S2 - An I BFK - Psihologie Generală, Etică Și Deontologie Medicală

S2 - An I BFK - Psihologie generală, etică și deontologie medicală
Drepturile omului și protejarea lor prin lege
1. Tratatele internationale privind drepturile omului

2. Principiul egalitatii in drepturi si a egalitatii sanselor
3. Dreptul la aparare si principiul accesului nediscriminatoriu la actul de justitie
4. Dreptul la viata, dreptul la ocrotirea sanatatii si dreptul la un mediu sanatos
5. Libertatea individuala si dreptul la libera circulatie a individului
6. Viata intima, inviolabilitatea domiciliului si secretul corespondentei
7. Libertatea constiintei
8. Libertatea de exprimare
9. Libertatea informatiei
10. Dreptul la invatatura si accesul la cultura
11. Dreptul cetateanului de a alege si de a fi ales
12. Dreptul cetateanului la initiativa legislativa
13. Dreptul cetateanului de a organiza si participa la intruniri publice
14. Dreptul de asociere
15. Munca si dreptul la greva
16. Libertatea economica
17. Dreptul de proprietate privata si dreptul la mostenire
18. Protectia copiilor si a tinerilor
19. Protectia persoanelor cu handicap
20. Dreptul de petitionare
21. Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
22. Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati
1. Tratatele internationale privind drepturile omului
CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului
(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate
in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu
exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a

Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948
Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale:
Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, adoptata

de guvernele membre ale Consiliului Europei la 4 noiembrie 1950
Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului:
Conventia cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a

Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989
Conventia de la Aarhus:
Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si

accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25 iunie 1998
Carta Europeana a Autonomiei Locale:
Carta Europeana a Autonomiei Locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985
Organizatia Natiunilor Unite
Parlamentul European
Consiliul European
Comisia Europeana
Consiliul Europei
Organizatia pentru Apararea Derepturilor Omului
Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul

Helsinki
2. Principiul egalitatii in drepturi si a egalitatii sanselor
ARTICOLUL 16 - Egalitatea in drepturi
(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de
persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse
intre femei si barbati pentru ocuparea acestor functii si demnitati.
Legislatie romaneasca antidiscriminare:
Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare
Egalitatea de sanse intre femei si barbati:
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati

Combaterea violentei domestice:
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie

Declaratia ONU a Principiilor Tolerantei:
Declaratia Principiilor Tolerantei proclamata si semnata la 16 noiembrie 1995
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Asociatia pentru Promovarea Femeii din Romania - APFR
Asociatia Femeilor din Romania - AFR
Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala
Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi
Institutul Intercultural Timisoara
Asociatia Romana Anti-SIDA - ARAS
Fundatia Romanian Angel Appeal
Asociatia ACCEPT
3. Dreptul la aparare si principiul accesului nediscriminatoriu la actul de justitie
ARTICOLUL 24 - Dreptul la aparare
(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justitie
(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor
sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
Conventia privind facilitarea accesului international la justitie:
Legea nr. 215/2003 pentru aderarea Romaniei la Conventia privind facilitarea accesului
international la justitie, incheiata la Haga la 25 octombrie 1980
Centrul de Resurse Juridice
4. Dreptul la viata, dreptul la ocrotirea sanatatii si dreptul la un mediu sanatos
ARTICOLUL 22 - Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica
(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori
degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisa.
ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sanatatii
(1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat.
(2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a sanatatii publice.
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sanatos
(1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator.
Protectia consumatorilor:
Ordonanta nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor

Protectia mediului:
Legea nr. 137/1995 - Legea protectiei mediului

Prevenirea, reducerea si controlul poluarii:
Legea nr. 645/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2002
privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii
Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

5. Libertatea individuala si dreptul la libera circulatie a individului
ARTICOLUL 23 - Libertatea individuala
(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu
procedura prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal.
(5) In cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se
poate prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si
nu mai mult de 180 de zile.
(6) In faza de judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai tarziu
de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in
libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca
instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate.
(7) Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de
lege.
(8) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele
retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta
numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au
disparut, precum si in alte situatii prevazute de lege.
(10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control
judiciar sau pe cautiune.
(11) Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata
nevinovata.
(12) Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.
(13) Sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala.
ARTICOLUL 25 - Libera circulatie
(1) Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile
exercitarii acestui drept.
6. Viata intima, inviolabilitatea domiciliului si secretul corespondentei
ARTICOLUL 26 - Viata intima, familiala si privata
(1) Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora,
ordinea publica sau bunele moravuri.
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in
resedinta unei persoane fara invoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru urmatoarele situatii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;
b) inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;
c) apararea securitatii nationale sau a ordinii publice;
d) prevenirea raspandirii unei epidemii.
(3) Perchezitia se dispune de judecator si se efectueaza in conditiile si in formele prevazute de lege.
(4) Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, in afara de cazul infractiunilor flagrante.
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondentei
Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al
celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
7. Libertatea constiintei
ARTICOLUL 29 - Libertatea constiintei
(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub
nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa,
contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect
reciproc.
Regimul cultelor religioase:
Decret nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase
8. Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice
fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public,
sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
Dreptul la propria imagine:
Decizie CNA nr. 80/2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria
imagine
Legea audiovizualului:
Legea nr. 504/2002 a audiovizualului
Article 19
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie
ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei
Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale
9. Accesul la informatiile detinute de catre institutiile publice si protejarea intereselor legitime

ce ar putea fi lezate prin publicarea acestora
ARTICOLUL 31 - Dreptul la informatie
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit.
(2) Autoritatile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea
corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal.
Accesul la informatiile detinute de catre institutiile publice:
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public

Protectia avertizorilor de integritate:
Legea nr. 571/2004 privind protectia personalului din autoritatile publice, institutiile
publice si din alte unitati care semnaleaza incalcari ale legii
Prelucrarea datelor cu caracter personal:
Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

caracter personal si libera circulatie a acestor date
Protectia informatiilor clasificate:
Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate

Protectia informatiilor secrete de serviciu:
H.G. nr. 781/2002 privind protectia informatiilor secrete de serviciu

Siguranta nationala a Romaniei:
Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei

Legea privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii:
Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii

Accesul la dosarele fostei securitati:
Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie
politica
Protectia martorilor:
Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor

Principiile de la Johannesburg:
Principiile de la Johannesburg privind siguranta nationala, libertatea de exprimare si

accesul la informatie
10. Dreptul la invatatura si accesul la cultura
ARTICOLUL 32 - Dreptul la invatatura
(1) Dreptul la invatatura este asigurat prin invatamantul general obligatoriu, prin invatamantul liceal
si prin cel profesional, prin invatamantul superior, precum si prin alte forme de instructie si de
perfectionare.
(2) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. In conditiile legii, invatamantul se
poate desfasura si intr-o limba de circulatie internationala.
(3) Dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata limba lor materna si dreptul de
a putea fi instruite in aceasta limba sunt garantate; modalitatile de exercitare a acestor drepturi se
stabilesc prin lege.
(4) Invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acorda burse sociale de studii copiilor si
tinerilor proveniti din familii defavorizate si celor institutionalizati, in conditiile legii.
(5) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, in
conditiile legii.
(6) Autonomia universitara este garantata.
(7) Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In
scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultura
(1) Accesul la cultura este garantat, in conditiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-si dezvolta spiritualitatea si de a accede la valorile culturii nationale si
universale nu poate fi ingradita.
(3) Statul trebuie sa asigure pastrarea identitatii spirituale, sprijinirea culturii nationale, stimularea
artelor, protejarea si conservarea mostenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane,
promovarea valorilor culturale si artistice ale Romaniei in lume.
Legea Invatamantului:
Legea nr. 84/1995 a Invatamantului - republicata in 1999
Centrul Educatia 2000+
Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala
Academia Romana
Biblioteca Nationala a Romaniei
11. Dreptul cetateanului de a alege si de a fi ales
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
(1) Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate,
prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi alesi cetatenii cu drept de vot care indeplinesc conditiile prevazute in articolul
16 alineatul (3), daca nu le este interzisa asocierea in partide politice, potrivit articolului 40 alineatul
(3).
(2) Candidatii trebuie sa fi implinit, pana in ziua alegerilor inclusiv, varsta de cel putin 23 de ani
pentru a fi alesi in Camera Deputatilor sau in organele administratiei publice locale, varsta de cel
putin 33 de ani pentru a fi alesi in Senat si varsta de cel putin 35 de ani pentru a fi alesi in functia de
Presedinte al Romaniei.
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales in Parlamentul European
In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii romani au dreptul de a alege si de a fi
alesi in Parlamentul European.
Legislatie electorala - alegeri locale 2004
Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale

Legislatie electorala - alegeri prezidentiale 2004:
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei

Legislatie electorala - alegeri generale 2004:
Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului
12. Dreptul cetateanului la initiativa legislativa
ARTICOLUL 74 - Initiativa legislativa
(1) Initiativa legislativa apartine, dupa caz, Guvernului, deputatilor, senatorilor sau unui numar de cel
putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Cetatenii care isi manifesta dreptul la initiativa
legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete,
respectiv in municipiul Bucuresti, trebuie sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi in sprijinul
acestei initiative.
ARTICOLUL 150 - Initiativa revizuirii Constitutiei
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de
cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de
cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele
tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin
20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.
Exercitarea dreptului la initiativa legislativa cetateneasca:
Legea nr. 189/1999 privind exercitarea initiativei legislative de catre cetateni
Asociatia Pro Democratia
13. Dreptul cetateanului de a organiza si participa la intruniri publice
ARTICOLUL 39 - Libertatea intrunirilor
Mitingurile, demonstratiile, procesiunile sau orice alte intruniri sunt libere si se pot organiza si
desfasura numai in mod pasnic, fara nici un fel de arme.
Organizarea si desfasurarea adunarilor publice:
Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice
14. Dreptul de asociere

ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
(1) Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de
asociere.
(2) Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a
independentei Romaniei sunt neconstitutionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului,
magistratii, membrii activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin
lege organica.
(4) Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale
Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si isi desfasoara activitatea potrivit
statutelor lor, in conditiile legii. Ele contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor
profesionale, economice si sociale ale membrilor lor.
Infiintarea si functionarea organizatiilor neguvernamentale:
Ordonanta nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii

Activitatea voluntarilor:
Legea nr. 195/2001 - Legea voluntariatului

Infiintarea, organizarea si functionarea partidelor politice:
Legea nr. 14/2003 a partidelor politice
CENTRAS - Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale
FDSC - Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
AID-ONG - Agentia pentru Informarea si Dezvoltarea

Organizatiilor Neguvernamentale
Centrul National de Voluntriat - "Pro Vobis"
Partide politice in Romania
15. Munca si dreptul la greva
ARTICOLUL 41 - Munca si protectia sociala a muncii
(1) Dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a
locului de munca este libera.

(2) Salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea
salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara,
repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale,
formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normala a zilei de lucru este, in medie, de cel mult 8 ore.
(4) La munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.
(5) Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al conventiilor
colective sunt garantate.
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii fortate
(1) Munca fortata este interzisa.
(2) Nu constituie munca fortata:
a) activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfasurate, potrivit legii, in
locul acestora, din motive religioase sau de constiinta;
b) munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de
libertate conditionata;
c) prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din
obligatiile civile normale stabilite de lege.
ARTICOLUL 43 - Dreptul la greva
(1) Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale.
(2) Legea stabileste conditiile si limitele exercitarii acestui drept, precum si garantiile necesare
asigurarii serviciilor esentiale pentru societate.
Codul muncii:
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Contractul colectiv de munca:
Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca
Codul Muncii adnotat
BNS - Blocul National Sindical:
Confederatia Nationala Sindicala - Cartel Alfa
Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania - Fratia
FSLI - Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant

16. Libertatea economica
ARTICOLUL 45 - Libertatea economica
Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in
conditiile legii sunt garantate.
Desfasurarea de activitati economice de catre persoane fizice:
Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre
persoane fizice
17. Dreptul de proprietate privata si dreptul la mostenire
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privata
(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele
acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii
straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile
rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care
Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si
prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu
dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor
bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a
titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati
imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau
constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in
caz de divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea
bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin
proprietarului.
(8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in
conditiile legii.
ARTICOLUL 46 - Dreptul la mostenire

Dreptul la mostenire este garantat.
Proprietatea intelectuala si dreptul de autor:
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe
Dreptul de mostenire al sotului supravietuitor:
Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor
18. Protectia copiilor si a tinerilor
ARTICOLUL 49 - Protectia copiilor si a tinerilor
(1) Copiii si tinerii se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea drepturilor
lor.
(2) Statul acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap.
Alte forme de protectie sociala a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-
ar pune in primejdie viata ori dezvoltarea normala sunt interzise.
(4) Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.
(5) Autoritatile publice au obligatia sa contribuie la asigurarea conditiilor pentru participarea libera a
tinerilor la viata politica, sociala, economica, culturala si sportiva a tarii.
Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului:
Conventia cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a

Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1989
Protectia copilului:
O.U.G. nr. 26/1997 Ordonanta de urgenta privind protectia copilului aflat in dificultate
Sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural:
Legea nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural
Sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala:
Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte
proprietate personala
Ministerul Tineretului si Sportului
Asociatia Salvati Copiii
PALTIN - Participarea Tinerilor la Administrarea Locala
19. Protectia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 50 - Protectia persoanelor cu handicap
Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici
nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii
efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin
parintilor si tutorilor.
Protectia speciala a persoanelor cu deficiente:
Legea nr. 53/1992 privind protectia speciala a persoanelor handicapate
Incadrarea in munca a persoanelor cu deficiente:
Legea nr. 57/1992 privind incadrarea in munca a persoanelor handicapate
Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap
Organizatia Nationala a Persoanelor cu Handicap din Romania
20. Dreptul de petitionare
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petitionare
(1) Cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele
semnatarilor.
(2) Organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe
care le reprezinta.
(3) Exercitarea dreptului de petitionare este scutita de taxa.
(4) Autoritatile publice au obligatia sa raspunda la petitii in termenele si in conditiile stabilite potrivit
legii.
Solutionarea petitiilor:
Legea nr. 233/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor

21. Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un
act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina
recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
(2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.
(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului
este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu
rea-credinta sau grava neglijenta.
Avocatul Poporului:
Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului

Legea contenciosului administrativ:
Legea nr. 29/1990 - Legea contenciosului administrativ
Avocatul Poporului
Institutia Europeana a Avocatului Poporului
22. Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati
ARTICOLUL 53 - Restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati
(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se
impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei
calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura
trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si
fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Drepturile fundamentale cetățenești reprezintă acele drepturi ale cetățenilor care sunt esențiale
pentru existența fizică, pentru dezvoltarea materială și intelectuală a acestora, precum și pentru
asigurarea participării lor active la conducerea statului. Drepturile fundamentale sunt acele drepturi
subiective ale cetățenilor, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile
pentru libera dezvoltare a personalității umane, drepturi stabilite prin Constituție și garantate prin
Constituție și legi.
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/drepturile-omului.php#01
DREPTURILE OMULUI - EXPRESIE A NEVOILOR INDIVIDUALE ŞI SOCIALE
Problematica drepturilor omului poate fi abordată din mai multe perspective dintre care cea juridică
este cea mai des întâlnită. Invocându-se încălcarea lor, legea intervine pentru restabilirea ordinii,
redarea dreptului celui care a fost frustrat.
Se spune adesea că tocmai încălcarea dreptului generează dreptul. Această înseamnă că până nu ne
este afectată starea în care ne aflăm nici nu sesizăm că ceea ce ne aparţine constituie obiect al
imixtiunii celorlalţi.
Din perspectivă sociologică dreptul este expresia unei nevoi individuale dar şi sociale. În ambele
situaţii satisfacerea nevoilor înseamnă participare la exercitarea lui. Participarea presupune acţiune
socială. Cum în orice acţiune omul intră în relaţie cu semenii, putem considera exercitarea dreptului
o relaţie de un tip aparte în care membrii sunt de puteri inegale. De exemplu, dreptul la viaţă situează
mama în raport cu fătul în poziţii inegale. Unul depinde de celălalt, fătul de mamă, care şi ea, la
rândul ei, poate să ia decizii condiţionată fiind de aspectele materiale, propriile mentalităţi, politica
demografică ş.a. Sau, dreptul la educaţie, expresie a nevoii de educaţie, aparţine celor care cred că
prin instrucţia şcolară pot intra în posesia lui, pot să-şi satisfacă această nevoie individuală. Oferta
educaţională, în primul rând cea instituţională, conferă şcolii garanţia responsabilităţii de a oferi prin
serviciile sale acest drept. Puterile sunt inegale:
 individul cere, doreşte să i se respecte un drept, are o nevoie;

 instituţiile oferă, prin serviciile lor, elementele necesare satisfacerii nevoii.
Cadrul în care se întâlnesc cererea şi oferta generează un spaţiu de respectare dar şi de încălcare a
drepturilor. Drepturile aparţin indivizilor, indiferent în ce ipostaze se află: de solicitant sau ofertant.
Din această poziţie rezultă drepturi diferenţiate. În aceleaşi exemple ale drepturilor la viaţă şi
educaţie putem distinge:
 drepturi ale copilului;

 drepturi ale elevilor;
 drepturi ale adulţilor;
 drepturi ale cadrelor didactice.
Diferenţierea pe categorii de vârstă şi socio-profesionale determină şi o anumită specificitate: unele

sunt drepturile copilului la educaţie, de a frecventa o şcoală, de a participa gratuit la forma de
învăţământ obligatoriu, de a dobândi un status social, altele sunt drepturile personalului din
învăţământ în spaţiul şcolar: la recompensă materială, la recunoaştere profesională, odihnă, protecţie
etc. Ceea ce este însă comun izvorăşte din acele nevoi care, indiferent de diferenţele interumane,
rămân specifice fiinţei umane.
 dreptul la viaţă;
 dreptul la un trai decent;
 dreptul la muncă şi la odihnă;
 dreptul la respect, înţelegere şi toleranţă;
 dreptul la libertate.
În condiţiile dezvoltării şi diversificării nevoilor, a diferenţelor de tot felul asistăm la un pluralism

valoric care este adesea invocat în respectarea drepturilor. El însuşi a devenit o valoare care creează
dificultăţi în educaţie educatorilor tocmai pentru faptul că nu se mai ştie la ce valori să se adere, iar
prin politica educaţională cei care hotărăsc sunt adulţii, tocmai cei care au fost educaţi în alte sisteme
de valori şi au ca misiune educaţia pentru un viitor, el însuşi incert sub aspectul axiologic, mereu în
schimbare. Istoria a demonstrat că acolo unde există valori dominante este mai uşor a se face
educaţie. Trebuie să fim prudenţi în a declara şi acţiona pentru valorificarea diferenţelor deoarece
militând pentru diferenţă ne angajăm spre un comunitarism şi mai puţin comunitate. Aceasta din
urmă înseamnă în primul rând aducerea laolaltă a unor oameni care au aceleaşi interese, doresc
binele comun, acţionează pentru a respecta şi proteja drepturi fundamentale ale oamenilor care
izvorăsc din natura umană, aceea care face din fiecare o fiinţă umană. De aici nevoia de a concilia
între principiul egalităţii în drepturi şi demnitate şi cel de valorificare a diferenţelor. Dreptului la
diferenţă şi respectarea deosebirilor, valorificarea lor, i se asociază dreptul la asemănare, ca principiu
unificator în viaţa socială.
3. CONDIŢIONAREA SOCIALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Istoria drepturilor omului se confundă cu istoria umanităţii căci drepturile care s-au afirmat de-a
lungul timpurilor, s-au articulat în jurul ideilor pe care societatea le-a vehiculat.
O abordare sociologică a drepturilor omului trebuie să plece de la două premise: sociabilitatea fiinţei
umane şi constatarea că relaţia de putere (inerentă oricărei societăţi) generează anumite raporturi
între indivizi, ca fiinţe umane, deşi egale, totuşi diferite.
Ideea aristoteliană, conform căreia omul este o fiinţă socială, plasează individul în situaţia de fiinţă
umană cu nevoi nu numai natural-biologice, ci şi sociale care nu pot fi satisfăcute decât în
comunitate. Sociabilitatea, ca o caracteristică naturală, intrinsecă fiinţei umane, este un element care
conferă egalitate între membrii unei colectivităţi şi din care izvorăsc comandamentele morale ale
vieţii în societate cărora oamenii trebuie să li se conformeze, să le accepte, generând anumite
atitudini ce diferenţiază indivizii. Istoria demonstrează că ideile de bine, dreptate, demnitate, egalitate
au fost prezente în viaţa socială a primelor comunităţi umane, că aceste idei erau prezente în primele
legislaţii (Codul lui Hamurabi-aprox. 1700 de ani A.Chr.), în marile epopei indiene (Vedele,
Upanişadele, Mahabharata, Ramayana ş.a.). Concepţia budistă, sistemele filosofice din vremea lui
Confucius vorbeau de o societate în care oamenii sunt fiinţe egale în demnitate şi valoare, singurele
criterii de diferenţiere fiind vârsta şi venitul, că o societate armonioasă este posibilă numai dacă
oamenii care o compun sunt călăuziţi de principii de înaltă moralitate. Binele şi armonia socială erau
văzute într-o legătură atât cu lumea materială (universul) cât şi cu cea spirituală (cerească, în sensul
de divinitate).
Relaţia de putere care, în decursul istoriei a îmbrăcat şi alte forme decât aceea de om-univers şi om-
divinitate se leagă de o anumită concepţie a oamenilor despre lume şi viaţă ale cărei coduri trebuie
descifrate pentru a înţelege distincţia între drepturi, semnificaţia elitei, a partidelor aflate la putere, a
diferitelor persoane publice şi instituţii ale puterii, drepturile celor mulţi, ale maselor.
Filosofia antică grecească a generat un ansamblu de reflecţii despre om ca cetăţean, participant la

conducerea vieţii publice în care instituţiile publice (polis=cetate) trebuie supuse unor aprecieri
raţionale. Autoritatea constitutivă era privită în mod critic.
În raportul individ-societate, om-instituţie, gânditorii greci au considerat drepturile omului ca fiind

fundamentale, eterne, imuabile, ce izvorăsc din natura lucrurilor, iar legea este cea care le
consfinţeşte fiind expresia acestei naturi (drepturile fiind anterioare consacrării lor legale). "Omul
este măsura tuturor lucrurilor", expresia devenită celebră a lui Protagoras este o sinteză a concepţiei
umaniste care sugerează şi ideea de autoritate a naturii umane (date) în raport cu cea socială (creată).
Omul cetăţii era cetăţeanul liber, egal cu ceilalţi, care participa la viaţa cetăţii. Primele semne de
inegalitate sunt exprimate şi în filosofia lui Aristotel la care societatea era împărţită în oameni liberi
şi sclavi (inegalitatea naturală).
Cu stoicii se intră în universalitatea drepturilor omului căci gânditori precum: Seneca, Epictet,
Domiţian au răsturnat argumentele lui Aristotel cu privire la inegalitatea naturală a omului şi au
conturat ideea dreptului natural al oamenilor ca fiinţe umane înzestrate cu raţiune. Ideea de egalitate
naturală, izvorâtă din asemănarea dintre oameni (liberi şi înzestraţi cu raţiune) a constituit punctul de
pornire în dreptul roman din vremea lui Cicero pentru care "o singură lege trebuie să guverneze toate
popoarele şi un singur zeu va fi ghidul tuturor".
Odată cu creştinismul, egalitatea, libertatea şi fraternitatea se însoţesc cu ideea de iubire pentru

celălalt, oamenii fiind creaţia divină şi deci, egali. Moralitatea vieţii sociale este bazată pe ideile de
întrajutorare, toleranţă, egalitate. Asistăm la o desacralizare a statului care devine o instituţie
temporală, fiind în slujba poporului de unde emană legile prin reprezentanţii săi. Se întrevede astfel
distincţia în lumea modernă dintre dreptul juridic (justiţia) şi dreptul moral (concordia).
Din filosofia dreptului natural se inspiră doctrina modernă a drepturilor omului transformându-se
astfel ideea filosofică a universalităţii dreptului natural inerent naturii umane, în instituţie politică.
Montesquieu, Rousseau, Diderot şi alţii au abordat într-o altă manieră ideile drepturilor umane
considerând că ele rămân valabile indiferent de circumstanţele istorice, sociale şi politice. Teoria
"contractului social"(Rousseau), a separării puterilor în stat (Montesquieu) sunt expresii ale ideilor de
convieţuire în societate, de organizare democratică a vieţii morale.
O incursiune în istoria ideilor filosofice şi religioase ne permite să constatăm adesea un decalaj între
ceea ce marii gânditori au exprimat prin ideile lor, cuprinse în adevărate sisteme de gândire, şi ceea
ce realitatea socială a pus în evidenţă. Dintodeauna viaţa socială a fost scena confruntării unor
interese opuse, în care puterea, reprezentată printr-un grup numericeşte mai mic decât restul
populaţiei a marcat o distincţie între cei înzestraţi, nu şi recunoscuţi s-o exercite, şi ceilalţi. Adesea
drepturile elitei au fost transformate în privilegii reprezentând surse de discriminare şi conflict.
Diferenţele umane recunoscute şi în marile sisteme filosofice au fost motive pentru a justifica
sclavia, războiul, dominaţia. Este dificil de urmărit problematica drepturilor omului în abstract,
neluând în considerare faptele care au generat respectarea sau nerespectarea drepturilor omului. Este
însă uşor sesizabil că în întreaga istorie modernă eforturile de a demonstra nevoia exercitării
drepturilor şi libertăţilor umane a fost o luptă permanentă de a afirma şi invoca raţionalitatea umană,
în numele căreia s-au constituit fel de fel de instituţii, organisme naţionale şi internaţionale care prin
activităţile lor şi documentele emise au încercat şi încearcă să stabilească o ordine socială în care să
domnească pacea şi armonia socială.
Mişcările sociale: revolte, răscoale, revoluţii, războaie au fost purtate în numele cuceririi unor
drepturi care încălcând alte drepturi încercau o restabilire sau instaurare a unor noi ordini sociale.
Asistăm astăzi, poate mai mult ca în alte epoci, la o abordare a acestei problematici pe două planuri
paralele:
 abordări teoretice, lupte de idei, legislaţii naţionale şi internaţionale, colocvii şi seminarii

