Legităţile generale şi specifice de dezvoltare psihică a copiilor cu deficienţe

Legile dezvoltării psihice

În sfera dezvoltării psihicului acţionează o serie de legi specifice:
- legea dezvoltării inegale a psihicului care precizează că, în condiţiile cele mai favorabile de
educaţie, diferite procese şi însuşiri psihice, precum şi trăsăturile psihice ale personalităţii nu se
află la acelaşi nivel de dezvoltare; faptul se explică atât prin prezenţa predispoziţiilor cât şi prin
diferenţieri în experienţa nemijlocită a individului; oricât de unitară şi de armonioasă ar fi
educaţia, ea nu poate anihila această diferenţiere ci doar reglează această inegalitate;
- legea plasticităţii sistemului nervos condiţionează, în esenţă, acţiunea influienţelor
instructiveducative asupra psihicului; una din manifestările acestei legi este compensaţia: dacă o
funcţie
psihică este mai slab dezvoltată, celelalte funcţii se potenţează energetic pentru a asigura
adaptarea şi integrarea individului;
- legea socializării crescânde a funcţiilor psihice pe măsura creşterii complexitătii lor a fost
formulată de către psihologul R. Zazzo (1960) în următoarea expresie: … „cu cât o funcţie este
mai complexă, cu atât mai puţin depinde de ereditate” ceea ce semnifică faptul că gruparea
funcţiilor psihice după dependenţa lor ereditară este inversă în raport de gradul lor de
complexitate, procesele psihice superioare, specific umane, fiind sociale prin originea lor;
- legea diferenţierii precizează că dezvoltarea psihică urmăreşte sensul de la nediferenţiat spre
diferenţiat;
- legea centralizării semnifică faptul că sensul dezvoltării este de la difuz, vag către centralizare
şi integrare.
General şi specific în dezvoltarea psihică a copiilor cu deficienţe
Referindu-se la conceptul de dezvoltare psihică, M.Zlate formula următoarea definiţie: ,,
dezvoltarea psihică este procesul de formare şi restructurare continuă a unor însuşiri, procese,
funcţii şi structuri psihocomportamentale prin valorificarea subiectivă a experienţei
socialistorice, în vederea amplificării posibilităţilor adaptive ale organismului”.
Atunci cînd vorbim despre dezvoltarea psihică, trebuie să remarcăm despre achiziţii
cantitative şi calitative atît în fiecare dintre domeniile psihice de referinţă (inteligenţă,
afectivitate, limbaj, activitate etc.), cît şi la nivelul global al personalităţii. Din acest punct de
vedere traseul de dezvoltare al copilului cu CES urmează, în esenţă acelaş curs ca şi în cazul
celui normal. Diferenţele apar atunci cînd se compară competenţele şi performanţele copilului cu
CES cu cele considerate normale pentru vîrsta respectivă (conform criteriilor psihogenetice şi
psihodinamice).
Prin legităţi se înțelege legătura semnificativă, existentă în mod obiectiv, recurentă între între
fenomene. Există legităţi generale, care reflectă ce este comun pentru grupuri mari de fenomene
şi specifice de operare într-un subgrup de fenomene.
Cunoaşterea legităţilor generale şi caracteristicilor specifice ale dezvoltării psihice a
copilului în ceea ce privește un anumit defect este una dintre problemele pe care se structurează
lucrul corecţional-educativ pentru fiecare categorie de copii cu anormalitate.
Cercetările fundamentale ale cercetătorilor ruşi (Л.С. Выготский, Л.В. Занков, М.С.
Певзнер, Ж.И. Шиф), consacrate dezvoltării memoriei, percepţiei, gîndirii, limbajului la copiii
cu diferite categorii de disontogenii, au permis de a concluziona despre faptul, că dezvoltarea
psihică a copiilor cu tulburări de auz, văz, intelect, se supune aceloraş legităţi generale, ca şi
copiii cu dezvoltare normală.
