Universitatea de Vest Timișoara

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Specializarea: Teologie Pastorală Ortodoxă

Tip lucrare: lucrare pentru seminar, pe semestrul I:

Încălcarea celei de-a doua Porunci Dumnezeiești și urmările acesteia

Îndrumător științific:

Pr.conf.univ.dr. Trifa Gavril

Student:

Lupei Claudiu-Andrei

Anul al III-lea

TIMIȘOARA

2024

1
 Moto:,,Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’’

Leviticul 19,18;Sf.Ap.Matei 22,39.

Citatul mai sus menționat a fost rostit pentru prima dată de către
Preabunul și Preamilostivul Dumnezeu în fața dreptului prooroc al Vechiului
Testament,Moise;pe când aceste,dimpreună cu fiii și fiicele lui Israel rătăceau în
pustiu: ,,Grăit-a Domnul cu Moise și a zis: Vorbeşte la toată obştea fiilor lui Israel şi
le zi; Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt…Să nu te răzbuni cu
mina ta şi să nu ai ură asupra fiilor poporului tău, ci să iubeşti pe aproapele tău ca pe
tine însuţi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.’’1

Preabunul și Preamilostivul Dumnezeu a fost conștient attât de căderea în

păcat a primilor oameni(protopărinții noștri:Adam și Eva),cât și de răutatea (lipsa de
dragoste) cu care umanitatea,încă din primele clipe ale căderii în păcat,avea să se
confrunte,în decursul istoriei.Datorită Iubirii care o are față de noi,A așteptat ca din
sămânța poporului pe care și l-a ales încă de pe vremea de când acesta se afla în Urul
Caldeii,să se nască un om drept pe să-l numească într-o funcție de îndrumător
spiritual,pentru poporul rătăcit al Casei lui Israel.Acesta a fost Moise(unul din
antemergătorii Mântuitorului nostru Iisus Hristos).

Moise ,,s-a născut într-un timp când legea tiranului împiedica aducerea la
viață a celor de parte bărbătească,dar că printr-un ajutor de sus a fost cruțat de
cruzimea acelui timp.Dar,pentru că amințarea tiranului era mai puternică l-au pus în
Nil;însă nu l-au aruncat simplu în apă,ci,așezându-l într-un coșuleț uns cu smoală,l-au
încredințat râului.’’2

Însă mila și dragostea lui Dumnezeu au făcut ca copilul să fie salvat și

crescut la curtea lui faraon. Acolo,la curte,Moise a avut parte de o educație aleasă;nu
1
Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită acum a doua oară sub purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Justinian Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române,cu aprobrea Sfântului Sinod,București,Editura Institutlui Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii
ortodoxe Române,1975,p.135-136.
2
Părinți și scrieri bisericești,Sfântul Grigorie de Nyssa:scrieri partea întâia,vol.29,trad. Pr.prof.Dumitru Stăniloae și Ioan
Buga,București,Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii ortodoxe Române,1982,p.25.

2
în ultimul rând a putut să-și dezvolte și inteligența emoționlă,datorită sufletului plin
de compasiune de care a dat dovadă fiica lui faraon(cea care l-a scos din apa
Nilului).Acest spirit avea moise să-l manifeste pe măsură ce înainta în vârstă.Un bun
exemplu al acestei manifestări îl putem găsi și în Cartea a doua a
sa,Ieșirea(Exodul),capitolul al II-lea verset 11-14:,, Iar după multă vreme, când se
făcuse mare, Moise a ieşit la fiii lui Israel, fraţii săi, şi a văzut muncile lor cele
grele. Cu prilejul acesta a văzut el pe un egiptean că bătea pe un evreu dintre fiii lui
Israel, fraţii săi; Şi căutând încoace şi încolo şi nevăzând pe nimeni, el a ucis pe
egiptean şi l-a ascuns în nisip. Apoi ieşind iarăşi a doua zi, a văzut doi evrei
certându-se şi a zis asupritorului: pentru ce baţi pe aproapele tău? Acela însă i-a
răspuns: "Cine te-a pus căpetenie şi judecător peste noi? Nu cumva vrei să mă
omori şi pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela?"3

Tocmai datorită acestui spirit de care a dat dovadă(și pe care l-a lăsat să se
dezvolte în interiorul inimii sale) Preabunul Dumnezeu l-a numit pe Moise
căpetenie(atât laică cât și spirituală)cu scopul de a veghea asupra fiilor și fiicelor lui
Israel .Fiind o persoană îndumnezeită (încă din pântecele maicii sale)a fost demnă
de a se sui în Muntele Cel Sfânt al Domnului(Muntele Sinai) pentru a-l întâlni pe
Dumnezeu și a prelua de la Dânsul două lespezi de piatră pe care au fost gravate cele
Zece Sfinte și Dumnezeiești Porunci(unde accentul căde cel mai mult pe prima
poruncă dumnezeiască-care ne îndeamă Să-l Iubim din toată inima pe Domnul
Dumnezeu- și pe ultima-unde ne îndeamnă să ținem la aproapele nostru,precum ținem
la noi înșine,în parte-).

