DINAMICA REVELAȚIEI DUMNEZEIEŞTI ÎN

BISERICĂ: SF. SCRIPTURĂ ŞI SF.TRADIŢIE.

Key: Dinamica Revelaţiei dumnezeieşti la nivel sacramental şi personal în

Biserică pe temeiul Sf. Scripturi şi a Sf. Tradiţii

A. REVELAȚIA DUMNEZEIASCĂ ÎN BISERICĂ: SF. SCRIPTURĂ

ŞI SF.TRADIŢIE.

a. Acţiunea Revelaţiei constă în punerea în lucrare a acesteia în

Biserică prin lucrarea lui Hristos tâlcuit în Sfânta Scritură și Sf.
Tradiţie.

b. Revelaţia este păstrată integral și neschimbată în Sf. Scriptură și Sf.

Tradiţiei: Revelația în acțiune.

c. Dinamica Revelaţiei dumnezeieşti presupune trăirea cuvintelor

evanghelice şi asumarea temeiurilor de credinţă transmise/predate
[παράδοσις/traditio] în planul larg al vieţii creştine1.

d. Revelaţia dumnezeiască prin Sf. Scriptură și Sf. Tradiţie continuă să

fie activă în lume în Hristos şi în Biserica Sa: „Biserica este Hristos
ca Revelație deplină în continuarea eficienței Lui”. D. Stăniloae

e. Revelaţia Persoanei Mântuitorului Hristos, deşi împlinită şi

desăvârşită istoric, este activă şi deschisă prin conţinutul ei viu ce se
împărtăşeşte credincioşilor.

f. Domnul Hristos se extinde în membrii Săi în lucrarea sacramentală

a Bisericii, tălmăcit fiind în Sfânta Scriptură şi comunicat prin Sfânta
Tradiţie (Dumitru Stăniloae).

g. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie nu sunt izvoare propriu-zise ale

Revelaţiei, ci căi și forme de fixare, păstrare şi interpretare a
credinţei revelate.

1 Actul
didactic teologic sau catehetic este un act ce se înscrie în dinamica şi desfăşurarea istorică a Tradiţiei ca
mod de împărtăşire al Revelaţiei dumnezeieşti.
h. Scriptura nu este scop în sine, ci experienţa lui Dumnezeu ca Om și
Dumnezeu împărtăşită prin Tradiţie credincioşilor.

i. Tradiţia nu poate exista fără Biserică, spaţiul și organismul divino-

uman al predării și transmiterii vieţii dumnezeiești.

j. Acest proces dinamic de manifestare a credinţei prin Tradiţie și Sf.

Scriptură nu se poate realiza decât în comunitatea vie a Bisericii,
fiind o continuare a ”Tradiţiei Apostolice” și a primei comunităţi
apostolice.

k. Biserica începe cu Tradiţia, iar Tradiţia începe cu Biserica, aceasta

pentru că Subiectul celor două este Dumnezeu. Biserica presupune
Tradiţia, fiind conţinutul activ al Tradiţiei.

l. Sf.Tradiţie ca aplicare continuă a Sf. Scripturii, sau mai bine zis a

Revelaţiei, este un atribut al Bisericii. Tradiţia este modul în care se
menţine deplinătatea Revelaţiei și în care se asigură transmiterea
acestui conţinut prin credinţă.

m. Fără practicarea și trăirea Sfintei Tradiţii conţinutul Scripturii n-ar

mai fi viu și eficient; Tradiţia n-ar exista fără practicarea ei de către
Biserică.

n. Scriptura sau Revelaţia are nevoie de Tradiţie ca mijloc de activare a

conţinutului ei și de Biserică mediu de imprimare și trăire a
Revelaţiei și Scripturii.

o. Biserica are nevoie și ea de Scriptură pentru înviorarea mesajului ei

și pentru a spori cunoașterea și trăirea în Hristos, dar și de Tradiţie
care fac tot mai bogată aplicarea ei în viaţa creștinilor.

