Anul IV, Nr.

4-5 (11-12) 2020

Tema numărului:
Educația moral-spirituală în Școală, Biserică și Acasă

„Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” Luca 2,49

Dragă cititorule,
După cum observi, revista „NEPSIS” (din greacă –
trezvie, deșteptare) și-a îmbrăcat straie noi, a căpătat
un alt format și o altă concepție.
Am multe de spus, am multe de transmis, și îmi este
teamă, că de la un număr la altul, nu reușesc să fac ceea
ce îmi doresc – să vorbesc publicului, să-mi împărtășesc
gândurile mele.
Tema noului număr al ziarului „NEPSIS” am ales
să fie EDUCAȚIA: educație propriu-zisă și educația
religioasă în instituțiile preuniversitare, catehizarea
copiilor și a tinerilor în cadrul școlilor parohiale și
educația moral-spirituală acasă, în sânul familiei.
Astăzi tot mai mult mă preocupă subiectul educației
generației contemporane, mai ales că împreună cu soția
creștem doi băieți, investind zilnic bani, cunoștințe,
NEPSIS: Publicație pastoral-misionară a Parohiei
Machetare și tipar: Artpoligraf SRL
dar și înțelepciunea personală pentru formarea lor
intelectuală, fizică și spirituală. Mă preocupă acest
subiect fiindcă urmăresc decăderea morală a societății
noastre, aroganța cu care încearcă unii să scoată
Biserica din toate instituțiile de stat: școală, armată,
spitale, penitenciare, etc., dar și refuzul de a re/cunoaște
rolul pe care l-a avut Biserica de-a lungul secolelor în
dezvoltarea învățământului și altor domenii sociale,
prin crearea primelor școli, biblioteci, tiparnițe și
spitale, cât și contribuția pe care poate s-o aducă astăzi
Biserica în elimenarea comportamentului violent, a
practicilor nocive și altor provocări prin activitatea sa
didactică în școli, în biserică și acasă.
În continuare veți găsi câteva exemple și opinii. Dar
nu înainte de a cita pe marele Eminescu, care cunoaștea
foarte bine problemele școlii românești:
„Superficialitatea cu care tinerii la noi discută
despre oricine şi orice, expresiile de care se servesc,
autosuficiența și lipsa de sfioşenie e un semn că avem
a face cu oameni îmbătrâniți înainte de vreme, cărora
le-am putea prezice de pe acuma lipsa de statornicie
și impotența morală. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dă
Dumnezeu pentru c-am făcut din şcoli exclusiv unelte
în care se aglomerează învățarea unei mulțimi de
materii, fără să fi îngrijit deloc pentru educarea inimii
şi caracterului, căci niciodată tăria unui popor n-a stat
în instrucție şi numai în instrucție, ci totdeauna în
educație...” (Mihai Eminescu, Probleme pedagogice, In:
Curierul de Iași, X, nr. 59, 5 iunie 1877, p. 3).
Cu acest gând, să trecem la următoarele pagini ale
ziarului nostru și savurăm din înțelepciunea și cuvântul
ziditor.
Rămân în speranța, că efortul meu va fi de mare folos
creștinilor noștri!
Cu gânduri alese, preotul Maxim Melinti,
Paroh al Bisericii din satul Ghidighici,
Redactor-șef la ziarului „NEPSIS”
Publicația se distribuie gratuit.
Tiraj: 500 ex.
 FAMILIA PREOTULUI ÎNSEAMNĂ – RAFTURI CU CĂRȚI
Societatea de azi tot mai frecvent discută despre
preoți și familiile lor. Despre respectul și cinstea de altă
dată nici nu se pomenește. Trebuie să reamintim că în
trecut cei mai respectați oameni ai satului erau părintele
și învățătorul. Astăzi nici preotul, nici nvățătorul, nici
medicul nu sunt stimați. Straniu! Nimeni nu învinuiește
pedagogii că unii cetățeni rămân ar fi analfabeți, nimeni
nu se revoltă în adresa medicilor că oamenii totuși se
înbolnăvesc. Dar când apare un episod la știri despre
vre-un preot sau biserică, imediat pietrele se aruncă în
capul slujitorilor bisericii.
Când loviți pe „popa”, să știți că de fapt loviți pe
soția lui și copiii lor. Câți din cei care critică Biserica
și pe preoți cunosc la ce oră se trezește și la cât se culcă
preotul și preoteasa, ce program zilnic au ei, primind
non-stop pe cei suferinzi, oferind o bucată de pâine
și o haină celor nevoiași? Oare știe cineva că preotul
și preoteasa mereu sunt în vizorul lumii, iar ținuta și
mersul acestora este mereu o temă de discuție?
Familia preotului – înseamnă să nu ai zile libere și
sărbători, pentru că atunci când la toți e Crăciunul sau
Paștele, familia preotului muncește.
La fel, familia preotului, înseamnă să fii mereu la
dispoziția oamenilor, înseamnă să fii la curent cu toate
problemele cu care se confruntă parohia și să ai răspuns
potrivit la provocările lumii.
Există și o altă latură a familiei preotului – cea spirituală
și educațională. Deci, familia preotului înseamnă –
multe cărți în casă, cărți bisericești, literatură artistică,
reviste și ziare.
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
De ce regimul comunist nu permitea ca preotul cu
familia să trăiască în sat, dar să facă de fiecare dată naveta
în parohie din oraș sau din centrul raional? Pentru că
prezența întregii familii preoțești devenea automat o
propagandă anti-sovietică. Spre marea uimirea unor
sceptici, preotul era școlit, gospodar, familist. În casa
preotului mereu sunt rafturi cu cărți, care se procură
și se studiază. Altfel nu poate fi! Dacă doreai preoție,
trebuia neapărat să faci seminarul teologic, dar asta
presupunea multă literatură citită și învățată. Deseori
cetățenii aveau doar patru clase, maximum școala
profesională, iar viitorul preot trebuia să aibă studii de
seminar – adică studii superioare.
Pe de altă parte, menționez că și cetățenii de rând
învățau să citească după cărțile bisericești: Psaltirea,
Ceaslovul și Viețile sfinților. Chiar și în vremurile grele,
când bisericile erau închise, iar școlile funcționau în
„casa popii”, alfabetizarea se făcea cu ajutorul indirect
al Bisericii, creând o bază pentru cultură românească
și spiritualitatea ortodoxă. Datorită acestui proces
educațional, și-au început activitatea mulți preoți, dar
și muzicieni, medici, pedagogi.
Este foarte ușor să distrugi ceea ce au zidit generații
de oameni cu credință, voință și caracter. Mai greu ne
va fi să construim o lume fără copii educați în „duh
și adevăr”, tineri respectuoși și generoși și părinți
credincioși și exemplari. Puteți să scoateți din lumea
asta orice, care credeți că este inutil sau demodat!
Dar nu veți scoate niciodată Cuvântul lui Dumnezeu
din inimile celor mici, nu veți impiedica copilașii să
rostească Înger îngeraș, și nu veți opri pruncii să fie în
Casa Domnului, „căci a lor este Împărăția Domnului”!
Preoteasa Maria MELINTI
3
 MISIUNEA PREOTULUI LA SAT
Țoți sătenii pronunță cu drag cuvintele de  moșu
popă  ori  nănașu părinte;  prin urmare, toți văd în
păstoriul lor sufletesc un tată iubit, un părinte bun,
precum se și cade să fie.
Cum trebuie însă ca acest proclamat părinte să
conducă pe săteni, ce cu mîndrie și dragoste se numesc
ei singuri copii[i] lui, dîndu-i toată stima ce se cuvine
unui părinte?
Mai întăi de toate, preotul sătean trebuie să-și înceapă
cariera sa cu blîndeță și devotament, să fie un model de
moralitate și de muncă, fără de cari misiunea lui nu va
putè produce roadă bună niciodată. Inima lui trebuie
să fie totdeauna deschisă, sfaturile lui cele bune să fie
o comoară nesfîrșită. Prin aceste mijloace încrederea
poporenilor fiind cucerită în timp foarte scurt, preotul
trebuie apoi să știe profita repede și în mod rațional
de această favorabilă împrejurare, pentru a pune
temelie solidă misiunei sale de conducător și părinte
al poporului, care i s-a încredințat de cătră D-zeu și
națiune.
4 Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
de Ion CREANGĂ
Pentru ca preotul la sate să-și poată îndeplini misiunea
cu destulă demnitate, trebuie să fie, mai nainte de toate,
un econom bun, silitor și muncitor, care să întrunească
totodată aceste trei calități indispensabile unui apostol:
să fie  învățător  bun și conștiențios,  doftor  fără sete
de argint și  judecător  imparțial. Aceste trei calități
posedate, succesul misiunei preoțești este pe deplin
asigurat.
Precum am zis, înfățoșarea preotului pentru întâia
oară între poporeni trebuie să fie astfel, ca să facă o
bună impresiune asupra lor și să le cîștige simpatia
și încrederea. Aceste vor constitui o armă puternică,
care-i va servi misiunea de minune. Pornit pe această
cale, preotul trebuie să viziteze de-a rîndul pe toți fiii
săi sufletești. Cînd un preot se ivește pentru întăia oară
în comuna sa, el este vizitat, dacă nu de cătră toți, cel
puțin de o mare parte a poporenilor săi. Datoria lui
este ca să le întoarcă această vizită, întrînd în căsuțele
poporenilor, cari se vor simți foarte onorați prin astă
manieră părințească și obligatoare. Această intrare a
sa în casele poporului să fie însă însoțită de sfaturi și
învățături sincere. Cu această ocaziune, preotul mai
întăi de toate trebuie să pună în vederea sătenilor și
să le laude frumusețele locului, să le esplice în mod
poporal plăcerile și foloasele ce pot trage din natura
ce-i încunjoară și de care lor mai mult decît la toți le
este dat a se bucura. Pintre aceste conversări apoi să
amestece anecdote morale, esemple de iubire reciprocă
și dreptate și să le nareze cîte un pasagiu mai glorios din
istoria strămoșilor, prin cari să deștepte într-înșii măcar
cît de puțin conștiința națională, atît de amorțită. După
aceste, preotul să facă poftire tuturor de-a rîndul, cu
bărbați și femei, cu bătrîni și tineri, ca să vină dumineca
cea mai de aproape cu toții la biserică, deoarece are să
le spună ceva frumos și folositor. Atenția lui apoi să
se concentreze mai ales asupra școalei, dacă esistă; să
între în mijlocul copiilor, să le spună cîte-o rugăciune
frumoasă și să-i învețe a păstra dragoste și supunere
cătră toți oamenii. Acești copii apoi, la reîntoarcerea
lor acasă, vor spune părinților lor ce frumos li-a vorbit
popa, și acesta va cîștiga pentru dînsul și mai mult
încă simpatia și încrederea poporenilor. Astfel apoi în
duminica viitoare, sătenii, îmbrăcați în costumele lor
naționale sărbătorești, se vor afla desigur la biserică
cu toții, dimpreună cu femeile și copilașii lor, și se vor
grupa în jurul preotului pentru a asculta ceea ce le-a
promis. Atunci preotul, învestit în hainele sacerdotale,
să facă apoi o întrerupție pe la mijlocul liturghiei și, cu
o căutătură blîndă, dar serioasă totodată, să înceapă
c-un limbagiu poporal și clar a vorbi cam astfel:
„Fiii mei! Eu aici înfățoșez pe Domnul nostru Is.
Christos, care vă zice prin gura mea: Iubiți-vă unii pe
alții, precum eu v-am iubit pe voi, căci de pe aceasta,
vă vor cunoaște toți că sunteți creștini, dacă veți avè
dragoste între voi! — Dragii mei, toți avem trebuință
unii de alții: cei săraci de cei bogați și cei bogați de cei
săraci. Cînd cei bogați vă înlesnesc la trebuință, voi
cei mai puțin avuți nu cruțați brațele voastre pentru a
le veni într-ajutor, cînd aceia vă cheamă. Nu pizmuiți
fericirea vecinului vostru, căci și el, ca și voi, a cîștigat-o
prin sudoare și bună iconomie. Siliți-vă ca, prin
hărnicia și cinstea voastră, toți să vă faceți deopotrivă.
— Iubiții mei! Iată, fiii voștri, îngrijiți de d. învățător,
care asemenea este părintele lor și fratele nostru, căci
el le dă hrana minții și a inimei, în curînd vor ști a ceti,
a scrie, a socoti și a se ruga lui D-zeu. Ei vor ști peste
puțin și vă vor povesti lucruri frumoase despre iubita
noastră țară și despre D-zeu. Nu întîrzieți dară a-i da
la învățătură și nu cruțați nimica pentru învățătorul
lor, căci prin învățătură ei se vor face și mai buni la
inimă și mai luminați la minte. Ei vor ști să înțeleagă
mai bine care este dreptul lor, pentru a și-l putè apăra.
Ei vor ști munci mai bine pămîntul, din care vor trage
foloase mai mari; ei vor ști să-și îngrijască vitele, de la
cari atîrnă în parte hrana lor de toate zilele; în scurt, ei
vor ști a-și statornici gospodăriile pe temelia iconomiei
și a bunei rînduieli, trăgînd singuri folosul din munca
lor, pe cînd omul fără învățătură și fără bună creștere
din casa părințească este înșelat de toți și ușor se azvîrle
în brațele lenevirei, beției și altor răutăți, pierzînd, pe
lîngă sănătate, încă și numele cel bun și roada muncei
sale cîștigată cu sudoare. — Dragii mei! Siliți-vă cu toți atrăgătoare. Mai înainte de toate, preotul să le vorbească
de a plăti la vreme dările voastre cătră obște și cătră despre trebile gospodăriei, să le deie unele învățături
ocîrmuire, pentru că tot spre folosul vostru și al țărei practice despre agricultură și despre cultivarea viilor.
o faceți aceasta. Veți fi auzit că Christos încă a plătit Apoi să întroducă în conversație narațiuni istorice,
bir, măcar că a fost fiul lui D-zeu. — Fiii mei, într-un să-i pună a recita balade și doine populare despre
an sunt 52 de duminece și alte sfinte sărbători; în toate faptele strămoșilor și despre pornirile inimei lor. Apoi
să ne întîlnim aicea, pentru a vă-nvăța cele ce sunt bune să se-ntindă o horă drăgălașe de cătră junii și junele
și de folos, precum îmi poruncește D-zeu. După sfînta româncuțe, în care timp preotul să converseze cu
liturghie mergeți pe la casele voastre și dați trupului bătrînii despre educație, căsătorie și despre virtuțile
hrana sa, apoi întruniți-vă la mine acasă, unde vă familiei. Apoi să le arate stricăciunea ce provine din
poftesc cu toată dragostea, ca să petrecem această sfîntă beție, pentru care scop să le aducă esemple prin cari
zi împreună. — Binecuvîntarea lui D-zeu să vie preste să desfășure și mai mult degradarea și nenorocirea ce
voi!” provine din beție, din acest vițiu odios, care corumpe
din ce în ce mai tare sîngele curat al săteanului,
Preste două-trei oare, sătenii se adună la casa parohială, slăbindu-i istețimea și vigoarea brațelor. În felul acesta,
unde preotul trebuie să le prepară o petrecere nobilă și sătenii se vor rentoarce ca renăscuți la vetrele lor, vor

Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020 5

 crîșmarilor ovrei, carii sunt cei mai neîmpăcați dușmani
ai moralității și deșteptării poporului. Natural, căci
veninoasa lor băutură nu poate avè trecere decît păn-
atunci, pănă cînd poporul este ținut în orbie sufletească
și imoralitate. Tot asemenea obstacole se pot aștepta
și din partea arendașilor străini, a căror interes este
esploatarea bietului popor. Misiunea preotului însă
poate găsi un sprijin puternic în proprietarii români
cu sentimente loiale și naționale. Avem chiar unele
esemple despre asemenea proprietari, cari, în unire
cu preotul, au știut să facă din comunele lor un cuib
de bună gospodărie și moralitate; durere însă că azi
asemenea esemple binefăcătoare sunt cam rare!...
Aceasta este, în scurt, nobila misiune a preotului
la țară. Deie cerul ca ea să se poată îndeplini cît mai
urgent și cu rezultate cît de strălucite, căci —  ardet
Ucalegon!  Pentru aceasta însă se cere o instrucțiune
suficientă și o poziție materială mai convenabilă pentru
preoții noștri. Sustrageți de la dînșii aceste mijloace
neapărat trebuincioase, și misiunea lor la sate va rămînè
mai pe jos decît aceea a celui de pe urmă păzitor de
vite... Și prin aceasta, nu sufere oare prosperitatea țării
și a națiunii?!...

vizita mai rar crîșmele și vor prefera petrecerile cele

nobile duminecale la casa preoțească și mai tîrziu pe la
unii din fruntașii satului. — Cine nu recunoaște apoi
cît bine ar rezulta din acest sistem, din această reformă
a vieței sociale de la sate? Sătenii, ocupați în fiecare zi
de sărbătoare cu învățături morale, sfaturi folositoare și
petreceri nobile, ar ști să întrebuințeze zilele de lucru cu
mai multă vigoare și ar scăpa în scurt timp din mrejea
primejdioasă și sugrumătoare a veneticilor, ce au
curagiul a profita de simplicitatea lor, pentru a-i specula
și a-i esploata. Dînșii ar deveni avuți și din ce în ce mai
folositori societății; proprietarul ar trage mai mult folos
din proprietatea sa, căci lucrul său ar fi făcut la timp;
preotul n-ar mai fi peritor de foame, căci vrednic este
lucrătorul de plata sa!
Un lucru este neapărat de a nu se scăpa din vedere.
Preotul, pe lîngă alte bune calități, mai trebuie să
poseadă o doză bună de curagiu și energie, pentru a
brava obstacolele ce are să-ntimpine neapărat chiar
la cea întăi încercare a grelei sale misiuni. Cele mai
puternice obstacole trebuie să le aștepte din partea

