saptamanal, concediul de
odihna platit.
Textul constitutional adauga:”precum si alte situatii specifice” prin aceasta exprimandu-se
caracterul receptiv, deschis spre solutii legislative care sa asigure cat mai eficient protectia sociala a
muncii.
4. Dreptul la greva – art.43
Dreptul la greva e prin natura sa atat un drept social-economic, cat si un drept social-politic,
deseori incadrarea sa in una din categorii ridicand pentru cercetarea stiintifica interesante probleme.
Fiind un important mijloc de obtinere de catre salariati a unor drepturi sau ameliorarea
conditiilor de munca, de salarizare si de viata, dreptul la greva fie a fost reglementat prin constitutii,
fie a fost pur si simplu uitat, aceasta echivaland cu nerecunoasterea sau interzicerea sa. Constitutia
Romaniei reglementeaza in art.43 dreptul la greva. E indeobste admis ca greva inseamna incetarea
colectiva si voluntara a muncii de catre salariatii unei intreprinderi, compartiment, sector de munca,
incetare prin care se urmareste obtinerea prin constrangere a modificarii conditiilor de munca si de
viata. Dreptul la greva se afla intr-o stransa corelatie cu alte drepturi si libertati precum libertatea
intrunirilor, libertatea negocierilor colective, dreptul la asociere si mai ales cu asocierea in sindicate.
Sindicatele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice,
sociale ale salariatilor, iar greva are ca scop apararea intereselor profesionale, economice si sociale.
Exercitarea dreptului la greva intervine atunci cand celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de
munca au esuat, fiind astfel solutia ultima, extrema prin care patronatul trebuie convins sa satisfaca
revendicarile salariatilor.
5. Dreptul de proprietate – art.44
E un drept fundamental de veche traditie in catalogul drepturilor si libertatilor cetatenilor.
Dreptul de proprietate e garantat fiecarui cetatean. In continutul acestui drept cuprindem dreptul
persoanei fizice de a dobandi o proprietate, de a se folosi si de a dispune liber in legatura cu
proprietatea sa si de a putea transmite dreptul sau altuia. Constitutia poate stabili unele limitari cat
priveste sfera proprietatii, limitari clar si expres definite si determinate numai de interesul
constituirii unor regii sau monopoluri in exclusivitate statale. Realizarea dreptului de proprietate
presupune obligatia statului de a garanta si apara proprietatea obtinuta pe cai licite.
6. Dreptul la mostenire – art.46
In mod firesc dreptul de proprietate presupune si dreptul de mostenire, drept in temeiul
caruia o persoana poate dobandi pe cale succesorala, in conditiile legii, orice bun. Acest drept e
reglementat prin art. 46 din Constitutie care stabileste ca “Dreptul la mostenire e garantat”.
7. Dreptul la un nivel de trai decent – art.47
Art. 47 din Constitutie consacra un drept fundamental cetatenesc receptat mai tarziu in
catalogul drepturilor si libertatilor umane. El e, in mare masura, si rezultatul unei noi viziuni privind
asigurarea drepturilor cetatenesti nu numai prin eforturile individuale ale fiecarui stat, ci si prin
eforturile colective ale comunitatii internationale. Prin continutul sau, dreptul la un nivel de trai
decent, include dreptul cetateanului la conditii rezonabile de viata care sa ii asigure, lui si familiei,
un trai civilizat, decent. El cuprinde indeosebi: dreptul la hrana, imbracaminte si locuinta
satisfacatoare. Desigur, traiul decent se realizeaza prioritar prin munca cetateanului si a familiei sale,
dar statul trebuie sa contribuie decisiv la ameliorarea conditiilor de viata pentru a se realiza
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

standardele civilizatiei. De aceea Constitutia oblige statul la luarea masurilor de dezvoltare

