CENTRUL DE ASISTENŢĂ PSIHOLOGICĂ ŞI SOCIALĂ ,,OPORTUNITATE ,, IDNP

1014620001405 ,e-mail: cojocanj65@mail.ru

Culegerea de articole și texte

,, FORMAREA CONTINUĂ.ABORDĂRI CONCEPTUALE,,

Coordonator publicație Angela Cojocaru ,Președinte AO,,OPORTUNITATE,,

Expert Gh.Șalaru expert Drepturile Omului,formator ,expert PNUD

Pregătit pentru editare decembrie 2023

PRISNEI LIUDMILA
Cadru didactic, educația preșcolară
SPECIFICUL MANIFESTĂRI IMAGINII DE SINE LA PREȘCOLARI...
ADNOTARE
Imaginea de sine reprezintă modul în care un individ se percepe pe sine, în care
conștientizează punctele sale forte și slăbiciunile sale, modul în care este influenţat de
experienţele sale din trecut, şi felul în care se raportează, prin comparație, la semenii săi. În
acest studiu, s-a acordat importanţă identității personale şi identității sociale în cadrul unui
grup de elevi de aceeași vârstă; prin urmare, abordarea cea mai adecvată este aceea din
perspectivă socială.
O imagine de sine pozitivă ne dă posibilitatea de a stabili o stachetă mai înaltă pentru
reuşita în viaţă, ne poate transforma într-o persoană care rezolvă problemele şi nu care le
acumulează, ne poate controla stresul pentru ca acesta să nu se transforme în disperare, ne
poate ajuta să obţinem relaxarea necesară sănătăţii fi zice, ne sprijină în afi rmarea spiritului
şi a entuziasmului pentru viaţă, ne stimulează perseverenţa chiar şi în împrejurări difi cile,
ne ajută să transformăm un moment de criză într-o şansă şi nu într-o înfrângere, ne indică
drumul de urmat spre o direcţie pozitivă.
Cuvinte cheie -imaginea de sine,copii preșcolaricreativitate, premise
psihopedagogice, mediu educational.
ANNOTATION
 Self-image is how an individual perceives himself, how he is aware of his strengths
and weaknesses, how he is influenced by his past experiences, and how he relates to his peers
in comparison. In this study, importance was attached to personal identity and social identity
within a group of students of the same age; therefore, the most appropriate approach is from
a social perspective.
A positive self-image enables us to set a higher bar for success in life, it can make us
a problem solver rather than a problem hoarder, it can control stress so that it does not turn
into despair, it can help us achieve the relaxation needed for health fi say, helps us to show
spirit and enthusiasm for life, stimulates perseverance even in difficult circumstances, helps
us to turn a moment of crisis into an opportunity rather than a defeat, points us in a positive
direction.
Key words - self-image, preschool children, creativity, psycho-pedagogical premises,
educational environment.

O persoană are nevoie de interacţiune socială pentru a se dezvolta și acţiona; în plus, ea

