Cuprins

Simona Ilea Pop, Ştiri din viaţa cetăţii şi a parohiei noastre������������������������������ 3

Pr. Marcel Agrișan, „Un astfel de arhiereu se cuvenea să avem...”������������������ 4
Prof. Aurelian Cosma, Scindarea Bisericii (II)���������������������������������������������� 6
Paul Todeancă, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie)���������������������� 8
Andreea Gorea, Despre iubire și smerenie���������������������������������������������������� 10
Teodora Cucuiet, Eric-Emmanuel Schmitt, Răzbunarea iertării������������������ 11
Fotograf Ovidiu Muraru, Din viața parohiei������������������������������������������� 12
Adrian Mărginean, Leagănul creștinismului românesc – Dobrogea.
Sfânta mănăstire Celic-Dere������������������������������������������������������������������������� 14
Trainer Bogdan Oltean, De ce să nu te bucuri de
fiecare clipă din viața ta?������������������������������������������������������������������������������ 16
Instit. Graţiela Agrişan, Aripi de îngeraş�������������������������������������������������� 17
 Știri din viața cetății și a parohiei noastre
Simona Ilea Pop
• Preasfințitul Vasile Someșanul, Epi-
scopul Vicar al Arhiepiscopiei Clujului
s-a retras din activitate după mai bine
de 50 de ani de slujire. Prea Sfinția Sa a
urcat trepetele ierarhiei bisericești începând
din anul 1976 mai întâi că preot celib și
duhovnic, iar mai apoi ca monah, stareț,
eclesiarh, exarh și arhimandrit, pentru ca
în anul 1998 să fie numit episcop vicar și
hirotonit întru arhiereu, la 15 August la
Mănăstirea Nicula de către Preafericitul
Teoctist, la propunerea IPS Mitropolitul
Bartolomeu. Cunoscut și iubit de cler și
credincioși, PS Vasile s-a remarcat în toa-
tă activitatea sa pastrorală prin blândețe,
înțelepciune, modestie, bunătate pildui-
toare, camaraderie, echilibru, milostenie
și iertare, fiind unanim recunoscut ca un
duhovnic ales, cu o viață morală exemplară.
Retragerea Episcopului Vasile Someșanul a
fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, urmând că acesta să își
continue activitatea duhovnicească.
• Începe un nou semestru la Școala
parohială „Mitropolitul Bartolomeu”
din Cetatea Fetei. Ajunsă în cel de-al
VI-lea an de activitate, școala parohială
din Florești oferă elevilor din clasele I-XII
cursuri gratuite de religie, abilități practice,
vizionare de filme și documentare religi-
oase, pictură, dezvoltare personală sau
limbi străine. Cursurile susținute de către
profesori voluntari vor avea loc sâmbătă/
duminică între orele 1600-1800 în casa de
creație din incinta complexului parohi-
al. Noul semestru va avea 12 întâlniri și
se va desfășura în perioada 03.03.2020-
09.06.2020. Înscrierile elevilor se pot face
telefonic la nr.: 0745520020 (pr. Decebal
Gorea).
• Lucrările de construcție continuă
la biserica din zid din parohia Cetatea
Fetei. În momentul de față sunt pregătite
cofrajele pentru bolțile de la tavanul din
subsolul noii biserici, tavan ce urmează a
fi realizat din cărămidă aparentă. Mate-
rialele necesare pentru această etapă au
fost deja achiziționate, însă orice sprijin
financiar pentru continuarea lucrărilor
de construcție este binevenit. Lucrările
propuse pentru acest an vizează finalizarea
bolților de la subsol și turnarea întregii
plăci de la cota zero.
• Pr. Arhim. dr. Benedict Vesa, secre-
Ştiri
tar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului
şi lector universitar la Facultatea de
Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca,
este noul episcop vicar al Arhiepiscopiei
Vadului, Feleacului și Clujului. Ierarhii
Sf. Sinod al B.O.R. au apelat la votul secret
pentru a alege unul dintre cei doi candi-
daţi propuşi, la acest post candidând și
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Samuel
Cristea, profesor și duhovnic la Seminarul
Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