p. Scriptura este absorbită în viaţa Bisericii prin Tradiţie. Legătura

dintre toate trei este realizată de Duhul Sfânt prezent în Biserică, în
Scriptură și în Tradiţie.

q. Biserica își are originea directă în lucrarea Apostolilor călăuzită și

însufleţită de Duhul Sfânt, fiind prima aplicare a Revelaţiei și
Tradiţiei Apostolice.

r. Biserica se mișcă astfel în interiorul Revelaţiei, al Scripturii și al

Tradiţiei.
 s. Biserica înţelege și interpretează infailibil Scriptura și Tradiţia,
pentru că Ea este lucrarea Duhului Sfânt fiind legată organic de cele
trei.

B. SF. SCRIPTURĂ SAU «REVELAŢIA ÎN ACŢIUNE» -

PERSPECTIVĂ TEOLOGIC-ECCLESIALĂ

1. Sf. Scriptură este una din formele în care se păstrează Revelaţia

dumnezeiească.

2. Ea este experienţa şi expresia scrisă a Revelaţiei împlinite în Hristos.

3. Sf. Scriptură este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu care s-a tălmăcit pe Sine,
în cuvinte în lucrarea Sa de apropiere de oameni prin Întrupare, Înviere și
Înălţarea Sa la cer.

4. Sf. Scriptură tălmăcește și prezintă Revelaţia și lucrarea iconomică de

mântuire a lui Hristos, spre sfinţirea și îndumnezeirea oamenilor: ”odată
ce veacurile rânduite de mai înainte pentru lucrarea prin care Dumnezeu
avea să se facă Om au luat sfârșit la noi, Dumnezeu împlinind cu
adevărat întruparea Sa desăvârșită, trebuie să așteptăm de aici înainte
celelate veacuri ce vor veni, care sunt rânduite pentru lucrarea
îndumnezeirii tainice și negrăite a oamenilor” Sf. Maxim
Mărturisitorul

5. Dumnezeiasca Scriptură nu este numai o carte ce păstrează memoria

lucrărilor lui Dumnezeu în istorie, ci și o Revelaţie continuă a lui
Dumnezeu care ne spune prin aceasta ceea ce face și va face până la
sfârșitul veacurilor.

6. Sf. Scriptură este o carte pururea actuală pentru că Dumnezeu este viu și
prezent în istorie: ”Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece” (Mt. 24, 35).

7. Scriptura este mesajul continuu pe care ni-l adresează Hristos prin

cuvintele Sale.

8. Scriptura își activează puterea și conţinutul ei prin comuniunea dintre

persoane și comunicarea credinţei din generaţie în generaţie.
9. Fără Scriptură credinţa ar slăbi și conţinutul ei ar sărăci în timp și ar deveni
nesigur în Biserică.

10. Îndată ce se trece de litera Scripturii se împărtășește nu numai înţelesuri

duhovnicești noi, ci și harul Duhul Sfânt.

11. Cuvintele Scripturii sunt prilejul inevitabil pentru a intra în legătură vie cu
Hristos, nu numai prin citirea lor, ci prin trăirea personală a conţinutului
lor.

12. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (II Timotei 3, 16), cu alte
cuvinte prin Sf. Scriptură Hristos lucrează în noi prin Duhul Sfânt care a
insuflat pe autorii Scripturii.

13. Sf. Scriptura este introducerea istorică în opera de mântuire ce se

realizează în Biserică.

14. Sf. Scriptura este o autoritate obiectivă - memoria Cuvântului lui

Dumnezeu, viabilă prin Duhului Sfânt.

a. Sf. Scriptura actualizează lucrarea mântuitoare ce este prezentată în

Evanghelii.

15. Erminia teologică a Sf. Scripturi:

▪ VT : Pentateuh, Cărţile istorice, Cărţi poetice-sapienţiale, Cărţile profetice

a. Dumnezeu Creator.

b. Dumnezeu ”Cel ce este” Is. 3, 14.

c. Dumnezeu „Lege”.