caută schimbarea. Noul tipar de comportament este practicat în diverse moduri într-o anumită
situație dată, ca și în alte situații.
Prin imaginea de sine, un individ îşi construieşte cunoaşterea de sine în ceea ce priveşte
emoţiile sale, valorile, capacitățile și stima de sine, în general. Stima de sine reprezintă opinia
pozitivă și negativă a unui individ despre sine, o combinaţie între opiniile noastre și opiniile
celorlalți despre noi.
Un individ se percepe într-un mod unic, în timp ce mediul percepe acel individ
observându-i tiparele de comportament; cu toate acestea, se pare că de multe ori expresia
încrederii în sine maschează un nivel scăzut al imaginii de sine. Prin urmare, imaginea de sine
este percepută numai de către individ, și nu indică neapărat care sunt tiparele sale de
comportament.
Dezvoltarea imaginii de sine începe din primii ani de viaţă ai copilului şi este în strânsă
dependenţă cu cunoaşterea propriei persoane şi a propriei valori. În perioada preşcolară, Eul
este în plin proces evolutiv, apărând extensia Eului şi imaginea Eului.
Simţul Eului corporal devine în această perioadă, după cum scrie G. Allport, mai fin,
distincţia dintre “eu şi celălalt” capătă noi dimensiuni graţie apariţiei unor forme incipiente de
reciprocitate care îi creează copilului posibilitatea de înţelegere şi a opiniei celorlalţi[3,p.43] .
Extensia Eului este legată de apariţia sentimentului de proprietate care însoţeşte spiritul
de competiţie. Imaginea Eului se concretizează în cunoaşterea de către copil a ceea ce aşteaptă
adultul de la el şi încearcă să compare aceste aşteptări cu ceea ce el poate oferii, punându-se
astfel bazele intenţiilor, scopurilor, simţului de responsabilitate, toate acestea jucând mai târziu
un rol important în conturarea personalităţii.
Judecăţile de valoare formulate de adult la adresa copilului sunt treptat interiorizate de
acesta, constituind mijloace de autocontrol care îi sporesc independenţa şi -i creează un spaţiu
de securitate psihică. Sinele fizic care a debutat în primul an de viaţă se consolidează în perioada
preşcolară pe două căi: -confruntarea cu lumea obiectelor materiale; -interacţiunea cu alţii, cu
semenii.
Confruntarea cu lumea materială se concretizează fie în acţiuni concret – utilitare, fie în
joc, care implică foarte frecvent întreceri, care au ca efect, pe de o parte perfecţionarea
mijloacelor de acţiune, iar pe de altă parte consolidarea şi afirmarea imaginii de sine.
Denumită şi “vârsta de aur a copilăriei”, perioada 3 – 7 ani este marcată de instalarea
jocului ca formă dominantă de activitate – aceasta devenind o piesă importantă de informaţii
despre sine – aprecieri pozitive sau negative.
Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică. Presiunea
structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în instituţiile preşcolaresolicită toate
posibilităţile lui de adaptare. Diferenţele de cerinţe din grădiniţă şi din familie solicită la rândul
lor o mai mare varietate de conduite.
Ca atare, contradicţiile dintre solicitările externe şi posibilităţile interne devin mai
active. Aceste forme de contradicţii constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă
a comportamentelor, a conduitelor sociale diferenţiate, a câştigării de modalităţi diverse de
activităţi, a dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor. Comunicativitatea şi
sociabilitatea copilului cresc în aceste condiţii.
Punerea faţă în faţă a aprecierilor formulate de cei din jur şi a performanţelor obţinute
în diferite acţiuni permit copilului să-şi contureze o imagine despre propriile posibilităţi.
Dorinţa de identificare la această vârstă este foarte puternică, copilul căutând modele umane
apropiate, de regulă cele parentale.
U. Schiopu şi E. Verza subliniază existenţa următoarelor etape ale identificării în
perioada preşcolară:
 descoperirea unor similitudini de înfăţişare cu părinţii;
 perceperea unor similitudini de caracteristici psihice;
 adoptarea de conduite, de gesturi, ale modelelor;
 însuşirea de conduite, gesturi şi atribute pe care le identifică, urmărind modelul.[7,p.32]
Gesell, referindu-se la copilul aflat în perioada de evoluţie 3 – 7 ani subliniază că:
 4 ani – “vârsta expansiunii”– copilul este:autoritar şi excesiv;amator de fabulaţii şi de
joc;superficial şi instabil;capabil de improvizaţii;incapabil de concentrări durabile;foarte activ
din punct de vedere lingvistic, un vorbăreţ.
5 ani – “vârsta de aur” – copilul îşi organizează experienţa şi:este mai reţinut;se
subordonează cu uşurinţă adulţilor;se lansează în mici “aventuri”, în căutarea necunoscutului
exagerează în relatări verbale situaţiile văzute; caută să iasă de sub tutela adultului.
6 ani – “vârsta de tranziţie” – este perioada de extensiune şi aprofundare a Eului,
copilul:este dificil, activ, doritor de independenţă, de afirmare;acordă valoare şi importanţă
semenilor.
7 ani – “vârsta de asimilare” – copilul: se concentrează asupra propriei persoane; ascultă
atent ceea ce i se spune:nu acceptă să fie întrerupt din “meditaţiile” sale;este deschis în relaţiile
cu ceilalţi. Deci, făcând referinţă la formarea imaginii de sine la preşcolari, se poate spune că:
La 3 – 5 ani: Copii încep să dezvolte categoria de sine, recunosc dimensiunile prin care
oamenii diferă şi încep să se localizeze pe ei înşişi în aceste dimensiuni.
La vârsta de 5 ani pot face judecăţi despre sine şi să descrie sinele prin comparaţie cu
alţii; Copiii dau semne de înţelegere asupra diferenţelor rasiale existente; Încep să vadă vârsta
ca o dimensiune evidenţiată prin folosirea cuvintelor mic, mare, părinţi; Încep să se identifice
cu alţii şi să se recunoască pe sine ca o parte a grupului;
Au o perspectivă nediferenţiată de ceilalţi. Sunt egocentrici şi nu recunosc că o altă
persoană ar putea să îi vadă diferit; Cresc în independenţa şi insistenţa de autonomie; Încep
crescendo să realizeze relaţiile dintre comportamente şi consecinţe şi încep să-şi exercite voinţa
/ dorinţa comunicând că doresc să aibă ceea ce vor.
La 5 – 7 ani: Copiii dobândesc tot mai mult conştiinţa de sine ca membru al familiei,
dar şi ca parte a grupului de grădiniţă; Învaţă regulile de comportament în grup; Încep să-şi
aprecieze singuri valoarea acţiunilor, în dependenţă de părerea adultului şi a colegilor; Leagă
prietenii şi se joacă împreună cu alţi copii, iar din aceste activităţi se construieşte tot mai mult
imaginea despre posibilităţile sale în cadrul grupului; [6,p.41]
Aprecierea adultului îi determină imaginea, despre performanţele sale, locul în grup şi
diferenţele sale faţă de ceilalţi. Factorii care influenţează imaginea sinelui la
preşcolari.Imaginea de sine se învaţă, se construieşte prin mecanisme de învăţare.
Această învăţare poate fi facilitată de părinţi şi educatoare dacă se ţine seama că
principalele informaţii folosite sunt:ceea ce ne spun alţii despre noi;cum ne tratează
ceilalţi;abilitatea de a face lucrurile în aşa fel încât să nu se creeze conflicte.
Factorii care influenţează formarea imaginii de sine la vârstele mici sunt urmăritorii:
 aşteptările părinţilor referitoare la proprii lor copii: copiii care sunt iubiţi şi valorizaţi pentru
ceea ce sunt, se descurcă mai bine decât copiii pe care părinţii îi analizează prea mult;
 stima de sine a părinţilor – s-a dovedit că părinţii care au încredere în forţele proprii cresc
de obicei copiii cu stimă de sine, răspunsul pozitiv al copilului – copiii care răspund pozitiv
la atenţiile părinţilor se descurcă mai bine şi tind să încurajeze atitudini tot mai pozitive;
respectarea unor limite – să fie definite şi înţelese anumite limite, cu anumite deschideri
către alegeri individuale, arătarea respectului şi construirea unui concept despre sine sănătos
şi independent;
 temperamentul copilului este un factor important în primii ani de viaţă, când se pun bazele
caracterului; mărimea familiei şi modul ei de viaţă;
 sexul copilului; caracteristicile fizice – copiii frumoşi atrag mai mult atenţia; diferenţele pe
alte criterii, determinate de grupul social de apartenenţă din comunitatea lor – religii diferite,
rase diferite, minorităţi sociale sau naţionale, etc.;
 condiţii de apariţie a unui handicap – copiilor cu CES sau aflaţi în situaţie de risc – li se
acordă prea multă sau prea puţină atenţie, ceea ce crează discriminare şi frânează formarea
unei imagini de sine sănătoasă;
