DESPRE CREDINTA

Cand credinta este numai cunoscatoare, nu mantuieste pe nimeni. Adica, daca cred eu ca este Dumnezeu si cunosc aceasta, numai cu atat nu ma mantuiesc. Caci zice Sfantul Apostol Iacov: Tu crezi ca unul este Dumnezeu? Bine faci; dar si diavolii cred si se cutremura. Ce folos au de credinta lor? Este o credinta cunoscatoare si iscoditoare, care nu foloseste nimanui. Ea nu mantuieste nici pe diavoli, nici pe oameni. Dar este o alta credinta, despre care spune dumnezeiescul Apostol Pavel. Care? Credinta cea lucratoare care se lucreaza prin dragoste. Cel ce o are, paseste de la credinta la fapte. Se smereste, asculta, miluieste, iarta, posteste, privegheaza, duce viata curata, cu sfintenie, iarta pe toti cei ce l-au suparat si, cu darul lui Dumnezeu, totdeauna este milostiv, precum si Tatal nostru milostiv este. Aceasta este credinta lucratoare sau credinta care se lucreaza prin dragoste. Deci tineti minte ca si diavolii au credinta, dar numai credinta cunoscatoare, si vai de noi pacatosii daca ne vom asemana cu ei, daca numai vom crede ca este Dumnezeu, dar nu vom lucra poruncile Lui! Se va implini cu noi cuvantul care zice: Multi vor zice Mie in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am propovaduit? Si voi zice catre ei: Duceti-va de la Mine,

blestematilor, in focul cel vesnic! Nu va cunosc pe voi. Dar de ce? M-ati cunoscut ca Dumnezeu si ati facut chiar minuni in numele Meu, dar n-ati lucrat poruncile Mele. Nu va cunosc pe voi! Asa, fratilor, sa nu ne asemanam diavolilor, care nu implinesc poruncile lui Dumnezeu. DESPRE BOALA: Si Sfantul Efrem Sirul zice asa: Dumnezeu, de la omul bolnav, doua lucruri cere: Sa multumeasca lui Dumnezeu pentru boala si sa se roage neincetat. Numai atat. Nu cere post, nu priveghere, nu plecare in genunchi, nu culcare pe jos, nu tarzia mancare, nu uscata mancare, nu putina mancare, nu starea de toata noaptea, nu cere de la dansul nimic, decat aceste doua lucruri. Orice bolnav care crede in Hristos si are dreapta credinta, atat trebuie sa zica: Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca-mi dai suferinta si certare. Multumescu-Ti Tie, Doamne, ca ma iubesti si ma certi, si Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Acestea se cer de la tot sufletul, fie bolnav, fie sanatos, dar de la bolnav numaidecat. Ca Dumnezeu stie ca trupul se smereste prin boala si nu mai trebuie sa-l infranezi cu postul, cu asprimea, cu cutare; deja trupul este smerit, mai mult decat puterea lui de suferinta. Si de aceea se cere osteneala duhului, rugaciunea. De la aceasta nu-i scutit nimeni pana la ultima suflare. De aceea Apostolul Pavel a poruncit sa facem toate faptele bune dupa putinta, dar cand a

ajuns la rugaciune, a zis: Neincetat sa va rugati. Ca aceasta se cere pana la ultima suflare, sa fie cu mintea si cu inima la Hristos. CE PRIMIM IN SCHIMBUL CREDINTEI ?: Frati crestini, dar oare de ce mai spune Evanghelia de azi: Si tot cel ce va lasa pentru Mine casa sau mosie, insutit va lua in veacul acesta si viata vesnica va mosteni? Aici parca ar parea cu neputinta. Cum adica? Am lepadat toate pentru Hristos si voi avea chiar aici mai mult decat am lasat? Oare se va intampla aceasta? Da, asa se va intampla. Ce au facut apostolii? Au lepadat o mreaja, si aceea carpita, si o luntre stricata, dar pe urma se spune in Faptele Apostolilor toti crestinii din obstea primara vindeau averile si bogatiile lor si le aruncau la picioarele Apostolilor. Au fugit de averi si toate averile le-au mostenit, cum spune Sfantul Efrem Sirul. Au plecat 12 barbati din Ierusalim fara toiag, si toata lumea au stapanit si au pastorit; au plecat fara traista si toate bogatiile lumii le-au adunat, pentru ca era Dumnezeu cu dansii. Caci unde-i Dumnezeu, nu le lipseste nimic celor ce se tem de Dansul. Pentru ca au aruncat la Dumnezeu grija lor, iar El i-a hranit. Dar zice si de casa, ca o vor castiga insutit. Casa Domnului Dumnezeu este Biserica. Caci spune Mantuitorul: Casa Mea, casa de rugaciune este, iar voi ati facut-o pestera de talhari. Cate case de acestea, cate biserici nu s-au sfintit pana astazi in numele lor? Atatia martiri si

sfinti. Sfantul Gheorghe si Sfantul Dimitrie au lasat toate pentru Hristos, dar au mii de biserici pe fata pamantului. Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Sfantul Nicolae, Sfantul Spiridon, au pe numele lor mii si zeci de mii de biserici pe tot globul pamantesc unde sunt crestini. Toate acestea sunt casele lor, ca lor li s-au inchinat si lui Dumnezeu. Vezi, sfintii se cinstesc pe pamant de doua mii de ani si au atatea icoane de rugaciune, atatea biserici, nu sute, nu mii, ci zeci de mii; dar ei in ceruri, in Biserica celor intai nascuti, pururea se praznuiesc si pururea se veselesc cu veselia cea negraita. Asa sa intelegeti ca insutit va lua; cel ce cinsteste pe Dumnezeu are si aici cinste. Caci zice: Cel ce Ma slaveste pe Mine, il voi slavi Despre post: Nu ce intra in gura spurca pe om, ci ce iese din gura. Dar la ce S-a gandit Hristos cand a spus cuvantul acesta? La obiceiul spalarii mainilor si la carnea diferitelor animale oprite a se manca de iudei (carnea de porc, de cal etc.), nu la post. Nu postul in sine este greu de tinut sau fara folos, ci il face greu lipsa de smerenie, de cainta, de obisnuinta, de intelegere si nerecunoasterea pacatelor noastre, trufia si putinatatea duhovniceasca a celui care nu se marturiseste ca pacatos si vinovat inaintea lui Dumnezeu, dator cu umilinta si cu indreptare.

