AUTISMUL

1. DEFINIŢIE

Autism: gr. autos = însuşi, eul propriu.

Leo Kanner : copiii autişti sunt acei copii care, având, de cele
mai multe ori, o înfăţişare normală şi un chip care adesea
exprimă inteligenţă, dau dovadă de o incapacitate de a stabili
relaţii normale cu cei din jur, vădesc un dezinteres pentru
comunicarea verbală şi, atunci când reuşesc să-l achiziţioneze,
limbajul lor rămâne sărac în elemente afectiv comunicaţionale.
E. Bleuler: autismul este o detaşare de la realitatea însoţită de
o predominare a vieţii interioare.

2. DESCRIEREA SIMPTOMELOR

a) Dificultăţi de limbaj şi comunicare

- Vorbirea se însuşeşte cu o întârziere
mare faţă de normal şi cu o menţinere a pronunţiei
defectuoase;
- În jurul vârstei de 5 ani pot repeta unele
cuvinte, însă fenomenul ecolalic rămâne evident;
- Vorbire economicoasă, lipsită de intonaţie şi
flexibilitate;
- Nu răspund la comenzile verbale şi pot prezenta o
reacţie întârziată la apelul numelui lor;
- Comunicarea nonverbală este total sau parţial absentă;
- Gesturile sunt stereotipe şi nu au valoare
comunicaţională ş.a.

b) Discontinuitatea în dezvoltare şi învăţare

- Se orientează relativ bine în spaţiu şi au o retenţie
exactă a obiectelor percepute într-o etapă anterioară, dar manifestă
stereotipii în formarea unor comportamente cognitive;
- Rezistenţa la schimbare se manifestă prin obsesia
păstrării neschimbate a ambianţei, precum şi a programului zilnic;
 - Memoria legată de unele amănunte care pentru ceilalţi
trec neobservate, este remarcabilă;
- Lipsa de interes pentru achiziţia altor informaţii denotă
aberaţii în corelarea şi evoluţia relaţiei învăţare-dezvoltare ş.a.

c) Deficienţele perceptuale şi de relaţionare

- Încă de la naştere se manifestă ca plângăreţ, agitat în
majoritatea timpului, agitaţie însoţită de ţipete sau, dimpotrivă,
inhibat, fără interes şi fără dorinţă de a cunoaşte lumea
înconjurătoare;
- Unii autişti manifestă o adevărată fascinaţie pentru
lumină sau pentru un obiect strălucitor, în timp ce alţii nu percep
elementele componente ale obiectelor;
- Manifestă indiferenţă faţă de persoanele din jur; nu
reacţionează nici la apariţia, nici la dispariţia acestora din câmpul
său perceptual;
- Se remarcă absenţa manifestărilor de ataşament faţă de
persoanele care îl îngrijesc;
- În mica copilărie, dovedeşte o incapacitate totală de a
relaţiona şi de a colabora prin joc cu ceilalţi copii; şi mai târziu,
modul de relaţionare rămâne „imatur”;
- Se remarcă şi fenomene care pot fi calificate ca aberaţii
perceptuale şi de relaţionare (de pildă, cei cărora le place muzica,
reacţionează pozitiv la ritm sau manifestă abilităţi în a cânta la
instrumente muzicale sau chiar compun melodii de un anumit
nivel) ş.a.

d) Tulburări acţionale şi de comportament

- Acţiunile şi comportamentele autistului au frecvent un
caracter bizar şi stereotip;
- În privinţa stimulilor senzoriali, unii copii autişti sunt
hiposensibili, alţii hipersensibili, însă aceste
fenomene pot şi altera;
- Dintre acţiunile stereotipe, atrag
atenţia cele legate de rotirea braţelor,
învârtirea pe loc fără să ameţească şi mersul
pe vârfuri, uneori chiar cu mişcări graţioase (sunt şi cazuri care se
manifestă cu dificultăţi de mers şi o gestică neadecvată şi
dezorganizată);
- Copiii autişti manifestă o nevoie de somn redusă, reacţii
diminuate la durere şi frig, o modificare frecventă a dispoziţiilor,
fără să existe o cauză corespunzătoare etc.

