PĂRINTELE SERAFIM BĂDILĂ, Mănăstirea Căşiel

Am în mână fotografia Părintelui Arsenie, aşa cum l-am cunoscut şi pot să zic că din câţi
oameni ai lui Dumnezeu am cunoscut, unul mai plin de Duh Sfânt nu am întâlnit.
Când am fost la Drăgănescu, unde picta Părintele, dânsul a stat de vorbă cu fiecare, deci,
a stat de vorbă şi cu mine. L-am întrebat: „Părinte, pe ce să pun accent? Pe Psaltire, pe
acatiste, pe «Doamne Iisuse…», pe cărţi sfinte…? Cam asta e rânduiala mea de
rugăciune“. Părintele a zis: „Mă, dar cine ţi-a spus să faci asta? Zi rugăciunea minţii şi
«Tatăl nostru» la care te poţi gândi toată ziua“. După această discuţie şi altele am plecat
de la biserică - unde era foarte multă lume care dorea să vorbească cu sfinţia sa, în auzul
tuturor - să ajungem în Bucureşti ca să venim înapoi. Mama mea a zis că Părintele s-a
urcat în trenul în care suntem noi. Am mers din vagon în vagon şi am ajuns să-1 găsesc
pe Părintele şi eram bucuros că acum pot să stau de vorbă cu dânsul. Dar n-am putut!
Părintele era urmărit de Securitate; ei erau îmbrăcaţi civil şi eu nu puteam să ştiu cine
sunt. O putere mă ţinea şi nu puteam să vorbesc un cuvânt. Văzând că timpul trece şi eu
nu pot vorbi cu Părintele, m-am gândit să pun în practică ceea ce mi-a zis şi să zic şi eu
„Tatăl nostru“. Când am tenninat „Tatăl nostru“, Părintele a întors privirea la mine şi a
înclinat din cap, ca şi cum a aprobat această rugăciune. Acest lucru m-a făcut pe mine să-
mi dau seama că Părintele are darul clarviziunii, e înaintevăzător.
M-am convins şi mai mult pentru că un oarecare cetăţean şi-a pus haina lui, pardesiul la
agăţătoarea de la geam, unde stătea Părintele, dar nu a vorbit nimic. Dar, la un moment
dat, înainte de a se încetini mersul trenului, pentru că urma o gară unde acel cetăţean
trebuia să coboare, Părintele i-a pus mâna de sus până jos pe pardesiu şi omul radia de
bucurie. Imediat, apoi, trenul a încetinit, omul a coborât, fericit că i-a fost binecuvântată
haina de Părintele.
Deci, aşa a zis Părintele: „Rugăciunea minţii şi «Tatăl nostru» care este rugăciunea cea
mai puternică adusă de Domnul Hristos, care cuprinde toate trebuinţele noastre“.
Părintele Arsenie stătea de vorbă cu oamenii şi zicea: „Mă, mă duc să vorbesc cu sfinţii“.
Iată cine a fost Părintele Arsenie: un om care a vorbit nu numai pentru un om, ci pentru
toată omenirea, că a vorbit tot de la Dumnezeu, pe care-L avea în inimă şi care-i stăpânea
mintea şi viaţa.
La una din primele întâlniri ale mele cu Părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă,
dar nu m-am supărat pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să te
batjocorească. Faţa îi strălucea de nu te puteai uita la dânsul, aşa radia faţa de lumină.
Era îndumnezeit.
Pentru ce zic eu că avea darul clarviziunii?Am fost învăţător la clasele I-IV 20 de ani: Mi-a
spus: „Tu trebuie să pleci de acolo! Să te duci să faci teologia!“. La aceasta, eu i-am
răspuns Părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu am zis:
„Nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală“.