Cel mai mare OM din istorie.. Iisus n-a avut servitori, si totusi I se spunea Stapan.. N-a avut diploma, si totusi I se spunea Invatator. N-a avut medicamente, si totusi I se spunea Vindecator.

N-a avut armata, si totusi se temeau de EL N-a castigat nici un razboi, si totusi a cucerit lumea. N-a comis nici o crima, si totusi l-au rastignit. A fost inmormantat, si totusi traieste si azi.

S tii c Biserica noastr are rugciuni speciale pentru deochi i trebuie s ne adresm preotului. n lipsa acestuia putem s-1 nsemnm pe cel deochiat cu ulei

din candel n semnul Sfintei Cruci, zicnd rugciunea: S se zdrobeasc sub semnul chipului Sfintei Cruci toate puterile cele potrivnice. Nici un alt
mod (crbuni, picturi de ulei n ap, sruri .a.) nu este ngduit de Biseric

Din ce cauza pacatuim sau care e sprijinul pacatului: NESTIINTA UITAREA NEPASAREA

Primim ceea ce dam

Un copil se suparase pe tatal sau. Locuiau intr-o vale. A iesit din casa si a inceput sa strige: Te urasc! Te urasc!. Din departare, se striga catre el: "Te urasc! Te urasc!. Era ecoul propriilor sale vorbe. Copilul s-a speriat, a revenit repede in casa si i-a spus tatalui ca cineva i-a strigat ca-l uraste. Tatal a inteles ce s-a intamplat. L-a luat de mana si au iesit afara, cerandu-i sa-i arate locul unde se afla cand a auzit acele cuvinte. L-a pus sa strige din acelasi loc: "Te iubesc! Te iubesc! si imediat i-au venit inapoi aceleasi cuvinte. "Aceasta este legea vietii, fiule, i-a spus tatal sau. "Primim ceea ce dam. Dam ura, primim ura, dam dragoste, primim dragoste. Ceea ce este important este ceea ce dam noi intai. Daca nu dam, nici nu primim.

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se mblnzeste; cel blnd, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se mpartaseste de tainele Cuvntului dumnezeiesc. (Sfntul Maxim Marturisitorul)

Troparul icoanei Potirul Nesecat Veniti dreptslavitorilor crestini, la dumnezeiescul si minunatul chip al Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, care satura inimile celor credinciosi din Potirul Nesecat al milostivirii Sale si arata minuni poporului celui binecinstitor. Acestea vazand si auzind, cu duhul praznuind, cu caldura sa-I strigam: Stapana Prea milostiva, tamaduieste neputintele si patimile noastre, rugand pe Fiul Tau, Hristos, Dumnezeul nostru, sa mantuiasca sufletele noastre ! Rugaciune la icoana Potirul Nesecat O, Prea milostiva Stapana! Pentru a dobandi apararea Ta cadem acum la Tine. Cauta spre rugaciunile noastre, auzi-ne cu milostivire pre noi: sotiile, copiii, maicile celor impatimiti de boala cea grea a betiei, fratii si surorile noastre, care din aceasta pricina sunt cazuti de la Maica noastra, Biserica lui Hristos, si deci de la mantuire, si ii tamaduieste pe acestia ce patimesc. O, milostiva Maica a lui Dumnezeu, atinge-Te de inimile lor si scoate-i degraba din caderile in pacate, adu-i la infranarea cea mantuitoare. Roaga-L pe Fiul tau, Hristos Dumnezeul nostru, sa ne ierte greselile, sa nu isi intoarca milostivirea de la zidirea Sa si sa ne intareasca in trezvie si intelepciune. Primeste, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, rugaciunile maicilor ce varsa paraie de lacrimi pentru copiii lor, ale sotiilor ce plang pentru sotii lor, ale copiilor, orfanilor si neputinciosilor parinti si ale noastre, ale tuturor celor ce cadem la icoana Ta, pentru ca sa ajunga, prin rugaciunile Tale, acest strigat al nostru la Tronul Celui Preainalt.

Acopera-ne si ne pazeste ca sa nu fim robiti de cel viclean si de toate cursele vrasmasilor; ajuta-ne in ceasul cel cumplit al mortii, ca, prin rugaciunile Tale, sa trecem vamile vazduhului. Izbaveste-ne de osanda cea vesnica si mijloceste ca milostivirea lui Dumnezeu sa ne acopere acum si pururea si in vecii cei nesfarsiti. Amin!

IMNUL DRAGOSTEI
1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. 2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. 4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. 5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. 6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. 7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda. 8. Dragostea nu cade niciodata. (Imnul dragostei - I Cor. 13;1-8)

In timpul vietii pamantesti, coboara-te des cu mintea in iad, ca sa nu te cobori acolo cu trupul si cu sufletul pentru vesnicie.

