Psihologia educaţiei curs 2

Particularităţi ale dezvoltării la vârsta şcolară

Pentru a asigura un proces optim de instruire, profesioniştii implicaţi în acest demers trebuie să
cunoască factorii şi caracteristicile dezvoltării elevilor.

Factorii care îşi pun amprenta asupra dezvoltării umane sunt ereditatea, mediul şi educaţia (apud
Cosmovici & Iacob, 2005):

EREDITATEA – transmiterea trăsăturilor fizice şi psihice, de la o generaţie la alta, prin intermediul

genelor.
- se prezintă ca o potenţialitate, şi nu ca un element hotărâtor; unele aspecte ale
moştenirii ereditare pot rămâne în stare de latenţă dacă mediul nu acţionează în vederea
activării şi dezvoltării lor.
- se exprimă mai intens în aspecte ale vieţii psihice precum temperamentul, aptitudinile,
şi mai puţin în caracter.

MEDIUL – totalitatea factorilor externi cu care individul interacţionează, direct sau mediat, de la
naştere până la moarte.
- în psihologia dezvoltării, autorii subliniază importanţa intervenţiei mediului în
perioadele critice; accentul se pune pe calitatea interacţiunii mediului cu individul uman.
- un factor cheie în dezvoltarea copilului este cultura. Super & Harkeness (1986)
introduc conceptul de nişă de dezvoltare pentru a analiza rolul culturii în dezvoltarea
copilului. Nişa de dezvoltare este compusă din: mediul fizic şi social în care trăieşte
copilul, practicile parentale şi etnoteoriile părinţilor cu privire la copil şi la dezvoltare.
În teoria sistemelor bioecologice, Urie Bronfenbrenner evidențiază multiplele straturi ale
mediului care influențează dezvoltarea copilului, se influențează reciproc și sunt
influențate de copil: caracteristicile copilului (temperament, abilități cognitive și
interpersonale; microsistemele (familia, școala, prietenii), mezosistemele (microsisteme
care se influențează reciproc, de exemplu, familia poate influența școala în ceea ce
privește măsurile de disciplinare a elevilor), exosistemele (profesia părinților, instituții
locale, politici educaționale), macrosistemele (convingerile generale ale societății,
pattern-uri comportamentale, evenimente precum războiul, conflicte politice etc.)
(Ormrod, Anderman, & Anderman, 2019).

EDUCAŢIA – este factorul care facilitează legătura între ereditate şi mediu.

- influenţa educaţiei asupra dezvoltării individului este dependentă de ceilalţi doi factori.
- pentru o acţiune optimă a educaţiei asupra copilului, este necesar ca familia, şcoala şi
comunitatea să adopte aceleaşi scopuri.

Referitor la controversa ereditate-mediu (nature-nurture), cei mai mulţi specialişti în dezvoltarea

umană sunt de acord că cei doi factori conlucrează, în funcţie de aspectul discutat prevalând fie
ereditatea (dezvoltarea fizică) fie mediul (dezvoltarea morală).

Rolul creierului în învățare și dezvoltare (Ormrod, Anderman, & Anderman, 2019)

 Diferite părți ale creierului au specializări diferite, dar toate lucrează îndeaproape una cu alta
 Învățarea și dezvoltarea cognitivă presupun modificări ale sinapselor, neuronilor și celulelor
gliale
  Schimbările în dezvoltarea creierului permit o gândire din ce în ce mai complexă și mai
eficientă
 Creierul rămâne adaptabil pe tot parcursul vieții

Stadiile dezvoltării psihice

Dezvoltarea individului (creşterea, adaptarea şi schimbarea) se produce în stadii, fiecare individ
având un ritm propriu de parcurgere a acestora.
Teoriile privind dezvoltarea umană au vizat dezvoltarea cognitivă (J. Piaget, L. Vîgostki),
dezvoltarea morală (J. Piaget, L. Kohlberg), dezvoltarea psiho-socială (Erik Erikson).

Stadiile dezvoltării cognitive (J. Piaget) (Slavin, 2006; Santrock, 2011)

Jean Piaget a studiat modul în care se produce dezvoltarea cognitivă, afirmând că interacțiunea
activă cu mediul reprezintă o condiție esențială. Conform autorului, copiii au această tendință înnăscută
de a acționa asupra mediului pentru a-l înțelege.
Pentru a cunoaște lumea, indivizii folosesc scheme, și anume pattern-uri mentale și
comportamentale prin care este organizată cunoașterea.
Adaptarea la mediu presupune două procese esențiale:
- asimilarea (utilizarea aceleași scheme pentru a înțelege obiectele și evenimentele
noi)
- acomodarea (modificarea schemelor existente pentru a răspunde la situaţiile noi).
Atunci când schemele existente nu mai sunt adecvate pentru obiectele și evenimentele noi se
produce o stare de dezechilibru și tendința de a restaura echilibrul. Astfel are loc învățarea, și anume
dezvoltarea cognitivă.
Piaget descrie patru stadii ale dezvoltării cognitive:
- stadiul senzorio-motor (0 – 2 ani): cunoașterea prin coordonarea senzațiilor și
motricității; copilul atinge, manipulează, privește, ascultă, mușcă și suge obiectele;
aceste senzații și acțiuni repetate sunt treptat integrate și spre finalul stadiului, copilul își
reprezintă mental obiectele și evenimentele; schema permanenței obiectului;
- stadiul preoperaţional (2 – 7 ani): dezvoltarea limbajului, operarea cu simboluri,
caracter intuitiv al gândirii (în gândire se bazează pe intuiție, nu sunt conștienți de
principiile logice și de aceea nu pot explica de ce concluziile lor sunt corecte), manifestă
egocentrism în cunoaștere, centrarea pe un singur aspect al unei probleme, lipsa
capacității de conservare și a reversibilității;
- stadiul operaţiilor concrete (7 – 11 ani): înțelege diversitatea punctelor de vedere,
surprinde conservarea și reversibilitatea, este capabil să clasifice, însă are încă nevoie de
suport concret; înțelege perspectiva celorlalți;
- stadiul operaţiilor formale (11 ani – vârsta adultă): rezolvă probleme abstracte, este
capabil de raționamente ipotetico-deductive, autoevaluarea gândirii.

