PE NEW Curs Teoria ecopsihologică (Urie Bronfenbrenner)

Subiecte de conţinut:
1. Psihologia topologică a lui Kurt Lewin
2. Mediile comportamentale ale lui Barker
3. Psihologia ecologică a lui Urie Bronfenbrenner

1. http://amarhan.files.wordpress.com

Personalitatea este, într-un fel, o descriere prescurtată a biografiei unui individ.

Pentru a o descrie complet, ar trebui să cunoaştem
tot ceea ce priveşte dezvoltarea sa în cursul vieţii sale.
Succesele, eşecurile, bucuriile, necazurile, modul în care a reacţionat
în diferite momente de criză.
Faptele ar trebui reconstituite în ordine cronologică (…)
Personalitatea se poate defini ca şi caracteristicile şi modurile de a se comporta
care determină felul original în care individul se adaptează mediului său înconjurător. (Hilgard şi
Athinson, 1971, p. 397)

Ecologia dezvoltării
Cercetătorii contemporani în problematica dezvoltării umane pun accentul pe importanta studierii ecologiei
dezvoltării – sau dezvoltarea în context. Prin „ecologie” înţelegem condiţiile de mediu în care o persoana
trăieşte sau este afectată de acestea, direct sau indirect. Aceasta abordare se bazează pe cercetările
psihologului american Urie Bronfenbrenner.
1. Psihologia topologică a lui Kurt Lewin
Pentru a explica dezvoltarea copilului, Kurt Lewin a introdus noţiunea de spaţiu vital. Prin acest spaţiu vital el
poate explica modul în care ansamblul forţelor care interacţionează în câmpul gândirii copilului îl poate
conduce la luarea unei decizii. Aceste forţe nu provin numai din viaţa de zi cu zi a copilului, ci ele pot fi şi
amintiri, şi depind de starea psihică şi fizică actuală a copilului. Dintre aceste forţe, unele acţionează în sens
pozitiv, altele în sens negativ. Această “luptă a motivelor” îl va duce până la urmă pe copil la luarea unei
decizii. Deoarece face referire la spaţiu, el şi-a denumit perspectiva psihologie topologică, prin analogie cu
matematica, unde topologia este o parte a geometriei care studiază
raporturile între spaţii, mai precis distanţa dintre spaţii şi obstacolele dintre ele.
După moartea lui Lewin doi colegi de universitate ai săi (Barker şi Wright) i-au preluat teoria, specializându-
se în studierea factorilor de mediu care intervin în spaţiul vital al copilului. Astfel ei au definit “mediul
comportamental al copilului” ca fiind alcătuit din două
componente principale: modelul standard de comportament şi mediul, alcătuit la rândul său din obiectele
materiale şi limita de timp.
Cum a subliniat Lewin şi ceilalţi apărători ai psihologiei topologice, dezvoltarea nu se reduce doar la simpla
adunare, pas cu pas a cuceririlor izolate. Dimpotrivă, fiecare pas înainte sau înapoi repune în discuţie un mare
număr dacă nu ansamblul cuceririlor precedente.

Teoria ecopsihologică (Urie Bronfenbrenner)

