Spiritualitate

Suportul de curs are 45 de pagini.

- La catalogul evagrian a fost elaborat de Avva Evagrie Ponticul și din el trebuie să
reținem două idei fundamentale:
1. Se relevă o luptă ascensională
2. „Toate cele opt 8 patimi pot fi înțelese sub forma unui lanț” (Sf. Ioan Casian), adică
una o determină pe alta. Ideea de lanț îi aparține Sfântului Ioan Casian, el zicea că
sunt concatenate => lăcomia pântecelui duce la desfrânare => iubirea de arginți – și
înțelegem cele opt patimi ca fiind interdependente. !!! Pot fi parcurse și de la prima la
ultima, dar și de la ultima la prima, un om bogat devine mândru, are parte apoi de
slavă deșartă… dar și în ordine pentru oamenii care nu sunt bogați, care mai întâi se
lăcomesc la mâncăruri.

Cele 8 patimi sunt inter-dependente:

1. Lăcomia pântecelui.
2. Desfrânare – o energie acumulată în pântece se cere eliberată.
3. Iubirea de arginți – ai nevoie de bani pentru a întreține desfrânarea…
4. Întristarea – pentru că te-ai desfrânat, ai îmbuibat pântecele, constatând că ești
nefericit. I-ai dat trupului și aia.. și aia și nu e suficient, nu ești fericit.
5. Mânie – te enervezi, te iriți că ai investit în tot felul de patimi.
6. Akedia – un complex de stări: lâncezeală, lehamite, nu mai vrei să faci nimic,
descurajare, depresie, ca patimă se apropie de depresia modernă, MAI MULT un
dezinteres total față de mântuire, nu-ți mai pasă de mântuire, mai mul decât cele
dinainte enumerate. Stările depresiei și în plus nu-ți mai pasă de mântuire.
7. Slava deșartă -
8. Mândria –

Teme:
I – Omul sau taina asemănării cu Hristos: tema îndumnezeirii
Când vorbim de tema îndumnezeirii, noi trebuie să plecăm în mod foarte clar de la
Sfânta Scriptură: anume din Facerea Capitolul I, versetul 26: „Să facem om, după chipul și
asemănarea Noastră.” Termenii grecești după Chip și după Asemănare sunt kat’ eikona (kατ
ειĸοηα) și CAT’ HOMOIOSIS (χομοιοσιζ).
Acel EIKON noi îl putem traduce Chip, proto-chip și icoană. «Înaltul Ioan spunea» Ce
frumos ar fi fost – de pildă – ca textul din Facere, în loc să scrie că „omul a fost creat după
chipul lui Dumnezeu” să fi spus icoană. Deja e o altă rezonanță. Când spunem că omul a fost
creat după icoana lui Hristos e mult mai ușor de înțeles decât după chipul lui Dumnezeu.
Care este consecința faptului că noi am fost creați după Chipul lui Dumnezeu?
Noi, dacă am avea această conștiință, a faptului că fiecare dintre noi este după icoana lui
Hristos, cred că nu ne-ar mai fi chiar atât de ușor să îl jignim pe celălalt, să în hulim pe celălalt,
să îl bârfim, sau să-i facem rău, sau să-l lovim pe la spate; având această conștiință, că celălalt e
o icoană a lui Hristos.

Pag. 1
 Spiritualitate

Consecința fundamentală, majoră, a faptului că noi suntem creați după icoana lui Hristos,
care este? Însemnă că există realmente în noi posibilitatea de a ne asemăna cu El, de a deveni ca
și El.
Nu întâmplător Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă „să dobândim mintea și inima lui
Hristos”, pentru că efectiv putem realiza aceasta. Putem – efectiv – dobândi și noi gândurile pe
care le-a avut Hristos, putem dobândi mintea și inima Lui, pe care le-a avut, ceea ce înseamnă
că ne vom raporta la viață și la semeni așa cum a făcut-o El, Hristos.
Recomandare: cartea Sfântului Nicolae Cabasila – Despre viața în Hristos , în care
accentuează ideea de a deveni noi ca și Hristos, de a dobândi efectiv gândul și mintea Lui.
Iisus Hristos este Chipul lui Dumnezeu, era Logosul întrupat, nu doar Cuvântul Tatălui,
ci Fiul deja Întrupat exista în gândul Tatălui. De aici se ajunge la a înțelege că în Atotștiința
Tatălui, taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută despre care citim în rugăciuni este
tocmai Întruparea Fiului, prin care cele două Firi se unesc fără a se amesteca (un trup și două
firi: firea omenească și firea dumnezeiască) și moartea pe Cruce și Învierea.

