PSIHOLOGIA ÎNVĂTĂRII TEORIILE ÎNVĂTĂRII

PSIHOLOGIA ÎNVĂTĂRII

TEORIILE ÎNVĂTĂRII

1. Notiunea de învătare: definire, sens 17317l1115r uri. Evenimentele învătării

2. Teorii ale învătării:

a) Teorii asociationiste: I.P.Pavlov, E. Thorndike, B.F.Skinner

b)Teorii cognitive: J.Piaget, Jerome S.Bruner, D.P.Ausubel sI F.Robinson

c) Teoriile actiunii

-Teoria operational-dinamică-P.I.Galperin

1. Notiunea de învătare: definire, sens 17317l1115r uri. Evenimentele învătării

Învătarea îzvorăste din necesitatea legitimă a omului de a se informa iar dezvoltarea psihică este pregăti
învătare (vezi mecanismul dezvoltării psihice sI forta sa activatoare).

În literatura de specialitate se consemnează pentu notiunea de învătare două acceptiuni: una extinsă prin car
se cuprindă toate formele sI modurile de învătare sI o alta, mai restrânsă care se referă numai la învătarea scolară.

În prima acceptiune, învătarea este procesul prin care se achizitionează experiente noi, se formează capacităti
permit individului să rezolve situatii problematice, care înainte nu puteau fi solutionate, îl ajută să optimizeze relatiile

Esenta învătării constă în:

-asimilarea, achizitionarea, dobândirea, însusirea continutului învătării care este reprezentat de: notiuni, concepte
operatii, structuri cognitive, modele afective, atitudini, sisteme de valori, reactii comportamentale, sociale, etc.;

-asimilarea unui nou continut care va spori resursele rezolutive ale individului în vederea unei mai bune adaptări.

Sunt rezultate ale învătării numai acele modificări de comportament care:

-au loc în sistemul nervos central;

-se păstrează sI după ce stimulul dispare;

-sunt proprii individului sI se bazează pe interactiunea maturizării organismului cu activitatea de învătare.

• Acceptiunea restrânsă a conceptului vizează învătarea de tip scolar care este forma dominantă de activitate
instructiv-educativ, acoperă întreaga perioadă a scolaritătii individului sI urmăreste transformarea cunostintel
deprinderilor din continuturi cu caracter normativ, în fapt psihologic concret, sau cu alte cuvinte în achizitii ale per

Evenimentele învătării

Diferitele tipuri de învătare se desfăsoară în conditii diferite, dar dincolo de acestea, învătarea prezintă
comune pentru toate tipurile, acestea primind denumirea de evenimente.

Evenimentele care au loc pe parcursul a 4 faze succesive sunt:

1. faza de receptare-evenimentul initial trebuie să fie o stare de atentie fată de stimulul care duce la perce
Perceperea permite individului să diferentieze un stimul de altul, sau părtile lui de alte părti, apoi stimul
codificat. Deci faza de receptare cuprinde: starea de atentie, perceperea, sI codificarea.

2. faza de însusire: are loc evenimentul de însusire ca atare prin implicarea mecanismelor actionale ale a
superioare.

3. faza de stocare-schimbarea produsă prin evenimentul însusirii psihice stocată, păstrată în memorie.

4. faza de actualizare: cunoaste formele de spontană, dezorganizată sI deliberată atunci când readuce un ev
învătat în raport cu rezolvarea unei probleme. Actualizarea este implicată în fenomenul de transfer în învă
subiectului I se cere să obtină o nouă performantă într-un nou context.

Deosebit de utilă este reactualizarea deprinderilor intelectuale care vizează operatii simbolice privind clasif
de reguli, rezolvarea de probleme.

2. Teoriile învătării

a) Teoriile asociationiste sau teoriile stimul-răspuns

I.P.Pavlov a demonstrat că prin coincidenta repetată a doi stimuli se produc în scoarta cerebrală legă
Experiementele sale s-au făcut pe câine pe care I-a învătat să răspundă prin salivare la sunetul unui metronom
învătare, conditionare a constat în aparitia de fiecare dată a sunetului metronomului care prin experiment se va trans
conditionat. Dacă initial răspunsul salivar a apărut numai atunci când câinele a văzut praful de carne a fost declans
sunetul metronomului.

Obtinut în aceste conditii, răspunsul salivar a fost considerat răspuns conditionat.

Teoria lui E.Thorndike aplicată în educatie sI în problemele sociale este cunoscută sub denumirea de psihol
sau conexionism.

