Sunteți pe pagina 1din 4

Lectia 6

Sfânta Tradiţie

Citeste cu atentie textul dat.Sfânta Tradiţie e descoperirea dumnezeiască


păstrată nescrisă, prin viu grai, din om în om, din neam în neam, de la strămoşi la
nepoţi. Mai apoi s-a trecut în scris şi Sfânta Tradiţie (prin cărţile sfinţilor, prin
Crez, prin cărţile de slujbă ş.a.). Mântuitorul nu a scris nicio carte, El numai a
predicat. Şi Sfinţii Apostoli la fel: au predicat cuvântul lui Dumnezeu, iar mai
târziu au scris foarte puţin din ceea ce au predicat, cărţi şi scrisori care s-au
adunat de către Biserică sub numele de „Noul Testament". Înseamnă că Sfânta
Tradiţie e mult mai bogată decât Sfânta Scriptură.

Misiunea Apostolilor a fost de a predica, nu de a scrie. Iar Sfântul Ioan scrie


la sfârşitul Evangheliei sale că multe din învăţăturile şi faptele Mântuitorului au
rămas nescrise şi s-au păstrat prin Tradiţie.

Tradiţia nu e doar o poveste despre Dumnezeu. Minunea e că acest cuvânt


al lui Dumnezeu ce a ajuns la noi prin Scriptură sau prin Tradiţie e dătător de
viaţă: cine îl aude sau îl citeşte nu numai că îl ţine minte ca să îl povestească
urmaşilor, ci îi schimbă viaţa, îl transformă, îl face locuitor al împărăţiei
cerurilor, îl face bun, răbdător, iubitor, ca şi cum ar fi un alt om - dacă primeşte
acest cuvânt cu smerenie şi cu rugăciune.

Sfânta Tradiţie cuprinde:


_________________________________________________________________
_________________________________________________________________
__________________________________________________________

1
Invatatura data de Mantuitorul sfintilor Apostoli a fost transmisa prin viu grai, iar
mai tarziu o parte din ea a fost scrisa pentru a nu fi pierduta.

Invatatura data bisericii de Dumnezeu prin viu grai si din care o parte s-a fixat in
scris mai tarziu se numeste __________________________ sau ____________.

Sfanta traditie cuprinde mai multe documente:

 ________________________________ ecumenice si ale sinoadelor locale;


 ___________________________________________ ale bisericii primare;
 ______________________bisericii;
 _____________________________ parinti;
 __________________________________ cuprins in cartile de slujba;
 __________________________________________ bisericeasca;
 ____________________________________________ bisericii.

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie nu se contrazic ci se completeaza reciproc,


fiind sfinte prin continutul lor.

Taina intruparii Domnului Hristos, scrierea, pastrarea si interpretarea acestora


sunt strans legate de activitatea sfintei biserici “stalpul si temelia
adevarului.”( Timotei 3,15)

- Care are valoare mai mare, Scriptura sau Tradiţia?

Pentru creştini, amândouă au o valoare la fel de mare, căci amândouă ne vorbesc


despre Dumnezeu şi mântuire. Poţi să-mi spui tu care dintre mâini, stângă sau
dreaptă, ar putea să-ţi lipsească? Sau care dintre ochi? Sau care dintre picioare?

2
E drept că Tradiţia e mai veche decât Scriptura. De la Adam până la Moise
(cel care a scris primele cinci cărţi din Biblie) nu au fost cărţi scrise despre
Dumnezeu, dar Tradiţia exista. La fel şi Noul Testament: la începutul
creştinismului, cuvântul nescris alerga, iar primii creştini aveau cuvântul
credinţei din predică. Abia după câţiva ani au început să şi scrie.

Tradiţia adevărată e recunoscută pretutindeni, totdeauna (adică de la Hristos), de


către toţi (creştinii ortodocşi). Ne gândim acum la Tradiţia creştină, lăsând la o
parte tradiţiile Vechiului Testament, ca unele care au fost transformate,
îmbunătăţite de Hristos. Poporul nostru, fiind creştin de la Hristos, prin predica
Sfinţilor Apostoli Andrei şi Filip, are o bogată Tradiţie creştină. Fiecare popor
ortodox are, de altfel, o Tradiţie creştină mai mult sau mai puţin bogată. 
- De ce nu poate orice om să explice Scriptura?

- Pentru că Hristos a dat misiunea predicării Evangheliei Apostolilor, nu la toţi


oamenii; numai unii au darul învăţării. În plus, pentru a putea explica fără
greşeală Biblia trebuie să duci viaţă fără de păcat şi să cunoşti Tradiţia Bisericii.
Atunci Duhul Sfânt care este în noi de la Botez recunoaşte Duhul din Scriptură,
şi putem explica.
- Ce nu este scris în Scriptură şi este în Tradiţie?

- Foarte multe lucruri. De exemplu, în Biblie Hristos ne spune că trebuie să ne


botezăm, dar nu ne arată cum. El ne cere să ne mărturisim, să ne împărtăşim, dar
nu şi cum să facem aceasta. Ne spune să ne facem semnul Sfintei Cruci, dar nu şi
cum. Explicaţiile aceasta sunt în Tradiţie: Apostolii L-au văzut pe Hristos cum
făcea şi au făcut şi ei la fel. Dar nu s-au putut scrie toate gesturile, cuvintele,
faptele lui Hristos; multe s-au ţinut minte şi s-au imitat. De aceea spunem că

3
Tradiţia (Predania = ce ne-a predat Hristos) se mai numeşte şi „ţinerea de minte
vie a Bisericii". Tradiţia creştină vine de la Hristos şi de la Apostoli, şi nu a
suferit schimbări de-a lungul timpului. Dacă apare o învăţătură nouă, care
schimbă Tradiţia, aceea e mincinoasă, demonică.
  Deci Scriptura şi Tradiţia Bisericii cuprind în ele ____________________.
Cine este creştin adevărat le cercetează cu dragoste şi smerenie, şi culege din ele
mierea harului dumnezeiesc, se bucură de Împărăţia cerurilor cea adusă nouă de
Hristos.
Ceea ce ne-a descoperit Hristos se află în Noul Testament şi în Biserica creştină.
Sfinţii Apostoli au purtat până departe veştile cele bune aduse de Hristos
oamenilor, şi mai apoi au făcut aceasta urmaşii lor, şi urmaşii acestora, până în
ziua de astăzi. Toate adevărurile descoperite de Hristos lumii au impresionat
profund pe oameni.

Aplicatii:

1. Impreuna cu colegii tai formeaza mai multe grupe: a astronomilor, a


muzicienilor, a pictorilor,a botanistilor, a sculptorilor etc. Organizati apoi o
dezbatere care sa aiba ca tema: Cum percepe fiacare grupa prezenta lui
Dumnezeu in lume?

2.Ce prezinta pentru tine Sfanta Scriptura?

_________________________________________________________________
_________________________________________________________________

3. Citeste cu atentie textul dat.

S-ar putea să vă placă și