Individualitate și Diversitate. Viață!

Socializarea personalității:
repere teoretice
(introducere în domeniul de studiu)
Modulul I

Tatiana VASIAN,
doctor în psihologie
Ianuarie-martie 2022, UST
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• DESPRE:

• Noțiunile de bază aferente studiului

procesului de socializare a personalității

• Teoriile explicative ale socializării

• Mecanismele socializării
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Ce este important să cunoască și să

poată un copil la absolvirea
grădiniței?

Dar la absolvirea școlii primare?

 Individualitate și Diversitate. Viață!

Sa învățăm copilul poezii e doar un aspect al dezvoltării lui, dar nu e de

ajuns.
Copilul trebuie să dezvolte și comportamente sociale, să colaboreze,
negocieze, să rezolve probleme, conflicte în moduri pozitive.
A învăța să comunice cu lumea este o latură esențială.
Azi un copil sănătos este copilul care are deprinderi socio-afective de
bază, nu numai care știe multe.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Exercițiu asociativ:

În mintea mea, cuvântul SOCIALIZARE

se asociază cu…
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Continuați fraza:

În viziunea mea,
dezvoltarea socială înseamnă...
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• Dezvoltarea socială – procesul de • Socializarea și

devenire a personalității în calitate de
individualizarea
ființă socială sub influența societății.
– mecanisme
• Sensul dezvoltării sociale constă în
atribuirea esenței sociale persoanei –
psihologice ale
de la modul în care se percepe, reflectă, dezvoltării
se autoapreciază, se afirmă până la sociale ale
cunoașterea aspirațiilor și posibilităților persoanei
personale, responsabilizarea socială,
conștientizarea subiectivă a locului și
rolului său în societate.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• Dezvoltarea socială a copilului vizează abilitatea și dorința lui de a interacționa cu

adulții și copiii, iar în această interacțiune - de a învăța despre sine și a-și construi
propria identitate.
• De mici copiii învață să interacționeze atât cu persoanele din familie, cât și din afara
ei, devenind din ce în ce mai independenți, capabili de a dezvolta relații sociale
pozitive, în special cu ceilalți copii.
• Calitatea acestor interacțiuni stimulează dezvoltarea socială adecvată a copilului.
• În cadrul lor ei explorează constant diverse aspecte ale propriei identități: fizic,
social, emoțional, spiritual, cognitiv și această identitate nu este constantă, ci
modelată de către experiențele pe care le au în cadrul relațiilor lor, care sunt în
schimbare și tranziție.
• În acest proces copiii devin conștienți atât de propriile nevoi și sentimente, cât și de
ale celor din jur. Treptat, ei dezvoltă comportamente sociale, învățând să
colaboreze, coopereze, negocieze, rezolve probleme, conflicte în moduri pozitive. În
cadrul interacțiunii ei învață să valorizeze diversitatea, abordând-o ca pe o
oportunitate de a învăța ”să trăiască împreună”.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• Dezvoltarea socială a copilului

o gamă largă de deprinderi şi abilităţi, precum:
 Comunicarea
 interacțiunea și construirea relațiilor cu ceilalți
 gestionarea propriilor comportamente
 manifestarea respectului pentru diversitate, a grijii pentru
sine și alte persoane
 realizarea alegerilor cu luarea deciziilor și exprimarea lor
 asumarea responsabilității pentru propriile acțiuni
 exprimarea opiniilor ce vizează diverse evenimente
importante, propria persoană etc.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• În pedagogie, dezvoltarea socială reprezintă rezultatul

educației sociale a persoanei.

• Platon (lucrarea antică ”Statul”):

• a descris idealul vieții societății;
• a schițat planul de educare a cetățenilor, în care rolul
primordial îi revenea dezvoltării abilităților sociale - astfel de
trăsături individuale, care să-i permită persoanei să trăiască în
societate, să interacționeze cu lumea, să se realizeze în mediul
social în scopul atingerii unor obiective comune.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• În știința pedagogică modernă:

• dezvoltarea socială reprezintă intrarea activă a
individului în mediul social, capacitatea sa de a dezvolta
relații sociale cu cei din jur, de a-și actualiza potențialul
individual în interacțiunea cu persoane de referință din
cercul social apropiat.

