1 ARGUMENT –Stimularea expresivității emoționale

Prezenta lucrare de disertație se dorește a fi o încununare a

studiilor mele privind strategiile inovative din educație.
Tema acestei lucrări se numește Stimularea expresivității
emoționale prin povești la vârsta școlară mică.
Activitatea didactică în învățământul primar implică foartă multă
atenție, afecțiune și apropiere de copii.
Principalele laturi ale dezvoltării copiilor sunt latura cognitivă,
latura afectivă și latura psihosocială. Pentru fiecare dintre aceste
laturi de-a lungul timpului s-au conceput strategii educative cât mai
potrivite, care să ia în considerare pe de o parte, disponibilitățile
copilăriei, și pe de altă parte, cea mai bună conducere a vieții
copiilor, în acord cu cerințele societății.
Această disponibilitate foarte timpurie la relație cu ceilalți
oameni și receptivitatea deosebită la stimulările din partea lor
reprezintă premise excepționale pentru dezvoltatea sa psihică
generală.
Aceste manifestări ale copiilor trebuie întâmpinate de către
anturaj cu acceptare, încurajare, dirijare, stimulare permanentă,
pentru a ajunge la dezvoltarea deplină a ființei umane, adică pentru
a deveni activă, autonomă și independentă.
Vârsta școlară mică este cea mai emoționantă și plină de
curiozitate perioadă a vieții fiecărei persoană în parte.
Copiii se regăsesc în personajele descoperite în poveștile citite și
dramatizate la școală sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice,
dar și în familie. Prin povești, ei își dezvoltă limbajul atitudinea,
comportamentul și stările emoționale.
Aceste noțiuni voi încerca să le descriu pe parcursul acestei lucrări
de disertație.

1
 CAPITOLUL I: Vârsta şcolară – perioada de dezvoltare a
şcolarilor mici, punct de plecare în formarea personalităţii
elevilor
În decursul activității sale din timpul vieții, omul trebuie să
recepționeze, să stocheze, să prelucreze și să tranforme informația.
Pentru aceasta are nevoie de mecanisme senzorial-perceptive,
mnezice, logic-raționale. Ele se structurează într-o adevărată
arhitectonică cognitivă ce cuprinde:
-procese psihice senzoriale, de recepție a informației și
transformare a ei în fapt psihic: senzații, percepții și reprezentări;
-procese și activități psihice cognitive superioare, de prelucrare a
informației și de susținere a întregului ansamblu psihic: gândirea,
imaginația, memoria și limbajul.
Până la intrarea în şcoală, activitatea copilului se reduce numai la
a face ceea ce îi procură plăcere. Spre sfârşitul ciclului primar
elevul este capabil de un efort susţinut, dozat şi previzibil în care se
impune propria sa voinţă. E. Verza consideră că „efortul voluntar îl
face pe copil să fie mai atent la comportamentele sale şi ale altora,
să se autoevalueze corect în raport cu alţii, să devină mai
independent în conduitele sale”.1
Elevii de vârstă școlară mică sunt ambițioși și au curajul de a
acumula cât mai multe informații care îi ajută să își contureze
comportamentul, atitudinile față de colegi, familie, școală și mediul
social unde cresc și învață.
Activitatea de învăţare reflectă personalitatea în formare a
copilului de vârstă şcolară mică. Noua formă de activitate a
copilului (învăţarea) şi noul lui statut şi rol de elev ridică pe o
treaptă nouă, superioară, procesul de cristalizare a personalităţii,
ceea ce se exprimă printr-o serie de atitudini pozitive şi prin
manifestări exterioare mai controlate.
Dezvoltarea cognitivă se referă la liniile de evoluţie ale proceselor
şi funcţiilor cognitive/intelectuale.

1
Verza,E., Psihologia vârstelor,București, Editura Hyperion,1993,p 34

2
 Intelectul reprezintă totalitatea proceselor, funcţiilor şi
activităţilor psihice care fac posibilă cunoaşterea, în timp ce
inteligenţa este definită ca o aptitudine generală care face posibilă
adaptarea la mediu în situaţii foarte variate.
Procesele psihice cognitive înglobează: senzații, percepții,
reprezentări, gândire, memorie, imaginație, limbaj.
Legătura informațională dintre individ și mediul său este realizată
prin intermediul proceselor psihice senzoriale începând de la vârsta
mică până la maturitate.
1.1.Dezvoltarea proceselor și a reprezentărilor senzoriale la
vârsta mică școlară.
Vârsta școlară mică este considerată perioada cuprinsă între 6-7
ani și 11 ani care mai este cunoscută sub denumirea de stadiul
operațiilor concrete sau stadiul concret operațional.
În perioada școlară mică, operativitatea gândirii crește pe
planurile figurative, simbolice, semantice și de acțiune la nivelul
claselor, relațiilor și sistemelor și mai puțin mai încet la nivelul
transformărilor și al implicațiilor.
,,Curiozitatea iradiază mai profund în lumea interrelațiilor dintre
esență și aparență. Curiozitatea are perioade de activare specifică.” 2
Școlarul mic operează cu ceea ce este real, cu ceea ce este prezent
și nu cu ceva posibil, cu sensuri concrete.
Elevii se mândresc cu colectivul clasei lor. Solidaritatea care îi
unește pe aceștia se manifestă uneori în egală măsură și împotriva
adulților.
Senzaţiile şi percepţiile se dezvoltă atât în plan calitativ cât şi
cantitativ, cresc în precizie şi complexitate şi determină o
îmbogăţire a bagajului experienţial.
Senzația reprezintă procesul psihic de receptare și prelucrare a
stimulilor din mediul extern sau intern cu ajutorul unor analizatori
specializați în vederea elaborării unei imagini senzoriale cu efect
adaptativ.

2
U.,Schiopu,E.,Verza, Psihologia vârstelor,Ciclul vârstelor, p.183

3
 Percepția se definește ca proces psihic de prelucrare și
interpretare a informației senzoriale sub forma unei imagini cu sens
pentru subiect. Conținutul informațional al percepției îl constitue
însușirile obiectelor și fenomenelor luate în asamblul lor unitar și
integrat.
Reprezentările se desprind de obiect, subiectul ajungând să
opereze cu imagini schematice, precursoarele conceptelor. Prin
evoluţia limbajului, imaginii i se asociază o denumire, ceea ce îi
sporeşte atât gradul de generalitate cât şi caracterul manevrabil,
operaţional. Copilul îşi dezvoltă odată cu progresul său intelectual
şi capacitatea de a argumenta, deşi rămâne pentru scurt timp în
lumea concretă.
,,Aceasta se traduce în posibilitatea de a distinge un obiect vizat de
condițiile în care se poate ajunge la el.”3
1.2. Dezvoltarea gândirii și limbajului la vârsta școlară mică
Gândirea este un proces de maximă complexitate prin care se
realizează saltul calitativ al activității de cunoaștere de la particular,
accidental la general, esențial, necesar, de la simpla constatare a
existenței obiectului la interpretarea și explicarea lui cauzală.
,, Gândirea reprezintă un stat major al sistemului psihic uman,
deoarece orientează, conduce, valorifică maximal celelalte procese
si funcţii psihice, implicând în procesul cunoaşterii toate
mecanismele de ordin cognitiv, afectiv-motivaţionale şi volitiv-
reglatorii” .4
Ea presupune o succesiune de operații care duc la dezvăluirea
unor aspecte importante ale realității și la rezolvarea anumitor
probleme și antrenează toate celelalte procese, funcții,
disponibilități pentru a trece de la aparență la esență, de la formă la
fond, de la concret la abstract.
În concepția lui J. Piaget,5 dezvoltarea gândirii în stadiul
operațiilor concrete prezintă următoarele caracteristici:

33
Cosmovici,A, Psihologie școlară,p.56, 1996
4
Neveanu, P.P. Dicționar de psihologie,1978,p.302
5
Piaget,J, Psihologia copilului, p.55

4
 -mobilitatea crescută a structurilor mentale permite copilului
luarea în considerare a diversității punctelor de vedere; faptul se
datorează cristalizării operațiilor mentale care au la bază achiziția
reversibilității: copilul poate concepe că fiecărei acțiuni îi
corespunde o acțiune inversă care permite revenirea la starea
anterioară.
-în baza operaționalității crescânde a gândirii, pasul spre logicitate
este făcut și prin extinderea capacității de conservare a invarianților
-această achiziție permite saltul de la gândirea de tip funcțional la
cea de tip categorial.
-se dezvoltă operațiile de clasificare, incluziune, subordonare,
seriere, cauzalitate.
-se dezvoltă raționamentul cauzal, copiii încearcă să înțeleagă, să
examineze lucrurile în termeni cauzali-ceea ce diferențiază acest
prim stadiu logic de următorul este faptul că operațiile mentale
rămân dependente și limitate de continutul pe care îl pot prelucra
materialul concret
-astfel se explică și caracterul categorial-concret (noțional) al
gândirii școlarului mic; în stadiul următor se va completa și
desăvârși procesualitatea cognitivă prin apariția formelor
categorial-abstracte (conceptele).,,Gândirea depășește datul
perceptiv și își subordonează percepția. În cazul preșcolarilor,
gândirea intuitivă, este subordonată percepției.”6 Gândirea intuitivă
este un fel de constatare care rămâne centrată pe stările de moment
ale lucrurilor și fenomenelor, fiind dependentă de un punct de
vedere și de poziția pe care o are subiectul față de elementele
realității.
Limbajul este un proces de comunicare ce cuprinde emițătorul,
codul, canalul de comunicare, mesajul, receptorul ca etapă sintetică
și conexiunea inversă sau feedback-ul.

