Mitul lui Gyges

Mitul lui Gyges este evocat de Platon într-un dialog din Republica. Glaucon îi cere lui Socrate sǎ
justifice faptul cǎ oamenii preferǎ dreptatea nedreptǎţii. Provocarea lui Glaucon are ca scop sǎ
scoatǎ în evidenţǎ conflictul dintre natura omului şi practicarea dreptǎţii. Supus propriilor
interese, omul nu va putea fi drept.

Gyges era un pǎstor în slujba regelui Lydiei. Într-o zi, în urma unei furtuni însoţite de cutremur,
pǎmântul s-a crǎpat sub locul unde se afla turma sa. Gyges a coborât într-o lume ca de basm şi a
gǎsit un cal de aramǎ în interiorul cǎruia se afla un mort.

El i-a luat un inel pe care-l avea la mânǎ şi s-a întors pe pǎmânt. La adunarea pǎstorilor,
aşteptându-şi rândul sǎ ducǎ regelui din produsele pǎstoritului, a descoperit cǎ, învârtind inelul în
interiorul palmei, devine nevǎzut. Fǎcu în aşa fel încât sǎ fie printre solii regelui. Având la
îndemânǎ inelul fermecat, îl înşealǎ pe rege cu regina şi împreunǎ cu ea organizeazǎ un complot.
Regele este ucis şi Gyges îi ia locul.

Glaucon trage urmǎtoarea concluzie din acestǎ povestire: dacǎ oamenii ar avea un inel asemenea
celui lui Gyges, ştiind cǎ nu au de ce se teme, ar acţiona altfel decât cum ar fi drept. Premiza lui
Glaucon este cǎ «nimeni nu este drept de bunǎvoie, ci doar silnic.»

Astfel, dacǎ se poate sustrage rǎspunderii, omul va sǎvârşi nedreptǎţi, oricând şi oriunde. Mulţi
gândesc cǎ este mult mai profitabilǎ nedreptatea decât dreptatea. Cel care ar avea asemenea
putere şi nu ar profita sǎ fǎptuiascǎ nedreptǎţi, ar fi socotit «cel mai nenoricit om şi mai
neghiob».

Cu toate acestea, oamenii îl vor lǎuda unii faţǎ de alţii de fricǎ sǎ nu fie victime ale nedreptǎţii
sale. Cu alte cuvinte, dreptatea nu ţine de natura interioarǎ a omului, ci de constrângerile ce îi
sunt impuse din afarǎ: de societate, de familie, şcoalǎ, legile statului în care trǎieşte etc.

Mitul lui Gyges scoate în evidenţǎ cǎ ispita de a acţiona împotriva a ceea ce este considerat
drept, este foarte mare atunci când ai puterea s-o faci. Chiar un om drept, fiind în posesia unui
astfel de inel, ar acţiona imoral; ar fura, ar înşela, ar elibera din lanţuri pe oricine ar dori. Puterea
sa nelimitatǎ ar fi o permanentǎ ispitǎ sǎ acţioneze dupǎ bunul sǎu plac. Nimeni nu ar rezista
tentaţiei.

Lǎsat sǎ acţioneze dupǎ propriile interese, deci neconstrâns de legi sau moralǎ, omul nu va putea
fi drept. Provocarea lui Glaucon nu vizeazǎ însǎ felul în care se comportǎ în realitate oamenii.
Inelul lui Gyges este doar un mit, în fond un simbol al tentaţiei, o provocare, fireşte. El nu
priveşte faptele ci justificǎ de ce oamenii practicǎ mai degrabǎ dreptatea decât nedreptatea.

Noi presupunem cǎ dreptatea este absolutǎ şi cǎ toţi oamenii au aceeaşi reprezentare a noţiunii de
dreptate, ceea ce nu este adevǎrat. Aşa apare, de fapt, conflictul dintre natura umanǎ şi dreptate.
Glaucon sugereazǎ cǎ omul, prin natura sa, nu este drept. El trebuie constrâns sǎ facǎ acele
lucruri pe care ceilalţi le considerǎ drepte.