Sfâ nta tradiție (predanie)

Luați aminte la legea mea ... câte am auzit și am cunoscut și câte părinții noștri ne-au învățat. (Ps. 77)
Noi ne avem mângâierea în Cărţile Sfinte din mâinile noastre [Ionatan, Macabei I]
„Încă multe am a vă spune, dar nu le puteţi purta acum (treptat și in timp). Dar când va veni Acela, Duhul
Adevărului, El vă va călăuzi întru tot adevărul.”1 [Ev. Ioan 16]
Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s’ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta
n’ar cuprinde cărţile ce s’ar fi scris. [Ev. Ioan 21]
Fraţilor, vă laud că’ntru toate vă aduceţi aminte de mine şi păstraţi predaniile (traditiile)2 aşa cum vi le-am
predat eu. | Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola
noastră. | Cele ce-aţi învăţat şi-aţi primit şi-aţi auzit şi-aţi văzut la mine, pe acestea să le faceţi. | Credinţa vine
din ceea ce se aude, iar ceea ce se aude vine prin cuvântul lui Hristos. [Ap. Pavel]

Armonia, acordul de necontestat al învăţăturii Sfinţilor Părinţi, arată că Tradiţia

duhovnicească a preasfintei noastre Biserici Ortodoxe s-a format din iluminarea Sfîntului
Duh şi din trăirea duhovnicească a minţilor curate şi neîntinate.

Sfânta Tradiţie cuprinde toate acele bunuri duhovniceşti, pe care le-am moştenit de la sfinţii
noştri înaintaşi, transmise prin viu grai3 Bisericii si din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu.
Acestea sunt în deplină armonie cu Sfânta Scriptură şi ne ajută să o înţelegem corect.
Note.
(1) Sfânta Tradiţie este mai veche si mai cuprinzatoare decat Sfânta Scriptură.
(2) Traditia ajuns pana la noi prin grija Bisericii, fara a se nascoci scrieri, pentru ca
aceasta este o practica deplina, neprimind nici adaos, nici micsorare.
Nu prin cărţi s-a ţinut Tradiţia vie, ci prin inimi purtătoare şi răspînditoare ale apei Sf.
Duh. Cărţile au fost mărturie acestei lucrări de transmitere vie. Aceasta e contribuţia
factorului uman la păstrarea şi transmiterea Tradiţiei vii.
(3) E traditia, nu cerceta mai mult. [Sf.ier. Ioan Hrisostom]
(4) Cel mai slab in cuvant nu va imputina traditia, iar cel mai tare in cuvant nu o va spori.
[Sf. Irineu]
(5) Progresul Sf. Traditii inseamna dezvoltarea din sine insasi si adancirea acesteia.
Dogma se poate dezvolta numai in ea insasi, in acelasi inteles, in aceeasi idee.
Corpurile, desi cu inaintarea anilor isi dezvolta functiunile, raman, totusi, ceea ce
erau. Se poate adauga forma, infatisare, distinctie, totusi firea fiecarui gen ramane
aceeasi. [Vincentiu de Lerin]

1
Sf. Duh nu conduce la sau spre un adevăr exterior, ci în interiorul adevărului deja revelat prin Iisus Hristos.
Revelaţia însă e incompletă, din cauza neputinţei omeneşti de „a purta” adevărul divin în întregime şi
dintr’odată; ea se va desăvârşi treptat şi în timp, prin lucrarea Sfântului Duh în Biserică. (Text fundamental
pentru instituirea Sfintei Tradiţii - Sinoade Ecumenice, opera Sfinţilor Părinţi).
2
transmiterea mai întâi orală şi apoi scrisă a învăţăturilor doctrinare, morale şi liturgice, pe care Biserica le-a
codificat apoi în canonul Noului Testament
3
Mantuitorul insusi n-a lasat nimic scris si a poruncit Sf. Apostoli sa propovaduiasca prin viu grai („mergand,
invatati toate neamurile”), cu care este inzestrat tot omul, spre a fi usor de inteles si primit invatatura
dumnezeiesca. Acest lucru a permis si raspandirea cu usurinta si putere a acesteia.
Credinţa vine din ceea ce se aude, iar ceea ce se aude vine prin cuvântul lui Hristos. [Ap. Pavel]
Sf. Apostoli ne incredinteaza in scrierilor lor ca n-au scris in cartile lor decat o mica parte din cate au primit de la
Invatatorul lor. (Ap. Ioan: daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, lumea aceasta n-ar cuprinde aceste carti)
Verificare: universalitatea (intreaga Biserica), vechimea (sfintii inaintasi si parintii nostrii) si
consensul (chiar in vechime, tinem definitiile si parerile tuturor sau aproape ale tuturor
preotilor si invatatilor deopotriva) [Vincentiu de Lerin]