Părintele mi-a spus: „Mă, iţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta!“. Fără să-i spun eu
că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă
putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci,
mama, din pensie mă putea ţine. La acest cuvânt al Părintelui că mă poate ajuta mama
mea, m-am opus a doua oară, spunând că nu sunt în stare să învăţ limbi străine. Părintele
îmi răspunde şi la această împotrivire a mea: „Ce, acum îţi pui problema că tu nu poţi
învăţa limbi străine? Iaca înveţi!“. Eu m-am împotrivit şi a treia oară spunând că nu sunt
aşa deştept… Părintele strigă la mine: „Mă, tu n-auzi că trebuie să pleci de acolo?“.
Realitatea a fost că surorile mele au plecat la Oradea, iar eu am mai rămas o lună acolo şi
am fost conştient că, dacă şi mama şi surorile au plecat, întâmpinam nişte greutăţi şi nu
puteam face faţă singur acolo. Deci, s-a împlinit cuvântul că am plecat de acolo. Nu s-a
terminat cu asta şi la Afteia am rămas până a venit de hram Înaltul Andrei - Sfinţii Împăraţi
Constantin şi Elena - şi a zis: „Frate Nicolae, aş vrea să te sfinţesc diacon la hram“. Cu
îngăduinţa lui Dumnezeu am primit diaconia şi la câteva luni preoţia şi am facut Teologia,
cum a zis Părintele.
Nu prea l-am ascultat eu pe Părintele. Mergeam pe la dânsul şi de fiecare dată îmi zicea:
„Mă, de ce vii la mine dacă tu nu asculţi? Să te duci la mănăstire“. „Mă, acum te duci la
Părintele Cleopa şi spui: «Părintele Arsenie Boca m-a trimis la Sfinţia ta să mă primiţi la
mănăstire»“. Astfel, am fost sprijinit de rugăciunile Părintelui Arsenie. În primul rând de
harul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, de ocrotirea îngerilor şi a sfinţilor, dar povăţuit şi
de Părintele Arsenie.
În 28 noiembrie 2007 a fost al 18-lea parastas al Părintelui şi am văzut aşa mulţime de
oameni la parastasul Părintelui încât cred că Părintele este un sfânt canonizat de
Dumnezeu şi de popor, pentru că pe măsură ce trece timpul simt ajutorul lui Dumnezeu
prin rugăciunile Părintelui Arsenie. Eu îl consider unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a dat
România.
Mi-aduc aminte de un cuvânt al Părintelui care este o îmbărbătare pentru omul aflat în
ispite şi în păcate, în necazuri şi în scârbe: „Dumnezeu iubeşte pe cel mai mare păcătos
cu mult mai mult decât iubeşte cel mai mare sfânt pe Dumnezeu“. Deci, multă nădejde a
dat oamenilor Părintele Arsenie şi în viaţă şi prin cărţile care au rămas şi prin îndrăzneala
pe care o are înaintea lui Dumnezeu să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Printre alţi
mulţi sfinti ştiuţi şi neştiuţi, canonizaţi şi necanonizaţi de Sinod, dar canonizaţi de
Dumnezeu şi de popor, este printre cei de frunte şi Părintele Arsenie.
Îţi mulţumim, Părinte Arsenie, şi avem nevoie şi în continuare de rugăciunile Sfinţiei tale!
Roagă-te pentru ţara aceasta, pentru poporul acesta ortodox ca să păstrăm credinţa
ortodoxă, să nu fim prinşi de erezii, tineretul să priceapă că evoluţionismul care li se predă
este o otravă şi să ne izbăvim de mass-media care este - cum zicea Părintele Rafail Noica
-„împotriva Bisericii Ortodoxe“ şi care transformă poporul acesta creştin - de la Sfântul
Andrei şi până acum, de 2.000 de ani - într-o Sodomă şi Gomoră. Sunt mari ispitele în
slujba lui Antihrist care sunt concentrate asupra mântuirii sufletului creştinesc din vremurile
în care am ajuns noi şi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al
tuturor sfinţilor.