Sec.

XII, în Occident se adoptă metoda de studiu a teologiei doar prin

intermediul şi pe baza raţiunii.

Se produce o despărţire între mintea şi inima teologului, iar abordarea

teologică se reduce doar la speculaţia raţională.

Teologia devine o ştiinţă ca oricare alta, putând fi studiată de oricine,

oricând şi în orice condiţii. Această tendinţă îşi atinge apogeul prin iluminism.

Se ajunge la eliminarea Dumnezeului Celui viu din aria de cercetare a

teologului şi se rămâne doar la Dumnezeul conceptual descris prin cuvinte.

Noua metodă de analiză expulzează pe Dumnezeu din viaţa teologului, iar

teologia începe să devină, în spaţiul occidental, o ştiinţă fără finalitate
duhovnicească.

Teologia se prezintă ca mărturia concretă a experienţei reale şi a participării

la taina lui Dumnezeu.

Fără această experienţă şi cunoaştere personală a lui Dumnezeu, teologia

devine o pseudo-teologie.

Teologia – ştiinţa cunoaşterii lui Dumnezeu prin comuniunea şi relaţia

nemijlocită cu El

teologhisirea – ca şi vorbire şi analiză a adevărurilor de credinţă – este o

consecinţă, sau mai bine spus o funcţie a teologiei – ca trăire în Dumnezeu şi
împărtăşire de sfinţenia Sa.
 teologia nu se reduce la studierea textelor sfinte sau la simpla vorbire despre
Dumnezeu, ci ea presupune familiaritatea cu Dumnezeu.

Pentru teologie, Dumnezeu nu este un obiect, ci un subiect – Subiectul prin

excelenţă –, iar acest fapt implică participarea la viaţa Sa, cunoaşterea Sa prin
dialog şi comuniune, sau mai bine zis prin împărtăşire în iubire.

Teologia presupune trăirea tainei divine.

Teologia trebuie să fie rezultatul şi rezumatul trăirii adevărurilor

dumnezeieşti.

Numai viaţa duhovnicească ne duce la cunoașterea și vederea lui Dumnezeu.

Christos Yannaras spune că „la Dumnezeu ajungem printr-un mod

de viaţă, nu printr-un fel anume de a gândi”.

Cunoaşterea presupunea participarea totală la relaţia cu obiectul studiat.

Pentru filosofia antică și cea bizantină creștină, cunoaşterea era sinonimă cu

vederea lucrului respectiv. – Nikos Matsoukas

„Nimic nu este mai de preţ decât cunoştinţa; căci cunoştinţa este lumină
sufletului, iar necunoştinţa, dimpotrivă, întuneric”, spune Sf. Ioan Damaschin.

În viziunea ortodoxă, cunoaşterea presupune ieşirea din sine şi transcenderea

în realitatea dumnezeiască.

Lipsa familiarităţii cu Dumnezeu duce la acea teologie demonică despre care

vorbeşte Sf. Maxim Mărturisitorul, la teologia fără Dumnezeu în care tot
ceea ce mai contează este doar informaţia ştiinţifică.
 Paul Evdokimov: „A teologhisi înseamnă a traduce în termeni teologici
comuniunea cu Dumnezeu, a-i relata conţinutul”.

Teologia nu poate să se realizeze din afara vieţii duhovniceşti.

Dumnezeu este Cel care face posibilă activitatea teologică a omului şi Cel
care luminează raţiunea umană şi o face înţelegătoare a realităţilor dumnezeieşti:
„În spiritul Părinţilor, teologia devine mister harismatic pentru că «nimeni nu-L
poate cunoaşte pe Dumnezeu dacă nu este învăţat chiar de către El» şi «nu este alt
mijloc de a-L cunoaşte pe Dumnezeu decât de a trăi în El»”

Teologia = ştiinţa care depăşeşte orice metodologie umană, deoarece

posibilitatea ei nu mai este dată de formulă, speculaţie şi analiză, ci de Cel care se
doreşte a fi cunoscut, adică de Dumnezeu. Dumnezeu nu este un obiect mort care
să fie disecat de raţiunea umană, ci El se prezintă ca Realitatea vie, personală şi
supraraţională, Sfânta Treime.

Cunoașterea = comuniune vie, morală între două persoane, fiecare dintre

ele fiindu-i celeilalte şi obiect, şi subiect...

Cunoaşterea Adevărului, este posibilă numai prin transsubstanţierea

omului, prin îndumnezeirea lui

Pavel Florenski – Cine nu e cu Dumnezeu, acela nu-L cunoaşte. În iubire

şi numai în iubire este posibilă adevărata cunoaştere a Adevărului.

