Curs educatiei NR.

2
Particularităţi ale dezvoltării la vârsta şcolară

Pentru a asigura un proces optim de instruire, profesioniştii implicaţi în acest demers trebuie să
cunoască factorii şi caracteristicile dezvoltării elevilor.

Factorii care îşi pun amprenta asupra dezvoltării umane sunt ereditatea, mediul şi educaţia (apud
Cosmovici & Iacob, 2005):

EREDITATEA – transmiterea trăsăturilor fizice şi psihice, de la o generaţie la alta, prin intermediul

genelor.
- se prezintă ca o potenţialitate, şi nu ca un element hotărâtor; unele aspecte ale
moştenirii ereditare pot rămâne în stare de latenţă dacă mediul nu acţionează în vederea
activării şi dezvoltării lor.
- se exprimă mai intens în aspecte ale vieţii psihice precum temperamentul, aptitudinile,
şi mai puţin în caracter.
MEDIUL – totalitatea factorilor externi cu care individul interacţionează, direct sau mediat, de la
naştere până la moarte.
- în psihologia dezvoltării, autorii subliniază importanţa intervenţiei mediului în
perioadele critice; accentul se pune pe calitatea interacţiunii mediului cu individul uman.
- Super & Harkeness (1986) introduc conceptul de nişă de dezvoltare pentru a analiza
rolul culturii în dezvoltarea copilului. Nişa de dezvoltare este compusă din: mediul fizic
şi social în care trăieşte copilul, practicile parentale şi etnoteoriile părinţilor cu privire la
copil şi la dezvoltare.
EDUCAŢIA – este factorul care facilitează legătura între ereditate şi mediu.
- influenţa educaţiei asupra dezvoltării individului este dependentă de ceilalţi doi factori.
- pentru o acţiune optimă a educaţiei asupra copilului, este necesar ca familia, şcoala şi
comunitatea să adopte aceleaşi scopuri.

Referitor la controversa ereditate-mediu (nature-nurture), cei mai mulţi specialişti în dezvoltarea

umană sunt de acord că cei doi factori conlucrează, în funcţie de aspectul discutat prevalând fie
ereditatea (dezvoltarea fizică) fie mediul (dezvoltarea morală).

Stadiile dezvoltării psihice

Dezvoltarea individului (creşterea, adaptarea şi schimbarea) se produce în stadii, fiecare individ
având un ritm propriu de parcurgere a acestora.
Teoriile privind dezvoltarea umană au vizat dezvoltarea cognitivă (J. Piaget, L. Vîgostki),
dezvoltarea morală (J. Piaget, L. Kohlberg), dezvoltarea psiho-socială (Erik Erikson).

Stadiile dezvoltării cognitive (J. Piaget)

