Tipologia Iubirii

Relaţiile diferite generează diferite tipuri de iubire. Capacitatea noastră de a simţi iubirea
romantică se bazează pe felul nostru de a înţelege iubirea fraţească şi pe iubirea de sine.

Iubirea părintească
Prima iubire pe care o simţim este cea a părinţilor pentru noi. Când suntem nişte
bebeluşi neajutoraţi, primim (dacă avem noroc) o iubire neconditionaţă. Nevoile noastre
fizice sunt satisfăcute şi suntem iubiţi nu pentru o acţiune, ci pur şi simplu pentru că
existăm. Dar nevoile noastre nu se rezumă la cele fizice, avem nevoie să simţim că e bine
să trăim şi să iubim viaţa.
Aşa cum comenta Erich Fromm, nu avem nevoie numai de lapte, care înseamnă
hrană si afirmare, ci şi de miere, care reprezintă dulceaţa şi bunătatea existenţei umane.
Totuşi, numai parinţii care cred acestea în sinea lor sunt capabili să le ofere copiilor tot
ceea ce au nevoie. Cei mai mulţi dintre noi se luptă şi cu un pic din oţetul disperării
parinţilor.

Iubirea frătească
Iubirea părintească are la bază inegalitatea, în timp ce iubirea fraţească este în esenţă
o iubire între egali. Este la fel de necondiţionată şi depinde de aflarea celuilalt, indiferent
dacă este un prinţ sau un cerşetor, un frate sau o soră, un partener de drum in viaţă.
Esenţa iubirii frăţeşti este recunoaşterea diferenţelor. Nu iubim pe cineva numai pentru că
este la fel ca noi, ci pentru ca există şi l-am întalnit. Există o formă pură de iubire
fraţească, care este foarte caldă şi caracterizată de afecţiunea spontană şi de generozitatea
spiritului.
Rădăcinile iubirii sufleteşti sunt dificultăţile rivalităţii dintre fraţi. Nici o persoană
care are fraţi şi surori nu a avut o experienţă a tratamentului egal, pentru că familiile nu
sunt egale. Dar cu puţin noroc, între fraţi poate exista destulă afecţiune pentru a face
posibilă experienţa unei iubiri frăţeşti mature.
Iubirea romantică
Iubirea romantică este altfel decât celelalte două forme de iubire discutate mai sus,
pentru că se concentrează exclusiv asupra unei singure persoane. Caută fuziunea cu
celălalt şi este, evident, antidotul singurătăţii. Când ne îndrăgostim, proiectăm o parte din
noi pe care nu am recunoscut-o încă asupra altei persoane. Din acest motiv, îndragostirea
este un mijloc de a a avea o imagine mai completă despre sine. Iubirea matură cere, în
ultimă instanţă, retragerea proiecţiilor asupra celuilalt şi recuperarea lor. Atunci îl putem
iubi pe celălalt aşa cum este. Când oamenii au scheme de comportament repetitiv, în care
se îndragostesc şi apoi sunt dezamăgiţi, de obicei înseamnă că nu pot iubi dincolo de
graniţele Eului lor sau, cu alte cuvinte, că nu pot iubi cu adevărat.

Cele două polarităţi între care ne mişcăm sunt:

-polul pozitiv - "iubesc această persoană în ciuda defectelor ei (şi a defectelor mele)."
-polul negativ - "iubesc această persoană pentru că îmi satisface nevoile."

Dragostea este de 6 tipuri.Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii
care au identificat tipurile Eros, Pragma, Banquet, Mania, Ludus şi Storge având drept
reper declaraţiile respondenţilor la studiu.
• În categoria Eros se încadrează dragostea pasional, care îţi dă senzaţia de
"fluturaşi în stomac" şi furnicături.
• Dragoastea practică este intitulată Pragma. Decizia raţionala se află la baza
alegerii unui partener, adepţii acestui tip de iubire fiind în general nişte persoane
pragmatice.
• Banquet reprezintă acel tip de dragoste exprimat prin altruism şi sacrificii făcute
de dragul partenerului.
• Dragostea obsesivă, sinonimă cu gelozia, posesivitatea şi lipsa comunicării, o
regăsim sub numele de Mania. De cele mai multe ori această iubire este asociată
cu violentă fizică între parteneri.
• Ludus întruchipează dragostea sub formă de joc, în care ambii parteneri îşi doresc
să se simtă bine, fără a urmări neapărat angajarea într-o relaţie serioasă.
• Tipul Storge este o dragoste cu o temelie solidă clădită pe prietenie. Adepţii
acestui tip de iubire îşi doresc parteneri stabili şi implicaţi, cu care să poată
împărţi atât bucuriile, cât şi problemele, în cadrul unei relaţii bazate pe încredere
şi afecţiune.
Iubirea de sine
Iubindu-ne pe noi suficient nu suntem egoişti. Acest paradox contrazice cea mai
mare parte a convingerilor cu care suntem crescuţi. Ni se spune să-i punem pe ceilalţi pe
primul loc, dar adevărul este că nu putem satisface nevoile altora decât dacă mai întâi am
avut grijă de nevoile noastre. Iubirea de sine nu înseamnă satisfacerea tuturor placerilor;
şi nu implică o succesiune nesfârşită de placeri şi de gratificări.
Este mai curând o atitudine de iubire faţă de noi înşine. Dacă ne iubim, ne vom ierta, ne
vom da sfaturi bune şi ne vom forţa să mergem mai departe, atunci când este nevoie.
Numai oamenii care se iubesc cu adevărat îşi realizează întregul potential. Iubirea de sine
accentuează negocierea cu succes a iubirii romantice şi capacitatea de a oferi atât iubire
parintească, cât şi iubire fraţească.