Arsenie Boca expune pe intelesul tuturor una dintre cauzele pentru care oamenii nu merg la preot sa se spovedeasca: judeca preotul, iar de preotul de care ar fi multumiti, le este frica. In primul caz nu-i la sa sa se spovedeasca pacatele pe

care ei le atribuie preotului, in al doile caz nu-i lasa pacatele lor. Nu conteaza ce credem noi despre preoti, atunci cand isi fac treaba, oamenii nu stiu ca prin ei vorbeste harul Duhului Sfant cu care sunt inzestrati toti preotii si atunci cand te duci la preot te duci pentru pacatele tale nu pentru ale preotului. Domnul nostru este bogat si ne iubeste pe noi si nu voim sa-L ascultam. Iar vrajmasul nostru, diavolul, este sarac si ne uraste si iubim necuratia lui. Despre cum trebuie sa facem milostenie: Una dintre atitudinile necrestinesti a oamenilor este aceea de a cauta la fata cersetorului si de nu da decat celui care considera ei ca merita. Nu asa ne invata Domnul! Ci, precum Domnul "face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti" (Matei 6, 45) la fel trebuie sa dam si noi milostenie nedeosebind pe cei lenesi de cei cu adevarat neputinciosi. Ci sa urmam cuvantul Domnului care spune clar: "Oricui iti cere da-i" (Luca 6, 30). Iata si dumnezeiescul parinte Maxim Marturisitorul ce ne invata: "Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel, dupa trebuinta, chiar daca cinsteste mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decat pe cel lenes" (Cap. 24). Iar luminatorul lumii, Sfantul Ioan Gura de Aur, ne mustra spre folosul nostru zicandu-ne ca, desi Sfantul Pavel ne cere sa ne imbracam cu "milostivirile indurarii", (Coloseni 3,12) "noi facem cu totul invers, caci de s-ar apropia cineva cerand un ban, il batjocorim, il vorbim de rau si-l numim sarlatan. Si nu te infricosezi, omule, nu ti-e rusine sa-l numesti sarlatan fiindca iti cere un colt de paine? Dar daca el da navala asupra ta, tocmai pentru aceasta este vrednic de a fi miluit fiindca este atat de flamand incat este silit a se imbraca cu o asemenea masca. Dar si aceasta este tot vina cruzimii noastre, fiindca daca noi nu suferim a le da cu usurinta, atunci si ei

se vad siliti a inventa tot felul de metode ca sa amageasca neomenia noastra, si sa inmoaie salbaticia care ne stapaneste. De altfel, daca ti-ar cere argint si aur poate ca ai avea cuvant de indoiala. Dar cand el iti cere hrana de trebuinta, de ce mai filozofezi degeaba, de ce-l mai descosi in zadar, acuzandu-l de lene si trandavie? Daca ar trebui sa se spuna acestea, apoi nu altora, ci noua insine ar trebui sa ne fie spuse. [...] Cu toate acestea, Dumnezeu n-a zis niciodata catre tine astfel de vorbe, precum: "Fugi, pleaca de aici, caci esti un sarlatan de vreme ce, intrand in biserica si auzind poruncile Mele, totusi cand te duci in targ tu preferi inaintea poruncilor aurul, si cardasia necurata si pofta si toate celelalte rautati. Acum, cand te gasesti inaintea Mea, esti smerit, insa dupa rugaciune esti insolent, crud si neomenos!" De acestea, zic si de mai mari decat acestea am fi vrednici sa auzim din partea lui Dumnezeu, si totusi pe nimeni n-a batjocorit in asa fel, ba mai mult, indelung rabda si toate cele ale Sale le implineste, si ne da chiar mai multe decat cerem. Acestea cugetandu-le, iubitilor, sa potolim foamea saracilor, chiar de ar da navala cand cer, si sa nu-i mai descoasem, caci si noi avem nevoie de mantuire, de iertare, de iubire si de mila multa. [...] Cand noi miluim pe saraci, ne miluim mai cu seama pe noi care am pacatuit in fapte neiertate si astfel vom strange si pentru noi o astfel de mila. Deci, cum nu este absurd ca noi, care avem atat de mare nevoie de iubirea Lui de oameni, sa ne facem controlori aspri ai fratilor nostri si sa lucram cu totul impotriva lor? Prin asemenea fapt, tu nu doar l-ai declarat pe acela ca nevrednic de binefacerea ta, pe cat te-ai declarat singur ca nevrednic de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Cel ce controleaza cu amanuntime pe fratele sau, cu atat mai mult va fi el insusi controlat si cercetat de Dumnezeu. Deci, sa nu graim impotriva noastra prin asemenea vorbe, ci cand saracii se apropie de noi, fie stapaniti de lene sau trandavie, noi sa le dam. Fiindca si noi pacatuim de multe ori din cauza lenevirii, ba chiar totdeauna, si totusi Dumnezeu nu ne pedepseste imediat, ci ne acorda un timp de pocainta, hranindu-ne in fiecare zi, certandu-ne, invatandu-ne si toate inlesninduni-le ca astfel si noi sa imitam mila Lui cea mare. Sa sfarsim deci cruzimea aceasta, sa scoatem din noi salbaticia, caci mai mult noua insine ne facem bine decat altora. Acestora le dam poate argint, paine si haina insa noua ne strangem mai dinainte slava aceea pe care nici nu e cu putinta a o descrie prin cuvant" [Omilia XIV in Omilii

