Sf. Scriptura

I.
LOCUL SCRIPTURII ÎN CULTUL BISERICII

Biblia este elementul „esenţial al vieţii duhovniceşti ortodoxe şi fundamentul pe care s-a
edificat întreaga tradiţie liturgică. Lectura ei îşi găseşte în chip cu totul firesc locul în slujbele
dumnezeieşti, nu numai pentru că odinioară constituia singurul lor conţinut, dar şi pentru că, fie
110
publică sau privată, lectura Bibliei e mereu eclezială, deci liturgică” . Paul Evdokimov având
111
să afirme în acest sens: „întreaga Biserică citeşte Scriptura prin mine, împreună cu mine” .
Părinţii Bisericii trăiau Biblia, gândeau şi vorbeau prin ea, mergeau până la identificarea fiinţei
lor cu substanţa biblică însăşi. Citirea cuvintelor Scripturii conducea întotdeauna spre Persoana
vie a Verbului. Pentru Sfântul Nicolae Cabasila „Evanghelia (Scriptura) Îl înfăţişează pe Hristos
Însuşi şi ne ajută să ne săturăm ochii şi inima de Cel care ne atrage numai spre El şi să ne unim
112
numai cu El” . Potrivit Sfântului Ioan Hrisostom, lectura Bibliei este „o convorbire cu
113
Dumnezeu” şi prin acest fapt ea oferă tuturor celor ce o practică o mângâiere duhovnicească
(παράκλησις). Scriptura, afirmă el, e un adevărat rai al desfătărilor, superior şi preferabil celui
dintâi, căci Dumnezeu nu l-a sădit pe acesta pe pământ, ci în sufletele credincioşilor. Într-o altă
omilie, Sfântul Ioan Hrisostom declară: „Citirea Scripturii risipeşte întristarea şi însufleţeşte
veselia [...]. E un leac duhovnicesc, un farmec negrăit şi dumnezeiesc, nimicitor al patimilor.
Căci ea smulge spinii păcatelor, curăţă ogorul, răspândeşte sămânţa evlaviei şi face să se coacă
114
rodul” . Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă despre ea: „după cum o livadă plină de verdeaţă oferă
privirilor noastre multe şi deosebite flori, tot aşa dumnezeiasca Scriptură ne desfăşoară în faţă
tabloul virtuţilor practice prin cei drepţi, nu pentru ca să respirăm o clipă parfumul cel plăcut al
florilor, ci pentru a găsi acolo o folosinţă continuă. Când culegem flori naturale, ele se pot veşteji
în mâinile noastre, îşi pot pierde frumuseţea şi aroma lor mirositoare. Aici nu este aşa: când am
rostit odată auzului virtuţile drepţilor, când le-am aşezat în depozitul de comori al memoriei
115
noastre, ne vom putea bucura mereu de mirosul cel bun, dacă voim aceasta” . Sfântul Ioan
Damaschin ne îndeamnă „să batem, la paradisul cel prea frumos al Scripturilor, la paradisul cel
110
Ilie Melniciuc PUICĂ, Lecturile Biblice din cadrul Sf. Liturghii în creștinismul oriental,
<https://jurnalulpleroma.files.wordpress.com/2009/03/04_10_1_melniciuc.pdf > , 10 martie 2014, p. 89.
111
Paul EVDOKIMOV, „Principes de l’hermeneutique orthodoxe”, în: Contacts 138 (1987), p. 135.
112
SF. NICOLAE CABASILA, Despre viaţa în Hristos, traducere Teodor Bodogaie, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2009, p 56.
113
SF. IOAN HRISTOSTOM, Omilii la Faptele Apostolilor 2, PG 51, 90.
114
SF. IOAN HRISTOSTOM, Omilia 2 la Psalmul 48, PG 55, 513.
115
SF. IOAN HRISTOSTOM, Omilia XLIII – a la Geneză, 1, PG, LIV, col 325, apud Diac. Viorel Ioniță, „Raportul
dintre Scriptură și Tradiție în Hotărârile sinoadelor ecumenice”, în: Ortodoxia, XXXII (1980), 2, p.46.
1
cu bun miros, cel ce răsună în urechile noastre cu tot felul de cântări ale păsărilor spirituale
purtătoare de Dumnezeu, cel care se atinge de inima noastră, care o mângâie când este întristată,
o potolește când este mâniată și o umple de o bucurie veșnică, care ne înalță mintea noastră pe
spatele strălucitor ca aurul și prea luminat al porumbiței dumnezeiești și o suie cu aripile ei prea
strălucitoare către Fiul Unul născut și moștenitorul celei spirituale și, prin El, o aduce la Tatăl
116
luminilor” . Pentru Sfântul Nicolae Cabasila citirea din Sfânta Scriptură vestește „bunătatea și
iubirea de oameni a lui Dumnezeu, dar și dreptatea și judecata Lui, sădesc în sufletele noastre
frica de El și prin iubirea față de El, iar astfel pun în noi multă înflăcărare spre a păzi poruncile
117
Lui” . Pentru că ea conține „cuvinte insuflate de Dumnezeu și imne aduse lui Dumnezeu,
118
dumnezeieștile Scripturi îndeamnă la virtute și-i sfințesc pe cei care le citesc și cântă” .
Citirea Scripturii nu trebuie să se adauge vieţii ca un simplu exerciţiu, ca pe o simplă
lectură, ci ea trebuie să constituie partea esenţială a vieţii spirituale, transformând viaţa zilnică
într-o citire vie a Cuvântului. Citirea presupune „starea de rugăciune” care maturizează
înţelegerea textului şi „hrănire euharistică. Această manieră euharistică de consumare a
Cuvântului presupune o epicleză a orcărei citiri. Cea care oferă această metodă duhovnicească de
ce citire a Bibliei este cultul divin, în care Cuvântul este vestit, cântat, rugat şi trăit. Paul
Evdochimov afirmă că noi trebuie să citim Scriptura în Hristos, adică sub autoritatea Bisericii ce
constituie trupul Lui, al cărui Cap El este: „Trebuie să citim Scriptura în dimensiunea
Paracletului, care este aceea a Trupului lui Hristos, al Bisericii, al Tradiţiei în care Cuvântul
vorbeşte. Dumnezeu a vrut ca Hristos să formeze Trupul în care cuvintele Sale vin să răsune ca
nişte cuvinte vii; trebuie deci ca Scriptura să fie citită în Hristos, înlăuntru Lui, în Biserică citită
119
şi ascultată. Numai Biserica păstrează Cuvântul, fiindcă ea posedă duhul care a dictat-o” .
Cuvintele Scripturii sunt învăluite într-o taină a tăcerii, și numai „lectura duhovnicească în
rugăciune de tip «alegoric», a sfinților Părinți este cea care permite sesizarea nu numai a
multiplelor lor sensuri, cât mai ales faptul că prin ele ne întâlnim cu misterul transverbal al
Persoanei Cuvântului lui Dumnezeu, Care ne interpelează El pe noi, cerându-ne un răspnus
existențial (nu noi suntem cei care-L chestionăm și obligăm să se manifeste). În viziunea
116
SF. IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, pp. 218-219.
117
SF. NICOLAE CABASILA, „Despre sfintele veșminte și riturile celebrate în dumnezeiasca Liturghie”, în: De la
Dionisie Areopagitul la Simenon al Tesalonicului, integrala comentariilor liturgice bizantine, Editura Deisis, Sibiu,
2011, p. 345.
118
SF. NICOLAE CABASILA, „Despre sfintele veșminte...”, p. 347.
119
P. EVDOKIMOV, Vârstele vieţii spirituale, p. 192.
2
patristică există, așadar, o coerență fundamentală între Mister, Tradiție, Liturghie și alegorie
(anagogie), și ea asigură unitatea și autenticitatea teologiei ca înțelepciune practică, hrănită de
120
experiența/pătimirea liturgic-duhovnicească a Tainei lui Dumnezeu revelate în taina Bisericii”
Numai o astfel de lectură poate sta la baza fiinţei omeneşti ce constituie desăvârşirea existenţei
umane şi ea îşi va găsi cu adevărat locul atât de important în viaţa noastră.
I. 1. Precizări privind istoria lecturilor biblice
Nu există o singură Biblie pentru toți creștini, diferența dintre ele constând atât în ceea ce
privește ordinea cărților biblice, cât și a textului însuși. Există diferențe importante între Biblia
ebraică a iudaismului rabinic al sinagogii, dar și între Bibliile celor trei mari confesiuni creștine:
121
ortodoxă, romano-catolică și protestantă . Legea mozaică are două aspecte: literal, care ucide,
și spiritual, care dă viață, prin aceea că trimite spre o împlinire eshatologică în afara ei, care, în
același timp, o afirmă și o depășește. Acest aspect a condus la o realitate paradoxală față de
iudaism: atât de libertate, ruptură și independență, cât și de continuitate. Această discontinuitate
nu anulează continuitatea, nu este vorba despre o ruptură, ci de o nouă viziune asupra realităților
Vechiului Legământ dintr-un alt centru – Iisus Hristos Domnul răstignit și înviat, Fiul veșnic al
Tatălui. Studiile comparative ale cultului creștin primar ale formelor liturgice ale iudaismului,
scot în evidenţă dependenţa de similaritate de plan a tuturor serviciilor în ceea ce priveşte
elementele de bază care „în ambele cazuri determină formarea slujbei divine, a conţinutului şi a
122
săvârşirii sale generale” . Se poate afirma o dependenţă structurală a cultului creştin de cel
123
evreiesc , Oesterley, afirmând în acest sens: „Comunităţile creştine timpurii, au continuat şi
păstrat formele tradiţionale ale cultului sinagogii cu care oamenii care alcătuiau aceste
comunităţi au fost obijnuiţi […]. Aşa că, atunci când a venit timpul pentru crearea unui cult
creştin independent, a fost chiar natural ca acesta să fie influenţat, atât în formă, cât şi în spirit,
124
de acest cult tradiţional care a fost atât de apropiat primilor creştini” . Cultul divin din biserica
120
Diac. Ioan I. ICĂ jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului, integrala comentariilor
liturgice bizantine, pp. 148-149.
121
A se vedea Diac. Ioan I. ICĂ jr. Canonul Ortodoxiei, I,Canonul Apostolic al primelor secole, pp. 143-
144.
122
Alexander SCHMEMANN, Introducere în teologia liturgică, Editura Sophia, Bucureşti 2002, p.
101.
123
Trebuie să menţionăm că există mai multe păreri privind apariţia cultului creştin şi raportul lui cu cel iudaic: 1)
o
deplină dependenţă în momentul apariţiei şi chiar copiere a mai multor elemente, inclusiv a conţinutului şi
formulelor de rugăciune; 2) o apariţie total independentă; 3) influenţă parţială, cu împrumutarea unor elemente sau
forme de cult, dar cu un conţinut specific creştin. Dintre aceste trei păreri, a treia este cea mai echilibrată şi mai
plauzibilă.
3
124
W.O.E. OESTERLEY, The Jewish Background of the Christian Liturgy, Oxford University Press, 1925, apud.
Alexander Schmemann, Introducere în teologia..., p. 102.
4
iudaică a fost alcătutit după „un model arătat de Dumnezeu pe munte; și în Biserica noastră au
125
intrat multe elemente din Biserica Vechiului Testament, fiindcă și una și alta, sunt una” .
Pentru nevoile sale liturgice, cultul iudaic, folosea Sfânta Scriptură împărțind Pentateuhul
în 153 de secţiuni numite paraşe, astfel încât, Pentateuhul să fie citit în întregime de-a lungul a
126
trei ani. Pentru a se putea citi în decursul unui an, Pentateuhul a fost împărțit în 54 de parașe ,
127
iar textul cărţilor profetice în secţiuni, numite haftare . Iudeii au ales din cărțile profetice 85 de
haftare pentru a fi citite în zilele de sabat și de sărbători. În fiecare sâmbătă, la sinagogă se citea
o parașă și o haftară (cf. FA 13, 5; 15, 12). Aceste lecturi care au constituit totdeauna baza
cultului iudaic, au fost continuate şi în Biserica creştină, de la începuturile ei. Cultul divin
creştin a avut o evoluţie proprie şi a avut ca punct de reper Sfânta Euharistie, prototipul fiind
cultul iudaic. Cu toate acestea, noul cult instituit de Mântuitorul era deosebit de cultul iudaic, și
la fel ca şi religia cea nouă, acesta se deosebea prin „propria ei regulă de rugăciune (Lc 11, 1) şi
128
propriile sale adunări cultice” . Cultul creştin a inclus Botezul, Euharistia şi rugăciunea
comună. Se devenea membru pe calea cufundării baptismale, prin participarea la Sfânta
Euharistie şi rugăciunea comună. Având în vedere strânsa legătură ce exista între ideea sau
concepţia religioasă şi formele sale de cult, noua credinţă într-un Dumnezeu bun, iubitor şi
iertător trebuia să se exprime în forme noi de cinstire. Sentimentul cel nou, care leagă de acum
înainte pe om de Dumnezeu şi devine temelia noului cult, este iubirea dusă la forma ei supremă:
iubirea jertfelnică. Noutatea nu trebuie căutată în formă ci în „conţinutul său, din faptul că aceste
acte liturgice au fost în mod exclusive şi în întregime legate de venirea lui Mesia şi de slujirea lui
129
mesianică: propovăduirea Sa, moartea şi învierea” .
Primul exemplu de folosire a Sfintei Scripturi în cult îl avem de la însuşi Mântuitorul
nostru Iisus Hristos, care, la începutul activităţii Sale de propovăduire, a intrat în sinagoga din
Nazaret unde I s-a dat cartea proorocului Isaia şi deschizând-o a citit textul care se folosea în
cultul iudaic la începutul anului sabatic: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns
să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor
dezrobirea; să slobozesc pe cei apăsaţi, şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Lc 4, 18-19). Din
125
SF. IOAN DE KRONȘTADT, Liturghia, cerul pe pământ, traducere Boris Buzilă, Editura Deisis, Sibiu, 2002, p. 223.
126
Magist. Chițu I. VIOREL, „Raportul dintre cultului Vechiului Testament și cultul creștin, în: Studii Teologice,
XIII (1961), 5-6, p. 312.
127
Pr. I. Melniciuc-PUICĂ, Utilizarea Vechiului Testament în scrierile lucanice, Editura Performantica, Iaşi, 2005, p.
191-194.
128
A. SCHMEMANN, Introducere în teologia..., p. 105.
129
A. SCHMEMANN, Introducere în teologia..., p. 109.
5
Sfânta Scriptură a Noului Testament aflăm că Mântuitorul a luat parte, împreună cu ucenicii săi,
la actele cultului public mosaic, atât în Templu din Ierusalim, cât şi în sinagogile din provincie:
„Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, Evanghelia împărăţiei şi
vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor” (Mt 9, 35). Scriptura relatează momentele
privind participarea activă a Mântuitorului la Templu începând cu cel de la 12 ani (Lc 2, 42- 52)
şi continuând cu marile sărbători la care asista El la Ierusalim, în cei trei ani şi jumătate de
activitate. Nenumărate sunt atestările despre prezenţa Domnului în sinagogile provinciale,
vrednică de amintire fiind sinagoga din Capernaum, unde Domnul se declară pe Sine „pâinea
cea vie care s-a pogorât din cer” (In 6, 51). După Înviere, Iisus, pe cale, le explică ucenicilor
Luca şi Cleopa din „Lege, Prooroci şi Psalmi” (Lc 24, 44) şi le arată că toate scrierile din Vechiul
Testament vorbesc despre El. Ca evreu, după trup, Mântuitorul a practicat formele cultului iudaic
din vremea Sa. El ia parte la aproape toate actele cultului mozaic public: „merge la Ierusalim la
sărbătorile iudaice (Paştile – Lc 2, 41-42; In 5, 1; Sărbătoarea Corturilor – In 7, 1-13; Sărbătoarea
sfinţirii templului – In 10, 22- 23), respectă tradiţiile religioase ale poporului Său (Mt 26, 17),
respectă şi cinsteşte templul din Ierusalim pe care-l socoteşte «casa Tatălui Meu» şi «casă de
rugăciune» (Mt 21, 13), frecventează templul şi sinagogile (In 18, 20) în care intra nu doar ca să
Se roage, ci şi ca să înveţe poporul; era un fervent practicant al rugăciunii şi al postului; se ruga
îndelung, de cele mai multe ori singur (Lc 5,16; 6, 12; 22, 41); recomandă rugăciunea particulară,
dând în acest sens şi un model de rugăciune, rugăciunea «Tatăl nostru», care rămâne prototipul
ideal de rugăciune (Mt 6, 6-13), dar şi pe cea publică sau comună; posteşte şi recomandă postul
130
ca armă împotriva ispitelor şi a demonilor (Lc 22, 46; Mt 17, 21)” . Mântuitorul se arată plin de
respect pentru locaşul cel sfânt (Lc 19, 46), El nu apare ca un simplu practicant al cultului, ci se
afirmă ca purificator al cultului când a zis: „Nu am venit să stric ci să împlinesc” (Mt 5, 17), iar
noaptea când a luat Cina cu ucenicii Săi, El a întemeiat un alt cult nou „al Legii celei noi” (Mt
26, 28). Mântuitorul încearcă să reformeze şi să spiritualizeze cultul iudaic condamnând tradiţiile
cu caracter de lege, închistate în tot felul de formule şi formalism religios (Mt 6, 5-7). El are
autoritate asupra tuturor instituţiilor vechitestamentare, deoarece Fiul Omului este „domn al
sabatului” (Mt 12, 8). Iisus a trăit printre iudeii a cărora religie scripturistică era centrată în jurul
Torei, față de care avea însă o atitudine „atât de afirmare, cât și de libertate și independență
130
Pr. Ene BRANIȘTE, „Originea, instituirea şi dezvoltarea cultului creştin”, în: Studii Teologice, XV (1963), 3-4, p.
132.
6
critică: nu se lasă controlat de Lege, nici aservit ei, dar nici nu o abolește; o confirmă, dar o și
depășește: nu o desființează, dar o împlinește (Mt 5, 17), o umple de sensul ei ultim restituindu-I
131
Duhul, care îi afirmă litera, dar eliberează de sclavia față de ea” . În acest sens, El schimbă
tradiţiile iudaice (Mc 7, 14-23; 10 2-12), sau le interpretează în sensul corect, înnoieşte şi
132
desăvârşeşte conţinutul legii . În afară de acesta Mântuitorul practică El însuşi şi recomandă,
fixează sau instituie şi alte forme de cult, multe dintre ele provenite din cultul iudaic, dar
perfecţionate în noul spirit al iubirii, care rămân fundamentale în noul cult.
Sfinţii Apostoli, în virtutea puterii cu care au fost învestiţi de Mântuitorul după înviere
(In 20, 22-23) şi „îmbrăcaţi cu putere de sus” la Cincizecime (Lc 24, 49), au păstrat cu sfinţenie
moştenirea primită de la învăţătorul lor, dar au adăugat şi forme noi, derivate din cele vechi,
cerute inevitabil şi, uneori, imperios de progresul şi dezvoltarea tinerei Biserici creştine. Cum era
şi firesc, membrii primei comunităţi creştine erau în majoritate iudei şi tot la fel de firesc era să
păstreze deprinderile de cult cu care veneau din vechea lor religie. Aceştia îndeplineau, pe de o
parte, obligaţiile cultului public iudaic de la templu, unde se adunau de obicei în pridvorul lui
Solomon la ceasurile obişnuite de rugăciune ale iudeilor: ceasul al treilea (FA 2, 15), al şaselea
(FA 10, 9), al noulea (FA 3, 1), iar pe de altă parte, participau la adunările liturgice de cult
specific creştine, care aveau loc, de obicei, în casa mamei lui Ioan-Marcu, acolo unde a avut loc
şi Cina cea de Taină, casă, care este socotită cel mai vechi locaş de cult creştin. Sfinţii Apostoli,
la rândul lor, participând la adunările liturgice, urmând practica sinagogii şi exemplul
Mântuitorului, au folosit Sfânta Scriptură chiar de la începutul propovăduirii lor: „Ci aceasta este
ce s-a spus prin proorocul Ioil: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu
peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci, şi cei mai tineri ai voştri vor vedea
vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi
turna în zilele acelea din Duhul Meu, şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe
pământ, semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în
sânge, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi strălucită. Şi tot ce va chema Numele
Domnului se va mântui” (FA 2, 16-21); sau ei fac referire la marele prooroc Moise: „Moise a zis
către părinţi: Domnul Dumnezeu va ridica vouă dintre fraţii voştri Prooroc ca mine. Pe El să-L
ascultaţi în toate câte vă va spune. Şi tot sufletul care nu va asculta de Proorocul Acela va fi
131
Diac. I. I. ICĂ jr., Canonul Ortodoxiei, I, Canonul apostolic al primelor secole, p. 177.
132
Diac. I. BRIA, „Scriptură şi Tradiţie”, p. 386.
7
nimicit din popor” ( FA 3, 22-23).
Primii creştini din Ierusalim, proveniţi dintre iudei, adunându-se pentru „frângerea
pâinii”, continuau să respecte practica citirii din Sfânta Scriptură, ca şi în cultul iudaic pe care îl
frecventaseră anterior: „Şi în fiecare zi stăruiau într-un cuget în temple şi, frângând pâinea în
casă, luau împreună hrană întru bucurie şi întru curăţia inimii” (FA 2, 46). Citirile biblice se
făceau, iniţial, cu deosebire din Psaltire: „Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări
duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre” (Ef 5,19); „Cuvântul lui Hristos
să locuiască în voi cu bogăție. Învățați-vă și povățuiți-vă între voi, cu toată înțelepciunea. Cântați
în inimile voastre lui Dumnezeu, mulțumindu-I, în psalmi în laude și în cântări duhovnicești”
(Col 3, 16), introducerea lor în serviciile de cult fiind este o dispoziţie apostolică (1 Tes 5, 27).
Mărturii scrise despre întrebuinţarea Sfintei Scripturi în cultul primar aflăm mai întâi în
Epistolele Sfântului Apostol Pavel care recomanda stăruitor diferitelor comunităţi să citească
epistolele sale: „Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se citească şi în
Biserica Laodicenilor, iar pe cea din Laodiceia să o citiţi şi voi” (Col 4, 16) şi să ia măsuri să se
procedeze la fel şi în celelalte Biserici cărora el nu le scrisese: „Vă îndemn stăruitor pe voi întru
Domnul, ca să citiţi această scrisoare tuturor sfinţilor fraţi” (1 Tes 5, 27). Epistola către Galateni
a fost scrisă pentru a fi citită de „Bisericile Galatiei” (Gal 1, 2); cea dintâi către Corinteni a fost
scrisă pentru a fi citită de cei din Corint şi „de toţi cei ce cheamă numele lui Iisus Hristos, în
orice loc ar fi” (Co 1, 2). Sfântul Apostol Pavel scrie ucenicului său Timotei: „Până voi veni eu,
ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură” (1 Tim 4, 13). Credincioşii din Bereea „au primit
cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând scripturile dacă ele sunt aşa” (FA 17,11). În
alte cărţi noutestamentare sunt cazuri similare: Sântul Apostol Petru scrie bisericilor din Pont,
Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia (1 Ptr 1, 1; 2 Ptr 3, 1). Sfântul Apostol Iacob scrie celor 12
seminţii care sunt în Diaspora (Iac 1, 1). Cartea Apocalipsa a fost scrisă către cele şapte Biserici
ale Asiei proconsulare: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea (Ap 1, 11).
Până când au apărut scrierile Noului Testament în cultul primar s-au întrebuinţat întâi
scrierile Vechiului Testament. Constituţiile Apostolice (cartea a II-a, cap. 57) indică folosirea în
primul rând a lecturilor din Lege (Pentateuhul), din Profeţi, din scrierile lui Solomon, Iov,
acestea scrieri biblice alternau cu cântări din Psalmii lui David: „Stând în picioare în mijloc, pe
un loc înalt, citeţul să citească cărţile lui Moise şi Isus Navi, ale Judecătorilor şi Regilor, ale
Cronicilor şi Întoarcerii (din exil), și pe lângă acestea din cele ale lui Iov, Solomon şi ale celor
8
Doisprezece Profeți. Iar după ce se fac câte două citiri din acestea, un altul să psalmodieze
imnele lui David, iar poporul să psalmodieze refrenul. După aceasta să se citească Faptele
noastre (ale Apostolilor) și Epistolele lui Pavel colaboratorul nostru, pe care le-a trimis
Bisericilor sub călăuzirea Duhului Sfânt; după care un prezbiter sau un diacon să citească
Evangheliile pe care vi le-am predat eu, Matei, și Ioan și pe care le-au primit și vi le-au lăsat
133
colaboratorii lui Pavel, Luca și Marcu” . După citirile din cărţile Vechiului Testament urmau
apoi două lecturi din Noul Testament, anume: din Faptele sau Epistolele Sfinţilor Apostoli şi din
134
Evanghelie . Tot această scriere îndeamnă creștinii să citească și să mediteze asupra scrierilor
din Sfânta Scriptură: „șezând înăuntru citește Legea, Regii, Profeții, spune Psalmii și parcurge cu
135
atenție Evanghelia, împlinirea acestora” .
Sfântul Justin Martirul şi Filozoful, descriind în prima sa Apologie slujirea sau serviciul
divin din timpului său, spune că la adunările creştine din ziua soarelui (adică Duminica) se citea
din scrierile Apostolilor şi din cărţile profeţilor, cât permitea timpul: „Și pentru toate cele ce ni se
oferă, noi binecuvântăm pe Creatorul tuturor, prin Fiul Său Iisus Hristos şi prin Duhul Sfânt. Iar
în așa zisă a soarelui, se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la orașe sau la sate și se citesc
Memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor, câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul
încetează , întâistătătorul ține un cuvânt prin care sfătuiește și îndeamnă la imitarea acestor
136
frumoase învățături. Apoi, ne ridicăm în picioare toți laolaltă și înălțăm rugăciuni” . Eusebiu al
Cezareei (+ 340) informează că evanghelia scrisă de Sfântul Marcu se citea în toate bisericile şi
137
că acest lucru s-a practicat totdeauna . Origen este şi mai explicit asupra regulilor ce se
observau cu privire la lecturile biblice în biserică şi la predică. El se exprimă la un moment dat
spunând că lecturile pe care le ascultase din cartea Regi erau multe şi nu le putea comenta pe
133
„Canoanele (Bisericești ale) Sfinților Apostoli prin Clement”, în: Canonul ortodoxiei, I, Canonul apostolic al
primelor secole, p. 646.
134
Prof. Spiridon CÂNDEA, „Citirile sau lecturile în cadrul Sfintei Liturghii”, în: Mitropolia Banatului, XV (1965),
10-12, p. 747; Pr. Nicolae DRAGOMIR, „Folosirea Sfintei Scripturi în cultul creştin ortodox”, în: Biserica Ortodoxă
Română, XCVIII (1980), 7-8, p. 719-720.
135
„Canoanele (Bisericești ale) Sfinților Apostoli prin Clement”, în: Canonul ortodoxiei, I, Canonul apostolic al
primelor secole, p. 600.
136
SF. JUSTIN MARTIRUL ȘI FILOZOFUL, Apologia I, cap. 67, traducere, introducere şi note de Pr. Teodor Bodogaie,
Pr. Olimp Căciulă şi Pr. Dumitru Fecioru, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, nr. 2, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p.71.
137
EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească, Scrieri I, traducere Teodor Bodogae, coll. Părinți și Scriitori
Bisericești, nr.13, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p.
109.
9
138
toate. De aceea, cere episcopului să-i indice pasajul pe care să-l comenteze . Sfântul Vasile cel
Mare (+ 379) într-una din Omiliile sale ţinute la Botez aminteşte de diferitele citiri făcute cu
acest prilej zicând : „Tu ai învăţat de la Profeţi, [...] Psalmii te-au îndemnat, [...] Apostolii au zis,
139
[...] iar Domnul Iisus te-a invitat [...]. Căci toate acestea au fost obiecte ale citirilor de astăzi” .
Canonul 59 al Sinodului de la Laodiceea recomandă să se citească din cărţile Vechiului şi
Noului Testament: „Nu se cuvine să se citească în biserică cântări speciale, nici cărţi necanonice,
140
ci numai cele canonice ale Testamentului Vechi şi Nou” .
În Apus, Tertulian informează că la serviciile dumnezeieşti din timpul său se citeau părţi
din cărţile sfinte şi din psalmi: „ei se spălau pe mâini, mai înainte de rugăciunile pe care le
făceau, ca semn vădit al curăţiei lor sufleteşti. În timpul slujbei, se aprindeau făclii. Cântările pe
care le cântau la slujbă erau fie psalmi sau alte texte scripturistice (de Scripturis Sanctis) fie că
erau cântări de evlavie creştină de inspiraţie omenească (proprio ingenio), acceptate de Biserică
141
şi introduse deja în cult” , iar altă dată spune că „Biserica asociază Legea şi Profeţii cu Scrierile
142
Evanghelice şi cele Apostolice; şi de aici îşi trage credinţa” . Tot el spune că: „Biserica pune
143
Legea şi Profeţii la un loc cu Scrierile Evanghelice şi Apostolice, de unde soarbe credinţa” .
Apoi, Sfântul Ciprian ne spune că poruncea lectorilor să citească în public Evanghelia lui Hristos
144
şi de pe amvon şi ne informează că se predică în legătură cu cele ce se citeau . În privinţa
cărţilor din care urma să se aleagă pericopele de citit, a ordinei, numărului şi întinderii acestora,
în primele trei secole n-a existat o regulă bisericească generală, sau dacă era una, aceasta se
reducea la voia episcopului. Acesta alegea cartea şi tot el indica lectorului sau diaconului
145
întinderea lecturii . Aşa se face că Sfântul Ioan Gură de Aur obijnuia adesea să anunţe cu
câteva zile înainte subiectul omiliei următoare, pentru ca auditori săi să aibă timp a căuta textul
138
ORIGEN, Omilii şi adnotări la Exod, colecţia Tradiţia creştină 2, traducere Adrian Muraru, Editura Polirom, Iaşi,
2006, p. 152.
139
SF. VASILE CEL MARE, Omilii şi cuvântări, traducere Dumitru Fecioru, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, nr.
17,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p.
237.
140
Arhid. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note şi comentarii, Ediția a III-a, Sibiu, 2005, p.
254.
141
TERTULIAN, Apologeţi de limbă latină, Apologeticul, I, 3, traducere de Pr. Nicolae Chiţescu, Eliodor
Constantinescu, Paul Papadopol şi David Popescu, introducere şi note de Nicolae Chiţescu, coll. Părinți și Scriitori
Bisericești, nr. 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p. 40.
142
TERTULIAN, Apologeți de limbă latină, Despre rugăciune, p. 230.
143
TERTULIAN, Apologeți de limbă latină, Despre prescripţia contra ereticilor XXXVI, 5, p. 165.
144
CIPRIAN AL CARTAGINEI, Despre rugăciunea domnească, în Apologeţi de limbă latină, traducere de Pr. Nicolae
Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi David Popescu, introducere şi note de Prof. Nicolae Chiţescu,
coll. Părinți și Scriitori Bisericești, nr. 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1981, p. 467.
10
145
Petre VINTILESCU, Liturghierul explicat, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
11
pericopei respective. La marile sărbători (Naşterea, Botezul, Învierea, Înălţarea Domnului şi
Pogorârea Sfântului Duh etc.) erau consacrate fragmente din Noul Testament, unde se relatau
evenimentele respective, iar în restul anului textele din Noul şi Vechiul Testament erau citite
unul în continuarea celuilalt, reluându-se lectura din locul în care fusese întreruptă la Liturghia
146
precedentă. Cu timpul apoi citirile din Vechiul Testament s-au redus la o singură pericopă . În
canonul 16 al Sinodului din Laodiceea citim că: „Sâmbăta împreună cu alte Scripturi, să se
147
citească şi Evanghelia” .
Ceea ce trebuie afirmat este faptul că Iisus Hristos, apostolii și primii creștini nu au avut
în fața lor Vechiul Testament actual (cum sunt tentați să creadă creștinii), ci un corpus de
scripturi sfinte iudaice foarte diferit, și față de ele au avut o atitudine multă diferită de cea a
creștinilor față de Biblia actuală. Scripturile iudaice pe care le aveau la îndemână Iisus și ceilalți
apostoli, arătau diferit de Vechiul Testament actual. Acest lucru reiese din faptul că Iisus Hristos
Însuși spune că „Legea și Profeții merg până la Ioan Botezătorul (Lc 16,16), deci canonul nu
începea cu Moise și nu se termina cu Ezdra. Concentrarea se amplifică pe un cerc limitat de
scrieri des citate, accentual fiind pe cartea lui Isaia și cartea Psalmilor, cărora li se dă o
interpretare hristologic-eshatologică de tip profetic apocaliptic: Iisus citează 24 de cărți vechi-
testamentare, iar întreg Noul Testament 34, nefiind citate niciodată Estera, Eclezisatul, Cântarea
148
Cântărilor și Ezdra-Neemia” .
Din toate acestea rezultă destul de clar că structura Vechiului Testament era alta decât cea
pe care o cunoaștem noi astăzi și că în primele patru secole ale creştinismului, partea importantă
a cultului divin public şi particular au constituit-o alături de „Cina Domnului”, lecturile din
Sfânta Scriptură.
I.2. Lecturile din Vechiul Testament
Cel dintâi document care s-a impus cu autoritate divină în Biserica primară a fost
Vechiul Testament (1 Co 10, 11). Iisus Hristos confirmă existenţa unei colecţii a cărţilor
Vechiului Testament (Lc 24, 44), căruia îi recunoaşte caracterul revelat (Mt 4, 4, 7, 10; Mc 12,
10, 21; 7, 6, 10, 13; Lc 24, 27, 44). De asemenea Sfinţii Apostolii, au socotit că Vechiul
Testament este o mărturie inspirată a Revelaţiei lui Dumnezeu ( FA 3, 22; 4, 25; 3, 18; 28, 25).
146
„Despre aceasta ne informează Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur şi Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Sf. Gherman I al Constantinopolului menţionează numai citirea din Apostol şi Evanghelie”, apud P.
VINTILESCU, Liturghierul explicat, p. 179.
147
Arhid. I. N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe, p. 220.
148
Diac. I. I. ICĂ jr., Canonul ortodoxiei, I, Canonul apostolic al primelor secole, p. 171.
12
Ei afirmă în mod expres inspiraţia textelor profetice din Vechiul Testament ( 2 Ptr 1, 20-21; 2
Tim 3, 16). Autorii Noului Testament stabilesc o corelaţie între evenimentele istorice sfinte a
Noului Testament şi profeţiile mesianice ale Vechiului Testament. Prin urmare, Biserica primară
a preluat Vechiul Testament ca pe o parte integrantă din propriul său mesaj revelat (In 2, 22; 1
Cor 9, 9-10; 1 Tim 5, 18). Interpretat în lumina Noului Testament, ca o revelaţie pregătitoare
pentru Hristos (Gal 3, 24), Vechiul Testament a devenit cea dintâi carte sfântă a Bisericii creştine
149
(FA 27, 2, 11; 28, 28) . Astfel, până spre sfârşitul secolului IV, rânduiala slujbelor bisericești
rămâne închisă imnului dogmatic, acestea fiind alcătuite în cea mai mare parte din intonarea
150
Psalmilor și a citirilor din Sfânta Scriptură . Ulterior, deşi lectura Sfintei Scripturi s-a făcut şi
se face pe pericope, acestea au fost rânduite de Biserică ţinându-se cont de practica citirii
continui din vechime. În „afara lecturilor din Noul Testament rezervate zilelor liturgice (sâmbăta
şi duminica) şi a lecturilor speciale din Evanghelie din timpul Săptămânii Pătimirilor, lecturile
sunt luate în exclusivitate din Vechiul Testament. Acest lucru se explică prin aceea că, cultul
creştin s-a dezvoltat din cultul iudaic desfăşurat în sinagogă, în care se făcea citiri din Psalmi, din
Lege (cele cinci cărţi ale lui Moise) şi din Profeţi. Lectura continuă a cărţilor Vechiului
Testament vine din Ierusalim, inspirându-se probabil şi din ciclul de lecturi cursive din Noul
Testament instaurat în Bizanţ, poate încă din secolul VI. Din lectura Vechiului Testament se
remarcă cuplajul de câte două cărţi din cele trei secţiuni mari ale Tanak-ului: Tora, Nebiim şi
Chetubim. Avem din prima grupă cărţile Geneza şi Exod, din a doua profeţiile lui Isaia şi
151
Iezechiel, iar din Chetubim, Proverbe şi Iov” .
La Antiohia, încă din secolul IV exista obiceiul de a citi în timpul Postului Mare cartea
152
Facerii, după cum reiese din cele 8 omilii ale Sfântul Ioan Hrisostom din anul 386 . Apoi, „în
388, cele 67 de omilii la Facere ale Sfântului Ioan Hrisostom nu se mai referă doar la începutul
cărţii, ci extind comentariile până la capitolul 10, ceea ce ne face să presupunem că sistemul
lecturilor se lărgise şi că această carte se citea până în primele trei zile ale Săptămânii Mari.
După transferul său de la Antiohia la Constantinopol, acest sistem a suferit unele modificări. S-a
păstrat lectura continuă până la capitolele 10-11, dar, pentru a completa lectura cărţii întregi în
149
Diac. I. BRIA, „Scriptură şi Tradiţie”, p. 387.
150
Pr. Petre VINTILESCU, Poezia imnografică din cărțile de ritual și Cântarea bisericească, Editura Pace, București,
1937, p. 52.
151
Ilie Melniciuc PUICĂ, Lecturile Biblice din cadrul Sf. Liturghii în creștinismul oriental,
<https://jurnalulpleroma.files.wordpress.com/2009/03/04_10_1_melniciuc.pdf> , 10 martie 2014, p. 100.
152
Makarios SIMONOPETRITUL, Triodul explicat, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 167.
13
timpul celor 40 de zile, începând din Săptămâna a V-a şi până în vinerea Săptămânii a VI-a, se
făceau omisiuni din ce în ce mai ample, nealegându-se din istoria patriarhilor decât unele
episoade care au legătură directă cu făgăduinţele dumnezeieşti făcute poporului ales sau cu
confirmarea lor. Făgăduinţe ce vor fi împlinite prin învierea lui Hristos a cărui semnificaţie
153
tipologică este serbarea Paştelui iudaic din cartea Exod-ului citit în Sâmbăta Mare” . Călugării
„egipteni în secolul IV organizând oficiul liturgic, în intervalul dintre Paşti şi Cincizecime,
lecturile din Vechiul Testament au fost omise sâmbăta şi duminica. Astfel, Paştele sau
actualizarea lui cu ocazia celebrării fiecărei Liturghii euharistice realizează trecerea de la
Vechiul Testament la Noului Testament, de la prefigurare la adevăr. Ciclul Triodului re-prezintă
pregătirea şi aşteptarea mântuirii de către profeţi şi osteneala duhovnicească. Vechiul Testament
se potriveşte, aşadar, bine cu Postul Mare ca perioadă de post şi osteneală, în timp ce Noul
Testament e în general legat de odihna şi, mai cu seamă, de ospăţul euharistic. Deşi acesta din
urmă a fost întotdeauna recunoscut drept o actualizare a Paştelui, până în secolul VII la Liturghie
se citea încă, înainte de Apostol, din profeţi. Aceste lecturi vechi-testamentare au dispărut din
Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom spre secolul VIII, nelăsând loc decât lecturilor din Noul
154
Testament, în timp ce ele au rămas în celelalte rituri liturgice orientale” .
Un alt mod al cultului bizantin a fost aceela de a rezerva lecturile Vechiului Testament
slujbelor de seară (Vecerniilor praznicelor, Vecerniilor Postului Mare), iar pe cele din Noul
Testament oficiilor de dimineaţă (Evanghelia învierii sau a praznicelor la Utrenie, Apostol şi
Evanghelie la Liturghie). Ciclul liturgic zilnic corespunde astfel analogic ciclului liturgic mobil
aşa cum trecerea de la întuneric la lumină reprezintă o imagine şi un fel de profeţie naturală a
155
învierii şi a trecerii de la moarte la viaţă . Lecturile şi textele din Vechiul Testament îşi găsesc
astfel locul principal în serviciul divin al celor şapte Laude bisericeşti: Vecernia, Pavecerniţa,
Miezonoptica, Ceasul I, Ceasul III, Ceasul VI, Ceasul IX şi Utrenia. Astfel „toate lecturile din
Vechiul Testament, intrate în cultul creştin, au caracter profetic sau simbolic, ele reprezentând
toate acele momente istorice din Vechiul Testament, de la Creaţie, vremea patriarhilor, a
legămintelor poporului izraelitean cu Dumnezeu, precum şi caracterul mesianic, vestind cu
153
I. M. PUICĂ, Lecturile Biblice din cadrul Sf. Liturghii în creștinismul oriental,
<https://jurnalulpleroma.files.wordpress.com/2009/03/04_10_1_melniciuc.pdf >, 10 martie 2014, p. 100.
154
155
14
156
anticipaţie şi pregătind poporul pentru primirea lui Hristos” .
În cele ce urmează vom prezenta cele mai importante şi numeroase citiri din Vechiul
Testament şi Noul Testament, urmând ca în capitolele ulterioare să facem o analiză mai
amănuţită a textelor mai scurte din Vechiul Testament şi Noul Testament, cuprinse sau deduse
din rugăciunile şi imnologia cântărilor.
I.2.1 Paremiile
Cuvântul grecesc Παροιμία „înseamnă proverb, parabolă, pildă şi se aplică în mare
parte Proverbelor (Pildelor) lui Solomon. Cu timpul, denumirea lor s-a generalizat pentru toate
lecturile biblice folosite la Vecernie, pentru că cele mai multe din aceste lecturi sunt luate din
157
Proverbele lui Solomon” . Paremiile se citesc la Vecernia sărbătorilor din perioada Octoihului,
Penticostarului şi la Vecernia zilelor de rând din perioada Triodului, după prochimen, inclusiv
când Vecernia este unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi a Darurilor mai
înainte sfinţite. La slujba utreniei se folosesc numai în Sâmbăta Patimilor (La slujba Prohodului
Domnului), la slujba Ceasurilor împărăteşti din ajunul Naşterii şi Botezului Domnului şi din
Vinerea Patimilor, la Ceasul VI şi IX din Miercurea şi Vinerea din săptămâna brânzei şi numai la
Ceasul VI din primele cinci zile ale săptămânilor din Postul Mare, la slujba sfinţirii apei