economica si de protectie sociala corespunzatoare.
Formularea constitutionala permite luarea tuturor acestor masuri, asigura receptivitatea la
elementele noi ce pot aparea in acest domeniu, permite atat cooperarea internationala cat si
colaborarea dintre autoritatile statale si alte asociatii nonguvernamentale.
8. Dreptul la casatorie – art.48
Un alt drept fundamental al fiintei umane e de a se casatori si de a-si intemeia o familie. De
altfel, asa cum arata chiar Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale
familia e elementul natural si fundamental al societatii.
Art. 48 al Constitutiei exprima aceasta realitate prin garantarea libertatii casatoriei, a unei casatorii
liber consimtite. Dreptul la casatorie revine barbatului si femeii incepand de la varsta nubile.
Constitutia stabileste marile reguli care contureaza continutul aestui drept. Asa cum am precizat deja
familia trebuie sa se intemeieze pe casatoria liber consimtita. In al doilea rand, familia trebuie sa se
intemeieze pe egalitatea femeii si a barbatului.
Se consacra obligatia constitutionala a parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea
copiilor. Iar aceasta obligatie priveste toti copiii, adica atat cei rezultati din casatorie cat si cei
rezultati din afara casatoriei. Copiii din afara casatoriei sunt egali in fata legii cu cei din casatorie.
Aceasta regula valorifica principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor fara deosebire de nastere.
Casatoria e supusa sub aspect juridic unor reguli privind incheierea, desfacerea si declararea
nulitatii, reguli ce nu au insa caracter constitutional si de aceea se face trimitere la lege. Constitutia
stabileste o singura regula si anume cea privind succesiunea celebrarii casatoriei civile si a casatoriei
religioase.
9. Dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta – art.49
Art. 49 din Constitutie, prin continutul sau contureaza un drept fundamental cetatenesc care
poate fi intitulat dreptul copiilor si tinerilor la protectie si asistenta. Din Titlul II reies multe drepturi
si libertati care privesc tinerii direct, uneori in exclusivitate. In aceasta categorie pot fi mentionate
dreptul la invatatura, dreptul la munca, dreptul la casatorie si la intemeierea unei familii. Deci multe
articole care consacra drepturi si libertati cetatenesti nominalizeaza copiii si tinerii. Art. 49 insa da
contur unui drept de sinteza, care valorifica realitatea in sensul careia copiii si tinerii constituie
marele potential uman, de azi dar mai ales de maine al societatii, ca ei sunt continuitatea si viitorul,
perspectiva umana.
Acest potential uman are dreptul la o protectie si asistenta aparte. Acestui drept ii corespunde
obligatia statului de a asigura copiilor si tinerilor conditiile necesare dezvoltarii armonioase a
aptitudinilor lor fizice si intelectuale.
10. Dreptul persoanelor handicapate la o protectie speciala – art.50
E un drept fundamental aparte, prevazut in art. 50 din Constitutie.
Acest drept priveste o categorie de oameni care fiind defavorizati de soarta trebuie sprijiniti
spre a se bucura de conditia umana. De aceea, Constitutia obliga statul la o politica nationala care sa
asigure protectia handicapatilor in toate domeniile vietii.

Drepturile exclusive politice

S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

In aceasta categorie se include acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca obiect
participarea cetatenilor la conducerea statului, la guvernare. Asa cum vom vedea, mai sunt si alte
drepturi ale cetatenilor romani care asigura participarea acestora la conducerea de stat, dar acele
drepturi, prin continutul lor, pot fi folosite, la alegere, sau in acest scop sau in scopuri culturale,
artistice, stiintifice. In aceasta categorie, a drepturilor exclusive politice se incadreaza drepturile
electorale ale cetatenilor.
Uneori, in literatura de specialitate, alaturi de drepturile electorale se cerceteaza, tot ca drept
politic propriu-zis si dreptul de asociere.
La o analiza atenta, insa, se constata ca dreptul de asociere poate fi exercitat in scopuri
politice, fie in vederea rezolvarii unor probleme materiale sau culturale ale cetatenilor.
Drepturile electorale sunt: dreptul la vot – art.36 si dreptul de a fi ales – art.37.

Drepturile si libertatile social politice

1. Libertatea constiintei – art.29
Conform art. 29 din Constitutie libertatea constiintei e posibilitatea persoanei fizice de a avea
si de a-si exprima in particular sau in public o anumita conceptie despre lumea inconjuratoare, de a
impartasi sau nu o credinta religioasa, de a apartine sau nu unui cult religios, de a indeplini sau nu
ritualul cerut de acea credinta. Libertatea constiintei ca libertate fundamentala cetateneasca are un
continut complex, ea incorporeaza mai multe aspecte, mai multe libertati. Pactul international relativ
la drepturile civile si politice consacra dreptul persoanei la libertatea de gandire, de constiinta si de
religie pe care-l defineste ca implicand libertatea persoanei de a avea sau a adopta o religie sau o
convingere la alegerea sa, precum si libertatea de a manifesta religia sau convingerea, individual sau
in comun, in public sau in privat, prin cult si rituri, practice si invatamant.
2. Libertatea de exprimare – art.30
Gandurile, credintele religioase, creatiile spirituale de orice fel intra in circuitul juridic,
numai daca sunt exteriorizate, communicate, exprimate. Aceasta pentru simplul motiv ca atata timp
cat raman in universul spiritual interior al omului, ele nu pot fi cunoscute de altii, gandirea uumana
ramanand inca un domeniu protejat natural de indiscreia semenilor.
Strans legata de libertatea constiintei, libertatea de exprimare e posibilitatea omului de a-si
exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in
public, gandurile, opiniile, credintele religioase si creatiile spirituale de orice fel. Astfel cum e
reglementata constitutional libertatea de exprimare e o libertate cu un continut complex. Vazuta in
complexitatea continutului sau juridic, e una dintre cele mai vechi libertati cetatenesti, o libertate de
traditie, cunoscuta fie sub aceasta denumire, fie sub denumirea aspectelor sale: libertatea cuvantului,
libertatea presei. Expresia libertatea de exprimare e desigur mai semnificativa, mai cuprinzatoare.

