I

Pr. lect. univ. dr. Mihai Himcinschi

M ISIUNE $1 DIALO G
Ontologia misionara a Bisericii din perspectiva
dialogului interreligios

Alba Iulia
-2003 -
 84

V. Biserica §i Scriptura - autoritatea eclesial-

misionara

1. Misiune, Biserica, Scriptura

Misiunea cre§tina a inceput raportandu-se la o

singura persoana: Iisus din Nazaret, §i la o singura
Scriptura, aceea a textelor din Vechiul Testament. S-a
dezvoltat in paralel o adevarata productie literar-
biblica: epistolele lui Pavel, redactarea Evangheliilor
§i alte texte biblice.
Aceste scrieri au circulat §i au fost traduse
inainte de a fi constituit canonul Noului Testament, in
forma in care il avem azi, constituind baza masivelor
convertiri la credinta cre§tina inca din primele
veacuri. “Traditia cre§tina va descoperi convertirea
de-a lungul secolelor, in mod cert, descoperindu-se
marele rol al Bibliei. in izvoarele eremiste, marele
Antonie este martorul imprejurarilor in care
Dumnezeu Se face auzit prin cuvantul Sau123. La fel,
Fer. Augustin lasa sa se inteleaga ca Cuvantul lui
Dumnezeu trebuie luat §i citit”.124
Primele secole cre§tine au recunoscut
Scriptura Vechiului §i Noului Testament reunite,

123
“Ajung Scripturile spre invataturS, iar noi facem bine sa ne
indemnam unii pe altii in credinta §i sa ne intarim prin cuvinte”,
Sfantul Atanasie cel Mare, Viata Cuviosului Parintelui nostru
Antonie, cap. XVI, in P. S. B. vol. 16, trad. pr. D. Staniloae, Ed.
Inst. Bibl. §i de Mis. al B. O. R., Buc. 1988, p. 202.
Pierre Lathuiliere, Le Fundamentalisme catolique. La
Semnification eclesiologique, Les editions du CERF, Paris
1995, p. 119.
 85

primul fund inradacinat, in mod necesar in cel de al

doilea. Ambele sunt inzestrate cu autoritate. Ambele
constituie un intreg. Ele apartin credintei prin
inspiratia lor divina, dar §i expresiei umane, ca
urmare a vocabularului autorilor biblici. “Cuvantul lui
Dumnezeu nu este o creatie omeneasca; este un dar
divin. Biblia, scrisa in limbaj omenesc, ilustreaza
limitele perceptiei §i intelegerii umane. Biblia contine
§i exprima Cuvantul lui Dumnezeu. Dar Cuvantul lui
Dumnezeu nu poate fi niciodata redus la textul biblic.
De§i prime?te forma traditiei scrise in Sfintele
Scripturi, in imnografia liturgica §i in formulele
confesionale, cuvantul lui Dumnezeu se refera in
primul rand la o Persoana, una din Sfanta Treime.
Cuvintele vestite §i cinstite de credincio§i au sens
doar daca marturisesc prezenta datatoare de viata din
Biserica a celui care este El insu§i Cuvantul fara de
125
moarte §i Fiul lui Dumnezeu”.
Scripturile poarta marturia autoritatii
dumnezeie§ti, a Revelatiei lui Dumnezeu prin creatie,
autoritatea divina in actul Intmparii Cuvantului §i in
toata istoria de mantuire, ca unele ce exprima
Cuvantul lui Dumnezeu in limbaj uman. “Apropierea
noastra de Biblie se face in ascultare... cartile
canonului scripturistic au autoritate pentru ca ele
transmit in mod veritabil §i autentic revelatia lui
Dumnezeu... Scriptura este criteriul principal la care
se refera Biserica pentru a determina daca traditiile
fac intr-adevar parte din Sfanta Traditie sau nu”.1256

125 Pr. prof. dr. John Breck, Sfanta Scriptura in Tradifia Bisericii,
trad. Ioana Tamaian, Ed. Patmos, Cluj-Napoca 2003, p. 29.
126 Kallistos Ware, L ’exercice de / ’autorite dans I ’Eglise
orthodoxe, rev. Irenikon, Tome LIV, 1981, Monastere de
Chevetogne, Belgique, p. 455.
86

“Cel mai bun mod de a defini spiritualitatea ortodoxa

este sa spui ca ea este esentialmente biblica, dar
trebuie sa intelegem sensul ortodox, bisericesc al
cuvantului biblic. Parintii Bisericii traiau din Biblie,
gandeau §i vorbeau prin Biblie cu aceasta admirabila
intelegere a ei care merge pana la identificarea fiintei
lor cu substanta biblica insa§i”.127
In vremurile contemporane, o intensa
activitate de traducere §i difuzare a Bibliei s-a
dezvoltat vizibil.128 Intr-adevar, daca credinta cre$tina
na§te intalnirea cu persoana lui Iisus Hristos, fata lui
Dumnezeu intoarsa spre fiintele umane, locul acestei
intalniri este cel al marturiilor biblice scrise.
“Transmiterea orala (a adevarului mantuitor) rezulta
§i se confrunta. Identitatea celui ce crede, comunitara
sau individuals, se construie§te. In textele de referinta
aceasta identitate care este un a fi cu Dumnezeu este
astfel fata indisociabila a lui a fi cu altii: aceasta
pentru ca Biblia este - prin credinta - fundamentui §i
instrumentul misiunii”.129
Textele nou-testamentare au redat mereu, in
mod explicit, motivatiile misiunii. Pasajele de

127 Paul Evdokimov, op. cit., p. 204.

128 1 1
“Eu cred cS o adevSrata $i cinstita traducere a Bibliei nu
trebuie sa fie nici ortodoxa, nici catolica, nici protestanta §i nici
de vreo alta nuanta confesionaia. O traducere e o traducere
(fire§te a unui textus receptus): buna sau rea, reu§ita sau
nereujita, primara sau intermediara, cu mai multe sau mai putine
virtuti, niciodata defmitiva §i intotdeauna deschisa
imbunatatirilor (pe masura ce limba evolueaza ?i apar noi editii
critice ale textelor originale). ...cel ce traduce Biblia trebuie sa-
?i asume libertatea lui Dumnezeu care a insuflat-o”, Arhiep.
Valeriu Anania, Introducere in citirea Sfintei Scripturi, Ed.
Rena§terea, Cluj-Napoca 2001, p. 33-34.
129 Christiane Dieterle, Bible et mission, en Dictionnaire oecumenique
de missiologie, Les editions du CERF, Paris, 2001, p. 37.
 87

referinta variaza in functie de perioadele §i

circumstantele in care a decurs viata Bisericii.
Cel mai invocat text biblie, care fac referire
directa la misiunea Bisericii, este din Evanghelia dupa
Matei (28, 19-20): Mergand, invatati toate neamurile,
botezandu-le in numele Tatalui $i al Fiului §i al
Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate te v-am
poruncit voua, $i iata Eu sunt cu voi in toate zilele,
pana la sfdrptul veacului. Acest text este considerat
drept rezumatul descriptiv al modelului misionar.
Alte texte au oferit un alt model misionar sau chiar o
pluralitatea de modele. Acestea sunt textele ce poarta
insemnul iubirii lui Dumnezeu pentru lume (In. 3,
16), a unui universalism al mantuirii ca promisiune §i
dar (Lc. 24, 46-48); Rom. 1, 16-17), ca deschidere a
vietii (In. 10, 10), ca trimitere a Bisericii in lume.
Trimiterea implica autoritate §i Scriptura o are
de la Biserica Mantuitorului in care ea a aparut, §i de
la Capul Acesteia: Hristos, fapt pentru care Scriptura
este criteriul principal al vietii Bisericii, in ciuda unor
tendinte care vor sa o izoleze de acesta din urma.
“Dumnezeu a vrut ca Hristos sa formeze Trupul unde
cuvintele Sale vor rasuna cu adevarat ca ni§te cuvinte
de Viata; a?adar trebuie citita Biblia §i ascultat
Dumnezeu, in Hristos, din launtrul acestui act de
imbisericire se impline§te misiunea: un document
istoric apare ca o Carte Sfanta, plina de viata
dumnezeiasca”.130
Noi cunoa§tem, primim, citim §i interpretam
Scriptura numai prin §i in Biserica131, de aceea citind

130 Paul Evdokimov, op. cit, p. 205.

131 “Chiar cand suntem singuri, citim Biblia de impreuna, in mod
liturgic. Dumnezeu a voit astfel, iar adevSratul subiect al cunoa§terii
90

§i deci a Bisericii care a avut de la mceputul ei doar o

traditie orala, transmisa din interiorul comunitatii
culturale a Bisericii spre exterior138 - prin activitatea
misionara - a§ezand intr-o ordine cronologica fireasca
Traditia inaintea Scripturii. Cand au aparut scrierile
sfinte, Biserica a fost cea care a decis Canonul Sfant
§i mai ales in ce mod Scriptura trebuie sa fie
autorizata de Biserica. “Biserica este astfel singurul
interpret autorizat al Bibliei. fntelegi, oare, ce cite§ti?
(Fapt. 8, 30) 1-a intrebat Filip pe famenul etiopian in
timp ce acesta i§i cauta propriile lamuriri in cartea
Isaia. Cum a§ putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi
cineva ? (Fapt. 8, 31).
Citirea Sfmtei Scripturi nu este explicativa
prin ea insa§i; cand o cercetam avem nevoie de
Biserica pentru a ne indruma. Altfel spus, nu citim
Biblia ca indivizi izolati, ci ca membrii ai Bisericii, in
comuniune cu toti ceilalti membrii care au trait de-a
lungul secolelor in tot spatiu eclesial; criteriul decisiv
pentru intelegerea noastra a Scripturii este gandirea
Bisericii. “fntorcan-du-ne la situatia studiilor biblice
in lumea ortodoxa, vom constata, ca in cercetarea
Bibliei se ignora aproape in totalitate legaturile
structurale ale acesteia cu viata Bisericii, de§i exista
con§tiinta ca ea este carte a Bisericii. Biblia este

138 “Revelatia s-a inchis odata cu epoca apostolica. Dumnezeu

nu mai adauga nimic continutului obiectiv al cuvantului Sau.
Dar ziua Cincizecimii pune inceput timpului Bisericii, iar acesta
impune o transmitere, o traditie. Or, ceea ce Biserica transmite
nu este o arhiva pentru un muzeu, ci Cuvantul viu mereu actual:
Dumnezeu insuji continua sa vorbeasca ?i sa Se adreseze
oamenilor din orice epoca. Astfel, traditia este con§tiinta
Bisericii de a fi locul viu al Cuvantului lucrator in lume, fara sa
sfar?easca vreodata viata §i formele de expresie pe care le are
intr-insa”, ibidem, p. 2 1 2 .
 91

considerate in sine, rupta de cadrul bisericesc. Fibrele

care o leaga, de la inceput de viata Bisericii sunt
neluate in seama. Dovada sta faptul ca: nu este
inteleasa §i definite relatia dintre Biblie ?i aspectele
esentiale §i definitorii ale vietii Bisericii, adica: viata
liturgice §i textele liturgice, tezaurul imnografic al
Bisericii, spiritualitatea ortodoxe, in speta
spiritualitatea filocalice specifice Bisericii Ortodoxe,
arta bisericeasce etc. Avem convingerea, ce studierea
modului in care se raporteaze Parintii filocalici la
Biblie, de exemplu, ne poate ajuta foarte mult se
intelegem locul §i functia Bibliei in viata fiecerui
cre§tin §i in viata comunitatii eclesiale in ansamblul
ei. Ne va descoperi, ce suntem departe de o astfel de
intelegere. La fel §i studierea relatiei dintre Biblie §i
viata liturgice, sau dintre Biblie §i textele liturgice.
Vom consta, din nou, ce fimdamentul acestora este
eminamente biblie, dar ce raportarea la Biblie se face
pomindu-se de la experienta Bisericii fiecerui timp,
ce Biblia este citite §i interpretate, avandu-se drept
ghid propria experience a Duhului in Biserica”.lj9
Referitor la folosirea judecatii proprii in ceea
ce prive§te exegeza critic-biblice, opiniile private,
erudite, trebuie acoperite de experienta §i scrierile
sfmtilor139140 de-a lungul secolelor. Biserica are dreptul

139 Pr. dr. Constantin Coman, op. cit., p. 13.

140 “Scrierile acestor exegeti ai Bisericii constituie un aspect
esential a ceea ce numim Sfanta Traditie. Acest concept este
foarte gre§it interpretat. Perspectiva cea mai raspandita sustine ca
Sfanta Traditie este fie o completare a Scripturii, fie o altemativa la
ea. O perspectiva simplista a pozitiei romano-catolice vede aici doi
stalpi care sustin Biserica: Sfanta Scriptura §i Traditia, cu accent
asupra celui de-al doilea. O viziune la fel de simplista face
bisericile protestante sa respingS Traditia in totalitate,
considerandu-o nefericita intreprindere ce ajeaza interpretarea
 92

?i indatorirea de a examina rezultatele de studiu critic

care vor aduce lumina in materie de credinta sau uzaj
liturgic. “Marturia Cuvantului despre El insu§i nu este
un principiu formal luat in sine §i facut autonom; el
risca sa fie falsificat de neajunsurile omene§ti, iar
sectele care se numesc toate biblice dovedesc acest
lucru. Numai harul impline§te orice neputinta §i de
aceea Biserica da Biblia oamenilor §i se infati§eaza ea
insa§i ca aprioricul fundamental al citirii sale. Orice
secta, cu toate ca se opune Bisericii, prime§te §i ea la
fel Biblia din mainile Bisericii odata cu notiunea de
inspiratie a textelor sfinte. Cine pune Biblia mai
presus de Biserica acela falsified atitudinea
normativa, adica vointa Domnului ca sa o citim in
Biserica”.141
Ortodoxia respinge orice maniera de a aborda
Biblia prin citirea ei de catre o autoritate izolata,
separata de viata Bisericii, cu atat mai mult a unei
autoritati plasate deasupra Bisericii. Scriptura traie§te
§i se intelege numai in Biserica. Autoritatea Scripturii
formeaza impreuna cu autoritatea Bisericii o singura
unitate indivizibila.142
Practica liturgica este o modalitate de
functionare simbolica a Bibliei143 in viata cre§tinului.

omeneasca inaintea Cuvantului lui Dumnezeu. De?i schitate

doar, acestea reflects cu exactitate o anumita dihotomie, chiar o
tensiune severa, intre Scriptura §i Sfanta Traditie, ce a existat in
crejtinatatea apuseana dinaintea secolului XIV. Pentru un
observator din exterior e ca §i cum aceasta tensiune a dus la doua
extreme: pe de o parte, Magisterium-ul; pe de alta, sola
scriptura ”, pr. prof. John Breck, op. cit., p. 15-16.
141 Paul Evdokimov, op. cit.
Kallistos Ware, L ’exercice de Uautorite dans I’Eglise
orthodoxe, p. 456-457.
Sfintele Scripturi sunt form a omeneasca a cuvantului lui
Dumnezeu §i, in unitatea lor, se dovedesc teandrice. Numai
 93

Dualitatea de practici, lectura publico-liturgicS §i

individuals, manifests bogStia simbolicS a Scripturii
pentru intreaga viatS cre§tinS. InsS este riscul ca
lectura privatS sS treacS pe locul secund in raport cu
lectura din cadrul cultului144, cu alte cuvinte
credincio§ii sS fie multumiti doar cu ceea ce aud
citindu-se la sfintele slujbe.
in Noul Testament, in continuitate cu
liturghisitorii evrei ai Cuvantului, lectura Scripturii
era admisS aproape zilnic, ca un act public in fata
auditorului. Este adevSrat, Cartea Apocalipsei facea
mici exceptii, nefiind cititS panS azi in cadrul cultului
datoritS caracterului sSu profetic, de§i autorul ei -
Sfantul loan Evanghelistul - ne indeamnS a o citi
(Apoc. 1, 3). “Biblia este in mod constitute facutS
pentru lectura publics, eclesialitatea nu ii este
accidentals, ci esentialS §i norma nu e Cartea pentru
unul, ci Cartea in mana comunitStii”.145146
Acordarea libertStii de a lectura individual
Biblia oferS facilitSti care au bulversat modelul de
echilibru dintre BisericS §i Traditia patristicS.
Reforma aduce prin sola fide §i Scriptura
Scripturae interpres o transformare culturala impusS
§i la nivelul interpretSrii Sfintei Scripturi746, fapt

nestorianismul a despartit Cuvantul lui Dumnezeu de cuvantul

omenesc, iar numai Cuvantul lui Dumnezeu singur sau cuvantul
omenesc singur indica monofizismul eretic. Biblia este cuvantul
divino-uman”, Paul Evdokimov, op. cit., p. 210.
144 Despre ierarhia lecturilor biblice a se vedea Louis Bouyer,
Introduction a la vie spiritulle, Paris, Desclee, 1960, p. 30-31.
145 Louis-Marie Chauvet, Symbolisme et sacralite. Une relecture
sacramentelle de l ’existence chretienne, p. 197, 214, apud Pierre
Lathuiliere, op. cit., p. 122.
146 “O adevarata lectura §i dreapta talcuire a Bibliei se fac numai
prin relatia text-context, adica citind §i gandind textul (versetul)
In functie de ce se spune tnainte $i dupa el, ca §i in fiinctie de
94

pentru care traducerile reformatorilor au fost

considerate monumente de cultura teologica. “Sa ne
Insu§im marea experienta a Bisericii §i sa vedem in
sine dezvoltandu-se instinctul Ortodoxiei care va
conduce pa§ii in launtrul consensului parintilor §i al
apostoliei Bisericii. Aceasta, pana in momentul in
care intelegem deodata ca prin formele multiple ale
Bisericii, prin toate elementele traditiei, Hristos insup
comenteaza propriile Sale cuvinte. Duhul adevere§te,
dar marturia launtrica a Duhului Sfant, epicleza
scripturistica, nu lucreaza decat in universalitatea
Trupului, pentru ca Duhul Sfant se odihne§te pe
omenitatea lui Hristos devenita Biserica”.147

2. Simplitatea Bibliei

Actul simbolic da simplicitate, bogatie §i

diversitate. Descoperirea lui Dumnezeu, prin Biblie,
se face in mod simbolic - mesaj prin intermediul
cuvintelor umane §i a autorilor sfmti §i inrauriti cu
Duhul Sfant - ca facilitate de acces spre Dumnezeire
§i viata ve§nica (In. 17, 3). “Biblia nu este Coranul,
nici Cartea Mormonilor, nici Principiile divine ale lui
Sun Myung Moon... fiecare din aceste carti contesta
Biblia in limitele sale canonice”.148
Pentru protestanti Biblia este cartea ce separa
limitele celui de dinainte §i celui de dupa convertire.
Biblia devine, deci, momentul integrator a toata
istoria umanitatii in urma convertirii - cheie

legaturile lui cu texte asemanatoare foarte indepartate. Niciodata

partea nu poate fi despartita de mtreg”, Arhiep. Vartolomeu
Anania, op. cit., p. 19.
147 Paul Evdokimov, op. cit, p. 207.
148 Pierre Lathuiliere, op. cit., p. 137-138.
 95

instantanee a lumii §i a istoriei personale. Totul este

pus sub riscul unui biblicism integral.
Biblia este calea mantuirii noastre. Hristos
inviat este Cel care deschide Scripturile in fata ochilor
inchi§i de atata inteligenta (Lc. 24, 32). Prin Scripturi,
Mantuitorul introduce ucenicilor Sai un lung itinerar
in care pietatea este recunoscuta ca un pelerinaj.
Kerigma pascala rasuna mereu asupra diverselor
itinerare ale credintei, Duhul fiind daruit pentru ca
evenimentul pascal sa fie evenimentul prin excelenta
a tot celui ce crede. Noul Testament ne angajeaza
intr-un proces eminent, un proces al deschiderii prin
har spre noi sensuri duhovnice§ti, pentru ca Duhul
Sfant - cel care a inspirat Scriptura - toate le face
noi149 intr-o singura unitate. “Unicul Duh §i unica
Biserica a lui Hristos ne-a indrumat cu un
discemamant comun”.150
Daca canonul scripturistic delimiteaza in chip
simbolic un TOT (de restul scrierilor umane), acesta
se refera la totalitatea vietuirii in Hristos, inradacinata