internaţionale care au ca scop dezbaterile şi reflecţii asupra acestei problematici, în care se
caută puncte comune, asemănările şi universalitatea lor şi se încearcă fixarea unor repere
legislative sub formă de acorduri, convenţii, pacte, semnate de ţări în diverse forme de
asociere, cu caracter de obligativitate sau nu;
 manifestarea unor încălcări ale drepturilor omului în viaţa socială prin fapte, fenomene,
procese ce se manifestă la nivel individual, de grup sau al maselor şi care atrag după sine alte
forme de manifestare pentru recâştigarea lor.
Aceste două planuri se întâlnesc în voinţa comună de a le recunoaşte existenţa, de a rezolva

problemele care apar în exercitarea lor.
Desigur înţelegerea situaţiilor care apar presupune cunoaşterea cauzelor, a elementelor din cultura
popoarelor (tradiţii, obiceiuri, mentalităţi, stări de spirit) care pot justifica uneori practici
nedemocratice, încălcări ale drepturilor omului. Adesea acest criteriu - cultural - a fost şi este invocat
pentru a demonstra inexistenţa unei universalităţi a drepturilor omului aşa cum Declaraţia Universală
a Drepturilor Omului o afirmă.
Rămâne de meditat dacă problema drepturilor omului nu trebuie analizată în contextul social care a
generat-o şi dacă nu cumva tocmai această specificitate este şi cea care să genereze soluţii spre
rezolvare.
4. SISTEMATICA DREPTURILOR OMULUI
O sistematică a drepturilor omului se impune nu doar din raţiuni didactice, ci şi pentru a urmări cum
diferite categorii sunt purtătoare ale unor nevoi specifice. Drepturile sunt ale omului, aparţin fiinţei
umane şi ele izvorăsc din nevoi specifice acesteia. Există însă anumite drepturi care pot fi ale:
 statelor,
 instituţiilor
 copiilor
 minorităţilor.
Există şi o altă grupare a drepturilor după criteriul domeniului care le consfinţeşte şi în care se
manifestă. Astfel pot fi:
 drepturi economice
 sociale (civice)
 juridice
 culturale
După felul în care au apărut şi se manifestă, drepturile pot fi:
 scrise
 nescrise
După criteriul titularilor sau subiecţilor
 drepturi individuale
 drepturi colective
După criteriul conţinuturilor
 drepturi negative/ libertăţi

 drepturi creanţe
După criteriul procedurii de punere în aplicare
 drepturi justiţiabile (self-executing)

 drepturi programe
Drepturile mai pot fi:
 subiective
 obiective
Drepturile subiective se definesc prin elementele următoare:
a. un subiect, titular de drept, individul;

b. un conţinut protejat;
c. o sancţiune care poate fi obţinută ca urmare a unei proceduri, într-o manieră ce permite a asigura
espectul.
Aceste elemente sunt independente unele faţă de altele, în acest sens se pot distinge mai multe
categorii de subiecţi, de conţinuturi şi de procedură de sancţionare.
Dreptul obiectiv reprezintă un ansamblu de norme juridice în vigoare într-un stat la un moment dat.
Sursele fundamentale ale drepturilor omului pot fi :
A. Convenţiile, pactele, tratatele- instrumente cu forţă juridică. Exemplu: Carta ONU, Convenţia
europeană a drepturilor omului, Convenţia europeană a drepturilor copilului ş.a.
B. Declaraţiile, rezoluţiile, proclamaţiile- instrumente cu valoare mai mult politică decât juridică.
Exemplu: Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Declaraţia Drepturilor Copilului.

C. Tradiţia internaţională
Fără a ne propune o analiză a fiecărui drept vom descrie pe scurt starea fiecărui drept furnizând
câteva repere de analiză sociologică care să faciliteze mecanismele de punere în aplicare a fiecăruia .
Această prezentare se limitează la un nivel universal, adică al ONU şi al instituţiilor specializate.
Principiile şi drepturile pe care le analizăm în continuare sunt :
1. Egalitatea în drepturi şi demnitate;

2. Non-discriminarea;
3. Drepturile şi libertăţile personale:
a. Dreptul la viaţă;
b. Libertatea şi securitatea persoanei;
c. Dreptul la un proces echitabil.
4. Drepturi în raport cu comunitatea şi exteriorul:
a. Dreptul la viaţă privată;
b. Libertatea de circulaţie;
c. Dreptul la proprietate.
5. Drepturile civile şi politice:
a. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie;
b. Libertatea de expresie;
c. Libertatea de unire şi asociere;
d. Dreptul la participare.
6. Drepturi economice, sociale şi culturale:
a. Dreptul la o viaţă decentă;
b. Dreptul la educaţie.
1. Egalitatea în drepturi şi demnitate
"Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune
şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii."
(Art. 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
Acest principiu este înscris în primul articol al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. El
decurge din drepturile inalienabil ale omului ca fiinţă umană. Toate fiinţele umane sunt dotate cu
aceleaşi drepturi fundamentale şi sunt subiectul pentru acelaşi respect şi demnitate indiferent de
numeroasele diferenţe pe care natura şi împrejurările vieţii le creează. Această egalitate este în
drepturi şi demnitate. Ea nu semnifică în nici un fel uniformitate. Din contră ea permite de a fonda
respectul diferenţelor. Acest principiu al "egalităţii în demnitate şi drepturi" constituie un soclu
fundamental al edificiului dreptului internaţional pentru drepturile omului.
2. Non-discriminarea
"1. Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate în prezenta
declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie, de opinie
politică sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere sau decurgând din orice
altă situaţie.
2. Pe lângă aceasta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic, juridic sau internaţional
al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană, fie acesta ţară sau teritoriu independente, sub
tutelă, neautonome sau supuse unei eliminări oarecare a suveranităţii"
(Art.2-Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
"Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa particulară, în familia sa, în domiciliul
său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are
dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri."
(Art.12- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
1."Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se
găsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenţa lor drepturile recunoscute în prezentul pact, fără nici o
deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie,
origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare.
2. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să garanteze că drepturile enunţate în el vor fi

exercitate fără nici o discriminare întemeiată pe rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau
orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice altă împrejurare".
(Art.2 - Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice)
"Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare, astfel încât copilul să fie efectiv protejat
împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţiuni motivate prin situaţia juridică, activităţile,
opiniile declarate sau convingerile părinţilor săi, ale reprezentanţilor legali sau ale familiei sale".
(Art.2 - alin 2 - Convenţia cu privire la drepturile copilului)
Non-discriminarea este primul efect al egalităţii tuturor fiinţelor umane în demnitate şi în drepturi.
Non-discriminarea se regăseşte în toate tratatele asupra drepturilor fundamentale, în articolele
constând în aplicarea drepturilor. Acesta este un principiu general care este în dreptul internaţional de
aceea înainte de a asigura o reală egalitate de tratare a tuturor fiinţelor umane este necesar a dezvolta
protecţia numeroaselor categorii vulnerabile adică a acelor categorii care suferă din pricina
discriminării Această protecţie este acordată în tratate faţă de femei, copii, populaţiile autohtone,
minorităţi.
3. Drepturile şi libertăţile personale
a. Dreptul la viaţă
"Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa."
(Art.3- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
Dreptul la viaţă apare ca un drept fundamental din care decurg toate celelalte. Adesea, această
evidenţă poate să înşele. Dacă acest "prim drept", într-un fel este un drept non-derogabil, adică nu
poate fi suspendat de exemplu în stare de urgenţă, nu este un drept absolut în măsura în care definiţia
acestui drept conţine numeroase restricţii care admit atentarea la viaţă, ca un act de legitimă apărare
sau într-un conflict.
Articolul 6 din Pactul pentru drepturile civile şi politice precizează:
Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie protejat prin lege. Nimeni nu
poate fi în mod arbitrar privat de viaţă".
Dreptul la viaţă este un "drept natural", nu este opera vreunei autorităţi statale. Statul are obligaţia de
a proteja această viaţă inerentă persoanei umane. Aşteptările de la viaţă trebuie să fie legitime şi
limitate explicit de lege, ceea ce înlătură arbitrarul.
Pedeapsa cu moartea, conflictele armate, avortul sunt violări ale dreptului la viaţă. Aceste probleme
nu au găsit consensul în dialogurile dintre state pentru a fi abolite şi eradicate. Abolirea pedepsei cu
moartea a fost prima preocupare a naţiunilor Unite pentru a asigura dreptul la viaţă. Din anii 80
organele naţiunilor Unite se ocupă de denunţarea practicilor de execuţie arbitrară, de dispariţiile şi
practicile inumane aducătoare de moarte. Amnisty International a realizat un film prin care se
prezintă un caz de pedepsire şi execuţie a pedepsei capitale.
Alte fenomene ca: malnutriţia, sărăcia extremă sunt de asemenea fenomene care atentează şi violează
dreptul la viaţă. Consecinţele asupra vieţii oamenilor generate de degradarea mediului, lipsa surselor
de apă potabilă în multe zone ale globului, accesul la resursele elementare, crimele de război
constituie încălcări ale dreptului fundamental la viaţă.
b. Libertatea şi securitatea persoanei
"Orice individ are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi arestat sau
deţinut în mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât pentru motive legale şi în
conformitate cu procedura prevăzută de lege."
(Art. 9 - Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice).
Această revendicare este foarte veche şi poate fi regăsită în Magna Carta în 1215 în Anglia şi în
Legea din 1679 Habeas Corpus. Precizarea se referă la libertatea fizică a persoanei dar vizează şi
integritatea psihică de aceea în art.3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului este alături de
dreptul la viaţă. Reglementarea detenţiei se referă la condiţiile care legitimează faptul de a priva pe
cineva de libertatea de mişcare.
c. Dreptul la un proces echitabil

"Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva
actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin
lege."(Art.8)
"Nimeni nu poate fi arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar". (Art. 9)
"Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod echitabil şi public de un
tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei "
1. Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente

persoanei umane" ...
3. Regimul penitenciar va cuprinde un tratament al condamnaţilor având drept scop esenţial

îndreptarea lor şi reclasarea lor socială. Tinerii delincvenţi vor fi separaţi de adulţi şi supuşi unui
regim potrivit vârstei şi statutului lor legal"
(Art.10- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice)
"1. Statele părţi recunosc oricărui copil suspect, acuzat sau dovedit că a comis o încălcare a legii
penale, dreptul de a fi tratat într-un mod de natură să favorizeze simţul său de demnitate şi al valorii
personale, să întărească respectul său pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale altora şi să
ţină seama de vârsta sa, ca şi de necesitatea de a promova reintegrarea copilului şi asumarea de
către acesta a unui rol constructiv în societate."
(Art.40- Convenţia cu privire la drepturile copilului)
Istoria drepturilor omului este lupta împotriva arbitrarului detenţiei de către putere. Acest drept
fundamental care stipulează că înainte de a fi reţinută trebuie să fie demonstrată legitimitatea acţiunii.
Un proces echitabil trebuie să îndeplinească următoarele condiţii;
 să fie un proces public;

 tribunalul să fie constituit legal, competent, independent şi imparţial;
 procedura în faţa tribunalului trebuie să aibă o durată rezonabilă;
 inculpatul trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie şi are dreptul de a tăcea;
 a putea săşi prezinte apărarea şi să nu fie judecat decât în prezenţă;
 a putea fi sfătuit, de altfel a fi informat asupra drepturilor sale şi a primi un ajutor legal, a
avea acces la curte;
 a putea beneficia de un interpret;
 a putea face apel;
 o persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi cauză.
4. Drepturi în raport cu comunitatea şi exteriorul

a. Dreptul la viaţă privată
"Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul
său ori în corespondenţă, nici ale unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoană are
dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri."
1."Nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în
familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale.
2.Orice persoană are drept la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri."( Art.
17)
1."Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are drept la ocrotire din partea
societăţii şi a statului.
2. Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este recunoscut bărbatului şi femeii, începând

de la vârsta nubilă.
3. Nici o căsătorie nu va putea fi încheiată fără consimţământul liber şi deplin al viitorilor soţi.
4. Statele părţi ale prezentului Pact vor lua măsurile potrivite pentru a asigura egalitatea în drepturi
şi răspunderi a soţilor în privinţa căsătoriei, în timpul căsătoriei şi atunci când ea se desface. În
cazul desfacerii, se vor lua măsuri pentru a asigura copiilor ocrotirea necesară.
Dreptul la viaţa privată vizează protecţia contra tuturor amestecurilor arbitrare ale puterii politice.
Noţiunea de viaţă privată este dificil de definit. Aceasta cuprinde în general:
 relaţiile în general, ca şi corespondenţă şi alte forme de comunicare;