▪ NT: Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele Pauline, Epistole

Pastorale, Epistole Sobornicești, Apocalipsa.

a. Evanghelia-Împărăţia cerurilor.

b. Messiah-Răscumpărătorul.

c. Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat în perspectiva

celei de a veniri.

▪ Formarea, recunoaşterea şi condiţiile erminiei teologice ale Sf. Scripturii

a. Formarea: harismă ecclesială și theopneystie

b. Recunoaşterea: harisma sau canonul adevărului.

 c. Erminia: prin inspiraţia Sa Dumnezeu a voit ca Revelaţia cuprinsă în
Scriptură să fie predată şi interpretată prin Duhul Sfânt Bisericii şi
credincioşilor ei.

C. SF. TRADIȚIE CA REVELAȚIE CONTINUĂ ÎMPLINITĂ ÎN

HRISTOS, PĂSTRATĂ ÎN SCRIPTURĂ ȘI ACTUALIZATĂ ÎN
BISERICĂ

a. Sf. Tradiţie este cea care interpretează în Biserică adâncul de sensuri

duhovnicești ale Scripturilor: „…Nici o proorocie a Scripturii nu se
tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a
făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit,
purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Pt. 1, 20-21).

b. Sf. Tradiţie ne asigură nu doar legătura istorică cu evenimentele

menţionate, ci şi legătura verticală cu Persoana istorică şi veşnică divino-
umană a lui Hristos.

c. Sf. Tradiţie dumnezeiască nu doar păstrează scrierile ce menţionează

faptele istorice ale Domnului Hristos, ci actualizează acele fapte în lucrarea
sacramentală a Bisericii.

d. Cuvântul Sfintei Scripturii din perspectiva Sf. Tradiţii dumnezeiești devine

o neîncetata chemare din partea lui Dumnezeu adresată credincioşilor în
Biserică.

e. Tradiţia este permanentizarea dialogului lui Hristos cu Biserica.

f. Scriptura a fost consemnată și se cere a fi păstrată după predarea/tradiţia

neschimbată a Sf. Apostoli.

g. Sf. Tradiţie nu poate explica și tâlcui conţinutul Scripturii decât pe temeiul

”învăţăturii apostolice”, aceasta rămânând o regulă permanentă de credinţă
în Biserică.

h. Sf. Tradiţie este tradiţia continuă a lui Hristos cel revelat în Biserica Sa.

i. Revelaţia este și „încheiată” și „deschisă” în același timp; „încheiată” și

întotdeauna nouă în conţinutul ei; ea nu se poate face cunoscută oamenilor,
decât prin transmitere sau tradiţie (παράδωσις) în Biserică.

j. Dacă Scriptura ar avea un conţinut static atunci nu ar fi nevoie de Tradiţie,

de o explicare care să-i păstreze nealterate înţelesurile apostolice originare;
 conţinutul dinamic al Scripturii se împărtășește prin Sf. Tradiţie, care
asigură dinamicitatea ei.

k. Viaţa înseamnă predare sau transmitere. Primul astfel de transfer de viaţă

coincide cu întemeierea Bisericii; între Biserică, Sf. Scriptură și Tradiţie
există o legătură organică.

l. Biserica păstrează și actualizează Scriptura explicată și interpretată prin

Tradiţie, mereu nouă și mereu aceeași.

m. Sf.Tradiţie nu are drept menire predarea unor învăţături cu caracter

exclusiv gnoseologic; ea realizează o lucrare organică de împărtășire și
transmitere a lui Hristos, a harului Duhului Sfânt prin Sfintele Taine.

n. Sf. Tradiţie are 3 sensuri:

1. Modalităţile de transmitere ale vieţii lui Hristos în viaţa

umană sub forma Bisericii.

2. Predarea acestor modalităţi și forme din generaţie în

generaţie.

