VOINTA 1.

Probleme controversate ale vointei

Viontza este cel mai inalt, complex, fragil shi slab organizat nivel de reglare psihica a comportamentului uman. Vointza este actul voluntar care se constitue in prezentul istoriei shi care face sinteza dinamica a arheologiei organismului si a capacitatilor sale reflexive pentru a actiona intr-o realitate actual rationala si pentru a pune initziativele dincolo de ratziunea insashi. DETERMINAREA VOINTEI. Filosofii considera vointza ca fiind dirijata de un principiu divin, de o activitate universala care actzioneaza permanent, subordonand toate fortzele omului shi orientandu-le spre anume scopuri fara legatura cu ratziunea. Majoritatea psihologilor au pornit de la ideea determinismului psihic conform careia comportamentul uman este determinat de un set de fortze greu de intzeles. Potrivit acestei conceptzii oamenii nu sunt total liberi sa se determine pe ei insushi ci sunt supushi influentzei unor fortze dinafara controlului lor, indiferent de natura materiala sau psihica a acestor fortze. Desi vointza este opusa liberului arbitru ea nu implica neaparat shi libertatea de cauzalitate, oamenii avand capacitatea de a decide cum sa se comporte in asha fel incat deciziile lor sa fie antecedente cauzale ale propriului lor comportament. Pana la o anumita limita oamenii au capacitatea de ashi alege propriul comportament pe baza propriilor ratzionamente. Autodeterminarea implica procesul utilizarii vointzei, proces care va decide cum ne comportam, proces absolut rational deoarece principiile prin care oamenii fac alegeri pot fi astfel evidentziate. NATURA VOINTEI. Pentru explicarea naturii vointzei unii psihologi au recurs la deducerea ei din alte fenomene psihice, astfel formandu-se doua teorii: a) Teoriile afective, considera ca afectivitatea este aceea care il angajeaza plenar pe individ determinand aparitzia actului volitiv. Caracterul actional al proceselor afective ca shi momentul actulitatzii lor sunt esentziale pentru vointza deoarece, sub aspect obiectiv, ele sunt traite in mod specific. b) Teoriile intelectualiste, considera ca fiecare fapta este voluntara in masura in care ea este ratzionala dar aceasta conceptie este, fara indoiala, una reductzionista confundand vointza cu alte fenomene de natura psihica care nu pot explica cum actele involuntare devin voluntare. Ambele teorii sunt corecte pana la un anumit punct dincolo de care devin limitate. Vointza nu deriva totdeuna din afect caci vointza poate actziona chiar impotriva acestuia, reprimandu-l. pe de alta parte, o actiune judecata ca fiind buna nu este automat pusa in practica, asha cum sunt persoane care judeca repede dar se antreneaza greu in actiune in timp ce alte persoane judeca lent dar sunt foarte tenace in urmarirea deciziilor lor. Vointza nu se poate identificata cu afectivitatea sau inteligentza dar nici rupta de ele. Vointza nu se suprapune peste sensibilitate sau peste o activitate iratzionala ci reprezinta chiar o activitate spontana controlata de inteligentza shi ratziune. Deshi conceperea vointei ca o sinteza intre afectivitate shi ratzionalitate reprezinta un pas inainte nici aceasta optica nu este in masura sa solutzioneze in intregime controversata problema a naturii vointzei. LOCUL VOINTEI IN SISTEMUL DE PERSONALITATE AL INDIVIDULUI . Vointza se elaboreaza odata cu personalitatea shi prin intermediul ei si de aceea ea este considerata ca o caracteristica a personalitatzii in actziune. Vointza trebuie interpretata ca o functie care rezulta din integritatea shi unitatea personalitatzii, implicand participarea tuturor functziilor psihice shi dobandind, prin aceasta, o functzionalitate specifica de autoreglare shi autodeterminare deosebit de importanta in autorealizarea personalitatzii.

2.

Specificul psihologic al vointei

Specificul psihologic al vointei il reprezinta actul voluntar, asha numitul moment fiat, termen preluat din biblie. Momentul fiat constitue esentza insashi a actului volitiv dar acest moment nu este obligatoriu.

Constiintza creeaza imaginile shi senzatiile anticipatoare are actului volutiv shi consimte actul fiat prin agreerea senzatziilor anticipate. Fiatul este un antecedent mental aditzional care comanda vointza shi care apare atunci cand in conshtiintza sunt prezente, simultan, idei antagoniste sau cand este nevoie de a neutraliza inhibitzia unei reprezentari antagoniste. Aparitzia actului fait este conditzionata de existentza unui effort volitzional care sa neutralizeze impulsurile habituale sau instinctive, atunci cand actziunea se executa contra tendintzelor naturale foarte explozive sau in ciuda unor inhibitiilor naturale obstructive. Efortul este o fortza aditzionala supraadaugata motivelor shi atunci cand analizam efortul volitzional ne aflam in inima problemei vointzei. Efortul voluntar este capacitatea atentziei de a mentzine energic reprezentarile sub privirea conshtiintzei shi este echivalentul psihic al efortului muscular. Utilitatea efortului volutzional consta in mentinerea unui motiv ideal shi de a inclina balantza decizionala in favoarea unor alternative care au shanse serioase de exsitentza shi realizare. Efortul voluntar este capacitatea omului de a penetra intr-o lume absolut noua shi el scoate la iveala ceea ce suntem cu adevarat. Efortul volitiv este legat de specificul starii de incordare, omenii apeland la acest tip de effort pentru transformarea situatziilor absurde in situatzii care sa aiba sens. Obigand divershi subiectzi sa faca fatza situatziilor absurde, fara solutzie, sau constatat urmatoarele: a) Intr-o prima faza subiectul cauta o solutie (care defapt nu exista)

b) c)