• În psihologie:
• dezvoltarea socială reprezintă procesul interconex
dintre socializare și individualizare.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• În procesul de ontogeneză individul în

creștere se familiarizează și asimilează
experiența socială, o interiorizează (și-
o face proprie).
• Procesul de asimilare a experienței
socioculturale – socializare.
• În același timp persoana devine din ce
în ce mai independentă, capătă o
oarecare autonomie – individualizare.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Știați că:
• 80% din arhitectura cerebrală a individului se dezvoltă în perioada prenatalã.
• La 6 ani copilul are două treimi din creierul unui adult și are de 5-7 ori mai
multe conexiuni între neuroni decât creierul unui copil de 18 luni sau al unui
adult.
• Creierul unui copil de 6-7 ani are o imensă capacitate de a realiza mii de
conexiuni dntre neuroni. Acest potențial de dezvoltare se finalizează în jurul
vârstei de 10-11 ani, când copilul pierde cam 80% din acest volum de
conexiuni neuronale. Ceea ce nu dezvoltăm sau nu utilizăm, pierdem ca și
capacitate.
• Până la 7 ani se dezvoltă mai mult de 50% din ceea ce va fi viitorul adult:
capacitatea de a învăța să învețe, curiozitatea, încrederea în sine,
deschiderea spre idei noi.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Știați CUM ÎNVAȚĂ UN COPIL?

Răspuns oferit prin prisma examinării neuroplasticității

• Creierul își poate schimba structura sau funcțiile în mod semnificativ datorită
capacității înalte ale neuroplasticității, de o importanță mult mai mare, comparativ
cu ce se considera anterior (Doidge, 2007; Begley, 2009; Davidson &Begley, 2012).
• Aceste schimbări pot interveni pe 2 căi:
 prin diverse experiențe
 prin intențiile și gândurile persoanei (Davidson & Begley, 2012; Siegel, 2012) .

• Copiii nu pot realiza schimbări prin intenții și prin gândire, astea vor învăța de la
adult. Ei, însă, sunt mult mai sensibili pentru schimbare ca răspuns la condițiile de
mediu;
• astfel, relațiile copil-părinte, copil-cadru didactic, copil-copil sunt de o importanță
considerabilă.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Oferă o șansă...

• Natura și calitatea interacțiunilor de bază ale copilului sunt cruciale pentru

dezvoltarea copilului.
• Pentru copilul mic, în special, anturajul cheie este cel relațional;
• COPILUL ÎNVAȚĂ PRIN RELAȚII
(Consiliul Științific Internațional al Copilului în Dezvoltare, 2004 ;
Richter, 2004; Siegel, 2012)
Copiii utilizează ”creierul adultului” pentru formarea creierului său.

• Experiențele trăite de copil între doi și cinci ani duc la fundamentarea

învățării viitoare și a educației formale și determină deprinderile de ordin
social. Experiențele copilului în timpul tranziției către școală și apoi în cadrul
școlii (de la 6 la 8 ani) sunt hotărâtoare dacă ceea ce s-a învățat înainte de
școală este susținut” [E. Vrăsmaș, 2010].
 Teorie - ansamblu sistematic de idei, ipoteze, legi și concepte,
Individualitate
care descriu și Diversitate.
și explică fapte sau evenimente Viață!
privind anumite
domenii sau categorii de fenomene.

• Există diverse concepții, teorii care explică procesul de socializare a persoanei.

I. Teorii de orientare structural-funcțională (școala americană de sociologie (P.
Merton))
• Socializarea este înțeleasă prin intermediul termenului de adaptare (concept
central în biologie) – ajustarea/acomodarea organismului viu la condițiile de
mediu.
• Comportament – reacția de adaptare a organismului la mediu.
• În sens psihosocial, adaptarea – ajustarea/acomodarea individului la condițiile
mediului social.
• Așa au apărut noțiunile de adaptare socială și psihologică, rezultatul cărora
reprezintă adaptabilitatea persoanei la diverse situații sociale, micro și
macrogrupuri.
• Prin intermediul adaptării, socializarea se înțelege ca procesul de intrare a
individului în mediul social și adaptarea lui la factorii culturali, sociali și
psihologici pe care îi oferă acest mediu.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

II. Teorii de orientare psihologică umanistă (școala psihologiei

umaniste (G. Allport, A. Maslow, C. Rogers))
• Socializarea - procesul autoactualizării ”Concepției Eu-lui”,
autoactualizării de către persoană a potențialului,
aptitudinilor sale, ca proces de înfruntare a influențelor
negative de mediu, care reprezintă bariere în calea
dezvoltării și afirmării persoanei.
• Subiectul socializării – un sistem ce se autodezvoltă, un
produs al propriei educații.
Nevoile persoanei – forța motrice a dezvoltării individului.
***secvență video
• https://www.youtube.com/watch?v=S2Byykz9UNo 
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Piramida lui Abraham Maslow

 Individualitate și Diversitate. Viață!