Bazată pe teoria lui Lewin, Barker şi Wright, Bronfenbrenner a elaborat teoria ecopsihologică.
Această teorie extinde spaţiul vital şi la aspecte care nu se găsesc în imediata vecinătate a copilului, dar care îi
influenţează dezvoltarea în egală măsură. Astfel, el descrie patru astfel de spaţii de viaţă. Termenul său este
împrumutat din biologie, unde “ecologie” desemnează relaţiile reciproce care există între o plantă sau un
animal şi mediul său înconjurător, iar teoria sa porneşte de la observaţia că mediul ambiant poate afecta
creşterea unei plante, la fel cum mediul spitalicesc modifică în mare măsură comportamentul celor internaţi
(tatăl său era psihiatru). Restul vieţii, Bronfenbrenner şi l-a consacrat studierii diferenţelor interculturale în
China, Rusia, Israel, Statele Unite, Europa de Est şi de Vest.
Definiţia pe care o dă el “ecologiei dezvoltării umane” este următoarea:
Studiul ştiinţific al adaptării reciproce şi progresive a subiectului uman în curs de dezvoltare considerat ca
activ, cu mediile în continuă schimbare în care el îşi duce existenţa, ţinând cont că acest proces este afectat
de relaţiile dintre aceste medii şi de contextul mai general cărora ele aparţin.
Cele patru spaţii pe care Bronfenbrenner le ia în considerare sunt: microsistemul, mezosistemul, exosistemul,
macrosistemul şi dimensiunea temporală - chronosistemul.
Teoria ecologică propusă de Urie Bronfenbrener defineşte cinci tipuri de sisteme care conţin roluri, norme şi
reguli care modelează comportamentul unei persoane. Prin descrierea acestor sisteme, Bronfenbrener a
îndreptat atenţia cercetătorilor asupra analizării rolului familiei, sistemului economic şi politic asupra
transformării copilului în adult.
Autorul analizează sistemele din perspectiva calităţii acestora şi a contextului. Acesta afirmă că, pe măsură ce
copilul se dezvoltă, interacţiunile dintre medii devin din ce în ce mai complexe.
Modelul ecologic propus încearcă să explice diferenţele existente
între cunoştinţele, dezvoltarea şi competenţele unei persoane
prin susţinerea, îndrumarea şi organizarea societăţii în care aceasta trăieşte.
1. MICROSISTEMUL
Este echivalentul, la Barker, a situaţiei standard. El cuprinde domeniul la care persoana are acces direct, la
care poate ajunge prin locomoţie, precum şi persoanele cu care el poate lua legătura direct. De exemplu pentru
un copil aceasta poate fi clasa sau camera, sau locul de joacă, fiecare dintre ele cu persoanele mereu prezente
(părinte, supraveghetor, educator, cadre didactice, profesor de sport etc.).
În cadrul microsistemului se dezvoltă activităţi, relaţii şi roluri. Activităţile devin din ce în ce mai complexe şi
de mai lungă durată. În cadrul relaţiei se disting trei forme: diade de observare, diade cu activitate
asemănătoare şi diade primare.
Cuprinde domeniul la care individul are acces direct, precum şi persoanele cu care el poate lua legătura în
mod direct. Se referă, de obicei la locul în care persoana locuieşte, familia, grupul de prieteni, clasa (colegii de
clasă) etc. În cadrul microsistemului se dezvoltă activităţi, relaţii şi roluri
Activităţile devin din ce în ce mai complexe şi de mai lungă durată.
Relaţiile au un dublu impact: de la copil către ceilalţi sau de la ceilalţi către copil. Spre exemplu, părinţii unui
copil pot influenţa opiniile şi comportamentul acestuia, dar, în acelaşi timp, copilul poate şi el să influenţeze
comportamentul şi opiniile părinţilor. Bronfenbrener numeşte acestea influenţe bi-direcţionale.
Ele se produc nu doar în interiorul microsistemului ci şi între celelalte sisteme însă, la nivel de microsistem
influenţele bi-direcţionale sunt cele mai puternice şi au cel mai mare impact asupra copilului.
Exerciţi Găsiţi două exemple de influenţe bi-direcţionale (din experienţa personală
u sau experienţa altora).
(A)

1. MEZOSISTEMUL (de ex., microsistemul de acasă , de la şcoală, din activităţile sociale )

Cuprinde relaţiile de schimb între domeniile vieţii la care participă persoana care se dezvoltă. Cu alte cuvinte,
reprezintă relaţiile existente între microsisteme. Legăturile ce se stabilesc între aceste microsisteme se pot
realiza:
 de către persoana însăşi;
 de către alte persoane (persoane de legătură) care, la rândul lor, alcătuiesc, de fapt, un alt microsistem;
  prin comunicarea membrilor din microsisteme;
 cunoştinţele unei persoane dintr-un microsistem despre alte microsisteme.
Spre exemplu: relaţiile dintre dirigintele copilului şi părinţi, dintre şcoala sa şi clubul sportiv în care este
înscris, dintre şcoală şi biserică etc.
Pentru psihologia dezvoltării sunt importante modificările pe care le suferă aceste mezosisteme (de ex.,
intrarea la şcoală, intrarea în casa de copii, schimbarea şcolii etc.).

Exerciţiu Cum afectează mutarea familiei în alt oraş mezosistemul unui elev de liceu?
(B) Exemplificaţi!

3. EXOSISTEMUL (de ex., politica guvernamentală privind forţa de muncă)

Cuprinde unul sau mai multe domenii vitale la care persoana care se dezvoltă nu participă direct, însă în care
au loc evenimente ce influenţează această persoană. Spre exemplu: locul de muncă al unui părinte afectează
viaţa familiei şi, implicit, viaţa copilului (deplasările, stresul, salariul etc.).
4. MACROSISTEMUL (de ex., politica guvernamentală privind activităţile sociale)

