DEFINIȚI

VOINȚA EFORTUL VOLUNTAR

Voinţa este un proces psihic de reglaj
superior, care se produce la nivelul
raţiunii. Ea reprezintă raţiunea în
acţiune și constituie însuşirea
personalităţii cea mai importantă.
Shaekespeare scria: Omul este o
grădină, iar grădinar în ea este
voinţa.Voinţa se dezvoltă în condiţiile
când omul se confruntă cu greutăţi,
depune eforturi pentru a le învinge.
Efortul voluntar exprimă caracteristica specifică cea
mai importantă a voinţei prin care se deosebeşte de
toate celelalte procese psihice. Constă într-o
mobilizare a resurselor fizice, intelectuale,
emoţionale prin intermediul mecanismelor verbale.
Din punct de vedere neurofuncţional, efortul
voluntar reprezintă o organizare a activităţii
nervoase în jurul unui centru dominant care exprimă,
în plan psihic, scopul acţiunii. Efortul voluntar este
trăit de persoana ca o stare de tensiune, de
încordare internă, de mobilizare a tuturor resurselor
în vederea depăşirii obstacolului. Intensitatea
efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice
mobilizate şi desfăşurate, reflectă particularităţile
obstacolului.

Structura și fazele actului voluntar

Atributele voinței
Ca formă şi expresie a nivelului conştient al psihicului,
activitatea voluntară se caracterizează prin două
atribute
esenţiale:
a) diferenţierea şi determinarea pregnantă a verigilor
componente - motivul, mijlocul şi
scopul - cu posibilitatea transformării, la nevoie, a
fiecăruia dintre ele în „obiect” de analiză specială şi
de evaluare;
b) prezenţa condiţionării, atât în declanşarea acţiunii,
cât şi în modul de desfăşurare a ei, condiţionare, ce
constă în corelarea şi aprecierea permanentă a
raportului dintre dorinţe, scopuri, pe de o parte, şi
posibilităţi (subiective şi obiective), pe de altă parte,
între efortul întreprins şi rezultatele înregistrate.
Fazele actului voluntar
A) Actualizarea unor motive care generează
anumite scopuri şi orientarea preliminară spre
ele. În această fază sunt 3 momente:
*reglaj  voluntar — la început — se manifestă
ca  orientare făcută pe baza legăturii dintre
motiv şi scop — rămâne numai la nivel de
dorinţă;
*intenţia de a realiza acel scop, formulat
verbal, prin limbaj interior;
*se construieşte un plan mintal al rezolvării
acţiunii.
B) Lupta motivelor  (apariţia mai multor
motive /scopuri). Unele sunt atrăgătoare şi cu
satisfacţii imediate, altele mai puţin tentante,
dar cu perspective în viitor. 
C) Luarea hotărârii- reprezintă urmarea unei
decizii, adică alegerea unui motiv şi scop care
se face prin inhibarea/amânarea altora.
Momentul deciziei poate fi uneori dramatic,
omul trăind afectiv situaţiile implicate (+sau
—). In actul deciziei sunt implicate şi trăsături
 de personalitate: nivel de aspiraţii,
temperament, dorinţe.
D) Executarea hotărârii luate, ce înseamnă
realizarea efectivă a planului şi atingerea reală
a scopului.
E) Verificarea rezultatului obţinut şi
formularea unor concluzii valoroase pentru
activitatea viitoare.
În structura activităţilor complexe intră, cu
necesitate, anumite deprinderi care se
desfăşoară automatizat, însă reglajul de
ansamblu nu lipseşte. El se manifestă ca
alegere a deprinderilor, înlăturarea lor,
corectarea lor dacă devine necesar.

