Sunteți pe pagina 1din 2

AMINTIRI DIN CASA MORILOR de F. M.

DOSTOIEVSKI Utopia i contrautopia

n 1849, Dostoievski a fost arestat din cauza apartenenei sale la grupul Petraevski, o formaiune n cadrul creia se purtau discuii utopice. Dostoievski este arestat, impreuna cu altii, pe 23 aprilie, inchis in fortareata Petropavlovskaia (Petru si Pavel), judecat si, la 16 noiembrie, condamnat la moarte prin impuscare. Urmeaza sinistra farsa a executiei din 22 decembrie 1849: laolalta cu alti condamnati scosi in piata Semionovski din centrul Petersburgului, unde, imbracati, pe un ger de minus 21 grade, doar in camasa alba mortuara, sub privirile a trei mii de spectatori, li se citeste sentinta; primii trei sunt legati la stalpul de executie; el insusi era al saselea, facea deci parte din grupul urmator, ramanandu-i de trait cateva minute; dupa care ceremonia este brusc intrerupta si condamnatilor li se citeste decizia Maiestatii Sale imperiale, tarul Nicolae I, de a li se darui viata, comutandu-li-se pedeapsa in munca silnica la ocna, pe timp de patru ani, urmata de slujba in surghiun ca soldati de rand. La nceputul romanului (partea I, capitolul II) Idiotul, Dostoievski comenteaz aceast ntmplare: Poate ca exista undeva vreun om caruia, dupa ce i s-a citit sentinta de condamnare la moarte si a fost lasat o vreme prada spaimei, sa i se fi spus pana la urma: Du-te, ai fost iertat!. Ei bine, omul acesta ar sti poate sa ne povesteasca prin ce a trecut. Hristos insusi a vorbit de acest inspaimantator supliciu. Nu, nu! Nu se cade ca omul sa fie tratat astfel!. Suferinele prin care a trecut Dostoievski sunt descrise n Amintiri din casa morilor (1862). Pentru el, acestea echivalau cu a fi ngropat de viu i cu identitatea distrus, idee la care avea s revin de nenumrate ori n romanele sale, n realizarea portretelor de alienai i n sondarea sufletelor criminalilor. Experiena aceasta i-a agravat epilepsia de care a suferit toat viaa. Romanul Amintiri din casa morilor este o carte de cotitur, care prezint destinul tragic i demnitatea omului aflat n detenie. Acest roman se singularizeaz n creaia lui Dostoievski prin structura sa, deosebit i de scrierile anterioare, dar i de marile romane ce vor urma. Amintiri din casa morilor este o carte zguduitoare, o contrautopie despre un infern n care Dostoievski a trit, mrturia unei contiine care a ndurat tot ce se putea ndura: Da, bine a zis cine a zis: s nu-i dea Dumnezeu omului cte poate ndura! cci omul e o fiin care se obinuiete cu orice. Asta-i nsuirea lui de cpetenie(Dostoievski, Amintiri din casa morilor, Editura pentru Literatur Universal, Bucureti, 1963, pag. 28). Dostoievski dorea sa convinga cititorul asupra autenticitatii relatarii, tinea sa nu inceoeze exactitatea faptelor printr-un exces de inventivitate. De aceea a renuntat la obisnuita sa maniera de expunere prin intermediul unor conflicte palpitante, optand pentru derularea intamplarilor in cheie epica, pastrandu-se dramatismul inerent. Cartea e greu de inclus in vreunul dintre compartimentele literare clasice, ea e situata la rascrucea genurilor si a speciilor. Cele mai extraordinare intamplari sunt relatate aparent detasat, cu aerul omului lipsit de capacitatea de a se mai minuna de ceva. Tocmai aceasta distantare parelnic calma ii confera structurii epice

un fior liric si tragic. Reconstituirea se inscrie in filiatia literaturii ruse preocupate de interogatiile grave asupra conditiei umane ca prim document despre ocna si deportati. Dostoievski ncearc s se detaeze de condiia sa de truditor n infern i scrie, uneori, in mod utopic, de parc s-ar fi aflat n Siberia ca turist: Siberia este o ar a bucuriei. Clima e admirabil; printre btinai se gsesc aijderi destui oameni nstrii i ospitalieri. Domnioarele sunt ca nite boboci de trandafiri, caste i ruinoase nevoie mare. Vnatul d buzna pe strzi i numai c nu se izbete de puca vntorului. ampania curge grl, icrele sunt delicioase, solul rodete recolte mbelugate ( Dostoievski, Amintiri din casa morilor, Editura pentru Literatur Universal, Bucureti, 1963, pag. 20). Maestru al paradoxurilor, Dostoievski mrturisete c aici l-a strivit lipsa de singurtate: Aa, de pild, mi-a fi putut oare nchipui vreodat chinul groaznic, de nendurat, de a nu putea rmne singur mcar o clip vreme de zece ani? La munc dus ntre paznici; n cazarm, nsoit cu nc dou sute de ocnai; niciodat singur, niciodat cu tine nsui! De altfel, nu era lucrul cel mai greu cu care trebuia s m obinuiesc! (Ibidem, pag. 30). Singurtatea ivit din convieuirea silit provoac suferinele cele mai mari. Acest gen de singurtate devine un adevrat cancer al sufletului: Mi-aduc aminte c (), dei aveam n jurul meu sute de ali frai de suferin, m istoveam ntr-o singurtate nfiortoare(Ibidem, pag. 372). Incercand sa-i imparta pe detinuti in grupuri tipologice, povestitorul stie ca urmareste o clasificare abstracta si, de aceea, derizorie. Viata este mai nuantata, fiecare personaj isi are caracterul sau propriu, prea putin asemanator cu al celorlalti. Susilov, care in drum spre ocna isi schimbase identitatea cu a altui detinut condamnat la mai multi ani, numai pentru o camasa rosie si o rubla de argint, nu poate fi confundat cu alti ocnasi care s-au invoit la cate un schimb nefavorabil; iar un oarecare Aleksandr ii relateaza naratorului internat in spitalul militar al puscariei modul sau singular de a suporta patru mii de lovituri de bici, pe care, daca din timp in timp nu s-ar fi prefacut mort, nu le-ar fi putut indura. Irepetabila este povestea ocnasului Siskov (Partea II, capitolul IV, Barbatul Akulinei), o nuvela de mare profunzime psihologica, parca de sine statatoare, care si cititorilor le apare asemenea unui vis tulbure, chinuitor, rod al delirului unui creier ravasit de febra. Cate patimi si porniri antinomice se infrunta in sufletul sarmanei Akulka, batjocorita de Filka Morozov, pe care nu inceteaza totusi sa-l iubeasca, si in sufletul lui Siskov, care o snopeste in bataie dupa ce se convinge de nevinovatia ei, si care, pana la urma, o si ucide bestial, intr-o nestavilita razvratire a simturilor, ancestrala si tenebroasa. Autorul insereaza in text meditatii despre calai, despre stima de care se bucura in societatea moderna calaul-gentleman (spre deosebire de calaul ordinar), despre felul in care instinctele josnice pun stapanire pe sufletul unui ins aparent respectabil, sau despre geneza tiranului si a tiraniei.

Ostcioaie Adina Master, anul I