Este cel care cuprinde toate sistemele enumerate mai sus şi le încheagă într-un tot unitar. Acesta, de fapt, reprezintă
mediul socio-cultural al persoanei. În el se regăsesc normele, valorile specifice perioadei şi zonei înc are
individul se dezvoltă şi care îşi pun amprenta asupra mentalităţilor şi comportamentelor acestuia (religia,
etnia, democraţia etc.). Normele şi valorile microsistemului au un efect în cascadă asupra interacţiunilor care
se produc în cadrul celorlalte sisteme. Spre exemplu,dacă se consideră că familia trebuie să fie singura
responsabilă pentru creşterea copilului, atunci este puţin probabil ca societatea să ofere alternative pentru a-i
ajuta pe părinţi. Acest fapt va afecta modul în care părinţii vor funcţiona din punct de vedere social şi
profesional dar şi modul în care aceştia îşi vor îndeplini sau nu responsabilităţile faţă de copil, în contextul
microsistemului.
Exerciţiu Oferiţi exemple de macrosisteme care să influenţeze în mod diferit
(C) comportamentul copilului.

5. CRONOSISTEMUL
A fost adăugat mai târziu de către Bronfenbrenner, prin acesta el încercând să introducă şi dimensiunea timp,
având în vedere rolul important pe care aceasta îl are la rândul său. În calcul, într-un cronosistem intră
evenimentele critice ale vieţii, precum şi experienţele anterioare cu impact asupra dezvoltării individuale.
Include evenimentele critice ale vieţii, experienţele anterioare cu impact asupra dezvoltării individuale.
Elementele din cadrul acestui sistem pot fi externe (schimbări social-istorice contemporane persoanei, divorţul
părinţilor, moartea unui părinte etc.) sau interne (schimbările de natură fiziologică datorate creşterii, reuşite /
eşecuri etc.). Pe măsură ce înaintează în vârstă, individul va reacţiona diferit la schimbările din mediu şi va fi
capabil să determine cum şi în ce măsură aceste schimbări îl vor influenţa.
Exerciţiu Realizaţi o listă cu zece evenimente critice din viaţa voastră. Ordonaţi-le,
(D) descrescător, în ordinea importanţei pe care voi consideraţi că au avut-o în
propria evoluţie.

Sistemele propuse de U. Bronfenbrener pot fi reprezentate grafic astfel:

 
Figura 1. reprezentare grafică a sistemelor teoriei ecopsihologice sursa:
http://www.des.emory.edu/mfp/302/302bron.PDF
 

 
Figura 2. Sisteme interconectate ale experienţei copiilor cu mediul înconjurător sursa:

Pentru a uşura recursul la “faptele ecologice” ale copilului, Urie Bronfenbrenner recomandă şi noţiunile de
tranziţie ecologică şi validitate ecologică.
Tranziţia ecologică este schimbarea comportamentului copilului în funcţie de transformările survenite în
rolurile sale şi în mediile (spaţiile) respective. Tranziţiile pot fi majore sau minore.
Tranziţiile majore sunt învăţarea mersului, a limbajului, intrarea la şcoală, divorţul sau moartea părinţilor.
Tranziţiile minore sunt spitalizarea unui părinte, acneea juvenilă.
Cercetătorul trebuie să noteze modificările de comportament în urma acestor tranziţii.
Validitatea ecologică: un comportament este valid dacă el se manifestă atunci când survin modificări de
mediu.
Deci, principala deosebire între teoriile lui Bronfenbrenner şi a lui Lewin este că Lewin lua în considerare
toate faptele din mediu susceptibile a influenţa comportamentul unui copil la un moment dat, ori pentru
Bronfenbrenner un fapt nu constituie o observaţie obiectiv verificabilă a lumii reale, ci orice element din
mediu îi poate afecta, în orice moment, comportamentul sau modul de a gândi.
Evaluarea teoriei lui Bronfenbrenner după Flammer
1. Imaginea omului: omul este văzut ca fiinţă socială.
2. Volumul descrierii: vag delimitat, cuprinzând mai mult condiţii decât procese efective de dezvoltare.
3. Perioada de viaţă cuprinsă: în întregime, cu accent pe copilăria mică.
4. Direcţia dezvoltării: interconexiuni sociale din ce în ce mai ample şi mai complexe.
5. Tipul schimbării (calitativ versus cantitativ): în primul rând cantitativ.
6. Procese de dezvoltare: puţine indicii, în afară de unele pasaje ecologice.
7. Motoare ale dezvoltării şi repere directoare: neclar.
8. Posibilităţi de influenţare externă: vaste.
9. Relevanţă educativă: mare, evident orientată mai mult spre posibilităţile de transformare decât spre
explicare.
10.Relevanţă pentru consultanţă şi terapie: oferă indicii, fără concepte clare.
11.Confirmare în practică: teoria nu este prea clar formulată pentru a fi verificată strict, dar a avut un mare
impact.