3. Dreptul la informatie – art.31

Dreptul la informatie e un drept receptat de Constitutia Romaniei din marile instrumente
juridice internationale in acest domeniu. El e un adevarat drept fundamental deoarece dezvoltarea
materiala si spirituala a omului, exercitarea libertatilor prevazute prin constitutie si mai ales a
acelora care exprima gandurile,opiniile, credintele religioase si creatiile de orice fel, implica si
posibilitatea de a putea receptiona date si informatii privind viata sociala, politica, economica,
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

stiintifica si culturala. Daca privim in general continutul dreptului la informatie el cuprinde: dreptul
persoanei de a fi informata prompt, corect si clar cu privire la masurile preconizate si mai ales luate
de autoritatile publice; accesul liber la sursele de informatie publica, stiintifica si tehnica, sociala,
culturala, sportiva etc.; posibilitatea persoanei de a receptiona direct si in mod normal emisiunile de
radio si televiziune, obligatia autoritatilor guvernamentale de a crea conditii materiale si juridice
pentru difuzarea libera si ampla a informatiei de orice natura. Dreptul la informatie presupune si
colaborare internationala.
Art. 31 din Constitutie, reglementand dreptul la informatie cuprinde dispozitii privind:
informatiile in general – orice informatie de interes public, informatiile despre evenimente sau
actiuni hotarate de catre autoritatile publice, informatii cu caracter personal.

4. Libertatea intrunirilor – art.39

Aceasta e o libertate cu caracter social-politic care consta in posibilitatea oamenilor de a se
intruni in reuniuni private sau publice pentru a-si exprima gandurile, opiniile,credintele.
Ea se poate exercita prin mai multe forme si mijloace. Dintre acestea Constitutie enumera
mitingurile, demonstratiile si procesiunile. Orice intrunire e o grupare de persoane, o grupare
organizata, cu caracter temporar, destinata schimbului de idei, conceptii, opinii etc. orice intrunire,
in sensul legii, presupune o legatura cat de firava intre participanti, o intentie comuna si totdeauna
un minimum de organizare.
Aceste trasaturi au un mare rol din punct de vedere juridic atunci cand se pun probleme de
autorizare prealabila, de desfasurare, sau de raspundere. Aceste trasaturi deosebesc intrunirile de
gruparile sau aglomerarile intamplatoare de persoane.

5. Dreptul de asociere – art.40

Acest drept cuprinde posibilitatea cetatenilor romani de a se asocia, in mod liber, in partide
sau formatiuni politice, in sindicate sau in alte forme si tipuri de organizatii, ligi si uniuni, cu scopul
de a participa la viata politica, stiintifica, sociala si culturala de a-si realiza o serie de interese
legitime comune. Constitutia se refera la asociere ca rezultat al exercitarii unei libertati
fundamentale, o asociatie deci de drept constitutional. Aceste asociatii sunt de drept public, temeiul
lor fiind libertatea de asociere si nu contractul care e temeiul asociatiilor si societatilor de drept
privat. Asociatiile prevazute in art. 40 nu au scopuri lucrative, nu urmaresc obtinerea sau impartirea
unor beneficii, ele trebuie sa aiba scopuri politice, religioase, culturale, scopuri care sa exprime
libertatea de gandire si de exprimare a gandurilor, opiniilor, credintelor.
6. Secretul corespondentei – art.28
Un principiu fundamental care urmareste sa protejeze posibilitatea persoanei fizice de a-si
comunica gandurile si opiniile sale, fara a-i fi cunoscute de altii, cenzurate sau facute publice e
inviolabilitatea corespondentei.
Prin corespondenta textul constitutional intelege scrisori, telegrame, trimiteri postale de orice
fel. Sunt obligate a respecta secretul corespondentei atat persoanele fizice cat si autoritatile publice.
Practic nimeni nu are dreptul sa atenteze la corespondenta cuiva. Nimeni nu poate retine, deschide,
citi, distruge, da publicitatii o corespondenta ce nu-i e adresata, avand obligatia de a o restitui
destinatarului daca din intamplare a intrat in posesia ei. De asemenea nimeni nu are dreptul de a
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

intercepta o convorbire teleonica sau de a divulga continutul unei convorbiri telefonice de care a luat
cunostinta intamplator.