149 Facandu-se prin Botez madular al Bisericii lui Hristos, al

acestui vejnic viu trup Dumnezeu-omenesc al lui Hristos,
crejtinul incepe sa se umple de sfintele puteri Dumnezeie§ti,
Dumnezeu-omene§ti, care treptat il sfintesc, il in-dumnezeiesc, ll
m-dumnezeu-omenesc de-a lungul intregii lui vieti ?i intregii lui
ve§nicii. In el nemcetat se na§te §i se tnfaptuie§te totul mereu
nou, totul al lui Hristos. Iar ceea ce este al lui Hristos este nou in
veac, pentru ca este nemuritor §i ve§nic. Bucuria noastra ve§nica
sta in faptul ca minunatul Donui Hristos este nu doar
Mantuitorul, ?i Atottiitorul §i Proniatorul, ci §i ve§nicul Facator
?i, prin aceasta, vejnicul facator de minuni. Pentru aceasta, El §i
veste§te: iata, toate le fa c noi (Apoc. 21, 6 ). Iar prima zidire
noua a Lui in Biserica este Botezul nostra, naperea noastra cea
noua, fiinfarea noastra cea noua (Mat. 19, 28; In. 3, 8 )”, Sfantul
Iustin Popovici, op. cit., p. 17.
150 Pierre Lathuiliere, op. cit., p. 143.
 96

istoric §i geografic; totalitatea ca Biserica ce aduna

natiunile ca un singur popor §i care inchina toate
scderile umane incapabile sa creeze evenimente de
credinta. “Granita Bibliei vorbe^te despre toate
frontierele culturilor, nu pentru a le §terge, ci pentru a
le converti”.151
Obstacolele zilnice in lecturarea Bibliei
constau din abordarile simpliste, feti§iste, iluministe,
extravagante, literaliste, concordiste ale Sfintei
Scripturi. Acestea sunt cauzele care modifica
experienta simbolica a cititorului Bibliei, de aceea §i
riscurile lecturarii se leaga inevitabil de efectul
modemitatii culturale asupra universului religios §i de
na§terea exegezei modemiste care urmare§te
adaptarea mesajului sacru la nevoile lumii
contemporane in afara spatiului eclesial. “Exista secte
care citesc mult Biblia dar le lipse§te experienta
acestui dar al lui Dumnezeu care vine nemcetat in
Biserica. Oamenii sentimentali pot fi mi^cati de tot
ceea ce a facut Hristos, de tot ceea ce El a daruit. Dar
este o emotie care nu e insotita de o dezvaluire a unui
sens, nu inseamna o pogorare a Duhului in persoane
umane adunate in sinaxa liturgica. Este o emotie
asemanatoare celei pe care o putem incerca ascultand
faptele unui erou, sau cand se poveste§te ca cineva a
savar§it o actiune valoroasa”.152
Biserica, ca stalp §i temelie a adevarului (I
Tim. 3, 15), a insuflat autoritate canonului biblic, iar
Biblia garanteaza imutabilitatea adevarului revelat in
Biserica. Dupa secolul XV, cand in Apus a patruns in
amorteala scolasticismului, Reforma vine cu o noua
oferta, cea a redescoperirii Scripturii. Numarul de

131 Ibidem.
152 M. Costa de Beauregard, op. cit., p. 119.
 97

traduceri create, apar comentarii la textele sfinte, cu

alte cuvinte Biblia devine obiectul atentiei savantilor
umani§ti. Se cauta textele originale - un lucru pozitiv
de altfel - dar redescoperite de filologi §i nu de
teologi, iar exegeza trece peste interpretarile
cazuistice de tip medieval. “Politica deliberate de
traduceri presupunea o misiune ce se transforma intr-
o indigenizare rapida a Bisericii, indigenzare devenita
parte integranta din diversele culturi nationale. In cele
din urma, cre§tinismul ortodox bizantin s-a inradacinat
adanc in viata lor §i nici o dominatie straina, nici vreo
ideologic profana, nu a putut sa-1 smulga cu u§urinta.
Dar indigenizarea a mai aplicat §i existenta Bisericilor
nationale, in special dupa dezmembrarea a ceea ce
Obolensky a numit Byzantine Commonwealth
(Comuniunea bizantina)”.153

3. Biblia - obiect de consum

Expansiunea imprimeriilor, evanghelismul

anglo-saxon, societatile biblice de difuzare a Bibliilor,
fac din Sfanta Scriptura un obiect care se studiaza in
afara spatiului eclesial. Nu mai vorbim despre
evanghelizarile de tip mass-media in care cititorul
devine spectator. “Consecintele efectelor de
multiplicare a comunicatiei de masa asupra religiei au
fost evaluate: intr-un prim moment destructuralizarea
sentimentului religios, o transformare a autoritatii
(religioase) in simple relatii... un internationalism de
referinte”.154

153 Jonh Meyendorff, op. cit., p. 290.

154 Pierre Babin, Des effets religieux de I’audiovisuel, en rev.
Luminiere et vie, 155, oct. 1981, p. 45-53.
7
98

Exegeza istorico-critica ne face sa

redescoperim rolul comunitatilor creatine in
elaborarea Scripturilor, §i nu impersonalismul mass-
median. “Metoda §tiintifica nu atinge fondul a ceea ce
inseamna Biblia. Cuvantul este descompus prin tot
felul de explicatii intemeiate pe circumstante istorice
sau politice, culturale sau economice: dar cand e
vorba de un vast poem, cum e cazul Sfintei Scripturi,
exista ceva inadecvat in aceasta metoda §tiintifica. in
Biblie exista un sens interior pe care il dezvaluie
Revelatia §i pe care analiza vocabularului nu este de
ajuns pentru a-1 arata. $i Parintii Bisericii au o
metoda: ei cauta totdeauna sensul duhovnicesc §i
lucrarea lui Dumnezeu in tot ceea ce se spune in
Biblie. Exegeza lor este o doxologie §i aproape o
rugaciune”.155
Sfantul Apostol Pavel a scris epistolele sale
unor comunitati de cre§tini din anumite ora§e, ca sa
nu mai vorbim despre epistolele sobomice§ti adresate,
§i ele, tuturor comunitatilor creatine din acea vreme.
Biblia TV-ului, mass-mediei in general, nu poate
disloca §i descalifica rolul pe care il are Biserica,156
cat §i importanta citirii §i talcuirii textului sfant in
cadru liturgico-mistic. “Prin propovaduirea
Evangheliei §i celebrarea liturgica, credincio§ii
implinesc leitourgia, adica serviciul liturgic. Aceasta
inseamna primirea Cuvantului divin de la Dumnezeu,
ca dar gratuit al harului, apoi vestirea §i celebrarea lui
pentru marirea lui Dumnezeu §i pentru mantuirea
poporului sau. Cuvantul - ca orice dar euharistic -

155 M. Costa de Beauregard, op. cit., p. 122-123.

156 “Avem nevoie de Duhul Sfant pentru a citi Scriptura. Avem
nevoie sa fim modelati de Duhul, care vine mai cu seama in
comunitatea liturgica unita in iubire”, ibidem, p. 120 .
 • 99

este primit $i oferit inapoi lui Dumnezeu cajertfi de

lauda AleTale dintru ale Tale, Tie if.
toate Sipentru V
ate! estirea Cuvtatulu. P ™ ^«d,ci
m
si imnografie - prin acest gest esenpal Uturgic
comuniune vie U . c r e d n ^ *
Dumnezeul treimic, de la care vine Cuvantul fara de
moarte §i datator de viata .157

157 Pr. prof. John Breck, op. cit., p. 29.

 100

VI. Misiunea Bisericii §i vestirea

Evangheliei lui Hristos

Vestirea misionara este consecinta

plenitudinii vremii §i vestirea acestui fapt (Mat. 28,
16-20). Misiunea este nedespartita de expunerile
evanghelice, dupa cum relateaza litera evangheliilor,
pentru ca ea inaugureaza, vestind, desavar^irea,
finalul expunerii despre ceea ce este mantuirea §i
realizarea planului lui Dumnezeu caruia Apostolii §i
toti cre§tinii ii sunt martori.

1. Evanghelie $i mantuire
A

In ceea ce prive^te evangheliazrea este nevoie

sa distingem folosirea teologica de folosirea
institutional;! a termenului. In teologia biblica,
consensul ecumenic este perfect stabilit §i transparent.
Daca acela§i substantiv evanghelizare este relativ
recent (sec. XVII ?), el deriva in mod clar din verbul
grec euaggelizo, a evangheliza, altfel spus, de a vesti
Evanghelia, Vestea cea Bund (gr. Euaggeliori).
Evanghelia ve$nicd (Apoc. 4, 6) este criteriul
adevarului §i la ea trebuie sa se refere orice alta
forma.158
Aceste expresii sunt foarte frecvente in Noul
Testament. Textul Evangheliei dupa Marcu incepe cu
o proclamare: Inceputul Evangheliei lui Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu (Me. 1, 1). Aceasta Veste Buna cu
caracter absolut, este vestita la inceput de catre
Mantuitoml Hristos §i indruma spre pocainta: Pocaiti-va
158
Paul Evdokimov, op. cit., p. 207.
 101

§i credeti in Evanghelie (Me. 1, 15). Ea este

Evanghelia Imparatiei (Mat. 4, 23; 9, 35). Vestea cea
Buna propovaduita saracilor cuprinde intotdeauna
vindecarea §i eliberarea (Lc. 7, 22-23; 9, 6). Inainte
de a se inalta la cer, Mantuitorul le cere ucenicilor Sai
zicand: Merged in toatd lumea $i propovdduiti
Evanghelia la toatd faptura (Me. 16, 15). Folosirea
cuvintelor a propovadui §i Evanghelie se intensified
in cartea Faptele Apostolilor §i in epistolele Sfantului
Apostol Pavel.
Deci, apostolii binevesteau pe Hristos Iisus
(Fapt. 5, 42). Pentru Sfantul Apostol Pavel Aceasta
era Evanghelia mantuirii (Efes. 1, 13), Evanghelia
pacii (Efes. 6, 15), Evanghelia harului lui Dumnezeu
(Fapt. 20, 24). Termenul Evanghelie semnifica adesea
in mod simultan §i mesajul dar §i obligativitatea
transmiterii (Gal. 2, 7; I Cor. 9, 16). La inceputul
noului mileniu, Bisericile se confrunta cu o noua
provocare. Noi aducem vestea cea bund a mantuirii la
toate popoarele de pe pamant. “Evanghelia veste§te,
din mijlocul acestei lumi, eonul veacului ce va sa vie
§i, adeverind trecutul mesianic al lui Hristos,
marturise§te deja prezenta Imparatiei Lui. Biserica
bineveste§te §i judeca, dar sarcina ei este sa
converteasca, iar ogorul misiunii sale este lumea
intreaga §i istoria in totalitatea ei. Ea dispune de
invatatura, dar §i de principii de viata: Euharistia §i
Tainele. Duhul datator de viata este, sub acest unghi,
Duhul Transmiterii”.159
Evanghelia a patruns in cultura popoarelor in
care ea a fost vestita, devenind parte integranta §i
transformatoare. Dar §tim foarte bine imensitatea
ostenelii pe care aceasta lucrare o reprezinta. Culturile

159 Ibidem, p. 213.

 102

noastre au devenit mai secularizate §i oamenii nu

privesc spre necesitatea de a fi mantuiti. Ei au pierdut
sensul pacatului §i respectul fata de autoritatea
bisericeasca. Au idoli noi: depravarea sexuala, care se
pare ca nu mai are limite; viata care §i-a pierdut cota
sacrului; globalizarea care a facut din om un obiect de
activitate comerciala, o simpla marfa de schimb.160
In sens biblic, evanghelizarea este, deci,
prima vestire la cei care nu au auzit vorbindu-se
niciodata despre Iisus. In acest sens cuvantul
evanghelizare este sinonim cu acela de misiune, la
singular sau la plural. Asupra evanghelizarii s-a
staruit de-a lungul istoriei, §i nu se poate vorbi
vreodata ca despre un proces incheiat. De aceea se
poate vorbi despre o istorie a evanghelizdrilor, o
istorie a misiunilor sau pur §i simplu despre misiuni.
Folosirea institutional^ a termenului face sa
apara nuante diferite §i diferente majore, in cadrul
lumii protestante §i a Consiliului Ecumenic al
Bisericilor (CEB). Evanghelizarea devine astfel o
adevarata specializare care se manifesto in cadrul
anumitor proiecte §i programe (campanii de
evanghelizare), in institutiile sociale §i in
departamentele specializate in studii misionare.161

160 Cornell Pontifical Pour la Promotion de VUnite des

Chretiens cite du Vatican, Hommage au cardinal Cassidy,
Service d ’information N. 107 (2001/II-III), p. 56.
Protestantii francezi au de mult timp o Societate de misiuni
evanghelice aproape la nivelul unei Societati de evanghelizare;
numele au fost schimbate §i gruparile au ramas separate. La fe f
Departamentul de evanghelizare a CEB era distinct de Consiliul
International al Misiunilor (CIM) pans la fuziunea lor in anul
1961, noua structura ajeaza problemele de evanghelizare §i de
misiune sub un singur titlu: Misiune f i evanghelizare care se va
evidentia in cartha misionar? a CEB din anul 1982”, Jean
 103

In linii generale, am putea defini

evanghelizarea drept o misiune de proximitate, in
locuri §i medii frecventate de cre§tinii unor tari sau
continente. In acest caz misiunea denota o
evanghelizare indepartata, dincolo de frontiere, la
intalnirea popoarelor straine §i de culturi exterioare
lumii creatine (in cea mai mare parte) acolo unde
prezenta cre§tina este precara. Aceste distinctii, de§i
sunt fluctuante, privesc indeaproape o adevarata
pertinenta operationala.
In lumea catolica notiunile de Evanghelizare
§i Misiune sunt altfel evaluate. Cuvantul Misiune
scoate in evidenta mai mult sensul de trimis de
persoana purtatoare a unui mesaj care strabate lumea.
Conotatia de misiune este mai eclesiala, mai
confesionala, pentru ca misiunea implica o institute
care organizeaza plecarea §i fixarea Bisericii intr-un
anume loc. In schimb Evanghelizarea are o conotatie
mai mult calitativa, “este vestirea Evangheliei §i a
efectelor pe care le produce.”
Evanghelizarea se refera in primul rand la
continutul mesajului, la faptul ca este Vestea cea
Buna a lui Iisus Hristos. Pe marginea acestei afirmatii
societatea contemporana se poate intreba: este
evanghelizarea o propovaduire abstracts §i
eshatologica a mantuirii in Hristos? Poate transforma
ea existenta celui ce ii urmeaza? Ce mtrebari i§i pune
aceasta initiativa referitor la destinatarii ei? Cine este
evanghelistul? Este vorba numai de indivizi, de
comunitati restranse precum familiile, sau despre162

Comby, Evangelisation, en Dictionnaire oecumenique de

missiologie, Les editions du CERF, Paris, 2001, p. 126.
162 jj Maurier, Evangelisation, en Dictionnaire des religions,
Paris, PUF, 1985, p. 547-550.
104

societati intregi (politice §i economice)? Poate

transforma societatile §i culturile sau chiar de a crea
unele noi? I§i propune ea un mod de viata diferit de
altele, in caz contrar poate intra in opozitie cu
acestea? “Trebuie sa existe printre noi, cre§tinii, fiinte
care realizeaza pe o treapta foarte inalta aceaste
chemari. In acela§i timp, ei i§i pot marturisi mereu
neajunsurile. Exista fiinte nesatisfacute, care cauta sa
mearga mereu mai departe in implinirea Evangheliei,
smerindu-se, cerand iertare pentru nedesavar§irile lor,
pentru gradul nesatisfacator la care au ajuns. Ace$tia
merg intr-o tensiune continua spre o treapta mereu
mai inalta... acesta este continutul chemarii lui
Hristos. El creeaza in noi aceasta tensiune,
chemandu-ne la El”.163
Propovaduirea Evangheliei s-a facut, mai
intai, in sinagoga iudaica §i primii apostoli au fost
recrutati dintre iudei. A§a s-a nascut Noul Israel care
reprezenta Biserica Primara, alcatuita din iudei dar §i
din pagani. Evanghelizarea in Noul Testament privea,
inca de la inceput, indivizii antrenati de sentimentul
pocaintei dovedit prin Botezul celor ce ascultau
mesajul Vestirii celei Noi (Fapt. 2, 41) §i prin
participarea la Sfanta Euharistie (Fapt. 2, 42).
Incepand cu aceasta evanghelizare s-au pus bazele
primelor comunitati ale Bisericii in tot Imperiul
Roman. “Evanghelizarea implica o transformare a
relatiilor §i obiceiurilor umane. Cre§tinii trebuiau sa
se diferentieze fata de societatea ambienta, precum
marturisesc numeroasele pareneze din epistolele
pauline”.164

163 M. Costa de Beauregard, op. cit., p. 80.

164 Jean Comby, op. cit., p. 126-127.
 105

Dupa anul 313 d. Hr., cand religia cre§tina

devine religio licita in urma edictului dat de Sfantul
Constantin cel Mare la Mediolan, pacea cre§tina (pax
Christiana) a favorizat extensiunea §i intensificarea
propovaduirii evanghelice, a§a incat aceasta se putea
savar§i la cele mai inalte trepte. Devenind cre§tin,
imparatul avea responsabilitatea de a-§i evangheliza
propria societate, nu de putine ori sustinand actiunile
Bisericii prin legi elaborate la curtea imperial! Cu
toate acestea au existat “societati sau state zise
creatine care s-au indepartat de nenumarate ori de
Evanghelie prin violenta §i intoleranta dovedita fata
de ne-cre§tini §i dezidenti”.165
In timpul marilor descoperiri geografice,
evanghelizarea popoarelor nou descoperite a riscat
fenomenul de confundare a ei cu acela de transmitere
a unei civilizatii europene creatine, de unde repulsia
autohtonilor fata de mesajul revelat. Incepand cu
secolul XVI evanghelizatorii au inteles ca este de
folos utilizarea elementelor de cultura autohtona pe
care apoi le-au incre?tinat, dandu-le valoare
soteriologica, a§a incat noii cre§tini puteau sa re­
exprime mesajul evanghelie cu propriile lor cuvinte.
Inserata in structurile unei societati,
Evanghelia poate sa o transforme profund, dar are
datoria de a scoate afara tot ceea ce nu este compatibil
cu mesajul lui Hristos. “Parintii in§i§i sunt cel mai
bun model de teologizare, ei au exorcizat, au
transformat §i au incre^tinat o lume §i o cultura atat de
opusa Evangheliei, exact cum este lumea §i cultura de
azi. In aceasta sarcina §i indatorire, teologia pare sa
dea gre§. Am banuiala ca a e§uat din cauza unui dublu
reductionism subtil §i incon§tient, care o
165
Ibidem.
106

reconditioneaza - istoric §i intelectual, mo§tenit din

Apus, care trebuie combatut §i denuntat. In ce
prive§te reductionismul istoric, ma refer la limitarea
teologiei, a izvoarelor ei, doar la „texte”, la
„evidentieri conceptuale”, la excluderea experientei
vii a Bisericii in care Teologia Patristica i§i are
radacina la care face referiri, aducand marturii fara de
care Biserica nu poate fi inteleasa in esenta ei adanca,
precisa §i existentiala. De aici §i reductionismul
intelectual care consta in tratarea „Parintilor” ca §i
cand ar fi fost doar „ganditori”, lucrand cu concepte §i
idei la elaborarea sistemului de sine statator §i de la
sine inteles. Tot de aici rezulta transformarea
Parintilor in „autoritati” care sunt citate pentru o
justificare formala a ideilor §i afirmatiilor teologice a
caror radacini §i presupozitii nu au nimic de-a face cu
credinta ortodoxa”.166
Paginile Noului Testament scot in relief nu
numai tinuta spirituals a mantuirii, ci §i
evanghelizarea care prive§te omul in intregimea lui:
trup §i suflet. Omul este fiinta sociala, ca atare,
evanghelizarea prive§te in mod deosebit toate formele
de organizare §i toate formele comunitare in care
acesta vietuie§te (§coli, spitale, penitenciare, azile
etc.). “Astazi continutul evanghelizarii §i-a largit aria
primind aspectul unei lupte pentru dreptate, §i cu
obligatia de a participa la transformarea lumii
(hristomorfizarea ei) §i a dialogului interreligios,
formele §i metodele ei diferind in functie de timp si
spatiu”.167

166 Pr. prof. Alexander Schmemann, Church, World, Mission.

Reflections on Orthodoxy In the West, St. Vladimir's Seminary
Press, Crestwood, Ny 10707, 1979, p. 10.
167 Jean Comby, op. cit.
 107

Cu toate mi§carile evanghelizatoare, initiate

mai mult de apusenii catolici §i protestanti, exista §i o
nota de pesimism in ceea ce prive§te roadele actiunii
desfa§urate in Apus. Pesimismul este marcat, pe de o
parte, de realitatea prezenta conform careia nu toate
popoarele din lume pot recepta Evanghelia, pe de alta
parte, exista o stare a deprimarii religioase in
Occident (§i nu numai), de de-cretjtinare, dupa opinia
unora, care ne duce inevitabil la fenomenul de-
evanghelizarii. Aceste considerate au dat na§tere, in
Apus pentru prima data §i se pare ca §i in Rasaritul
faramiturilor atee §i ale indiferentismului religios, la
un nou concept, o noua mi§care intitulata Noua
Evanghelizare.168 “A construi imparatia implica o
lupta contra a tot ceea ce impiedica dezvoltarea,
cre§terea, extensiunea ei; pacatul sub toate formele.
intr-o societate implantarea Imparatiei poate sa se
caracterizeze printr-o lupta contra structurilor
nedrepte care oprimeaza poporul, sub un alt aspect
este lupta contra influentei corosive a materialismului
care invadeaza totul §i mentalitatea pietei de consum.
Prin urmare, evanghelizarea se poate prezenta in
diferite feluri, dupa circumstantele in care ea se
realizeaza. Mesajul lui Hristos, promisiunea mantuirii
§i Imparatia vor fi acelea§i, dar mesajul va fi
permanent intrupat, pentru ca el corespunde
provocarii prezente prin fel de fel de situatii. Cu acest
crez se indreapta evangheli§tii spre o observatie tot
mai atenta a realitatii prezente”.169

