Actualitate religioasă Teologie și spiritualitate Educaţie și Cultură Societate Opinii Filantropie

Repere și idei Editorial Pilda zilei

Acasa › Opinii › Repere și idei › Un centurion păgân, model pentru întreaga creștinătate

Un centurion păgân, model pentru întreaga

creștinătate
 Repere și idei Galerie foto (1)

Un articol de: † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor - 02 Iul, 2020

Mântuitorul călătorea spre Capernaum, cetatea a ată aproape de lacul Ghenizaretului (Marea Galileei), loc
predilect de întâlnire pentru Domnul şi ucenicii Lui, amvon al învăţăturilor Sale. Pe când Se apropia de
intrarea în Cetatea Capernaum, au venit la El fruntaşii comunităţii spunându-I: „Vrednic este să-i faci lui
aceasta, căci iubeşte neamul nostru și el ne-a zidit sinagoga“ (Luca 7, 5).
Cine era personajul pentru care mai-marii Capernaumului interveneau la Mântuitorul, rugându-L să asculte
cererea pe care avea să i-o adreseze? Era un o ţer roman, dintre numeroşii slujitori ai armatei de ocupaţie
care staționa în Ţara Sfântă încă din anul 63 î.Hr.; un om pe care iudeii, în condiții normale, nu aveau cum
să-l iubească, întrucât erau împotriva stăpânirii romane și doreau eliberarea țării lor.

Centurionul avea în subordine 100 de soldaţi, iar unul dintre ei, fără să-i ştim numele şi vârsta, era foarte
bolnav şi zăcea în pat, cumplit chinuindu-se, după cum precizează Evanghelia. O ţerul roman a arătat faţă
de slujitorul lui o grijă nesperată, rugându-L pe Mântuitorul să-l vindece. Mai mult decât atât, atunci când
Mântuitorul şi-a arătat disponibilitatea de a merge în casa o ţerului, a rostit cuvinte de o rară smerenie:
„Doamne, nu Te osteni, nu sunt vrednic ca să intri sub acoperământul meu. De aceea nici pe mine nu m-am
socotit vrednic să vin la Tine. Ci spune cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea” (Luca 7, 6-7). 

Foarte rar întâlnim astfel de oameni, care, atunci când li se face o propunere, cum a primit-o o ţerul roman,
să o refuze; alţii chiar s-ar mândri şi ar vorbi mult despre vizita unei personalităţi istorice. O ţerul roman s-a
smerit şi a mărturisit că nu este vrednic ca Domnul să intre sub acoperământul casei lui. Mântuitorul a făcut
minunea de la distanţă. Evanghelia ne spune că, îndată după ce s-au despărţit de Mântuitorul Iisus Hristos,
cei care erau împreună cu o ţerul roman au găsit acasă slujitorul vindecat.

Cei care cunosc S ntele Scripturi şi recitesc pentru folosul lor şi al altora din paginile acestora au reținut, cu
siguranţă, câteva persoane pe care Mântuitorul le-a privit cu drag, le-a lăudat. Una dintre ele a fost
centurionul roman despre care Mântuitorul a spus cuvinte nemaiauzite: „Adevărat vă spun, nici în Israel nu
am găsit o credinţă aşa de mare“ (Matei 8, 10).

Asemenea smerenie adâncă şi credinţă puternică precum avea o ţerul roman păgân n-au fost întâlnite nici
în rândul poporului ales, fapt care L-a făcut pe Mântuitorul să-l laude cu toată inima.

Prin aceasta ni se arată că Mântuitorul nu a venit doar pentru cei din sânul poporului ales. Evanghelia şi
mesajul mântuitor se adresau tuturor, atât celor care făceau parte din poporul iudeu, cât şi celor care aveau
să creadă în El dintre neamuri, dintre păgânii pe care cei de atunci şi de acum îi ignoră şi nu-i acceptă să vină
în staulul oilor cuvântătoare, care ar putea sta de-a dreapta Mântuitorului la Judecata din urmă (universală). 
Cuvintele Evangheliei provoacă o anumită schimbare, măcar la un moment dat, dar îndată ce părăsim
biserica sau după scurt timp uităm să le urmăm. 

Smerenia este o virtute rară, care înnobilează su etul unei persoane. Centurionul roman ar putut privi cu
aroganţă către slujitorul lui, însă i-a arătat o mare, nespusă grijă. Mulţi dintre noi rămân indiferenţi la
suferinţa şi boala altora, ind adeseori insensibili la încercările fraţilor noştri. Deşi avea o poziție privilegiată
şi l-ar putut trata cu indiferență pe slujitorul său, s-a îngrijit pentru vindecarea lui, iar ultima speranţă şi-a
îndreptat-o către Mântuitorul Hristos, despre care auzise că săvârşeşte minuni şi că oamenii se bucurau de
binecuvântarea pe care o primeau de la El. Păgân ind, s-a smerit, dar a recunoscut puterea și dumnezeirea
Sa. Credinţa autentică şi smerenia pe care le întâlnim foarte rar în lumea noastră, dar şi în alte timpuri, de a
nu se considera cineva vrednic ca Hristos să intre în casa lui, ne arată că întotdeauna Dumnezeu a avut
oameni aleşi şi că Evanghelia avea să-i întărească pe mulţi, mai ales pe Apostolii care, ducând Vestea cea
bună până la marginile lumii, au vorbit tuturor despre credinţa şi smerenia o ţerului roman întâlnit de
Mântuitorul la Capernaum.