la epistola catre Romani, trad. de PS Teodosie Atanasiu, revizuita si ingrijita de Cezar Pavalascu si Cristian Untea, Ed. Christiana, Bucuresti, 2005, p. 279]. Sau in alta parte: "Dumnezeu ti-a poruncit sa-i miluiesti si sa-i scapi de saracie pe cei nevoiasi, nu sa le ceri socoteala si sa-i ocarasti! Vrei sa le indrepti si purtarile, sa-i scapi de lene si sa-i faci pe cei lenesi sa munceasca? Da-le mai intai, si apoi mustrai, ca sa nu fii banuit de cruzime si sa ti se spuna ca esti aspru, ci sa fii laudat pentru purtarea ta de grija. Saracul uraste, e scarbit si nici nu vrea sa vada pe cel care nu-i da, ci numai il mustra. Si pe buna dreptate, ca socoteste ca-l mustra nu pentru ca vrea sa-l indrepte, ci pentru ca nu vrea sa-i dea. Si acesta e adevarul. Dar cel care mustra pe sarac dupa ce-i da, face ca sfaturile lui sa fie bine primite, caci nu mustra din pricina neomeniei lui, ci din pricina purtarii de grija ce-o are fata de cel sarac. ... Prin urmare, faci bine, chiar cand dai celui lenes" [Sfantul Ioan Gura de Aur, "Despre milostenie", in Despre schimbarea numelor, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Buc., 2006, p. 293]. "Cand faci pranz sau cina, nu chema pe prietenii tai, nici pe fratii tai, nici pe rudele tale, nici vecinii bogati, ca nu cumva sa te cheme si ei, la randul lor, pe tine, si sa-ti fie ca rasplata. Ci, cand faci un ospat, cheama pe saraci, pe neputinciosi, pe schiopi, pe orbi, si fericit vei fi ca nu pot sa-ti rasplateasca. Caci ti se va rasplati la invierea dreptilor". Luca 14, 12-14 "Iti zice constiinta: "Mai omule, a intins mana un om necajit. Da-i ceva!". Si tu poate ai ceva sa-i dai, cat de putin; dar iubirea de sine zice: "Sa dau bani la toti golanii? Sa se duca sa munceasca!". Si nu-i dai nimic. Aceasta este bucuria dracilor! Trebuie macar cate putin sa-l mangai, sa-i dai, ca Evanghelia spune: "Cine cere de la tine da-i". Dar tu, cu iubirea de sine, zici: "Lasa, ca am copii, am femeie, am eu cui da!". Si nu-i dai

. Cnd se face spovedania general? O dat pe an tebuie s faci spovedania general din mic copilrie. Sfntul

Nicodim Aghioritul spune: O dat pe an, n Postul Mare, este bine s faci spovedania general. tii de ce? Pentru smerenie. Te ajut mult s-i aduci aminte pcatele. Eu m mrturisesc, dar dracul m face s uit pcatele mele cu care am mniat pe Dumnezeu

DESPRE MANTUIRE Orict tiin, avere i cinste am avea, orict rugciune i nevoin am face, nu ne putem mntui dac nu ne iubim, dac nu ne iertm i dac nu ne ajutm unii pe alii, c Dumnezeu este dragoste". Altfel, este n zadar toat osteneala i ndejdea noastr.

Dialog apologetic dintre Parintele Epifanie Teodoropulos si un tanar ideolog comunist. Apararea dreptei credinte, intemeierea in stil apologetic al invataturilor de credinta si minunata lucrare a lui Dumnezeu de-a lungul vremii. Intr-o dimineata, Parintele Epifanie discuta cu vreo doi-trei vizitatori acasa la el. Unul era ideolog comunist. La un moment dat vine cineva de afara si-i instiinteaza ca Atena s-a umplut de fotografiile lui Mao Zedong, cu inscriptia: "Slava marelui Mao." Era ziua in care a murit dictatorul chinez. Parintele Epifanie Teodoropulos: Asa este, fiule. Nu exista atei. Inchinatori la idoli exista, care scot pe Hristos de pe tronul Sau si in locul Lui isi pun idolii lor. Noi spunem: "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh". Iar acestia: "Slava Marelui Mao". Alegi si iei. Ideologul comunist: Si dumneavoastra, parinte, va luati drogul dumneavoastra. Numai ca dumneavoastra ii spuneti Hristos, celalalt ii spune Alah, iar al treilea Buda etc. - Hristos, fiule, nu este drog. Hristos este Creatorul intregii lumi. Cel Care cu intelepciune stapaneste peste, toate: de la multimea galaxiilor nesfarsite pana la infinitele corpuscule ale microcosmosului. Cel ce ne da viata noua tuturor. Cel ce te-a adus pe lume si ti-a dat atata libertate, incat sa te poti indoi de existenta Lui si chiar sa-L negi. - Parinte, este dreptul dumneavoastra sa le credeti pe toate acestea. Asta insa nu inseamna ca sunt si adevarate: Aveti dovezi? - Dar tu pe toate acestea le consideri basme. Nu-i asa? - Desigur. - Ai dovezi? Imi poti dovedi ca toate pe care le cred eu sunt false? - ... - Nu raspunzi pentru ca nici tu nu ai dovezi. Deci si tu crezi ca sunt basme. Si eu vorbesc despre credinta, cand ma refer la Dumnezeu. Tu insa desi respingi credinta mea, in esenta crezi in necredinta ta, desi n-o poti dovedi cu dovezi. Trebuie insa sa-ti spun ca credinta mea nu este o credinta tintuita. Exista unele fapte suprafiresti care stau la baza ei.