(aghiasma mare) la Bobotează, la slujba sfinţirii biserici etc.
Paremiile sunt lecturi (pericope biblice) alese din anumite cărţi ale Vechiului şi Noului
Testament. Numărul lor este variabil în funcţie de perioada liturgică şi praznicul sărbătorilor.
Textul paremiilor provine mai ales din cărţile Vechiului Testament, dar şi din cărţile lui Baruh şi
Înţelepciunea lui Solomon, iar paremiile din scrierile Noului Testament s-au folosit numai la
unele sărbători ale Sfinţilor Apostoli:
1. Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul - 26 septembrie se citesc trei paremii: Epistola
158
întîi a Sfântului Apostol Ioan 3, 21; 4, 1-3, 5-6; 4, 11-16; 4, 20; 5, 1-5 ;
2. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan - 8 mai, se citesc aceleaşi paremii ca şi la
sărbătoarea Adormirii Sfântului Ioan Evanghelistul;
3. Sfânții Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), se citesc trei paremii din Epistola întâi a
156
Episcop Vasile COMAN, „Însemnătatea Scripturii şi a Tradiţiei în cultul Bisericii Ortodoxe”, în: Ortodoxia
XXXII (1980), 4, p. 591.
157
Pr. Ene BRANIȘTE, Liturgica specială, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1980, p. 64-65.
158
„La Vecernia Mare, ziua a douăzeci şi şase”,în: Mineiul pe Septembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1984, p.313-314.
48
159
Sfântului Apostol Petru 1, 3-12; 1, 13-25; 2, 1-11 .
Numărul lor este variabil în funcţie de perioada liturgică şi praznicul sărbătorilor. În
decursul Postului Mare, când slujbele bisericeşti se fac din cartea numită Triod, întâlnim la
vecernii un număr mare de lecturi biblice, în care se citesc părţi însemnate din Psalmi, din Lege,
din proorociri şi din Pildele şi Înţelepciunea lui Solomon. Paremiile sunt grupate astfel:
- La Vecernia din perioada Octoihului şi Penticostarului sunt în general trei paremii.
- La Vecernia de miercuri şi vineri seara din săptămâna brânzei se citeşte o paremie.
- La Vecerniile zilelor de rând din Păresimi sunt câte două.
- La Vecernia din ajunul marilor praznice împărăteşti se citesc mai multe paremii după
cum urmează:
a. La Vecernia din ajunul Naşterii Domnului sunt opt paremii, împărţite în trei grupe prin
tropare cu stihuri: „Fc 1, 1-13; Nm 24, 2-3, 5-9, 17-18; Mih 4, 4-6; 5, 2-4; Is 9, 1-10; Bar 3, 36-
160
38; 4, 1-4; Dan, 2, 31-36, 44-45; Is 9, 6-7, 7, 10-15; 8, 1-4, 9-10” .
b. La Vecernia din ajunul Bobotezei sunt 12 paremii, împărţite tot în trei grupe, prin
tropare care se cântă precedate de stihuri: „Fc 1, 1-13; Iș 14, 15-18, 21-23, 27-29; 25, 22-34, 26,
1; Iosua 3, 7-8, 15 -17; 2 Rg 2, 6-14; 4 Rg 5, 9-14; Is 1, 16-20; Fc 32, 1-11; Iș 2, 5-10; Jud 6, 36-
161
40; 3 Rg 18, 30-39; 4 Rg 2, 19-22; Is 49, 8-15” .
c. La Bunavestire se pun întâi ale Triodului şi apoi cinci ale praznicului: „Fc 28, 10-17;
162
Iez 43, 27-44; 4; Pilde 9, 1-11; Iș 3, 1-8; Pilde, 8, 22-30” .
d. În Joia cea Mare la Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, avem 3
163
paremii: „Iș 19, 10-19; Iov 28, 1-23; 42, 1-5; Is 50, 4-11” .
e. La Vecernia din Sâmbăta Pătimirilor (unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare)
sunt 15 paremii, împărţite, de asemenea în trei grupe, prin cântarea lui Moise (din Ieşire) şi prin
cântarea celor trei tineri (din profeţia lui Daniil) cu stihurile lor: „Fc 1, 1-13; Is 40, 1-16; Iș 8, 1-
11; Iona 1-4; Iosua 5, 10-15; Iș 13, 20 la 15, 19; Sof 3, 8-16; 3 Rg 17, 8-24, Is 41, 10 la 42, 5;
159
„La Vecernia Mare, ziua a douăzeci şi nouă”, în: Mineiul pe Iunie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978, p. 216.
160
„La Vecernie, ziua a douăzeci şi cinci”, în: Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1975, p. 395-399.
161
„La Vecernie, ziua a şase”, în: Mineiul pe Ianuarie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române Bucureşti, 1975, p. 123-128.
162
„La Vecernia Mare, ziua a douăzeci şi cinci”,în: Mineiul pe Martie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1977, p. 191-193.
163
„Joi în săptămâna Mare, La Vecernia unită cu Liturghia Sf. Vasile cel Mare”, în: Triod, Editura Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1970, p. 586-587.
49
Fc 22, 1-18; Is 41, 1-10; 4 Rg 4, 8-37; Is 53, 11 la 54, 4; Ier 31, 31-34; Dn 3, 1-23; Tin 1, 1-
164
65” . Paremiile sunt astfel cele mai însemnate texte preluate din Vechiul Testament care s-au
păstrat în rânduiala slujbelor actuale desfăşurate în biserică.
I.2.2. Psaltirea sau Cartea Psalmilor
Dintre cărţile Vechiului Testament care predomină cel mai mult în cultul ortodox, avem
165
cartea Psaltirea, fiind numită „cununa poeziei vechi-testamentare” . Psaltirea a intrat în
alcătuirea canonului biblic și putem afirma „că numai încadrată în Biblie, ea își află locul ei
firesc. Ruptă de acest context, ea îşi pierde sensul şi valoarea. Lucrul acesta nu este surprinzător
dacă ne gândim la faptul ca primii creştini au provenit din rândurile iudeilor care au avut drept
166
carte de zidire sufletească şi de cult Psaltirea” . Mântuitorul însuși a folosit deseori atunci când
se ruga psalmi, în acest snes Evanghelistul Matei „ne relatează faptul că la Cina cea de Taină,
de pildă, s-a încheiat cu un scurt ceremonial religios, în cadrul căruia s-au cântat laude, adică
psalmi, după care cei prezenți acolo au ieșit la Muntele Măslinilor (Mt 26, 30). Mai mult, în
timpul pătimirilor Sale, Domnul a fost auzit rostind versete din psalmi, care dobândeau astfel
167
valoarea de profeţii ce tocmai îşi aflau împlinire” . Cuvintele spuse de Mântuitorul Iisus
Hristos pe cruce: „Iar în ceasul al noulea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama
sabahtani! adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mt 27, 46), nu
sunt nimic altceva decât cuvintele rostite de psalmistul: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia
aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşalelor
mele” (Ps 21, 1). Mântuitorul Iisus Hristos, adresându-se Ucenicilor, după înviere, le amintește
„că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în
Psalmi” (Lc 24, 44), dând valoarea fundamentală acestei cărți. Ucenicii Mântuitorului „fiind
iudei de neam au primit ca pe ceva natural și firesc folosirea psalmilor în adunările de cult. Ei au
164
„Sâmbătă în Săptămâna Mare, La Vecernia unită Liturghia Sf. Vasile cel Mare”, în: Triod, p. 664-673.
165
†Bartolomeu VALERIU-ANANIA, Poezia Vechiului Testament, versiune revizuită după Septuagintă, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 108.
166
Drd. Stelian GOMBOȘ, Câteva referințe despre Cartea Psalmilor în spiritualitatea ortodoxă,
<http://www.agnos.ro/blog/2010/09/18/cateva-referinte-despre-cartea-psalmilor-in-spiritualitatea-ortodoxa/>, 3
august 2014.
167
Drd. S. GOMBOȘ, Câteva referințe despre Cartea Psalmilor în spiritualitatea ortodoxă,
<http://www.agnos.ro/blog/2010/09/18/cateva -referinte-despre-cartea-psalmilor-in-spiritualitatea-ortodoxa/>, 6
august 2014.
50
168
rânduit încă din primele zile ale existentei Bisericii, citirea şi cântarea psalmilor” la cultul
creştin. Aresându-se noilor comunități creştine pe care le-a întemeiat, Sfântul Apostol Pavel
recomandă: „Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi, în laudă şi în
cântări duhovniceşti» (Col 3, 16).
Aceste lecturi aduc aminte despre istoria sfântă a legăturii neamului omenesc cu
Dumnezeu, dar au şi un caracter pedagogic, fac să răsară în inima credincioşilor virtuţi alese şi
întreţin dorul de comuniunea cu Dumnezeu. Cartea Psalmilor însă cuprinde, pe cât se pare, o
icoană a vieţii sufletelor. Sfântul Vasile cel Mare evidenţiază calităţile sufletului omenesc ce se
desprind din Psalmi scriind în Comentariul său la Psalmi următoarele: „altele ne învață Profeții,
altele Cărțile istorice, altele Legea și altele felul de sfătuire al Proverbelor. Cartea Psalmilor,
însă, cuprinde ce este folositor din toate: profețește cele viitoare, ne aduce aminte de faptele
istorice, dă legi pentru viață, ne învață cele pe care trebuie să le facem. Și ca să spun pe
scurt,Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după putința
169
lui, ce i se potirvește” . Tot el afirmă despre această minunată carte următoarele: „Ce nu poți
învăța din Psalmi? Nu, oare, măreția bărbăției? Nu, oare, exactitatea dreptății? Nu, oare, sfințenia
castității? Nu, oare, desăvârșirea înțelepciunii? Nu, oare, chipul pocăinței? Nu, oare, măsura
răbdării? Nu, oare, tot ce ai putea spune despre faptele cele bune? În psalmi este cu putință să
găsești învățătura desăvârșită despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea în trup a lui Hristos,
amenițarea cu judecata, nădejdea învierii, frica de pedeapsă, făgăduințele slavei, descoperirile
170
tainelor; toate sunt strânse ca într-o mare și obștească vistierie, în Cartea Psalmilor” . Canonul
85 Apostolic, numără Psaltirea printre cărțile sfinte și respectate de creștini, menționând: „Vouă,
tuturor clericilor și laicilor, să vă fie cărți cinstite și sfinte adică ale Vechiului Testament: Cinci
ale lui Moise – Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul; a lui Isus Navi – una; a
Judecătorilor – una; a lui Rut – una; patru ale Împăraților; două Paralipomene ale cărții zilelor;
două Ezdra; una Estera; trei ale Macabeilor; una a lui Iov; una a Psaltirii; trei ale lui Solomon –
Pildele, Eclesiastul; Cântarea Cântărilor; ale Proorocilor –douăsprezece; a lui Isaia – una; a lui
168
august 2014.
169
SF. VASILE CEL MARE, Scrieri. Partea întâi: Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvântări,
traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, 17, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986, p. 183.
170
SF. VASILE CEL MARE, Scrieri. Partea întâi:Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvântări, p.
184.
51
171
Ieremia – una; a lui Iezechiel –una; a lui Daniel – una” .
Psalmii sunt opera lucrării dumnezeiești pentru că poartă amprenta inspiraţiei
dumnezeiești. Duhul Sfânt, prin lucrarea „harului Său, a făcut să tresalte cele mai sensibile corzi
ale sufletului unor aleşi ai Săi care, exteriorizând profundele lor trăiri interioare, au alcătuit
aceste armonioase şi prea frumoase cântări, recunoscute prin originalitatea lor. O dovadă în
sensul că Duhul Sfânt este principalul autor al Psalmilor ne este oferită de către regele si
172
proorocul David” . Acesta simţind o putere coborând de sus peste sine mărturiseşte: „Duhul
Domnului grăieşte prin mine şi cuvântul lui este pe limba mea” (2 Rg 23, 2). Nu se cunoaşte
173
timpul exact când s-a întocmit Psaltirea de azi . Geneza Psalmilor trebuie căutată în gândirea
biblică a Vechiului Testament. După cum reiese din titlurile psalmilor, scrierea lor se întinde pe
o perioadă îndelungată de timp, începând cu vremea lui David şi terminând cu Ezdra şi Neemia.
Ar fi posibil ca Ezdra şi Neemia, cărora tradiţia iudaică le atribuie încheierea canonului
Vechiului Testament (450-424 î. Hr.), să fi codificat şi psalmii pe care îi avem astăzi. „Se
acceptă ca perioadă de început a colecţionarii psalmilor epoca reorganizării cultului în Israel,
perioadă care coincide cu redistribuirea preoţilor şi a leviţilor la slujbă şi cu construirea
templului, fapte săvârșite în vremea regilor David şi Solomon. Până în acel moment, cultul avea
un caracter preponderent sacrificial, așa cum rezultă din informaţiile pe care le deţinem din
174
Pentateuhul lui Moise şi cărţile cu caracter istoric” . În momentul în care chivotul Legii este
adus în Ierusalim, regele David compune primul psalm, interpretat de preoți leviți, acompaniat
de el prin harfă. Astfel interpretarea și cântarea Psalmilor la templu este orânduită de regele
David (vezi Ezdra 3, 10-11). Pentru că cei mai mulţi psalmii sunt compuși de regele David,
cartea psalmilor este numită „Psaltirea lui David”. Încă din secolul al III-lea î.d.Hr., Cartea
Psalmilor capătă forma pe care o avem astăzi, pentru că „o avem în întregime cuprinsă în
Septuaginta, traducere ce s-a efectuat în aceste doua secole. Traducătorii au luat-o astfel din
171
Arhid. I. N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe, p. 53.
172
august 2014.
173
Pr. Atanasie NEGOIȚĂ, Psaltirea în cultul Bisericii Ortodoxe, Bucureşti, 1940, p. 15.
174
august 2014.
52
175
Biblia ebraică cu adaosul, în final, al psalmului 101, necanonic şi absent în varianta ebraică” .
Altă mențiune în legătură cu această carte ne vine „prin intermediul introducerii la cartea
necanonică a înţelepciunii lui Isus Sirah, ce datează din secolul al II-lea î.d.Hr. şi care aminteşte
Cartea Psalmilor, alături de toate cărţile canonice ale Vechiului Testament, încadrând-o în grupa
176
«Chetubim»” .
Folosirea ei în cultul creştin îşi are originea tot în cultul liturgic iudaic, unde Psaltirea era
un fel de carte de rugăciuni a iudeilor, folosită în cultul public şi particular chiar şi în timpul lui
David, după cum am arătat mai sus. „Este mai mult decât reprezentativ argumentul că din cele
177
283 citate vecitestamentare pe care le întâlnim în Noul Testament, 116 sunt luate din psalmi” .
Rezultă că Sfinţii Apostoli i-au folosit ca rugăciuni în cult chiar în primele zile ale
creştinismului: „Este unul dintre voi în suferinţă? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să
cânte psalmi” (Iac 5, 13); „Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti,
lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre” (Ef 5, 19); „Cuvântul lui Hristos să locuiască în
voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile
voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti” (Col 3, 16).
Chiar dacă Biserica se separă definitiv de sinagogă, odată cu trecerea timpului, ea nu a
exclus Cartea Psalmilor din rânduiala cultului său. Dimpotrivă, psalmii dobândesc parcă o şi mai
mare preponderenţă. Primii creştini au alternat lecturile biblice cu cântarea de psalmi.
Constituţiile Apostolice (cartea a II, cap. 57) şi Canonul 17 al Sinodului de la Laodiceea prescriu
ca psalmii să nu fie intonaţi fără întrerupere, succesiv, ci să se facă citiri după fiecare psalm: „Nu
se cuvine a se împreuna (cântarea) psalmilor în adunările (slujbelor dumnezeieşti), ci în
178
intervalul după fiecare psalm să se facă citire” . Ei sunt consideraţi de Părinţii Bisericii tot aşa
de folositori pentru viaţa duhovnicească a creştinilor ca şi Sfintele Evanghelii, iar în unele
mânăstiri nu se opreşte zi şi noapte citirea Psaltirii. „Este cert, prin urmare, că psalmii au
175
august 2014.
176
http://www.agnos.ro/blog/2010/09/18/cateva-referinte-despre-cartea-psalmilor-in-spiritualitatea-ortodoxa/, 3 august
2014.
177
2014.
178
Arhid. I. N. FLOCA, Canoanele Bisericii..., p. 242.
53
îmbrăcat întreg cultul, Biserica folosindu-i, nu ca pe ceva împrumutat, ci ca pe un bun
179
propriu” . Psalmii sunt folosiţi ca părţi componente din rânduiala tuturor serviciilor divine
(Cele șapte Laude bisericești, Sfânta Liturghie, Sfinte Taine şi Ierurgii) şi sunt folosiţi şi în
rugăciunile particulare ale creştinilor. Pentru uzul liturgic în Biserica Ortodoxă Psaltirea a fost
împărţită în 20 de catisme, sau șezânde (Κάθισμα) de către Părinţii Sinodului de la Laodiceea sau
180
de către Sfântul Ioan Gură de Aur, iar după alţii de Sfântul Benedict de Nursia . Fiecare
catismă cuprinde un număr mic de psalmi și este la rândul ei împărțită în trei secvențe sau stări
(Στάσις-strae), alternate de imne care la utrenie poartă numele de Sedelne. În cult,citirea Psaltirii
începe la Vecernia de Sâmbătă seara şi se încheie în sâmbăta următoare la slujba Utreniei. În
primele şase săptămâni ale Postului Mare, Psaltirea se citeşte de două ori pe săptămână, iar în
181
Joia şi Sâmbăta Patimilor şi în Săptămâna Luminată nu se citeşte . O parte din Psalmi se mai
folosesc şi izolat sau în grupuri, atât în cadrul rânduielii celor Şapte laude bisericeşti, cât şi în
cadrul Sfintelor Taine şi Ierurgii, pentru că Psalmii au o mare bogăţie şi varietate de învăţături
pentru toată trebuinţa duhovnicească a credincioşilor. Sfântul Ioan din Kronștadt argumentează
de ce se cântă atât de des psalmii: „Fiindcă ei sunt o excelentă călăuză în rugăciune și
preamărirea lui Dumnezeu; fiindcă ei sunt vestiri ale Duhului Sfânt și înlesnesc prea frumos
umplerea noastră de Duhul Sfânt; fiindcă ei slujesc de întărire a adevărurilor noastre de credință,
conțin multe prorociri despre Începătorul credinței noastre, Domnul nostru Iisus Hristos realizate
cu El; fiindcă Domnul pe Care-L slăvim noi este același Dumnezeu al părinților noștri Care Le-a
vorbit părinților în Vechiul Testament, care a făcut minuuni în timpul patriarhilor și al dării
Legii, Care, împlinind făgăduința făcută lui Avraam, i-a scos pe evrei din Egipt și i-a purtat în
chip minunat prin pustie […] Cel ce a făcut toate minunile în Vechiul Testament, I-a înălțat pe
182
toți proorocii și Care este Dumnezeu Cel atotputernic și Creatorul prorocilor” . Psaltirea
179
2014.
180
Pe parcursul anului bisericesc „aceste catisme sunt repartizate astfel: Sâmbătă la vecernie, catisma I; Duminica la
utrenie, catismele a II-a, a III-a şi a XVII-a. Duminica, la vecernie, nu se citeste nici o catisma. Dacă avem praznic,
se citeşte catisma I; Luni, la utrenie, catisma a IV-a şi a V-a ; la vecernie, catisma a VI-a; Marți, la utrenie, catisma
a VIl-a şi a VIII-a ; la vecernie catisma a IX-a; Miercuri, la utrenie, castima a X-a si a XI-a , la vecernie, catisma a
XII-a; Joi, la utrenie, catisma a XIII-a şi a XIV-a ; la vecernie, catisma a XII-a; Vineri, la utrenie, catisma a XIX-a
şi a XX-a, la vecernie, catisma a XVIII-a; Sâmbăta, la utrenie, catisma a XVI-a si a XVII-a”, apud Drd. S. GOMBOȘ,
Câteva referințe despre Cartea Psalmilor în spiritualitatea ortodoxă, http://www.agnos.ro/blog/2010/09/18/cateva-
referinte-despre-cartea-psalmilor-in-spiritualitatea-ortodoxa/, 5 august 2014.
181
În anexa 1 prezentăm modul cum se citește Psaltirea în cursul anului bisericesc.
182
SF. IOAN DE KRONȘTADT, Liturghia, cerul pe pământ, p. 205.
54
rezumă Scriptura, fiind citită ca profeţie ce revelează pe Hristos, luând forma rugăciuni pe care
Hristos şi creştini o adresează Tatălui, aşa cum afirmă Placide Deseille în cartea Nostalgia
Ortodoxiei: „Psaltirea este rezumatul întregii Scripturi [...]. Înainte ca Biserica să facă din ea
manualul său de rugăciune, ea a citit-o în adunările liturgice ca pe nişte profeţii. În lumina
tălmăcirilor sugerate de Noul Testament şi desăvârşite de Părinţi, fiecare Psalm poate fi
considerat ca o profeţie pentru Hristos, fie ca o rugăciune pe care Hristos o adresează Tatălui, fie
ca o rugăciune pe care Biserica sau credinciosul o adresează lui Hristos; de alminteri, aceste
aspecte se întrepătrund adeseori şi, de cele mai multe ori, se acoperă. Era, prin urmare, natural ca
183
Psaltirea să devină cartea de rugăciune predilectă a Bisericii” . Psalmii apar nu numai ca o
exegeză inspirată de Dumnezeu, ca o explicație a Sfintei Scripturi și a evenimentelor istorice
sfinte, ci în ei se arată, se întrupează și ne este redată realitatea duhovnicească, ce ne permite să
înțelegem sensul real atât al textelor sfinte cât și al ritualurilor.
I.3. Lecturile din Noul Testament
Întrebuinţarea scrierilor Noului Testament în cult are o vechime aproape egală cu cea a
Bisericii creştine; „Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul să citiţi scrisoarea aceasta tuturor
sfinţilor fraţi” (1 Tes 5, 27); „Şi după ce scrisoarea aceasta se va citi de către voi, faceţi să se
citească şi în Biserica Laodicenilor, iar pe cea din Laodiceia să o citiţi şi voi” (Col 4, 16). În
forma în care aceste scrieri se aflau iniţial, adică cu text continuu, ele s-au folosit atât cât s-a
practicat în cult citirea continuă a Sfintei Scripturi. Sub formă de pericope, lecturile scripturistice
s-au întrebuinţat începând cu puţin timp înainte de apariţia Lecţionarelor. Astăzi se găsesc
sistematizate în două cărţi de cult, anume: Apostolul şi Evangheliarul, numit câteodată
Evanghelistarul.
În general, în vechime citirea pericopelor evanghelice se făcea de pe amvon de către
diacon, prezbiter sau episcop, iar lecturile din alte cărţi, de către anagnoşti sau lectori care apar în
184
documente din secolul III înainte . Lecturile s-au făcut la început în limba greacă, iar mai târziu
şi în celelalte limbi în care, atât Biblia, cât şi cărţile de slujbă, au fost traduse succesiv (latină,
siriacă, armeană, paleoslavă etc.). Ele erau încadrate între psalmii responsordci recitaţi de
cântăreţi, acompaniaţi de credincioşi. Înainte de citire, lectorul anunţa originea pericopei, ca şi
astăzi, şi această regulă se aplica şi psalmilor. Până spre sfârşitul secolului IV s-a practicat citirea
183
Placide DESEILLE, Nostalgia Ortodoxiei, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 140.
184
Pr. P. VINTILESCU, Liturghierul explicat, p. 196.
55
continuă, succesivă, a Sfintei Scripturi. Ulterior, deşi lectura Sfintei Scripturi s-a făcut şi se face
pe pericope, acestea au fost rânduite de Biserică ţinându-se cont de practica citirii continui din
vechime. Menirea pericopelor este să ne înfăţişeze şi să ne amintească în mod cronologic
întreaga iconomie a mântuirii şi totodată să pregătească şi să curăţească mai dinainte pe
credincioşi şi slujitori pentru sfinţirea cea mare din momentul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele
Domnului. De aici rezultă şi scopul citirii Sfintei Scripturi în cult, cel didactic, adică de instruire,
de edificare şi de învăţare a credincioşilor.
Nu se poate determina exact timpul, modul şi Biserica locală în care s-a făcut pentru
185
prima dată actuala împărţire a Sfintei Scripturi în pericope liturgice . Iniţial, textul pericopelor
era delimitat direct pe marginea exemplarelor cu text continuu (adică pe cărţile Bibliei în
manuscris), iar uneori se punea la începutul acestora un tablou (sinaxarion= capitulare, iar în
186
unele ediţii greceşti mai noi: evangelistar ) în care se indicau pericopele duminicilor şi
187
sărbătorilor . Cea mai veche sistematizare a pericopelor din Noul Testament în Sfânta
Evanghelie şi Apostol datează din secolul al II-lea, iar cele mai vechi cărţi sau volume conţinând
astfel de pericope apar la începutul secolului al V-lea. Volume special pentru Evanghelie şi
Apostol au apărut abia pe la sfârşitul secolului al V-lea, dovadă fiind în acest sens şi tipicul
Sfântului Sava, în care se indică rânduiala citirilor de peste an. În ambele cărţi, pericopele sunt
rânduite pe zilele săptămânii, începând de la sărbătoarea Învierii Domnului, şi pericope alese ale
sărbătorilor împărăteşti şi pentru sărbătorile sfinţilor, pentru slujbele Vecerniei, Utreniei, Sfânta
Liturghie, Sfintele Taine şi ierurgii. Întocmai ca paremiile şi lectura Psalmilor lui David,
pericopele destinate sărbătorilor sunt alese din Noul Testament, potrivit cu caracterul
evenimentului sau sfântului sărbătorit.
I. 3.1 Apostolul
Cartea de ritual numită Apostol cuprinde pericope din Faptele Apostolilor, cele 14
Epistole Pauline şi 7 Epistolele soborniceşti şi are un sistem de împărţire asemănător cu cel al
Evangheliei, cu deosebirea că lipsesc pericope la utrenia duminicilor de peste an. Sistematizarea
lecturilor din Faptele şi Epistolele Apostolilor, este atribuită, în general, lui Evagrie și Eutalie din
185
Mircea BASARAB, Interpretarea Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă, Editura Alma Mater, Cluj Napoca, 2005,
p. 143.
186
Evanghelistarul, cele 35 de tabele calendaristice aşezate la sfârşitul cărţii numită Evanghelie, care arată şirul
Evangheliilor din fiecare an, după data schimbătoare a Paştelui.
187
Mircea BASARAB, „Biblia în Liturghia şi viaţa spirituală ortodoxă”, în: Mitropolia Banatului, XXIX (1979), 1-
3, p. 34.
56
188
Alexandria, pe la anul 458, care a împărţit aceste scrieri în 57 de lecturi , iar forma cunoscută
189
nouă astăzi, o datorăm Sfântului Ioan Damaschin și Sfântului Teodor Studitul . Nu se citeşte
din Epistola către Filimon, decât în ziua de 22 noiembrie când se face pomenirea sfântului.
Apostolul este împărţit în şapte capitole sau grupe:
1. Pericope ale Învierii;
2. Pericope la Duminici de peste an;
3. Pericope ale Minologhionului;
4. Pericope de obşte la zilele de prăznuire ale Sfinţilor ;
5. Pericope pentru morţi;
6. Pericope la toată trebuinţa;
7. Pericope la Tedeum.
La sfârşitul Apostolului se află un tablou cu prochimenele, aliluia şi chinonicele din
cursul săptămânii. În ceea ce priveşte ordinea citirii în timpul unui an liturgic, Apostolul
urmează ordinea aceasta: de la Paşti până la Cincizecime se citeşte cartea Faptele Apostolilor,
urmând în restul anului mai întâi Epistolele Pauline şi apoi cele Soborniceşti. Ordinea citirii
Apostolilor în zilele de duminică urmează, de regulă, pe aceea a Evangheliilor şi se desfăşoară în
cadrul a trei cicluri:
a) din prima zi de Paşti până în prima sâmbătă după Rusalii;
b) din Duminica I-a după Cincizecime până la începutul Postului Mare ;
c) în fine ciclul al III-lea cuprinde toată perioada Postului Mare, numită şi perioada
Triodului.
Primele două cicluri conţin pericope apostolice pentru duminici şi pentru zilele din cursul
săptămânii, iar ciclul din săptămânile Postului Mare cuprinde pericopele apostolice pentru
sâmbete şi duminici, pentru că în celelalte zile ale săptămânii nu se citesc texte din apostol,
exceptând unele sărbători ale sfinţilor mai mari care s-ar serba în cursul săptămânii.
I. 3.2 Evangheliarul
Spre deosebire de textele apostolice, cele alese din primele patru scrieri ale Noului
Testament, care ne descriu viaţa şi activitatea Mântuitorului Hristos, se numesc «Evanghelii».
188
Pr. Ioan CONSTANTINESCU, Studiul Noului Testament. Manual pentru Seminariile teologice, ediţia a II-a,
189
Drd. Diana LOSTUN, „Cărțile de cult și valoarea lor liturgică”, în: Anuar academic, Coord. Pr. Dumitru Abrudan,
Sibiu, 2004, p. 407.
57
Noul Testament s-a împărţit pentru nevoile cultului în fragmente repartizate pe săptămâni şi pe
zile. Pe marginea pericopelor (cele din Noul Testament), destinate serviciului liturgic creștin, se
făceau însemnări, prin care se indica începutul şi sfârşitul pericopelor corespunzătoare
190
duminicilor şi sărbătorilor diferite . Delimitarea pericopelor liturgice din aceste scrieri şi
fixarea lor într-o carte distinctă, în care se indică ordinea citirii lor în zilele din săptămână şi de
sărbătoare, a dus la constituirea cărţii de cult numită Evanghelie sau Evangheliar. Cel mai vechi
Evangheliar în manuscris ajuns până la noi datează din veacurile IV—V, iar altele două în veacul
191
al VI-lea . Cele mai multe dintre ele însă, provin din secolele VIII şi următoarele. Împărţirea
evangheliilor în pericope sau lecţiuni (lectiones) s-a făcut de către un oarecare Evagrie, înainte
192
de anul 400 . Preocupări în acest sens au mai avut și diaconul Eutalie din Alexandria, Sfântul
Sava cel Sfințit (sec. VI), Sfântul Sofronie al Ierusalimului (sec. VII), Sfântul Ioan Damaschinul
şi Teodor Studitul (sec. VIII) când, s-a finalizat modul citirii din Sfânta Scriptură, fiindcă pe
193
timpul lor cultul se dezvoltase aproape definitiv . Pentru alegerea şi fixarea pericopelor
Biserica a avut în vedere ciclul anual al sărbătorilor, mai întâi cele mari (Naşterea, Botezul,
Învierea, Înălţarea şi Cincizecimea) cu perioadele de timp de dinainte şi de după ele, apoi zilele
de duminică şi la urmă sărbătorile închinate sfinţilor.
Primele pericope stabilite au fost cele pentru sărbătorile cu date fixe, neschimbătoare şi
pentru perioadele de timp care precedau şi urmau acele sărbători. În privinţa citirii lor, aflăm
indicaţii precise abia pe la jumătatea secolului V, în Canonul Pascal al lui Ipolit, un discipol al
Sfântului Chiril din Alexandria.
Pentru pericopele duminicilor s-a impus o regulă ceva mai târziu de secolul V. Cu secolul
al V-lea şi al VI-lea, în Occident, şi cu secolul al VII-lea şi al VIII-ea, în Orient, s-a introdus un
sistem pentru citirea pericopelor, selecţionându-se cele ce trebuiesc citite în Duminici şi
194
sărbători, şi cele care vor fi citite în zilele de peste an . Puţine pericope s-au adăugat celor
195
existente, pentru părţi de slujire care s-au dezvoltat după secolul IX . Lecturile pericopelor s-au
considerat ca fiind de un real folos pentru credincioşi, cu scopul de a face cunoscută învăţătura
190
Pr. Petre VINTILESCU, „Vohodul mic sau intrarea mica şi momentele următoare din Liturghia catehumenilor”,
în: Biserica Ortodoxă Română, LXXVII ( 1960), 7-8, p. 642.
191
Pr. P. VITILESCU, „Vohodul mic sau Intrarea mică...”, p. 642.
192
F. DREYFUS, „L’actualisation de l’Ecriture. I. Du texte a la vie”, în: Nouvelle Revue Theologique, 1979, nr. 1, p.
24.
193
Drd. D. LOSTUN, „Cărțile de cult și valoarea lor liturgică”, p. 406.
194
Vasile GHEORGHIU, Introducere în Sfintele cărţi ale Noului Testament, Bucureşti, 1929, p. 829.
195
Pr. N. DRAGOMIR, „Folosirea Sfintei Scripturi ....”, p. 727
58
Mântuitorului Iisus Hristos, iar împărţirea pe grupe a cărţilor noutestamentare au fost făcute
după necesităţile cultice şi ea se păstrează până astăzi. Cartea de cult, Sfânta Evanghelie, se
prezintă în ceea ce priveşte cuprinsul, cu următoarele părţi principale:
1. pericope ale învierii – de la noaptea învierii şi până la duminica tuturor sfinţilor;
2. pericope ale duminicilor de peste an – de la duminica tuturor sfinţilor până la duminica
vameşului şi a fariseului, continuându-se cu duminicile triodului;
3. pericope la utrenia duminicilor de peste an sau pericope ale învierii în număr de 11
4. pericope numite ale minologhionului – pentru fiecare zi din fiecare lună a anului;
5. pericope ale evangheliilor numite de obşte;
6. pericope ale evangheliilor la morţi;
7. pericope ale evangheliilor la toată trebuinţa.
Ordinea citirii Sfintei Evanghelii se face diferită de cea din Noul Testament. Dacă în
ediţiile tipărite ale Noului Testament, Sfintele Evanghelii sunt expuse în ordine cronologică:
Matei, Marcu, Luca şi Ioan, în cartea de ritual, Sfânta Evanghelie, pericopele sunt distribuite nu
în ordinea cronologică a evangheliştilor, ci în ordinea considerată a fi cea mai importantă,
începând cu noaptea învierii, deci cu Duminica Învierii, când se expune prologul Evangheliei
după Ioan, ca fiind în legătură cu existenţa veşniciei şi cu divinitatea Logosului sau Cuvântului.
Acesta fiind criteriul general, evangheliile se succed în ordinea Ioan, Matei, Marcu, Luca
196
precum şi cu alternanţe în special la evangheliile Matei cu Marcu şi Luca cu Marcu . Ordinea
sumară a celor patru Evanghelii în cadrul Sfintei Liturghii din cursul unui an liturgic se face în
felul următor:
a) Sfânta evanghelie de la Ioan se citeşte timp de şapte săptămâni, din ziua Învierii până
la Cincizecime, excepţie făcând ziua de marți în prima săptămână a Paştilor şi sărbătoarea
Înălţării Domnului la cer, când se citeşte Sfânta evanghelie de la Luca, precum şi Duminica
Mironosiţelor, când se citeşte din Sfânta evanghelie după Marcu. Se citeşte şi în Duminica I din
Postul Mare.
b) Sfânta evanghelie de la Matei se citeşte o perioadă de 17 săptămâni, de luni după
Rusalii până în Duminica a 17-a după Rusalii (adică Duminica I-a după înălţarea Sfintei Cruci),
cu excepţia primelor cinci zile din săptămânile a XII-XV - a după Rusalii, când se face citire din
evanghelia de la Marcu, cu excepţia sâmbetelor când se citeşte tot de la Sfântul Evanghelist
196
În Anexa 2 prezentăm modul în care se citeşte Sfânta Evanghelie și Apostolul în toate zilele de peste an.
59
Matei. Se mai citeşte, în trei duminici, de la Sfântul Evanghelist Matei: la duminica lăsatului sec
de carne, la duminica lăsatului sec de brânză şi la duminica Floriilor.
c) Sfânta evanghelie de la Luca se citeşte o perioadă de 12 săptămâni, de luni în
săptămâna a XVIII-a după Rusalii (adică după înălţarea Sfintei Cruci) până duminica lăsatului
sec de carne, cu următoarele excepţii: în primele cinci zile din săptămânile a XVI-XVIII-a după
Rusalii, în Duminica dinaintea Botezului Domnului, când se face citire din evanghelia după
Marcu; în duminica lăsatului sec de carne şi în cea a lăsatului sec de brânză precum şi în sâmbăta
dinaintea acesteia din urmă se citeşte din Sfânta evanghelie de la Matei.
d) Sfânta evanghelie de la Marcu, se citeşte în cinci duminici de peste an: în duminicile a
II-a, a III-a, a IV-a şi a V-a din Postul Mare precum şi în duminica mironosiţelor. În afară de
aceste duminici din Sfântul Evanghelist Marcu se citeşte şi în cursul săptămânilor a XII-XVII, a
XXX-XXXIII precum şi săptămâna fiului risipitor în afară de sâmbetele acestor săptămâni.
La fiecare praznic împărătesc sunt indicate citiri din Evanghelii deosebite, atât la utrenie,
cât şi la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Duminica la utrenie, se citeşte una din cele 11
Evanghelii ale Învierii. Citirea Evangheliilor începe de la prima duminică după Rusalii
(Duminica Tuturor Sfinţilor), ciclul lor repetându-se astfel, din 11 în 11 duminici, în cursul
197
anului, cu excepţia perioadei Penticostarului, când rânduiala lor se modifică . Citirea celor 11
Evanghelii ale Învierii la Utrenie este menţionată încă din secolul IV în descrierea pelerinei
198
Egeria la Ierusalim . Citirea lor la Utrenie afirmă grija pe care Biserica o acordă păstrări în
memorie a minunii Învierii Domnului Iisus Hristos, prin aceia care au fost martorii ei.
Textele din Noul Testament, sistematizate în cărţile Apostol şi Evangheliar, rămân cele
mai des întâlnite la toate slujbele, ele simbolizând pe însuşi Mântuitorul Iisus Hristos care
vesteşte lumii despre Împărăţia Sa. Așa cum spunea un mare teolog bizantin „citirile din
Scriptură închipuiesc arătarea mai vădită a Mântuitorului, când El vorbea tuturora, în public şi S-
a făcut cunoscut nu numai prin cele ce a grăit El Însuşi, ci şi prin ce a învăţat pe Apostoli să
199
propovăduiască, trimițându-i către oile cele pierdute ale casei lui Israel” .
197
Pr. E. BRANIȘTE, Liturgica specială, p. 131.
198
Pelerina Egeria și Cutul ortodox, traducere din limba engleză și comentarii de Pr. Dumitru Picioruș, Editura
Teologie pentru azi, București, 2005, p. 9.
199
SF. NICOLAE CABASILA, Tâlcuirea Dumnezeieşti Liturghii, traducere de Pr. Ene Branişte, Editura Arhiepiscopiei
Bucureştilor, 1989, p. 32.
60
Concluzii
Întreaga tradiţie liturgică s-a edificat pe fundamentul Bibliei, astfel încât locul său prin
excelenţă în care rămâne este Biserica. Cuprinzând Cuvântul lui Dumnezeu revelat oamenilor, ea
devine o convorbire cu Dumnezeu, El vorbeşte oamenilor prin ea, oferind tuturor care o citesc
mângâiere sufletească. Sfinţii Părinţi îndeamnă să ne hrănim cu cuvintele dumnezeieşti din
Scriptură în chip duhovnicesc, iar această dimensiune duhovnicească se realizează numai în
Biserică ca Trup al lui Hristos. Fiind conştienţi de această trăire şi hrănire euharistică a
cuvintelor dumnezeieşti, Biblia a fost întrebuinţă în cultul creştin încă de la început, ea fiind
folosită şi în cultul iudaic unde lectura, explicarea Legii şi a Profeţilor a constituit baza esenţială
a serviciului liturgic. Cultul creştin deşi a avut o evoluţie proprie, nu îl putem separa totalmente
de cel iudaic, el dezvoltându-se din cultul iudaic unde citirea Sfintei Scripturi reprezenta o
componentă esenţială. Chiar Mântuitorul Iisus Hristos citeşte şi explică cuvintele proorocilor şi
profeţilor, care vorbesc despre venirea Lui. Toate cele făgăduite în Vechiul Testament îşi găsesc
împlinirea în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos.
Având model pe Mântuitorul, Apostolii au folosit cuvintele Scripturii pentru a vesti lumii,
întruparea, moartea, învierea şi înălţarea Mântuitorului la cer (FA 3, 22-23). Primii creştini fiind
convinşi de toate cele făgăduite în scripturi, au continuat să folosească scriptura, citind atât din
Vechiul Testament şi ulterior din Noul Testament. Partea cea mai importantă a cultului pentru
primii creștini alături de Sfânta Euharistie o constituia citirile din Sfânta Scriptură. Odată
cu dezvoltarea cultului, s-au diminuat textele scripturistice, ele fiind înlocuite de actele,
rugăciunile şi imnele liturgice dezvoltate tot pe baza Sfintei Scripturi. Astfel că Biblia a fost
împărţită în pericope din Vechiul Testament şi Noul Testament. Pericopele din Vechiul
Testament se citesc cu precădere la slujbele de seară şi în perioada Postului Mare, simbolizând
rugăciunea, postul, asceza. Pericopele din Noul Testament se citesc la slujbele de dimineaţă, ele
simbolizând lumina, odihna, bucuria euharistică. Aceste citiri corespund astfel ciclului liturgic
seară‒dimineaţă sau trecerea de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină. Lecturile din
Vechiul Testament îşi găsesc locul principal în serviciul divin al celor şapte Laude bisericeşti, ele
având caracter profetic sau simbolic.
Cele mai dese texte scripturistice din Vechiul Testament le găsim în rânduiala celor şapte
Laude bisericeşti sub forma paremiilor şi a psalmilor. Textul paremiilor provin din Vechiul
Testament, cu rare excepţii din Noul Testament (sărbători în cinstea Sfinţilor Apostoli) şi sunt
61
citite în cea mai mare parte la slujba Vecerniei. Cartea Psalmilor sau Psaltirea este cel mai des
utilizată în cult, psalmii fiind prezenţi în toate serviciile divine (Cele şapte Laude bisericești,
Sfintele Taine şi ierugii). De asemenea ea a fost folosită şi în cultul iudaic, începând cu vremea
lui David, rămânând astfel carte esenţială şi în cultul creştin. Pentru uzul liturgic a fost împărţită
în 20 de catisme, toate aceste catisme citindu-se odată în cursul unei săptămâni. Ea este
rezumatul întregii Scripturii, o profeţie ce îl revelează pe Iisus Hristos.
În ceea ce priveşte textele din Noul Testament, folosite în cultul slujbelor bisericii,
acestea se regăsesc cu precădere în cadrul slujbei Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine şi a
Ierugiilor. Aceste lecturi au fost sistematizate în cărţile de cult numite Apostol şi Evangheliarul
sau Evanghelistarul. Apostolul cuprinde scrieri din cartea Faptele Apostolilor şi Epistole Sfinţilor
Apostoli, iar Evangheliarul texte din cei patru evanghelişti.
Toate aceste citiri din Scriptură constituie o funcţie fundamentală de care Biserica şi orice
creştin nu se poate dezlipi. Întâlnite în toate slujbele bisericeşti, scot în evidenţă importanţa pe
care a avut-o şi o are
626
262
CONCLUZII FINALE
În cercetarea întreprinsă și intitulată Sfânta Scriptură în cultul Bisericii, se analizează

