Psihopedagogia

adolescenţilor, tinerilor şi
adulţilor

-Suport de curs-
Obiectivul general al disciplinei

 Formarea unor competenţe cognitive şi

functional-acţionale specifice profesiei
didactice.
 Obiectivele specifice
 formarea unei concepţii sistemice, transversale şi
longitudinale cu privire la caracteristicile fizice, psihice si
socio-comportamentale, specifice fiecărei vârste;
 dezvoltarea competenţelor de a formula ipoteze, de a găsi
soluţii optime şi de a formula concluzii pertinente pentru
diferite situaţii educaţionale, în care sunt implicaţi
adolescenţii, tinerii sau adulţii;
 formarea atitudinii pozitive şi reflective faţă de profesia
didactică;
 cultivarea responsabilităţii în interacţiunea cu adolescenţii,
tinerii si adulţii;
 formarea unei conduite didactice eficiente.
 Conţinuturi
1. Noţiuni introductive
2. Pubertatea ca etapă de trecere de la copilărie
la adolescenţă
3. Adolescenţa -caracterizare generală
4. Problemele adolescenţei
5. Învăţarea la vârsta adolescenţei
6. Tinereţea-caracterizare generală
8. Familia ca mediu socioeducaţional
9. Vârsta adultă-caracterizare generală
10. Specificul învăţării la vârstă adultă.
 Psihopedagogia vârstelor în viziune
poetică
 „Copilul râde:
«Iubirea si întelepciunea mea e jocul!»
 Tânarul cânta:

«Jocul si-ntelepciunea mea-i iubirea!»

Batrânul tace:
 «Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!»”

(după Lucian Blaga, Trei feţe)

