Pr. prof. dr.

Constantin Galeriu VINDECAREA SLUGII SUTAªULUI 1

VINDECAREA SLUGII SUTAºULUI1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.

Binecuvântaþi creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu darul lui

Dumnezeu ne împãrtãºim din Sfânta Evanghelie de astãzi (Matei 8, 5-13):

“Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaº, rugându-L, ºi zicând: Doamne, sluga

mea zace în casã, slãbãnog, chinuindu-se cumplit. ªi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaºul,

rãspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sã intri sub acoperiºul meu, ci numai zi cu cuvântul ºi se

va vindeca sluga mea. Cã ºi eu sunt om sub stãpânirea altora ºi am sub mine ostaºi ºi-i spun acestuia:

Du-te, ºi se duce; ºi celuilalt: Vino, ºi vine; ºi slugii mele: Fã aceasta, ºi face.

Auzind, Iisus S-a minunat ºi a zis celor ce veneau dupã El: Adevãrat grãiesc vouã: la nimeni, în

Israel, n-am gãsit atâta credinþã. ªi zic vouã cã mulþi de la rãsãrit ºi de la apus vor veni ºi vor sta la

masã cu Avraam, cu Isaac ºi cu Iacov în împãrãþia cerurilor. Iar fiii împãrãþiei vor fi aruncaþi în

întunericul cel mai din afarã; acolo va fi plângerea ºi scrâºnirea dinþilor.

ªi a zis Iisus sutaºului: Du-te, fie þie dupã cum ai crezut. ªi s-a însãnãtoºit sluga lui în ceasul

acela”.

Un sutaº avea în subordine o sutã de soldaþi romani ºi, totuºi, a venit la Iisus ºi s-a plecat Lui.

Dacã vreþi, e darul lui Dumnezeu. El simþea sau nu dumnezeirea în Hristos, ori Îl socotea un înþelept

curat, dar calea smereniei lui este un dar unic. Isaac Sirul, întrebându-se ce e Raiul, rãspunde: “adâncul

de smerenie”. Acest militar se pleacã în faþa Omului lui Dumnezeu, a Fiului lui Dumnezeu. Sã ia aminte

cei care se aflã în aceste funcþii de militar. În Noul Testament era vorba de comandanþi care fie se

pleacã înaintea Mântuitorului, fie cã se convertesc dupã înãlþarea Mântuitorului la cer. Odatã cu acest

cãpitan – aºa cum îl numim în ziua de astãzi – amintiþi-vã de acela care a condus trupa de oºteni care L-

au pãzit pe Mântuitorul ºi care, când Mântuitorul era pe cruce, a mãrturisit: “Cu adevãrat, Fiul lui

19 iunie 1995. Duminica a IV-a dupã Rusalii. Text corectat de pãrintele Gordon.

1
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu VINDECAREA SLUGII SUTAªULUI 2

Dumnezeu a fost (ºi este) Acesta”. De asemenea, în istoria Bisericii, Corneliu sutaºul este primul dintre

militari care s-a botezat, dupã care a vestit taina Evangheliei la evrei ºi la neamuri. De asemenea, acel

militar care pãzea temniþa din Filipi ºi care s-a botezat împreunã cu toatã casa lui. Trebuie sã mãrturisim

toate acestea ºi sã le punem la inimã. Mã gândesc totodatã la cele douã aºezãminte de veacuri –

aºezãmântul religios ºi cel militar, care de-a lungul mileniilor au fost stâlpii cetãþii la toate popoarele.

ªi iatã cã un militar vine în faþa Mântuitorului ºi se roagã, el care reprezenta puterea imperialã

asupra pãmântului lui Israel. ªi Îi zice Mântuitorului: “Doamne (un cuvânt de reverenþã, cum ar fi în

ziua de astãzi stãpâne), sluga mea zace în casã, slãbãnog (paralizat), chinuindu-se cumplit”. A doua

parte de smerenie, de smerenie iubitoare, în care el, comandant, se umple cu starea aceasta de suflet a

iubirii care dã viaþã, a iubirii care vede durerea celuilalt ºi suferã pentru el. O, Doamne, adeseori ºi eu

mã osândesc faþã de suferinþa semenului meu ºi faþã de taina dreaptã a unirii dintre suferinþã ºi

dragoste; ºi compãtimire. Gândea cineva: Sã simþi cã eºti util ºi cã eºti iubit pentru niºte fapte bune pe

care le-ai sãvârºit. Ideea aceasta, de a fi iubit pentru calitãþile mele… Dar gândiþi-vã la starea de a fi

undeva, într-un spital, având o suferinþã, ºi în aceastã suferinþã sã priveºti dinãuntru, din spital, sau din

camera ta, lumea de afarã; doar pe fereastrã. ªi sã simþi cã acea lume e departe, iar tu te simþi singur,

