Darea Legii (5)

Pentru că dorinţa dintotdeauna a lui Dumnezeu a fost să aibă un popor care să fie al Lui şi
pentru că în vederea acestui lucru încheiase Domnul un legământ cu Avraam, Moise le aduce
aminte că legământul a fost încheiat nu numai cu părinţii lor la Horeb, ci şi cu ei, cei care
stăteau acum în pragul Ţării Promise, precum şi cu copiii lor, după ei. Capitolul se încheie cu
„oftatul“ lui Dumnezeu: „O! de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să
păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!“ (29). Dar
Dumnezeu, care le dorea fericirea, nu S-a mulţumit să ofteze la auzul promisiunii pe care ei i-
au făcut-o (24-27), ci, prin capitolele ce urmează, a încercat să le pregătească inima pentru
ascultarea de El. Detalierea legământului (cap. 6-25) Întregul legământ poate fi rezumat în
cuvintele Domnului Isus: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău...“ (Deut. 6-18) „şi pe
aproapele tău ca pe tine însuţi...“ (Deut.19-25). Dar pentru că a doua poruncă depinde de
împlinirea primei porunci, versetele 4 şi 5 din capitolul 6 pot fi considerate versetele cheie ale
cărţii: „Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe
Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta!“ Aceste
versete îl ridică pe Yahweh deasupra tuturor zeilor Egiptului şi ai Canaanului, pretinzând din
partea lui Israel o ascultare totală şi necondiţionată. Nu este la întâmplare faptul că, în
capitolele 6-18, Moise subordonează totul acestei porunci. El ştia că viaţa omului este pe
măsura dumnezeului pe care şi-l alege. De aceea cheia vieţii - spune el lui Israel - este să
rămână credincios Celui care este de fapt singurul Dumnezeu. Pentru a-l ajuta, Moise
răspunde la trei întrebări fundamentale: ™
Ce să faci ca să nu-L uiţi pe Domnul? ™
Ce să faci ca să previi ispita idolatriei? ™
În ce anume se va dovedi convingerea ta că Domnul este singurul Dumnezeu?
Ca să nu-L uiţi pe Domnul:
Capitolul 6 Adună poruncile Lui în inima ta şi nu uita că:
Capitolul 7 Nu mărimea ta...
Capitolul 8 Nu puterea ta...
Capitolul 9 Nu bunătatea ta...
Capitolul 10 Ci Domnul, Dumnezeul Tău îţi dă ţara şi toate binecuvântările ei
Capitolul 11 Deci nu uita, de El atârnă totul: ţara, numărul zilelor tale în ea şi belşugul de pe
masa ta. Ca să previi ispita idolatriei:
Capitolul 12 Nimiceşte idolii şi altarele lor!
Capitolul 13 Nimiceşte închinătorii la idoli!
Capitolul 14 Evită orice practici idolatre! Convingerea ta că Domnul este singurul Dumnezeu
se va dovedi în modul în care te vei raporta:
Capitolul 15 La bunurile tale
Capitolul 16 La timpul tău
Capitolul 17 La prezentul tău
Capitolul 18 La viitorul tău.
Capitolele 19-25 se ocupă de relaţia dintre semeni. Încă de la prima citire observăm că stăm în
faţa unei liste conţinând un amalgam de porunci. La o privire mai atentă însă, aceste porunci
ar putea fi împărţite în trei capitole distincte, ce definesc iubirea de aproapele şi care pot fi
rezumate prin poruncile: ™ Respectă-i viaţa! ™ Respectă-i demnitatea! ™ Respectă-i bunurile!
Atunci când studiem această parte a Deuteronomului trebuie să ţinem cont de faptul că toate
aceste porunci sunt adresate lui Israel ca naţiune, şi nu indivizilor. Diferenţa mare între
Biserică şi Israel este că noi, Biserica, suntem poporul lui Dumnezeu împrăştiat în mijlocul
naţiunilor şi nu o naţiune guvernată de legile lui Dumnezeu, aşa cum era Israelul.