Însuși Mântuitorul nostru,Iisus Hristos,în vremea când predica oamenilor

prin piețe le spunea(cu scopul de a le reaminte) de aceste două porunci,îndemnându-i
să le respecte,cu scopul de a le merge bine:,,Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu
toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia
poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În
aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.’’4

La rândul său,Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne învață despre Dumnezeu

că este iubirea însuși,prin urmare noi trebuie să stăruim în acest sentiment
divin:,, Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi
Dumnezeu rămâne întru el. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica,
pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. Noi
iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi. Dacă zice cineva: iubesc pe
Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe
fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L
iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi
pe fratele său.(1 Ioan 4,16;18-21).

3
Sfânta Scriptură,p.69.
4
Sfânta Scriptură,p.1124.

3
 Sfântul Apostol Pavel,la rândul său ne îndeamnă să avem înlăuntrul nostru
acest minunat sentiment deoarece:,, Dragostea îndelung rabdă; dragostea este
binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se
poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu
se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Nu se bucură de nedreptate, ci se
bucură de adevăr.Dragostea nu cade niciodată.(1 Corinteni 13,4-8).’’5

Omul a fost făptura cea mai specială,cu care Preasfântul și Preabunul

Dumnezeu a voit să conlucreze la crearea unui regat etern și pur(din punct de vedere
duhovnicesc),însă intenția acestuia avea să schimbe,de îndată ce a poftit ca el să
devină un dumnezeu și să-și exercite propriile sale reguli,lepădându-se de calea cea
bună și adevărată;de multe ori distrugând și ucigând aproape orice îi iasă-n
cale,inclusiv pe seamănul său.

Din punct de vedere istoric,omul încă de când se afla în peșteră și-a folosit
minte(intelectul) în scopuri egoiste.Mitul omului primitiv și pașnic este spulberat de
către descoperirile realizate,să spune în ultimii cca.100 de ani.

Tehnologia folosită își are rădăcinile încă din negura timpurilor.Prima armă de
luptă a omului primitiv a fost chiar corpul său,adaptat în timp pentru a face față unei
lupte corp la corp între vânat și vânător.’’6

La Sibudu Cave(Africa de Sud) au fost găsite câteva unelte(destul de

distructive,pentru acea vreme),care datează de cca.60.000 ani a.Chr. ,printre care se
află un instrument ascuțit asemeni unui ac,un instrument șflefuit în forma unei
spatule,utilizat la tăbăcirea pielor de animale,provenite din vânatul excesiv(de cele
mai multe ori) și vârful unei săgeți folosită la vânatul animalelor mai mici(la început).

Lucinda Backwell(arheolog și membru al Academiei de Științe din Africa de

Sud),a observat faptul că vârful săgeții nu era otrăvit;acest fapt ne duce cu gândul că
omul încă la acea vreme nu a descoperit tainele plantelor,în obținerea unor substanțe
nocive,atât pentru sistemul circulator(sangvinic) cât și pentru nervos;care să aibe
nefastul efect al paraliziei corpului,urmând mai apoi o paralizie parțială sau totală a
organismul iar în cele din urmă ajungându-se la deces(însă din nefericire acest fapt
avea să se împlinească peste câteva mii de ani).

Aceste mărturii vii ale preistoriei sunt o dovadă vie a faptului că omul,de
cele mai multe ori a complotat unul împotriva celuilat.Chiar dacă acțiunile petrecute
mai sus s-au petrecut cu mii de ani înainte înainte de întruparea Domnului și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos,omul propriu-zis a avut în sinea sa zidită
conștiința(care din câte știm aceasta are menirea de a-i atrage omului atenția cu
privire la acțiunile pe care urmează să le înfăptuiască,dar și asupra celor săvârșite).

5
Sfânta Scriptură,p.1290.
6
https://www.descopera.ro/dnews/2506367-armele-preistorice-marturii-ale-unui-trecut-sangeros ,consultat la data
03.01.2024,ora 16:03.

4
 Însă,de cele mai multe ori,cu bună știință omul a preferat să o ignore,ajungându-
se la dezastru.

Urmărind axa cronologică,observăm amprentele lăsate,de cele mai multe ori,de

latura negativă a intelectului uman.Din preistorie și până în zilele noastre,în această
lume mult zbucium sufletesc s-a petrecut,fiecare dorind să-și exercite puterea și
superioritatea unul asupra celuilat.

