Temeiuri pentru canonizarea

Părintelui Arsenie Boca

Patricia Vărzaru

1
 Introducere

Credința ortodoxă, la vreme de încercare, când sărăcit de valori ateismul se întinsese pe

vaste regiuni europene, s-a întărit în mărturia de credincioșie și de jertfă mucenicească și prin
personalitatea covârșitoare și lucrarea duhovnicească de anvergură a Părintelui Arsenie Boca.
Lucrarea sa în slujba Bisericii, având profunde accente apostolice, era sporită și întărită de Duhul
Sfânt, iar harul deosebit pe care îl purta cu sine și din care izvora tămăduiri celorlalți persistă
încă și dincolo de mormânt, aduce încă mângâiere și sfat și mișcă încă inima împietrită spre
păzirea poruncilor lui Dumnezeu.
Dintr-o astfel de constatare nu se poate naște decât recunoștință și dorința de a încununa
aceste merite într-un fel. Biserica, organism viu și adevărat, a găsit de cuviință același lucru, iar
în structura sa funcțională, ea a elaborat proceduri prin care sfinții să fie, pe măsură ce se adaugă
Împărăției lui Dumnezeu, așezați în sinaxar și astfel cinstiți și pe pământ.
În cartea de față mi-am propus să expun condițiile reglementate de Biserica Ortodoxă
Română cu privire la procesul de canonizare și să dezbat dacă acestea sunt îndeplinite prin ceea
ce cunoaștem despre viața, scrierile și întreaga activitate duhovnicească a Părintelui Arsenie
Boca. Astfel, voi încerca să urmăresc în ce măsură se susține propunerea de canonizare a
Părintelui Arsenie Boca din perspectiva biografiei și a operei, propunere lansată deja de un
număr considerabil de credincioși.
Alegerea temei este urmarea dorinței de a arăta contribuția pe care a adus-o acest mare
duhovnic în spațiul românesc prin reînnoirea și răspândirea spiritului autentic creștin și a dorinței
de a cunoaște prevederile Dreptului Canonic Ortodox cu privire la canonizare. Alaturate, cele
două elemente fac ca ipoteza canonizării să fie uşor de urmărit, analizat şi verificat de către
cititor. Consider că acest demers este important și util pentru că face analiza activității și a operei
unui model creștin contemporan în contextul obiectiv și protocolar al doctrinei ortodoxe oficiale
și pentru că lămurește dacă felul în care a înțeles Parintele Arsenie să se desăvârșească sufletește
conduce la îndumnezeire, la sfințire și dacă da, cum poate fi recunoscut și încununat acest statut
de către Biserica Ortodoxă Română.
Ca structură, lucrarea va cuprinde patru capitole: primul capitol expune elemente generale
privind biografia, activitatea şi opera Părintelui Arsenie Boca, menite să plaseze discuția în
contextul potrivit, urmând ca alte date biografice să fie inserate pe parcurs, acolo unde pot fi
2
reprezentative pentru partea de argumentare sau unde vor veni în sustinerea unui anume aspect.
Capitolul secund arată partea tehnică a procesului de canonizare, cu regulile, condițiile, etapele
și funcționarea lui așa cum reies din Dreptul Canonic Ortodox în vigoare. Partea a treia, cea mai
consistentă, este dedicată argumentării și pune față în față criteriile care trebuie îndeplinite în
vederea hotărârii de canonizare cu elemente din biografia și activitatea spirituală și socială a
Părintelui Arsenie Boca. În ultimul capitol am încercat să adun concluziile observațiilor care se
desprind și să urmăresc dacă ipoteza canonizării se verifică.
Instrumentele bibliografice pe care le-am folsit provin din două direcții: normele interne ale
Bisericii Ortodoxe Române aflate îndeosebi în Dreptul Canonic Ortodox (vol II) pe de o parte,
iar pe de altă parte, mărturiile celor care l-au cunoscut, consemnările din Arhivele Securității, dar
și opera lăsată în urmă de către Părintele Arsenie Boca. Cartea este o dezvoltare a lucrării de
disertație susținută la Universitatea din București în 2015.

Cuvânt de mulțumire

Acest demers a pornit din dragoste pentru Părintele Arsenie Boca, datorită căruia am
îmbrățișat credința ortodoxă și care m-a tras înapoi acasă, spre meleagurile pline de adevăr și de
bucuria lui Dumnezeu. Îi mulțumesc Părintelui Arsenie pentru sprijinul neîntrerupt pe care mi l-a
oferit și pentru că a vegheat ca întregul proiect să ajungă la bun sfârșit găsindu-și poate, utilitatea
lui de Dumnezeu știută.
Îi mulțumesc în mod special doamnei Pr. Univ. Dr. Madeea Axinciuc, care a coordonat această
lucrare cu deosebită implicare și aplecare spre subiect, Părintelui Sebastian Gabor care m-a
sprijinit cu o parte dintre materiale și de asemenea, mulțumiri datorez alor mei și tutuor celor
care, cu o vorbă sau un sprijin financiar pentru cărți, mi-au fost în preajmă.

3
I. Biografia Părintelui Arsenie Boca

1910 - la 29 septembrie se naște, în satul Vața de Sus, comuna Vața de Jos, în județul
Hunedoara, în locuința bunicilor aflată pe dealul Bujoara, ca fiu al lui Iosif - Petru și al Creștinei.
- la 16 octombrie are loc botezul ortodox în biserica Intrarea Maicii Domnului în
Biserică, în comuna Vața de Sus, primind numele Zian Vălean;
1922 - în martie, 22, Tribunalul din Arad pronunță sentința de divorț a părinților, iar Zian
este încredințat tatălui. Eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai
sigur că mă va da la școală.1 În urma divorțului părinților, s-a mutat în satul Buteni, jud. Arad, a
locuit și a studiat acasă împreună cu vărul său Vasile Crucin, fiul mătușii sale Boca Ana
(măritată Crucin). Peste ani, devenit ieromonah la Sâmbăta de Sus, Părintele îi va arăta
recunoștință pentru acest episod, printr-o însemnare de pe foaia de titlu a Filocaliei, vol. 1 (Sibiu,
1946), oferită în dar: Director Școlar Vasile Crucin – Nu uit niciodată că începutul meu cu
școala, ți-l datorez ție și stăruințelor tale pe lângă ai mei. Ieromonahul Arsenie.2
1926 - la 19 iunie Iosif Boca, tatăl său, bolnav de tuberculoză, trece la cele veșnice având 45
de ani și este îngropat în cimitirul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Brad. La intrarea în
cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun
pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul, ceea
ce i-am făgăduit cu lacrimi și nu am uitat nici până acum și de multe ori mi-a folosit în viață.3
1929 - termină ca șef de promoție cursurile liceului National Ortodox Avraam Iancu din Brad,
iar la 10 mai, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înființarea școlii, plantează în curtea școlii un
gorun, care îi va purta numele. Viitorul preot Petru Boldor, colegul său de bancă pe atunci, îl
descrie ca fiind ”excepțional de înzestrat, de o voință extraordinară, cu o memorie formidabilă
și cu o putere de muncă și tencitate ieșite din comun”. Despre această perioadă relatează în
autobografie: În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul și
muzica. Terminând liceul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive, dar dacă aveam
avere sau garantau tutorii pentru mine, intram la aviație la Cotroceni, ceea ce n-a fost,

1
Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității – Opis de
documente, vol I, Editura Agnos, Sibiu, 2013, p 71
2
Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca – o biografie, „Și cărțile au fost deschise”, Editura Floare Albă de Colț,
București, 2013, p. 61
3
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., p. 71
4
împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă sau speculativă și în
1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.4 Tot din această perioadă, nepoata sa, Zoe
Dăian, își amintește că: A stat ani mulți că la noi îi era casa. De la noi se ducea mai târziu la
liceu, la internat, la Brad. Mergea cu trenul 80 km. Venea sâmbăta și în vacanțe. La fel a fost și
mai tâziu, când Părintele a fost la Sibiu la Teologie sau când a făcut Belle Artele la București.
Casa noastră era casa lui. Locuiam în clădirea școlii. Aveam trei camere mari cu toate
acareturile și Părintele își avea acolo odaia lui în care toată ziua citea, când nu se ducea în
gradină. Și toată lumea lui se învârtea în jurul credinței și a cărților religioase. Și când nu citea,
picta în grădină ori se ruga.5
- Începe studiile la Institutul Teologic din Sibiu, unde era recunoscut drept un student de
elită, foarte apreciat printre colegii săi. În timpul teologiei mi se lămurea frumusețea chipului
viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosbire în
latura mistică a vieții.6 În acest interval, profesorul său, părintele dr. Dumitru Stăniloae, fiind
numit rector al Academiei Teologice de către mitropolitul Nicolae Bălan, primise locuință,
împreună cu familia în incinta Academiei, la parter. Studenții Boca Zian și Dumitru Popescu au
primit locuință în aceeași curte și alături de colegul său, viitorul preot Serafim Popescu, Părintele
Arsenie avea să întemeieze obștea de la Mănăstirea Sâmbăta, câțiva ani mai târziu. Cu ei mai
locuia în vremea studiilor și tânărul profesor de teologie dr. Nicolae Mladin, viitorul mitropolit.7
- tot acum se remarcă și în zona artistică, în pictură și în muzică, făcând parte și din
Reuniunea de Muzică Gheorghe Dima, condusă de dirijorul N. Oancea.
1933 - încheie studiile Academiei Teologice având ca teză de licență lucrarea ”Încercări asupra
vieții duhovnicești”. Despre aceasta spune: teza de licență în Academia Teologică rezuma
strădaniile mele spre acea desăvârșire interioară a omului8.
- la intervenția prof. Nicolae Popovici, Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la
Academia de Arte Frumoase din București – specializarea artă decorativă.

4
Ibid.
5
Fragment din ”Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Adolescentul din grădina cu flori” – interviu de V. Iacob, revista
Formula AS, nr 886/2009
6
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., p. 71
7
Pr. Nechifor Todor în ”Părintele Arsenie Boca – o viață închinată schimbării vieții noastre”, editura Agaton,
Făgăraș, 2012, p. 13
8
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., p. 72
5
Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a
trimis anul următor, 1935/1936 la Academia de Arte Frumoase din București, pe care am
terminat-o în cinci ani.9
- în cadrul Academiei, pe lângă desen, istoria artelor, modelaj sau arhitectură, foaia sa
matricolă menționează și cursurile de anatomie artistică ale profesorului Francisc Rainer, iar în
aceeși perioadă se alătură și conferințelor de mistică ortodoxă și literatură comparată susținute de
gânditorul creștin Nichifor Crainic, primul profesor de teologie care a propus această nouă
disciplină ca obiect de studiu în cadrul Facultății de Teologie. Iată cum descrie Părintele Arsenie
Boca intervalul petrecut în București: Aici m-am lovit de mișcările politice stundențești, care mi-
au produs o impresie neplăcută. În mișcări studențești n-am intrat nici de fapt, nici de drept,
întrucât Academia de Arte Frumoase nu era considerată în cadrul Universității, ci ca o școală
aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind în afară de studenții ce să se poată înscrie
în centrul studențesc București. Am fost complet în afară de orice mișcare studențeasă sau
înscriere în vreo mișcare politică.(...) Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber
acasă îl foloseam citind și discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia
Conservatorul. Așa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a Sfântului
Ioan Scărarul, am tradus-o în românște în vreme de cinci luni. M-a ajutat foarte mult la
încheierea convingerii mele de a intra în călugărie.10;
- profesorul său, Costin Petrescu îi încredințează pictura scenei intrării domnitorului
Mihai Viteazul în Alba Iulia, lucrare aflată în Ateneul Român;
1934 – 1935 – în timpul studiilor primește premiul ”Profesor Atanasiu”, oferit în cadrul cursului
de Perspectivă, susținut de prof. Horia Teodoru;
1936 - este hirotonit diacon celib, la 11 septembrie, în Catedrala din Sibiu;
1938 - încheie studiile Academiei de Arte Frumoase obținând calificativul ”foarte bine” și
începe anul de practică la Biserica Sfântul Dumitru din Bixadul Oltului, jud. Covasna, unde a
zugrăvit în frescă, alături de profesorul Costin Petrescu;
1939 - pleacă la Muntele Athos la 12 martie, pentru a fi instruit în tainele duhovniciei și
pentru a deprinde meșteșugul artei bizantine. Se întoarce în țară la 8 iunie. Țin minte data aceea,
că intrând in țară prin Moravița, am văzut drapelele românești de acel 8 iunie de odată. De la

9
Ibid.
10
Ibid., p. 73
6
data aceasta pănă la Paștile anului viitor, când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de
pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur,
”Cicanca,” și alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură. 11
- aduce de la Muntele Athos câteva manuscrise ale Filocaliei, la traducerea și tipărirea
cărora lucrează cu pr. Dumitru Stăniloae la Mănăstirea Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus,
județul Brașov; despre acest proiect comun, pr. Stăniloae afirma: ajutorul hotărâtor la tipărirea
acestui volum l-a dat iarăși bunul meu student, părintele ieromonah Arsenie de la Mănăstirea
Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat p.c. sa am putut face față unor
greutăți ce se ridicau ca munții în calea tipăririi acestui volum. P.c sa poate fi numit pe drept
cuvânt ctitor de frunte al Flocaliei românești.12
- în octombrie merge la Chișinău pentru a deprinde tehnica metalo-plastiei în pictură,
deprindere ce și-o formează de la niște meșteri ruși;
- la întoarcerea de la Chișinău se așează la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de
Sus, jud. Făgăraș. Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr de la
Mănăstirea Brâncoveanu. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când
m-am luat de grijă că am învățat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau
oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie Părintele
Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic. A primit-
o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.13
1940 - intră în monahism la 3 mai, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, când este hirotonit
ierodiacon, în mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, primind numele de monah Arsenie;
Toate preocupările mele erau și sunt până astăzi interioare, nu exterioare, iar vorbăria mi-a
fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie își
alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.14
- În această perioadă activitatea sa pastorală capătă proporții, iar credincioșii încep să i
se adune în număr din ce în ce mai mare în preajmă, fapt care produce o adevărată mișcare
spirituală în teritoriu. Despre acea perioadă relatează: Într-o iarnă, prin 1941, ne trezim cu o

11
Idem
12
F. Duțu, op. cit., p. 110
13
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., p. 74
14
Ibid., p 73
7
avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre
necazurile lor. Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii deși nu eram preot. Știam că tot ce
pățesc oamenii li se trage de pe urma greșelilor sau păcatelor. Așa m-am văzut silit să rimesc
preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos Dumnezeu adevărat și Om adevărat,
precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine absolut în orice împrejurări
s-ar afla.15
1942 - este hirotonit ieromonah de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, în 10 aprilie de către
Mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Brâncoveanu.
1943 - începe lucrul la chilia din munte, aflată la 1700 de metri altitudine, pe Valea Sâmbetei,
în apropierea Mănăstirii Brâncoveanu, proiect abandonat peste scurtă vreme din cauza unor
infiltrații de apă ce au compromis lucrarea. Părintele Teofil Părăian completează acest episod cu
precizarea că încăperea pe care o găsim astăzi pe Valea Sâmbetei reprezintă doar începutul unei
lucrări mai ample, locul urmând să se deschidă la stânga și să găzduiască un schit. Pe lângă
dificultățile produse de infiltrațiile de apă, lucrările au fost suspendate și din cauza suspiciunii că
Părintele folosea locația ca punct de întâlnire cu luptătorii rezistenței comuniste. Astfel, de la
actualul preot paroh al bisericii din Drăgănescu aflăm mărturia unui credincios, parte din
lucrătorii care au săpat chilia din munte, care relatează că ne-a trimis Părintele ca pe 12 apostoli,
să stricăm ce e acolo, în munte, pentru că Părintele nu vroia să fie implicat în luptele din
munți.16
- prin nota informativă nr. 91 din 5 iunie, Securitatea și Serviciul Secret al Jandarmeriei
și de Siguranță inițiază urmărirea informativă sub suspiciunea de legionarism. Iată conținutul
notei, în parte: în urma deselor vizite făcute de către mai mulți legionai identificați personal la
mănăstirea Brâncoveanu, bănuim că preotul Arsenie Boca de la această mănăstire este un
înfocat legionar și credem că face chiar parte din conducerea clandestină legionară, însă este
foarte greu de prins, fiind chiar sub scutul I.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului. (...) Bănuim
că Neculai Petrașcu se află prin apropierea locului și este bine ascuns și păzit fie în munți, fie în
localități.17 Din răspunsuile Părintelui în cadrul interogatoriului rezultă că relația cu Nicolae
Pătrașcu a fost de natură strict spirituală. Însuși Nicolae Părașcu, îndrumătorul politic al

15
Ibid., p. 75
16
Pr. Petcu Lucian Răzvan, Scurtă biografie a Părintelui Arsenie, în revista Porunca Iubirii, nr 5/2010
17
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., p. 19 - 20
8
legionarilor, vorbește despre relația dintre cei doi: discuțiile dintre mine și Arsenie Boca au fost
de natură religioasă.(...) Mi-a făcut propunerea ca să îndemn pe legionari să abandoneze total
linia ideologică legionară și politică în general și să îmbrățișeze linia religioasă. (...) Nefiind de
acord cu Arsenie Boca, nu am mai avut cu el discuții de natură politică legionară.18
1945 - printr-o acțiune întreprinsă de Siguranță și Ministerul Cultelor, este anchetat și arestat
în luna iulie, pe 17, la Râmnicu Vâlcea, fiind ridicat în urma unor prelegeri ținute la Mănăstirea
Bistrița, bănuit de propagandă anticomunistă. Părintele Arsenie vizita această locație, care
găzduia un Seminar de Călugărițe și Orfelinatul Acoperământul Maicii Domnului, având
încuviințarea Mitropoliților Nicole Bălan și Nifon al Olteniei și respectând cererea directoarei
seminarului, monahia Olga Gologan, care și-a exprimat în scris dorința ca Părintele Arsenie
Boca să cerceteze din când în când obștea de călugărițe pentru zidire sufletească și un cuvânt
înaripat spre susținere lor pe calea monahală.19 Iată cum interpreta Securitatea aceste
evenimente: În ceea ce privește activitatea politică la mănăstirea Bistrița, putem lansa
presupunerea bazată pe un adevăr mai mult decât probabil, că în această mănăstire mai
dăinuiește încă o atmosferă de simpatie vădită pntru legionarism, (...) reminiscențe ce nu pot
dispărea cu ușurință, decât printr-o completă despărțire a celor ce au fost în trecut prin aceste
locuri. (...) Venirea călugărului Arsenie Boca prin aceste locuri, deși nu este dovedită cu probe
materiale, că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică subversivă, însă cum am
arătat, presupunerile noastre fiind bazate pe realități politice, nu pot fi dezmințite.(...)
Ieromonahul Boca nu și-a manifestat niciodată și sub nicio formă în predicile sale vreun crez
politic, aspect constatat și în urma ținerii predicilor la Horezu.20
- în 30 ale lunii iulie este eliberat de Securitate, din lipsă de probe și din ordinul
Ministerului Afacerilor Interne;
1946 – în iunie începe lucrul la opera ”Cărarea Împărăției”, considerată, așa cum spune unul
dintre subtitluri, un răspuns creștin la neliniștile vremii. În această perioadă primește și vizitele
studenților de Teologie din București, pe care îi spovedește, îi îndrumă și pentru care
organizează prelegeri speciale. Despre o parte dintre aceștia Părintele Arsenie Boca se arată
dezamăgit: mergeau în pădure în jurul mănăstirii, unde țineau ședințe cu caracter legionar. Eu

18
F. Duțu, op. cit. p.123
19
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., p. 66
20
Ibid., p. 84 - 85
9
nu am luat parte la astfel de ședințe, ba mai mult, ei au plecat în pădure fără știrea mea.21
Printre studenții care l-au vizitat în acea vreme la Sâmbăta și care au rămas într-un fel sau altul
în tabloul biografic al Părintelui, se află Nicolae Bordașiu, viitor și actual preot în București,
Julieta Constantinescu, viitoarea Maică Zamfira, Leonida Plămădeală, viitorul Mitropolit
Antonie Plămădeală și alții.
1947 – în vară, Principesa Ileana s-a deplasat la Mănăstirea Sâmbăta în scopul de a aranja
vizita Părintelui Arsenie la castelul Bran, unde aceasta conducea un spital și unde Părintele urma
să ofere unele sfaturi duhovnicești grupului de apropiați ai Principesei. Curând după aceasta
urmează câteva vizite reciproce, care au întărit legătura cu Casa Regală. Legătura apropiată
poate fi iustrată și de conținutul unei scrisori de mulțumire adresată Părintelui Arsenie Boca în
care Principesa îl numea o lumină în viața ei. Într-un interogatoriu dat Securității, Părintele
Arsenie Boca povestește acest episod: În 1947, vara, a venit la mănăstirea Sâmbăta de Sus
domnița Iliana, pentru prima dată și, cu această ocazie am cunoscut-o personal. (...) În
discuțiile purtate ea și-a exprimat dorința ca eu să merg în vizită la Castelul Bran, unde avea ea
locuința.(...) În tot timpul cât am stat la Castelul Bran preocupările mele au fost următoarele:
țineam predici cu caracter religios în fața Domniței Iliana și a unor doamne care compuneau
anturajul Domniței însă de numele cărora nu-mi amintesc. La predicile ținute de mine mai
veneau surorile din spital, medici și farmaciști. (...) Alte preocupări pe care le aveam la Castelul
Bran în afară de predici, tălmăceam anumite părți din Scriptură și răspundeam la anumite
întrebări care mi se puneau în legătură cu credința.22;
- în aceeași perioadă, la Bran, pe 27 iunie, Părintele Arsenie Boca oficiază slujba de
sfințire a fundației unei biserici ce se dorea a fi copia fidelă a bisericii Stella Maris din Balcic.
Aici Principesa Ileana dorea să așeze inima Reginei Maria, astfel încât inima să rămână în spital,
caci fusese înființat în memoria ei. Proiectul a rămas neterminat, întrucât părăsirea forțată a țării
de către familia regală a împiedicat continuarea lucrărilor;
- în postul Adormirii Maicii Domnului, studenților care în vacanțe se adunau în
tabere duhovnicești la Mănăstirea Sâmbăta, le-a expus fragmente din lucrarea Cărarea
Împărăției. Mergeau la Utrenie și Liturghie dimineața, unii cântau la strană și apoi Parintele le

21
F. Duțu, op. cit. p. 126
22
Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității. Opis de
documente. Vol II, p. 433
10
predica. În timpul zilei le dădea activități gospodărești. Seara participau la Vecernie și după
Vcernie stăteau de vorbă cu Părintele, pănă târziu, la 9 – 10 seara, la un foc de tabără.23
1948 - este reținut și anchetat din nou de către Securitate în Făgăraș și Brașov, unde
redactează numeroase declarații, în iunie și iulie, despre legăturile pe care le-a avut cu diverși
legionari care vizitaseră Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Într-un raport al Seviciului de Siguranță, ca
prim punct al concluziilor anchetei, au relatat: Călugărul Arsenie Boca, preot și administrator al
mănăstirii Brâncoveanu din comuna Sâmbăta de Sus – Făgăraș, a inițiat și condus o formă
religioasă mistică a mișcării legionare, în care probabil pentru a atrage cât mai mulți adepți
combătea tendințele teroriste specifice mișcării (legionare) în anii 1940 – 1941 și cerea tuturor
celor ce doreau a face parte din mișcare să renunțe la revolver, ură și terorism. Aceasta era o
condiție pe care o punea celor ce veneau și luau contact cu el.24;
- în 25 ale lunii noiembrie este mutat de către Mitropolitul Nicolae Bălan de la
mănăstirea Sâmbăta de Sus la mănăstirea Prislop, în județul Hunedoara și este numit stareț.
Clădirea mănăstirii era într-o stare deplorabilă, fiind părăsită de cei din urmă viețuitori, trei
călugări greco-catolici. Tot acum încep lucrările de reabilitare ce se impuneau construcției,
acțiuni în care Părintele Arsenie s-a angajat personal, lucrând la restaurarea bisericii, a anexelor,
la sculptarea iconostasului și a stranelor, tencuiala pentru pregătirea frescei, zidirea clopotniței
mănăstirii și alte amenajari exterioare.
- la 14 decembrie, despre primele impresii aduse de noua locație, Părintele Arsenie le
scrie monahilor rămași la Sâmbăta: pustietatea cea dinafară a locului, constrângerea lui de a mă
aduna la chilie între scripturile Părinților mă umple de recunoștință către ocârmuirea cea de
deasupra, care m-a scăpat puțin de îngrămădeala și jefuirea de la Sâmbăta. Nu m-as mai duce
de-aci, nici printre oameni n-as mai ieși, dar nici pe ei nu i-aș lăsa să mă mai îngrămădească.
Nu poți fi și cu Dumnezeu și cu oamenii. Fiți mângâiați că de mult folos mă bucură Dumnezeu
aici. Arsenie.25

23
Ioan Sofonea Am auzit un sfant vorbind – Parintele Arsenie Boca, ed. Accent Print, 2013, p. 152
24
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., vol I, p. 157
25
F. Duțu, op. cit. p. 135
11
1949 – la 17 iulie, în Mănăstirea Prislop este ridicat la rangul de protosinghel de către
Episcopul Andrei Magieru26. În aceeași zi sunt tunși în monahism Stelian Manolache, primind
numele Dometie și Leonida Plămădeală, cu numele Antonie.
1950 - la 11 aprilie Părintele cere în scris transformarea mănăstirii Prislop în mănăstire de
maici, motivând prin lipsa de călugări, care trebuiau să fie minimum zece și printr-o
preponderentă prezență la slujbe a femeilor, aspecte ce și-ar fi găsit rezolvarea prin această
propunere;
- la 12 aprilie Episcopul Andrei Magieru dispune: transformarea Mănăstirii Prislop
în mănăstire de maici, deoamdată cu cel mult zece maici, care vor fi deservite în cele religioase
de doi preoți duhovnici.27 Își încheie astfel activitatea ca stareț, iar funcția îi revine monahiei
Zamfira Constantinescu, după ce intră în monahism la 6 august anul următor. Obștea, acum
reorganizată, înființează la Prislop o școală monahală și o cooperativă mănăstirească, unde s-au
realizat primele țesături cu alesături din țară, covoare pentru export sau diverse tricotaje.
- la 11 octombrie în evidențele Securității numele Părintelui Arsenie apare într-un
tabel nominal cu elemente propuse pentru încadrare în Unitățile de Muncă. La rubrica
apartenență politică trecută și prezentă este specificat simpatizant legionar, iar motivul
încadrării era propagandă mistică religioasă.28
1951 - este ridicat pentru prima dată de organele de Securitate în 16 ianuarie și deplasat în
lagărele de muncă forțată de la Canalul Dunăre - Marea Neagră. Acuzația viza omisiunea de
denunț. Mai precis, în anul 1949 a găzduit, până în anul 1950, la Mănăstirea Prislop pe
călugărul Plămădeală Leonida, care a fost condamnat la 7 ani temniță grea pentru instigare.29
Leonida Plămădeală fusese hirotonit ierodiacon la Prislop în 6 august 1949 și părăsește
mănăstirea pe ascuns, în 10 ianuarie 1950, când află de la fratele său că este căutat de autorități.
În acest interval al dispariției ierodiaconului Antonie Plămădeală, Părintele Arsenie se afla într-o
misiune încredințată de patriarh la mănăstirea Bistrița. Dar accederea la rangul de ierodiacon
însemna și înscrierea acestuia în lista de salariați ai Departamentului Cultelor, ceea ce ar fi oferit
implicit și locația persoanei. Totuși Părintele Arsenie este închis pentru omisiune de denunț;

26
Ibid., p. 27
27
Ibid., p. 140
28
Ibid., p. 141
29
Ibid., p. 148
12
 - obștea de la Prislop, rămasă în frunte cu Ieromonahul Dometie Manolache înaintează
numeroase cereri de eliberare, iar Maica Zamfira merge în vizită la Canal pentru a afla situația
duhovnicului lor și pentru a-i duce alimente și îmbrăcăminte;
- despre perioada de detenție, oamenii Securității, Maiorul Kovaks Mihail și
Locotenentul Brainer Gheorghe relatează: în regiunea noastră, raionul Hațeg circulă zvonul
despre Boca Arsenie, cum că în timul cât a fost la Canal s-au întâmplat mai multe ”minuni”. Că
unde lucra el se surpa pământul și era mutat de la o lucrare la alta, dar până la urmă a fost
nevoie să fie pus în libertate.30;
1952 - se întoarce la Prislop în luna martie, pe 17, de Buna Vestire, în urma eliberării dispuse
de autorități. Curând după aceasta, direcțiunea Regională de Securitate Sibiu deține informații că
după întoarcerea călugărului Boca Arsenie de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, foarte mulți
locuitori din comunele apropiate merg la el pentru a se vindeca de diferite boli întrucât susțin că
acesta are dar de la Dumnezeu de a vindeca pe oameni.31 Sursa precizează și câteva cazuri
concrete, indicând numele persoanelor în cauză;
- În perioada următoare, conform fișelor informative întocmite de autorități, Părintele
Arsenie evită contactul cu pelerinii, având un comportament retras, rezumat doar la participarea
la slujbe, lucrul în grădină și pictură, iar credincioșii sunt întâmpinați de Maica Zamfira și sunt
redirecționați către duhovnicii din parohiile lor.
1954 - la 14 decembrie înaintează o cerere către Departamentul Cultelor în vederea
încredințării misiunii de reconstrucție a picturii bisericii mănăstirii Prislop. Cererea includea și o
solicitare de a urma stagiul de practică pe șantierul Catedralei din Galați, ce era necesar pentru a
obține autorizația Comisiunii de pictură a Patriarhiei.
1955 - 12 ianuarie – 12 iunie se deplasează la Galați și obține autorizația de a picta biserici,
eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române;32
- este ridicat la rangul de Arhimandrit prin actul 3550/1955 de către Arhiepiscopia
Aradului33;

