Evenimentele nvatarii-galperin

Diferitele tipuri de nvatare se desfasoara n conditii diferite, dar dincolo de acestea,

nvatarea prezinta sI caracteristici comune pentru toate tipurile, acestea primind denumirea de
evenimente.
Evenimentele care au loc pe parcursul a 4 faze succesive sunt:

1. faza de receptare-evenimentul initial trebuie sa fie o stare de atentie fata de stimulul

care duce la perceperea acestora. Perceperea permite individului sa diferentieze un
stimul de altul, sau partile lui de alte parti, apoi stimulul trebuie sa fie codificat. Deci
faza de receptare cuprinde: starea de atentie, perceperea, sI codificarea.

2. faza de nsusire: are loc evenimentul de nsusire ca atare prin implicarea

mecanismelor actionale ale activitatii nervos superioare.

3. faza de stocare-schimbarea produsa prin evenimentul nsusirii psihice stocata, pastrata

n memorie.

4. faza de actualizare: cunoaste formele de spontana, dezorganizata sI deliberata atunci

cnd readuce un eveniment special nvatat n raport cu rezolvarea unei probleme.
Actualizarea este implicata n fenomenul de transfer n nvatare atunci cnd
subiectului I se cere sa obtina o noua performanta ntr-un nou context.

Henri Wallon(1879-1962).
Psiholog francez
S-a ocupat de partea patologica a constiintei
Fost elev al Scolii Normale Superioare, i-si ia licenta in filosofie (1902), obtine
gradul de doctor in medicina (1908) cu teza delirul persecutiei (1909), publica o teza de
doctorat in litere, Copilul terbulent (1925) si fondeaza laboratorul de psihologie a
copilului, pe care il va conduce timp de un sfert de secol. Impreuna cu P.Langevin,
pregateste un proect de reforma a invatamantului care va inspira reformele ce aveau sa
urmeze. A manuit cu multa competenta in analiza psihologica metoda dialectica, fapt
prin care s-a indepartat de modul in care au privit copilul O.Decroly, M. Montessori si
chiar J.Piaget, el nefiind un psiholog al copilariei ci al copilului ce va devenii om,
interesat fiind de geneza functiilor si caracteristicilor psihice din copilarie pe plan
afectivo-social. A studiat in mod deosebit structurile si leziunile sistemului nervos al
copiilor debili mintali, sau motori, sau cu anumite infirmitati neuropsihice (1903-1910)
Sistemul sau de lucru a fost cel al comparatiei pentru a ajunge la explicarea
fenomenului uman.
H. Wallon, R. Zazzoi Ph. Malrieu au propus o periodizare a dezvoltrii psihice a
copilului care poate fi prezentat n modul urmtor :
Prima etap
(0 6/7 luni) este perioada formrii la copil a primelor mijloace emoionale de
comunicare cu omul matur. n primele 2 luni de via adultul este prezent ca un excitant
condiionat al unui numr limitat de reacii emoionale ale pruncului. Aproximativ la luna

a treia de via adultul devine factor de semnificaie emoional generalizat. Copilul