Sunt evidenţiate următoarele legităţi generale pentru dezvoltarea copilului normal şi
anormal:
1.Tempoul dezvoltării psihice se diferenţiază prin inegalitate, în diferite perioade decurge
accelerat sau încetinit.
2.Maturizarea funcțiilor psihice are loc în etape, în fiecare perioadă de vârstă ulterioară
începe transformarea lor calitativă și îmbunătățire.
Și în dezvoltarea mentală normală și patologică dezvoltarea psihică este incrementală
și progresivă. Fiecare etapă se încheie cu formarea unei noi calităţi, care devin baza
pentru dezvoltarea fazei următoare, ceea ce va duce la o apariția bruscă a noilor
formaţiuni în psihic, creînd o bază pentru dezvoltare în continuare.
- 3.Dezvoltarea psihică a unui copil depinde de instruirea și educația lui, și de
comunicarea cu adulții.
Apariția unor noi calităţi este imposibilă fără instruirea direcționată, care este mult
mai eficientă în perioada senzitivă de dezvoltare a copiilor atît normali,cît și anormali.
Comunicare ca formă de activitate psihică - o condiție necesară pentru formarea
personalității, conștiinței și conștiinței de sine. Comunicarea cu adulţii pentru copil
serveşte singurul context posibil, în care se percepe și "atribuie" o experienţă umană
comunaă De aceea, comunicarea - un factor major de dezvoltare psihică generală a
copilului în condiții normale și de abateri.
4. Formarea și dezvoltarea psihică decurge în diferite tipuri de activități.
Activitățile de conducere pentru copiii mici cu dizabilități și fără dizabilități sunt
acțiunile cu obiectele şi jocul. Jocul este considerat ca fiind unul dintre manifestările
evoluţiei spontane a conștiinței, și vieții spirituale a copilului. Specificitatea activităţii de
joc constă, în ceea ce privește înlocuirea activităţii prezente cu caracter adult.
Evidenţierea trăsăturilor generale şi specifice ale dezvoltării persoanelor cu CES trebuie, să
ţină seama de următoarele priorităţi:
- raportarea fiecării evoluţii observate la caracteristicile definitorii ale dizabilităţii respective;
- luarea în consideraţie a fenomenelor compensatorii şi pseudo-compensatorii ce pot
modifica tabloul psihocomportamental manifestat;
- conturarea tendului dezvoltării prin înregistrarea grafică a evoluţiilor observate;
- evidenţierea valorii adaptive sau dezadaptive a evoluţiei constatate la un moment dat în
raport cu capacităţile individuale, precum şi cu cerinţele socio-profesionale;
- ierarhizarea valorii adaptive sau dezadaptive a evoluţiei constatate în funcţie de
semnificaţia lor actuală (în planul învăţării şcolare, al daptării şi relaţionării sociale, al
deprinderii unei meserii etc. ), dar şi în raport cu impactul lor pe termen mediu şi lung;
- ajustarea programului educativ-recuperator în funcţie de evoluţiile consemnate.
La persoanele cu deficienţe se pot constata atăt elemente ce sunt comune dezvoltării lor de
ansamblu, cît şi elemente ce rămîn specifice fiecărei categorii de deficienţă în parte.
Manifestările întîlnite constau în retard în dezvoltare, discrepanţe semnificative între nivelurile
de maturizare a diferitelor paliere psihice, dificultăţi de comunicare şi relaţionare interpersonală,
capacitate scăzută de învăţare şi de adaptare, deficienţe la nivelul imaginii de sine. Pe de altă
parte, în cadrul fiecărei categorii există manifestări specifice, cum ar fi tendinţa spre verbalism a
deficienţilor de vedere sau concretismul gîndirii la surzii nedemutizaţi. Formele particulare de
exteriorizare şi efectele generate de deficienţă, depind nu numai de tipul deficienţei în sine, dar şi
de trăsăturile psihoindividuale ale subiectului dat. Specificul unei forme de deficienţe derivă şi
din contextul social în care persoana respectivă trăieşte. Cerinţele referitoare la anumite
performanţe psihomotorii, intelectuale, lingvistice sau relaţionale pot accentua şi consolida
elementele deficitare, transformîndu-le în deficienţe mintale şi acţionale greu de restructurat
terapeutic. Acestea, în acelaş timp, îşi vor pune amprenta asupra întregii personalităţi a persoanei
cu deficienţă, determinînd un stil de viaţă inadecvat, ca expresie ultimă a specificităţii deficienţei
respective.