3
 „Un astfel de arhiereu se cuvenea să avem...”
Marcel Agrișan
P reasfințitul Vasile a împlinit 70 de ani,
în 30 decembrie 2019. Acest eveni-
ment a coincis cu dorința Preasfinției-Sale
de a se pensiona din poziția de episcop-vi-
car al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului.
Părintele Decebal m-a rugat să scriu
pentru acest număr al revistei noastre
despre dânsul și vă mărturisesc că nu-mi
este deloc ușor! O să vorbesc despre Preas-
finția Sa așa cum l-am cunoscut personal,
spunând încă de la început că a fost o
bucurie și o onoare să întâlnesc un Om
ca și dânsul!
Pe Preasfințitul Vasile îl cunosc de 30
de ani, de pe vremea când eram elev al Se-
minarului din Cluj, iar părintele era preot
Călăuza sufletului
slujitor în Mănăștur, la Calvaria. Atunci am
descoperit pentru prima oară ce înseamnă
un duhovnic adevărat, un preot care are
carisma de a-i naște pe alții în Hristos. Îmi
aduc aminte că nu eram puțini ucenicii
lui și, pentru fiecare dintre noi, părintele
era un adevărat tată spiritual, arătând față
de noi înțelepciune, răbdare și iubire pă-
rintească. E de prisos să amintesc dorința
noastră ca atunci când aveam să devenim
preoți, să-i semănăn în virtuți. Amintesc
doar doi dintre ucenicii săi, cu care am
fost coleg de an, care cred cu convingere că
i-au pășit pe urme: Preasfințitul Teofil de
Iberia și Preacuviosul Dumitru Cobzaru.
Nu de puține ori, după slujbele de
la Calvaria, ne mai chema pe la dânsul
4 acasă, unde mama Rozalia ne oferea o
masă caldă, iar părintele Vasile, așa cum
îi spuneam toți, ne mai dădea câțiva bani
de buzunar și nu de puține ori cărți, pe
care le mai păstrez cu bucurie în biblioteca
personală. De fapt, în casa părintelui am
văzut prima dată o bibliotecă adevărată,
cu cărți „una și una”, despre autorii cărora
ne vorbea adeseori.
Am participat la călugăria părintelui
de la schitul Sfântul Ioan Botezătorul,
din Alba-Iulia, în martie 1991 și nu mică
mi-a fost mirarea când l-am văzut pe epi-
scopul locului, actualul eparh al Cluju-
lui, Înaltpreasfințitul Andrei, ca naș de
călugărie, ducându-l sub mantia neagră.
Determinarea cu care a dat răspunsurile
întrebărilor puse de Preasfințitul Irineu,
mi-a dat convingerea că monahismul este
calea și împlinirea pentru dânsul.
Părintele a rămas același și când Biserica
i-a dat ascultările de stareț al mănăstirii
Nicula, dar și de eclesiarh al catedralei
din Cluj-Napoca. Multe vacanțe le-am
petrecut la Nicula, unde starețul Vasile
implementase regimul slujbelor specifice
mănăstirii, cu laude zilnice și rugăciuni la
miezul nopții. Până la el, slujbele se săvâr-
șeau în regim de parohie. S-a dovedit a fi
și acolo un om deplin duhovnicesc și doar
în câțiva ani a adunat în jurul său o obște
frumoasă și tânără, cu care episcopul Irineu
se lăuda și pe care și-o dorea o adevărată
„pepinieră pentru viitorii episcopi”. Până
acum, mănăstirea Nicula a dat Bisericii cel
puțin trei arhierei!
Calitățile duhovnicești și administrative
ale părintelui nu au rămas neobservate și
arhiepiscopul Bartolomeu l-a propus Sfân-
tului Sinod pentru postul de episcop-vicar
al Clujului. Se vorbea în taină că arhiepi-
scopul a fost nevoit să ceară o schimbare
a Statutului de Organizare și Funcționare
a Bisericii Ortodoxe Române, cerând ca o
eparhie să poată avea doi episcopi vicari.
În 1998, de Adormirea Maicii Domnului,
părintele avea să primească hirotonia întru
arhiereu, devenind Preasfințitul Vasile So-
meșanul. În această calitate, avea să oficieze
pentru mine și soția mea Taina Cununiei,
în iulie 1999. Cu ocazia aceasta ne-a dăruit
o Biblie, iar alături de dedicație a trecut
două referințe biblice, de la Ioan 8,12 și
1 Ioan 4,16. O să o amintesc doar pe cea
de-a doua, lăsând cititorul să o descopere
pe cea dintâi: „Și noi am cunoscut și am
crezut iubirea pe care Dumnezeu o are
pentru noi. Dumnezeu este iubire și cel
ce rămâne în iubire rămâne în Dumne-
zeu și Dumnezeu rămâne întru el”. Așa
este arhiereul Vasile: un om al iubirii și
al nerăutății!
Spovedania mea canonică, care se face
înainte de hirotonia întru preot, el a as-
cultat-o și tot el mi-a dat binecuvântarea
pentru preoție. Cât am fost preot în Bobâl-
na, Preasfințitul Vasile ne-a vizitat de mai
multe ori. Una dintre vizite s-a făcut în filia
Pruni, un cătun izolat cu oameni puțini și
bătrâni. Totul s-a desfășurat absolut firesc,
fără fast și pompă. Doar smerenie și cu-
mințenie. Așa a fost mereu în raporturile
dânsului cu mine – și din câte am văzut și
aflat – și cu ceilalți colegi ai mei.
A străbătut toată eparhia, cu cele două
județe ale ei, în lung și în lat. Mă gândeam
de multe ori cum mai poate face față! I se
publica agenda din cursul unei luni și ea
se întindea pe două pagini de ziar. Misiune
multă și greutate pe măsură! Nu e ușor să
întâlnești și să ajuți sute de oameni. I s-a
încredințat unul dintre cele mai grele și
delicate sectoare ale mitropoliei: asistența
socială. Cred că într-o zi primea zeci de
oameni cu multe probleme, pe care tre-
buia să le cunoască și să găsească soluții
pentru fiecare.
Când am început organizarea parohiei
Cetatea Fetei, Preasfințitul Vasile mi-a
oferit o Sfântă Evanghelie și un Liturghier.
Au fost ani grei și cu multe sacrificii pentru
parohia noastră și simțeam că nu mai ve-
dem lumina de la orizont. Părintele Vasile
a venit la noi – era martie 2008 – a slujit
liturghia din duminica a doua din Postul
Mare, ne-a încurajat, ne-a binecuvântat,
a vorbit cu fiecare, a participat la agapa
organizată și a plecat. A revenit în același
an în luna iunie, în ajunul hramului, să
inaugureze biserica mică. Am simțit atunci
că rugăciunile și binecuvântările date au
lucrat, transformând neputințele noastre în
împliniri. Preasfințitul ne-a mai vizitat și în
anul 2014, atunci când a sfințit Aghismata-
rul și când copilașii din parohia noastră au
susținut, pe lângă cântările religioase și un
recital simfonic. Atunci Preasfințitul mi-a
Călăuza sufletului
dat un sfat duhovnicesc, spunându-mi că
frumusețea locului va atrage cu sine și ispite
mari din partea celui rău și că, orice s-ar
întâmpla, iubirea, comuniunea și iertarea
să fie pentru mine priorități, iar ca păstor,
să am discernământul duhovnicesc să le
folosesc din plin.
Cu toții am fost afectați când că s-a
îmbolnăvit grav. Atunci am simțit că parcă
fiecare dintre noi, prin insistențele noastre,
am contribuit la Crucea pe care Domnul
i-a dat-o. Însă sunt convins că nu putea fi
și nu putea acționa altfel, decât așa cum
a fost toată viața: bun, altruist, iubitor
și jertfelnic pe altarul preoției. Cred cu
convingere că Preasfințitului Vasile i se
potrivesc cuvintele Sfântului Pavel: „Un
astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: 5
sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit
de cei păcătoși.” (Evrei 7,26).