Drepturile garantii
1. Dreptul de petitionare – art.51
Exercitarea dreptului de petitionare e o modalitate eficienta de rezolvare a unor probleme
personale sau care privesc o colectivitate. Acest drept e incadrat ca fiind si o garantie juridica
generala pentru celelalte drepturi si libertati.
In conditiile art 51 din Constitutie, acesta poate fi exercitat fie individual, de catre cetatean,
fie de catre un grup de cetateni, fie de catre organizatii legal constituite.
Petitiile adresate autoritatilor publice se fac numai in numele petitionarilor sau in numele
colectivelor pe care organizatiile petitionare le reprezinta. Orice petitie trebuie semnata si trebuie sa
contina datele de identificare a petitionarului. Prin formularea sa clara, textul constitutional nu
priveste si deci, nici nu protejeaza juridic petitiile anonime. Aceasta da dispozitiei constitutionale si
un evident caracter moral.

2. Dreptul persoanei vatamate de catre o autoritate publica – art.52

Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica e un drept fundamental consacrat in art.
52 al Constitutiei. Raspunderea autoritatilor publice intervine in situatii clar definite si anume: cand
emit un act administrativ prin care vatama o persoana, cand nu solutioneaza in termenul legal o
cerere a unei persoane, cand prin erori judiciare savarsite in procese penale se produc prejudicii.

Indatoririle fundamentale ale cetatenilor

In afara de drepturi fundamentale, cetateniii romani au si o serie de indatoriri fundamentale.
Existenta indatoririlor fundamentale e o cerinta fireasca intr-o societate democratica.
In aceasta ordine de idei, e evidenta legatura indisolubila ce exista si trebuie sa existe intre
drepturi si indatoriri, acestea din urma asigurand si ele prin continutul lor dezvoltarea personalitatii
umane, realizarea scopurilor societatii.

1. Indatorirea de a respecta Constitutia si legile

Una din indatoririle fundamentale ale cetatenilor e respectarea legilor si a Constitutiei. Legile
sunt expresia vointei poporului, prin ele urmarindu-se realizarea atat a intereselor generale cat si a
celor individuale. Respectarea legilor apare ca o conditie indispensabila in realizarea programelor
propuse.
Aceasta indatorire revine in egala masura tuturor cetatenilor. Nu se face distinctie intre
cetateni sub aspectul obligatiei de respectare a legilor, toti fiind datori a le respecta, indifferent de
pozitia pe care o ocupa in societate si stat. cetateanul e obligat la respectarea suprematiei
Constitutiei.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

2. Indatorirea de fidelitate fata de tara – art.54

Aceasta indatorire, prevazuta prin art 54, e urmarea fireasca a cetateniei. Ea are drept urmare
obligatia celor carora le sunt incredintate functii publice precum si a militarilor de a indeplini aceste
functii cu credinta si de a depune juramantul cerut de lege.

3. Indatorirea de aparare a patriei – art.55

Aceasta impune cetatenilor sa fie intotdeauna pregatiti pentru a da riposta cuvenita atat in
cazul unei agresiuni armate, cat si in cazul altor actiuni indreptate asupra tarii. Apartine tuturor
cetatenilor romani, barbati si femei, fara deosebire de origine nationala, religie, ocupatie, pregatire
profesionala.

4. Contributii financiare – art.56

Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice.

5. Indatorirea de exercitare cu buna credinta a drepturilor si libertatilor si

de a respecta drepturile si libertatile celorlalti – art.57
Aceasta se adreseaza tuturor locuitorilor Romaniei. Buna credinta, principiu traditional de
drept civil e considerata o regula constitutionala.
In continutul acestei indatoriri intra si obligatia de a nu incalca drepturile si libertatile
celorlalti, obligatia fireasca ce tine chiar de conceptul de drept si libertate.

TITLUL II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

CAPITOLUL I – Dispoziţii comune

Art. 15 – Universalitatea
(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi
au obligaţiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Art. 16 – Egalitatea în drepturi

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de
persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse
între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.
(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc
cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice
locale.