6 Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020

 EDUCAREA TINERETULUI –
MISIUNE PRIORITARĂ A BISERICII ŞI A STATULUI
Introducere
Urmând poruncii Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi
toate popoarele...” (Matei 28, 19-20), slujitorii Altarului,
succesorii Sfinţilor Apostoli, propovăduiesc Evanghelia
lui Hristos, învăţând şi pe cei maturi şi pe cei tineri.  Astăzi noi toţi observăm procesul de creştere
Educarea tineretului întotdeauna a ocupat un loc
însemnat în lucrarea misionară a creştinismului. Din
primele secole creştine apar o serie de instituţii eclesiale
abilitate să contribuie la educarea sau catehizarea
creştinilor. Ele îi pregăteau pe neofiţi – adică pe cei
nebotezaţi, păgâni sau eretici, ca după o perioadă de
pregătire spirituală, să primească Taina Sfântului Botez
şi să devină membri deplini ai Bisericii Creştine.
Cu timpul se deschid şcoli bisericeşti, care funcţionau
pe lângă biserici mari sau catedrale şi mănăstiri. Iar cei
dintâi dascăli ai generaţiei în creştere au fost slujitorii
bisericeşti, care îmbinau rugăciunea cu studiul, ambele
având menirea să crească adevărate personalităţi
creştine, trăitori autentici ale celor divine şi cărturari în
viaţa de toate zilele.
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
„Tinereţea este ... simbolul vieţii veşnice”
Patriarhul României Daniel Ciobotea [1]
În astfel de şcoli se încerca o prezentare explicită,
pentru copii şi tineri, a învăţăturii despre Dumnezeu şi
întruparea Lui, despre Sfânta Scriptură şi autenticitatea
cărţilor scripturistice, Biserică şi Tainele ei.
interesului faţă de Biserică, influenţa pe care o are ea
în multiple procese sociale şi politice şi locul de frunte
pe care-l ocupă în societatea contemporană. Da, poate
mulţi reproşează că Biserica este separată de Stat şi
n-are pentru ce să se amestece în interesele Statului.
La care Biserica răspunde, că ea poate fi separată de
Stat, dar nu și de problemele creştinilor, de cei care au
nevoie de grija, ocrotirea şi acoperământul Bisericii lui
Hristos.  Biserica mereu poartă grija de personalitatea
oamenilor, le simte  nevoia de a acorda un ajutor minim,
drepturi minime şi o participare la viaţa socială.
Viitorul fiecărui stat depinde în mare parte de
acel nivel şi calitate de educarea moral-spirituală a
tineretului.
Secole la rând Biserica a demonstrat că fost, şi
va rămâne un centru important de conservare a
patrimoniului cultural şi a tradiţiilor strămoşilor noştri,
ceia ce este mândria şi demnitatea poporului nostru.
De aceea şi mănăstirile moldave poartă denumirea
de  „laboratoare a învierii”, pentru că vizitând doar
aceste insuliţe de linişte şi pace pământească, se trezeşte
în inimile şi sufletele noastre dragostea faţă de trecutul
ţării, recunoştinţa şi adorarea celor ce au păzit acest
pământ şi l-au transmis generaţiei noastre.
Tineretul şi crize ale timpului
Reformele politice, sociale, economice şi culturale,
care au avut loc în ultimele decenii în republica noastră,
s-au reflectat destul de serios în viaţa duhovnicească
a societăţii secularizate. Au fost adoptate un şir de
legi prin care orice confesiune religioasă poate liber
să-şi desfăşoare activitatea sa, iar adepţii acestor
confesiuni religioase să mărturisească în mod liber şi
deschis credinţa sa. A avut loc un proces de creştere
a religiozităţii, iar în conştiinţa opiniei publice s-a
majorat respectul faţă de organizaţiile religioase, care
își desfăşoară activitatea lor în ţara noastră.
7
 Vădit a crescut atracţia față de religie a celor, care în Criza spirituală se vede în domeniul religios: sectarism
trecut erau absolut indiferenţi faţă de aceasta. Activ ca fenomen de dezbinare şi revoltă individuală sau de
se înfăptuieşte misiunea organizaţiilor religioase grup; prozelitismul religios ca vânzare şi cumpărare de
în mai multe laturi ale societăţii noastre: în cadrul suflete şi ca manipulare a sentimentului religios, pentru
învăţământului, a culturii, în direcţia slujirii sociale şi a câştiga adepţi a unor grupări de interese; proliferarea
caritative, în viaţa publico-socială şi chiar agrară [2]. sincretismului religios, pseudo-unitate religioasă creată
prin amalgamarea şi confuzie, adesea însoţite de o
Preafericitul Patriarh Daniel Ciobotea vorbind despre
întreagă literatură de intimidare apocaliptică, încearcă
tineretul ortodox, enumără crizele contemporane cu
să câştige tot mai mulţi adepţi în special în rândurile
care se confruntă Biserica şi tineretul:
tineretului.
Criza economică  face ca numărul persoanelor şi
Astfel sectele şi prozelitismul au devenit o problemă
popoarelor sărace să crească; şomajul se extinde şi
internaţională, care îngrijorează atât marele Biserici
creează nesiguranţă, frustare şi uneori disperare până la
tradiţionale, cât şi organizaţiile ecumenice, care doresc
sinucidere; prăpastia dintre bogaţi şi săraci se adânceşte,
unitatea de credinţă prin dialog şi respect reciproc, nu
atât în privinţa persoanelor, cât şi a popoarelor; dorinţa
prin prozelitism. În unele Biserici se constată o criză de
de câştig (profit) conduce adesea la mari nedreptăţi şi
identitate sacerdotală sau chiar monahală, în timp şi în
tulburări sociale.
altele, numărul candidaţilor la preoţie sau monahism
Criza socială şi interetnică se manifestă prin diminu- creşte. La relativismul moral şi religios se adaugă o
area autorităţilor multor instituţii şi prin conflicte devalorizare a cuvântului. Arta şi literatura contempo-
interne, mutaţii privind raporturile de putere având rană sunt şi ele puternic orientate antropocentric, aşa în
interese de grup; asistenţa socială slăbeşte şi este în cât foarte puţine opere se inspiră suficient din credinţa
căutare de noi forme de organizare; în ţările foste în Iisus Hristos sau din Evanghelia Sa.
comuniste, lipsa unei viziuni coerente despre societate
Totuşi, în simptomele acestei crize trebuie văzute nu
creează unora nostalgia trecutului recent sau mai
numai dificultăţi, ci şi şanse pentru un nou început,
îndepărtat, altora nesiguranţa zilei de mâine, iar altora
pentru renaştere şi o reînnoire spirituală, aşa după cum
tentaţia de aventură în necunoscut.
în criza adolescenţei există o şansă spre maturizare,
Popoarele umilite în demnitatea lor naţională sub spre o conturare a personalităţii [3].
pretextul unei unităţi de bloc ideologic sau militar, Biserica – corabia păcii şi a mântuirii
încearcă să recupereze sau să-şi reafirme identitatea
şi demnitatea lor, uneori chiar în forma agresivă şi În plan arhitectonic biserica ne aminteşte forma de
violentă, degradând astfel patriotismul în şovinism. corabie: Sfinţii Părinţi ne învaţă că precum corabia
Europa de ieri, grupată în două mari blocuri lui Noe a salvat întreagă lui familie şi toate vietăţile
antagoniste, se descompune azi şi încearcă să se pământului de la potopul care s-a prăbuşit asupra
recompună potrivit unor interese, între care tentaţia Pământului (Facerea 6-9), aşa şi creştinii, care se află
de a domina într-un fel sau altul este greu de stăvilit. permanent în Biserica se mântuiesc şi găsesc pacea şi
Reunificarea Europei doar din punct de vedere alinarea sufletească în comuniunea cu Mântuitorul
economic mercantil, fără a se lua în seamă dimensiunea Hristos.  
moral-spirituală a vieţii persoanelor şi popoarelor, Bazându-se pe cele expuse mai sus, Patriarhul Daniel
rămâne o reunificare fragilă şi superficială.  face o analogie între starea de criză a societăţii noastre
Criza moral-spirituală a lumii de azi are multe aspecte şi furtuna pe mare, descrisă de Sfântul Evanghelist
dureroase, ca de pildă: confuzia şi relativismul moral Matei 8, 23-27:„Întrând Iisus în corabie, ucenicii Lui
şi desconsiderarea virtuţilor morale tradiţionale, sub L-au urmat. Şi, iată, o furtună mare s-a ridicat pe mare,
pretextul afirmării libertăţii omului modern, instabili- încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Şi
tatea familiei, avortul şi divorţul şi chiar şi prostituţia venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: Doamne,
sunt în continuă creştere; conflictul între generaţii, mântuieşte-ne că pierim. Iisus le-a zis: De ce vă este frică,
extinderea corupţiei în viaţa societăţii, extinderea puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile
violenţei, ca urmare a extinderii setei de câştig sau şi marea şi s-a făcut linişte deplină. Iar oamenii s-au
desperării, sunt semnalate zilnic de mijloacele de  mirat zicând: Cine este Acesta că şi vânturile şi marea
ascultă de El?”.
comunicare în masă.

