Universitatea de stat din Moldova

Faculatea de Psihologie, Științe ale Educației,

Sociologie și Asistență Socială
Departamentul Psihologie

Studiu Individual nr.2

la disciplina
Psihologia dezvoltării

Elaborat: Chelea Adriana

Profesor: Toma Natalia,
Doctor în sihologie, psihoterapeut.

Chișinău 2023
1.Teoria Psihanalistă referitor la dezvoltarea ființei umne. Stadiile dezvoltării
 sexuale la copil
Teoria psihanalitică, dezvoltată de Sigmund Freud, oferă o perspectivă asupra dezvoltării ființei umane
care include stadiile dezvoltării sexuale ale copilului. Iată un rezumat al teoriei psihanalitice în legătură cu
dezvoltarea umană:
1. Stadiul oral (0-18 luni): În acest stadiu, principalul punct de concentrare este gura. Copiii descoperă
lumea prin gust, atingere și supt. Freud considera că această etapă poate avea un impact asupra dezvoltării
ulterioare a personalității și a relațiilor.
2. Stadiul anal (18 luni - 3 ani): Acest stadiu implică controlul sfincterian și experiența copilului cu
eliminarea materiilor fecale. Freud susținea că această fază poate influența dezvoltarea abilităților de
autocontrol și relațiile sociale.
3. Stadiul falic (3-6 ani): În acest stadiu, copiii devin conștienți de diferențele sexuale și au tendința de a-
și dezvolta complexul de Oedip sau de Electra. Aceasta se referă la sentimentele de atracție pentru
părintele de sex opus și rivalitatea cu părintele de același sex.
4. Perioada de latență (6-11 ani): Acest stadiu caracterizează o perioadă de liniște în dezvoltarea sexuală.
Copiii își concentrează energia în dobândirea de competențe și abilități sociale.
5. Stadiul genital (11 ani și mai mult): În această fază, interesul copilului se îndreaptă din nou către
aspectele sexuale. El/ea începe să exploreze relațiile romantice și să-și dezvolte identitatea sexuală.
Teoria psihanalitică sugerează că experiențele și conflictele din aceste stadii ale dezvoltării pot influența
personalitatea și comportamentul individului în viața adultă. Este important de menționat că această teorie
a fost criticată și revizuită de alți psihologi de-a lungul timpului, iar nu toți specialiștii sunt de acord cu
această abordare.

2. Teoriile cognitiviste în domeniul dezvoltării umane teoria lui J. Piaget -

școala psohologică din Geneva

Teoria cognitivă a lui Jean Piaget este una dintre cele mai influente teorii ale dezvoltării umane. Această
teorie se concentrează asupra dezvoltării cognitive a copiilor și tinerilor și susține că această dezvoltare
este caracterizată de etape distincte. Piaget a identificat patru etape principale ale dezvoltării cognitive:
1. Stadiul senzoriomotor (0-2 ani): În această etapă, copiii învață despre lumea lor prin simțuri și acțiuni
motorii. Ei dobândesc concepte precum obiectul permanent și separarea de sine de mediu.
2. Stadiul preoperational (2-7 ani): Copiii dezvoltă abilități lingvistice și gândire simbolică, dar au
dificultăți în rezolvarea problemelor logice sau matematice. Egocentrismul și animismul sunt
caracteristici ale acestei etape.
3. Stadiul operațiilor concrete (7-11 ani): În acest stadiu, copiii devin capabili să efectueze operații logice
și să înțeleagă conservarea (de exemplu, că o cantitate de apă rămâne aceeași, chiar dacă recipientul se
schimbă).
4. Stadiul operațiilor formale (11+ ani): Adolescenții și adulții trec în acest stadiu, în care pot gândi
abstract, să rezolve probleme complexe și să planifice în viitor.
Această teorie sugerează că dezvoltarea cognitivă este rezultatul unei interacțiuni continue între individ și
mediu, în care individul își construiește înțelegerea lumii prin asimilare și acomodare. Piaget a oferit o
contribuție semnificativă la înțelegerea modului în care copiii cresc și învață, dar teoria sa nu este fără
critici, iar cercetările ulterioare au adus modificări și adăugiri la perspectiva sa asupra dezvoltării
cognitive.
3.Teoria socioculturală a dezvoltării L.S Vîgtski, Leontiev
Teoria socioculturală a dezvoltării, dezvoltată de Lev S. Vygotsky și continuată de discipolul său, Alexei
Leontiev, pune accentul pe importanța mediului social și cultural în procesul de dezvoltare a individului.
Iată un rezumat al acestei teorii:
1. Zonele de dezvoltare proximală: Vygotsky a introdus conceptul de "zona de dezvoltare proximală"
(ZDP), care se referă la diferența dintre ceea ce un individ poate face independent și ceea ce poate face cu
ajutor sau ghidare din partea unui adult sau a unui coleg mai capabil. ZDP reprezintă potențialul de
dezvoltare al unui individ într-un context social și cultural.
2. Instrumente cognitive și semne: Vygotsky a subliniat importanța utilizării instrumentelor cognitive și
semnelor culturale pentru dezvoltarea cognitivă. Acestea includ limbajul, simbolurile, instrumentele
tehnologice și altele, care servesc ca mijloace prin care individul învață și rezolvă probleme.
3. Interacțiunea socială: Teoria socioculturală evidențiază rolul esențial al interacțiunii sociale în procesul
de dezvoltare. Prin interacțiunea cu alții, indivizii internalizează cunoștințe și abilități și devin parte a
culturii și societății în care trăiesc.
4. Medierea culturală: Vygotsky susține că dezvoltarea este mediata cultural și că cultura are un impact
semnificativ asupra formării gândirii și comportamentului individului. Cunoștințele și valorile culturale
sunt preluate și internalizate de către indivizi în timpul dezvoltării lor.
5. Dezvoltare și învățare: Conform teoriei socioculturale, dezvoltarea și învățarea sunt procese
interconectate. Dezvoltarea cognitivă este văzută ca rezultatul învățării și interacțiunii constante cu
mediul și ceilalți.
În concluzie, teoria socioculturală a dezvoltării subliniază influența crucială a contextului social și
cultural asupra dezvoltării individului și susține că înțelegerea dezvoltării umane trebuie să țină cont de
interacțiunea dintre individ și mediul său.

