FORMELE TRANSMITERII REVELAȚIEI

CREDINȚEI CREȘTINE: SF. SCRIPTURĂ ŞI

SF.TRADIŢIE.

A. REVELAȚIA DUMNEZEIASCĂ ÎN BISERICĂ: SF. SCRIPTURĂ

ŞI SF.TRADIŢIE.

a. Revelaţia dumnezeiască în Biserică prin lucrarea lui Iisus Hristos

este păstrată și tâlcuită în Sfânta Scritură și Sf. Tradiţie.

b. Revelaţia este păstrată integral și neschimbată în Sf. Scriptură și Sf.

Tradiţiei = Revelația în acțiune.

c. Dinamica Revelaţiei dumnezeieşti presupune trăirea cuvintelor

evanghelice şi asumarea temeiurilor de credinţă transmise/predate
[παράδωσις/traditio] în planul larg al vieţii creştine1.

d. Revelaţia Persoanei Mântuitorului Hristos, deşi împlinită şi

desăvârşită istoric, este activă şi deschisă prin conţinutul ei viu ce se
împărtăşeşte credincioşilor.

e. Domnul Iisus Hristos se extinde în membrii Săi în lucrarea

sacramentală a Bisericii, tălmăcit fiind în Sfânta Scriptură şi
comunicat prin Sfânta Tradiţie (Dumitru Stăniloae).

f. Sfânta Scritură şi Sfânta Tradiţie nu sunt izvoare propriu-zise ale

Revelaţiei, ci căi de fixare, păstrare şi interpretare ale credinţei
revelate.

g. Scriptura nu este scop în sine, ci experienţa lui Dumnezeu ca Om

împărtăşită prin Sfânta Tradiţie credincioşilor.

h. Sfânta Tradiţie nu poate exista fără Biserică = spaţiul și organismul

divino-uman al predării și transmiterii vieţii dumnezeiești.

i. Sf. Tradiţie este experienţa Duhului Sfânt peste oameni și

explicitarea autentică a Scripturii.

1 Actuldidactic teologic sau catehetic este un act ce se înscrie desfăşurarea istorică a Tradiţiei ca mod de
împărtăşire al Revelaţiei dumnezeieşti.
 j. Manifestarea credinţei prin Sf. Tradiţie și Sf. Scriptură nu se poate
realiza decât în Biserică și pe temeiul ”Tradiţiei Apostolice” și a
primei comunităţi apostolice.

k. Biserica începe cu Tradiţia, iar Tradiţia începe cu Biserica, aceasta

pentru că Subiectul celor două este Dumnezeu. Biserica presupune
Tradiţia, fiind conţinutul activ al Tradiţiei.

l. Biserica are nevoie de Scriptură pentru înviorarea mesajului ei și

pentru a spori cunoașterea și trăirea în Hristos, dar și de Tradiţie
care fac tot mai bogată aplicarea ei în viaţa creștinilor.

m. Scriptura este absorbită în viaţa Bisericii prin Tradiţie. Legătura

dintre toate trei este realizată de Duhul Sfânt prezent în Biserică, în
Scriptură și în Tradiţie.

n. Biserica își are originea directă în lucrarea Apostolilor călăuzită și

însufleţită de Duhul Sfânt, fiind prima aplicare a Revelaţiei și
Tradiţiei Apostolice.

o. Biserica se mișcă astfel în interiorul Revelaţiei, al Scripturii și al

Tradiţiei.

p. Biserica înţelege și interpretează infailibil Scriptura și Tradiţia,

pentru că Ea este lucrarea a Duhului Sfânt fiind legată organic de
cele trei.

B. SF. SCRIPTURĂ SAU «REVELAŢIA ÎN ACŢIUNE» -

PERSPECTIVĂ TEOLOGIC-ECCLESIALĂ

1. Sf. Scriptură este una din formele în care se păstrează Revelaţia

dumnezeiască în eficienţa ei mântuitoare; este un mod de descoperire
continuă a lui Dumnezeu și apel continuu la relaţie și comuniune cu El.

2. Ea este experienţa şi expresia scrisă a Revelaţiei împlinite în Hristos.

3. Sf. Scriptură este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu care s-a tălmăcit pe Sine,
în cuvinte, în lucrarea Sa de apropiere de oameni prin Întrupare, Înviere și
Înălţarea Sa la cer.