Corpuscul
 Expuneri pe scurt şi formulări ale credinţei noastre ortodoxe: simbolurile de
credinta4, dogme;
 Canoanele (Pravilele) apostolilor
 Canoanele (Pravilele) celor şapte sinoade ecumenice si ale celor noua sinoade
particulare (aprobate de Sinodul Trulan); Canoanele şi pravilele unor sinoade sau
soboare locale
 Cele şapte Sfinte Taine
 Slujbele (ierurgiile) bisericeşti
 Ierarhia bisericeasca sacramentala cu cele trei trepte harice care tin de constitutia
teandrica a Bisericii
 randuieli privind viata Bisericii si a membrilor ei (Pravilele privind disciplina
bisericească ale Sf. Vasile cel Mare şi ale altor sfinţi)
 Vieţile sfinţilor
 Scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii
 Marturii istorice si arheologice referitoare la credinta crestina apotolica5
 Obiceiuri religioase, semne şi simboluri ca manifestare a credinţei, nădejdii şi
dragostei noastre.

Nota. Consecinţele negative ale despărţirii Sfintei Scripturi de Sfanta Traditie s-au manifestat
printr-o tălmăcire greşită a Sfintei Scripturi, neînţelegeri, erezii, schisme şi, în final,
despărţirea Bisericii Soborniceşti. (Biserica este chemata să păzească textul Sfintei Scripturi şi
curăţenia Sfintei Tradiţii neîntinate, pentru ca ea este „stalpul si temelia adevarului”.)