Intr-o a doua faza, in care subiectul era constrans sa ramana in fatza problemei fara solutzie, acesta adopta o atitudine de compromis: ramane in campul sarcinii dar se izoleaza de ea A treia faza posibila este cautarea de solutzii imaginare, fara tangentza cu aplicabilitatea practica

Imposibilitatea gasirii unei solutzii creaza intre subiect shi problema o bariera interna iar obligativitatea de a ramane in campul problemei constitue bariera externa, existentza acestor bariere contretizandu-se intr-o tensiune psihica de care subiectul va cauta sa scape refugiinduse in imaginar. Specificul psihologic al vointei consta nu doar in efortul voluntar ce urmeaza a fi mobilizat in vederea atingerii scopului ci shi in dinamica acestuia, fenomen care depinde nu doar de intensitatea actului volitiv ci shi de adaptarea acestuia la caracteristicile obstacolului de depashit. Cand intre marimea efortului voluntar shi marimea obstacolului exista o concordantza avem de a face cu un reglaj voluntar eficient, cand intre cele doua marimi exista o discrepantza, regaljul voluntar este deficitar. In functie de aceasta relatzie desprindem doua conduite volitive daunatoare: a) Submobilizarea volitiva, caz in care subiectul nu va reushi finalizarea actiunii din cauza motivatziei scazute b) Supramobilizarea volitiva, caz in care, deshi subiectul este posibil sa reusheasca finalizarea actziunii, ascest lucru il va face cu o prea mare risipa de energie ce va duce la surmenaj, oboseala shi satisfactzii indoielnice Ashadar, pentru o eficientza maxima a actziunii se impune, pe langa un optim motivatzional sau afectiv shi un optim volitzional. Efortul voluntar prezinta cateva caracteristici care trebuiesc precizate: a) Specializarea efrotului voluntar intervine atunci cand individul se confrunta in mod repetat cu sarcini de acelashi fel iar acesta devine capabil sa se impuna numai intr-un singur tip de sarcini dar nu shi in altele b) Limitarea in timp a actului voluntar se impune atunci cand in un effort foate mare shi indelungat produce individului stari de surmenaj shi oboseala care duc la scaderea performantzelor acestuia

c)

d)

Ushurintza disponibilizarii actului voluntar constituie capacitatea de a elibera rapid energia necesara efortului volitiv ca urmare a utilizarii acestui tip de act frecvent. Dispune de o mare vointza nu individul care se mobilizeaza greu, cu mare effort energetic ci acela care ishi disponibilizeaza capacitatea de effort cu rapiditate Autodeterminarea este ultima resursa a actului volitiv in virtutea careia individul poate continua efortul volitiv chiar shi dupa epuizarea motivatziei. Omul resimte nevoia de a decide singur de actele sale shi de comportamentul sau, acest lucru contribuind la bunastarea sa psihica. Necesitatea autodeterminarii este aceea care furnizeaza individului energia de a decide cum sa se comporte shi il face sa continue practicarea comportamnetului ales chiar shi atunci cand impulsul energetic al tuturor celorlalte nevoi este disipat.

Vointza pune la dispozitzia individului energia utila organizarii shi concentrarii activitatzii in directzia realizarii scopului ea fiind unul dintre mecanismele psihice majore pentru obtzinerea unor performantze inalte.

3.

Structura actului voluntar

STRUCTURA ACTULUI VOLUNTAR este urmatoarea: a) Conceperea situatziei, stabilirea obiectivului ce urmeaza a fi realiza

b) c) d)

Deliberarea, examenul solutziilor disponibile, inventarierea argumentelor pro shi contra Decizia, retinerea unei singure varinte dintre cele disponibile Executzia, traducerea in fapt a deciziei luate