8 Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020

 Marea agitată, spune Mitropolitul, este lumea
contemporană, afundată în crize şi tulburări. Corabia
în care se află Mântuitorul împreună cu ucenicii Săi
reprezintă Biserica. Când marea este agitată, iar corabia
este în primejdie, ucenicii nu se pot lupta singuri, ci
trebuie să ceară grabnic ajutorul lui Hristos – Capul
Bisericii şi Făcătorul lumii. Într-un fel furtuna sau
starea de criză de azi trebuie să ne facă să ne apropiem
şi mai mult de Hristos, să deşteptăm pe Hristosul din
noi, prin rugăciuni fierbinţi şi prin întoarcere cu faţă la
El, invocând ajutorul Celui Prea Înalt. În mod concret,
avem nevoie să întreprindem trei lucruri mari: a) trezvia
sau discernământul teologic-spiritual;  b)  intensificarea
vieţii duhovniceşti; c)  predicarea Evangheliei prin fapte
concrete (ortopraxia).
a) Avem nevoie de colaborare  mai strânsă între
teologia academică şi viaţa spirituală a mănăstirilor,
pentru a cultiva o teologie a discernământului
(diakrisis) spiritual, a trezviei şi a privegherii. Tineretul,
în special, şi credincioşii, în general, trebuie să fie ajutaţi
de păstorii lor sufleteşti, de părinţii duhovniceşti, şi de
către profesorii de teologie să poată decerne în această
perioadă de criză şi de confuzie între:  Duhul Lui
Hristos şi Duhul Lumii căzute (idolatre) între dreapta
credinţă şi falsa credinţă, între libertatea sfântă de a
face binele şi libertatea demonică de a face răul, între
iubirea sfântă (dezinteresată), şi iubirea înşelătoare,
sau ipocrită, interesată.
Biserica vede o necesitate extrem de importantă
în lectura Bibliei, fără care  „nu poate exista activitate
rodnică, nici îngrijire duhovnicească” [4], aducându-
ne aminte de Omilia a 35-a a Sf. Ioan Gură de Aur la
Cartea Facerii, unde aflăm că citirea Sfintei Scripturi
„face sufletul înţelept, înalţă cugetul către ceruri, face
pe om plăcut, îl determin să nu se teamă de nimic
din cele prezente. Citirea ei este „pavăză mai tare ca
diamantul” şi ea dă sufletului o veselie nepieritoare şi
o plăcere nesfârşită, îndepărtează răutatea şi îndreaptă
spre virtute” [5]. Şi în general citirea literaturii cu
conţinut  religios-moral poate aduce folos enorm la
îmbogăţirea sufletului cu hrană spirituală, atât de
necesară tânărului ortodox.
b) Intensificarea vieţii spirituale şi înnoirea ei  în
Ortodoxie nu se face prin împrumutări şi inovaţii
eterodoxe, ci prin punerea în practică a sfaturilor
marilor duhovnici, şi anume:  rugăciunea zilnică,
rugăciunea lui Hristos, spovedania deasă la un
părinte duhovnicesc, postul şi milostenia, pelerinaje
la hramuri de biserici şi mănăstiri, prietenia cu
oameni care au o credinţă puternică, fără, însă a
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
fi fanatici şi extremiști. Dezvoltarea cunoştinţei că
fiecare credincios mirean trebuie să fie membru viu şi
duhovnicesc al Bisericii, care suferă când Biserica este
încercată, dezbinată, batjocorită sau slăbită, dar care se
bucură atunci când simte că Biserica se conformează
în cuvânt şi faptă cu Evanghelia lui Hristos, devenind
un laborator al Învierii omului şi un spital de vindecare
a sufletului acestuia rănit de păcate sau patimi egoiste. 
Trebuie să redescoperim, de asemenea, adevărul că
iubirea noastră faţă de aproapele se naşte din rugăciune,
iar rugăciunea este ea însăşi expresie a iubirii faţă de
Dumnezeu. Rugăciunea nu este o simplă datorie umană,
ci un izvor de putere spirituală, un izvor de iubire şi de
înnoire a vieţii noastre. Ea este respiraţia sufletului şi
cultura libertăţii şi a vieţii noastre interioare.    
c) Evanghelia predicată în fapte (ortopraxia),
înseamnă astăzi un limbaj concret şi credibil: acela al
iubirii faţă de semenul nostru. Trebuie să redescoperim
şi să intensificăm opera filantropică, de caritate, în
orfelinate, spitale, case de bătrâni, unităţi militare,
închisori, ştiind că iubirea faţă de aproapele este
singurul criteriu al judecăţii de apoi.
Angajarea tineretului în înnoirea vieţii spirituale şi în
lucrarea filantropică a Bisericii este astăzi o necesitate şi
un semn al faptului că Biserica foloseşte libertatea spre
slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.
Cooperarea tinerilor ortodocşi din diferite Biserici-
surori atât la intensificarea vieţii spirituale, cât şi la
dezvoltarea diaconiei sociale, filantropice, va întări şi
mai mult comuniunea (sau unitatea) ortodoxă şi va da
mai mult curaj Bisericii întregi de a mărturisi Ortodoxia
prin ortopraxie, adică dreaptă credinţă prin fapte bune.
Aspecte de colaborare între Biserică şi Stat
privind educarea tineretului
Acceptând aportul şi contribuţia Bisericii Ortodoxe
dea lungul veacurilor în educarea şi formarea spirituală
a tineretului, putem cu siguranţă vorbi despre
necesitatea colaborării bilaterale şi fructuoase între
Biserică şi Stat, cu scopul de a educa tânăra generaţie în
spiritul dragostei faţă de aproapele (Matei 22, 39), faţă
de familie şi Patrie; în sentimentul moral-duhovnicesc,
care va da naştere unor cetăţeni vrednici şi destoinici;
în conformitate cu tradiţiile şi obiceiurile poporului
nostru – nesecat izvor al culturii, folclorului şi artei
moldoveneşti.
De aceea în primul plan ţinem să plasăm formarea şi
educarea spirituală a tineretului.
9
 Precum menţionează de repetate ori Î.P.S. Vladimir,
Mitropolitul Chişinăului şi a întregii Moldove în
predicile sale, că dacă vom educa copiii noştri în spirit
creştinesc, atunci şi societatea noastră va fi mai educată,
mai credincioasă:
Într-un mesaj prilejuit de Ziua Copilului, Prea
Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române spunea, că „creştinismul este religia dragostei;
Mântuitorul Iisus Hristos este chipul blândeţii şi, prin
Biserică, Învăţătura Sa urmăreşte să realizeze pe pământ
„pace şi între oameni bunăvoire”, iar atunci când El a zis
„Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora
ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14) a avut
în vedere ca ei să fie primii beneficiari ai acestei stări de
pace şi bunăvoire”.
Deci, vedem că unul dintre aspectele esenţiale de
slujire educativă în colaborarea Bisericii cu Statul este
prezenţa dragostei şi bunăvoirei.
Bineînţeles că un vast proces catehetic se atribuie
familiei şi şcolii. Este necesar ca să continue colaborarea
acestor două instituţii de formare a generaţiei tinere cu
Biserica. Cunoaştem că uneori nici familia, nici şcoala
nu pot rezolva problema creată în viaţa tânărului. Aşa
că „eforturile părinţilor şi ale şcolii de a-i forma pe elevi
şi tineri în spiritul dreptăţii (ei însuşi fără bază şi trăire
spirituală şi pregătirea moral-psihologică – M.M.)... au
rămas în multe cazuri fără rezultat”[6].
Plus la toate aceste – un rol important îl joacă şi
predarea religiei în şcoală. Iar, „pentru ca această
10
misiune să fie încununată de izbândă, ar fi necesar
ca învăţământul religios să se extindă şi să devină
obligatoriu la toate cele douăsprezece clase de liceu. Iar
preoţii, la rândul lor, vor trebui să elaboreze programe de
catehizare a credincioşilor atât în cadrul sfintelor slujbe,
cât şi în afara lor, prin ore speciale de catehizare sau
prin difuzarea de literatură religioasă care se răspundă
problemelor cu care se confruntă credincioşii. Această
lucrare de catehizare este absolut necesară dacă vrem să
combatem prozelitismul sectar şi dacă vrem să-i facem
pe credincioşi să devină responsabili faţă de actele pe
care le întreprind, ca să se elimine atâtea racire socială
provocată de ignoranţă, cum ar fi avortul spre exemplu,
şi să se contribuie la renaşterea spirituală şi morală a
neamului”[7].
Concluzii
Tineretul nu poate fi neglijat şi lăsat la o parte.
Teologului rus, diaconul Andrei Kuraev i s-a spus odată
că pe umerii bunicilor şi datorită rugăciunilor lor există
astăzi bisericile... la care părintele a răspuns că Biserica
nu este doar pentru bunici. Da, cinste şi onoare lor,
pentru păstrarea credinţei strămoşeşti, dar să nu uităm
că şi ei au fost copii, adolescenţi şi tineri.
Biserica de azi se bucură când un tânăr păşeşte pragul
ei. Poate că uneori, fără să vrem, pierdem pe tineri din
Biserică, prin faptul că nu ştim cum să-i chemăm, cum
să-i ascultăm sau nu reuşim să le răspundem în mod
adecvat la toate întrebările lor.
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
 Desigur viaţa în Biserică prevede învingerea mai
multor greutăţi. Precum este dificil să obţii rezultate
superioare şi recunoştinţă în sport, ştiinţă şi artă, la
fel este greu a creşte spiritual, împodobind sufletul cu
virtuţi. Şi cred că nimeni nu va rămânea în Biserica, dacă
nu ar găsi acolo mângâierea sufletului. Poate poruncile
creştineşti solicită de la noi refuzul şi anumite restricţii.
Dar, luând de la noi plăcerile senzoriale, Biserica ne-a
oferit posibilitatea de a afla libertatea sufletului şi de a
cunoaşte pe Dumnezeu. Pentru că „calea de dezvoltare
a civilizaţiei nu corespunde cu calea propusă de
Biserică. Civilizaţia decide cum de creat condiţii cât
mai favorabile pentru viaţă, iar Biserica caută cum să-l
facă pe om perfect”[8].
De aceea Biserica îndeamnă Statul şi societatea
noastră să ajute de a creşte o generaţie cultă, umană
şi educată, folosind şi metode de formare spirituală,
şi poate atunci vom spunea că tineretul nostru este  o
mândrie pentru societate şi „binecuvântare pentru
Biserică”[9].
Referințe bibliografice:
1. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,  Dăruire şi
dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea
românilor.  Iaşi: Trinitas, 2005, p. 385.
2. Филиппов В.М.,  Воспитание молодежи – общее дело
государства, общества и Церкви, In: Съезд Православной
молодежи. 13-16 мая 2001 года в Москве. Москва, 2001, p. 11.
3. Daniel, op. cit., p. 389-390.
4. Sârbu Ilie, prot., Catehizarea copiilor şi tineretului, obiectiv
prioritar al Bisericii, In: Altarul Banatului, nr. 5-6/1990, p. 55. 
5. Idem.
6. Sârbu Ilie, prot., Op. cit., p. 57. 
7. Popescu Dumitru, Pr. Prof. Dr.,  Hristos, Biserică,
societate.  Bucureşti: Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 1998, p. 60. 
8. Исидор (Минаев), иеромонах., О взаимоотношениях
Церкви и государства, In: Слово современнику. Минск,
2002, p. 53.   
9. Daniel, op. cit., p. 387.
Preotul Dr. Maxim Melinti

GÂNDURI LA 1 SEPTEMBRIE

1 septembrie, ca și 1 ianuarie, a devenit o sărbătoare mare, cu multă vorbă și mult pafos! 

Copiii și părinții așteaptă o minune, ceva deosebit. Fac cumpărături, alergătură pe la piață și magazine: haine,
rochii, coafură, flori, etc.
Dar ce-i cu 1 septembrie / 1 ianuarie? Este doar un început și atât. Și așa la noi peste tot – și la nuntă, și la botez, și
la lucru... vorbă multă - treaba puțină. Cât mai pompos, cât mai sofisticat, cât mai bogat, cât mai deosebit!
Uităm să oferim importanță vieții și oamenilor, neglijăm procesul creșterii și educației propriilor copii.
Deseori aud din gura părinților că copiii de azi sunt tare deștepți, uite bre sunt tare pricepuți la telefoane, tablete
și alte gadget-uri. Și le zic lor, că dacă sunt atât de deștepți, de ce nu-i învățați Miorița sau Luceafărul? Părinte, sunt
prea mici pentru asta, îmi răspund ei. Atunci sunt prea mici și pentru gadget-uri. Dați-le altă cultură, valoare și per-
spectivă intelectuală!
Și așa mă întreb: De ce nu insistăm ca învățământul să fie gratis, accesibil și corespunzător standardelor europene?
De ce nu facem proteste pentru viitorul copiilor noștri?
Când vom fi în stare să cerem condiții bune în grădinițe și școli, transport accesibil pentru elevi și studenți; trai de-
cent și confortabil pentru tinerii-căsătoriți; acordarea locurilor de muncă și formării profesionale continuă?
Aici ar putea să se includă și Biserica, care, conform opiniilor publice, are o poziție superioară în statul nostru. Ar
putea Biserica să inițieze mai multe programe sociale pentru reducerea abandonului școlar, promovarea sportului și
modului sănătos de viață, acordarea premiilor pentru elevii și studenții eminenți, oferirea spațiului locativ (măcar
temporar) pentru familiile defavorizate, monoparentale, mame supuse violenței domestice...
Vreau să trecem de la vorbe la fapte... de la predici la acțiuni... de la teorie la practică!
Preotul Dr. Maxim MELINTI

Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020 11

 PĂRINTELE MISAIL CHIRIȚA:
„PENTRU EDUCAȚIA ȘCOLARĂ”
„Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine,
că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”
(Matei 19, 14)

Răsfoind într-o seară paginele revistei „Luminătorul” În timpul războiului, părintele Misail Chiriță a
din epoca interbelică (1920), am dat de un articol, care fost membru al Misiunii Ortodoxe din Transnistria,
mi-a părut interesant – „Pentru educația școlară”. Cât activând în calitate de paroh în localitatea Neciainoe,
de mare mi-a fost mirarea, când am văzut că articolul jud. Oceacov. Potrivit mărturiilor sale din timpul
este semnat de Preotul Misail Chiriță, cunoscut în acte interogatoriului, părintele Misail a slujit și la Biserica
istorice și ca Arhimandritul Macarie Chiriță, cel care „Sf. Ilie” din Odesa. A îndeplinit și funcția de translator,
în perioada anilor 1955 și 1956 a fost paroh al bisericii traducând predici din română în rusă. În timpul aflării
din s. Ghidighici. În perioada postbelică el este poate
cel mai în vârstă preot care a activat la biserica din
Ghidighici.
Cercetătorul și istoricul – părintele Ioan Lisnic ne
oferă mai multe date din viața acestui slujitor:
Arhimandritul Macarie (Misail Chiriță) s-a născut
la 1 ianuarie 1884 în familia lui Vladimir Chiriță,
cântăreț la Biserica „Sf. Nicolae” din Răspopeni, jud.
Orhei. A fost botezat la 7 ianuarie în biserica din
Răspopeni de către preotul Platon Seminel. În anul
1905 a absolvit Seminarul Teologic din Chișinău și
la 21 noiembrie 1926 a fost hirotonit preot pe seama
Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Voronovița,
jud. Hotin, apoi a fost transferat la Biserica „Sf. Arh
Mihail” din Pitușca, jud. Orhei. Părintele a mai slujit
la Biserica „Sf. Voievozi” din Sociteni, jud. Lăpușna,
transferat în anul 1930  și la Biserica “Sf. Parascheva”
din Slobozia-Dușca, jud. Orhei. La Sociteni, părintele
Misail a fost transferat disciplinar, din cauza propagării
„stilului vechi”, fiind un înverșunat stilist.
După instaurarea puterii sovietice în Basarabia, în
septembrie 1940, preotul Misail Chiriță împreună
cu câțiva preoți basarabeni s-au adresat Patriarhiei
Moscovei cu o telegramă, prin care rugau să fie hirotonit
în Catedrala din Chișinău un episcop de pe loc. La
scurt timp Patriarhia îl numește chiriarh la Chișinău
pe Episcopul Alexie Sergheev de Tula. Părintele Misail,
cu numele de călugărie Macarie scrie o scrisoare cu
un asemănător conținut la 2 aprilie 1956 pe numele
lui Gheorghe Jukov, mareșal al URSS. Arhimandritul
ruga ca Biserica din Moldova să fie ridicată la rangul
de Mitropolie, cu un mitropolit în frunte, cunoscător al
limbii poporului (Pasat 2010, 345-347).

