LUMINA CEA ADEVĂRATĂ

Revista misionară pentru toți și fiecare

Nr. 3/2022
 NU TÂRÎ CRUCEA, CI SUS CU EA PE
UMERI!1
Fiul meu! Toți oamenii au câte o cruce. Nu este
casă în care să nu afli câte un fel de „cruce”. Du-te în casa
bogatului și vei afla acolo „cruci” cu mult mai mari și mai
grele decât în bordeiul săracului. Numai că cei mai mulți
poartă aceste „cruci” fără nici-un folos de mântuire
sufletească. Pentru cei mai mulți, crucea încercărilor și
necazurilor este un fel de „nenorocire”, un fel de „soartă
crudă”, un fel de „făcătură”, un fel de „blestem”. Cei mai
mulți își târăsc crucea ca pe un blestem, ca pe o soartă
crudă de care nu pot scăpa. Iar, neputând scăpa de ea, o
târăsc după ei. O poartă de silă și, dacă ar putea, ar
zvârli-o cât colo. O astfel de „cruce” n-are nimic cu
mântuirea sufletului. Cei ce o poartă, o poartă în zadar.
„Cruce” aceasta este și un fel de rușine. Purtătorii
ei se rușinează de ea. Umblă să-și acopere fața, să nu-i
vadă lumea. Să nu afle lumea „nenorocirea” și „pacostea”
ce-a dat peste ei. Să nu afle lumea de „crucea” din casa
lor. Deci, iubitul Meu, nu-ți târî crucea ca pe un necaz de
care nu poți scăpa. Ci, sus cu ea, pe umeri! Numai o cruce
purtată pe umeri poate fi o cruce mântuitoare.
Și nu te rușina de crucea ta! Ci, dimpotrivă, te
laudă cu ea și te bucură de ea. Și spune tuturor pe tot
locul că tocmai crucea din casa ta și din viața ta te-a
ajutat să afli Crucea și Jertfa Golgotei Mele.

1Din cartea preotului Iosif Trifa „Ia-ți crucea ta!”, p. 9-10.

 RUGĂCIUNEA

Da! Așa este Doamne, Tu ne trimiți crucea, dar

noi ne îngrozim de ea. Tu ne îmbii crucea, dar noi
fugim de ea. Și dacă nu scăpăm de ea, o purtăm ca pe
un blestem, ca pe o nenorocire. O, atâția și atâția
oameni umblă cu crucea pe la vrăjitori, pe la
cărturărese. Pe acolo își închipuie că pot afla
„rosturile” ei și pot scăpa de ea.

O, Doamne Iisuse, și eu vedeam în crucea vieții

mele o „făcătură”, o „soartă vitregă”, un „blestem”. Și
numai după ce am aflat Crucea și Jertfa Ta, aflat-am
că blestemul era o binecuvântare și suferința un
înger. Numai după ce am aflat Crucea Ta, am înțeles
crucea mea și am început să o iubesc ca pe un înger
din cer, trimis să ajute mântuirea mea. Ca pe un
înger care m-a dus la Golgota.

Până la sfârșit, voi purta cu drag, Iisuse

Doamne, pe umerii mei crucea suferinței. Și voi vesti
pe tot locul darul și ajutorul ce ni-l dă purtarea
acestei cruci. Și voi striga pe orice suflet să-și ia cu
drag crucea pe umeri și să o poarte ca pe un
neprețuit dar și ajutor de mântuire sufletească.

Continuare în numărul viitor!

 CATEHISMUL CREȘTINULUI
DREPTCREDINCIOS2
Descoperirea dumnezeiască
13. Cum trebuie să fie primită Descoperirea
Dumnezeiască?
Descoperirea dumnezeiască trebuie să fie primită
cu credință tare și sub îndrumarea Bisericii celei
adevărate, căreia Dumnezeu i-a încredințat păstrarea și
tâlcuirea Descoperirii Sale. Fără neîncetată călăuzire din
partea Bisericii și fără deplină ascultare din partea
noastră față de ea, suntem în primejdie de a înțelege
greșit Descoperirea dumnezeiască și de a apuca pe căile
rătăcite ale credințelor deșarte.
14. Unde este cuprinsă Descoperirea dumnezeiască
păstrată de Biserică?
Descoperirea dumnezeiască păstrată de Biserică se
cuprinde în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, care,
din acestă pricină, se numesc izvoare ale Descoperirii
dumnezeiești sau izvoare ale credinței.
Sfânta Scriptură
15. Ce este Sfânta Scriptură?
Sfânta Scriptură sau Biblia este culegerea de cărți
sfinte care cuprind Descoperirea dumnezeiască.