 Scindarea Bisericii (II)
Aurelian Cosma
D upă cum arătam în prima parte a
acestui articol, rivalitatea dintre Roma
şi Constantinopol, luptele pentru putere
şi conflictele de interese au complicat pro-
blema relațiilor dintre Biserica Apuseană şi
cea Răsăriteană. Bizantinii deținuseră de
multă vreme teritorii în sudul peninsulei
italice. O consecinţă firească a acestui fapt
era existenţa bisericilor greceşti în această
regiune. Când normanzii, având aprobarea
Romei, au încercat să interzică practicile
liturgice orientale în aceste biserici, patri-
arhul Mihail Cerularios a răspuns imediat,
cerând bisericilor latine din Constanti-
nopol să adopte ritul grecesc. Deoarece
acestea au refuzat, patriarhul le-a închis
Historia ecclesiastica
pur şi simplu. Apoi a trimis o scrisoare
papei Leon al IX-lea, în care denunţa
folosirea azimei la euharistie şi alte câteva
practici liturgice apusene. Din motive de
sănătate, Leon a încredinţat problema
Cardinalului Humbert. Nici că se putea
mai rău, deoarece acesta avea o antipatie
faţă de greci. El a alcătuit două scrisori
pe care le-a încredinţat legaţilor papali
la Constantinopol. Una îi era adresată
patriarhului pe care îl dojenea pentru ideea
de a fi criticat practicile liturgice apusene,
exprimând totodată îndoieli asupra canoni-
cităţii alegerii sale în scaun. De asemenea,
îi reproşa lui Cerularios utilizarea titlului
de „patriarh ecumenic”, prin care se con-
sidera că încălca prerogativele scaunelor
episcopale din Alexandria şi Antiohia.
6 Era reiterată supremaţia Romei şi se în-
cheia cu speranţa că patriarhul Mihail va
fi găsit de către legaţi într-o atitudine de
căinţă. Scrisoarea era alcătuită în numele
papei. Împăratului, Humbert îi cerea să
le ofere legaţilor tot sprijinul său. Trei zile
mai târziu Leon murea. Potrivit dreptului
canonic, legaţii nu puteau reprezenta un
papă mort. În timp ce la Roma era ales noul
cap al Bisericii, Victor al II-lea, la Constan-
tinopol legaţii au fost ţinuţi în aşteptare
de către patriarh. Au fost primiţi cordial
de împărat, însă atitudinea patriarhului
l-a exasperat pe Humbert, legaţii acestuia
întrând în Sf. Sofia în ziua de 16 iulie 1054,
în timp ce se celebra liturghia. Acolo au
depus pe altar o bulă de excomunicare a
patriarhului şi a susținătorilor acestuia.
Citind documentul, Mihail Cerularios
s-a amuzat într-un fel, deoarece conţinea
mai multe erori, acuzaţii false la adresa
sa. Patriarhul l-a dat împăratului, care
le-a cerut legaţilor explicaţii, dar aceştia,
aflați în drum spre Roma, au refuzat să
revină la Constantinopol. Când s-a aflat de
textul bulei, în capitala imperiului au fost
proteste publice, iar împăratul a ordonat
arderea publică a documentului. Un sinod
l-a anatemizat pe Cardinalul Humbert şi
pe legaţii papali, fără însă a-l menţiona
pe papă sau Biserica Romei. Drumul ră-
mânea deschis pentru viitorul episcop de
Roma să recunoască faptul că Humbert
acţionase ilegal şi să reia negocierile. Acest
lucru nu s-a întâmplat însă, influenţa lui
Humbert în administraţia ecleziastică nu
s-a diminuat, iar felul în care el a acționat
a fost de fapt aprobat. Astfel, prin actul
lor, ei au pedepsit un episcop schismatic.
Însă Biserica Răsăriteană continuând să
aleagă episcopi schismatici, era, potrivit
acestui raționament, şi ea schismatică.
Aceste idei au început să se imprime în
mentalul latinilor în secolul următor. Pe
de altă parte, în mentalul grecilor (bizan-
tinilor) se contura ideea că latinii sunt
eretici prin inovațiile şi dezvoltările învă-
țăturilor de credință aşa cum au fost ele
formulate prin hotărârile primelor şapte
concilii considerate ecumenice. Este de
fapt imaginea unuia în ochii celuilalt care
persistă şi astăzi. Biserica romano-catolică
nu consideră Biserica ortodoxă o Biserică
eretică. Învățătura ei este esențialmente
corectă, dreaptă. Principalul reproş adus
de latini la adresa ei este încăpățânarea de
a nu accepta supremația Romei. Nu la fel
stau lucrurile în ceea ce priveşte felul în care
ortodocşii îi privesc pe catolici. Acestora
din urmă ei le reproşează instituirea (chiar
la nivel de dogmă) a unor învățături greşite,
eretice. Iar o Biserică ce promovează erezia
este, mergând pe firul raționamentului de
mai sus, eretică. Din păcate evenimentele
care au urmat schismei de la 1054 au
adâncit ruptura între cele două ramuri ale
creştinătății. Cruciadele inițiate de Biserica
Romei, masacrul latinilor (locuitorilor ro-
mano-catolici) din Constantinopol de către
populația ortodoxă în anul 1182, prădarea
Tesalonicului de către latini trei ani mai
târziu şi cucerirea şi jefuirea Constanti-
nopolului de către aceştia în anul 1204 în
timpul celei de-a patra dintre cruciade au
pricinuit răni şi au creat resentimente care
au persistat vreme de secole după aceea,
făcând mai dificilă restabilirea comuniunii
între Răsărit şi Apus în ciuda eforturilor
făcute în acest sens începând din Evul
Mediu şi până astăzi.
Privind retrospectiv, fiecare parte a acu-
zat-o pe cealaltă că ar fi provocat ruptura.
Cred că, indiferent de biserica în care ne
aflăm, ar fi cinstit să recunoaştem că atât
Roma, cât şi Constantinopolul şi-au adus
„contribuția” la schismă, că luptele pentru
putere şi orgoliul celor implicați în acele
evenimente au cauzat în mod direct între-
ruperea comuniunii, care poate ar fi dăinuit
până astăzi, în ciuda diferențelor care au
existat şi există. Din pricina complexității
relațiilor dintre creştinismul apusean şi
cel răsăritean, încercările de reconciliere
n-au fost încununate de rezultatul dorit.
Historia ecclesiastica
Un progres însă a existat şi există, iar acest
progres îl datorăm celor care, deşi aflați în
tabere diferite, au înțeles că restabilirea
comuniunii în Biserică nu reprezintă un
scenariu fantezist, ci un deziderat care,
prin eforturile fiecăruia în parte, poate să
devină la un moment dat realitate.