1. Noţiuni introductive

 1.1. Delimitări conceptuale: psihologia

vârstelor,psihologia dezvoltării umane,
psihopedagogia adolescenţilor tinerilor
şi adulţilor etc.
 1.2. Legile şi factorii dezvoltării umane;
 1.3 Stadiile de dezvoltare psihică
(cognitivă, afectiva, morală)
Psihologia vârstelor
 Psihologia vârstelor este o ramură a şţiinţelor
psihologice izvorâtă din necesitatea de a
înţelege modul cum se constituie
caracteristicile, funcţiile, procesele psihice de
la cele mai fragede vârste şi evoluţia lor pe tot
parcursul existenţei umane, cu progresele ce
caracterizează fiecare vârstă. (E. Verza,1993,
p.7)
 Psihologia varstelor are mai multe subramuri:
psihologia copilului, psihologia sugarului,
anteprescolarului, psihologia adolescentului,
adultului, a persoanelor de vârsta a treia
(gerontopsihologia) etc.
 Psihologia dezvoltarii umane
 Psihologia dezvoltării umane este o
ramură a psihologiei care studiază
particularităţile psihice ale fiecarei etape
de vârstă, în relaţie cu factorii biologici şi
sociali care le influenţează.
 Psihologia dezvoltării umane promovează
o viziune holistică şi interacţionistă
asupra fiinţei umane.
 Psihopedagogia adolescenţilor
tinerilor şi adulţilor
 Este o disciplină de graniţă, care studiază o serie
de aspecte de specificitate ale dezvoltării umane,
intervenite la vârsta adolescenţei, tinereţii sau la
cea adultă;
 De asemenea, această disciplină este preocupată
de evidenţierea aspectelor de ordin pedagogic,
specifice fiecărei perioade,referitoare la: învăţare,
gândire, memorie, atenţie, metodologiile didactice
eficiente, relaţiile pedagogice, climatul
educaţional etc.
 Legile dezvoltării psihice
 -legea dezvoltării inegale a psihicului precizează că, în
condiţiile cele mai favorabile de educaţie, diferite procese şi
însuşiri psihice, precum şi trăsăturile psihice ale
personalităţii nu se află la acelaşi nivel de dezvoltare, fapt
care se explică atât prin prezenţa predispoziţiilor cât şi prin
diferenţieri în experienţa nemijlocită a individului; oricât de
unitară şi de armonioasă ar fi educaţia, ea nu poate anihila
această diferenţiere, ci doar reglează această inegalitate;
 -legea plasticităţii sistemului nervos condiţionează, în
esenţă, acţiunea influenţelor instructiv-educative asupra
psihicului; una din manifestările acestei legi este
compensaţia: dacă o funcţie psihică este mai slab
dezvoltată, celelalte funcţii se potenţează energetic pentru
a asigura adaptarea şi integrarea individului;
 …
 legea socializării crescânde a funcţiilor psihice, pe
măsura creşterii complexitătii lor - " cu cât o
funcţie este mai complexă, cu atât mai puţin
depinde de ereditate" ceea ce semnifică faptul că
procesele psihice superioare, specific umane sunt
sociale, prin originea lor; R. Zazzo (1960)
 legea diferenţierii precizează că dezvoltarea psihică
urmăreşte sensul de la nediferenţiat spre
diferenţiat (de la general, la particular);
 legea centralizării semnifică faptul că sensul
dezvoltării este de la difuz, vag către centralizare şi
integrare, într-un tot unitar, adică personalitatea
cristalizată.
 Factorii dezvoltării umane
Educabilitatea defineşte raporturile
de interdependenţă existente
între factorii dezvoltării Ereditatea
personalităţii umane:
 ereditatea, care reprezintă
premisa naturală a dezvoltării
personalităţii umane;
 mediul, care reprezintă condiţia
socială a dezvoltării personalităţii
umane; Educaţia Mediul
 educaţia, care reprezintă
"conexiunea determinantă"
pentru dezvoltarea personalităţii
umane, prin valorificarea deplină
a premiselor ereditare şi a
condiţiilor sociale.
 Influenţe importante asupra
dezvoltării umane
1. Influenţele cu caracter de vârsta, în relaţie cu vârsta
cronologică. De exemplu, un copil în vârsta de 2 ani are o
performanta a limbajului mult mai redusă, comparativ cu
cea a unui copil de 5 ani;
2. Influenţele cu caracter istoric sunt legate de
evenimentele ce au loc la un anumit moment şi-i afectează
pe majoritatea membrilor unei generaţii : ex. cel de al
doilea război mondial;
3. Evenimentele de viaţă fără un caracter specific
influenţează dezvoltarea indivizilor în anumite momente sau
la vârste diferite. Efectele divorţului într-o familie sau un
accident grav ce are ca rezultat o incapacitate fizică, pot fi
exemple în acest sens.
 Dezvoltarea umană

 dezvoltarea se produce pe toata durata vieţii,

 dezvoltarea este multidirecţională (se pot inregistra şi situatii de
status quo în legatură cu unele aspecte) Odată cu creşterea
cronologică indivizii umani se diferenţiază tot mai mult;
 dezvoltarea este influenţată de o multitudine de factori;
 dezvoltarea presupune:
 câştiguri şi pierderi (ex. dezvoltarea gândirii logice duce la
pierderi ale spontaneităţii şi creativităţii);
 înalt nivel de plasticitate (capacitatea de adaptare şi schimbare,
ca urmare a interactiunilor cu mediul), care scade odată cu
înaintarea în vârstă;
 influenţare de către contextul istoric ( de evenimente
semnificative ale perioadei respective: război, catastrofe
naturale etc.);
 Stadiile dezvoltării umane
Dezvoltarea umană nu este un proces continuu, care se desfăşoară
constant şi uniform, ci unul stadial, în care diferite etape se succed
sistematic, iar trecerea de la o etapă la alta se realizează progresiv.
Diferiţi autori : J. Piaget, H. Wallon, S. Freud, A.N. Leontiev, L.
Kohlberg, A. Binet ş.a. au sesizat, prin cercetări experimentale,
existenţa unor stadii în procesul dezvoltării umane.