Oamenii organizează procesele gândirii în structuri psihice numite scheme. Jean Piaget susţine
că adaptarea la mediu are loc prin două procese fundamentale: asimilarea (sunt utilizate schemele
existente pentru a da sens evenimentelor din mediu) şi acomodarea (sunt transformate schemele
existente pentru a răspunde la situaţiile noi). Dezvoltarea cognitivă se realizează printr-un proces
continuu de echilibrare a raportului asimilare/acomodare.
Piaget descrie patru stadii ale dezvoltării cognitive:
 - stadiul senzorio-motor (0 – 2 ani): gândirea implică sensibilitatea (lumea este cunoscută
prin intermediul văzului, auzului, gustului, etc.); se achiziţionează schema permanenţei
obiectului; spre sfârşitul stadiului copilul începe să opereze cu reprezentări mentale;
- stadiul preoperaţional (2 – 7 ani): dezvoltarea limbajului, abilitatea de a opera cu
simboluri; copilul este „prizonierul” propriului punct de vedere (egocentrismul);
caracter predominant intuitiv al cunoaşterii; dificultăţi în a înţelege conservarea
caracteristicilor unor obiecte dacă alte caracteristici ale acestora se schimbă;
- stadiul operaţiilor concrete (7 – 11 ani): copilul ia în considerare diversitatea punctelor
de vedere, înţelege legea conservării şi reversibilitatea, rezolvă sarcini de clasificare;
operaţiile mentale rămân dependente de materialul concret, de obiectele din mediu;
- stadiul operaţiilor formale (11 ani – vârsta adultă): are abilitatea de a rezolva probleme
abstracte, de a face raţionamente ipotetico-deductive, în luarea deciziilor ia în
considerare toate variabilele unei situaţii şi este posibilă autoevaluarea gândirii.
Aplicaţii ale teoriei piagetiene în educaţie: se recomandă învăţarea prin descoperire, sprijinirea
intereselor în curs de dezvoltare ale copilului, stimularea dezvoltării abilităţilor copilului peste
parametrii specifici nivelului, utilizarea de către educatori a unor variate experienţe concrete etc.
(Negovan, 2006).
Stadiile dezvoltării morale
Jean Piaget afirmă că în paralel cu dezvoltarea cognitivă, are loc şi dezvoltarea morală. El a
studiat atitudinile copiilor faţă de regulile jocurilor, aprecierile lor asupra anumitor infracţiuni şi asupra
justiţiei, identificând două etape în evoluţia judecăţii morale:
- judecata heteronomă – individul consideră a fi morale comportamentele care respectă
normele, regulile, interdicţiile impuse din exterior; în această etapă regulile sunt percepute
ca fiind de neschimbat, rigide.
- judecata autonomă – individul se ghidează după propriul sistem de valori în judecarea
comportamentului; morala aceasta se caracterizează prin flexibilitate, raţionalitate şi
conştiinţă socială.
O continuare a studiului asupra dezvoltării morale o constituie cercetările realizate de Lawrence
Kohlberg. Acesta a utilizat dileme morale în cercetările sale. În analiza datelor colectate de la subiecţi,
Kohlberg a pus accent mai puţin pe răspunsul acestora, centrându-se pe argumentul adus de copil sau
adolescent. În urma analizei, autorul a identificat trei nivele de dezvoltare morală, fiecare având câte
două stadii.
1. Nivelul preconvenţional (4-10 ani) – moralitatea unui comportament este judecată în funcţie
de consecinţele acestuia; perioada este caracterizată de egocentrism.
1) Stadiul 1 – moralitatea ascultării: moralitatea comportamentului este judecată în funcţie de
recompensa sau pedeapsa primită; copilul consideră că o acţiune este morală în cazul în care este
recompensată.
2) Stadiul 2 – moralitatea hedonismului instrumental naiv: comportamentul este judecat
conform criteriului propriului interes; copilul se arată interesat de nevoile celorlalţi atâta timp cât
aceştia îi sunt de folos (dacă mă ajuţi, te ajut şi eu pe tine)
2. Nivelul convenţional (10-13) – evaluarea moralităţii se realizează prin raportarea la cerinţele
societăţii; se caracterizează prin conformarea la regulile impuse din exterior.
3) Stadiul 3 – moralitatea bunelor relaţii – copilul respectă normele pentru a obţine aprecieri
pozitive din partea celorlalţi; este foarte important statutul de băiat/fată bun/bună; judecarea unei
acţiuni se face în funcţie de impactul acesteia asupra relaţiilor persoanei; se prefigurează judecarea
acţiunilor după intenţia lor.
4) Stadiul 4 – moralitatea legii şi ordinii – supunerea faţă de legi, convenţii sociale, acestea fiind
percepute ca fiind importante pentru funcţionarea adecvată a societăţii.
 3. Nivelul postconvenţional (după 13 ani – sau niciodată) – se caracterizează prin autonomie
morală, interiorizare şi acceptare personală a principiilor morale; se conştientizează separarea
individului de societate, acceptarea regulilor fiind rezultatul identificării voluntare cu grupul de
referinţă.
5) Stadiul 5 – moralitatea contractuală – conştientizarea diferenţelor existente între indivizi şi a
necesităţii ca toţi să fie trataţi cu respect şi imparţialitate; legile sunt considerate rezultatul unui contract
social, al unei decizii mutuale, ele putând fi schimbate astfel încât să asigure binele majorităţii
oamenilor; acesta este un principiu al guvernării democratice.
6) Stadiul 6 – moralitatea principiilor individuale de conduită – judecata se realizează conform
propriului sistem de valori morale; se manifestă o presiune puternică de a acţiona conform propriilor
valori, indiferent de opiniile celor din jur; autocondamnarea este considerată a fi mai puternică decât
judecata celorlalţi.
Stadiile dezvoltării psihosociale: Erik Erikson
Erik Erikson este interesat de relaţiile dintre individ şi societate şi cultură, şi cum influenţează
aceste relaţii dezvoltarea identităţii. El propune opt stadii de dezvoltare de la naştere până la bătrâneţe.
Toţi parcurgem aceste stadii într-o secvenţă universală şi invariantă. Durata lor poate varia de la o
persoană la alta, însă toţi parcurgem aceste stadii în aceeaşi ordine.
În fiecare stadiu trebuie rezolvată o criză psihosocială, iar succesul sau eşecul rezolvării va
influenţa dezvoltarea în stadiile următoare. Fiecare stadiu este numit indicând atât ceea ce trebuie
învăţat în stadiul respectiv, precum şi care va fi rezultatul în cazul în care nu învăţăm. Dacă un stadiu
este trecut cu bine se obţine o virtute psihosocială care va ajuta parcurgerea stadiilor următoare. Eşecul
în a rezolva criza dintr-un stadiu va determina o slăbiciune sau o tendinţă dezadaptativă care va pune în
pericol dezvoltarea persoanei în stadiile următoare.