 viaţa intimă, care acoperă şi sexualitatea;
 domiciliul şi locul de muncă;
 activităţile profesionale.
Se poate adăuga aici şi dreptul la un nume în măsura în care este un mijloc indispensabil de
identificare în relaţiile cu celălalt.
Familia este considerată în art. 23 al Pactului asupra drepturilor civile şi politice ca "un element
fundamental al societăţii", fiind necesar a fi protejat. Comitetul drepturilor omului nu dă o definiţie
familiei, considerând că această problemă este de competenţa statelor şi societăţilor. Protecţia vieţii
de familie conţine doar dreptul de a se căsători.
b. Libertatea de circulaţie
1." Orice persoană are dreptul să circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în interiorul unui stat.
2.Orice persoană are dreptul să părăsească orice ţară, inclusiv ţara sa, şi de a reveni în ţara sa".
1."Orice persoană care se află în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula acolo liber şi
de a-şi alege liber reşedinţa."
2.Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv propria sa ţară.
3. Drepturile sus-menţionate nu pot face obiectul unor restricţii decât dacă acestea sunt prevăzute
prin lege, necesare pentru a ocroti securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea ori moralitatea
publică sau drepturile şi libertăţile altora şi sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în
prezentul Pact."
4. Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de dreptul de a intra în propria sa ţară."
(Art. 12- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice).
1." În conformitate cu obligaţia ce revine Statelor părţi potrivit paragrafului 1 al articolului 9, orice
cerere făcută de un copil sau de către părinţii săi în vederea intrării într-un Stat parte sau părăsirii
acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de Statele părţi într-un spirit pozitiv, cu
umanism şi operativitate. Statele părţi vor garanta, de asemenea, că prezentarea unei astfel de cereri
nu va antrena consecinţe dăunătoare pentru autorii solicitării şi membrii familiei lor.
2. Un copil ai cărui părinţi sunt rezidenţi în state diferite are dreptul de a întreţine, în afara unor
situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, în mod regulat. În acest
scop şi în conformitate cu obligaţia care revine Statelor părţi rezultând din articolul 9, paragraful 1,
Statele părţi vor respecta dreptul pe care îl au copilul şi părinţii săi de a părăsi orice ţară, inclusiv
pe a lor, şi de a reveni în propria lor ţară. Dreptul de a părăsi orice ţară poate fi limitat doar de
restricţiile prevăzute de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii naţionale, a ordinii
publice, a sănătăţii şi moralei publice sau a drepturilor şi libertăţilor altora şi care sunt compatibile
cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta Convenţie."
(Art. 10- Convenţia cu privire la drepturile copilului)
Acest tip de libertate este altceva decât libertatea şi securitatea persoanei. Ea vizează dreptul
individului de a se deplasa în interiorul statului. Dreptul de a circula şi în alte spaţii din afara ţării de
origine se referă doar la cei care au un paşaport. Dreptul de a părăsi ţara se extinde asupra tuturor
(celor care au un document legal de circulaţie).
c. Dreptul la proprietate
1."Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât şi în asociere cu alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
(Art.17-Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
Dreptul la proprietate a suferit o schimbare de-a lungul istoriei. Natura sa este încă discutată. Este un
drept civil sau economic? Formularea din convenţie de a elimina toate formele de discriminare
rasială îi dă un caracter de drept civil. Noi putem gândi la noţiunea de patrimoniu comun al
umanităţii ca o formă nouă de proprietate colectivă de bunuri istorice şi culturale. La nivel
internaţional dezvoltarea drepturilor de proprietate intelectuală se ataşează drepturilor culturale.
5. Drepturile civile şi politice
5.1. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
"Orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei; acest drept implică
libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau
convingerile sale, individual sau în colectiv, atât în public cât şi privat, prin învăţământ, practici,
cult şi îndeplinirea de rituri.
(Art. 18- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
1." Orice persoană are drept la libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei; acest drept implică libertatea
de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa, precum şi libertatea de a-şi
manifesta religia sau convingerea, individual sau în comun, atât în public cât şi în particular prin cult
şi îndeplinirea riturilor, prin practici şi prin învăţământ.
2. Nimeni nu va fi supus vreunei constrângeri putând aduce atingeri libertăţii sale de a avea sau de a
adopta o religie sau o convingere la alegerea sa.
3. Libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decât restricţiilor prevăzute
de lege şi necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau a
libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.
4. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte libertatea părinţilor şi, atunci când este
cazul, a tutorilor legali, de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor, în conformitate cu
propriile convingeri."
(Art. 18-Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice)
1."Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie.
2. Statele părţi vor respecta dreptul şi obligaţia părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali
ai copilului, de a-l orienta pe acesta în exercitarea dreptului sus menţionat, de o manieră care să
corespundă dezvoltării capacităţilor sale.
3. Libertatea fiecăruia de a-şi manifesta religia sau convingerile poate fi supusă numai restricţiilor
care sunt prevăzute de lege şi care sunt necesare pentru protecţia securităţii publice, a ordinii
publice, a sănătăţii şi moralei publice sau a libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora."
Libertatea de gândire, conştiinţă, religie este un drept absolut Această libertate semnifică că nu se
poate pătrunde în forul interior al persoanei. Acest drept cuprinde trei elemente:
 dreptul de a avea convingeri;

 dreptul de a nu avea convingeri,
 dreptul de a schimba convingerea.
Termenul de convingere acoperă diferite domenii ale gândirii şi credinţei ca: filosofia, concepţiile
politice, credinţele
Libertatea de gândire, conştiinţă şi religie nu înseamnă că aceasta permite sustragerea de la

obligaţiile legale.
5.2. Libertatea de expresie
"Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi
tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi, fără consideraţii de
frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloace de exprimare."
(Art.19- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului )
1."Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.
2. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, acest drept cuprinde libertatea de a căuta,
de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub formă orală,
scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa."
"1.Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia
asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului fiind luate în considerare, avându-se în
vedere vârsta sa şi gradul de maturitate.
2. În acest scop, se va da copilului în special posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură

judiciară sau administrativă care-l priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau o instituţie
corespunzătoare, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională."(Art.12)
"1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, a primi şi
a difuza, fără să se ţină seama de frontiere, informaţii şi idei de orice natură, sub formă orală, scrisă,
tipărită sau artistică sau prin orice alte mijloace, la alegerea copilului.
2. Exercitarea acestui drept poate fi supusă restricţiilor, dar numai acelora care sunt prevăzute de
lege şi care sunt necesare:
a) pentru respectul drepturilor sau reputaţiei altora, sau
b) pentru protecţia securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii şi moralei publice."
(Art. 13- Convenţia cu privire la drepturile copilului)
Libertatea de expresie este un drept crucial. Este la intersecţia mai multor drepturi. Este recunoscut
ca un alt fundament al democraţiei, fiind sursa altora, ca: libertate de conştiinţă, reunire, participare.
El poate intra în conflict cu alte drepturi ca: dreptul la viaţa privată, la viaţă, în general etc.
Restricţiile la libertatea de expresie sunt de trei feluri.
 pentru protecţia ordinii publice;

 pentru protecţia altor drepturi fundamentale;
 pentru a prezerva imparţialitatea justiţiei.
5.3. Libertatea de unire şi asociere
"1.Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică.
2. Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie".(Art. 20)
"1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi
satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.
2.Toţi oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
3.Orice om care munceşte are dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure
lui precum şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, dacă este cazul,
cu alte mijloace de protecţie socială.
4. Orice persoană are dreptul să întemeieze cu alte persoane sindicate şi de a se afilia la sindicate
pentru apărarea intereselor sale."
(Art. 23- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)
"Dreptul de întrunire paşnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decât
restricţiilor, conforme cu legea şi necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii
naţionale, al securităţii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile
şi libertăţile altora".(Art. 21)
"1.Orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a constitui
sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale".
(Art.22, alin 1- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice)
"1. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să asigure: a. dreptul pe care îl are orice persoană,
în vederea favorizării şi ocrotirii intereselor sale economice, de a forma, împreună cu alte persoane,
sindicate şi de a se afilia la un sindicat la alegerea sa, sub singura rezervă a regulilor stabilite de
organizaţia interesată. Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restricţii decât cele
prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, în interesul
securităţii naţionale sau al ordinii publice, ori pentru a ocroti drepturile şi libertăţile altora..."
(Art. 8- Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale)
Libertatea de reuniune şi asociere este un alt element esenţial al democraţiei. Ea cuprinde două
aspecte:
a. reuniunea
Libertatea de reuniune este înţeleasă ca reuniune paşnică. Acesta este un drept individual care se
exercită cu un altul Acest drept este raliat dreptului de expresie. O persoană nu poate fi împiedicată
să se manifeste dar dacă aceasta angajează violenţa acest drept conţine restricţii vizând ordinea
publică care este un drept al tuturor.
b. asocierea
Asociaţia este un grup durabil de persoane unite între ele. Acest drept cuprinde posibilitatea de a se
reuni în asociaţii fără ingerinţe, ca şi posibilitatea de a nu participa la asociaţie. Din acest drept de
asociere decurge şi libertatea sindicală. Această libertate este importantă în măsura în care ea
instituie democraţia în întreprindere şi economie. Libertatea sindicală înseamnă dreptul de a fonda o
asociaţie. Dreptul la grevă este prevăzut în legile fiecărei ţări.
5.4. Dreptul la participare
"1. Orice persoană are dreptul să participe la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie
prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul la acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării sale.
3. Voinţa poporului este baza puterii de stat, această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri
oneste care trebuie să aibă loc periodic, prin sufragiu universal egal şi prin vot secret sau după o
procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.
"Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici una dintre discriminările la care se referă
articolul 2 şi fără restricţii nerezonabile:
a) de a lua parte la conducerea treburilor publice, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi
liber aleşi;
b) de a alege şi de a fi ales, în cadrul unor alegeri periodice, oneste, cu sufragiu universal şi egal şi
cu scrutin secret, asigurând exprimarea liberă a voinţei alegătorilor;
c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa."
(Art. 25- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice)
Acest este un principiu caracteristic funcţionării democratice. El se compune din trei elemente care
fundamentează legitimitatea unei puteri politice:
Toţi cetăţenii trebuie să poată:
 să participe direct sau prin reprezentanţi la problemele publice;

 să aleagă şi să fie ales în alegeri libere în sufragiul universal,
 să acceadă la funcţiile publice din ţara sa.
6. Drepturi economice, sociale şi culturale
6.1. Dreptul la o viaţă decentă (la un nivel de viaţă satisfăcător)
"1. Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient
pentru ea însăşi şi familia sa, inclusiv hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă suficiente, precum şi la o
îmbunătăţire continua a condiţiilor sale de existenţă. Statele părţi vor lua măsuri potrivite pentru a
asigura realizarea acestui drept şi recunosc în acest scop importanţa esenţială a unei cooperări
internaţionale liber consimţite.
2. Statele părţi la prezentul Pact, recunoscând dreptul fundamental pe care îl are orice persoană de
a fi la adăpost de foame, vor adopta, individuale şi prin cooperare internaţională, măsurile
necesare, inclusiv programe concrete:
a) pentru a îmbunătăţi metodele de producţie, de conservare şi de distribuire a produselor

alimentare prin deplina utilizare a cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice, prin difuzarea principiilor de
educaţie în ceea ce priveşte nutriţia şi prin dezvoltarea sau reforma regimurilor agrare, în aşa fel
încât să asigure cât mai bine punerea în valoare şi utilizarea resurselor naturale;
b) pentru a asigura o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare mondiale în raport cu nevoile,