4. Teoria dezvoltării psihosociale a lui E.H. Erikson

Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erik H. Erikson explorează etapele de dezvoltare umană în contextul
dezvoltării identității și a relațiilor sociale.
1. Stadiul Încrederii vs. Neîncrederii (0-1 an): La acest stadiu, copiii dezvoltă încredere în sine și în
ceilalți atunci când primesc grijă și afecțiune adecvată. Dacă nu primesc suficientă atenție și îngrijire, pot
dezvolta neîncredere în ceilalți.
2. Stadiul Autonomiei vs. Rușinii și Îndoialor (1-3 ani): Copiii încep să exploreze lumea din jur și să-și
dezvolte independența. Dacă li se împun prea multe restricții sau li se critică excesiv acțiunile, pot
dezvolta rușine și îndoială în propriile lor abilități.
3. Stadiul Inițiativei vs. Vinovăției (3-6 ani): În această etapă, copiii încep să-și dezvolte imaginația și
curiozitatea. Ei explorează, dar pot apărea și sentimente de vinovăție dacă sunt descurajați sau criticați în
mod excesiv.
4. Stadiul Industriei vs. Inferiorității (6-12 ani): În această perioadă, copiii încep să-și dezvolte abilități
academice și sociale. Dacă au succes în ceea ce fac, dezvoltă un sentiment de industrie și încredere în
abilitățile lor. Dacă nu reușesc, pot dezvolta sentimente de inferioritate.
5. Stadiul Identității vs. Confuziei Identității (12-18 ani): Adolescența este marcată de căutarea identității
personale. Tinerii se confruntă cu întrebări despre cine sunt și ce vor să devină. Rezolvarea acestor
întrebări duce la dezvoltarea identității, în timp ce nerezolvarea lor poate provoca confuzie identitară.
6. Stadiul Intimității vs. Singurătății (18-40 ani): În această perioadă, oamenii încep să dezvolte relații
intime cu ceilalți. Găsirea unei conexiuni autentice cu alții duce la dezvoltarea intimității, în timp ce
izolarea sau relațiile superficiale pot duce la singurătate.
7. Stadiul Generativității vs. Stagnării (40-65 ani): Adulții de vârsta mijlocie se concentrează pe
îndeplinirea și transmiterea valorilor, dar și pe contribuția lor la societate. Dezvoltarea generativității
implică implicarea activă în comunitate și în creșterea copiilor.
8. Stadiul Integrității vs. Dezintegrării (peste 65 de ani): În ultimul stadiu al vieții, oamenii reflectă asupra
experiențelor lor și asupra sensului vieții. Dezvoltarea integrității presupune acceptarea trecutului și
liniștea față de viitor.
Erikson susține că trecerea cu succes prin aceste etape contribuie la dezvoltarea unei identități coezive și
la bunăstarea psihosocială a individului.
5. Teoria atașamentului – John Bowlby și Mary Aisworth
Teoria atașamentului, dezvoltată de John Bowlby și dezvoltată ulterior de Mary Ainsworth, se
concentrează pe legăturile emoționale puternice și stabile dintre copii și figuri de atașament (de obicei,
părinți sau îngrijitori). Iată un rezumat al acestei teorii:
1. Atașamentul primar (Bowlby): John Bowlby a susținut că atașamentul este o necesitate biologică
esențială pentru supraviețuirea umană. El a argumentat că copiii dezvoltă o relație de atașament puternică
cu figura de îngrijire principală (de obicei, mama) pentru a obține protecție și securitate.
2. Teoria triunghiului atașamentului (Bowlby): Bowlby a descris atașamentul ca fiind format din trei
componente: dorința de proximitate (a fi aproape de figura de atașament), dorința de siguranță (a se simți
protejat) și dorința de comunicare (a interacționa cu figura de atașament).
3. Tipuri de atașament (Ainsworth): Mary Ainsworth a dezvoltat cercetări empirice pentru a evalua
calitatea și tipurile de atașament. Ea a identificat trei tipuri principale de atașament: - Atașament secur
(stil A): Copiii se simt în siguranță și încrezători în prezența figuri de atașament și sunt confortabili să
exploreze mediul înconjurător. - Atașament anxios-ambivalent (stil C): Copiii sunt adesea neliniștiți și
nesiguri cu privire la atașamentul lor, manifestând adesea anxietate și evitând explorarea. - Atașament
evitant (stil B): Copiii par să evite atașamentul, având dificultăți în a dezvolta relații apropiate și
manifestând un comportament distant.
4. Cauze și efecte ale atașamentului: Teoria atașamentului susține că calitatea relației de atașament din
copilărie poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării ulterioare a individului. Copiii cu
atașamente securizate au tendința să dezvolte relații interpersonale sănătoase și să aibă o încredere mai
mare în sine.
În concluzie, teoria atașamentului subliniază importanța legăturilor emoționale dintre copii și figurile de
atașament și modul în care aceste legături pot influența dezvoltarea copilului pe termen lung. Ea a avut un
impact semnificativ în domeniul psihologiei dezvoltării și Înțelegerea relațiilor umane