Crețu,T,. Psihologia vârstelor,. Iaşi: Editura Polirom. 2009 p.33

7
Ciofu,C., Interacțiunea părinți-copil, București: Editura Științifică și
Enciclopedică,1989.p.9

5
 ,,Limbajul verbal are o structura lingvistică de bază alcatuită
dintr-un sistem ierarhic bazat pe sunete simple, reunite în cuvinte și
fraze.”7
Limbajul reprezintă o dimensiune esențială a adaptării, fiind
implicat în întreaga viață psihică a copilului și a adultului. Unii
copii sunt receptivi și se adaptează ușor, alții stabilesc cu greu
relații cu colegii și cu cadrul didactic și sunt, desigur și copii care
nu recunosc o autoritate în persoana cadrului didactic.
,,Limbajul verbal reprezinta mult mai mult decât un mijloc de
comunicare. El reprezintă elementul de bază in ordonarea
experienței. Folosind adecvat limbajul verbal copilul poate să
transmită necesitățile lui biologice, să atragă atenția, să controleze
comportamentul lui și al celorlalți.”8
Limbajul permite copilului să-și exprime sentimentele, nevoile.
trăirile; îl ajută să se cunoască pe el și pe cei din jur.
Pedagogul Jean Piaget susținea că ,,limbajul nu este în
dependență socială, afirmând că pentru formarea inteligenței
limbajul nu este decisiv”.9
În primii ani de școală se dezvoltă atât limbajul oral cât și cel
scris. În ceea ce privește limbajul oral, una dintre laturile lui
importante este conduita de ascultare. În cursul vârstei școlare mici
se formează capacitatea de citit-scris și aceasta impulsionează de
asemenea, progresele limbajului. Lecturile literare fac să crească
posibilitățile de exprimare corectă. Se însușeste fondul principal de
cuvinte al limbii materne care ajunge să numere spre sfârșitul
acestei perioade la aproape 5000 de cuvinte dintre care tot mai
multe pătrund în limbajul activ al copilului.
,, Este important deci, şi aceasta este o chestiune capitală, să
determinăm rolul percepţiilor în evoluţia intelectuală a copilului, în

78
idem7
89
Piaget,J, Psihologia copilului,Editura Cartier,București 2005,p 57

6
raport cu rolul acţiunii sau al operaţiilor care derivă din ea în cursul
interiorizărilor şi structurărilor ulterioare.”10
Copiii se obișnuiesc ca prin limbaj să-și planifice activitatea, să
exprime acțiunile ce le au de făcut, ordinea în care vor lucra. Toate
acestea vor influența nu numai asupra perfecționării conduitei
verbale, ci și asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la
formarea capacității micilor școlari de a raționa, de a argumenta și
demonstra.
1.3.Specificul afectivității la vârsta școlară mică
Statutul de școlar face ca la această vârstă copilului să i se
rezerve atât în cadrul familiei, cât și printre ceilalți copii o nouă
poziție, caracterizată prin însemne exterioare si semnificații sociale
distincte.
Conform Dicționarului de psihologie, ,,afectivitatea este
proprietate a subiectului de a resimţi emoţii şi sentimente și
reprezintă ansamblul proceselor, stărilor şi relaţiilor emoţionale
sau afective. În contextul oricărui fenomen emoţional se disting:
modificări organice şi vegetative secundare (în raport cu funcţiile
biologice primare ale pulsului, secreţiilor lacrimare etc.);
comportamente motorii afective desfăşurate sau numai schiţate);
trăiri subiective de un anumit grad de complexitate şi avînd o
anumită semnificaţie pentru persoana care le încearcă.”11
,,Contextul învățării emoțional–afective semnifică coprezența
lucrului educativ cu emoție discretă, implicând o stare de reflecție
de feedback autoevaluativ.”12
Asupra afectivității școlarului mic își pun amprenta atât
sarcinile de învățare propriu-zise cât și relațiile interpersonale din
cadrul colectivității școlare. Se dezvoltă astfel atât emotiile si
sentimentele intelectuale precum și sentimentele, emotiile morale și
estetice. Trăirile intelectuale sunt încurajate îndeosebi de învățare
ca activitate de cunoastere, cu greutățile, cu reușitele, cu eșecurile

10
Piaget,J., op.cit.,p. 55
11
P.P.Neveanu, Dicționar de psihologie,p.28
12
Neacșu,I.,Suditu, Mihaela, Educația emoțional-afectivă.Noi explorări,noi
strategii, p.88,2020

7
 ei. Învățarea organizată rațional, care oferă copilului perspectiva
reușitei devine atrăgătoare, plăcută, contribuind la atașamentul lui
față de școală și față de munca intelectuală.
1.4.Specificul motivației la vârsta școlară mică
Motivația reprezintă o legătură importantă în procesul
autoreglării, o forță motrică a întregii dezvoltări psihice și umane și
ea se referă la stări de necesitate,de sensibilizări care împing,
instigă, determină individul să acționeze.Ea poate fi definită și o
structură psihică activatoare cu funcții deautodeterminare prin
stimulații interne.
,, Motivaţia este o dimensiune fundamentală a personalităţii, o
variabilă internă cu .rol de suport în declanşarea şi susţinerea
diferitelor procese şi capacităti psihice, a reactiilor exterioare ale
individului. Ea constă dintr-un ansamblu de factori dinamici care
determină comportamentul, implicând modificări fizico-chimice,
fiziologice, motrice, mentale şi afectiv-volitive ale organismului.”13
Deosebit de important pentru constituirea motivației școlare
este dinamica proceselor de apreciere și autoapreciere. Activitatea
școlarului mic poate fi susținută nu numai de o motivație externă, ci
și de o motivație internă care activează procesul de asimilare a
cunoștințelor într-un mod continuu.
Motivele mai largi, motivele sociale ale conduitei școlarului
mic sunt strâns legate nu numai de activitatea de învățare, dar și de
modul cum sunt organizate și cum se desfășoară interacțiunea și
activitatea de comunicare cu ceilalți. Important este ca acestea să
fie fundamentate pe activismul copiilor, pe independența și
inițiativa lor creatoare.
Una din trăsăturile specifice ale micii scolarități o reprezintă
impregnarea tot mai puternică a conduitei copilului cu o notă de
intenționalitate și planificare. Multe din conduitele copilului încep
să se deruleze sub semnul lui trebuie, este necesar, nu trebuie.

1.5. Voința și atenția la vârsta școlară mică

13
Albu,G. În căutarea educației autentice,p.55, 2002

8
 Orice persoană este o ființă activă. Ea există ca subiect al
activității, trăiește, învață pentru a efectua o activitate.
Voința este un proces psihic complex prin intermediul căruia
omul își mobilizează și-și canalizează forțele și capacitățile fizice și
spirituală în vederea învingerii obstacolelor și atingerii scopului
conștient stabilit.
Voința ca mod de răspuns la aceste comenzi iradiază larg în
cuprinsul personalității copilului punându-și amprenta și asupra
altor compartimente ale vieții psihice. Percepția devine
intenționată, sistematică și susținută prin efort voluntar,
transformându-se în observație. Tot acum se formează memoria si
atentia voluntară capacitatea concentrării mentale voluntare de
durată mai mare în rezolvarea unor probleme de gândire.
Atenția este o funcție sau un mecanism de orientare, focalizare și
fixare a conștiinței asupra unui obiect, sarcini, întrebări, probleme.
La începutul micii școlarități, volumul atenției este încă redus,
copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în câmpul atenției,
explicațiile verbale și tablourile intuitive, acțiunile pe care le fac ei
si cele întreprinse de colegi, desfăsurarea propriu-zisă a acțiunii și
rezultatul ei.
Starea de atenție de exteriorizează prin mimică, pantomimică și
postură: într-un act de atenție, capul este puțin ridicat și întins
înainte, privirea este îndreptată în direcția din care vine excitația,
gura este ușor deschisă, unii copii scot puțin limba sau ating cu ea
buza de sus sau îți mușcă buza de jos, corpul ia o poziție imobilă.
Pentru a contracara aceste efecte și a limita neajunsurile atenției
școlarului mic este necesară o organizare corectă a însăși activității
de învățare: solicitarea cât mai frecventă a acțiunilor practice
externe de operare cu obiecte, alternanța acestora cu activitatea în
plan mintal, asigurarea ambianțe optime al lecției.