pãrãsit… sau dimpotrivã, sã simþi cã razele iubirii încep sã te încãlzeascã. ªi te întrebi: Oare pentru ce

trudesc cei care îmi poartã de grijã? Pentru ceva averi ale mele? Pentru niºte fapte bune ale mele? cumva

pentru calitãþile mele?! ªi deodatã te prãbuºeºti: fapte bune nu ai avut, calitãþi nu ai, ºi atunci, pentru ce

te îngrijesc?! Nu se dezvãluie aici o tainã adâncã a iubirii? Iubeºti pe cineva numai pentru calitãþi? În

taina Evangheliei altfel se descoperã iubirea. Nu a spus Sfântul Apostol Pavel: “Cãtre un drept mai cautã

cineva, dar El, Hristos, a murit pentru noi, pãcãtoºii”? Deci iubirea nu cautã calitãþi. Nici nu trebuie.

Când iubesc pe cineva nu la asta trebuie sã mã uit, ci la taina iubirii. ªi atunci deodatã se descoperã cã

iubirea este ºi din lumea aceasta, dar mai presus de lume, cãci, mai adânc, e de dincolo; iubirea, ea

însãºi, e dumnezeiascã. Omul cu putere de pãtrundere înþelege aceastã dublã tainã a iubirii: dumnezeirea

iubirii, care e de dincolo de aceastã lume, dar care pãtrunde în aceastã lume. ªi numai aceastã iubire

dumnezeiascã e în stare sã salveze lumea, sã o mântuiascã; ea însãºi, iubirea care transpare diafan din

Evanghelie.

2
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu VINDECAREA SLUGII SUTAªULUI 3

Sutaºul pãtrundea la o asemenea iubire, de dincolo de lume, de neguþãtoria lumii. De aceea vine

la Iisus: “Doamne (nu Învãþãtorule, cum îi ziceau ucenicii ºi ceilalþi, ci Doamne, adicã Stãpâne), sluga

mea (nu un coleg sau ostaº) zace în casã, slãbãnog, chinuindu-se cumplit (ºi eu îi trãiesc durerea)”.

Mântuitorul rãspunde atunci simplu, dumnezeieºte: “Venind, îl voi vindeca”. Dar acelaºi comandant îi

rãspunde uimitor – al doilea act de smerenie: “Doamne, nu sunt vrednic sã intri sub acoperãmântul

meu. Zi numai cu cuvântul ºi se va vindeca sluga mea”. El, reprezentantul stãpânirii imperiului, este cu

adevãrat cuprins de smerenie – aceastã tainã adâncã a mântuirii. O, voi, care vã împãrtãºiþi cu trup ºi

sânge dumnezeiesc! Neîncetat vã aduceþi aminte de aceste cuvinte ale sutaºului în rgãciunile pe care le

rostiþi la Sfânta Împãrtãºanie. Nu spunem la rugãciune: “Doamne, nu sunt vrednic sã întri sub acoperiºul

meu”? Mã uimesc când gândesc la cuvintele minunate ale acestui sutaº, care au fost gãsite vrednice sã

intre în rugãciunile noastre, ale tuturor, în rugãciunile Bisericii.

ªi un alt amãnunt uimitor: “Doamne, – zice sutaºul –, iatã, ºi eu sunt un om sub stãpânirea altora

ºi am sub mine ostaºi ºi ºi-i spun acestuia: Du-te, ºi se duce; (...) iar slujitorului meu: Fã aceasta, ºi

face”. Nu ºtii ce sã primeºti mai întâi de la acest sutaº, din înþelepciunea lui. Este impresionantã legãtura

pe care o face el între slujba lui ºi taina iubirii. Cât ar trebui sã fim cu luare aminte aici! Având în

conºtiinþa lui sarcina de comandant, el leagã aceastã slujire a lui de credinþã, de religie, de Dumnezeu;

nu le desface. În eternul Dumnezeu nu este mutare. ªi aºa, Doamne, cum eu în calitatea mea îmi

rânduiesc slujirea în aceastã ordine (ascultare, cum se numeºte de obicei în Bisericã; ºi el are conºtiinþa

acestei ascultãri în mod duhovnicesc, când spune toate acestea), ºi dacã eu pot face aceasta în slujirea

mea, cu atât mai mult poþi Tu, Doamne. Te vei ruga, vei spune numai un cuvânt: “Zi un cuvânt ºi se va

tãmãdui sluga mea”. Sã legi pãmântul de cer ºi sã vezi curat în ochii acestei lumi, nu în dezordine [?].