168 “Acest concept - initiat ca formulare de papa Ioan-Paul II -

este mai acceptabil decat acela de a doua evanghelizare, propus
la mceput de unii episcopi”, Jean Comby, op. cit., p. 126-127.
169 Damian Byrne, Le defi de Vevangelisation aujOurd’hui, en rev.
La vie spiritual, sept. 1996,76 annee, n° 720, tome 150, p. 415.
108

Printre problemele permanent actuate care

privesc evanghelizarea, trebuie sa pomenim de marea
piatra de potihnire reprezentata prin diviziunile
Bisericilor §i a cre^tinilor, care nu se vrea ridicata prin
eforturile moderne a unei marturisiri de credinta
- 170
comuna.
Aspectul cel mai profund al mesajului pe care
apostolii 1-au transmis la Rusalii, consta in
propovaduirea mantuirii drept Veste Noua. Pentru
auditori expresia poate deveni familiara prin insu§i
continutul §i fagaduinta promisa inca de profetul Isaia
(61, 1): Duhul Domnului este peste Mine, pentru care
M-a uns sa binevestesc (gr. evayysXiaaaOai, lat.
evangelizare) sdracilor.
Evanghelia este insu§i Hristos. Sfantul Ignatie
in Epistola catre Filadelfieni spune: “Buni erau §i
preotii (vechii legi), dar mai bun arhiereul, caruia ii
erau incredintate sfintele sfintelor, singurul camia i s-au
incredintat cele ascunse ale lui Dumnezeu; el este u§a
Tatalui, prin care intra Avraam, Isaac, profetii,
Apostolii §i Biserica. Toate acestea due la unirea cu
Dumnezeu. Evanghelia, insa, are ceva deosebit:
venirea Mantuitorului, a Domnului nostm Iisus Hristos,
patimile Lui si invierea. Profetii cei iubiti L-au vestit;
^ ’ 171
Evanghelia, Insa, este desdvdrprea nemuririi”.
Vestea cea Buna {La Bonne Nouvelle),
etimologic gr. to evayyeXiov, este “revelatia slavei lui
Dumnezeu in persoana §i lucrarea mantuitoare a lui
Iisus Hristos, precum §i mesajul sau continutul acestei
descoperiri cuprins in predica §i invatatura lui Iisus170

170 Jean Comby, op. cit.

171 Sfantul Ignatie Teoforul, Epistola catre Filadelfieni, trad. pr.
D. Fecioru, P.S.B. vol.I, Ed. Inst. Bibl. §i de Mis. al B. O. R.,
Buc. 1979, p. 181.
 109

(Me. 13, 10; 14, 9; Rom. 2, 16), §i propovaduirea

acestui mesaj (Fil. 4, 3). Evanghelia lui Hristos este
putere a lui Dumnezeu spre mantuirea a tot celui ce
crede, iudeului intai §i elinului (Rom. 1, 16; Efes. 1,
13; I Cor. 15, 1-2. Evanghelia este !nsu§i Iisus
Hristos, centrul §i desavar§irea istoriei mantuirii”.
Aceasta veste bund straluce§te in Predica Fericirilor
(Mat. 5, 3-12), este ca o norma de existenta traita sub
semnul Imparatiei lui Dumnezeu §i a schimbului de
valori pe care le-a introdus intr-o maniera divino-
umana Mantuitorul Hristos, §i dupa care omul va
trebui sa-§i conduca propria-i viata. “Aceasta realitate
e Imparatia lui Dumnezeu, a carei venire reala nu e
doar o idee sau doctrina §i sta in centrul Evangheliei
sau mai bine zis e Evanghelia, etemul orizont, sursa
§i continutul experientei crestine. Atata timp cat nu
unim celelalte realitati cu realitatea ultima, atata timp
cat intelegem §i defmirn prezenta Bisericii in lume in
termenii unei perspective fara speranta, fara a vedea
lumea §i Biserica in aceea§i lumina, aceea a
Imparatiei lui Dumnezeu, suntem meniti sa gasim un
sfarsit mort, sa ne invartim con§tient sau incon§tient
intr-un cere vicios”. }„4
Vestirea noua pentru omul nou s-a facut
fara concesii, intr-o noua §i absoluta ordine de valori17234

172 Pr. prof. dr. I. Bria, Dictionar de Teologie Ortodoxa, Ed. inst.
Bibl. §i de Mis. al B. O. R., Buc. 1981, p. 162-162.
173 Pr. prof. Alexander Schmemann.op. cit., p. 74.
174 “Care sunt obiectivele, telurile misiunii? Biserica Ortodoxa
raspunde fara ezitare: obiectivele sunt omul §i lumea\ nu omul
insuji dintr-o izolare „religioasa” artificiala fata de lume §i nu
„lumea”, ca entitate, in care omul nu e altceva decat „parte” din
ea. Omul nu numai ca are intaietate, dar este §i obiectul esential
al misiunii. Ideea Ortodoxa despre evanghelizare este libera de
orice conotatii individualiste §i spiritualiste. Biserica, taina lui
110

care constituie o adevarata provocare, vis-a-vis de

egoismul iudaic, prin bogatia §i puterea cu care
Hristos a fost tagaduit, proscris de fortele politice §i
religioase din Palestina, condamnat intr-un proces
nedrept §i dat mortii prin Cruce. Aceasta moarte va
inaugura inceputul ve§niciei, noile vremuri ale
mantuirii §i libertatii umane. “Hristos a inviat prin
puterea Tatalui (Col 2, 12), §i invierea Sa arata ca
moartea nu mai are ultimul cuvant §i ca pacatul,
caruia a fost asociata, gase§te acum propriul impas §i
e§ec”.175
Adevarul care justified lucrarea evanghelizatoare
este Hristos insu§i176. El sloboze§te pe oameni de
obligatia lor de a se realiza prin ei in§i§i. Sloganul: eu
ma realizez pe mine insumi fara sa am nevoie de
nimeni, devine in Hristos eu sunt realizat. “Scopul
Evangheliei nu este de a produce un supraom ci de a

Hristos, nu e o societate „religioasa” de convertiti, o organizatie

care satisface nevoile „religioase” ale omului. E viata noua §i
rascumpararea intregii vieti, a intregii fiinte a omului. §i toata
viata omului e tocmai lumea in care §i prin care traie§te. Prin
om, Biserica mantuiejte $i rascumpara lumea. Se poate spune ca
aceasta „lume” mantuita §i rascumparata ori de cate ori omul
raspunde la harul divin, il accepta §i traiejte conform acestuia.
Acest lucru nu transforma lumea in imparatia lui Dumnezeu sau
societatea in Biserica. Abisul ontologic dintre vechi §i nou
ramane neschimbat §i nu poate fi snntit in acest „eon”, pr. prof.
Alexander Schmemann, op. cit., p. 215-216.
175 Jean Honore, Pour nous les homines et pour notre salut II
descendit du del, en vol. Des eveques disent: la foi de l'Eglise,
Les editions du CERF, Paris, 1978, p. 169.
176 “Buna-vestire de temelie, §i in ea a-tot-bucuria de temelie,
pentru toate fiintele ?i pentru toate lumile este aceasta:
Dumnezeu-Omul Hristos este totul ?i toate in toate lumile, §i in
El - Biserica Iar a-tot-buna-vestire e aceasta: Biserica are drept
Cap pe Hristos - Dumnezeu-Omul”, Sfantul Iustin Popovici, op.
cit., p. 11 .
 Ill

permite umanului depa§irea limitelor obi§nuite ale

umanitatii sale, care nu sunt limite naturale. Prin
Evanghelie omul descopera faptul ca ceea ce putea
considera drept limite naturale sunt limite nascute sub
stapanirea pacatului. Eliberand omul de aceste limite
impuse de pacat, Hristos il face sa-§i descopere
adevaratele dimensiuni, adevaratele posibilitati ale
naturii lui”.177*
Evanghelia devine puterea eliberatoare pentru
ca ea se adreseaza intregii naturi umane ca unei
singure persoane recunoscuta §i definitiv realizata
prin Dumnezeu. Viata lui Iisus, §i in particular
moartea §i invierea Sa aduc un nou cadru. Apoi
Pa$tele (trecerea), viata care nu mai este limitata de
moarte, ci viata care limiteaza moartea. Dupa
Evanghelie nu mai exista situatie disperata, fara
nadejde in mod definitiv. Dumnezeu reda §i
reinnoie§te deznadajduirea prin darul plinatatii §i a
adevaratei umanitati.
Mesajul central al predicii misionare este,
a?adar, vestirea acestora dar §i trairea mesajului
evanghelie in maniera in care Mantuitorul L-a
transmis. Petru Damaschinul, cu privire la
evanghelizare, precizeaza: “deci cel ce a putut
intelege in parte harul Sfintei Evanghelii §i cele ce se
afla in ea, adica faptele §i invataturile Domnului,
poruncile §i dogmele lui, infrico§arile §i fagaduintele,
acela §tie ce comori neimputinate a aflat, macar ca nu
poate povesti despre ele cum trebuie, pentru ca cele

177 M. Costa de Beauregard, op. cit., p. 91.

Andre Birmele, L'annonce de I'evangile aujourd'hui et ses
implication cecumenique: une perpective lutherienne, rev.
Irenikon, Tome LXVII 1994, Monastere de Chevetogne,
Belgique, p. 463.
112

cere§ti sunt negraite. Caci Hristos s-a ascuns in

Evanghelie §i cel ce vrea sa-L afle pe El, trebuie sa
vanda mai intai toate averile sale §i sa cumpere
Evanghelia, ca nu numai sa-L poata afla pe El din
citire, ci Sa-L primeasca in sine, prin urmarea
vietuirii Lui in lume. Fiindca cel ce cauta pe Elristos,
zice Sfantul Maxim Marturisitorul, nu trebuie sa-L
caute pe El in afara, ci in sine insu§i, adica sa se faca
cu trupul §i cu sufletul nepacatos ca Hristos, dupa cat
e cu putinta omului §i sa pazeasca marturia con§tiintei
cu toata puterea, ca sa imparateasca peste toata voia
sa §i sa o biruiasca prin dispretuirea ei, chiar daca e
sarac §i fara slava, din punct de vedere al lumii".179
Tinta existentei umane este viata evanghelica,
viata in Hristos. Scriind Bisericilor, apostolii evocau
noua stare ontologica, pentru acei cre§tini privilegiati
care tineau la propria lor libertate. Sfantul Apostol
Pavel scria efesenilor: El (Hristos) este pacea
noastra, El care a facut din cele doua - una, surpand
peretele din mijloc al despartiturii..., pe cei doi sa-i
zideasca intr-un singur om nou §i sa intemeieze
pacea (Efes. 2, 41-15). Trairea noului implica efort:
Sa va purtati numai in chip vrednic de Evanghelia lui
Hristos, pentru ca, fie venin eu §i vazandu-va, fie
nefiind de fata, sa aud despre voi ca stati intr-un duh,
nevoindu-va impreuna intr-un suflet, pentru credinta
Evangheliei (Fil. 2, 27). “Viata credinciosului este
marcata de suflul Crucii §i al Pa§telui. Aceasta este
cea care da sens expresiei pe care Pavel o repeta
mereu: Voi sunteti in Hristos, §i care duce §i la
reciproca intimitate profunda: Hristos trdie§te in mine

179 ^
Petru Damaschin, Invafaturi duhovnicepi, Fil. rom, voi. V,
trad. pr. prof. dr. D. Staniloae, Ed. Inst. Bibl. $i de Mis. al B. O.
R., Buc. 1976, p. 92-93.
 113

(Gal. 2, 20). Acesta este profilul omului nou (Efes. 4,

28; Col, 3, 9) care a luat locul celui vechi pentru a
deveni impreuna cetateni cu sfintii §i casnici ai lui
Dumnezeu (Efes. 2, 19). Altfel spus, cre$tinul trebuie
sa fie dispus a exista §i a trai inaintea oamenilor §i a
lui Dumnezeu printr-o conduita care semnifica prin ea
insa§i moartea §i invierea, libertatea fata de pacat §i
viata in Duhul Sfant”.180
Propovaduirea mesajului evanghelic este
nedespartit de misiunea Bisericii. Mai mult, pentru a
arata Biserica intreaga realitate a mantuirii, nu poate
separa in Hristos ceea ce este istoric de ceea ce este
spiritual, cu atat mai mult dupa Invierea Sa din morti.
“Biserica continua deci, sa predice a§a cum a predicat
Hristos; ea repeta cuvintele pe care le-a spus Hristos;
dar ea ne vorbe§te §i de El, de Tatal §i de Duhul. Prin
aceasta ii mentine pe Hristos, pe Tatal §i Duhul activi
in ea”.181
in misterul mantuirii transmis noua de ctarea
Mantuitorului inviat, nu putem separa harul de
prezenta Lui §i de actele Sale puse in credinta tuturor
de-a lungul istoriei biserice§ti, de implinirea vechilor
profetii implinite in Persoana Sa. Numai a$a se poate
vorbi despre plinirea imparatiei Tatalui, imparatie
inaugurate prin intruparea Fiului intru slava. A§a
apare §i misterul mantuirii un fapt istoric §i spiritual,
§i noi suntem indreptatiti sa facem vestirea literei
evanghelice, §i nu cu nostalgie, ci cu con§tiinta
ve§nicei Sale prezente (Mat. 28, 20). “Misiunea
intregii Biserici este de a vesti Cuvantul lui
Dumnezeu cu timp §i fara timp, §i de a confirma prin

180 Jean Honore, op. cit, p. 179.

181 M. Costa de Beauregard, op. cit., p. 113.

8
 114

calitate insa§i comuniunea traita in sanul acestei

Biserici”.182183
Daca suntem convin§i ca in viata noastra
Taina Botezului, a Mirului §i a Sfintei Euharistii are
un rol dinamic-vivificator, nu riscam a aluneca pe
panta unui pietism sentimental, pentru ca simtim
vocatia vietii evanghelice. Evanghelia mereu ne
atentioneaza ca nu §tim ziua §i ceasul (Mat. 25, 13).
Acesta ar fi primul motiv al propovaduirii rapide a
Evangheliei §i la cei necredincio§i.
Al doilea motiv il constituie realitatea atee a
unor contemporani. “Contemporanii cu care
Dumnezeu ne-a invrednicit, in perioada istorica in
care El i-a plasat, sunt domici de emanciparea vizibila
peste tot in lume , domici de cautarea adevaratului
sens al vietii, al mortii §i invierii. “Legea, toate legile,
antreneaza pacatul §i condamnarea; Evanghelia, §i
numai Evanghelia singura, in solitudinea semantics a
cuvantului sau, produce mantuirea”.184
Apostolatul laic ne cere sa nu avem o atitudine
defensiva, ostila fata de cei ce nu sunt ca noi. Suntem
datori a le inmana apa de care au insetat cei mai mici
(Mat. 25, 35, 44). Evanghelia nu este doar un text.
“Daca ar fi un simplu text exista marele rise sa devina
foarte rapid o scriere moarta”.185
Parintele John Meyendorff scria in 1981:
grade lui Dumnezeu, Orientul cretin ortodox a reupt
mereu sa evite capcana tragica care consta in a

83 Jean Honore, op.

1182 r cit.
Nicolas Lossky, L'urgence de I'annonce de I'Evangile, le
temoignage et le proselytisme, rev. Irenikon, Tome LXVII 1994,
Monastere de Chevetogne, Belgique, p. 4 7 3 .
Yves Congar, Variations sur le theme «Loi-Grace», dans
Rev. thomiste 71, 1971, p. 420-438.
Nicolas Lossky, op. cit., p. 474.
 115

considera Biserica ca pe o oarecare institutie umana,

?i dogma crepina ca pe o oarecare formulare umana
absoluta sau infailibila in sine. Intr-adevar, Scriptura
este prin ea insap cuvantul lui Dumnezeu, dar
exprimat prin persoane umane. Prin urmare,
Adevarul viu pe care ea il confine trebuie sa fie
inteles nu numai in sensul literal, ci mai ales prin
forta Duhului care a inspirat autorii p care continua
sa inspire credinciopi in trupul Bisericii.
Cunopintele istorice p critice sunt deci ^necesare
pentru a intelege cum se produce inspiratia. ^
Evanghelia este inainte de toate un dar . Un
dar oferit, oferit tuturor oamenilor (Mat. 28, 19). In
cadrul Sfintei Liturghii a Sfantului loan Gura de Aur,
intr-o rugaciune de la anaforaua citim: §i Acesta
venind p toata randuiala cea pentru noi plinind, in
noaptea in care S-a dat pentru viata lumii ... , ceea
ce ne duce la ideea de dar, nu numai al Bibliei, ci §i al
Trupului §i Sangelui Sau.
Cre§tinii, dupa ce s-au imparta§it la Liturghia
catehumenilor de Cuvantul nemtrupat al
Evangheliei18617189, primesc prin Euharistie pe Cuvantul

186 John Meyendorff, The Orthodox Church; Its Past and its
Role in the World Today, New York, SVS-Press, 1981, p. VIII.
187 “Ar fi trebuit sa n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi,
ci sa avem o viata atat de curata incat harul Duhului sa ft tinut
locul Scripturilor in sufletele noastre. §i dupa cum Sfintele
Scripturi sunt scrise cu cemeala, tot a§a ar fi trebuit ca §i inimile
noastre sa fi fost scrise cu Duhul cel Sfant”, Sfantul loan Gura
de Aur, op. cit., p. 15.
188 Liturghia Sfantului loan Gura de Aur, Liturghierul, editia
1980, p .137.
189 Rugadunea ce se roste§te inaintea citirii Evangheliei spune
a$a: Stralucepe in inimile noastre, lubitorule de oameni,
Stdpane, lumina cea curata a cunoaperii Dumnezeirii Tale p
deschide ochii gandului nostru spre infelegerea evanghelicelor
 116

Intrapat, ca Trap §i Sange. “Dar exista §i cei pentra

care afirmatia pentru viata lumii pare sa insemne in
chip firesc pentru mat buna viata a lumii.
Spit itualipii sunt contrabalansati de catre activi§ti. Cu
siguranta ne aflarn astazi departe de optirnisrnul
simplu §i euforia Evangheliei sociale. Lumea trebuie
reca§tigata. Misiunea cre§tina, deci, consta in a ajunge
din urma viata, care a luat-o pe cai gre§ite”.190 Este
bine intotdeauna pentra Biserica sa i se reaminteasca
de catre Dumnezeu ca „aceasta lume” chiar §i cand i§i
zice „cre§tina” e mereu in raport cu Evanghelia lui
Hristos, iar criza §i tensiunea create de aceasta (lume),
e in cele din urma singura modalitate normald a
relatiei Bisericii cu lumea, cu orice lume.191
Complexitatea societatii modeme obliga pe cel care
se consacra misiunii de evanghelizare, sa ceara
sprijin §i colaborarea specialipilor in §tiinfele sociale
pentra a putea sa munceasca intr-o maniera eficace,192
dar “fara predica oamenii nu pot cunoa§te. Evanghelia
Invierii trebuie predicata in tot pamantul, pentra ca
umanitatea nu trebuie sa ramana in necunoa§terea
unei asemenea revelatii. Desigur, Dumnezeu vorbe§te
§i in mod nemijlocit inimii omului prin Duhul Sau.