CALITĂŢILE VOINŢEI

forţa perseverenţa consecvenţ fermitatea independenţ

a a
se referă   la realizarea efortului se exprimă în reflectă exprimă
intensitatea voluntar pe o stabilitatea stabilitatea capacitatea
scopului şi a operaţional- unei
efortului prin care perioadă lungă de
liniei de instrumental persoane de
omul îşi dă seama timp,chiar în conduită, în ă a deciziilor a-şi organiza
de inevitabilitatea condiţii aparent concordanţa şi hotărârilor şi duce viaţa
greutăţilor, dificile. dintre luate în pe cont
motivând Perseverenţa  este convingeri şi diferite propriu, pe
încordarea susţinută de acţiune, situaţii, în baza
voluntară.   Opusul valoarea scopului, dintre vorbă pofida iniţiativelor,
şi faptă. Ea se tentativelor hotărârilor şi
puterii încrederea în integrează în potrivnice
este slăbiciunea ca forţele proprii şi scopurilor
structura ale celor din proprii.
re constă în aprecierea lucidă a caracterului jur, de a ne Opusul ei
scăderea efortului împrejurărilor. şi devine o determina să este
voluntar cerut (de Opusul trăsătură revenim
dependenţa,
aici insuficienta perseverenţei axiologică asupra lor,
ce constă în
(valorică) a spre a le
adaptare şcolară, este încăpăţînarea absenţa unui
personalităţii modifica sau
profesională, , o însuşire orizont şi a
. Opusul anula. Atunci
familială); negativă a voinţei unor repere
consecvenţei când
(scop mărginit, este hotărârile
existenţiale
clare, în
ambiţie de a nu inconsecvenţ sunt obiectiv
dificultatea
reveni asupra unei a, care justificate,
constă în fermitatea sau
decizii, inerţie şi imposibilitat
instabilitatea favorizează
 lipsă de şi fluctuaţia instaurarea ea de a lua o
flexibilitate în deciziilor, a în relaţiile hotărâre sau
hotărârilor şi interpersona de a trece la
gândire);
scopurilor, în le a unor acţiune fără
discrepanţa repere clare un sprijin din
dintre şi sigure, partea
convingeri şi eliberate de altcuiva.
acţiune echivoc şi
(duplicitate), subiectivism.
dintre vorbă
şi faptă

Definiți și caracterizați

Motivaţia înnăscută sau primară Motivaţia dobândită sau secundară

Motivaţia înnăscută  (primară) are la
bază zestrea instinctuală cu care se
naşte orice reprezentant al unei specii,
pe parcursul dezvoltării filogenetice.  parcursul dezvoltării sale ontogenetice.
Motivaţia dobândită (secundară) este
specifică omului şi se constituie, în
funcţie de specificul fiecărui individ, pe
 
Doi factori influenţează formarea
structurii motivaţionale dobândite:
a) intern - dependent de creşterea
gradului de complexitate structural –
funcţională a creierului.
b) extern –  complexitatea mediului
social în care trăieşte şi se dezvoltă
personalitatea umană. Astfel, o dată cu
dezvoltarea societăţii apar tot mai
multe solicitări la nivelul individului.

Motivele homeostatice Motivele de creştere şi dezvoltare

nevoia de a obţine aprobarea altor este curiozitatea, interesul; de la
persoane.  explorare se trece la reproducere, la
înţelegere şi interes ştiinţific
Motivele extrinseci Motivele intrinseci
Motivaţia extrinsecă - sursa se află în Motivaţia intrinsecă - sursa se află în
afara subiectului (notă, cadou etc.)  subiect (dragul de a sti, de a invata,
interesul etc.); 

Motivele pozitive Motivele negative

Motivaţia pozitivă este produsă de
stimulările, cum ar fi lauda,
încurajarea şi se soldează cu efecte
benefice asupra activităţii sau
relaţiilor interumane, cum ar fi
apropierea activităţilor, angajarea în
ele, preferarea persoanelor etc.
Pozitive vor fi apreciate acele motive,
a căror satisfacere, nu intră în conflict
cu exigenţele şi etaloanele morale,
care funcţionează la nivel social sau
care, prin natura lor, generează
comportamente şi activităţi orientate
spre atingerea unor scopuri sociale.
Motivaţia negativă este produsă de
folosirea unor stimulări, cum sunt
ameninţarea, blamarea, pedepsirea şi
se asociază cu efecte de abţinere,
evitare, refuz.
Motivele negative se caracterizează
prin faptul că satisfacerea lor, pe
lângă un efect adaptativ de moment,
asociat cu reducerea tensiunii iniţiale
şi obţinerea unei doze de plăcere şi
satisfacţii de moment, generează
efecte perturbatoare, secundare, care,
cumulându-se în timp, conduc la
serioase dezechilibre şi disfuncţii în
planul intern al sistemului
personalităţii sau în planul relaţionării
individului cu mediul social.