ncepe a avea trebuina ca omul matur s fie prezent alturi de sine n afara situaiilor
organice. Pe baza unei reacii emoionale pozitive generalizate la copil se formeaz o
poziie de un interes activ fa de adult.
Etapa a doua
(6/7 12 luni) este perioada emoional-motorie. La aceast vrsta comunicabilitatea
copilului atinge un nivel maximal. n cadrul.Comunicrii emoionale iniiativa trece de
partea micuului: el cere de la aduli atenie. Treptat copilul devine tot mai mult apt de a
manipula cu strile emoionale proprii, ceea ce este o argumentare n favoarea
dezvoltrii primelor premise ale controlului voluntar
Etapa a treia
(1 3 ani) se caracterizeaz prin mrirea independenei,autonomiei copilului, care vrea
s se asemene mai mult cu adultul. O semnificaie deosebit revine n aceast perioad
activitii practice cu obiectele. n acest timp micuul imit omul matur datorit dezvoltrii
limbajului, mersului.Datorit acestei imitri,copilul se evideniaz pe sine nsui din
anturajul social. Ctre vrsta de trei ani, dup H. Wallon, copilul descoper
independena Eu lui propriu.
Etapa a patra
Este numit personalism.Perioada dat(3 6/7 ani) ncepe cu desfurarea unui ir de
conflicte. Este vorba despre desfurarea unei crize n dezvoltare (criza de la 3 aniEu
singur) Dup aceast prim faz negativ urmeaz faza pozitiv a personalismului,
care, la rndul su ,se submparte n dou perioade. Prima perioad(ncepnd cu
vrsta de 4 ani) se caracterizeaz printr-o graie n comportare. Copilul devine pentru
sine obiect de cercetare.ns, copilul este orientat tot timpul la atitudinea omului matur
fa de sine. n perioadaa doua este caracteristic dorina copilului de a-i imita pe alii.
Etapa a cincea
(7 14 ani) procesul dezvoltrii personalitii, dup prerea lui Wallon, pare cu mult
mai srac. Copilul este mai mult orientat la mediul extern. nsuind experiena social. O
importan mare naceasa perioad au colectivele de copii, care determin formarea
personalitii. n decursul acestor ani copilul depinde multe situaii i relaii sociale, de
parc el s-a acomodat bine la acest mediu.Dup aceast perioad linitit urmeaz o
noucriz n dezvoltare, care ncepe o dat cu maturizarea sexual.
Henri Wallon subliniaz rolul societaii n dezvoltarea proceselor mintale, intelectuale
ale copilului. Personalitatea copilului este modelat de ctre societatea care l
nconjoar. El a lucrat pentru a stabili legtur ntre psihologie i marxism. Henri a
nteles relaia ntre dezvoltarea copilului i societa ii n care subiectul era supus diferitor
stimuli, subiectul umna era abordat nu ca un fenomen izolat, ci ca un tot ntreg.
Piaget i Wallon deseori discutau tematica ideilor sale, Piaget ncerca s gseasca un
echilibru ntre ideile sale i a lui Wallon. n timp ce Wallon considera c este mai
important sublinierea diferenelor ntre teorii.
n timp ce Piaget ncerca s gseasca structuri logice n dezvoltarea copilului, care
subliniaz trecerea continu de la o etap la alta, Wallon sublinia importan a rela iilor
umane n dezvoltarea copilului. Wallon susinea c exist o unitate nu numai ntre
etape, dar, de asemenea, n cadrul fiecrei etape n sine. Pentru Wallon Piaget era doar
un focar de idei i numai, dndui o caracteristic ca fiind o interpreta ie a ideilor
individualiste i egoiste a lui Rousseau, unde practica sociala este apreciat negativ.
Practica lui Wallon are mult n comun cu ideile lui Vigotsky, ambii fiind influen a i de
marxism i utilizau materialismului dialectic pe parcursul activit ii lor. Wallon, ca i
Vigotsky, punea un accent puternic pe rolul limbajului ca factor a dezvoltarii copilului

Henry ofer cititorului o idee important a ceea ce o psihologie marxist ar putea arata
ca. O psihologie unde nu putem nelege geneza individului fr a pune un puternic
accent pe formele sociale i culturale, care face posibil acest lucru.

TEORIA DEZVOLTARII PERSOANEI

(Henri Wallon: 1879 1962)
1. CARACTERIZARE GENERALA:
H. Wallon este, dupa aprecierea lui R. Zazzo, psihologul copilariei, deoarece el si-a
propus, deliberat, ca tinta, aceasta varsta. Maniera sa de a aborda copilaria este singulara: el a
avut ambitia exhaustivitatii, a trecerii dincolo de perspectiva parcelara. El s-a interesat in mod
egal de dezvoltarea cognitiva, afectiva, biologica si sociala a copilului, atat sub aspectul
normalitatii cat si al patologicului. Analiza comparativa multidirectionala pe care a practicat-o ca
metodologie s-a bazat pe doua directii concomitente: comparatii interne (la nivelul aceleasi
varste, intre copii cu dezvoltare normala si cei cu anumite particularitati ale dezvoltarii, sau intre
cei cu dezvoltare normala si cei cu dezvoltare patologica); comparatii externe (intre varste: copil
adult, sau relatii diferite: copil maimuta si copil om primitiv). Analiza comparativa
(sustinuta de observatie si teste) a fost in egala masura sansa si nesansa teoriei sale. Sansa
pentru ideile de pionerat pe care i le-a permis (unele, anticipari exceptionale ale unor rezultate
extrem de recente si actuale), nesansa pentru imposibilitatea ca rezultatele obtinute cu o astfel
de metodologie sa fie luate in calculul practicienilor experimentalisti.
2. TEZE PRIVIND ONTOGENEZA:

Ontogeneza este o constructie progresiva prin care se realizeaza integrarea, in diferite

raporturi, a doua functii psihice fundamentale: a) afectivitatea (dimensiunea centripeta a
psihismului, legata de sensibilitatea interna, orientata si implicata in edificarea
subiectului psihic prin autoreflectare. Ea este raspunzatoare de constructia persoanei
cine sunt?) b) inteligenta (dimensiunea centrifuga, legata de orientarea externa a
individului, de actiunea acestuia asupra mediului inconjurator in tentativele sale
adaptative. Ea este implicata in cristalizarea obiectului psihic ce este, cum fac?).