Îngãduiþi sã spun cã în Imperiul Roman erau douã obiective principale în educaþie: arta

retorului ºi arta comandantului. ªi era multã disciplinã. Iar el vedea aceastã ordine ca un reflex al ordinii

dumnezeieºti. ªi aºa trebuie: sã vezi în munca ta – de eºti profesor, de eºti inginer – o venire a cerului pe

pãmânt. Acest om, aºa reiese din Evanghelie, simþea cã munca lui o face sub semnul poruncilor lui

Dumnezeu. El simþea aceasta în munca lui de toate zilele. Oriunde te vei afla sã simþi cum spune

3
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu VINDECAREA SLUGII SUTAªULUI 4

Apostolul: “Ori de vã rugaþi, ori altceva de faceþi, toate în numele Domnului sã le faceþi”. Aºa se

simte la acest militar roman.

ªi Iisus s-a minunat de acest cuvânt, ºi a grãit: “Adevãrat grãiesc vouã: la nimeni, în Israel, nu

am gãsit o credinþã ca aceasta”. Auzind cei din jur, pãstrãtori de credinþã, s-au întrebat poate cum

tocmai la un centurion, un comandant, a aflat Mântuitorul atâta credinþã, militarii fiind asociaþi numai

cu ordinea ºi cu asprimea; ºi îi nesocoteºte pe ei. ªi încã atâta credinþã, încât se minuneazã Mântuitorul,

ca om ºi ca Dumnezeu. Sã se minuneze Dumnezeu?! Dar aceasta aºteaptã Dumnezeu de la om. Iar omul

e creat dupã chipul ºi în vederea asemãnãrii cu Dumnezeu – sã sãvârºim asemenea fapte ºi sã venim în

întâmpinarea lui Dumnezeu cu asemenea gânduri, fapte, iniþiative ziditoare. Se minuneazã Dumnezeu! 1

Da, noi putem sã Îl uimim pe Dumnezeu. Când? Când din cuvintele apostolilor putem gãsi noi ºi noi

înþelesuri, tot atât de multe, câte raze se deschid din soare; cãci sunt atât de bogate ºi adânci! aºa cum

un bob de grâu în spic se înmulþeºte înzecit, te treizeci de ori, de o sutã de ori, cum spune Mântuitorul.

Aºa sã îl minunãm pe Dumnezeu – prin gânduri sfinte ºi prin fapte sfinte, descoperind în fiecare clipã

viaþa. Fiecare viaþã e chematã sã se descopere. Acesta este doar unul din înþelesurile cuvintelor

Mântuitorului. ªi noi sã sporim mereu înþelesurile, ca nimeni sã nu creadã cã Evanghelia este o stare pe

loc a lumii.

O, Doamne, umblând prin þãri strãine, am auzit pe unii spunând cã Evanghelia este depãºitã.

Este depãºitã iubirea? nefericiþilor! Sã descoperim deci neîncetat chemarea veacului acestuia de a da

rãspuns atâtor curente care vor sã inunde sufletul omenesc! Sã descoperim bogãþia cuvintelor

Evangheliei, bogãþia iubirii dumnezeieºti, ºi astfel sã dãm Mântuitorului prilej de bucurie, sã se

minuneze cum S-a minunat de sutaº. Toate Îl bucurã pe Dumnezeu.

S-a minunat Mântuitorul ºi a spus apoi: “Zic vouã cã mulþi de la rãsãrit ºi de la apus vor veni ºi

vor sta la masã cu Avraam, cu Isaac ºi cu Iacov în împãrãþia cerurilor. Iar fiii împãrãþiei vor fi

aruncaþi în întunericul cel mai dinafarã; acolo va fi plângerea ºi scrâºnirea dinþilor”. ªi noi vom vedea

1O, Doamne, Se minuneazã de stricãciunile noastre. Ieri am citit în ziar de aceastã aberaþie: homosexualitatea. Ce fapte
demonice poate omul sã facã! ºi sã se minuneze Dumnezeu de asemenea “descoperiri”?! Gândurile pãcãtoase sunt numite
de Sfinþii Pãrinþi raþiunile dracilor. Orice fãpturã are un semn de raþiune dumnezeiascã, dar diavolul a venit ºi el cu o
“raþiune”. Trebuie sã punem la gând cã o patimã este o raþiune diavoleascã, adicã semn diavolesc. Sã ne fereascã
Dumnezeu de asemenea raþiuni care mânie pe Dumnezeu. Noi sã-L uimim pe Dumnezeu prin puritatea noastrã, prin
gândurile noastre bune. Doamne, ajutã-mã sã fac voia Ta, sã înþeleg sensurile adânci ale cuvintelor Tale!