3. Typurile de împărtășire ale lucrărilor sfinţitoare și de

propovăduire a Lui Iisus Hristos.

q. ”În esență Tradiția este neîntreruperea vieții dumnezeiești, permanenta

prezență a Duhului Sfânt” G. Florovsky

r. Sf.Tradiţie este permanentizarea Aceluiași Hristos revelat întreg – întrupat,

răstignit și înviat- în Biserică; transmiterea continuă a stării finale la care a
ajuns Hristos.

s. Sf. Tradiţie are rolul de a pune și de a ţine generaţiile succesive de creștini

în legătură cu Hristos.

t. Toate lucrările sfinţitoare ale Bisericii se fac pe temeiul Tradiţiei, sau al

predării harului sfinţitor din generaţie în generaţie în ierarhia
sacramentală.

u. Viaţa sacramentală, duhovnicească, liturgică, doxologică se comunică

membrilor Bisericii din generaţie în generaţie pe temeiul Tradiţiei.

v. Adâncirea și explicarea Sf.Tradiţii și a Scripturii se face prin Tainele

Bisericii, prin viaţa ei cultică, liturgică și spirituală, fiind o adâncire în
comuniunea cu Același Hristos.
w. Din această perspectivă a creșterii în comuniune cu Hristos prin Sfintele
Taine, vorbim și de o dezvoltare a Sf. Tradiţiei pe temeiul ”Tradiţiei
Apostolice”.

x. Dinamica și dezvoltarea Sf. Tradiţii este ”o amplificare în ea

însăși” (Vincențiu de Lerin), o desfășurare și îmbogăţire continuă a
Tradiţiei.

y. Sensul final al Revelaţiei este, așadar, comuniunea supremă cu Persoana lui

Hristos la învierea cea de obște, iar drumul spre această ţintă este cuprins
în Sf. Scriptură, Sf. Tradiţie și trăit real în viaţa Bisericii.

D. CREDINȚA APOSTOLICĂ, OMOLOGHIA ŞI EVANGHELIA =

SF. TRADIŢIE APOSTOLICĂ

a. Tradiţia apostolică este primul germene al credinţei, întrucât ea

conţine propovăduirea şi activitatea lui Iisus Hristos trăită şi
propovăduită lumii de Sfinţii Apostoli.

b. Tradiţia şi credinţa apostolică ce s-a profilat pe temeiul

omologhiei comunităţilor primare, sub călăuzirea Duhul Sfânt,
au condus la apariţia Noului Testament.

c. Tradiţia de la început a constituit forma concretă de transmitere

şi expunere în spaţiul Bisericii a crezurilor primare, a
rugăciunilor şi a cultului, precum şi a organizării ierarhice.

d. Evangheliile ne desluşesc Revelaţia iconomiei mântuirii omului

prin Hristos, iar Tradiţia modalităţile şi formele de împlinirea a
mântuirii la nivel personal în Biserică.

e. „Tradiţia apostolică” nu transmite o parte a adevărurilor de

credinţă, urmând ca alte adevăruri să fie descoperite ulterior, ci
exprimă chipul legăturii celui care crede cu Persoana lui
Domnului Hristos.

f. Sfânta Tradiţie Apostolică este mai mult decât transmiterea în

scris a cuvântului revelat al Domnului Hristos, ci este viaţa
Bisericii în totalitatea ei.

g. „Tradiţia apostolică” dincolo de a fi memoria teoretică a unor

învăţături neconsemnate în Scriptură, este participarea continuă
în Duhul Sfânt la taina Mântuitorul Hristos: „Tradiţia este
continuarea lui Hristos, prin har şi prin viaţa Duhului Sfânt, în
generaţiile de credincioşi şi în Biserică” (Dumitru Stăniloae).
 E. ”TRADIŢIA APOSTOLICĂ” SAU PRINCIPIILE ESENŢIALE
ALE VIEŢII CREŞTINE.

a. Sf. Tradiţie are caracter doctrinar, eclesial, sacramental şi

canonic de reglare a vieţii bisericeşti: ”Şi stăruiau în învăţătura
apostolilor şi în împărtăşire/comuniune, în frângerea pâinii şi
în rugăciuni” ( Fp. 2, 42).

b. Ea cuprinde învăţătura de credinţă care formează baza cultului.