1.6.Caracteristici ale personalității la vârstă școlară mică

9
 Pentru a enumera caracteristicile personalității la vârsta școlară
mică trebuie să fie definită personalitatea.
,,Personalitatea reprezintă îmbinarea unitară nonrepetitivă a
însușirilor psihice care caracterizează mai pregnant și cu un mai
mare grad de stabilitate omul concret și modalitățile sale de
conduită.”14
Bazele personalității copilului se pun încă de la vârsta preșcolară
când se schițează unele trăsături mai stabile de temperament și
caracter. Intrarea în școală, trecerea la o nouă formă de activitate și
la un nou mod de viață vor influența într-un mod determinant
asupra formării în continuare a personalității.
Viața de școlar cu noile ei solicitări, cerințe, sporește importanța
socială a ceea ce întreprinde si realizează copilul la această vârstă.
Noile împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalității lui
atât în ceea ce privește organizarea ei interioară cât și în ceea ce
privește conduita sa externă.
Pe plan interior, datorită dezvoltării gândirii logice, capacității
de judecată și raționament se pun bazele concepției despre lume si
viață care modifică esențial optica personalității școlarului asupra
realității înconjurătoare. Ca personalitate, copiii se disting prinr-o
mare diversitate temperamentală. Există copii vioi, expansivi,
comunicativi și copii retrași, lenți. Contactul cu influențele
modelatoare ale procesului educațional dă naștere la anumite
compensații temperamentale.
,,Școala creează copilului condiții directe și indirecte de a intui
existența altor tipuri de familie decât a sa și de a face comparații.” 15
Un rol important în reglarea activității și relațiilor școlarului mic
îl au atitudinile. Educatorul trebuie să cunoască diversitatea
caracterelor copiilor, observând atent, meticulos, la clasă și în afara
ei, nu atât latura exterioară a faptelor copilului cât mai ales care a
fost motivul faptei. În funcție de aceasta, măsura educativă poate să
meargă de la sancționarea faptei exterioare până la restructurarea
14
Roșca,Al., Psihologie generală ,Editura Didactică și Pedagogică,București,
p.466,1976
15
U.Șchiopu,E.Verza, op.cit. p 195

10
sistemului de relații care l-au determinat pe copil să se comporte
astfel.
Contactul şcolarilor mici cu literatura, cu eroii diferitelor
povestiri le dă acces la multe exemple şi modele de viaţă. Ei
încearcă, şi de multe ori reuşesc să transpună în conduita lor
calităţile exemplelor întâlnite. Transpunerea aceasta nu se face însă
automat.
Se întâlnesc situaţii când şcolarul mic ştie foarte bine ce
înseamnă o anumită trăsătură şi îşi defineşte corect poziţia faţă de
ea şi, totuşi, când este pus în situaţia să acţioneze efectiv, nu
procedează în concordanţă cu cunoştinţele şi atitudinile pe care le
are.
Caracterul lui nu este încă suficient de elaborat sub raportul
unificării într-un tot a cuvântului cu fapta. El nu şi-a format încă, în
suficientă măsură, capacitatea de a-şi proiecta şi planifica faptele,
de a le aprecia corespunzător, de a coraporta analitic faptele cu
cerinţele sociale.
,, Cunoaşterea copilului trebuie menţionată prin cunoaşterea vieţii
lui, a faptelor, a comportamentului cu caracter permanent care
relevă trăsăturile caracteristice ale personalităţii”.16
Personalitatea şcolarului mic se distinge şi prin modul cum se
manifestă el în planul relaţiilor cu ceilalţi. Activităţile din grădiniţă
au contribuit mult la socializarea copilului, la cultivarea trebuinţei
şi plăcerii de a veni în contact cu alţi copii şi de a comunica cu ei.
În şcoală, continuă să se dezvolte contactele sociale dintre copii, se
amplifică nevoia copilului de a se afla în colectivitate, de a stabili
relaţii interpersonale cu cei de vârsta lui.
Copilul este în esenţă o fiinţă în evoluţie, o fiinţă activă a cărei
activitate este apreciată diferit în funcţie de mediul în care trăieşte,
de aceea mediul familial trebuie să fie un mediu deschis care să-i
permită copilului un anumit număr de experienţe ,, să nu închidă

16
Pavelcu, V.,Cunoașterea de sine și cunoașterii personalității,București,
Editura Didactică și Pedagogică,1982 p.47

11
personalitatea copilului, să nu-i servească de cutiuţa, ca unei
bijuterii”.17
Interacţionând şi comunicând cu ceilalţi, şcolarul mic ajunge să
înţeleagă mai bine decât preşcolarul ce înseamnă cinste, sinceritate,
corectitudine, curaj, mândrie, modestie. Creşte indicele de
socializare al copilului şi se amplifică şansele de integrare în viaţa
socială.

CAPITOLUL II:Universul emoțional la vârstă școlară mică

17
Debesse M.,Etapele educației,, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1981,p.31

12
 Familia este primul univers emoțional în care copilul inițiază
primele relații interpersonale de la cea mai fragedă vârstă și le
continuă pe parcursul vieții.
Pentru copil, societatea reprezintă totalitatea relațiilor
interpersonale legate în afara mediului familial și al celui colegial,
societatea fiind reprezentată de alte persoane decât grupul de
colegi.
Perioada de vârstă 6/7 - 10/11 ani este cea a şcolarului mic.
Începutul vieţii şcolare este şi începutul unei activităţi de învăţare,
copilului cerându-i-se un efort intelectual considerabil şi o mare
rezistenţă fizică. Educaţia organizată din şcoală, tutela egalitară
asupra copiilor, aprecierile obiective, standardizate, alfabetizarea
copilului influenţează particularităţile sale psihologice de vârstă şi
individuale. Copilul are formate deprinderile necesare şcolarităţii,
dispune de suficiente capacităţi de concentrare, de un limbaj destul
de dezvoltat. Copilul creşte în înălţime şi greutate, se dezvoltă
sistemul său osos şi muscular, iar sistemul nervos se desăvârşeşte
sub raport funcţional. Între cele două sisteme de semnalizare
predomină acum primul (senzaţii, percepţii). Se trăieşte foarte mult
în acest plan şi mai puţin în cel reflexiv. Activitatea dominantă este
învăţătura. Jocul continuă să ocupe un rol important, dar prin
învăţătură copilul pătrunde în cultura elementară. Treptat, controlul
părinţilor sau al altor persoane asupra studiului se reduce, sporind
rolul autocontrolului. Percepţia este foarte vie, dar superficială şi
incompletă. Atenţia este labilă şi involuntară. Astfel, pauzele de
deconcentrare pe parcursul unei lecţii vor fi absolut indispensabile.
Atracţia spre obiectele şi fenomenele concrete, intuitive, care se
reflectă în senzaţii, percepţii şi reprezentări, pretind utilizarea unui
limbaj de asemenea intuitiv, în explicarea diverselor probleme
muzicale şi instrumentale, abstractizările fiind încă inoportune.
Datorită capacităţii reduse de analiză şi sinteză a copilului, o
importanţă majoră revine demonstraţiei practice a profesorului de
instrument. Pentru a fi intuită corect problema, demonstraţia va

13
trebui să fie de asemenea plastică, corectă şi în consecinţă
sugestivă.
Memoria este preponderent mecanică, vie, dar instabilă.
Gândirea este promptă, dar superficială, pripită. Pe plan afectiv,
copilul prezintă capacitatea de a avea sentimente vii, dar încă
instabile. Voinţa este puţin tenace, fiind supusă impulsurilor,
capriciilor.
Copiii din ciclul primar prezintă caracteristici diferite la începutul
acestui ciclu (clasele I şi a II-a) faţă de sfârşitul ciclului (clasele a
III-a şi a IV-a).
Astfel, în prima perioadă a ciclului primar se întâlnesc
următoarele caracteristici ale dezvoltării psihice: atenţie fluctuantă,
memorie predominant vizuală, tendinţe spre joc, interes crescut
pentru evenimentele concrete din mediul înconjurător, instalarea
rapidă a oboselii. Spre sfârşitul clasei a II-a, se remarcă o creştere a
acceptanţei regulilor de comportament.
În a doua perioadă a ciclului primar, copiii manifestă interes pentru
cunoştinte, ,,demască” mai rar pe cei care încalcă regulile de
comportare, folosesc tehnici intelectuale de învăţare, prezintă o
atracţie pentru jocurile de competiţie şi o conturare treptată a
mentalităţii realiste şi cu destrămarea credulităţii naive.
Copiii de vârstă şcolară mică sunt extrem de curioşi şi atraşi de
lucrurile interzise sau necunoscute. Conform clasificării lui
Piaget18, şcolarul mic se află în stadiul concret operaţional al
dezvoltării cognitive, caracterizat de transformarea fanteziei
infantile în gândire logică şi capacitatea de a înţelege relaţiile cauză
- efect. Odată cu introducerea în mediul şcolarităţii, copiii au ca
activitate principală învăţatul şi, în şcoala primară, cunoştinţele se
acumulează piramidal, având la bază aptitudinile achiziţionate deja.
Volumul de cunoştinţe, precum şi solicitările cresc în complexitate
odată cu trecerea anilor, iar şcolarul poate evolua numai dacă şi-a
însuşit cunoştinţele şi deprinderile de bază în învăţare.
2.1.Inteligența emoțională
18
Idem9