ţinând seama de problemele care se pun atât ţărilor importatoare, cât şi ţărilor exportatoare de
produse alimentare."
"1. Statele părţi recunosc dreptul fiecărui copil la un nivel de viaţă suficient pentru dezvoltarea sa
fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
2. Părinţilor şi oricăror altor persoane care au în grijă un copil le revine, în primul rând,
responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile de
viaţă necesare dezvoltării copilului.
3. Statele părţi, ţinând seama de condiţiile naţionale şi în limita mijloacelor lor, vor adopta măsuri
corespunzătoare pentru a ajuta părinţii şi alte persoane care au în grijă un copil să valorifice acest
drept şi vor oferi, în caz de nevoie, o asistenţă materială şi programe de sprijin, în special în ceea ce
priveşte alimentaţia, îmbrăcămintea şi locuinţa.
4.Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru a asigura recuperarea pensiei alimentare a
copilului de la părinţii săi sau de la alte persoane care au răspundere financiară faţă de el,
indiferent dacă se află pe teritoriul lor sau în străinătate. În special în cazul în care persoana care
are răspundere financiară faţă de un copil trăieşte într-un alt stat decât cel al copilului. Statele părţi
vor favoriza aderarea la acorduri internaţionale sau încheierea de asemenea acorduri, precum
adoptarea oricăror alte angajamente corespunzătoare"
(Art. 27-Convenţia cu privire la drepturile copilului)
Prin acest drept se înţelege dreptul la :
 hrană;
 îmbrăcăminte;
 locuinţă satisfăcătoare.
Pactul pune accent pe dreptul fundamental pe care-l au toate persoanele la hrană şi un adăpost pentru
aceasta statele adoptă individual sau în comun măsuri de cooperare internaţională necesare pentru a
ameliora metodele de producere, conservare şi distribuţie a alimentelor prin:
 difuzarea principiilor de educaţie nutriţională;

 dezvoltare durabilă;
 reforma regimurilor agrare şi acolo unde este cazul asigurarea punerii în valoare a utilizării
resurselor naturale.
6.2. Dreptul la educaţie
"1. Orice persoană are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să fie gratuită, cel puţin în ce priveşte
învăţământul elementar şi de bază. Învăţământul elementar este obligatoriu. Învăţământul tehnic şi
profesional trebuie să fie accesibil tuturor; accesul la studii superioare trebuie să fie deschis tuturor
pe baza deplinei egalităţi, în funcţie de merit.
2. Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea

respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze
înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între toate grupurile rasiale sau religioase,
precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.
3. Părinţii au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor."
(Art. 26- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului )
"1. Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la educaţie. Ele
sunt de acord că educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a
simţului demnităţii sale şi să întărească respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Pe lângă aceasta, ele sunt de acord că prin educaţie orice persoană trebuie să devină capabilă de a
juca un rol util într-o societate liberă, că educaţia trebuie să favorizeze înţelegerea, toleranţa şi
prietenia între toate naţiunile şi toate grupurile rasiale, etnice sau religioase şi să încurajeze
dezvoltarea activităţilor Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.
2. Statele părţi la prezentul Pact recunosc că în vederea asigurării deplinei exercitări a acestui
drept:
a) învăţământul primar trebuie să fie obligatoriu şi accesibil tuturor în mod gratuit;

b) învăţământul secundar, sub diferitele sale forme, inclusiv învăţământul secundar tehnic şi
profesional, trebuie să fie generalizat şi să devină accesibil tuturor prin toate mijloacele potrivite şi
în special prin instaurarea în mod progresiv a gratuităţii lui;
c) învăţământul superior trebuie să devină accesibil tuturor în deplină egalitate, în funcţie de
capacitatea fiecăruia, prin toate mijloacele potrivite şi în special prin introducerea treptată a
gratuităţii;
d) educaţia de bază trebuie încurajată sau intensificată cât mai mult posibil, pentru persoanele care
au primit educaţie primară sau care n-au primit-o până la capăt;
e) trebuie să se urmărească activ dezvoltarea unei reţele şcolare la toate nivelurile, să se stabilească
un sistem adecvat de burse şi să se amelioreze în mod continuu condiţiile materiale ale personalului
didactic.
3. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte libertatea părinţilor şi, atunci când este
cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii lor instituţii de învăţământ, altele decât cele ale
autorităţilor publice, dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul
în materie de educaţie şi de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor în conformitate cu
propriile lor convingeri.
4. Nici o dispoziţie din prezentul articol nu trebuie interpretată ca aducând atingere libertăţii
indivizilor şi persoanelor juridice de a înfiinţa şi de a conduce instituţii de învăţământ cu condiţia ca
principiile enunţate în paragraful 1 al prezentului articol să fie respectate, iar educaţia dată în
aceste instituţii să fie conformă cu normele minimale pe care le poate prescrie statul."
"1. Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi, în vederea asigurării acestui drept în mod
progresiv şi pe baza egalităţii de şanse vor urmări în mod special:
a) să facă învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;

b) să încurajeze diferite forme de învăţământ secundar, atât general, cât şi profesional, să le facă
deschise şi accesibile oricărui copil şi să ia măsuri corespunzătoare, cum sunt instituirea gratuităţii
învăţământului şi acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie;
c) să asigure accesul la învăţământul superior, în funcţie de capacităţile fiecăruia, prin toate

mijloacele adecvate;
d) să facă deschise şi accesibile tuturor copiilor informarea şi orientarea şcolară şi profesională;
e) să ia măsuri pentru a încuraja frecventarea şcolii cu regularitate şi reducerea ratei de abandon a
şcolii.
2. Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura aplicarea disciplinei şcolare
într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană şi în conformitate cu prezenta
Convenţie.
3. Statele părţi vor promova şi încuraja cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, mai ales cu
scopul de a contribui la eliminarea ignoranţei şi a analfabetismului în lume şi de a facilita accesul la
cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice şi la metode de învăţământ moderne. În această privinţă, se va ţine în
special seama de necesităţile ţărilor în curs de dezvoltare."
Dreptul la educaţie este recunoscut tuturor persoanelor. Obiectul acestui drept variază în funcţie de
documentul care îl statuează: Convenţia pentru drepturile copilului, Pactul cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale.
În materie de educaţie elementară este un drept care este gratuit şi obligatoriu.
Mecanisme universale de protecţie a drepturilor omului
A. Organe politice
 Comisia pentru drepturile omului
B. Organe para-judiciare
 Comitetul pentru drepturile omului

 Comitetul pentru drepturile copilului
 Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială
 Comitetul pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei
 Comitetul pentru drepturilor economice, sociale şi culturale
C. Instituţii specializate
 Comitetul de libertate sindicală
http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/voinea/1.htm
Drepturile omului sunt "de obicei înțelese ca drepturi inalienabile fundamentale la care o persoană
are în mod inerent dreptul pur și simplu pentru că el sau ea este o ființă umană." Drepturile omului
sunt astfel considerate ca fiind universale (se aplică peste tot) și egalitare (aceleași pentru toți).
Aceste drepturi pot exista ca drepturi naturale sau ca drepturi legale, atât în legislația națională, cât și
în cea internațională. Doctrina drepturilor omului în practica internațională, în cadrul dreptului
internațional, instituțiile globale și regionale, în politicile de state și în activitățile organizațiilor non-
guvernamentale a fost o piatră de temelie a politicilor publice din întreaga lume. Aceasta a spus că:
"În cazul în care discursul public al societății pe timp de pace global poate fi spus să aibă o limbă
comună morală, este cea a drepturilor omului". În ciuda acestui fapt, afirmațiile puternice făcute de
doctrina drepturilor omului continuă să provoace chiar și în prezent dezbateri considerabile cu privire
la conținutul, natura și justificarea drepturilor omului . Într-adevăr, problema a ceea ce se înțelege
printr-un "drept" este în sine un controversat subiect de dezbateri filosofice continue. Multe dintre
ideile de bază care au animat mișcarea s-au dezvoltat în urma celui de Al Doilea Război Mondial și a
atrocităților Holocaustului, culminând cu adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului din Paris
de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948. Lumea antică nu poseda conceptul de drepturi
universale ale omului. Societățile antice au avut "sisteme elaborate de taxe, concepții de justiție,
legitimitate politică, și umană înfloritoare, care a căutat să realizeze demnitatea umană, înflorirea, sau
bunăstarea în întregime independente de drepturile omului". Conceptul modern al drepturilor omului
s-a dezvoltat în perioada modernă timpurie, alături de secularizarea europeană a eticii iudeo-creștine.
Precursorul real al discursului privind drepturile omului a fost conceptul de drepturi naturale, care a
apărut ca parte a tradiției medievale. Dreptul natural a devenit proeminent în timpul Iluminismului,
enunțat de filosofii John Locke, Francis Hutcheson, și Jean-Jacques Burlamaqui, precum și o poziție
importantă în Discursul politic al revoluției americane și al revoluției franceze. Din această fundație
modernă s-a născut mișcarea pentru drepturile omului apărută în a doua jumătate a secolului al XX-
lea.
„Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu
rațiune și conștiința și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității.”
— Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului al Națiunilor Unite
Primele declarații oficiale care consemnează necesitatea respectării drepturilor omului datează din
perioada iluministă (secolul al XVIII-lea) – „Cartea drepturilor coloniilor americane” și „Declarația
Drepturilor Omului și ale Cetățeanului”, apărută în timpul Revoluției Franceze. După Al Doilea
Război Mondial, la 10 decembrie 1948, Organizația Națiunilor Unite și-a asumat „Declarația
Universală a Drepturilor Omului”.
Drepturile omului în viziunea Uniunii Europene
Drepturile omului, democrația și statul de drept sunt valori esențiale ale Uniunii Europene. Înscrise în
tratatul său fondator, acestea au fost consolidate prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale.
Țările care doresc să adere la UE, precum și cele care au încheiat acorduri comerciale sau de altă
natură cu Uniunea, trebuie să respecte drepturile omului.[8]. Prin articolul 9 se recunosc drepturile
fundamentale ale cetățeanului. Aceste drepturi nu sunt o creație proprie a Uniunii Europene, ci apar
ca o recunoaștere și apărare a drepturilor interne respectate în interiorul statelor naționale.
1. Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Cartea Drepturilor

Fundamentale care constituie partea a II-a prezentei Constituții.
2. Uniunea va adera la Convenția europeană de apărare a drepturilor omului și a libertăților
fundamentale. Aderarea la această Convenție nu modifică competențele Uniunii așa cum sunt
definite în prezenta Constituție.
3. Drepturile fundamentale, garantate prin Convenția europeană de apărare a drepturilor omului
și a libertăților fundamentale și care rezultă din tradițiile constituționale comune statelor
membre, fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale.
Libertatea personală este apărată și garantată în cadrul U.E. conform dispozițiilor Constituției,
precum și libera circulație a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor și a capitalurilor și libertatea de
stabilire. În domeniul de aplicare a Constituției Europene și fără să aducă atingere dispozițiilor
specifice prevăzute de aceasta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naționalitate.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturile_omului
Drepturile omului în România
În România, drepturile omului sunt în general respectate de autorități. Totuși, există îngrijorări în
ceea ce privește abuzurile din partea forțelor de ordine, discriminarea minorității rrome și a
minorităților sexuale, corupția guvernamentală, condițiile precare din închisori și independența
judiciară compromisă. România s-a clasat pe locul 59 din 167 de țări într-un studiu al revistei
financiare The Economist privind starea democrației în 2015, fiind descrisă ca o „democrație
defectuoasă”, asemenea altor țări din Europa Centrală și de Est. Primul studiu sociologic făcut în
România arată o slabă cunoaștere a drepturilor omului și a instituțiilor naționale menite să le apere.
72% dintre români recunosc că nu sunt bine informați în privința drepturilor pe care le au, dar 80%
dintre ei consideră că în România le sunt încălcate drepturile civile.
Într-un studiu APADOR-CH din septembrie 2015 se arată că Guvernul (ministere, agenții
guvernamentale), instanțele de judecată și Parlamentul sunt instituțiile care încalcă cel mai des
drepturile omului în România.[6] La nivel perceptiv, același studiu relevă că cele mai discriminate
categorii de persoane sunt cele cu o altă orientare sexuală decât heterosexuală (67%), infectate cu
HIV (66%), de etnie romă (65%), cu handicap (63%) și femeile (50%).
Conform Constituției României, România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea
omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și
idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate. Constituția României consacră capitolul
II al „Titlului II. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. România, în calitatea sa de
membră a Organizației Națiunilor Unite, a semnat „Declarația universală a drepturilor omului” și este
parte la cele două pacte adoptate în cadrul ONU: „Pactul internațional privind drepturile civile și
politice” și „Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale”. România este din
1994 stat parte la „Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale” și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. De
asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona
care conține „Carta Drepturilor Fundamentale”.
Drepturi politice
Constituția României recunoaște drepturile electorale ale tuturor cetățenilor. În afară de cetățenii
români, cetățeni ai altor țări din UE care locuiesc în România se bucură, de asemenea, de drepturi
electorale în alegerile locale și europarlamentare. Rezidenții străini care nu sunt cetățeni ai UE nu au
drepturi electorale în România. Potrivit unui raport MIPEX din 2011, România înregistrează cel mai
mic scor din cele 31 de țări evaluate în privința participării politice a imigranților.
Un sondaj efectuat de WIN/Gallup International Association în 2014 arată că 49% dintre români
consideră că alegerile în România nu sunt libere și corecte.
Alegerile prezidențiale din 2014 au fost marcate de scandaluri privind votul în diaspora. Mii de
cetățeni români nu au putut să-și exercite dreptul la vot din cauza numărului mult prea mic de secții
de votare prevăzute pentru diaspora. Aceste nereguli au provocat importante mișcări de protest, dar și
reacții de indignare din partea unor politicieni și a unor ONG-uri.
Condițiile din închisori
În penitenciarele din România sunt închise 29.660 de persoane, deși capacitatea de detenție, calculată
la 4 m², este de 17.772. Doar în 2014, România a fost condamnată să plătească 196.400 de euro din
cauza condițiilor din închisori. Până la jumătatea lunii iulie a anului 2014, Comisia Europeană a
Drepturilor Omului a emis 11 hotărâri împotriva statului român pentru condițiile de detenție precare
și tratamentul inuman și degradant din închisori. Aceeași Curte a decis în 2017 că condițiile de
detenție din penitenciarele din România contravin Convenției Europene pentru Drepturile Omului și
arată o disfuncționalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat.
Principalele probleme ale penitenciarelor românești, potrivit APADOR-CH, care a făcut rapoarte
privind 17 închisori vizitate în cursul anului 2013, sunt: supraaglomerarea, igiena neadecvată, lipsa
programelor educaționale și culturale, tratamentul pacienților vulnerabili, lipsa asistenței medicale
potrivite, respectiv condițiile de detenție de la secțiile de poliție. O altă problemă este faptul că mulți
deținuți împart paturile, ceea ce duce atât la încălcarea demnității, cât și la probleme de igienă. În
articolul 78 din Legea 254/2013 este prevăzut dreptul la muncă al deținuțlor. În aceeași lege este
prevăzut faptul că Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu
persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a
persoanelor condamnate. Cu toate acestea, doar 8.000 din totalul de aproape 30.000 de deținuți
lucrează, majoritatea voluntar, adică fără a fi remunerați. În iulie 2017, președintele Klaus Iohannis a
promulgat legea prin care deținuții încarcerați în condiții inumane beneficiază de șase zile reduse din
pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.
În medie, un deținut moare la fiecare trei zile în închisorile României. Potrivit unui raport anual al
Administrației Naționale a Penitenciarelor, 102 deținuți au decedat în închisoare în 2013, 26 dintre
aceștia suferind o moarte violentă. Într-unul din aceste cazuri, cel al lui Cătălin Resmovici, închis la
Penitenciarul Giurgiu, autoritățile au declarat că moartea acestuia a survenit după o supradoză de
medicamente, deși unchiul său spunea că a filmat trupul după autopsie și că tânărul avea dinții sparți,
o gaură în cap, mâna ruptă și organele genitale distruse. Într-un raport al Departamentului de Stat al
Statelor Unite se arată că agresiunile din partea gardienilor sunt frecvente, iar uneori deținuții își
atacă și abuzează colegii deținuți.
Mult mai puține femei sunt încarcerate în închisorile din România (5,1% din totalul deținuților la
sfârșitul anului 2016). Singura închisoare destinată exclusiv femeilor este cea de la Târgșor. Celelalte
deținute sunt găzduite în secțiuni mici ale închisorilor pentru bărbați. Deținutele au, în general, un
acces adecvat la tratamentele ginecologice. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, astfel de
tratamente sunt asigurate de medici din afara închisorilor. Femeile deținute nu au, de multe ori,
condiții sanitare adecvate, situație întâlnită de altfel la toate categoriile de deținuți. Singurul centru
terapeutic pentru femei este cel din cadrul Penitenciarului Gherla, finanțat prin Mecanismul
Financiar Norvegian 2009–2014. Comunitatea terapeutică este destinată femeilor cu afecțiuni psihice
și este dotată cu cluburi, camere de deținere, cabinete psihologice și spații destinate activităților de
reintegrare socială.
Condițiile precare din închisori au fost motivele pentru numeroase proteste din partea deținuților,
semnificative fiind protestele din decembrie 2006. Atunci, peste 6.000 de deținuți din 25 de
penitenciare au refuzat hrana, iar alți 3.000 au protestat verbal față de condițiile din închisori.
Discriminarea romilor
În ceea ce privește romii, există atitudini negative și comportamente discriminatorii de factură