12 Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020

sale la Odesa a colaborat la Ziarul „Odesa” și la alte
publicații.
La 25 mai 1944, părintele Misail Chiriță a fost arestat.
Judecata a avut loc la 28-30 decembrie 1944, fiind
condamnat de către Tribunalul Militar al Armatei
NKVD din RSS Ucraineană la 10 ani de detenție cu
lipsire din drepturile civice pe o perioadă de 5 ani și
confiscarea averii personale. După ispășirea termenului
de detenție în lagărele de muncă forțată din Siberia,
în 1954 se întoarce în RSSM. După întoarcerea din
surghiun, părintele a slujit la biserica din s. Pitușca, jud.
Orhei (azi r-nul Călărași).
La 28 iunie 1955 este numit paroh la biserica din s.
Ghidighici.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Hârbovăț,
trecând la cele veșnice sub numele călugăresc arhiman-
dritul Macarie, ultimii ani de viață petrecându-i într-o
locuință din orășelul Călărași.
Astfel, am socotit de cuviință să fac cunoscut
publicului larg conținutul articolului, dar mai ales viața
și faptele autorului, pentru a ne aprofunda în trecutul
neamului nostru, să apreciem meritele și jertfelnicie ale
slujitorilor Bisericii Basarabene.
Întrebarea creșterii și a educației copiilor în toate
timpurile tulbură cele mai luminate minți ale omenirii,
iar cea mai desăvârșită și mai bună lămurire a aflat în
creștinătate, în răspunsul Mântuitorului ucenicilor Lui:
„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora
ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu” (Mt. 19,14).
Iată baza pe care noi o punem în capul unghiului atât de
importantă, dar pentru noi și răspunzătoare întrebare a
educației tineretului.
Noi preoții, care așteptăm tot folosul de la lucrarea
noastră în viitor, trebuie să ne interesăm cu acest lucru,
și, acolo, unde merge vorba de învățătura copiilor și a
tineretului, vocea noastră trebuie să răsune puternic,
pentru că întreaga educație a poporului e al nostru
neclintit drept și sfânta datorie, pe care noi nici într-un fel
nu o vom da altora. Și dacă noi vrem să reușim în acest
lucru, apoi îl vom începe din cei mai timpurie etate, care
este pentru noi etatea școlară. Sigur că toate privințele
noastre aici trebuie se atârne către școală.
Dar în școală afacerile noastre nu stau prea bine.
Până când ea a fost sub privirea bisericii și stăpân în
școală a fost preotul, noi aveam toată posibilitatea a
conduce copiii în mod dorit pentru noi, fiindcă având 6
lecții săptămânal în fiecare clasă, noi puteam să alcătuim
în inimile și în minție lor a înțelegere creștinească a
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
vieții, și în biserică, unde elevii luau parte la cântare și
la citire această înțelegere se forma definitiv, așa că ei
se simțeau ca niște membri vii ai bisericii; iar părinții
întru aceasta aflau o deosebită mâgâiere duhovnicească,
pentru că vedeau folosul de școală, auzind copiii săi
citind și cântând la strană. Și asta a fost un leitmotiv, din
care școlile noastre întotdeauna se umpleau de elevi, cât
numai încăpeau pe bănci. Nu zice cineva că ei sileau cu
învățătură pentru limba rusă, care le trebuia la serviciul
ostășesc. Copiii nu aveau nevoie de acea limbă, dar școlile
noastre pe jumătate se umpleau de ei, și chiar mulți din
preoți au fost siliți să deschidă școală numai pentru un
singur copil.
Dar cu totul altceva vedem noi în timpul de față.
Pare că sunt tot acei oameni – tot aceleași școli și deseori
tot aceiași învățători, iar atârnarea către școală e altă.
Însă diferența în timp e destul de mare ca să mai
avem nevoie acum de bici. Demult lumea întreagă a
înțeles că învățătura e lumină și neînvățătura e întuneric
și mai deosebit războiul curent vederat a arătat poporului
necesitatea învățământului.
Însă, nebăgând seama la toate aceastea, școlile
noastre sunt fără elevi, și învățătorii cu care statul se
cheltuie, se necăjesc cu câte 2 sau 3 băieți. Care e cauza
că așa s-a urât școala? În loc să fie mai îndrăgită, că toate
obiectele se predau în limba maternă, bieții nu mai sunt
siliți să poartă grijă de gospodăria școlii, că sunt servitori,
banii de la elevi nu se mai cer, ca înainte, că învățătorii
sunt foarte bine plătiți de stat.
Poate motive din care este urâtă școala sunt mai
multe, dar după a mea proastă înțelegere, cel mai
important motiv e acela, că de la școală e îndepărtat
preotul și cu el e îndepărtată și educația religios-morală
a copiilor.
Eu știu școli, unde și acum învățători sunt preoții
sau soțiile lor, și acelea școli sunt pline de elevi și dau în
tot anul câte 10 și mai mulți absolvenți. Iar la mine, unde
în tot anul nu era mai mult decât 5 și 6 absolvenți, acum
de 3 ani nu-i nici unu și nu-i nădejde să fie degrabă și
în viitor, pentru că în anul curent a fost 1 sau 2 clase.
Lămurit lucru că școala noastră zace în boală, și dacă
nu va muri de tot, sănătoasă nu va fi, dacă în viitor va
rămânea așa cum e în timpul de față.
Căci ce dorește creștinul nostru, când aduce copilul
său la școală, „să învețe a se ruga lui Dumnezeu, și să știe
ceva a citi și a număra, ca să nu-l amăgească fiecare”.
Pace că-i puțiin – totodată e și mult. El cere aceea ce e de
trebuință plugarului.
13
 Și iată, când vede el odrasla sa cântând și cititnd
la strană, la un loc cu preotul și dascălul dând slava lui
Dumnezeu, atunci inima lui se umple de bucurie, și el
cu dragoste își aducea copilul său la școală, adesea la 1
septembrie școala de acum era plinî de elevi, că dacă mai
întârzia, apoi nu mai afla loc în ea.
Dar acum învățătura se începe pe la noiembrie, și
tot școala nu se mai umple.
Încă nu-și dă bine seama creștinul, dar numai că
instituția a simțit că nu e prea bine.
Unii din învățători au izgonit din școală tot ce
amintea de Dumnezeu. Tablourile cu imagini din
Vechiul și Noul Testament de pe pereți le-au împrăștiat,
rugăciunile de dimineața și înaintea lecțiilor nu se mai
citesc, pe copii la biserica nu-i mai duc, și dacă preotul
îndrăznește câte odată de ai aduce aminte de datoria lor
față de biserica, atunci le spune la băieți, „care doriți,
mergeți la biserică!”. Adesea, când părinții serbează și
petrec în biserică la rugăciune – învățătorul ține băieți la
școală. De cântarea și citirea în biserica a elevilor nici nu
mai pomeni: în școală el cântă cu băieții, dar tot cântece
lumești și nici unu bisericesc. Preotului dacă îi dă drumu
în școala, apoi numai odată sau 2 ori pe săptămâna, și
atunci numai după ce se satură băieiții de cântări, de
jocuri și de fel de fel de nimicuri, mai poftim părinte și
le mai spune și de Dumnezeu. Însă, de se întâmpla că
preotul să întârzie cu câtea minute, atunci învățătorul
singur începe a povesti din istorii și cum povestește el
să-l judece numai Unul Dumnezeu. În absența mea
odată învățătorul a povestit elevilor cum Moise a primit
Legea din Muntele Sinai. Iată spune învățătorul: „Moise
bătrân-bătrân se cațără pe munte și cade pe jos, și iarăși
se scoală și așa mai departe”. Singur el râde și numai că
trebuie să râdă și elevii (mi-au spus despre asta elevii).
Lămurit lucru că de la așa conducere noi mult
nu puteam să așteptăm. Poporul poate încet-încet să
deprindă cu așa educație, dar noi niciodată.
Și aici datorita noastră păstorească puternic ne
poruncește să ne sculăm cum și în auzul tuturor tare să
spunem: „Nu opriți pe copii ca să vină la noi și pe noi ca
să venim la dânșii”. Noi trebuie să avem în fiecare clasă
6 sau cel puțin 3 lecții săptămânal dacă sunt mai multe
clase, și anume lecția I-a ca să putem începe ziua școlară
cu rugăciunea și explicarea evangheliei zilei. Din preoți
cucernici să avem un revizor școlar pentru religie, care
să prezinte darea de seamă revizoratului arhiepiscopal
din întreaga eparhie. În școală neapărat să se predea
cântarea bisericească, și învățătorul să fie obligat să
14
aducă băieții la biserică în toate zilele, când se serbează
pe poporul local și elevii, sub conducerea învățătorului
să cânte, și sub conducerea dascălului să citească. Toate
acestea a noastre legale cereri noi le vom înainta colectiv,
unde se cuvine, și dacă va fi cu putință vom cere și un
congres eparhial pentru toți profesorii de religie, care va
alcătui un program pentru toate școlile primare și care
cred că mai plin și mai puternic va arăta toate dorințele
noastre.
Trebuie numaidecât să ne organizăm până nu
e târziu, că altfel noi nu vom putea conduce viața
poporului, dar în viitor parohienii noștri, crescuți fără
educație religioasă vor sta în opoziția Bisericii, pentru că
scris este: „Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi
cel ce nu adună cu Mine risipeşte.” (Lc. 11,23).
Noi trebuie să înțelegem cu toate fibrile spiritului
nostru, că școala este forpost în lupta contra vrăjmașilor
Bisericii noastre, și trebuie să fim orbi ca să nu vedem,
că îndepărtându-ne pe noi de la școală, vrăjmașii noștri
socialiști, masonii și alții pornesc o ofensivă contra
Bisericii. Ei foarte bine au înțeles, unde este puterea
noastră și cu încetu doresc să o ea de la noi.
Dar nu vor dormita ca nu cumva venind vrăjmașul
va semăna pleava pe ogorul nostru. Să fim încredințați,
că dacă vom cuprinde loc în inima copilului pe banca
școlii, apoi el al nostru va fi până la moarte, și nici un val
nu-l va răpi de la noi.
Preotul Misail Chirița (1920)
Sursa:
Chirița 1920: Кирица Мисаил, преотул, Пентру
едукация школарэ, In: Luminătorul, Anul XIII, mai
(Chișinău 1920), 30-35.
Candu/Moșin 2013: Candu Teodor, Moșin Octavian
pr., Documente privitoare la istoria Bisericii din RSSM:
registrul și listele clerului (1945-1955) (Chișinău, 2013).
Lisnic 2017: Lisnic Ioan, prot. Arhimandriții Macarie și
Varlaam Chiriță în închisorile comuniste, In
http://protioanlisnic.blogspot.com/2017/11/arhimandri-
tii-macarie-si-varlaam.html
Pasat 2010: Пасат Валерий, Православие в Молдавии:
власть, церковь, верующие. 1940-1991. Том 2 (Москва
2010).
Articol realizat de preot. dr. Maxim Melinti
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
 ÎMBISERICIREA COPIILOR DE PE
PRISPĂ CASEI PĂRINTEȘTI
Astăzi mai mult ca oricând ne confruntăm cu diverse
probleme: influenţa negativă a mass-mediei, care
propune unele modele complet diferite de familie prin
telenovele, viaţa VIP-urilor, viaţa fără sacrificii.
A dispărut acea atmosferă plăcută de familie unde
membrii ei se întâlneau seara şi aveau o viaţă comună
împreună la nivel religios, cultural şi social.Pe lângă
aceste aspecte în prezent, zi de zi prin diferite mijloace,
fie televizor, fie cinema, fie rețele de comunicare, ne
atenționeză că Dumnezeu este un mit, o invenție a
oamenilor. Dacă nu le reuşeşte să ne convingă cu
această ideie, ni se spune că nu mai avem nevoie de
Dumnezeu, căci noi putem rezolva singuri orice, având
la îndemână ştiinţa, raţiunea, putem face faţă oricărei
provocări începând cu inventarea telefoanelor de ultima
generaţie, până la operaţii dintre cele mai dificile.
În zilele noastre, se vorbeşte despre drepturi și
obligații. Se vorbeşte însă mai puţin de responsabilitate,
recunoştinţă şi respect.
Conştiinţa curată nu este o prioritate pentru un
creştin, prioritatea principală o reprezintă dorinţa de
manifestare prin diferite mijloace:
• Copii vor să iasă în evidenţă prin lucruri scumpe
(telefoane și gadget-uri);
• Tinerii vor să se evidenţiere prin vestimentaţia
extravagantă;
• Iar maturii prin agonisirea a cât mai mult.
Toate aceste tendinţe duc spre o mare criză spirituală,
care o putem observă prin obrăznicie, neascultarea de
părinţi, atitudinea ostilă faţă de semeni, natură și față
de Dumnezeu.
Remedierea acestei crize spirituale trebuie să înceapă
din familie, de la părinţi şi copii. Trăirile religioase din
copilărie pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă.
Copilul observă şi înregistrează actele religioase şi
morale pe care le vede în familie şi în cercul cunoştin-
ţelor sale. El imită cu fidelitate şi încredere atitudini,
gesturi şi cuvinte. Conduceți-vă de principiul: Nu
îndemna pe altul, ceea ce tu nu ești în stare să faci!
După formarea deprinderilor din familie a micului
creștin, urmează o nouă etapă, învățarea în cadrul
sistemului educațional.

Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020 15

 iar prezenţa disciplinei Religie în școlile noastre ne
reprezintă de fapt numărul real de creștini din țara. Nu
ne putem declara creștini, dacă suntem indiferenţi la ce
vor învăţa copiii noştri la şcoală, nu ne putem declara
creștini, dacă suntem indiferenţi față de disciplina
Religia. Implicați-vă activ în procesele decizionale din
cadrul școlii, spuneți-vă opinia, și fiți responsabili.

Sfaturi practice pentru o educație

religioasă corectă.
1. Procurați cărți cu poveşti având tematică creștină
sau povestioare cu tâlc (morală).
2. Citiți împreună cu copii fragmente din Sfânta
Scriptură.
3. Imprimați fișe cu diferite icoane și momente
liturgice și oferiți copiilor să le coloreze. Nu vă rezumați
doar la Mașa și ursu și personajele preferate ale copiilor.
4. Dacă copilul vă adresează o întrebare și nu
cunoașteți răspunsul, spuneți-i că veți merge la biserică
și veți întreba preotul, astfel copilul se va deprinde cu
viața liturgică, dar va primi și un răspuns adecvat.
Prin predarea valorilor moral-creștine, a religiei în
şcoli, copilul învaţă ce este familia, cunoscută drept 5. Rugați-vă împreună înainte de masă și seara
celulă a societăţii. Acolo se formează viziunile micului înainte de culcare.
credincios. Educaţia din timpul orelor de Religie 6. Evitați să obligați copilul să învețe cât mai multe
urmăreşte crearea posibilităţii de analiză şi interiorizare rugăciuni, nu este necesar să cunoască multe rugăciuni,
a sinelui, de descoperire şi fortificare a adevăratelor este necesar ca copilul să se roage.
valori creştine, invitând la cunoaştere şi autocunoaş-
tere. Acest tip de educaţie nu urmăreşte numai transmi- 7. Priviți împreună cu copiii desene animate creștine
terea de cunoştinţe specifice, ci şi formarea persoanei și analizați comportamentul personajelor. Evitați însă
din perspectiva unor modele valorice superioare. De desenele animate cu violență, dragoni, și alte creaturi
asemenea, educaţia religioasă vizează şi formarea ciudate.
unor atitudini specifice, de credinţe, de sentimente ale
Mai jos am anexat câteva exemple de desene animate
persoanei umane.
biblice, pe care le puteți scana, folosind QR-code.
Educaţia religioasă din cadrul orelor de Religie nu
urmărește îndoctrinarea, ci formarea persoanelor
deschise, comunicative, care se manifestă generos prin
iubire, dăruire şi înţelegerea semenilor săi. Valorile
moral-spirituale au capacitatea de a-i aduce pe oameni
împreună pentru a crea legături durabile, de a solidariza
şi a cimenta relaţiile unui grup sau a unei comunităţi.
Cu toate acestea transmiterea valorilor adevărate
şi formarea comportamentelor religios-morale se va
realiza doar prin efortul comun al mai multor instituţii:
Familia, Biserica şi Şcoala.
Nașterea Domnului Patimile Domnului
Iubiților, Ortodoxia nu se trăieşte doar duminica
la biserică, vorba populară: Din Paști în Paști, dar
ea trebuie trăită zi de zi, indiferent de loc şi de timp,

16 Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020

 Învierea Domnului Saul din Tars Viața Sfântului
Ioan Botezătorul

Pilda talanților Pilda bogatului Pilda datornicului

nemilostiv nemilostiv

TOATE ACESTE ACTIVITĂȚI TREBUIE

SA URMĂREASCĂ UN SCOP.
NU SĂ GĂSIM OCUPATIE
COPILULUI, CI SĂ FORMAM UN
CREȘTIN ADEVĂRAT.