„fundamentul” și „substanța” vechi-testamentară și nou-testamentară a imnografiei ortodoxe
actuale, precum și a celor mai importante acte și gesturi liturgice întâlnite în rânduiala slujbelor,
întrucât Sfânta Scriptură constituie și este izvor și totodată model pentru imnologia și actele
liturgice desfășurate în Biserică. Prin această lucrare mi-am propus să prezint, pe cât posibil, clar
și amănunțit, rădăcinile scripturistice, în imnografia liturgică ortodoxă, întrucât imnografia
bizantină cu textele și formele ei literare, dezvoltate astfel de-a lungul secolelor, este de o
importanță majoră atât pentru teologia ortodoxă academică, cât și pentru viața liturgică a
Bisericii, elementul principal al acesteia constituindu-l Sfânta Scriptură. Lucrarea propune o
viziune de ansamblu asupra rolului pe care Biblia o are în cultul ortodox. Bineînțeles, tema nu
este epuizată ținând cont că însăși bogăția imnografiei reprezintă o invitație continuă la
aprofundarea studiului textelor liturgice. Totuși din cercetarea întreprinsă putem concluziona
următoarele:
1. Imnografia ortodoxă nu a apărut pur și simplu întâmplător. Începuturile textelor
liturgice ne conduc la perioada apostolică, la acel timp în care s-a format prima comunitate
creștină și de aceea, perioada Noului Testament este de mare importanță pentru înțelegerea
dezvoltării de mai târziu a imnografiei. Primele texte liturgice ale Bisericii au fost cuvintele lui
Hristos, așa cum primele gesturi liturgice care se păstrează până astăzi, tot ale Lui au fost.
Secolele bizantine, în care ea și-a atins punctul culminant, au valorificat toate izvoarele. Cultul
creştin, deşi a avut o evoluţie proprie, nu îl putem separa totalmente de cel iudaic, el
dezvoltându-se din cultul iudaic unde citirea Sfintei Scripturi reprezenta o componentă esenţială.
Chiar Mântuitorul Iisus Hristos citeşte şi explică cuvintele proorocilor, care vorbesc despre
venirea Lui. Toate cele făgăduite în Vechiul Testament îşi găsesc împlinirea în Persoana
Mântuitorului Iisus Hristos. Ca şi Mântuitorul, Apostolii au folosit cuvintele Scripturii pentru a
vesti lumii, întruparea, moartea, învierea şi înălţarea Mântuitorului la cer (FA 3, 22-23). Primii
creştini, fiind convinşi de toate cele făgăduite în Scripturi, au continuat să folosească Scriptura,
citind atât din Vechiul Testament şi ulterior din Noul Testament. Partea cea mai importantă,
alături de Sfânta Euharistie, o constituia citirile din Sfânta Scriptură. De la început cultul a folosit
în moduri diverse Scriptura, însă nu numai textul scripturistic stă la bază și oferă textura textului
liturgic, ci și cultul Bisericii determină și este determinat de Scriptură.
636
363
2. Imnele liturgice ale Bisericii Ortodoxe au un profund caracter teologic, deoarece ele
sunt adresate lui Dumnezeu, vorbesc despre Dumnezeu în inspirația Duhului dumnezeiesc și
cuvintele lor sunt icoane ale Cuvântului lui Dumnezeu, Cel Întrupat pentru mântuirea tuturor. La
aceasta a contribuit, atât Noul Testament, cât și Vechiul testament și, în același timp, cuvintele
poetice sau predicile Sfinților Părinți. La început, alături de săvârșirea Sfintei Euharistii,
principalele texte și teme teologice erau exclusiv scripturistice, pericope din Vechiul și Noul
Testament, din care se păstrează până astăzi, alături de pericopele scripturistice, sub forme
diverse, exclamații, texte, formule, cântări, etc. Gândirea marilor scriitori care au compus imnele
și rugăciunile liturgice a fost adânc înrădăcinată în Scriptură, văzând în ea sursa și izvorul pentru
toată învățătura creștină. Imnele adunate în colecții imnografice, care sunt totodată cărțile de
slujbă ale Bisericii, depășesc nivelul discursului teologic teoretic, punându-ne în legătură cu
realiatea vie a credinței, făcându-ne părtași de gustarea Tainelor celor negărite ale Dumnezeirii,
după măsura fiecăruia. Putem afirma fără nici o îndoială: cultul (exprimat prin imne și gesturi
liturgice) și cuvântul scripturistic sunt istoric simultane, iar limba pe care cultul Bisericii
Ortodoxe o folosește este limba Bibliei. Limbajul liturgic păstrează aceeaşi structură dialogală
din Scriptură, între credincioşi şi Dumnezeu, în care partea omenească şi divină se susţin în
comuniune. Rugăciunea credinciosului este legată de har, deoarece harul însuși este răspunsul
divin la solicitările credincioşilor. Rugăciunea apare ca principalul element constitutiv al
cultului. Însă, întemeiată scripturistic, ea dobândeşte o mai mare eficienţă. Rugăciunea
scripturistică este stăruitoare şi verificată cu adevărul Revelaţiei.
3. Biblia în Tradiția dintotdeauna a Bisericii a fost și este privită drept cartea prin
excelență a Bisericii, pe care aceasta o vestește și o interpretează sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Tradiția, Scriptura și Biserica stau într-o legătură organică strânsă fără să implice una din ele
ideea de prioritate, constituind împreună elementele esențiale ale adevăratei credințe în
Dumnezeu. Puterea care face legătura dintre Tradiție, Scriptură și Biserică este puterea
Revelației. Nici una din aceste trei realități nu este străină de Revelație. Deși sunt trei, sunt
revelate de una și aceeași Revelație, fapt pentru care atât Tradiția, cât și Scriptura, trebuiesc
înțelese ca o lucrare a Duhului Sfânt în Biserică. Nici un alt text nu poate prevala în faţa textului
biblic, iar procesul unei lecturi sau trăiri adecvate nu presupune elaborarea unor formule
contemporane, care sunt apoi argumentate cu Scriptura, aşa cum se întâmplă adeseori, ci trebuie
să se plece de la Scriptură, apoi să se identifice modul în care afirmaţiile revelate se dezvoltă în
254
2542
formule doctrinare sau afirmaţii morale pentru omul modern, elementul de fidelitate faţă de
Scriptură fiind dat de Sfânta Tradiţie. Convingerea noastră e că necesitatea lecturii Scripturii în
Duhul e cerută de centralitatea Scripturii în viața Bisericii și este o sarcină decisivă pentru
prezentul și viitorul Bisericii. Când Scriptura este abordată în Duhul Sfânt, în unitatea ei care
este Hristos și primită cu credință în inimile credincioșilor în interiorul comunității ecleziale,
atunci ea își descoperă adevărata eficacitate de sacrament care împreună cu celelalte Sfinte Taine
prelungește lucrarea lui Hristos în Biserică.
4. Sfânta Scriptură are un înţeles şi o întrebuinţare plenară în cultul Biserici Ortodoxe. Ea
cuprinde Revelaţia dumnezeiască, este cuvântul lui Dumnezeu adresat oamenilor ce revelează
adevărul despre Dumnezeu, lume și om. Sfânta Scriptură este explicată în cadrul cultului divin
prin imnele și textele liturgice. Cultul adâncește și lămurește Scriptura, pe care o transformă în
experiere directă și o evidențiază ca pe o realitate vie. Cultul se desfăşoară ca un arbore mare,
plin cu ramuri şi roade, dar el are la bază sămânţa Scripturii, crescând sub purtarea de griijă a
Duhului Sfânt, Cel ce a inspirat pe autori Scripturii. Cheia de înțelegere a cultului este Biblia, așa
cum și cultul este o explicare vie a Bibliei. Înțelegerea cultului nu se poate face fără cunoașterea
și înțelegerea Sfintei Scripturi, iar înțelegerea și cunoașterea Scripturii se dezvăluie în cadrul
cultului. Ele constituie împreună două elemente esențiale pentru viața Bisericii. Astfel, prin
imnografia liturgică îi sunt oferite credincioșilor nu simple cuvinte ornamentate frumos, ci se
exprimă cu ajutorul lor întreaga teologie și practică creștină sintetizată din primele veacuri
creștine. Putem spune ca Biblia este darul lui Dumnezeu fructificat în sensul cel mai plenar de
cultul bisericii. Sfânta Scriptura este cultică prin originea, destinaţia şi cuprinsul ei. Caracterul ei
cultic se reflectă în definirea cultului ca un dialog între credincioși şi Dumnezeu, în care partea
omenească şi divină se susţin în comuniune. Cultul Bisericii ne pune în legătură cu învățătura şi
viaţa Mântuitorului şi formează un adevărat izvor al darurilor ce curg din memorabilele pilde
scripturistice. Lecturarea și relecturarea ciclică a Scripturii în cadrul cultului liturgic face cultul
acesteia să apară ca o persoană care, căutând desăvârșirea, parcurge și reparcurge anual întâlnirea
ei cu anumite realități scripturistice și patristice. Astfel cultul Bisericii reprezintă mediul natural
al vieții acesteia, al Scripturii, al teologiei și vieții desfășurate în Hristos.
5. Centralitatea pe care o are Scriptura în cultul Bisericii Ortodoxe se vede şi de acolo că
ea se află aşezată în continuu pe Sfânta Masă a Sfântului Altar „locul cel mai înalt”, alături de
chivotul, în care se află Trupul lui Hristos. Sfânta Scriptură devine, prin cult, o hrană pentru
255
2552
credincioşi şi îi pregăteşte pentru unirea cu Hristos în Taina Euharistiei. De aceea, nu ne putem
închipui un adevărat cult fără existenţa Sfintei Scripturi, dar nici o propovăduire şi o apropiere a
credincioşilor de Dumnezeu numai prin Biblie. Biserica a transmis prin cultul său mesajul
Bibliei întreg, aşa cum l-au propovăduit Apostolii şi Sfinţii Părinţi; l-a păzit curat şi ne ajută să o
înţelegem corect în lumina adevărului, unindu-ne pe toţi cu Hristos prin ascultarea cu evlavie a
cuvântului Său şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.
6. Prezenţa Bibliei în cultul ortodox este atât de bogat reprezentată, încât întreg cultul
ortodox ne apare ca un comentariu biblic şi ca o continuare a lucrării Duhului Sfânt în Biserică.
În lumina cultului sunt nedespărţite Scriptura, Tradiţia şi Biserica. Scriptura și cultul apar astfel
ca realități dumnezeiești care privesc mântuirea omului și a căror existență și lucrare, așa cum
rezultă din prezența și funcția lecturilor scripturistice în cult, nu concură, ci se întregesc într-o
lucrare unitară și complementară. Lectura şi explicarea Legii, iar mai târziu a profeţilor, care au
constituit baza cultului iudaic, au fost continuate şi în cultul creştin încă de la început. De la
început și până astăzi, Scriptura este legată în mod esenţial de Biserică, fiind prezentă în toate
slujbele Bisericii. Ea ocupă un loc foarte important în toate slujbele şi actele liturgice desfăşurate
în Biserică: slujba Sfintei Liturghii; slujba celor şapte Laude bisericeşti; slujba Sfintelor Taine şi
tuturor ierurgiilor. Lecturile biblice în cultul creștin extind și diversifică relatările despre slujirea
lui Dumnezeu, reliefate de Vechiul Testament ( prin Paremii, Psalmii, Prochimen, Profeții) și de
Noul Testament ( prin Apostol și Evanghelie), dimensiunea lor fiind propovăduirea învăţăturii
creştine şi viaţa creştină aşa cum o avem de la Mântuitorul şi de la Sfinţii Apostoli. Prezenţa atât
de numeroasă a pericopelor din Noul Testament şi din Vechiul Testament aduc înaintea
credincioşilor însăşi iconomia mântuirii aşa cum a fost ea revelată şi este o dovadă că întreg
cultul Bisericii Ortodoxe are ca izvor şi temei însăşi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos.
Cultul Bisericii Ortodoxe este profund biblic, nu numai prin abundenţa textelor biblice din
cuprinsul lui, ci şi prin aceea că rugăciunile şi cântările sunt o sinteză teologică, o înfăţişare
integrală a învăţăturii de credinţă, bazată pe învăţătura întâlnită în Scriptură. Sfânta Scriptură este
făcută înțeleasă credincioșilor și este exprimentată în spațiul liturgic cu ajutorul imnelor
liturgice, este explicată în cadrul cultului divin prin imnele și textele liturgice. Ea se face
înțeleasă, este accesibilă credincioșilor, prinde viață în spațiul liturgic cu ajutorul imnelor .
Întreaga structură a cultului, a ritualului, a simbolismului, a imaginilor, a gesturilor sunt unite
intim și tainic cu Scriptura și adânc înrădăcinate în ea. În acest fel, toate slujbele Bisericii sunt
256
2562
„cuvânt viu al lui Dumnezeu” și totodată „predicare” a acestuia. Ele au la baza lor Sfânta
Scriptură și transmit în decursul anului liturgic, ciclic, taina iconomiei dumnezeiești și
legământul dintre Dumnezeu și poporul Său.
7. Înțeleasă ca „taină a tainelor” sau „taina Bisericii, Sfânta Euharistie constituie inima
întregii vieți a Bisericii, expresia unității ei cu Hristos. Dumnezeiasca Liturghie este și rămâne un
reper fundamental pentru înțelegerea Sfintei Scripturi, nu numai pentru că Liturghia folosește
lecturile biblice și se raportează la întreaga istorie biblică, ci pentru că prin Liturghie, se
actualizează această istorie biblică făcându-ne participanți actuali, definind existența și
identitatea Bisericii. Punctul central al Sfintei Liturghii îl constituie rugăciunea Anaforalei. Atât
Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur, dar mai ales cea a Sfântului Vasile cel Mare,
rememorează întreaga iconomie dumnezeiască revelată în Sfânta Scriptură. Textul euharistic al
acestor rugăciuni speciale, enumeră, pe baza textului scripturistic, toate etapele iconomiei
mântuirii ca o rezumare conclusivă a întregii mulţumiri aduse lui Dumnezeu în Sfânta Liturghie.
Prin această dumnezeiască lucrare ne întâlnim în comun cu Hristos, nu ca persoane individuale,
ne rugăm împreună și ne împărtășim toți din același Sfânt Potir și sporim neîncetat în
comuniunea cu Hristos și întreolaltă. Această întâlnire trebuie mereu reluată și adâncită, pentru
ca prin ascultarea repetată a Scripturilor puse în act în Liturghia Bisericii creștinii să crească
mereu spre „statura lui Hristos”. În Liturghie, Biblia respiră atât prin cuvântul rostit, cât şi prin
retrăirea mistică a lucrării Cuvântului lui Dumnezeu pentru mântuire. Sfânta Sciptură şi Sfânta
Euharistie sunt cele două daruri de mare preţ lăsate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos sau
testamentul îndoit al lui Hristos. Biserica împărtăşeşte neîncetat fiilor ei aceste daruri cereşti ce
se completează între ele, încă de la început, aşa cum aflăm din cartea Faptele Apostolilor. Altarul
şi amvonul sunt locurile centrale legate ontologic între ele. De la altar se împarte Hristos ‒ Cel
euharistic, iar de la amvon se propovăduieşte adevărurile credinţei revelate de Dumnezeu în
Sfânta Scriptură. Din amândouă locurile se hrănesc neîncetat credincioşi: Trupul şi Sângele
Domnului hrăneşte şi sfinţeşte viaţa credincioşilor, iar cuvântul lui Dumnezeu luminează mintea
şi arată calea vieţii veşnice pe care trebuie să o urmăm. Aplicându-l în viaţă, cuvântul rugăciunii
însoţit de meditaţie şi sacrament are efect transfigurator.
8. O concluzie importantă este și aceea că, Sfânta Liturghie fiind exclusiv biblică, fereşte
conținutul ei de o dezvoltarea folclorică, ritualistă sau preponderent culturală, aceasta fiind
valabilă și cazul Sfintelor Taine, al celor șapte Laude bisericești și al ierurgiilor.
257
2572
9. Hristos ne comunică rodul actelor Sale mântuitoare nu numai prin cuvântul Său şi prin
cuvântul despre El, ci şi prin anumite gesturi şi acte liturgice, care sunt descrise integral în
Scriptură şi transmise prin practica Bisericii. Cele mai importante acte (predica, împărtășirea,
agapa creștină, rugăciunea în comun) şi gesturi (rugăciunea în picioare, ridicarea mâinilor la
rugăciune, plecarea genunchilor la rugăciune, rugăciunea cu fața la pământ, ridicarea ochilor la
cer, punerea mâinilor, semnul Sfintei Cruci, binecuvântarea, sărtutarea păcii, dansul religios,
ungerea cu untdelemn și altele) pe care le săvârşește preotul împreună cu crednicoșii în ambianța
Bisericii, îşi alcătuiesc conţinutul pe baza revelaţiilor cuprinse în Sfânta Scriptură. Ele au rolul
de a ne pune într-o relaţie cât mai profundă şi adevărată cu Dumnezeu. Înțelesul actelor și
gesturilor liturgice, revelate în Sfânta Scriptură, devin active în noi într-un sens nou, numai prin
intermediul cultului divin. Prin aceste acte, credincioșii sunt chemații, să vadă întipărite faptele
lui Hristos Însuși. Aceste gesturi ne fac să înţelegem mai bine textul şi subliniază momentele
importante din timpul lor. Ele ne invită să avem o participare cât mai deplină, conştientizând
prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru.
10. Destinaţia Sfintei Scripturi spre folosul credincioşilor îndreptățeşte folosirea ei în cult,
în scop didactic-sacramental. Funcţia educativă şi învăţătoare, Biserica o îndeplineşte într-un
mod superior prin cultul sau. Momentele cultului corespund unor necesităţi mai adânci ale
sufletului creştin. Aducerea la înțelegerea credincioşilor a adevărurilor revelate nu rămâne prin
aceasta o acțiune de natura pur intelectuală, ci caută să dezvăluie semnificaţiile lor afectiv-
voluntare, după caracterul imboldului divin, cuprins în Revelaţie. Astfel, întruparea şi toate
evenimentele vieții lui Hristos ar apărea fără înţeles, sau chiar în întrupare, jertfa Lui s-ar exclude
de la început. Dumnezeu a dat pe Fiul Sau să moară pentru păcatele oamenilor. Copleşiţi de
iubirea lui Hristos, noi Îl urmăm, retrăind starea lui de suferinţă, moarte si înviere. Aceasta
înseamnă să conformăm în cult viață noastră după viaţa lui Iisus. Însă am greşi dacă am atribui
textelor biblice din cult numai un rol pedagogic de luminare a minţii cu învăţăturile de credinţă.
Mântuirea lumii nu este o teorie, nu se opreşte la raţiune; ea este o lucrare a iubirii lui Dumnezeu
care s-a arătat în jertfa de pe cruce a Fiului lui Dumnezeu şi prin trimiterea şi lucrarea Duhului
Sfânt. Lecturile biblice precum şi întreaga imnologie a Bisericii Ortodoxe are rol de curăţire a
inimii, de pregătire pentru primirea harului divin. Sfânta Scriptură are astfel prin cult a un rol
foarte important şi în privința primirii harului divin.
11. În ceea ce priveşte aportul tezei, consider că punctul determinant al lucrării de față
258
2582
este acela de redescoperire a fondului scripturistic al imnografiei ortodoxe și a celor mai
importante gesturi liturgice, prin care se exprimă consistența și bogăția cultului Bisericii,
dominat de trăsăturile și înțelesurile sale bizantine, moștenite și continuate de restul tradițiilor
liturgice ortodoxe. Lucrarea propune o imagine de ansamblu, oferă elementele principale, care să
asigure atât baza unei perspective de domeniu, cât și dorința de adâncire a ei, organizată atât prin
cercetare științifică de exegeză biblică, cât și prin obijnuirea de intensificare a atenției în
momentele în care textele liturgice, cu potențial biblic și teologic mare, să fie ascultate și
urmărite cu atenție în timpul slujbelor, dar și de o lectură edificatoare pentru toți cei interesați de
o cunoaștere mai amănunțită a tezaurului liturgic ortodox.
12. De asemenea, ținând cont de faptul că textele liturgice însăși contează ca text
patristic, fiind scrise de Sfinții Părinți sau de părinți care au trăit în timpul apropiat acestora,
respectând învățătura și duhul lor, atunci importanța acestei lucrări este evidentă pentru
caracterul lor sintetic. Sfânta Scriptură ocupă un loc extrem de important în toate lucrările
Sfinților Părinți. Este cât se poate de evident că o revenire la izvoarele patristice este esențială
pentru o corectă înțelegere a aspectelor omiletice prezente în imnologia cultului.
13. Lucrarea de față are şi un caracter interdisciplinar, aducând un aport esențial în
domeniul teologiei biblice, pentru că oferă descoperirea cadrului biblic general, care a stat la
baza alcătuirii și dezvoltării imnografiei ortodoxe actuale. Imnografia cultului concentrată în
rugăciuni și cântări de o frumusețe rară, folosirea actelor și gesturilor liturgice, toate imaginile,
simbolurile şi lecturile, ne conduc la Biblie, pot fi regăsite în cărțile Vechiului și Noului
Testament, textul imnografiei trimițând astfel către ansamblul Sfintei Scripturi, ea fiind izvor și
totodată model al actelor liturgice ale Bisericii. Acest cadrul biblic general asigură baza unei
perspective de domeniu, oferă un prim fundament, autentic din punctul de vedere al Tradiției
bisericești, pentru dezvoltarea exegezei biblice care trebuie operată astăzi în imnografia cultului.
Se poate afirma cu ușurință că cercetarea biblică este unul din elementele definitorii ale
identității creștine, și prin urmare, al înțelegerii Euharistiei și cultului desfășurat în biserică,
constituind o sarcină decisivă pentru prezentul și viitorul teologiei Bisericii.
14. Subiectul lucrării de față este unul deosebit de important aducând un aport evident
pentru ceea ce înseamnă cunoașterea și înțelegerea vieții liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel,
trebuie să precizăm faptul că în lumina celor evidențiate mai sus, Sfânta Scriptură are un rol
unificator pentru cele patru medii care constituie și formează viața intimă a Bisericii: în Sfânta și
259
2592
Dumnezeiasca Liturghie, Sfintele Taine, cele șapte Laude bisericești și ierurgii (toate slujbele
desfășurate de biserică) prin care Scripturile fac să răsune glasul lui Dumnezeu și prin ele
Dumnezeu vine și intră în dialog cu noi; predica trebuie să își găsească seva ei vitală în Sfânta
Scriptură, fiind hrănită și călăuzită de aceasta; toată teologia trebuie să se bazeze pe Cuvântul
Scripturii, sufletul viu al teologiei trebuie să fie studiul Scripturii; viața cotidiană a credincioșilor
trebuie să fie marcată de cuvintele Sfintei Scripturi. Întreaga propovăduire a Bisericii, ca și
religia creștină însăși, trebuie să fie hrănite și călăuzite de Sfânta Scriptură. Efortul preotului
trebuie să fie în strădania lui de a apropia, prin întreita activitate slujitoare, şi mai mult Scriptura
de viaţa credincioşilor, de a o face parte integrantă din viaţa cotidiană, mijloc de educare şi
edificare a creştinului, de promovare a principiilor morale evanghelice (FA 19, 18; 20, 19-21).
260
2602
BIBLIOGRAFIE
I. Izvoare
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1968.
Noul Testament cu Psalmii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
II. Cărți de cult

Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă,
București, 2001.
Apostol, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2014.
261
2612
Acatistier, Editura Andreiana, Sibiu, 2009.
Arhieraticon, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1993.
Ceaslov, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1970. .
Catavasier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2002.
Molitfelnic, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române ,
Bucureşti, 1971.
Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2012.
Mineiul pe Septembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Mineiul pe Iunie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1978.
Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Mineiul pe Ianuarie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Mineiul pe Martie, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Triod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1970.
SURSE MEDIA
BIBLE WORKS
ALEXANDRU, Radu „Dansul liturgic, perspectivă ortodoxă”,
<http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/dansul-liturgic-perspectiva-ortodoxa-
119921.html> .
262
2622
CHRISTODOULOU, Protoprezbiter, Themistoclis, Slujba înmormântării în Tradiția
manuscrisă a Evhologhiului Bizantin, <http://teologie.net/data/pdf/Christodoulou-
slujba- inmormantarii.pdf>.
FLOROSKI, Georges, Biblie, Biserică, Tradiție,
<http://www.wuflwetortodox.ro/arhiva-biblioteca-ortodoxa/index.php?dir=carti
documente/Georges-Floroschi/&file=01,Georges%20Florovski%20-
%20Biblie%2C,Tradiție%2CBiserica.doc>.
GOMBOȘ, Drd. Stelian, Câteva referințe despre Cartea Psalmilor în spiritualitatea
ortodoxă, http://www.agnos.ro/blog/2010/09/18/cateva-referinte-despre-cartea-psalmilor-in-
spiritualitatea-ortodoxa/>.
IOAN, Drd. Varlan, „Biserica și Scriptura”,
<http://www.biserica.ch/docs/Invatatura_Ortodoxa/biserica_si_sfanta_scriptura.htm>.
ISPAS, Sabina „Despre căluş şi căluşar. O viziune neconvenţională asupra unui ritual
taumaturgic arhaic (partea a X-a)”, <http://foaienationala.ro/sabina-ispas-despre-clu-cluar-
viziune-neconvenional-asupra-unui-ritual-taumaturgic-arhaic-partea-2.html>
MARIAN, Pr. Vild, „Cadrul eclezial al exegezei biblice patristice”,
263
2632
http://www.teologiesiviata.ro/sites/default/files/articol/pdf/2015/12/09_vild_-
_cadrul_eclesial_17_dec.pdf.
PUICĂ, Pr. Ilie Melniciuc, Lecturile Biblice din cadrul Sf. Liturghii în creștinismul
oriental, <https://jurnalulpleroma.files.wordpress.com/2009/03/04_10_1_melniciuc.pdf>
STREZA, Ciprian, Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare,
<https://masterpracticesibiu.files.wordpress.com/2014/06/anaforaua_sf-vasile.pdf>.
TIPEI, F. Jon„Rolul puneri mâinilor în tradiţia iudeo-creştină”,
<http://jurnalulpleroma.files.wordpress.com/2009/03/1999-01-iun-1-tipei.pdf>, 10 octombrie
2014.
<http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/revelatia/traditie-scriptura-biserica
69114.html>.
<http://teologie.do.am/publ/teologia_liturgica/miscarile_liturgice_mai_importante_in_cul
t/69-1-0-4913>.
˂http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/ex-lica/lit-46.htm˃, 27 noiembrie 2015.
264
2642
Anexa 1
RÂNDUIALA CITIRII PSALTIRII
De la duminica Tomii până la 21 septembrie şi de la 21 decembrie până la 14 ianuarie