Tale propovadniri; pune in noi §i frica fericitelor Tale porunci,

ca toate poftele trupului calcand, viefuire duhovniceasca sa
petrecem, toate cele ce sunt spre buna placerea Ta si cugetand
Si facand. “Rugaciunea aceasta, care se citejte acum in taina,
ocupa acela.'ji loc in taina Cuvantului ca locul pe care-1 ocupa
epicleza in rugaciunea euharistica - pentru trimiterea de catre
Tatal a Duhului Sau Sfant”, pr. prof. Alexander Schmemann,
Euharistia - Taina Imparatiei, p. 81.
Pr. prof. Alexander Schmemann, Pentru viafa lumii.
Sacramentele si Ortodoxia, trad. pr. prof. dr. Aurel Jivi, Ed. Inst
Bibl. §i de Mis. al B. O. R., Buc. 2001, p. 9.
i<p Pf- prof- Alexander Schmemann, op. cit., p. 10 .
“ Damian Byrne, op. cit.
Dar El a incredintat §i oamenilor responsabilitatea de
a vorbi in Numele Sau, de a vorbi despre El, de a face
cunoscut acest Nume intregului pamant, §i de a-i da
nrileiul sa lucreze astfel inimile care se deschid prin
, „ 193
cunoa§tere .
Mantuitorul, inviat §i inaltat de-a dreapta
Tatalui ceresc, va fi mereu sursa darurilor §i a harului
indumnezeitor pentru intreaga omenire, cre§tini §i
necre§tini. El ramane calauza intregii creatii pana la
sfar§itul stricacios al acesteia. Harul prezentei Sale, in
actele Sale recapitulate §i actualizate de Biserica prm
Sfmtele Taine, arata implinirea vechilor profetii ?i a
fagaduintelor facute de Dumnezeu ale§ilor vechi-
testamentari referitor la Imparatia ce va sa vina.
Evanghelizarea va cuprinde tot ceea ce a facut
Hristos193194195 pentru mantuirea neamului omenesc1 3,
inaugurandu-se o noua etcipo a cveutiei prin accesul

193 M. Costa de Beauregard, op. cit.

194 “Sfanta Predanie este Evanghelia Domnului Hristos ?i Insuji
Domnul Hristos, pe Care puterea Duhului Sfant II stramuta in
orice suflet credincios ?i in toata Biserica , Sfantul Iustin
Popovici, op. cit., p. 46.
195 “Evanghelia Dumnezeu-Omului ne randuie§te ca lucrare 51
scop de capetenie al vietii noastre sa cugetam ceea ce este ?i in
Hristos Iisus (Filip. 2, 5), cele de sus (Col. 3, 2), ceea ce este sus,
in Dumnezeu-Omul cel inviat §i inaltat la ceruri. §i ce este
aceasta ? Tot ce este El ca adevar ve§nic §i tot ce cuprinde in
Sine ca Dumnezeu Cuvantul: toate insu§irile, vredniciile §1
desavar§irile Dumnezeie§ti; dar intocmai deopotriva §i tot ce El,
Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, are ?i cuprinde in Sine intrupat
ca om: toate insu§irile, gandurile, simtamintele, nevointele,
trairile, faptele Lui Dumnezeie§ti; intreaga Lui viata de la
na$tere pana la inaltare, §i de al inaltare pana la Infrico§ata
Judecata, §i de la Infrico§ata Judecata de-a lungul intregii
ve§nicii Dumnezeiejti. A cugeta la toate acestea, aceasta este cea
dintai datorie a noastra de cre$tini, datorie de zi ?i noapte...”,
ibidem, p. 29.
 118

ei, prin El, la indumnezeire. “Am putea poate merge

pana acolo incat sa spunem ca Evanghelia trebuie
predicata intregului univers prin intermediul
umanitatii §i indeosebi al Bisericii: animalelor,
plantelor - intregului cosmos. Sfrntii au manifestat
iubirea lui Dumnezeu nu numai fata de oameni, dar §i
fata de toate fapturile. Aceasta inseamna a predica
Evanghelia intregului univers”.196
Hristos este Calea, Adevarul §i Viata (In. 14,
6), §i tot ceea ce Scriptura raporteaza despre El se
concentreaza in noi, ne comunica viata noua, o stare
ontologica pe care nu a mai cunoscut-o lumea
mciodata, viata in Hnstos, prin transmiterea credintei
in numele Sau (In. 20, 30-31). “Toata Evanghelia
Dumnezeu-Omului Domnului Hnstos poate fi adunata
in cateva cuvinte, in urmatoarea a-tot-buna-vestire:
Mare este taina bunei-credintei (cre$tindtatii):
Dumnezeu S-a ardtat in trup (I Tim. 3, 16). Maruntul
trup omenesc a incaput pe Dumnezeu intreg, cu toate
nemarginirile Lui fara de numar, Dumnezeu
ramanand Dumnezeu §i trupul ramanand trup,
totdeauna intr-o singura Persoana, Persoana
Dumnezeu-Omului Hristos: Dumnezeu desavar§it §i
om desavar§it = Dumnezeu-Om desavar§it”.197
Omul, ca persoana libera, avand chipul lui
Dumnezeu este chemat spre a realiza intalnirea cu El,
ca cel care dore§te sa-I propovaduiasca Evanghelia
trebuie sa accepte darul acesta ca oferit §i ca acceptat
de propria-i vointa. In ce consta acceptarea ?
Acceptarea Evangheliei in mod deplin, nu este nici
mai mult nici mai putin, decat a atinge plenitudinea
credintei pana la statura lui Hristos. Dar cine poate sa

196 M. Costa de Beauregard, op. cit.

Sfantul Iustin Popovici, op. cit.
 119

ajunga acolo ? Prin urmare trebuie inteleasa aceasta

receptare ca pe un proces dinamic care consta in
efortul de a aprofunda Evanghelia la nivelul
ontologic, altfel zis, de a duce o viata in Hristos:19
“Mustrati-va unul pe altul, nu cu manie, ci in pace,
cum este scris in Evanghelie...rugaciunile voastre,
milosteniile §i toate faptele voastre a§a sa le faceti,
cum este scris in Evanghelia Domnului nostru”.
Duhul prin care Evanghelia se interiorizeaza
fiintei umane, este Duhul ceresc, Duhul Adevarului,
pe care noi L-am primit fiind in fiinta umana inca de
la inceput (Fapt. 10, 47), §i prin credinta care ne-a
facut vii in Taina Botezului, Mirului §i Euharistiei.
Nu putem nici separa, nici confunda realitatea
spirituals a lui Hristos cel inviat, Hristosul credintei,
de calea istorica a lui Iisus Hnstos, fara sa nu alteram
iconomia mantuirii §i fara sa nu oprim lucrarea
misionara a Bisericii. Acesta este Hristos insu§i, in
diferitele etape din caile sale istorice §i spirituale, care
va ft in aceea§i ipostas divino-uman cat va dura
istoria, acest memorial al mantuirii, §i nevoia de
mantuire tuturor oamenilor (cre§tini §i necre§tini).
Misiunea lui Hristos, este aceea a Bisericii, a
lui Israel §i a Neamurilor, este o realitate a credintei
istorice §i spirituale. E greu de inteles pentru ca
“misiunea cre§tinilor in istorie este o opera a lui
Hristos, in ei §i prin ei”1981200. Cre§tinii sunt ucenicii
Mantuitorului in istorie (Fapt. 11, 26), de§i ucenicii
lui Hristos nu pretind ca toti cei salvati vor fi cre§tini
in adevaratul sens al cuvantului, §i ca vor fi neaparat

198 Nicolas Lossky, op. cit. p. 475.

199 Didahia celor 12 Apostoli, trad. pr. D. Fecioru, P.S.B. vol.I,
Ed. Inst. Bibl. §i de Mis. al B. O. R., Buc. 1979, p. 32.
200 Antoine Guggenheim, op. cit., p. 428.
 120

admi?i in viata cea ve§nica. intrarea lor in viata cea de

veci presupune o realizare a conditiei de crepini,
apoi aceasta stare este mereu determinata atat istoric
cat §i spiritual. “Astazi avem nevoie de persoane
pregatite in psihologie sociala, antropologie culturala,
religii comparate, pentru a putea elabora noi metode
de evanghelizare. Daca nu ne cautam astfel de
instrumente, munca noastra va fi in zadar”.201
Acum noi suntem copii lui Dumnezeu, dar
vom ajunge cu puterea harului §i pe masura efortului
nostru §i barbati desdvdrpti, iar starea fata catre fata
nu este inca determinata, ea va apartine eshatonului (I
In. 3, 2-3).
Prin evanghelizare credinciosul este astfel
invitat §i incurajat sa practice lectura literala §i
spirituals a Evangheliilor. “Lucrarea evanghelica a
fiecarui madular al Bisericii, de§i osebita §i personala,
este intotdeauna, in toate privintele, sobomiceasca,
intru unire, de ob§te. Pentru ca ea se contope§te cu
lucrarea de ob§te a intregului trup. §i, in timp ce omul
se schimba la fata prin lucrarea sa evanghelica,
crescand in Hristos, Domnul Hristos preface aceasta
lucrare a lui intr-o energie de ob§te, sobomiceasca,
Dumnezeu-omeneasca, §i in felul acesta savar§e§te
cre§terea trupului...spre zidirea lui in dragoste (Efes.
4, 16).202
Biserica nu poate separa, dar trebuie sa
distinga, misiunea lui Hristos - Capul misiunii
Trupului Sau - de misiunea membrelor acestui Trup
prin care El este angajat in mantuirea lumii pana la
sfar§itul ei. Hristos este Christus Totus, e subiectul §i
obiectul Revelatiei §i a operei de mantuire de-a lungul

201 Damian Byrne, op. cit., p. 416.

202 Sfantul Iustin Popovici, op. cit., p. 31.
 121

istoriei. “Biserica lui Dumnezeu este intemeiata in §i

prin taina mantuitoare a lui Hristos; ea este implinita
§i insufletita prin pogorarea Duhului Sfant in ziua
Cincizecimii. Este vorba de o continuitate §i o ruptura
in acela§i timp, o implinire §i o noutate in trecerea de
la Vechiul la Noul Legamant. Exista o continuitatea,
o unitate, putem spune chiar o identitate de lucrare
mantuitoare in planul lui Dumnezeu, in intentia Sa
intemeiata pe iubire. De aceea mantuirea poate fi
numita creatie noua. Aceasta creatie noua
culmineaza in intemeierea §i in devenirea Bisericii,
pana la implinirea sa eshatologica in Imparatia
Cerurilor”203.

2. Evanghelia lui Hristos in Biserica

Misterul mantuirii lumii intregi, adus prin

Hristos, este atat cat tine istoria un eveniment istoric
§i spiritual in acela§i timp. Sub dublul sau aspect
Biserica prin lucrarea misionara il aduce la lumina
celor ce vor sa-1 cunoasca din Evanghelie.
Scriptura204 folose§te diferitele limbaje pentru
a putea fi inteleasa §i bine ascultata de toti. “Prin
Biserica misionara se dezvolta in timp Trupul lui
Hristos, nascut in Israel ?i pentru neamuri. Prin ea,

203 Pr. prof. dr. Boris Bobrinskoy, op. cit., p. 73.

204 “Biblia este canonul pentru ca ea exista. Dar ea exista in
masura in care ni se impune noua ca fiind”, Karl Barth,
Dogmatique , I, p. 103. Din punct de vedere protestant,
intelegerea Sfintei Scripturi e privita ca o degradare a Cuvantului
originar. Chiar Luther cauta sa dovedeasca o prezenta a
Cuvantului, a Logosului in viata celui ce crede. “Hristos -
spunea el - care vine la intalnire cu credinta este mereu absent
din scrisul Bibliei”, apud Jean Ansaldi, L ‘a rticulation de la foi,
de la theologie et des Ecritures, Les editions du CERF, Paris,
1991, p. 130.
 122

Invierea marelui Preot pentru etemitate, intervine in

mod constant in viata omenirii aflate in pelerinajul
lumii acesteia. Astfel timpul Bisericii ar putea sa se
numeasca cu mai multa precizie timpul lui Hristos,
istorie de stabilire a Imparatiei Sale spirituale inainte
de venirea Sa in slava (I Cor. 15, 23-27)”205.
Misiunea Bisericii este opera istorica §i
spirituala a adunarii iudeilor ?i neamurilor in Hristos.
Este misterul cre§terii istorice a trupului spiritual, trup
in care sunt incorporati §i iudeii §i neamurile. Acest
mister Dumnezeu nu L-a descoperit oamenilor
dintotdeauna. El S-a revelat mai intai prin Duhul
Sfant Apostolilor §i profetilor, neamurile fund admise
in aceasta mo§tenire (Efes. 3, 5-6).
In Biserica se traie§te opera de pace §i iubire a
lui Hristos, care sunt mai putemice ca ura (Efes. 2,
14). A?adar misiunea Bisericii nu poate na§te decat un
dialog despre Adevar §i Iubire. Ea este o exigenta a
iubirii inscrisa in istoria concreta a planului lui
Dumnezeu (Lc. 21, 24), in serviciul mantuirii a
plenitudinii neamurilor §i a intregului Israel (Rom. 11,
15, 25-26). Biserica se arata astfel ca Noul Babilon.
Misiunea Bisericii se realizeaza prin dialogul
mantuirii, care este rugaciunea. Rugaciunea Bisericii
este un intreg sacerdotal ?i sacramental, este o
participare istorica §i spirituala la lucrarea de
mijlocire §i de ofranda a lui Hristos adusa Tatalui
ceresc prin tinuta Sa de Mare Preot pentru etemitate
(Evr. 7, 24-25). Prin misteml Sau pascal, Fiul lui
Dumnezeu a devenit principiu etem al mantuirii §i al
sfinteniei tuturor credincio§ilor (Evr. 10, 14).
Rugaciunea Bisericii, §i in mod particular
slujirea Sfintei Euharistii, este pro fund misionara.
205
A ntoine G uggenheim , op. cit., p. 428.
 123

Aceasta pentru ca misiunea Bisericii consta in

vestirea §i slujirea planului de mantuirea in Hristos,
real prezent in Sfintele Taine. Tainele devin a$adar
roadele §i gajul misiunii eclesiale. “Evanghelizarea,
cuvant mai nou pe taramul dialogului teologic,
desemneaza Taina Cuvantului, vestirea Evangheliei,
actiune prealabil necesara intrarii in Biserica prin
Sfintele Taine. Optiunea modalitatilor de
evanghelizare provoaca destul de des divergence in
randul cre§tinilor”.206
Divergentele in randul celor ce citesc
Scriptura apar datorita despartirii naturii Bibliei in
doua: in revelatul dictat §i comentariile umane ale
Traditiei, nerecunoscute de protestanti §i
neoprotestanti.
Referitor la natura Bibliei, Martin Luther
aplica ruptura liberalu raportandu-se la o traditie a
secolului 13. Gase§te in opera Sfantului Iustin Martirul
§i Filosoful207208 temeiul dictarii Bibliei cuvant cu
cuvant, ca opera exclusiva a Duhului; apoi la Irineu
temeiul infailibilitatii Sfintei Scripturi, suflul
Cuvantului lui Dumnezeu §i a Duhului Sau.
Prin enuntarea principiului Scriptura sui
ipsius interpres (Luther, W. A., 7, 97),

206 Jacques-Elisee Desseaux, op. cit., p. 56.

207 “ Neque enim natura, aut humani iugenii acie res tam magnae
ac divinae cognosci ab hominibus possunt; sed eo, quod turn in
sanctos hominem descendebat, dono, quibus quidem nec
verborum artificio opus fuit, nc pugnaciter quidquam et rixandi
studio dicere, sed puros seipos divini Spiritus operationi
praebere, ut divinum illud delapsum e coelis plectrum, velut
quodam citharae aut lyrae instrumento, ita justis hominibus
utens, divinarum nobis et coelestoium rerum cognitionem
recluderet”, Sfantul Iustin Martirul §i Filosoful, Cohortatio ad
graecos, 8 , P. G. Tom VI, Atena 2001, col 255 §i 258.
208 Sfantul Irineu, Adv. Haer. 2, 28.
 124

protestantismul relativiza Biblia, iar prin enuntul sola

Biblia relativiza Biserica, nega existenta reala §i
vazuta a fiintei Bisericii. Ortodoxia nu a renuntat la
legatura stransa dintre Biblie §i Biserica (§i invers)
vorbind in acela§i timp - §i in egala masura - de
scripturistica eclesiala §i de eclesiologia
scripturistica.
Protestantismul §i neoprotestantismul vor rapi
a§adar autoritatea Sfintei Scripturi afirmand ca
“Biblia este un monument de ciocnire realizat prin
predicarea Evangheliei, cu omul istoric”.209
Dupa doctrina protestanta §i neoprotestanta
textul scripturistic nu e reductibil nici la Evanghelia
ve§nica, nici la o pura marturie. De aici rezulta ca:
1. sub raport teologic e absolut necesar de a
pune Scripturile in totala autonomie
(Scriptura Scripturae interpres)
2. e necesara distinctia intre Scriptura §i
Evanghelie, intre traseul lingvistic §i cel al
intalnirii cu Hristos (de unde §i indiciul
incapatdndrii reale a acestora fata de
Sfanta Traditie)
3. Scripturile sunt scrieri istorice §i pentru
istorie (nu au caracter ve§nic)
4. Evanghelia e norma materiala, Scriptura e
norma formala
In Ortodoxie raportul dintre Scriptura §i
Traditie, intre Evanghelie §i Biserica s-a pastrat in
atmosfera de echilibrul al Bisericii primare, in sensul
ca “exista o traditie patristica, aceasta fiind in esenta
ei interpretarea Sfintei Scripturi §i dezvoltarea
credintei apostolice de catre Parintii apostolici §i
didascalii ecumenici. Formularea Traditiei s-a facut
209
Jean A nsaldi, op. cit., p. 135.
 125

prin metoda conciliara (sinoadele la care au participat

episcopii scaunelor apostolice intre anii 325 §i 787)
sub forma de afirmatii de credinta, dogme, crezuri.
Receptarea Traditiei de catre generatiile de cre§tini, in
situatii istorice, misionare §i culturale diverse s-a
facut potrivit cu ethosul, limba §i ritualul locului. E
vorba de inculturatia Evangheliei §i de
contextualizare permanenta a Traditiei diacronice,
adica Credinta care s-a dat sjintilor odata pentru
totdeauna (Iuda 3)”.210

3. Omul evanghelie

Sfintenia evanghelica211 pune in mod constant

pe cre§tin sub regimul Evangheliei: Fiti, dar, voi
desdvdrpti, precum Tatal vostru cel ceresc desavargit
este (Mat. 5, 48).
Sfintenia Tatalui ceresc este scoasa la iveala in
mesajul evanghelie a Fiului Sau intrupat (In. 5, 24),
ceea ce in mod precis aduce pentru intreaga omenire
noutatea §i originalitatea Evangheliei in raport cu

210 Pr. prof univ. dr. I Bria, Spre plinirea Evangfreliei. Dincob de apararea
Ortodoxiei: exegeza^itransmilerea Traditiei,Ed. RefntiEgiroi,Albalulia,2002, p. 94.
211 Hristos, Cel prezent in/prin poruncile Sale evanghelice, intra
in fiinta noastra pe masura dejertarii, sau golirii ei de toate cele
ale lumii acesteia (n. a.). “Nici darul (harisma) cuvantarii de
Dumnezeu nu va fi dat cuiva de Dumnezeu, de nu se va fi
pregatit pe sine astfel, incat sa se fi lepadat de toate averile sale
pentru slava Evangheliei lui Dumnezeu, ca in saracie iubitoare
de Dumnezeu sa vesteasca bogatia imparatiei lui Dumnezeu.
Toate darurile (harismele) Dumnezeului nostru sunt bune foarte
§i datatoare de toata bunatatea. Dar niciunul nu ne aprinde §i nu
ne mi§ca inima a$a de mult spre iubirea bunatatii Lui, cum o face
harisma cuvantarii de Dumnezeu”, Diadoh al Foticeei, Cuvant
ascetic in 100 capete, cap 66 §i 67, Filocalia rom., trad. pr. prof,
univ. dr. D. Staniloae, Sibiu 1947, p. 363.
126

celelalte etape ale Revelatiei dumnezeie§ti, sau in

raport cu alte experience etico-religioase §i religioase
extra-biblice. Evanghelia nu este o etica oarecare, o
etica naturala care sa inspire admiratie.
Sfintenia omului evanghelic (homme
evangelique) se caracterizeaza prin intreitul aspect:
hristocentric, spiritual (duhovnicesc) §i eclesial.
“Hristos este Chipul (imaginea) perfecta a Tatalui,
este modul §i masura sfinteniei creatine. Existenta Sa,
puterea Sa de la Tatal, disponibilitatea dovedita in
misiune, rigoarea §i coerenta vietii Sale, intimitatea
Sa cu Tatal §i abandonarea Sa de catre Acesta, sunt
cateva dintre aspectele la care trebuie sa fie atent cel
ce II urmeaza. Pe scurt, imitarea lui Hristos §i
cre§terea in plenitudinea viefii Sale. Acesta este
scopul §i preocuparea ucenicului lui Iisus. Doar
referinta la Iisus din Nazaret justifica inspiratia
cre§tina a unui stil de viata §i fondul unei etici
evanghelice. De fapt, recursul la Evanghelie
constituie judecatorul ultimului apel la dirijarea spre
Biserica a celui ce crede”.212*
Caracterul duhovnicesc al omului evanghelic
se dobande§te in urma acceptarii (dobandirii) Duhului
Sfant - Duhul lui Hristos - scopul final al existentei
umane. Duhovnicia este un mod de viata, este o
viata animata §i condusa de Duhul. Duhul Sfant,
Duhul lui Hristos (I Pt. 1, 11), este garantul misiunii
Fiului (In. 16, 13), reprezinta norma interioara a celui
ce crede §i a Bisericii - pe care a intemeiat-o - intre

