INTERCORELAŢIA DINTRE SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI SFÂNTA

LITURGHIE ÎN VIAŢA BISERICII ŞI A CREDINCIOŞILOR

Scriptura în viaţa Bisericii este „sursă primară a adevărului şi vieţii

veşnice”.

Ca şi cuvânt revelat al lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură reprezintă

mărturia concretă referitoare la prezenţa şi lucrarea Logosului Divin în istorie şi la
posibilitatea şi responsabilitatea umanităţii pentru realizarea îndumnezeirii.

GEORGE FLOROVSKY - Sfânta Scriptură este cartea în care fiecare om

descoperă răspunsurile fundamentale ale existenţei proprii şi a întregii creaţii. Sub
acest aspect, Sfânta Scriptură poate fi considerată o mărturie vie a întregului
destin uman în care istoria originii este împletită cu cea a mântuirii.

Cuvintele Scripturii, pe lângă prezentarea evenimentelor trecute şi viitoare,

fac văzut pe Hristos care le animă şi reactualizează în viaţa Bisericii.

Prin Sfânta Liturghie, viaţa lui Hristos din Scriptură devine

viaţa Bisericii, mereu vie şi mereu actuală pentru toţi cei care aderă la El,
indiferent de timpul şi spaţiul în care trăiesc. Tocmai în acest context cuvintele Sf.
Ap. Pavel: „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evr. 13, 8) îşi găsesc
temeiul relatării lor.

Hristos este Unul şi Acelaşi atât în cuvântul Scripturii cât şi în realitatea

descrisă de Sfânta Liturghie, precum, de altfel, şi în Sfintele Taine, ierurgii,
rugăciuni.

Creștinii își rezumă atenţia duhovnicească doar la primirea Euharistiei şi la

Tainele care conduc la aceasta. Astfel, a fost diminuată foarte mult valoarea
mântuitoare a Sfintei Scripturi, viaţa duhovnicească nemaiapărând pentru mulţi ca
o călătorie cu Hristos de la Scriptură la Euharistie, asemenea lui Luca şi Cleopa
pe drumul spre Emaus.

Ortodoxia a ajuns să fie percepută – în special de lumea occidentală – ca

o Biserică redusă la ritual, în care elementul liturgic este accentuat în mod
deosebit în defavoarea Sfintei Scripturi.

CARACTERUL HRISTOLOGIC AL SFINTEI SCRIPTURI

MANIFESTAT DE BISERICĂ

Sf. Maxim Mărturisitorul spune că până la Întruparea propriu-zisă au avut

loc o serie de alte întrupări ale Logosului în istorie. După Alain Riou şirul acestor
întrupări poate fi structurat în trei etape, şi anume:

întruparea Logosului Divin în raţiunea (logoi-i) creaţiei;

cea din raţiunea Sfintei Scripturi;

şi, întruparea în umanitate.

Sfânta Scriptură este alcătuită din cuvintele Cuvântului lui Dumnezeu, care,
ca şi Persoana ce le dă naştere, îşi păstrează caracterul neschimbabilităţii şi
actualităţii mereu înnoitoare: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu
vor trece”.

Cuvintele Sfintei Scripturi rămân nedespărţite de Cuvântul Divin, prin

acestea El vorbind şi descoperindu-Se în mod permanent.
 Tocmai în acest sens Mântuitorul Hristos spune: „Cercetaţi Scripturile, că
socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine”
(In. 5, 39).

Însă cuvintele Scripturii nu posedă puterea mântuirii şi a vieţii prin ele

însele, într-un mod autonom şi despărţit de Persoana lui Hristos. Omul nu poate
să se îndumnezeiască numai prin Scriptură, ci prin Hristos Cel care
se descoperă prin aceasta.

Sfânta Scriptură trebuie percepută ca mijlocul care ne trasează drumul ce

duce la Hristos Cel personal şi ca hrana şi băutura dumnezeiască prin care
credincioşii sunt întăriţi în acestă căutare: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu
tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt. 4, 4).

„Noi trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu cu credinţă şi cu veneraţie,

plini de duhul Bisericii” spune Părintele Serghei Bulgakov, în sensul că numai
prin Biserică Scriptura îşi primeşte actualitatea, în afara acesteia Scriptura
devenind o colecţie oarecare de cărţi sau cel mult una din multele capodopere ale
umanităţii.

Scriptura este a Bisericii şi de aceea nu trebuie să fie despărţită de viaţa

eclezială.