30
Ibid., p. 152
31
Ibid., p. 153
32
Ibid., p. 23
33
Ibid., p.27
13
 - este anchetat din nou și arestat a doua oară la Timișoara, în 20 septembrie. Acuzația:
omisiune de denunț, de data aceasta privitor la legionarul Nicolae Bordașiu. Mandatul de
arestare menționa: având în vedere actele de cercetare încheiate contra numitului Boca Zian
(Arsenie), cercetat pentru omisiunea denunțării, (...) întrucât fapta săvârșită se pedepsește cu
mai mult de un an închisoare corecțională și interesează Securitatea Statului, pentru aceste
motive ordonăm tuturor agenților forței publice ca, conformându-se legii, să aresteze și să
conducă la Penitenciarul Timișoara pe numitul Boca Zian (Arsenie).34 Părintele Arsenie Boca
le-a declarat anchetatorilor într-unul dintre numeroasele interogatorii la care a fost supus că
motivul pentru care nu l-a denunțat pe Nicolae Bordașiu a fost unul pur personal profesional, iar
în al doilea rând vroiam ca să-i aranjez situația lui la patriarh.35 ;
- este transferat apoi, la 12 noiembrie în cadrul Penitenciarului Timișoara, iar în 7
decembrie este dus la Penitenciarul Jilava pentru 10 zile, pentru ca ulterior, în 17 decembrie, să
ajungă la Penitenciarul Oradea, unde va rămâne pentru următoarele cinci luni;
1956 - este pus în libertate în luna aprilie ziua 7, iar la 8 aprilie se întoarce la Mănăstirea
Prislop;
1958 - după un an de activitate mai redusă a Securității în privința dosarului Părintelui Arsenie
Boca, acesta se redeschide prin Hotărârea Ministerului Afacerilor Interne semnată în 12 ianuarie,
iar în primele luni ale anului se observă o activitate intensă de pregătie a urmăririi prin cercetări
amănunțite asupra locației și plasarea de agenți acoperiți, care să furnizeze informații din
interior. Acțiunea informativă o viza inclusiv pe Monahia Zamfira, Stareța Mănăstirii Prislop;
1959 - la 14 mai Episcopia Aradului, ca rezultat al presiunilor sistemului comunist și condusă
de foști greco - catolici, emite actul de excludere a Părintelui Arsenie Boca din mănăstire, care
precizează: privitor la îndepărtarea din mînăstiri a viețuitoarelor care prin activitatea lor
dăunează interesele bisericești, Decidem, Ieromonah Arsenie Boca, duhovnic la mănăstirea de
maici Prislop – să părăsească îndată locul susnumitei mănăstiri. Numitul va ieși din mînăstire
fără rasă, urâmând ca Episcopia noastră să-i pună la dispoziție suma de bani necesară pentru
a-și achiziționa un costum civil36. Alți 1355 de slujitori ai Domnului au părăsit atunci mănăstirile
și haina monahală. Maicile de la Prislop au fost și ele excluse din monahism și alungate în lume;

34
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., vol II, p. 411
35
Ibid., p. 430.
36
F. Duțu, op. cit. p. 201
14
clădirea este transformată în cămin de bătrâni pentru următorii 17 ani, când, în 1976, se
redeschide așezământul monahal.
- la 7 august este angajat de către Patriarhul Iustinian la Biserica Sf. Elefterie din
București unde activează ca pictor secund pe lângă meșterul Vasile Rudeanu37, tot un ucenic al
maestrului Costin Petrescu. Aici pictează fresca, unde își aduce un aport considerabil;
1961 - în data de 14 februarie este angajat ca pictor la Atelierul Patriarhiei de la Schitul
Maicilor din București. În tot acest interval se întocmesc rapoarte despre activitatea lui și este
urmărit de către diverși agenți informatori ai Securității. În activitatea lor găsesc că Părintele
Arsenie este responsabil cu atelierului de pictură și email, află că nu este numit șef de atelier
oficial dar că execută toate proiectele și desenele comenzilor cerute de instituție.
1962 - la 19 ianuarie se înregistrează o solicitare a Ministerului Afacerilor Interne privind
înaintarea dosarului de Securitate din Banat la București. Această măsură se impunea ca urmare
a deschiderii unui nou dosar individual, obiectiv numit ”Bratu”, ce avea ca scop stabilirea
relațiilor pe care le avea Părintele Arsenie Boca în București și dacă aceste legături sunt de
natură legionară. Acțiunea de informare a impus chiar și recrutarea de agenți la locul de muncă:
în cadrul măsurilor luate pentru supravegherea activității sus-numitului, organele noastre au
recrutat la locul de muncă un număr de doi agenți pentru a ne furniza informații cu privire la
legăturile, comportarea și atitudinea celui urmărit.38 ;
- Acțiunea de urmărire culminează cu câteva zile de un adevărat filaj, agenții obțin
fotografii și observă un tipic al activităților Părintelui, pe care îl descriu astfel: majoritatea
timpului lipsește de la domiciliu, fiind văzut acasă numai seara.(...) Are o comportare retrasă și
rezervată, neavând relații de anturaj și relații de prietenie pe strada unde domiciliază.39
Părintele Arsenie probabil că realizase că este urmărit încă de la început; chiar spionii relatează
că: Bratu se uita de două ori înapoi, a privit în urma sa, s-au oprit și s-au uitat înapoi40 etc;
1967 - la 1 iunie Părintele Arsenie Boca iese la pensie;
- începe pictura bisericii din satul Drăgănescu, aflată lângă București, în jud. Giurgiu,
iar prezența lui în această zonă atrage credincioși ce veneau la el pentru sfat sau vindecare, mulți

37
Ibid., p 222
38
Ibid., p. 228
39
Ibid., p. 234
40
Ibid.
15
dintre ei chiar din țara Făgărașului. În această perioadă se stabilește în casa parohială a Preotului
locului, Savian Bunescu (cumnatul Monahiei Zamfira), dar folosește, pentru următorii 10 ani, și
adrese alternative din București. Părintele Bunescu relatează în anul 1991 unui grup de tineri la
biserica Drăgăneescu: când a venit părintele Arsenie noi nu aveam nici biserica din grund. Nici
tencuiala nu era, Părintele Arsenie a pus mâna pe găleată și pe bidinea și pe ce a trebuit și a
gletuit petreții. Deci ce vedeți aici este mâna părintelui. După ce i-a gletuit a început să facă
pictura. 41
1969 - cinci dintre maicile alungate de la Prislop în urmă cu zece ani se reorganizează într-un
așezământ monahal la Sinaia, pe strada Privighetorilor, într-o locuință retrasă și ferită de privirile
curioșilor și mai ales de organele de Securitate. Monahia Zamfira Constantinescu menționează în
nota asupra ediției la Cărarea Împărăției că în acest așezământ construit și organizat cu
neîntrecutu-i dar artistic, părintele și-a avut chilia și atelierul de pictură din anul 1969 până în
anul 1989, când s-a săvârșit din viață. Aici și-a lăsat într-o rânduială desăvârșită și predici, și
meditații și desene, dar și ultima dorință de a nu-i fi date publicității. Locul poartă astăzi numele
de Metoc al Mănăstirii Prislop. Proprietatea cuprindea o casă de cărămidă, compusă din parter,
etaj și mansardă, pe care au renovat-o. Evident că autoritățile descoperă această așezare și
întreprind o acțiune de urmărire, ce concluzionează după o vreme că maicile: în cartierul în care
lucrează și domiciliază duc o viață retrasă, nu poartă uniforme de călugărițe și nu au în
preocupări activități mistice sau de a atrage la activități religioase pe cetățeni.42;
1976 - la data de 3 februarie Părintele încă apare cu domiciliul în București, de unde
colaboratoarea cu numele conspirativ ”Tania” relatează că: este pensionar, însă lucrează la
domiciliu ca pictor decorativ bisericesc. La domiciliu este apreciat ca un om liniștit, respectuos
și având o conduită normală. Duce o viață complet rezervată față de vecinii din jurul imobilului,
rareori este văzut să părăsească domiciliul. Poartă barbă.43;
- la o lună după aceasta, în 3 martie, ca urmare a solicitării Direcției a I-a, o altă
infomatoare îl vizitează la Drăgănescu. Părintele își dă seama cine este femeia și îi spune: Mă,
te-ai băgat și tu în niște treburi care sunt peste putințele tale. Să știi că sunt pândari puși de ei,

41
Părintele Arsenie Boca – O viață închinată schimbării vieții noastre, ed. a II-a, îngrijită de N. Corlean, ed. Agaton,
Făgăraș 2012, p. 201
42
F. Duțu, op. cit. p., p. 252
43
Ibid.
16
să ne pândească pe fiecare în parte. Însă Dumnezeu cere de la noi faptele și sufletele, atât.
Trebuie să fim dezbrăcați de orice și numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet. (...) nu te pune cu
ei rău, ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca și la Ierusalim, ca și la noi. Căci
biserica din inima noastră nu o poate nimeni dărâma. Cu aceeași ocazie îi spune că: pentru vina
lui s-au scris 800 de pagini, însă acum cine știe câte or fi, or fi trecute de 1000.44 Într-adevăr
Părintele intuia numărul acestora, care deășise 1200 de file;
1977 - după cutremurul din 4 martie Părintele se mută la locația din Sinaia, unde se alătură
maicilor așezate aici și unde demarează lucrări de construcție pentru un alt imobil, în aceeași
curte;
- cu această ocazie îl cunoaște pe tâmplarul și sculptorul Gheorghe Vâlcea, care îi va
rămâne până la sfârșitul vieții cea mai apropiată cunoștință. Acesta va lucra schițele întocmite de
Părintele Arsenie pentru cel de-al doilea imobil și pentru unele lucrări din curtea Mănăstirii
Prislop. Va fi de asemenea cel care va sculpta și va efectua înscrisurile de pe crucea Părintelui.
Ultimii 12 ani din viață vor fi marcați de această frumoasă prietenie, pe care Ghorghe Vâlcea o
descrie în câteva cuvinte: Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales,
despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprindeam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era
tare smerit! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea. Mulţi spun că era
un om dur. Nici pomeneală! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa
delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc
despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot
spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca
el se naşte o dată la o mie de ani!45;
- odată cu noul domiciliu, Părintele își amenajează și un atelier de pictură, unde va lucra
opera sa artistică de maturitate; de aici vor pleca la Prislop și cele două icoane împărătești ale
iconostasului, pe care le-a transportat și le-a montat personal la Mănăstirea Prislop. Despre ele
Părintele Arsenie spunea unei maici de la Horezu: Aceste icoane vor fi făcătoare de minuni, dar
nu acum, ci mai târziu!46 Atelierul, de numai un metru pătrat păstrează o colecție de desene,

44
Ibid., p. 254
45
Formula As, nr. 1057, http://www.formula-as.ro/2013/1057/spiritualitate-39/gheorghe-valcea-tamplarul-
parintelui-arsenie-boca-unul-ca-el-se-naste-o-data-la-o-mie-de-ani-16110 , accesat: 18.04.2015
46
Daniil Stoenescu, ”Omul îmbrăcat în haină de in” și ”îngerul cu cădelnița de aur”, ed. Charisma, Sinaia, 2009, p.
86
17
pensule, culori și trei exemplare ale Sfintei Scripturi alături de numeroase adnotări: Biblia
Sfântului Sinod din 1914, călăuză în vremea tinereții sale, în timpul studiilor, Biblia Patriarhului
Miron din 1936 care stă la baza Cărării Împărăției și a predicilor înglobate în Cuvinte Vii și
Biblia Patriarhului Iustinian din 1968, temelia și inspirația picturii de la Drăgănescu.47 În
preajma atelierului de la Sinaia, la etaj, se găsește și chilia Părintelui: În partea stângă a scării ni
se deschide ușa chiliei cu duh atonit a Părintelui, de nouă metri pătrați, încărcată și plină de
același Duh și stare, înăuntrul căreia intrând, ne emoționăm și ne înfiorăm simțind taina și
cutremurul, focul și darul și harul atâtor rugăciuni, tăceri, lacrimi, gânduri, citiri și metanii
numai de Dumnezeu știute.48
1984 – în această perioadă relativ săracă în informații, Securitatea este singura care furnizează
încă vești din preajma Părintelui Arsenie Boca. Astfel, ”Tâmplarul Ion” era infiltrat pentru a
culege informații noi raporta autorităților: În prezent duce o viață retrasă, nu face și nu primește
vizite și este preocupat de starea sănătății, cât și a mă ajuta în executarea sculpturilor și a alor
lucrări pe care le are de făcut la casă.49 ;
1988 – dintr-un alt raport informativ aflăm că în luna decembrie Părintele Arsenie a suferit un
infarct, fapt ce a atras după sine o paralizie facială, urmată de o paralizie la piciorul stâng, care
l-au imobilizat la pat. (…) Anterior îmbolnăvirii nu se angrena în discuții de natură politică, mai
mult își petrecea timpul la domiciliu citind fără să ofere și să primească vizite.50;
1989 - la 10 aprilie este întocmit un nou raport privitor la situația Părintelui Arsenie, în care
sursa preciza: Astăzi m-am deplasat la domiciliul numitului Boca Zian Vălean din Sinaia, str.
Privighetorilor nr 16, jud. Prahova, pentru a verifica datele furnizate de”Tâmplaru”. Cu
această ocazie am constatat că Boca Zian Vălean este paralizat și imobilizat la pat; am încercat
să discut cu el, însă cu greu am putut comunica cu el deoarece are o pareză facială și abia se
poate pricepe ce vrea să spună. Pe de altă prte, fiind suferind cu inima, este protejat pentru a nu
se expune la eforturi fizice și emoții.51;

47
Ibid., p. 81
48
Ibid., p. 86
49
F. Duțu, op. cit. p.260
50
Ibid., p. 261
51
Ibid.
18
 - în 28 septembrie, același agent infomator menționa în raportul său că: cei apropiați
lui sunt îngrijorți de starea sănătății și au făcut pregătirile necesare pentru situația în care ar
deceda.52;
- a doua zi după acest raport, cu ocazia celei de-a 79-a aniversări a Părintelui Arsenie
Boca, în 29 septembrie, autoritățile dispun încetarea urmăririi informative, motivând că: din
măsurile întreprinse rezultă că nu desfășoară activitate dușmănoasă împotriva orânduirii
noastre socialiste și nu întreține relații cu elemente urmărite. În prezent este grav bolnav și nu
mai prezintă interes pentru Securitatea statului. Motivat de cele raportate supunem aprobării
scoaterea numitului Boca Zian Vălean din supravegherea informativă prin neconfimarea
materialelor de primă sesizare.53 A fost nevoie, așadar, de 46 de ani de supraveghere pentru a
găsi neconforme cu realitatea suspiciunile de legionarism ce planau asupra Părintelui Arsenie, o
acțiune abuzivă de contracarare a spiritului creștin, ce nu a împiedicat misiunea duhovnicească a
Părintelui de mărturisire a lui Hristos. În primul interogatoriu, când își redactează autobiografia,
Părintele Arsenie vorbește despre rolul și misiunea sa: I-am învățat să fie curați față de oameni
și față de Dumnezeu, sa-i dea Cezarului ce-i al Cezarului (ascultare cetățenească) și lui
Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățat de patimi). Despre
această învățătură matori îmi sunt toți cei ce au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li
le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire și viață curată, care
face cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie de unde
ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia
și arena vieții. Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ pentru care m-a înzestrat cu
daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solictat în toate părțile, ca să propovăduiesc
iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri și rosturi sunt străin.54;
- se stinge din viață la Sinaia la 28 noiembrie, în jurul orei 9 seara. Despre atmosfera
acelei perioade de după trecerea Părintelui Arsenie Boca la cele veșnice, colegul său de la
Academia Teologică, Pr. Prof. Teodor Bodogae își amintește: erau zile geroase cele de al
începutul lui Decembrie 89 când ne-a părăsit fostul stareț al mănăstirilor Sâmbăta și apoi
Prislop, dar despre sfârșitul aceleiași luni, pe măsură ce se apropia praznicul Crăciunului,

52
Ibid.
53
Ibid., p. 264
54
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., p.75
19
jertfele eroicului nostru popor au încălzit inimile tuturor. Înt-un fel, însă, și plecarea Părintelui
Arsenie își are o semnificație a ei. Arestările și deportările prin lagăre, dar mai ales viața de
hărțuială necontenită prin care a trecut, atât el, cât și alții, sunt tot atatea dovezi că, în fond,
cele două feluri de suferințe (sângeroase și nesângeroase) fac parte din același plan de slăbire,
respectiv de nimicire a credinței creștine din sufletul poporului român. De aceea, alături de
dogoarea jertfelor acestui Crăciun românesc îndoliat, anii plini de nedreptăți și amenințări de
care a avut parte și părintele Arsenie, își au, desigur, locul și amintirea lor.55
- este înmormântat la Mănăstirea Prislop în ziua 4 a lunii decembrie. Preasfințitul
Daniil Stoenescu rememorează acea zi: În 4 decembrie 1989, înconjurați de aproximativ 1000 de
credincioși, săvârșeam slujba înmormântării Părintelui Arsenie, iar 14 ani mai târziu, în 2003,
același spunea: simțim cu toții, iată, după aproape 14 ani de la plecarea în veșnicie a Părintelui
Arsenie, că poporul nostru românesc simte cine a fost, cine este și cine mijlocște în mod
deosebit. Simte poporul și se apropie de Mănăstirea Prislop, de Părintele Arsenie, de
mormântul Sfinției Sale, așa cum avea să spună, cu puțin timp înainte să plece dintre noi: ”Ia
țara foc din Prislop!”56

I.1. Opera literară (publicată postum)

1. Cărarea Împărăției, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Dr. Timotei Seviciu,
Episcopul Aradului și Timișoarei, îngrijită de Monahia Julieta Constantinescu și de Prof.
Conf Dr. Simion Todoran, Ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2006;
2. Cuvinte vii (predici), tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului Dr. Daniil Stoenescu,
Episcop-Locțiitor de Vârșeț, Ed. Charisma, Deva, 2006;
3. Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca, în lucrarea: P. S. Daniil Stoenescu,
Părintele Arsenie Boca ” Omul îmbrăcat în haină de in” și ”îngerul cu cădelniță de aur”,
Ed. Charisma, Sinaia, 2008.

55
F. Duțu, op. cit., p. 262
56
Daniil Stoenescu - Arhanghelul de la Prislop, Gânduri și cuvinte despre Părintele Arsenie Boca, Editura
Charisma, Vârșeț, 2010, p. 376
20
I.2. Opera artistică
1. Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba Iulia, Ateneul Român, București;
2. Biserica Sfântul Dumitru din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică alături de maestrul
pictor Costin Petrescu;
3. Biserica Sfântul Elefterie din Piața Eroilor, cartierul Cotroceni, București, pictarea
altarului (fresca de pe bolta altarului Maica Domnului cu pruncul în zeghe, Jertfa lui
Avraam etc.) alături de pictorul Vasile Rudeanu;
4. Biserica Sfântul Nicolae din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral;
5. Epitaful Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus;
6. Icoana Sfânta Parascheva de la Biserica Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare, Curtea
Veche, București;
7. Icoana Izvorul Tămăduirii de la Biserica Sfânta Treime, Tei, București;
8. Icoana Maica Domnului cu Pruncul, Biserica Sfânta Treime din Chichiș, jud. Covasna;
9. Icoana Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, Reședința Metropolitană din Timișoara, pictată
după canonizarea din 1955 la Schitul Maicilor din București;
10. Icoanele iconostasului de la Biserica Mănăstirii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în
picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe ușile
împărătești, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril pe ușile diaconești;
11. Icoanele din chilia de la Sinaia: Nașterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos și Sfântul
Nicodim cel Sfințit de la Vodița, Tismana și Prislop;
12. Coperta Filocaliei, Sibiu, 1946 – 1948; coperta cărții Despre Viața în Hristos a Sfântului
Teodor Cabasila, tradusă de Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946; coperta cărții
Iisus Hristos sau restaurarea omului, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu,
1943;
13. Clopotnița în stil athonit de la Prislop; oala decorativă din curtea Mănăstirii Prislop;
14. Sfântul Chivot de la Mănăstirea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca;
15. Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la Mănăstirea Prislop în anii 50;
16. Schița casei cu coloane, în stil brâncovenesc, ridicată sub îndrumarea Părintelui Arsenie
în anii 80 la Prislop;
17. Schița casei construită la Sinaia; modelele pentru porțile în stil maramureșean de la
Sinaia și Prislop.
21
II. Procesul de canonizare.
1. Noțiuni introductive
În această secțiune este necesară, pentru început, o definiție a noțiunii de sfințenie, așa
cum se regăsește în literatura teologică de specialitate dar și a canonizării, ca act sacramental ce
recunoaște și încununează acest atatut. Cuvântul românesc sfânt provine din limba slavă,
”sveat”, și se referă la persoana recunoscută ca având viață creștină desăvârșită și consacrată ca
atare, după trecerea la cele veșnice, de către Biserică. În primele veacuri creștine, toți cei ce
veneau prin primirea Sfântului Botez spre Hristos se numeau sfinți (Romani, 1, 7). Ulterior,
intrând în vorbirea curentă și depărtându-se omul de la învățătura creștină, termenul s-a restrâns
la acele persoane care prin jertfa lor, activitatea lor teologică și morală și prin darurile
duhovnicești de care s-au învrednicit, sunt recunoscuți de Biserică drept eroi ai credinței, drept
sfinți.
Pe parcursul Vechiului Testament Cuvântul lui Dumnezeu pregătește omul pentru întâmpinarea
Lui, apoi ia trup omenesc, livrează mesajul evanghelic, primește moartea și înviază. Prin
exemplul personal, El ne îndeamnă pe fiecare spre propria înviere, redând astfel sensul deplin al
existenței noastre. Dar să ne însușim acest sens și să ne înscriem în el este la libera noastră
alegere, în demersul personal al fiecăruia stând ajutorul Duhului Sfânt, Puterea prin care putem
aduce în act posibilitatea îndumnezeirii.

În tradiția creștin - ortodoxă sfințenia omului apare ca o participare la sfințenia lui Dumnezeu,
iar sfințenia manifestată în lume poartă în sine caracterul Său transcendent și revelat. Sfințenia
prin excelență îi aparține lui Dumnezeu, iar omul este invitat să se împărtășească de ea prin
participare. Urmând modelul Mântuitorului Hristos care S-a dăruit Tatălui, creștinul se jertfește
pe sine si Îi oferă lui Hristos viața lui întreagă, iar în procesul de îndumnezeire omul sporește
duhovnicește prin agonisirea Duhului Sfânt, care îl întărește în lupta cu pornirile inferioare.
Sfințenia survine predării totale a omului lui Iisus Hristos. Predarea aceasta, privită ca
autojertfire, este sfințitoare, pentru că ea presupune o transcedere a tot ce este relativ, o renunțare
la sine, presupune înfrânarea poftei pentru lucrul mărginit, toate acestea dezvăluind forma
libertății depline.

22
Omul se sfințește pentru că se uită pe sine, se înalță peste sine comunicând cu adevărat liber cu
Dumnezeu și conlucrează cu Puterea care vine din partea Lui întru întâmpinare.57 Dumitru
Stăniloae adaugă: De câte ori licărește pentru conștiința noastră transcendența divină, ea ni se
impune in această calitate a sfințeniei coborâtă la noi, greu de definit totuşi prin concepte și
prin cuvinte, dar experiată în oarecare fel. (...) Aproape că identificăm Dumnezeirea revelată cu
sfințenia. Se poate spune că în sfințenie ni se revelează concentrat toate însușirile dumnezeiești.
Ea e misterul luminos și activ al prezenței divine. În ea e concentrat tot ce deosebește pe
Dumnezeu de lume58. Paticipând la sfințenia lui Dumnezeu prin credinta in Iisus Hristos, prin
conlucrarea cu Duhul Sfânt și prin Sfintele Taine, omul cultivă asemănarea cu Dumnezeu și
sporește în sfințenia vieții. Adevar, adevar va spun: cel ce crede in Mine va face si el lucrurile
pe care le fac Eu; si mai mari decat acestea va face (In. 14, 12). Duhul Sfânt se regăsește la
Sfinții Părinți ca fiind o enegie necreată, inepuizabilă. Această energie poate fi accesată de om și
îi poate servi ca instrument în săvârșirea unei lucrări duhovnicești și se imprimă și în cei pentru
care se înfăptuiește o lucrare. Înțelegând Harul ca energie dumnezeiască, îl înțelegem pe de o
parte în sensul de energie actualizată a Duhului ca lucrare, pe de alta, în sensul de energie ce se
imprimă în ființa celui în care Duhul Sfânt lucrează, făcându-l capabil și pe acela să lucreze sau
făcându-l capabil de conlucrarea lui cu Duhul Sfânt.59 Această lucrare comună poartă numele de
sinergism și constă în efortul omului de a se apropia și asemăna cu Hristos, efort răsplătit de
Domnul prin daruri și harisme speciale, fără ca primirea acestora să fie un scop, ci doar un
accesoriu. În spiritualitatea ortodoxă, prin întrepătrunderea energiilor necreate cu lumea, act
datorat efortului duhovnicesc al credinciosului, lumea se transfigurează iar el, întărit de forța
acestor energii, se sfințește. Prin sfințenie, omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu atât
teoretic, cât și ca experiență și prezență, iar sfințenia este poarta spre adevăr: Eu ma sfințesc pe
mine întru adevăr ca să fie și ei sfințiți întru adevăr. (In 17, 19)

Învățătura privind dobândirea sfințeniei este fundamentală în viața creștină, scopul creației,
conform spiritualității ortodoxe, fiind chiar îndumnezeirea ei. Dumnezeu a așezat în om
Cuvântul, pentru ca el să poarte în sine taina teologiei și astfel să aibă potențialul de a realiza

57
Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1996, p. 184
58
Ibid, p. 177-178
59
D. Stăniloae, op. cit., vol II, p. 143
23
unirea deplină cu Dumnezeu și a se desăvârși pe sine ca și creație. Dumnezeu s-a făcut Om în
lume pentru ca tot omul să devină dumnezeu urmând învățătura evanghelică și, prin har, să guste
din viata dumnezeiască. Înțelepciunea aceasta de taină a rânduit-o Dumnezeu pentru om dinainte
de veci, spre slava noastră. (1Cor 2, 7.) Dumnezeu a coborât și s-a unit cu firea omenească
pentru a o învăța urcușul spre desăvârșire, spre a primi acesta darurile duhovnicești. Formula
rostită în Simbolul de credință pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire pare să
completeze motivul și scopul întrupării Mântuitorului. Domnul a vrut ”mântuirea” omului, deci
izbăvirea de păcat și viața veșnică în rai, dar a făcut-o ”pentru noi oamenii”, din dragoste, pentru
a ne dărui îndumnezeirea iar bucuria noastră să fie deplină. (In 15, 11) Sfântul Maxim
Mărturisitorul rezumă: odată ce veacurile rânduite mai înainte pentru lucrarea prin care
Dumnezeu avea să se facă Om au sfârșit la noi, Dumnezeu împlinind cu adevărat întruparea Sa
desăvârșită, trebuie să așteptăm de aici înainte celelalte veacuri ce vor veni care sunt rânduite
pentru lucrarea îndumnezeirii tainice și negrăite a oamenilor.60

La ortodocși cultul sfinților își are temelia pe două mari adevăruri de credință:
a) credința că omul, împărtășindu-se cu Tainele Bisericii, primește Harul ca energie
necreată a lui Dumnzeu prin care el poate să ascensioneze pe calea desăvârșirii, purificându-se
progresiv de patimi și îmbogățindu-și existența cu virtuți;
b) credința că moartea fizică reprezintă doar trecerea de la viața în timp la viața în veșnicie
împreună cu sfinții.
Sfântul este, în general, creștinul care a reușit să se elibereze de patimi, de lăcomia de
avere și de diverse plăceri, de orice fel de răutate, de mânie și de mândrie, de pizmă și de
dușmănie. Sfântul este creștinul care a ajuns la o stare de o desăvârșită înfrânare, răbdare,
smerenie și iubire, el a ajuns la o stare de o permanentă vedere a lui Dumnezeu și de convorbire
cu El în rugăciune. Sfințenia este, așadar, asemănarea omului cu Dumnezeu, iar asemănarea cu
El înseamnă, atât prezența Duhului Sfânt și lucrarea Lui în om, cât și o iradiere a prezenței Lui în
omul ajuns sfânt și asupra celor cu care acesta intră în contact.61 Când omul devine pregătit
pentru a primi Duhul Sfânt și simte iradierea Lui, când natura lui e ridicată la așa măsuri încât
poate primi Duhul cu toată sensibilitatea lui, Îl poate iradia spre alți oameni, ei înșiși capabili de

60
Filocalia, vol 7, ed. Humanitas, Buccurești, 2009, p. 70
61
Dumitru Radu – Biserica Ortodoxă Română - Buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul CX, nr 7 -10 iulie-
octombrie București, 1992, art. Sfânt și sfințenie la români, p. 34
24
perceperea Duhului prin credința lor. Aici Duhul își manifestă calitatea sa cea mai proprie, aceea
de sfințire și îndumnezeire a ființelor umane.62 O descriere cuprinzătoare a persoanei
îndumnezeite dă prof. Dumitru Stăniloe, în dogmatica sa: În sfânt nu există nimic trivial, nimic
grosolan, nimic josnic, nimic afectat, nimic nesincer. În el se actualizează în grad culminant
delicatețea, sensibilitatea, transparența, puritatea, sfiala, atenția față de taina semenilor, atât de
proprie umanului pentru că le aduce din comunicarea sa cu Persoana Supremă. El sesizează
stările de suflet ale celorlalți și se ferește de orice le-ar contraria, deși nu se ferește de a-i ajuta
să depășească slăbiciunile lor. El citește cea mai puțin articulată trebuință a altora și o
împlinește prompt, dar și impuritățile lor, oricât de abil ascunse, exercitând o acțiune
purificatoare, chiar prin puterea delicată a purității sale. Din el iradiază continuu un duh de
dăruire, de jertfelnicie față de toți, fără nicio grijă de sine, un duh care încălzește pe ceilalți și le
dă siguranța că nu sunt singuri. El e mielul nevinovat gata de jertfa conștientă de sine și zidul
neclintit care oferă sprijin neînșelător. 63

Sfinții au fost numiți eroi ai credinței creștine, care prin spiritul lor misionar au răspândit
Evanghelia oferind exemplul personal, viața exemplară de o înaltă trăire duhovnicească. Sfinții
sunt modele creștine și reprezintă adevărate pilde de urmat, reprezintă dovada că sfințenia,
îndumnezeirea este accesibilă omului, este darul dobândit de om odată cu sacrificiul
Mântuitorului Hristos și rânduit fiecăruia în funcție de sârguința și stăruința lui direcția
preocupărilor duhovnicești. Pentru suferințele la care au fost supuși pentru credința lor și pentru
faptul că s-au pus în slujba semenilor prin activitatea lor socială, Biserica găsește potrivit să îi
cinstească pe sfinți și să-i pomenească de-a pururi. Cultul prin care sfinții sunt cinstiți este unul
de venerare și este deosebit de cel de adorare sau latrie care I se atribuie doar lui Dumnezeu.
Canonizarea este definită ca fiind actul prin care Biserica Orodoxă recunoaște și declară
statutul sfinților, îi așează pe aceștia în rândul eroilor dreptei credințe și îi cinstește în temeiul
învățăturii dogmatice ortodoxe. Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu definește canonizarea ca fiind
dreptul și prerogativa Sfântului Sinod al acelei biserici care, printr-un Act solemn proclamă
introducerea în rândul sfinților a slujitorilor Bisericii care s-au bucurat în mod statornic într-o
durată de timp de cinstirea și pomenirea ca sfinți din partea credincioșilor creștini ortodocși

62
D. Stăniloae, op. cit., vol. 1, p. 35
63
Ibid, p. 185
25
pentru faptele lor de trăire întru Hristos și de mărturisire a lui Hristos prin întreaga lor viață
considerate de Biserică drept semne și manifestări ale sfințeniei.64 Cinstirea și pomenirea ca
sfinți din partea credincioșilor s-a exprimt în primul rând sub formă de cult. Cultul manifestat în
preajma sfântului poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simplă, prin
faima sau prin numele de sfânt.
Actul de canonizare este de o însemnătate aparte în activitatea Bisericii Ortodoxe, fiindu-i
oferită o atenție sporită. Într-adevăr, actele de canonizare a sfinților, fiind unele dintre cele mai
importante acte pentru viața Bisericii, atât sub raport dogmatic, etic, canonic și cultic, cât mai
ales sub raport practic – soteriologic, la săvârșirea lor trebuie să se arate o grijă deosebită, nu
numai în ce privește fondul sau justficarea lor, cât și în ce privește ceremonia prin care se
consacră în mod public cultul noilor sfinți adăugându-se noi piloni și noi izvoare de har pentru
lucrarea mântuirii noastre.65
Istoria activității instituției bisericești ne arată că în vechea Biserică inițiativa aparținea
exclusiv credincioșilor creștini, care i-au identificat pe sfinți și cărora le-au oferit forme de cult
neoficial sau general. Conducătorii Bisericii nu au demarat niciodată un astfel de proces fără
implicarea și participarea poporului credincios. În revista Ortodoxia, nr. 2 din 1950, referitor la
acest aspect Pr. Prof. Liviu Stan relatează: Trebuie relevat faptul că Biserica n-a căutat
niciodată să impună cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, și l-a însușit, și l-a legalizat,
definindu-l mai precis. Nu există în viața Bisericii Ortodoxe nici un caz în care vreun Sinod să fi
încercat a crea, a institui și a impune credincioșilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în
prealabil prin evlavia poporului.66
Acest citat aduce clarificări și cu privire la rolul îndeplinit de autoritatea bisericească. Aici
problema se pune dacă actul de canonizare poartă un rol constitutiv sau unul declarativ. Cu alte
cuvinte, Biserica împărtășește cuiva darul sfințeniei sau doar îi recunoaște și declară sfințenia
unui erou al credinței? Caracterul actului de canonizare, așa cum reiese din dogma ortodoxă, este
categoric acesta din urmă, respectiv, caracter declarativ, întrucât: Biserica nu poate să înzestreze

64
Dumitru Radu – Biserica Ortodoxă Română - Buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul CX, nr 7 -10 iulie-
octombrie București, 1992, art. Sfânt și sfințenie la români, p. 45
65
Ioan Floca, Drept Canonic Ortodox, Legislație și Administrație Bisericească, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1990, p. 189
66
Laurențiu Streza – Plinitu-s-a, Hristoase, taina rânduielii Tale. Studii de Teologie liturgică, Editura Andreiană,
Sibiu, 2012, p.458
26
pe cineva cu desăvârșire morală și religioasă și să-l facă Sfânt. Biserica oferă doar mijloacele
prin care, în condițiile vieții terestre cineva poate să-și dobândească desăvârșirea deplină a
sfințeniei (...) Numai Domnul îi proslăvește pe sfinții Săi. El și nu Biserica îi face pe sfinți.67
Biserica, prin urmare, săvârșind actul canonizării, recunoaște și mărturisește sfințenia unui
credincios și nu o constituie.