212 Panella G. E., Homme evangelique , en Dictionnaire de la vie

spirituelle, Les editions du CERF, Paris, 1983, p. 497.
2 3 Viata, invataturile §i profetiile Sfantului Serafim de Sarov, in
Convorbirea Parintelui Serafim cu N. A. Motovilov, trad, arhim.
Paulin Lecca, Schitul Sfantul Serafim de Sarov, 1999, p. 160.
 127

perioada de timp dintre Inaltarea la cer a

Mantuitorului §i cea de a Doua venire.
Duhul produce roadele intregi ale sfmteniei in
inima ucenicului lui Hristos (Col. 3, 12; Gal. 5, 22;
Rom. 6, 22). El dirijeaza lucrarile omului a§a cum se
cuvine sfintilor (Efes. 5, 3). De-a lungul istoriei
credintei, Duhul face fara incetare sa progreseze
inteligenta Cuvantului (Lc. 2, 52), El a calauzit la tot
adevarul (In. 16, 13). El face stralucite evenimentele,
situatiile, faptele credintei din istorie supunandu-le
neincetat judecatii evanghelice. Duhul produce in
inima celui ce crede sentimentul filiatiei divine,
sfintenia lucrurilor §i libertatea cre§tinului, este harul
interior al cre§tinului §i al Bisericii, este insa§i legea
Evangheliei.214
Eclesialitatea este cea de-a treia trasatura a
omului evanghelic. Biserica, comunitatea ucenicilor
este locul de na§tere §i de credinta a omului in Iisus
Hristos. Nimic nu e mai grav decat sa fi privat de
comuniunea cu ekklesia (comunitatea celor chemati),
parte integranta a fiintei tale. Prin Biserica §i in
Biserica omul evanghelic i§i atinge originile propriei
sale vieti: in rugaciune, §i in intelegerea Cuvantului a
carui depozit sacru este insa§i adunarea, in slujirea
Euharistiei §i a Sfmtelor Taine, in iubirea aproapelui
§i a fratilor sai alaturi de care credinciosul devine
piatra vie, casa duhovniceasca, preotie imparateasca
(I Pt. 2, 59).
In fiinta sa misionara, Biserica are datoria
vestirii Evangheliei cu timp §i fara timp, in cuvinte §i
fapte. O Biserica care nu este misionara din acest
punct de vedere, nu mai exista. Comuniunea
credincio§ilor constituie sarea pamantului (Mat. 5,
214
P an ella G. E ., op. cit.
 128

13). Aceasta sare trebuie sa aiba forta de a transmite

lumii aceasta savoare care intretine vie fiinta tuturor
oamenilor in mod apetisant, plina de sens §i sursa de
fericire. “Vestirea Evangheliei este prioritatea noastra
comuna. Un studiu comparativ a eclesiologiei noastre
pune in evidenta, chiar daca fiecare va spune ceva
despre aceasta misiune cu cuvintele §i accentele
propriei sale traditii”.215
Ce Evanghelie trebuie sa vestim? Cu toate
greutatile marturiilor, ii conducem pe toti (sau
aproape pe toti) spre centrul sau inima Evangheliei,
spre o Evanghelie despre Evanghelie, cum spunea
teologul englez Lancelot Andrewes (sec. XVI-XVII)
ca moartea §i invierea lui Hristos este ve§nicd
(perpetua). Este u§or sa vorbe§ti despre acestea §i mai
greu sa dobande§ti puterea de a vesti. Fiecare dintre
noi §tie ca pe planul uman ruptura de Cuvantul
datator-de-viata al Evangheliei reprezinta moartea.
Cel ce traie§te cu Hristos, moartea nu o va cunoa§te
(In. 6, 33; 11, 15, 21, 25). A crede in Evanghelia lui
Hristos, nu numai ca moartea este substituita de viata,
dar aceasta credinta implied acceptarea Invierii numai
prin prisma Mortii Mantuitorului; nu exista Inviere
fara Cruce, fara Patimi, fara Ghetzimani.
A invinge moarte inseamna in primul rand a o
asuma §i apoi a o invinge. Aceasta este, in primul
rand, receptarea mesajului evanghelie. Vestirea
Evangheliei implied trairea Crucii §i dincolo de
aceasta bucuria Invierii. “Sfantul Serafim de Sarov
propovaduia zicand: Bucuria mea ! Hristos a inviat !
Se pare ca nu intelegeau intru totul Bucuria mea !
Bucuria mea ! este persoana prin care Sfantul Serafim
vorbe§te...prin care Hristos a inviat in fiecare
215
A ndre B irm ele, op. cit, p. 451.
 129

persoana umana...nu este o expresie de tandrete §i

dragoste, ci una care implica dragostea §i respectul,
respectul libertatii aceluia care veste§te ca Hristos a
murit §i a inviat pe veci”.216
Un studiu amanuntit a contextului in care se
desfa§oara misiunea Bisericii astazi, ne duce cu
gandul la reactualizarea tendintelor protestantismului
lutheran, anume de a desparti §i distinge in mod
separat doua imparatii (una a lumii in care traim §i
cealalta a lui Dumnezeu). “Aceasta viziune, dupa cum
ii spune titlul, a fost dezbatuta in mod vehement,
criticata §i contestata. Cunoa§tem repro§ul adus lui
Luther de a separa in mod radical spiritualul de
temporal, grija fata de intregul sistem politic §i
putemica exigenta a omului fata de intreaga autoritate
temporala”.217
Pe baza doctrinei augustiniene, protestantismul,
separand radical spiritualul de temporal, a dus la
convingerea teologica ca perceperea lumii, in actualul
context, este inca marcat de lutheranism. De§i Luther
nu a separat radical imparatia lumii de cea a lui
Dumnezeu, cele doua imparatii, mai degraba, sunt
expresia lutheranismului din secolele XIX§i XX.
Conform acestei doctrine, ne-evanghelice,
Dumnezeu guvemeaza lumea robita de pacat intr-o
dubla maniera: El Se separa, pe de o parte, de
Cuvantul Sau in cadrul propovaduirii Bisericii - de
opus proprium — pe de alta parte, Se separa de
autoritatea temporala —de opus alienum. A§adar cele
doua imparatii sunt doua maniere divine de a conduce
lumea: prin una El propune o lume a Evangheliei

216 Nicolas Lossky, op. cit., p. 476.

217 Andre Birmele, op. cit., p. 452.

9
 132

VII. Secularizarea

Situatiile eclesiale din diferitele tari cre§tine

sunt foarte diverse: exista multe Biserici, multe
grupari diasporale220, Biserici majoritare, Biserici
minoritare, dar toate se inscriu in acela§i context §i
imperativ major: misiunea Bisericii in cadrul
societatii secularizate.

1. Desacralizare §i autonomizare221

Secularizarea conduce la separarea divinului de

uman §i negarea existentei, de cele mai multe ori, a
O comunitate din diaspora este o comunitate care se mtemeiaza
pe ragaduinta Sfintei Scripturi. Misiunea sa p^rmanenta este aceea de
a vesti Evanghelia la toate fiintele umane. In acest sens ea este o
comunitate care mSrturisind, moare mereu pentru a invia spre final
(In. 12, 24). AceastS propovaduire la toti oamenii cere o deschidere
radicals §i o depa§ire constants a frontierelor. Pentrn o Biserica din
diaspora nu exista nici o conditie sociologies sau juridicS de primire
in comunitate. Marturisirea de credintS lui Petru: Tu etfi Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu Celui viu (Mat. id, 16) are acelasi loc §i aceeas’i
importantS ca §i aceea a tatslui ce avea copilul lunatic (Me. 9, 24)”
^pcire Birmele, op. cit., p. 459.
“Am putea spune pe scurt cS e vorba de modemitate, atunci cand
coordonatele pacatului ?i mantuirii, ale lui Satan §i Hristos, inceteazS
de a mai fi singurele luate in considerare in definirea existentei
umcuie, sau inca, atunci cand se descoperS cS exists o anumitS
gestionare posibilS a noastrS rnjine §i a celorlalti farS referire
nemijlocitS la drama mantuirii. Concret, aceasta’ inseamna cS
sexualitatea, banul, puterea, tehnica dobandesc un anume drept la
existenta autonomS, potrivit unor legi luate din insa$i realiitatea
oamenilor ?i a lucrurilQr cu titlul valorii, dobandejte atunci o
importantS necunoscutS. In spatele acestei autonomii descoperite se
profileazS autonomia §tiintei si realitatea unei istorii guvemate de
libertate, na$terea formelor politice numite democratice. Acestea par
putin satisfacStoarc, in masura in care stabilesc drept princijpiu cS
ratiunea poate indica o cale a societStii, poate defini formefe unei
guveman, §i poate stabili mijloacele unui control etc.:democratie,
separatie a puterilor”, Ghislain Lafont, Modemitatea: survenirea unui
spatiu creat aflat in puterea omului, in vol. Gandirea socials a
Bisericii, Ed. Deisis, 2002, p. 597.
 133

primului factor prezent in viata omului, dar poate deveni §i

nn teren neutru §i provocator al dialogurilor interreligioase.
Secularizarea consta in fenomenul
desacralizarii lumii “ca rezultat al tendintei de a aduce
profanul sub autoritatea sacrului. Secularizarea este
procesul care sustrage progresiv religiei toate
sectoarele vietii sociale §i culturale, de la arta la
filosofie, de la drept la §tiinte, de la educatie la putere,
§i unele, §i altele dezvoltandu-se in cadrul unor
procese autonome. Acest proces de secularizare a
atins astazi asemenea proportii incat, dupa cum spun
speciali §tii, pentru prima oara probabil in intreaga
istorie, legitimarile religioase ale lumii §i-au pierdut
credibilitatea lor, nu numai pentru anumiti
intelectuali sau pentru indivizi izolati, ci pentru largi
paturi ale intregii societati”.222
Secularizarea este un fenomen cu aspecte
multiple, ea are diferite chipuri; se prezinta de-a
lungul istoriei sub diferite nuante. Numero§i sunt acei
care ii regreta evolutia sa. “Secularizarea este deci, in
aceea§i masura, fiica Atenei §i a Ierusalimului.
Efectele sale benefice sunt evidente. Eliberarea de sub
tutela clericala a permis, in Occident, explorarea
universului fizic §i a psyche-ului omenesc. In domeniul
artei, au inflorit pictura §i muzica. Durata vietii a
crescut, la fel §i numaml oamenilor, femeia s-a
emancipat, iar planeta s-a unificat prin formarea a ceea
ce Teilhard de Chardin numea noosfera. Cultura
europeana apare astazi drept prima cultura deschisa din
istorie, avand tendinta de a recapitula toate artele §i

222 Pr. prof. univ. dr. D. Popescu, op. cit., p. 183.

134

miturile umanitatii, fara alta filozofie implicita decat o

filosofie a celuilalt acceptat in alteritatea scT.223
Secularismul este doctrina §i ideologic,
anti-cre§tina. “Secularismul este de parere ca fiinta
umana poate sa i§i intretina existenta fara Dumnezeu.
Credinta cre§tina apare in mod simplist ca un obstacol
in fata progresului umanitatii. In numele
secularismului multe biserici au fost oprimate ba
chiar persecutate”.224
Secularizarea consta in fenomenul de transfer
al bogatiilor eclesiale in proprietatea acestei lumii225.
Mai importante sunt comorile intelectuale §i spirituale
care s-au gasit de-a lungul anilor in Biserica. Biserica
a promovat: libertatea con§tiintei, responsabilitatea
individuals, demnitatea persoanei umane, educarea
§colara, drepturile omului etc. Dintre aceste valori
care s-au nascut in §i prin Biserica, unele prind
radacini in societatea secularizata, tree din domeniul
eclesial in cel pur social. Aparent secularizarea nu
contravine credintei cre§tine, dar se lupta tot mai mult
pentru emanciparea lumii, autonomizarea ei §i a
individului, emanciparea propriei vrednicii umane.
Respectand optiunea de viziune despre lume a
oamenilor nereligio^i dreptul lor de a influenta
procesele sociale, Biserica nu poate sa sprijine insa o
ordine seculara pentru care in centrul a toate sta
personalitatea umana intunecata de pacat. De aceea,
deschisa invariabil posibilitatii cooperarii cu oameni
de convingeri nereligioase, Biserica nazuie$te spre

223 Olivier Clement, Cre$tinatate, secularizare $i Europa, in vol.

Gandirea sociala a Bisericii, p. 510.
224 Andre Birmele, op. cit., p. 455.
225 E. Jungel, L'Evangile et les Eglises protestantes en Europe ,
en Foi et Vie 92/1993, p. 41-62 $i 50.
 135

afirmarea valorilor creatine in procesul luarii

deciziilor de importanta sociala atat de nivel
national, cat §i international. Ea lupta pentru
recunoaperea legitimitatii viziunii religioase despre
lume ca baza pentru actiuni semificative social
(inclusiv de stat) §i ca factor esential in elaborarea
(schimbarea) dreptului international §i in activitatea
organizatiilor internationale.22627
Prin promovarea autonomizarii, secularizarea
a generat criza ecologica. Omul se socote§te stapanul
Planetei pe care o exploateaza spre grabnica lui
imbogatire. Lumea devine proprietatea omului §i nu
campul energiilor dumnezeie§ti prin care Dumnezeu
coboara neincetat din transcendent in imanent. “$i
totu§i, putin cate putin, apar alte consecinte
redutabile: ele se numesc pierderea sensului §i a
curajului de a trai, distrugerea simbolisticii
traditionale privitoare la relatia dintre barbat §i
femeie, dintre tata, mama §i copil. Din momentul in
care tinde sa asume toate experientele timpului §i ale
spatiului uman, cultura europeana afecteaza structura
altor culturi §i, in cele din urma, propria ei mo§tenire,
atat de bogata §i de complexa, cea a statelor sale
abandonate, a ora§elor sale hipertrofiate. Civilizatia
productiei nelimitate proletarizeaza lumea a treia, in
vreme ce societatile occidentale insele explodeaza
* _ 227
din
cauza §omajului §i a gherilelor urbane”.
Secularizarea poate u§or promova §i latura
opusa autonomizarii lumii, anume panteismul, dupa

226 Fundamentele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sinodul Episcopal Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse, Moscova,
13-16 august 2000, trad. Ion I. Ica jr., in vol. Gandirea sociala a
Bisericii, Ed. Deisis, 2002, p. 266.
226 J. M. Cardinal Lustiger, op. cit., p. 359.
227 Olivier Clement, op. cit.
136

care lumea se confunda cu Dumnezeu - §i invers -

vazand in lumea materials drept ultima realitate.
'Biserica trece din tensiunea extremelor
promovand invatatura despre teonomizarea
Cosmosului. “Cosmologia teonoma se intemeiaza, pe
de o parte, pe existenta unui Dumnezeu radical
transcendent fata de lumea pe care a creat-o din
nimic, dupa substanta necreata, dar, pe de alta parte,
considera ca Dumnezeu este prezent in intregul
univers prin energiile Sale necreate, care izvorasc din
fiinta divina. Ea depa§e§te atat cosmologia panteista,
fiindca afirma transcendenta absoluta a lui Dumnezeu
fata de lume, dar depa§e§te §i cosmologia autonoma,
fiindca considera ca Dumnezeu este prezent in
imanenta lumii. Prin caracterul ei paradoxal,
cosmologia teonoma se situeaza dincolo de
rationalismul liniar al celor doua cosmologii amintite
mai sus, afirmand in acela§i timp doua lucruri care
par contradictorii, atat transcendenta lui Dumnezeu
fata de creatie, dar §i imanenta Lui in creatie.
Bisericile din Nordul Moldovei, cu pictura lor
interioara §i exterioara, vor sa sugereze ca Dumnezeu
nu este prezent doar in Biserica, dar §i in cosmos §i ca
izbavirea adusa de Hristos are dimensiuni cosmice,
fiindca El este cel prin care toate au fost zidite §i prin
care lumea a fost rezidita”.228
Lumea este habituala pentru toti oamenii. Spre
deosebirea de secularism, societatea secularizata este
pluralista §i de Stat, §i cu drepturile sale sociale, nu
este numai un du$man al credintei ci §i un vehement
opozant al misiunii de evanghelizare a Bisericii.
Secularizarea este ambivalenteta, in sensul ca
pe de o parte exista ca fenomen cu voia lui Dumnezeu

228 Pr. prof. univ. dr. D. Popescu, op. cit., p. 184-185.

 137

pentru a scoate in evidenta libertatea omului, pe de

alta parte, devine mortala §i contradictorie intentiilor
divine. “Comunitatile religioase sunt un element
important al contextului nostru modem, parteneri cu
care, in ciuda dificultatilor evidente, fac ca lumea sa
9 • 229
poata fi habituala pentru toti”.

2. Biserica in noua societate urbana

a. Noua societate urbana este o societate

secularizata
b. Cum poate sa se situeze cre§tinismul in
acest tip de societate care este un tip intru toate nou,
fata de societatile constantiniene care se pretindeau
» 5

creatine?
c. Care sunt indatoririle teologice, spirituale,
eclesiologice care ne revin in mod obligatoriu in
aceasta societate?

3. O societate secularizata

Este societatea unde nu este nici autoritate §i

nici ideologie dominant! Statul nu tine neaparat sa
conduca Biserica §i nici Biserica Statul. $tiinta §i
filosofia nu mai servesc teologia, nimeni nu se opune,
dealtfel, de a se desfa§ura ceva liber. Suntem intr-o
cultura care se va putea numi multipla, heterogena, in
care nu se poate realiza o ierarhie, de a afla un sistem
unifiant §i autoritar. O religie care pretinde ca i§i pune
amprenta in mod imperativ asupra intregului spectru
politic, social §i cultural, apare ca represiva §i este
refuzata.

229 A ndre B irm ele, op. cit., p. 459.

 138

Biserica nu inchide ochii nici in fata

pericolului fanatismului sau fundamentalismului
acelora care, in numele unei ideologii ce se pretinde
ftiintifica sau religioasa, considerd ca pot impune
celorlalti oameni conceptia lor despre adevar §i bine.
Adevdrul cretin nu este de aceasta naturd. Nefiind o
ideologic, credinta creqtind nu cauta nicidecum sa
inchida in cadrul unui model rigid schimbatoarea
realitate social-politicd §i admite ca viata omului se
realizeaza in istorie in conditii variate §i imperfecte.
De aceea Biserica, reafirmand statornic demnitatea
transcendenta a persoanei, are ca principiu de
actiune respectarea libertdtii. Dar libertatea e pe
deplin pusa in valoare numai prin acceptarea
adevarului: intr-o lume fara adevar, libertatea i§i
pierde consistenta f omul e supus violentei
pasiunilor §i unor conditional vizibile sau oculte.
Cre§tinul trdie§te libertatea (cf. In. 8, 31-32) §i se
pune in slujba ei, propunand necontenit, conform
naturii misionare a vocatiei sale, adevdrul pe care l-a
descoperit. In dialogul cu ceilalti oameni, atent la
orice element de adevar pe care il intdinette in
experienta vietii §i in cultura indivizilor §i a
popoarelor, nu va renunta sa afirme tot ce cunoa§te
datorita credintei sale §i datoritd folosirii corecte a
ratiunii.230
Modemitateta noastra secularizata, in acela§i
timp, apare critica prin ea insa§i, niciodata sigura pe
bazele sale, niciodata sigura de progresele sale.
§tiinta nu mai pretinde sa explice ceea ce e depart.
Aria exploreaza limitele conditiei umane, a§eaza in

230
Papa loan Paul II, Enciclica Centesimus annus, in vol.
Gandirea sociala a Bisericii, Ed. Deisis, 2002, p. 172.
J. M . C ardinal L ustiger, op. cit., p. 359.
 139

jur frica, nebunia, apelul de profundis. Omul din

marele ora§e nu mai poate fi ata§at de redescoperirea
lumii de din afara ora§ului.
Aceasta societate secularizata nu este straina
cre§tinismului, in profunzimea lui. Traditia biblica
(iudeo-cre§tina), a permis puntea rationalitatii grece§ti
spre ratiunea experimentala §i instrumental;!
Rationalitatea greaca voia sa contemple ordinea din
Univers, §i aceasta este harul Revelatiei (naturale)
biblice §i creatine. Demitologizarea lumii, o gasim
deja in referatul despre creatie care face din cartea
Facerii o lupta pe care au dat-o profetii impotriva
idolatriei §i a magiilor. Hristos a zis: Imparatia Mea
nu este din lumea aceasta, §i, dati Cezarului ceea ce
este Cezarului ?i lui Dumnezeu ceea ce este lui
Dumnezeu, cuvinte care au eliberat campul
secularizat §i au deschis spatiul libertatii in Duh.
Cu toate aceste secularizarea va dura. Ea a
avut §i are inca efecte benefice. Este adevarat ca
libertatea de influenta clericala a permis prodigioase
explorari: explorarea cosmosului, explorarea omului
insu§i, omul grotelor §i grotele omului. Durata vietii a
crescut, numarul oamenilor s-a multiplicat, planeta
este in voia unificarii, cultura numita occidentala este
o cultura deschisa, care tine sa recapituleze in ea pe
toate celelalte, sa recapituleze toate artele, toate
miturile. Exista o filosofie implicita in societatea
noastra, este filosofia Celuilalt. Cre§tinatatea avea o
filosofie a Sinelui, §i ceea ce nu era sine era exclus,
combatut, §i distrus. Astfel suntem intr-o societate
care are gustul pentru Altul, de Altul care prime§te
prin diferenta sa, in alteritatea sa.
Secularizarea are efecte redutabile de care noi
ne bucuram zilnic. Proletarizarea tine lumea: cultura
140

occidentals, in momentul in care tine sa-§i asume

toate experience timpului §i spatiului, distruge §i
destructureaza alte culturi. §i in final ea
destructureaza propria sa mo§tenire mai ales in tarile
stravechi.
 VIII. Evanghelia lui Hristos $i cultura lumii