Sf. Grigorie Teologul spune că teologia nu aparţine tuturor oamenilor şi

nici nu poate fi realizată oriunde, oricum şi oricând.

Sf. Ap. Pavel, Dumnezeu este Cel care dă darul teologiei: „Ca Dumnezeul
Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al
descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să
pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii
Lui, în cei sfinţi, şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după
lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem” (Ef. 1:17-19).

Potrivit Sf. Ignatie Teoforul, teologhisirea despre tainele dumnezeieşti

trebuie să fie consecinţa directă a teologhisirii întreprinse de Duhul Sfânt în mintea
teologului, iar acţiunea teologică trebuie să aibă în vedere şi să respecte voinţa şi
libertatea de auto-revelare a lui Dumnezeu.

Teologia trebuie să se ferească să devină un automatism ştiinţific realizat la

simpla comandă a teologului. Teologul trebuie să-şi dea seama că teologia nu
trebuie să fie umbrită de dorinţa egoistă de realizare a unui nume sau a unei
opere academice, ci trebuie să fie consecinţa comuniunii cu Dumnezeu.

Teologia fără Dumnezeu este foarte periculoasă atât pentru cel care o
realizează, cât şi pentru cei cărora li se adresează, deoarece, potrivit acesteia,
Dumnezeu nu mai este perceput ca o existenţă vie, ci ca un concept.

Vasilios Gondikakis - mai înainte de a dori să-şi aşeze în scris sau de a-

şi exprima oral ideile, teologul este obligat să se transpună pe sine în starea de
teologie pe care o oferă comuniunea cu Dumnezeu.

Vladimir Lossky, „creştinismul nu este o şcoală filosofică speculând pe

marginea conceptelor abstracte, ci înainte de toate este o împărtăşire din
Dumnezeul Cel viu”

Dimensiunea eclezială a teologiei

 Teologia se naşte, se dezvoltă şi se împlineşte în Biserică.

Matsoukas - Teologia este o slujire a Bisericii care are drept scop

transmiterea mesajului revelaţional şi anunţarea întregii realităţi şi trăiri divino-
umane prezente în Biserică în vederea mântuirii oamenilor.

Dumitru Stăniloae - în Ortodoxie nu se va putea pune niciodată

problema unei despărţiri între oficiul învăţătoresc şi cel sacerdotal.

Laboratorul = Biserica, singurul loc în care adevărul de

credinţă este prezentat atât sub formă exprimată, cât şi sub
formă comunională.

Stăniloae - Deci şi mai mult e teolog cel ce se roagă cu ceilalţi membri ai

Bisericii.

Teologul ortodox Jaroslav Pelikan spune că între anii 100-600 majoritatea

teologilor erau episcopi, între 600-1500 erau călugări, iar după 1500 sunt profesorii
universitari. Toată această evoluţie istorică ne arată că tendinţa generală a Apusului
a fost de a transfera în mod exclusivist spaţiul menit realizării teologiei de la
biserică la bibliotecă, de la Sfântul Altar la catedra universitară.

Matsoukas - Discursul asupra lui Dumnezeu nu este o consecinţă a

cercetării intelectuale sau a propoziţiilor axiomatice, ci a contemplaţiei (θέα) care
are loc chiar în cadrul vieţii trupului ecclesial”.

Teologia = căutarea lui Dumnezeu de către noi, cât şi auto-revelarea

lui Dumnezeu înaintea noastră.
 Ca ştiinţă a mântuirii – aşa cum foarte frumos este definită de Preafericitul
Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române –, teologia are în vedere
unirea omului cu Dumnezeu în cadrul vieţii sacramentale a Bisericii.

Teologul – indiferent dacă este cleric sau laic – trebuie să se păstreze şi să

se desfăşoare ca un „om al Bisericii”, fiind conştient de marea responsabilitate
care-i revine în transmiterea adevărurilor dumnezeieşti, deoarece el nu-şi
prezintă propria învăţătură de viaţă, ci învăţătura lui Hristos.

John Newman care spunea că bibliotecile se prezintă ca nişte „cimitire

solemne în care sunt depozitate mormintele şi osemintele credinţei”. Şi, într-
adevăr, bibliotecile şi cărţile au o astfel de soartă dacă teologia pe care ele o
prezintă este desprinsă de viaţa şi teologia Bisericii.