14
 De-a lungul timpului o multitudine de savanți, cercetători în ale
cunoașterii de sine și a psihologiei intelectului au încercat să
definească o noțiune nouă apărută numită inteligența emoțională.
Astfel acest termen a fost introdus pentru prima dată în anul 1920
de către savantul englez E.L.Thondike și l-a definit ca
fiind ,,abilitatea de a te comporta cu înțelepciune în relațiile
umane”19.Când psihologii au început să studieze mai profund
această noțiune s-au concentrat pe aspecte cognitive cum sunt
memoria, soluționarea unor probleme.Dar au fost și cercetători în
ale psihologiei care s-au folosit de aspecte non-cognitive cum este
cazul lui David Wechsler care definește inteligența ca
fiind,,capacitatea globală a individului de a acționa în vederea
atingerii unui anumit scop în viață”.20
Termenul de inteligență emoțională a fost formulat pentru prima
dată în SUA de Wayne Leon Payne în anul 1985 care considera că
inteligența emoțională ,,implică o relaționare creativă cu stările de
teamă, durere și dorință.”21
Dar persoana de al cărui nume se asociază această noțiune
psihologică este Daniel Goleman autorul lucrării Inteligența
emoțională apărută în 1995. În aceată lucrare el analizează toate
elementele care formează inteligența emoțională: emoțiile,
sentimentele, empatia, manevrarea relațiilor, ambițiile etc.
În viziunea lui ,,inteligența emoțională desemnează o capacitate
de control și autocontrol al stresului și emoțiilor negative;o meta-
abilitate care determină și influențează modul și eficiența cu care ne
putem folosi celelalte capacități și abilități pe care le posedăm
inclusiv inteligența educațională.”22
Dar mai există o teorie al inteligențelor multiple care este și în
zilele noastre foarte des dezbătută.Autorul acestei teorii este

19
Thondike,E.L.,Învățarea umană, Editura Didactică și
Pedagogică.București,1983.p.115
20
Wechsler,D, Scale de inteligență, traducere Anca Dobrean,2012,p.302
21
Payne,Leon Wayne, A Study of Emotion: Developing Emotional Intelligence
în 1985.,p.8
22
Goleman,Daniel, Inteligența emoțională, București, Editura Curtea Veche, p.4,
2001

15
Howard Gardner care, prin anii 1980 făcea referire și la alte tipuri
de inteligență:inteligența intrapersonală (abilitatea de a recunoaste
propriile emoții și dorințe) și inteligența interpersonală (competența
de a înțelege emoțiile și intențiile celorlalți). Inteligența emoțională
este o temă psihologică și filosofică care este mult discutată în
epoca contemporană. Pentru ca omul să posede o minimă
inteligență emoțională trebuie să aibă și o creativitate. Creativitatea
nu înseamnă asimilarea și receptarea a ceva nou, nevăzut până
atunci ci și realizarea noului. Orice individ poate fi creativ în
domeniul în care activează,în mediul în care conviețuiește.Prin
aceasta el se eliberează de stres, monotonie etc.
Creativitatea se observă încă de la vârstele mici când copilul
încearcă să-și exprime sentimentele prin a realiza anumite desene,
figurini din plastelină, etc mai întâi stângaci,timid apoi din ceea în
ce mai perfecte. Apoi în perioadele școlare primar, gimnazial și
liceal se cristalizează mult mai puternic capacitatea creativă într-un
anumit domeniu pe care îl va urma după finalizarea anilor de
studiu.
,,A creea înseamnă: a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a
genera, a produce, a fi primul care înterpretează rolul și dă viață
unui personaj, a compune repede o poezie, a zămisli etc. Creativ
este cel ce se caracterizează prin originalitate și expresivitate, este
imaginativ, deschizător de drumuri, generativ, inventiv, inovativ
etc.”23 Datorită creativității, omul dă de-a lungul vieții sale o
valoare estetică a tot ceea ce concepe sau creează indiferent de
domeniu cum ar fi: opere de artă, design vestimentar, îmbogățirea
limbajului literar prin realizarea diferitelor lucrări etc. Educația și
școala sunt de asemenea opere estetice a societății în care
educatorul este artist folosindu-și valențele de a crea scenarii
didactice și de a avea darul de a atrage elevul spectator să devine
parte din acest,,joc"care este învățarea,asimilarea de noi informații
și apoi desăvârșirea sa ca om.

23
Roco,Mihaela, Creativitate și inteligență,Iași,Editura Polirom,2001,p.138

16
Psihologul Howard Gardner dă o definiție relevantă a
inteligenței: ,,Inteligența este abilitatea de a rezolva probleme sau
de a crea produse valorizate de către una sau mai multe culturi.”24
Creativitatea este și ea o componentă a inteligenței. Ea se observă
în școală și delimitează elevii, viitorii oameni care vor activa în
diferite domenii de activitate: artistic, estetic, de comunicare,
literar, psihologic etc.
Există și aici indicatori după care se formează inteligența la elevi
datorită creativității. Dintre aceștia amintim: curiozitatea, puterea
de concentrare, adaptabilitatea, puterea de muncă individuală și de
grup, conformismul, atractivitatea față de complex și misterios.
2.2.Expresivitatea emoțională a copilului ca sursă de
cunoaștere a personalității acestuia
Activitatea de învăţare şi componenţa ei principală citit-scrisul
reflectă personalitatea în formare a copilului de vârstă şcolară mică.
Noua formă de activitate a copilului (învăţarea) şi noul lui statut şi
rol de elev ridică pe o treaptă nouă, superioară, procesul de
cristalizare a personalităţii, ceea ce se exprimă printr-o serie de
atitudini pozitive şi prin manifestări exterioare mai controlate.
,, Un elev care consideră despre sine ca este inteligent și ca alții au
aceeași părere despre el, va face eforturi deosebite pentru a se
comporta ca atare, chiar dacă nivelul său de inteligență real
(masurat prin teste) este mediu.”25
Pe parcursul copilăriei, emoțiile parcurg o cale progresivă de
dezvoltare, acumulând un conținut mai bogat și forme mai
complicate de manifestare sub influența condițiilor sociale de viața
și de educație. Emoțiile au un rol deosebit la formarea deprinderilor
comportamentale si a motivației, fiind o condiție obligatorie în
formarea personalității.
Începând cu primii ani de viața, educația afectivă a copilului
constituie o sarcină pedagogică foarte importantă, iar acesta trebuie

24
Gardner,H, Inteligențe multiple,p.21,1993
25
Zlate M, Eul și personalitatea, p.25

17
sa fie canalizată spre dezvoltatrea atitudinii copilului față de
oameni și față de mediul înconjurător.
Este important de reținut ca, pentru ca un copil să fie capabil să
învețe bine la orice vârstă el trebuie să ajungă la nivelul emoțional
de maturizare al acelui nivel de vârstă. Cu cât el este mai matur din
punct de vedere emoțional, cu atât este mai capabil să învețe.
Părintii pot avea cea mai mare influență asupra dezvoltării
emoționale a copilului asigurându-i un rezervor de iubire veșnic
plin. Dacă ei vor folosi constant cele cinci limbaje de iubire :
mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile,
serviciile, vor oferi copilului o formă de stimulare intelectuală
extrem de eficientă.
2.3.Strategii de stimulare a exprimării emoțiilor la vârsta
școlară mică
Emoțiile sunt evaluări sau judecăți pe care le avem asupra lumii
și depinde modul în care o persoană evaluaează și analizează o
situație, un eveniment sau o tematică dată. Datorită emoțiilor
oamenii de la cea mai mică vârstă până la maturitate judecă lumea
ca fiind plăcută sau neplăcută,bună sau rea, folosind pentru aceste
reflectări un sistem de valori și o inteligență emoțională mai mult
sau mai puțin creativă. A iubi sau a urâ, a fi temător, neîncrezător
în forțele proprii, a fi trist, a fi rușinat, a fi mânios, dezamăgit etc
sunt reacții firești ale individului la diferite situații.
,,Este de reținut că emoțiile nu pot fi tratate doar la nivel biologic,
psihofiziologic. Ele se definesc după dimensiuni specific umane,
sociale, culturale și din această perspectivă ele nu se opun
rațiunii.”26
M.Zlate în lucrarea sa Psihologia mecanismelor cognitive face
referiri la o serie de diferențe între afectivitate,emoție și procesul
cognitiv referitoare la instrumentele specifice de operare cum sunt
operații procese psihice, senzoriale etc.