2. Scurt istoric al cultului sfinților

Încă din primele zile ale creștinismului, sfinții au fost consemnați în evidențe locale, iar
comunitățile bisericești își transmiteau reciproc listele în scopul de a se generaliza cinstirea
sfinților care străluciseră într-o parte sau alta a Bisericii.68 Listele erau întocmite pentru a se face
pomenirea sfinților și pentru a putea fi înălțate mai ușor rugăciuni mijlocitoare între creștini și
Dumnezeu. Aceste cataloage conțineau numele sfinților, ziua morții, precum și un scurt istoric al
vieții acestora, respectiv, fapte, minuni sau chiar învățături creștine aparținând sfântului. Ziua
trecerii la Domnul era socotită drept ziua proslăvirii lor de către Domnul, ziua în care, murind
pentru lume, se nășteau pentru ceruri.69 După acest raționament ziua de pomenie a sfinților era
ziua morții lor și numai rareori ziua serbată era ziua nașterii sau ziua accederii intr-un rang în
ierarhia bisericească. Pe de altă parte, socoteau, desigur, învățătura din scriptură conform căreia
mai de preț este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor și ziua morții decât ziua
nașterii. (Ecleziastul, 7,1)
La început sfinții erau înscriși pe liste numite martirologii (actele martirilor), în vreme de
persecuție fiecare biserică avându-și martirologiul său. În aceste documente, pe lângă martiri și
sfinți erau menționați și Sfinții Apostoli, mărturisitorii, Părinții Cuvioși, Sfinții Vechiului
Testament, eroi ai vieții monastice, mari Ierarhi, binefăcători ai credinței și Bisericii, luptători
pentru dreapta credință dintre ostași, principi, domnitori, împărați, regi etc.70 Aceste evidențe,
extinse mai târziu la nivel regional și ulterior alcătuind bagajul comun al întregii Biserici din
Răsărit și Apus, au servit ca bază la realizarea sinaxarelor, a monologiilor sau la reconstituirea
vieților sfinților.

67
I. Floca, op. cit. p. 181
68
Ibid., p. 176
69
Ibid., p. 176
70
Ibid., p. 175
27
 Odată cu trecerea timpului, numărul sfinților înscriși în martirologii a crescut, iar cuprinsul
lor a trebuit reconsiderat și reorganizat. Astfel, martirologiile pe care creștinii le foloseau la
origine pentru a-și orienta viața religioasă au evoluat în adevărate calendare creștine. În această
perioadă martirologiile complete erau păstrate în centrele bisericești și circulau în număr
restrâns, iar cele prescurtate, devenite acum calendare creștine, aveau o circulație largă în
teritoriu și în număr mare. Martirologiile mari se păstrau și se completau la Bisericile Apostolice
din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Roma și Constantinopol, iar mai târziu au fost preluate de
centrele bisericești mari, la Arhiepiscopii, Mitropolii, Exarhate și Patriarhate.

3. Scurt istoric al procesului de canonizare.

Privind de-a lungul istoriei, este interesant de urmărit cine avea autoritatea să instituie
canonizarea și ce factori au determinat schimbările. La începutul tradiției creștine, până în timpul
lui Constantin cel Mare, fiecare comunitate locală putea să adauge între sfinți, să așeze în
catalogul sfinților și să canonizeze pe oricine socotea vrednic de această cinste. Dezvoltându-se
ulterior organizarea internă a Bisericii și lucrurile evoluând, evenimentele nu s-au petrecut în
același fel. Comunitățile locale canonizau însă din ce în ce mai rar, iar canonizarea a devenit un
act aflat sub autoritatea episcopilor, al căror număr scăzuse față de primele secole, când exista un
episcop pentru fiecare comunitate locală. Ulterior, răspunderea cu privire la decizia și săvârșirea
actului de canonizare a revenit sinodului provincial al episcopilor vecini, apoi a devenit de
competența primaților, mai apoi de competența patriarhilor împreună cu sinoadele lor. Astăzi
autoritatea privind procesul de canonizare aparține Sinoadelor autocefale.
Referitor la felul de manifestare a cinstirii unui sfânt după canonizare, acesta este ilustrat
sugestiv în Dreptul Canonic Ortodox: la început actul de canonizare era redus doar la
înscrierea în martiriologiu al sfântului și la pomenirea acestuia în cadrul slujbei Liturghiei din
ziua morții. De la acestă formă simplă de omagiere, s-a trecut la alcătuirea unor cântări de
laudă și la rostirea unor rugăciuni speciale. De la aceasta s-a trecut la citirea detaliilor ce țin
de viața sfântului respectiv, detalii consemnate în martirologiu și ulterior s-a procedat la
alcătuirea unui canon special dedicat sfântului. În vechime, actul propriu zis de canonizare nu

28
era impus de o autoritate sinodală, canonizarea se făcea spontan și firesc, purtând pecetea
simplității și a dragostei nefățarnice.71
Datorită dezvoltării în organizarea și funcționarea instituției bisericești și a evoluției
firești a condițiilor veșnic noi de viață, procesul de canonizare s-a consolidat și și-a îmbogățit
forma, regulile s-au conturat în termeni mai clari iar condițiile discutate pentru fiecare caz au
cunoscut o uniformizare. S-a putut observa și preocuparea unor personalități de a generaliza și
răspândi cultul unor sfinți; spre sfârșitul primului mileniu, Leon Filosoful a sprijinit oficial
generalizarea cultului pentru sfinții Atanasie cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nissa,
Ioan Gură de Aur etc.72 S-au făcut demersuri și în direcția reglării eventualelor erori sau
înșelăciuni în hotărârile de canonizare; astfel, mai multi țari ruși și în special Petru cel Mare, s-au
implicat în dialoguri cu Biserica, astfel încât aceasta din urmă să rămână vigilentă și fără de
greșeală și să evite excesele. În răstimpul primelor veacuri, autoritatea bisericească se rezuma
doar la a supraveghea și a interveni în cazul unor eventuale derapaje, iar unii reprezentanți chiar
au participat activ oprind venerarea ca sfinți a unor răposați.
Încă din vechime semnul principal doveditor ale sfințeniei era moartea martirică, ce indica
lepădarea totală de sine și mărturisirea fără tăgadă a dreptei credințe. De-a lungul istoriei
bisericești și până astăzi mucenicia, adică muncirea, chinuirea pentru Hristos, sfârșită prin
moarte reprezintă dovada certă a sfințeniei. La fel și mărturisirea neînfricată a credinței creștine,
care, nu de puține ori, era însoțită de exil, închisoare sau diferite suplicii suportate cu eroism. Un
alt indicator al sfințeniei era viața ascetică, ce aduce cea mai înaltă trăire spirituală și căreia îi
urmează în mod firesc darurile duhovnicești care se revarsă de la Dumnezeu.

71
Ibid., p. 178
72
Ibid., p. 179
29
4. Condițiile de fond ale procesului de canonizare pot fi expuse succint astfel:
1. Caracterul ortodox neindoielnic al credinței, ortodoxie păstrată până la sfârșitul vieții, fie
de la momentul din care îmbrățișat credința ortodoxă;
2. Proslăvirea lui de către Domnul cu cel puțin unul dintre următoarele daruri sau puteri:
- Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință;
- Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentu mărturisirea dreptei credințe
până la moarte;
- Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase;
- Puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte;
- Puterea de a apăra sau de a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă;
3 Răspândirea miresmei de sfințenie după moarte și confirmarea sfințeniei prin cultul
spontan pe care îl acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinții.
Existența condițiilor de fond și anume existența neîndoilenică a primei și celei de-a treia,
(care poate lipsi numai în cazul martirilor) ca și a oricăreia dintre cele enumerate la cea de-a
doua, îndreptățește autoritatea bisericească să procedeze la actul de canonizare.73 Toate aceste
semne sunt considerate ca un rezultat al curățeniei trupești și sufletești și o dovadă a tăriei în
credință. Ele sunt faptele cele mai mărețe ale credinței și împlinirea cea mai desăvârșită a
misiunii creștine. Pe lângă acestea au fost aduse spre dezbatere și alte semne, iar dintre acestea,
nestricăciunea trupului după moarte a adus cele mai numeroase dispute și a fost pricină de
îndoială și neînțelegere.74
În credința creștină este de netăgăduit că Domnul își poate arăta proslăvirea către om prin
darul nestricăciunii trupului. Totuși, acest semn trebuie să fie însoțit de darul facerii de minuni.
Nestricăciunea trupului este condiționată, așadar, de capacitatea omului de a face minuni, mai
exact de deschiderea și abilitatea de a se săvârși minuni prin el. Dacă darul de a face minuni
lipsește, faptul că trupul credinciosului nu s-a deteriorat după moarte nu reprezintă o dovadă a
sfințeniei. Din contră, în tradiția ortodoxă, faptul acesta este privit ca urmare a blestemului sau
anatemei sub care ar fi căzut persoana. Acesta este motivul pentru care slujba înmormântării
cuprinde și rugăciuni de dezlegare care se citesc pentru fiecare creștin răposat.

73
Ibid., p. 177
74
Ibid.
30
 În ceea ce privește chestiunea canonizării încă din timpul vieții, aceasta nu este acceptată de
Biserica Ortodoxă, dintr-un considerent lesne de anticipat – în timpul vieții pământești omul
poate fi încă supus căderii în păcat. Un alt aspect care a fost pus în discuție a fost legat de
numărul de minuni necesare pentru a îndeplini o persoană condiția de sfânt. Această problemă a
fost mai degrabă abordată de Biserica Apuseană; credința ortodoxă a exclus această chestiune
din calcul, alegând să nu fixeze un etalon care să măsoare gradul de sfințenie și considerând că
lucrarea Domnului în om este diferită de la caz la caz ca natură și nu poate fi redusă la numere
sau cuvinte.
5. Documentația necesară cu privire la actul de canonizare
În ceea ce privește mecanismul birocratic al procesului de canonizare, acesta implică o
serie de documente formale generale, acte pregătiroare și acte posterioare, ce se impun a fi
expuse așa cum se găsesc în Dreptul Canonic Ortodox.
Acte pregătitoare actului de canonizare:
a) Alcătuirea și studierea dosarului în cadrul Comisiei Sinodale pentru Canonizarea
Sfinților români pentru a stabili îndeplinirea condițiilor de fond;
b) Aprobarea de către Sfântul Sinod a raportului întocmit de Comisia Sinodală;
c) Hotărârea din partea Sfântului Sinod de a proceda la actul de canonizare solemnă
(ceremonia propriu-zisă de canonizare);
d) Alcătuirea Sinaxarului, a Acatistului și a slujbei Sfântului și aprobarea lor de către
Sfântul Sinod;
e) Aprobarea de către Sfântul Sinod a incoanei Sfântului;
f) Stabilirea tipicului și a datei canonizării, decizie ce aparține tot Sfântului Sinod;
g) Întocmirea Tomosului sinodal de canonizare. Acesta cuprinde motivarea canonizării,
hotărârea pin care se face așezarea propriu-zisă a sfântului în catalogul sfinților și în
calendar, fixarea zilei de sărbătoare, și avizul bisericilor de a purta hramul sfântului
respectiv.75

75
Ibid., p. 183
31
 Documente posterioare canonizării:
a) Publicarea oficială a actului sinodal de canonizare;
b) Comunicarea documentului sinodal de canonizare tututor Bisricilor Ortodoxe autocefale;
c) Publicarea vieții sfântului și a slujbei acestuia într-o variantă oficială;
d) Înscrierea oficială a zilei sărbătorii sfântului în calendarul bisricesc și adăugarea slujbei
în cărțile de ritual;
e) Aplicarea hotărârii Sfântului Sinod cu privire la hramul bisericilor a fi ierosite noului
sfânt;
f) Răspândirea icoanei sfântului în popor.
Odată cu îndeplinirea condițiilor de fond și cu întocmirea actelor formale, cultul unui sfânt
devine consacrat și stabilit în chip oficial de către autoritatea bisericească și devine cult
obligatoriu pentru întreaga Biserică sau pentru unele părți ale ei.

6. Tipicul actului de canonizare solemnă

Tipicul actului propiu-zis de canonizare a variat de la o canonizare la alta, iar regulile expuse
mai jos sunt orientative, în sensul ca procesul poate fi amplificat sau redus în funcție de fiecare
autoritate bisericească în parte. Stabilirea condițiilor de fond care privesc procesul de canonizare,
cât și formalitățile ce trebuie îndeplinite în acest scop nu au fost rezultatul unor dezbateri, însă
datele disponibile referitoare la canonizări anterioare arată asemănări și potriviri destul de
vizibile. Acest lucru indică faptul că, în lipsa unei rânduieli impuse de autoritatea competentă,
totuși, s-a produs un consens tacit, iar unitatea de credință în mod automat s-a exprimat prin
acțiuni corespunzătoare de cult. Indic mai jos acțiunile și pașii cei mai importanți observați cu
ocazia diferitelor canonizări solemne mai noi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.76 Forma
acestei ceremonii diferă în funcție de existența sau nu a moaștelor; se impune aici mai întâi o
analiză a primului caz, respectiv canonizarea solemnă a sfinților cu moaște.

76
Ibid., p. 184
32
 6.1. Pregătirea. În seara de ajun a dezgropării moaștelor se va oficia Sfânta slujbă de
către un sobor având în frunte un arhiereu, atât în Biserica cimitirului în care se găsesc moaștele
sau în Biserica locală, cât și în Biserica în care se va desfășura ceremonia și în cea care va găzdui
ulterior moaștele. Canonizarea solemnă a sfântului cu moaște sau oseminte se poate face și în
biserica în care se găsesc acestea, simplificându-se, în cazul acesta, întreaga ceremonie.77 În
dimineața următoare se procedează simultan la oficierea slujbei și a ultimului parastas pentru
sfântul ce urmează a fi canonizat.
6.2. Dezgroparea moaștelor78. În ziua rânduită, un sobor de preoți va pregăti acțiunea
prin ocolirea mormântului și rostirea unor rugăciuni speciale. Dezgroparea se face de către trei
călugări mai în vârstă și cât mai sporiți duhovnicește; în cazul moaștelor unei sfinte femei, de
această acțiune se vor ocupa trei călugărițe, înaintate în vârstă și în virtute.79 Obiectele folosite
ca unelte în acest proces trebuie sa fie noi și să nu mai fie utilizate ulterior, păstrându-se în
biserica locală sau fiind cedate unei mănăstiri sau unui muzeu. Acestui moment i se atribuie
importanța și greutatea cuvenite, manevrele fiind executate cu multă pietate, pricepere și grijă.
Trupul este cu grijă spălat într-o albie nouă cu untdelemn și vin curat. Acestea vor fi ulterior
vărsate în mormânt, ca simbol al înlocuirii moaștelor. De asemenea, unele obiecte folosite în
aceste momente sunt arse (albia, prosopul cu care moaștele au fost șterse), iar cenușa lor
aruncată în mormânt. Învelite într-o pânză albă nouă, mai apoi moaștele vor fi purtate spre racla
pregătită special, unde vor fi așezate. La mormânt, crucea primește însemnele corespunzătoare
noilor condiții și noului statut.
6.3. Transportarea moaștelor. Moaștele vor fi ridicate și purtate pe umeri de patru
preoți cu epitrahile și cu capetele descoperite, într-o procesiune spre biserica din apropierea
cimitirului. În timpul deplasării, în spatele celor patru preoți ce susțin racla este delegatul
Sfântului Sinod, urmat de protoiereul bisericii locale, autoritatea preoțească și credincioși. Adusă
și așezată în mijlocul bisericii pentru o scurtă cântare, racla trece prin ușile împărătești în altar,
unde ocolește sfântul Prestol și iese apoi din biserică, urmând a fi transportată în biserica ce va

77
Ibid., p. 196
78
În situaia în care la dezgropare nu s-a găsit trupul nestricat ci oseminte, acestea vor fi așezate într-o raclă mai
mică, purtată de doi preoți, iar după ungerea lor cu sfântul Mir racla se va închide pentru totdeauna. În cazul în care
osemintele se așează ca loc de veci într-o biserica nouă, ele vor fi puse în piciorul mesei în cadrul sfințirii bisericii.
(I. Floca, op. cit. p. 196)
79
I. Floca, op cit, p. 191
33
găzdui ceremonia propriu-zisă de canonizare. Parcursul acesta al sfântului va fi însoțit de
clopotele bisericilor de pe traseu și de credincioși.
6.4. Primirea moaștelor în biserica unde se desfășoară canonizarea solemnă. În
acest moment, în întâmpinarea raclei și la apariția convoiului vor suna clopotele, lumânările vor
fi aprise, iar după o rânduială precisă, reprezentanții Bisericii primesc cu purtare cuvenită și
cântare de laudă racla, care este așezată apoi în mijloul bisericii, pe un catafalc. În jurul ei se vor
așeza patru sfeșnice în care vor arde lumânări de ceară curată, iar la căpătâi se vor așeza icoana
sfântului și o candelă ce va arde neîncetat.
6.5. Ulterior are loc ungerea cu Sfântul Mir a moaștelor și cu untdelemn și stropirea
lor cu aghiazmă mare, de la Bobotează. În cântările de laudă ale corului preoților se vor unge
moaștele cu Sfântul și Marele Mir de către cel mai înalt reprezentant din ierarhia bisericească ce
este prezent și care va folosi un miruitor special. După aceasta, soborul care a slujit se retrage
din biserică; racla rămâne în mijlocul bisericii străjuită de preoți ce vor cânta și vor citi psalmi.
6.6. Ziua canonizării solemne. Din acest punct ceremonia de canonizare este identică
pentru cele două cazuri, iar în lipsa moaștelor și în locul acestora este așezată icoana sfântului.
Astfel, în ziua procesiunii de canonizare se săvârșeșe Sfânta Liturghie, iar la începutul slujbei,
întâistătătorul Bisericii autocefale va citi actul de canonizare, după aceasta el fiind semnat de
către toți membrii Sfântului Sinod. De la acest punct se va proceda la sfințirea icoanei sfântului,
urmând purtarea moaștelor sau, în lipsa acestora, a icoanei sfântului în jurul catedralei sau
bisericii într-o procesiune citindu-se viața și cântându-i-se laude și măriri. Ulterior se procedează
la așezarea raclei sau a iconei sfântului la locul de veci din Biserică.

34
7. Canonizările din Biserica Ortodoxă Română
În intervalul cuprins între anii 1517 și 1992, în Biserica Ortodoxă Română următorii sfinți
au fost canonizați:
- 1517 Sf. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și mitropolit al Transilvaniei (11
august);
- 1955 - Generalizarea cultului unor sfinți deja canonizați: 80 Sf. Cuvioasă Paraschiva (14
octombrie); Sf. Muceniță Filofteia (7 decembrie); Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul (20
noiembrie); Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov (27 octombrie);
Sf. Cuvios Nicodim de la Tismana (26 decembrie); Sf. Mucenic Ioan Valahul (12 mai);
- 1955 Canonizări noi: Sf. Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava Brancovici, Mitropoliți
ai Ardealului, (24 aprilie); Sf. Cuvioși Mărturisitori Visarion Serai, Sf Sofronie de la Cioara și
Sf. Mucenic Oprea Nicolae (21 octombrie); Sf. Calinic de la Cernica și Râmnic (11 aprilie);
- 1956 Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș (25 Septembrie);
- 1992 Sf. Cuvios Ioan de la Prislop (15 septembrie); Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanu
(27 septembrie); Sf. Preoți Mărturisitori Ioan de la Gales și Moise Măcinic din Sibiel (21
octombrie); Sf. Cuvios Daniil Sihastru (18 decembrie); Sf. Cuvios Gherasim din Dobrogea (20
februarie); Sf. Ierarh Iosif Marturisitorul din Maramureș (24 aprilie); Sf. Ierarh Ghelasie de la
Râmeț (30 iunie); Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuți (1 iulie); Dreptcrediniosul Voievod Ștefan cel
Mare și Sfânt (2 iulie); Sf. Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (5 august);Sf. Cuvioasă Teodora de la
Sihla (7 august); Sf. Martiri Constantin Vodă Brâncoveanu și cei patru fii : Constantin, Ștefan,
Radu, Matei și Sfetnicul Ianache (16 august).
În ședința Sf. Sinod din 20 iunie 1992, pe lângă canonizările expuse mai sus și
generalizării cultului unor sfinți canonizați anterior, Sinodul a proclamat Duminica Tuturor
Sfinților Români.81 În cadrul aceluiași eveniment, în Actul Sinodal al Bisericii Ortodoxe
Autocefale privind canonizarea unor sfinți români (20 – 29 iunie 1992, p. 3-4) s-au făcut
următoarele precizări: Cei propuși spre canonizare au intrat și s-au păstrat în conștiința
Bisericii și în evlavia păstorilor și păstoriților prin mărturisirea totală și neîndoielnică a

80
În ședința de lucru din 21 octombrie 1955, observând evlavia credincioșilor din numeroase provincii românești,
Sfântul Sinod a dispus extinderea cultului sfinților ale căror moaște se găsesc în țara noastră, astfel generalizând
cultul lor în întreaga Biserică Ortodoxă. Sursa: Dr. Laurențiu Streza – Plinitu-s-a, Hristoase, taina rânduielii tale.
Studii de Teologie liturgică, editura Andreiană, Sibiu, 2012, p. 461
81
Sarbatorită în prima duminică după Duminica Tuturor Sfinților, adică a doua duminică după Pogorârea Sf. Duh.
35
ortodoxiei credinței lor prin viețuire creștină pilduitoare până la măsura sfințeniei, unii dintre ei
suferind moarte martirică, alții înfruntând orice primejdii și pătimiri pentru mărturisirea dreptei
credințe, iar alții învrednicindu-se de la Dumnezeu cu darul facerii de minuni, toți laolaltă
slujind și apărând Biserica, dreapta credință și poporul din care au odrăsluit.

36
 IV. Indeplinirea condițiilor de fond ale procesului de canonizare in cazul Parintelui
Arsenie Boca.
1. Ortodoxia neîndoielnică a credinței păstrată până la moarte
1.1. Botezul și formarea moral-creștină
Mergând cronologic pe firul evenimentelor ce au marcat existența Părintelui Arsenie
Boca, un prim argument privitor la apartenența sa la ortodoxie îl constituie botezul creștin,
moment ce marchează începutul lucrării de mântuire a sufletului prin Iisus Hristos. Lucrarea
aceasta, începută prin Taina Botezului, a fost sprijinită și construită pe educația creștină ortodoxă
oferită de părinții săi, amândoi credincioși, în timp ce vărul său, Vasile Crucin, director la școala
din sat, l-a sprijinit în direcția studiilor. Acești ani de formare școlară și morală au pregătit
terenul pentru toată activitatea ulterioară a Părintelui Arsenie și au făcut să rodească mai târziu
dorința sa nestinsă de comuniune cu Dumnezeu. Din vremea liceului Părintele își amintește că
de pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și probleme de religie, chiar
peste puterile mele de atunci, înclinație care îi aduce un comportament retras, o fire tăcută și o
disciplină interioară riguroasă. Aceste preocupări și caracteristici formează climatul potrivit
pentru etapa studiilor, care începe odată cu înscrierea la Institutul Teologic din Sibiu. Despre
perioada studenției, colegul de bancă al Părintelui Arsenie, Părintele Teodor Bodogae lasă în
Telegraful Român următoarea mărturie: cu toate că am șezut alături, pe aceeași bancă, vreme de
patru ani, pe când făceam studiile de Teologie la Sibiu, totuși n-am ajuns să-i pot cunoaște toate
adâncurile sufletului. Rețin totuși câteva aspecte pe care le socot concludente – firea sa puțin
sociabilă, retrasă, introvertită. Ne-a impresionat tăria cu care răbda frigul, fiind îmbrăcat
adeseori în îmbrăcăminte redusă. Tot astfel abținerea de la bucate mai grele, renunțând regulat
la porția de carne din institut. Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor străine. Cunoștea totuși
bine limba franceză și citea cu aviditate studii de psihologie, de caracteriologie, de grafologie,
căutând să se adâncească în descifrarea tainițelor sufletului. A iubit de mic desenul, sculptura și
mai ales pictura. Îmi amintesc și acum (1990 n.n.) de ușurința cu care interpreta la flaut
compoziții destul de pretențioase.82 Tot acum devine interesat de partea mistică a existenței, așa
cum reiese și din autobiografia sa: în timpul studenției mi se lămurea frumusețea viețuirii
călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic în latura mistică a vieții.