 Stadiul – reprezintă un ansamblu de caracteristici

psiho-fizice, cu o anumită stabilitate, care permit
identificarea particularităţilor prin care se aseamănă
subiecţii de aceeaşi vârstă sau aflaţi, într-un interval
apropiat de vârstă.
 Stadialitatea cognitivă
(J. Piaget)
Termenul cognitiv, derivat din latinescul cognoscere (a cunoaşte), se referă
la activităţile implicate în achiziţia de cunoştinţe, prelucrarea, stocarea şi
organizarea acestora.
Stadiile dezvoltării, conform teoriei lui J. Piaget sunt următoarele:
 stadiul senzoriomotor (0-18/24 de luni): copilul cunoaşte lumea prin
intermediul simţurilor şi activităţilor fizice pe care le îndeplineşte. Stadiul
se încheie cu achiziţia limbajului şi a gândirii simbolice;
 stadiul preoperaţional (2-5/7 ani): este caracteristic copilului de
vârsta preşcolară,luptând pentru a-şi forma gândirea logică;
 stadiul operaţiilor concrete (6-11/12 ani): copilul poate gândi logic
probleme „concrete” pe principiul „ Hic et nunc ” (aici şi acum). Gândirea
devine reversibilă, în limitele realităţii, copilul înţelege deducţia pe baza
proprietăţilor obiectelor;
 stadiul operaţiilor formale (12/13 ani): adolescenţii sunt capabili să
opereze mental asupra unor probleme abstracte, ipotetice. Ei au o
gândire ştiinţifică, fac deducţii sistematice, pe baza unor ipoteze.
 Stadiile dezvoltării morale la copil, preadolescent şi
adolescent (după L. KOHLBERG)

Nivelul Stadiul Reperul Întrebarea

I.Preconvenţional 1. Moralitatea Pedeapsa Ce păţesc?
4-10 ani ascultării şi supunerii
2. Moralitatea Recompensa/ Ce primesc ?
hedonismului plăcerea
instrumental naiv
II.Convenţional 3.Moralitatea bunelor Statutul în grup Ce spun alţii?
10-13 ani relaţii
4. Moralitatea ordinii Datoria faţă de Ce spune legea ?
şi a datoriei normă/regulă
III. 5. Moralitatea Angajamentul Ce trebuie să fac?
Postconvenţional contractuală civic
după 13 ani, la
6. Moralitatea Propria Ce cred eu că e
adolescenţă,
principiilor individuale conştiinţă bine să fac?
tinereţe sau
morală
niciodată
 Stadialitatea afectivă (H. Wallon)

 la 1 an afectivitatea se defineşte prin impulsivitate instabilitate, emoţii

puternice şi negative;

 la 2 ani se conturează independenţa sinelui, apar sentimente de

dragoste, ruşine, ură;

 la 3 - 5 ani se constituie conştiinţa de sine, pe baza imaginii de sine

(recunoaşterea copilului în oglindă);

 la 6 - 7 ani încep să se diferenţieze comportamentele sociale care se

dezvoltă până la 10 ani;

 între 11 - 14 ani – viaţa afectivă este bogată şi contradictorie,

caracteristică pubertăţii;

 între 15 - 19 ani, uneori până în jurul vârstei de 21 de ani –

adolescenţa este definită printr-un decalaj între planul intelectual (mai
avansat) şi cel socio-afectiv.
 Stadiile
dezvoltării
psiho-sociale
E. Erikson
Exercitiu reflectiv!
 Puteti identifica in propria experinţă de
viaţă situaţii care s-ar încadra într-unul
dintre aceste stadii?
 Care au fost intervenţiile educaţionale
corelate acestor situaţii ?
 Apreciaţi că aceste intervenţii au fost
adecvate ?
 U. Şchiopu si E. Verza în lucrarea "Psihologia
vârstelor" identifica patru mari cicluri ale vietii
care subsumeaza mai multe substadii:

Ciclul Caracteristici Substadii implicate Caracteristici

vieţii fundamentale privind
modificarea

1.Prenatal Formarea Perioada embrionara Cel mai intens

organismului, Perioada fetala ritm de
naşterea precoce creştere.
Perioada fetala
tardiva
Ciclul vieţii Caracteristici Substadii implicate Caracteristici
fundamentale privind
modificarea
Însuşirea Primul an de viaţă; Ritm foarte
2.Copilăria,
(învăţarea) intens de creştere
pubertatea Prima copilărie-
conduitelor de staturală şi
şi antepreşcolaritatea 1-3
creştere, autonomia, ponderală în
adolescenţa ani;
auto-servirea, primul an, ritmul
autocontrolul, A doua copilărie creşte treptat cu
0-20 ani preşcolaritatea 3-6 ani;
învăţarea, însuşirea un puseu în
strategiilor de A treia copilărie perioada
instruire şi şcolaritatea mică preşcolară şi altul
autoinstruire, 6-10 ani; în perioada
socializarea Pubertatea 10-14 ani; pubertăţii.
conduitei, Adolescenţa 14-20 ani;
integrarea familială, La 24 de ani
şcolară şi socială. Adolescenţa prelungită creşterea
20-24 ani. staturală
încetează.
Ciclul vieţii Caracteristici Substadii Caracteristici
fundamentale implicate privind
modificarea

Vârstele Contribuie la Tinereţea-25-35

adulte viaţa ani; Echilibru şi
vitalitate, procreere
active productivă, Vârsta adultă activă.
(20-65 ani) construcţia precoce- 35-44 La vârsta adultă
unei familii, ani; precoce uşoară
deci a sub- Vârsta adultă deteriorare
identităţilor mijlocie – 45-55 senzorială (vizuală)
profesionale, ani; care se extinde şi
maritale şi spre alte zone
parentale. Vârsta adultă senzoriale.
tardivă – 55-65
ani
Ciclul vieţii Caracteristici Substadii implicate Caracteristici
fundamentale privind
modificarea

Vârstele de Dezangajare Perioada de trecere – Usoară

profesională 66-70 ani; intensificare a
involuţie Perioada primei deteriorării
peste 65 ani adaptare la bătrâneţi – 70-80 ani; organice în
de- perioada de trecere.
Perioada celei de a
nuclearizarea doua bătrâneţi – 80-90 Ritmuri foarte
familiei. ani; inegale de
Perioada marii deteriorare a
bătrâneţi – peste 90 funcţiilor şi
ani. energiei psihice în
celelalte perioade,
cu deces în oricare
din ele.
 Concluzii:
 Fiecare perioadă se caracterizează prin anumite
particularităţi care se referă la:
 dezvoltarea fizică (creşterea în înălţime, greutate,
dezvoltarea generală),
 dezvoltarea psihică (procesele de cunoaştere,
afective, volitive s.a.)
 dezvoltarea socială (relaţiile sociale).

 Între perioadele de vârstă nu există graniţe fixe.

 Intrarea individului uman într-o perioada de
vârsta este condiţionată de o serie de factori de
natura biologică şi social-culturală.
 Succesiunea etapelor este însă obligatorie şi
ireversibilă.
C2. Pubertatea ca etapă de trecere de la
copilărie la adolescenţă

 Caracterizarea generală a stadiului

 Dezvoltarea proceselor de cunoaştere;
 Caracteristici ale afectivităţii.
 Dezvoltarea conştiinţei de sine şi
apartenenţa la grup.
 Pubertatea sau preadolescenţa
Adolescenţa cuprinde două faze :
 una timpurie între 10-11/13-14 ani, perioada a
transformărilor profunde fizice şi fiziologice, a unor
conturări complicate a intereselor, aptitudinilor şi
concepţiei morale a copilului. Această perioadă se
numeşte PREADOLESCENŢĂ sau PUBERTATE.

 a doua perioadă 13-14/17-18 ani este cea a

ADOLESCENŢEI propriu-zise. Se caracterizează printr-o
echilibrare puternică, intimă a concepţiei despre lume şi
viaţă, prin clarificarea şi intensificarea elaborării
idealurilor, printr-o puternică dezvoltare a laturii
cognitive, afective şi volitive a personalităţii.
 Pubertatea

 Pubertatea este o perioadă dominată de procese de

creştere şi maturizare sexuală intensă;
Ea cuprinde următoarele substadii:
 Etapa prepuberală (de la 10 la 12 ani):
 Pubertatea propriu-zisă (sau momentul culminant
al pubertăţii) de la 12 la 14 ani,
 Momentul postpuberal, declanşat la puţin timp
după atingerea punctului culminant al pubertăţii, ce
se situează între 14 si 16/18 ani.
(U. Şchiopu, E. Verza, 1981, p. 174).
 Caracterizarea generală a stadiului