- O clipa! Deoarece vorbiti despre credinta, ce veti spune mahomedanilor, de pilda, sau budistilor? Deoarece si aceia vorbesc despre credinta. Si ei spun despre invataturi morale inalte. De ce credinta dumneavoastra este mai buna decat a acelora? - Cu aceasta intrebare a ta se pune criteriul adevarului. Deoarece in mod sigur adevarul este unul. Nu exista mai multe adevaruri. Dar cine detine adevarul? Iata marea intrebare? In felul acesta nu se pune problema credintei mai bune sau mai rele. Ci se pune problema credintei adevarate. Sunt de acord ca au invataturi morale si celelalte credinte. Dar cu siguranta invataturile morale ale Crestinismului le depasesc incomparabil. Insa noi nu credem in Hristos pentru invataturile Lui morale. Nici pentru "sa ne iubim unii pe altii", nici pentru predicile Lui despre pace si dreptate, libertate si egalitate. Noi credem in Hristos deoarece aratarea Lui pe pamant a fost insotita de fapte supranaturale, lucru ce inseamna ca este Dumnezeu. - Si eu sunt de acord ca Hristos a fost un filosof renumit si un mare revolutionar, dar sa nu-L facem acum si Dumnezeu. - Ah, fiule. Toti marii necredinciosi ai istoriei de asta s-au agatat. Osul de peste care le-a ramas in gat si nu l-au putut inghiti, exact asta a fost. Faptul ca Hristos este si Dumnezeu. Multi dintre acestia au fost dispusi sa spuna Domnului: Nu spune ca esti Dumnezeu care te-ai intrupat. Spune ca esti un simplu om si noi suntem gata sa te indumnezeim. De ce vrei sa fii Dumnezeu intrupat si nu om indumnezeit? Noi suntem de acord sa te indumnezeim, sa te propovaduim drept cel mai sfant, cel mai moral, cel mai nobil, cel neintrecut, singurul, irepetabilul. Nu-ti ajung toate acestea?" Varful tagaduitorilor, Ernest Renan, spune cu mare glas despre Hristos: "Pentru zeci de mii de ani lumea se va inalta prin Tine", esti "Piatra din capul unghiului a omenirii, incat daca va desparti cineva Numele Tau de aceasta lume va fi ca si o zdruncinare a ei din temelii", "veacurile vor propovadui ca printre fiii oamenilor nu s-a nascut nimeni superior" Tie. Aici insa se opresc, si el si cei asemenea lui. Si urmatoarea lor fraza? "...insa nu esti Dumnezeu". Si nu pricep sarmanii ca pentru sufletul lor toate acestea constituie o tragedie inexplicabila. Dilema de neinlaturat este de neimpacat: Hristos este sau Dumnezeu intrupat, si intr-adevar, atunci si numai atunci constituie chipul cel mai moral, cel mai sfant si cel mai nobil al omenirii, sau nu este Dumnezeu intrupat, si atunci nu mai poate fi nimic din acestea." Dimpotriva, daca Hristos nu este Dumnezeu, atunci avem de a face cu existenta cea mai sinistra, cea mai infricosatoare si cea mai respingatoare a istoriei umane. - Ce ati spus? - Ceea ce ai auzit! E greu cuvantul, dar absolut adevarat. Si iata de ce: Ce au spus despre ei insisi, sau ce idee au avut despre ei insisi toti oamenii cu adevarat mari ai omenirii? "Cel mai intelept decat toti barbatii", Socrate, a propovaduit: "Stiu ca nu stiu nimic". Toti oamenii renumiti ai Vechiului si Noului Testament, de la Avraam si de la Moise pana la Sfantul Ioan, Inainte-mergatorul, si Sfantul Pavel, se autocaracterizeaza "pamant si cenusa", "ticalosi", "lepadaturi", etc.

Dimpotriva, comportamentul lui Iisus este paradoxal diferit. Si spun paradoxal diferit, deoarece, firesc si logic, ar fi fost ca si comportarea Sa sa fie asemanatoare. Si, mai ales, ca Acela ce este mai presus si cu totul superior tuturor celorlalti ar fi trebuit sa aiba o parere mai smerita despre sine. Moraliceste mai desavarsit decat oricine altcineva, trebuia sa intreaca in prihanirea de sine si in cugetare smerita pe toti cei de mai sus si pe oricine altul, de la creatia lumii pana la sfarsitul veacurilor. Dar se intampla exact dimpotriva. Mai intai a propovaduit ca este fara de pacat: "Cine dintre voi Ma vadeste de pacat?" (Ioan 8, 46); "Vine stapanitorul lumii acesteia si in Mine nu gaseste nimic" (Ioan 14, 30). Expune de asemenea idei foarte inalte despre Sine: "Eu sunt lumina lumii" (Ioan 8, 12), "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14, 6). Si in afara de acestea, propune si pretentii de afierosire absoluta catre Persoana Sa. Patrunde chiar si in legaturile cele mai sfinte ale oamenilor si spune: "Cel ce iubeste pe tata sau pe mama mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cel ce iubeste pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 37). "Am venit sa despart pe fiu de tatal sau si pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa" (Matei 10, 35). Pretinde chiar si viata muceniceasca si moarte de la ucenicii Lui: "Va vor da pe voi pe mana sinedristilor si in sinagogile lor va vor bate cu biciul. La dregatori si la regi veti fi dusi pentru Mine. Va da frate pe frate la moarte, si tata pe fiu, si se vor scula copiii impotriva parintilor si-i voi ucide. Si veti fi urati de toti pentru numele Meu, iar cel ce va rabda pana la sfarsit, se va mantui. Nu va temeti de cei ce ucid trupul. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor, Ma voi lepada si Eu. Cine-si va pierde sufletul pentru Mine, il va afla" (Matei 10, 17-14). Si acum intreb: A indraznit cineva vreodata sa-si revendice pentru sine dragostea oamenilor mai presus chiar si decat viata lor? A indraznit cineva vreodata sa-si propovaduiasca absoluta sa nepacatosenie? A indraznit cineva vreodata sa spuna: "Eu sunt Adevarul" (Ioan 14, 6)? Nimeni si nicaieri. Numai un Dumnezeu ar fi putut sa le faca pe acestea. Iti inchipui ca Marx al vostru ar fi putut spune asa ceva? L-ar fi considerat nebun si nu s-ar fi aflat nimeni sa-l urmeze. Gandeste-te, acum, cate milioane de oameni si-au jertfit toate pentru Hristos, chiar si viata lor, crezand in adevarul cuvintelor Lui zise despre Sine. Daca declaratiile Sale despre Sine ar fi fost mincinoase, Iisus ar fi fost persoana cea mai sinistra a istoriei, indreptand pe atat de multi la o jertfa atat de grea. Care om, oricat ar fi de mare, de renumit, de intelept, ar fi meritat aceasta ofranda si jertfa? Cine? Nimeni! Numai daca ar fi fost Dumnezeu. Cu alte cuvinte: Omul care ar fi pretins aceasta jertfa de la discipolii lui ar fi fost persoana cea mai sinistra a istoriei. Hristos insa a si pretins-o si a si reusit-o. Cu toate acestea chiar si de tagaduitorii dumnezeirii Sale a fost numit persoana cea mai nobila si mai sfanta a istoriei. Asadar: Sau aiureaza tagaduitorii, numind drept cel mai sfant pe cel mai sinistru, sau, pentru a nu exista aiureala, ci ca, intr-adevar, coexistenta pretentiilor lui Hristos si a Sfinteniei Lui sa aiba ratiune, vor trebui, de nevoie, sa recunoasca faptul ca Hristos continua sa ramana persoana cea mai nobila si mai sfanta a omenirii numai cu conditia ca este si Dumnezeu. Altfel este, precum am spus, nu cea mai Sfanta, ci persoana cea mai infricosatoare a istoriei, din pricina celei mai mari jertfe a veacurilor facuta in numele unui mincinos. Astfel, Dumnezeirea lui Hristos se dovedeste in baza chiar a marturiilor tagaduitorilor Lui despre insusirile Lui.