26
Roco,M.,op.cit,2001,p 137

18
 ,, Procesele afective și cele cognitive, deși sunt diferite prin natura
lor,sunt inseparabile în cadrul activității individului,aflându-se într-
o strânsă interacțiune
La şcolari, dezvoltarea inteligenței emoționale implică, pe lângă
o învățare mai eficientă, dezvoltarea capacității de a lucra în echipă,
capacitatea de a relaționa, autocunoaşterea, cooperarea, capacitatea
de a vedea mai limpede lucrurile din punctul de vedere al altora .
,, Autogestiunea eficientă a emoțiilor ce ne domină inițial
reprezintă o parte a nucleului inteligenței emoționale, implicând
învățarea perceptivă.”27
2.4. Poveștile ca sursă exprimare emoțională pozitivă la vârsta
școlară mică
Poveștile sunt un factor stimulator pentru dorința de cunoaștere,
imaginația și creativitatea copilului. Lectura basmului facilitează
accesul copilului la cuvinte și expresii noi, permite înțelegerea
sensului unora abstracte sau metaforice, dezvoltând astfel limbajul,
conducând spre o îmbogățire a vocabularului și a gândirii analitice.
Stabilirea unei legături între lumea interioară a copilului, cea psiho-
emoțională, și realitatea imediată, punerea bazelor imaginii de sine
și dezvoltarea unor strategii de succes pentru rezolvarea
problemelor și identificarea soluțiilor benefice viitorului adult pot
începe odată cu pătrunderea în universul fascinant al poveștilor.
,, A spune povești copiilor e un lucru la fel de vechi și înrădăcinat
ca și istoria comunicării în înseși.”28
Poveştile dezvoltă creativitatea şi îmbogăţesc imaginaţia
copilului lăsând loc participării sale la aventurile personajelor, la a
gândi ce urmează să se întâmple, la a-şi imagina cum arată, cine
sunt ele. Imaginaţia joacă un rol important în viaţa copilului pentru
că ea este cea care îl ajută să creeze la rândul lui, să investească
simbolic obiectele, cu alte cuvinte să se joace. Iar joaca este
principala sa activitate şi primul instrument psihologic care leagă
lumea sa internă de cea externă. Îşi va putea creea propriile lui

27
Idem23
28
Burns,G, 101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți, p,38

19
poveşti sau le va putea pune în scenă jucându-se de-a personajele
cu alţi copii, inventând roluri şi aventuri noi. Poveştile
întruchipează o oglindă pentru copil şi universul său interior, ele
traduc adesea gesturi, acţiuni, comportamente pe care copiii nu le
înţeleg la adulţi.
Încă din copilărie fiecare din noi a auzit, citit sau povestit una din
poveștile lui Grimm, Creangă sau Andersen sau chiar una
închipuită. Pentru a dezvolt creativitatea la copii trebuie să le citim
din povești, să le dăm voie să creeze ei noi povești, să îi lăsăm să
facă un nou sfârșit sau chiar un nou început, doar să le dăm
posibilitatea să își folosească imaginația.
Poveştile joacă un rol foarte important din punct de vedere
educativ și prin intermediul acestora, copilul descoperă lumea, se
poate plasa în situaţii de viaţă. Prin lupta dintre bine şi rău, copilul
învaţă strategii de viaţă, descoperă consecinţele unor fapte şi
atitudini şi îşi însuşeşte cunoștințe despre ceea ce îl înconjoară.
Fără a fi obligat să treacă printr-o experienţă negativă, copilul poate
învăţa astfel să descopere lumea din jur, oamenii şi modul în care
aceştia acţionează în diferite situaţii de viaţă.
,,Pe parcursul timpului și în toate culturile poveștile au fost
folosite ca formă de comunicare și educație eficientă transmițând
de la o generașie la alta atitudinile, valorile și comportamentele
necesare pentru a supraviețui și a avea succes în viață.”29
Poveștile copiilor permit dezvoltarea cu precădere a limbajului,
gândirea și imaginația, permiţându-le astfel să se exprime cu
uşurinţă, atât în relaţie cu ceilalţi copii, dar şi cu adulţii. Aceste
povestiri solicită imaginaţia creatoare, gândirea, limbajul şi
realizează trecerea de la o etapă stereotipă, la o etapă care permite
găsirea de soluţii pentru situații noi. Ei sunt puşi astfel în situaţia de
a realiza o povestioară, de a exprima într-o succesiune logică fapte
şi întâmplări şi de a găsi forma de prezentare adecvată, de a găsi o
soluție la ceva nou întâlnit.

29
Burns,G, op.cit,p.39

20
 ,,Toți copiii sunt inteligenți prin felul lor de a se exprima, gândi
și verbaliza ceea ce cred. Abilitățile înnăscute și creativitatea
trebuiesc încurajate și stimulate pentru a atinge potențialul maxim.
Copiii mici învață cel mai bine prin experiențele trăite, stimulează
imaginația și își pot folosi curiozitatea naturală și abilitățile
înnăscute în avantajul lor.”30
Copilul este o personalitate în formare și de aceea are nevoie să
se întâlnească în povești, în povestiri cu copilul adevărat, cu lumea
lui intimă, cu aspirațiile lui firești. Poveștile și povestirile
contribuie la lărgirea și sistematizarea vieții și îi influențează nu
numai conștiința, dar și sentimentele și viața afectivă, deoarece
dezvăluie lumea subiectivă a omului, sentimentele, gândurile,
interesele , trebuințele sale. Poveștile au un rol important, benefic
asupra afectivității copiilor deoarece prin intermediul poveștilor
copiii trăiesc la intensitate maximă: frica, iubirea, bucuria. Fiecare
acțiune prezentată în poveste fie ea pozitivă sau negativă îl
pregătește pe copil pentru momentul în care va trebui să țină piept
lumii în care trăiește și mai ales pentru momentul în care va fi
nevoit să se confrunte cu situații mai puțin plăcute.
Poveștile prezintă un conflict între două forțe, prezintă lupta
dintre bine și rău, dintre personajele dotate cu calități morale
deosebite și cele dominate de diferite moravuri disprețuite de
popor. Forța binelui iese întotdeauna învingătoare căci fiecare
autor, prin povestea pe care o prezintă, încearcă să insufle celui
care o ascultă anumite deprinderi morale pozitive condamnând
astfel: lenea, îngâmfarea, lăcomia, prostia, viclenia etc.
Fiecare poveste debutează cu prezentarea într-o formă sau alta a
timpului și a spațiului în care se desfășoară acțiunea, a personajelor
care participă urmând ca apoi, pe masură ce se instalează un
conflict între personaje, să se ajungă la punctul culminant iar la
sfârșit la deznodământ.

30
Veronica Arlati ,Emoții în povești.Cum să-i ajutăm pe copii să accepte și să
gestioneze propria lume, p.21, 2018

21
 Cadrele didactice au obligaţia de a stimula permanent
comunicarea între elevi, de a ţine seama de nevoile comunicării
spontane ale acestora, de a cultiva această tendinţă, intervenind
pentru corectarea stilului şi clarificarea ideilor formulate de elevi.
La nivelul şcolii primare esenţial este ca educatorul să pună
bazele, să cultive dragostea pentru limba şi literatura română şi
respectul pentru expresia artistică. Capacitatea de comunicare a
elevilor se poate educa şi forma încă din perioada preşcolară prin
încurajarea copilului de a se exprima şi de a ,,citi” imagini din
poveştile şi poeziile învăţate. Prin dezvoltarea abilităţilor de
comunicare şi relaţionare putem preveni stările de afectivitate
negativă, care îi marchează pe adolescenţi şi care au consecinţe
negative multiple.
Şcoala reprezintă un spaţiu axiologic prin excelenţă, un câmp de
negociere şi de validare valorică; este un univers uneori calm,
alteori tensionat; iar tensiunile redefinesc valorile prin discutarea,
confruntarea şi ameliorarea acestora.

22
 CAPITOLUL III: Metodologia cercetării proiectului pentru
dezvoltarea expresivității emoțiilor cu ajutorul poveștilor la
copiii de vârstă școlară mică
Fiecare copil are un anumit mod al dezvoltării sale, în funcție de
posibilitățile și capacitățile sale din diferite etape ale ontogenezei.
Este important a se acorda atenție tuturor palierelor de dezvoltare,
atât fizică, cognitivă, cât și socio-emoțională, pentru a facilita o
dezvoltare armonioasă și bine înghegată. Cercetările au scos în
evidență că, o neglijare a dezvoltării în plan emoțional conduce la
agresiune, hiperactivitate, probleme de învățare, anxietate, obsesii
etc. Pentru a evita astfel de manifestări, care cu greu pot fi
schimbate la vârsta adultă, este de preferat ca educația emoțională
să înceapă de timpuriu și să ocupe un loc la fel de important ca și
preocuparea pentru dezvoltarea cognitivă
Argumentul proiectului
Creativitatea constituie o disponibilitate, un potențial a întregii
personalități, fiind una din cele mai mari producătoare de valori
umane, sociale și educaționale. La vârsta școlară mică, copiii
dobândesc deprinderea de a-și exprima ideile, impresiile, gândurile,
dorințele într-o formă nouă, inteligența cursivă, creatoare. Dacă
această perioadă nu este folosită, pierderile ce se produc vor fi
mari, iar recuperările ulterioare vor fi parțiale și adesea minime.
1. Scopul cercetării este de a determina contribuția poveștilor în
dezvoltarea expresivității emoțiilor la copiii de vârstă școlară mică
în ceea ce privește comportamentul de relaționare, recunoașterea
emoțiilor, înțelegerea emoțiilor, reglarea emoțională, în vederea
implementării și aplicării unor programe destinate dezvoltării
abilităților emoționale ce au la bază poveștile
2. Ipoteza cercetării
Ipoteza pe care mi-am propus propus să o verific în planul practic
al realităţii şcolare este : Implementarea unui proiect educaţional
bazat pe lecturarea şi interpretarea poveştilor, contribuie la
dezvoltarea expresivităţii emoţiilor la copiii de vârstă şcolară
mică.