Asumpții ale teoriei lui Piaget (Ormrod, Anderman, & Anderman, 2019)
 copiii sunt activi și motivați în învățare
 copiii își construiesc cunoașterea prin propriile experiențe cu mediul (teoria lui Piaget se
numește constructivism)
 interacțiunea cu mediul fizic și social este esențială pentru dezvoltarea cognitivă a
copilului
 în parte ca rezultat al maturizării creierului, copiii gândesc calitativ diferit la diferite
vârste
 Stadiile dezvoltării morale
Jean Piaget afirmă că în paralel cu dezvoltarea cognitivă, are loc şi dezvoltarea morală:
- judecata heteronomă
- judecata autonomă

O continuare a studiului asupra dezvoltării morale o constituie cercetările realizate de Lawrence

Kohlberg. Acesta a utilizat în cercetările sale dileme morale, urmărind în răspunsul subiecților
argumentul adus de aceștia.
În urma analizei, autorul a identificat trei niveluri de dezvoltare morală, fiecare având câte două
stadii.
1. Nivelul preconvenţional (4-10 ani)
1) Stadiul 1 – moralitatea ascultării (judecarea comportamentului în funcție de
consecințele acestuia)
2) Stadiul 2 – moralitatea hedonismului instrumental naiv (interesul personal)

2. Nivelul convenţional (10-13 ani)

3) Stadiul 3 – moralitatea bunelor relaţii
4) Stadiul 4 – moralitatea legii şi ordinii

3. Nivelul postconvenţional (după 13 ani – sau niciodată)

5) Stadiul 5 – moralitatea contractuală (legile sunt stabilite pe baza unui contract social
și urmăresc binele majorității oamenilor)
6) Stadiul 6 – moralitatea principiilor individuale de conduită

Stadiile dezvoltării psihosociale: Erik Erikson

Erik Erikson a fost interesat de modul în care relațiile dintre individ și societate influențează
dezvoltarea identității. Autorul propune opt stadii de dezvoltare de la naştere până la bătrâneţe. În
fiecare stadiu, individul trebuie să rezolve o criză psihosocială, în funcție de rezultat dezvoltându-se fie
o virtute psihosocială fie o tendință dezadaptativă.

Vârsta Criza Relaţii Virtutea

Stadiul psihosocială semnificative psihosocială
0-1 ani încredere vs. mama speranţă, credinţă,
stadiul neîncredere încredere
infantil
1-3 ani autonomie vs. părinţii hotărâre,
copilăria dependenţă determinare
mică
3-6 ani iniţiativă vs. familia scop, curaj
copilăria vinovăţie
mijlocie
6-12 ani încredere în sine, vecinătatea şi competenţă
copilăria sârguinţă vs. şcoala
mare inferioritate
12-18 ani identitate vs. grupul de prieteni, fidelitatea,
adolescenţa confuzie de modele de rol loialitatea, unitatea
identitate
18-35 ani intimitate vs. parteneri, prieteni dragoste
adultul tânăr izolare
35-60 ani realizare vs. familia, colegii de grijă
adultul matur stagnare lucru
peste 60 de integritate vs. persoane de înţelepciune
ani disperare aceeaşi vârstă
bătrâneţea
Sursa: Boeree, C. G. Erik Erikson, http://webspace.ship.edu/cgboer/erikson.html

Bibliografie:
Benga, O. (2005-2006). Psihologia dezvoltării, Note de curs.
Boeree, C. G. Erik Erikson, http://webspace.ship.edu/cgboer/erikson.html
Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.) (2005). Psihologie şcolară. Iaşi: Polirom.
Negovan, V. (2006). Introducere în psihologia educaţiei. Bucureşti: Editura Universitară.
Ormrod, J. E., Anderman, E. M. & Anderman, L. (2019). Educational psychology: developing
learners. Tenth Edition. Hoboken, NJ: Pearson.
Slavin, Robert E. (2006) Educational Psychology Theory and Practice (8thed.). Boston: Pearson
Education, Inc.
Santrock, J., W. (2011). Educational psychology (5thed.). New York: The McGraw-Hill Companies,
Inc.