4
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu VINDECAREA SLUGII SUTAªULUI 5

atunci fraþi de-ai noºtri care nu sunt în bisericã cu noi, pe care îi socotim pãcãtoºi, cã, dimpotrivã, au

fapte care lumineazã lumea. Atunci ne vom aminti de aceste cuvinte ale Mântuitorului. ªi vom gândi:

Doamne, noi am ascultat mereu Evanghelia Ta, nu am lipsit la Liturghia cea sfântã, am ascultat de

atâtea ori cuvântul Tãu, cuvântul slujitorilor Tãi, am înãlþat inimile spre slava Ta, Doamne… Dar

faptele noastre oare sunt mai bune? Pentru cã nu pot sã vãd faptele mele, le vãd pe ale celuilalt. Fapte

care sã-Þi dea bucurie, cãci prea multã tristeþi îþi dãm, Doamne!. Ori de câte ori mã aflu parcã

neîmplinind poruncile Lui, câtã tristeþe Îi ofer lui Dumnezeu! ºi fiecare sã gândeascã.

ªi, în încheierea acestei evanghelii, a zis Mântuitorul sutaºului: “Mergi! Fie þie dupã cum ai

crezut”. ªi s-a însãnãtoºit sluga în ceasul acela. El a vãzut pe Mântuitorul stând acolo, în acel loc, a venit

ºi L-a întâmpinat, iar sluga lui zãcea în altã parte. Dar a crezut cã Mântuitorul poate ºi numai prin cuvânt

sã îl însãnãtoºeascã. ªi parcã vrea sã ne spunã nouã: Oriunde ne-am afla, aºa cum sutaºul a crezut, ºi eu

trebuie sã cred cã privirea Mântuitorului, cuvântul Lui, mã gãseºte ºi îmi rãspunde. El este mai adânc

decât eul meu cel mai adânc; cum va spune un Pãrinte al Bisericii, Augustin – “mai interior decât

intimitatea mea ultimã”. Aºa a crezut ºi sutaºul. Sã luãm aminte la acest fapt ºi sã ne aducem aminte când

ne rugãm: Tu, Doamne, îmi vezi faþa mea… Aºa cum zice Mântuitorul: “Oile Mele ascultã glasul Meu”

ºi Eu le aud, ºi Eu le vãd, Eu le privesc ºi le rãspund. Este de ajuns sã mã rog ºi, ca sutaºul, sã cred.

Credinþa e începutul virtuþilor, ea este începutul vederii duhovniceºti. Omul e chemat sã vadã nu numai

cu simþurile cele trupeºti, ci ºi cu cele duhovniceºti. Credinþa este începutul, ca sã pot vedea dincolo de

trup, dincolo de orice obstacol al acestei lumi. Ea pãtrunde ºi zidurile sãrmanei noastre cãderi. sã nu

uitãm: Dumnezeu nu ne sileºte sã-L iubim; dacã ne închidem, El nu ne forþeazã, nu ne violenteazã

libertatea ºi voinþa. O, Doamne, eu Te rog, mântuieºte-mã Doamne, prin credinþã ºi prin iubire.

A venit la ava Pimen un negustor din lume ºi a cerut cuvânt ziditor. În jurul lui erau ºi alþii, ca în

jurul uni avã, aºa cum s-ar strânge la noi în jurul pãrintelui Cleopa. Dar ava Pimen îi spune: Ia spune tu,

omule, un cuvânt! ªi ceilalþi au zis: Cum sã înveþe un negustor, un mirean, pe un pãrinte? sã îi dea el

cuvânt ziditor? Dar ava, care citea gândurile, îi zice iarãºi: Spune omule, spune cuvânt. ªi deodatã,

mireanul, luminat de Dumnezeu, de credinþa ºi de dragostea lui, spune: Eu ce sã spun? Am trei prieteni

pe care îi iubesc. Pe primul l-am rugat: Du-mã pânã la Împãratul (ceresc), ºi m-a dus pânã la jumãtatea

5
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu VINDECAREA SLUGII SUTAªULUI 6

drumului; cel de-al doilea m-a dus pânã la uºa Împãratului. I-am zis ºi celui de al treilea: Du-mã la

Împãrat, prietene! ªi acela mi-a deschis uºa ºi m-a înfãþiºat înaintea Împãratului. ªi au început cei din jur

sã întrebe: Dar cine sunt aceºti prieteni? ªi a rãspuns negustorul: Cel dintâi m-a învãþat sã birui patimile

(asceza – lupta cu patimile ºi înfrângerea lor; lupta cu pãcatele); al doilea m-a învãþat curãþia inimii

(“Fericiþi cei curaþi cu inima”. Nici un idol din lumea aceasta sã nu ne stãpâneascã: nici plãcerea, nici

durerea, nici bãrbatul, nici femeia. Pe toate sã le vãd cu luminã divinã, cu ochii lui Dumnezeu); iar cel

de al treilea a fost iubirea, milostenia.

O, Doamne, fã-ne ºi pe noi vrednici de aceºti trei prieteni, ºi mai ales credinþa dãtãtoare de viaþã

ºi iubirea unificatoare în Tine – Tatãl, Fiul ºi Duhul Sfânt! Amin.