CARACTERISTICI ALE ACTULUI VOLUTIV: a) Nu toate fazele actului presupun prezentza vointei . Vointza este, defapt, sacrificarea unei dorintze pe altarul altei dorintze. Conditzia fundamentala a existentzei actului voluntar este existentza in conshtiintza a unei alegeri intre elemente avand valori diferite. Cand alegerea se face intre alternative in care nu este implicata nici o valoare nu ne aflam in fatza unui act voluntar. b) Nu toate fazele actului volitiv sunt acceptate in structura actului voluntar . Sub influentza existentzialismului shi a psihanalizei, schema clasica a actului voluntar este contestata. Mare parte a actelor noastre sunt determinate inconshtient, asha incat deliberarea nu este decat o ratzionalizare aposteriori. Vointza este expresia conshtiintzei de sine dar ea este shi expresia intregii personalitatzi a individului, a invatzarii, inteligentzei, educatziei sociale shi a motivatziilor inconshtiente c) Fazele actului voluntar nu parcurg exact ordinea prescrisa de schema clasica . Activitatea psihica a omului este plina de confuzii shi nu intotdeuna observam o distinctzie neta intre momentele care pun succesiv in joc functii psihice diferite. Toate fazele actului voluntar ishi au semnificatzia lor dar cea mai importanta este executia deoarece aceasta reprezinta finalizarea actului respectiv . Daca procesualitatea se opreshte in una dintre fazele dianintea executziei nu mai avem de a face cu un act voluntar propriu-zis ci cu procese cognitive, afectiv-motivatzionale. Vointza inseamna shi capacitatea de a amana sau inhiba diverse actziuni. Nota distinctiva a omului in raport cu animalul este capacitatea omului a ashi intarzia, amana, suspenda, inhiba reactziile vitale, reflexele immediate. In acest mod, omul reusheshte sa nu se lase inrobit de mediul in care traieshte shi va alege in locul unei reactzii explozive, instinctive, o reactzie controlata, ratzionala, conshtienta. Amanarea, este capacitatea omului de a se opri din actziune tocmai pentru a deveni liber, pentru a cashtiga timp de reflexie, pentru a gasi mijlocul cel mai adecvat de ducere la indeplinire a actziunii. Amanarea nu cosntitue un simptom al unui deficit energetic ci un act

stimulativ ale carui efecte benefice se vor vedea mai tarziu pe parcursul actziunii. Orice obstacol este o provocare care mobilizeaza in organismul alarmat mai multe resurse decat o cale neteda, lipsita de dificultatzi. Amanarea il ajuta pe om sa-shi realizeze scopurile complexe shi indepartate, ii deschide calea propriei sale afirmari shi expansiuni. Ashadar, amanarea poate fi considerata shi ca un echivalent al executziei actului volutiv shi este o veriga a actziunii ce poate redeclansha shi finaliza intrega actziune.

4.

Defectele vointei

Vointza este capacitatea individului de a impulsiona actzionea dar shi capacitatea de a inhiba desfashurarea acestuia. Inca de la inceputurile psihologiei s-a intuit ca raportul dintre fortzele psihice impulsive sau inhibatoare este esentzial pentru stabilirea patologiei vointzei. O vointza perfecta provine din echilibrul perfect al fortzei de impulsiune shi a puterii de inhibitzie, dar acest caz ideal il intalnim rar in practica. Defectul unei fortze este cu atat mai grav cu cat el se intalneshte cu excesul celeilalte fortze. PRINCIPALELE DEFECTE ALE VOINTZEI SUNT:

a)

Defecte derivate din excesul de inhibitzie, sunt persoane care se manifesta prin controlarea excesiva a fiecarui detaliu al actziunii fie print-un imobilismul decizional: Suprainhibatul, fie nu ia hotarari fie nu ajunge la o concluzie

b)

Indaratnicul, are un comportament rigid, lipsit de supletze, aparent plin de fortza interioara dar in realitate caracterizat printr-o slabiciune deoarece individul este prea dependent de sine Incapatzanatul, ignora utilizarea logicii Timoratul, ashteapta ca evenimentele sa decida pentru el Scupulosul, are temeri de ordin moral shi se lasa in voia celor cu o vointza puternica Capriciosul, paraseshte subit convingerile proprii shi se le adopta pe cele adverse

Defecte derivate din deficitul de inhibitzie , sunt persoane care iau decizii rapide, extrem de instabile, desfashoara actziuni imprevizibile, se angajeaza in activitate dupa o prima impresie evaluand insuficient consecintzele actiunilor intreprinse: Versatilul, este lipsit de fermitate, nestatornic, are un compotament fluctuant Sugestibilul, nu reushete sa se degajeze de influentza exercitata de cei din jur asupra lui Defecte derivate din excesul de impulsiuni , sunt persoane pe care un elan irezistibil le imping spre actziune: Reactivul, se comporta ca un automat luand decizii reflexe

c)

d)

Explozivul, dupa o oarecare inhibitzie reactzioneaza exploziv Emotivul, deciziile sale se supun intotdeuna emotziilor de moment

Idealistul, prezinta o mare mobilitate a ideilor, nu se fixeaza niciodata pe ele shi se caracterizeaza printr-o oarecare incoerentza a conduitelor Defecte derivate din deficitul de impulsiuni, sunt persoane care se simt pierdute in fatza unor situatzii noi shi resimt nevoia unui sfatuitor atunci cand trebuie sa faca o alegere: Docilul, are o sensibilitate vie shi profunda care ii dirijeaza actziunile

Devotatul, depinde de parerile celor din jur shi ishi insusheste rapid concluziile acestora

Excesul sau deficitul de inhibitzie sau impulsiuni face ca vointza sa fie imperfecta dar nu prin lipsa ei ci prin lipsa echilibrului. Educarea vointzei consta in stabilirea echilibrului intre cele doua categorii de fortze.