Dezvoltarea ontogenetica este stadiala. Fiecare stadiu se constituie intr-un ansamblu

original de conduite, caracterizate printr-un tip particular de ierarhie realizat intre cele
doua functii: afectivitatea si inteligenta.

Constructia stadiala ontogenetica este guvernata de trei legi: a) Legea alternantei

functionale un stadiu cu o dominanta centrifuga va fi urmat de unul cu orientare
centripeta; b) Legea preponderentei functionale - in fiecare stadiu una din cele doua
functii va fi preponderenta, fara a opri dezvoltarea celeilalte; c) Legea integrarii
formele corespunzatoare stadiilor anterioare nu dispar, ci se subordoneaza noilor achizitii
ale fiecarei functii.

Cele cinci stadii ontogenetice sunt: a) stadiul impulsiv si emotional (1 -12 luni); b) stadiul
senzorio motor si proiectiv (1 -3 ani); c) stadiul personalizarii / personalismului (3 -6
ani); d) stadiul categorial (6 11 ani); e) stadiul adolescentei (11 16 ani).

Progresul realizat de copil in fiecare stadiu sprijina achizitiile functiei alternative.

Trecerea de la un stadiu la altul este discontinua prin continutul dominant (afectivitate /

inteligenta), fiind caracterizata de un fenomen de clivaj, de intrerupere. Prin
complexitatea rezultata se asigura insa unitatea procesului. Astfel, ontogeneza poate fi
caracterizata ca fiind, in ansamblul sau, o unitate in discontinuitate.

Esentiala in dezvoltarea ontogenetica este textura sociala care apare ca liant si mediator
intre necesitatile si posibilitatile copilului si logica lumii fizice care reclama si stimuleaza
adaptarea.

3. CONCEPTE FUNDAMENTALE:

Emotia: emotia este privita de Wallon ca fiind jonctiunea dintre biologic si social, dintre
fiziologic si psihologic. Reactia afectiva, prezenta inca de la nastere, devine maniera
privilegiata de comunicare. Ea este interna si externa in acelasi timp, fiind expresia
impresiei. Fiziologicul (placerea, durerea, foamea, etc.) capata prin afect grai si forma
psihologica, facand ca ceea ce este resimtit in interior sa fie vizibil din afara. Emotia
activeaza socialul din jurul copilului. Ea leaga natura nou nascutului de cultura
(mediul socio familial), fiind primul program ontogenetic functional comprehensibil
reciproc.

Miscarea: valoarea sa psihologica interrelationala este deosebita deoarece primele

miscari ale bebelusului sunt investite cu semnificatie expresiva de catre anturajul social,
intarite si selectate. Miscarea devine forma de expresie si mijloc de actiune asupra
semenului adult. Miscarile, integrate in posturi, sunt, in acelasi timp, actiune si expresie.

Imitatia:particularitatea imitatiei primare este ca reprezinta o acomodare la celalalt, un

ecou motric, un mimetism, o contagiune. Desi aparute doar in prezenta modelului, ele
nu se adreseaza acestuia, ci sunt necesitatile personale ale copilului. Aceasta forma
primara este in fapt samburele esentei psihice reconstructie, reflectare a realitatii.

Cadrul social: acesta poate fi discutat pornind de la distinctia dintre grup si mediu.
Grupurile determina locul si rolul fiecaruia intr-o constelatie de indivizi. Mediul trimite la
ansamblul circumstantelor fizice, sociale, ideologice care modeleaza viata grupurilor.

4. STADIILE ONTOGENEZEI:
A) Stadiul impulsiv (0-3 luni) si emotional (3 -12 luni):

0 3 luni: la nastere si pana in jurul sfarsitului primului trimestru al vietii postnatale,

dominanta este cea a impulsivitatii motrice. Deoarece satisfacerea necesitatilor sale nu
este automata, ca in stadiul intrauterin, atunci cand apare starea de necesitate (foame,
caldura, protectie) si de insatisfactie, copilul reactioneaza prin descarcari si activari
musculare. Aceste reactii impulsive devin repede expresie deoarece anturajul le intareste
prin satisfacerea trebuintelor reclamate. Aici este baza viitoarelor atitudini si mimici
comunicative tot mai complexe.