III. Teorii de orientare psihodinamică (școala psihanalizei (S.

Freud, E. Erikson))
• Socializarea - procesul de pătrundere inițială a individului în
mediul social ca persoană asocială și adaptarea treptată a
acestuia la condițiile de mediu.
• Se are în vedere trecerea de la etape pur biologice la cele
sociale de dezvoltare.
• Se centrează pe relaţiile afective care influenţează devenirea
socială a viitorului adult.
• Se abordează mecanismul afectiv al socializării.
• Analizele sunt legate de stadialitatea dezvoltării afective, de
felul în care modelul relaţiilor afective mamă-copil se
transformă în grila prin care viitorul adult interacţionează cu
mediul social.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

III. Teorii de orientare interacționsită (M. Weber, G.H. Mead, E.

Goffman)
• Socializarea - produsul multiplelor interacțiuni ale individului
cu alte persoane, care conduce spre o bună conviețuire a
acestora prin înțelegere/comun acord (conformare).
• Se centrează pe acţiune şi interacţiune.
• Conceptele cheie: ordine socială (ca produs al unei
interacţiuni ce se construieşte permanent), raţionament
practic, sens comun, negociere, situaţie.
• (E. Durkheim) - socializarea reprezintă un proces, prin care
individul însuşeşte şi interiorizează anumite norme şi valori
sociale, modele de comportament, atitudini şi aprecieri,
devenind membru al unei comunităţi sau al unui grup social.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

IV. Teorii ale învățării sociale (A. Bandura)

Teoria învăţării
• Învăţarea este o modificare permanentă a comportamentului,
care rezultă din experienţele pe care le trăieşte individul. 
• Se realizează în familie, la grădiniță, şcoală, la locul de muncă,
prin mijloacele de comunicare în masă.
• Prin învăţare, individul se adaptează noilor condiţii, iar
comportamentul său devine flexibil.  
• Învăţarea se realizează pe două căi principale:
•  condiţionarea
• observarea comportamentului unei personae și imitarea
acestuia.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

• Teoriile behavioriste (Thorndike, I. Pavlov - modul de învăţare

al animalelor - reflexul condiţionat)
• Au demonstrat că, dacă asupra unui individ se repetă un
anumit număr de stimuli, acesta dezvoltă un anumit număr de
reacţii, care devin mai mult sau mai puţin, automatisme.
• Învăţarea socială are drept rezultat dezvoltarea la copil a unui
anumit număr de reflexe sociale, în raport cu anumite situaţii
sociale bine definite. 
• Reflexele sau reacţiile condiţionate dobândite în timpul
copilăriei se vor manifesta şi la vârsta adultă cu anumite
diferenţe, rezultate din experienţa de viaţă a individului.

Cei șapte ani de acasă…

 Individualitate și Diversitate. Viață!

• Teoria învățării sociale a lui Albert Bandura

• explică procesele prin care

patternuri
Se Se comporta Se
comportame de
achiziţi
onează
nte iniţiază mente menţincomportam
ente
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Teze principale despre comportament și învățare:

• Atât comportamentul adecvat social, cât şi cel deviant
(neadecvat, nedorit, problematic) sunt învăţate.
• Comportamentul este format şi modelat în context social.
• Modelul învățării sociale recunoaşte rolul întăririlor.
• DAR
• susţine că aproape orice comportament poate fi învăţat în
absenţa acestora
• observând comportamentul altora şi consecinţele acestuia
• Învăţarea prin observare este mediată de factori cognitivi.
 De ce oamenii sunt agresivi?
(A. Bandura)