7
 Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie)
Paul Todeancă

Râvnitor lui Ilie, cu obiceiurile asemănându-te, Boteză-

torului cu drepte cărări urmând, Părinte Antonie, pustiului
te-ai făcut locuitor și lumea ai întărit-o cu rugăciunile tale.
Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască
sufletele noastre. (Troparul Cuviosului Antonie)

P ărintele nostru Antonie cel Mare, s-a

născut la data de 12 ianuarie 251, în
localitatea Coma (Egipt), într-o familie de
creștini înstăriți. Încă de mic, alături de
părinții săi, frecventa biserica lui Hristos.
Anii au trecut însă rapid, iar la vârsta
de 20 de ani, a rămas fără părinți, doar
cu sora sa mai mică ce i-a rămas în grijă.
Într-una din zile, mergând după obicei
Sfinți și sărbători
care din tinerețe se nevoia în viața mona-
hicească, degrabă a alergat să ucenicească
pe lângă acesta. Iar dacă auzea în vreo parte
de un alt părinte sârguitor și îmbunătățit,
se ducea de îl căuta și ca o albină înțeleaptă
culegea învățătura cea bună, după care se
întorcea acasă.
După o lungă perioadă petrecută aici,
s-a mutat într-un alt loc, trăind în rugă-

la Sfânta Biserică, a auzit citindu-se pe-
ricopa evanghelică despre tânărul bogat:
„dacă vrei să fii desăvârșit, du-te, vinde-ți
averile, dă-le săracilor și vei avea comoară
în cer; și vino de-Mi urmează Mie.” (Mt.
19,21). Aceste cuvinte ale Evangheliei
după Matei au fost pentru tânărul Antonie
începutul drumului spre treptele cele mai
înalte ale duhovniciei. Mergând acasă,
și-a vândut averea, care nu era de neglijat
(300 de parcele roditoare de pământ, la
care ne spune Sf. Atanasie, se mai adăugau
și cele „mișcătoare”) și a împărțit-o săra-
cilor, păstrând doar o mică parte pentru
întreținerea surorii lui. Dar aducându-și
aminte de cuvintele Domnului, care spun:
„nu vă îngrijiți pentru ziua de mâine”, a
împărțit și ceea ce păstrase pentru sora lui
8 și a încredințat-o pe aceasta unor cunos-
cute fecioare pentru a se ocupa de buna
ei creștere.
Aflând Sf. Antonie că în apropierea
satului său este un părinte îmbunătățit,
ciune și post aspru și în cele din urmă a
ajuns la un loc numit Pipir, la marginea
deșertului. În acest loc a petrecut cuviosul
timp de aproape 20 de ani în nevoințe și
fiind aspru chinuit de diavol. Dar tot în
acest timp a devenit părintele duhovnicesc
al multor călugări din pustiul Egiptului.
Aici a început a face și minuni. Dorind să
treacă de pe un mal pe celălalt al Nilului,
pentru a-i cerceta pe călugării de acolo, și
neavând luntre, s-a rugat lui Dumnezeu
și a trecut pe celălalt mal pe crocodili. În
jurul anului 310 va întreprinde o călătorie
la Alexandria pentru a-i îmbărbăta pe
creștinii de aici, aflați în plină perioadă
de persecuții ale împăratului roman Ma-
ximian. În anul 312 se va întoarce și se
va stabili în deșert, pe muntele Kolzim,
nu departe de malurile Mării Roșii, unde
astăzi se găsește mănăstirea care-i poartă
numele. Aici va trăi până la moartea sa,
nepărăsind aceste locuri decât pentru a-și
vizita discipolii sau pentru a întreprinde