Vârsta Criza Relaţii Virtutea Tendinţa

Stadiul psihosocială semnificative psihosocială dezadaptativă
0-1 ani încredere vs. mama speranţă, credinţă, deformare
stadiul neîncredere încredere senzorială,
infantil retragere
1-3 ani autonomie vs. părinţii hotărâre, impulsivitate,
copilăria dependenţă determinare compulsivitate
mică
3-6 ani iniţiativă vs. familia scop, curaj neîndurare,
copilăria vinovăţie inhibiţie
mijlocie
6-12 ani încredere în sine, vecinătatea şi competenţă eficienţă redusă,
copilăria sârguinţă vs. şcoala inerţie
mare inferioritate
12-18 ani identitate vs. grupul de prieteni, fidelitatea, fanatism,
adolescenţa confuzie de modele de rol loialitatea, unitatea renegare
identitate
18-35 ani intimitate vs. parteneri, prieteni dragoste promiscuitate,
adultul tânăr izolare exclusivism
35-60 ani realizare vs. familia, colegii de grijă supraextindere,
adultul matur stagnare lucru rejectivitate
peste 60 de integritate vs. persoane de înţelepciune îndrăzneală,
ani disperare aceeaşi vârstă disperare
bătrâneţea
Vârstele şcolare: caracterizare generală (Cosmovici, Iacob, 2005)
Perioada 9-12 ani
1) Stadiul dezvoltării psihosociale: încredere în sine vs. inferioritate: se impune implicarea
elevilor în activităţi constructive; profesorul trebuie să evite tendinţa de a compara elevii între ei.
2) Stadiul dezvoltării cognitive: stadiul operaţiilor concrete: în clasele mici este necesar ca
învăţarea să se desfăşoare având un suport concret, pornind de la experienţe concrete.
3) Stadiul dezvoltării morale: respectarea regulilor se face din respect pentru autoritate sau
pentru a păstra relaţii bune cu ceilalţi; tranziţie de la nivelul preconvenţial la cel convenţional; copiii
percep regulile ca rezultat al unei înţelegeri mutuale.
Caracteristici generale:
- scade entuziasmul pentru învăţare, ca urmare a pierderii caracterului de noutate;
- dezvoltarea abilităţilor necesită eforturi tot mai mari;
- devin evidente diferenţele în învăţare dintre elevi;
- respectul automat faţă de profesor tinde să scadă;
- conştientizarea tot mai pregnantă a rolurilor sexuale.
Perioada 12-15 ani
1) Stadiul dezvoltării psihosociale: identitate vs. confuzie de rol; preocupare faţă de
prezentarea de sine şi rolurile de sex;
2) Stadiul dezvoltării cognitive: debutul operaţiilor formale; creşte abilitatea de a opera cu
noţiuni abstracte, de testare deductivă a ipotezelor;
3) Stadiul dezvoltării morale: regulile sunt încă ascultate din respect pentru autoritate sau
pentru a-i impresiona pe ceilalţi;
Caracteristici generale:
- puseul în creştere şi pubertatea influenţează comportamentul;
- devin mai sensibili la influenţele colegilor (socializare orizontală), decât ale părinţilor;
- acceptarea de către covârstnici este extrem de importantă;
- copiii cu rezultate scăzute pot resimţi anxietate, dezamăgire, demotivare, aversiune faţă de
colegi.
Perioada 16-18 ani
1) Stadiul dezvoltării psihosociale: identitate vs. confuzie de rol; palierele identităţii de sex şi
vocaţionale ajung pe acelaşi plan; sunt vizibile diferenţele legate de statusurile identitare;
2) Stadiul dezvoltării cognitive: operaţiile formale; operarea mentală cu conţinuturi abstracte,
raţionament ipotetico-deductiv;
3) Stadiul dezvoltării morale: moralitatea cooperării convenţionale;
Caracteristici generale:
- definitivarea maturizării sexuale cu influenţe asupra comportamentului;
- grupul de colegi şi prietenii sunt extrem de importanţi;
- preocuparea pentru orientarea şcolară şi profesională;
- clarificarea propriului sistem de valori susţine nevoia exprimării punctului personal de
vedere în probleme de interes mai general.

Bibliografie:
Benga, O. (2005-2006). Psihologia dezvoltării, Note de curs.
Boeree, C. George, Erik Erikson, http://webspace.ship.edu/cgboer/erikson.html
Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.) (2005). Psihologie şcolară. Iaşi: Polirom.
Freedheim K. Donald (volume editor), Weiner B. Irving (editor in chief) (2003). Handbook of
Psychology. Volume History of Psychology, John Wiley & Sons, Inc.
Golu, P. (2001), Psihologie educaţională, Ed. EX PONTO, Constanţa.
Lemeni, G. (2005-2006). Psihologie şcolară, Note de curs.
McLeod, S. A. (2010). Kolb | The Learning Style Inventory. Retrieved from
http://www.simplypsychology.org/learning-kolb.html
National Joint Committee on Learning Disabilities. Definition of Learning Disabilities (1990)
http://www.ldonline.org/pdfs/njcld/NJCLDDefinitionofLD.pdf
Negovan, V. (2006), Introducere în psihologia educaţiei, Editura Universitară, Bucureşti.
Reynolds M. William, Miller E. Gloria (volume editors), Weiner B. Irving (editor in chief) (2003).
Handbook of Psychology. Volume 7 Educational Psychology, John Wiley & Sons, Inc.
Seifert, K., Sutton, R. (2009). Educational Psychology, second edition, Global Text Project 2009.
Slavin, Robert E. (2006) Educational Psychology Theory and Practice (8thed.). Boston: Pearson
Education, Inc.