• Agresivitatea se învață.
• Agresivitatea naște agresivitate (lanțul agresivității).
• Agresivitatea se învață prin 2 mecanisme fundamentale:
1. Mecanismul direct - Recompensa și penalizarea/pedepsirea directă
(dacă prin agresivitate obții ceva (agresivitatea ca instrument de realizare a
scopului), ea va fi reiterată; dacă ea eșuează/persoana este penalizată,
agresivitatea va fi folosită pe viitor mai puțin/deloc).
Ex., copilul învață că se poate juca cu mașinuța altcuiva, luând-o cu forța.
• Recompensa e materială (obține un bun, obține ceea ce-și dorește) sau
afectiv-motivațională (aprobarea/dezaprobarea socială)
II. Mecanismul indirect - Învățarea observațională (prin imitare)
• Comportamentul agresiv este observat și preluat (învățat) prin imitare, dar nu
în orice condiții.
• Ex., tindem să preluăm comportamentele din familie, din mediul social în care
suntem (de ex., ”subcultura violenței” la adolescenți, fanații fotbalului), din
mass-media.
 De ce oamenii sunt agresivi?

Experiment (A. Bandura)

Situație:
într-o sală de grădiniță experimentatorul lovește cu ciocanul o
păpușă, în timp ce copiii desenează. După ceva timp, copiii sunt duși
într-o altă sală, cu multe jucării, fără a li se permite să se joace cu ele
(”Trebuie să le păstrăm pentru alți copii”). Apoi, frustrați de-a
binelea, sunt duși într-o altă sală, unde sunt multe jucării, inclusiv și
ciocan, păpușă.
Constatare: Copiii care au fost martorii scenelor agresive au utilizat
de mai multe ori ciocanul și păpușa în jocul lor, inclusiv manifestând
aceleași acțiuni de agresivitate.
 Familia ca factor ce perpetuează
agresivitatea

La agresivitate se răspunde prin agresivitate

Părinții sunt, în cea mai mare măsură, responsabili pentru agresivitatea
copiilor lor (se explică prin teoria învățării); părinții copiilor violenți și ai celor
abuzați provin, de regulă, din familii în care se folosea pedeapsa fizică ca
mijloc de disciplinare.
Copiii din familii cu părinți agresivi vor fi tentați să devină părinți agresivi în
75% de cazuri, utilizând în viitor de 4 ori mai frecvent pedeapsa fizică decât
populația generală, sau să devină victima abuzului în cuplu.
Agresiunea este învățată în astfel de familii drept un mijloc de rezolvare a
problemelor (Patterson, 1982).
Părinții care își maltratează copiii, de multe ori, au un mariaj instabil, nu pot
satisface nevoile de dependență ale copiilor, au probleme în stabilirea
legăturilor empatice cu ei. De multe ori au și tulburări psihologice și
psihiatrice de comportament (de ex., psihopat/sociopat/persoană
antisocială).
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Rolul adultului în dezvoltarea și socializarea copilului

Știați că:
• Copiii mici sunt capabili să se concentreze mai mult
decât își pot da seama adulții, dacă o activitate
răspunde nevoilor lor și dacă procesul permite
implicarea fizică.
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Știați că:
• Toți micuții au impresia unor descoperiri continue în
lumea care îi înconjoară și în aceasta ei găsesc o
mare bucurie.
• Rolul principal al adultului este de a ”observa” copilul
și de a ”pregăti mediul” pe baza observațiilor făcute;
mai mult de a crea situații de învățare decât de a
preda direct, fiind mai mult un ghid decât un lider.
Maria Montessori
 Individualitate și Diversitate. Viață!

Știați că:
• Învățarea începe de la naștere (Shonkoff & Phillips, 2000), și
abilitățile se dezvoltă cumulativ, astfel încât cele achiziționate mai
devreme formează bază pentru dezvoltarea ulterioară (Cunha et al.,
2006).
• Competențele copiilor se dezvolta în primii ani și contribuie la un
lanț de efecte care consolidează și amplifică abilitățile și atitudinile
lor inițiale sau agravează dificultățile inițiale și chiar pot produce noi
dificultăți (Rigney, 2010; Stipek, 2001, 2005; Marmot Review, 2010).

• Pentru a promova învățarea și dezvoltarea copiilor trebuie să ne

asigurăm că mediile și experiențele lor sunt optime (Biglan, 2012) –
dacă dorim să prevenim multiplele probleme și să sporim
prevalența copiilor care se dezvoltă cu succes trebuie să sporim
prevalența anturajelor stimulante.