3 12 luni: substadiul emotional se caracterizeaza prin preponderenta expresiilor

emotionale care devin mijlocul dominant de relationare cu anturajul. Ca prime semne
observabile ale vietii psihice si supuse modelajului social, ele sunt principalul mecanism
organizator al psihismului infantil. Gratie experientelor emotionale (proprii si ale
anturajului) copilul isi cristalizeaza o forma globala de reprezentare a situatiilor ceea ce-i
permite anticiparea. Emotia, afirma Wallon, este o prima forma de intelegere si
diferentiere.

B) Stadiul senzorio motor si proiectiv (1 -3 ani):

1 2 ani: reactiile circulare sunt expresia ralierii miscarilor copilului la datele senzoriale
si excitatiile provocate de mediu. Senzorio motricitatea, ca tip de activitate dominanta,
se dezvolta in doua directii independente, dar complementare: a) activitatea
manipulatorie de explorare care este baza pentru inteligenta practica, prin actiune si b)
activitatea postual imitativa, forma primara a inteligentei discursive ce se va instala
odata cu aparitia functiei semiotice / simbolice (limbaj, imagine mentala).

3 ani: in al treilea an se face trecerea de la actele motorii la reprezentare. Saltul este

mijlocit prin actele imitative (copilul mai mult mimeaza decat vorbeste) ca forme de
prezentare. Imitatia sustine interiorizarea, forma sa amanata (in absenta modelului) fiind
deja o evocare, un raport de substitutie a ceea ce a fost candva prezent.

C) Stadiul personalismului (3 6 ani): acest stadiu este o etapa centrala in stadialitatea

walloniana, fiind la intersectia a doua faze importante in devenirea personala: constructia
persoanei si dimensiunea sa instrumentala. Este marcat de exprimarea constiintei de sine a
copilului, rezultata din parcurgerea constientizarii corporalitatii proprii si a diferentei sale sociale
fata de altii. Raportul sine altii este complex si multifazic in acest stadiu.

3 4 ani: perioada de opozitie, afirmarea autonomiei ca premisa a personalitatii (ex. Eu

fac, Eu spun, Nu vreau)

4 5 ani: perioada gratiei, a seductiei, cautarea aprobarii, a validarii sociale. Ca urmare,

copilul cauta sa seduca, sa fie in centrul atentiei, narcisismul il domina.

5 6 ani: perioada imitativa a rolurilor de tip adult, de pe pozitii de adultism (un

amestec de rivalitate si admiratie fata de adult).

D) Stadiul categorial (6 11 ani):

6 9 ani: se produce o repozitionare a intereselor: de la cele fata de sine catre cele

orientate spre exterior. In acest substadiu precategorial asistam la o diminuare a
sincretismului (amestec, nediferentiere in cunoastere). Raportarea functionala la realitate
(la ce serveste, de ce este bun si ce face ceva sau cineva) este inlocuita cu cea categoriala,
in forma sa concreta insa.

9 11 ani: substadiul categorial incepe printr-o activitate comparativa de diferentiere si

extragere a asemanarilor si deosebirilor dintre obiect si situatii. Categorizarea abstracta
isi face treptat loc. Are loc o dubla decentrare, intelectuala si socioafectiva si sub
impulsul unui nou context socio cultural, scoala.

E) Stadiul adolescentei: modificarile fiziologice si cele ale schemei corporale sunt punctul de
start al crizei pubertare centrata pe sentimentul schimbarii. Revine in prim plan o noua faza de
opozitie prin care exigentele constructiei persoanei (trebuinta centripeta) se fac simtite. Grupul
de covarstnici este atractiv, cu autoritate, dimensiunea polivalenta a personalitatii fiind exersata
de acest nou anturaj. In plan intelectual, gandirea conceptuala permite unificarea reprezentarilor
insularizate bazate pe interese concrete, specifice stadiilor anterioare. Se face saltul de la
reprezentarea atomista a realitatii spre cea a legilor si integrarilor succesive. In planul
constructiei personale, incepe armonizarea asperitatilor prin integrarea planurilor: cognitiv,
afectiv, social.1[6]