23
 3. Obiectivele cercetării
Obiectivele cercetării de faţă sunt următoarele:
1. Determinarea nivelului iniţial de inteligenţă emoţională al
elevilor;
2. Implementarea unui proiect educaţional bazat pe lecturarea şi
interpretarea poveştilor în cadrul activităţilor extraşcolare;
3. Determinarea nivelului final de inteligenţă emoţională al
elevilor;
4. Formularea unor propuneri de valorificare a poveştilor în
practica educaţională.
Cercetarea se va desfăşura pe un eşantion de 28 de elevi din clasa a
II-a, considerat eşantion natural reprezentativ pentru obiectivele
stabilite. Am optat pentru tehnica utilizării unui singur eşantion.
Toți cei 28 de copii sunt dornici să descopere lucruri noi, să-și
îmbogățească vocabularul și se observă o plăcere de a citi și de a
spune povești. Unii dintre aceștia scriu povești din experiențele
trăite în vacanțe petrecute la bunici sau vizitând diferite locuri prin
care împărtășesc impresii frumoase și celorlați încurajându-i să-și
scrie și ei poveștile.
Eu, ca și cadrul didactic la această clasă îi implic în proiecte de
dezvoltare a comunicării, a îmbogățirii vocabularului, dar și
corectarea comportamentelor și atitudinilor elevilor față de colegi,
prieteni, școală, familie și societate.
4.Prezentarea etapelor cercetării:
Etapa I-constatativă: se va derula în luna decembrie din anul
şcolar 2020-2021, când voi cerceta ce povești au citit pe perioada
vacanței de vară .Apoi voi aplica elevilor un test de inteligență
emoțională.(Anexa 1)
Etapa II- experimentală: se va desfășura în perioada ianuarie
2022 - mai 2022. În vederea demonstrării ipotezei, voi desfăşura
activităţile propuse în proiectul educaţional „Ce ne învaţă
poveştile”, 2 ore pe săptămână.,

24
Etapa a III-a-finală: se va desfășura la sfârșitul lunii mai. Ca și
probă de evaluare finală, voi folosi acelaşi test de inteligenţă
emoţională aplicat iniţial.(Anexa1)
Apoi, voi centraliza datele și voi realiza un studiu comparativ al
rezultatelor obţinute de elevii participanți.
METODE DE INVESTIGARE
Studiul materialelor bibliografice;
Observația se realizează în cadrul lecțiilor și în cadrul activităților
extrașcolare
Convorbirea se realizează cu elevii pe parcursul lecțiilor incluse și
în acest proiect de cercetare pedagogică
Testul mă va ajuta să cunosc şi să pot delimita mai în amănunt
unele aspecte legate de factorii ce influenţează activitatea
independentă, să obţin date concrete şi să surprind destul de
obiectiv evoluţia şi stadiul atins de fiecare individ în parte.
Folosindu-mă de chestionar aş putea afla cum își folosesc
inteligența emoțională ca să rezolve situațiile în care ar putea să se
fie și ei .
Activitatea numărul 1
Omida Lida
Este un exercițiu care stimulează creativitatea îmbogățește
vocabularul copilului. Copiii care participă la acest exercițiu se
cunosc și colaborează bine în grup.
OBIECTIVELE URMĂRITE
Dezvoltarea abilităților de comunicare;
Stimularea creativității;
Îmbogățirea vocabularului;
Facilitarea sponaneității;
Dezvoltarea valorilor morale;
Facilitarea autocunoașterii și a autocontrolului.
UTILIZARE:
Permite copiilor să-și exprime sentimentele, trăirile, anxietățile,
legate de evenimente din viața lor.

25
 Dezvoltă imaginația;
Contribuie la îmbogățirea vocabularului;
Le dezvoltă strategii de rezolvare a conflictelor și problemelor;
îi ajută să se exprime pe sine prin imaginile și povestirile create;
Antrenează atenția distributivă.
DESCRIEREA EXERCIȚIULUI
Momentul 1
Fiecare copil este rugat să scrie o poveste despre animale, plante,
oameni sau obiecte. După ce au scris aceste povestioare, sunt rugați
să facă și un desen care să reprezinte secvențe din povestioara lor.
Povestirile lor vor ajunge la mine pentru a lua din fiecare poveste
câte ceva și a alcătui o poveste a grupului. Din unele povești voi lua
personaje, din altele acțiuni, expresii, astfel încât nici o lucrare să
nu rămână pe dinafară. Modelul după care este bine să alcătuim
povestea este: personajul principal, un drum de inițiere, o
întâmplare care-l schimbă, întoarcerea și finalul fericit, pozitiv.
După ce am combinat poveștile în așa fel încât să faceți una singură
este bine să o citiți în fața copiilor iar aceștia să-și recunoască
personajele sau acțiunile din propriile povestiri.
EXEMPLU
I-am rugat pe copii să scrie o poveste despre animale, plante,
oameni sau obiecte. Fiecare au făcut câte o poveste, apoi împreună
cu colegul meu am combinat poveștile astfel încât l-a sfârșit să
existe o singură poveste.
Poveștile copiilor au fost foarte frumoase și cu multe acțiuni și
personaje. Le-am selectat cu mare grijă, dar și cu mare interes.
Acțiunile pe care copii le-au descris m-au ajutat foarte mult.
Povestea grupului a fost o mare și plăcută surpriză și pentru mine și
pentru copii.
,, Era odată ca niciodată, o omidă mică și verde. Părinții ei îi
spuneau Omida Lida și-o alintau mereu deoarece era singurul
“copil al familiei”.

26
 Casa lor, de varză roșie, era una dintre cele mai frumoase și mai
îngrijite din sat. Erau toți trei tare fericiți și jucăuși.
Bucuria lor nu a durat însă foarte mult. Vara era pe terminate,
toamna se apropia cu pași rapizi, ziua recoltei nu era prea departe.
Ca în fiecare an, la venirea toamnei, părinții omidei au fost nevoiți
să meargă în căutarea hranei.
Pe când erau plecați după mâncare, o turmă de oi scăpată de sub
controlul lui Dănuț, a intrat în grădina de varză și a distrus tot ce a
mai rămas. Noroc cu o creangă căzută din prunul de vizavi, de care
s-a agățat biata Lida, că altfel oile cele lacome o mâncau și pe ea.
Între timp, Chiț, șoricelul cel isteț, tocmai și-a părăsit comoda-i
cutie de conserve, aflată în casa Roxanei și porni în căutarea bilei
de argint pe care aceasta o pierduse pe ulițele satului. Tot mergând,
dădu peste biata Omida Lida, care plângea și-și căuta disperată
părinții, agățată de o creangă căzută din prun. Chiț ia propus să
meargă împreună cu el în căutarea bilei de argint. Omida însă nu
putea merge așa repede ca șoricelul, și a preferat să rămână acolo,
rugându-l, dacă din întâmplare se întâlnește cu părinții ei, să le
spună unde să o găsească.
Șoricelul își luă rămas bun de la omidă și, când să plece, văzu că se
apropie de ei un căluț tare vesel. Au aflat că-l cheamă Fritz, și că se
antrenează pentru un concurs. Fritz le-a propus să se urce pe el și să
pornească împreună la drum în căutarea părinților și a bilei de
argint. Așa au și făcut și au plecat toți trei încrezători.
Spre dimineață când soarele nu-și aruncase primele priviri peste
câmp, șoricelul nu o mai zări pe omidă în coama lui Fritz. Au
strigat-o, au căutat-o dar nu era de găsit. Scuturându-și capul
nedumerit și îngrijorat, căluțul zări în iarbă o gogoașă de mătase în
care se mițca ceva. Credeau că este un OZN venit de pe Marte care
le-a răpit prietena. Erau să cadă pe spate când, din acel obiect
ciudat, care tremura ieși un fluture foarte frumos. Îl întrebară
imediat dacă a văzut-o acolo în OZN pe Omida Lida, iar acesta le-a
spus că este chiar ea, că s-a transformat într-un fluture. Nu le venea
să creadă ochilor și urechilor cele văzute și auzite “cum să fie

27
omida Lida că acesta este un fluture iar ea era o omidă”. Lida le-a
explicat că fiecare omidă se transformă în fluture. Acest lucru
înseamnă că omida a crescut.
Și-au continuat apoi drumul Și tot mergând ei au înâlnit o găină
care -și clocea ouăle. Ea era tare suparată cu unul din ouă era tot
rece și nu era la fel de frumos ca celelalte. Cei trei au spus că o vor
ajuta dar că trebuie să vadă cu ochii lor ouăle. Când găina le-a
arătat cuibarul cu ouă, șoricelul a zărit imediat bila Roxanei. Le-a
spus tuturor despre bila Roxanei și au liniștit-o pe găină. Au luat
bila și au pornit spre casă.
Într-o poieniță un leu păzea o floare și era tare mirat că nimeni nu
are nevoie de crinul fermecat care vindecă orice boală și că el va
trebui să stea o veșnicie păzind floarea. Căluțul i-a propus să ia
crinul cu ei și să plece împreună la drum. Leul l-a ascultat și au
pornit la drum. După încă o zi de mers, spre seară, biata Lida nu
mai spera să-și întâlnească părinții când, dintr-un lan de flori, au
auzit un plânset și o jale mare.
Alergară toți înspre acel loc și ce văzură: un fluture plângea
deoarece soția lui era foarte bolnavă, el nu o putea ajuta și mai
aveau câteva zile până la venirea Vântului Rece ca să-și găsească
fiica, pe Lida, pe care o pierduseră. Privind cu atenție, leul observă
că aripa dreaptă a soției fluture era zdrobită. Auzindu-le povestea,
Lida s-a mirat că părinții ei nu au recunoscut-o, dar acum toți erau
fluturi. Chiț cel isteț i-a lămurit pe loc. Mare le-a fost bucuria când
au aflat că Lida este chiar fiica lor. Bucuria era umbrită de boala
mamei, dar leul găsi soluția: “Să o așezăm în crinul cel fermecat și
se va vindeca”. Fritz cu buzele lui moi, o luă și o așeză în crin. Nu
mică le fu mirarea când mama fluturașului s-a ridicat din floare și a
început să zboare cântând de bucurie.
Fericiți au pornit spre casă unde îi aștepta Roxana. Bila de argint
era un cadou prețios pentru ea și pentru bunica ei. Ajunși acasă
Căluțul Fritz a continuat antrenamentele iar ceilalți îl încurajau.
În primăvară a câștigat cupa de aur împreună cu micul său prieten
Edi, făcând o cursă de vis.