Sâmbătă din Duminica Celelalte Toate Toate duminicile Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă
Săptămâna TomiiÎ duminici, fără duminicile la vecernie când
luminată praznic la luni avem praznic
împărătesc sau vecernie împărătesc sau
sfânt cu sfânt cu polieleu
polieleu
Vecernie: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie:
catisma 1 catisma 2, 3 catisma 17. Nu se Catisma 1 catisma catisma catisma catisma catisma catisma
şi Polieleul citește 4, 5 7, 8. 10, 11. 13, 14. 19, 20. 16, 17.
catismă Vecernie: Vecernie: Vecernie: Vecernie: Vecernie:
catisma 6 catisma 9 catisma 12 catisma catisma
15 18
De la 22 septembrie până la 20 decembrie şi de la 15 ianuarie până la Duminica Lăsatului sec de brânză

În toate duminicile, la utrenie, în locul catismei 17, se cântă polieleul, iar peste săptămână, luni, marţi, miercuri şi joi, la utrenie, se
citesc câte trei catisme, iar la vecernie se citeşte totdeauna catisma 18. Când este sărbătoare împărătească, sfânt cu polieleu sau sfânt
cu slavoslovie, se citesc la utrenie două catisme şi a treia la vecernie.
Sâmbătă Duminică Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă
La Vecernie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie:

catisma 1. catisma 2, 3. catisma 4, 5, catisma 7, 8, 9. catisma 10, catisma 13, catisma 19, 20. catisma 16, 17.
6. 11, 12 14, 15.
284
În săptămânile 1, 2, 3, 4 şi 6 ale Postului Mare

Seara: Dimineața: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie: Utrenie:
catisma 1 catisma 2, 3, catisma 4, 5, catisma 10, catisma: 19, catisma 6, 7, catisma 13, catisma 16,
17. 6. 22, 12. 20 , 1. 8. 14, 15. 17.
Ceasul III: Ceasul I: Ceasul I: Ceasul I: Ceasul III:
catisma 7. catisma 13. catisma 2. catisma 9. catisma 19.
Ceasul VI: Ceasul III: Ceasul III: Ceasul III: Ceasul VI:
catisma 15. catisma 14. catisma 3. catisma 10. catisma 20
Ceasul IX: Ceasul VI: Ceasul VI: Ceasul VI: Vecernie:
catisma 9. catisma 15. catisma 4. catisma 11. catisma 18.
Vecernie: Ceasul IX: Ceasul IX: Ceasul IX:
catisma 18. catisma 16. catisma 5. catisma 12.
Vecernie: Vecernie: Vecernie:
catisma 18. catisma 18. catisma 18.
În săptămâna a cincea a Postului Mare

Seara: Dimineața: Utrenie: catisma Utrenie: catisma Utrenie: catisma Utrenie: Utrenie: Utrenie:
catisma 1. catisma 2, 3, 4, 5, 6. 11, 12, 13. 20, 1, 2. catisma 8. catisma 13, catisma 16,
27. Ceasul III: Ceasul I: Ceasul I: catisma Ceasul III: 14, 15. 17.
catisma 7. catisma 14. 3. catisma 9. Ceasul III:
Ceasul VI: Ceasul III: Ceasul III: Ceasul VI: catisma 19.
catisma 8. catisma 15. catisma 4. catisma 10. Ceasul VI:
Ceasul IX: Ceasul VI: Ceasul VI: Ceasul IX: catisma 20.
catisma 9. catisma 16. catisma 5. catisma 11. Vecernie:
Vecernie: Ceasul IX: Ceasul IX: Vecernie: catisma 18
catisma 10. catisma 18. catisma 6. catisma 12.
Vecernie: Vecernie:
Catisma 19. catisma 7.
285
În Săptămâna Pătimirilor
Sâmbăta lui Lazăr Duminica Floriilor Luni Marți Miercuri
Vecernie: catisma 1. Utrenie: catisma 2, 3. Utrenie: catisma 4, 5, 6. Utrenie: catisma 9, 10, 11. Utrenie: catisma 14, 15, 16.
Ceasul III: catisma 7. Ceasul III: catisma 12. Ceasul III: catisma 19.
Ceasul VI: catisma 8. Catisma VI: catisma 13. Ceasul VI: catisma 20.
Vecernie: catisma 18. Vecernie: catisma 18. Vecernie: catisma 18.
De joi şi până la Sâmbăta Tomii nu se citeşte Psaltirea, decât numai catisma 17 în trei stări, în Sâmbăta Mare.
286
Anexa 2
Paște - Duminica Rusaliilor
Duminică Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă
Ev. Ap. Ev. Ap. Ev. Ap. Ev. Ap. Ev. Ap. Ev. Ap. Ev. Ap.
In l, l-17 FA l, In 1, FA 1, In 24, FA 2, In 1, FA 2, In 3, FA, 2, In, 2, FA 3, In 3, FA 3,
a Paștilor
Vecernie, 1-8. 18-28. 2-17, 12-35. 14-21. 35-51. 22-3. 1-15. 38- 12- 1-8, 22-33. 11-16.
S1
In 20, 19- 21-26. 43. 22. Flp 2,

25. 5-11.
Utrenie, FA 5, In 2, FA 3, In 3, FA 4, In 5, FA 4, In 5, FA 4, In 5, FA 5, In 6, FA 5,
Mt 28, 12-20. 1-11. 19-26. 16-21. 1-10. 17-24. 13-33. 24-30. 23- 30- 1-11. 14-27. 21-32.
a Tomii
16-20. 31. 47; 6,

S2
Liturghie, 1-2.
In 20,
19—31.
Utrenie, FA 6, In 4, FA 6, In 6, FA 7, In 6, FA In 6, FA 8, In 6, FA 8, In 15, FA
Mironosițelor
Mc 16, 1-7. 46-54. 8-15; 7, 27-33. 5-17. 35-39. 8,18- 40-44. 26- 48- 40 ; 17-27; 9,19-
9-20. 1-5, 47- 25. 39. 54. 10, 1- 16, 31.
S3 a
Liturghie, 60. 19. 1-2.

Mc 15,
43-47.
Utrenie, FA 9, In 6, FA 10, In 7, FA 10, In 7, FA 16, In 8, FA In 8, FA10, In 8, FA 12,
Slăbănogului
Lc 24, l- 32-42. 56-69. l-16. 1-13. 21-33. 14-30. 6-18. 12-20. 10, 21- 44- 31-42. l-11.
12. 34- 30. 48;11,
S4 a
Liturghie, 43. 1-10.

In 5, 1-15
Utrenie, FA 11, In 8, FA 12, In 8, FA 12, In 6, FA In 9, FA In FA 15, In 10, FA 15,
a Samarinencii
In 20, 19-30. 42-51. 12-17. 51-59. 25;13, 5-14. 13,13- 39-41; 14, 10, 5-12. 27-38. 35-41.
l-10 1-12. 24. 10, 20- 17-
S5
Liturghie, 1-9. 28. 28.

In 4,
5-42.
287
Duminică Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă
Utrenie, FA 16, In 11, FA 17, In 12, FA 17, In 12, FA18, Utrenie, FA l, In 14, FA In 14, FA
In 20, 16- 34. 47-57. l-9. 19-36. 19-28. 36-47. 22- Mc 16, 9- l-12. 1-11. 19, 10-21. 20,7-
a Orbului
11-18. 28. 20. l-8. 12.

S6
Liturghie, Liturghie,
In 9, 1- 24, 36-
38. 53.
Utrenie, FA 20, In 14, FA 21, In 16, FA 21, In 16, FA In 16, FA In 17, FA In 21, FA
In 21, 1- 16-18, 27-31; 8-14. 2-13. 26-32. 15-23. 23, 23-33. 25, 18- 27, 15-25, 28, l-
a Sfinților Părinți
14. 28-36. 15, 1-11. 13- 26. l-44 ; pentru 31,

Liturghie, 1-7. 19. 28, 1. morţi: pentru
S7
In 17, In 5, morţi:
1—13. 24-30. 1 Tes
4, 13-
17.
Rusalii
Utrenie,
Cincizecimea
In 20,
19-23.
Liturghie,
In 7, 37-
53 ; 8,
12.
288
Duminica Rusaliilor - Duminica vameșului și a fariseului
Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică
Mt 18, Ef 5, 8- Mt 4, Rm l, 1- Mt 5, Rm l, Mt 5, Rm l, Mt 5, Rm 2, Mt 5, Rm l, Utrenie, Mt Evr
după Rusalii
10-20. 19. 25; 5, 7, 13- 20-26. 18-27. 27-32. 28-32; 33-41. 14-29. 42- 7-12. 28, 16-20. 11, 33-
1- 13. 17. 2, 1-9. 48. Liturghie, 40; 12,
S1
Mt 10,32- 1-2.
35, 37-38;
19, 27-30.
Mt 6, Rm 2, Mt 7, Rm 4, Mt 7, Rm 4, Mt 8, Rm 5, Mt 9, Rm 5, Mt 7, Rm 3, Utrenie, Rm 2,
după Rusalii
31-34; 28-29 ; 15-21. 4-12. 21-23. 13-25. 23-37. 10-16. 14-17. 17-21; 1-8. 19-26. Mc 16, l- 10-16.
7, 9- 3, 1-18. 6, 1-2. 8.
S2
11. Liturghie,
Mt 4, 18-
23.
Mt 9, Rm 7, Mt Rm 7, Mt 10, Rm 8, Mt 10, Rm 8, Mt Rom. Mt 7, Rm 3, Utrenie, Rm 5,
după Rusalii
36-38; 1-13. 10, 9- 14-25; 16-22. 2—13. 23-31. 22-27. 10, 32- 9, 6- 24- 28-31; Mc 16, 9- 1-10.
10, 1- 15. 8, 1-2. 36; 11, 19. 29: l, 4, l-3. 20.
S3
8. 1. l-4. Liturghie
Mt 6, 22-
23.
Mt Rm 9, Mt 11, Rm 10, Mt 11, Rm 11, Mt 11, Rm Mt Rm Mt 8, Rm 6, Utrenie, Rm 6,
11, 2- 18-33. 16-20. 11-21; 20-26. 2-12. 27-30. 11, 13- 12, l- 11, 25- 14- 11-17. Lc 24, l-12. 18-23.
după
15. 11, 1- 24. 8. 36. 23. Liturghie,

S4
2. Mt 8, 5-13.
Mt 12, Rm 12, Mt 12, Rm 14, Mt 12, Rm 15, Mt 12, Rm Mt Rm Mt 9, Rm 8, Utrenie, Rm

după Rusalii
9-13. 4-5,15- 14-16, 9-18. 38-45. 7-16. 46- 15, 17- 13, 3- 16, 1- 9-13. 14-21. Lc 24, 12- 10,1-
21. 22-30. 50;13, 29. 9. 16. 35. 10.
S5
1-3. Liturghie,
Mt 8, 28-
34; 9, 1.
289
Mt 13, Rm 16, Mt 13, 1 Co l, Mt 1 Co Mt 1 Co Mt 1 Co Mt 9, Rm 9, Utrenie, Lc Rm
după Rusalii
10-23. 17-24. 24-30. 1-9. 13, 31- 2, 9- 13, 36- 3, 18- 13, 44- 4, 5-8. 18-26. 1-5. 24, 36-53. 12, 6-
36. 16; 3, 43. 23. 54. Liturghie, 14.
S6
1-8. Mt 9, 1-8.
Mt 13, 1 Co 5, Mt 1 Co 6, Mt 14, 1 Co Mt 1 Co Mt 1 Co Mt 10, Rm Utrenie, In Rm 15,

după Rusalii
54-58 9-13; 14, 1- 20; 7,1- 35-36; 7, 12- 15, 12- 7, 24- 15, 29- 7, 35- 37-42; 12,1- 20, 1-10 1-7.
6,1-11. 13. 12. 15, 1- 24. 21. 35. 31. 40; 8, 11, 1. 3. Liturghie,
S7
11. 1-7. In 9, 27-

35.
Mt 1 Co 9, Mt 1 Co Mt 16, 1 Co Mt 1 Co Mt 1 Co Mt 12, Rm Utrenie, In 1 Co
după Rusalii
16, 1- 13-18. 16, 6- 10, 5- 20-24. 10,12- 16, 24- 10, 28- 17, 10- 11, 8- 30-37. 13,1- 20, 11— l, 10-
6. 12. 12. 22. 28. 33;11, 18. 23. 10. 18. 17
S8
1-3. Liturghie,
Mt 14,
14—22.
Mt 18, 1 Co Mt 18, 1 Co Mt 1 Co Mt 20, 1 Co Mt 1 Co Mt Rm Utrenie, In 1 Co
după Rusalii
1-11. 11, 31- 18-22; 12, 12- 20, 1- 13, 4- 17-28. 14, 6- 21, 12- 14, 26- 15, 32- 14, 6- 20, 19-31. 3, 9-
34;12, 19, 1- 26. 16. 13; 14, 19. 14, 17- 40. 39. 9. Liturghie, 17.
S9
1-6. 2, 13- 1-5. 20. Mt 14,

15. 22—34.
Mt 21, 1 Co Mt 1 Co Mt 21, 1 Co Mt 2 Co Mt 2 Co Mt 17, Rm Utrenie, In 1 Co
după Rusalii
18-22. 15, 12- 21, 23- 15, 29- 28- 32. 16, 21, 43- l, 1-7. 22, 23- l, 12- 24-27; 15, 21, 1-14. 4, 9-
19. 27. 38. 5—12. 46. 33. 20. 18, 1- 30- Liturghie, 16.
S10
4. 33. Mt 17, 14-

23
290
Mt 23, 2 Co 2, Mt 2 Co 2, Mt 2 Co Mt 2 Co Mt 24, 2 Co Mt 19, 1 Co Utrenie, In 1Co 9,
după Rusalii
13-22. 3-15. 23, 23- 14-17; 23, 29- 3, 4- 24, 13- 4, 1- 27-33, 4, 13- 3-12. l, 3-9. 21, 15-25. 2-12.
28. 3, 1-3. 39. 11. 28. 12. 42-51. 18. Liturghie,
S11
Mt 18,
28—35.
Mt l, 2 Co 5, Mc l, 2 Co 5, Mc l, 2 Co Mc l, 2 Co Mc 2, 2 Co Mt 1 Co Utrenie, Mt 1 Co
după Rusalii
9-15. 10-15. 16-22. 15-21. 23-28. 6, 11- 29-35. 7, 1- 18-22. 7, 10- 20, 29- 1, 28, 16-20. 15,
16. 10. 15. 34. 26- Liturghie, 1—11.
S12
31; 2, Mt 19,
1-5. 16—26.
Mc 3, 2 Co 8, Mc 3, 2 Co Mt 3, 2 Co Mc 3, 2 Co Mc 4, 2 Co Mt 22, 1 Co Utrenie, 1 Co
după Rusalii
6-12. 7-15. 13-21. 8,16- 20-27. 9, 12- 28-35. 10, 7- 1-9. 11, 5- 15-22. 2, 6- Mc 16, l-8 16, 13-
24; 9,1- 15; 10, 18. 21. 9. Liturghie, 24.
S13
5. 1-7. Mt 21, 33-

44.
Mc 4, 2 Co Mc 4, 2 Co Mc 4, 2 Co Mc 5, Gal l, Mc 5, Gal 2, Mt 1 Co Utrenie, 2 Co
după Rusalii
10-23. 12, 10- 24-34. 12, 20- 35-41. 13,3- 1-20. 1-3, 22-24, 6-10. 23, 1- 4, 1- Mc 16, 9- l, 21-
19. 21 ; 13, 13. 20-24; 35; 6, 12. 5. 20 24; 2,
S14
1-2. 2, 1-5. 1. Liturghie, l-4.

Mt 22, 1-
14.
Mc 5, Gal 2, Mc 6, Gal 2, Mc 6, Gal Mc 6, Gal 3, Mc 4, Gal 4, Mt 1 Co Utrenie, 2 Co
după Rusalii
24-34. 11-16. 1-7. 21; 3, 7-13. 3,15 - 30-45. 23-29; 43-53. 8-21. 24, 1- 4, 17- Lc 24, l-12 4, 6-
1-7. 22. 4, 1-5. 13. 21; 5, Liturghie, 15.
S15
1-5. Mt 22, 35-

46.
291
Mc 6, Gal 4, Mc 7, Gal 5, Mc 7, Gal 6, Mc 7, Ef l, Mc 8, Ef l, Mt 1 Co Utrenie, Lc 2 Co
după Rusalii
54-56; 28-31; 5-16. 11-21. 14-24. 2-10. 24-30. 1-9. 1-10. 7-17. 24, 34- 10, 24, 12-35 6, 1-
7, 1-8. 5, 10. 44. 23- Liturghie, 10.
S16
28. Mt 25, 14-

30.
Mc 10, Ef l, Mc Ef 2, Mc Ef 3, Mc Ef 4, Mc Ef 4, Mt 1 Co Utrenie, Lc 2 Co
după Rusalii
46-52. 22-23; 11, 11- 19-22; 11, 23- 8-21. 11, 27- 14-17. 12, 1- 17-25. 25, 1- 14, 24, 36-53 6, 16-
2, 1-4. 23. 3,1-7. 26. 33. 12. 13. 20- Liturghie, 18; 7,
S17
25. Mt 15, 21- 1.

28.
Lc 3, Ef 4, Lc 3, Ef 5, Lc 4, Ef 5, Lc 4, Ef 5, Lc 4, Ef 6, Lc 4, 1 Co Utrenie, In 2 Co
după Rusalii
19-22. 25-32. 23-38; 20-25. 1-15. 25-33. 16-22. 33; 6, 22-30. 18-24. 31-36. 15, 20, l-10 9, 6-
4, 1. 3-9. 39- Liturghie, 11.
S18
45. Lc 5, l-11.
Lc 4, Flp l, Lc 5, Flp l, Lc 5, Flp l, Lc 6, Flp l, Lc 6, Flp l, Lc 1 Co Utrenie, In 2 Co

după Rusalii
38-44. 1-7. 12-16. 8-14. 33-39. 12-19. 12-19. 20-27. 17-23. 27-30; 5,17- 15, 20,11-18 11, 31-
2, 1-4. 26. 58; Liturghie, 33; 12,
S19
16, 1- Lc 6, 31- 1-9.