6. Școala psihologiei genetice din Paris – Henri Wallon

Școala de psihologie genetică din Paris, dezvoltată de Henri Wallon, a adus contribuții semnificative la
înțelegerea dezvoltării cognitive și sociale a copiilor. Iată un rezumat al acestei teorii:
1. Emoția ca motor al dezvoltării: Wallon a susținut că emoțiile au un rol central în dezvoltarea umană. El
a considerat că emoțiile, precum bucuria, tristețea sau furia, au un impact semnificativ asupra
comportamentului și a evoluției individului.
2. Dezvoltarea ca proces dialectic: Wallon a introdus conceptul de proces dialectic, susținând că
dezvoltarea se bazează pe interacțiunea dintre factorii interni (cauzele biologice și psihologice) și factorii
externi (mediul și relațiile sociale).
3. Stadiile de dezvoltare: Wallon a identificat patru stadii de dezvoltare care au legătură cu vârsta copiilor:
- Stadiul impulsiv-emoțional (0-1 an): În această perioadă, bebelușii sunt concentrați pe satisfacerea
nevoilor lor de bază și reacționează puternic la emoții. - Stadiul sensoriomotor și proiectiv (1-3 ani):
Copiii încep să exploreze mediul și să-și dezvolte abilități motorii. - Stadiul categoric și logic (3-6 ani):
Copiii încep să învețe să clasifice obiectele și să gândească logic. - Stadiul adolescenței (aproximativ 11-
12 ani): Acest stadiu implică dezvoltarea gândirii abstracte și a identității personale.
4. Importanța mediului social: Wallon a subliniat rolul vital al interacțiunii cu mediul social în
dezvoltarea individului. El a argumentat că dezvoltarea este influențată de relațiile cu părinții, familia și
societatea în general.
5. Continuitatea dezvoltării: Wallon a evidențiat ideea că dezvoltarea umană este un proces continuu și că
fiecare etapă este legată de precedenta. El a susținut că trăsăturile personale ale individului se dezvoltă în
timp și se îmbină pentru a forma personalitatea.
În concluzie, teoria psihologiei genetice dezvoltată de Henri Wallon a adus o perspectivă importantă
asupra dezvoltării cognitive și emoționale a copiilor, subliniind influența emoțiilor și a mediului social în
acest proces. Această teorie a avut un impact semnificativ asupra domeniului psihologiei Dezvoltării
7. Concepția formării acțiunilor mintale a lui Piotr Galperin
Piotr Galperin a dezvoltat teoria formării acțiunilor mintale, care se concentrează pe modul în care
individul învață și dezvoltă gândirea și abilitățile mentale prin intermediul acțiunilor practice și a
interacțiunii cu mediul. Iată un rezumat al acestei teorii:
1. Formarea acțiunilor mentale: Conform lui Galperin, dezvoltarea gândirii și a abilităților mentale începe
cu acțiuni practice sau operații, care sunt în principal acțiuni fizice sau verbale. Aceste acțiuni sunt inițiale
și concrete, dar se dezvoltă în acțiuni mentale abstracte pe măsură ce individul învață.
2. Stadii ale dezvoltării cognitive: Galperin a identificat patru etape în procesul de formare a acțiunilor
mentale: a. Etapa acțiunilor practice (înțelegerii) - în această etapă, individul începe să învețe și să
înțeleagă acțiuni concrete. b. Etapa formării operațiilor (gândirii) - în această etapă, acțiunile practice sunt
transformate în operații mentale abstracte. c. Etapa automătizării - individul devine mai eficient în
utilizarea acțiunilor mentale, acestea devenind automatizate și mai rapide. d. Etapa dezvoltării controlului
conștient - în ultima etapă, individul devine capabil să controleze și să dirijeze acțiunile mentale conștient
și flexibil.
3. Rolul învățării dirijate: Conform teoriei lui Galperin, învățarea dirijată de către alții, precum profesori
sau părinți, are un rol crucial în dezvoltarea gândirii și a abilităților mentale ale individului. Această
învățare dirijată implică instrucțiuni și orientare din partea adulților pentru a ajuta copilul să învețe și să
dezvolte gândirea abstractă.
4. Importanța mediului social: Teoria lui Galperin subliniază importanța interacțiunii cu mediul social în
procesul de formare a acțiunilor mentale. Acesta argumentează că învățarea are loc în contextul relațiilor
sociale și învățarea dirijată de ceilalți.
În concluzie, teoria lui Piotr Galperin despre formarea acțiunilor mintale pune accent pe dezvoltarea
gândirii și a abilităților mentale prin intermediul acțiunilor practice și a învățării dirijate. Ea subliniază
importanța interacțiunii cu mediul și cu alți oameni în dezvoltarea cognitivă a individului.