4. Sf. Scriptură tălmăcește și prezintă Revelaţia și lucrarea de mântuire a lui

Hristos, spre sfinţirea și îndumnezeirea oamenilor.

5. Dumnezeiasca Scriptură nu este numai o carte ce păstrează memoria

lucrărilor lui Dumnezeu în istorie, ci și o revelaţie continuă a lui Dumnezeu
 care ne spune prin aceasta ceea ce face și va face Dumnezeu până la
sfârșitul veacurilor.

6. Textul scripturistic ne prezintă coborârea lui Dumnezeu la noi și începutul

ridicării noastre la El în Biserică.

7. Sf. Scriptură este o carte pururea actuală, pentru că Dumnezeu este viu și
prezent în istorie: ”Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece” (Mt.24, 35)

8. Scriptura este mesajul continuu pe care ni-l adresează Hristos prin

cuvintele Sale.

9. Cuvântul Scripturii are putere când este comunicat de un om cu putere,

credincios.

10. Scriptura își activează puterea și conţinutul ei prin comuniunea dintre

persoane și comunicarea credinţei din generaţie în generaţie.

11. Cuvintele lui Hristos sau despre Hristos sunt mijloacele de exprimare și
comunicare ale credinţei în Biserică sau în afara ei, ele sunt mărturisirea
despre Hristos, asigură păstrarea credinţei vii în Biserică.

12. Fără Scriptură credinţa ar slăbi și conţinutul ei ar sărăci în timp și ar deveni

nesigur în Biserică; fără Biserică Scriptura ar fi neactualizată în eficienţa ei.

13. Îndată ce se trece de litera Scripturii se împărtășește nu numai înţelesuri

duhovnicești noi, ci și harul Duhul Sfânt.

14. Cuvintele Scripturii sunt prilejul inevitabil pentru a intra în legătură vie cu
Hristos, nu numai prin citirea lor, ci prin trăirea personală a conţinutului
lor.

15. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (II Timotei 3, 16), cu alte
cuvinte prin Sf. Scriptură Hristos lucrează în noi prin Duhul Sfânt care a
insuflat pe autorii Scripturii.

16. Sf. Scriptura este introducerea istorică în opera de mântuire ce se

realizează în Biserică, temeiul şi mărturia întrupării şi răscumpărării
realizate de Domnul Hristos.

17. Sf. Scriptura este memoria Cuvântului lui Dumnezeu, viabilă prin Duhului
Sfânt.

18. Erminia teologică a Sf. Scripturi:

▪ VT : Pentateuh, Cărţile istorice, Cărţi poetice-sapienţiale, Cărţile profetice

 a. Dumnezeu Creator.

b. Dumnezeu ”Cel ce este” Is. 3, 14.

c. Dumnezeu „Lege”.

▪ NT: Evangheliile, Faptele Apostolilor, Epistolele Pauline, Epistole

Pastorale, Epistole Sobornicești, Apocalipsa.

a. Evanghelia - Împărăţia cerurilor.

b. Messiah - Răscumpărătorul.

c. Fiul lui Dumnezeu întrupat, răstignit și înviat în perspectiva

celei de a doua veniri.

▪ Formarea, recunoaşterea şi condiţiile erminiei teologice ale Sf. Scripturii

a. Formarea: harismă ecclesială și theopneystie

b. Recunoaşterea: harisma sau canonul adevărului.

c. Erminia: prin inspiraţia Sa Dumnezeu a voit ca Revelaţia cuprinsă în

Scriptură să fie predată şi interpretată prin Duhul Sfânt Bisericii şi
credincioşilor ei.