28
Momentul 2
În crearea unei povești, le pot da copiilor un început de poveste iar
ei să o continue.
Momentul 3
Copiii sunt rugați să deseneze pe o foaie secvențe din povestea lor
sau chiar întreaga poveste. După ce și-au ilustrat propria poveste, le
sugerez să facă împreună un desen al poveștii create de întregul
grup. De asemenea, pot modela din lut personajele acestei
povestiri.
Momentul 4
Copiii pot construi o poveste din imagini. La acest exercițiu grupez
copiii câte doi. Apoi dau copiilor reviste din care pot decupa cât
mai multe imagini. După ce au decupat, îi invit să contruiască o
poveste. La sfârșit să-și scrie numele și titlul poveștii. După ce au
terminat fiecare pereche își va prezenta povestea în fața întregului
grup.
METODELE UTILIZATE
Dialogul
Desenul
Metafora și povestirea
Modelajul
Colajul
Munca individuală și de grup
MATERIALE NECESARE
Creioane carioca sau creioane colorate
Coli A4 sau blocuri de desen
Lut
Carton Reviste
Foarfece
Scotch
OBSERVAȚII ȘI RECOMANDĂRI
În exemplul de mai sus se pot observa o multitudine de personaje și
de acțiuni. Din povestioarele copiilor se pot lua personaje, acțiuni,
expresii formulate de ei. Eu pot contribui cu propriile idei la

29
alcătuirea poveștii finale. Povestea finală, împreună cu desenul și
cu modelajul pot fi expuse în clasă sau într-o sală unde să o poată
admira cu toții.

Activitatea numărul 2.
De-aș fi un trandafir...
Obiective propuse
Dezvoltarea creativității și abilității de a povesti după imagini date
Stimularea expresivității emoției când se implică în activitatea de a
crea propria poveste.
Îmbogățirea vocabularului
Stimularea colaborării și convorbirii între membrii grupului și între
grupuri.
Utilizare
Copiii își pot exprima sentimentele, trăirile, emoțiile legate de
evenimente din viața lor.
Dezvoltă imaginația;
Contribuie la îmbogățirea vocabularului;
Le dezvoltă strategii de rezolvare a conflictelor și problemelor;
îi ajută să se exprime pe sine prin imaginile și povestirile create;
Antrenează atenția distributivă.
Metode folosite
Dialogul
Desenul
Convorbirea și povestirea
Modelajul
Colajul
Munca individuală și de grup
Materiale folosite
Creioane carioca sau creioane colorate
Coli A4 sau blocuri de desen
Plastilină de diferite culori
Carton Reviste

30
Foarfece
Scotch
Descrierea activității
Pentru această activitate împart clasa în patru grupuri .Fiecărui grup
le ofer coli de hârtie, imagini cu trandafiri ,creioane colorate sau
carioci, foarfece
Momentul 1.
Eu încep să le spun că vom face o activitate, în cadrul căruia ei vor
fi principalii povestitori.Îi invit să privească imaginile cu trandafiri
și să încerce să scrie câte o mică poveste despre trandafiri cu
titlul ,Dacă aș fi un trandafir...
Eu le-am dat un exemplu de poveste, după care fiecare grup va
încerca să scrie câte o povestioră.
A fost odată un munte înalt, înalt de tot. Era atât de înalt încât nicio
vietate şi nicio plantă nu ajungea până în vârful lui. Într-o zi, ceva
începu să se mişte sub pământ şi o tulpiniţă plăpândă apăru spre
lumină. În câteva zile, tulpiniţa se transformă într-un minunat
trandafir roşu: „ Vai ce frumos sunt! Sunt roşu ca sângele!” Stătea
şi privea în jur şi era foarte mândru de frumuseţea lui trandafirul.
Dar zilele treceau şi nimeni nu-l vedea, nu-l auzea, nu-i vorbea.
Trandafirul deveni trist, tăcut, disperat.
- Ce să fac? Cum să fac? Cum să plec de aici? Rădăcinile mă ţin
înlănţuit în pământ şi nu pot să mă mişc.
Pe când se gândea tăcut şi abătut, deasupra lui trecu în zbor un
vultur. Acesta l-a auzit că plânge şi a coborât să-i vorbească.
- Ce-i cu tine, floareo? De ce eşti tristă?
- Nu sunt o floare! Eu sunt un trandafir! Şi sunt supărat pentru că
nu ştiu cum am crescut aici singur în vârful acestui munte unde
nimeni nu-mi poate admira frumuseţea. Nu vrei să mă ajuţi?
- Cum să nu, dar ce trebuie să fac?
- Caută o grădină frumoasă cu flori, apoi sapă cu ciocul tău
puternic, scoate-mă de aici şi mută-mă acolo!
- Aşa am să fac!, îi răspunse vulturul.

31
Zbură deasupra oraşului şi atâta caută până când găsi gradina
potrivită. Era plină de flori de toate culorile, iar trandafirii erau
plantaţi pe un loc special unde să poată fi admiraţi de toată lumea
care trecea pe acolo. Se întoarse la trandafir şi îi spuse:
- Ţi-am găsit un loc minunat! Îţi va plăcea foarte mult. Vei sta
alături de alţi trandafiri frumoşi ca şi tine şi vei fi admirat de foarte
multă lume.
- Vai ce bine, abia aştept să fiu acolo. Te rog mult sapă, ajută-mă şi
scoate-mă cât mai repede şi mută-mă! Te rog frumos!
Vulturul se apucă de treabă, sapă, săpă şi reuşi să-i scoată
rădăcinile rând pe rând dar când să-l apuce de floare să-l tragă
afară, petalele s-au rupt rând pe rând şi au căzut la pământ!
- Vai de mine ! strigă vulturul...ce-am făcut?! Te-am omorât!
- Nu te speria, floarea mea s-a desfăcut în petale dar eu nu am
murit, du-mă repede în grădină pe care mi-ai ales-o şi vei vedea că
anul viitor voi înflori şi mai frumos.
Zis şi făcut. Vulturul l-a mutat pe prietenul său trandafirul şi l-a
asigurat ca primăvara viitoare va fi primul său admirator.

Momentul 2: Pe colile de hârtie primite vor desena câte un

trandafir, colorându-l cu ce culoare doresc, apoi folosindu-se de
plastelină vor modela câte un trandafir.
Momentul 3:Copiii vor realiza o miniexpoziție cu lucrările
realizate constând înt-o grădină din trandafirii din plastilină și o
mapă cu poveștile și desenele realizate de ei.

32
 CAPITOLUL IV: Prezentarea, analiza şi interpretarea
rezultatelor
Intenţia mea a fost de a surprinde câteva caracteristici, cu precădere
cele semnificative pentru educarea creativităţii la acești elevi prin
utilizarea poveștilor ca metodă, în cadrul orelor de limba şi
literatura română, cu scopul de a fi cunoscute de către învăţătoare şi
cultivate în practica şcolară.
Ipoteza propusă de mine demonstrează faptul că, dacă se utilizează
povestea ca metodă în activităţile de limba şi literatura română se
dezvoltă abilităţi creatoare precum şi încercări originale de
rezolvare în soluţii variate a problemelor, a creat o stare de relaxare
în rândul subiecţilor, fiind ei înşişi, o atmosferă permisivă, în
vederea dezvoltării abilităţilor creatoare, a încercărilor originale de
rezolvare a problemelor propuse în probele aplicate, cu soluţii
variate, toate generând cunoaşterea trăsăturilor de personalitate
înnăscute ale subiecţilor.

33
 Concluzii
Pe parcursul acestei lucrări s-a încercat demonstrarea printr-un
proiect stimularea expresivității emoționale datorită poveștilor a
copiilor de vârstă școlară mică.
La această vârstă, copiii continuă să-și dezvolte emoțiile,
comportamentele, să-și îmbogățească vocabularul inventând ei
însăși povești, pornind de la o anumită temă sau o imagine sub
atenta coordonare a învățătorului sau a profesorului.
În această activitate, sunt implicați uneori și părinții și societatea
unde ei trăiesc și află informații.
Dacă în primele două capitole ale lucrării s-au descris teoretic pașii
de dezvoltare al copiilor la vârsta școlară mică, în ultimele capitole
s-a realizat o cercetare psihopedagogică a stimulării emoțiilor prin
povești constând în etapele cercetării cât și a prezentării rezultatelor
și a eventualului plan de intervenție pentru remedierea unor
deficiențe în dezvoltatea școlară.