3. 36.
Lc 6, Flp 2, Lc 6, Flp 2, Lc 6, Flp 2, Lc 7, Flp 3, Lc 7, Flp 2, Lc 5, 2 Co Utrenie, In Gal l,
după Rusalii
24-30. 12-16. 37-45. 16-23. 46-49; 24-30. 17-30. 1-8. 31-35. 8-19. 27-32. l, 8- 20, 19-31 11-19.
7, 1. 11. Liturghie
S20
Lc 7, 11-
16.
292
Lc 7, Flp 4, Lc 8, Col l, Lc 8, Col l, Lc 9, Col l, Lc 9, Col 2, Lc 6, 2 Co Utrenie, In Gal 2,
după Rusalii
36-50. 10-23. l-3. 1-11. 22-25. 18-23. 7-11. 24-29; 12-18. 1-7. 1-10. 3, 12- 21, l-14. 16-20.
2, 1. 18. Liturghie,
S21
Lc 8, 5-15.
Lc 9, Col 2, Lc 9, Col 2, Lc 9, Col 3, Lc 9, Col 4, Lc 10, Col 4, Lc 7, 2 Co Utrenie, In Gal 6,

după Rusalii
18-22. 13-20. 23-27. 20-23; 44-50. 17-25; 49-56. 2-9. 1-15. 10-18. 1-10. 5, 1- 21, 15-25. 11-18.
3, 1-3. 4, 1-2. 10. Liturghie,
S22
Lc 16, 19-
31.
Lc 10, 1 Tes l, Lc 11, 1 Tes l, Lc 11, 1 Tes Lc 11, 1 Tes Lc 11, 1 Tes Lc 8, 2 Co Utrenie, Mt Ef 2,
după Rusalii
22-24. 1-5. 1-10. 6-10. 9-13. 2, 1-8. 14-23. 2, 9- 23-26. 2, 14- 16-21. 8, 1- 28,16-28. 4-10.
14. 20. 5. Liturghie,
S23
Lc 8, 26-
39.
Lc 11, 1 Tes Lc 11, 1 Tes. Lc 11, 1 Tes Lc 11, 1 Tes Lc 12, 1 Tes Lc 9, 2 Co Utrenie, Ef 2,
după Rusalii
29-33. 2, 20; 34-41. 3, 8-13. 42-46. 4, 1- 47-54; 4, 18; 2-12. 5, 9- 1-9. 11, 1- Mc 16, l-8. 14-22.
3, 1-8. 12. 12, 1. 5, 1- 13, 24- 6. Liturghie,
S24
10. 28. Lc 8, 41-

56.
Lc 12, 2 Tes Lc 12, 2 Tes l, Lc 12, 2 Tes Lc 13, 2 Tes Lc 13, 2 Tes Lc 9, Gal Utrenie, Ef 4,
după Rusalii
13-15, l, 1-10. 42-43. 10-12; 48-59. 2, 1- 1-9. 2, 13- 31-35. 3, 6- 37-43. 1, 3- Mc 16, 9- 1-7.
22-31. 2,1-2. 12. 17 ; 3, 18. 10. 20.
S25
1-5. Liturghie,
Lc 10, 25-
37.
293
Lc 14, 1 Tim Lc 14, 1 Tim Lc 15, 1 Tim Lc 16, 1 Tim Lc 16, 1 Tim Lc 9, Gal Utrenie, Ef 5,
după Rusalii
l, 12- l, 1-7. 25-35. l, 8-14. l-10. l, 18- 1-9. 3, 1- 15-18; 4, 4-8, 57-62. 3, 8- Lc 24, l- 8-19.
15. 20; 2, 13. 17, l- 16. 12. 12.
S26
8-15. 4. Liturghie,
Lc 12, 16-
21.
Lc 17, 1 Tim Lc 17, 1 Tim Lc 18, 1 Tim Lc 18, 1 Tim Lc 19, 2 Tim Lc 10, Gal Utrenie, Lc Ef 6,
după Rusalii
20-25. 5, 1-10. 26-37. 5, 11- 15-17, 5, 22- 31-34. 6, 17- 12-28. l, 1-2, 10-21. 5, 22- 24, 12-35. 10-17.
21. 26-30. 25; 6, 21. 8-18. 26; 6, Liturghie,
S27
l-11. 1-2. Lc 13, 10-

17.
Lc 19, 2 Tim Lc 19, 2 Tim Lc 20, 2 Tim Lc 20, Tit l, Lc 20, Tit l, Lc 12, Ef l, Utrenie, Lc Col l,
după Rusalii
37-44. 2, 20- 45-48. 3, 16- 1-8. 4, 9- 9-18. 5-14. 19-26. 15-10; 32-40. 16- 24, 36-53. 12-18.
26. 17; 4, l- 22. 2, 1- 23. Liturghie,
S28
4. 10. Lc 14, 16-

24.
Lc 20, Evr 3, Lc 21, Evr 4, Lc 21, Evr 5, Lc 21, Evr 7, Lc 21, Evr 7, Lc 13, Ef 2, Utrenie, In Col 3,
după Rusalii
27-44. 5-11, 12-19. 1—13. 5-8, 11-14; 28-33. 1-6. 37-38; 18-25. 18-29. 11- 20, l-10. 4-11.
17-19. 10-11, 6, 1-8. 22,1-8. 13. Liturghie,
S29
20-24. Lc 17, 12-

19.
Mc 8, Evr 8, Mc 8, Evr 9, Mc 8, Evr Mc 9, Evr Mc 9, Evr Lc 14, Evr Utrenie, In Col 3,
după Rusalii
11-21. 7-13. 22-26. 8-23. 30-34. 10, l- 10-16. 10, 35- 33-41. 11, 1-11. 5, 1- 20, 11-18. 12-16.
18. 39; 11, 8—16. 8. Liturghie,
S30
1-7. Lc, 18, 18-

27.
294
Mc 9, Evr 11, Mc 10, Evr 12, Mc 10, Iac l, Mc Iac l, Mc Iac 2, Lc 16, Col l, Utrenie, In 1 Tim
după Rusalii
42-50; 17-31. 2-12. 25-29. 11-16. 1-18. 10, 17- 19-27. 10, 23- 1-13. 10-15. 1-6. 20, 19-31. l, 15-
10, 1- 27. 32. Liturghie, 17.
S31
2. Lc 18, 35-
43.
Mc Iac 2, Mc Iac 3, Mc 11, Iac 3, Mc 11, Iac 4, Mc 1Ptr l, Lc 17, 1 Tes Utrenie, In 1 Tim
după Rusalii
10, 46- 14-26. 11, 11- 1-10. 22-26. 11-18; 27-33. 7-17; 12, 1- l-25; 3-10. 5, 14- 21, l-14. 4, 9-
52. 23. 4, l-6. 5, 1-9. 12. 2, 1- 23. Liturghie, 15.
S32
10. Lc 19,1-10.
Mc 1 Ptr 2, Mc 1 Ptr 3, Mc 12, 1 Ptr Mc 1 Ptr Mc 13, 2 Ptr Lc 18, 2 Tim Utrenie, 1 Tim
12, 13- 21-25; 12, 18- 10-22. 28-37. 4, 1- 12, 38- 4, 12- 1-8. 1, 1- 2-8. 2, 11- Ev. învierii 3,10-
după Rusalii
17. 3, 1-9. 27. 11. 44. 19; 5, 10. 19. care va fi 15.
1-5. de rând.
S33
Liturghie,
Lc 18, 10-
14.
Mc 2 Ptr l, Mc 2 Ptr 2, Mc 13, 2 Ptr Mc 13, 1 In 1, Mc 1 In 2, Lc 20, 1 Tim Utrenie, 1 Co
13, 9- 20-21; 13, 14- 9-22. 24-31. 3, 1- 31-37; 8-10; 14, 3- 7-17. 46-47; 3, 1- Ev. învierii 8, 12-
după Rusalii
13. 2,1-9. 23. 18. 14, 1- 2, 1-6. 9. 21, 1- 9. care va fi 20.

2. 4. de rând.
S34
Liturghie,
Lc 15, 11-
32.
295
Mc 1 In 2, Mc 1 In 3, Mc 1 In 3, Mc 1 In 4, Mc 2 In, 1, Lc 21, 1 Co Utrenie, 1 Co
11, 1- 18-29; 14, 10- 9-22. 14, 43- 21-24; 15, l- 20-21; 10, 23- 1-13. 8-9, 10, 23- Ev. învierii 8, 8-
11. 3, 1-8. 42. 72; 15. 4, 1- 15. 5, 1- 32. 25-27, 28. care va fi 13; 9,
după Rusalii
1. 11. 21. 33-36. Ador- de rând. l-2.

Ador- miți: 1 Liturghie,
S35
miți: Tes 4, Mt 25, 31-

In 5, 13-17. 46.
24-30.
Lc 19, 3 In l, Lc 22, Iuda l, Lc 23, Iuda Mt 6, Rm 14, Utrenie, Ro 13,

29-40; 1-15. 39-42, 1-10. 1-34, l, 11- 1-13; 19-23; Ev. învierii 11-14;
22, 7- 45-71; 44-56. 25. 11, 27- 16, 25- care va fi 14, l-
după Rusalii
Zi aliturgică
Zi aliturgică
Zi aliturgică
Zi aliturgică
39. 23, 1. 30. 27. de rând. 4.
S36
Gal 5, Liturghie,
22-25; Mt 6, 14-
6, 1-2. 21.
296
Evangheliile care se citesc seara la Pavecerniță, în săptămâna întâi a Sfântului și
Marelui Post
Luni Marți Miercuri Joi Vineri

Lc 21, 8-36. Mt 6, l-13. Mc 11, 22-26; Mt Mt 7, 7-11. In 15, l-7.
7, 7-8.
Apostolul și Sfintele Evanghelii ale sâmbetelor și duminicilor Sfântului și Marelui Post

Sâmbăta 1-a a Postului
La liturghie: Ap. zilei, Evr l, l-12 Ap. sfântului, 2 Tim 2, 1-10. Ev. zilei, Mc 2, 23-25; 3, 1—5, a
sfântului, In 15, 17-27; 16, 1-2.
Duminica 1-a a Postului:
La utrenie: Ev. învierii. La liturghie: Evr 11, 24-26, 32-40. Ev. In l, 43-51.
Sâmbata a 2-a a Postului
La liturghie : Evr 3, 12-16; al morţilor, 1 Tes 4, 13-17. Ev. zilei, Mc l, 35-44; a morţilor, Ioan 5,
24-30.
Duminica a 2-a a Postului
La utrenie : Ev. învierii. La liturghie, Ap. zilei, Evr 1, 10-14; 2, 1-3; a sfântului, Evr 7, 26-28; 8,
1-2. Ev. Mc 2, l- 12; a sfântului, In 10, 9-16.
Sâmbăta a 3-a a Postului
La liturghie: Evr 10, 32-38; al morţilor, 1 Tes 4, 13-17. Ev. zilei, Mc 2, 14—17; a morţilor, In 5,
24-30.
La utrenie: Ev. învierii. La liturghie, Evr 4, 14-16; 5,1-6. Ev. Mc 8, 34-38; 9, 1.
La liturghie: Apost. zilei, Evr 6, 9-12; al morţilor, 1 Co 4, 13—17. Ev. zilei, Mc 7, 31-37; a
morţilor, Ioan 5, 24-30.
La utrenie: Ev. învierii. La liturghie, Ap. zilei, Evr 6,13-20; al sfântului, Ef 5, 8-19. Ev. zilei,
Mc 9, 17-32; a sfântului, Mt 4, 25; 5, 1-12.
Evr 9, 24-28, al Născătoarei, Evr 9, l-7. Ev. Mc 8, 27-31; a Născătoarei, Lc 10, 38-42; 11, 27-28,
La utrenie : Ev. învierii. La liturghie, Ap. zilei, Evr 9, 11-14; al Cuv. Gal 3, 23-29. Ev. zilei, Mc
10, 32-45; a Cuv. Lc 7, 36-50.
Sâmbâta a 6-a, a lui Lazăr
La liturghie: Evr 12, 28; 13,1-8. Ev. In 11, 1-45.
Duminica a 6-a, a Floriilor
La utrenie: Ev. Mt 21, l-11, 15-17. La liturghie, Flp 4, 4-9. Ev. In 12, 1-18.
În Sfânta şi Marea Luni
La utrenie: Ev. Mt 21, 18-44. La liturghie, Ev. Mat 24, 3-35.
În Sfântă şi Marea Marti
297
La utrenie: Ev. Mt 22, 15-46; 23, 1-39. La liturghie Mt 24, 30-51; 25, 1-46; 26, 1-2.
În Sfânta şi Marea Miercuri
La utrenie : Ev. In 12, 17-50. La liturghie Mt 24 6-16.
În Sfânta şi Marea Joi
La utrenie: Ev. Lc 22, l-30. La liturghie, 1 Co 11, 23-32. Ev. înainte de spălare, Mt 26, 2-20.
După spălare, In 13, 3-17; Mt 26, 21-39; Lc 22, 43-44; Mt 26, 40-75; 27, 1-2.
Cele 12 Evanghelii ale Patimilor
Evanghelia 1, Ev. In 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18, 1.
Evanghelia a 2-a, Ev. In 18, l-28.
Evanghelia a 3-a, Ev. Mt 26, 57-75.
Evanghelia a 4-a, Ev. In 18, 28-40;19, l-16.
Evanghelia a 6-a, Ev. Mc 15, 16-32.
Evanghelia a 8-a, Ev. Lc 23, 32-49.
Evanghelia a 9-a, Ev. In 19, 25-37.
Evanghelia a 10-a, Ev. Mc 15, 43-47.
Evanghelia a 11-a, Ev. In 19, 38-42.
În Sfânta şi Marea Vineri la Ceasurile împărăteşti
Ceasul l, Gal 6, 14-18. Ev. Mt 27, 1-56. Ceasul al 3-lea, Rm 5, 6-10. Ev. Mc 15,15-41. Ceasul al
6-lea, Evr 2,11-18. Ev. Lc 23, 32-49. Ceasul al 9-lea, Evr 10,19-31. Ev. In 18, 28-40; 19,1-37.
În Sfânta şi Marea Vineri, seara
1 Co l, 18-24, 2, 1-2. Ev. Mt 27, 1-54, In 19, 31-37, Mt 27, 55-61.
În Sfântă şi Marea Sâmbătă
La utrenie, după Doxologie : 1 Co 5, 6-8; Gal 3, 13-14; Ev. Mt 27, 62-66; la Liturghie: Ro 6, 3-
11. Ev. Mt 28, 1-20.
Apostolii şi Evangheliile înainte şi după praznicele împărăteşti
Duminica înainte de ziua Crucii: Gal 6, 11-18. Ev. In 3, 13-17.
Duminica după ziua Crucii: Gal 2, 16-20. Ev. Mc 8, 34-38; 9, 1.
Duminica înainte de Crăciun: Evr 11, 9-10, 32-40. Ev. Mt l, 1-25.
Duminica după Crăciun: Gal l, 11-19. Ev. Mt 2, 13-23.
Duminica înainte de Botez: 2 Tim 4, 5-8. Ev. Mc l, 1-8.
Duminica după Botez: Ef 4, 7-13. Ev. Mt 4, 12-17.
298
Anexa 3 ‒ Rugăciunile Vecerniei
Rugăciunea întâi
Doamne, îndurate și milostive, îndelung-răbdătorule și mult-milostive (Ps 85, 15),
ascultă rugăciunea noastră și ia aminte la glasul cererii noastre (v. 6). Fă cu noi un semn spre
bine (v. 16); îndreptează-ne pe calea Ta, ca să umblăm întru adevărul Tău; veselește inimile
noastre, ca să ne temem de numele Tău cel sfânt (v. 11), pentru că mare ești Tu și lucruri
minunate faci. Tu singur ești Dumnezeu (v. 10) și nu este nimeni asemenea Ție între Dumnezei
(v. 8), Doamne: puternic întru milă și bun întru tărie, spre a ajuta, a mângâia și a mântui ppe toți
cei ce nădăjduiesc în Numele Tău cel sfânt. Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și
închinăciunea, al Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua
Doamne, nu cu mania Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerți (Ps 6, 7; 37, 2), ci fă cu
noi după mila Ta, Doctorule și Tămăduitorule al sufletelor noastre; îndreptează-ne la limanul voii
Tale (Ps 106, 30), luminează ochii (Ps 12, 4) inimilor noastre spre cunoașterea adevărului Tău
(Tit 1, 1) și ne dăruiește cealaltă vreme a vieții noastre în pace și fără de păcat a o petrece, pentru
rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor sfinților. Că a Ta este stăpânirea și
a Ta este împărăția, și puterea, și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și
în vecii vecilor . Amin.
Rugăciunea a treia
Doamne, Dumnezeul nostru, adu-Ți aminte de noi păcătoșii și netrebnicii robii Tăi, când
chemăm numele Tău cel sfânt (Ps 74, 2) și să nu ne lași pe noi rușinați în așteptarea ( Ps 118,
116) milei Tale, ci ne dăruiește, Doamne, împlinirea tuturor cererilor celor spre mântuire. Și ne
învrednicește să Te iubim și să ne temem de Tine, din toată inima noastră, și să facem întru toate
voia Ta. Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a patra
Cel ce, cu cântări fără tăcere și cu doxologii fără de încetare, ești lăudat de Sfintele
Puteri, umple gura noastră de lauda Ta (Ps 70, 8) ca să dăm slavă numelui Tău cel Sfânt (Sir 39,
15; Dt 32, 3); și ne dă parte și moștenire ( Ir 13, 25) cu toți cei ce se tem de Tine întru adevăr și
păzesc poruncile Tale, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor
299
2992
sfinților Tăi. Că Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului șiSfântului
Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a cincea
Doamne, Doamne, Cel ce cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, Care îndelung rabzi
pentru noi toți și-Ți pare rău de răutățile noastre (In 13, 29) adu-ți aminte de îndurările Tale și de
mila Ta (Ps 24, 6). Cercetează-ne (Ps 105, 4) pe noi întru bunătatea Ta și, cu harul Tău, dă-ne ca
în cealaltă vreme a zile de acum să scăpăm de meșteșugirile vicleanului, cele de multe feluri, și
păzește fără de bântuială viața noastră, cu harul Preasfântului Tău Duh. Cu mila și cu îndurările
și cu iubirea de oamenii ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, împreună cu
Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a șasea
Dumnezeule cel mare și minunat ( Dn 9, 4), Care, cu bunătatea cea nespusă și cu purtarea
de grijă cea multă, chivernisești toate și ne-ai dăruit bunătățile Tale cele din lume și ne-ai
chezășuit împărăția cea făgăduită, prin bunătățile cele dăruite nouă; Cel ce ne-ai ajutat, și în
partea cea trecută a zilei, să ne abatem de la tot răul, dăruiește-ne ca și pe cea rămasă să o
săvârșim fără de prihană înaintea sfintei Tale slave (Idt 24), că să Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul
nostru, Cel singur bun și de oameni iubitor. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm,
Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a șaptea
Dumnezeule cel mare și preaînalt, Cel ce singur ai nemurire și locuiești întru lumina cea
neapropiată (1 Tim 6, 16); Care ai făcut toată zidirea cu înțelepciune (Ps 103, 25) ; Cel ce ai
despărțit lumina de întuneric (Fc 1, 4) și ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna și stelele
spre stăpânirea nopții (Ps 135, 8-9); Care ne-ai învrednicit pe noi, păcătoșii, și în ceasul de acum
să întâmpinăm fața Ta cu mărturisire (Ps 94, 2) și să-Ți aducem laudă de seară; Însuți,
Iubitorule de oamenii, îndrepteză rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta (Ps 140, 2) și o
primește ca pe o mireasmă cu bun miros (Ef 5, 2). Seara de acum și noaptea ce vine, liniștite ni le
dăruiește; îmbracă-ne cu armele luminii ( Ro 13, 12); izbăvește-ne de frica nopții și de tot lucrul
ce se petrece întru întuneric (Ps 90, 5-6). Așa ne dăruiește somnul, pe care l-ai dat spre odihna
neputinței noastre, ferit de toată nălucirea diavolească. Așa, Stăpâne a toate, Dătătorule de
bunătăți, dă-ne ca și în așternuturile noastre umilindu-ne (Ps 4, 5) , să pomenim noaptea numele
Tău și, cu gândul la poruncile Tale luminându-ne (Ps 118, 143), să ne sculăm întru bucurie
300
3003
sufletească, spre lauda bunătății Tale, aducând rugăciuni și cereri milostivirii Tale pentru
păcatele noastre și ale întregului Tău popor, pe care, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, întru milă îl cercetează. Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție slavă
înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Anexa 4 ‒ Rugăciunile Utreniei

Rugăciunea întâi
Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul nostru, Care ne-ai ridicat pe noi din așternuturile
noastre și ai pus cuvânt de laudă în gura noastră, ca să ne închinăm și să chemăm numele Tău cel
sfânt (Ps 74, 2); și ne rugăm îndurărilor Tale, pe care pururea le ai pentru viața noastră: Trimite
și acum ajutorul Tău peste cei care stau înaintea feței slavei Tale celei sfinte (Dn 3, 53) și
nădăjduiesc în mila Ta cea multă. Și le dă lor, totdeauna, cu frică și cu dragoste să slujească,
laude să aducă, să cânte și să se închine bunătății Tale celei negrăite. Că Ție se cuvine toată
slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua
De noapte mânecă duhul nostru către Tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt
poruncile Tale pe pământ ( Is 26, 9); înțelepțește-ne să săvârșim dreptate și sfințenie întru frica
Ta; că pe Tine Te slăvim, Cel ce ești cu adevărat Dumnezeul nostru. Pleacă urechea Ta și ne auzi
pe noi (Ps 16, 69; 85,1); pomenește, Doamne, pe cei ce sunt aici și se roagă împreună cu noi, pe
fiecare după numele său, și-I mântuiește pe ei cu puterea Ta. Binecuvintează poporul Tău și
sfințește moștenirea Ta (Ps 27, 9; 28, 11). Pace lumii Tale dăruiește, bisericilor Tale, preoților,
cârmuitorilor noștri și la tot poporul Tău. Că s-a binecuvântat și s-a preaslăvit numele Tău, al
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a treia
De noapte mânecă duhul nostru către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile
Tale (Is 26, 9); învață-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea Ta, poruncile Tale și îndreptările Tale
(Ps 118, 12, 26); luminează ochii gândurilor noastre, ca nu cumva să adormim în păcate, spre
moarte (Ps 12, 4); risipește orice negură de la inimile noastre; dăruiește-ne soarele dreptății și
păzește fără de ispită viața noastră, cu pecetea Sfântului Tău Duh; îndreptează pașii noștri ( Ps
12, 4; 39, 3) în calea păcii, dă-ne dimineața și ziua aceasta întru bucurie, ca să-Ți înălțăm
301
3013
rugăciunii de dimineață. Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția, și puterea, și slava, a
Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a patra
Stăpâne Dumnezeule, Cel sfânt și necuprins, Care ai zis să strălucească lumină din
întuneric (2 Co 4, 6), Cel ce ne-ai odihnit pe noi în somnul cel de noapte și ne-ai ridicat spre
doxologia și ruga bunătății Tale, înduplecându-Te de însăși milostivirea Ta; primește-ne și acum
pe noi, care ne închinăm Ție și după putere îți mulțumim, și ne împlinește toate cererile spre
mântuire. Arată-ne fii ai luminii (1 Tes 5, 5) și ai zilei și moștenitorii ai bunătăților Tale cele
veșnice. Adu-Ți aminte Doamne, după mulțime îndurărilor Tale (Ps 50, 3), și de tot poporul Tău,
de cei ce sunt aici și se roagă împreună cu noi și de toți frații noștri, care sunt pe uscat, pe mare,
în aer și în tot locul stăpânirii Tale (Ps 102, 22); și care au trebuință de iubirea Ta de oameni și
de ajutorul Tău, și dăruiește tuturor mila Ta cea mare. Ca totdeauna fiind mânuiți cu sufletul și
cu trupul, cu îndrăzneală să slăvim numele Tău ce minunat și binecuvântat, al Tatălui și al Fiului
și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a cincea
Vistierul bunătăților, Izvorule nesecat, Părinte Sfinte, Făcătorule de minuni,
Atotputernice și Atotțiitorule, toți ne închinăm și ne rugăm Ție, chemând milele și îndurările
Tale, spre ajutorul și ocrotirea smerenie noastre. Adu-Ți aminte Doamne, de robii Tăi; primește
rugăciunile noastre cele de dimineață, ale tuturor, ca tămâia înainte Ta (Ps 140, 2) și să ne
depărtezi pe nici unul dintre noi de la Tine, ci păzește pe toți cu îndurările Tale. Adu-Ți aminte,
Doamne, de cei priveghează și cântă spre slava Ta și a Unuia-Născut Fiul Tău și Dumnezeul
nostru și a Sfântului Tău Duh; fii lor ajutător și ocrotitor (Ps 61, 3, 7); primește rugăciunile lor în
cele mai presus de ceruri și duhovnicescul Tău jertfelnic. Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție
slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a șasea
Mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeul mântuirii noastre, că toate le faci spre binele vieții
noastre, pentru ca totdeauna să privim spre Tine, Mântuitorul și Binefăcătorul sufletelor noastre.
Că ne-ai odihnit pe noi în cursul nopții trecute și ne-ai sculat din așternuturile noastre și ne-ai
ridicat spre a ne închina cinstitului Tău nume. Pentru aceasta, ne rugăm Ție, Doamne: Dă-ne har
și putere, ca să ne învrednicim a cânta Ție cu înțelegere ( Ps 146,8) și a Te ruga neîncetat (1 Tes
5, 17), lucrând cu frică și cu cutremur la mântuirea noastră ( Flp 2, 12), cu ocrotirea Hristosului
302
3023
Tău. Adu-Ți aminte, Doamne, și de cei ce strigă către Tine noaptea; auzi-I pe dânșii, miluiește-I
și zdrobește sub picioarele lor pe nevăzuții și luptătorii vrășmași. Că Tu ești împăratul păcii și
Mântuitorul sufletelor noastre și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a șaptea
Dumnezeule și Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos (1 Co 1, 3), Care ne-ai ridicat pe
noi din așternuturile noastre și ne-ai adunat laolaltă, în ceasul rugăciunii, dă-ne har întru
deschiderea gurii noastre (Ef 6, 19) și primește ale noastre mulțumiri, după putere; învață-ne
îndreptările Tale (Ps 118,12,26), căci a ne ruga precum se cuvine nu știm (Rm 8,26), de nu ne vei
îndruma Tu, Doamne, cu Duhul Tău cel Sfânt. Pentru acesta ne rugăm Ție: Orice am greșit până
în ceasul de acum, cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, de voie sau fără de voie, dezleagă, lasă,
iartă; că de vei căuta la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea răbda? Că la Tine este
izbăvirea (Ps 129, 3-4); Tu singur ești sfânt, ajutător și păzitor puternic al vieții noastre și Ție
totdeauna cântăm. Ie stăpânirea împărăție Tale binecuvântată și preaslăvită, a Tatălui și a Fiului
și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a opta
Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai depărtat de la noi trândăvia somnului și ne-ai
chemat cu chemare sfântă (2 Tim 1, 9), ca și noaptea să ridicăm mâinile noastre și să ne
mărturisim Ție după judecățile dreptății Tale (Ps 133,2; 118, 62); primește rugăciunile noastre,
cererile, mărturisirile și slujbele de noapte și ne dăruiește, Dumnezeule, credință neînfruntată,
nădejde tare și dragoste nefățarnică. Binecuvintează intrările și ieșirile noastre (1 Rg 24, 6; Ps
120,8), faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile, și ne dă nouă să ajungem la începutul zile,
lăudând, cântând și binecuvântând bunătatea milostivirii Tale celei negrăite. Că s-a binecuvântat
preasfânt numele Tău și s-a preaslăvit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh acum
și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a noua
Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a
cunoașterii Dumnezeirii Tale și deschide ochii gândului nostru spre înțelegerea evanghelicelor
Tale propovăduiri. Pune în noi și frica fericitelor Tale porunci, ca, toate poftele trupului călcând,
să viețuim duhovnicește, cugetând și făcând toate cele ce sunt spre bună plăcere a Ta. Că Tu ești,
303
3033
sfințirea noastră și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a zecea
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin pocăință ai dăruit iertare oamenilor și ne-ai
arătat chip de recunoaștere a păcatelor și de mărturisire, spre iertare, pocăința proorocului David;
Însuți Stăpâne, pe noi, în multe și mari păcate, miluiește-ne după mare mila Ta și, după mulțimea
îndurărilor Tale, șterge fărădelegile noastre (Ps 50, 3); că Ție am greșit, Doamne (v. 6), Cel ce
cunoști și cele nearătate și cele ascunse (v. 8) ale inimii oamenilor și Care singur ai puterea a
ierta păcatele (Mc 2,10). Inimă curată zidind întru noi (Ps 50, 12), și cu duh stăpânitor întărindu-
ne și bucuria mântuirii Tale arătându-ne (v. 14), nu ne lepăda de la fața Ta (v.13), ci binevoiește,
ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-Ți aducem jertfa
dreptății și prinos (v. 21) în sfintele Tale altare. Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oamenii
ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, împreună cu Preasfântul și Bunul și de
viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a unsprezecea
Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce cu vrerea Ta ai așezat puterile înțelegătoare și
cuvântătoare, Ție ne rugăm și cu umilință cădem înainte Ta: Primește doxologia noastră, cea
după putere, împreună cu a tuturor făpturilor Tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale
bunătății Tale; că înaintea Ta se pleacă tot genunchiul, al celor cerești și al celor pământești și al
celor de dedesubt (Flp 2,10), și toată suflarea și făptura laudă (Ps 150,6) slava Ta cea neajunsă,
că Tu sigur ești Dumnezeu Adevărat și Mult-milostiv. Că pe Tine te laudă toate puterile cerești și
Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a douăsprezecea
Lăudăm, cântăm, binecuvântăm și mulțumim Ție, Dumnezeul părinților noștri, că ai făcut
să treacă umbra nopții și ne-ai arătat iarăși lumina zilei. Și rugăm bunătatea Ta: Curățește
păcatele noastre și primește rugăciunea noastră întru marea milostivirea Ta. Că la Tine scăpam,
Dumnezeule cel Milostiv și Atotputernic. Strălucește în inimile noastre Soarele cel adevărat al
dreptății Tale (Mal 3,20); luminează mintea noastră și simțurile toate ni le păzește, ca, umblând
în lumina zile cu bună-cuviință (Rm 13,13), pe calea poruncilor Tale, să ajungem la viața cea de
veci – că la Tine este izvorul vieții (Ps 35,10) - și să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii
304
3043
Tale celei neapropiate. Că tu ești Dumnezeul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Anexa 5 ‒ Rugăciunea întâi pentru credincioşi (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)
Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul Puterilor (Ap 11, 17), Care ne-ai învrednicit a sta şi
acum înaintea sfântului Tău jertfelnic şi a cădea la îndurările Tale, pentru păcatele noastre şi cele
din neştiinţă ale poporului (Evr 9, 7). Primeşte Dumnezeule, rugăciunea noastră; fă-ne să fim
vrednici a-Ţi aduce rugăciuni, cereri şi jertfe fără de sânge pentru tot poporul Tău; şi ne
învredniceşte pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujire a Ta (1 Tim 1, 2), cu puterea Duhului
Tău celui Sfânt, ca fără de osândă şi fără de sminteală, întru mărturisirea curată a cugetului
nostru (2 Co 1, 12), să Te chemăm în toată vremea şi în tot locul (Sol 19, 22) şi, auzindu-ne,
milostiv să ne fii, pentru mulţimea bunătăţii Tale.
Anexa 6 ‒ Rugăciunea întâi pentru credincioşi (Liturghia Sf. Vasile cel Mare)
Tu, Doamne, ne-ai arătat nouă această mare taină (1 Tim 3, 16) a mântuirii; Tu ne-ai
învrednicit pe noi, smeriții și nevrednicii robii Tăi, să fim slujitori ai sfântului Tău jertfelnic; Tu
îndestulează-ne pe noi cu puterea Sfântului Tău Duh, spre slujirea aceasta, ca, fără de osândă
stând înaintea sfintei Tale slave, să-Ți aducem jertfă de laudă (Evr 13, 15), că Tu ești Cel ce
lucrezi toate întru toți (1 Co 12, 6). Dă, Doamne, ca și pentru păcatele noastre și pentru cele din
neștiință ale poporului (Evr 9, 7), să fie bine-primită jertfa noastră înaintea Ta.
Anexa 7 ‒ Rugăciunea punerii-înainte (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)