C. SF. TRADIȚIE CA REVELAȚIE CONTINUĂ ÎMPLINITĂ ÎN

HRISTOS, PĂSTRATĂ ÎN SCRIPTURĂ ȘI ACTUALIZATĂ ÎN
BISERICĂ

Sf. Tradiția este Biserica în forma Revelației împlinite și desăvârșite în Hristos prin
Duhul Sfânt, de-a lungul veacurilor (Dumitru Staniloae)

a. Tradiţia este cea care interpretează în Biserică adâncul de sensuri

duhovnicești ale Scripturilor: „…Nici o proorocie a Scripturii nu se
tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a
făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit,
purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (II Pt. 1, 20-21).

b. Sf. Tradiţie ne asigură nu doar legătura istorică cu evenimentele

menţionate, ci şi legătura verticală cu Persoana istorică şi veşnică divino-
umană a luim Iisus Hristos.
c. Tradiţia dumnezeiască nu doar păstrează scrierile ce menţionează faptele
istorice ale Domnului Hristos, ci actualizează acele fapte în lucrarea
sacramentală a Bisericii.

d. Tradiţia este permanentizarea dialogului lui Hristos cu Biserica.

e. Scriptura a fost consemnată și se cere a fi păstrată după Sf. Tradiţie

neschimbată a Sf. Apostoli. Tradiţia, așadar, este cea care asigură păstrarea
și folosirea eficientă a Revelaţiei integrale realizate în Hristos.

f. Tradiţia este trăirea continuă a lui Iisus Hristos cel revelat în Biserica Sa.

g. Revelaţia este încheiată, dar și întotdeauna nouă, fapt pentru care ea nu se

poate face cunoscută oamenilor, decât prin transmitere sau tradiţie
(παράδωσις) în Biserică.

h. Dacă Scriptura ar avea un conţinut static atunci nu ar fi nevoie de Tradiţie,

de o explicare care să-i păstreze nealterate înţelesurile apostolice originare.

i. Tradiţia nu are menirea de a preda din generaţie în generaţie doar simple

învăţături, ci ea realizează o lucrare organică de împărtășire și transmitere
a lui Iisus Hristos Însuși, a harului Duhului Sfânt prin Sfintele Taine ale
Bisericii, și a cuvântului lui Domnului Hristos explicat de El Însuși în
Biserica Sa.

j. Tradiţia are două sensuri:

1. Modalităţile de transmitere ale vieţii lui Hristos în viaţa

umană sub forma Bisericii, și de împărtășire a
lucrărilor Lui sfinţitoare și de propovăduire .

2. Predarea acestor modalităţi și forme din generaţie în

generaţie.

q. ”În esență Tradiția este neîntreruperea vieții dumnezeiești, permanenta

prezență a Duhului Sfânt” G. Florovsky

r. Tradiţia este permanentizarea în fiecare generaţie Aceluiași Hristos revelat

întreg – întrupat, răstignit și înviat- în Biserică, transmiterea continuă a
stării finale la care a ajuns Iisus Hristos.

s. Tradiţia are rolul de a pune și de a ţine generaţiile succesive de creștini în

legătură cu Hristos.
t. Toate lucrările sfinţitoare ale Bisericii se fac pe temeiul Tradiţiei, sau al
predării harului sfinţitor din generaţie în generaţie în ierarhia
sacramentală.

u. Viaţa sacramentală, duhovnicească, liturgică, doxologică se comunică

membrilor Bisericii din generaţie în generaţie pe temeiul Tradiţiei.

v. Din această perspectivă a creșterii în comuniune cu Iisus Hristos prin

Sfintele Taine, vorbim și de o dezvoltare a Tradiţiei pe temeiul ”Tradiţiei
Apostolice”.

w. Dinamica și dezvoltarea Tradiţiei este ”o amplificare în ea

însăși” (Vincențiu de Lerin), o desfășurare și îmbogăţire continuă a
Tradiţiei.

D. CREDINȚA APOSTOLICĂ, OMOLOGHIA ŞI EVANGHELIA =

SF. TRADIŢIE APOSTOLICĂ

a. Tradiţia apostolică este primul germene al credinţei, întrucât ea

conţine propovăduirea şi activitatea lui Hristos trăită şi
propovăduită lumii de Sfinţii Apostoli.

b. Tradiţia şi credinţa apostolică ce s-a definit pe temeiul

mărturisirilor comunităţilor primare, sub călăuzirea Duhul
Sfânt= apariţia Noului Testament.

c. Tradiţia de la început a constituit forma concretă de transmitere

şi expunere în spaţiul Bisericii a crezurilor primare, a
rugăciunilor şi a cultului, precum şi a organizării ierarhice.

d. Evangheliile ne desluşesc taina iconomiei mântuirii omului prin

Hristos, iar Tradiţia modalităţile şi formele de împlinirea a
mântuirii la nivel personal în Biserică.