rasistă. Discriminarea socială sistematică a romilor le afectează acestora dreptul și accesul la
educație, locuință, îngrijire medicală și oportunități de angajare adecvate. În 2010, 45% din șomerii
romi au declarat că etnia constituie unul din principalele motive pentru care nu își pot găsi un loc de
muncă.
În societatea românească, existența rasismului la adresa romilor a fost puternic negată până în
prezent dar este tot mai deschis recunoscută public. Potrivit raportului Amnesty International privind
drepturile omului, romii se confruntă cu discriminare sistemică, sărăcie extremă, evacuări forțate din
locuințe și rasism din partea autorităților.
Dacă în perioada de dinainte de 1989 nu se discuta această problemă din cauza politicilor
asimilaționiste promovate de catre Partidul Comunist, după 1990 fenomenul a răbufnit. Cu toate
acestea, datele Barometrului Incluziunii Romilor (2007) arată că în perioada 1993–2006 intoleranța
etnică față de romi a scăzut constant. Motivele invocate sunt atât cele de natură economică
(îmbunătățirea situației economice a populației), cultură politică (acceptarea regulilor jocului
democratic, a toleranței și respectului interetnic), dar și cauze de natură instituțională (schimbarea
legislativă, existența unor programe de incliziune socială).
Un raport al Consiliului Superior al Magistraturii privind accesul la justiție al romilor și altor grupuri
vulnerabile a conchis că sistemul judiciar este insuficient de sensibil la discriminare și că regulile
privind ajutorul legal nu au reușit să asigure capacitatea reprezentării legale pentru categoriile
vulnerabile, printre care romii.
Participarea școlară
Peste 500.000 de romi trăiesc în sărăcie extremă și doar 17% dintre tinerii romi urmează un liceu sau
o școală profesională.
Copiii romi au o probabilitate mai mare decât colegii de altă etnie de a abandona școala;[84] aproape
80% dintre tinerii neșcolarizați sunt de etnie romă, iar 38% dintre aceștia sunt analfabeți funcționali.
Segregarea în educație a copiilor romi este o formă gravă de discriminare. Primele cercetări
sociologice care tratează fenomenul segregării școlare a romilor în România pun în evidență
tratamentul diferențiat acordat romilor în cadrul claselor și/sau școlilor segregate. O primă cercetare
comprehensivă asupra fenomenului segregării școlare a fost realizată de UNICEF, ICCV și ISE cu
colaborarea Ministerului Educației și a fost publicată în 2002. În școlile segregate există un nivel mai
scăzut al infrastructurii școlare (absența bibliotecii, mobilier sărac, precaritatea sau inexistența
laboratoarelor, absența sălii de sport, a materialelor didactice etc.), precum și resurse umane mai
puține și mai slab pregătite (pondere ridicată a personalului necalifcat, fluctuație ridicată de personal,
navetism). În școlile/clasele formate exclusiv sau preponderent din elevi romi s-a constatat că
promovabilitatea la examenul de capacitate este mai scăzută, analfabetismul funcțional este mai
ridicat, rata repetenției este mai ridicată și prezența la concursuri și olimpiade este mai mică.
Abandonul școlar, deopotrivă în învățământul primar și în cel gimnazial, este mult mai ridicat în
școlile segregate comparativ cu celelalte școli. Cu alte cuvinte, există o puternică relație între
segregarea școlară, care implică o calitate scăzută a educației, și nivelul abandonului școlar. Școlile
segregate influențează în mod negativ participarea școlară, iar segregarea este una dintre cauzele
abandonului școlar.
Drepturile imigranților
Numărul imigranților în România este foarte mic, de aproximativ 0,3% din populația generală. În
România sunt înregistrați peste 66.000 de imigranți cu forme legale care provin din afara statelor
Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene. Cadrul juridic care
reglementează regimul străinilor în România, al cetățenilor statelor membre UE și SEE, precum și
normele de drept care reglementează azilul în România este conferit de OUG 194/2002 privind
regimul străinilor în România republicată, cu completările ulterioare, OUG 102/2005 privind libera
circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale UE și ale SEE, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările ulterioare și OUG
56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 134/2008.
Barierele de limbă, diferențele culturale, lipsa de relații sociale în România, nereprezentarea

sindicală, precum și absența unui set de informații legate de drepturile de care pot beneficia ca
angajați în România fac ca muncitorii străini să reprezinte o țintă ușoară pentru unii angajatori care
intenționează să profite de statutul de imigrant al unei persoane. Dacă un angajator încetează
contractul de muncă al unui imigrant, acesta devine ilegal în 60 de zile. Odată intrat în ilegalitate, nu
mai are soluții de revenire și este deportat.
Discriminarea minorităților sexuale
Deși din punct de vedere juridic, situația actuală poate fi considerată stabilă în România,
discriminarea lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și a persoanelor transgender este o realitate
prezentă în domenii precum serviciile publice, relațiile de muncă, comportamentul și practicile
angajaților Poliției Române, sistemul penitenciar, reflectarea în mass-media, chiar și în relațiile de
familie. De asemenea, există prejudecăți și stereotipuri privind persoanele transgen din România,
acestea fiind considerate de majoritatea românilor anormale. Legea care reglementează capacitatea
persoanelor transexuale de a-și schimba identitatea este vagă și incompletă, conducând la
inconsecvențe în practica juridică în privința recunoașterii legale a identității de gen și, în unele
cazuri, schimbarea identității nu a fost permisă în lipsa intervenției medicale de schimbare de sex.
Din cauza procedurii legale anevoioase, în multe cazuri persoanele transexuale nu au putut obține
documente care să reflecte identitatea lor de gen, ceea ce a condus la dificultăți în obținerea accesului
la toate serviciile pentru care este necesară prezentarea documentelor de identitate (îngrijire
medicală, abonament de transport, servicii bancare).
Minoritățile sexuale se consideră cele mai nedreptățite din România, după cei care au SIDA, potrivit
Consiliului pentru Combaterea Discriminării. De altfel, într-un raport al Comisiei Europene,
intoleranța generală față de homosexuali și lesbiene apare ca fiind de două ori mai mare decât media
europeană.
România este una din ultimele țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște nicio formă de uniune
civilă între persoanele de același sex. Alte state membre UE care nu recunosc astfel de uniuni sunt
Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia. În prezent se află în dezbatere publică o inițiativă
cetățenească de modificare a definiției familiei în Constituția României, inițiativă sprijinită activ de
Biserica Ortodoxă și criticată de organizațiile naționale și internaționale de apărare a drepturilor
omului. Un eventual rezultat pozitiv în referendumul de modificare a Constituției ar însemna practic
interzicerea căsătoriilor gay în țară.
Drepturile femeilor
Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea tuturor funcțiilor și
demnităților. Orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex este interzisă.
În România, salariul lunar încasat de femei este cu 12,5% sub cel al partenerilor de gen masculin. În
ceea ce privește numărul de femei implicate în viața politică, România se situează pe locul 77 din
cele 145 de țări analizate în cadrul Raportului Global al Echilibrului de Gen 2015. Numai 20.7% din
membrii Camera Deputaților și 14.0% în Senat sunt femei.
Violența asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce privește cazurile de violență
domestică. „Violența împotriva femeilor” a fost recunoscută ca și concept în legislația din România
prin ratificarea Convenției de la Istanbul, intrată în vigoare în septembrie 2016. România ocupă
primul loc în Uniunea Europeană la capitolul violență domestică. Date oficiale arată că la fiecare 30
de secunde se produce o agresiune fizică asupra unei femei în România. Potrivit unui raport al
Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 30% din femeile din România au fost
subiectul violenței de natură fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani. Legat
de experiența de violență în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost
supuse la violență fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani.
La nivel perceptiv, un sondaj INSCOP arată că 30% dintre români sunt de acord cu afirmația că
„femeile mai sunt bătute și din vina lor”, iar 6,4% susțin că „un bărbat care nu-și bate femeia nu o
iubește cu adevărat”, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmația că „femeia este proprietatea
bărbatului”. Potrivit aceluiași sondaj, 8,1% dintre respondenți cred că „bătaia este ruptă din rai”.
Drepturile copilului
I. Istoricul drepturilor copilului

Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Atunci,
în Europa, s-au deschis un număr mare de instituţii publice de ocrotire, scoli pentru minori,
etc.
După primul război mondial, ideea drepturilor copilului a atras pentru prima dată
atenţia lumii. În anul 1924, Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva.În 1959, O. N.
U. a adoptat Declaratia drepturilor copilului.
Spre sfârşitul anilor ’60 , s-a pus accentul pe participarea copilului.
Pe 20 noiembrie 1989, s- a adoptat Convenţia O. N. U. Cu privire la drepturile copilului.
Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţărilor
lumii.
România a semnat Convenţia pe 28 septembrie 1990 şi, inspirându- se din aceasta, a
elaborat Legea nr. 272/ 2004.
II. Necesitatea drepturilor copilului

În “Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din anul 1948 se atrage atenţia asupra
necesităţii acordării unei atenţii deosebite copilului deoarece:
- 10 mil de copii au suferit, ca urmare a războaielor prin care au trecut, traume psihice
severe;
- 30 de mil. de copii trăiesc în zone în care au loc conflicte armate;
- există copii care mor de foame, nu beneficiază de asistenţă medicală, cad victime
exploatării prin muncă, etc.
III. Convenţia O. N. U.
Drepturile copilului pot fi rezumate în 10 puncte esenţiale. Copiii şi tinerii au :
1. Drepturi egale. Nici un copil sau tânăr nu trebuie dezavantajat din pricina sexului său, a
culorii pielii sale, a limbii pe care o vorbeşte sau a religiei pe care o practică.
2. Dreptul la sănatate cât mai bună precum şi la asistenţă medicală.
3. Dreptul la studii elementare gratuite, în plus , ei trebuie să beneficieze de dreptul de a
urma o şcoală superioară.
4. Dreptul la vacanţă, timp liber, joacă şi la participarea la activităţi culturale.
5. Dreptul la informare, de a- şi exprima liber opinia şi de a fi ascultaţi.
6. Dreptul la o educatie bună.Abuzurile şi exploatarea sunt interzise.
7. Dreptul ca în vreme de război să beneficieze de protecţie şi asistenţă.
8. Dreptul de a fi protejaţi de exploatarea prin muncă.
9. Dreptul să convieţuiască împreună cu părinţii lor şi să întreţină contacte cu ambii
părinţi, dacă aceştia sunt separaţi.
10. Dreptul persoanelor cu handicap la o asistenţă şi protecţie specială, precum şi la
participarea activă la viaţa socială.
IV. Drepturile copilului-România
1. Dreptul la viaţă
- nu este doar un drept, ci o adevărată lege juridică pentru părintii de pretutindeni, o lege a
lui D-zeu, că orice fiinţă de pe pământ are dreptul la viaţă;
- din păcate, există foarte multe cazuri de abandon al copiilor nou- născuti ( datorită
situaţiei economice, în primul rând), boli care fac ca moartea în rândul copiilor să fie incă
mare .
2. Dreptul la recreere şi joc
- când spunem “ recreere şi joc” ne gândim la relaxarea fizică sau la felul în care copiii îşi
petrec timpul liber; aceste lucruri sunt mult mai importante de atât
- jocul ajută copilul să se destindă si să se relaxeze nu numai fizic, ci şi psihic; organismul
are nevoie de asta ( odihnă, recreere, practicarea unor activităţi cultural- artistice potrivit
cu vârsta sa).
3. Dreptul de a- şi exprima opinia