- Toate pe care le-ati spus sunt, intr-adevar, impresionante, dar nu constituie decat niste silogisme. Date istorice pe care sa se intemeieze Dumnezeirea Lui aveti? - Ti-am spus si mai inainte ca dovezile Dumnezeirii Lui sunt faptele supranaturale care s-au petrecut tot timpul cat a fost pe pamant. Hristos nu s-a marginit numai sa propovaduiasca adevarurile de mai sus, ci a confirmat cuvintele Lui si cu multimea minunilor. A facut pe orbi sa vada, pe slabanogi sa umble, a hranit, cu doi pesti si cinci paini, cinci mii de barbati si cu mult mai multe femei si copii, a poruncit stihiilor naturii si acestea l-au ascultat, a inviat morti, printre care si pe Lazar, dupa patru zile de la moartea sa. Insa cea mai mare dintre toate minunile este Invierea Lui. Toata constructia Crestinismului se sprijina pe faptul invierii. Asta n-o spun eu. O spune Sfantul Apostol Pavel: "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra" (I Cor. 15, 17). Daca Hristos n-a inviat, atunci toate se prabusesc. Hristos insa a inviat fapt ce inseamna ca este Domn al vietii si al moitii, deci Dumnezeu. - Dumneavoastra le-ati vazut pe toate acestea? Cum de le credeti? - Nu, eu nu le-am vazut. Le-au vazut insa altii, Apostolii. Acestia, mai departe, le-au facut cunoscute si, mai ales, au scris marturia lor cu sangele lor. Si precum primesc toti, marturia cu viata este marturia cea mai inalta. Adu-mi si tu unul sa-mi spuna ca Marx a murit si a inviat si ca-si va jertfi viata lui pentru marturisirea asta si eu il voi crede ca un om cinstit. - Sa va spun. Mii de comunisti au fost chinuiti si au murit pentru ideologia lor. De ce nu imbratisati si comunismul? - Ai spus-o singur. Comunistii au murit pentru ideologia lor. H-au murit pentru fapte. intr-o ideologie insa foarte usor se poate pripasi inselarea. Deoarece este particularitatea sufletului uman sa se jertfeasca pentru ceva in care crede, se explica de ce multi comunisti au murit pentru ideologia lor. Asta insa nu ne obliga sa-l primim ca pe un principiu drept. Este altceva sa mori pentru idei, si altceva pentru fapte. Apostolii insa n-au murit pentru idei. Nici pentru "sa va iubiti unul pe altul", nici pentru alte invataturi ale Crestinismului. Apostolii au murit marturisind fapte supranaturale. Si cand numim fapte, intelegem orice cade sub simturile noastre si se face perceput de ele. Apostolii au marturisit "ce au auzit ce au vazut cu ochii lor, ce au privit si mainile lor au pipait" (I Ioan 1, 1). Luand ca baza un silogism foarte frumos al lui Pascal, spunem ca s-a petrecut cu Apostolii una din acestea trei: ori s-au inselat, ori ne-au inselat, ori ne-au spus adevarul. Sa luam prima acceptiune. Nu este cu putinta sa se fi inselat Apostolii, deoarece toate pe care le spun nu le-au invatat de la altii. Ei insisi au fost martori oculari si auditivi ai tuturor acestora. De altfel n-au fost deloc inchipuiti, nici n-au avut vreo predispozitie psihologica pentru primirea faptului invierii. Dimpotriva, au fost infricosator de neincrezatori. Evangheliile sunt foarte doveditoare despre dispozitiile lor sufletesti; au fost neincrezatori in asigurarile ca unii L-au vazut inviat.