Doamne, Dumnezeule, Atotțiitorule (Ap 1, 8; 11, 7), Cel ce singur ești Sfânt, Care
primești jertfă de laudă (Evr 13, 15) de la cei ce Te cheamă pe Tine cu toată inima (Ps 9, 2),
primește și rugăciunea noastră, a păcătoșilor, și o du la Sfântul Tău jertfelnic; fă-ne vrednici a-Ți
aduce daruri și jertfe duhovnicești (Evr 5, 1; 1 Ptr 2, 5), pentru păcatele noastre și pentru cele din
neștiință ale poporului (Evr 9, 7). Și ne învrednicește să aflăm har (Evr 4, 16) înaintea Ta, ca să
fie bine primită jertfa noastră (Rm 15, 16) și să se sălășluiască Duhul cel bun al harului Tău (Evr
10, 29) peste noi, peste aceste Daruri ce sunt puse înainte și peste poporul Tău.
305
3053
Anexa 8 ‒ Rugăciunea punerii-înainte (Liturghia Sf. Vasile cel Mare)
Doamne, Dumnezeul nostru, Care ne-ai făcut și ne-ai adus în această viață, Cel ce ne-ai
arătat căile spre mântuire și ne-ai dăruit descoperirea tainelor cerești, Tu ești Cel ce ne-ai pus pe
noi în slujirea aceasta, cu puterea Sfântului Tău Duh. Binevoiește, dar, Doamne, să fim slujitori
ai Noului Tău Legământ (2 Co 3, 6) și săvârșitori ai Sfintelor Tale Taine. Primește-ne pe noi,
care ne apropiem de sfântul Tău jertfelnic, după mulțimea milei Tale, ca să fim vrednici a-Ți
aduce această jertfă cuvântătoare și fără de sânge, pentru păcatele noastre și pentru cele din
neștiință ale poporului (Evr 9, 7), pe care, primind-o în sfântul și cel mai presus de ceruri și
duhovnicescul Tău jertfelnic, întru miros de bună mireasă (Ef 5, 2), trimite-ne harul Preasfântului
Tău Duh. Caută spre noi, Dumnezeule, și privește spre această slujirea a noastră și o primește,
precum ai primit darurile lui Abel (Fc 4, 4), jerfele lui Noe (Fc 8, 20-21), arderile de tot ale lui
Avraam (Fc 22, 13), preoția lui Moise și a lui Aaron (Lev 8, 6-9) și jertfele de pace ale lui
Samuel (1 Rg 6). Și, precum ai primit de la Sfinții Tăi Apostoli această slujirea adevărată, așa
primește și din mâinile noastre, ale păcătoșilor, aceste Daruri întru bunătatea Ta, Doamne, pentru
ca, învrednicindu-ne a sluji fără prihană la sfântul Tău jertfelnic, să aflăm plata credincioșilor și a
înțelepților iconomi (Lc 12, 42), în ziua cea înfricoșătoare a răsplătirii Tale celei drepte (Os 9, 7).
Anexa 9 ‒ Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur)