2 Catehismul creștinului dreptcredincios. București: Basilica, 2019, p. 10-16.

 Sfânta Scriptură se împarte în două părți, anume
Legea Veche sau Vechiul Testament, care cuprinde
cuvântul lui Dumnezeu către oameni înainte de
Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, și Legea Nouă
sau Noul Testament, care cuprinde Descoperirea
dumnezeiască adusă în lume de Mântuitorul Iisus
Hristos.
Sfânta Scriptură a fost scrisă sub insuflarea Duhului
Sfânt, Care a luminat mintea unor bărbați aleși ca să
priceapă cuvântul lui Dumnezeu și i-a păzit ca să nu
greșească în scrisul și în predica lor. Sf. Apostol Pavel
zice: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de
folos spre învățătură” (2 Timotei 3,16); iar Sf. Apostol
Petru zice: „Nu prin voia oamenilor s-a făcut vreodată
prorocie, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit,
fiind purtați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1,21).
16. Se poate înțelege ușor Sfânta Scriptură?
Sfânta Scriptură, în multe părți ale ei, nu se poate
înțelege lesne. Sf. Apostol Petru spune despre Epistolele
Sf. Apostol Pavel: „În ele sunt unele lucruri cu anevoie de
înțeles, pe care cei neînvățați și neîntăriți le
răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor
pierzare” (2 Petru 3,16).
17. Cine poate să tâlcuiască fără greșeală Sfânta
Scriptură?
Numai Biserica poate să tâlcuiască fără greșeală
Sfânta Scriptură, pentru că numai Biserica este
păzitoarea, tâlcuitoarea și propovăduitoarea fără greș a
Descoperirii dumnezeiești. Căci Bisericii, prin Sfinții
Apostoli, i-a dat Mântuitorul făgăduința Sa sfântă că
rămâne cu ea până la sfârșitul veacurilor; iar Dumnezeu-
Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt ca să păzească de orice
greșeală, după cuvântul Sfintei Scripturi, care zice:
„Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-
le să păzească toate câte am poruncit vouă; și iată Eu
sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor”
(Matei 28,19-20); „și Eu voi ruga pe Tatăl și alt
Mângăietor va da vouă, ca să rămână cu voi în veac,
Duhul Adevărului” (Ioan 14,16-17); „iar Mângâietorul,
Duhul cel Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl întru numele
Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de
toate câte am grăit Eu vouă” (Ioan 14,26).
Singură Biserica are darul de a fi fără greșeală,
fiindcă este condusă de însuși Iisus Hristos, Capul ei
nevăzut, și are ajutorul și luminarea Sfântului Duh
pururea cu ea. Așadar, numai aceia care au primit
putere, încuviințare și însărcinare de la Biserică și numai
în numele Bisericii pot și au dreptul să tâlcuiască
izvoarele Descoperii dumnezeiești, adică Sfânta
Scriptură și Sfânta Tradiție.
18. Cine poate să citească Sfânta Scriptură?
Oricine poate să citească Sfânta Scriptură, însă nu și
să o tâlcuiască (să o explice) și nici să învețe pe alții. Căci
zice însuși cuvântul Sfintei Scripturi: „Aceasta trebuie s-o
știți mai întâi de toate, că nicio prorocie (învățătură) a
Scripturii nu se tâlcuiește după bunul plac al fiecăruia”
(2 Petru 1,20); „Oare toți sunt Apostoli? Sau toți sunt
proroci? Sau toți învățători” (1 Corinteni 12,29).
19. Ce se cere pentru citirea cu folos a Sfintei
Scripturi?
Pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi se cere, mai
întâi, să facem parte din Biserică și să stăm sub
neîntreruptă îndrumare a slujitorilor ei, pentru că cine
nu ascultă de Biserică nu ascultă de Hristos, iar cine se
leapădă de Biserică se leapădă de Hristos. De aceea,
Mântuitorul le spune Sfinților Apostoli: „Cel ce vă ascultă
pe voi pe Mine Mă ascultă și cine se leapădă de voi de
Mine se leapădă; Iar cele ce se leapădă de Mine se
leapădă de Cel care M-a trimis pe Mine” (Luca 10,16). În
al doilea rând, se cere să avem credință nestrămutată în
cuvântul lui Dumnezeu și în Biserica Ortodoxă, care îl
propovăduiește, fără nicio schimbare, fără nicio adăugire
sau știrbire. În al treilea rând, se cere să avem bună
evlavie și gând curat de a ne întări credința și a săvârși
fapte bune.
Celor ce îndeplinesc aceste condiții, Mântuitorul le
spune: „Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui
Dumnezeu și-l păzesc pe el” (Luca 11,28); iar către cei
care fac altfel zice: „Vă rătăciți, neștiind Scripturile și nici
puterea lui Dumnezeu” (Matei 22,29).
20. Ce trebuie să facem atunci când avem
nedumeriri legate de ceea ce citim în Sfânta
Scriptură?
Dacă apar nedumeriri când citim Sfânta Scriptură,
trebuie să mergem la preotul bisericii noastre, căruia să-
i dezvăluim tot ce avem în suflet. Preotul, ca slujitor al
Bisericii, rânduit în parohie, prin hirotonie canonică,
pentru sfințirea credincioșilor și păzirea lor de abateri
de la dreaptă credință, ne va da toate deslușirile, pe care
se cuvine să le primim cu toată încrederea.
21. Ce este Sfânta Tradiție?
Sfânta Tradiție, sau Predania, este învățătura de
credință descoperită de Dumnezeu și propovăduită de
Sfinții Apostoli prin viu grai, dar nescrisă de ei, ci
receptată în Biserică fără schimbare, din generație în
generație. Mai târziu, ea a fost scrisă de Sfinții Părinți și
se păstrează neschimbată în scrierile lor, în hotărârile
Sfintelor Sinoade și în cărțile de slujbă bisericească.
22. Sfânta Tradiție are aceeași valoare ca Sfânta
Scriptură?
Sfânta Tradiție are aceeași valoare pentru credință
la fel ca Sfânta Scriptură, pentru amândouă cuprind
același cuvânt al lui Dumnezeu.
Sfânta Tradițe, fiind cel dintâi mod de răspândire a
Descoperirii dumnezeiești, este mai veche, mai
răspândită și, în unele puncte, mai dezvoltată decât
Sfânta Scriptură. Căci de la Adam până la Moise nu s-a
scris nicio carte sfântă. Însuși Mântuitorul nostru Iisus
Hristos a dat învățăturile și rânduielile Sale prin viu grai
și prin pildă vie. Sfinții Apostoli, de asemenea au
predicat la început prin viu grai; mai târziu, când nu
puteau sau nu ajungeau să predice prin viu grai, unii
dintre ei au pus în scris învățăturile Mântuitorului.
Astfel, Sfânta Tradiție, fiind mai veche și mai largă,
dezvoltă și lămurește Sfânta Scriptură; ea povățuiește
mai departe spre dreaptă înțelegere și săvârșire a
Sfintelor Taine și spre păzirea sfintelor rânduieli ale
Bisericii.
Chiar Sfânta Scriptură vorbește lămurit despre
însemnarea Sfintei Tradiții. Sf. Apostol și Evanghelist
Ioan spune la sfârșitul Evangheliei Sale: „Sunt încă și alte
multe lucruri pe care le-a făcut Iisus, care de s-ar fi scris
cu de-amănuntul, cred că nici în lumea aceasta n-ar
încăpea cărțile ce s-ar fi scris” (Ioan 21,25); iar Sf.
Apostol Pavel zice: „Cele ce ați învățat, și ați luat, și ați
auzit, și ați văzut la mine, acestea să le faceți” (Filipeni
4,9); „drept aceea, fraților, stați neclintiți și țineți
predaniile (tradițiile) pe care le-ați învățat fie prin
cuvânt, fie prin epistola noastră” (2 Tesaloniceni 2,15).
La fel ne învață Sfinții Părinți, să păstrăm cuprinsul
Sfintei Tradiții cu aceeași sfințenie și tărie cu care
păstrăm cuprinsul Sfintei Scripturi. Sf. Vasile cel Mare
zice: „Dintre dogmele și propovăduirile păstrate de
Biserică, pe unele le avem din învățătură scrisă, pe altele
însă le-am primit din Tradiția Apostolilor, predate nouă
în taină. Amândouă (Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție)
au aceeași autorite pentru evlavie” (Canonul 91 al Sf.
Vasile cel Mare).
De aceea, Sfânta Tradiție trebuie crezută și ținută cu
aceeași tărie și cu aceeași sfințenie ca Sfânta Scriptură.
23. Ce învățăm în mod special din Catehismul
ortodox?
Din Catehismul ortodox învățăm, mai întâi, ce să
credem și să mărturisim, adică învățăm despre Credință.
În al doilea rând, învățăm cum să ne rugăm, închinându-
ne după cuviință lui Dumnezeu, adică învățăm despre
Nădejde. În al treilea rând, învățăm cum să trăim după
voia lui Dumnezeu, adică învățăm despre Iubire.
Astfel, cuprinsul Catehismului ortodox se împarte în
trei părți, după cele trei virtuți creștine teologice:
credință, nădejdea și dragostea. Prin aceste trei virtuți
creștine stăm în legătură filială cu Părintele Ceresc; ele
sunt cele trei mijloace prin care ne facem bineplăcuți lui
Dumnezeu și dobândim fericirea. Credința face începutul
cunoștinței noastre despre Dumnezeu, iar credinței în
urmează închinarea în nădejde către Dumnezeu și
faptele bune în iubire de Dumnezeu și de oameni.