A doua expresie – KAT HOMOIOSIS – nu este întâmplătoare, ci pentru că un cunoscător

de limbă greacă, când aude acest cuvânt, terminația OSIS îi arată că este vorba de un proces, nu
de o stare, un proces care se va desfășura tot timpul, cu un caracter permanent.
Dacă în Facere I, 26 se zice: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”, adică
cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi se sfătuiesc să-l creeze pe om, iată că în versetul imediat
următor, Facere I, 27, nu se mai zice nimic de Asemănare, ci se zice doar atât: „Și L-a făcut
Dumnezeu după chipul Său”. De ce? Pentru că Asemănarea ne revine nouă, noi trebuie să
lucrăm cu Dumnezeu – în sinergie – dar trebuie să aducem efortul nostru, să depunem un efort,
de a dobândi această Asemănare.
Acest efort constă în lupta noastră zi de zi cu patimile; de a deveni din oameni trupești,
lumești, niște oameni duhovnicești, mai puțin lipiți de această lume. Până la urmă, Însuși
Mântuitorul ne spune «că nu suntem din lumea aceasta», ceea ce înseamnă că vocația noastră
esențială, fundamentală, nu este aceea de a ne instala aici în lume, cât mai comod, cât mai
confortabil… să urmărim plăcerile acestei lumi… pentru că noi nu suntem din lumea aceasta.
Omul trupesc, se gândește numai la el și la plăcerea lui, iar în mod egoist, acest om se
gândește la semenul său numai cu scopul de a se folosi de el.
Imaginea podului este sugestivă, pentru că nu te poți înrădăcina, nu poți să te instalezi, ci
trebuie să ai această conștiință, a activității, a trecerii dintr-o parte în alta. Oare cum ar fi viețile
noastre dacă am avea realmente această conștiință? În funcție de ce minte avem, derivă absolut
modul nostru de a fi, modul nostru de viață.
«Părintele Sofronie de la Essex spunea că un om, care își face griji pentru bani, tot ceea
ce face, derivă din acest scop.»
Poți avea foarte mulți bani, iar prin intermediul lor poți să urci, dar și să cobori. Un om
cu o firmă foarte mare, de 300 de angajați, conștient că averea pe care o are este doar din punct
de vedere administrativ, ceea ce înseamnă că nu s-a legat de bani, nu i-a strâns în mod egoist, ci
are grijă și de trei mănăstiri, iar angajații lui nu lucrează în nici o zi de sărbătoare. Acest om a
început de jos. A angajat oameni în fabrica lui, pentru că nu existau locuri de muncă în acel loc,
ci era singura uzină: a lui. La început a angajat pe toți oamenii care au venit că nu au de lucru,

Pag. 2
 Spiritualitate

iar acum s-a dezvoltat. Angajații, mai mult de jumătate, urmând exemplul lui, lăsând liber în
fiecare sărbătoare și mergând la Biserică sau la mănăstire, au mers și ei la Sfânta Biserică: l-au
luat ca model.

HOMOIOSIOS: Asemănarea cu Mântuitorul începe de aici de pe pământ, dar nu se va

termina niciodată. E bine să începem mai devreme. Odată intrat, începi „să sculptezi” la „statuia
ta” astfel încât se va semăna cât mai fidel cu Modelul Hristos.
Părintele Sofronie de la Essex spunea că: „Dumnezeu își face în om autoportretul”.
Un pictor are un model, pe care îl privește și pictează privind modelul. Așa și noi suntem
făcuți de Dumnezeu, care l-a creat pe om după chipul lui Hristos, care îngrijit, spălat, poate
străluci asemenea lui Hristos. Asemănarea cu Dumnezeu este infinită: noi niciodată nu Îl vom
putea epuiza pe Hristos; începe de aici și se continuă la infinit în veșnicie. Noi, vase de lut,
putem deveni vase de lumină, dacă îl curățăm,
în trei etape: despătimire – iluminare – îndumnezeire, iar aceasta înseamnă un efort
îndelungat în timp și cu răbdare și multă rugăciune.
Această asemănare (homoiosis) este continuă și infinită, ea începe de aici și se continuă
la infinit în veșnicie.