82
F. Dutu, op. cit. p. 64-65
37
Perioada următoare îl aduce pe tânărul Zian Boca la București, unde a frecventat cursurile
Academiei de Arte Frumoase. Aici își șlefuiește talentul de pictor, pe lângă maestrul Costin
Petrescu și iși formează stilul de lucru unic cu care va împodobi de-a lungul vieții numeroase
icoane, diverse lucrări de coloristică și modelaj (la Sâmbăta și Prislop), unele picturi din Biserica
Sfântul Elefterie sau Atelierele de la Schitul Maicilor, precum și întreaga biserică Sfântul
Nicolae din satul Drăgănescu.
1.2. Intrarea în monahism
Un al doilea argument privitor la credința ortodoxă neîndoielnică a Părintelui Arsenie Boca
îl constituie intrarea in monahism, act ce indică devotamentul pentru credința ortodoxă și
înflăcărarea cu care dorea să înfăptuiască lucrarea lui Dumnezeu. Părintele Arsenie însuși a scris
despre Taina Călugăriei, căreia îi acordă un interval larg, atât din trăirea sa, cât și din operă.
Călugărul trăiește mai presus de fire și de lumea aceasta, pentru el nu mai există ceilalți sau
lumea exterioară zidurilor mănăstirii, bucuria și desfătarea lui fiind rugăciunea neîncetată.
Singura legătură cu cei care trăiesc în lume este o candelă și rugăciunea pentru ei.83 În măsura în
care omul reușește să taie de la sine bucuriile și desfătările acestei lumi, în aceeași măsură se
învrednicește de bucuria lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Pentru a atinge scopul adevăratului
monahism, care constă în desăvârșirea morală și cea mai strânsă unire cu Dumnezeu, cel care
intră în cinul monahal trebuie să cunoască și să îndeplinească pravilele purtării lui lăuntrice și
exterioare pe care le cere acest cin îngeresc, așa cum se numește el nu fără însemnătate.84
Adevăratul monah despre care vorbește Părintele Arsenie Boca trebuie să aibă o completă
neagoniseală. Sărăcia, necazul, strâmtorarea și postul. Iată armele de lucru ale monahului.85 În
descrierea lui, călugăria necesită smerenie și curaj. Smerenia și curajul ar părea doi termeni
opuși. Cu toate acestea, în viața duhovnicească ei se armonizează, ba se și completează.
Absența sau împuținarea unuia slăbește pe celălalt și între ei trebuie ținut un echilibru. Căci
viața creștină orientată numai spre umilință ia o înfățișare de sclavie spirituală, de pipernicire
la literă și pierde curajul. De asemenea, orientarea numai spre îndrăzneală personală și spre

83
Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Îndumnezeirea omului prin har, Editura Credința Strămoșească, Iași,
2013, p.162
84
Ibid., p.168
85
Ibid., p.162
38
profetism distruge bisericitatea și sobornicitatea creștinismului, provocând fie erezie, fie
schismă, deci pierde smerenia.86
1.3. Inițierea în tainele vieții duhovnicești și ale picturii bisericești
Anul 1939 este dedicat perfecționării cunoștințelor dobândite în timpul studiilor și ar putea fi
privit ca un an de practică în cursul căruia, de pe meleaguri străine, Părintele Arsenie va culege
ultimele date și materiale necesare picturii și își va cultiva și îmbogăți trăirea interioară, având
primele trăiri mistice.
1.3.1. Șederea la Muntele Athos. Întâlnirea în duh cu Maica Domnului
Căutând alte elemente biografice care să indice orientarea Părintelui Arsenie spre cele sfinte
și duhul ortodox în care își petrecea existența, un moment ulterior intrării în monahism se face
remarcat și anume plecarea la Muntele Athos, împreună cu Părintele Serafim Popescu, în
primăvara anului 1939. Despre această intenție a Părintelui aflăm, de la profesorul său Nichifor
Crainic, că ea se născuse cu câțiva ani înainte, din vremea primilor ani de studenție: l-am
cunoscut prin anul 1934 sau 1935 când s-a prezentat el personal la mine după curs, cu care
ocazie mi-a spus că intenționează să meargă la Muntele Athos. Eu l-am sfătuit că face bine,
fiindcă mănăstirile noastre din țară sunt într-o stare de decadență morală și spirituală și numai
la Athos se mai poate învăța arta de a ne ridica din nou la nivelul spiritual de altădată.87
La Muntele Athos este găzduit la chilia cu hramul ”Sfântul Ipatie” de la Mănăstirea
Vatopedu, sub ascultarea Părintelui schimonah Antipa Dinescu. Aici Părintele Arsenie Boca își
va desăvârși trăirea prin nevoință și asceză, va copia textele filocalice ale Sfintilor Părinți și va
avea unele trăiri mistice și chiar dialoguri cu sfinți.88 Manuscrisele filocalice au reprezentat un
scop secundar al deplasării la Muntele Athos. Scopul principal l-au constituit deprinderea virtuții
ascultării și întreaga rânduială duhovnicească. Cele două misiuni s-au completat, astfel că în
urma sprijinului consistent pe care l-a adus la unele construcții, reparații și amenajări în cadrul
mănăstirilor locului, a primit permisiunea de a copia manuscrisele din biblioteca mănăstirii
Prodromu, pe care le-a adus în țară și le-a tradus împreună cu Dumitru Stăniloae. Ulterior acestei
perioade de acomodare și formare în tainele călugăriei a fost desăvârșirea interioară, pe care
Părintele Arsenie a dobândit-o prin aspru post și rugăciune, motivate de un puternic dor ceresc și

86
Părintele Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003, p. 54
87
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., vol II, p. 436
88
Nicolae Zian Streza, Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos. Editura Credința Strămoșească, 2008, p. 24
39
dragoste pentru Hristos. Iata ce relata Părintele Arsenie despre pelerinajul la Muntele Athos
Părintelui Nicolae Z. Streza, pe când locuia în strada Doctor Toma Petrini din Bucurerști, în
spatele Bisericii Elefterie: - Mă, am fost la Athos, în grădina Maicii Domnului, într-adevăr clima
e aspră, ca pentru monahi. bat vânturi, vegetația e săracă, marea înconjoară muntele din trei
părți, iar vârful Athonului este ca Negoiu, cu straturi de zăpadă înghețată ți numai privindu-l te
predispune la contemplație și mistică. Indiferent din ce punct cardinal privești, vezi acest vârf.
Deasupra lui zilnic stă un norișor alb care după tradiție este norul Maicii Domnului, care
ocrotește Sfântul Munte. Dar vreau ă stii un lucru: nici călugaria nu te mântuiește, nici teologia,
și nici Athosul nu te face călugăr dacă nu te silești tu. (...) Cât am petrecut la Sfântul Munte mi-
am îndeplinit un plan bine stabilit de la început pe trei palete:
1. Lupta duhovnicească pentru desăvârșire prin căutarea unui duhovnic și dialogul cu mai
mulți călugări îmbunătățiți;
2. Cercetarea manuscriselor românești din depozitul bibliotecii de la Prodromul și
copierea unor Sfinți Părinți pe care le-am și adus și eu și Părintele Searafim și i le-am dat
Părintelui Dumitru Stăniloae ca să le folosească la editarea Filocaliei românești;
3. Cercetarea picturilor și a icoanelor cu ochiul de profesionist, nu doar ca un creștin
închinător la icoane.89
Privitor la primul punct expus anterior, dorința intimă a Părintelui Arsenie de a se instrui
duhovnicește a rodit în întâlnirea pe care a avut-o cu un duhovnic cu adevărat iscusit. S-a rugat
Domnului îndelung, retras în munți și postind 40 de zile. După lungi rugăminți fără răspuns, s-a
rugat Maicii Domnului, ca să mjlocească pentru el. Atunci Părintele Arsenie a avut viziunea
Maicii Domnului, care l-a urcat pe munte și l-a lăsat în grija și sfatul unui sfânt ce trăise pe
pământ cu două sute de ani în urmă, Sfântul Serafim de Sarov. Nepoata Părintelui Arsenie, Zoe
Daian, relatează că Părintele Arsenie i-a povestit această întâmplare: Din clipa în care Părintele
a ajuns la Sâmbăta și s-a călugărit, s-au produs în el schimbări profunde. Și asta s-a văzut mai
ales după ce s-a întors de la Muntele Athos și a avut viziunea aceea sfântă a Maicii Domnului.
Atunci părintele a venit acasă și ne-a povestit fericit și cutremurat întâlnirea lui în duh cu
Maica. Și tot cam pe atunci a început să se manifeste la el intuiția aceea cu totul aparte: numai
ce privea omul și deja știa totul despre el, dar și spiritul înainte-văzător. L-am simțit și eu, căci

89
Idem, p. 43 - 44
40
oriunde m-am dus să îl văd – la Sâmbăta, la București sau la Drăgănescu - el a știut de fiecare
dată că vin, deși nu-l anunțam niciodată.90
Într-o conferință la Timișoara, în 2004, Arhim. Vasile Prescure vorbea despre construcția
interioară pe care a remarcat-o la Părintele Arsenie, teren propice trăirilor mistice de care s-a
învrednicit. Firea sa retrasă, reținută, interiorizată și puțin comunicativă, avea ca suport un
caracter moral inflexibil, vulcanic, dinamic, fapt dovedit în momentul în care a început lucrarea
de trezire religioasă realizată la Mănăstirea Brâncoveanu. La această mănăstire era, în acea
vreme, un pelerinaj de proporții. (...) În lucrarea sa duhovnicească săvârșită de părintele
nostru, este de presupus că avea, pe lângă însușirile native de excepție, și o pregătire
intelectuală și o latură harismatică, un dar deosebit dăruit de Dumnezeu, ca urmare a
nevoințelor și a purității sale morale, fapt care i-a determinat pe colegii săi de liceu și de la
teologie să-i spună Sfântul. Că a fost un harismatic, că s-a învrednicit de vederea unor persoane
sfinte, a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului și a Sfântului Serafim de Sarov, a mărturisit-
o Sfinția sa însuși câtorva dintre apropiații săi. Fiind la Sfântul Munte Athos, în Grecia, s-a
rugat Mântuitorului Hristos și Maicii Domnului să-i călăuzească pașii spre un duhovnic
cunoscător al tainelor vieții duhovnicești, care să-l îndrume în viața călugărească. După
rugăciuni stăruitoare la Fecioara Maria, s-a învrednicit de o vedenie în care Maica Domnului l-
a luat de mână, l-a urcat pe un munte înalt, cu o prăpastie atât de mre încât cu greu putea
cineva să meargă cu piciorul liber, și s-a încredințat Sfântului Serafim de Sarov, care l-a
îndrumat în viața monahală.În momentul acela Maica Domnului s-a făcut nevăzută. Maica
Domnului l-a întărit încât a postit 40 de zile, timp în care a fost îndrumat de sfântul care i s-a
arătat.91
Dupa copierea scrierilor Sfintilor Parinti, un al treilea obiectiv al deplasării la Athos era
cercetarea picturilor din poziția unui profesionist; constatând însă că nu mai sunt meșteri cum au
fost odată și nu am avut de la cine să învăț ceva în plus față de ce știam din țară92, curând după
întoarcerea în țară merge la Chișinău pentru a deprinde de la meșteri ruși elemente noi de artă
bisericească.

90
Natalia Corlean, Părintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni, Editura Ortopraxia, Făgăraș, 2011, p. 27
91
Părintele Arseie Boca – O viață închinată schimbării vieții noastre, p. 73
92
N.Z. Streza, op. cit., p. 44
41
 1.3.2. Vizita la Chișinău. Viziunea din gară
După pelerinajul la Muntele Athos are loc, așadar, o altă deplasare, la Chișinău, unde își
îmbogățește priceperea ca artist plastic și dobândește tehnica poleiturii cu aur. La întoarcere, în
gara din Chișinău, Părintele Arsenie are o viziune pe care se cuvine să o aștern aici în întregime,
pentru a nu-i pierde din încărcătură: Am văzut. Stăpânul sta rezemat într-o ușă de gară, cu ochii
pierduți în zare, dar părea că vede toate neamurile, toți oamenii din ele și toată lumea. Tremura
de frig – așa mi se părea; însă am înțeles că o durere fără seamăn pentru ceea ce vede, aceea Îl
făcea să-I tremure gura. Cu adevărat omul durerii. Peste tot avea înfățișare de cerșetor cu
îmbrăcămintea, însă n-am prea luat seama la îmbrăcăminte, că peste măsură m-a izbit durerea
Lui, cum n-am mai văzut niciodată nicăieri dar și o frumusețe pe care n-am mai întâlnit-o am
văzut pe chipul Lui. O frumusețe pe care n-o pot uita. N-a privit la mine, dar m-a văzut și m-am
aprins de o dragoste de a suferi cu El. Neștiind cu ce să-I ajut, cu cea mai mare grabă am dat
fuga să-i dau din pâinea noastră. Și când m-am întors cu pâinea nu l-am mai găsit, deși nu
trecuseră decât câteva secunde.. Atunci am înțeles că m-am întâlnit cu Cel gol, însetat, flămând
și fără sălaș în lumea aceasta. Atunci am înțeles în câteva clipe mai mult decât tot ce am învățat
în atâția ani de zile. Dar în inimă mi s-a aprins un dor ce mă arde ca un foc de a suferi cu El, de
a mă stinge pe mine de dragostea Lui și de neasemănata-I Cruce. Dau mărturie și eu,
nevrednicul pentru cuvântul ”Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul
veacurilor”(Matei, 28, 20).93 În manuscrisele sale, Părintele Asrsenie a consemnat acest moment
și a adnotat: oare nu la așa ceva m-am legat când l-am văzut într-o gară, privind peste
hărmălaia lumii la tragedia ce a avea să vină a doua zi: al doilea război mondial, cu niște ochi
de o frumusețe divină și cu o infinită durere că ne vedea pe toți? Nu-I voi ușura întrucâtva
imensa Lui cruce pe care o duce printre oameni până la sfârșitul lumii, luându-mi partea mea?94
1.4. Lucrarea duhovnicească
Lucrarea ca duhovnic și predicator a Părintelui Arsenie Boca începe odată cu finele
etapei de pregătire școlară, profesional-artistică și interioară, care au pus bazele unui parcurs
onorabil, bazat pe cea mai curată și frățească motivație, aceea de a spori lucrarea duhovnicească
în semenii săi prin sfat, povățuire și cu ajutorul uneltelor creștine – Sfintele Taine. Despre rolul

93
Semințe Duhovnicești - Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinței, București 2009, p. 72-73
94
Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca ”Omul îmbrăcat în haină de in” și ”Îngerul cu cădelnița de aur”, Editura
Charisma,Sinaia, 2008, p. 170
42
 duhovnicului în viața crediciosului și din tainele preoției ca dar găsim pregnant în scrierile
Parintelui Arsenie, semn ca s-a aplecat cu deosebit interes și grijă asupra misiunii sale. Nouă
preoților, Iisus nu ne-a dat darul tămăduirii minunate cum îl avea El și cum îl dă la puțini dintre
sfinți, din vreme în vreme, dar ne-a dat darul mai mare: al iertării păcatelor. Nu l-a dat
îngerilor, dar l-a dat oamenilor. Darul iertării păcatelor e mai mare decât darul minunilor,
întrucât privește sufletul; pe când minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o
curățire a lui, uneori e o adevărată înviere din morți, și-i mai de pret aceasta decât tămăduirea
unui picior.95 Și iarăși: Hristos nu a dat această putere la toată lumea, ci numai Apostolilor și
apoi ei au sfințit Episcopi și preoți prin punerea mâinilor pe capul lor. Așa că orice mijllocire
de împăcare a omului cu Dumnezeu se face prin preot. Toată slujba lămuririi ucenicului în ale
duhului, în ale celor nevăzute, de unde vin peste oameni cele văzute, n-o poate face decât
duhovnicul.96
Cu aceste convingeri, sub totală protecție ortodoxă, își asuma Parintele Arsenie rolul ca preot
monah și duhovnic. În teritoriu misiunea se va desfășura mai întâi la Sâmbăta de Sus și ulterior
la Prislop, așa cum voi dezvolta în continuare.

1.4.1. Mișcarea de la Sâmbăta de Sus

Mitropolitul Nicolae Bălan a contribuit semnificativ la dezvoltarea ”mișcării de la
Sâmbăta”. El a dorit renașterea monahismului, ca formă de manifestare a credinței ortodoxe.
Dacă în epoca medievală mănăstirile, ca centre culturale și intelectuale, aveau un rol aparte în
societate, promovau trăirea creștină autentică și dădeau elitele ecleziastice ale vremii, ulterior,
timpurile moderne au produs o diminuare a acestui mod de a viețui și o transfomare a
semnificației monahismului. Spiritul revoluției franceze, transmis și la noi, împreună cu noile
tendințe occidentale propuneau o nouă înțelegere a fenomenului religios. Acest context, pe
fondul noilor condiții de regim de la noi a impus reînvierea spiritului creștin autentic, misiune pe
care și-a asumat-o Mitropolitul Nicolae Bălan și care a presupus un parteneriat și o frumoasă
relație cu Părintele Arsenie Boca. Iată cum își expune Mitropolitul Nicolae Bălan acest crez:
lucrul cel mai de seamă și cel mai greu pe care trebuie să-l facă neapărat orice chiriarh este să-

95
1. Boca Arsenie – Cuvinte vii, ed. Charisma, Deva, 2006, p. 56-57
96
Boca Arsenie, Cărarea Împărăției, ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2006, p. 41
43
și formeze, să-și crească întâi de toate un număr suficient de tineri cu sufletele dinamice și
misionare, tineri cu ajutorul cărora să poată apoi însufleți instituțiile vechi, să poată chema la
viață altele și să poată produce în sânul credincioșilor mișcări religioase de adâncime și de
mari proporții.97 Într-o regiune văduvită de prezența locașurilor monahale, spațiul tansilvănean
trebuia să devină un centru de elită monahală, o așezare model, care să renască spiritualitatea
ortodoxă și să readucă la învățătura creștină poporul din această parte a țării. La Sâmbăta, alături
de Părintele Serafim Popescu și sub îndrumarea mitropolitului Nicolae Bălan, Părintele Arsenie
va forma un adevărat centru de spiritualitate și viață intelectuală. La scurt timp după tunderea în
monahism, faima Părintelui Arsenie Boca va cuprinde întreaga regiune și va aduce la Mănăstirea
Sâmbăta numeroase mulțimi pentru sfat și chiar vizite ale unor personalități de renume, cum ar fi
mareșalul Antonescu și soția, în 1942, sau principesa Ileana de Habsburg, în 1947.98 Despre
amploarea mișcării din acei ani, mai precis în preajma anului 1945, Nichifor Crainic declara
pentru Securitate: Părintele Arsenie Boca s-a stabilit din ordinul Mitropolitului Nicolae Bălan la
Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde a dezvoltat o mare activitate pastorală, de răsunet adânc atât
în rândurile țărănimii, cât și ale intelectualilor. În scurtă vreme Mănăstirea Sâmbăta de Sus a
ajuns loc de pelerinaje religioase, sute și mii de oameni venind să-l asculte pe Părintele
Arsenie.99 Cu o altă ocazie, același renumit gânditor Nichifor Crainic exclama: Ce vreme
înălțătoare, când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la
piept, spre Mănăstirea Sâmbăta de Sus!100 De fapt, în acest interval Părintele Arsenie s-a aflat
într-un amplu program de propovăduire a cuvântului Domnului, care a necesitat diverse călătorii
în țară, ce s-au arătat de un real folos, influența lui fiind hotărâtoare asupra multor credincioși.
Astfel, la încputul anului 1944, mitropolitul Nicolae Bălan a inițiat un program misionar,
popularizat prin intermediul publicației Lumina Satelor, vârful de lance al acțiunilor misionare
fiind Părintele Arsenie. Prima misiune din cadrul programului a avut loc duminică, 30 ianuarie
1944 cu ocazia praznicului Sfinților trei Ierarhi la Săliște, continuând apoi la Sibiu și pe valea
Hârtibaciului (...), acțiunile misionare continuând într-un ritm susținut. Astfel, la Sibiu, pe 20
februarie 1944 catedrala a fost transformată în loc de pelerinaj, ea dovedindu-se neîncăpătoare

97
F. Duțu, op. cit. p. 81
98
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., vol II, p. 432
99
Ibid.
100
Pr. Lucian-Răzvan Petru, Scurtă biografie a Părintelui Arsenie, în revista ”Porunca Iubirii”, nr. 5/2010
44
pentru marele număr de credincioși și ostași ai Domnului veniți din diferite părți ale Ardealului
pentru a asculta predicile călugărului Arsenie Boca. (notă a Agenturii Ardeal-Sibiu).101
În această perioadă are loc colaborarea pentru traducerea primelor patru volume ale Filocaliei
cu profesorul Dumitru Stăniloae, folosind copiile manuscriselor de la Muntele Athos. Profesorul
Stăniloae, în prefața primului volum din 1947 menționează un cald cuvânt de mulțumire trebuie
să aduc P.C. Părinte Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, bunul meu student de
odinioară, care mi-a rămas mereu aproape. PC Sa a binevoit să scrie, după dictatul meu, cea
mai mare parte din traducere la prima ei redactare. În afară de aceasta, prin prezența aproape
necontenită și prin stăruința ce a pus-o lângă mine de a face această traducere, mi-a alimentat
curajul în mod considerabil ca să pot duce la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel
nu cred că aș fi săvârșit-o. În prefața celui de-al doilea volum al Filocaliei este consemnat:
Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum l-a dat însă iarăși bunul meu fost student,
Ieromonahul Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a
procurat PC Sa, am putut face față unor greutăți ce se ridicau ca munții în calea tipăririi
acestui volum. PC Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocliei românești. După
imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susține cu putere neslăbită
lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă, acest act va rămâne
legat într-o mare măsură de de numele P. C. Sale (Pr. Arsenie Boca) și de mișcarea religioasă
pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale
tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale
dragostei de suflete.102 În prefața volumului următor, cel de-al treilea, aprecierile rămân succinte
dar elogioase: Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie a reînviat cu viața și cu propovăduirea
duhul Filocaliei în viața religioasă a poporului nostru. Volumul 4 cunoaște același sprijin
hotărâtor pe care Părintele Arsenie l-a adus în acest proiect atât de folositor și ziditor pentru
credincioși.
Povestind despre cum l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, Î.P.S. Antonie Plămădeală
amintește de vremea studenției sale, când, împreună cu colegii, făcea deplasări de la București
cu grupuri mari care mergeau să audieze conferințele de inițiere creștină pe care Părintele

101
George. Enache, Adrian Nicolae Petcu, Părintele Arsenie în atenția poliției politice din România, ed. Partener,
2009, p. 20
102
Filocalia, vol 2, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Ediția Elecronică, Apologeticum, 2005, p. 6
45
Arsenie le organiza special, în vacanțe. Î.P.S Antonie Plămădeală vorbește despre trei direcții
spirituale care au menținut viu spiritul creștin în vremea noului regim sovietizat ce încerca să
diminueze pe cât se poate rolul și însemnătatea trăirii religioase. Prima dintre ele, pe care o
descrie chiar din interior, este Rugul Aprins, grupare ortodoxă formată din clerici și intelectuali
ce țineau prelegeri științifice și religioase și sesiuni de rugăciune, mai exact rugăciunea inimii.
Rugul Aprins era condus de Părintele Daniil Tudor, iar întâlnirile și conferințele, urmate de
participarea la vecernie și sesiunile de rugăciune, erau găzduite de Mănăstirea Antim din
București. Cea de-a doua mișcare se dezvoltă la Sâmbăta de Sus și mutată ulterior la Prislop,
inițiată și dezvoltată de Părintele Arsenie Boca, iar cea de-a treia a fost mișcarea de la
Mănăstirea Slatina, mutată ulterior la Mănăstirea Sihăstria, inițiată și continuată de Părintele
arhimandrit Cleopa Ilie. Lucrarea spirituală a acestor trei piloni ”de taină și de duh” conturează
trăsăturile unei spiritualități ce a acoperit prin inițiatori și ucenicii acestora, a doua jumătate a
secolului XX.103 Chiar dispunerea lor geografică indică parcă o anume protecție care a fost dată
și asigurată de o rânduială divină prin cele trei centre de spiritualitate ale acelor vremuri.
Tot mai mulți oameni au luat atunci drumurile mănăstirii Sâmbăta, care era un loc
obligatoriu de pelerinaj iar Părintele Arsenie devenise deja un reper de neocolit. Faima locului și
mai ales afluența de credincioși au atras suspiciunea serviciilor de represiune, care și-au
îndreptat atenția asupra obiectivului Sâmbăta de Sus și curând au deschis urmărirea informativă
a Părintelui. În vremea aceea, 1943, România se afla în război, iar mănăstirea Sâmbăta era
situată aproape de noua graniță româno-maghiară, zona Sibiu – Făgăraș în care se găseau
numeroase persoane periculoase pentru regimul politic antonescian. Printre aceste persoane
inamice, legionarii prezentau un interes deosebit. Dosarele întocmite despre Părintele Arsenie
semnalează o presupusă apartenență la grupul legionarilor, fapt ce nu a putut fi niciodată
demonstrat, fiind combătut de Părintele Arsenie de-a lungul anchetelor și niciodată recunoscut
de către alte persoane care au fost interogate în această privință. Aceste suspiciuni care planau
asupra mănăstirii nu i-au scăpat din atenție Părintelui Arsenie, iar din dorința de a preveni orice
manifestări cu iz politic, a solicitat un post permanent de jandarmi în zona așezământului
monahal care să cruțe mănăstirea de implicații într-un domeniu neîngăduit (...) întrucât preotul
trebuie să rămână preot, dar nici certații cu stăpânirea să nu poată abuza de îngăduința

103
Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, ediția electronică, Apologeticum, 2006, p. 17
46
creștină.104 Postul de jandarmi nu a fost instalat, în schimb au continuat vizitele dese din partea
autorităților, mobilizate de anvergura mișcării de la Sâmbăta, care începuse să-și arate rodul cel
mai promițător.
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae vorbește despre această perioadă, oferind informații in calitate
de apropiat și colaborator al Părintelui Arsenie: predica de la Sâmbăta are ca obiect principal
combaterea păcatului prin trezirea gândului la prezența vie a lui Hristos. De aceea treapta în
care culminează pregătirea pelerinului este mărturisirea. Te minunează acuta sensibilitate față
de povara insuportabilă a păcatului ce se trezește în oameni la Sâmbăta.(...) Pe pajiștile
mănăstirii și prin încăperile ei se află zilnic 200 – 300 de ființe omenești îngenuncheate pe sub
streașinile ei în rugăciune și scrutându-și trecutul de păcate a căror povară nu o mai pot
suporta. Mulți dintre ei, veniți de la sute de kilometri stau acolo câte două, până la cinci
săptămâni.(...) Ceea ce te covârșește la acești oameni este încordarea cu care așteaptă să le
vină rândul la mărturisirea păcatelor, când fiecare știe că Părintele va sta numai cu el patru,
cinci ore în convorbire intimă purificându-i toate măruntaiele sufletului și toate colțurile
trecutului de petele chinuitoare ale păcatului.(...) programul Părintelui Arsenie? Prin ceea ce a
făcut din sine și prin ceea ce propovăduiește, este o vie restaurare a celui mai autentic duh
ortodox.105

104
G. Enache, A. N. Petcu, op. cit, p. 18
105
Dumitru Stăniloae în Telegraful Român, 8 august 1943 – Lucrarea de la Mănăstirea Brâncoveanu.
47
 1.4.2. Misiunea de la Prislop
După o perioadă de cinci ani de ședere și activitate duhovnicească la Mănăstirea Sâmbăta de
Sus, Părintele Arsenie Boca se așează la Prislop, mănăstire redobândită de sub stăpânirea greco-
catolicilor în urma decretului 358 din 1 decembrie 1948 privind desființarea Bisericii greco-
catolice. Organele de Securitate semnalau și ele acest aspect: Boca Arsenie a fost trimis de către
Ministerul Cultelor la Mănăstirea Prislop pentru a prelua mănăstirea care a fost greco-catolică
și care conform unificării bisericilor urmează a deveni un bun al Bisericii Ortodoxe.106 Cauzele
acestei plecări de la Sâmbăta au fost multiple: pe de o parte, Securitatea dorea înlăturarea
Părintelui Arsenie dintr-o zonă care devenise deja prea ”aglomerată”, iar pe de altă parte
mitropolitul Bălan și patriarhul Justinian Marina doreau protejarea Părintelui Arsenie și
dezvoltarea spirituală prin el a regiunii Hațegului, care avea un procentaj al ”reveniților la
ortodoxie” ridicat. Acestor aspecte s-a alăturat necesitatea reabilitării mănăstirii Prislop, trecută
în urma decretului, împreuncă cu bunurile sale, în patrimoniul Bisericii Ortodoxe. Astfel,
mitropolitului Nicolae Bălan îi revenea responsabilitatea de a reorganiza mănăstirea și de a
revigora spiritual regiunea, lucru pentru care îl solicită pe Părintele Arsenie. Cu privire la viața
monahală de la Mănăstirea Prislop împuternicitul Cultelor, Paul Madincea, relata în 1950: în
ziua de 14 septembrie a.c. s-a ținut hramul Mănăstirii Prislop din județul Hunedoara, la care
am luat parte. Pelerinii veneau cu trenurile încă din 13 septembrie, din județele: Făgăraș,
Brașov, Sibiu, Alba, ba chiar și din București și Ploiești. Numărul pelerinilor a fost între 2000 –
3000. Înfluența acestuia asupra pelerinilor este de neînchipuit. Faima lui a ajuns în toată țara.
Cu această ocazie au venit pelerini de naționalitate maghiară.(...) Azi mănăstirea Prislopului
este cea mai căutată și cercetată din Ardeal și Banat și asta se datorește numai faptului că la
această mănăstire este stareț părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să
fie peste tot cunoscută.107 În aceste vremuri grele obștea de la Prislop încerca să respecte
rânduielile bisericești lăsate în urmă de Sfinții Părinți și programul isihast specific monahilor, ce
aveau ca scop curățirea, iluminarea și îndumnezeirea persoanei prin unirea cu Mântuitorul Iisus
Hristos cu ajutorul energiilor necreate și veșnice, Harul Duhului Sfânt.
La Prislop, rolul de predicator și duhovnic al Părintelui Arsenie se făcea din nou cunoscut,
iar curând avea să fie solicitat de către mitropolit să susțină o campanie de revenire la ortodoxie

106
F. Dutu, op. cit. p. 128
107
F. Duțu, op. cit, p. 136-137
48
a greco-catolicilor și de lămurire a poporului revenit la ortodoxie. Această misiune de
reconstrucție a bazelor ortodoxiei a fost efectuată într-un teritoriu vast din țară și a presupus
numeroase deplasări în teren și prelegeri. Acest demers practic a fost restrâns și prezentat într-un
referat Patriarhuluui Justinian Marina și semnala o rezistență la ortodoxism nu a poporului, ci a
ierarhilor și preoților, care se bucurau de diverse privilegii oferite de Vatican și care își
însușiseră toată dogmatica și mentalitatea catolică. Când s-au întâlnit cu pozițiile ortodoxe am
văzut că, lăsând lucrurile așa, în aceste condiții, unificarea n-are sorți de izbândă, ci e un prilej
de și mai mare vrajbă. Catolicismul i-a făcut cazuiști, iezuiți și inovatori, nesocotind autoritatea
soboarelor ecumenice. În finalul raportului Părintele Arsenie formulează opinia ca mănăstirile
greco-catolice să se mențină neamestecate de cele ortodoxe, însă regimul proaspăt instalat,
comunismul, va decide invers, desființând mănăstirile greco-catolice și împrăștiind
călugărițele.108
Rolul de mare părinte duhovnicesc și îndrumător de suflete reiese și din relația prin
corespondență pe care o avea cu ieromonahul Ilie Cleopa, de la mănăstirea Slatina. Într-o
scrisoare din 6 iulie 1950 Părintele Cleopa îi mulțumea Părintelui Arsenie Boca pentru trimiterea
a trei ucenici ”născuți în predica de la Sâmbăta” și totodată îi lansează invitația de a cerceta
obștea din Moldova. Din următoarea scrisoare, datată 29 septembrie 1950 reiese lipsa de
corespondență dintre cei doi și eșecul întâlnirii preconizate. Aceasta se explică prin faptul că
scrisorile erau interceptate de Securitate, aceasta chiar păstrând originalele. Scrisorile se află în
dosarul informativ păstrat la Arhivele Naționale. Prin Părintele Dometie care se deplasase la
Slatina, Părintele Arsenie a putut să transmită un mesaj starețului Cleopa, însă era clar că
autoritățile statului nu doreau întâlnirea celor doi duhovnici. 109
În timpul șederii la Mănăstirea Prislop, atenția poliției politice va fi în continuare îndeptată
spre activitatea Părintelui Arsenie. Autoritățile nou înființate propuneau mutarea Părintelui la
altă mănăstire unde nu este cunoscut de populație, ca în felul acesta să fie remediate toate
aceste acte ce dăunează regimului nostru de democrație în drum spre socialism.110 Plutonierul
de securitate Uifalvi Alexandru socotea că, venind la mănăstire credincioșii, ei pierd multe zile
de lucru, care dacă ar fi făcute în câmpul muncii ar da rezultate mai bune. În loc să muncească,

