Predica in Duminica a II-a din postul mare a Sfintului Grigorie Palama.

Acest adevăr se vede din multe mărturii ale Sfintei Scripturi, dar şi din învăţătura Sfintei
Evanghelii ce s-a citit astăzi. Să luăm, de pildă, cuvîntul pe care l-a zis Domnul: Şi văzînd Iisus
credinţa lor, a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Vedeţi, fraţii mei, că nu a zis
Domnul "văzînd credinţa slăbănogului”, ci “a lor”, adică a acelora care purtau pe pat pe acel
slăbănog. Cu adevărat, dacă cei patru care purtau pe slăbănog nu ar fi avut mare credinţă, nu ar
fi făcut atîta osteneală cu cel bolnav ca să-l aducă în faţa Mîntuitorului. Căci ei, văzînd mare
mulţime de oameni care înconjurau pe Mîntuitorul, şi neputînd să străbată cu slăbănogul pînă
în faţa Domnului, au aflat alt chip de a-l apropia de Hristos. Au descoperit casa unde era
Domnul şi au coborît patul cu bolnavul, cu mare greutate şi osteneală reuşind să-l aşeze în faţa
Mîntuitorului, avînd mare credinţă că dacă-l va vedea Hristos va face milă cu el şi-l va vindeca de
boala lui.

După credinţa lor tare şi neîndoielnică au dobîndit cele ce aşteptau. Căci văzînd Mîntuitorul
nostru cel Preasfînt şi Milostiv credinţa şi osteneala lor, a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt
păcatele tale! Apoi a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată sănătos,
luîndu-şi patul, a ieşit înaintea tuturor încît erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicînd:
Asemenea lucruri nu am văzut niciodată (Marcu 2, 5-12). Vedeţi, fraţii mei, minune preaslăvită
făcută de Domnul pentru “credinţa lor”, adică a slăbănogului şi a celor care-l purtau pe El!

Dar oare numai atunci a făcut Mîntuitorul minuni preaslăvite pentru credinţa celor mulţi? Nu,
cu adevărat nu. Domnul Dumnezeul şi Mîntuiorul nostru Iisus Hristos este Acelaşi din veac şi
pînă la sfîrşitul veacurilor, preabun, milostiv, şi preaîndurat faţă de toţi care cred în El întru
adevăr (Psalm 144, 18). Căci vedem zilnic mii şi mii de creştini, care şi astăzi aleargă la El cu
credinţă şi cu inimă zdrobită, fără îndoială, şi îndată cunosc mila şi ajutorul Lui în toate nevoile
şi necazurile lor.

Zice Preasfîntul Duh în Psalmi: Mîntui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi care
nădăjduiesc spre Dînsul (Psalm 33, 21). Cine ar putea să spună sau să scrie cîte nenumărate
minuni face Prea Înduratul Dumnezeu cu toţi cei ce-L iubesc pe El şi aleargă la Dînsul cu
credinţă neîndoielnică şi statornică?

Citiţi în faptele Sfinţilor Apostoli şi veţi vedea cît de mult poate rugăciunea celor mulţi, care se
roagă în Biserică pentru cei din primejdii. Vedem că Marele Apostol Petru, pentru mărturisirea
adevărului, a fost prins, legat şi dus la temniţă, unde era păzit de patru străji cu cîte patru
ostaşi. Deci Petru era păzit în temniţă şi se făceau rugăciuni neîncetat pentru el de către
Biserică. Şi iată îngerul l-a deşteptat, zicînd: Scoală-te degrab! Şi lanţurile i-au căzut de pe mîini.
Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele, şi el a făcut aşa. Şi i-a zis: Îmbracă-te
şi vino după mine. Şi ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că fapta îngerului este adevărată, ci
i se părea o vedenie.
Şi trecînd de straja întîi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate şi poarta
s-a deschis singură şi, ieşind, a trecut o uliţă şi îndată îngerul Domnului s-a depărtat de el. Iar
Petru venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a
scos din mîna lui Irod şi din toată aşteptarea poporului iudeilor (Fapte 12, 4-11). Aţi auzit iubiţi
credincioşi ce mare şi preaslăvită minune a făcut Preabunul Dumnezeu cu Apostolul Petru. Dar
pentru ce? Pentru că mulţimea credincioşilor în Biserică făceau neîncetat rugăciune către
Dumnezeu pentru el.