o a doua călătorie la Alexandria, pentru
a-l susține pe Atanasie care era persecutat
de arieni.
În anul 356, la vârsta de 106 ani, se
mută la cele veșnice, lăsând în urma sa
reguli și orânduiri foarte clare pentru con-
viețuirea în obște. Sf. Antonie cel Mare este
considerat ca fiind părintele călugărilor
și întemeietor al monahismului. Viața
sa a fost scrisă de către ucenicul său, Sf.
Atanasie, la puțin timp după mutarea la
Domnul, între anii 357-359.
A fost canonizat de Biserică și are ca
zi de prăznuire data de 17 ianuarie. În
semn de prețuire, numeroase lăcașuri de
cult îl au ca ocrotitor. Sf. Antonie este și
ocrotitorul celui mai vechi lăcaș de cult
atestat documentar din capitală, și anume
al Bisericii domnești de la Curtea Veche.
Aici se găsește din 2017 și un fragment din
moastele Sf. Antonie, moaște care au fost
aduse de la o biserică din Franța, de Înalt-
preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul
Ortodox Român al Europei Occidentale
și Meridionale. Am menționat acest lăcaș
de cult, deoarece aici, în fiecare zi de marți,
indiferent de anotimp, este pelerinaj la
moaștele și la icoana făcătoare de minuni
ale Sf. Antonie.
Și Paraclisul Arhiepiscopal și Mitro-
politan din Târgoviște îl are ca ocrotitor
pe Cuviosul Antonie. Acest paraclis este
unul din cele mai importante monumente
în stil gotic din Muntenia.
În anul 2014, în Colonia Sopor din
Cluj-Napoca, la cererea credincioșilor
de aici, a fost înființată Parohia Sfântul
Cuvios Antonie cel Mare, prima și singura
Sfinţi şi sărbători
de acest fel din orașul nostru.
De asemenea, tot în semn de prețuire și
de evlavie creștină, multe familii aleg să-și
boteze copilașii cu numele Sf. Antonie și
mulți îl au ca model, chiar dacă nu îi poartă
numele. Nu știu însă dacă acest lucru este
important sau nu, dar cu siguranță este
important să-I cerem ajutorul și să îl cin-
stim, precum zice și Condacul: Lepădând
tulburările lumești, viața sihăstrească ai
dus-o până la capăt, Botezătorului urmând
îndeaproape, preacuvioase. Deci împreună
cu dânsul te cinstim, părinte al părinților,
Sfinte Antonie.

9
 Despre iubire și smerenie
Andreea Gorea
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
(1924-1994)
„Sfinții mucenici și-au vărsat sângele
lor din iubire față de Dumnezeu și față de
chipul lui Dumnezeu, omul.”
„Mama intră în foc ca să-și salveze copi-
lul, și pentru că iubirea ei este mai puternică
decât văpaia focului, nu simte durerea.
Iubirea pentru copilul ei acoperă durerea.
Cu atât mai mult iubirea pentru Hristos!
Atunci mucenicia este sărbătoare! Văpaia
se pierde în focul iubirii dumnezeiești.”
*
Sfântul Cuvios Sofronie Saharov
Florilegium patristicum
(1896-1993)
„Nimeni nu poate iubi întreaga făptură
și nu se poate ruga pentru întreaga făptură
decât prin Duhul Sfânt. Iar rugăciunea
pentru vrăjmași e proprie celor care poartă în
sine pe Duhul Sfânt... Din această pricină se
spune că cel care nu își iubește vrăjmașii încă
nu cunoaște pe Dumnezeu precum trebuie.”
* a stat înaintea lui îngerul Domnului și a
Patericul egiptean
„Un sihastru oarecare trăia în pustie
și avea un frate mirean la țară, într-un
sat. Iar după câtăva vreme a murit fratele
lui, și i-a rămas un copilaș de trei ani. Iar
sihastrul auzind de moartea fratelui său,
a mers acolo, a luat pruncul și l-a dus cu
sine în pustie la chilia lui, hrănindu-l cu
10 finice și cu alte verdețuri din pustie. Și n-a
văzut copilul niciun om, decât pe bătrânul
sihastru care îl hrănea, nici muieri, nici
sat, nici pâine n-a mâncat, nici n-a știut ce
este și cum este viața lumii acesteia. Tot-
deauna era în pustie cu bătrânul, postind,
rugându-se și lăudând pe Dumnezeu. Și
așa a petrecut optsprezece ani și a murit
apoi copilui. Iar după îngroparea lui, a
început sihastrul a se ruga lui Dumnezeu
ca să-i descopere lui pentru acel copil, în
care ceată de sfinți este pus? Și i-a arătat
Dumnezeu, căci a adormit și a văzut în vis
un loc întunecat și plin de toată scârba și
în mijlocul acelui loc era copilul aruncat,
zăcând în mare scârbă și supărare nespusă.
Aceasta văzând bătrânul, s-a mirat și a
început a grăi către Dumnezeu, zicând:
«Doamne, ce este nedreptatea aceasta?
Au doară nu era curat acest copil de toa-
te spurcăciunile trupești și necurățeniile
lumești? El, care în toate zilele și nopțile
Te preamărea și Te lăuda pe Tine, postea,
priveghea și se ostenea și cu niciun păcat
lumesc nu era atins! Iar noi, care suntem
născuți, crescuți și îmbătrâniți în păcate, ce
nădejde de mântuire o să avem ? O, amar
și vai mie!» Acestea grăindu-le bătrânul,
zis: «ce plângi așa, bătrâne și te tânguiești
pentru acel copil, care cu adevărat de păca-
tele cele trupești și lumești neatins a fost și
l-ai învațat a posti, a priveghea și a se ruga?
Dar smerenia, adică a se smeri, pentru ce
nu l-ai învățat? Că avea mândrie mare și
înălțare în inima sa, socotindu-se pe sine
pentru curățenia și viața lui cea neatinsă de
lume că este om mare și sfânt, mai vârtos
decât toți cei din lume și cu acea gândire
înaltă în inimă a și murit. Deci, să cunoști
că nu este nedreptate la Dumnezeu, căci
tot cel ce se înalta pe sine cu gândul său,
necurat este înaintea lui Dumnezeu”