Babilon, primul mare imperiu a fost făurit de către oameni doritori de putere.

Conform textului Sfintei Scripturi,aceștia au venit dinspre răsărit,în scopul

găsirii unui loc prielnic pentru a-și realiza visul comun.Într-o vreme au reușit să
găseacă acel loc ,,în țara Senaar…Apoi au zis unul către altul:<< Haidem să facem
cărămizi şi să le ardem cu foc!Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în
loc de var.>> Şi au zis iarăşi:<< Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf
să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot
pământul!>>.Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau
fiii oamenilor. Şi a zis Domnul:<< Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce
s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă.>> Şi i-a
împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi
turnul. De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul
limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.’’ 7

La o primă analiză a textului faptele acelor indivizi păreau unele

inofensive,însă lucrurile nu au stat,fapt Ce L-a determinat pe Preamilostivul
Dumnezeu să le amestece limbile(căci scopul nu a fost unul rău,cum se consideră,de
către mulți,ci mai degrabă unul din iubire părintească(nume acela unui bun părinte
care își oprește copilul,prin diverse măsuri în scopul de a-l opri înainte de a se răni) ).

Chiar dacă în cadrul izvoarelor istorice de sorginte laică,de cele mai multe ori
scot în fața publicului larg informații de genul:,,Babilonul a fost primul stat din lume
cu una dintre cele mai bune forme de origanizare…;…poulația era îndeletnicită cu
comerțul,olăritul,creșterea și îmblânzirea animalelor…;…au realizat prima formă de
scriere;…și s-au defenit ca cea mai dezvoltată națiune(mai bine spus mixtă:asiro-
babiloniană) încă din începuturile antichității…’’8 ,pentru a arăta o latură
pozitivă,lucrurile nu stăteau chiar așa.

În primul rând asiro-babilonienii doreau să domine peste celelalte națiune ,pe

care le considerau inferioare(ajungând chiar în faza subjugării).Dinastiile care urcau
la tron au fost alcătuite din generali iluştrii,dar și din împărați-sacerdoți.Acest lucru
le-a permis să aibe această viziune.

Această clasă aristocrată s-a ridicat în frunte nu doar prin dibăcie și

persevernță,ci și prin curajul de a-l asupri pe aproape.
7
Sfânta Scriptură,p.36.
8
Conf.univ.dr.Mihail Vasilescu,Istorie antică universală:Istoria Orientului,Iași,Universitatea Al.I.Cuza:Facultatea de
Istorie,2004,p.23.

5
 Marile orașe(Ur,Urul,Lagaș,Nippur etc.)s-au clădit din truda și din munca
sclavilor.

În cadrul fiecăruia se afla câte un templu,în cadrul căruia trebuiau aduse jertfe
sângeroase,fie pentru a mulțumi zeității pentru binefacerile primite fie pentru a
împăca spiritul pentru unele abateri comise(de remarcat este faptul că în cadrul
sacrificiului se mai cerea și sânge uman,inclusiv de copil nou născut(însă acest lucru
se cerea din partea păturii sărace,deoarece cea înltă era scutită de un asemena lucru) ).

Toate aceste întâmplări aveau să se petreacă aproape și în cadrul celorlate

evenimente care au marcat istoria neamului nostru.

Necercetând cu atenție aceste fapte cădem în extrema idolatrizării omului.Multe

dintre persoanele epocii contemporane glorifică aceste epoci,dimpreună cu unele
căpetenii fără prea mult studiu aprofundat,cu privire la aceste detalii.

Prin urmare rolul Mântuitorului în cadrul istoriei umanității a fost acela de a-l
scoate din această beznă sufletească(și care l-a împins pe om la săvîrșirea unuia dintre
cele grave păcate,din categoria celor strigătoare la cer).

Bibliografie:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură tipărită acum a doua oară sub purtarea de grijă a
Preafericitului Părinte Justinian Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobrea
Sfântului Sinod, București, Editura Institutlui Biblic și de Misiune Ortodoxă al
Bisericii ortodoxe Române,1975.

6
 2. Părinți și scrieri bisericești,Sfântul Grigorie de Nyssa:scrieri partea întâia,vol.29,
trad. Pr.prof. Dumitru Stăniloae și Ioan Buga, București, Editura Institului Biblic și de
Misiune al Bisericii ortodoxe Române,1982.

3. Istorie antică universală:Istoria Orientului, Iași, Universitatea Al.I.Cuza:Facultatea

de Istorie, 2004 (Curs universitar).

Webografie:1) https://www.descopera.ro/