Cărţile sfinte nu vin din afara Bisericii, iar Biserica nu însuşeşte ceva care nu
este al ei, ci ea aşează în scris ceea ce a primit de la Hristos. În acest sens,
învăţătura Bisericii Ortodoxe este că Scriptura este a Bisericii şi nu poate fi izolată
niciodată de aceasta. Scriptura trăieşte în şi prin Biserică, pentru a face
cunoscută voinţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului celui nou .
Ruptă de comunitatea eclezială, Scriptura nu-şi mai găseşte scopul.
 Sf. Ignatie Teoforul spune că profeţii şi proorocii Vechiului Testament sunt
ucenicii Învăţătorului Hristos, iar în momentul în care ei au scris cărţile Vechiului
Testament au fost uniţi cu Logosul Divin care le-a transmis conţinutul cuvântului
dumnezeiesc.

Ca punct central al revelaţiei, Mântuitorul Hristos adună în Sine atât cărţile

Noului cât şi pe cele ale Vechiului Testament, pe toate prezentându-le ca pe una şi
aceeaşi Sfântă Scriptură.

Stăniloae - În Biserică Scriptura îşi descoperă adevărata valoare şi

semnificaţie. Ea este hrana Bisericii care garantează păstrarea credinţei adevărate.

Biserica Ortodoxă a rezervat Sfintei Scripturi locul principal în cultul şi

doctrina sa. Sub acest aspect, cultul ortodox apare ca o transpunere a Scripturii în
cântec şi rugăciune, iar doctrina ortodoxă ca o explicare şi sistematizare a
mesajului scripturistic. Tocmai de aceea pentru Ortodoxie nicio învăţătură nu poate
fi investită ca dogmă dacă nu-şi găseşte temeiul în Sfânta Scriptură sau în Tradiţia
apostolică , Scriptura reprezentând pentru Biserică sursa primă şi
absolută a credinţei, baza întregii teologii şi a vieţii duhovniceşti a
Bisericii. – Ion Bria

Referindu-se la conţinutul doctrinar al Simbolului de credinţă, Sf. Chiril al

Ierusalimului spune că acesta prezintă în câteva fraze toată învăţătura
scripturistică, el este rezumatul şi sinteza credinţei întregii Sfinte Scripturi.

La sinoadele ecumenice Sfinţii Părinţi şi ceilalţi participanţi se aşezau în

cerc, iar în centru era pusă Sfânta Scriptură împreună cu sfinte moaşte şi cu
Sfânta Cruce.
 Această evlavie deosebită a Bisericii faţă de Sfânta Scriptură este dovedită şi
de faptul că pe fiecare sfântă masă a oricărui sfânt altar, deasupra sfântului antimis,
se află aşezată Sfânta Evanghelie. Prin aceasta se observă că Biserica nu percepe
Sfânta Evanghelie ca pe o carte de care se poate face uz după bunul plac, ci din
contră ea este icoana vie a identităţii dintre vocea lui Hristos şi cea a Bisericii.
Biserica păstrează Sfânta Scriptură în locul său cel mai de cinste, trăgându-şi seva
învăţăturii şi a cultului din conţinutul său pentru a-şi manifesta neîntrerupt
fidelitatea faţă de învăţătura Întemeietorului său Iisus Hristos.

TRANSPUNEREA LUI HRISTOS DIN PLANUL VERBAL ÎN CEL

EUHARISTIC PRIN SFÂNTA LITURGHIE

Serghei Bulgakov - Ca extensie a Întrupării în umanitate, Biserica

reactualizează vocea unică şi inconfundabilă a lui Hristos din Sfânta Scriptură.
Evenimentele biblice devin prin cultul Bisericii supratemporale. Ele nu sunt doar
nişte simple relatări istorice, ci se petrec real. Biserica nu doar readuce
evenimentul respectiv în contextul actual, ci şi transpune comunitatea
credincioşilor în realitatea biblică. Puterea cea vie manifestată de Cuvântul lui
Dumnezeu Cel întrupat face ca Biserica să retrăiască în mod mistic întreaga Sfântă
Scriptură.

În iconografia ortodoxă, mai precis în icoana Iisus Hristos Pantocrator, care

este pictată pe cupola centrală a bisericii, ca de altfel şi în icoana Mântuitorului
Hristos de pe catapeteasmă, Sfânta Scriptură apare nedespărţită de Hristos. Locul
ei este în dreptul inimii Sale, vrând să arate că ea nu poate exista fără Hristos. În
acest sens, prin Jertfa euharistică Scriptura se arată ca „sfinţire” şi ca „adevăr” ale
lui Hristos.