Art. 17 – Cetăţenii români în străinătate

Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească
obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.

Art. 18 – Cetăţenii străini şi apatrizii

(1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a
persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor
internaţionale la care România este parte.

Art. 19 – Extrădarea şi expulzarea

(1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza
convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în
condiţii de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.

Art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte
tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu
excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Art. 21 – Accesul liber la justiţie

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor
sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

CAPITOLUL II – Drepturile şi libertăţile fundamentale

Art. 22 – Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori
degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Art. 23 – Libertatea individuală

(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu
procedura prevăzute de lege.
(3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.
(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se
poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi
nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu
de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în
libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă
instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate.
(7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de
lege.
(8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele
reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă
numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au
dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cauţiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată
nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.
(13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Art. 24 – Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Art. 25 – Libera circulaţie

(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile
exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate
din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.

Art. 26 – Viaţa intimă, familială şi privată

(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora,
ordinea publică sau bunele moravuri.

Art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului

(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori
în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

Art. 28 – Secretul corespondenţei

Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al
celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

Art. 29 – Libertatea conştiinţei

(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub
nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă,
contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect
reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire
religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin
înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori
a căror răspundere le revine.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Art. 30 – Libertatea de exprimare

(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice
fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public,
sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa
finanţării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi
nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură
naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la
violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine
editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului
mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de
presă se stabilesc prin lege.

Art. 31 – Dreptul la informaţie

(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea
corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea
naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a
opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor
sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul
parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.

Art. 32 – Dreptul la învăţătură

(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal
şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de
perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se
poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de
a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se
stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi
tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în
condiţiile legii.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

(6) Autonomia universitară este garantată.

(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În
şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Art. 33 – Accesul la cultură

(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi
universale nu poate fi îngrădită.
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea
artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane,
promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.

Art. 34 – Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente,
maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale,
precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Art. 35 – Dreptul la mediu sănătos

(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat
ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.

Art. 36 – Dreptul de vot

(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele
condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Art. 37 – Dreptul de a fi ales

(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Art. 16
alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit Art.ui 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani
pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel
puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de
Preşedinte al României.

Art. 38 – Dreptul de a fi ales în Parlamentul European

În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a
fi aleşi în Parlamentul European.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Art. 39 – Libertatea întrunirilor

Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi
desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Art. 40 – Dreptul de asociere

(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de
asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a
independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului,
magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin
lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.

Art. 41 – Munca şi protecţia socială a muncii

(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a
locului de muncă este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea
salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară,
repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale,
formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor
colective sunt garantate.

Art. 42 – Interzicerea muncii forţate

(1) Munca forţată este interzisă.
(2) Nu constituie muncă forţată:
a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în
locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de
libertate condiţionată;
c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte
din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

Art. 43 – Dreptul la grevă

(1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
(2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare
asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.

Art. 44 – Dreptul de proprietate privată

(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii
străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile
rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care
România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi
prin moştenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu
dreaptă şi prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor
bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a
titularilor.
(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi
imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau
construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau,
în caz de divergenţă, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea
bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.
(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în
condiţiile legii.

Art. 45 – Libertatea economică

Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în
condiţiile legii sunt garantate.

Art. 46 – Dreptul la moştenire

Dreptul la moştenire este garantat.

Art. 47 – Nivelul de trai

(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să
asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile
sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute
de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

Art. 48 – Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul
şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria
religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

Art. 49 – Protecţia copiilor şi a tinerilor

(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor
lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap.
Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-
ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.
(5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a
tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării.

Art. 50 – Protecţia persoanelor cu handicap

Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici
naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea
participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi
îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.

Art. 51 – Dreptul de petiţionare

(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele
semnatarilor.
(2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe
care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
(4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite
potrivit legii.

Art. 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-
un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să
obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea
statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat
funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se
impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a
drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei
calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura
trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu
şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
S4 – An I BFK – Psihologie, etică și deontologie medicală

Afirmații și declarații despre drepturi și responsabilități. Constituția

României

CAPITOLUL III – Îndatoririle fundamentale

Art. 54 – Fidelitatea faţă de ţară

(1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră.
(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea
cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.

Art. 55 – Apărarea ţării

(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.
(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică.
(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia
voluntarilor, în condiţiile legii organice.

Art. 56 – Contribuţii financiare

(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale.

Art. 57 – Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

(http://www.constitutiaromaniei.ro/textul-integral/ )