Preotul Drd. Vasile MANICĂ

Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020 17

 ȘCOALA PAROHIALĂ DIN S. NĂPĂDENI – ȘCOALĂ
MODEL DIN BASARABIA ȚARISTĂ
La data de 23 decembrie 1875, preotul Iustin
Ignatovici, împeună cu soția sa – preoteasa Vera
Ivanovna Ignatovici (Baconschi) ajung cu slujirea
pastorală în s. Năpădeni, jud. Bălți (azi r. Ungheni).
Cronica eparhială menționează, că pe lângă munca
preoțească exemplară, eforturi prodigioase la zidirea
noului sfânt locaș din piatră, părintele Iustin s-a îngrijit
și de formarea moral-spirituală a enoriașilor săi,
îndeosebi, ai celor mici:
„Îngrijindu-se de înfrumusețarea bisericii, părintele
Iustin nu a lăsat fără atenție nici frumusețea slujbelor
bisericești, dar nici educația spirituală a turmei sale.
Nemaivorbind despre activitatea pedagogică, el a
deschis în Năpădeni în 1884 școala parohială pentru
Biserica ”Sf. Nicolae” din s. Năpădeni, r. Ungheni.
Foto autor
18
băieți și fete, în 1899 școala pentru fete, și în 1900 a
desfășurat reformarea lor într-o școală de două clase,
organizând spații destul de potrivite pentru studii și
găsind surse pentru întreținerea ei. Această școală,
aducând cultură și înlăturând orice întunicime...,
Le-a permis părintelui Iustin posibilitatea de a crea
un asemenea cor, încât adună credincioși în biserica s.
Năpădeni chiar din localitățile învecinate.”[3, 350]
Iustin Ignatovici – „Coresi al Basarabiei”[6]
Iustin Ignatovici s-a născut la 20.12.1844 în s.
Scumpia, județul Iași (azi r-nul Ungheni), din părinți:
tata – Ioan Maximovici Ignatovici, preot s. Limbeni,
jud. Iași; mama – Alexandra Fiodorovna Ghincu [1, p.
178]. A terminat Seminarul Teologic din Chișinău în
grad de Student al Seminarului [1, p. 181]. Se căsăto-
rește cu Vera Ivanovna Baconschi. Hirotonit diacon
și preot de către Înalt Preasfințitul Antonie Șocotov,
Arhiepiscop de Chișinău și Hotin. Timp de 35 de ani
activează în s. Năpădeni, unde într-un an construiește
biserica din piatră în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.
În 1884 inaugurează școala parohială – școală model
pentru tot ținutul, promovează educația clasică și religi-
oasă în rândul copiilor și a sătenilor, lucru apreciat prin
numeroase distincții și mențiuni din partea ierarhilor
basarabeni, Sinodul de la Sankt-Petersburg și autorită-
țile guberniei. A deținut diferite funcții importante din
Eparhia Chișinăului.
Din necrologul părintelui Iustin Ignatovici aflăm că
era „un cunoscător bun al limbajului bisericesc și a limbii
populare-moldovenești, el se ocupă cu traducerea în
moldovenește a lucrărilor Frățimii Ortodoxe „Nașterea
lui Hristos”. Devine membru a comisiei pentru editarea
cărților bisericești în limba moldovenească și a fost
persoana principală în realizarea acestei misiuni din
Basarabia. A fost numit șef al Tipografiei Eparhiei de
Chișinău (deschisă la 26 octombrie 1906). Cu contri-
buția și munca de bază a părintelui Iustin tipografia
eparhială editează în limba moldovenească Psaltirea,
Ceaslovul, Trebnicul, Cartea de Rugăciuni, Acatiste și
Slujbe ale sfinților, în număr de opt, cât și ediții separate
din viața unor sfinți. Au mai apărut ediția întreaga
ale Vieții Sfinților din 1 ianuarie până la 15 aprilie,
Evanghelia celor patru evangheliști, în rusă și moldove-
nească, în două coloane. Timp de șapte ani a muncit
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
părintele Iustin la realizarea acestui proiect, deținând
totodată și funcția de șef al tipografiei. Din motive de
sănătate, lasă această funcția și se mută la Mănăstirea
Curchi, unde continuă fără întrerupere munca la
traducerea vieților sfinților”[2, p. 155]. Părintele
Iustin primește monahismul cu numele de Ignatie, în
cinstea Sfântului Ierarh Ignatie Teoforul, iar la data de 9
ianuarie 1916 părintele pleacă la cele veșnice.
Munca prodigioasă, precum și viața exemplară a
părintelui Iustin nu a rămas fără atenția conducerii.
Părintele Iustin a fost decorat cu bedernița, scufia,
camilavcă, crucea pectorală și ordinul „Sf. Ana” de
gradul III. În afara de asta, el adesea primea mulțumiri
din partea Sfântului Sinod de la Sankt-Petersburg, a
conducerii eparhiale.
Școala Parohială din Năpădeni
Școala Parohială din s. Năpădeni a fost deschisă la 14
mai 1884 în casa preotului Iustin Ignatovici.
„Școala parohială din s. Năpădeni este deschisă în
1884; se amplasează în casa parohială, nu chiar comodă
și încăpătoare; se intreține din plata pentru studii,
de la 40 până la 50 copeici lunar de la fiecare elev; în
anul raportat școala a beneficiat de 50 ruble din partea
Consiliului de studii; Legea Domnului este predată de
preotul Iustin Ignatovici, celelalte discipline – Natalia
Agapieva, văduvă, absolventa Școlii Duhovnicești. În
școală învățau 54 băieți și 7 fete; în anul raportat au
absolvit 4 băieți cu adeverință cu scutire de a îndeplini
serviciul militar și 2 fete cu adeverință -de terminare a
cursurilor școlii parohiale de o clasă” [5, p. 904-905].
Profesor fiind însuși părintele Iustin, grație căruia
se datorează funcționarea școlii, iar în calitate de
educătoare era sora lui, soția decedatului preot Ioan
Agapiev, Natalia Agapieva, în trecut educătoare la
Colegiul Popular din Călinești. Școala a fost deschisă cu
un număr de 9 elevi, 8 fiind băieți și o fată. Din aceștia,
unul citea cursiv, 3 băieți și fată citeau așa și așa, restul
nu știau carte. Lecțiile s-au desfășurat până pe data de 3
iulie, iar apoi au fost sistate până toamna.
Necesitatea existenții unei asemenea școli în satul
Năpădeni s-a simțit foarte tare, și preotul a depus mult
efort pentru deschiderea ei. Școala însă nu putea fi
deschisă din lipsa finanțelor, căuzată de dezbinările din
comunitate, care era formată din diferite pături sociale.
Părintele Iustin a mers cu raportul la Înalt
Preasfințitul Serghie Leapidevschi pentru a-i fi
permisă înființarea școlii parohiale pe cont propriu,
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
pentru a învăța copiii materia de bază, cititul și scrisul
rugăciunilor. Aprobarea a venit la 19 aprilie 1884,
iar școala a fost deschisă la 14 mai aceluiași an.
Conlucrarea comunității s-a manifestat prin faptul
că a oferit în dar bisericii o casă abandonată, în care,
părintele Iustin a hotărât să amenajeze școala. Cea mai
mare parte a casei, destinată claselor, a fost acoperită
cu gont, a fost montată podeaua din lemn, zidită soba,
reparate geamurile, încât, la sfârșitul lui septembrie
clădirea școlii a fost gată. La 3 octombrie, după oficierea
slujbei de sfințire în prezența unor personalități din
comunitate și a părinților elevilor, au început lecțiile cu
copiii deja în clădirea destinată școlii.
Conform regulilor aprobate cu privire la funcționarea
școlilor parohiale, Școala din Năpădeni avea o clasă și
pentru copiii de ambele sexe.
Anumite resurse financiare pentru întreținerea școlii
nu au existat.
Raportul anual arată un tablou mai clar despre cum
funcționează școala.
Din raportul, prezentat Comitetului Pedagogic
Eparhial, din 24 noiembrie 1885 vedem că în anii
1884-1885 în școală au învățat 28 de băieți și 4 fete.
Unul dintre ei, a susținut examenul de absolvire cu
elevii școlii populare din Ghiliceni și i-a fost înmânată
adeverința din partea Comitetului Pedagogic, iar alți
patru băieți și trei fete, copii de preoți, s-au însris la
Școala Duhovnicească.
Toți copiii erau de credință creștin-ortodoxă și au fost
împărțiți după vârstă: 7 ani – 6; 9 ani – 7; 10 ani – 9;
12 ani – 3; 13 ani – 4 și 15 ani – 3. Cei care predau, nu
aveau nici salarii nici compensații; elevii achitau, dar nu
toți, câte o rublă pentru fiecare lună de studii, încălzirea
claselor se efectua din resursele părinților, manualele și
rechizitele procurau din cont propriu.
Următorul raport despre starea școlii din anii de
studii 1885-1886, prezentat la Comitetul Pedagogic
Eparhial din 8 ianuarie 1887, arată că școala a avut 42
de băieți și 4 fete, din care admiși la studii în 1886 au
fost 18 băieți și 3 fete.
Nu exista o regulă privind achitatea taxei pentru studii.
În calitate de compensație, spre finele anului 1886 școala
a primit 45 de ruble din partea Consiliului Pedagogic
Eparhial, banii fiind cheltuiți pentru amenajarea celor 6
bănci cu scaune, tablă, masă și scaun. La fel din partea
consiliului, școala a beneficiat de manuale, primite de la
Sfântul Sinod: o Biblie în slavonă, 2 Evanghelii în limba
19
 rusă, 4 Ceaslove educaționale, un Octoih educațional,
4 Psaltiri educaționale, o carte „Ucilișce plagocestia”,
șase tăblițe cu rugăciuni (două pe carton), 2 exemplare
a Abecedarului slavo-rus, 8 Abecedare, 6 exemplare
de „Nacealinoe ucenie celovekom hoteașcim ucitisea”,
16 cărți de rugăciunea mici și 4 exemplare „Naceatchi
hristianskogo pravoslavnogo ucenia”. Alte cărți și
manuale se procurau din contul elevilor.
Al treilea an de studii 1886-1887 s-a încheiat cu
susținere de examene, desfășurate de comisia de
examinare la 28 mai. Examenul de absolvire au susținut
șase băieți și au fost considerați vrednici de primirea
adeverințelor. Au fost supuși verificărilor elevii secțiilor
a 2-a și 1-a, iar, succesele lor au fost apreciate ca pozitive.
Raportul din anii 1886-1887 privind numărul elevilor
arată că la începutul anului au fost 30 de băieți și o fată;
au fost admiși în anul raportat 24 de băieți și 4 fete; au
fost excluși pe parcursul anului 7 băieți și o fată – 6
băieți pentru vârsta preamatură și nereușință, 1 băiat
și o fată au fost admiși la Colegiu; la sfârșitul anului pe
registrul erau 47 de băieți și 4 fete.
Lecțiile în școală au început la 2 octombrie și s-au
încheiat la 1 iunie.
Elevii erau împărțiți în trei secții, iar secția celor
mici, în două grupuri. Prima grupa avea 12 băieți și 2
fete; a 2-a grupă – 14 băieți; a 2-a secție – 13 băieți și 2
fete; a 3-a secție – 8 băieți și o fată. Din ultima secție
(superioară) 6 băieți au susținut examenul de absolvire
a cursului; o fată s-a înscris în Școala Eparhială pentru
fete, iar 2 băieți frecventau școala pentru aprofundarea
cunoștințelor și studiau Catehismul și Tipicul cu elevii
secției a 3-a, și separat – Gramatica. Ambii au terminat
anterior cursul școlii populare din Ghiliceni.
Predarea disciplinelor se efectua conform
cerințelor programului pentru școlile parohiale, după
manuale primite de la Consiliul de Studii din cadrul
Sfântului Sinod. În special au fost urmărite aceste
sarcini:
În prima secție: grupa 1 învățau literele după
Abecedarul rusesc; au învățat să alcătuiască din litere
cuvinte și să citească; în scris – să scrie litere și să
numere până la 10. Grupa 2: au învățat să citească cursiv;
exsercițiile la scris se realizau conform manualului lui
Gherbaci, ediția anului 1886; transcrierea din cărți și
scris după dictarea unor propoziții mici. La Aritmetica:
numărarea verbală și în scris până la 100 și rezolvarea
unor probleme mici în deminsiunea cifrelor 20 pe 4
categorii. La Legea Domnului: prima și a doua grupă au
20
învățat rugăciuni, a fost dată explicația despre semnul
crucii, cum se face corect semnul sfintei cruci, despre
rugăciune, despre biserică.
Secția a doua – la Legea Domnului au învățat o scurtă
istorie biblică după „Bucvari”, Simbolul Credinței, cele
10 porunci, se antrenau în citirea psaltirii slavonești.
În limba rusă au citit și au recitat istorioare mici după
cartea „Prihodskaia școla”, învățau pe de rost poezii
după aceiași carte și se antrenau în citire în rusă
după cartea „Ucilișce blagocestia”. Excercițiile în scris
cuprindeau: scrisul după dictare, transcrierea din cărți
unor mici articole și caligrafia. La Aritmetica învățau
să numere și să scrie, cât și să rezolve probleme în toate
cele patru categorii până la 1000.
Secția a treia: La Legea Domnului – Catehismul mic
după cartea „Naceatchi hristianskogo pravoslavnogo
ucenia”, Vechiul și Noul Testament, explicarea rugăciu-
nilor, poruncile și Simbolul Credinței și o scurtă învăță-
tură despre liturghie după cartea a lui Prot. D. Sokolov
„Nacealinoe nastavlenie v [hristianskoi] pravoslavnoi
vere”. Se antrenau în citirea în slavă a Evangheliei, a
Psaltirii și a Ceaslovului; învățau tropare duminicale
și unor sărbători; participau la citirea și cântarea în
biserică; citeau ceasuri și cântau vecernia și liturghia.
La limba rusă: citeau și recitau istorioare după cărți
„Ucilișce blagocestia” și „Rodina” Radonejski; învățau
din ultima basme și poezii. Exsercițiile în scris curpin-
deau: scrisul după dictare; învățau regulile gramaticii,
punctuația, redarea în scris a unor texte citite,
transcrierea textelor învățate și simplă transcriere după
cărți. La Aritmetica învățau tabelul măsurilor rusești și
probleme după cele 4 categorii. Ghidul pentru aritme-
tică la toate secțiile era „Sbornic zadaci” lui Evtușevski.
Din numărul total al elevelor au frecventat regulat
cursurile școlii doar 10 băieți și 3 fete, pe când restul
frectentau lecțiile de la o lună până la 3-4 luni. Cel
mai mare număr de elevi era prezent de la sfârșitul
lunii noiembrie, în decembrie, ianuarie și februarie, și
anume, cum se vede după registru, au frecventat lecțiile:
din 2 octombrie până la 14 noiembrie – 15 elevi, a 2-a
jumătate a lunii noiembrie – 30 elevi, decembrie – până
la vacanța – 43 elevi, în ianuarie – 51, în februarie –
48, în martie – 30, în aprilie și mai – 15 elevi. Măsuri
de prevenire a abandonului școlar, în afară de sfaturi
și convorbiri, nu aveau loc, deoarece motivul pentru
care copiii absentau de la lecții este justificat: unii nu
frecventau școală din cauza că nu aveau haine groase
și încălțăminte, alții erau nevoiți să ajute părinții
la treburile gospodărești, erau și din aceia, care nu
frecventau școala, fiind opriți de părinți, după opinia
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
loc argumentată, deoarece nu doresc ca copiii să fie mai
învățați decât părinții lor, dar să îndrăgească munca
și singuri să-și câștige o bucată de pâine prin munca
cinstită, ca și ei... Drept motiv pentru frecventarea
școlii, precum arată raportul, va fi eliberarea adeverin-
țelor elevilor care absolvesc cursurile școlare. Această
măsură, se credea, că va atrage un număr mult mai
mare de elevi la școală și î-i va motiva pe țărani să caute
surse pentru întreținerea școlii.
Cea mai mare satisfacție pentru părintele paroh și
pentru întreaga comunitate constă în aceea, că unii copii
citesc și cântă în biserică. Câtă mulțumire exprimau
părinții, văzând în aceasta un mare succes al școlii și al
directorului ei.
Predarea disciplinelor se realiza după programul
și manualele aprobate pentru școlile parohiale. Ceea
ce ține de cântare, predarea ei se făcea după auz, ca
și în anii precedenți. Lecțiile la început, erau predate
de către educătoarea școlii, iar în următorii doi ani de
educarea copiilor s-a ocupat coristul școlii de meserii de
la Kameneț-Podolisk, Andrei Dușa, care primea lunar
3 ruble din banii bisericii. Toată clasa cânta rugăciunile
„Împărate Ceresc”, „Mântuiește Doamne”, „Cuvine-se
cu adevărat”, „Tatăl nostru” și întreit „Doamne
miluiește” (Gospodi pomilui). S-a format și un cor din
10 persoane, care cântă în biserică slujba prevegherii și
liturghia. Corul cânta destul de frumos și aceasta avea o
influență destul de favorabilă asupra enoriașilor.
Părintele Iustin, fiind un manager iscusit a
intervenit și cu unele propuneri către conducerea
eparhiei, care puteau, în opinia sa, să contribuie la
creșterea surselor pentru întreținerea școlii. Era vorba
despre acordarea grătuită a cărților și manualelor de
către Consiliul Pedagogic. Sursele mizerabile, pe care
le deținea consiliul pentru ajutorarea școlilor, puteau fi
folosite pentru achitarea salariului învățătorilor, iar din
cărți să fie oferite școlilor doar o Biblie, 2 Evanghelii, 2
Octoihuri educative, 2 Psaltiri, imagini din istoria sacră
și cărți recomandate pentru lectură, precum „Ucilișce
blagocestia” și asemenea ei; iar manualele și cărțile
didactice găsite în librăriile consiliului, să fie oferite
contra plată. Astfel părintele arăta nemulțumirea față de
aprovizioarea școlilor cu unele cărți, care se procurau
într-un volum foarte mare, iar banii economisiți ar fi
fost mai util să se acorde pedagogilor, pentru a-i motiva
și a le susține starea lor materială.
Părintele Iustin era convins, că părinții, care vor
ca copiii lor trebuie neapăat să învețe, să-i asigure cu
rechizite școlare. Compensația în formă de cărți nu
Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020
este atât de atractivă, să avem cine să învețe și cui să
predăm, se plânge părintele, iar manualele sunt azi atât
de ieftine, mai ales cele pentru școlile parohiale, încât
nu presupun mari cheltuieli pentru aprovizionarea
școlilor cu aceste cărți.
Cu adevărat lucruri minunate şi prodigioase ne-a
lăsat acest vrednic de pomenire slujitor al Bisericii din
Basarabia. Nouă, urmaşilor marilor ierarhi şi preoţi ai
secolului trecut, nu ne rămâne decât să ne mândrim
cu acest mare tezaur şi patrimoniu, parţial distrus în
epoca sovietică, dar părţial păstrat în arhivele statului,
biblioteci naţionale şi parohiale. Scoaterea în evidenţă
a lucrărilor acestor cărturari bisericeşti trebuie să ne
motiveze pentru o lucrare misionară, catehetică şi
educaţională mult mai eficientă, mai ales că astăzi avem
la dispoziție toate cele necesare: tehnologii moderne,
cunoștințe, expereință, dar şi spaţii de desfășurate a
studiilor. Una ne lipseşte: voinţa de a munci şi curajul
de a vorbi!
Referințe bibliografice:
1. Священник В. Агапиев, Поучительные случаи
из жизни о. иеромонаха Игнатия. In: Кишиневские
епархиальные ведомости, № 8/1916, отд. неофиц.,
pp. 177–184.
2. I.П. Иеромонах Игнатий: (Некролог). In: Кишиневские
епархиальные ведомости, № 7/1916., отд. неофиц., p. 155.
3. К тридцатипятилетию служения в сане иерея
священника Белецкого уезда с. Нападен о. Иустина
Игнатовича, In: Кишиневские епархиальные ведомости, №
16/1902, отд. неофиц., pp. 350–352. 
4. Церковно-приходская школа в с. Нападенах (c 14 мая
1884 г. – 13 июня 1888 г.) In: Кишиневские епархиальные
ведомости, № 3/1889, отд. неофиц., pp. 127–138.
5. Статистическія свѣдѣнія о церковно приходскихъ
школахъ и школахъ грамотности Кишиневской епархіи
за 1887/в учебный годъ. In: Кишиневские епархиальные
ведомости, № 24/1888, pp. 904-905.
6. Paul Mihail, Preotul tipograf Iustin Ignatovici, In:
Mitropolia Moldovei și Sucevei, Nr. 10-12/1983, pp. 674-680.
Preotul Dr. Maxim MELINTI
21
 RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI,
PENTRU CEI CARE NU POT ÎNVĂȚA,
LA ICOANA „SPORIREA MINŢII”