e. Tradiţia apostolică nu ne transmite o parte a adevărurilor de

credinţă, urmând ca alte adevăruri să fie descoperite ulterior, ci
exprimă chipul legăturii celui care crede cu Persoana lui
Domnului Hristos.

f. Sfânta Tradiţie Apostolică este mai mult decât transmiterea în

scris a cuvântului revelat al Domnului Hristos, ci este viaţa
Bisericii în totalitatea ei.

g. Tradiţia apostolică dincolo de a fi memoria teoretică a unor

învăţături neconsemnate în Scriptură, este participarea continuă
 în Duhul Sfânt la taina Mântuitorul Hristos: „Tradiţia este
continuarea lui Hristos, prin har şi prin viaţa Duhului Sfânt, în
generaţiile de credincioşi şi în Biserică” (Dumitru Stăniloae).

E. TRADIŢIA APOSTOLICĂ SAU PRINCIPIILE ESENŢIALE ALE

VIEŢII CREŞTINE.

a. Tradiţia are caracter doctrinar, ecclesial, sacramental şi canonic

de reglare a vieţii bisericeşti: ”Şi stăruiau în învăţătura
apostolilor şi în împărtăşire/comuniune, în frângerea pâinii şi
în rugăciuni” ( Fp. 2, 42).

b. Tradiţia cuprinde învăţătura de credinţă care formează baza

cultului. Astfel imnele liturgice sunt proclamări publice ale
dogmelor credinţei, urmate de rugăciuni şi concluzii
moralizatoare.

c. Tradiţia apostolică ne face părtaşi la plenitudinea vieţii divine în

forma ei umană realizată prin lucrarea mântuitoare a Domnului
Hristos: „Ca să puteţi înţelege, împreună cu toţi sfinţii, care este
lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea, şi să cunoaşteţi
iubirea lui Hristos şi să vă umpleţi de toată plinătatea” (Ef. 3,
18-19).

d. Tradiţia apostolică are un rol normativ şi cât priveşte: săvârşirea

sfintelor taine, instituirea ierarhiei bisericeşti, rugăciunile
primelor anaforale liturgice – toate aceste manifestări ale
Bisericii primare stabilesc conştiinţa tradiţiei dumnezeieşti.

e. Tainele, ierarhia bisericească, cultul divin transmise ca realităţi

practice, ţin de Revelaţie, chiar dacă nu sunt fixate în Scriptură.

F. S F . T R A D I Ț I E : Î N S U Ş I R I Ş I C A R A T E R I S T I C I
FUNDAMENTALE

a. Sf. Tradiţie dumnezeiască este Revelaţia împărtășită pe cale orală

sau în scris din generaţie în generaţie

b. Ea se identifică cu regula credinţei sau a mărturisirii de credinţă

c. În dinamica Tradiţiei apostolice s-a dezvoltat şi Tradiţia

bisericească: teologică, liturgică, disciplinară și pastorală.
1. ÎNSUȘIRILE TEOLOGICE ALE SFINTEI TRADIȚII:

a. Universală

b. Consensus Ecclesiae

c. Personală

d. Vie și experimentală

e. Memoria vie a Bisericii

f. Explicitarea Revelaţiei

2. FORMULAREA SPECIFICĂ A SFINTEI TRADIȚII

• biblică

• dogmatică

• liturgic-sacramentală

• canonică

• filocalică

3. CARACTERUL STATORNIC AL TRADIȚIEI

a. Fondul comun al învăţăturii lui Iisus Hristos formând canonul

Noului Testament, iar cealaltă parte a învăţăturii nescrise formând
Sfânta Tradiţie, constituie tezaurul dogmatic al Bisericii primare.

b. Explicarea practică şi apostolică a Scripturii în viaţa practică a

mădularelor Bisericii (în definiţiile Sinoadelor Ecumenice, crezurile
primare şi a cărţilor de cult), formează Tradiţia apostolică statornică.

c. Iisus Hristos este conţinutul neschimbabil al Tradiţiei.

d. Dimensiunea statornică a Sfintei Tradiţii ţine de primirea în Biserică

a aceleiaşi Persoane divino-umane a Mântuitorului Hristos.

e. Cele 8 izvoare ale tradiţiei statornice:

• Simbolurile de credință

• 85 de canoane apostolice

• Definițiile dogmatice ale celor 7 Sinoade Ecumenice și ale celor 9

sinoade particulare

• Cărțile de slujbă

• Mărturisirile de credință sau Actele Martirilor

 • Definițiile dogmatice împotriva ereziilor

• Scrierile Sfinților Părinți

• Mărturisiri istorice și arheologice: pictură, arhitectură, cântare

bisericească etc.