Din istorisirea Evangheliei s-au inspirat Părinţii Bisericii care în alcătuirea rânduielilor de slujbă şi a unor
rugăciuni au aşezat cuvintele pilduitoare din mărturisirea o ţerului roman: „Nu sunt vrednic să intri sub
acoperământul su etului meu”. A devenit mărturisirea pe care cei care se pregătesc să se cuminece cu
Sfânta Euharistie o rostesc întotdeauna, recunoscând că nimeni de pe pământ nu este vrednic să se
apropie, să vină şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. 

Evanghelia vindecării slugii sutașului din Capernaum ne vorbește despre marea poruncă a iubirii pe care
Mântuitorul a recomandat-o ucenicilor și tuturor celor care L-au ascultat: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă
iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). Iar măsura
adevărată a acestor cuvinte a fost atunci când S-a plecat și a spălat picioarele celor 12 și le-a șters cu
ștergarul. Mai mult decât atât, prin moartea pe Cruce, Domnul a arătat lumii întregi că „mai mare dragoste
decât aceasta nimeni nu are, ca su etul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13). Evanghelistul Ioan,
în capitolul 13, versetul 35, ne spune: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea
dragoste unii faţă de alţii”. Cei de demult, din Antichitatea creștină, vorbind despre ucenicii Mântuitorului,
spuneau: „Iată cât de mult se iubesc aceștia!” O asemenea iubire era ceva neobișnuit. Istoria a cunoscut
felurite tensiuni, uneltiri, trădări, moarte și foarte mult sânge. De aceea, când au întâlnit iubire, toți erau
mirați, vorbind cu respect și admirație față de ei. Nu știu dacă aceleași cuvinte s-ar putea spune în vremea
noastră. Dacă înălțimea virtuților nu este cea potrivită, va trebui să lucrăm pentru ca aceste cuvinte ale
Domnului să rodească și în noi. Sfântul Evanghelist Ioan, în Epistola întâi sobornicească, la capitolul 3,
versetul 16, ne vorbește despre nemaiîntâlnita, nemărginita, nepământeana stare pe care Mântuitorul a
lăsat-o ucenicilor Lui: „În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus su etul Său pentru noi, şi noi datori
suntem să ne punem su etele pentru fraţi”.

Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii este un îndemn stăruitor la a privi alături, noi, care suntem obișnuiți
să privim doar în mod egoist, egocentrist. Privirea alături, la cei prea mici, care, aparent, nu reprezintă nimic
pentru viața noastră, este, de fapt, calea prin care ne întâlnim cu Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni. 

Evanghelia ne împrospătează cuvintele Mântuitorului spuse ucenicilor: „Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de
la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor, iar ii Împărăţiei vor
aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8; 11, 12). Dacă
astăzi ar spune cineva că mulți de la răsărit și de la apus vor sta la masa Împărăției cerurilor, iar unii dintre
creștini ar izgoniți afară, ar greu de înţeles. Mântuitorul Hristos îi caută și-i răsplătește pe cei buni, iar
Împărăția Lui despre care a vorbit în timpul activității publice nu se adresează doar unui neam, e și cel ales,
ci are ca fundament caracterul universal al învățăturii Sale. El a venit pentru ecare în parte, iar trimiterea
ucenicilor până la marginea lumii îi viza pe toți, nu doar pe cei din Iudeea, Samaria sau Galileea. 
O țerul roman şi-a îndreptat ochii spre Dumnezeu. S-a ferit de zgomotul lumii, s-a socotit nevrednic, dar a
arătat prin fapte că Îl iubea pe Dumnezeu. Deși nu era din neamul ales, a înțeles că Dumnezeu locuiește în
ecare, cum Mântuitorul Hristos avea să spună că toți bolnavii, prigoniții, întemnițați sunt de fapt frații prea
mici în care El Se ascunde până la sfârșitul veacurilor. 

Dumnezeu alege şi dintre oamenii pe care îi desconsiderăm prin atitudinea noastră de a ne socoti singurii
drepţi şi cunoscători ai adevărului mântuitor. Trebuie să privim la felul cum S-a comportat Mântuitorul cu
păgânii, cu sutaşul din Evanghelie, cu femeia cananeancă şi cu cea samarineancă, cu care, potrivit Legii
iudaice, nu ar avut voie să vorbească. 
Dacă El, Fiul lui Dumnezeu, S-a oprit către aceştia, desconsideraţi la prima vedere, noi nu am putea, oare, să
încercăm să le spunem cuvintele vieţii veşnice fără a renunţa la dreapta noastră învăţătură de credinţă?
Desconsiderarea altora nu este, oare, semnul depărtării de Dumnezeu? 

Să cerem cu multă nădejde credinţa pe care a avut-o o ţerul roman de la Capernaum. Datorită smereniei,
credinţei şi gândului la cei a aţi în suferinţă, a devenit bineplăcut lui Dumnezeu. Avem nevoie astăzi, mai
mult ca altădată, de credinţă, smerenie, inimă bună şi atenţie tradusă în fapte, fără de care nimeni nu poate
să se învrednicească de dragostea lui Dumnezeu. 

Citeşte mai multe despre:   Duminica a 4-a dupa Rusalii  -   Vindecarea slugii sutasului