Sfânta Liturghie asumă şi trăieşte în modul cel mai sensibil şi real cu putinţă
Sfânta Scriptură, de aceea, analizând Sfânta Liturghie după conţinut, se poate
spune că aceasta se prezintă ca un sublim „comentariu patristic al Scripturii”.

Toți comentatorii au perceput Sfânta Liturghie ca reactualizarea naşterii,

vieţii, jertfei, învierii şi înălţării la Cer a lui Hristos, potrivit celor mărturisite de
întreaga Sfântă Scriptură. – Schememann

Sfânta Evanghelie, care se citeşte în cadrul Sfintei Liturghii, reprezintă pe

Mântuitorul Hristos cel care vorbeşte pentru a pregăti comunitatea eclezială să
realizeze unirea cu Sine prin Euharistie.

Celebrarea Cuvântului constituie de fapt împlinirea mesajului scripturistic

prin Sfânta Liturghie, iar celebrarea euharistică înseamnă sfinţirea darurilor şi
transformarea lor în însuşi Trupul şi Sângele Cuvântului lui Dumnezeu prin
mijlocirea cuvintelor scripturistice sistematizate în rugăciunea epiclezei şi cu
puterea Duhului Sfânt. Liturghia Cuvântului pregăteşte drumul care duce la
Liturghia Euharistică, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos constituind
pentru membrii Bisericii împlinirea Scripturii.

Rolul Scripturii este de a ne călăuzi spre unirea personală cu Hristos –

Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Mesajul şi vocea Cuvântului cheamă la
comuniunea cu Sine care se realizează prin Euharistie.

În Hristosul euharistic Biserica trăieşte descoperirea tainei Împărăţiei

Cerurilor. Iar această realitate, aşa cum remarcă Sf. Maxim Mărturisitorul, este
deschisă prin Liturghia Cuvântului.
 Închiderea uşilor sfintei biserici a lui Dumnezeu, care se face după sfinţita
citire a sfintei Evanghelii şi după scoaterea catehumenilor, arată trecerea celor
pământeşti şi intrarea viitoare a celor vrednici în lumea inteligibilă sau la ospăţul
de nuntă al lui Hristos”.

pogorârea Duhului Sfânt, care este relatată de Sfânta Scriptură, devine

actuală prin invocarea epiclezei în planul euharistic pentru a face ca acest „astăzi”
din Scriptură şi din Liturghie să-şi găsească încărcătura dumnezeiască în cuvintele
rostite la Cina cea de Taină – „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi
dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu”– consemnate şi păstrate de Sfânta
Scriptură şi reactualizate prin Sfânta Liturghie într-o realitate vie şi mereu actuală.

LEGĂTURA DINTRE SFÂNTA SCRIPTURĂ ŞI SFÂNTA

LITURGHIE ÎN VIAŢA DUHOVNICEASCĂ A CREDINCIOŞILOR

Legătura dintre citirea şi studierea Sfintei Scripturi şi Euharistie este cel mai
bine redată de episodul descris de Lc. 24, 13-32 cu privire la Luca şi Cleopa în
timp ce mergeau spre Emaus.

Scriptura călăuzeşte spre Euharistie, iar Euharistia dă puterea înţelegerii

cuvântului scripturistic, deoarece, după cum se poate observa din evenimentul
descris mai sus, numai săvârşirea Euharistiei Îl descoperă pe Hristos.

Episcopul Vasile Coman, descriind parcursul realizat de cei doi ucenici –

Luca şi Cleopa – din momentul întâlnirii lui Hristos până la primirea Euharistiei,
spune că ei au fost trecuţi de către Hristos printr-o serie de etape duhovniceşti
pentru a înţelege adevărul despre Sine mărturisit de Scriptură.
 Triști, uimiți și preocupați de cele spuse lor de Iisus.

Săvârşindu-se Euharistia, li se deschid ochii şi primesc puterea să-L

recunoască şi să-L cunoască şi mai mult pe Hristos, iar împărtăşirea cu Hristos îi
face vestitori şi mărturisitori ai lui Hristos faţă de ceilalţi Apostoli şi ucenici şi faţă
de lumea întreagă.

drumul de la Scriptură la Euharistie se realizează în felul următor: prin

ajutorul nevăzut al lui Hristos cel personal ajungem să-L descoperim pe Hristos cel
scripturistic, pentru ca în final, familiarizându-ne cu adevărul primit, să fim
chemaţi să ne unim cu Hristosul euharistic.