- dreptul copilului de a-şi spune părerea trebuie respectat iar, în statele democratice, acest
lucru se realizează
- importantă este in acest caz capacitatea de indrumare a părintilor, invătătorilor,
dirigintilor, etc.
4. Dreptul la educaţie extraşcolară
- toţi copiii au dreptul de a avea o viaţă socială, culturală cât mai bogată;
- viaţa culturală cuprinde activităţi cum ar fi vizitarea muzeelor, a bibliotecilor, excursiile
educative, etc.
- educaţia trebuie să pregătească copilul pentru viaţă, să-i dezvolte respectul pentru
drepturile omului şi să-l formeze în spiritul păcii şi toleranţei.
5. Dreptul copilului la protecţie
- ne referim la protecţia împotriva drogurilor care fac victime din ce în ce mai multe şi în
rândul copiilor români;
- protecţia împotriva maltratării fizice şi psihice, vânzării şi traficului de copii (vânzarea,
traficul şi răpirea copiilor trebuie împiedicate);
- încălcarea acestor drepturi duc la pedepsirea cu închisoarea a celor implicaţi în ele cât şi
a complicilor săi.
6. Dreptul la o viaţă normală
- orice copil are dreptul de a creşte într-un mediu familial sigur; ambii părinţi au prima
responsabilitate în educarea lui, iar statul trebuie să îl sprijine în această acţiune.
V. Concluzii
Declaraţia Drepturilor Copilului adoptată în anul 1959 oferă cadrul necesar dezvoltării copiilor
întregii lumi. Însă, situaţia copiilor trebuie privită diferit, de la ţară la ţară , de la civilizaţie la
civilizaţie. (cazul ţărilor africane, etc.)
Instituțiile internaționale care se ocupă cu apărarea şi respectarea drepturilor omului şi ale
copilului sunt:
UNESCO - Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie şi Stiinţă. Este înfiinţată în 1945, la
Paris și are 191 de state.
UNICEF - Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite; a fost creat în
anul 1946.
În România, toți reprezentanții autorității publice și private autorizate, persoanele fizice și juridice
responsabile cu protecția copilului, au obligația să se asigure că drepturile copilului sunt respectate
conform literei legii. În afară de Convenția asupra Drepturilor Copilului, sistemul care reglementează
aplicarea legii în această privință este completat de Legea 272/2004 și de Convenția de la Lanzarote,
referitoare la protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor sexuale.
Mai multe lacune în sistemul social și politic al României conduc la nerespectarea drepturilor
copiilor în anumite circumstanțe. Cele mai frecvente situații sunt acelea în care părinții de sex
masculin sunt discriminați în instanță cu privire la primirea custodiei. Magistrații implicați în cauze
cu minori nu sunt suficient de bine pregătiți, instanțele de judecată nu se preocupă de acordarea
dreptului la legături personale cu ambii părinți după divorț, iar copiii nu sunt asistați psihologic în
urma separării părinților, pentru vindecarea traumelor suferite. În România nu există o metodologie
de audiere a minorilor în instanță, iar legile vechi încă permit violența părinților în scop educativ.
Recensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin un copil din
zece este victima unei forme de violență. O altă estimare a Federației Organizațiilor
Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) arată că doi copii din România sunt, în medie, victime ale
unei forme de abuz în fiecare oră. Violența domestică este percepută ca un lucru normal. 60% din
populație este tolerantă față de comportamentele violente în cadrul familiei. În 2011 au fost
înregistrate peste 11.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare. Cu toate acestea, se consideră că
numărul de cazuri înregistrate reflectă doar o mică parte din cazurile de violență și abuz. Se
estimează însă că la fiecare caz raportat există alte 100 neștiute.
În prezent, peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în
sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creștere și dezvoltare fizică normală. Munca copiilor este
utilizată pe scară largă, mai ales în zonele rurale. Potrivit datelor Organizației Internaționale a
Muncii, în România aproximativ 80.000 de copii sunt implicați în afaceri ilegale, printre care se
numără traficul de droguri și prostituția.
Accesul la servicii medicale
Potrivit Asociației Pacienților din România, nouă din zece bolnavi nu își cunosc drepturile în spitale
și în fața medicilor. Mulți dintre cei care ajung în spitale își plătesc singuri tratamentele și analizele
care, în mod normal, ar trebui să fie gratuite. Au fost reportate numeroase cazuri în care copii și
bătrâni au fost abuzați fizic și emoțional de cadrele medicale. Mai mult, lipsa paturilor și a dotărilor
din spitalele românești duce la supraaglomerare și, implicit, servicii medicale precare.
Persoanele seropozitive au aceleași drepturi și obligații ca orice altă persoană și trebuie să le

cunoască și să se raporteze la ele ori de câte ori prejudecățile sociale ajung să i le refuze, pe nedrept.
La fel ca orice persoană sănătoasă, pacienții diagnosticați cu virusul HIV pozitiv au dreptul la
educație, la un loc de muncă, la tratament medical, la liberă circulație, la căsătorie, la întemeierea
unei familii etc. Aceste drepturi sunt cuprinse în Legea nr. 584 din 29 octombrie 2002, dar și în alte
acte normative care reglementează HIV/SIDA.
Cu toate acestea, un raport din august 2006 publicat de Human Rights Watch arată că legislația
românească în vigoare prevede puține sancțiuni semnificative pentru cei care discriminează, iar legile
care interzic discriminarea persoanelor afectate de HIV sunt rareori puse în aplicare. Nerespectarea
confidențialității cu privire la statutul persoanelor seropozitive este frecventă și rareori pedepsită.
Personalul medical, personalul școlar, asistenții sociali, oficialitățile și poștașii sunt surse comune de
scurgeri de informații, la fel cum sunt și documentele judiciare, certificatele de handicap, precum și
analizele medicale pentru angajare. Același raport relevă faptul că pacienții care trăiesc cu HIV se
confruntă cu discriminarea în accesul la serviciile medicale necesare, inclusiv îngrijiri stomatologice,

dermatologice, specialiști ORL, ginecologice, menținerea sănătății mintale, intervenții chirurgicale
de rutină și de urgență, precum și transportul de urgență pentru pacienții care sângerează. Cu toate că
persoanele afectate de HIV sunt susceptibile la depresie, anxietate și tulburări psihiatrice, există
puține programe naționale de sănătate mintală pentru a le trata. Pacienții cu HIV au de asemenea
dificultăți în accesarea medicației pentru infecții oportuniste comune, care, prin lege, ar trebui să fie
platită de stat și disponibilă prin farmaciile private sau ale spitalelor.
Același scenariu se aplică și în câmpul muncii. Potrivit cercetării „HIV/SIDA și locul de muncă”,
realizată de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) din
România, numărul angajatorilor dispuși să angajeze persoane seropozitive este scăzut, angajatorii nu
cunosc și nu aplică, decât într-o proporție foarte mică, legislația referitoare la persoanele cu
handicap/persoanele seropozitive. Studiul mai evidențiază că numărul persoanelor seropozitive
angajate care și-au făcut cunoscut statutul este îngrijorător de mic iar politica la locul de muncă nu
este susținută de informare și educare, pentru a ajuta lucrătorii să învețe despre realitățile și miturile
transmiterii virusului HIV.
Persoanele cu dizabilități
Legea interzice discriminarea persoanelor cu dizabilități fizice, senzoriale, intelectuale și mintale la

locul de muncă, în educație, în accesul la mijloace de transport (fără a menționa transportul aerian),
în accesul la serviciile medicale sau la alte servicii.
În multe cazuri, persoanele cu dizabilități se confruntă cu discriminarea autorităților și a societății.

Conform unui raport elaborat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (ADF), publicat în
iunie 2012, doar 1% dintre persoanele cu dizabilități mintale aveau un loc de muncă. Raportul ADF
indică, de asemenea, că persoanele cu dizabilități mintale din instituții, în special copiii, sunt
victimele diverselor forme de intimidare, hărțuire și abuz. Conform unui studiu finanțat din fonduri
UE și publicat în 2012, 87% dintre respondenți considerau discriminarea (în sensul larg al
cuvântului) una dintre marile probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.
Între octombrie 2013 și martie 2014, pe baza unor protocoale scrise, încheiate cu Ministerul Muncii
și cu Ministerul Sănătății, reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) au efectuat vizite
neanunțate la centre publice și private destinate copiilor cu dizabilități. În urma vizitelor, CRJ a
identificat o serie de încălcări ale unora dintre drepturile pacienților și ale legii. CRJ a constatat că nu
există proceduri eficiente de înregistrare și soluționare a plângerilor și că abuzul verbal și fizic al
copiilor, sedarea, limitarea excesivă a mișcării, lipsa igienei, condițiile neadecvate, lipsa îngrijirii
medicale și lipsa accesului la educație sunt probleme des întâlnite. Aproape 25.000 de copii și adulți
cu dizabilități mintale trăiesc în centre rezidențiale, ce funcționează în regim privativ de libertate.
Peste 4.000 de persoane cu dizabilități mintale aflate în grija statului au murit între 2010 și 2015, în
condiții necunoscute.
Traficul de persoane
Femeile și copiii români sunt victime ale traficului de persoane în România și în alte state europene.
Copiii romi sunt în mod deosebit vulnerabili la cerșetorie și criminalitate forțate. România, ca entitate
statală din Europa de Est, este în primul rând o țară de origine pentru victimele traficului de
persoane. De asemenea, România este și țară de destinație pentru un număr limitat de victime ale
traficului internațional de ființe umane, inclusiv victime ale traficului în scopul exploatării sexuale
din Republica Moldova și Polonia și victime ale traficului prin muncă din Bangladesh, China,
Filipine și Serbia.
Întrucât traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și
integrității ființei umane, așa cum se afirmă în toate documentele internaționale în materie, România
a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii și, în speță, ale Uniunii Europene, un ansamblu de
măsuri legislative și de alt ordin, destinate construcției, consolidării și eficientizării continue a
dispozitivului național, în contextul consolidării cooperării internaționale, în scopul prevenirii și
combaterii acestui fenomen. În legislația națională traficul de persoane este definit în art. 12 și art. 13
ale Legii nr. 678/2001 pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane. În februarie 2015,
guvernul a aprobat modificările la Codul Penal prin care a înăsprit pedepsele pentru prostituția în
rândul copiilor, dar și violul și agresiunea sexuală săvârșite asupra unui minor.
Autoritățile și ONG-urile au identificat 757 de victime în 2014, număr în scădere în comparație cu