4
Simbolul niceo-constantinopolitan (Sinod I si II) – Biserica Ortodoxa si alternativ in Biserica Romano-Catolica,
uneori si in Bisericile Protestante
Simbolul „apostolic” sau „roman” – Biserica Romano-Catolica, Bisericile Protestante
Simbolul atanasian – Biserica Anglicana
5
Marturisirile de credinta au aparut din cauza intreruperii sinoadelor ecumenice in anul 787.
Canonul 91 al Sf. Vasile cel Mare
Dintre dogmele şi propovăduirile ce se păstrează în Biserică, pe unele le avem din învăţătură
scrisă, iar pe altele le-am primit din Tradiţia Apostolilor, transmise nouă în taină; şi ambele
acestea au aceeaşi autoritate pentru dreapta cinstire de Dumnezeu; şi oricine care are o
initiere cat de mica in chestiunile bisericesti nu va ridica obiectii împotriva acestei afirmatii.
Căci dacă am incerca să abandonăm obiceiurile nescrise, ca pe unele care n-ar avea mare
tărie, am păgubi Evanghelia in partile ei principale, sau, mai bine zis, am reduce
propovăduirea la numirea goală.
De pildă, obiceiul cel dintâi si foarte obstesc pentru cei care nădăjduiesc în numele Domnului
nostru lisus Hristos este aducerea-aminte de a ne însemna cu chipul crucii. Care este acela ce
ne-a învăţat în scris? Ce scriere ne-a învăţat sa ne întoarcem spre răsărit atunci cand ne
rugăm? Care sfant ne-a lăsat în scris cuvintele invocării Sf. Duh pentru prefacerea Pâinii
Euharistiei si a Potirului binecuvântării? Căci nu ne sunt suficiente cele menţionate de
Apostol sau de Evanghelie, ci rostim şi altele - primite din învăţătura nescrisă - unele înainte,
altele pe urmă, ca avand mare putere în privinţa tainei. Din care scrieri binecuvântăm apa
Botezului şi untdelemnul Ungerii, şi chiar pe cel ce se botează? Au nu din predania tacită şi
tainică? Dar de unde este a se afunda de trei ori omul la botez? Din care scrieri sunt şi
celelalte câte sunt in legatura cu Botezul: lepădarea de satana şi de îngerii lui? Au nu din
această învăţătură nescrisa şi tainică pe care Părinţii noştri au păstrat-o într-o tăcere ferită
de indiscreţie şi ispitire, fiind ei bine învăţaţi a păstra în tăcere maretia sfanta a Tainelor? Dar
cum ar fi fost de cuviinţă a scrie învăţătura acelora, când celor neiniţiaţi nici a le privi nu le
este îngăduit? …
Şi după altele (cuprinse în epistola prezentă a lui Vasile cel Mare): temeiul acesta al predaniei
celor nescrise, neţinând seama de cunoaşterea dogmelor, pentru mulţi se face uşor de
dispreţuit în urma obiceiului. Dar altceva este dogma şi altceva este propovăduirea. Căci
dogmele se tac, iar propovăduirile se publică.
Însă un fel de tăcere este şi neclaritatea de care se foloseşte Scriptura, care face mintea să
vadă cu greutate dogmele spre folosul celor ce le cercetează. Din cauza aceasta, toţi privim
către răsărit la rugăciuni, dar puţini ştiu că prin aceasta căutăm patria noastră cea de la
început, raiul, pe care Dumnezeu l-a sădit în Eden, către răsărit. Şi drepţi stând facem
rugăciunile duminica, dar motivul nu-l ştim toţi, căci facem aceasta nu numai ca unii care,
înviind împreună cu Hristos şi fiind datori a năzui spre cele de sus, în ziua învierii ne aducem
aminte prin starea de rugăciune, prin harul cel dat nouă, ci fiindcă se vede că este imaginea
veacului aşteptat. Şi pentru aceea, fiind începutul zilelor nu s-a numit de Moise întâia, ci una:
„Şi s-a făcut”, zice „seară, şi s-a făcut dimineaţă, zi una” (Fac. 1,5) ca una ce aceeaşi se repetă
de multe ori. Deci aceeaşi este atât cea una, cât şi a opta, fiindcă acea într-adevăr una şi
adevărată a opta. De care pomeneşte psalmistul în oarecare suprascrieri de psalmi, prin ea
însăşi arătând starea care va fi după acest veac, ziua care nu va înceta niciodată, cea
neînserată, căreia alta nu-i va urma, veacul acesta nesfârşit şi îmbătrânit. Deci este necesar
ca rugăciunile să se plinească stand în această zi, după cum învaţă Biserica pe fiii săi, ca prin
neîncetată aducere-aminte de viaţa cea fără de sfârşit, să nu ne lenevim în privinţa
merindelor pentru mutarea aceea. Apoi şi Cincizecimea întreagă este semn de aducere
aminte a Învierii ce se aşteaptă în veacul viitor. Că acea una şi întâia zi, de şapte ori
înşeptindu-se, constituie cele şapte săptămâni ale sfintei Cincizecimi. Că începând de la cea
dintâi, sfârşeşte în aceasta, prin cele de mijloc, de Cincizeci de ori asemenea repetându-se.
Pentru aceea şi reprezintă veacul prin asemănare; precum în mişcarea circulară, de la
aceleaşi semne începând, prin aceleaşi se şi încheie; în care zi orânduielile Bisericii ne-au
învăţat că preferăm felul de a sta drept la rugăciuni spre a ne aduce lămurit aminte, că
oarecum să ne strămutăm mintea noastră de la cele prezente la cele viitoare. Si prin fiecare
plecare de genunche şi ridicare arătăm cu fapta că prin păcat am căzut la pământ, şi că prin
iubirea de oameni a celui ce ne-a zidit am fost chemaţi sus, la cer.
Mi s-ar sfârşi ziua expunând tainele cele nescrise ale Bisericii. Omit pe celelalte; dar chiar
mărturisirea de credinţă, a crede în Tatăl, în Fiul şi Duhul Sfânt, din care scrieri o avem? Dacă
adică din predania Botezului, potrivit consecvenţei dreptei cinstiri, trebuie să şi credem, aşa
cum ne botezăm, făcând mărturisire asemenea botezului, apoi potrivit aceleiaşi
consecvenţe, să ne fie îngăduit să dăm credinţei asemenea slavă. Iar dacă ei se leapădă de
felul doxologiei, ca de ceva nescris, apoi să ne arate noua dovezile scrise atât ale mărturisirii
credinţei, cât şi ale celorlalte pe care le-am înşirat.
Prin urmare, fiind atâtea nescrise şi având ele atâta tărie în taina bunei cinstiri, nu ne vom
îngădui o singură expresie ajunsă la noi de la Părinţi, ce am găsit că a rămas în bisericile cele
necorupte din obiceiul nemesteşugit, care nu are temei puţin şi nu aduce patina desăvârşire
la puterea tainei.