Cu vrednicie și cu dreptate este a-Ți cânta Ție, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te
lăuda, Ție a-Ți mulțumi, Ție a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale (Ps 102, 22); că Tu ești
Dumnezeu negrăit și necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind și același fiind: Tu și
Unul-Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Tu din neființă la ființă ne-ai adus pe noi (Sol 1,
14) și, căzând noi, iarăși ne-ai ridicat și nu ne-ai depărtat, pe toate făcându-le, până ce ne-ai suit
pe noi la cer și ne-ai dăruit împărăția Ta ce va să fie. Pentru toate acestea mulțumind Ție și
Unuia-Născut Fiului Tău și Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le știm și pe care nu le
știm, pentru binefacerile Tale arătate și nearătate, ce ni s-au făcut noua. Mulțumim Ție și pentru
Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deși stau înaintea Ta mii de
arhangheli și zeci de mii de îngeri (Dn 7, 10; Evr 12, 22), heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii
cei cu câte șase aripii, care se înalță zburând.
Ecfonis: Cântarea de biruință, cântând, strigând, glas înălțând și grăind.
Și preotul zice tainic: Cu aceste fericite Puteri și noi, Iubitorule de oameni, Stăpâne, strigăm și
306
3063
grăim: Sfânt ești și Preasfânt, Tu și Unul-Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt ești și
Preasfânt și slava Ta este plină de măreție (Ps 144, 12). Că Tu ai iubit lumea Ta atât de mult,
încât pe Unul –născut Fiul Tău L-ai dat, ca tot cel ce crede într-însul să nu piară, ci să aibă viață
veșnică (In 3, 16). Și Acesta, venind și toată rânduiala cea pentru noi plinind, în noaptea în care a
fost vândut – sau mai degrabă, când El Însuși S-a dat pe Sine pentru viața lumii – luând pâinea
cu sfintele și preacuratele și fără prihană mâinile Sale, mulțumind și binecuvântând, sfințind și
frângând, a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând:
Ecfonis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi, spre iertarea
păcatelor (1 Co 11, 24-25).
Strana: Amin.
Ecfonis: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi și
pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor (Mt 26, 27-28).
Strana: Amin.
Preotul tainic: Aducându-ne aminte, așadar, de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-
au făcut pentru noi: de cruce, de mormânt, de învierea cea de a treia zi (Mt 16, 21; 17, 22-23; 20,
19; Mc 8, 31; 9, 31; 10, 33-34; Lc 9, 22; 18, 31-33; Rm 6, 4-5; 1 Co 1, 23; Ga 3, 1; Flp 2, 6-11
FA 2, 23-24; 3, 15; 4, 10; 10, 40; Evr 5, 8; 13, 20), de înălțarea la ceruri (Mc 16, 19; Lc 24, 51;
FA 1, 2), de șederea cea de-a dreapta (FA 7, 56; Lc 22, 69) și de cea de-a doua slăvită iarăși
venire(Mt 24, 30; 25, 31; Mc 13, 26-27; Lc 21, 27; FA 1, 11; Ap 1, 7; 14, 14; 2 Ptr 3, 7-11).
Ecfonis:Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate.
Preotul tainic: Încă, aducem Ție această slujire cuvântătoare (Rm 12,1) și fără de sânge și Te
chemăm și Te rugăm și cu umilință la Tine cădem: Trimite pe Duhul Tău cel Sfânt peste noi și
peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte și fă, adică, pâinea aceasta, Cinstitul Tău Trup al
Hristosului Tău. Amin. Iar cea ce este în potirul acesta, Cinstitul Sânge al Hristosului Tău. Amin.
Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăși, spre trezvia
sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtășirea cu Sfântul Tău Duh (2 Co 13, 13), spre
plinirea împărăției cerurilor, spre îndrăznirea cea către tine, iar nu spre judecată (1 Co 11, 34) sau
spre osândă. Încă, aducem Ție această slujire cuvântătoare pentru cei adormiți întru credință (Rm
12, 1): strămoși, părinți, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evangheliști, mucenici,
mărturisitori, pustnici și pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvârșit întru dreapta credință (Evr
12, 23).
307
3073
Ecfonis: Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de
Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria.
Preotul în taină: Pentru Sfântul Ioan Proorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul, pentru sfinții,
slăviții și întru tot lăudații Apostoli, pentru Sfântu (N), a cărui pomenire o săvârșim, și pentru
toții Sfinții Tăi; cu ale căror rugăciuni, cercetează-ne, Dumnezeule. Și pomenește pe toți cei
adormiți întru nădejdea învierii și a vieții veșnice și-i odihnește pe ei, Dumnezeul nostru, acolo
unde strălucește lumina feței Tale (Ps 4, 7). Încă, Te rugăm: Pomenește, Doamne, pe toți
episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău (2 Tim 2, 15), toată preoțimea, cea
întru Hristos diaconime, pe tot clerul bisericesc și cinul monahal. Încă, aducem Ție această
slujire cuvântătoare pentru toată lumea, pentru sfânta sobornicească și apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăție și în cinste viețuiesc, pentru binecredinciosul popor român de
pretutindeni și conducătorii țării noastre, pentru mai marii orașelor și ai satelor și pentru
iubitoarea de Hristos oaste. Dă-le, Doamne, pașnică ocârmuire, ca și noi, întru liniștea lor, viață
pașnică și netulburată să trăim, în toată cucernicia și curăția (2 Tim 2, 2).
Adu-Ți aminte, Doamne, de orașul (satul) acesta, în care viețuim, și de orașele și satele și de cei
ce cu credință locuiesc într-însele. Adu-Ți aminte, Doamne, de cei ce călătoresc într-însele. Adu-
Ți aminte, Doamne, de cei ce călătoresc pe uscat, pe ape prin aer, de cei bolnavi (Iac 5, 14-15),
de cei ce pătimesc, de cei robiți și de mântuirea lor. Pomenește, Doamne, pe cei ce aduc daruri și
fac bine în sfintele Tale biserici și își aduc aminte de cei săraci; și trimite peste noi toți milele
Tale. Ecfonisul Anaforalei: Și ne dă nouă, cu o gură și o inimă (Rm 15, 6), a slăvi și a cânta
preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin.
Anexa 10 ‒ Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare)
Cel ce ești (Iș 3, 4), Stăpâne, Doamne, Dumnezeule (FA 4, 24), Părinte (Lc 23, 34)
Atotțiitorule (Ap 1, 8; 11, 7), Cel închinat, cu adevărat vrednic și drept și cuvenit lucru este,
pentru marea cuviință a sfințenie Tale (Ps 144, 5), pe Tine a Te lăuda, Ție a-Ți cânta (Ps 91, 1),
pe Tine a Te binecuvânta, Ție a ne închina (Ps 62, 5), Ție a-Ți mulțumi, pe Tine a Te slăvi, Cel
ce singur ești Dumnezeu cu adevărat, și Ție a-Ți aduce această slujire cuvântătoare (Rm 12, 1) a
noastră, cu inimă frântă și cu duh de smerenie (Ps 50, 19; Dt 3, 39); că Tu ești Cel ce ne-ai
dăruit nouă cunoașterea adevărului Tău (Evr 10, 26). Și, cine este în stare să grăiască puterile
308
3083
Tale, să facă auzite toate laudele Tale (Ps 105, 2) sau să spună toate minunile Tale (Ps 25, 7), în
toată vremea? Stăpâne al tuturor, Doamne al cerului și al pământului (Mt 11, 25) și toată făptura
(FA 4, 24) cea văzută și nevăzută, Cel ce șezi pe Tronul slavei (Evr 8, 1) și privești adâncurile
(Tin 1, 31; Dn 3, 54-55) Cel ce ești fără de început, nevăzut (Col 1, 15), neajuns, necuprins,
neschimbat (Iac 1, 17), Tatăl (1 Ptr 1, 17) Domnului nostru Iisus Hristos ( 2 Co 1, 13; Rm 15, 6),
al marelui Dumnezeu (Tob 3, 16) și Mântuitorului nostru, nădejdea noastră (1 Tim 1, 1; Tit 2,
13), Care este chipul bunătății Tale (Sol 7, 26), pecete asemenea chipului, Care întru Sine Te
arată pe Tine, Tată, (In 14, 8) Cuvânt viu (Evr 4, 12), Dumnezeu adevărat (In 17, 3), înțelepciune
mai înainte de veci, viață (In 14, 6), sfințire (1 Co 1, 30), putere, Lumina cea adevărată (In 1, 9),
prin Care S-a arătat Sfântul Duh (In 14, 26), Duhul adevărului (In 14, 6, 14, 17), darul înfierii
(Rm 8, 15), arvuna moștenirii (Ef 1, 14) celei ce va să fie, începătorul bunătăților celor veșnice,
puterea cea făcătoare de viață, izvorul sfințeniei (In 7, 37-39), de Care toată făptura cea
cuvântătoare și înțelegătoare, întărită fiind, Ție slujește (Sir 35, 17) și Ție pururea Îți înalță
cântare de slăvire (Idt 15, 14), că toate împreună slujesc Ție (Ps 118, 91; Ap 7, 15). Că pe Tine te
laudă Îngerii (Man 1, 15), Arhanghelii, Tronurile, Domniile, Începătoriile, Stăpâniile (Col 1, 16),
Puterile și Heruvimii cei cu ochi mulți; Ție Îți stau împrejur Serafimii cei cu câte șase aripi, care,
cu două își acoperă fețele, cu două picioarele, iar cu două, zburând, strigă unul către altul, cu
neîncetate graiuri, cu laude fără tăcere.
Cu voce tare: Cântarea de biruință,cântând, strigând, glas înălțând și grăind.
Credincioși: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! Plin este cerul, și pământul, de slava Ta (Is 6,
2-3). Osana întru cei de sus. Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (Mt 21, 9).
Osana întru cei de sus!
Preotul în taină: Cu aceste fericite Puteri, Stăpâne, Iubitorule de oameni, și noi, păcătoșii,
strigăm și grăim: Sfânt ești cu adevărat și Preasfânt; și nu este măsura măreției sfințeniei Tale (Ps
144, 3, 5); și cuvios ești întru lucrurile Tale (Tob 3, 2); căci, cu dreptate și cu chibzuire adevărată
(Dn 3, 31), ne-ai adus toate; că, făcând pe om, luând țărână din pământ (Fc 2, 7), și, cu chipul
Tău, Dumnezeule, cinstindu-l (Fc 1, 27), l-ai pus în raiul desfătării (Fc 2, 8, 15; 3, 27),
făgăduindu-i, întru paza poruncilor Tale, viață fără de moarte (Fc 2, 16-17) și moștenirea
veșnicilor bunătăți. Dar, neascultându-Te pe Tine (Fc 3, 11), Adevăratul Dumnezeu, Care l-ai
zidit pe dânsul, și amăgirii șarpelui supunându-se (Fc 3, 13), și dat fiind morții, pentru păcatele
sale (Rm 6, 23), l-ai izgonit pe el, cu judecata Ta cea dreaptă (Ps 118, 75), Dumnezeule, din rai
309
3093
în lumea aceasta (Fc 3, 24), și l-ai întors în pământul din care a fost luat (Fc 3, 19-23),
rânduindu-i mântuirea cea din a doua naștere (Tit 3, 5), cea prin Însuși Hristosului Tău. Că nu Ți-
ai întors de tot fața de la făptura Ta (Ps 102, 14), pe care ai făcut-o, Bunule, și nici n-ai uitat
lucrul mâinilor Tale (Is 64, 7; Ps 137, 8), ci în multe chipuri l-ai cercetat, prin îndurările milei
Tale (Is 4, 31): prooroci ai trimis, minuni ai făcut prin sfinți Tăi, care au bineplăcut Ție din
fiecare neam; grăitu-ne-ai nouă prin gura proorocilor (Evr 1, 1; Lc 1, 70), slujitorilor Tăi, mai
înainte vestindu-ne mântuirea ce va să fie; Lege ne-ai dat spre ajutor (Is 8, 20; Ps 18, 8); îngeri ai
pus păzitori (Evr 1, 14); iar când a venit plinirea vremii (Gal 4, 4) ne-ai grăit nouă prin Însuși
Fiul Tău, prin Care și veacurile le-ai făcut (Evr 1, 2) ; Care, fiind strălucirea slavei Tale și chipul
ipostasului Tău și purtând toate cu cuvântul puterii Sale (Evr 1, 2-3), nu răpire a socotit a fi
asemenea Ție (Flp 2, 6), lui Dumnezeu-Tatăl, ci, Dumnezeu mai înainte de veci fiind (In 1, 1-2),
pe pământ S-a arătat și cu oamenii a viețuit(Bar 3, 38; 1 Tim 3, 16) ; și, din Sfânta Fecioară
întrupându-Se (Mt 1, 25), S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând (Flp 2, 7), făcându-se pe Sine
asemenea la înfățișare cu trupul smereniei noastre, ca să ne facă pe noi asemenea chipului Slavei
Sale (Flp 3, 21; Rm 8, 29). Că, de vreme ce prin om a intrat păcatul în lume și, prin păcat,
moartea, a binevoit Unul-Născut Fiul Tău, Cel ce este în sânurile Tale (In1, 18), Dumnezeule și
Tată, să se nască din femeie (Gal 4, 4), din Sfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara
Maria, născându-Se sub Lege, ca să osândească păcatul în trupul Său (Ef 2, 15; Rm 8, 3), pentru
ca cei morți întru Adam să fie făcuți vii (1 Cor 15, 22) întru Însuși Hristosul Tău. Și, venind El în
lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire (In 3, 17), scoțându-ne din rătăcirea iudeilor (1 Tim
1, 9), ne-a adus la cunoașterea Ta, a adevăratului Dumnezeu (In 17, 3) și Tată, agonisindu-ne
Sieși popor ales (Tit 2, 14), preoție împărătească, neam sfânt (1 Ptr 2, 9). Și, curățindu-ne prin
apă (Ef 5, 26) și sfințindu-ne cu Sfântul Duh (Rm 15, 26), S-a dat pe Sine schimb morții în care
eram ținuți, fiind vânduți sub păcat (Rm 7, 6, 14). Și, pogorându-Se prin Cruce la iad, ca să
plinească toate ale Sale (1 Ptr 3, 18-19; Ef 4, 10), a dezlegat puterile morții (FA 2, 24; 1 Co 15,
25-26) în care eram ținuți, fiind vânduți sub păcat. Și, înviind a treia zi (1 Co 15, 4) și cale făcând
oricărui trup spre învierea cea din morți – că nu era cu putință a fi ținut sub stricăciune
Începătorul vieții (FA 3, 15) –, făcutu-S-a începătură celor adormiți (1 Co 15, 20), Întâiul-Născut
din morți, ca să fie El Însuși începătorul tuturor în toate (Col 1, 18). Și, suindu-Se la ceruri, a
șezut de-a dreata slavei Tale, întru înălțime (Evr 1, 3); Care iarăși va să vină ca să răspătească
fiecărui după faptele sale (Rm 2, 6). Și ne-a lăsat nouă aduceri aminte de Pătimirea Sa cea
310
3103
mântuitoare (Lc 22, 19), Acestea pe care le-am pus înainte, după poruncile Lui. Că, vrând să
meargă la cea de voie și pururea pomenită și de viață făcătoare moarte a Sa, în noaptea în care S-
a dat pe Sine Însuși pentru viața lumii (1 Co 11, 23; In 6, 15), luând pâinea în sfintele Sale mâini,
arătându-o Ție, lui Dumnezeu Tatăl, mulțumind, binecuvântând, sfințind și frângând...
Cu voce tare: ... a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând: Luați, mâncați, acesta este Trupul
Meu, Care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor (1 Co 11, 24-26)
Preotul în taină: Asemenea și paharul, din roada vieții, amestecând, mulțumind, binecuvântând
și sfințind...
Cu voce tare: ... a dat Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, zicând: Beți dintru acesta toți, Acesta este
sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor
Preotul în taină: Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veți mânca pâinea
aceasta și veți bea din paharul acesta, moartea Mea veți vesti, învierea Mea veți mărturisi (1 Co
11, 24-26). Deci, pomenind și noi, Stăpâne, Pătimirile Lui cele mântuitoare, Crucea cea făcătoare
de viață, îngroparea cea de trei zile, învierea cea din morți, înălțarea la ceruri, șederea de-a
dreapta Ta, a lui Dumnezeu-Tatăl, și slăvita și înfricoșătoarea Lui a doua venire,.
Cu voce tare: ...ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate.
Preotul în taină: Pentru aceasta, Stăpâne Preasfinte, și la noi, păcătoșii și nevrednicii robii Tăi,
care ne-am învrednicit a sluji sfântului Tău jertfelnic, nu pentru dreptățile noastre, că n-am făcut
ceva bun pe pământ, ci pentru mila Ta și îndurările Tale, pe care le-ai revărsat cu prisosință peste
noi, îndrăznind, ne apropiem de sfântul Tău jertfelnic și, punând înainte cele ce închipuiesc
Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Hristosului Tău, Ție ne rugăm și de la Tine cerem, Sfinte al
sfinților, cu bunăvoința bunătății Tale, să vină Duhul Tău cel Sfânt peste noi și peste Darurile
acestea ce sunt puse înainte și să le binecuvinteze pe ele și să le sfințească și să le arate: pâinea
aceasta, adică însuși Cinstitul Trup al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus
Hristos. Iar cea ce este în potirul acesta, însuși Cinstitul Sânge al Domnului și Dumnezeului și
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care s-a vărsat pentru viața lumii (In 6, 51). Iar pe noi toți,
care ne împărtășim dintr-o pâine (1 Co 10, 17) și dintr-un potir, să ne unești unul cu altul prin
împărtășirea Aceluiași Sfânt Duh (1 Co 13, 13) și pe nici unul dintre noi să nu ne faci a ne
împărtăși cu Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău spre judecată sau spre osândă ( 1 Co 11,
34), ci să aflăm milă și har împreună cu toțo sfinții, care din veac au bine-plăcut Ție: cu
strămoșii, părinții, patriarhii, proorocii, apostolii, propovăduitorii, evangheliștii, mucenicii,
311
3113
mărturisitorii, dascălii și cu tot sufletul cel drept care s-a săvârșit întru dreapta credință (Evr 12,
23; 11, 33).
Cu voce tare: Mai ales, cu Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita Stăpâna noastră, de
Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria.
Preotul în taină: Cu Sfântul Ioan Proorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul, cu sfinții, slăviții
întru tot lăudații Apostoli, cu Sfântul (N), a cărui pomenire o săvârșim, și cu toți Sfinții Tăi, cu
ale căror rugăciuni, cercetează-ne, pe noi, Dumnezeule. Și pomenește pe toți cei adormiți întru
nădejdea învierii și a vieții veșnice și-i odihnește pe ei, Dumnezeul nostru, acolo unde strălucește
lumina feței Tale (Ps 4, 7).
Încă ne rugăm Ție: Pomenește, Doamne, sfânta Ta sobornicească și apostolească Biserică, cea de
la o margine până la cealaltă a lumii, pe care ai câștigat-o cu Scump Sângele Hristosului Tău (1
Ptr 1, 19; FA 20, 28), și o împacă pe ea, și întărește acest sfânt locaș până la sfârșitul veacului.
Pomenește, Doamne, pe cei ce Țe-au adus aceste Daruri și de la care și prin care și pentru care
au fost aduse acestea. Pomenește, Doamne, pe cei care aduc daruri în sfintele Tale biserici și își
aduc aminte de cei săraci. Răsplătește-le lor cu bogatele și cereștile Tale daruri. Dăruiește-le lor
cele cerești în locul celor pământești, cele veșnice în locul celor vremelnice, cele nestricăcioase
în locul celor stricăcioase. Pomenește, Doamne, pe cei din pustie și di munți și din peșteri și din
crăpăturile pământului (Evr 11, 38). Pomenește, Doamne, pe cei ce în feciorie, în evlavie, în
înfrânare și viață cinstită viețuiesc. Pomenește, Doamne, pe conducătorii pe care i-ai rânduit să
stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânșii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinței;
veghează asupra capului lor în ziua de război (Ps 139, 8), întărește brațul lor (Iz 30, 24), înalță
dreapta lor, întărește stăpânirea lor (2 Rg 7, 12), supunându-le lor toate neamurile străine, care
voiesc războaie; dăruiește-le adâncă și statornică pace; pune în inimile lor gânduri bune pentru
Biserica Ta și pentru tot poporul Tău, ca, în liniștea lor, viață pașnică și netulburată să trăim, în
dreapta credință și în toată curăția (2 Tim 2, 2). Pomenește, Doamne, toată cârmuirea și pe frații
noștri cei din dregătorii și toată oastea; pe cei buni în bunătate îi păzește, pe cei răi, buni îi fă, cu
bunătatea Ta. Pomenește, Doamne, pe porul care stă înainte și pe cei care, pentru binecuvântate
pricini, nu s-au întâmplat aici și-i miluiește pe dânșii și pe noi, după mulțimea milei Tale.
Cămările lor le umple de tot binele; căsniciile lor în pace și în unire le păzește; pe prunci îi
crește; tinerețile le călăuzește; bătrânețile le întărește; pe cei slabi de suflet în îmbărbătează; pe
cei risipiți îi adună, pe cei rătăciți îi întoarce și-i unește cu sfânta Ta sobornicească și
312
3123
apostolească Biserică. Pe cei bântuiți de duhuri necurate îi slobozește; cu cei ce călătoresc pe
uscat, pe ape și prin aer, împreună călătorește; văduvelor le ajută; pe orfani îi apără; pe cei robiți
îi izbăvește; pe cei bolnavi îi tămăduiește. Adu-Ți aminte, Doamne, și de cei ce sunt în judecăți,
în închisori, în pigoniri în amară robie și în orice fel de necaz, nevoie și strâmtorare. Adu-Ți
aminte, Dumnezeule, și de toți cei ce au trebuință de marea Ta milostivire, de cei ce ne iubesc și
de cei ce ne urăsc pe noi, și de cei ce ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii.
Adu-Ți aminte, Doamne, Dumnezeul nostru, și de tot poporul Tău și peste toți revarsă mila Ta
cea bogată, împlinind tuturor cererile cele către mântuire. Și pe cei care nu i-am pomenit, din
neștiință sau neuitare sau pentru mulțimea numelor, Tu Însuți îi pomenește, Dumnezeule, Cel ce
știi vârsta și numirea fiecăruia, Cel ce știi pe fiecare din pântecele maicii lui (Ir 1, 5; Is 49, 1). Că
Tu ești, Doamne, ajutorul celor fără de ajutor, nădejdea celor fără de nădejde, izbăvitorul celor
înviforați, limanul celor ce călătoresc pe ape, doctorul celor bolnavi. Însuți, tuturor toate le fii,
Cel ce știi pe fiecare și cererea lui, casa și trebuința lui. Apără, Doamne, orașul acesta, țara
noastră și toate orașele și satele. De boală, de foame, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de
venirea asupra noastră a noastră a altor neamuri și de războiul dintre noi.
Întâi pomenește Doamne, pe Preafericitul Părintele nostru (N), pe care îl dăruiește sfintelor Tale
Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului
Tău (2 Tim 2, 15). Pomenește, Doamne, pe toți episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul
adevărului Tău. Pomenește, Doamne, după mulțimea îndurărilor Tale, și a mea nevrednicie.
Iartă-mi toată greșeala cea de voie și cea fără de voie și să nu oprești, din pricina păcatelor mele,
harul Sfântului Tău Duh, de la Darurile ce sunt puse înainte. Pomenește, Doamne, preoțimea, cea
întru Hristos diaconime și tot cinul preoțesc și monahal, și să nu lași rușinat pe nici unul dintre
noi, cei ce stăm în jurul sfântului Tău jertfelnic. Cercetează-ne cu bunătatea Ta, Doamne (Ps 105
4-5); arată-ne nouă cu bogatele Tale îndurări; vremuri bune întocmite și de folos ne dăruiește;
pământului ploi line spre rodire trimite-i; binecuvintează cununa anului bunătăți Tale (Ps 64, 12).
Fă să înceteze dezbinarea Bisericilor; potolește întărâtările păgânilor (Ps 2, 1); răzvrătirile
ereticilor degrab le strică, cu puterea Sfântului Duh. Pe noi toți ne primește în împărăția Ta, fii ai
luminii și fii ai zilei arătându-ne (1 Tes 5, 5); dăruiește-ne pacea Ta și dragostea Ta Doamne,
Dumnezeul nostru, că Tu toate ni le-ai dat nouă ( Is 26, 12).
Ecfonis: Și ne dă nouă, cu o gură și cu o inimă (Rm 15, 6), a slăvi și a cânta preacinstitul și de
313
3133
mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii
vecilor. Amin.
Anexa 11
Lepădarea întâi
Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, Cel ce a venit în lume și s-a sălășluit între oameni ca
să surpe tirania ta și pe oameni să-I izbăvească; Cel ce pe lemn puterile cele potrivnice a biruit
(Col 2,15), soarele întunecându-se și trupurile sfinților sculându-se, mormintele deschizându-se
și trupurile sfinților sculându-se (Mt 27, 51-52); Care a zdrobit cu moartea pe moarte și a surpat
pe cel ce avea stăpânirea morții, adică pe tine, diavole (Evr 2, 14). Jură-te cu numele lui
Dumnezeu, Care a arătat pomul vieții și a rânduit heruvimi și sabie de foc ce se întoarce de-l
străjuia (Fc 3, 24): cutremur-te și te depărtează. Căci te jur cu numele Aceluia care a umblat ca
pe uscat pe valurile mării (Mt 14, 25) și a certat viforul vânturilor (Mt 8, 28); a Căruia căutătură
seacă adâncurile și groaza Lui topește munții; că Acela și acum îți poruncește prin noi: teme-te,
ieși și te depărtează de la zidirea aceasta și să nu te întorci, nici să te ascunzi în el, nici să-l
întâmpini pe el, nici să nu lucrezi împotriva lui, nici noaptea, nici ziua, nici dimineața, nici la
amiază. Ci te du în iadul tău, până în ziua cea mare gătită judecății (Idt 6). Teme-te de Dumnezeu
cel ce șade pe heruvimi și caută spre adâncuri (Dn 3, 54-55); de care se cutremură îngerii,
arhanghelii, scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile, puterile (Col 1, 16), heruvimii cei cu
ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi; de Care se cutremură cerul, pământul, marea și toate
câte sunt într-însa (Ps 145, 6). Ieși și te depărtează de la cel însemnat, noul ales ostaș al lui
Hristos, Dumnezeul nostru. Că te jur cu numele Aceluia care umblă pe aripile vânturilor și face
pe îngerii Săi duhuri și pe slugile Sale pară de foc (Ps 103, 3-4). Ieși sit e depărtează de la zidirea
aceasta, cu toată puterea ta și cu toți slujitorii tăi. Că s-a preaslăvit numele Tatălui și al Fiului și
al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Lepădarea a doua
Dumnezeule cel sfânt, cel înfricoșat și slăvit, Cel ce este în toate lucrurile și în tăria Sa
neajuns și nepătruns, Cel ce mai înainte ți-a rânduit ție, diavole, pedeapsa muncii pe veci, prin
noi nevrednicii robii Lui (Lc 17, 10) îți poruncește ție și la toată puterea cea împreună cu tine
lucrătoare, să te depărtezi de la noul însemnat cu numele lui Domnului nostru Iisus Hristos,
adevăratul nostru Dumnezeu. Jură-te dar, întru tot viclene și necurate și spurcate și urâte, și
314
3143
duhule străine, cu puterea lui Iisus Hristos, Care are toată puterea în cer și pe pământ (Mt 28,18),
Cel ce a zis duhului celui mut și surd: ieși din om și de acum sa nu mai intri într-nsul (Mc 9, 25).
Du-te; cunoaște-ți puterea ta cea deșartă care nici peste porci n-a avut stăpânire: adu-ți aminte de
Cel ce ți-a poruncit ție, după cererea ta, să intri în turma de porci (Mt 8, 30-32). Teme-te de
Dumnezeu, cu a Cărui poruncă pământul pe ape s-a întemeiat (Ps 135, 6); de Cel ce a zidit cerul
și a pus înălțimilor hotar și văilor măsură (Is 40, 12); de Cel ce a pus nisipul hotar mării (Ir 5, 22)
și în apă mare cărare tare (Sol 14, 3); de Cel ce se atinge de munți și fumegă (Ps 103, 32); de Cel
ce se îmbracă cu lumina ca și cu o haină; de Cel ce a întins cerul ca un cort; de Cel ce a acoperit
cu ape înălțimile lui (Ps 103, 2-3); de Cel ce a așezat pământul pe temeliile lui și nu se va clăti în
veacul veacului (Ps 103, 5); de Cel ce cheamă apa mării și o varsă peste fața întregului pământ
(Am 5, 8). Ieși te depărtează de la cel ce se gătește către sfânta luminare. Jură-te cu Patima cea
mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos și cu cinstitul Lui Trup și Sânge și cu venirea Lui
cea înfricoșată, că va veni și nu va zăbovi (Avc 2, 3; Evr 10, 37) să judece tot pământul (Ps 81,
8), și pe tine și pe toată puterea cea împreună lucrătoare cu tine să te muncească în gheena
focului (Mt 5, 22), dându-te în întunericul cel mai dinafară (Mt 8, 12), unde viermele nu doarme
și focul nu se stinge (Is 66, 24; Mc 9, 48). Că puterea este a lui Hristos, Dumnezeul nostru,
împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Lepădarea a treia
Doamne Savaot (Is 1, 9), Dumnezeul lui Israel (Iș 5, 1), Cel ce tămăduiești toată boala și
toată neputința (Mt 4, 23), caută spre robul Tău acesta (N), cearcă-l, cercetează-l și depărtează de
la dânsul toată lucrarea diavolului. Ceartă duhurile cele necurate și le depărtează, și curățește
lucrul mâinilor Tale (Ps 89, 17). Și lucrând, cu grabnica Ta lucrare, zdrobește degrab pe satana
sub picioarele lui (Pm 16, 20) și-I dă biruință asupra lui și asupra duhurilor lui celor necurate (Mc
6, 7). Ca, dobândind mila Ta, să se învrednicească de Tainele Tale cele nemuritoare și cerești și
Ție slavă să înalțe, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Anexa 12
Rugăciunea de sfințire a apei la Taina Botezului
Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale (Jd 16, 13; Sir 11, 4) și nici un cuvânt
nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale (de trei ori).
Că tu de bunăvoie toate aducându-le dintru neființă întru ființă (Sol 1, 14), cu puterea Ta
ții făptura și cu puterea Ta de grijă chivernisești lumea. Tu din patru stihii ai așezat Făptura, cu
315
3153
patru vremi ai încununat curgerea anului (Ps 148, 3). De Tine se cutremură toate puterile
îngerești. Pe Tine Te laudă soarele. Pe Tine Te slăvește luna. Ție se pleacă stelele. Pe Tine Te
ascultă lumina. De Tine se îngrozesc adâncurile. Ție slujesc izvoarele. Tu ai întins cerul ca un
cort (Ps 103, 2). Tu ai întărit pământul pe ape (Ps 135, 6). Tu ai îngrădit marea cu nisip. Tu spre
răsuflare ai revărsat aerul. Puterile îngerești Ție slujesc și cetele arhaghelilor Ție se închină;
heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, împrejur stand și zburând, de frica
slavei Tale celei necuprinse se acoperă (Is 6, 2). Că Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gând și de
cuvânt, și fără de început, ai venit pe pământ, chipul nostru luând, întru asemănare omenească
făcându-Te (Flp 2, 27); că n-ai răbdat, Stăpâne, pentru îndurările milei Tale, să vezi neamul
omenesc muncindu-se de diavol, ci ai venit și ne-ai mântuit pe noi. Mărturisim harul Tău, vestim
mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine. Toată firea omenească ai izbăvit-o; pântecele Fecioarei l-
ai sfințit cu nașterea Ta. Toată făptura Te laudă pe Tine, Cel ce te-ai arătat (Tit 2, 11; 3, 4), că
Tu, Dumnezeul nostru, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai petrecut (Bar 3, 38); Tu, trimițând
din cer Duhul Tău cel Sfânt, ai sfințit curgerile Iordanului și capetele balaurilor care se
încuibaseră acolo le-ai zdrobit (Ps 73, 13).
Tu însuți dar, iubitorule de oameni Împărate, vino și acum cu pogorârea Sfântului Duh și
sfințește apa aceasta (de trei ori).
Și-i dă ei harul izbăvirii, binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune,
har de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele
potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Să fugă de la ea pizmașii zidirii Tale, că am
chemat, Doamne, numele Tău cel minunat, slăvit și înfricoșat, pentru cei potrivnici.
Și suflă asupra apei în chipul crucii de trei ori, zicând:
Să se zdrobească sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice.
Să se depărteze de la noi toate nălucirile cele din văzduh și nearătate, și să nu se ascundă
în apa aceasta duhul cel întunecat, rugămu-ne Ție, Doamne, nici să se pogoare la acesta ce se
botează duh viclean, care aduce întunecarea gândurilor și tulburarea cugetului. Ci Tu, Stăpâne a
toate, arată apa aceasta, apă de izbăvire, apă de sfințire, curățire trupului și sufletului, dezlegare
legăturilor, iertare păcatelor, luminare sufletului, baia de-a doua naștere, înnoire duhului, har de
înfiere, îmbrăcăminte de nestricăciune, izvor de viață. Că Tu, Doamne, ai zis: spălați-vă și vă
curățiți, scoateți vicleșugurile din sufletele voastre (Is 1, 16). Tu ne-ai dăruit nouă de sus a doua
naștere prin apă și prin Duh (In 3, 5). Arată-Te, Doamne, în apa aceasta și dă acestuia ce se
316
3163
botează, să se schimbe prin ea, să lepede pe omul cel vechi, stricat de poftele înșelăciunii (Ef 4,
22) și să se îmbrace în cel nou, ce este înnoit după chipul Ziditorului său (Col 3, 10), ca, fiind
împreună sădit cu asemănarea morții Tale prin Botez, să se facă părtaș aș învierii Tale și păzind
darul Sfântului Tău Duh (FA 10, 45) și sporind așezământul harului (2 Ptr 3, 18), să ia plata
chemării celei de sus (Flp 3, 14) și să se numere cu cei întâi-născuți înscriși în cer (Evr 12, 23),
întru Tine, Dumnezeul și Domnul nostru Iisus Hristos. Că Ție se cuvine slava, puterea, cinstea și
închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul și bunul și de
viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Anexa 13 – Rugăciunea de sfințire a apei celei mari (Aghiasma mare)
Treime mai presus de fire, prebună, întru tot dumnezeiască, atotputernică, a toate
știitoare, nevăzută, necuprinsă, făcătoarea ființelor celor înțelegătoare și a firilor celor
cuvântătoare, bunătatea cea firească, lumina neapropiată (1 Tim 6, 16), Care luminezi pe tot omul
ce vine în lume (In 1, 9), strălucește și în mine nevrednicul robul Tău. Luminează ochii minții
mele, ca să îndrăznesc a lăuda binefacerea și puterea Ta cea nespusă. Fie bine-primită rugăciunea
ce se aduce de mine pentru poporul ce stă înainte. Să nu oprească păcatele mele venirea aici a
Sfântului Tău Duh. Ci mă iartă, ceea ce ești preabună, ca să strig fără de osândă și să grăiesc și
acum către Tine. Te slăvim pe Tine, Ziditorule și Făcătorule a toate. Te slăvim pe Tine, Fiule al
lui Dumnezeu, Unule-Născut, Cel ce ești fără de tată din mamă și fără mamă din tată. Căci în
praznicul care a trecut, prunc Te-am văzut, iar în aceasta de acum, desăvârșit Te vedem pe Tine,
Cel ce Te-ai arătat desăvârșit Dumnezeul nostru din Cel desăvârșit. Astăzi ne-a sosit nouă tuturor
vreme de praznic și ceata sfinților cu noi se adună și îngerii cu oamenii împreună prăznuiesc.
Astăzi harul Sfântului Duh, în chip de porumbel, peste apă se pogoară. Astăzi Soarele cel neapus
a răsărit, și lumea cu lumina Domnului luminează. Astăzi luna cu raze strălucite luminează
pământul. Astăzi stelele cele luminoase cu veselia strălucirii lor lumea înfrumusețează. Astăzii
norii rourează din cer omenirii ploaia dreptății (Is 45, 8). Astăzi Cel nefăcut, prin bună voia Sa, a
fost atins cu mâna de către făptura Sa. Astăzi Proorocul și Înaintemergătorul se apropie de
Stăpânul, dar cu frică stă înaintea Lui, văzând pogorârea lui Dumnezeu la noi. Astăzi apele
Iordanului se prefac în vindecări, prin venirea Domnului. Astăzi toată făptura se adapă cu curgeri
tainice. Astăzi păcatele se curățesc în apele Iordanului. Astăzi raiul s-a deschis oamenilor și
Soarele dreptății ne luminează nouă. Astăzi apa cea amară, care era în vremea lui Moise, se
317
3173
preface în dulceață poporului (Iș 15, 22-25), cu venirea Domnului. Asătăzi ne-am ușurat de
plânsul cel vechi și ca un Israel nou ne-am mântuit. Astăzi ne-am izbăvit de întuneric și lumina
cunoștinței de Dumnezeu ne lumină. Astăzi întunericul lumii se risipește cu arătarea
Dumnezeului nostru. Astăzi se luminează cu făclii de sus toată făptura. Astăzi înșelăciunea se
surpă și calea de mântuire ne lucrează nouă venirea Stăpânului. Astăzi cele de sus ce cele de jos
împreună-prăznuiesc, și cele de jos cu cele de sus împreună-vorbesc. Astăzi obștea cea sfințită și
mult vestită a ortodocșilor se bucură. Astăzi Stăpânul merge la botez, ca să ridice firea
omenească la înălțime. Astăzi Cel neplecat se pleacă robului Său, ca să ne libereze pe noi din
robie. Astăzi împărăția cerurilor am dobândit, că împărăția Domnului nu are sfârșit (Lc 1, 25).
Astăzi pământul și marea s-au împărtășit de bucuria lumii și lumea de veselie s-a umplut. Te-au
văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele și s-au temut (Ps 76, 16). Iordanul s-a întors înapoi
(Ps 113, 3), văzând focul Dumnezeirii pogorându-se trupește și intrând într-însul. Iordanul s-a
întors înapoi (Ps 113, 3), văzând pe Sfântul Duh în chip de porumbel pogorându-se și zburând
împrejurul Tău. Iordanul s-a întors înapoi (Ps 113, 3), văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe
Făcătorul întrupat, pe Stăpânul în chip de rob. Iordanul s-a întors înapoi (Ps 113, 3) și munții au
săltat (Ps 113, 4) văzând pe Dumnezeu întrupat; și nori au dat glas (Ps 76, 16), mirându-se de
Cel ce a venit; Lumină din Lumină (In 8, 12; 1 Tim 6, 16), Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat. Astăzi vedem prăznuirea Stăpânului, Care a afundat în Iordan moartea neascultării,
boldul înșelăciunii și legătura idaului, și a dăruit lumii Botezul mântuirii; iar eu păcătosul și
neverdnicul robul Tău, mărturisind slăvitele Tale minuni, cuprins de frică, cu umilință strig către
Tine: Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale (Jd 16, 13; Sir 11, 4) și nici un cuvânt
nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale (de trei ori). Că tu de bunăvoie toate aducându-le
dintru neființă întru ființă (Sol 1, 14), cu puterea Ta ții făptura și cu puterea Ta de grijă
chivernisești lumea. Tu din patru stihii ai așezat Făptura, cu patru vremi ai încununat curgerea
anului (Ps 148, 3). De Tine se cutremură toate puterile îngerești. Pe Tine Te laudă soarele. Pe
Tine Te slăvește luna. Ție se pleacă stelele. Pe Tine Te ascultă lumina. De Tine se îngrozesc
adâncurile (Ps 76, 15). Ție slujesc izvoarele (Tin 1, 54). Tu ai întins cerul ca un cort (Ps 103, 2).
Tu ai întărit pământul pe ape (Ps 135, 6). Tu ai îngrădit marea cu nisip (Ir 5, 22). Tu spre
răsuflare ai revărsat aerul. Puterile îngerești Ție slujesc și cetele arhaghelilor Ție se închină;
heruvimii cei cu ochi mulți și serafimii cei cu câte șase aripi, împrejur stand și zburând, de frica
slavei Tale celei necuprinse se acoperă (Is 6, 2). Că Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gând și de
318
3183
cuvânt, și fără de început, ai venit pe pământ, chipul nostru luând, întru asemănare omenească
făcându-Te (Flp 2, 27); că n-ai răbdat, Stăpâne, pentru îndurările milei Tale, să vezi neamul
omenesc muncindu-se de diavol, ci ai venit și ne-ai mântuit pe noi. Mărturisim harul Tău, vestim
mila Ta, nu tăinuim facerea Ta de bine. Toată firea omenească ai izbăvit-o; pântecele Fecioarei l-
ai sfințit cu nașterea Ta. Toată făptura Te laudă pe Tine, Cel ce te-ai arătat (Tit 2, 11; 3, 4), că
Tu, Dumnezeul nostru, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai petrecut (Bar 3, 38); Tu, trimițând
din cer Duhul Tău cel Sfânt, ai sfințit curgerile Iordanului și capetele balaurilor care se
încuibaseră acolo le-ai zdrobit (Ps 73, 13).Tu însuți dar, iubitorule de oameni Împărate, vino și
acum cu pogorârea Sfântului Duh și sfințește apa aceasta (de trei ori). Și-i dăi ei harul izbăvirii,
binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, har de sfințenie, dezlegare de
păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere
îngerească. Ca toți cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curățirea sufletelor și
a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință. Căci
Tu ești Dumnezeul nostru, Cel ce ai înnoit prin apă și prin Duh firea noastră cea învechită de
păcat. Tu ești Dumnezeul nostru, care pe vremea lui Noe cu apă ai înecat păcatul (Fc 7, 17-21).
Tu ești Dumnezeul nostru, Care prin mare și prin Moise ai liberat neamul evreiesc din robia lui
Faraon (Iș 14, 21-27). Tu ești Dumnezeul nostru, Care ai despicat piatra în pustie și au curs ape
și pâraiele s-au umplut de apă, și pe poporul Tău cel înstat l-ai adăpat (Iș 17, 3-6). Tu ești
Dumnezeul nostru Care, cu apă și cu foc, prin Ilie ai izbăvit pe Israel din rătăcirea lui Baal (3 Rg
18, 34-39): Însuți și acum, Stăpâne, sfințește apa aceasta cu Duhul Tău cel Sfânt (preotul
binecuvintează de trei ori apa cruciș). Dă tuturor celor ce se vor atinge de dânsa și se vor stropi și
o vor gusta: sfințenie, sănătate, curățire și binecuvântare.
319
3193

Sf. Scriptura

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sf. Scriptura

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I.

LOCUL SCRIPTURII ÎN CULTUL BISERICII

În cercetarea întreprinsă și intitulată Sfânta Scriptură în cultul Bisericii, se analizează

II. Cărți de cult

˂http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/ex-lica/lit-46.htm˃, 27 noiembrie 2015.

De la duminica Tomii până la 21 septembrie şi de la 21 decembrie până la 14 ianuarie

De la 22 septembrie până la 20 decembrie şi de la 15 ianuarie până la Duminica Lăsatului sec de brânză

Sâmbătă Duminică Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă

La Vecernie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie: La Utrenie:

Sâmbătă Duminică Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă

În săptămâna a cincea a Postului Mare

In 20, 19- 21-26. 43. 22. Flp 2,

16-20. 31. 47; 6,

Liturghie, 60. 19. 1-2.

Liturghie, 43. 1-10.

Liturghie, 1-9. 28. 28.

11-18. 28. 20. l-8. 12.

14. 28-36. 15, 1-11. 13- 26. l-44 ; pentru 31,

15. 11, 1- 24. 8. 36. 23. Liturghie,

Mt 12, Rm 12, Mt 12, Rm 14, Mt 12, Rm 15, Mt 12, Rm Mt Rm Mt 9, Rm 8, Utrenie, Rm

Mt 13, 1 Co 5, Mt 1 Co 6, Mt 14, 1 Co Mt 1 Co Mt 1 Co Mt 10, Rm Utrenie, In Rm 15,

11. 1-7. In 9, 27-

1-6. 2, 13- 1-5. 20. Mt 14,

4. 33. Mt 17, 14-

5. 1-7. Mt 21, 33-

1-2. 2, 1-5. 1. Liturghie, l-4.

1-5. Mt 22, 35-

28. Mt 25, 14-

25. Mt 15, 21- 1.

Lc 4, Flp l, Lc 5, Flp l, Lc 5, Flp l, Lc 6, Flp l, Lc 6, Flp l, Lc 1 Co Utrenie, In 2 Co

16, 1- Lc 6, 31- 1-9.

Lc 9, Col 2, Lc 9, Col 2, Lc 9, Col 3, Lc 9, Col 4, Lc 10, Col 4, Lc 7, 2 Co Utrenie, In Gal 6,

10. 28. Lc 8, 41-

l-11. 1-2. Lc 13, 10-

4. 10. Lc 14, 16-

20-24. Lc 17, 12-

1-7. Lc, 18, 18-

13. 2,1-9. 23. 18. 14, 1- 2, 1-6. 9. 21, 1- 9. care va fi 20.

1. 11. 21. 33-36. Ador- de rând. l-2.

miți: Tes 4, Mt 25, 31-

Lc 19, 3 In l, Lc 22, Iuda l, Lc 23, Iuda Mt 6, Rm 14, Utrenie, Ro 13,

Luni Marți Miercuri Joi Vineri

Apostolul și Sfintele Evanghelii ale sâmbetelor și duminicilor Sfântului și Marelui Post

Anexa 4 ‒ Rugăciunile Utreniei

Anexa 7 ‒ Rugăciunea punerii-înainte (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)

Anexa 9 ‒ Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua Sfântului Ioan Gură de Aur)

Anexa 10 ‒ Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anaforaua Sfântului Vasile cel Mare)

Anexa 13 – Rugăciunea de sfințire a apei celei mari (Aghiasma mare)

S-ar putea să vă placă și