Si altceva. Ce au fost Apostolii inainte de a-i chema Hristos? Nu cumva au fost politicieni iubitori de slava sau oameni cu inchipuiri de sisteme filozofice sau sociale, care asteptau sa cucereasca omenirea si astfel sa-si satisfaca fanteziile lor? Nu. Ci erau pescari analfabeti. Si singurul lucru ce-i interesa era sa prinda vreun peste sa-si hraneasca familiile lor. De aceea si dupa Rastignirea Domnului, cu toate cele ce le-au auzit si vazut, s-au intors la barcile si mrejele lor. Adica nu exista in ei, precum am spus, nici o urma de predispozitie pentru cele ce aveau sa urmeze. Si numai dupa Cincizecime, "cand s-au imbracat cu putere de sus", au devenit invatatorii lumii. A doua acceptiune: Nu cumva ne-au inselat? Nu cumva ne-au spus minciuni? Dar de ce sa ne insele? Ce ar fi castigat cu minciunile? Bani, vrednicii, slava? Ca sa spuna cineva o minciuna urmareste un folos. Apostolii insa, propovaduind pe Hristos, si pe Acesta rastignit si inviat din morti, singurele lucruri de care s-au asigurat au fost: chinurile, ostenelile, biciuirile, improscarile cu pietre, naufragiile, foamea, setea, lipsa, primejdiile de la talhari, bataile cu vergi, temnitele si, in sfarsit, moartea. Si toate acestea, pentru o minciuna? Dar este cu desavarsire lipsit de ratiune sa gandeasca cineva aceasta. Prin urmare, nici nu s-au inselat, nici nu ne-au inselat Apostolii. Ramane deci a treia acceptiune, ca ne-au spus adevarul. Trebuie, desigur, sa-ti accentuz faptul ca numai evanghelistii sunt singurii care au scris istoria adevarata. Povestesc numai faptele. Nu apeleaza la nici o judecata personala. Nu lauda pe nimeni si nu judeca pe nimeni. Nu fac nici o incercare sa umfle vreun fapt, sau sa-l stearga, sau sa subestimeze vreun altul. Lasa ca faptele sa vorbeasca singure. - Este exclus ca in cazul lui Hristos sa fi fost o moarte aparenta? Cu catva timp mai inainte, ziarele au scris despre un oarecare indian, pe care l-au ingropat si, dupa trei zile, l-au dezgropat si l-au gasit viu. - Ah, fiule. Imi voi aduce aminte iarasi cuvantul Fericitului Augustin: "Necredinciosilor, nu fiti neincrezatori. Fiti increzatori. Primiti pe cele mai putin probabile si fara ratiune, pe cele mai contradictorii, ca sa tagaduiti minunea!" Nu, fiule. La Hristos nu avem de a face cu moartea aparenta. Mai intai avem marturia sutasului roman, care a adeverit lui Pilat ca moartea s-a petrecut. Apoi, Evanghelia ne instiinteaza ca Domnul, chiar in ziua invierii Sale, a calatorit discutand impreuna cu doi dintre ucenicii Sai spre Emaus, care era departe de Ierusalim mai mult de zece kilometri. Cunosti pe cineva sa fi primit atatea cate a primit Hristos si, la trei zile dupa "moartea" Sa, sa i se intample moarte aparenta? Daca nu altceva, cel putin ar fi trebuit sa-l hraneasca cu supa de pasare patruzeci de zile ca sa-si poata deschide ochii, si nu sa umble si sa discute ca si cum nu s-a intamplat nimic. Cat despre indian, adu-l aici sa-l biciuim cu flagelul (si stii ce este flagelul? Este un bici cu mai multe coarde in capetele carora erau prinse bile de plumb, sau oase sfaramate, sau gheare mici de fier) adu-mi-l, deci, aici, sa-l flagelam, sa-i dam fiere si otet, sa-l insultam, sa-l punem in mormant, si daca va invia, atunci vom mai vorbi. - Cu toate acestea, marturiile pe care le-ati adus vin de la ucenicii lui Hristos. Exista vreo marturie despre El, care sa nu vina de la ceata ucenicilor Lui? Adica exista istorici care sa certifice invierea lui Hristos? Daca da, atunci voi crede si eu.

- Copil nenorocit! Nu stii ce ceri! Daca ar fi existat astfel de istorici care sa-L fi vazut pe Hristos inviat, de nevoie ar fi crezut in invierea Lui si ar fi relatat-o ca niste credinciosi, si atunci iarasi li s-ar fi tagaduit marturia lor, exact cum tagaduiesti tu marturia lui Petru, a lui Ioan etc. Cum este cu putinta sa confirme cineva invierea si in acelasi timp sa nu devina crestin? Ne ceri "potarniche fripta pe gratar de ceara, care sa si cante". Dar asta nu se poate. Deoarece ceri istorici, iti aduc aminte ceea ce ti-am spus si mai inainte: singurii istorici adevarati sunt Apostolii. Cu toate acestea insa avem si astfel de marturii cum vrei tu: A unuia care n-a apartinut cetei Ucenicilor lui Hristos. A lui Pavel. Pavel nu numai ca n-a fost ucenic al lui Hristos, ci si prigonea cu manie Biserica Lui. - Dar despre acesta se spune ca a avut halucinatii din pricina insolatiei. - Bre, copilasule, daca Pavel ar fi avut halucinatii, ceea ce ar fi iesit in lucrare ar fi fost subconstientul lui. Si in subconstientul lui Pavel pozitia inalta au ocupat-o patriarhii si proorocii. Trebuia sa-i vada pe Avraam, pe Iacob, pe Moise si nu pe Iisus, pe care-L considerase inselatorul poporului. Iti inchipui vreo batranica credincioasa sa vada in visul, sau delirul ei, pe Buda sau pe Dia? Ci va vedea pe Sfantul Nicolae sau pe Sfanta Varvara. Deoarece in acestia crede. Si inca ceva. La Pavel, precum consemneaza Papini, exista urmatoarele lucruri minunate: mai intai, intoarcerea neasteptata. Direct de la necredinta la credinta. Nu a mijlocit un stadiu pregatitor. In al doilea rand, taria credintei. Fara oscilari si indoieli. Si in al treilea rand, credinta pe viata. Crezi ca toate acestea se pot introduce in cineva dupa o insolatie? Acestea nu se explica in astfel de moduri. Daca poti, explicale. Daca nu poti, primeste minunea. Si trebuie sa stii ca Pavel, in raport cu opera sa, a fost un barbat eminent, invatat. Nu a fost un oarecine care sa nu stie ce face. Voi adauga insa si ceva pe deasupra. Noi, fiule, traim astazi intr-o epoca exceptionala. Traim minunea Bisericii lui Hristos. Cand Hristos a spus despre Biserica ca nici "portile iadului nu o vor birui" (Matei 16, 18), ucenicii Lui se ridicau numai la cateva zeci de persoane. De atunci au trecut aproape doua mii de ani. S-au prabusit imperii, s-au uitat sisteme filozofice, au cazut teorii, dar Biserica lui Hristos ramane nemiscata in ciuda prigoanelor continue si infricosatoare impotriva ei. Asta nu e o minune? Si inca ceva. In Sfanta Evanghelie de la Luca se spune ca atunci cand Fecioara Maria dupa vestirea cea buna, a vizitat pe Elisabeta, mama Inainte-mergatorului, aceasta a fericit-o cu cuvintele: "Binecuvantata esti tu intre femei". Iar Fecioara Maria a raspuns: "Mareste suflete al meu pe Domnul.. iata de acum ma vor ferici toate neamurile." (1, 48) Ce a fost atunci Fecioara Maria? O neinsemnata fiica a Nazaretului. Cine o stia? Cu toate acestea, de atunci au fost uitate imperii, s-au stins nume stralucitoare de femei, s-au uitat sotii si mame de generali. Cine stie sau cine-si aduce aminte de mama marelui Napoleon, sau a marelui Alexandru? Aproape nimeni. Insa milioane de buze de pe toata lungimea si latimea pamantului si din toate veacurile lauda pe smerita fiica a Nazaretului, ca "mai cinstita decat heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat serafimii". Noi, oamenii secolului XX, traim sau nu traim astazi adeverirea acestui cuvant profetic al Maicii Domnului? Exact la fel se petrec lucrurile si cu cele referitoare la o profetie "de mana a doua" a lui Hristos. Cand, in casa lui Simon leprosul, o femeie a varsat pe capul Sau mirul cel de mult pret, Domnul a spus: "Adevarat

zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce a facut ea, spre pomenirea ei" (Matei 26, 13). Cati ucenici a avut atunci, ca sa se spuna ca acestia au facut pe cele cu neputinta cu putinta, incat sa se implineasca aceasta proorocire a Dascalului lor? Si, mai ales o astfel de proorocire, care, dupa criteriile lumii, nu are nici o insemnatate pentru cei mai multi? Acestea sunt minunate sau nu? Daca poti, explica-le. Daca insa nu poti, primeste-le ca atare. - Marturisesc ca argumentele dumneavoastra sunt puternice. Eu insa vreau sa va mai intreb ceva. Nu vi se pare ca Hristos Si-a lasat lucrarea Sa pe jumatate? Afara de faptul ca ne-a parasit. Nu-mi pot inchipui un Dumnezeu care sa ramana indiferent fata de drama omului. Noi sa ne mancam unii pe altii aici, iar El de sus sa stea nepasator. - Nu, fiule. Nu ai dreptate. Hristos nu Si-a lasat lucrarea Sa neterminata. Dimpotriva, este singurul caz de om in istorie, care a avut certitudinea ca Si-a terminat misiunea Sa, nemaiavand nimic altceva de facut sau de spus. Chiar si mai marele inteleptilor, Socrate, care o viata intreaga vorbise si invatase, care la sfarsit a compus si o renumita apologie, daca ar fi trait, ar fi avut si altele de spus. Numai Hristos, in trei ani, a invatat ceea ce avea sa invete, a facut ceea ce trebuia sa faca si a spus ceea ce "s-a savarsit". Fiind si asta o dovada a desavarsirii si autoritatii Lui dumnezeiesti. Cat despre parasire, de care spui tu, te inteleg. Fara Hristos lumea este un teatru al aberatiilor. Fara Hristos nu poti explica nimic. De ce mahnirile, de ce nedreptatile, de ce nereusitele, de ce bolile, de ce, de ce, de ce? Nenumarate mii de "de ce"? Intelege asta! Omul nu-si poate explica aceste "de ce-uri" cu ratiunea sa limitata. Numai in Hristos se explica toate. Ele ne pregatesc pentru vesnicie. Poate acolo ne va invrednici Domnul sa aflam raspuns la unele din aceste "de ce-uri". Merita osteneala sa-ti citesc o poezie frumoasa din colectia lui Constantin Calinicu, "Dafini si mirturi", cu titlul "Semne de intrebare": Am intrebat pe pustnicul batran de saptezeci de ani Ce-si unduia a sale plete pe umerii sai mari: - Parinte, spune-mi, de ce in sfera crugului ceresc Nedespartita, ziua si noaptea mereu calatoresc? De ce, ca niste gemeni, se seamana intr-unul Spinul si floarea, surasul si suspinul? De ce in verdele padurii cel mai seducator Se-ncuiba serpi, vipere si toate odraslele lor?

De ce, inainte ca gingasul boboc s-apuce Nemirositoarele petale la lumina sa le-arunce, Un vierme negru vine si-i da o lovitura, care, in leaganul sau il lasa inchis, fara suflare? De ce doreste spicul, si plug, si semanat, si lucrator, Ca paine sa ajunga ce satura pe orice muritor? De ce, folosul si divinul si tot ce-i frumuseta Se cumpara cu lacrimi si cu sange in viata; in timp ce lingusirea indata procopseste Si josnicia tot pamantul a-nghite se sileste? Si-apoi, de ce-n atata armonie dinafara Sa-ncapa atata chin si neoranduiala? Ridicandu-si mana cea dreapta catre cer, el spuse: - Acolo sus, deasupra acestor nori de aur Brodeaza Domnul gherghef fara de seaman Si fiindca noi, pe dedesubt, mereu pe jos umblam Partea Lui din spate zilnic o vedem. Asadar, "firesc" e ca mintea gresit sa priveasca Acolo unde-ar trebui cu multumire sa slaveasca. Asteapta ca un bun crestin ziua sa ajunga Cand sufletul tau inaripat eterul sa strapunga Si privind cea din fata a lui Dumnezeu brodeala, Vei vedea atunci ca toate-s in buna randuiala. Hristos, fiule, ne ne-a parasit niciodata. Ramane langa noi, ajutator si sprijinitor pana la sfarsitul veacurilor. Lucru acesta il vei intelege insa numai daca vei deveni un madular constient al Bisericii Sale si te vei lega cu Tainele ei. Parintele Epifanie Teodoropulos