1. Teologia sistematica §i cultura. Cultura ca

gandire in orizontul §tiintelor

Teologia sistematica sau apologetica face

referire in mod direct §i la cultura. Cultura nu exista
in afara §tiintelor. “Cultura este apropiata cultului, ca
dealtfel ace§ti doi termeni sunt legati de aceea§i
etimologie «cultura et cultus», provin ambii din
verbul «colere», care inseamna a cultiva, a respecta.
Un termen desemneaza cultura naturii, celalalt cultura
(respectul) sau cultul lui Dumnezeu. Noi afirmam ca
cultura este unitatea celor doi. Legatura intre §tiinta §i
gandire, e cultura. Ceea ce tine cultura e gandirea”.
Religia este modul de a privi absolutul intr-o
maniera neconditionata, iar cultura este forma religiei,
§i religia substanta culturii. Aceasta dubla problema
va orienta dezvoltarea cercetarii noastre. Fara sa
anticipam concluzia, dorim sa indicam ca singura
solutie de a retine atentia dintr-o dubla ratiune. Prima
tine de realitate insa§i a credintei care este o
experienta umana §i care, sub aceasta forma este
mereu precedata de un limbaj de moment. A doua tine
de raportul dialectic dintre teologie §i cultura, in care
cuvantul fiind interior credintei nu devine discurs
abstract. In teologie Cuvantul se face trup (In. 1, 14).231

231 Gerard Siegwalt, Dogmatique pour la catholicite

evangelique, Les editions du CERF, Paris, 1987, p. 188.
142

Sesizam o dimensiune culturala a credintei

sub dublu plan. Cultura este de la inceput vizata
structural §i incamata experientei religioase, credinta
este modelata, pentru mceput, prin filiera culturii care
o va §i asimila, datorita faptului ca credinta este traita
intr-un spatiu etnico-cultural concret. Dar, pe de alta
parte, cultura este contingent;! din punct de vedere
istoric: daca credinta nu vrea sa moara devenind -
afirma Heidegger - prin o viziune a lumii (ein Wilt
bild), ii este necesara dezbracarea de amprenta sa pur
cultural-primitiva pentru a putea fi drenata printr-o
amprenta prin care recurge la prima, subdeterminand.
“Cel care crede e invitat sa renunte la vechile modele
ale limbajului sau pentru a invia cuvantul. Pa^tele
limbajului trebuie asumat, fara de care Dumnezeu nu
gande§te in noi mai mult... El deschide repriza
credintei prin medierea culturii, iar noua ni se pare ca
e sarcina gandirii religioase (a priori)”. Credinta
este mesajul vietii, nu un limbaj conceptual.
Pentru ca Evanghelia sa poata fi insamantata
in cultura unui anumit popor (necre§tin) se vor folosi
elementele proprii acelei culturi, dar vor fi restaurate
ontologic. Acesta este un proces de inspiratie §i forta
unificatoare divina, avand credinta drept norma ce
transforma §i recreeaza aceasta cultura. “Problema
culturii este intim legata cu cercetarea noilor metode
de evanghelizare. In vremea erei colonizarii,
Evanghelia s-a identificat cu cultura colonizatorului.
Succesul evanghelizarii parea sa se masoare treptat cu
penetrarea §i transformarea, caci cultura
colonizatorului aducea cu cea a colonistului. In acest
proces se obtinea un succes, evanghelizarea avea23

232 Jean-Paul Resweber, Theologie et culture, dans La theologie

fa ce au defi hermeneutique, Louvain, 1975, p. 4.
 143

succes paralel. Dar, in timp ce implantarea culturii

colonizatorului era superficiala, cre§terea numerica a
cre§tinilor era la fel limitata. Rapida incre§tinare a
Americii secolului XVI prezinta un contrast marcat
de progresul Evangheliei in Asia secolului XX, dar, in
timp ce relatia dintre Evanghelie §i cultura
colonizatorului dadea roade, nu s-a gandit nimeni
asupra efectelor colaterale, in particular asupra
separatiei comunitatilor cre§tine de radacinile lor §i la
identificare cre§tinismului cu o cultura straina”.233234
Evanghelia este originea unei noi creatii,
credinta neputand exista fara un substrat cultural.
“Mesajul cre§tin trebuie sa se inradacineze in culturile
umane, sa le asume si sa le transforme. Credinta
creating trebuie sa se intrupeze in culturi”.
Intruparea mesajului cre§tin in cultura unui anume
popor se va face prin schimbul reciproc al verbelor a
da §i a primi. “Astazi relatia dintre Evanghelie §i
cultura este obiectul unei intense reflexii care
considera nu numai continutul evanghelizarii, ci inca
§i lumea prin care i se comunica”.235

2. Evanghelie §i cultura in Biserica

Apuseana

Inculturatia (termen exclusiv apusean) este

un neologism patruns in limbajul teologic spre
sfar§itul secolului XX. Primul document apusean care
a utilizat acest termen este «Mesajul Poporului lui
Dumnezeu» din sinodul episcopilor tinut pe teme
catehezei, la 28 oct. 1977, iar papa loan Paul II il va

233 Damian Byrne, op. cit. p. 417.

234 Jean-Georges Boeglin, op. cit.
235 Damian Byrne, op. cit.
 144

folosi la 16 octobmrie 1979 in exhortatia apostolica

«Catechesi Tradendae».
Inculturatie desemneaza fenomenul intruparii
credintei in culturile popoarelor. Inculturatia (in-
cultura-re) este un termen nou in documentele oficiale
ale Bisericii Catolice, dar este in acelap timp este un
proces vechi ca p Biserica insdp. “Ruptura dintre
Evanghelie §i cultura a fost considerate ca o drama a
epocii noastre. Henri de Lubac §i Teilhard de Chardin
au cautat sa reconcilieze Evanghelia cu cultura.
Inculturatia este intruparea vietii §i a mesajului cre§tin
intr-o arie culturala concreta”.236
Inculturatia in Apus este un dat eclesial (une
donee ecclesiale) adresat «Bisericilor (catolice)
tinere» din Africa §i Asia, §i are in vedere insertia
socio-locala pe de o parte, iar pe de alta parte o
realizare a credintei creatine, care fund altoita in
culturi diferite, nu poate exista de-a lungul acestui
demers fundamental. “Bisericile orientale - in ceea ce
prive§te acest fenomen - prin trecerea lor prin istorie,
sunt marturii privilegiate a acestei realitati”.237

3. Sensul cuvantului cultura

Tot ceea ce omul rafineaza §i dezvolta in

multiplele sale capacitati spirituale §i corporale se
poate defini drept cultura, pe de o parte. Pe de alta
parte, cultura implica §i efortul de a supune universul
prin cuno§tinta §i munca; cultura poate fi socotita

Jean-Georges Boeglin, La question de la Tradition dans la

theologie catholique contemporaine, Les editions du CERF
Paris, 1998, p. 396.
237 • 1
Fadi Daou, Inculturatia in Orientul Mijlociu: o matrice a
Bisericii locale ?, rev Irenikon, nr. 2/ 2001, p. 204.
 145

umanismul vietii sociale, al vietii de familie, al starii

civile, a marilor experience spirituale, aspiratii majore
care servesc progresului in conformitate cu datul
revelat.
Cultura nu poate face abstractie de aspectul
istoric $i social; cuvantul cultura prinde aspect
sociologic §i etnologic, numai a§a putem vorbi despre
pluralitatea culturilor. “Intalnirea dintre Hristos §i
cultura Vechiului Testament pune in evidenta doua
lucruri. Pe de o parte, prin faptul ca intruparii Lui ca
om, Hristos a asumat cultura neamului din care s-a
nascut. Prin aceasta, Hristos a pus in evidenta
valoarea indiscutabila a culturii locale sau nationale
pentru mantuire. O mantuire care face abstractie de
contextul cultural local dat de o mantuire spiritualists
care pierde contactul cu realitatea §i dobande§te
caracter abstract §i iluzoriu. Prin calitatea Sa de Om
adevarat, Hristos s-a legat indisolubil de cultura
neamului Sau. Pe de alta parte insa, Hristos n-a fost
doar Om adevarat, a fost §i Dumnezeu adevarat, §i
datorita acestui fapt El n-a ramas prizonierul culturii
in care s-a nascut ca Om, ci a transfigurat aceasta
cultura prin puterea Dumnezeirii Sale, prin Crucea
Sa. Predica de pe munte reprezinta exemplul concret
prin care Hristos a interiorizat §i transfigurat Legea §i
cultura Vechiului Testament) Mat. 5, 43-45) .
Stilurile diferite de viata (munca, exprimare,
practica religioasa, conduita, legiferare, arta,
cultivarea frumosului), toate constituie patrimoniul
propriu al comunitatii umane, mijlocul de determinare
istorica in care a fost a§ezat omul cu ratiunea sa.238

238 Pr. prof. dr. D. Popescu, Hristos $i misiunea Bisericii in

societatea contemporana, in vol. Hristos-Biserica-Societate, Ed.
Inst. Bibl. §i deM is. al B. O. R .,B uc. 1998, p. 11.

10
 146

Inculturalizarea, din aceasta perspective, consta in

aportul specific §i din transformarile vitale, atat
sociale cat §i individuate, de ordin mental, moral,
spiritual, care se va primi prin evanghelizare. Este
u§or de speculat pe seama evanghelizarii. Este foarte
dificil de a lua deciziile concrete. In realitate nu exista
cretinism nepersonificat. Peste tot unde exista,
cre§timsmul este incamat intr-o cultura. Aceasta cere
o mare sensibilitate din parte aceluia care
evanghelizeaza intr-o cultura diferita de a sa.239
Daca cultura, inteleasa ca forma particulars si
dommanta, care tine in lume actuala organizare a
societatii sub impactui rationalitatii §tiintifice §i tehnice,
mculturarea este maniera care in duhul cre§tin se
intrupeaza in comunitatea eclesial-universala, cu scopul
de a disceme §i utiliza toate aporturile culturii
modeme pentru vestirea §i intruparea vitala a
Evangheliei lui Hristos.240
Cuvantul cultura, in sens general, poate
desemna ceea ce este intr-o societate; descopera in
mod esential destinul omului, in schimb
evanghelizarea, lucrare de inspiratie duhovniceasca,
conduce omul spre o noua viata, o viata in Hristos.5
§adar despre raportul Evanghelie-cultura nu se poate
vorbi separat, fara implicatia directa a Bisericii in

^ Damian Byrne, op. cit. p.

“Omul se se transforma
transforma citind
citind astfel Biblia. DacS nu se
transforma, el primejte doar cateva notiuni, cateva cuno5tinte
naturale. Multi citesc Biblia pentru cultura lor general*: spun c*
5tiu c* a existat David, ca a existat Solomon, care a fost istoria
poporului iudeu. O citesc ca pe o carte de istorie. Multi asa-zisi
crestmi nu merg mai departe decat ateii din acest punct de
vedere. Nu ll vad pe Hristos Dumnezeu in Scriptura” M Costa
de Beauregard, op. cit., p. 119.
 147

dialogul ei cu societatea, dialogul exclusiv prin

prisma culturii §i aceasta in duhul Evangheliei.

4. Scopul lucrarii de evanghelizare a culturii

Evanghelizarea culturii, desemneaza actiunea

de a purta originalitatea mesajului evanghelic in
inima mentalitatilor actuale. Are dimensiune
personala §i comunitara §i pune accent pe importanta
ethosului cultural §i pe sinteza dintre credinta, cultura
§i exigenta credintei.24124 Progresul evanghelizam a
fost retinut prin lipsa de apreciere a altor culturi
(pagane).

5. Cultura §i evanghelizarea in Biblie

Revelatia dumnezeiasca traverseaza mai multe

culturi. Universul biblie se afla in mijlocul culturilor
de popoare care inca nu aflasera Calea ce duce la
ve§nicie. Originalitatea acestor culturi consta in faptul
ca prin ele, fiecare om nu este unic in contact cu
contemporanii sai. “Scris in greaca, Noul Testament este
marcat in intregime de un dinamism de inculturalizare,
caci el transpune in cultura iudeo-elenistica mesajul
Palestinian al lui Hsus, manifestand prin aceasta o vointa
clara de a dezlega limitele unui centra cultural
• „ 242
unic .
Cre§tinii nu trebuie sa aiba o atitudme
anticulturala, dar nici sa fie robi ai unei culturi pur

241 Pr. prof. dr. D. Popescu, op. cit. _ .

242 S. Schroder, Evolution de la foi. La Bible, un temoignage
d'aprentissage interculturel, apud Jean-Georges Boeglin, op.
cit., p. 402.
 148

243
umamste . Evanghelia §i cultura pot coexista intr-o
unitate neconfundata §i neamestecata, Evanghelia
fiind mereu deasupra culturii prin originea §i prin
finalitatea ei. Cuvantul nu este niciodata sesizabil in
afara parcursului biblic”.*244 Oricat L-am cauta pe
Hristos in institutiile lume§ti, fie ele §i de caritate, nu-L
vom gasi prezent real §i personal ca in Biserica Sa.
Biserica se extinde in social §i nu invers. Biserica
hristomorfizeaza lumea, Evanghelia cultura §i harul
divin stihiile acestei lumi. “Mantuitorul nu a venit cu
un program social sau economic pentru solutionarea
problemelor economice §i sociale specifice timpului
Sau, ci El ne-a adus o Revelatie religioasa, care sa fie
izvorul nesecat de inspiratie pentru conduita morala a
credincio§ilor din toate timpurile. Hristos a descoperit
credincio^ilor cine este Dumnezeu, pentru ca sa li se
deschida ochii §i sa inteleaga cine sunt ei in§i§i §i in
ce raport sa stea cu sememi lor. El le-a indreptat
credincio§ilor ochii spre cer, ca astfel, cu sufletul
luminat §i transfigurat, sa-§i indrepte apoi privirile
spre pamant §i sa aprecieze lucrurile de aici in lumina

Aceasta situatie se datoreaza unei ideologii crejtine care a

confundat transcendenta lui Dumnezeu cu absenta Sa din creatie
?i a inchis omul in imanenta lumii flindca a separat omul de
Dumnezeu, chiar §i in Hristos. S-a uitat astfel ca esenta
cre?tinismului este inainte de toate persoana divino-umana a lui
Hristos. Datorita iluminismului, omul a reujit sa inregistreze
victorii dincolo de a§teptarile veacului al XVIII-lea, cunoscut ca
secolul luminilor, sa domine natura exterioara prin dezvoltarea
prestigioasa a jtiintei ?i tehnologiei, dar a devenit totodata ?i
sclavul propriilor patimi din fiinta sa, pe care nu le mai poate
controla”, pr. prof. dr. D. Popescu, op. cit., p. 16.
Jean-Georges Boeglin, op. cit., p. 403.
 149

noua adusa de El” 245 Evanghelizarea, Vestea cea

Buna, apare deci ca un dialog intre diferitele culturi.
Evanghelizarea culturii, ca fenomen religios,
este propriu religiei creatine. §i alte religii, sisteme
religioase §i ideologii cauta implantarea unor
concepte religioase in anumite arii culturale
urmarindu-se doar adapt area lor la cerintele sociale.
Sub latura ei cre?tina, evanghelizarea culturii
contine doua elemente: Evanghelia ?i cultura.
Discursul asupra fundamentului hristologic a
raportului Evanghelie-cultura contine:
a. Cuvantul necreat (Ratiunea, Chipul,
Logosul, Fiul, Sinea Tatalui), a asumat,
facandu-se Om, natura umana cu toate
conditiile ei concrete
b. Dumnezeu facandu-Se Om s-a supus
procesului normal de inculturalizare,
proces care face viu pe tot omul din lume
(In. 1, 9)
c. Evanghelizarea nu este angelism, nici
dezumanizare, pentru ca nu s-a intrupat
vreun inger creat de Dumnezeu, §i nici nu
este produsul exclusiv al omului
d. prin evanghelizare, popoarele diferitelor
culturi recunosc binefacerile mantuirii care
da sens plenar Intruparii Logosului in firea
general-umana (aspectul recapitulativ al
mantuirii).
Referindu-se la fenomenul evanghelizarii in
Apus, papa Paul VI spunea: “Acest fenomen, in
Bisericile orientate se gase§te anticipat §i perfect

245 Pr. prof. dr. D. Popescu, Cre$tinismul integral sau doctrina

sociala ortodoxa, in vol. Hristos-Biserica-Societate, Ed. Inst.
Bibl. §i de Mis. al B. O. R., Buc. 1998, p. 21-22.
150

demonstrat in schema pluralista, §i arata ca cercetarile

modeme, tind sa verifice raporturile dintre vestirea
Evangheliei §i civilizatiile umane, intre credinta §i
cultura, gasite ca anticipate in mod semnificativ in
istoria acestor venerabile Biserici, de elaborari
conceptuale §i de forme concret ordonate in acest
binom dintre unitate §i diversitate”.246
Din punctul de vedere al apusenilor catolici,
unitatea in diversitate este corespondentul oriental
pentru inculturatia occidentals

6. O originala evanghelizare a culturii

Evanghelizarea culturii, de§i este o notiune

teologica relativ noua, exprima in acela§i timp o
realitate veche in cretinism §i, coextensiva istoriei de
mantuire a lumii, este chiar aceasta istorie in acte.
“Din punctul de vedere a reflexiei teologice, analogia
intre inculturatie §i Intruparea Verbului se impune.
Multiplicitatea culturilor in care mesajul biblic a fost
exprimat pune bine in lumina libertatea Cuvantului
lui Dumnezeu care se inscrie intr-o succesiune
istorica a culturii, care se intrepatrund unele cu altele.
intruparea Cuvantului, ca paradigma a
inculturalizarii, este traducerea teologica cea mai
putemica a inradacinarii antropologice in Traditie”.247
Dupa cartea Faptele Apostolilor cunoa§tem
extensiunea Evangheliei in afara cadrelor teritoriale a

246 Papa Paul VI, «Unite essentielle de I'Eglise dans la diversite

de ses expresions», Discours du pape Paul VI aux participants a
la celebration du IVe centenaire du College pontifical grec, 30
avril, 1977, dans: OR, 17, mai 1977, p. 4, apud, Fadi Daou, op.
cit., p. 204.
247 Jean-Georges Boeglin, op. cit., p. 404.
 151

Ierusalimului. Violenta persecutiei contra Bisericii

din Ierusalim i-a impra?tiat pe apostoli pana in
Samaria §i Iudeea (Fapt. 8, 1), Fenicia, Cipru,
Antiohia (Fapt. 11, 19). Vestea cea bund a fost astfel
data iudeilor §i celorlalti locuitori din aceste regiuni.
In anul 37 d. Hr., Biserica din Antiohia e constituita,
§i pentru prima data adeptii noii religii s-au numit
cre§tini (Fapt. 11, 26).
Propovaduirea Evangheliei in aceasta perioada
nu a fost propriu-zis evanghelizare in sensul strict al
cuvantului, ci vestea mortii §i Invierii lui Hristos
pentru mantuirea tuturor. “Hristos a dat un raspuns
nou culturii Sale. Noutatea nu rezida in totala Sa A

adecvare la vointa lui Dumnezeu. Altfel zis, ceea ce II

caracterizeaza pe Iisus, este totala Sa libertate intr-o
cultura”.248
Kerigma devine inima discursurilor ?i
predicilor din Faptele Apostolilor §i astfel anterioara
determinatilor culturale, permanent facandu-se
eforturi de adaptare (Fapt. 17, 22-34) fata de
destinatari, efort esential in cadrul operei misionare
tocmai pentru a scoate in relief persoana divino-
umana a Mantuitorului §i de a facilita in acela§i timp
intelegerea misterului Sau pascal.
Aceasta bund vestire poarta marturia directa a
apostolilor §i a celor care au fost contemporani cu
evenimentul. Kerigma a precedat scrierile
Evangheliei §i a altor carti neo-testamentare, a fost
fondata pe credinta in prezenta activa a Duhului
Sfant, dat de Hristos cel inviat pentru fiecare
credincios. “Viata cre§tina §i expresia credintei sunt,
in acest stadiu, baze pentru spontaneitatea

248
Ibidem, p. 402.
152

credincio§ilor §i deschidere spre chemarile Duhului

(Fapt. 13, 2; 15, 28; 16, 6-10)”.249
Kerigma apostolica urmarea savar§irea §i
receptarea Tainei Botezului §i a Euharistiei in cadrul
comunitatilor locale. Receptarea lor tinea de tactul
apostolilor de a se adapta situatiilor concrete. “Ei
(apostolii) se conformau uzajelor locale pentru
hainele, mancarea §i maniera de a trai, manifestand in
toate legile extraordinare §i adevarurile paradoxale
modelul «republicii lor spirituale.»”250
In Epistola catre Diognet, autorul necunoscut
din secolul III, relateaza in paginile adevaratei perle a
literaturii creatine post apostolice, adaptabilitatea
vietii autentic creatine penetrata profund de Duhul
kerigmatic la situatia culturala concreta a diferitelor
popoare in mijlocul carora traiau cre§tinii. “Cre§tinii
nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin pamantul
pe care traiesc, nici prin limba, nici prin
imbracaminte. Nu locuiesc in ora§e ale lor, nici nu se
folosesc de o limba deosebita, nici nu due o viata
straina...locuiesc in ora$e grece$ti $i barb are, cum
le-a venit soarta fiecaruia; urmeaza obiceiurile
ba§tina§ilor §i in imbracaminte §i in hrana §i in
celalalt fel de viata, dar arata o vietuire minunata §i
recunoscuta de toti ca nemaivazuta. Locuiesc in tarile
in care s-au nascut, dar ca strainii; orice tara straina
le e patrie, §i orice patrie le e tara straina”251.
Sub aceasta baza s-au format primele
comunitati creatine, in ansamblul regiunii Orient-
Mijlociu, ca dealtfel peste tot. Progresiv, aceasta

249 Fadi Daou, op. cit., p. 206.

250 Ibidem, p. 207.
~51 Epistola catre Diognet, P. S. B. vol. I, trad. pr. D. Fecioru,
Ed. Inst. Bibl. §i de Mis. al B. O. R., Buc. 1979, p. 339-340.
 153

Biserica s-a dezvoltat dand na§tere altor comunitati

gratie activitatii misionare a membrilor §i credintei lor
exprimata in fapte. “Kerigma na§te Biserici locale.
Tot Noul Testament este marturia acestui fapt”.252253La
fel, prin analogic cu expresia ioaneica «Cuvantul S-a
facut trup» (In. 1, 14), gratie actiunii Duhului §i a lui
«DA» al Mariei, putem scrie «credinta s-a facut
cultura», gratie actiunii Duhului §i a contributiei
oamenilor care L-au recunoscut. Aceasta este ceea ce
noi numim «evanghelizare originala».