Evidenţierea legităţilor specifice de dezvoltare anormală şi a particularităţilor caracteristice
unei sau altei forme de deficienţă este foarte importantă, deoarece aceste date sînt relevante
pentru crearea căilor mai productive şi a formelor de instruire şi corecţionale al copiilor cu
abatere în dezvoltare şi deasemenea pentru elaborarea metodelor mai eficiente de diagnostic al
deficienţelor şi plasarea copiilor în instituţii corespunzătoare.
Una din aceste legităţi a fost formulată de L.S.Vîgotski (1935), care exprimă ideea că în
procesul dezvoltării anormale la copil apar defecte secundare. Acelaş autor constată la diferite
forme de abatere în dezvoltare particularităţi specifice şi anume impedimente de interacţiune cu
mediul.
Mai tîrziu J.I.Şif (1965), dezvoltînd această idee o formulează în felul următor: ,,Specific
pentru toate formele de dezvoltare anormală sînt repercursiunile cauzate de defect, care se
manifestă prin schimbări în dezvoltarea personalităţii”. În aceeaşi lucrare se menţionează despre
faptul, că la toate categoriile de copii cu abatere în dezvoltare, în diferită măsură, se observă
dereglarea comunicării verbale.
Exemplu de legitate specifică pentru dezvoltarea psihică a tuturor copiilor cu abatere în
dezvoltare este scăderea capacităţii de primire, prelucrare, păstrare şi utilizare a informaţiei. În
toate cazurile de dezvoltare anomală volumul informaţiei este scăzut în comparaţie cu norma.
Pentru primirea unui volum de informaţie este nevoie de o durată mai lungă de timp. Prelucrarea
informaţiei la fel este încetinită. În cazul defectelor legate cu dereglarea activităţii unui sau
altui analizator, această scădere se manifestă destul de evident.
Lezarea SNC (în cazul oligofreniei şi mai puţin în cazul RDP) provoacă scăderea vitezei de
primire a tuturor tipurilor de informaţie. Încetinirea procesului de percepere la copii deficienţi
mintal şi îngustarea cîmpului perceptiv sînt menţionate în lucrările T.Ia.Troşina, I.M.Soloviov,
J.I.Şif, G.L.Vîgotskaia, care au constatat scăderea vitezei de reacţie şi ridicarea pragului de
sensibilitate la copiii deficienţi mintali, care de asemenea ne denotă scăderea capacităţii de
primire a informaţiei.
O particularitate generală, întîlnită la toţi copiii cu anomalie este de asemenea dereglarea
intermedierii verbale. Cel mai evident se constată la copiii cu deficienţă mintală. Dereglarea
intermedierii verbale are loc şi în lipsa leziunilor organice a SNC, în cazul defectelor parţiale ale
analizatorilor. Aceasta este evident în cazul deficienţelor de auz, cînd se dereglează dezvol-tarea
normală a sistemei verbale, chiar şi la pierderea parţială a văzului (la slabvăzători) se constată că
analiza vizuală a semnalelor poate suferi mai puţin decît calificarea verbală a rezultatelor ei. La
copiii cu un grad înalt de miopie diferenţierea semnalelor luminoase după intensitate se
realizează fără mare deosebire de ceea ce se observă la copiii cu văzul normal, dar cu greu cei
slabvăzători pot să vorbească despre acest fapt.
Pentru toate formele de anomalie în dezvoltare este caracteristică încetinirea procesului de
formare a noţiunilor. Pentru formarea unei oarecare noţiuni este necesar de format un număr mai
mare de legături.