Autismul infantil:terminologie, frecvenţă şi etiologie

Termenul de autism a fost formulat pentru prima dată de E.Bleuler. Leon Kanner a făcut
posibilădelimitarea sindromului de autism de alte forme de handicap.
În diagnoza autismului se fac frecvente confuzii şi substituiri cu alte sindroame care, la
rîndul lor, sunt prea puţin delimitate în teorie şi practică, dar prezintă unele manifestări
asemănătoare sau chiar comune cu cele de autism. Astfel termenii de ,,psihoză infantilă”,
,,encefalopatie infantilă”, ,,tulburări emoţionale grave”, ,,fond sechelar encefalopat prin
dismaturitate” (sechelă– leziune sau afecţiune, consecutivăunui proces patologic), ,,copii fără
contact”, ,,schizofrenie infantilă”, ,,oligofrenie”, ,,întîrziere psihică” se referăla o arie largăde
fenomene, dar nu acoperăstarea con-cretăde autism.
Creatorul termenului de autism E.Bleuler, îl defineşte ca pe o ,,detaşare de la realitate însoţită
de o predominare a vieţii interioare”. Autism (de la grecescul ,,autos – însuşi sau eul propriu)
după E.Bleuler acest sindrom constînd în concentrarea totală asupra propriei lumii lăuntrice,
mod de gîndire necritic centrat pe subiectivitate şi rupt de realitate, dominată de fantezie şi
reverii. Subiectul refuză contactul cu persoanele şi obiectele externe şi se refugiază în lumea sa
lăuntrică în care îşi satisface dorinţele în plan imaginativ.
Frecvenţa autismului este discutabilă pentru că nu au fost efectuate statistici relativ complete
în nici o ţară. În 1964 în Anglia a fost efectuat un studiu pe populaţia infantilă cuprinsă între 8-
10 ani cu care ocazie au fost depistaţi 4-5 copii la 10.000 ce prezentau semne de autism. Un alt
studoi făcut în Danemarca confirmă aceste date. Concluzia constă în aceea că în ţările dezvoltate
frecvenţa autismului este mai mare faţă de ţările slab dezvoltate ca urmare a mortalităţii sporite
în acestea din urmă. Copiilor cu asemenea handicapuri grave trebuie să li se asigure o îngrijire
medicală spe-cială ce se realizează cu dificultate acolo unde asistenţa sanitară este precară.
Comparativ cu alte handicapuri, se apreciază că autismul are o frecvenţă similară cu cea a
surdităţii şi mai mare decît cecitatea. Raportată la sexe, frecvenţa este mai mare la băieţi,
aproximativ 4 la 1 faţă de fete. Seremarcă un număr mai mare de autişti printre copiii unici sau
printre primiii nou-născuţi.