34
Anexa nr. 1 - Test inteligență emoțională
Alege răspunsul care descrie cel mai bine reacţia ta la
următoarele scenarii. Răspunde pe baza a ceea ce ai fi vrut să faci
în realitate, nu cum crezi tu că trebuie să fie răspunsul.
1. Imaginează-ţi că te afli la ora de curs şi, dintr-o dată, pământul
începe să se cutremure foarte puternic, cu un zgomot
înspăimântător. Ce faci?
a) Continui să stai liniştit în bancă şi să citeşti lecţia din
manual, dând puţină atenţie evenimentului, aşteptând ca acesta să
înceteze curând;
b) Devii îngrijorat faţă de pericol, urmărind învăţătorul/
profesorul şi asculţi cu atenţie instrucţiunile date de acesta;
c) Câte puţin din a) şi b);
d) N-am observat nimic.
2. Eşti în curtea şcolii în timpul recreaţiei. Unul dintre colegii tăi nu
este acceptat în jocul celorlalţi şi începe să plângă. Ce faci?
a) Nu te bagi, îl laşi în pace;
b) Vorbeşti cu el şi încerci să-l ajuţi pe coleg;
c) Te duci la el (ea) şi îi spui să nu mai plângă;
d) Ȋi dai o bomboană sau altceva care să-l facă să uite.
3. Imaginează-ţi că te afli la mijlocul ultimului trimestru şi speri să
obţii un premiu, dar ai descoperit că nu ai nota dorită la o materie,
ci una mai mică decât cea la care te aşteptai. Ce faci?
a) Ȋţi faci un plan special pentru a îmbunătăţi nota, hotărându-te
cum să îţi urmezi planul;
b) Te hotărăşti să înveţi mai bine anul următor;
c) Ȋţi spui că nu te interesează materia respectivă şi te concentrezi
asupra altor discipline unde notele tale sunt şi pot fi mai mari;
d) Mergi la învăţător/ profesor şi încerci să discuţi cu el în scopul
obţinerii unei note mai bune.
4. Consideră că în lipsa învăţătorului/ profesorului eşti elevul
responsabil cu disciplina în clasă. În urma unor acte de indisciplină,

35
zece elevi au fost deja avertizaţi cu scăderea notei la purtare. Ce
faci?
a) Notezi numele elevilor indisciplinaţi şi predai lista învăţătorului,
a doua zi;
b) Consideri că nu îţi poţi asuma această responsabilitate;
c) Ȋncerci să discuţi cu elevii propunând soluţii pentru păstrarea
disciplinei şi pentru îndreptarea situaţiei create;
d) Doreşti să devii responsabil cu altceva.
5. Eşti anunţat că de mâine o să aveţi un nou coleg rrom/ţigan.
Surprinzi pe cineva spunând cuvinte urâte şi răutăcioase la adresa
lui. Ce faci?
a) Nu îl iei în seamă, considerând că este numai o glumă;
b) Ȋl chemi afară pe colegul răutăcios şi îl cerţi pentru fapta
făcută;
c) Ȋi vorbeşti în prezenţa celorlalţi spunând că asemenea
fapte sunt nepotrivite şi nu vor fi acceptate în clasa voastră;
d) Ȋţi sfătuieşti colegul să fie bun şi îngăduitor cu toţi
ceilalţi.
6. Te afli în recreaţia mare şi încerci să calmezi un coleg de clasă
înfuriat pe un alt coleg care i-a pus piedică pe hol. Ce faci?
a) Ȋi spui să să-l ierte pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost o
glumă;
b) Ȋi povesteşti o întâmplare hazlie şi încerci să-l distrezi;
c) Ȋi dai dreptate, sfătuindu-l să facă acelaşi lucru;
d) Ȋi spui că ţi s-a întâmplat şi ţie ceva asemănător şi că te-ai
simţit la fel de furios, dar după aceea ţi-ai dat seama că cel vinovat
putea la rândul său să cadă şi să îşi spargă capul.
7. Tu şi prietenul tău cel mai bun vă certaţi şi aproape că aţi ajuns
să vă luaţi la bătaie. Care este cel mai bun lucru de făcut?
a) Faceţi o pauză de douăzeci de minute şi apoi încercaţi să
discutaţi din nou;
b) Te opreşti din ceartă şi taci;

36
 c) Spui că îţi pare rău şi îi ceri şi prietenului tău să-şi ceară
scuze;
d) Vă opriţi puţin pentru a vă linişti şi apoi fiecare, pe rând,
spune ceea ce gândeşte despre problemă.
8. La sfârşit de an şcolar se organizează o serbare. Tu eşti
conducătorul unui grup de elevi şi vreţi să compuneţi o scenă
hazlie. Cum faci?
a) Ȋţi faci un orar şi încerci să te organizezi singur cât mai
bine;
b) Propui să vă întâlniţi după ore şi să vă cunoaşteţi mai
bine;
c) Ȋi ceri, separat, fiecărui coleg să vină cu idei;
d) Vă strângeţi toţi în grup şi tu îi încurajezi pe ceilalţi să
propună diverse variante.
9. Imaginează-ţi că ai un frate de 3 ani care întotdeauna a fost mai
timid şi înfricoşat de locurile şi oamenii străini. Ce atitudine ai faţă
de el?
a) Accepţi că are un comportament timid şi cauţi să-l
protejezi de situaţii care pot să-l tulbure;
b) Ȋl prezinţi unui medic, cerându-i un sfat;
c) Ȋl duci cu bună ştiinţă în faţa oamenilor străini şi în locuri
necunoscute astfel încât să-şi poată înfrânge frica;
d) Faci cu el o serie permanentă de jocuri şi competiţii uşor
de realizat, care îl vor învăţa că poate intra în legătură cu oamenii şi
poate umbla prin locuri noi.
10. Imaginează-ţi că îţi place foarte mult desenul. Începi să te
pregăteşti pentru a desena în timpul tău liber. Cum faci?
a) Te limitezi să desenezi doar o oră pe zi;
b) Alegi subiecte de desen mai grele, care să îţi stimuleze
imaginaţia;
c) Desenezi doar când ai chef;
d) Alegi subiecte de desenat pe care ştii să le faci.

Modul de notare şi de interpretare al răspunsurilor

37
 Nr.itemilor

Notarea răspunsurilor
1 a,b,c 20 puncte
2 b 20 puncte
3 a 20 puncte
4 c 20 puncte
5 c 20 puncte
6 d 20 puncte
7 a 20 puncte
8 b 20 puncte
9 b,d 20 puncte

10 b 20 puncte

 Se adună punctele celor 10 răspunsuri.

 Semnificaţia sensului global este:
 100: sub medie;
 100- 150: mediu;
 peste 150: peste medie;

38
 200: excepțional

Bibliografie
Albu,G. (2002) În căutarea educației autentice, Iași: Ed.Polirom.
Arlati,Veronica (2018),Emoții în povești.Cum să-i ajutăm pe copii
să accepte și să gestioneze propria lume ,București:Editura Lizuka
Educativă
Burns,G.,(2011),101 povești vindecătoare pentru copii și
adolescenți, București, Editura Trei
Ciofu, C. (1989). Interacțiunea părinți-copii, Bucureşti: Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Creţu, T. (2009). Psihologia vârstelor,. Iaşi: Editura Polirom.
Goleman, D, (2001), Inteligența emoțională , București: Editura
Curtea Veche
Cosmovici, A..Iacob L. (1998), Psihologie școlară. Iași: Editura
Polirom
Debesse M.(1981), Etapele educației, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică,
Dumitrana,M. (2004). Introducere în pedagogie, Craiova: Editura
Reprograph;
Golu., P., Zlate, M., Verza, E. (1995). Psihologia copilului,
Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică.
Neacșu, Ioan , Suditu, Mihaela,(2018) Educația emoțional-
afectivă.Noi explorări,noi strategii,Iași: Editura Polirom

39
Nicola,I.(2001), Tratat de pedagogie școlară ,București,Editua
Aramis
Pavelcu, V.,(1982),Cunoașterea de sine și cunoașterea
personalității, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
Payne,Leon Wayne,(1985) article in A Study of
Emotion :Developing Emotional Intelligence
Piaget, Jean,(2005),Psihologia copilului, Editura Cartier, București;
Roco,Mihaela,(2007),Creativitate și inteligență emoțională, Iași:
Editura Polirom.
Roșca,Al.,(1966,) Psihologie generală, Editura Didactică și
Pedagogică,București
Thondike,E.L.,(1983), Învățarea umană, Editura Didactică și
Pedagogică.București,
Şchiopu, U., Verza, E. (1995), Psihologia vârstelor.Ciclurile vieții,
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Wechsler,D, (2012) ,Scale de inteligență, traducere Anca Dobrean,
Verza, E. (1994), Psihologia vârstelor,Bucureşti: Editura
ProHumanitate.
Zlate,M, (1999)Psihologia mecanismelor cognitive,Editura
Polirom,Iași
Webografie:
www.academia.edu
www.didactic.ro
http//revistaprofesorului/vârsta-școlara-mica/
https://pdfcoffee.com/cunoasterea-psihologica-a-personalitatii-
scolarului-micpdf-pdf-free.html

40