 Majoritatea lucrărilor de specialitate subliniază intensele

transformări şi schimbări ce au loc pe plan fizic, psihic şi
socio-moral.
 Intensitatea şi ritmul schimbărilor ce se produc,
consecinţele acestora în plan psiho-comportamental
variază de la un individ la altul, fiind dependente şi de
condiţiile de mediu şi activitate.
 Au loc transformări complexe legate de : accelerarea
ritmului creşterii, maturizarea sexuală, dezvoltarea
capacităţilor de cunoaştere.
 Particularităţile psihice ale preadolescenţei sunt
determinate atât de maturizarea psihosomatică, precum şi
de locul ocupat şi rolul jucat de puber în sistemul relaţiilor
din cadrul familiei, şcolii, societăţii.
 Dezvoltarea proceselor de cunoaştere
 Maturizarea generală se reflectă şi în planul capacităţilor de
cunoaştere;
 Astfel, se amplifică şi devin şi mai fine: sensibilitatea tactilă,
vizuală, cromatică, auditivă, se dezvoltă percepţiile şi spiritul de
observaţie.
 Dezvoltarea reprezentărilor, mai ales în perioada dintre 10/11 si
14/15 este una explozivă;
 Se dezvolta operativitatea specifică a gândirii, fenomen pus în
evidenţă de utilizarea a numeroşi algoritmi, la nivelul tuturor
disciplinelor de învăţământ;
 În jurul vârstei de doisprezece ani se finalizează stadiul
operaţiilor concrete. Are loc, după J. Piaget, o reorganizare a
structurilor operatorii şi o ierarhizare a lor, constituindu-se
treptat mecanismele de coordonare logică şi matematică.
 Cea mai importanta construcţie intelectuală a acestui stadiu este
raţionamentul ipotetico-deductiv, care facilitează trecerea de la
operarea asupra realului la operarea asupra posibilului.
 De reflectat...

 “ Maturizarea psihică , în general şi a

personalităţii în special, creează puberilor
preocupări legate de viitorul lor. OŞP este una
din aceste laturi în care tânărul se proiectează,
chiar dacă oscilaţii între o opţiune sau alta sunt
încă relativ frecvente.”
 (Verza E., 1993, p.98)
 Care ar fi demersurile educative ce trebuie
realizate în această direcţie?
 Caracteristici ale afectivităţii
 Unii cercetători apreciază că între 10 - 12/13 ani
copilul trece printr-o fază de sensibilitate scăzută,
trăirile sale afective fiind mai bine controlate,
manifestându-se astfel o "stabilitate a stării de
spirit".
 Alţii, dimpotrivă, asociază pubertatea cu "vârsta
neliniştilor", caracterizată prin instabilitate emotivă,
hipersensibilitate, prin apariţia manifestărilor de
tact şi pudoare, de noi temeri şi anxietăţi,
înregistrându-se frecvente conflicte şi chiar
perioade de "criză".
 Raportându-vă la propria experienţă de viaţă are
este părerea dumneavostră?
 Spre care dintre cele două abordări înclinaţi?
 Caracteristici ale afectivităţii
 Este stadiul apariţiei şi dezvoltării unor sentimente
intelectuale, morale, estetice.
 Din "obiect" al afecţiunii altora, puberul devine
subiect ce "împarte" afecţiune altora, în cadrul
grupului realizându-se importante transformări, din
punct de vedere moral.
 Se accentuează fenomenul de erotism, care implică
emoţii puternice, trăiri interne şi atitudini sincere faţă
de sexul opus.
 Dezvoltarea conştiinţei de sine