8. Modelui dezvoltării morale la copii din perspectiva lui Lawrence Kohlberg

Modelul dezvoltării morale al lui Lawrence Kohlberg se bazează pe studiul eticii și a dezvoltării morale la
copii. Acest model descrie cum copiii și adolescenții trec prin etape distincte de dezvoltare morală. Iată
un rezumat al acestei teorii:
1. Nivelul preconvențional (copilărie):
a. Stadiul 1: Orientarea către pedeapsă și obediță - Copiii urmează regulile pentru a evita pedepsele
fizice sau repercusiunile negative.
b. Stadiul 2: Orientarea schimbului de beneficii - Copiii acționează în interes propriu, schimbând
favorurile sau avantajele cu alții.
2. Nivelul convențional (adolescență și adulții tineri):
a. Stadiul 3: Orientarea conformității și a aprobării - Indivizii doresc să fie apreciați și acceptați de cei
din jur și încep să înțeleagă importanța menținerii unor relații sociale bune.
b. Stadiul 4: Orientarea legilor și a ordinii sociale - Respectarea legilor și a normelor sociale devine
esențială, iar individul înțelege importanța sistemului social.
3. Nivelul postconvențional (adulți):
a. Stadiul 5: Orientarea contractului social și a drepturilor individuale - Indivizii încep să pună la
îndoială legile și normele sociale care nu sunt în concordanță cu drepturile și valoarea individului.
b. Stadiul 6: Orientarea principiilor morale universale - Acesta este cel mai înalt nivel de dezvoltare
morală, în care individul acționează în conformitate cu principii morale universale, indiferent de legile
sau normele sociale.
Kohlberg considera că dezvoltarea morală se bazează pe confruntarea cu dileme etice și că indivizii trec
prin aceste etape în ordine secvențială. Cu toate acestea, nu toți indivizii ajung la nivelul cel mai înalt de
dezvoltare morală, iar nivelul de dezvoltare poate varia în funcție de context și experiență. Această teorie
a fost criticată pentru a nu lua în considerare influențele culturale și sociale, dar a avut un impact
semnificativ în studiul dezvoltării morale și eticii. Kohlberg a contribuit la înțelegerea complexității
dezvoltării morale și a proceselor prin care indivizii trec în dezvoltarea conștiinței etice.