Structura motivației
Trebuințele moti interesele Conv Idealul Conce
vul inger pţia
despr
ile
e
lume
şi
viaţă
A.Trebuinţe primare Moti Interesele - sunt nu const
(înnăscute). Se desprind vele reprezintă idei reprezin ituie
două categorii: const orientări adânc tă o o
*trebuinţe  biologice  sau ituie selective, relativ impla simplă form
organice   (foame,  sete react stabile spre ntate formulă aţiun
etc.); ualiz anumite domenii în cognitiv e
*trebuinţe fiziologice sau ări şi de activitate. struct ă de motiv
funcţionale  (de mişcare, trans Implică ura viaţă, aţion
relaxare etc.);  ele sunt pune organizare, perso preluată ală
comune pentru om şi ri în constanţă şi nalită necritic cogni
animal, numai că la om plan eficienţă,  conţin ţii, din tiv-
sunt modelate subie elemente puter afară, valori
sociocultural. ctiv cognitive, nic prin că de
B.Trebuinţe secundare a afective,
trăite imitaţie, maxi
(dobândite în  decursul stăril volitive.
afecti ci este mă
vieţii)   asigură or de Interesele pot fi:
v, plămădit gener
integritatea  psihică şi nece - generale si
socială  a organismului. sitate particulare;
care de alitat
Deosebim: . - pozitive şi „împi individ e, ce
*trebuinţe materiale Moti negative; nge”, în cupri
(locuinţă, comfort, unelte, vul - profesionale  şi impul funcţie nde
instrumente) ; este extraprofesional sione departic ansa
*trebuinţe  spirituale   mobi e — în   funcţie   ază ularităţil mblul
(cognitive,  estetice,  de   lul de  domeniul de spre elui păreri
autorealizare); care activitate în care acţiun proprii. lor,
*trebuinţe  sociale   (de decla se manifestă etc. e. Numai ideilo
comunicare,  integrare nşea Nu în felul r,
socială etc.). ză, orice acesta el teorii
susţi idee se lor
ne, este o integrea despr
ener convi ză e om,
getic ngere, valorilor natur
şi ci personal ă,
orien doar ităţii, iar societ
tează cea, cu ate.
acţiu care timpul Ideile
nea.  repre devine o şi
Moti zintă valoare teorii
vele pentr personal le din
sunt u ă, cadru
varia indivi reuşind l ei
te: do să nu au
-
valoa motivez doar
indiv
re, o e o
idual
certit comport valoa
 e şi udine amentul. re de
socia subie fapte
le; ctivă, de
- care îl cuno
inferi ajută aştere
oare să , ci
şi stabil de
super ească convi
ioare ceea ngeri.
; ce
- este
mino valabi
re şi
l,
majo
optim
re;
,
-
egois
neces
te şi ar, să
altrui distin
ste gă
etc. între
bine
şi rău,
frumo
s şi
urât,
adevă
r şi
minci
ună.

Fazele motivației Funcțiile motivației

I. Motivaţia pozitivă şi Funcţia de declanşare –constă în
negativă deblocarea şi activarea centrilor de
II. Motivaţia cognitivă şi comandă în vederea satisfacerii stării
afectivă de necesitate, fie că este vorba de o
III. Motivaţia intrinsecă şi trebuinţă biologică, fie de una de ordin
extrinsecă spiritual.
Funcţia de orientare
/direcţionare - constă în centrarea
comportamentului şi activităţii pe un
obiectiv anume. Pentru a-şi atinge
efectul său reglator –adaptativ, acţiunea
specifică trebuie orientată spre un
anumit scop specific.
Funcţia de susţinere şi energizare -
constă în menţinerea în actualitate a
comportamentului declanşat până la
satisfacerea stării de necesitate. În
virtutea acestei funcţii se asigură
eliberarea de energie dincolo de
momentul declanşării acţiunii.