108
Ibid.. p. 134
109
G. Enache, A. N. Petcu, op. cit., p. 37
110
Ibid., p. 38
49
oamenii umblau după prostii, ca să vină la mănăstire, la preasfântul.111 De altfel, în 29 mai
1950 Comitetul Central al PCR adresa o informare colonelului Gavriil Birtaș, unul dintre sefii de
la Securitate, semnalând că după informații, cetățenii comunei Șugag au început să meargă la o
mănăstire Prislop unde este un preot călugăr care, spun oamenii, ar fi vindecat o femeie ce a
suferit doi trei ani și nu a putut-o vindeca nici un doctor de boala ce suferea decât acest
călugăr, se zice că ghicește așa zise diferite lucruri (păcate ale oamenilor), pe unul că a mâncat
miercurea de dulce, că altul a intrat cu țigările în buzunar în mănăstire și cu pistolul, că altul e
necredincios și altele, ceea ce este că la diferite sărbători oamenii pleacă spre omul cu minunile
zis sfânt. Oamenii spun că a fost arestat de partid, că comuniștii sunt contra credinței și alte
lucruri ce dăunează foarte mult. Cred că ar fi cazul de luare de măsuri de combatere a acestor
minuni și vindecător de boli.112
Liniștea mănăstirii Prislop va fi deseori întreruptă de vizitele informatorilor și va fi tulburată de
cele două arestări ale Părintelui Arsenie, despre care voi vorbi la momentul cuvenit. Contextul
istoric al anilor următori a adus modificări dramatice de legislație în ceea ce privește activitatea
monahilor, modificări care făceau parte din programul general de diminuare a autorității
bisericești în stat și de presiune a statului asupra Bisericii. Acest program va fi încheiat odată cu
scoatera din mănăstiri a 1355 de monahi și monahii, inclusiv a Părintelui Arsenie Boca, la 14
mai 1959. De menționat că restricția aceasta s-a ridicat post mortem, în 9 noiembrie 1998, când
Părintele Asenie este reabilitat împreună cu toți ceilalți membri ai obștii de la Prislop.113
În cartea sa, Arhanghelul de la Prislop, PS Daniil Stoenescu afirma cu admirație: Părintele
Arsenie a fost un om extraordinar, un om al lui Dumnezeu, un mare părinte al Bisericii noastre.
Pentru mine personal, cel mai mare din veacul nostru... Despre Părintele Arsenie trebuie să
vină vremea, cât mai curând posibil, să se scrie mai mult, să se vorbească mai mult; și eu sunt
absolut sigur și mărturisesc cu toată responsabilitatea mea de episcop, că va veni timpul rânduit
de Dumnezeu, când Părintele Arsenie Boca va fi canonizat... Eu îndraznesc să spun că Părintele
Arsenie Boca a fost pentru România asemeni Sfântului Serafim de Sarov pentru marea Rusie (...)
Aflându-te în prezența și în apropierea Părintelui rsenie, simțeai prezența lui Dumnezeu, îl
simțeai pe Hristos trăind și vorbind în Părintele Arsenie. Era și este un lucru extraordinar –

111
Ibid., p. 39
112
Fl. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., vol II, p. 38
113
F. Duțu, op. cit. p. 175
50
cum spunea cineva – c ăn viața noastră, în viața oamenilor, să întâlnim un sfânt. Eu pot să spun
că acest lucru l-am simțit și l-am trăit și sunt absolut convins și responsabil de ceea ce spun
acum.114
1.5. Argumentul artistic. Perioada București
Ieșirea din monahism atrage cu sine mutarea Părintelui Arsenie la București, unde activitatea
sa este mai puțin cunoscută, având o atitudine retrasă și extrem de discretă. Totuși, contactul cu
credincioșii nu a încetat, dar a fost mascat și alimentat în ascuns, din pricina autorităților, care i-
au urmărit și aici fiecare mișcare. De fapt, Arhivele Securității și câteva mărturii ale celor care l-
au căutat în vremea aceea la București sunt singurele surse de informație privitoare la acest
interval. Despre ultima parte a vieții vorbește însă opera sa artistică, foarte bogată și întinsă pe
mai multe paliere: sculptură, pictură, grafică, gravură. De asemenea, opera literară trebuie și ea
menționată, atât datorită clarității mesajului, profunzimii teologice pe care o atinge și utilității ei
pentru cititori, cât și pentru că este vastă și ilustrativă pentru gândirea Părintelui Arsenie Boca.
Cărarea Împărăției, având un titlu sugestiv, este lucrarea de căpătâi și este de o reală valoare
pentru patrimoniul literar ortodox. În linii mari, folosind culegeri din scrierile Marilor Părinți și
din Scripturi, cartea cuprinde un îndreptar folositor celor care se angajează pe calea cea strâmtă
și greu de urmat a desăvârșirii, care devine astfel doar o cărare. Cartea, ca demers și conținut,
arată dragostea Părintelui Arsenie pentru sufletele ce au nevoie de mângâiere în încercările vieții
pământești și îndrumare pe calea celei cerești. De asemenea, se poate remarca un accent deosebit
pus pe viața de familie, pe care Părintele Arsenie a lămurit-o în toate aspectele sale. Iată cum
apreciază acest spect ÎPS Serafim Joantă: scrierile Părintelui Arsenie cu privire la viața
conjugală pot fi puse alături de scrierile celor mai Mari Părinți ai Bisericii. Cred că nu mai
găsim nicăieri în literatura patristică sfaturi atât de clare și de competente în legătură cu viața
de familie, nașterea pruncilor și educația copiilor ca în scrierile Părintelui Arsenie. Și aceasta
pentru că ele sunt fundamentate nu numai biblic și patristic, ci și pe vastele sale cunoștințe de
medicină.115
Intenția și dorința Părintelui Arsenie de a transmite învățătura creștină semenilor se constată
la fel de limpede și în opera sa plastică. La Drăgănescu picturile sale depășesc cadrul obișnuit al
scenelor biblice și privitorul descoperă, ajutat și de textul care însoțește deseori scena,

114
Părintele rsenie Boca , O viață închinată schimbării vieții noastre, p. 71
115
Părintele Arsenie Boca, Mărturia Părintelui Pantelimon, Editura Cristimpuri, Ploiești, 2011, p. 8
51
dimensiuni noi ale tainelor învățăturii creștine. De asemenea, privitorul este invitat să compare
aceasta cu situația socială și personală curentă; alteori el este purtat în sfera proorociei sau
întâmplărilor cu iz profetic. Pictura este una neobișnuită, Păintele Arsenie nu s-a rezumat la
canonul iconografic clasic, adresându-se oamenilor zilelor noastre într-un stil inedit, printr-un
limbaj contemporan, însoțit de compoziții uneori șocante, neconvenționle și cu profund rol
catehetic. Ca predica de acum să fie cât mai convingătoare, Părintele, cu splendida-i caligrafie,
așterne pe ziduri, pe lângă scenele reprezentate, numeroase sentințe scurte, lămuritoare, care
rerezintă o sinteză a gândirii Sfinției Sale. Ele nu sunt simple vorbe de spirit, ci mai degrabă
sunt așchiile țâșnite din coerența și vigoarea unui trunchi cu rădăcini adânci.116
Astfel, în pictura de la Drăgănescu se remarcă stilul unic de expunere prin texte sugestive
originale și de actualitate, precum și profunzimea scenelor prin mesajul lor și expresivitatea
personajelor. Dar era ceva în plus. Înzestrat cu multe calități sufletești și har pentru preoție,
expunea plastic ceea ce gândea, cunoștea, simțea. Este lesne să asimilăm ideea că oamenii vor
învia cu trup spiritual, însă este aproape imposibil pentru un neinițiat în cele duhovnicești să-și
imagineze și să imagineze un astfel de trup. Prin scena Învierii Domnului aflată în biserica din
Drăgănescu Părintele Arsenie surprinde acest aspect. Mântuitorul apare cu un trup transfigurat,
diafan, detașat de concretul lumii materile, pământești prin contrastul de culori dintre cele două
planuri. În plan secund, în culori puternice, lumea este în flăcări, sunt înfățișate clădiri înalte
arzând, soarele este întunecat, lumea pare că se zbate sub nori de praf și fum. Aceasta asociere
între cea de-a doua venire a Mântuitorului Hristos și Apocalipsă este una profund teologică.
Părintele Bunescu, paroh al bisericii locale din Drăgănescu pe când lucra aici Părintele Arsenie,
își amintește un scurt dialog din perioada aceea: Într-un colț apar Biserica ortodoxă și Biseica
romano-catolică. Biserica ortodoxă este foarte spiritualizată. I-am spus părintelui, ca un om
nepriceput în ale picturii, că îmi pare așa, neterminată: - Părinte, parcă ar trebui mai multă
culoare aici, mai legată de pământ. Și mi-a răspuns așa, blând, cum era el: - Păi, părinte,
tocmai, nu vreau s-o leg de pământ, pentru că ea e spirituală. Ea trebuie să arate așa, ca un
simbol, nu trebuie s-o leg cu culori de pământ.117 Despre scopul întregii misiuni artistice pe care
a avut-o Părintele Arsenie la Drăgănescu, este ilustrativ tot un dialog dintre cei doi: - Mergeți

116
Ioan Gânscă, Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, ed. Teognost, Cluj Napoca,
2002, p. 55
117
Părintele Arsenie Boca, O viață..., p. 202
52
mai repede cu pictura și mergeți și la altă biserică. – Părinte, n-am mai făcut nicio altă
biserică, am mai lucrat doar puțin la Elefterie. Asta e prima și ultima, pentru că n-o fac pentru
mine, n-o fac pentru bani, ci o fac ca o jertfă, ca un omagiu pe care îl dau lui Dumnezeu pentru
darul pe care mi l-a dat. Dumnezeu mi-a dat darul pe care mi l-a dat iar eu, ca un omagiu, Îi las
în urma mea această sfântă pictură, ca să fie pentru voi toți. 118 Iată cum comentează P.S. Daniil
Stoenescu această pictură, pe care o numește capela sixtină a ortodoxiei românești și o smerită
mărturisire otodoxă de credință exprimată plastic: La biserica din Drăgănescu, Părintele nostru
Arsenie, ca un adevărat părinte neoisihast și teolog neopatristic, ne-a revelat fundamentele
teologiei ortodoxe: conștiința atotprezenței lui Dumnezeu, conștiința contemporaneității noastre
cu Hristos și conștiința celui dintâi dintre păcătoși. (...) Pictura bisericii din Drăgănescu este
de fapt Cărarea Împărăției desfășurată în imagini, (...) iar prezența alături de imaginile picturii
sau printre ele a cuvântului scris și zugrăvit, întemeiat pe bogate texte biblice, patristice și
originale ale autorului picturii, Părintele Arsenie, care pe lângă multe alte aspecte, exprimă și
dau o puternică notă de originalitate, creativitate, inspirație și mesaj, reflexe ale unei genialități
demult consacrate și manifestate ca dar și harismă de la Dumnezeu, constituie într-un fel însăși
exegeza, tâlcuirea sau comentariul picturii de la biserica din Drăgănescu, în esența ei..119
Urmărind parcursul biografic și opera artistică a Părintelui Arsenie, sunt de netăgăduit
dedicarea pentru cultul ortodox și spiritul său misionar, prin care a îmbogățit sufletele oamenilor
cu trăirea și învățătura creștină. Din acestea rezultă fără îndoială faptul că această condiție, a
ortodoxiei credinței, a fost îndeplinită de persoana Părintelui Arsenie Boca. Parcă în sprijinul
acestor argumente, cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la trecerea Părintelui la cele veșnice,
P.S. Daniil Stoenescu spunea atât de frumos: Părintele Arsenie este pe veci nedespărțit de
corabia Bisericii Ortodoxe Române în care a slujit, s-a nevoit și s-a sfințit, chiar dacă cu regret
și părere de rău o spunem – pentru că trebuie să o spunem - mai marii Bisericii noastre, la un
moment dat, pentru a-și întreține și întări prietenia cu cezarul l-au despărțit fără motiv și fără
vreo judecată bisericească, vreme de 30 de ani (1959 – 1989) de la slujirea Sfintei Liturghii pe
cel mai vrednic dintre ei și dintre noi.”120

118
Ibid., p. 205
119
Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu, Capela Sixtină a Ortodoxiei românești.
Deva, 2005, p. 23 - 24
120
Daniil Stoenescu, Arhanghelul de la Prislop, gânduri și cuvinte despre Păritnele Arsenie Boca, Editura Charisma,
Vârșeț, 2010, p. 58
53
2. Proslăvirea lui de către Domnul cu cel puțin unul dintre următoarele daruri sau
puteri:
2.1. Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei
credințe până la moarte
Faima Părintelui Arsenie în epocă a fost rodul trăirii cu consecvență a regulilor
monahismului într-un mod exemplar ortodox, dar ea a venit și în urma talentului oratoriu și
discursului atât de bine sintetizat. Esența învățăturilor Scripturii sau Părinților pustiei era expusă
pe înțelesul celor simpli și cultivați deopotrivă, jucând un rol important în reabilitarea poporului
și menținerea lui pe linia creștină în vremuri de restriște. Acesta a fost motivul pentru care poliția
politică din România va practica în mod stăruitor acțiuni de urmărire, interogare și persecuție
asupra Părintelui Arsenie Boca, mai întâi prin agenții regimului antonescian, care, în urma
acțiunilor întreprinse s-au lămurit de nevinovăția Părintelui Arsenie și ulterior prin organele
represive ale regimului comunist care păstrau bănuiala unei simpatii legionare și care închieau
ancheta cu aceleași concluzii ca mai înainte, însă 46 de ani mai târziu.
În scopul de a plasa corespunzător acest interval istoric este necesar să înțelegem contextul și
viața politică a acelor ani, puternic marcată de instalarea sistemului comunist, ce avea să
modeleze societatea românească pentru următoarea jumătate de secol.
În această perioadă se pot observa numeroase încercări din partea Partidului Comunist care,
prin instrumentul său Securitatea, puternic influențat de modelul sovietic, intenționa să reducă
importanța Bisericii și aportul ei în atribuțiile statului sau chiar eliminarea definitivă a instituției
bisericești.
Iată cum descrie Î.P.S Antonie Plămădeală acest interval istoric, pe care îl numește pregătirea
pentru intrarea în marele întuneric și în care, sub toate raporturile sociale, politice, culturale, în
știință, în filosofie, totul a fost falsificat, totul a fost întors pe dos, totul a fost redus la lucrurile
cele mai nesemnificative din punct de vedere al credinței. Fiindcă nu s-a putut spune adevărul
nici cu privire la știință și la descoperirile științei; s-au spus chiar minciuni; (...) filosofie nici nu
s-a făcut, filosofia a fost înlocuită cu economie politică, pur și simplu, iar în ceea ce privește

54
Biserica s-a încercat reducerea la cult. Sigur că Biserica a fost cu înțelepciune dirijată de
Dumnezeu să nu rămână redusă numai la cult.121
Pentru a înțelege strategia pe care o adoptase puterea comunistă, este ilustrativ demersul
propus de Ana Pauker în ședința Comitetului Central al PCR din noiembrie 1949, când aceasta
propunea înființarea unui organ în cadrul Securității specializat în a găsi elemente biografice
compromițătoare din viața clericilor: eu sunt de părere să dăm sarcina cuiva să găsească
[preoților] sau ceva în legătură cu femei sau alte chestiuni.122
Dar acest tablou al înscenărilor menite să denigreze reprezentanții Bisericii poate fi
completat și de documentele Serviciului Special de Informatii sau ale Securitătii, din care aflăm
că de obicei călugărilor sau ierarhilor ortodocși li se atribuiau înclinații homosexuale, iar în
lumea greco-catolică, prelaților li se fabricau relații cu amante.123
Simultan, în temeiul legilor 486 și 594 din 1944, în aparatul administrativ se lucra la
înlocuirea personalului nedorit. În această direcție excluderea Profesorului Nichifor Crainic din
Corpul Didactic Universitar este reprezentativă. La fel este și întocmirea Tabelului cu scriitori și
oameni de cultură care nu erau agreați de sistem, sau inițiativa de a dizolva Societatea
Scriitorilor.
Totuși, aceste demersuri erau cumva mascate de Partidul Comunist, care nu lăsa să se
întrevadă adevăratele măsuri represive îndreptate spre BOR, având, probabil, conștiința faptului
că aceste măsuri nu erau salutate de poporul credincios. Astfel, conducerea comunistă a elaborat
diverse strategii sau diversiuni, cum ar fi includerea clerului în ierarhia socială ca partener. Un
exemplu care ilustrează aceasta ar fi declarația Anei Pauker, în 7 martie 1945:
Noi nu am fi putut înregistra succesul pe care îl înregistrăm dacă nu am fi avut crescută
mișcarea în țară, dacă nu am fi avut în țara organizațiile pe care le avem. Fără organizațiile
puternice ale muncitorilor din țară, fără mobilizarea țăranilor, fără activizarea intelectualilor și
lărgirea cercului de intelectuali democrati ajungând până la preoți, fără munca făcută în
armată, noi nu am fi putut realiza 6 martie 1945.124

121
A. Plămădeală, op. cit., p. 53
122
Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Editura Curtea Veche, București, 2005,
p. 9
123
Ibid. p. 10
124
Ibid. p. 52
55
Asimilarea clerului în ordinea socială propusă de comunism s-a încercat și prin numirea în
fruntea Ministerului Cultelor la 9 martie 1945 a preotului Constantin Burducea. Mandat scurt și
de impact, soldat cu detașarea din funcție a mai multor ierarhi sau monahi. Printre aceștia s-au
numărat Mitropolitul Bucovinei de Sud, Tit Simedrea și Mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu și
tot sub conducerea și la ordinul lui s-a produs și prima reținere a Părintelui Arsenie Boca, la
Mănăstirea Bistrița, jud. Vâlcea, despre care unii comentatori speculează că ar fi fost un
avertisment la adresa Mitropolitului Nicolae Bălan, căruia Părintele Arsenie îi era apropiat.125
Această reținere a Părintelui din 1945 a reprezentat parte a unui program amplu de
înlăturare a presupuselor elemente dușmănoase și expresia zelului excesiv al unui ministru.126
Astfel începea perioada de persecuție a Părintelui Arsenie Boca pentru suspiciunea de
legionarism și, mai târziu, pentru propagandă mistică religioasă și se deschide seria de rețineri,
interogatorii, anchete și întregul proces de urmărire soldat și cu două arestări ce însumează 525
de zile.127
Întregul program de urmărire a fost amplu, a inclus numeroase acțiuni în teren iar sarcinile
agenților erau foarte bine trasate, constant și detaliat înaintate superiorilor. Încă din 1943, când
autoritățile au semnalat mișcarea maselor spre mănăstirea Sâmbăta de Sus, ordinele erau extrem
de precise: 1. Misiunea. Veți supraveghea pe călugărul Arsenie de la mănăstire asupra
activității, în sensul că-l banuim că are legături cu legionarii. (...) Se identifică orice persoană
legionară care vine la mănăstire (nu personal). Se urmărește ce fac aceștia l mănăstire(scopul
venirii). Se notează cât stă fiecare. Se urmăresc dacă stau numai la mănăstire sau urcă și în
munți și revin la mănăstire. 2. Metoda de lucru: vizitator al mănăstirii și excursie. 3. Timp de
lucru: zilele 1, 2, 3, 4, 5, 6. (iulie) 4. Legătura: cea stabilită.128
Pe parcursul anchetelor Părintele Arsenie a menționat în numeroase rânduri neapartenența sa la
vreun crez politic, iar despre legionari avea o părere fermă, fomulată în felul următor: Deși nu le
știu doctrina din izvoare original sau din cuvântări, totuși se știa, în general, că legionarii vor
să fie creștini. Furaseră însă un drept, care nu le aparținea lor: ”pedepsirea răilor”. Pedepsirea
asta, care, după cum s-a văzut, era chiar cu moartea, asta îi făcea să cadă din naționalism în

125
Ibid., p. 65
126
Ibid., p. 23
127
F. Duțu, op. cit., p. 33
128
G. Enache, A.N. Petcu, op. cit., p. 17-18
56
șovinism și din creștinism în terorism. (...) Când am aflat de modul îngrozitor în care au
asasinat o serie de bărbați politici, dintre care nu rețin decât pe Iorga și pe Madgearu, mi-am
dat seama că-s o mișcare fără viitor și că asupra lor atârnă păcate grele.129
Suspiciunea de legionarism era, aparent, doar motivația prin care iși justificau autoritățile
întreaga anchetă, adevăratul motiv pentru care Părintele Arsenie a fost urmărit si aretstat de
Securitate fiind conținutul predicilor pe care le susținea, alături de mobilizarea maselor de
oameni în preajma mănăstirii. Într-o adresă din 26 August 1946 a inspectoratului regional de
Poliție Brașov transmitea la București: În predicile sale către populație întrebuințează expresii
cu subînțeles religios, care ar putea fi interpretate și în sens politic, așa de exemplu expresia
”lupii vor fi sfâșiați de către oile atacate”, care a fost explicată în felul următor: ”credincioșii,
deși mai puțini la număr, nu vor fi suprimați de puterea numerică a celor lepădați de credință,
atâta timp cât vor sta strânși în jurul bisericii.” (...) În timpul cât a ținut predica în care a dat
exemplul cu lupii și oile, un agent al Legiunii a fost în apropiere acestui predicator/preot.
Preotul nu a dat altă explicație populației, lăsând pe fiecare să înțeleagă rostul acestei
explicații. Nu poate fi anchetat pentru acest fapt întrucât nu îndeplinește elementele unei
infracțiuni.(...) Este ținut de noi în strictă supraveghere, prin agenți rezidenți și bine pregătiți,
care pot analiza și da adevăratul înțeles a fiecărei exprimări, a predicilor ținute de acest
preot.130
Dacă în timpul șederii la Sâmbăta autoritățile au privit de la distanță și au înregistrat în scris
activitatea Părintelui Arsenie, prin rapoarte și note informative, în intervalul următor, pe când
Părintele se afla la Prislop, numeroasele mulțimi adunate atrăgeau suspiciunea de instigare, iar
suspiciunea atrăgea soluția compromiterii, așa cum am văzut deseori folosită de către regim
împotriva pericolelor care amenințau planurile de viitor ale comuniștilor. Astfel, în 5 noiembrie
1949, locotenentul de securitate Ion Cleju semnala că Părintele Arsenie Boca se află la Deva,
unde face minuni.131 În raport apare precizarea că se spune că este un făcător de minuni, că
populația din regiunea Hațeg îl consideră făcător de minuni și care vindecă pe toți bolnavii, din
care cauză mănăstirea Prislop este frecventată de țărani naivi care au diferite suferințe
trupești.(...) este un fanatic religios atribuindu-și rolul de făcător de minuni, răpește prețiosul

129
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op cit, vol I, p. 162- 163
130
Ibid., p. 105
131
Ibid, p. 257
57
timp al țăranilor chiar de la munca câmpului cu mârșavele lor minciuni cu care duce în eroare
acei țărani naivi (...) Ca această influență să dispară din rândurile țărănimii muncitoare, facem
propunerea ca sus-numitul să fie schimbat din funcția de stareț al mănăstirii Prislop pentru a
remedia aceste dificultăți din partea acestuia132 În susținerea acestei strategii de înlăturare, în 21
februarie anul următor Direcțiunea Regională a Securității Poporului din Sibiu, prin căpitanul de
securitate N. Stănescu cerea să ni se raporteze în termen de 24 de ore situația actuală a lui
Arsenie Boca. Luați măsuri să se strângă material comporomițător împotriva susnumitului,
cunoscând că mutarea lui în altă parte nu rezolvă problema atâta vreme cât nu e compromis.133
Vreme de un an diverși agenți s-au infiltrat printre pelerini și au cules numeroase informații, au
discutat cu maica Zamfira și însuși Părintele Arsenie a purtat conversații cu ei, totul fiind
redactat în notele informative, de la programul zilnic al obștii mănăstirești, până la scrisori de la
credincioși și apropiați interceptate și unele chiar păstrate în original la dosar. Curând după ce
strâng aceste date autoritățile procedează la reținerea și arestarea Părintelui Arsenie.
Prima arestare are loc în 16 ianuarie 1951 sub acuzația de ”omisiune de denunț”. Acuzația
îl viza pe Antonie Plămădeală care fusese hirotonit diacon la mănăstirea Prislop și care era
urmărit de organele de Securitate încă din 13 mai 1948, când toți cei identificați ca activiști în
organizațiile legionare urmau să fie arestați. Călugărul Antonie a părăsit Prislopul la 20 ianuarie
1950, iar în timpul plecării sale, Părintele Arsenie Boca se afla într-o misiune încredințată de
partiarh la mănăstirea Bistrița.134 Aici stareța Olga Golognu înființase o școală monahală
remarcabilă, unde Părintele Arsenie fusese invitat să predice și unde mergea deseori. Securitatea
aflase că Antonie Plămădeală stătuse o perioadă la Prislop și, deși Antonie fusese numit
ierodiacon oficial și era salariat al statului, Părintelui Arsenie i s-a găsit vina de a-l fi găzduit
clandestin la Prislop, iar în urma acestei fapte săvârșește un an și două luni de muncă la Canal.
Arhivele Naționale ale României păstrează un document emis de Ministerul Cultelor în 1951
care se referă la momentul arestării, marcat de defectarea mașinilor Securității, lucru consemnat
în mai multe mărturii. Iată în parte conținutul fișei informative: Securitatea avusese planul să-l
ridice noaptea, fără să ia seama credincioșii de prin satele vecine. S-a întâmplat însă ca
vehiculele de transport ale securității să se defecteze și la venire și la plecare, așa încât Arsenie

132
Idem
133
F. Bichir, R. Petrașciuc, R. Toderel, op. cit., vol II, p. 20-21
134
Fl. Duțu, op. Cit., p. 148
58
a fost văzut de locuitorii comunei Silvaș și de alții, cum era transportat într-o căruță de către
oamenii securității în dimineața zilei de 17 ianuarie a.c. (1951) Faptul că vehiculele s-au
defectat, a fost interpretat ca un semn miraculos, ca un fel de minune ce s-a făcut pentru sfântul
Arsenie. Toată populația dimprejur, luând cunoștință de lucrul acesta, a început a-l slăvi și mai
mult pe Aarsenie și și-a manifestat indignarea pentru arestarea lui.135
Despre episodul arestării, furnizând unele amănunte, vorbește și Părintele Dometie într-o
scrisoare adresată episcopului Aradului: În noaptea de 15 spre 16 ianuarie 1951, orele 5
dimineața a fost ridicat de un grup de 10 oameni din partes autorității de stat. Aceștia nu au
prezentat niciun ordin, procedeul a fost brutal, au intrat în chiliile surorilor vorbind foarte
136
necuviincios, toate acestea fără nicio motivație. Aceeași sursă păstrează și o scrisoare a
întregii obști de la Prislop adresată Episcopului Andrei Magieru al Aradului. Textul arată
importanța pe care o avea Părintele Arsenie în formarea duhovnicască a sufletelor din mănăstire
și atmosefra specifică mănăstirii Prislop la acea vreme. Preasfințite Stăpâne, cu strângere de
inimă, vă aducem la cunoștință, precum ni s-a spus, ridicarea Părintelui nostru stareț și
duhovnic, Arsenie, de către autorități. O facem din ascultare. Pentru noi el este mereu prezent în
formarea creștinească pe care ne-a dat-o. Și o mai facem cu nadejdea că cel pe care îl socotim
ca pe părintele nostru mai mare, ca pe episcopul nostru, în mentalitatea de creștinism primar cu
care ne-a deprins Părintele Arsenie, preasfinția Voastră veți veni până la obștea Prislopului
încercând personal sau prin delegați să arătați Inalt Preasfințitului Patriarh rolul și activitatea
Părintelui Arsenie în această mănăstire și, prin ea, în această regiune. Cunoașteți caracterul
pur religios al activității Părintelui Arsenie încadrată în întregime în spiritul sfânt al Bisericii.
Cunoașteți înflorirea pe care a luat-o mănăstirea noastră sub conducerea Sfinției sale. (...)
Având în vedere cele de mai sus, fiți sigur, Preasfințite Stăpâne, că numai o neînțelegere a putut
provoca ridicarea Părintelui Arsenie din partea autorităților. Știm că numai Înalt Preasfințitul
poate interveni pentru a lămuri această neînțelegere. Credem că nu ne veți părăsi.
Cel mai probabil aceste încercări erau zadarnice, Părintele Arsenie a rămas în lagărele de muncă
de la Canal mai bine de un an. Preotul Ioan Comșa l-a întâlnit în perioada de arest. El povestește

135
Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca la mănăstirea Prislop în epoca torționarilor comuniști 1948 – 1959, ed.
Floare Albă de Colț, București, 2014, p. 78
136
Pr. Dr. Mihai Săsăujan vorbește despre trei documente pe care le-a găsit personal în arhiva Episcopiei Aradului,
înscrisuri care se referă la arestarea Părintelui Arsenie din 1951. În Calea Mântuirii nr 11/2002, p. 4
59
că, după îndelungi bătăi, anchete interminabile și încercări de a obține declarații false, ajunge
într-o cameră de subsol alături de o mulțime de oameni. Dintr-un colț din fundul camerei am
văzut că se ridică cineva îmbrăcat în reverendă albă și a venit lângă mine. M-am mirat mult, că
nu ștam că și Părintele Arsenie Boa este arestat și în anchetă. Pe Părintele Arsenie l-am
cunoscut de foarte mulți ani și eram prieteni. Această prietenie a durat până la moartea
părintelui. El nu m-a întrebat nimic, că știa că eram cotra comunismului. Pe Părintele Arenie îl
duceau la anchetă seara și venea dimineața. M-a luat de pe marginea priciului și mi-a făcut loc
lângă el și m-a spălat și oblojit. Avea un moral foarte ridicat și permanent un zâmbet de
satisfacție pe buze. Oo, Părinte Arsenie! Ai tămăduit rănile celui ce căzuse între tâlhari!
Părintele Arsenie era acolo, la Securitate, un stâlp de lumină pentru sufletele chinuite și
disperate și deznădăjduită de situația în care țara întreagă era căzută pe mâini de bestii...Am
stat acolo până ce m-am refăcut, cred ca două săptămâni și de aclo m-am dus la închisoarea din
Brașov. Pe Părintele Arsenie l-am lăsat acolo. Târziu după ce m-am eliberat am auzit că l-au
dus la Canal.137
Întors la Prislop, Părintele Arsenie îi scrie episcopului în 3 aprilie 1952: De Buna Vestire, cu
ajutorul lui Dumnezeu am ajuns acasă, la Prislop: sănătos, mult folosit și tot atâta de senin.
(...)Am aflat că, după Paști veniți la noi. Vă așteptăm așa cum vechii creștini își așteptau
părinții. Dar, pe lângă motivul străvechiu mai e și unul local, mai nou: îndeplinirea ultimelor
forme în conducerea obștei de aici, ceea ce-mi va asigura și mie răgazul preocupării și de
ceilalți talanți ce-i am, cu care încă n-am lucrat nimic pentru Iisus. Al Preasfinției Voastre fiu
duhovnicesc, Arsenie.138
Liniștea și răgazul despre care vorbește Părintele Arsenie nu vor dura mai departe de anul
1955, când are loc cea de-a doua arestare, ce viza omisiunea de denunț a fostului legionar
Nicolae Bordașiu, pe care Părintele Arsenie o motivează în virtutea activității sale ca preot. Iată
cum își justifica Părintele activitatea în cadrul anchetei din 1948: după câțiva ani de la călugăria
mea și intrarea în preoție, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influență
în popor, o faimă de predicator și de preot. (...) Printre pelerinii pocăiți care vin la mănăstire
să-și mărturisească vinovățiile și să-și pună conștiința în acord cu creștinismul sunt și mulți
legionari. În trecut și în prezent n-am fost înscris în nicio formație politică, n-am activat în