Gândind la afirmația lui Cioran, cu privire la Rai, nu e adevărat că raiul ar fi o mare

monotonie, că la nesfârșit tu cânți… însă foarte mulți oameni au ajuns să gândească la fel. Nici
vorbă de așa ceva: noi vom urca la nesfârșit în cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu. Nici un om
nu va putea să-L epuizeze pe Dumnezeu, Dumnezeu fiind infinit, iar noi Îl vom iubi din ce în ce
mai mult pe Dumnezeu.
Nu trebuie să Îl înțelegem pe Dumnezeu în raport disproporționat, căci văzându-L pe
Dumnezeu, cele Trei Persoane, Îl vom cunoaște cu adevărat. Noi oamenii suntem ființe
doxologice.
În veșnicie, fiecare Sfânt are o lumină ca stare diferită de lumină, vom vedea distinct pe
fiecare Sfânt, în mod diferențiat, pe noi ne vom vedea o stare de lumină și pe ceilalți ca pe stări
diferite de lumină, așa înțelegând cuvintele „în casa Tatălui Meu mai multe locașuri sunt”. Vom
vedea pe fiecare Sfânt în mod distinct, dar cu toții fiind în comuniune cu Dumnezeu. Aceasta
este epectaza – urcușul continuu spre Dumnezeu. (-osis este un proces continuu, nu o stare,
dinamic)

Plecând de la acest verset Facerea I, 26, alegem pilda lucrătorilor celor răi ai viei.

Piatra Unghiulară despre care se vorbește în pildă este Hristos. Această Piatră se pune la
temelie, la bază, dar și la finalizarea casei, în partea de sus. Este o metaforă arhitecturală, piatra
unghiulară fiind și la baza construcției și la terminarea ei, la acoperiș, numită și cheia de boltă,
desăvârșirea construcției, ca să nu se prăbușească.
Din punct de vedere duhovnicesc al Pietrei unghiulare, nu ne putem construi, nu putem
deveni duhovnicești, dacă nu avem la baza vieții noastre pe Hristos, iar în timp ne vom asemăna
cu El, mergând pe Calea Lui, dobândim Adevărul și Viața veșnică.

Pag. 3
 Spiritualitate

Dacă nimeni nu se poate înduhovnici fără Hristos, matematic, reciproca înseamnă că cel
care nu pune pe Hristos la temelia vieții lui, la bază, va fi un om neîntemeiat. Foarte important
este că piatra unghiulară este și la sfârșit, adică un om fără Hristos este un om neîmplinit. Dacă
îl alegem pe Hristos, devenim oameni întemeiați și împliniți, tot așa cum, fără Dumnezeu
suntem neîntemeiați și neîmpliniți.

În paralel Moise cere să vadă fața lui Dumnezeu, dar Dumnezeu face o scobitură în
stâncă… unde îl așează. După ce va trece, va vedea spatele lui Dumnezeu îi zice Dumnezeu lui
Moise, până atunci îl va acoperi cu mâna Sa, pentru că nu poate fi om pe pământ să vadă fața
lui Dumnezeu și să trăiască.
Sfântul Grigorie de Nissa interpretează astfel: spatele lui Dumnezeu este Hristos, iar
faptul că îi vedem spatele, înseamnă că mergem în spatele Lui, în urma Lui, pe urmele Lui:
Hristos merge în față, iar noi în urma Lui.
Moise stă pe stâncă, ceea ce Sf. Grigorie de Nissa, vede așa: atunci când stă Moise
coincide cu faptul că merge. Se leagă de Piatra Unghiulară: noi stând pe Stâncă (Hristos), în
același timp suntem îndemnați să mergem pe urmele lui Hristos. Ceea ce vrea să spună este:
Întemindu-ne (stând) pe Hristos (stâncă), suntem angajați într-un proces de urcuș, de creștere
duhovnicesc, de maturizare. {Stând Moise, el mergea în sus, pe verticală, se înălța sufletește.}

Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, era copil, asemenea unui prunc. Maturizarea
duhovnicească o putem vedea ca o creștere în Hristos.