Această diferenţă va determina modul în care vom lua aplicaţiile din text. Implicaţiile
legământului (26-30) În capitolul 28 găsim binecuvântările şi blestemele prin care Dumnezeu
a definit implicaţiile legământului. Greşeala capitală a lui Israel a fost să facă din ele obiectul
legământului, renunţând astfel la însăşi esenţa lui - relaţia cu Dumnezeu. Întreaga lui istorie a
fost marcată de fuga după dumnezei străini, în nădejdea că va scăpa de blesteme sau în
nădejdea că va putea înmulţi binecuvântarea. În gândirea lui Israel s-a produs o profundă
răsturnare de valori atunci când a socotit că Dumnezeu există spre slava lui şi nu el, ca popor,
spre slava lui Dumnezeu. Din pricina acestui lucru n-a scăpat de ceea ce fugeau, pentru că
legea universului lui Dumnezeu - ne spune Domnul Isus - este „că oricine va vrea să-şi scape
viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. Şi ce ar folosi unui
om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul [relaţia lui cu Dumnezeu]?“ (Mat. 16:25).
Moise predă ştafeta lui Iosua (31-34) Într-un fel, cartea Deuteronom este şi „cântecul de
lebădă“ al lui Moise. De-a lungul cărţii, durerea de a nu putea intra în ţară, după ce întreaga
lui viaţă a visat la ea, este exprimată în nu mai puţin de cinci texte (1:37; 3:23-29; 4:21-22;
31:2 şi 34:4), ca şi cum unul dintre motivele scrierii acestei ultime cărţi ar fi fost izvorât din
dorinţa de a-şi vărsa durerea sufletului în ea. În lumina acestor texte, cartea întreagă stă ca o
foarte serioasă atenţionare a principiului pe care l-a rostit Domnul Isus în Evanghelii: „Cui i s-
a dat mult i se cere mult!“ Din pricina faptului că Moise nu L-a cinstit pe Dumnezeu la
momentul potrivit în faţa întregului norod, acum trebuia să sufere rigoarea dreptăţii lui
Dumnezeu. Dar tocmai aceste ultime capitole ale cărţii ne învaţă şi ceea ce înseamnă să
trăieşti pentru slava lui Dumnezeu. Cei care trăiesc pentru propria lor slavă, în situaţii ca cea a
lui Moise vor fi tentaţi să spună: „Dacă tot trebuie să plec, atunci după mine potopul!“. Moise
însă se pune pe lucru, de dragul lui Dumnezeu: îl îmbărbătează pe Iosua şi-l aşează în fruntea
poporului în locul său (31), scrie această carte a legii şi o pune în chivotul legământului
(31:24-30), scrie o cântare şi învaţă poporul s-o cânte, pentru ca ea să rămână o mărturie în
cugetele lor şi ale generaţiilor care vor veni după ei (32) şi rosteşte binecuvântarea din
capitolul 33. Pentru că Moise a fost proorocul pe care Dumnezeu l-a cunoscut faţă în faţă
(34:10), el a înţeles că, în umblarea noastră pământească, fiecare dintre noi suntem luaţi în
„carul lui Dumnezeu“ pentru o vreme. A trăi spre slava lui Dumnezeu înseamnă a face totul
astăzi, pentru ca mâine, când noi nu vom mai fi, Numele Lui să fie înălţat mai mult ca astăzi.
Privind viaţa lui Moise vom fi îndemnaţi, poate, să ne pregătim inimile pentru studiul care ne
stă în faţă în următoarele luni. Într-un fel, noi, creştinii, suntem toţi în situaţia poporului de la
Horeb. Dar nu flăcările, tunetele şi fulgerele sunt motivul pentru care nu ne putem apropia de
„Muntele Domnului“, ca să auzim cuvintele Lui, direct din gura Lui, ci faptul că revelaţia
directă a lui Dumnezeu s-a încheiat. Atunci intermediarul a fost Moise, acum, pentru noi, sunt
Scripturile. Scrierea lor s-a încheiat la sfârşitul secolului I d.Hr., iar în următorii trei sute de
ani, prin Biserică, Duhul Sfânt a hotărât care să fie scrierile ce se vor include în Canonul
Bibliei. Aşa cum poporul a venit la Moise şi i-a spus: „Apropie-te mai bine tu şi ascultă tot ce-
ţi va spune Domnul, Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul,
Dumnezeul nostru şi noi vom asculta“, tot aşa ar trebui să venim acum noi în faţa Scripturilor,
pentru ca Duhul lui Dumnezeu să ne spună Cuvintele lui Dumnezeu, iar noi să le trăim în
viaţa de zi cu zi. „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte,
va fi iubit de Tatăl Meu.... Noi vom veni la El şi vom locui împreună cu el“ (Ioan 14:21, 23).
Aceasta este cea mai mare binecuvântare de care se poate bucura un muritor şi ea va fi a
noastră, a fiecăruia, dacă ne vom apropia de această carte cu o inimă deschisă pentru
Dumnezeu.