 strategiile didactice folosite care pot valotiza sau frâna copiii; amenajarea spaţiului
educaţional în grădiniţă şi în familie;
 relaţia stabilită cu părinţii;
 relaţia stabilită cu educatoarea; relaţia stabilită între familie şi grădiniţă;
 relaţiile cu ceilalţi copii
Imaginea de sine sănătoasă şi imaginea de sine deficitară la preşcolari.Imaginea despre
sine determină construcţia ideii / conceptului despre sine.
O primă condiţie este recunoaşterea propriei persoane. Elementele care sprijină
formarea imaginii de sine în copilărie sunt:cunoaşterea propriului corp şi a funcţionalităţii
lui;stăpânirea mişcărilor de bază;coordonarea corespunzătoare a corpului;acţiunile şi
cunoaşterea posibilităţilor de acţiune.
Conceptul de sine la preşcolari este alcătuit din:
 -imaginea fizică despre sine – modelul în care copilul se recunoaşte ca persoană fizică, cu
propriul său corp, părţile sale componente şi chiar anumite caracteristici ale acestora (are
ochi albaştri, este gras, este mic, etc.);
 -imaginea despre sine oglindită în trăirile şi acţiunile sale (ce poate el face şi cum apreciază
ceilalţi acţiunile sale).
 Se consideră că: conceptul de sine se schimbă cu timpul şi se stabilizează în timp. Cele
mai spectaculoase schimbări sunt legate de vârsta 3 – 5 ani; conceptul de sine devine tot mai
complex pe măsură ce copilul se dezvoltă. În acelaşi timp, el tinde tot mai mult să influenţeze
acţiunile prin energizarea lor.
Studiile demonstrează că un concept sănătos despre sine depinde de inter-relatiile
sociale ale copilului Copilul trebuie să “se simtă bine în pielea lui” pentru a ajunge să se
autovalorizeze.
Este firesc ca un copil să fie sprijinit să îşi formeze o imagine tot mai corectă despre
ceea ce poate şi despre ceea ce este. În acelaşi timp, este important ca la vârstele mici, când
copilul este extrem de sensibil să fie sprijinit să aibă o imagine pozitivă despre sine.[28,p.20]
Acest lucru nu ne îndepărtează de cunoaşterea corectă a posibilităţilor lui, ci ţinând
seama de dinamica formării capacităţilor şi competenţelor psihosociale şi individuale, deschide
posibilitatea curajului de abordare a problemelor tot mai complexe de adaptare. Este mai de
folos să fim pozitivi decât excesivi de corecţi / obiectivi, pentru că la vârstele mici Eul în
formare are nevoie de stimulare şi siguranţă pentru a se dezvolta.
Copiii care posedă o imagine de sine sănătoasă sunt mai puţini anxioşi, mai curajoşi,
mai afectivi în relaţiile lor de grup şi mai corecţi în autoapreciere. Imaginea de sine formează
conceptul despre sine şi acesta determină încrederea şi respectul de sine.
Când un copil are încredere în sine: porneşte cu curaj în executarea unei sarcini; este
pozitiv; este vesel şi calm; se încrede în ceilalţi şi colaborează cu plăcere; îşi prezintă produsele
activităţii cu plăcere; este imaginativ şi creator;etc. [6,p.30]
Dacă un copil nu are încredere în sine, el nu se respectă pe sine: vorbeşte foarte încet;
nu ridică mâna şi evită să răspundă la întrebări; simte nevoia unei încurajări la fiecare activitate
– cere aprobare sau răsplată pentru ceea ce face; nu acceptă observaţiile; nu-i place să se joace
în jocuri de rol decât când este liderul grupului; simte mereu nevoia de a schimba activitatea;
este suspicios şi supărăcios pe ceilalţi nu are prieteni; este agresiv şi bătăuş etc. Obiective
realizabile în conturarea imaginii de sine la preşcolari. [7,p.65]
Stabilirea nivelului de autpoapreciere testul ,,Scăriţa,,
• Scopul testului studierea autoaprecierii preșcolarilor.
• Material stimulent desenul scăriţei care constă din 7 trepte
La mijloc se plasează figura unui copil .Pentru o mai multă eficienţă e bine,sa fie o figurină
de băiat şi una de fetiţă
 Diapazonul de vîrstă este începînd cu 3 ani
 Instrucţiunea –copiii începînd cu 3 ani
 Instrucţiunea Priveşte acestă scăriţă .Vezi,aici stă un baiat-fetiţă
• Cu cît sînt mai buni copiiii ,cu atît ei sînt mai sus.Pe treapta cea mai de sus stau cei mai buni
copii,pe treapta de jos cei mai răi
• Cum crezi,unde stai tu?Cum crezi,unde te-ar plasa mama și tata ?_
Conform treptei unde stă copilul se stabileşte caracterul autoaprecierii copilului