Continuare în numărul viitor!

 RUGĂCIUNEA PĂRINȚILOR
DE LA OPTINA
Doamne dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-
mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în

toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în
această zi învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu
credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile

şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să
nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi

înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr
pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte

mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog,

să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.
 DECALOGUL TĂCERII

1. Taci dacă n-ai de spus ceva valoros!

2. Taci atunci când ai vorbit destul!

3. Taci pâna îți vine rândul să vorbești!

4. Taci atunci când ești provocat!

5. Taci atunci când ești nervos și iritat!

6. Taci când intri în biserică pentru ca Dumnezeu să-

ți poată vorbi!

7. Taci când pleci de la biserică pentru ca Duhul Sfânt

să-ți poată imprima în minte îndemnurile bune pe
care le auzi!

8. Taci când ești ispitit să vorbești!

9. Taci când ești ispitit să critici!

10. Taci cât să ai timp să gândești înainte de a vorbi!

 ISTORIOARE DUHOVNICEȘTI3
Sfânta Maria, cu pruncul Iisus în braţe, s-a hotărât
să vină pe Pământ ca să viziteze o mănăstire. Mândri
foarte, călugării au făcut un şir lung şi fiecare s-a
înfăţişat în faţa Sfintei Fecioare pentru a I se închina.
Unul a declamat poeme frumoase, altul I-a arătat
miniaturile sale pentru Biblie, al treilea I-a recitat
numele tuturor sfinţilor. Şi aşa unul după altul, fiecare
călugăr şi-a adus omagiul Maicii Domnului şi Pruncului
Iisus. Dar ultimul din şir era cel mai umil călugăr din
mănăstire, care niciodată nu învăţase înţeleptele scrieri
ale epocii. Părinţii lui fuseseră oameni simpli care lucrau
la un vechi circ din împrejurimi şi tot ce-l putuseră
învăţa era să arunce mingi în sus şi să facă câteva
jonglerii. Când a venit rândul acestuia, ceilalţi călugări au
vrut să pună capăt închinăciunilor, pentru că fostul
scamator nu avea nimic important de spus şi putea strica
imaginea mănăstirii. Dar călugărul simţea, în adâncul
sufletului, o dorinţă arzătoare să dăruiască ceva lui Iisus
şi Sfintei Fecioare. Ruşinat, simţind privirea mustrătoare
a fraţilor lui, a scos câteva portocale din sutană şi a
început să le arunce în sus şi să jongleze cu ele, aşa cum
ştia el. Şi doar în acel moment Pruncul Iisus a zâmbit şi a
început a bate din palme în braţele Sfintei Marii. Şi Maica
Domnului numai lui i-a întins braţele, lăsîndu-l să-l
atingă pe Prunc.