Pt această temă, recapitulare: îndumnezeire

Pornim de la Facere I, 26, după Hristos
După Chip și după Asemănare - Cat Eikon și Cat Homoiosios (Asemănarea din punct de
vedere continuu),
Insistăm pe terminația OSIS – un proces, care se continuă și are doar început
Dăm un aspect mai concret: Piatra Unghiulară, apoi interpretarea duhovnicească la
Spatele lui Dumnezeu.

HOMOIOMA – Asemănare statică, ca stare, se aseamănă cu o icoană, static, s-a terminat.

HOMOUSIOS – Asemănarea ca Ființă: De o Ființă
HOMOIOSIS - Asemănarea ca proces continuu.

Pag. 4
 Spiritualitate

II Tema mântuirii – însănătoșirea

Mântuirea înseamnă restabilirea sănătății noastre originare. Noi suntem acum, ca oameni
căzuți, oameni bolnavi. În viețile noastre nu ne mai dorim să mergem natural spre Dumnezeu,
ci spre lume. De aceea spune Sfântul Apostol Pavel: „Eu nu mai fac binele pe care îl voiesc
(prin natura dumnezeiască), ci fac răul pe care nu-l voiesc”.

Termenul SOTERIA (Σοτερια) – înseamnă – sănătate; conține în radicalul lui –σος-, care
în latină a dat sanus = sănătate. Iată că termenul SOTERIA (mântuirea) noi trebuie să îl
înțelegem prin restabilirea sănătății dinaintea căderii. Automat vom înțelege mai profund ce
înseamnă păcatul, anume ratarea țintei AMARTIA (χαμαρτια).
Noi înțelegem păcatul strict din punct de vedere moral: minciuna, uciderea, furtul… dar
semnificația adâncă a păcatului este aceea că în loc să ne îndreptăm și să mergem către
Dumnezeu, să intrăm în comuniune și să ne asemănăm cu Dumnezeu, noi, prin păcat, ratăm
această țintă, pentru că ne aplecăm înspre lume.
Termenul ANTROPOS înseamnă om, dar și cel care privește în sus. Aceasta este vocația
noastră: de a privi spre Dumnezeu, în sus. De câte ori privim în jos, acaparați de lume, supuși
păcatelor și patimilor, noi ne ratăm ținta, ne ratăm vocația.

{Sfântul Efrem Sirul, vorbind despre crearea omului după Chipul lui Hristos, folosea
metafora oglinzii, în care privind vom vedea interiorul nostru, dacă oglinda este curățată. Însă
pe vremea secolului IV, a Sfântului, oglinzile erau făcute din metal, iar pentru a reflecta chipul
lui Dumnezeu, trebuia bine șlefuită, lustruită. Asemenea și noi avem de dus lupta des-pătimirii,
să ne luptăm cu păcatele.}

III Tema dihotomiei dintre un om trupesc și un om duhovnicesc

Ce înseamnă această latură duhovnicească?

În dialogul dintre Mântuitorul Iisus Hristos și Nicodim aflăm detaliile. Discuția aceea nu
a durat foarte mult, ci câteva minute, dar s-a spus tot: ce este născut din trup, trup este, ce este
născut din duh, duh este.
Ca să înțelegem această naștere duhovnicească, am ales parabola fiului risipitor,
relevantă pentru acest proces al nașterii din nou.
În parabolă, este vorba de un tată, care avea doi fii.
- Fiul cel mic își cere partea din avere și pleacă într-o țară depărtată. Acolo cheltuiește
averea, își revine, amintindu-și de iubirea tatălui și se reîntoarce.
- Fiul cel mare avea conștiința unui argat, angajat, nu avea conștiința despre el că este
fiu, iar pe de altă parte se raporta la tatăl lui, nu ca la un tată, ci ca la un stăpân.
Cel mai interesant este faptul că fiul cel mic își cere partea de avere și pleacă într-o țară
îndepărtată.