Autoapreciere Experiment de constatare Experiment de control

Autoapreciere adecvată 33% 35%

Subapreciere 41% 30%

Supraapreciere 26% 35%

Jocuri şi exerciţii pentru îmbunătăţirea autoaprecierii copiilor

 Jocul ,,Numele meu .Scopul identificarea cu numele sau ,cu prenumele său ,formarea
atitudinii poyitive faţă de sine.
 Jocul,,Ghiceste cine nu este,,.Scopul Dezvoltarea atenţiei,spiritului de
observaţie,acceptarea reciprocă de către copii
 Jocul,,Ghiceste după voce,,.Scopul Dezvoltarea atenţiei ,capacităţii de a se recunoaşte
între ei,crearea unui fon emotional pozitiv
 Jocul Firul de legătură.Formarea sentimentului de apropiere cu alţi oameni
 Jocul,,Ia şi transmite ,, Scopul realiyarea unei înţelegeri recipoce ţi a unităţii,formarea
sentimentului de comuniune
 Jocul,,Complimentele ,, Scopul A ajuta copilul să vadă trăsăturile poyitive a celor din
jur şi ale sale proprii,a obţine pentru fiecare din ei senzaţia că este important şi apreciat
de apropiaţii săi
 Analiza comparativă

35

30
Experiment de control

35

Supraapreciere
Subapreciere
26
Autoapreciere adecvată
41
Exp.de constatare

33

Analiza comparativă a rezultatelor obţinute

Imaginea de sine se formează din evoluţia şi interacţiunea factorilor externi şi factorilor

interni. Factorii externi se constituie din evenimentele, experienţele şi consecinţele ce
structureză din exterior imaginea de sine.
Există o serie de evenimente care influenţează felul în care ne percepem pe noi, felul în
care abordăm lumea.
Putem suferi intervenţia lor directă, trăind consecinţele directe ale propriilor acţiuni şi
participând la evenimente sau putem învăţa indirect, observând comportamentul şi rezultatele
obţinute de alţii.
Imaginea de sine este influenţată şi de un alt set de factori: factorii interni, reacţiile
interioare ce reprezintă un răspuns la evenimentele externe.
Acestea sunt procese concrete care au loc în interiorul nostru şi care determină modul
în care ne percepem locul în ierarhia acestei lumi şi dreptul nostru la ceva mai bun.
Factorii interni cuprind lucrurile pe care ni le spunem, lucrurile pe care le credem despre
noi înşine, tot dialogul interior care influenţează imaginea de sine. Aceşti factori interni includ
şi conţinutul adevărului personal
BIBLIOGRAFIE
1. Adler. A. Înțelegerea vieții. Introducere în psihologia individuală. București: Trei, 2013.
160 p.
2. Adler. A. Sensul vieții. București: Univers enciclopedic Gold, 2010. 232 p. 3.
3. Allport G. W. Structura și dezvoltarea personalității. București: Didactică și Pedagogică,
1981. 570 p.
4. Racu I. Psihologia conştiinţei de sine. Chişinău: UPS „I. Creangă”, 2005.
5. Racu Ig. Psihologia copilului. Chișinău: I.F.C, 2011, 172 p
6. Trofaila Lidia Psihologia dezvoltării Chişinău2007
7. Şchiopu Ursula, Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1988