137
Părintele Arsenie Boca, O viață…., p. 47
138
G. Enache, A. N. Petcu, op. cit., p. 45
60
niciun fel și nici n-am cotizat ca simpatizant. M-am consacrat exclusiv propovăduirii religiei.(...)
Poziția mea preoțească față de ei a fost următoarea: m-am silit din toate puterile să-i
depoliticianizez, înțelegând prin aceasta a-i determina să arunce pistolul, răzbunarea,
conspirația, subversiunea, jurământul reacționismului tacit sau manifest față de stăpânirea
constituită. Cred că mulți m-au înțeles și lepădând pozițiile greșite au revenit la creștinismul
care nu se ceartă cu stăpânirea.(...) Le-am propovăduit calea împăcării cu Dumnezeu în funcție
de împăcarea cu oamenii, deci și cu stăpânirea.139
În urma unor lungi anchete, sesiuni de interogatoriu și mutări dintr-un penitenciar în altul și
în lipsa probelor, în aprilie 1956 se reîntoarce la Prislop. După excluderea din mănăstire, proiect
ce venea în interesul autorităților comuniste, adoptat prin diverse jocuri politice și printr-o amplă
acțiune politică și birocratică, Părintele Arsenie se stabilește în București, autoritățile preiau
dosarul și continuă acțiunea de urmărire informativă apelând la diverși agenți plasați la locul de
muncă. Ulterior, în 1962, Securitatea declanșează obiectivul „Bratu”, în cadrul acțiunii de
supraveghere operativă demarată în 20 iulie. Obiectivul viza deplasările pe care urma să le facă
Părintele Arsenie în următoarele 20 de zile și legăturile pe care le avea cu alte persoane.
Sarcinile agenților erau foarte bine trasate, iar informațiile obținute erau obsesiv de precise:
cumpără ½ pâine neagră, se oprește la vitrinele unei librării, intră în magazinul de vopseluri,
schimbă butelia, la venirea tr 19 s-a urcat la clasa a II-a, a scos un bilet și a avansat etc.140
Rezultatele acestei urmăriri au fost dezamăgitoare pentru autorități, ele obținând nimic mai mult
decât programul zilnic al Părintelui, care, în afară de deplasarea la Sinaia, s-a desfășurat doar
între locul de muncă și domiciliu. În tot acest interval, până chiar în anul următor, 1963, agenții
au strâns numeroase date și fotografii, însă rapoartele lor în continuare nu dezvăluiau nimic
incriminatoriu. Autoritățile semnalau: Elementul în cauză este foarte prudent. Pe lângă el nu are
acces orice agent. Pentru Boca Arsenie trebuie un agent cel puțin de talia lui pentru a stabili
adevăratele lui concepții.141
Angajat la Patriarhie în atelierul de pictură, Părintele Arsenie începe perioada de pribegie în
București, perioadă alimentată cu informații doar de notele informative întocmite de autorități și
de unele persoane, credincioși care l-au căutat în acest interval. Sursa ”Florică”, agent delegat să

139
Ibid., p. 86
140
F. Duțu, op. cit., p. 235
141
Vasile Manea, Părintele Arsenie Boca – Obiectivul ”Bratu”, ed. Patmos, Cluj Napoca, 2009, p. 27
61
culeagă din teren informații despre activitatea părintelui în București, precizează că: În
momentul de față, Boca este angajat la atelierul de pictură de la Patriarhie. Nu are încă buletin
de București. Acum este trecut pe tabel pentru a i se elibera buletin. El nu mai umblă în haine
clericale și nici nu mai poartă barbă. Este încă devotat bisericii și este privit de către Patriarh și
de ceilalți șefi ai lui ca un om capabil și priceput în arta picturii. Participă cu relgularitate la
slujbele religioase de la Pariarhie, în sărbători. Se ferește însă să mai aibă legături cu diferiți
credincioși și credincioase care îl admiră și ar vrea să stea de vorbă cu el. El este destul de
prudent și calculat. Din timpul de când era student, era socotit ca un om de caracter, cu multă
voință și destul de modest. Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă
reclamă, a exagerat anumite lucruri și din această cauză a avut de suferit.142 O altă sursă,
”Rafael”, un an mai târziu, relatează că: Este un om priceput și bun organizator al muncii în
atelier și de aceea este socotit ca un om de valoare în Patriarhie și după câte am văzut
patriarhul îl apreciază mult datorită talentului pe care-l are.(...) Timpul liber și-l ocupă citind,
completându-și cunoștințele. Din revistele literare și științifice care se aduc în atelier citește cu
mult interes tot ce apare în domeniul științific. Din ziarele care vin la atelier este abonat la
Scâneia, pe care atunci când vine îl citește cu mult interes. Boca Arsenie este un om cult și
vorbește calculat. El nu face risipă de cuvinte în convorbirile avute.143
Despre întreaga acțiune de persecuție pe care autoritățile vremii au întreprins-o împotriva
Părintelui Asenie, istoricul George Enache, studiind îndelung cazul și dosarul Părintelui,
concluziona, la 20 de ani după trecerea la cele veșnice în ziarul Lumina că: În anii care au urmat
până la sfârșitul vieții lui, Părintele a continuat să fie urmărit de agenții Securității, în pofida
faptului că și aceștia deveniseră convinși că apartenența la legiune a lui Boca este o glumă.Mai
mult, Părintele renunțase la însemnele exterioare ale monahismului (rasă, barbă) și se îmbrăca
elegant, ca un om de lume, așa cum erau indicațiile regimului, care credea că, odată schimbată
înfățișarea exterioră și omul va deveni altul. Cine l-a privit însă cu atenție pe Părinte a văzut în
el același călugăr plin de trăire duhovnicească și de putere în cuvânt. De aceea, oriunde l-au
purtat pașii, până la trecerea la cele veșnice, o mulțime tăcută l-a urmat, în căutare de ajutor
duhovnicesc. De fapt, această urmărire absurdă de aproape 5 deceniinu a avut decât o singură

142
Adrian Nicolae Petcu, Arhivele Securității, Părintele Arsenie Boca în percepția poliției politice din România, ed.
Nemira, 2004. Notă informativă din 5 februarie 1965
143
Idem. Notă informativă din 15 aprilie 1966
62
rațiune: Arsenie Boca a fost o persoană carismatică, capabilă să atragă mulțimile de
credincioși. Autoritatea puternică, capacitatea de convingere erau elemente de potențial pericol,
chiar dacă niciodată Părintele nu a făcut ceva dubios. Prin urmare Părintele Arsenie a fost scos
din mănăstire și ținut sub supraveghere pentru un ”posibil” care nu s-a întâmplat niciodată și
pentru a împiedica pe oameni să se apropie de o persoană care le vorbea atât de convingător
despre Hristos
Părintele Arsenie Boca va fi sub urmărirea Securității până în ultimul an al vieții, în ziua
ultimei aniversări. Anchetele, arestările și scoaterea din mănăstire sunt urmări ale unui fals
calificativ politic, acela de ”legionar”. Toți anii de urmărire, 46, vor demonstra că suspiciunea nu
este dovedită cu probe materiale că ar putea fi pusă în legătură cu vreo activitate politică
subversivă.(...)Ieromonahul Boca nu și-a manifestat niciodată și sub nicio formă în predicile
sale vreun crez politic. (...) Activitatea sa este condusă de ideea mistică religioasă.144
Observând în ansamblu ancheta care l-a vizat pe Părintele Arsenie Boca, se constată că
învinuirile care i s-au adus și care vizau omisiunea de denunț, precum și întreaga urmărire și
rețea de informatori, erau paravanul în spatele căruia se aflau dorința și interesul acut al
autorităților de a sugruma activitatea duhovnicească pe care Părintele Arsenie dorea să o
desfășoare în teritoriu, considerând un pericol mobilizarea maselor spre mănăstiri.
Din cele expuse mai sus se poate constata cu ușurință felul agresiv în care autoritățile vremii
au incercat sa împiedice parcursul ca duhovnic și îndrumător de suflete al Părintelui Arsenie
Boca. Este lesne de înțeles că pentru sistemul politic al vremii, apropierea masivă a oamenilor de
mănăstiri era un real pericol, ce trebuia cu totul și rapid înlăturat. A fost, practic, o acțiune
instituită de regimul ce urmărea suprimarea credinței, iar, fiindcă Părintele Arsenie propovăduia
credința, el s-a găsit în tabăra opusă, fiind considerat un ”element dușmănos”. Astfel,
mărturisirea dreptei credințe i-a adus Părintelui Arsenie numeroase suplicii, nopți petrecute în
arest pentru declarații, bătăi, munca la Canal și traseul temnițelor închisorilor comuniste,
întreaga prigoană suferită în numele credinței ortodoxe făcând din Părintele Arsenie un adevărat
mucenic mărturisitor.

144
F. Duțu, op. Cit., p. 186
63
2.2. Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință
Întrucât mai sus este descris contextul istoric al epocii și eroismul Părintelui Arsenie în
privința menținerii și exprimării credinței în condiții de oprimare, în această secțiune voi analiza
ipoteza martirajului fără a mai reveni la aceste aspecte, punctând însă pe controversa care există
pe marginea sfârșitului vieții Părintelui Arsenie Boca.
Aici se desprind două variante: prima, mai larg răspândită și pe care puțini s-au încumetat să o
combată este moartea naturală, care ar fi survenit in urma unor afecțiuni interne și care ar fi avut
loc la așezământul monahal de la Sinaia, astăzi metoc al Mănăstirii Prislop.
Cea de-a doua variantă presupune un cadru mai larg al evenimentelor și implică acțiunea
conspirativă a sistemului politic, care ar fi instrumentat înlăturarea Părintelui Arsenie. Această
teorie se leagă de evenimente din biografia Părintelui care vizau întâlniri cu soții Ceaușescu și
anume previziuni care s-ar fi făcut cu privire la moartea lor. Despre una dintre ele aflăm de la
nepoata Părintelui Arsenie, Zoe Dăian, dintr-un interviu pentru Agerpress: Prin anii '80,
Părintele Arsenie a fost dus și la Ceaușescu, care l-a întrebat: „Hai, popo, am auzit că tu
prezici soarta unui om. De mine ce știi?”. Și Arsenie i-a spus: „Într-o zi de mare sărbătoare veți
fi omorâți amândoi.” Ceaușeștii nu au crezut și i-a spus maiorului să-l ia și să nu-l mai vadă.145
Cu scurt timp înainte de moartea sa, Părintele Arsenie avusese o altă întâlnire în cadrul căreia
le-ar fi semnalat soților greșelile acțiunilor lor de guvernare. 146 În urma acestei întâlniri se pare
ca ar fi avut loc torturarea și moartea Părintelui Arsenie. Iată dezvăluirile pe care le face Dan
Lucinescu în cartea sa: este greu să se afle cum a decurs maltratarea Părintelui, dar cert este că
l-au supus la cele mai grele torturi, printre care și ale degetelor, care probabil i-au fost distruse,
cu excepția arătătorului de la mâna dreeaptă. Acesta a fost singurul scos la vedere din patrafir,
în sicriul părintelui pentru a fi sărutat.(...) Pe figura Părintelui Arsenie al cărui corp era așezat
în sicriu la Mănăstirea Prislop unde a fost îngropat, se vedeau pe pomeții obrazului arsuri
circulare cu mărimea diametrului de cca. 2 cm., iar pielea feței avea urmele unor traumatisme.
(...) Moartea Părntelui a avut loc la Sinaia, unde cadavrul său a fost predat de securitate
maicilor de la mănăstirea din aceeași localitate.147

145
Otilia Halunga, 28,09.2014 http://www.agerpres.ro/social/2014/09/28/interviu-zoe-daian-nepoata-parintelui-
arsenie-boca-romanii-sa-aiba-mai-multa-demnitate-si-personalitate-10-14-33, accesat: 06.06.2015
146
Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre, Editura Siaj, București, 2009 p. 108
147
Ibid., p. 109
64
 Dintr-o altă sursă aflăm declarația călugărului care a fost la Sinaia atunci când a murit
Părintele Arsenie Boca, informații care ar completa tabloul acestei variante: În 1989 părintele
Arsenie spunea celor apropiaţi: „nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină.” În ultimii
ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul
Drăgănescu, iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate. (…) Ultimele momente şi
le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele
Dometie care a fost ţinut acolo timp de o săptămână şi jumătate. Si nu i-au dat voie să
vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu. Părintele Arsenie avea însă un
căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am
dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe
nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a
murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT. Se vedea la degete şi la
faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete
îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea
lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru.
Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul.
Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun.148
În susținerea acestui scenariu pare să vină și declarația Maicii Glicheria Curtean: La un
moment dat, o dat Ceaușeasca telefon să-l aducă pe Părintele Arsenie. Unul stătea paznic la
ușă, și altul a intrat la el. Și Părintele a zis: „- Dați, mă, dați, că și-n voi va da! Și șeful vostru
va zbura nu prea curând.” Ăla care o dat, ăla o căzut jos, mort! Ăla de la ușă, paznicul, a dat
telefon la Ceaușeasca și i-a zis: „- Uite ce s-o întâmplat cu ăla, că o căzut jos, mort.” „-
Îmbrăcați-l și duceți-l înapoi de unde l-ați adus.”, adică de la Sinaia. Apoi, după câteva zile, o
murit. Acestea le știu de la Părintele Bunescu, de la Drăgănescu.149
Aceste declarații pun în lumină un scenariu complementar întregii acțiuni de urmărire și
persecuție întreprinse până atunci de sistemul comunist și propun ca finalitate a acestui proces

148
Corina Macavei, 10.04.2015 http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/controversata-moarte-parintelui-arsenie-
boca-iradiat-torturat-rastignit-securitate-ultima-minune-facuta--sfantul-ardealului-
1_55263d9a448e03c0fd68343b/index.html accesat pe 05.06.2015
149
Romeo Petrașciuc - Părintele Arsenie Boca fost-a om trimis de Dumnezeu, Editura Agnos, Sibiu, 2012, p. 139
65
înlăturarea Părintelui Arsenie Boca, prin torturarea și în cele din urmă asasinarea instrumentată
de ”mărimile vremii”.
Dacă privim lucrurile astfel, se conturează trista, dar de mare cinste moarte martirică a Părintelui
Arsenie Boca, însă aceasta rămâne sub rezerva descoperirilor ulterioare care vor elucida poate și
acest aspect.

2.3. Puterea de a apăra și de sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă

Deoarece din punct de vedere al argumentării această condiție este acoperită de condiția
numărul 1, respectiv mărturisirea dreptei credințe până la moarte înfruntând primejdii sau
suplicii, nu voi zăbovi pe această condiție, mai cu seamă dacă am considera valabilă și ipoteza
martirajului, expusă mai sus.

2.4. Puterea de a-și închina viața eroic celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase
Această condiție este acoperită de întreaga viață a Părintelui Arsenie Boca. Este, pe de o
parte, latura exterioară a activității sale, munca în teren și lucrul cu oamenii, efort care a lăsat în
urmă un popor mai pregătit pentru a depăși perioada comunistă și, mai ales, pentru a nu se lăsa
absorbit în doctrina religioasă nou promovată, care reducea fenomenul la formalism și îl seca de
conținutul său spiritual, dar și pentru a dezlega tainele învățăturii creștine, necesare și formatoare
pentru orice epocă sau spațiu. Pe de altă parte, există disciplina interioară pe care Părintele
Arsenie a dobândit-o prin studiu, prin pelerinajul la Muntele Athos și prin forma de monahism
profund ortodoxă pe care o practica. Toate acestea pe solida temelie a sufletului sensibil, de
artist, orientat cu totul spre cele interioare. De asemenea, se cunoaște despre modul de viață
ascetic al Părintelui Arsenie, iar cei care i-au fost în preajmă îi aseamănă nevoințele și
desăvârșirea interioară cu exigențele viețuirii pustnicești, împrumutate, probabil, de la Muntele
Athos. Pr. Nicoale Streza preciza: În chilia de la Sâmbăta nu avea mai mult decât un dulap, un
cuier și o masă, pe care ținea Biblia, o cruce și alte cărți. Nu avea sobă sau pat, păstrând în
preajmă doar o pătură, pe care probabil că dormea, iar pe masă, alături de celelalte obiecte
sfinte, avea așezat un craniu, în amintirea vremelniciei vieții acesteia.150 Privitor la conduita și
modul de viață ascetic al Părintelui Arsenie agentul Iulian Nicoară din cadrul MAI Sibiu raporta

150
Părintele Asenie Boca, O viață..., p. 22
66
organelor superioare următoarele: Ducând o viață extrem de severă și supunându-se unei asceze
riguroase s-a impus atenției tuturor călugărilor și credincioșilor, care mergeau la mănăstire. El
mânca foarte puțin și numai legume, numai de post. El dormea jos pe podele și se ruga
necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune.(...) Faima lui de călugăr riguros, de
om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea țării. Lumea venea nebună spre el. Era în timpul
războiului. Dureri, necazuri și suferințe erau multe. Țăranii și intelectualii veneau cu sutele, cu
miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu Sfântul de la Sâmbăta.151 Trăirea
intens morală și religioasă a Părintelui Arsenie se desprinde și din mărturia de credință scrisă,
Cărarea Împărăției, un amplu demers teologic, ce nu s-ar putea naște decât cea mai adâncă
experiență și trăire religioasă. Întreaga activitate și operă, cât și o serie de mărturii a celor care l-
au cunoscut, indică felul deplin în care Părintele Arsenie și-a aliniat existența trăirii creștine
autentice. Pr Ioan Sofonea din Sibiu spunea, vorbind despre acest mod de viață profund ascetic:
La început, Părintele Arsenie avea o viață foarte aspră: mânca o dată pe zi (pâine și apă) și
dormea pe jos. După predică, iar pleca în munte. Uneori mergea pe Valea Sâmbetei luni
dimineța, cu Biblia in mână; și stătea toată săptămâna pe munte, în rugăciune, singur. Nu lua
nici măcar o pâine. Și venea de acolo sâmbăta. Apoi slujea și predica. Cuvântul lui era pătruns
de multă simțire, încât nu o dată îi curgeau lacrimile în timpul predicii. Spunea: „Mă, voi mă
rugați să fac minuni! Eu nu fac minuni. Am venit s facem minunea de a asculta de poruncile lui
Dumnezeu și a le împlini. Aceasta e cea mai mare minune”. Ducea o viață extraordinară, de
pustnic.152 În predica sa, în îndrumările pe care le dădea oamenilor, Părintele răspundea
întrebărilor lor lăuntrice, încât îi auzeai spunând: - Pentru mine a zis asta!, - Acum despre mine a
vorbit!, - Sfatul ăsta pentru mine l-a dat! Oamenii erau mulți și nu avea timp să stea de vorbă cu
fiecare în parte. De aceea, când vorbea unui grup de oameni în curtea mănăstirii, le cerea: - Fiți
atenți! Că eu, prin cuvânt, vă răspund la fiecare! Și cei mai mulți au renunțat la păcat.153
Desăvârșita trăire morală și spirituală a Părintelui Arsenie se poate constata din impactul pe care
îl are mesajul învățăturii creștine, livrat atât de precis și mulat pe structura sufletească a fiecărui
credincios în parte. Să produci în celălalt o astfel de revoluție, renunțarea la păcat, nu o poți
decât dintr-o renunțare personală la păcat și la cele lumești, ridicarea deasupra lor, lăsând locul

151
G. Enache, A. N. Petcu, op. cit., p. 85
152
I. Sofonea, op. cit., p. 71
153
Idem, p. 93
67
inimii curat pntru Dumnezeu. Conditia trairii unei vieti morale si religioase apare astfel
îndeplinită, iar aceasta se desprinde ușor și din relatarea ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul
Germaniei, Europei Centrale și de Nord: Se spunea (...) că Părintele, în momentul când rostea
formulele epiclezei, vedea aievea cum Se jertfește Mântuitorul. Și plângea! În voce nu se simțea
emoția Părintelui. Vocea era la fel de fermă; nu o voce foarte spectaculară, dar foarte
penetrantă, pătrunzătoare. Aproape dură, ai fi putut spune. Aspră, în orice caz. N-avea meandre
din acestea bizantine, floricele. Era imnul clar, aproape sever. Se vedea însă că plânge, că i se
zguduiau umerii. Și, atunci, toată biserica plângea! Imaginați-vă zeci de mii de oameni
plângând la prefacere! Deci Părintele avea puterea să le insufle tăria Jertfei Mântuitorului.154

2.5. Puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte

Înainte de a porni în expunerea câtorva mărturii privitoare la minunile săvârșite de Părintele
Arsenie Boca, sunt necesare unele precizări care să pregătească terenul discuției privitoare la
darul minunilor.
Prin forța Sa, Dumnezeu conservă esența tuturor lucrurilor, asigură persistența
universului și dăruiește făpturii însăși îndumnezeirea, procurând celor ce ating desăvârșirea
accesul spre potențialul infinit și descoperind acestora rațiunile divine ale creației.
Minunea, ca oricare alt eveniment din lumea concretă, are drept cauză lucrarea evidentă a lui
Dumnezeu. Fiind lucrare dumnezeiască, prin natura ei, minunea nu contravine legilor existente,
ci intervine, corectează și readuce în echilibru situații în care legile sunt depășite, restabilind
curgerea vieții în limitele sale firești. De asemenea, aspura oamenilor minunea are drept scop
îndreptarea și întărirea credinței, iar aceasta survine măreției și puterii dumnezeiești pe care
minunea o descoperă. Luând ca model minunile Mântuitorului, ele toate au avut drept scop
convertirea oamenilor și crezând, ei să dobândească viața veșnică.
Minunea începe odată cu dezvelirea darurilor întunecate de păcat, cuprinse și controlate de
diavol, prin legiunile sale. În opoziție, pervertirea, coruperea omului a constat în întunecarea
darurilor primite de la Dumnezeu prin Botez. Privind spre lucrarea duhovnicească a sfinților, ea
urmărește tocmai această despătimire, iar când aceasta este înfăptuită mai curat, mai sincer și
dintr-o profundă smerenie, se atinge nepătimirea și se revarsă, ca o răsplată divină, și darul

154
R. Petrașciuc, op. cit., p. 46
68
minunilor, manifestat sub diferite forme. Iar când un dar sau altul a sporit considerabil el devine
harismă. Aceasta înseamnă o pnevmatizare a unor daruri deosebite prin care se fac de folos unii
altora și Bisericii și se unesc mai strâns între ei, întărind unitatea Bisericii.Iar unii dintre ei,
înaintând mi mult în virtuți și cu aceasta atingând grade de sfințenie ajung și la posesiunea unor
harisme prin care slujesc și mai mult celorlalți și unității Bisericii. Prin ei se face transparentă în
mod mai accentuat infinitatea vieții și luminii dumnezeiești. Din ei radiază o putere care
biruiește adeseori puterile naturii.155
Așadar, pentru o performanţă duhovnicească înaltă, în afară de invitaţia divină, de iubirea
de Dumnezeu şi de renunţarea la sine, este necesar şi un control fericit asupra trupului, o
libertate înaltă faţă de tentaţii şi păcate şi un control fericit asupra minţii, emoţiilor, voinţei şi
intenţiei. Această stare de conștiință reprezintă, poate, încununarea tuturor virtuților si condiția
cea mai înaltă, care asigură manifestarea darurilor duhovnicești. Demersul metodologic pe care îl
face inițiatul pe scara urcușului duhovnicesc demonstrează starea merituorie spirituală profundă
la care el trebuie să ajungă, iar drumul, la început presărat cu aspre nevoințe, se dovedește o
pregustare a vieții cerești.
În continuare voi lista o serie de mărturii culese din diverse surse, împărțite în trei categorii:
2.5.1. Clarvăzător
1. Părintele Ghelasie Țepeș povestește că pe vremea când se afla la Sâmbăta a venit la
mănăstire colonelul care l-a arestat pe Părintele Arsenie și i-a povestit noaptea în care, împreună
cu doi colegi, a venit să îl ridice de la mănăstire. După ce s-a rugat Părintele l-am luat, l-am
dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uși erau. Un rând de gratii, un rând de uși de fier și un rând
de uși normale. O cheie era la mine, una la altul și a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără
ceilalți doi să intrăm. Gratii la geam, peste tot gratii. (...) A doua zi urma să vină generalul să
stea de vorbă cu dânsul acolo unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc. Părinte, când am
venit a doua zi cu generalul, no, deschidem ușa și nu era nimeni în cameră! Camera goală! Vai
de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce. Noi eram colonei de Securitate și ne venea nouă să
ne facem cruce.(...) Noi eram disperați. De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la
mănăstire, unde să ne ducem altundeva? Când ne ducem la mănăstire Părintele era în slujbă și
tocmai spunea ”Pace tuturor”. Noi intram pe ușă și numai pace nu aveam noi. Dar n-am avut

155
D Stăniloae, Op. cit., vol 2, p. 156
69
voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie frumos și apoi l-am
dus. Eu de atunci i-am zis generalului: să știți că eu îmi bag demisia din Securitate! Un om
singur nu putea să facă așa ceva.156
2. Tot Părintele Ghelasie povestește, cunoscând dintr-o altă sursă, una dintre întâmplările
petrecute la chilia din munte, pe valea Sâmbetei. Acolo Părintele dorea să ridice o mică biserică,
alături de chilie, însă lucrările nu s-au mai făcut. Locul nu avea apă, iar Părintele le-ar fi zis
oamenilor: Așa-i mă, că vi-i greu? N-aveți apă...Așa-i că vi-i greu? Hai să-L rugăm pe
Dumnezeu să vă deie și aici apă. Retrăgându-se câțiva metri, s-a așezat în genunchi, s-a rugat și
a luat un lemn. Unde a Însemnat Părintele, a făcut cruce cu lemnul acela, țâșnește și acuma un
izvor, uite-așa, cât mâna. Ca Moise din stâncă! Du-te și să vezi acolo izvorul!157 Altădată, când
l-a vizitat pe Părintele Arsenie, a avut loc următorul dialog: - Mă, ce ți-i așa frică, mă, de mine?-
Cum să nu-mi fie frică? Părintele a zis: - Da, mă, te înțeleg. Mă, vouă să nu vă fie frică de mine.
Eu am terminat Teologia, am făcut Medicină și am făcut și Belle Arte la București. Toate trei
sunt legate de fizionomia omului, de viața lui, de activitatea lui. Și când mă uit la om parcă îl și
văd, îl și cunosc. Părintele Ghelasie a gândit: - Poți să termini toate școlile, dacă nu e și darul
lui Dumnezeu... În timpul acesta Părintele Arsenie l-a bătut pe umăr și i-a confirmat: - Așa-i mă,
și darul lui Dumnezeu.158
3. O altă mărturie aparține Maicii Marina Lupău, de la Mănăstirea Bic, jud. Sălaj: Ceea ce
am auzit și m-a marcat pe mine, vă împărtășesc și dumneavoastră. Ceea ce vă spun eu acum nu
știu dacă există în cărți. O creștină se ducea la Drăgănescu, la Părintele. Și în tramvai era un
bătrân cu traista pe umăr, slab, cu barba nearanjată, amărât; rodea un colț de pâine. Dar toți
din tramvai, și casierița, și oamenii, ziceau să-l dea jos, că n-are bilet. Și femeia asta, care
mergea la Drăgănescu zice: - Lăsați că-i iau eu bilet moșului, numai lăsați-l în pace. I-a luat
bilet, l-a așezat pe scaunul ei; s-a întins, săracul, și rodea la pâine liniștit. Dragii mei, merge
femeia două scaune înainte și, când se uită în spate, nu mai e moșul! Umblă ea prin tramvai să-l
caute, și nu știa ce să facă, ce să creadă, că tramvaiul nu s-a oprit în nicio stație, și moșul nu-i
nicăieri. Când s-a oprit tramvaiul s-a dat jos, s-a uitat, tot nu l-a văzut pe moș. Și s-a dus în
drumul ei, spre Drăgănescu. Și când ajunge la biserică, o întâmpină Părintele și zice: - Mulțam,