7. Kerigma apostolica §i credinta

comunitatilor primare.

a. Hristologia Sfantului Apostol Pavel

Prima tema o constituie filiatia divina ce

apartine lui Iisus Hristos in plenitudine §i este
comunicata prin El tuturor credincio§ilor prin
participare la suferinta §i la moartea Sa (epistolele
catre Galateni §i Romani).
Putem spune ca Epistola catre Romani este
dominata (in special in sectiunea centrala, consacrata
situatiei omului dinaintea venirii lui Hristos §i dupa
incorporarea in El) de aceasta notiune de filiatie
proprie lui Esus, Rom. (8, 12-17; 8, 29). Introducerea
acestei epistole nu ne vorbe§te despre doua naturi, ci
de doua situatii ontologice (dinaintea Intruparii §i
dupa Inviere) Rom. 1, 1-4. Epistola catre Galateni
face referire atat la raportul filiatiei dintre Fiul
intrupat §i Tatal, dar §i intre Tatal §i omul restaurat,

252 J. M. R. Tillard, L'Eglise locale, Ecclesiologie de communion

et catholicite, Les editions du CERF, Paris, 1995, Cogitatio
Fidei, 191, p. 38.
253 Fadi Daou, op. cit., p. 207.
154

Gal. 2, 20; 4, 4. Hristos este Adam cel Nou, cu fire

umana indumnezeita, Col. 2, 9; Efes. 1, 3-10; Rom. 9,
5, Tit 2, 13.
A doua tema a hristologiei pauline o constituie
existenta Fiului lui Dumnezeu din veci din §i cu Fatal.
Hristos este §i Om nascut in timp §i simultan Fiul
etem al lui Dumnezeu, era, exista inainte de a se face
Om, Filip. 2, 6-11.
Interpretarea mult mai naturala a acestui pasaj
este urmatoarea: Cel care exista sub un mod divin n-a
vrut sa conserve in chip gelos conditia Sa intr-o
placere egoista. A imbrati§at conditia chenozei (II
Cor. 8, 9). Pentru chenoza se folose§te participiul
«labon » ceea ce inseamna ca devenind Om, Hristos
preexista, era sub model (ipostas) divin. Existenta Sa
umana nu poate exprima existenta ca Fiu in Treime
inainte de a fi lumea, ci doar o forma de manifestare
iconomica a ei.
Chenoza defme§te asimilarea, asumarea §i nu
eliminarea existentei calitatii de Fiu din veci. Chenoza
totala (in sensul renuntarii cu totul la Dumnezeire) o
invata protestantismul incepand cu Luther. Existenta lui
Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu-Tatal inainte de a fi
lumea afirma concret misiunea Sa.
A treia tema a hristologiei pauline o constituie
demnitatea imparateasca a lui Iisus, apelativul de
Domn pe care il atribuie fara retinere Mantuitorului.
Este numit Domn de catre comunitatea
ierusalimiteana credincioasa, imediat dupa Invierea
Sa, Fapt. 2, 36. Pavel II nume§te Iisus Hristos §i
Domn (Yahve) pentru iudei. Este Domnul §i
Salvatorul comunitatii, aceste expresii pauline
fiindu-i atribuite in mod expres Cuvantului facut Om.
 155

b. Hristologia Sfantului loan Teologul.

invatatura despre Intruparea Logosului in
Iisus Hristos §i existenta Lui din veci din
Tatal

Existenta Fiului din veci din Tatal este in mod

expres invatata §i subliniata in Prologul Evangheliei a
IV-a. In acest text este clara problema existentei
Logosului inaintea Intruparii, chiar inaintea creatiei.
El este in Dumnezeu sau intors catre
Dumnezeu. Aceasta, despre care s-a zis Cuvantul S-a
facut trup - noi am vazut, este o referinta foarte clara
la marturia ucenicilor. Ceea ce au vazut ei este un
Dumnezeu-Om, Iisus din Nazaret, dar, trecand peste
gesturile Sale, cuvintele Sale §i peste Invierea Sa, ei
au vazut §i slava Sa, aceasta slava prin care, Fiul unic
plin de har fi de adevar, §tie (§i ca Om) ca vine de la
Tatal. Toata Evanghelia a IV-a se arata ca o
dezvoltare a acestei marturii In. 20, 30-31 (Sfantul
loan Evanghelistul face apel la marturia experientelor
§i in I In. 1, 1).
Existenta Fiului din veci din Tatal este clar
afirmata de mai multe ori in Evanghelia dupa loan. Sa
notam in mod particular afirmatia: Eu sunt mai
inainte de a fi fast Avraam (In. 8, 58), o afirmatie
explicita a faptului ca Fiul exista din veci din Tatal,
prin raportarea la patriarhul Avraam care a fost un
simplu om.
 156

Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos este Fiul

ve§nic prezent ca intrupat §i care lucreaza in lume:
“Iisus pe care loan ni-L prezinta este in chip
manifestant, dotat cu forta personalitatii umane. Dar
in acest timp El are cu Tatal, Tatal Sau, relatii
interpersonale, care se situeaza intr-un plan supra-
uman, etem”.254
Misiunea Fiului unic §i Intruparea Sa sunt o
singura lucrare, §i nu e mai putin adevarat ca persoana
lui Hristos este divino-umana §i ca s-a impus din ce in
ce mai mult sub dublu aspect. In masura in care
credinta ca§tiga cuno§tinta, in aceea§i masura Hristos
prezinta mereu credincio§ilor originea Sa cereasca §i
pamanteasca.

c. Iisus Hristos comunica credincio§ilo

filiatia divina

Aceasta tema este in aceea§i masura §i

ioaneica §i paulina.
Pentru Sfantul Apostol Pavel, Iisus este
primul nascut dintre frati, care au devenit cu El §i prin
El fii adoptivi ai Parintelui ceresc. Pentru loan
Evanghelistul termenul de fiu este rezervat lui
Hristos, cu aceasta clarificare exclusiva Iisus este
Fiul-Unul-Nascut (monogenitus), iar altceva sunt
copii lui Dumnezeu care sunt in adevar I In. 3, 1.

8. Marturisirile creatine din epoca primara

Credinta primei comunitati cre§tine este de o

importanta capitala. Credinta comunitatii actuale

254
Jean- Herve Nicolas, op. cit., p. 278.
 157

poate sa nu mai fie autentica, in masura in care nu

este pe linia apostolicitatii Bisericii Primare.
Oscar Cullmann255 a studiat formele de
confesiune in care se exprima aceasta credinta
primara. “lata aici principalele concluzii: o prima
concluzie care importa pentru a cunoa§te samburele
dogmatic a tuturor marturiilor cre§tine, se impune:
punctul de plecare §i centrul credintei creatine este
Hristos”.256 Filiatia divina in Iisus Hristos este
ridicarea demnitatii de Kyrios prin biruinta asupra
mortii §i prin Inviere, cele doua elemente esentiale ale
credintei secolului H Elementul original care va fi
accentuat nu e filiatia divina - care ramane sa fie
explicate in baza lui Kyrios inviat, ci originea Lui
dumnezeiasca (tema specified secolului I, teologia
filiatiei se va dezvolta mai tarziu).
Cre§tinismul primar se axa pe marturia
principalelor acte ale mantuirii obiective: Intrupare,
Patimi §i moarte, inviere, Inaltare ?i §ederea de-a
dreapta Tatalui. Samburele dogmatic §i istoric al
marturisirii de credinta Kyrios Hristos einai, se
bazeaza pe marturia ca Mantuitorul imparate§te §i in
prezent asupra intregului Univers, ca I-a fost data
toata puterea in cer §i pe pamant (Mat. 28, 18).
Primii cre§tini marturiseau ca Hristos este
Domnul, §i declaratiile precise ca ne-a mantuit
obiectiv prin cele patru acte importante (pogorare §i
Intrupare, patimire §i moarte, Inviere, Inaltare §i
§edere de-a dreapta Tatalui ceresc). Aceste marturii le
vom regasi in Crezul niceeo-constantinopolitan cu
aproape doua sute de ani mai tarziu.

255 Oscar Cullmann, Les Premieres Confessions de fo i

Chretiennes, Paris, 1948.
256 Ibidem, p. 279.
158

Invierea §i Inaltarea la cer ne-au daruit

calitatea de fii ai lui Dumnezeu, §i posibilitatea
indumnezeirii firii create.

9. Pluralitatea culturala §i eclesiala

Enumerarea de catre Sfantul Luca a

reprezentantilor diferitelor popoare prezente la
Ierusalim in ziua Rusaliilor, zi de na§tere a Bisericii,
ne vedem in fata unei realitatii fundamental multiple
(Fapt. 2, 9-11). Orientul, care a fost cadrul original al
Bisericii in devenire, se releva marcat de o pluralitate
culturala fundamentals. “§tim ca in acea perioada §i
Antiohia, central provinciei romane din Siria, era o
cetate vasta cu o jumatate de milion de sirieni,
iudei, greci §i romani”.257 Biserica Antiohiei s-a
nascut sub semnul pluralitatii ?i vocatiei bimilenare
care n-a oprit-o de a exista in pluralitatea culturala
§i lingvistica.
§i elementul grec a avut un rol determinant
in viata Bisericii primelor secole. El a dat limba
neo-testamentara, limbajul sinoadelor ecumenice, a
gandirii Sfintilor Parinti, cat §i o parte din
expresiile liturgice. A§a s-a putut impune §i in
planul cultural §i lingvistic oriental. Elenismul a
favorizat, incurajat §i determinat prin efect contrar,
dezvoltarea limbilor §i culturilor nationale. De
exemplu, Egiptul a dezvoltat liturghia copta,
Mesopotamia dialectul aramean §i teologia siriaca a
celui din Edessa. “In Etiopia, in Armenia §i in
Georgia, conversatia din cre§tinism a provocat

257 P. Rondot, Les Chretiens d'Orient, Paris, Ed. Peyronnet &

Cie, 1995, p. 39.
 159

aparitia literaturilor in limbile acestor tari, care au

inceput prin creatia calugarilor din ultimele doua, a
alfabetelor, permitand scrierile §i actiunea de a face
ele insele limbi literare”.258
Prin aceasta diversitate lingvistica §i
culturala se intelege in mod natural domeniul
religios. De la o regiune la alta, de la un popor la
altul, locuind in aceea§i regiune, s-au constituit in
cadrul comunitatilor uzaje liturgice, moduri de
organizare, §coli de gandire atat de distincte §i
afirmate ca s-au inradacinat in traditiile culturale
diferite §i li s-a dat ocazia de afirmare fata de
marile probleme politice ale regiunilor respective,
de pilda, fata de per§i sau bizantini in cazul
Armeniei §i nu numai. A§a s-a manifestat
identitatea proprie.
Evanghelizarea primara incepe intr-un cadru
oriental multicultural §i care constituie «matricea
Bisericilor locale», na§te expresii liturgice §i
teologice proprii, de certa autonomie eclesiala.
Vechea organizare a sistemului patriarhal i§i
gase§te aici radacinile istorice §i fundamental-
teologice. Cand primul sinod de la Niceea a definit
organizarea Bisericii §i a pus in canonul 6 bazele
sistemului patriarhal, a apreciat ca nu face altceva
decat sa consacre acest lucru unei traditii mai vechi.
Bisericile locale primare incep sa se
implementeze in realitatile umane ale regiunii,
primesc caracterul particular. Pluralismul original
al Bisericii s-a nascut in Orient, ca rod al
evanghelizarii. “Recentele acorduri hristologice
incheiate intre Roma §i diferitele Biserici Ortodoxe
orientale se indreapta bine spre legitimitatea acestui
258
Fadi Daou, op. cit., p. 209.
160

pluralism cultural §i spre consecventele diferitelor

nivele ale vietii Bisericilor locale”. 25^
Rugaciunea liturgica*260 §i personala, in
cadrul evanghelizarii permanente din viata noastra,
sunt o urmare a contemplarii cuvintelor lui
Dumnezeu. Noi suntem foarte con§tienti de
adevarul continut in aceste cuvinte: Fara Mine nu
puteti face nimic, cu Mine puteti face totul. Fara o
viata de rugaciune nu putem sa ne pregatim in
vederea predicarii intr-o lume secularizata pentru
care Evanghelia este o nebunie.261

Ibidem, p. 210.
260 Yves Congar, m lucrarea sa Appeles a la liberte, p. 3, insista
asupra afirmatiei conform careia studiul teologiei trebuie sa fie
inseparabil de slujirea liturgica: Pour moi, les deux sont une
meme chose.
261 Damian Byrne, op. cit.
 161

IX. N oua evanghelizare sau misiunea Bisericii in

epoca post-moderna

Bilantul activitatii misionare a Bisericii la

inceputul mileniului III pune in evidenta doua stari de
fapt: una face dovada ca misiunea in numele Bisericii
lui Iisus Hristos, in ultimele doua secole, a schimbat
fata lumii §i a creat un umanism cre$tin inradacinat nu
numai in viata indivizilor ci §i in structurile
popoarelor din lumea intreaga. Ea a adus la viata
nenumarate fiinte umane, a eliberat captivi §i a redat
umanitatii demnitatea cu care Dumnezeu a incununat-o
de la creatie. Misiunea aceasta urmare§te inca buna
lucrare in toate teritoriile lumii, teritorii in care
numele lui Iisus Hristos nu este inca cunoscut.
A doua constatare este ingrijoratoare. In tarile
cunoscute ca fiind cre§tine, inca de la inceputul
istoriei lor, unde viata societatii numita post-moderna
tine din ce in ce mai mult de o noua paradigma a
existentei, marea majoritate a barbatilor §i femeilor
modeme nu mai doresc sensul mesajului lui Iisus
Hristos, mesaj care le parvine prin intermediul
Bisericii din care fac parte nominal. Modul lor de
viata a fost brusc schimbat, exigentele vietii cotidiene
nu mai au de a face in nici un fel cu ceea ce invata
Mantuitorul §i cu ceea ce propovaduie§te Biserica.
Aceasta este realitatea din intreaga Europa §i
mai ales in Occidentul marilor metropole in care viata
este regizata de alte valori decat cele transmise prin
Evanghelie.

11
 268

“ele au con§tiinta ca dumnezeii, nu sunt

Dumnezeu”.405
Prin monolatria care i-a fost prescrisa, Israel
apare ca un popor particular Tntre celelalte popoare,
particular in mod supranatural. Singularitatea sa ii
confera o misiune universal! Anacronic am putea
compara particularismul lui Israel cu universalismul
catolic.
Monoteismul lui Israel are rol unic in istoria
mantuirii, atesta profunzimea spirituala a realitatilor
istorice §i desfa§urarea istorica a realitatilor spirituale.
Israel este in fiecare moment al istoriei sale, marturie
veridica a unui universalism centrat. Plinirea vremii
nu-1 va ocoli, dar il va asuma §i-l va purta spre un
punctul incandescent al monoteismului cre§tin (Mat
7, 13-14; In. 10, 7).
Poporul in particularismul national, popor
ales, se prezinta ca anticipare simbolica, ca sacrament
a Cetatii cere§ti in care Biserica se desavar§e§te.
Lectura literals §i spirituala a Vechiului Testament se
afla totdeauna in lumina Scripturii Noului Testament.
Aceasta ne permite sa citim in ea despre pregStirea §i
simbolul a ceea ce se va realiza la plinirea vremii
(Gal. 4, 4).
Scripturile Vechiului LegSmant urea, intr-
adevar, spre tensiunea dintre particular §i universal
care i§i gase§te lini§tea, rezolutia, in Hristos, §i care
traverseaza istoria lui Israel (tensiunea mesianica).
Vocatia lui Israel nu e particulars in sens strict pentru
ca in binecuvantarea lui Avraam, genealogia fiilor lui
Noe (Fac. 11, 10-26), etc. in chemarea lui Avraam
(Fac. 12, 1), Dumnezeu se arata ca Salvatorul lumii

J. Ratzinger, Le Christ, la fo i et le defi des cultures, dans

Doc. Cath. 2120 (92, 1995) 706.
 269

intregi - Yahve - (Fac.l, 11, 9) care a eliberat pe

Israel din Egipt prin mana lui Moise, Dumnezeu care
anunta prin profet ca Israel va ramane poporul Sau
(Is. 45, 1, 4-6).
h. Misiunea lui Mesia
In vremea Noului Legamant (Ier. 31, 31-34)
profetul anunta ca inimile evreilor vor fi circumscrise
in mod spiritual §i purificate printr-o actiune divina
care va reinnoi mult mai intim umanitatea intreaga.
Aceasta pentru ca misiunea Slujitorului lui Yahve nu
va consta doar in descoperirea Sinelui in fata evreilor,
ci §i de a face lumina intre Neamuri, pentru a anunta
Poporul, §i prin el Neamurile, despre mantuirea ?i
iertarea obtinuta prin patimile §i moartea celui Drept
(Ps. 22, 23-32; Is. 49, 6; 52, 13; 53, 1).
Aceasta misiune salvatoare indreptata §i catre
popoarele pagane pregate§te inca din Vechiul
Testament, figura aceea a lui Hristos §i a Bisericii in
care este locul istoric, spiritual, soterilogic §i
eshatologic al tuturor oamenilor de pe pamant.
Misiunea lui Hristos nu veste§te disparitia lui Israel in
vremea Noului Legamant (Ier. 31, 35-37; Rom. 9,
11). Realitatea lui Israel va fi mereu, este deja o
realitate spirituala, realitatea mantuirii ce se
descopera intr-un loc istoric din Israel (Lc. 1, 26).
Israel va fi pentru totdeauna slujitorul §i marturia unei
misiuni particulare inscrisa ja m repetare in
dinamismul planului mantuitor universal.
Misiunea lui Mesia va tine de formele istorice
diferite, in fonctie de diferitele momente §i etape ale
mantuirii §i a raspandirii ei in lume, §i de raspunsul pe
care Israel il da, §i pe care il dau Lui neamurile, dar
misiunea lui Israel anunta §i pregate§te mereu
270

misiunea lui Hristos §i a Bisericii §i desfa§urarea sa in

plenitudinea vremii.
Accesul lui Israel §i a Neamurilor la mantuire
a intrat intr-o realitate a credintei istorice §i spirituale.
Istoria §i Duhul sunt unice in Istoria sfanta a lui
Israel, ele sunt deci in istoria universala, caci Israel
marturise§te ca a fost calauzit de Yahve. Istoria
Neamurilor are, la fel, o spiritualitate profunda; insa
pentru ea, in locul istoriei lui Israel realitatile
spirituale au aparut in devenire. De altfel, Neamurile
- go'im - nu semnifica idolatrii, ci ne-iudeii. Chiar
daca Neamurile, ca Israel insu§i, sunt reduse de
frumusetea creatiei, ele pot sa se schimbe in
cunoa§terea adevaratului Dumnezeu, impotriva
cultului idolilor (Rom. 1, 18-23), pot sa renunte la
idoli §i sa marturiseasca credinta lor in Dumnezeul lui
Israel (II Rg. 5, 15; Dan. 3, 95-97). A§a ca Biblia,
care contine Revelatia mantuirii, contine la fel, in
maniera sa, intreaga istorie a lumii (Is. 60, 5), pe
popoarele care vor gusta din comorile spirituale, din
fructele istoriei din cele mai bune.
Israel, in sine, nu avea o viziune despre
Neamuri, de§i detinea revelatia vechi-testamentara.
De-a lungul istoriei sale a intrat accidental in dialog
cu cei de alte credinte, chiar daca profetii anticipasera
contactul cu alte religii in vederea mantuirii intregii
umanitati (Is. 19, 23-25).
Biblia atesta in insa§i litera sa, in special in
cartile intelepciunii, ospitalitatea universala cu care se
$i incheie canonul ebraic al Bibliei. Bogatia spirituala
pe care Israel o aducea popoarelor in interiorul
propriului lor drum istorie §i spiritual, este o realitate
adeseori afirmata de ele insele.
 271

Biblia invatS deci ca neamurile §i Israel se

indreaptS solidar spre o adevSratS viatS spirituals a
istoriei umane in interiorul unui plan divin unic al
mantuirii; ele ne pregStesc astfel in a intelege
misiunea Bisericii. Biserica pregSte?te §i aratS ca
toatS creatia, din Vechiul Testament care este
restauratS de mesia §i manifestata prin Duhul la
plinirea vremurilor este deja in tensiunea
eshatologicS, este acest Popor unde Israel §i
Neamurile se indreapta deja impreuna spre unitatea
umanitStii.
Biserica are misiunea de a mSrturisi opera
mantuitoare §i indumnezeitoare a lui Mesia §i a
Duhului SSu. “Sfantul Pavel observS ca nu toti cei din
Israel sunt §i israeliti, ca numai rama§ita se va
mantui, ca Israel cauta mantuirea din faptele Legii
(Romani 9), dar ca nu au totu§i nici o justificare (cf.
Romani 10); dar Dumnezeu nu a lepadat poporul Sau,
ci mai exista o rama§ita aleasa prin har (Romani 11,
5). In cele din urma, Sfantul Apostol Pavel
nadajduie§te ca va trezi gelozia lui Israel pentru
infierea neamurilor de catre Dumnezeu: caci puternic
este Dumnezeu sa-i altoiasca iara§i (Romani 11, 23).
El este gata sa puna in discutie propria sa mantuire
pentru intoarcerea poporului Israel. Aceasta tema a lui
Israel este, intr-un anume sens, inseparabila de
problema eclesiologiei. Intr-adevar, eclesiologia
considera Biserica drept noul popor, in raport cu un
popor pe care Dumnezeu 1-a ales §i 1-a marcat cu
tandretea §i cu dragostea Sa. Dar Dumnezeu nu-$i
reneaga promisiunile. Problema evreiasca este deci de
esenta religioasa §i, in raport cu toate celelalte religii
necre§tine, religia iudaica are o natura particulars §i
unicS- Dar panS la sfar§itul veacurilor, alegerea
 272

poporului iudeu este functionala, adica ea este

instrumental iconomiei divine, ea este in mtregine
orientata spre propria implinire in taina venirii intru
slava a lui Hristos”406.
Prin dialogul cu Israel §i Neamurile, care inca
nu cred in Hristos, Biserica - de-a lungul istoriei sale -
se deschide primirii lor cu bunatate, §i le socote§te
capabile de dobandirea comorilor cere§ti (Is. 60, 5).
Prin Biserica Neamurile se convertesc la
Hristos, se bucura deja de cega ce Israel a crezut (Is.
53, 1), §i pot intra in plenitudinea mo§tenirii promise.
Prin misiunea universala a Bisericii se atesta §i se
traie§te recapitalarea in Hristos a comorilor spiritaale
ale lui Israel. In Biserica Israel §i Neamurile urea deja
impreuna in pelerinajul catre Ierusalimul ceresc (Is. 2,
2). In ritmul istoriei universale, in intregime atinsa
de Duhul lui Dumnezeu, misiunea Bisericii atesta ca
umanitatea in intregime este deja indreptata catre
venirea slavei lui Mesia §i catre consumarea tutaror
celorlalte in Dumnezeu, catre ziua fara de apus unde
Yahve vafi unic §i Numele Sau unic (Zah. 14, 9)”.407

407Pr'prof’ dr' Boris Bobrinsk°y> °P- cit-. p- 70-71.