Kallistos Ware – dacă se înlocuiește prezenţa şi lucrarea Cuvântului lui

Dumnezeu cu logica umană, atunci theologia se transformă în tehnologie.

Părintele Alexander Schmemann atrage atenţia asupra pericolului

studierii religiei, şi implicit a teologiei, fără a se avea niciun fel de legătură cu
credinţa şi cu Dumnezeu.

Fără a fi în legătură cu viaţa eclezială, omul nu poate fi numită teolog.

În imaginile create de Vladimir Soloviov cu privire la viziunea eshatologică,
Antihristul este prezentat ca un mare teolog al lumii, cu diplomă de Doctor
Honoris Causa al Universităţii din Tübingen, autor de lucrări de teologie şi
fondator de instituţii teologice.

STILIANOU G. PAPADOPOULOU - Creştinismul se defineşte nu ca o

religie a cărţii, ci a Cuvântului lui Dumnezeu Celui viu.
 Sf. Ignatie al Antiohiei – „Pentru mine, însă, arhivele sunt Iisus
Hristos, arhive sfinte, crucea Lui, moartea, învierea Lui şi credinţa dată prin
El. În arhivele acestea vreau să mă îndreptăţesc prin rugăciunile voastre” - Acesta
este modul în care Sfinții au făcut teologie.

Teologia ortodoxă ca rezultat al sinergismului dintre trăirea

duhovnicească şi asceza studiului

Părintele Georges Florovsky - Sfânta Scriptură nu constituie adevărul

însuşi, ci doar schema sau icoana Adevărului personal suprem.

Potrivit Părintelui Pavel Florenski, „experienţa religioasă vie” constituie

„singurul mijloc legitim de cunoaştere a dogmelor”.

După Pavel Florenski, încercarea de învățare a credinţei numai prin

intermediul cercetării ştiinţifice se aseamănă cu exerciţiul de învăţare a înotului
doar cu ajutorul aparatelor şi fără contactul cu apa: „Pentru oricine doreşte să
înţeleagă Ortodoxia, nu există decât o singură cale: experienţa ortodoxă directă.

Dimensiunea ştiinţifică a teologiei. Caracterul ascetic al cercetării

teologice

Teologia s-a bucurat de caracterul ştiinţific încă din perioada primară a

Creştinismului, chiar dacă statutul de ştiinţă istorico-filologică universitară i-a fost
acordat numai după Renaştere.
 Karl Christian Felmy - Ortodoxia nu s-a opus şi nici nu se va opune
vreodată intelectualismului în sine, cercetării şi cunoaşterii raţionale a credinţei, ci
ea dezaprobă doar acel intelectualism unidirecţional care respinge implicarea şi
experienţa duhovnicească.

Prof. Teodor M. Popescu spune că teologia presupune mult mai mult

decât se poate învăţa într-o facultate de teologie: Teologia este nu numai o ştiinţă;
este o mare ştiinţă”.

Chiar şi simpla lecturare a unei cărţi teologice cere din partea teologului o
atitudine ascetică prin care el este dispus să renunţe la timpul său. Tocmai de aceea
pentru Ortodoxie citirea Sfintei Scripturi reprezintă o parte a procesului
îndumnezeirii.

Sfinţii Părinţi au văzut în studierea Sfintei Scripturi şi a operelor

înaintaşilor şi ale confraţilor lor un act de conlucrare cu harul
dumnezeiesc.

Aspectul duhovnicesc-eclezial al cunoaşterii teologice

Apropierea de adevărurile dumnezeieşti nu se poate realiza numai prin

intermediul raţiunii, ci prin toate elementele constitutive ale fiinţei umane, şi
anume: prin voinţa nepervertită de a studia, prin iubirea necondiţionată a
adevărului, prin stăruinţa continuă depusă pe tărâmul cunoaşterii, prin conştiinţa
prezenţei lui Dumnezeu în demersul întreprins: „Teologia este mai mult decât
ştiinţă şi cere mai mult decât inteligenţă: ea este un har, dăruit nu celor mândri de
mult-putinţa lor inteligenţă, ci celor umili în multa lor înţelepciune... Teologului
i se cer înapoi mai mulţi talanţi decât omului de ştiinţă profană.

Sfinţii Părinţi arată asceza şi rugăciunea drept o stare – katastasis – a

raţiunii, o receptivitate rugătoare, deschisă fulgerătoarelor descoperiri ale
Transcendentului”.

În Hristosul Euharistiei au învăţat creştinii să-L cunoască pe Hristosul

Evangheliilor, şi în acest mod chipul Său a devenit strălucitor în ei.