Pag. 5
 Spiritualitate

Termenul grecesc pentru avere este OUSIA, care înseamnă ființă, dar înseamnă și avere.
Termenul desfrânări în grecește se numește ASOTOS (soteria – mântuire și sănătate), iar
ASOTERIA înseamnă boală, căderea din starea de sănătate, desfrânare și nesănătate.
Care era averea omului, a fiului? Faptul că fiecare om poartă în el Chipul lui Hristos, în
ființa lui. Fiul cel mic și-a risipit această chemare, vocație, în patimi, în desfrânări.
„Cine nu adună cu Mine, risipește” – spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ceea ce
înseamnă că oricine adună fără Dumnezeu, risipește. Noi, asemănându-ne cu Hristos, devenim
fii ai lui Dumnezeu după har.
În parabolă este redată relația tată-fiu. Fiul risipitor, când revine acasă, pe lângă faptul că
tatăl îl întâmpină, înseamnă că nu a mai plecat de acolo, ci l-a așteptat, a rămas în inima lui.
Când fiul revine, îi dă Inel, Haina și Încălțăminte. Nu întâmplător, pentru că acestea sunt
semnele prin care cineva în Vechiul Testament era văzut ca un nobil, nu ca o slugă. Faptul că
cineva avea încălțăminte, înseamnă că e nobil, pentru că oamenii de rând mergeau desculți.

„Să nu vă potriviți mintea cu duhul acestui veac” spune Sfântul Apostol Pavel, arătând
lupta între duhul lumii și duhul lui Hristos.

Fiul cel mic a plecat într-o țară îndepărtată, înseamnă că noi suntem într-o țară
îndepărtată. Noi, pe noi înșine, ar trebui să ne percepem într-o țară îndepărtată, casa noastră
fiind în altă parte, viața cea adevărată e în altă parte, nu e aici {lângă Dumnezeu, în Împărăția
Cerurilor}.

IV Catalogul evagrian al celor opt patimi »

Pag. 6
 Spiritualitate

IV Catalogul evagrian al celor opt patimi

1. Lăcomia pântecelui (gastrimargia) – remediu – Înfrânarea (enkrateia)

2. Desfrânare (porneia) – remediu – Cumpătarea (sophrosyne)
3. Iubirea de arginți (philargyria) – remediu – Neagoniseala (aktemosyne)
4. Întristarea (lype) – remediu – Bucuria (chara)
5. Mânia (orge) – remediu – Îndelungă-răbdarea (makrothymia)
6. Lâncezeala (akedia) – remediu – Răbdarea (hypomene)
7. Slava deșartă (kenodoxia) – remediu – Modestia (akenodoxia)
8. Mândria (hyperephania) – remediu – Smerita-cugetare (tapeinophrosyne)

Este o ordine de luptă ascensională, o luptă cu patimile. Dintre cele opt, unele sunt de
ordin trupesc, iar altele de ordin sufletesc.
Aceste patimi pot fi privite ca un lanț cu opt verigi, care derivă de la întâia patimă la
ultima, dar poate fi și în sens invers, în sensul că omul mândru își dorește și va dobândi slava
deșartă…
O definiție care se potrivește fiecărei patimi. Sfântul Nil Ascetul spunea despre stomac
„este o mare, care nu poate fi umplută”.
După cădere, omul resimte un gol lăuntric, care s-a creat prin cădere, dar nu poate fi
umplut cu păcate. Ceea ce citim în cartea Facerea, că „li s-au deschis ochii la amândoi şi au
cunoscut că erau goi” Capitolul 3, versetul 7, ne face să înțelegem că erau goi și de harul lui
Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloaie, în Ascetivca și mistica, vorbea despre această
experiență a concavității. El se referă și la nivelul fizic, dar și la resimțirea golului lăuntric,
înțelegând ce înseamnă ca omul să nu mai fie în comuniune cu Dumnezeu.
Până și omul pătimaș resimte golul sufletesc. Dar nu poate fi umplut ceva de natură
infinită cu ceva finit, după cum ne spune părintele Maxim Mărturisitorul. Pe lângă aceasta, ne
spune că după consumarea unei plăceri păcătoase, va exista o durere, prin care Dumnezeu ne
avertizează că nu suntem pe drumul cel bun.
Eva, omul, vede pomul că este „frumos la vedere”, după ce șarpele i-a spus. Înainte de
aceasta, fața omului era permanent orientată privind spre cele Trei Fețe ale lui Dumnezeu.
Venind șarpele și introducând îndoiala, „oare”, omul își întoarce fața dinspre fața lui Dumnezeu
spre pom. Automat a slăbit întorcând fața dinspre Dumnezeu. Mintea omului fiind slăbită, Eva
a văzut că pomul este frumos la vedere și vrednic de mâncat, a început să se orienteze spre
consum, spre egoism, spre plăcerile lui. Omul ajunge să se raporteze la oameni ca la obiecte;
omul trupesc se raportează la semenul lui, vrând să se folosească de el, dar el nu are conștiința
că semenul său este Chip al lui Dumnezeu, așa cum îl vede un om duhovnicesc.