Antoine Guggenheim, op. cit., p. 425.
 ■

273

i. Saracul Torei ?i al Evangheliei408

Saracul constituie figura spirituals a lui Elu
(Eli). Pentru a intelege misiunea Bisericii trebuie
aratat ca Dumnezeu este o alta dimensiune a misiunii
lui Israel. Alegerea lui Israel este insotita de o
consecinta imediata: detine in el toata umanitatea.
Aceasta alegere poate fi §i ceva negativ §i orgolios
din partea lui Israel, unde sunt cuprinse §i neamurile
puse in contact cu Israel sau cu Biserica, lucru bine
cunoscut.
Biblia atesta in fiecare epoca istoria specifics
ei.”Nimeni nu poate sa sustina ca Vechiul Testament,

408 Ca saraci erau considerate popoarele de alta religie care nu

au ajuns in contact cu Revelatia lui Israel. Evanghelia lui Hristos
face, in schimb, aluzie la ambele categorii de saraci: cei cu duhul
(Mat. 5, 3) ?i saraci in adevaratul sens al cuvantului (Lc. 6, 20).
“Relatia dintre vestirea Tmparatiei lui Dumnezeu §i saraci, care
reprezinta marea majoritate a locuitorilor §i natiunilor
pamantului §i, in acela§i timp, cea mai importanta categoiie de
barbati §i femei, lipsita de credinta in Hristos, este o problema
noua §i controversata in teologia misionara de azi. Bisericile inca
nu pot sa raspundS cu un singur glas la intrebarea: Cine sunt
saracii astazi?, deoarece criteriile de a identifica formele de
saracie sunt foarte diferite, biblice sau sociologice. Teologia
eliberarii, elaboratS de cre§tinii angajati in etica politica din
America Latina, sustine ca, in perspectiva Revelatiei biblice
despre imparatie, Dumnezeu are o preferinta pentru saraci,
deoarece, in Iis’us Hristos, El insu§i S-a identificat cu cei Hpsiti,
trijti §i oprimati. Exista un parti pris a lui Hristos pentru saracii
pamantului. Lor le este fagaduita imparatia lui Dumnezeu.
Judecata lui Dumnezeu vine ca o binecuvantare in favoarea
saracilor. Pentru saraci judecata este tocmai certitudinea ca
Dumnezeu este cu ei §i pentru ei, pentru cei bogati, ea inseamna
un verdict aspru de condamnare. Ambele categorii, cei
deposedati de altii §i cei ce deposedeaza pe altii, stau sub aceea§i
judecata: unora ’le da capacitatea de a spera §i a lupta contra
aservirii, altora le inspira pocainta §i renuntare”, pr. prof. dr. I.
Bria, Curs Misiologie $i Ecumenism, Geneva, p. 38.
274

adica Biblia evreilor, nu ramane element organic §i de

neinlaturat al traditiei creatine, cum a fost, de altfel, §i
pentru scriitorii cartilor Noului Testament.
Respingerea lui Iisus Hristos de catre iudaism nu a
modificat pozitia cre§tinismului fata de Vechiul
Testament, care ramane izvorul principal al credintei
pentru iudaism, pana astazi. Totu§i, respingerea lui
Iisus Hristos de catre iudaism a determinat §i
modificarea interpretarii Vechiului Testament”.409
Israel §i Neamurile trebuie intelese ca pentru
Dumnezeu §i Biblie, alese §i nu excluse, dar incluse
in acela§i timp, ceea ce s-a afirmat prin alegerea lui
Avraam (Fac. 12, 3) ca Parinte al popoarelor.
“Unitatea trupului mistic, unitate supranaturala,
presupune o prima unitate naturala, unitatea neamului
omenesc”.410
Alegerea lui Israel este raspunsul paradoxal
dat lui Dumnezeu, e spartura introdusa in aceasta
unitate prin pacat §i prin toate excluderile care au
rezultat. Excluderea, in particular excluderea sociala,
este deci inversul alegerii. Ea are acelea§i efecte.
Excluderea este figura spirituala a lui Elu(i),
descopera semnificatia excluderii sociale. A exclude
pe om, care are chipul lui Dumnezeu, inseamna a-1
exclude pe Dumnezeu Creatorul sau.
Alegerea lui Israel duce la excluderea
universala a celor saraci411, inima dramei mantuirii.
Aceasta este ceea ce exprima legea fondand dreptul
saracilor in Israel de a respecta transcendenta lui
Dumnezeu. Aveau chiar §i o curte proprie la Templul

409 1. P. S. dr. Damaskinos Papandreou, op. cit., p. 276.

410 Henri de Lubac, Catholicisme..., p. 83
411 “Saraci sunt cei ce se tem §i tremura de poruncile lui
Dumnezeu”, Sfantul loan Gura de Aur, op. cit., p. 174.
din Ierusalim, curtea saracilor, identica cu cea a
strainilor, cu cea a paganilor (Deut. 10, 17-19).
Profetia pelerinajului eshatologic a
Neamurilor la Ierusalim trebuie sa fie completat cu
noua perspective eshatologica a Scripturii care este
Judecatorul. El va restabili dreptul de exclus
intemeind Imparatia Sa. Saracul Lazar din Evanghelie
nu a avut alt motiv de a fi primit in sanul lui Avraam
decat acela ca a fost total exclus din relatia ontologiei
umane, dar a primit bogatia cereasca (Lc. 16, 19-31).
“in dialogul mantuirii, saracii se evanghelizeaza prin
ceea ce sunt ei. Saracii sunt misionarii iubirii. in ziua
judecatii neamurilor, Fiul Omului se va revela in mod
glorios celor care nu L-au cunoscut, §i nu L-au
intalnitintrecei mai mici (Mat. 25, 31-46)” 412
Referitor la dialogul cu iudeii, un invatat rabin
spunea ca: “gandurile Creatorului lumii nu pot sa fie
cemute de catre om, caci voile Sale nu sunt ca ale
noastre, §i gandurile sale, nu sunt ca gandurile
noastre'. Tot ce a tratat Iisus din Nazaret §i Mahomed
s-a produs in scopul de a pregati voia lui Mesia §i de a
ameliora lumea in scopul in care ea sluje§te
Domnului”.413
Nu totdeauna lumea a slujit lui Dumnezeu §i
vietii. Pomenim aici doar de crizele diavolului
petrecute intre cre§tini §i iudei (exterminarile naziste,
holocaustul, nazismul rasist in timpul caruia au murit
6 milioane de evrei numai in Europa), dar §i razboiul
de 7 zile din Israel. Cu toate acestea este vie marturia
lui Martin Buber care - evreu fiind - a spus: “in
tineretea mea eu am vazut in Hristos pe fratele meu

412 A n to in e
G u g g e n h e im , op. cit., p. 427.
413 M osche Ben Maymon (Maimonide 1135-1204), apud Jean-
Claude Basset, op. cit., p. 387.
 276

mai mare. Ca cre§tinismul 1-a considerat §i il

considera ca Dumnezeu §i Salvator, imi este mereu
aparut ca un fapt mai mult sau mai putin
important” 414
Cand vom ajunge sa supunem interesul
personal celui general, cand vom putea sa consideram
problema aproapelui nostru, ca fiind problema nostra,
cand cei putemici vor simti ca au datoria - §i interesul
a§ spune - sa ajute sincer la dezvoltarea egala a
popoarelor §i a tarilor care astazi se confrunta cu
probleme de nedepa§it datorita slabiciunilor
organizarii sociale, ale economiei §i ale educatiei lor,
atunci vom putea sa fim sigun ca nu va mai exista in
lume alt holocaust, de orice forma ar fi el. Deoarece
pe langa holocaustul vietilor umane exista §i
holocaustul ideilor §i al spiritului, holocaustul
valorilor, al mediului, al calitatii vietii etc.415
j. Chipul lui Dumnezeu in om
Imago Dei are semnificatie tehnica, theo-
antropologica. “Umanitatea, in intentia lui Dumnezeu -
«adevarata » umanitate (vere homo), autentica, veritabila
—este umanitatea «in chipul lui Dumnezeu»”.416
Problematica este noua pentru ca traim intr-o
societate tehnologica care i§i pierde identitatea
umana. Exista o tendinta de a exagera valoarea umana
in detrimentul celorlaltor creaturi (ex. Umanismul),
omul se mantuie in natura, de§i fiecare taina are
elementul natural sau maretia purtatoare de har,
nefiind deasupra sau in afara ei.

414 Martin Buber, Deux types de foi. Foi juive et fo i chretienne

Paris, 1991, p. 33.
4i6 ' ^r' Damaskinos Papandreou, op. cit.
Douglas John Hall, Ft re iamge de Dieu, Les editions du
CERF, Paris, 1998, p. 110.
 277

Sfantul Irineu §i Sfantul Clement Alexandrinul au

descoperit conceptul de imago ca suport asigurat in luptat
contra gnosticismului. Sfantul Irineu vedea in chip trupul
?1 sufletul omului, pentru ca Dumnezeu vrea §i poate sa
salveze pe om in unitatea sa ontologica. Acela§i sfant
utilizeaza Euharistia pentm a ilustra contrar acelora§i
eretici, ca tmpul carnal este conform harului in ceea ce
prive§te posibilitatea mdumnezeirii lui, la fel §i painea §i
vinul laEuharistie.
Simbolul nu este totalmente definit, este un
vehicul ermineutic, dinamic, deschis, capabil de a
incorpora node intuitii. Imago Dei da amprenta
rationalitatii umane, ne conduce intr-o maniera mai
apropiata de a concepe relatia intre creatura umana §i
alte forme de viata create. Din textele vechi-
testamentare: §i a zis Dumnezeu: «Sdfacem om dupa
chipul ?i dupa asemanarea Noastra, ca sa
stapaneasca pepii marii, pasarile cerului, animalele
domestice, toate vietdtile ce se tdrdsc pe pdmdnt §i tot
pdmdntul!». §i a fdcut Dumnezeu pe om dupa chipul
Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a jacut; a fdcut
barbat §i femeie. (Fac. 1, 26-27); lata acum cartea
neamului lui Adam. Cand a fdcut Dumnezeu pe
Adam, l-a fdcut dupa chipul lui Dumnezeu. Barbat §i
femeie a fdcut ?i i-a binecuvdntat §i le-a pus numele:
Om, in ziua in care i-a facut. Adam a trait doua sute^
treizeci de ani §i atunci i s-a nascut un flu dupa
asemanarea sa §i dupa chipul sau §i i-a pus^ numele
Set (Fac. 5, 1-3); Cdci Eu §i sangele vostru, in care e
viata voastra, il voi cere de la orice fiara; §i voi cere
viata omului §i din mana omului, din mana fratelui
sau. De va varsa cineva sange omenesc, sangele
aceluia de mana de om se va varsa, cdci Dumnezeu a
fdcut omul dupa chipul Sau (Fac. 9, 5-6), rezulta
III.
 CUPRINS

Introducere......................................................... p. 7
Misiunea Bisericii............................................... p. 9
1. Preliminarii...................................................... p. 9
2. Misiunea Bisericii - mesaj §i actualitate............. p. 9
3. Intalnirea cu alte religii..................................... p. 22
4. Misiunea Persoanelor divine.......................... p. 22
5. Analiza notiunii de misiune a Persoanelor
divine.................................................................. p. 23
6. Sensul teologic al notiunii biblice de misiune .... p. 24
7. Notiunea de misiune........................................ p. 24
8. Compararea analogica a notiunii de misiune..... p. 25
9. Comparatia cu notiunea biblica de misiune....... p. 27
10. Teologia iconomiei......................................... p. 27
11. Misiune §i acces. De la Persoanele divine la
persoanele umane................................................ p. 28
12. Misiune §i daruire........................................... p. 29
13. Misiunea Persoanelor divine §i convertirea
omului...... ........................................................... p. 29
14. Laicii §i preotii............................................... p. 32
Comuniunea in misiune - forma permanenta de
unitate eclesiala................................................... p. 34
1. Preliminarii...................................................... p. 34
2. Apartenenta la comunitatea Bisericii.................. p. 36
a. Biserica locala §i Biserica Universala................. p. 36
b. Biserica lui Hristos $i Bisericile cre§tine............ p. 36
3. Apostolicitatea Bisericii................................... p. 37
Sfanta Treime §i misiunea Bisericii................ p. 47
1. Misiunea Persoanelor divine (ad extra ?i ad
intra), izvorul suprem al vietii Bisericii................. p. 47
2. Misiuni trinitare nevazute.................................. p. 54
 3. Dinamismul misionar al Bisericii deriva din
misiunile (trimiterile) trinitar-personal-
dumnezeie§ti...................................................... p. 55
4. Dinamismul misiunii este sprijinit pe
universalitatea fiintiala a Bisericii......................... p. 57
5. Duhul Sfant - Misionarul (In. 15, 26) - na§terea
§i expansiunea Bisericii........................................ p. 57
6. Apostolul (Lc. 4, 18) §i apostolii........................ p. 61
IV. Trasaturile monoteismului trinitar..................... p. 68
1. Revelatia........................................................ p. 69
2. Mantuirea...................................................... p. 70
3. Comunicarea cu Dumnezeu............................ p. 71
4. Monoteism $i comunicare............................... p. 71
5. Monoteism §i manifestare............................ p. 73
6. Monoteism §i mantuire................................... p. 74
7. Viata teologica in monoteismul cre§tin............ p. 75
8. Monoteism trinitar in Crez.............................. p. 79
V. Biserica §i Scriptura - autoritatea eclesial-
misionara............................................................ p. 84
1. Misiune, Biserica, Scriptura............................ p. 84
2. Simplitatea Bibliei.......................................... p. 94
3. Biblia - obiect de consum............................... p. 97
VI. Misiunea Bisericii §i vestirea Evangheliei lui
Hristos................................................................. p. 100
1. Evanghelie §i mantuire................................... p. 100
2. Evanghelia lui Hristos in Biserica.................... p. 121
3. Omul evanghelic............................................ p. 125
VII. Secularizarea...................................................... p. 132
1. Desacralizare §i autonomizare........................ p. 132
2. Biserica in noua sociatate urbana.................... p. 137
3. O societate secularizata.................................. p. 137
VIE. Evanghelia lui Hristos $i cultura lumii............... p. 141
1. Teologia sistematica §i cultura. Cultura ca
gandire in orizontul $tiintelor.......................... p. 141
2. Evanghelie §i cultura in Biserica Apuseana..... p. 143
3. Sensul cuvantului cultura............................... p. 144
4. Scopul lucrarii de evanghelizare a culturii....... p. 147
5. Cultura §i evanghelizarea in Biblie.................. p. 147
 6. O originala evanghelizare a culturii................ p. 150
7. Kerigma apostolica §i credinta comunitatilor
primare.......................................................... p. 153
a. Hristologia Sfantului Apostol Pavel................... p. 153
b. Hristologia Sfantului loan Teologul §i Tnvatatura
despre Intruparea Logosului.................................. p. 155
c. Iisus Hristos comunica filiatia divina................. p. 156
8. Marturisirile cre§tine din epoca primara............. p. 156
9. Pluralitate culturala §i eclesiala......................... p. 158
IX . Noua evanghelizare sau m isiu n ea B isericii in
ep oca p o st-m o d e r n a ......................................................... p. 161
1. Structura §i metoda noii evanghelizari............... p. 163
a. Structura........................................................... p. 163
b. Metoda............................................................. p. 170
2. Aspectele esentiale ale noii evanghelizari.......... p. 175
a. Convertire prin pocainta.................................... p. 175
b. Imparatia lui Dumnezeu...................... p. 177
c. Iisus Hristos...................................................... p. 182
d. Viata ve§nica..................................................... p. 186
X. P r o z e litis m u l....................................................................... p. 189
1. Notiune §i contramarturie................................ p. 189
2. Perspectiva ecumenismului in ceea ce prive§te
apartenenta la Biserica.................................... p. 194
X I. M isiu n e $i d ia lo g ............................................................... p. 196
1. Preliminarii..................................................... p. 196
2. Revelatie, misiune §i dialog ............................ p. 197
3. Dialogul ecumenic......................................... p. 204
4. Dialogul interreligios...................................... p. 205
5. Tipuri de dialog............................................. p. 206
6. Revolutia dialogului interreligios.................... p. 207
7. Critica dialogului interreligios........................ p. 210
8. Perspectivele dialogului interreligios............... p. 211
9. Teologia cre§tina a pluralismului religios........ p. 212
 10. Pluralism §i pluralitate................................... p. 216
11. Aplicarea dialogului interreligios..................... p. 217
XII. Dialogul interreligios monoteist......................... p. 219
1. Preliminarii.................................................... p. 219
2. Notiunea de dialog interreligios.................... p. 223
3. Antecedentele dialogului interreligios.......... p. 228
4. Pluralism §i secularizare.................................. p. 229
5. Pluralism §i resurgenta religioasa................. p. 232
6. Pluralism §i relativism.................................... p. 232
7. Pluralism §i ecumenism............................... p. 237
8. Premizele dialogului interreligios monoteist.. p. 242
9. Baza comuna a dialogului interreligios
monoteist............................................... p. 244
10. Dreptul la opinie.......................................... p. 246
11. Identitate §i deschidere.................................... p. 248
12. Garantia adevarului..................................... p. 250
XIII Religiile monoteiste in dialog.............................. p. 252
A . Dumnezeul lui Israel....................................... p. 252
1. Monoteismul lui Israel................................. p. 252
2. Personalitatea lui Dumnezeu in Vechiul
Testament................................................... p. 253
3. Atributele divine in viziunea lui Israel............. p. 254
a. Transcendenta................................................... p. 254
b. Sfintenia........................................................... p. 255
c. Atotputemicia §i Domnia................................... p. 255
d. Injelepciunea §i Dreptatea.............................. p. 255
4. Sfanta Treime in Vechiul Testament ? ............... p. 255
a. Datele problemei............................... p. 255
b. Tentative de conciliere...................................... p. 256
c. Notiuni vechi-testamentare pregatesc revelatia
trinitara................................................................. p. 256
5. Israel §i Biserica................................................ p. 256
6. Dialogul iudeo-cre§tin...................................... p. 258
a. Cunoa§terea reciproca....................................... p. 258
b. Convergence..................................................... p. 262