Astfel imnele liturgice sunt proclamări publice ale dogmelor
credinţei, urmate de rugăciuni şi concluzii moralizatoare.

c. „Tradiţia apostolică” ne face părtaşi la plenitudinea vieţii divine

în forma ei umană a Domnului Hristos: „Ca să puteţi înţelege,
împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea şi lungimea şi
înălţimea şi adâncimea, şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos şi să
vă umpleţi de toată plinătatea” (Ef. 3, 18-19).

d. „Tradiţia apostolică” are rol normativ şi cât priveşte: săvârşirea

sfintelor taine, instituirea ierarhiei bisericeşti, rugăciunile
primelor anaforale liturgice.

e. Tainele, ierarhia bisericească, cultul divin transmise ca realităţi

practice, ţin de Revelaţie, chiar dacă nu sunt fixate în Scriptură:
Sf. Tradiţie apare ca fiind o permanentizare a trăirii adevărului
primit de la Sfinţii Apostoli.

F. S F . T R A D I Ț I E : Î N S U Ş I R I Ş I C A R A T E R I S T I C I
FUNDAMENTALE

a. Sf. Tradiţie dumnezeiască este Revelaţia împărtășită pe cale orală

sau în scris din generaţie în generaţie

b. Ea se identifică cu regula credinţei sau a mărturisirii de credinţă

a. În dinamica „Tradiţiei apostolice” s-a dezvoltat şi Tradiţia

bisericească: teologică, liturgică, disciplinară și pastorală.

c. Interpretarea Sfintei Scripturi și discernământul Sf. Tradiţii aparţine

Bisericii- autoritatea supremă; ele ţin de consimţământul universal
al Bisericii.

1. ÎNSUȘIRILE TEOLOGICE ALE SFINTEI TRADIȚII:

 a. Universală

b. Consensus Ecclesiae

c. Personală

d. Vie și experimentală

e. Memoria vie a Bisericii

f. Explicitarea Revelaţiei

2. FORMULAREA SPECIFICĂ A SFINTEI TRADIȚII

• biblică

• dogmatică

• liturgic-sacramentală

• canonică

• filocalică

3. CARACTERUL STATORNIC AL TRADIȚIEI

a. Fondul comun al învăţăturii înHristos formând canonul Noului

Testament, iar cealaltă parte a învăţăturii nescrise formând Sfânta
Tradiţie, constituie tezaurul dogmatic al Bisericii primare.

b. Explicarea practică şi apostolică a Scripturii în viaţa practică a

mădularelor Bisericii (în definiţiile Sinoadelor Ecumenice, crezurile
primare şi a cărţilor de cult), formează „Sf. Tradiţia statornică.

c. Hristos este conţinutul neschimbabil al Sf. Tradiţii.

d. Dimensiunea statornică a Sfintei Tradiţii ţine de primirea în Biserică

a aceleiaşi Persoane divino-umane a Mântuitorului Hristos,
împărtăşit credincioşilor kerigmatic prin cuvântul evanghelic şi viu
prin Sfintele Taine.

e. Cele 8 izvoare ale tradiţiei statornice:

• Simbolurile de credință

• 85 de canoane apostolice

• Definițiile dogmatice ale celor 7 Sinoade Ecumenice și ale celor 9

sinoade particulare

• Cărțile de slujbă

• Mărturisirile de credință sau Actele Martirilor

• Definițiile dogmatice împotriva ereziilor

• Scrierile Sfinților Părinți

• Mărturisiri istorice și arheologice: pictură, arhitectură, cântare

bisericească etc.