156
Părintele Arsenie Boca, Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, p. 49 - 50
157
Ibid., p. 65
158
Natalia Corlean, op. cit., p. 123
70
mă, de bilet, că de nu-mi luai, mă dădeau ăia jos. Femeia a înmărmurit, iar Părintele zice: - Da,
mă, voi veniți la mine și eu mă uit să văd care vi-s faptele și purtările voastre, dacă veniți la
mine.159
4. Pr. Prof Ștefan Negreanu relatează o întâmplare petrecută în drum spre mănăstirea
Prislop, trăită de căruțașul satelor din preajma mănăstirii, pe care Părintele Arsenie îl mai solicita
uneori. Un lucru nu mi-a ieșit niciodată din suflet, ce mi s-a întâmplat odată, când veneam la
mănăstire. Era toamnă târzie, căzuseră frunzele, prin noiembrie, așa și era un deal prin pădure,
o pantă. Când am ajuns la baza acelei pante, caii nu mai vroiau să urce, ba mai mult decât atât,
erau foarte agitați și nechezau întruna. Ca să meargă, eu îi băteam, însă Părintele a zis, în stilu-
i caracteristic: - Stai mă, nu mai bate caii. Și apoi s-a ridicat în picioare și a zis cuiva din vârful
dealului: - Mă, ia pleacă de acolo. Și de după o tufă mare de mărăcini a plecat un lup mare cât
un vițel.160
5. Mărturia maicii Glicheria Curtean merită și ea menționată; ea povestește că într-o
dimineață devreme, la Drăgănescu, pe când picta Părintele acolo, a venit un agent de la
Securitate. Și Părintele de pe schelă zice, fără nici măcar să se uite la el: - Ce-i mă, ai venit să
mă verifici? Du-te, mă, mai repede acasă, că ti-o murit băiatul. Ăla doar de acasă venea, cu
mașina, securistul. S-o dus acasă omul: - Tu, e adevărat că o murit băiatul?! –Da, mă! Când m-
am dus să-l scol, să se ducă la școală, l-am găsit mort în pat. – Tu, să-mi spuie mie unul de pe
schelă! Și securistul acela o venit la înmormântarea Părintelui și o spus așa, de l-o auzit și
Părintele Bunescu: -Părinte, și cei ce te-au cunoscut și cei ce nu te-au cunoscut decât prin alții
și cei ce te-au urât, astăzi au venit la înmormantarea ta, Părinte..
6. Preotul Ciprian Negreanu relatează povestea unei femei în vârstă: atunci când a murit
mitropolitul Mladin, după chinuri mari, a venit multă lume la mănăstire deoarece a fost foarte
îndrăgit alături de Părintele Serafim Popescu și Părintele Arsenie. Înaltul Mladin spunea
predici foarte frumoase despre Maica Domnului și venea multă lume să asculte. Când acesta a
murit, Părintele Arsenie era la Drăgănescu, controlat de Securitate. Si bătrâna povestește că a
luat o plasă cu mere și altele, ca să dea de pomană. După înmormântare a văzut undeva, mai la
margine, un bătrân mai amărât și i-a spus: - uite, ia astea pentru sufletul lui Mladin. Omul i-a
zis: - Mulțam! Și a plecat cu tot cu plasă. Ea nu intenționa să îi dea și plasa, care era greu de

159
Ibid., p. 155
160
Ibid., p. 176
71
găsit, era țesută din lână. Dar, dacă omul nu i-a dat-o, i-a lăsat-o și nici nu l-a mai văzut pe
acolo. După cam un an, femeia s-a dus la Părintele Arsenie la Drăgănescu. După ce a spovedit-
o, Părintele a scos de sub scaun o traistă și i-a spus: - Ia-ți traista!161
7. Același dezvăluie următorul episod: Două maici (surori) de la Schitul Cornet povesteau
că erau nehotărâte dacă să intre sau nu în monahism. S-au dus la biserica din Drăgănescu dar
acolo era un puhoi de lume. Stăteau și se gândeau ce ar putea face, căci peste jumătate de oră
pleca autobuzul și nu aveau cum ajunge la Părintele Arsenie. În același timp una din ele se
gândea cum să-i pună întrebarea:”Părinte, ce să fac, să mă căsătoresc sau să intru în
monahism?” Stătea cu capul în jos gândindu-se cum să întrebe când, deodată a simțit un gând
clar, lucit. Simțea că nu-i gândul ei, căci ea nu gânea așa de clar și de lucid:”Dacă vrei să fii
monah, trebuie să duci și păcatele tale, și ale neamului, ale neputincioșilor: este o cruce grea
etc etc.” Știa că nu e gândul ei; era peste puterea ei de a gândi de atunci. Acel gând i-a mai
venit încă o dată și atunci a idicat capul și s-a uitat de departe la Părintele Arsenie, care, peste
mulțime i-a zis: - Ei, ai înțeles? Acum du-te la autobuz!162
8. Gheorghe Morar, credincios din Ucea de Sus povestește că prin 1948 – 1950 Părintele
Arsenie avea nevoie de niște oameni care să scoată nisip din pârâul care curgea prin
apropierea Mănăstirii Prislop. Am plecat câțiva oameni (din care mai trăiesc eu și Lovin
Nicolae – Pavăl). Părintele s-a bucurat mult de venirea noastră. Ne-a arătat locul cu nisip și ne-
am apucat de treabă, dar, nu după mult timp, nu mai puteam scoate nisip din cauza apei. I-am
spus Părintelui și Părintele a zis: - Mă, mă...lasă că facem să nu mai vină apa la voi. S-a dus în
susul râului vreo 15-20 metri, s-a aplecat, a pus amândouă mâinile în apă și din acel moment
apa a ieșit în altă parte, pe sub pământ. Se auzea cum curge la 10 – 15 metri de locul unde
lucram noi. 163
9. Georgeta Penciu din Făgăraș relatează o întamplare interesantă: Părinții mei au fost la o
nuntă în Sercăița, satul natal al mamei și, pentru că eram rude apropiate, mama a participat cu
trei zile înainte la ajutor la nuntă. Într-una din zile a mâncat două ochiuri, ouăle fiind ținute în
zeamă de var, ca să țină mai mult. Aceste ouă i-au afectat tot organismul, în special ficatul.
După nuntă, la vreo două, trei zile mama făcea niște crize asemănătoare cu cele de epilepsie.

161
Părintele Arsenie Boca, o viață...p. 137
162
Idem
163
Ibid., p. 35
72
Sâmbătă s-a deplasat împreună cu tata la București, la Drăgănescu, la Părintele Arsenie. L-au
găsit pe Părintele pictând. Când au intrat pe ușa bisericii, Părintele și-a îndreptat privirea spre
ei și a strigat către mama: - Ce zic doctorii din Făgăraș că ai, mă? Mama i-a răspuns: -
Epilepsie, Părinte. Dânsul a zis: - Mă, ăștia te omoară cu zile. Nici ei nu știu, dar nici tu nu știi.
Știi de unde ți se trage ce ai?. Mama a zis: - Nu știu, Părinte. Părintele a zis: - Adu-ți aminte
când ai fost la nunta asta la tine acasa, ai mâncat ouă? - Da, Părinte, am mâncat două ochiuri.
- Ochiurile pe care le-ai mâncat au fost ouă băgate în var. Să te duci să-i spui celei care le are
să le arunce pe toate, ca să nu mai îmbolnăvească și pe alții. Tu ai fost mai sensibilă și ți-a
îmbolnăvit ficatul. Ficatul tău fiind foarte bolnav, nu își mai poate reveni și nu se poate
regenera decât dacă mai faci un copil. Apoi s-a uitat la tata și i-a spus: - Dacă vrei ca fetele tale
să aibă mamă în continuare, trebuie să mai fac încă un copil, căci numai așa i se va regenera
corpul. (...) Au mai avut, într-adevăr, încă o fetiță, căci suntem trei surori. Mama și-a revenit și
este sănătoasă.164
10. Un tânăr din Brașov, care l-a căutat pe Părinte înainte de a merge în armată, Părintele
i-a spus să fie serios și să nu-și facă de lucru cu fete până la căsătorie. În armată fiind, acesta n-
a ascultat povața părintelui și a avut o aventură cu o fată pe care n-a mai întâlnit-o după aceea.
Venit din armată, s-a angajat gestionar la o întreprindere. Magazia pe care o gestiona a fost
spartă, iar paguba i-a fost imputată lui, în urma cercetărilor urmând a merge și la închisoare,
negăsindu-se adevărații hoți. Disperat, acesta merge din nou la Părintele, prefăcându-se că vine
pentru prima dată și i-a povestit necazul. Părintele l-a recunoscut, dar amintindu-i ce-i spusese
inainte de armată îi reproșează că nu l-a ascultat și i-a spus: Tu nu știi, dar fata aceea a făcut
crimă (avort) și tu te duci acum la pușcărie nu pentru lipsa din gestiune, ci ca să plătești crima
ei!(Maica Adriana, Schitul Cornet).165
11. Preotul Ioan Sofonea din Sibiu povestește că În 1941 a venit la Părintele pentru sfat și un
frate al meu, Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraș. Venise pentru că se gândea că va
fi chemat și el în război și să primească binecuvântare. Când a ajuns în fața Părintelui, fără să-i
spună cine este, Părintele i-a spus: - Vasile, tu ți-ai ales avere, nu muiere! Pentru asta vei suferi

164
Ibid., p. 177
165
Ibid., 226
73
toată viața. Atât i-a spus și a șa a fost. El își luase o fată bogată, cu pământ nesfârșit. Când au
venit comuniștii i-au luat și pământul de sub casa lui.166
12. În biserică la Drăgănscu o cetățeancă îi spune părintelui: - Părinte, băiatul meu are 38
de ani și nu se poate însura. Părintele i-a zis: - E și normal!Doar pe ceilalți copii i-ati trimis pe
apa Sâmbetei iar acum familia voastră se stinge. De aceea băiatul nu se poate însura. (Silvia
Pătrucean, Sibiu)167
13. Și dacă ați observat căruța asta de aici de lângă casă... socrul meu căra fân la mănăstire
când trăia Părintele. Nu era ca acum, așa de dotată mănăstirea, avea iarba verde, chiar și
Părintele ajuta la lucru. În timpul cât lucrau ei fânul, Părintele era sus unde e el înmormântat
acum. Și ei or zis între ei: - bă, dar și popa ăsta le știe pe toate, cum vorbim noi ardelenii. Din
vârful ăla coborând în jos Părintele, le-a făcut cu mâna să-l aștepte. S-o apropiat de ei și le-o
zis: - Mă, dar și popa ăsta le știe pe toate, mergeți repede că vine o ploaie mare. – Da, de unde
Părinte, uite că e senin afară. În 10 minute a venit o ploaie torențială, da. 168
14. Stiți ce făcea? Dădea mâna cu oamenii din sat...cu care dădea mâna. Se supăra altă
lume, că nu dadea mâna cu toți. - Dar, părinte, cu mine de ce nu dai mâna? - Cu tine mă mai
întâlnesc. Vă dați seama ce însemna?...de toți stia. Oricine venea îl striga dupa nume. Așa că
mulțumiți Părintelui Arsenie ca ați ajuns cu bine aici.169
15. Când era Părintele stareț veneau oameni din jurul satelor, de la Orăștie. Părintele îi
aștepta în fața mănăstirii. În grupul ăla de oameni a văzut o femeie. A zis: - tu, Maria, vino la
mine. Femeia nu și-o dat seama, că poate or mai fi fost mai multe. Și-a dus privirea fixă chiar în
ochii ei. - Da, da, tu, vino la mine. S-a apropiat de părintele si i-a zis: - da, Părinte. - De ce ai
venit? - Să mă spovedești. - Nu te spovedesc. - Dar te rog, Părinte. - Nu te spovedesc, întoarce-
te înapoi, că la 2 metri de curtea mănăstirii, din partea stângă coboară un șarpe, din partea
dreaptă coboară alt șarpe. Se încolăcesc în mijlocul drumului, stau cu capetele ridicate în sus.
Treci pe lângă ei că nu te mușcă, ăia-s doi prunci ai tăi pe care i-ai omorât. Preotul de aici,
acum a ieșit pe pensie, verișor cu mine, era mai mic atunci, a fugit, și-o luat cizmele în picioare
să asiste la toată faza asta. Și într-adevăr, dacă ar fi preotul aici să vă spună, în fața lui o

166
Ibid., p. 230
167
Ibid., p. 237
168
Mărturie Aurora Muntean, satul Silvașul de Jos, jud. Hunedoara. A se vedea anexa.
169
Idem
74
coborât un șarpe și alt șarpe. S-or pus în mijlocul drumului, exact cum a zis, s-or încolăcit, au
stat unul lângă altul, cum a trecut femeia pe lângă ei or plecat, fiecare în direcția lui. Deci
părintele ura chestiile astea, el nu suporta avortuile, el iubea copiii.170
16. Bogdan Juncu, credincios din Făgăraș care l-a cunoscut pe Părintele Arsenie la
Drăgănescu în 1983, printre multe alte povestiri relatează umătoarea întâmplare: Îmi aduc
aminte că cineva de la Sâmbăta mai mergea la Părintele să îi ducă niște ceaiuri. La un moment
dat, persoana aceea nu a mai putut merge personal, așa că a trimis pe altcineva la Sfântul
Părinte, la Drăgănescu, și a zis așa: - Părinte, vă roagă respectiva să o iertați, că s-ar putea să
mai fie și ceva buruieni, că s-o grăbit să culeagă florile alea de pe câmp. Și Sfântul, zâmbind,
spune: - Zi-i, mă, așa: să nu-și facă probleme, mă, că eram deasupra capului ei când ea culegea
florile.171

2.5.2. Vindecător
1. O mărturie mai recentă, relatată de Maria Neda, merită redată în întregime: Acum 2 ani,
în 2012, în primăvară, sora mea din Germania a făcut infarct! A fost ținută în viață de aparate
timp de 3 zile. A treia zi urma să fie deconectată, iar eu m-am dus la biserică și m-am rugat cu
lacrimile șiroind pe față în fața Ușilor Împărătești Părintelui Arsenie Boca, citind acatistul și
paraclisul Părintelui. L-am rugat să meargă în Germnia, să pună mânuța lui cea sfântă pe
căpșorul și pe inimioara surorii mele și să-L roage pe Bunul Dumnezeu să o readucă la viață.În
acea după-amiază, sora mea a deschis ochii și a mișcat mâinile și picioarele.Acum este bine,
lucrează, deși în acte a fost declarată moartă. Nu am cuvinte să îi mulțumesc Părintelui Arsenie
Boca!
Apoi, în același an 2012, dar în luna octombrie fratele meu a fost diagnosticat cu cancer la
ficat. Când a fost dus la sala de operație de la ATI, din nou m-am pus acolo în salon, la
reanimare, să mă rog citind acatiscul și paraclisul Părintelui Arseni Boca! L-am rugat cu
lacrimi fierbinți să meargă în sala de operație și să pună mânuța lui cea sfântă pe mâna
doctorului și să-i dirijeze bisturiul! Apoi l-am rugat să-l roage pe Bunul Dumnezeu să facă o
minune și fratele meu să nu aibă cancer. La ora 12, când l-au adus din sala de operație pe
fratele meu, doctorul mi-a spus că nu a fost cancer ci ulcer generalizat. Medicul a plecat, iar eu

170
Idem
171
R. Petrașciuc, Părintele Arsenie Boca, Minuni și mărturii, ed. Agnos, Sibiu, 2014, p.81
75
am strigat după el și l-am întrebat dacă a simțit o mână nevăzută pe mâna lui în timpul
operației. Doctorul s-a oprit în loc, s-a întors spre mine și preț de mai multe secunde sau poate
chiar un minut, a stat și m-a privit lung fără să scoată un cuvânt! Sunt sigură că Părintele
Arsenie Boca și de data aceasta m-a ascultat și l-a ajutat pe fratele meu. El a spus înainte de a
muri „Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut și mai mult!” Acesta este adevărul.
Nu aș putea să denaturez ceva, pentru că nu mă joc cu cele sfinte! Am crescut în acest mediu,
trăiesc în acest mediu, sunt înconjurată de preoți în familie și cred din toată inima. Îmi iubesc
credința ortodoxă!172
2. Eu am fost operată de un cancer tiroidian gradul IV acum 24 de ani. Am fost trimisă la
București, am făcut două operații, nu știa nimeni că-i cancer. Am fost la Târgul Mureș, am făcut
prima operație, după două săptamâni de zile am primit adresă acasă și un telefon să mă prezint
la a doua operație. Nu și-au dat seama că e cancer. M-am dus, m-am operat, am făcut pareză la
corzile vocale, nu am vorbit două săptămâni de zile sau chiar și mai mult aproape nimic, m-au
trimis la București să fac iod radioactiv. La doctorul Dimitriu, un doctor extraordinar de bun.
Când m-a văzut o zis: - Măi femeie, cum ai reușit să faci un can de cancer? Vei bate drumul
bucureștiului până la adânci bătrânețe și n-o să ieși negativă. Am venit, după prima tură de iod,
am venit acasa, m-am dus din nou la București, la o săptămână făceam internarea și pe urmă
am mers la mormânt la părintele. Plângeam, eram disperată că mor. Aveam fata căsătorită
atunci, aveam o nepoțică și plângeam la mormânt. A venit măicuța Andreea, Dumnezeu s-o
odihnească, o maicuță nemaipomenită și m-o întrebat: - De ce plângi? - Uite măicuță, i-am zis,
am un cancer, știu că am să mor, îmi părea nespus de rău și a zis: - Nu mai plânge că n-ai să
mori, că și eu am avut cancer și Părintele m-o vindecat. Măicuța a avut cancer la sân și
Părintele a atins-o, a pus mâna pe ea și i-o spus: - De azi înainte nu mai ai nimic, dar drept
răsplată, după moartea mea, să-mi îngijești mormântul. Maica Andreea i-a îngrijit mormântul
până anul trecut, până la aproape 90 de ani ea mergea de-i făcea curat la mormânt Părintelui.
Și atunci mi-a zis: - Spovedește-te la Părintele. - La care părinte, măicuță? - La Părintele
Arsenie. Eu am crezut că măicuța are o problemă la cap, zic Doamne ferește, nu-i ceva bine. -
Dar, maicuță, Părintele e mort. - Foarte bine, te spovedești ca la un preot. Te pui în genunchi și
te spovedești ca la un preot. M-am pus în genunchi lângă mormântul Părintelui, m-am spovedit

172
Cristian Bichiș, Părintele Arsenie Boca ne cheamă la el. Mărturii de la Prislop, Editura Ortodoxia, București,
2014, p. 77
76
cum te spovedești la un preot, mi-a dat ulei de la candelă, mi-a spus: mergi acasă, dai cu el pe
la gât și o să fie bine. Am venit acasă, eu trebuia să mă reinternez la București dar celulele
cancerigene erau împrăștiate peste tot, erau răspândite. M-am dus la București, doctorul
Dimitriu către mine: - mai femeie, ce-ai facut? - Ce-am făcut, domnul doctor? - Ce-ai luat? Ai
luat ceva naturiste, ai luat tătăneasă, ce-ai făcut? - Domnule doctor, n-am făcut nimica. - Măi
femeie, nu-i bine, ai dat tratamentul peste cap. Atât m-am speriat de rău, nu știam ce să fac. Mi-
a dat o tură de iod, am venit înapoi acasă și trebuia să mă duc iar la internare. Când m-am dus
ultima dată la internare, tot negativă. - Ei, dar spune odată ce ai facut! Dar eu nu realizam ca
mie mi s-o întâmplat de la părinte, vă dați seama. Eu am crezut că am mâncat ceva. Zic: sigur
am mâncat ceva, nu a fost voie, nu a fost bine. Am venit acasă, disperată, plângeam și am luat o
hotărâre să nu mai merg la București. N-am mai mers la București, așteptam să apară
metastaze în organism. Mă durea un picior, e metastază, mă durea coloana, e metastază, mă
durea mâna, e metastază. Nu era nimic. Și numai după vreo trei, patru ani de zile am realizat că
mie de la Părintele mi s-o întâmplat ce mi s-o întâmplat. Cazul meu.173

3. Haideți să vă spun și pe al lui bărbatu-meu. Bărbatul meu a avut comoție cerebrală, a

fost în comă trei săptămâni de zile ca și Cotabiță. Doar stiți că fetele lui Cotabiță au fost aici, la
mormânt . Se mirau doctorii de unde-i mai bine lui Cotabiță... Am stat internată cu el trei
săptămâni de zile, a stat mort, nemișcat, nu-și mișca mâinile, în comă, era pus la perfuzii. La
sfârșitul săptămânii a treia a început să-și miște piciorul drept. Doctora către mine: -
Extraordinar, omul ăsta a avut un înger păzitor nemaipomenit. S-a trezit, l-am pus pe marginea
patului, îi eram sprijin în spate, am început primii pași, l-am învățat să vorbească. Am făcut
exerciții cu el la spital cât am făcut și am venit cu el acasă. Și am mers la mormânt la Părintele.
L-am învățat ce-i lingura, ce-i mâna prima dată, piciorul, gura, nasul, am luat-o de la zero. Și
pe urmă am mers la mormânt la Părintele. A mers cu cadrul, s-a așezat pe băncuțe acolo jos,
după ce am ajuns la mormânt la Părintele a coborât foarte ușor și a fost o revenire
spectaculoasă. Acum e un om normal ca fiecare.174

2. Mai este un caz, o doamnă de la Brăila, Silvia, lucrează la bancă, tinerică, are vreo 30 și
ceva de ani, are o fetiță de patru ani jumate. Anul trecut în primăvară o sunat să merg la

173
Mărturie Aurora Muntean, satul Silvașul de Jos, jud. Hunedoara. A se vedea anexa.
174
Idem
77
Părintele să aduc ceva mir pentru fetiță. - Dar de ce, ce s-o întâmplat, Silvia? - A făcut
leucemie. Zic: nu mai are nicio șansă. Nu i-am zis prin telefon, ei, dar în gandul meu am zis: nu
mai are nicio șansă. Am mers la mormânt la Părintele, era maica Antonia, am discutat cu ea și
i-am zis: - Uite, măicuță, nu știu dacă sunt în măsură să vin eu, dar oamenii sunt de departe, nu
pot să vină și, uite, am o rugăminte: imi dați niște mir pentru o fetiță bolnavă de leucemie? - Și
cu mare drag, stai liniștită că Părintele știe pentru ce ai venit. Mi-o dat mirul, am venit cu el
acasă, au venit cumnații mamei fetiței la mine din lunca mare a Brăilei și le-am dat mirul.
Măicuța mi-a spus să ungă fetița și să-i bage în mâncare, iar fetița e astăzi la gradinița de
măicuțe, e foarte credincioasă. Și doctorii i-au dat șanse de supraviețuire 25 % pentru că avea
ceva mutatii genetice, nu era ceva clar cu fata. Acum fata e foarte bine, a fost la mine, mi-a zis: -
Tanti Aurora, vreau să vin la Părintele, îl iubesc mult mut, mult de tot, să-mi faci supă cu
găluște. - Ingrid, cu mare plăcere te aștept. Dar cu atâta dragoste vine la Părintele, n-am
pomenit așa ceva. Dar stii ce zice la medici? Pentru mine nu este niciun medic, decât Dumnezeu
și Părintele Arsenie. Îl iubește enorm de mult.175
4. Și să vă mai spun un caz. O doamnă de la Baia Mare, erau oameni în vârstă ca și mine,
bunici erau, anul trecut în primăvară, vă dau numărul de telefon, pot să confirme, caz real, a
venit la mormânt la părintele. Aveau nepoata bolnavă, nu putea să meargă în picioare. Au fost
cu ea și în Viena și în toate părțile. Și nu reușeau nimic. Când au coborât seara de la mormânt o
zis: - Doamna Aurora, lăsați-mă-n pace, e un mormânt ca la fiecare. Atunci m-am cam supărat
eu, ca eu îl iubesc pe Părintele foarte mult. - Dragii mei, duceți-vă dimineața la Părintele și
rugați-vă pentru nepoată, că o să fie foarte bine. S-au dus dimineața la mormânt la Părintele, au
ajuns acasă la Baia Mare. Când au ajuns acasă la Baia Mare m-or sunat, or zis: - Doamna
Aurora, să vă dea Dumnezeu sănătate pentru întreaga familie, Părintele, Dumnezeu să-l
odihnească, ne-am găsit fetița în picioare... Da, ce-o fi zis Părintele, stați că vă arăt eu ce pot
face și voi nu credeți.176

5. Mai era o dată o fată care se ținea de mână cu mamă-sa, avea mersul ăla, știți își târăște
picioarele și merge pe burtă, ați văzut copii din ăia care merg așa. Și din mâna la mamă-sa s-a
smuls și mergea încontinuu în jurul mormântului Părintelui. Să nu credeți că la toată lumea se

175
Idem
176
Idem
78
îndeplinește. Și Părintele cere smerenie, cere rugăciuni, dar majoritatea care au venit la mine s-
au întors aici ca să îi mulțumească Părintelui. 177

6. Un alt credincios, Lazăr Rudolf din Ucea de Sus amintește: Știți cum a ajuns piatra
aceea mare aici la Sâmbăta? Un om din Calbor s-a dus la Părintele ca să-l roge să facă niste
slujbe pentru soția lui care era la pat, grav bolnavă. Dar când a ajuns, Părintele i-a luat-o
înainte și i-a spus:- Măi omule, ia vino-ncoace. Te duci acasă și nevasta ta te va aștepta în
portiță... - Păi e în pat Părinte, e în pat, e bolnavă! - Ascultă ce-ți spun eu. Ea te așteaptă în
portiță. Tu ai o iatră mare în curte. Am nevoie de piatra asta. Pui boii la car și o pui în car. -
Dar cine o pune în car? - Tu cu nevasta, unul de un cap, unul de altul. - Dar Părinte, are sute de
kile! - Măi, de ce nu vrei să înțelegi? Crezi în Dumnezeu? Puterea lui Dumnezeu te ajută.
S-a dus acasă, a pus boii și a pus mâna pe piatră cu toată încrederea, au ridicat-o, au pus-o în
car și au dus-o la Sâmbăta.178
7. Tot Părintele Ioan Sofonea povestește că: Într-o zi de Paști, prin 1943 (eram copil),
mergeam pe o alee cu Părintele Arsenie și ne apare în față o bătrână, Maria, pe care Părintele
o cunoștea ca fiind vrăjitoare. Îi spune: - Hristos a înviat!, dar ea nu răspunde. Îi spune de trei
ori, dar ea nu a răspuns. Atunci îi spune: - Marie, cu adevărat, hristosul tău n-a înviat; e
diavolul la care tu slujești. Apoi îi spune: - Uite ce m-am gândit, Marie. Te primim aici, la
mănăstire cu o condiție: să te lași de vrăji. Noi îți dăm casă și masă până a sfârșitul vieții tale.
Alege: ori vrăjile, ori mănăstirea. Ea a spus: - Eu nu ma pot lepăda de vrăji, căci am făcut
legământ cu diavolul. Atunci Părintele i-a spus: - Nu mai ai ce căuta aici. În momentul acesta să
pleci. Dar ea era ca împiedicată, nu mai putea merge. Lângă noi a venit un băietel de 12 ani,
Ilie, iar Părintele i-a zis: - Ce vezi, Ilie, este adevărat! și a chemat patru bărbați care au luat-o
pe sus și au scos-o în afara mănăstirii. Eu eram prieten cu Ilie Boier, era din Recea și l-am
întrebat ce am văzut. Mi-a zis că vedea un șarpe încolăcit în jurul picioarelor ei și de aceea nu
putea să plece. 179
8. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit și l-a împărtășit și apoi i-a zis să iasă
din biserică. Cei prezenți au vrut să-l ajute, fiind orb, dar Părintele i-a oprit, zicându-le să-l

177
Idem
178
Părintele Arsenie Boca, O viață…,p. 166
179
Ibid., p. 167
79
lase să meargă singur. Ajungând la ușă, bolnavul a zis: - Măi fraților, eu văd! În acel moment i-
a revenit vederea pentru toată viața. (Arhim. Vasile Prescure)180
9. La mănăstire la Sâmbăta a venit o femeie care era adventistă. Părintele o cunoștea și i-a
spus să-și facă cruce. Ea a început o rafală de cuvinte la adresa Sfintei Cruci. Părintele i-a spus
din nou să-și facă cruce, dar ea mai vehement vorbea cuvinte de hulă împotriva Sfintei Cruci.
Atunci Părintele a luat crucea si a zis: - Arză-te Sfânta Cruce! În acel moment femeia a căzut jos
ca leșinată. După câteva momente s-a ridicat. În acest timp s-a văzut o dihanie care a trecut pe
lângă ea și a dispărut. Toți au rămas încremeniți. Părintele a zis: - Vedeți cine a oprit-o pe
femeie să-și facă Sfânta Cruce? Primul lucru pe care l-a făcut femeia după ce s-a ridicat a fost
Sfânta Cruce. (Arhim. Vasile Prescure)181
10. Înainte de căsătorie, ne-am dus amandoi la Mănăstireaa Prislop, pentru a primi de la
Părintele Arsenie binecuvântarea pentru căsătorie, să ne spovedim și să ne împărtășim. Odată
cu noi a venit la mănăstire și un băiat de vreo 25 de ani, olog. Patru oameni l-au aus în brațe.
Sâmbătă seara l-u spovedit, iar duminică oamenii l-au dus în biserică. Când ne-am împărtățit
cu toții, acel olog a rămas în urmă. Oamenii s-au apropit săl ridice, dar Părintele Arsenie i-a zis
unuia: - Nu-l lua de braț! Gheorghe, ridică-te în picioare. - Dar, Părinte, de patru ani de zile nu
am mai umblat! - Ridică-te în picioare și zi: ”Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă!” Dai un pas,
mai dai un pas si zi: ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fă ca Sfâta Împărtășanie să
pătrundă în toate încheieturile mele, în toți rărunchii mei și să mă fac sănăstos!” Și l-a
împărtășit și a ieșit din biserică la braț cu acei oameni. S-a mirat toată lumea, iar mama lui
plângea de bucurie, de uda pământul. (Eugenia Cismaș , Făgăraș)182
11. Ne povestea maica Teodora Lațcu (poeta Zorica Lațcu) că a ajuns să îl cunoască foarte
bine pe Părintele, căci în prioada în care împreună cu Părintele Stăniloae traducea Filocalia,
dânsa ajuta la traducere, stilizând textul. Apoi, o vreme deestul de îndelungată a întrerupt
legătura cu Părintele – probabil perioada cât fost închis și cât a fost dus la Canal. În acest
timp, însă, maica s-a îmbolnăvit de cancer, care avansase până în faza de metastaze și
internându-se în spital își aștepta, după spusa medicilor, sfârșitul vieții. La un moment dat, însă,
a apărut Părintele aievea lângă patul ei și i-a zis pe numele dinainte de călugărie: - Zorica, am

180
Idem
181
Ibid, p. 168
182
Ibid, p. 169
80
venit să te vindec, după care dispărut la fel cum apăruse. În următoarele ore a început să
elimine tot răul din ea, după care s-a ridict din pat și doua zi a fost găsită de medic pe
coridorul spitalului, plimbându-se. După externare s-a dus la Părintele să-i mulțumească.
Părintele, reproșându-i de ce nu l-a mai căutat, i-a zis: - Dacă s-ar fi întâmplat ceva între timp
(dacă ar fi murit), ai fi fost lipsă la apel (se referea la apelul turmei sale de păstoriți). A mai
trăit câteva zeci de ani, murind după vârsta de 80 de ani în mănăstirea unde-și avea metania și
care s-a redeschis după 1989, Vladimirești. (Maica Adriana, Schitul Cornet)183
12. Prin anii 50, un credincios, cântărețul Morar Ionică din Cinciș a fost de față la o
întâmplare. Când Părintele Arsenie a ieșit din biserica Mănăstirii Prislop, toți oamenii care
stăteau jos pe pajiște, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna. Doar un copil a
rămas jos. Unchiul copilului i-a zis Părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece
acesta nu poate să se ridice, niciodată nu și-a putut folosi piciorele. - Ba poate! a zis Părintele
și a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al Părintelui și s-a ridicat în
picioare. De atunci copilul n-a mai avut nimic și a putut să mergă. (Pr. Oprea Crăciun,
Cinciș)184
13. Preotul David Stoica de la Schitul Sf. Treime com, Sădinca, Jud. Sibiu relatează: La
Prislop, mi-am dat seama de putere Părintelui Arsenie chiar și după moarte. O copilă de 4 ani,
cu familia, venise la mormântul de la Prislop al Părintelui Arsenie. Nu putea merge pe
piciorușe. Era paralizată total. Stăteau toți îngenunchiați în jurul mormântului, cu frunțile lipite
de pământ. Se rugau fierbinte, toți cu ochii închiși. Și deodată, văd copila cum se ridică dintre
ei, în picioare. Stătea așa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a
început să sară într-un picior, de parcă vroia să se dezmorțea9scă. Pe urmă a făcut câțiva pași.
Atunci și-au ridicat și părinții frunțile din pământ și au văzut-o... Ce bucurie poate fi mai mare?
Ce fericire mai mare, decât să fii vindecat prin puterea inimii și a rugăciunii?185
14. O credincioasă, Corina Precup, relatează și ea o întâmplare, o minune care își are
originea la Drăgănescu. De aici ea cumpărase albumul cu picturile Părintelui Arsenie Boca.
Ajunsă acasă, am avut intenția de a le arăta prietenilor, vorbindu-le în mod deosebit despre una
dintre ele, care m-a impresionat foarte mult, și anume cea care ilustrează răstignirea Domnului.

