 COGNITIVISM :

În psihologie , cognitivismul este un cadru teoretic pentru înțelegerea minții care a dobândit credință
în anii '50. Mișcarea a fost un răspuns la comportamentism , despre care cognitivistii au spus că au
neglijat să explice cogniția . Psihologia cognitivă și-a derivat numele din latinescul cognoscere ,
referindu-se la cunoaștere și informație, astfel psihologia cognitivă este o psihologie de procesare a
informației derivată în parte din tradițiile anterioare ale investigării gândirii și rezolvării problemelor. În
general, cognitiviştii acordă o mare importanţă proceselor mentale în orice tip de învăţare.
Conform perspectivei cognitive esența învățării este reprezentată de abilitatea organismului de a-și
reprezenta mental evenimentele lumii externe și de a opera cu aceste reprezentări mentale mai degrabă
decât cu elemente concrete ale realității.
Înțelesul învățării cognitive se referă la toate acele activități implicate în achiziția,
procesarea, organizarea și utilizarea cunoștințelor, cu alte cuvinte toate acele abilități asociate cu
gândirea și cunoașterea. Paul Popescu-Neveanu preciza la rândul său, că învățarea cognitivă este
activitatea de asimilare sau însușire a cunoștințelor și operațiilor intelectuale de învățare, de constituire a
unor sisteme cognitive și structuri operaționale conforme cu obiectul de studiu.
Principiile de proiectare de natură cognitivistă promovează ideea conform căreia cunoștiințele se
structurează după anumite reguli și există anumite paternuri în modul de receptare și structurare a
conceptelor. Adepții acestei paradigme văd cunoștințele ca pe niște structuri profunde, relaționate unele
cu altele. Ca urmare, din această perspectivă, se modifică radical și rolul cadrului didactic care trebuie să
descopere schemele cognitive de care dispune studentul pentru a reactiva o serie de
cunoștințe sau informații considerate a fi utile în accesarea noilor informații. Un rol important revine
exemplelor alese, care trebuie făcute cu maxim de profesionalism, deoarece de acestea depinde modul în
care se formează reprezentările despre anumite fenomene.
Ca urmare, în abordarea cognitivă a învățării accentul cade asupra cunoștințelor, învățarea fiind un
proces activ în care cel care învață este mai puțin ”primitor” de cunoștințe și mai mult ”căutător” de
informații. Se urmărește ca cel care învață să devină un expert fiind și principalul agent al învățării.
Contribuții la teoria cognitivă au avut și unii predecesori cum ar fi J. Piaget care a demonstrat pe baza
observațiilor făcute asupra intelectului copiilor de diferite vârste, că acțiunile mentale, operațiile mentale
se nasc din interiorizarea acțiunilor reale. Piaget subliniază rolurile asimilării și acomodării, precum și
traseul interiorizării acțiunilor și înțelege învățarea ca asimilare informațională, succedată de
acomodare sau restructure operațională, ceea ce duce la echilibrare. Această teorie a învățării se
desprinde din teoria psihogenezei operațiilor intelectuale, formulată de autor și vizează în principal
următoarele două aspecte: schimbările cognitive ce apar odată cu evoluția copilului și a factorilor
responsabili pentru aceste schimbări.

BIBLIOGRAFIE:
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-oradea/psihologia-educatiei/eseuri/teoria-
cognitivista-grade-b/3167887/view