4. CARACTERUL DINAMIC ȘI INCLUSIV

a. Sfânta Tradiţie este actul de împărtăşire personală a Mântuitorului

Hristos/ în viaţa oamenilor şi de transmitere sub forma Bisericii a
lucrării Lui sfinţitoare, lucrare actuală, dinamică şi eficentă pentru
fiecare generaţie de credincioşi.

b. Caracterul dinamic al Sfintei Tradiţii ţine de lucrarea şi adâncirea

continuă prin Duhul Sfânt în taina lui Hristos, în acord cu
provocările culturale şi spirituale ale fiecărei perioade istorice.

c. ”Iconomia” sau adresarea mesajului creștin lumii întregi - dinamica

Sfintei Tradiţii în plan ecumenic

d. Erminia creștină a Sf. Tradiţii este co-extensivă Duhului Sfânt:

revelaţie, inspiraţie, iluminare.

e. Perspectiva dinamică a Sfintei Tradiţii în acţiunea ei eclesială

primeşte forma de Tradiţie bisericească ce creşte din Tradiţia
apostolică sau din Hristos Cel ce se împărtăşeşte integral pri cea
din urmă.

f. Tradiţia bisericească este puterea şi conştiinţa vie a Bisericii ca

organism tainic şi mântuitor.
 g. Tradiţia bisericească universală presupune atât învăţătura de
credinţă exprimată în dogme, dar şi complexul de experienţe
mântuitoare pe care le-a avut Biserica în parcursul ei istoric.

h. Dinamica sau dezvoltarea Sfintei Tradiţii nu înseamnă schimbarea

ei, ci amplificarea şi îmbogăţirea conştiinţei creştine prin
hermeneutica teologică a Revelaţiei dumnezeieşti.

5. SF. TRADIŢIE ŞI TRADIŢIA DOGMATICĂ: FACTORI ACTIVI ÎN

TRADIȚIA DOGMATICĂ

a. Sfânta Tradiţie cuprinde dogmele mântuirii şi întreaga învăţătură de credinţă,

implicit şi dogmele nefinite încă.

b. Perspectiva dinamică a definirii dogmatice presupune: Tradiţia dogmatică.

c. Procesul de explicitare a credinţei se întemeiază obligatoriu pe adevărul

revelat al Sf. Tradiţii dumnezeieşti, şi primeşte formă de Tradiţie dogmatică în
acţiunea de dezvoltare teologică şi dogmatizare a temeiurilor de credinţă.

d. Lucrarea de definire dogmatică în plan ecclesial formează conştiinţa specifică

doctrinară a Bisericii sau Tradiţia dogmatică.

e. Factorii activi în tradiţia dogmatică:

❖ Sfântul Duh şi Biserica

❖ Sinoadele ecumenice

❖ Școlile teologice

❖ Poporul drept credincios

6. CARACTERUL PERPETUU ŞI INTEGRU AL SFINTEI TRADIŢII

➢ Prin conţinutul anagogic şi personal al Tradiţiei se păstrează

caracterul ei perpetuu şi apofatic: „Există desigur şi un alt
înţeles mai tainic şi mai înalt al acestui cuvânt. Dar deoarece,
precum ştiţi, nu trebuiesc date în scris înţelesurile cele mai
ascunse ale dumnezeieştilor dogme, să ne mulţumim cu cele
spuse până aici, care pot mulţumi cugetarea cea iscoditoare.
Iar dacă Dumnezeu îmi va ajuta să mă învednicesc şi de faţa
 voastră, vom înfăţişa şi înţelesul cel apostolic...” Sf. Maxim
Mărturisitorul

➢ Formele de păstrare şi înnoire ale Tradiţiei:

a. Cultul

b. Sfintele Liturghii

c. Sfintele Taine

d. Rugăciunile publice

e. Disciplina arcana (a tăcerii) : euharistie și catehumenat.

7. TRADIȚIA LA CATOLICI ȘI PROTESTANȚI

a. Catolicii - nu există tradiţie statornică și obligativitatea recursului la

ea: Papa este tradiţia și Biserica.

b. Protestanţi nu primesc tradiţia și susţin că: Scriptura Scripturae

interpres.

CONCLUZII:

• Caracterul anamnetic şi hermeneutic al Revelaţiei cuprinse în Sfânta

Tradiţie.

• Dimensiunea orală și misteriologică a Tradiţiei dumnezeieşti

• Temeiul eclesial și sobornicesc-dinamic al Revelaţiei predate în vederea

mântuirii.