Sf. Diadoh al Foticeii spune că lucrarea teologică aparţine iubirii care

izvorăşte din Dumnezeu. Ea se concretizează prin întâlnirea minţii şi a fiinţei
teologului cu iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Şi tocmai în această comuniune
de sfinţenie şi de iubire, harul dumnezeiesc este cel care ridică mintea teologului la
înţelegerea duhovnicească adevărată. Mintea este lărgită prin acţiunea harului,
adică se împărtăşeşte de realităţile şi tainele dumnezeieşti care sunt mai presus de
capacităţile ei de înţelegere şi aprofundare.

Căci nimic nu e mai sărac decât cugetarea care, stând afară de

Dumnezeu, filosofează despre Dumnezeu” – Diadoh al Foticeii

Pentru Sfinţii Părinţi, cunoaşterea lui Dumnezeu se dobândeşte pe

măsura creşterii duhovniceşti. Numai conlucrarea cu harul dumnezeiesc este cea
care asigură posibilitatea înţelegerii tainelor teologice.

Cuv. Nichita Stithatul schiţează treptele procesului ascetico-mistic pe

care se ridică teologia, în cele 300 de capete despre făptuire. Pentru el, teologia nu
se realizează la comandă, ci este un dar pe care Dumnezeu îl face doar celor
care s-au unit cu El.
 Cuv. Nichita Stithatul spune că cel care s-a învrednicit să-L cunoască
pe Dumnezeu simte o nevoie arzătoare de a-L face cunoscut şi altor fraţi ai săi.

Pentru Evagrie Ponticul şi Sf. Maxim Mărturisitorul, teologia se prezintă

ca treapta cea mai înaltă a urcuşului duhovnicesc. La baza acestui urcuş se găsesc
împlinirea poruncilor, dobândirea virtuţii şi a nepătimirii şi contemplarea raţiunilor
creaţiei.

Cel care rămâne doar la litera Scripturii, nu ajunge la niciun rezultat.

Doar cel care se înalţă prin rugăciune şi contemplaţie la vederea luminii
dumnezeieşti poate dobândi adevărata cunoştinţă a lui Dumnezeu.

Evagrie Ponticul - „Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui

Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog”.

Sf. Ioan Scărarul spune că adevărata teologie se realizează prin

comuniunea cu Dumnezeu.

Sf. Petru Damaschin, atunci când vorbeşte despre teologie, o prezintă pe

aceasta drept virtutea cea mai înaltă sau ca treapta finală a vieţii contemplative, cea
de-a opta şi ultima vedere duhovnicească prin care nevoitorul ajunge la
cunoaşterea nemijlocită a lui Dumnezeu.

La Sf. Grigorie Sinaitul este faptul că pe treapta cea mai înaltă a urcuşului
duhovnicesc se află atât vederea nemijlocită a lui Dumnezeu în lumină, cât şi
cunoaşterea cu exactitate a dogmelor.

Ca o concluzie unitară a viziunilor patristice expuse, se poate afirma că

teologia se realizează numai prin participarea la viaţa lui Dumnezeu
şi prin împărtăşirea de sfinţenia Lui.
 „Toată teologia este «theantropică» (loc plin de Dumnezeu).

Teologia este vios (pios), o «cale a vieţii» atotcuprinzătoare. Nu poate fi

teologie adevărată fără angajare personală pe calea sfinţeniei: adevăraţii teologi
sunt Sfinţii”.

Concluzii

Pentru Ortodoxie, teologia presupune atât experienţa eclezială a tainelor

dumnezeieşti, cât şi descoperirea şi cunoaşterea raţională a datelor revelaţionale.

Aprofundarea doctrinară şi trăirea duhovnicească sunt cele care dau

teologiei consistenţă şi credibilitate.

Fără latura experienţei ecleziale şi a trăirii duhovniceşti, teologia se

transformă în simplă speculaţie filosofică sau analiză arheologică a ideii de
Dumnezeu, iar fără dimensiunea ştiinţifică, a cercetării şi cunoaşterii raţionale a
doctrinei, ea se transformă într-o viziune pietistă individualistă de nuanţă magică.

Sf. Grigorie Palama – rugăciunea permanentă adresată Maicii Domnului

pentru a mijlocii către Mântuitorul Hristos pentru a-i lumina propria-i necunoştinţă
teologică: „Luminează-mi întunericul! Luminează-mi întunericul ! (Cf.
I Cor. 4:9)”