3 Paulo Coelho, Alchimistul

 NU POT SĂ DUC CRUCEA!4
Unii se plâng adesea că „nu-şi pot duce crucea”, fiind
prea grea pentru ei. Că Dumnezeu ar fi greşit măsura şi
le-a dat mai mult decât pot duce ei, sau de cât ar merita.
Noi ştim că există o vorbă românească: Să nu-i dea
Dumnezeu omului cât poate duce! din care s-ar înţelege
că Dumnezeu dă întotdeauna mai puţin. Dar unul din cei
care se plângeau că Dumnezeu a greşit cu dânsul, a avut
într-o noapte o descoperire, un vis. Disputa aceasta cu
Dumnezeu risca să-i clatine echilibrul şi iată cum i-a
venit lămurirea: Se făcea că un înger l-a luat de mână şi l-
a dus într-o casă cu multe camere- vagon, prin care se
trecea din una în alta. Toate erau pline cu cruci, de la cele
rnai grele, la cele mai uşoare. Au intrat într-o cameră cu
cruci de plumb. „încearcă-le”, i-a zis îngerul. A încercat
mai multe. Erau prea grele. Au trecut mai departe. Erau
cruci de oţel. „încearcă-le şi pe acestea”. Erau grele. Apoi
au trecut la cruci de piatră, de stejar, de alun, care erau
mai uşoare, dar nu de dus toată viaţa. „Alege una pe care
s-o poţi duce toată viaţa, fără să te oboseşti peste
măsură. Una pe care s-o poţi relua în fiecare dimineaţă şi
s-o porţi până seara. Ba, s-o poţi purta şi noaptea,
neîncetat. Fără prea mare caznă", l-a îndemnat cu
blândeţe îngerul. A încercat mai multe, până a găsit una
dintr-un lemn uşor, subţire. A încercat-o, a purtat-o de la
un loc la altul, aproape că se juca cu ea. Şi i-a spus

4
Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi, București: Sofia,
2011, p. 41.
îngerului: „Pe aceasta de mi-ar fi dat-o Dumnezeu, aş fi
putut-o purta fără să mă plâng. Dacă e nevoie neapărat
să port şi eu una, pe aceasta aş alege-o”. Şi atunci îngerul
i-a deschis dintr-odată ochii sufleteşti şi prefăcându-i
crucea aleasă în destin, omul a constatat cu stupoare că
alesese tocmai crucea, adică viaţa, pe care o ducea el pe
pământ. „Ai văzut, i-a zis îngerul, pentru păcatele tale
Dumnezeu ţi-a rânduit o cruce. Dar nu una peste puterile
tale. Iată tu singur ţi-ai ales-o. Şi nu din alte motive, decât
pentru acela că păcatele tale o cereau pe aceasta. Ai
putea duce una şi mai grea, dar nu dă Dumnezeu omului
nimic peste puterile lui. De acum să nu mai cârteşti. Mai
bine îndreaptă-ţi viaţa şi greutatea crucii va scădea până
la a nu o mai simţi deloc”. Când s-a trezit, totul i s-a părut
în bună rânduială. Se va fi hotărât să-şi corecteze viaţa,
ca să scadă greutatea crucii. Cine are urechi de auzit, să
audă!

A NE PURTA CRUCEA NOASTRĂ

O legendă ne spune că oamenii se aflau odată în
drum cu crucile lor şi se osteneau ducând în spate aceste
poveri. La un moment dat, unul, crezând că are o cruce
prea lungă, luă un fierăstrău şi o scurtă. După un lung
pelerinaj ajunseră cu toţii la marginea unei prăpăstii.
Niciun pod nu ducea în ţara care promitea veşnică
bucurie şi apropierea vizibilă de Dumnezeu. După o
scurtă ezitare îşi puseră cu toţii crucile peste prăpastie.
Şi iată că tocmai se potriveau. Acela însă care-şi retezase
o bucată din cruce stătea aici dezamăgit şi disperat.
 BISERICA GHIDIGHICI
locul care unește oamenii!

Fondatorul și redactorul revistei:

Prot. mitr. Dr. Maxim Melinti
Biserica Ortodoxă Ghidighici
mun. Chișinău, MD-2088, s. Ghidighici,
str. Ștefan cel Mare, 55
tel: 022-71-01-49, 0792-56-111
e-mail: bisghidighici@gmail.com
www.biserica-ghidighici.md
C/F: 1014620010144

Tiraj 500 ex. Publicația se oferă gratis