În cazul stărilor de depresie, este bine să se facă ceva, să se lucreze ceva cu mâinile.

Pag. 7
 Spiritualitate

V Căsătoria – o perspectivă ortodoxă

Facere 2, 18 – ne arată că Taina Căsătoriei este o instituție paradisiacă. Nu ține de cădere.

Sfinții Părinți au considerat despre căsătorie că nu ține de cădere, ci, așa cum Dumnezeu este o
comuniune de Persoane, și familia este o comuniune, care are puterea de a tinde spre
Asemănarea cu Dumnezeu.
Facere 2, 24 – „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia
sa și cei doi vor fi un trup”.
Pornind de la aceste două aspecte, familia sau căsătoria este o instituție paradisiacă.

Foarte important avem de eliminat două mari prejudecăți despre căsătorie:

1. Căsătoria este un remediu împotriva desfrânării „mai bine să te căsătorești decât
să arzi”, însă este fals, pentru că scopul fundamental al căsătoriei este creșterea duhovnicească a
bărbatului și a femeii, ca să se mântuiască.
2. A doua mare prejudecată: Căsătoria a fost instituită în scopul nașterii de copii. Nu
acesta este scopul căsătoriei. Ce ar trebui să spunem acelor cupluri? Să nu se căsătorească? Paul
Evdochimov trimite la creșterea duhovnicească, o căsătorie, în sensul autentic, trimite la această
creștere duhovnicească. „Căsătoria adevărată ce face? Subliniază sau transfigurează partea
trupească a relației dintre cei doi, în ceva duhovnicesc”, iar aceasta spunând se referă la
tâlcuirea duhovnicească pe care o dă Sfântul Ioan Gură de Aur la episodul nunții din Cana
Galileii. Interpretată, această nuntă din Cana Galileii – de Sfântul Ioan Gură de Aur – e foarte
frumoasă. Acolo Iisus, pe lângă faptul că Iisus face prima minune în cadrul unei nunți – iar
Sfinții Părinți sunt unanim de acord că acolo Iisus face o binecuvântare din nou a nunții
instituite în Paradis – dar Paul Evdochimov spune că transformarea apei în vin ar trebui să se
întâmple în fiecare căsătorie. De ce? La început, în relația dintre doi tineri căsătoriți, prevalează
relația trupească: sunt tineri, se iubesc, vin copiii. Aia e apa. La un moment dat, Iisus
transformă apa aia în vin, care este foarte bun, mai bun ca cel dinainte.
Aceasta însă vine să arate că nu se termină partea cea mai frumoasă la începutul
căsătorie, ci la un moment dat, după ce deja au parcurs o vreme împreună, urmează partea cea
mai frumoasă, care va duce spre mântuirea unuia prin celălalt.

La această temă:
Mai întâi spunem că această taină a Căsătoriei a fost instituită în Rai, înainte de cădere.
Căsătoria nu este instituită cu scopul nașterii de copii.
În Vechiul Testament, Căsătoria era sub lege prin legea numită a Leviratului, prin care
trebuia să lase urmași, iar fratele soțului va fi obligat să se căsătorească cu văduva fără copii.
În Noul Testament, Căsătoria duce la mântuire, creșterea duhovnicească.

Tot Paul Evdochimov spunea că muntele Tabor are doi versanți: pe unul merge monahul,
iar pe celălalt versant merg cei căsătoriți, însă toți se vor întâlni în vârful muntelui.

Pag. 8
 Spiritualitate

Când vorbim de căsătorie, automat trebuie să vorbim și despre partea mai puțin plăcută,
mai dureroasă, anume despre divorț, mai ales în lumea de astăzi, când divorțul a devenit ca
durerea de măsea, foarte dese sunt cazurile de divorț.
Dintre multe cauze ale divorțului, cauza fundamentală a divorțului este că cei doi oameni
nu mai vor să meargă pe același drum, ci fiecare în altă direcție. Cei doi o iau spre căi diferite și
ajung la divorț.

Pag. 9