Cucerirea treptată a autonomiei şi creşterea

capacităţii de autocontrol, de conformare a
comportamentului unor exigente şi norme
interiorizate prin imitaţie, au drept consecinţă
dezvoltarea conştiinţei de sine.
Aceasta presupune:
 urmărirea cu perseverenţă a scopurilor,

 efortul depus pentru conformarea la regulile

morale,
 capacitatea psihică de a lua decizii,

 coerenţa, stabilitatea, unitatea şi continuitatea

comportamentului.
 Apartenenţa la grup
 "Nevoia de multiplicare a relaţiilor interpersonale şi
nevoia de grup" constituie o altă caracteristică a
acestui stadiu, denumit de R. Cousinet "vârsta de
graţie sociala, la care individul trăieşte în simbioză cu
grupul, mai profund decât în oricare altă perioada a
vietii";

 Alegerea partenerilor de joacă/prietenilor este

condiţionată atât de relaţiile socio-afective (simpatie,
atracţie) cât şi de competenţele de care aceştia dau
dovadă. În acest context se dezvoltă spiritul de echipă
şi cel de competiţie.
 După P. Osterrieth în această perioadă
"viaţa socială atinge maximum de
intensitate" .
 Ce acţiuni educaţionale ar putea veni în
întâmpinarea acestei nevoi de
socializare a preadolescentului ?
 Nevoia de socializare a
preadolescentului
 Acţiuni educaţionale:
 Utilizarea cu o frecvenţă crescută a organizării activităţilor
didactice sub forma lucrului în grup/echipă, ceea ce
facilitează o învăţare prin cooperare/colaborativă;
 Organizarea de activităţi extraşcolare: excursii, vizite
vizionarea unor filme, spectacole, piese de teatru, activităţi
în aer liber;
 Administrarea unor teme pentru acasă – proiecte - care
implică lucrul în grup;
 Organizarea de concursuri, între clase, pe diferite teme,
ceea ce stimulează spiritul de echipă.
 Analizaţi din punct de vedere
educaţional citatul de mai jos:
 “ Gustul pentru aventură este foarte dezvoltat
la puber şi inspirat, adeseori, din cărţile citite,
din filme sau din orice alte informaţii ce le
acumulează.”E. Verza, 1993, p.100

 Care sunt contextele prin care şcoala ar putea să valorizeze,

într-o manieră pozitivă, gustul pentru aventură?
 Implicaţii educaţionale:
 Cunoaşterea optimă a profilului psihologic al
puberului, de către educatori, cooperarea cu
familia acestuia şi adoptarea unor strategii
educaţionale adecvate favorizează traversarea
normală a acestei perioade.
 Activitatea predominantă este cea de învăţare
dar cu un accent formativ mai pronunţat,
deoarece acum se realizează şi o primă
orientare profesională.
 Se structurează un stil propriu de învăţare şi
începe să se manifeste capacitatea de
autoeducare (autoinstruire).
 De reflectat...

 "O atitudine comprehensivă este la acest

moment mai necesară ca oricând şi ea
implică, în acelaşi timp, bunăvoinţă şi
fermitate."
 (M. Debesse, 1970, p. 96).
 Bibliografie
 Cosmovici, A., Iacob, L., (1998). Psihologie scolară. Iasi: Polirom
 Creţu, T., (2009). Psihologia vârstelor. Ed.a III-a, Iasi: Polirom
 Debesse, M., (1970). Psihologia copilului de la nastere la
adolescenţă. Bucuresti: EDP
 Negreţ-Dobridor, I., Pânişoară, I. O.,(2008), Ştiinţa învăţării de la
teorie la practică, Iasi: Polirom
 Paraschiva Alina-Maria,(2006), Psihologia educaţiei, Bucureşti:
Editura ASA.
 Sălăvăstru,D. (2004). Psihologia educaţiei, Iasi: Polirom
 Schiopu, U., (1997). Criza de originalitate la adolescenţi, Bucuresti:
EDP
 Schiopu, U., Verza, E., (1995). Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii,
Bucuresti: EDP
 Verza, E., (1993). Psihologia vârstelor, Bucureşti: Hyperion XXI
 Turcu, F. Turcu, A., (1999), Fundamente ale psihologiei şcolare,
Bucureşti: All
Va mulţumesc pentru atenţie
şi
vă urez o seară placută!