Preacurată Născătoare de Dumnezeu,

casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu
Sieşi Şi-a zidit-o, dătătoarea darurilor
duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti  la
cele dinainte de lume mintea noastră o înalţi
şi pe toţi la cunoştinţa înţelepciunii îi ridici!
Primeşte această cântare de rugăciune
de la noi, nevrednicii robii tăi, care cu
credinţă şi cu smerenie ne închinăm în faţa
preacinstitei tale icoane!
Înduplecă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru
să le dea mai-marilor noştri înţelepciune şi
putere, judecătorilor  –  dreptate şi ne-cău-
tare la faţa omului, păstorilor – înţelepciune
duhovnicească, râvnă şi bună-paza sufletelor
noastre, învăţătorilor – smerită înţelepciune,
fiilor  –  ascultare, şi nouă, tuturor, duhul
chibzuinţei şi al evlaviei, duhul smereniei şi
al blândeţii, duhul curăţiei şi al adevărului.
Şi acum, Maică prealăudată, dă-ne bună sporire a minţii, pe cei aflaţi în
vrajbă şi în dezbinare împacă-i, uneşte-i şi pune între ei o legătură de iubire
nedespărţită, pe cei rătăciţi din nesocotinţă întoarce-i spre lumina adevărului lui Hristos,
povăţuieşte-i către frica de Dumnezeu, înfrânare şi hărnicie.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, dă-le cuvântul
înţelepciunii şi cunoştinţe folositoare de suflet celor care le cer, luminează-ne cu bucuria
cea nepieritoare, ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită decât serafimii.
Iar noi, văzând faptele minunate şi preachibzuita înţelepciune a lui Dumnezeu în lume şi
în viaţa noastră, să ne înstrăinăm de deşertăciunea pământească şi de prisositoarele griji
lumeşti şi să ne ridicăm minţile şi inimile noastre spre Cer, pentru ca prin ocrotirea şi ajutorul
Tău laudă, mulţumire şi închinare pentru toate să-I aducem Întreit Slăvitului Dumnezeu şi
Ziditorului tuturor, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

22 Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020

 NÉPSIS: Publicaţie pastoral-misionară a Parohiei Ortodoxe Ghidighici

AI NOŞTRI TINERI LA PARIS ÎNVAŢĂ

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.
 
La ei îşi cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,
Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.
 
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc – şi-o plimbă.
 
Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat până şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.
Mihai Eminescu

Anul IV, Nr. 4-5 (11-12) 2020 23

CENTRUL SOCIAL „INSULA FERICIRII”
În anul 2014, pe lângă Biserica Ortodoxă „Acoperământul
Maicii Domnului” din satul Ghidighici, a fost înfiinţată
Asociaţia Obştească “INSULA FERICIRII”, care a fost
înregistrată în cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova,
cu nr. 7044 din 23 decembrie 2014.
Asociaţia Obștească “Insula Fericirii” este o organizaţie de
binefacere, neguvernamentală, apolitică, nonprofit, care
desfășoară numeroase proiecte caritabile, culturale, sociale,
educaţionale, sportive şi ecologice.
Pentru ca misiunea noastră să fie desfășurată cu mai mult succes și cu condiții potrivite serviciilor propuse,
în anul 2015 noi am început construcţia Centrului de Caritate, Credinţă şi Cultură „Insula Fericirii” la
Ghidighici. Acest centru va adăposti: cantină și curăţătorie socială; centrul pentru copii din familii vulnerabile și
vârstnici solitari; adăpost pentru persoane aflate în dificultăţi; clase de studii; bibliotecă parohială; etc.
Acest centru va deveni o adevărată insulă a fericirii şi a mângâierii pentru cei suferinzi şi îndureraţi. Iar la intrare
vom afişa următorul mesaj: Dacă suferi, oricine ai fi, intră, mănâncă, odihneşte-te, recapătă-ţi speranţa, aici
eşti iubit!

Cum ne puteți ajuta?

• Făcând transfer pe contul bancar în • Oferind cele 2% din venitul anual
LEI MD: BC Moldova-Agroindbank SA
• Prin intermediul PayPal
C/F: 1014620010144
Paypal/islandofhappiness
IBAN: MD33AG000000022512474878
BIC: AGRNMD2X885 • Prin intermediul terminalului QIWI
EURO: BC Moldova-Agroindbank SA Alte servicii/Caritate/Insula Fericirii
IBAN: MD18AG0000000022513105357
SWIFT: AGRNMD2X

Contacte:
Președintele – Maxim Melinti
Mob: +373-792-56-111
Adresa: mun. Chișinău, MD-2088, s. Ghidighici, str. Ștefan cel Mare, 55A,
e-mail: insulafericirii@gmail.com
facebook.com/insulafericirii