896 de victime identificate în 2013. 63% dintre victime (475 de persoane) au fost traficate în scopul
exploatării sexuale, iar 25% (188 de persoane) au fost traficate în scopuri de muncă forțată în
agricultură și construcții. Legislația românească asigură străinilor victime ale traficului de persoane o
perioadă de reflecție de 90 de zile, însă experții au semnalat faptul că aceasta nu a fost întotdeauna
respectată în practică. Victimele care cooperează cu autoritățile în vederea identificării traficanților
pot primi drept de ședere temporară în țară pe o perioadă de șase luni.
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) este structura de specialitate, aflată în
subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuții de coordonare, evaluare și monitorizare la
nivel național a aplicării politicilor în domeniul traficului de persoane de către instituțiile publice,
precum și a celor din domeniul protecției și asistenței acordate victimelor acestuia.
Libertatea presei
În 2016, România s-a situat pe locul 49 în clasamentul internațional anual privind libertatea presei,
realizat de organizația Reporteri fără frontiere, în creștere cu trei locuri față de anul precedent (când
s-a situat pe locul 52). În aceeași ordine de idei, România se află pe ultimul loc din UE în ce privește
libertatea presei, potrivit Freedom House. România este țara a cărei Strategie Națională de Securitate
arată că „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului,
prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de
presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu
instituții ale statului reprezintă o vulnerabilitate a statului român”. Aceleași probleme sunt semnalate
într-un raport privind situația respectării drepturilor omului în România în 2014, raport publicat anual
de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.
Mai mult de jumătate dintre români (52%) au declarat că presa din România este „mai degrabă
dependentă” sau „dependentă”, un român din cinci este de părere că presa este liberă („complet
independentă” sau „mai degrabă independentă”), iar 24% dintre români cred că presa „nu este nici
independentă, nici dependentă”.
Libertatea religioasă
Constituția și legile țării protejează libertatea religioasă, iar în practică, guvernul respectă, în general,
libertatea religioasă. Cu toate acestea, autoritățile locale nu au reușit să răspundă plângerilor de
discriminare înaintate de către grupurile religioase minoritare. Lipsa progresului în ceea ce privește
retrocedarea bisericilor greco-catolice transferate de către fosta guvernare comunistă Bisericii
Ortodoxe Române, în toamna lui 1948, rămâne o problemă semnificativă.
Guvernul recunoaște în prezent un număr de 18 religii și culte religioase. Religiile recunoscute

oficial au dreptul să înființeze școli, să primească fonduri pentru construirea de biserici, să plătească
salariile clericilor cu fonduri de stat (statul asigura aproximativ 60% din salariile personalului clerical
și neclerical în 2012), să subvenționeze locuințele clerului, să difuzeze programe religioase la radio și
televiziune, să solicite licențe de difuzare a frecvențelor denominaționale și să beneficieze de statutul
de scutit de la impozite.
Au fost raportate cazuri de discriminare socială pe bază de apartenență religioasă, credință sau
practici religioase. Unii clerici ortodocși continuă să afișeze ostilitate față de grupuri religioase
neortodoxe, împiedicându-le, printre altele, accesul în cimitire. Grupurile religioase minoritare și
ONG-urile au fost preocupate de obligativitatea predării religiei în școli promovată de guvern, deși
au reacționat pozitiv la decizia guvernului de a interzice afirmațiile discriminatorii din manualele de
religie. De altfel, în noiembrie 2014, Curtea Constituțională a decis că obligația de a face cerere
pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este
neconstituțională.
Căsătoriile între ortodocși și neortodocși (catolici, adventiști etc.) nu sunt permise de canoanele
Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Astfel de căsătorii sunt permise doar dacă se vor boteza și crește
copiii rezultați din căsătorie în canoanele Bisericii Ortodoxe. Solicitările celor care vor să-și unească
și religios viața cu un neortodox sunt, de obicei, aprobate prin dispensă. Pe de altă parte, căsătoria
dintre ortodocși și necreștini (musulmani, budiști etc.) este absolut interzisă.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Drepturile_omului_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia#Drepturi_politice
Drepturile bătrânilor
Legea nr. 17/2000, lege privind asistenta sociala a

persoanelor varstnice, republicata in 2007
Extrase:
Art. 1
(1) Persoanele varstnice au dreptul la asistenta sociala, potrivit dispozitiilor prezentei legi, in raport
cu situatia sociomedicala si cu resursele economice de care dispun.
(2) Masurile de asistenta sociala prevazute de prezenta lege sunt complementare celor reglementate
prin sistemul asigurarilor sociale.
(3) Persoanele varstnice care beneficiaza de asistenta sociala au dreptul si la alte forme de protectie
sociala, in conditiile legii.
(4) Sunt considerate persoane varstnice, in sensul prezentei legi, persoanele care au implinit varsta de
pensionare stabilita de lege.
Art. 2
Asistenta sociala pentru persoanele varstnice se realizeaza prin servicii si prestatii sociale.
Art. 7
(1) Serviciile comunitare pentru persoanele varstnice care se gasesc in situatiile prevazute la art. 3 se
realizeaza cu consimtamantul acestora si au in vedere:
a) ingrijirea temporara sau permanenta la domiciliu;
b) ingrijirea temporara sau permanenta intr-un camin pentru persoane varstnice;
c) ingrijirea in centre de zi, cluburi pentru varstnici, case de ingrijire temporara, apartamente si
locuinte sociale, precum si altele asemenea.
(2) In situatia in care starea de sanatate a persoanei varstnice nu permite obtinerea consimtamantului
acesteia, pentru acordarea ingrijirilor prevazute la alin. (1) decizia se ia de serviciul social al
consiliului local sau de directia de asistenta sociala din cadrul directiilor de munca, solidaritate
sociala si familie judetene si a municipiului Bucuresti, pe baza anchetei sociale si a recomandarilor
medicale facute de medicul de familie, prin consultarea si a medicului specialist, cu acceptul rudelor
de gradul I ale persoanei respective sau, in lipsa acestora, cu acceptul unui alt membru de familie.
.....
Art. 8
Serviciile comunitare asigurate persoanelor varstnice la domiciliu sunt:
a) servicii sociale privind, in principal, ingrijirea persoanei, prevenirea marginalizarii sociale si
sprijinirea pentru reintegrarea sociala, consiliere juridica si administrativa, sprijin pentru plata unor
servicii si obligatii curente, ingrijirea locuintei si gospodariei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;
b) servicii sociomedicale privind, in principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale,
readaptarea capacitatilor fizice si psihice, adaptarea locuintei la nevoile persoanei varstnice si
antrenarea la activitati economice, sociale si culturale, precum si ingrijirea temporara in centre de zi,
aziluri de noapte sau alte centre specializate;
c) servicii medicale, sub forma consultatiilor si ingrijirilor medicale la domiciliu sau in institutii de
sanatate, consultatii si ingrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale
sanitare si de dispozitive medicale.
Drepturile femeilor
Recent, în Sudan, nouă femei au fost condamnate la 40 de lovituri de bici fiecare pentru că au
purtat pantaloni. Cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, tinerele au fost judecate după legea
islamică deși ele sunt de religie creștină. Acesta este doar unul din nenumăratele cazuri din
întreaga lume care arată că și astăzi, în anul 2015, există în unele țări legi discriminatorii la
adresa femeilor.
În istorie, despre drepturile femeilor a început să se vorbească abia în secolul XIX-lea, grație
evoluțiilor politice, sociale și culturale recente. Două repere importante ale epocii au fost gândirea
iluministă și dezvoltarea conceptului de drept al omului, și proclamarea, în timpul Revoluției
Franceze, a Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului. Astfel, pe parcursul secolului al XIX-
lea, odată cu discuțiile despre libertatea religioasă, abolirea sclaviei, dreptul la vot ș.a., a început să se
vorbească și despre libertatea femeilor.
De atunci, femeile din întreaga lume și-au câștigat tot mai multe drepturi. Există însă legi precum cea
din Sudan, legi ce au la bază fie motive religioase, fie motive culturale, care demonstrează că există
în continuare o problemă a drepturilor femeilor.
În septembrie 1995, 189 de țări se angajau să adopte măsuri privind rezolvarea chestiunii drepturilor
femeilor în direcția egalității de gen. Programul – intitluat Platforma de Acțiune de la Beijing –
urmărea 12 direcții prioritare, precum violența împotriva femeilor, educația și formarea profesională
a femeilor, egalitatea de șanse etc. Pe scurt, statele semntare se angajau să elimine legile
discriminatorii pe bază de sex. Ce s-a întâmplat în Sudan arată însă că mai există și azi state în care o
femeie riscă să ajungă la închisoare (sau să fie pedepsită într-o formă violentă) pentru un gest care
bărbaților le este permis.
Zece dintre cele mai dure și controversate legi împotriva femeilor din lume:
În unele țări, femeile căsătorite pot fi violate de soții lor
După enormul scandal iscat în 2012 în India, când o fată a fost violată de mai mulți bărbați și ucisă,
guvernul a luat măsuri în vederea schimbării legislației. Situația nu s-a schimbat însă prea mult:una
dintre aceste schimbări legislative a fost o mică modificare a legii existente, prin care se stipulează că
un bărbat își poate viola soția dacă aceasta are peste 15 ani. Legi similare există și în alte state:în
Bahamas un bărbat își poate agresa sexual soția dacă aceasta are peste 14 ani, în timp ce în Singapore
vârsta precizată într-un astfel de caz este de 13.
Femeile nu au voie să conducă
Este deja cunoscut faptul că în Arabia Saudită femeile nu au voie să conducă (singura țară din lume
cu o astfel de lege). Chiar dacă femeile de aici nu au voie să se urce la volanul unei mașini, el au
totuși dreptul să voteze și să candideze pentru funcții locale (drept obținut doar în urmă cu câțiva
ani).
Răpirea femeilor
În Liban, un bărbat care răpește sau violează o femeie nu este judecat dacă se căsătorește cu victima.
Aceeași lege, în formă similară, se întâlnește și în Europa, în Malta, unde pedeapsa pentru răpire este
redusă dacă se dovedește că vinovatul avea intenția de a se căsători cu victima, iar agresorul este
scutit complet de pedeapsă dacă mariajul are loc.
Femei ținute în casă cu forța
În Afghanistan, femeile au nevoie de permisiunea soților pentru a părăsi domiciliul. La fel se

întâmplă și în Yemen, unde soțul are dreptul de a restricționa libertatea de mișcare a soției lui.
În unele state arabe, bărbații își pot ucide femeile vinovate de adulter fără să riște pedepse
grave
În Egipt, dacă un bărbat descoperă că soția îl înșală și o ucide, va primi o pedeapsă mult mai redusă
decât într-un caz obișnuit de omor. Același lucru este valabil și în Siria, unde pedeapsa maximă într-
un astfel de caz este de șapte ani.
Violența împotriva femeilor
În Nigeria legea nu prevede niciun fel de pedeapsă pentru bărbatul care își agresează soția fără a-i
cauza răni „grave”.
Bărbații trebuie să aprobe locul de muncă al femeii
În unele țări africane precum Camerun sau Guineea, soții decid asupra locurilor de muncă în care
femeile se pot angaja. Ei au dreptul să le interzică soțiilor să profeseze într-un anumit domeniu.
Imposibilitatea divorțului
În Israel, căsătoriile și divorțurile cad sub incidența legii rabinice, potrivit căreia divorțul poate fi
cerut doar de către soț.
Dreptul la moștenire, restricționat
În Tunisia, drepturile femeilor la o moștenire sunt restricționate. Astfel, în cazul decesului unui
părinte, averea se împarte în mod inegal și băieții moștenesc dublu decât fetele.
Mărturia unei femei valorează cât jumătate din cea a unui bărbat
În Pakistan, femeile nu sunt chemate ca martori la procese deoarece mărturia lor valorează, în ochii
justiției, cât jumătate din mărturia unui bărbat.
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/drepturile-femeilor-o-problema-istorica-legi-
impotriva-femeilor-care-exista-si-astazi

S2 - An I BFK - Psihologie Generală, Etică Și Deontologie Medicală

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

S2 - An I BFK - Psihologie Generală, Etică Și Deontologie Medicală

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

S2 - An I BFK - Psihologie generală, etică și deontologie medicală

Drepturile omului și protejarea lor prin lege

1. Tratatele internationale privind drepturile omului

1. Tratatele internationale privind drepturile omului

Declaratia Universala a Drepturilor Omului:

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a

Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale:

Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, adoptata

Conventia cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de Adunarea Generala a

Conventia privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si

Carta Europeana a Autonomiei Locale, adoptata la Strasbourg la 15 octombrie 1985

Organizatia Natiunilor Unite

Organizatia pentru Apararea Derepturilor Omului

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul

2. Principiul egalitatii in drepturi si a egalitatii sanselor

Legislatie romaneasca antidiscriminare:

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie

Declaratia Principiilor Tolerantei proclamata si semnata la 16 noiembrie 1995

Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Asociatia pentru Promovarea Femeii din Romania - APFR

Asociatia Femeilor din Romania - AFR

Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala

Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi

Institutul Intercultural Timisoara

Asociatia Romana Anti-SIDA - ARAS

Fundatia Romanian Angel Appeal

3. Dreptul la aparare si principiul accesului nediscriminatoriu la actul de justitie

Conventia privind facilitarea accesului international la justitie:

Centrul de Resurse Juridice

4. Dreptul la viata, dreptul la ocrotirea sanatatii si dreptul la un mediu sanatos

Ordonanta nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor

Legea nr. 137/1995 - Legea protectiei mediului

Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate

Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

5. Libertatea individuala si dreptul la libera circulatie a individului

6. Viata intima, inviolabilitatea domiciliului si secretul corespondentei

ordinea publica sau bunele moravuri.

Regimul cultelor religioase:

Decret nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase

Dreptul la propria imagine:

Legea nr. 504/2002 a audiovizualului

Centrul pentru Jurnalism Independent

Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie

ActiveWatch - Agentia de Monitorizare a Presei

Asociatia Romana de Comunicatii Audiovizuale

9. Accesul la informatiile detinute de catre institutiile publice si protejarea intereselor legitime

Accesul la informatiile detinute de catre institutiile publice:

Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public

Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu

Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate

H.G. nr. 781/2002 privind protectia informatiilor secrete de serviciu

Siguranta nationala a Romaniei:

Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei

Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii

Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor

Principiile de la Johannesburg privind siguranta nationala, libertatea de exprimare si

10. Dreptul la invatatura si accesul la cultura

Legea nr. 84/1995 a Invatamantului - republicata in 1999

Centrul Educatia 2000+

Centrul pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala

Biblioteca Nationala a Romaniei

11. Dreptul cetateanului de a alege si de a fi ales