 Eric-Emmanuel Schmitt, Răzbunarea iertării
Teodora Cucuiet
îca,nvolumului
anul 2017, la Paris, a avut loc debutul
Răzbunarea iertării, pentru
doi ani mai târziu, în 2019, acesta să
fie tradus și publicat și în limba română,
la editura Humanitas1. Autorul, cunoscut
mai ales pentru nuvelele sale, folosește teme
contemporane, problematici cotidiene,
însă acestea sunt expuse cu o manieră fină
și plină de subînțeles. Majoritatea titlu-
rilor sale au un sens profund, iar temele
religioase nu ezită să apară.
Însuși Schmitt declară că,
deși multă vreme s-a con-
siderat agnostic, în urma
unei călătorii în deșert, l-a
descoperit pe Dumnezeu și
a realizat că „a crede nu în-
seamnă a ști”. Astfel, proza
sa a început să ia o dimen-
siune spirituală, dezvălu-
ind cititorului profunzimea
credinței lui. Același lucru
se întâmplă și în volumul
propus aici, Răzbunarea
iertării. Schmitt le oferă
cititorilor săi patru texte surprinzătoare
și tot atâtea ipostaze ale volatilei relații
dintre vinovăție și iertare.
Prima nuvelă, Surorile Barbarin, sur-
prinde dragostea frățească, dar și ura care
poate interveni într-o familie. Amintiri
ale unei copilării nefericite, vieți dificile
și complicate, adulter și sterilitate, toate
se completează în firul acestei povestiri
imprevizibile. Nuvela Domnișoara Butterfly
ne vorbește despre lucrurile pe care o mamă
1
Eric-Emmanuel Schmitt, Răzbunarea iertării,
Humanitas, București, 2019, traducere din limba
franceză de Laurențiu Malomfălean, 264 pp.
este dispusă să le facă pentru fiul ei, cu toate
sacrificiile impuse, dar, mai ales, ne este pre-
dată lecția iertării. Cea de-a treia povestire,
cea care poartă și numele întregului volum,
Răzbunarea iertării, expune povestea unui
criminal în serie, închis pe viață, care este
vizitat în mod regulat de mama uneia dintre
victimile lui. Sentimentele care îi încearcă
pe cei doi frapează, dar și alegerile pe care
ei le fac sunt destul de șocante pentru
cititor. Ultima nuvelă, Dese-
nează-mi un avion, vorbește
despre transformarea unui
veteran de război de aproape
100 de ani în prezența unei
fetițe care îl face să vadă ce
înseamnă viața atunci când
Recenzie
există iubire.
În cele patru povestiri,
apar mai multe tipuri de ier-
tare – iertare față de celălalt,
iertare față de sine, iertare
față de trecut. Uneori, ierta-
rea nu are, într-adevăr, sco-
pul ei creștinesc, însă aceasta
tot duce la schimbări fundamentale în ceea
ce privește atitudinea personajelor, le ajută
să se transforme și să se smerească pentru
trecutul lor, indiferent dacă este vorba de o
ranchiună mai veche, o crimă sau un război.
Volumul Răzbunarea iertării propune o
serie de exemple în care iertarea convertește
sentimentele, schimbă vieți și modelează
viitorul. Din acest motiv, consider că citito- 11
rul va fi profund impresionat de cele patru
istorisiri, recunoscându-l pe Dumnezeu
prin prisma acestor povești care ar putea
avea loc oricând, oriunde.

 Din viața parohiei...

21 decembrie 2019 – Festivalul ecumenic de colinde Bucuria Crăciunului, ediția a II-a,

Biserica Reformată din Florești

12
 Decembrie 2019 – Corala Diaconia la Viena

13

1 ianuarie 2020 – După slujba trecerii dintre ani

 Leagănul creștinismului românesc – Dobrogea.
Sfânta mănăstire Celic-Dere
Adrian Mărginean

D
ragi cititori! Așa cum ne-am obișnuit în urma inundațiilor din anul 1947. Cu
de câțiva ani, o să continuăm și în acest binecuvântarea mitropolitului grec din
an periplul nostru prin țară spre a descoperi Tulcea, Dionisie, se înființează în jurul
lăcașurile noastre care au păstrat Ortodoxia aniilor 1844-1846 și o mănăstire de maici,
peste veacuri. Am ales pentru acest sezon în apropierea pârâului Celic. După cum
Dobrogea. Nu doar pentru faptul că ace- consemnează starețul Sorescu, la hramul
lor creștini le-a fost de-a lungul istoriei din 15 august 1846 au fost aduse din
deosebit de greu să-și păstreze credința, Basarabia 60 de familii de ruși, bărbați,
Turism religios