4. CARACTERUL DINAMIC ȘI INCLUSIV

a. Sfânta Tradiţie este actul de împărtăşire personală a Mântuitorului

Hristos în viaţa oamenilor şi de transmitere sub forma Bisericii a
lucrării Lui sfinţitoare.

b. Caracterul dinamic al Sfintei Tradiţii ţine de lucrarea şi adâncirea

continuă prin Duhul Sfânt în taina lui Hristos, în acord cu
provocările culturale şi spirituale ale fiecărei perioade istorice.

c. Erminia creștină a tradiţiei este co-extensivă Duhului Sfânt:

revelaţie, inspiraţie, iluminare.

d. Perspectiva dinamică a Sfintei Tradiţii în acţiunea ei eclesială

primeşte forma de Tradiţie bisericească ce creşte din Tradiţia
apostolică sau din Iisus Hristos Cel ce se împărtăşeşte integral prin
cea din urmă.

e. Tradiţia bisericească este puterea şi conştiinţa vie a Bisericii ca

organism tainic şi mântuitor.

f. Tradiţia bisericească universală presupune atât învăţătura de

credinţă exprimate în dogme, dar şi complexul de experienţe
mântuitoare pe care le-a avut Biserica în parcursul ei istoric.

5. SF. TRADIŢIE ŞI TRADIŢIA DOGMATICĂ: FACTORI ACTIVI ÎN

TRADIȚIA DOGMATICĂ

a. Sfânta Tradiţie cuprinde dogmele mântuirii şi întreaga învăţătură de credinţă,

implicit şi dogmele nedefinite încă.

b. Perspectiva dinamică a definirii dogmatice presupune: Tradiţia dogmatică.

c. Procesul de explicitare a credinţei se întemeiază obligatoriu pe adevărul

revelat al Tradiţiei dumnezeieşti, şi primeşte formă de Tradiţie dogmatică în
acţiunea de dezvoltare teologică şi dogmatizare a temeiurilor de credinţă.

d. Factorii activi în tradiţia dogmatică:

❖ Sfântul Duh şi Biserica

❖ Sinoadele ecumenice
❖ Școlile teologice

❖ Poporul drept credincios

6. CARACTERUL PERPETUU ŞI INTEGRU AL SFINTEI TRADIŢII

➢ Prin conţinutul anagogic şi personal al Tradiţiei se păstrează

caracterul ei perpetuu şi apofatic: „Există desigur şi un alt
înţeles mai tainic şi mai înalt al acestui cuvânt. Dar deoarece,
precum ştiţi, nu trebuiesc date în scris înţelesurile cele mai
ascunse ale dumnezeieştilor dogme, să ne mulţumim cu cele
spuse până aici, care pot mulţumi cugetarea cea iscoditoare.
Iar dacă Dumnezeu îmi va ajuta să mă învednicesc şi de faţa
voastră, vom înfăţişa şi înţelesul cel apostolic...” Sf. Maxim
Mărturisitorul

➢ Formele de păstrare şi înnoire ale Tradiţiei:

a. Cultul

b. Sfintele Liturghii

c. Sfintele Taine

d. Rugăciunile publice

e. Disciplina arcana (a tăcerii) : euharistie și catehumenat.

7. TRADIȚIA LA CATOLICI ȘI PROTESTANȚI

a. Catolicii - nu există tradiţie statornică și obligativitatea recursului la

ea: Papa este tradiţia și Biserica.

b. Protestanţi nu primesc tradiţia și susţin că: Scriptura Scripturae

interpres.

CONCLUZII:

• Caracterul anamnetic şi hermeneutic al Revelaţiei cuprinse în Sfânta

Tradiţie.

• Dimensiunea orală și misteriologică a Tradiţiei dumnezeieşti

• Temeiul ecclesial și sobornicesc-dinamic al Revelaţiei predate în

vederea mântuirii.