Omul depinde tare mult de obiectul preocuparilor lui. Si aceasta lege a identificarii omului, cu
ceea ce ii este obiect de cercetare, merge pana acolo, incat noi ii impartim pe oameni in clase,
dupa indeletnicirile profesionale, dupa natura preocuparilor lor: agricultori, lemnari, carturari,
etc. Dar ceva mai mult, in vederea unei cat mai firesti si mai cu succes infratiri intre om si
obiectul preocuparilor lui, avem hotarat si o ucenicie, in care timp ne pregatim in lumina
sfaturilor si a disciplinei necesare profesiunii pe care ne-am ales-o.

Prin aceasta axioma de viata, a patrunderii omului pana in cele mai tainice tesaturi ale
preocuparilor lui, precum si a obiectului pana in cea mai delicata cuta a sufletului nostru, prin
asemanare, gasesc ca fericita ucenicie facem noi crestinii, in timpul Postului Mare. In acest timp,
viata crestina e dusa cu o mai mare bagare de seama, disciplina vietii noastre crestinesti e mai
severa, iar preocuparea cu inaltele si sfintele probleme ale vietii in Hristos, ne inalta si
calauzeste pe culmi de spiritualitate. Si acum, cand sufleteste suntem capabili si ageri in a
prinde cea mai sensibila miscare duhovniceasca pe calea sfinteniei crestine, iata ca Biserica ne
pune inainte figuri si vieti de sfinti, care sa ne fie pilde de inaltare si innobilare sufleteasca.
Acesti sfinti, desi oameni traitori ca si noi, totusi au intrupat intocmai invatatura lui Hristos.

Iata, astazi praznuim pe Grigore Palama, o prea luminata figura a ierarhiei bisericii noastre
ortodoxe. Acest sfant Parinte, pana intr-atat a cautat sa patrunda invatatura cea adevarata a
credintei noastre, incat sa-si lamureasca lui si apoi si altora daca lumina care straluceste in
cercul luminos al dumnezeirii, e creata sau nu. Si-n jurul acestei preocupari au fost indelungate
discutii, s-au intrunit Sinoade, s-a iscat discutia asa numita a isihastrilor si erezie. In cele din
urma sinodul a hotarat asa cum a lamurit acest sfant Parinte, ca acea lumina e necreata,
vesnica, izvorata din esenta dumnezeiasca.

Grigore Palama a fost, dupa cum vedeti, un mare mistic al Bisericii noastre. El a cautat ca sa
patrunda cu mintea lui, si sa traiasca cu sensibilitatea vietii lui, pana si cele mai inalte adevaruri
ale credintei.

Rugaciunea de orice clipa a Sfantului Grigore Palama era: Lumineaza-mi intunericul,

Doamne, lumineaza-mi intunericul.

Prin aceasta tainica si calda rugaciune, el suspina dupa o imbunare a vietii acesteia, si ceva mai
mult, dupa o ingereasca stralucire a naturii, pe care o dorea imbracata in lumina, iar nu in
intunericul patimilor si deci al mortii.

Viata in trup el o dorea imbunatatita, iar nu distrusa. Asa cere crestinismul, pretuirea vietii
pamantesti, valorificarea ei, iar nu o negare a ei prin patimi, care in mod sigur duce la
distrugerea acestei vieti. Crezul crestinismului e crezul vietii depline si adevarate, si de el a fost
insufletit si Grigore Palama si pe acesta il propovaduim si noi, ori de cate ori ne invredniceste
Dumnezeu sa inaltam glas de invatatura.

Adevarurile credintei noastre, nu numai ca ne dau lumina vietii celei adevarate, dar ceva mai
mult, dupa cele marturisite de Sf. Apostol Petru, au putere de taina, in a ne curati sufletele prin
ascultarea lor. (I Petru I, 22). Iar proorocului Ieremia, Insusi Dumnezeu ii spune: "Cheama-ma pe
Mine si te voi lumina". (Ieremia 33, 3).