După behavioristul THORNDIKE atât la animale cât sI la om, învătarea se realizează prin selectare sI conexi
obtinerii unor satisfactii plăcute. Astfel în 1911 a arătat că unele răspunsuri sunt învătate nu numai fiindcă sun
conexiune stimul-răspuns existentă, ci fiindcă sunt motivate în functie de succesul sau insuccesul realizat. Aceast
legea efectului sI a constituit punctul de plecare al cercetărilor unui alt tip de învătare numit conditionare operantă sa
al cărei fondator este psihologul B.F. Skinner.

B.F.Skinner a creat un nou tip de reflex instumental sau operant sI a acordat un rol deosebit întăririi. Auto
două tipuri de reflexe conditionate:

-reflexe de tip S în care întărirea este conditionată de aparitia unui stimul sI;

-reflexe de tip R în care apare un răspuns pentru a determina întărirea. Litera R este flosită tocmai pentu
asupra termenului întărire (reinforcement). Orice stimul este un întăritor dacă sporeste probabilitatea ca reactia pre
apară sI în viitor. Conditionarea de tip R a fost denumită conditionare operantă.

b) Teoriile cognitive

Teoriile cognitive ale învătării consideră că aceasta depinde de cuostinte care oferă subiectului material pentr
reguli de elaborare a informatiei, norme, reguli de conduită.

J. Piaget sI colaboratorii săi de la Centrul de epistemologie genetică de la Geneva au studiat învătarea struc
copil . Structurile logice se construiesc de-a lungul stadiilor dezvoltării intelectului timp în care subiectul se găs
situatii sI activităti spontane dar sI organizate. J. Piaget consideră că învătarea poate accelera sau încetini dezvoltarea
în nici într-un caz învătarea nu aduce după sine dezvoltarea asa cum afirma L.S. Vâgotski, însă linia principală a
determinată de legile sale proprii: pregătirea, devenirea, asimilarea sI perfectionarea continuă a operatiilor logice
formală, superficială, învătarea trebuie să se adapteze la nivelul respectiv de dezvoltare.

Jerome S. Bruner subliniază dependenta dezvoltării intelectuale de ambianta culturală determinată adică de ce
îi oferă ca mijloace de actiune, de reprezentare imaginativă, de simbolizare sI comunicare. Aceste trei categor
enactivă, iconică sI simbolică intervin succesiv în ontogeneză ca modalităti caracteristice pentru un anumit stadiu al d

Privind dezvoltarea intelectuală, Jerme Bruner subliniază că la fiecare stadiu de dezvoltare copilul are un m
privi lumea înconjurătoare sI de a sI-o explica. Pornind de aici învătarea trebuie să se bazeze pe principiul că orice
prezentată corect sI folositor copiilor potrivit modului lor de gândire.

Pentru David. Ausubel sI Robinson, învătarea trebuie prezentată de pe pozitia principalelor forme existe
anume:
-învătarea prin receptare;

-învătarea prin descoperire,

-învătarea constientă

-învătarea mecanică.

Învătarea notiunilor în scoală este privită ca un proces constient sI stadial, expresie a unitătii logicului c
Însusirea notiunilor trebuie să se facă de la simplu la complex, urmând etapele:

-denumire notională,

-însusirea notiunii,

-formarea sI însusirea de propozitii,

-rezolvarea de probleme,

-creativitatea.

Rezultatul acestui demers este o structură cognitivă, care odată constituită se ordonează sub forma unei piram
bază va avea elementele particulare, de detaliu sI cu cât ideile vor fi mai generale, cu atât se vor afla mai spre vârf.

D.Ausubel sI F. Robinson arată că există 3 stadii calitativ diferite în dezvoltarea cognitivă:

-perioada prescolară (preoperatională);

-scoala elementară (concret-operatională);

-vârsta adultului (nivelul abstract)

Fiecare stadiu este marcat de un mod particular, specific de utilizare a experientei. Modelul învătare-pă
transfer propus de cei doi autori înfătisează o structură integrată de evenimente, structură ce se poate regăsi în proce
la cel prescolar până la finalul studiilor universitare.

c) Teoriile actiunii ale învătării

Teoria operational-dinamică are la bază cercetările piagetiene dezvoltate îndeosebi de P.I.Galperin care sust
operatiilor mentale parcurge în special la vârsta scolară mică următoarele faze:

-etapa de orientare;

-etapa actiunii reale (actiunea se execută cu ajutorul materialului concret);

-etapa verbalizării;

-etapa interiorizării

În fiecare etapă se elaborează anumiti indicatori pentru fiecare parametru sI astfel se pregătesc conditiile pe
etapa următoare.

Orientarea dominantă a acestei teorii este concretizată în promovarea modelului activ al învătării bazat p
explicative pentru progresul real dintre orientare sI executie, dintre elementele cognitive, afective sI atitudinale, din
sI sociogeneză.