e) Disfuncţionalităţile proceselor, însuşirilor şi

funcţiilor psihice
- Efectele negative ale autismului în planul senzorial şi al
comunicării se corelează cu celelalte anomalii şi disfuncţionalităţi
ce se produc în toate palierele activităţii psihice;
- Începând cu vârsta de 5-6 ani, unele simptome se pot
restrânge, în timp ce altele se agravează şi se extind;
- Copilul autist adoptă un joc de tipul celui al sugarului,
mai exact, de manipulare a obiectelor de joc cu degetele şi nu are
capacitatea de a acorda simbol jucăriei sau de a-şi propune un
scop pentru finalizarea acţiunii;
- Sunt capabili să-şi reamintească şi să reproducă (cei
care pot vorbi) expresii verbale auzite în diverse împrejurări,
versurile unor poezii, să recunoască o melodie ascultată după ce
percepe începutul ei, să recunoască o încăpere în care a fost cu ani
în urmă;
- Nu manifestă atenţie atunci când i se vorbeşte sau când
în jurul său se produc evenimente cu o anumită semnificaţie
pentru că nu înţelege sensul acestora şi nu surprinde simbolistica
lingvistică etc.

3. IPOTEZE ETIOLOGICE

În linii mari, se pot distinge trei moduri de abordare a etiologiei

autismului infantil:
a) Ipotezele conform cărora responsabili de apariţia
autismului infantil sunt, în exclusivitate, factorii
psihologici (psihogenetici). Copilul la naştere este sănătos
din punct de vedere biologic, iar simptomele apar ca
 urmare a unor traume psihologice sau a unui
comportament parental, de asistenţă şi îngrijire, inadecvat.
b) O altă ipoteză este cea somatică. Conform acesteia,
responsabile de declanşarea sindromului sunt anomaliile
somatice congenitale – endogene (genetice) sau exogene
(traumatice), neonatale sau postnatale.
c) Ultima ipoteză, cea mixtă, sugerează conjuncţia
dintre o fragilitate organică şi o îngrijire neadecvată a
copilului care, împreună, duc la apariţia simptomelor.
Imposibilitatea precizării cu exactitate, în toate cazurile, a
factorilor etiologici, creează supoziţia implicării şi a unor cauze ce
sunt tipice şi pentru alte categorii de handicap (boli infecto-
contagioase, traumatismele din timpul sarcinii şi ale naşterii,
cauze ereditare, anomalii ale creierului etc.).
O persoană care prezintă simptome de autism, trebuie
examinată de o echipă de specialişti (medic psihiatru, psiholog,
neurolog, logoped, consultant în probleme de educatie…).

4. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

Autismul este considerat un handicap ireversibil.

Studiile longitudinale arată că:
- o treime din autişti vor rămâne complet muţi şi
dependenţi;
- o a doua treime va avea un
limbaj redus şi o autonomie parţială;
- ultima treime va putea, la
vârsta adultă, să îndeplinească o muncă
regulată şi să aibă o viaţă semiindependentă.
Leo Kanner: nu există elemente predictive ale evoluţiei – el
insistă totuşi asupra cadrului de viaţă.

5. IMPORTANŢA INTEGRĂRII ŞCOLARE

- Educaţia este un drept esenţial al fiecărui

copil;
 - Procesul educaţional-
recuperativ trebuie conceput în mod diferenţiat;
- Modelul integrării are la
bază o filozofie bazată pe încrederea în copil şi
în capacităţile sale;
- Copilul autist are nevoie
de modelul semenilor lui normali, care sunt
pentru el cei mai buni pedagogi şi terapeuţi;
- Integrarea, dacă este elaborată şi condusă
pornind de la o pedagogie specifică, este cel mai puternic mod de
ameliorare a prognosticului pentru copiii autişti;
- Integrarea este o mişcare în dublu sens:
de la copilul autist spre lumea exterioară şi de la anturaj spre
copil; nu numai copiii trebuie să se adapteze ritmurilor şi
cerinţelor din grădiniţă, ci şi aceasta trebuie să se adapteze
individualităţii copiilor.

BIBLIOGRAFIE:

Gherguţ, A.; Neamţu, C. (2000). Psihopedagogie specială, Iaşi:

Ed. Polirom;
Ghiran, V.; Iftene, F. (1998). Aspecte de psihiatrie clinică şi
socială a copilului şi adolescentului, Cluj-Napoca: Ed. Genesis;
Preda, Vasile (coord.) (2000). Orientări teoretico-praxiologice în
educaţia specială, Cluj-Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană;
Vrăşmas, Traian (2001). Invăţământul integrat şi/sau incluziv,
Bucureşti: Ed. Aramis.

PROFESORI CONSILIERI:

LEVA DANA – Grădiniţa „Micul prinţ”, Cluj-Napoca;

SERESTELY IBOLYA – Grădiniţa