Canonul 92 al Sf. Vasile cel Mare

Iar în privinţa împrejurării că doxologia cea „împreună cu Duhul” nu este mărturisită, nici
scrisa, zicem că nici aceasta să nu se primească, dacă nimic altceva nescris nu se primeşte;
iar dacă cele mai multe din cele tainice s-au încetăţenit între noi în chip nescris, atunci cu
celelalte multe o vom primi şi pe aceasta. Dar eu socotesc că „apostolească procedură este a
rămâne cu predanisirile cele nescrise." Căci vă laud pe voi, zice, „că de toate ale mele vă
aduceţi aminte şi ţineţi predaniile aşa cum vi le-am predat vouă" (I Cor. 11,2); şi iarăşi:
„Ţineţi predaniile pe care le-aţi primit, ori prin cuvânt, ori prin scrisoare" (II Tes. 2, 15), dintre
care mai ales una este importantă, şi aceasta este cea de faţă, pe care cei de la început au
rânduit-o, predanisind-o urmaşilor şi, sporind ea cu timpul pururea, prin întrebuinţare, prin
obiceiul îndelungat, au înrădăcinat-o în biserici.
Dar chiar dacă, precum la judecătorie, neavând dovada cea din scrisori, am produce în
favorul nostru mulţime de martori, oare nu am câştiga de la voi hotărârea de absolvire? Eu
cu adevărat aşa socotesc: „Că în gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul" (Deut. 19,
15). Iar dacă vă vom dovedi lămurit timpul îndelungat care este de partea noastră, oare nu s-
ar părea vouă că spunem cele potrivite şi că nu este adusă împotriva noastră această
judecată? Căci cele vechi în dogme sunt venerabile „oarecum având veneraţie" în urma
vechimii de o anumită bătrâneţe adâncă.

In Sfanta Scriptura nu se pomenesc cele intamplate la moartea PSND Maria, dar acestea se
istorisesc in cea mai veche si adevarata Traditie, care ne spune ca, in momentul slavitei ei
adormiri, toti Sf. Apostoli, care colindau lumea in vederea mantuirii, s-au adunat la Ierusalim
venind prin vazduh. Aici ei au avut o viziune cu ingeri si au ascultat melodia dumnezeiasca a
puterilor ceresti etc. (Sf. Ioan Damaschin, Omilii la Adormirea Fecioarei Maria)

Botezarea copiilor mici este traditie apostolica. (fericitul Augustin)