ci în primul rând datorită faptului că noi femei și copii, care au motivat, la trecerea
toți ne-am creștinat începând din acel graniței, că „vin la hramul Monastirii Cilic,
loc binecuvântat. Desigur, despre Sfântul Adormirea Maicii Domnului”. Aceștia însă
Andrei este vorba, creștinătorul României. au rămas pe mai departe în mănăstire, ceea
Dar despre sfântul nostru național o să ce i-a făcut pe călugării români de a se muta
vorbim într-o altă ediție. Astăzi, iubiții în alte părți, la Mănăstirea Cocoș și Mănăs-
mei cititori, vom acorda atenție mănăstirii tirea Taița. Au rămas în mănăstire numai
Celic-Dere. doi preoți români și un diacon, între care și
Așezată în nordul Dobrogei, în apro- arhimandritul Dositei Crihană, preot apoi
piere de Mănăstirile Saon și Cocoș, Mă- la Biserica „Sfântul Nicolae” din Sulina.
năstirea Celic-Dere este astăzi cel mai În anul 1947 la Mănăstirea Celic trăiau
mare așezământ monahal din Dobrogea, 200 de călugărițe pe care le-a oprit la „mă-
numărând 60 de monahii. Numele Mă- năstirea mamă”, Celic-Dere, Celicul Mare
năstirii Celic-Dere se leagă de pârâul Celic sau Celicul de Sus, condus de Atanasie și
din vecinătate. Descoperindu-se acolo o egumenă numită de el. Pentru bărbați
arme din vremuri îndepărtate, acestea au a zidit la 2 km un șir de chilii și o biserică
făcut ca denumirea să devină Celic-Dere modestă cu hramul „Acoperământul Maicii
14 sau „pârâul de oțel”. Mănăstirea își ser- Domnului”. Schitul nou-înființat, „Celi-
bează în fiecare an hramul la 15 august, cul mic” sau „Celicul de Jos” a continuat
de Adormirea Maicii Domnului. să fie populat de călugări până în anul
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii 1881, când episcopul Iosif Gheorghian
Domnului” care exista acolo s-a dărâmat strămută pe aceștia lângă Balta Saon, unde
se înființează Schitul Saon, la Celicul mic
fiind aduse 50 de maici de la mănăstire. O
lungă perioadă de timp, mai ales din cauza
evenimentelor istorice, mănăstirea a trecut
prin grele încercări. Potrivit protoiereului
G. V. Niculescu, în anul 1906 în mănăstire
viețuiau 95 de monahii în majoritate de
origine rusă, slujbele făcându-se mai mult
în limba slavonă.
Catapeteasma, bogat sculptată, este
din lemn de păr aurit și a fost executată de
sculptorul Ion Dima din București. Pictura
bisericii în stil neobizantin, cu elemente
românești, a fost realizată de cunoscutul
pictor și portretist Gheorghe Eftimiu,
ucenic al maestrului Costin Petrescu (cel
care pe lângă multele biserici a pictat și
Ateneul Român) între anii 1926-1929.
Policandrul mare din naos și sfeșnicele
au fost lucrate în anul 1928 la Fabrica de
laminat din Brașov. Un odor de mare preț
al mănăstirii este icoana Maicii Domnului
– Eleusa, adusă de la Sfântul Munte Athos,
înainte de 1877, de starețul Atanasie. În
anul 1954, în clădirea atelierului de țesă-
torie se înființează paraclisul cu hramul
„Acoperământul Maicii Domnului”, care
deține icoane vechi și mai ales icoana fă-
cătoare de minuni a Mântuitorului „care
se curăță”. Icoana, care este pictată în
punct persan și cu aureolă de aur bătută
cu pietre nestemate, a fost adusă în Do-
brogea în jurul anului 1816 de un ostaș
din armata austro-ungară, în contextul
conflictelor ruso-turce. Găsind aici un
grup de călugări, a dat icoana unui părinte,
zicându-i: „Părinte, țineți această icoană!
Dacă Sfinția voastră nu veți trăi până la
sfârșit, cei ce vor urma să o păstreze. Să
aveți mare evlavie că prin ea se va săvârși
o mare minune. Această icoană o vedeți că
este neagră, dar până la urmă se va lumina
toată, se vor curăța și ochii Mântuitorului,
care-i vedeți că sunt închiși, se vor des-
chide”. Acum, după aproape două sute
de ani, suntem martorii adeveririi acestor
cuvinte. Icoana s-a curățat mai mult de
jumătate și ochii Mântuitorului încep să
se deschidă. Oamenii locului au țesut o
legendă, văzând o legătură între catastrofele
istorice și naturale care s-au petrecut în
acest interval de timp și ritmul în care se
curăță icoana. Atenționarea ostașului: „Prin
ea se va săvârși o mare minune” a generat
până acum doar teama de cataclisme sau
chiar de venirea sfârșitului lumii. Nu se
știe să mai existe vreo profeție referitoare
la vreo icoana care să înspăimânte atât
de mult, încât să stârnească teama de a o
vedea în totalitate luminată, cu ochii larg
deschiși. Însă, privită dinspre partea care
s-a luminat, Mântuitorul zâmbește!
Turism religios
Din anul 2002 Mănăstirea Celic-Dere
are viață de obște, fiind condusă, tot din
același an, de către maica stareță Casiana
Mareș, care vorbind despre Celic-Dere spu-
ne că „locul acesta reprezintă o pagină de
istorie și spiritualitate ortodoxă româneas-
că, fiind în același timp o autentică vatră
de trăire în Hristos, creând prin prezența
sa un loc binecuvântat pentru toți cei care
vin aici cu credință, cu nădejde și dragoste
spre a-și ostoi setea veșnic nepotolită după
Dumnezeu.”1
Iată deci, dragi cititori, că Dobrogea
reprezintă cu mult mai mult decât Marea
Neagră, Delta Dunării, nisip și soare. În
concediile noastre petrecute pe litoralul
românesc, veți descoperi și soarele credin-
ței noastre, vizitând aceste locuri sfinte. 15
Drum bun!

1
Sursa: https://basilica.ro/manastirea-celic-dere,
data accesării: 25 ianuarie 2020.
 De ce să nu te bucuri de fiecare clipă din viața ta?
Bogdan Oltean
O ricare ar fi viața ta, un lucru pot să îți
garantez, cineva din lumea asta... mică
și-ar dori să aibă exact viața ta din acest
moment. Oare mă înșel, ce zici?
E adevărat întotdeauna este loc de
mai bine și sunt sigur că ai și tu porția ta
de „noroi”, sunt sigur de asta, dar să nu
uităm că întotdeauna poate fi loc și de
mai rău, nu-i așa?
Oricare ar fi experiența ta din acest
moment, întotdeauna sunt părți pozitive,
dacă îți dai voie să le vezi și să le apreciezi.
Dă-ți voie să te bucuri de ce încă ai, pentru
că toți și toate trec până la urmă. Nu mă
crezi? Uită-te în oglindă! Constați că nu
arătai așa când te-ai născut.
Dezvoltare personală
Calitatea vieții unui om înseamnă doar
calitatea emoțiilor pe care acel om le simte
în majoritatea timpului, zi după zi. Ai
16
bani, dar simți tristețe zi de zi pentru că te
tot gândești la ce nu ai – trăiești o calitate
joasă a vieții. N-ai bani, dar simți apreciere
zi de zi pentru tot ce ai deja – trăiești o
calitate mai bună a vieții. Ai și bani și
apreciere pentru viața ta zi de zi – ai o
calitate ridicată a vieții și ești un exemplu
de urmat pentru noi toți. Doar cei care
au pot să și dăruiască.
Același lucru cred că este valabil și
pentru sănătate, relații, familie, carieră,
spiritualitate, timp liber și orice altă cate-
gorie pe care ai putea să o alegi.
Așa că... de ce să nu te bucuri de fiecare
clipă din viața ta, așa cum e?
Toate cele bune!
Bogdan