Părintele Stăniloae, referindu-se la cuvintele pe care diaconul le spune

înainte de a citi Sfânta Evanghelie – „Fie mie după cuvântul tău...” –, spune că
acestea se aseamănă ca formulare cu cele rostite de Fecioara Maria în momentul
acceptării Întrupării Fiului.

Scriptura naşte dorinţa după Euharistie, iar Euharistia dă sens

Scripturii, face ca toate cuvintele ei să fie dătătoare de viaţă.

În rugăciunea dinaintea citirii Sfintei Evanghelii din cadrul Sfintei Liturghii

se cere strălucirea luminii cunoştinţei în inimile comunităţii, deschiderea ochilor
gândului şi obţinerea atitudinii sănătoase faţă de poruncile dumnezeieşti în vederea
realizării vieţuirii duhovniceşti. Toate aceste cerinţe se pot însă împlini numai prin
actul pentru care se face rugăciunea, în cazul de faţă citirea Sfintei Evanghelii.

La Sf. Ioan Gură de Aur se întâlneşte ideea potrivit căreia la început

Dumnezeu a grăit omenirii în mod direct, fără mijlocirea Scripturii. Scriptura a fost
pusă în scris din pricina incompatibilităţii inimii păcătoase de a mai primi cuvintele
dumnezeieşti.
 Universul scripturistic trebuie interiorizat şi trăit la modul personal ca un
dialog şi o relaţie permanentă a credinciosului cu Dumnezeu.

Ion Bria - Evanghelia a venit la viaţă în Biserică, în Euharistie. În Hristosul

Euharistiei, creştinii au învăţat să cunoască pe Hristosul Evangheliilor”.

Există o relaţionare reciprocă între Scriptură şi Liturghie, iar aceasta nu se

izolează doar la aria locaşului de cult, ci se prelungeşte în viaţa cotidiană a
credincioşilor. Spre exemplu: Sf. Ioan Gură de Aur îndemna credincioşii să
citească mai dinainte textul scripturistic ce urma să fie tâlcuit în cadrul Sfintei
Liturghii, iar după terminarea Sfintei Liturghii erau, de asemenea, sfătuiţi să
continue să cugete împreună cu ceilalţi credincioşi, în timp ce se reîntorc acasă, la
învăţăturile dumnezeieşti.

Familia creştină este, după Sf. Ioan Gură de Aur, biserica de acasă în care
trebuie să se citească în mod neîntrerupt cuvântul scripturistic.

Sfinţii Părinţi au ajuns să înveţe Scriptura pe de rost.

Sf. Serafim de Sarov ajunsese ca în fiecare săptămână să citească Noul

Testament în întregime.

cuvântul Scripturii este cuvântul lui Hristos, iar prin citirea şi interiorizarea
acestui cuvânt se ajunge la comuniune spirituală cu Hristos – Cuvântul vieţii prin
excelenţă.

Scriptura apare ca un leac duhovnicesc absolut necesar pentru oricare

credincios, indiferent dacă este preot, monah sau mirean. Ea deşteaptă conştiinţa
morală adormită şi pregăteşte raţiunea pentru împlinirea şi deprinderea virtuţilor.

Citirea și ascultarea Scripturii = ascultarea de Hristos

 Evagrie spune că începutul zilei trebuie să-l găsească pe fiecare credincios
cu Scriptura în mână, iar Sinodul Trulan, prin canonul 9, exprimă obligaţia
preoţilor de a-i povăţui pe credincioşi pe calea citirii Scripturii.

Prin citirea Sfintei Scripturi fiecare credincios devine un teodidact.

Origen - De aceea, tot cuvântul Scripturii care se citeşte trebuie înscris în

inimă şi păstrat ca un odor prea scump.

Concluzii

Liturghia ortodoxă se prezintă ca unitatea organică dintre celebrarea

Cuvântului şi celebrarea Euharistiei. – Ioan Ică

Sfânta Scriptură rămâne peste timp vocea unică a lui Hristos care se
adresează fiecărei generaţii în parte pentru a o chema la viaţa cea întru Sine. –
Stăniloae

Hristos este Stăpânul şi Învăţătorul care prin viaţa Bisericii şi prin Sfânta
Liturghie îşi reactualizează în mod permanent vocea din Sfânta Scriptură în
comunitatea eclezială.