 Aripi de îngeraş
Graţiela Agrişan
Cele trei căi
- Povestiri terapeutice -
„Se spune că erau trei prieteni care își
doreau să urce un munte, pentru că în vâr-
ful lui trăia un bătrân plin de înțelepciune,
pe care își doreau să-l cunoască.
La un moment dat au ajuns la o răscru-
ce și fiecare a continuat să-și aleagă drumul
după cum îl îndemna sufletul.
Primul a ales o cărare abruptă, ce urca
drept către vârf. Nu-i păsa de pericole,
căci dorea să ajungă la bătrânul din vârful
muntelui cât mai repede.
A doua cale nu era chiar atât de a-
bruptă, dar străbătea un canion îngust și
accidentat, încercat de vânturi puternice.
Al treilea a ales o cărare mai lungă, care
ocolea muntele, șerpuind în pante line.
După 7 zile, cel care urcase pe calea
cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin
de răni sângerânde. Cuprins de nerăbdare,
s-a așezat să-și aștepte prietenii.
După 7 săptămâni, amețit de vânturile
puternice care i se împotriviseră, ajunse
și al doilea. Se așeză în tăcere lângă cel
dintâi, așteptând.
După 7 luni sosi și cel de al treilea,
cu fața strălucindu-i de fericire, semn al
unei profunde stări de liniște și mulțumire
interioară.
Primii doi prieteni erau furioși, pentru
că drumul lor a fost greu și au avut mult
de așteptat, în timp ce drumul celui de-al
treilea a fost o adevărată plăcere. Așa că
l-au întrebat pe bătrânul înțelept care a
ales cel mai bine.
- Ce ai învățat tu? îl întrebă acesta pe
primul prieten.
- Că viața este grea și plină de pericole
și greutăți, că este plină de suferință și
adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate
provoca răni, că pentru fiecare pas înainte
trebuie să duc o luptă încrâncenată, care
mă sleiește de puteri. Așadar... am ales eu
calea cea mai bună către tine?
- Da, ai ales bine... Și tu, ce ai învățat?
îl întrebă pe al doilea.
- Că în viață multe lucruri mă pot abate
din cale, că uneori pot să pierd drumul,
ajungând cu totul altundeva decât doresc...
dar, dacă nu îmi pierd încrederea, reușesc
până la urmă. Așadar... am ales eu calea
Aripi de îngeraş
cea mai bună către tine?
- Da, și tu ai ales bine... Dar tu, ce ai
învățat? îl întrebă pe ultimul.
- Că mă pot bucura de fiecare pas pe
care îl fac, dacă aleg să am Răbdare, că,
dacă privesc cu Înțelegere, viața nu este
o povară grea, ci un miracol la care sunt
primit cu bucurie să iau parte, că Iubirea
care mă înconjoară din toate părțile îmi
poate lumina sufletul, dacă îi dau voie să
pătrundă acolo. Așadar... am ales eu calea
cea mai bună către tine?
- Într-adevăr, și tu ai ales bine...
Uimiți de răspunsurile bătrânului, cei
trei prieteni au căzut pe gânduri. Și au
înțeles, în sfârșit, că la orice răscruce pot
alege... iar viața fiecăruia este rezultatul
alegerilor făcute de-a lungul ei. 17
Măcar pe undeva, prin vreun colț de
suflet, să mai găsim cu toții puțină Răbdare,
un strop de Înțelegere și poate... Iubire!”1
1
http://www.psihoterapie-buzau.ro/cele-trei-
cai/, data accesării 11 februarie 2020.
 Rugăciune de pocăință
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfân-
tului Duh.
Tatăl nostru Cel din ceruri, Tu ești sfânt
și desăvârșit, plin de iubire pentru noi, copiii
Tăi. Știm că vrei să-ți semănăm în bunătate,
iubire și virtute. De aceea Te rugăm ajută-ne
să ne îndreptăm faptele; scapă-ne, Doamne,
de orice rău și păcat. Scapă-ne de mândrie,
de mânie, de ceartă și de nepurtare de grijă,
de minciună, de invidie, de cuvinte urâte și
batjocoritoare.
Înaintea Ta hotărăsc acum ca de azi
înainte să mă îndrept, să-mi îndrept pur-
tarea și să nu mai fac rău. Te rog, Doamne,
nu mă osândi, ci arată-Ți marea Ta iubire
față de mine și iartă-mi orice greșală. Întă-
rește-mă să fiu copilul Tău, să fac voia Ta
și să preamăresc întotdeauna Sfânt numele
Tău. Amin.
Aripi de îngeraş
Întărește-mă să îmi îndeplinesc toate în-
datoririle și să mă rog pentru toți. Ajută-mă
să fiu silitor și să am bunăvoință, așa încât
prin purtarea mea oamenii să Te laude pe
Tine, Tatăl și ocrotitorul și binefăcătorul
nostru.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Amin.
18
Rugăciune către Sfânta Treime
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfân-
tului Duh.
Din somn sculându-mă, mulțu-mescu-
Ți Ție, Preasfântă Treime, că pentru multă
bunătatea Ta și pentru îndelungă răbdarea
Ta, nu Te-ai mâni-at pe mine, leneșul și
păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fără-
delegile mele, ci ai făcut iubire de oameni
după obicei; și întru deznădăjduire zăcând
eu, m-ai ridicat, ca să slăvesc puterea Ta.
Deci, acum luminează-mi ochii gân-
dului, ca să laud preasfânt numele Tău: al
Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh,
acum și pururea și în vecii vecilor.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Amin.