183
Ibid., p. 170
184
Idem
185
Ibid., p. 354
81
Dar, în momentul în care vroiam să prezint pictura unuia dintre aceștia, nu am găsit-o, iar când
am numărat picturile lipsea una.(...) La aproape un an, chiar in Vinerea Mare, după ce m-am
întors de la slujba Prohodului Domnului, am descoperit pictura cea dragă la o icoană din casă,
având-o, desigur, în alt format, cu mult timp înainte de a-l cunoaște pe Părintele Arsenie. Am
înțeles de ce Părintele nu-mi mai redase pictura: o avusesem tot timpul alături de mine.186
15. O altă credincioasă povestește o minune petrecută la mormântul Părintelui Arsenie. În
urmă cu un an am fost diagnosticată cu cancer ovarian. Am suferit mai multe intervenții
chirurgicale, apoi am făcut chimioterapie. La o lună după terminarea tratamentului am amorțit
de la brâu în jos, iar picioarele, de la genunchi în jos, erau sloi de gheață. Mergând la
mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop, m-am rugat și i-am zis doar atât: „Părinte,
îmi este atât de frig la picioare!” Coborând de la mormânt spre biserică am început să simt cum
picioarele mele se încălzesc. La o reevaluare T.C (computer tomograf) rezultatele au fost
bune.187
16. O altă minune de la mormântul Părintelui Arsenie este relatată cu prilejul împlinirii a 100
de ani de la nașterea Părintelui Arsenie, de către Bogdan Juncu, despre un maistru militar, Ion,
care avea patima băuturii. În urma insistențelor soției, acesta ajunge la mormânt la Prislop.
Acolo îngenunchează și el, se roagă, se ridică și sărută sfânta cruce. Și așa arsură a simțit, de
s-a tras înapoi. Și s-a gândit ”Măi, ce-o fi cu mine? Mă gândesc sau ce se întâmplă? Nu se
poate să mă ardă lemnul” Și iar s-a apropiat și iar a avut același simțământ.(...) A ajuns acasă
și a încercat să ia din nou năravul lui. Când a luat paharul să îl pună la gură sa bea, exact
simțământul de pe crucea părintelui Arsenie Boca l-a simțit pe buzele lui, n-a putut să bea un
strop, s-a tras înapoi.(...) Părintele l-a făcut, oameni buni, ca astăzi să nu mai bea deloc. Vedeți,
cât de folos este câte o lovitură de șoc...188
17. Gheorghe Vela, avocat în București, povestește cum copilul său s-a vindecat la crucea
Părintelui Arsenie. Al doilea copil pe care îl am a avut în trecut un retard în achiziționarea
limbajului și a unor procese cognitive. Soția era disperată și tare necăjită că el nu-și dă drumul
la vorbire. (...) La consultație în Timisoara ni s-a spus că are nuanțe de autism.(...) În august
2009, un frate din Oastea Domnului ne-a dus la mormântul Părintelui Arsenie. Când m-am

186
Cristian Bichiș, op. Cit., p. 94
187
Ibid., p. 49
188
N. Corlean, op. cit., p. 158-159
82
apropiat de mormânt, cu vreo 10-15 metri înainte de a ajunge lângă mormânt am început să
plâng instantaneu, în hohote și suspine, fiindcă o putere nevăzută și duhovnicească mă copleșea.
(realmente simțeam ceva tainic, care emana și ieșea din mormântul Părintelui Arsenie, dar care
era în același timp așa de pașnic și dulce și mângâietor și odihnitor însă puternic...și chiar
majestuos, ce nu se poate descrie în cuvinte) (...) Am plâns vreo 20-30 de minute cu capul lipit
de crucea mormântului Părintelui și am cerut vindecare pentru copil. La fel s-a rugat și soția
lângă mormânt și a sărutat și ea crucea părintelui. Și a sărutat crucea și copilul nostru cu
probleme! (...) După ce ne-am întors la Timișoara, copilul a început să vorbească (nu dintr-o
dată, ci în timp). Apoi a început să și gândească, dar iar nu dintr-o dată, ci treptat! Cum să vă
spun, problemele persistă puțintel de tot și acuma, dar nu sunt probleme propriu-zise. Atunci
lucrurile erau foarte complicate, pentru că copilul nu prea vorbea, era cu toate blocate și am
simțit că s-a întâmplat ceva când ne-am dus la mormântul Părintelui Arsenie Boca. E clar
pentru noi: din momentul în care copilul s-a atins de crucea de la mormânt e altfel.(...)Am scris
aceste lucruri pentru a mărturisi că la mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop se
petrec minuni!189
2.5.3. Profet
1. În spatele grădinii noastre îi o femeie, acum are vreo 50 de ani, e handicapată.
Părintele, când mergeau oamenii la biserică zicea: - Voi, bărbații, în partea dreaptă, femeile în
partea stângă, pentru că astea sunt regulile bisericești. Atunci a zis: - Voi, bărbații, în partea
dreaptă și femeile gravide în partea stângă. Femeia asta de la noi n-o mers în partea stângă. I-a
zis: - Treci și tu în partea stângă. - Păi de ce, Părinte? Eu nu-s gravidă. - Ba da, i-o zis, ai o
lună jumate. Ai conceput-o într-o zi de post, vei da naștere la o handicapată. Trăiește fata,
mamă-sa-i moartă, fata traiește în spate la gradina noastră, handicapată. 190

2. Părintele când mergea prin sat pe la noi pe aici oamenii îl rugau: - Părinte, să mai treci
printre noi să ne ajuți! Și zicea: - Lăsați-mă să plec, vă voi ajuta mai mult, de acolo nu mă
oprește nimeni. Și ferice de voi, Silvașe, că mă aveți aici, va fi o binecuvântare pentru voi. Se
vor umplea văile, atâta lume va veni la mine, se vor umplea văile! Exact așa e, dragii mei. La

189
Vlad Herman, ”De dincolo am să vă ajut mai mult!”, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Editura Agaton,
colecția Ortopraxia, nr 29, Făgăraș, 2014, p. 75
190
Mărturie Aurora Muntean, satul Silvașul de Jos, jud. Hunedoara. A se vedea anexa.
83
noi aici nu sunt peripeții, să fie viscol, furtuni, ierni grele, suntem feriți cu adevărat. Și s-or
umplut văile de mașini.191

3. Preoteasa Anișoara Opre din satul Cinciș județul Hunedora l-a cunoscut îndeproape pe
Părintele Arsenie atât la Prislop, cât și din vizitele pe care Părintele i le făcea în satul astăzo
scufundat, Cinciș. Ea povestește cum într-una dintre vizite Părintele Arsenie a profețit
scufundarea satului lor: De obicei Părintele Arsenie când venea la noi avea un fel de par, o bâtă
cum pui pari la fasole din alun pe care îl ținea în mână. Se uită așa de jos până sus la acest păr
al lui Ion și, cum era părul destul de gros, dă de trei ori în acelși loc la doi metri de bază de la
pământ și iarbă. Și zice: Până aici va ajunge apa! Și atunci toți ne-a întrebat: Părinte, dacă
ajunge apa aici, la doi metri, noi suntem acolo, în groapă. Ce se întâmplă cu noi? Ne înecăm?
Murim? – Aa, nu! Nici nu vă încecați, nici nu muriți, dar apa până aolo va ajunge! Și așa a și
fost. Părul acela a fost ca o mărturie a relatărilor Părintelui Arsenie Boca de atunci, în prezența
părinților mei, a surorii mele și a mea. 192

4. Un cuvânt profetic a spus Părintele Arsenie și despre revenirea greco-catolicilor la

ortodoxie, cu cinci ani și jumătate înainte de a se petrece evenimentul din toamna lui 1948.
Părintele Arsenie le spunea fraților catolici: De aceea la pacea trecută când s-a făcut unirea
tuturor românilor (1 dec 1918) s-a făcut greșeală că nu s-a făcut și unirea tuturor sufletelor
încât ne rămâne nouă celor de azi să ștergem de pe haina sufletului nostru vicleșugul de la
1700. Așa că pe față, întoaceți-vă acasă la confesiunea ortodoxă și așa tot neamul prinde putere
pentru ziua care are să vie.N-așteptați s-o zică domnii, ci ascultați ce zice Domnul. 193

5. - Conducerii de astăzi nu-i trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice și atât.
Ei vor ajunge să cuprindă întreg pământul (și) vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi.
Atunci se va vedea care este creștin adevărat, că va răbda toate. Care nu, va cădea în valul
lumii.” Eu i-am zis: - Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul, mai ales că sunt
oameni fără credință. Arsenie Boca a răspuns: - Sunt îngăduiți de Dumnezeu și le ajută să pună
stăpânire pe intregul glob pământesc (...)Nu te pune cu ei rău, ci fii credincioasă, că Dumnezeu

191
Idem
192
R. Petrașciuc, Părintele Arsenie Boca, Minuni și Mărturii, Ed. Agnos, Sibiu, 2014, p. 109-110
193
D. Stoenescu, op. cit., p. 148-149
84
este în orice loc, ca și la Ierusalim, ca și la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o
poate dărâma. (dialog dintre informatoarea Vicol Tatiana, 1967)194
6. Privind viitorul, a spus odată: - Zdreanța roșie, secerea și ciocanu, steaua cu cinci
colțuri vor dispare, dar va veni steaua cu șase colțuri, anarhia. Și va fi vai și amar de lume.
(Cornea Elena)195
7. Matei Boloboancă din Săvăstreni își amintește un dialog personal cu Părintele Arsenie.
El relatează că la Drăgănescu, stând de vorbă, Părintele i-a zis că: - Mă, hai să-ți spun cum se va
descotorosi România de comunism. Toate celelalte țări comuniste vor face pașnic trecerea de
putere de la comunism la capitalism – ca și când dai cămașa de pe tine și iei altă cămașă –
numai România va face trecerea prin vărsare de sânge și vor muri mulți. L-am întrebat pe
Părintele dacă voi muri și eu. Atunci, Sfinția sa, s-a așezat către Răsărit, cu mâinile împreunate,
ca și când s-ar fi rugat. (nu cum fac preoții, cu mâinile în sus). A stat așa, cu fața către cer, vreo
15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluție, dar că ”ăsta” va muri în ziua de
Crăciun. L-am întrebat: - Care ăsta? - Ăsta, mă, care ziceți voi că nu vi-l mai schimbă
Dumnezeu”. Am întrebat încet: Ceaușescu, Părinte? Dânsul mi-a zis: - Da, mă, ăsta. Și voi muri
și eu, cu vreo trei săptămâni înaintea lui.196
8. O altă credincioasă, Septimia Măniș din comuna Codlea își amintește spusele Părintelui:
- Îmi pare rău de voi, că sunteți slăbiți în credință. Veți cădea din cauza fricii. Frica-i de la
diavol; nu vă fie frică, pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt
îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte.
Vor cădea și cei aleși. Îmi pare rău că sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite,
taxe și alte îngrădiri. Vă vor lua totul!197
9. Maica stareță Marina Lupău a mănăstirii Bic, jud. Sălaj relatează de asemenea din
spusele Părintelui Arsenie, din vremea când erau la Prislop. La masă, a zis odată Părintele: -
Mă, va veni vremea când cele care sunteți mai rezistente o să rezistați. (adică la foamete) Care
nu, nu o să rezistați. Și am tresărit. Oare ce vrea să zică cu asta Părintele? (de obicei se referea
la ”foamea spirituală”). Odată dânsul s-a exprimat așa: - Mă, eu nu vorbesc de la mine ce vă

194
Părintele Arsenie Boca, O viață...p., 191
195
Idem
196
Ibid., p. 192
197
Ibid., p. 193
85
spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun. Și așa o fi fost și atunci când a vorbit despre foamete. Și
a mai zis și altădată: Învățați-vă, mă, să mâncați cu lingură mică. Peste lume vin necazuri, voi
încă n-ați simțit!. Și iată că a venit și vine ceea ce a zis Părintele.198
10. Iubiți pe preoți acum, până-i mai aveți în mijlocul vostru, căci va veni o vreme când nu-i
veți mai avea!199
11. Preotul Ioan Ciungara din Copăcel dezvăluie un cuvânt profetic pe care Părintele Arsenie
i l-a spus: M-am dus la Părintele ca preot și m-a întrebat: - Tu de ce nu ai barbă? - Părinte, sunt
preot tânăr și... . S-a uitat la mine (era multă lume) și a zis: - Nu-i nimic, o să-ți lași tu, și mi-a
arătat așa trei degete, le-a înclinat spre mine. Și exact după trei luni a murit tata, și atunci a
trebuit să îmi las barbă. Și am ținut canonul ăsta de atunci, că voi fi preot cu barbă, că așa e
rânduiala.200
12. Preotul Simion Todoran de asemenea povestește ultimul dialog pe care l-a avut cu
Părintele Arsenie: Înainte de a muri, cred că am fost printre ultimii care l-au văzut. Maica
Zamfira, care nu primea pe nimeni, era plecată la București. Măicuțele care erau acolo l-au
chemat pe Părintele și până a venit Maica Zamfira, am stat la discuții chiar binișor. Când ne-
am despărțit, mi-a spus așa: - nu ne mai vedem niciodată, ci doar în Împărăția lui Dumnezeu. -
Părinte, am nevoie acum. Este atât de greu pentru noi...ce facem? Și mi-a spus un cuvânt pe
care l-am reținut toată viața și care a funcționat: Acolo unde mă voi duce, am să te ajut mai
mult !201
În procesul de selectare al minunilor am încercat să surprind forma completă în care darurile
duhovnicești s-au revărsat asupra Părintelui Arsenie Boca. Dacă în timpul vieții majoritatea
întâmplărilor relevă mai mult calitatea de înainte văzător, după moarte, asemenea promisiunii,
minunile se diversifică și cuprind întregul spectru, de la intervențiile cele mai mici și punctuale,
până la vindecări. Volumul mare de mărturii publicate privitoare la minuni, cât și pelerinajul
continuu care are loc la mormântul de la Prislop confirmă îndeplinirea acestei condiții, care
singură, ar fi suficientă, conform normelor canonice, pentru a ilustra vrednicia Părintelui Arsenie
de a fi cinstit alături de sfinți.

198
Idem
199
Ibid., p. 274
200
Ibid., p. 277
201
Ibid., p. 351
86
3. Răspândirea miresmei de sfințenie după moarte și confirmarea sfințeniei prin cultul
spontan pe care îl acordă poporul credincios numărându-l în rând cu sfinții
Cultul spontan pe care îl manifestă credincioșii la Prislop este unic ca amploare în zona
Ardealului, iar el a cunoscut o creștere masivă în ultimii ani, atât în privința numărului de
pelerini, cât și prin volumul de publicații și întreaga atenție care este oferită fenomenului de către
mass media. Dacă în anul 2007, cu ocazia celui de-al 18-lea parastas, numărul de credincioși era
de 10 000202, la centenarul nașterii Părintelui, trei ani mai târziu, s-au strâns, conform estimărilor
poliției, 40 000 de pelerini în 24 de ore și 70 000 în cele trei zile din preajma sărbătorii,203
urmând ca noul record, 95 000 de pelerini în trei zile204 să fie depășit nu mai departe de 1 mai al
anului trecut. Acestor aspecte se adaugă renumele de sfânt atribuit Părintelui Arsenie Boca,
vehiculat încă din timpul vieții și care este și astăzi adânc încetățenit în rândul credincioșilor. De
asemenea, demersurile practice care s-au întreprins în vederea canonizării, printre care petiția
colectivă online,205 deschisă în 28.11.2014, care a adunat până la Paștile anului trecut nu mai
puțin de 10 000 de semnături, arată limpede evlavia populară și dorința poporului credincios de a
așeza în Sinaxar numele „Preacuviosului Părinte Arsenie Boca”, de a-i cinsti portretul ca icoană
și de a se aduna în biserici care îi poartă hramul.
În prefața celei mai documentate biografii a Părintelui Arsenie până în prezent, PS Daniil
Stoenescu menționa că viața în Hristos, biografia și mai ales aghiografia (demnă) de așezat în
Sinaxar a Părintelui Arsenie Boca se reflectă și se oglindește mai mult decât în orice altceva în
”dosarele” de pelerinaj ale miilor și zecilor de mii de credincioși care-l caută cu dragoste și i se
roagă cu credință la crucea de la mormântul Sfinției Sale de la Sfânta Mănăstire Prislop206, iar
la centenarul nașterii Părintelui Arsenie Boca, același afirma printre altele că trupul părintelui
Arsenie Boca este într-un sicriu nou de stejar așteptând canonizarea.207

202
N. Z. Streza, op. cit., p. 12
203
N. Corlean, op. cit., p. 50
204
Ciprian Iancu, 03.05.2015, http://www.evz.ro/record-de-pelerini-la-prislop-95000-in-trei-zile.html, accesat:
11.06.2015
205
Victor Roncea, 28.11.2014, http://www.petitieonline.com/pentru_canonizarea_printelui_arsenie_boca-
_sfantul_ardealului , accesat: 11.06.2015
206
F. Duțu, op. cit. p. 10
207
V. Herman, op. cit. p. 53
87
IV. Concluzie
Părintele Arsenie Boca a fost una dintre marile personalități ale epocii sale, remarcându-
se prin aportul considerabil și de netăgăduit pe care l-a adus în vederea păstrării spiritului creștin
autentic în vremuri tulburi, în care tendința era, din contră, de a-l diminua și de a-l reduce la cult.
Prin spiritul creștin autentic înțelegem, mai ales, mistica ortodoxă, care fusese scoasă din studiile
teologice academice, urmare a modelului occidental ce se dorea a fi implementat și la noi.
Astfel, tocmai esența creștinismului ortodox, felul în care promite și propune îndumnezeirea
persoanei era omisă, iar cei care au încercat să o reintroducă au fost permanent sub atenția
autorităților. Părintele Arsenie a luptat pentru această cauză, atât prin exemplul personal cât și
prin demersuri concrete, cum este traducerea Filocaliei, cum sunt mișcările de la Sâmbăta și
Prislop, care, privite în ansamblu, arată ca o misiune amplă de propovăduire a credinței creștine,
absolut necesară în acele vremuri. Pe lângă caracterul practic al activității Părintelui Arsenie, de
departe se remarcă trăirea interioară înaltă, din care s-a născut opera sa literară și plastică și care
a produs în cei cu care a intrat în contact schimbări majore sau adevărate revoluții, care continuă
încă să se adune în cărți de mărturii.
Dimensiunea hagiografică pe care a dobândit-o personalitatea Părintelui Arsenie Boca reiese dn
întregul său parcurs biografic, din fiecare întâlnire cu clerici, credincioși sau fii duhovnicești
care a rămas consemnată undeva în scris sau undeva scrisă în inimile lor. Om al rugăciunii
neîncetate, avea credință nestrămutată, viață ascetică aspră, cu rugăciune și post, riguros aliniată
învățăturii creștine. Cele 12 volume de vieți ale sfinților abundă în imagini din vremea
prigoanelor creștine. Prigoana comunistă a produs la noi aceleași imagini: numele lui Iisus
Hristos batjocorit și slujitorii Săi persecutați. Astfel a pătimit și Părintele Arsenie: bătut, arestat,
întemnițat fără vreo vină politică, torturat, precum un mucenic. Avea o intuiție profundă, o
construcție interioară propice trăirii creștine și era un teolog e excepție, un exeget, lăsându-ne în
scrierile sale tâlcuiri ale textelor scripturistice și învățături inedite, cu totul puternice, de
anvergura scrierilor filocalice, însă adaptate vremurilor contemporane cu care ne confruntăm.
Din harismele pe care cunoaștem că le dobândesc sfinții și darurile pe care le revarsă Dumnezeu
în sfinții Săi, Părintele Arsenie s-a învrednicit din abundență, observându-se că ele s-au
manifestat plenar în diverse categorii: cunoștea gândurile oamenilor, numele lor, vorbea cu
păsările și animalele, se făcea văzut sau nevăzut, și-a prevăzut data morții asemenea altor sfinți
și a intrat în legătură reală cu Maica Domnului și Sfântul Serafim de Sarov.
88
 Urmărind cadrul tehnic care asigură unui sfânt recunoașterea oficială din partea instituției
bisericești și privind către argumentele aduse fiecărei condiții în parte, așa cum sunt expuse mai
sus, se constată, cel puțin din punct de vedere procedural, că minimul criteriilor în cazul
Părintelui Arsenie Boca este îndeplinit. Conform reglementărilor interne, Biserica poate proceda
spre canonizare atunci când prima și cea de-a treia condiție sunt îndeplinite, simultan cu oricare
din cele de la punctul 2. Astfel, ortodoxia neîndoielnică a credinței, evlavia populară care se
constată în teritoriu, coroborate cu darul facerii de minuni, puterea de a apăra credința ortodoxă
până la moarte și poate chiar moartea martirică, apar ca suficiente pentru ca ipoteza canonizării
Părintelui Arsenie să se verifice.
Despre aceasta sunt convinși mulți dintre cei care l-au cunoscut; sunt numeroase referințe
despre sfințenia Părintelui Arsenie, atât printre credincioși, dar și printre înalte fețe bisericești,
care, desigur, pot înțelege și cuprinde mult mai bine dimensiunea reală a fenomenului de la
Prislop. Printre acestea se numără și ÎPS Părinte Dr. Serafim Joantă, care relata într-un interviu
că Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai
cunoscut preoți sau călugări cu o atât de mare influență asupra poporului credincios ca Sfinția
Sa. Nici chiar sfinții canonizați recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioșilor, ca
Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfințeniei cu care l-a încununat
Dumnezeu.(...) Nu mă îndoiesc de faptul că recunoașterea oficială a sfințeniei Părintelui Arsenie
va întări credința în popor, mai cu seamă în ce privește rostul și valoarea familiei. De aceea
aștept și eu cu nerăbdare, împreună cu nenumărații credincioși care-l cinstesc, ziua canonizării
Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la față a României.208

208
R. Petrașciuc, op.cit., p. 11-12
89
 Bibliografie

1. Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele
Securității. Opis de documente, vol. I, Editura Agnos, Sibiu, 2013;
2. Florian Bichir, Romeo Petrașciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele
Securității. Opis de documente. Vol. II, Editura Agnos, Sibiu, 2014;
3. Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca – o biografie, ”Și cărțile au fost deschise”, Editura Floare
Albă de Colț, București, 2013;
4. Florin Duțu, Părintele Arsenie Boca la mănăstirea Prislop în epoca torționarilor 1948 – 1959,
Editura Floare Albă de Colț, București, 2014
5. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1996;
6. Ioan Floca – Drept Canonic Ortodox – Legislație și Administrație Bisericească, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București; 1990;
7. Laurențiu Streza, Plinitu-s-a, Hristoase, taina rânduielii Tale. Studii de Teologie liturgică,
Editura Andreiană, Sibiu, 2012;
8. Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăța, lumina
și desăvârși, vol 2, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, ediția elecronică, Apologeticum, 2005;
9. Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 2006
10. Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006
11. George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Editura
Partener, 2009;
12. Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, ediția electronică, Apologeticum, 2006;
13. Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Editura Curtea Veche,
București, 2005;
14. Dan Lucinescu, Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor nooastre, Editura Siaj, București,
2009;
15. Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Îndumnezeirea omului prin har, Editura Credința
Strămoșească, Iași, 2013;
16. Părintele Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca,
2003;
90
17. Nicolae Zian Streza, Catisme ale Pr. Arsenie Boca pe Muntele Athos, Editura Credința
Strămoșească, 2008;
18. Părintele Arsenie Boca – un om mai presus de oameni, ediție îngrijită de Natalia Corlean,
Editura Ortopraxia, Făgăraș, 2011
19. Ioan Sofonea Am auzit un sfant vorbind – Parintele Arsenie Boca, ed. Accent Print, 2013
20. Semințe Duhovnicești, Un caiet al Părintelui Arsenie Boca, Editura Lumea Credinței, București
2009;
21. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca ”Omul îmbrăcat în haină de in” și ”Îngerul cu
cădelnița de aur”, Editura Charisma, Sinaia, 2008;
22. Arhanghelul de la Prislop, Gânduri și cuvinte despre Părintele Arsenie Boca, Editura Charisma,
Vârșeț, 2010;
23. Romeo Petrașciuc, Părintele Arsenie Boca - fost-a om trimis de Dumnezeu, Editura Agnos,
Sibiu, 2012;
24. Părintele Arsenie Boca, Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013;
25. Cristian Bichiș, Părintele Arsenie Boca ne cheamă la el, Mărturii de la Prislop, Editura
Ortodoxia, București, 2014;
26. Vlad Herman, ”De dincolo am să vă ajut mai mult!”, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca,
Editura Agaton, colecția Ortopraxia, nr 29, Făgăraș, 2014;
27. Părintele Arsenie Boca, Mărturia Părintelui Pantelimon, editura Cristimpuri, Ploiești, 2011;
28. Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu, Capela Sixtină a
Ortodoxiei românești. Deva, 2005;
29. Părintele Arsenie Boca, O viață închinată schimbării vieții noastre, ediția a doua, îngrijită de N.
Corlean, editua Agaton, Făgăraș, 2012;
30. Filocalia, vol.7, editura Humanitas, 2009;
31. Ioan Gânscă, Părintele Arsenie Boc, mare îndrumător de suflete al secolului XX, editura
Teognost, Cluj Napoca, 2002;
32. Vasile Manea, Părintele Arsenie Boca ”Obiectivul Bratu”, editua Patmos, Cluj Napoca, 2009;
33. Adrian Nicoale Petcu, Părintele Arsenie Boca în percepția poliției politice din România, editura
Nemira, 2004;
34. Romeo Petrașciuc, Părintele Arsenie Boca, Minuni și mărturii, editura Agnos, Sibiu, 2014;

91
35. Dumitru Stăniloae în Telegraful Român, nr din 8 august 1943, în art. Lucrarea de la Mănăstirea
Brâncoveanu;
36. Dumitru Radu, Biserica Ortodoxă Română - Buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul CX, nr
7 -10 iulie-octombrie București, 1992, art. Sfânt și sfințenie la români;
37. Formula As, nr. 1057, http://www.formula-as.ro/2013/1057/spiritualitate-39/gheorghe-valcea-
tamplarul-parintelui-arsenie-boca-unul-ca-el-se-naste-o-data-la-o-mie-de-ani-16110;
38. Victor Roncea,http://www.petitieonline.com/pentru_canonizarea_printelui_arsenie_boca-
_sfantul_ardealului.
39. Otilia Halunga, http://www.agerpres.ro/social/2014/09/28/interviu-zoe-daian-nepoata-parintelui-
arsenie-boca-romanii-sa-aiba-mai-multa-demnitate-si-personalitate-10-14-33;
40. Corina Macavei, http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/controversata-moarte-parintelui-arsenie-
boca-iradiat-torturat-rastignit-securitate-ultima-minune-facuta--sfantul-ardealului-
1_55263d9a448e03c0fd68343b/index.html;
41. Ciprian Iancu, http://www.evz.ro/record-de-pelerini-la-prislop-95000-in-trei-zile.html;

92
Anexa

În prezenta anexă am adăugat mărturia doamnei Aurora Muntean, credincioasă din

Silvașul de Jos, care m-a găzduit într-unul dintre pelerinajele la Prislop și care mi-a îngăduit să
înregistrez cazurile, întâmplările pe care le cunoaște despre Părintele Arsenie, petrecute în curtea
aceea, cu ea însăși, cu rude și cunscuți de-ai săi. Îi mulțumesc pe această cale doamnei Aurora și
Părintelui Arsenie, care cu siguranță mi-a facilitat întâlnirea cu dumneaei. Redau mai jos
conținutul înregistrării. Discuția a avut loc în 19. 02. 2016.

Eu am fost operată de un cancer tiroidian gradul IV acum 24 de ani. Am fost trimisă la

București, am făcut două operații, nu știa nimeni că-i cancer. Am fost la Târgul Mureș, am făcut
prima operație, după două săptamâni de zile am primit adresă acasă și un telefon să mă prezint
la a doua operație. Nu și-au dat seama că e cancer. M-am dus, m-am operat, am făcut pareză la
corzile vocale, nu am vorbit două săptămâni de zile sau chiar și mai mult aproape nimic, m-au
trimis la București să fac iod radioactiv. La doctorul Dimitriu, un doctor extraordinar de bun.
Când m-a văzut o zis: - Măi femeie, cum ai reușit să faci un can de cancer? Vei bate drumul
bucureștiului până la adânci bătrânețe și n-o să ieși negativă. Am venit, după prima tură de iod,
am venit acasă, m-am dus din nou la București, la o săptămână făceam internarea și pe urmă
am mers la mormânt la Părintele. Plângeam, eram disperată că mor. Aveam fata căsătorită
atunci, aveam o nepoțică și plângeam la mormânt. A venit măicuța Andreea, Dumnezeu s-o
odihnească, o maicuță nemaipomenită și m-o întrebat: - De ce plângi? - Uite măicuță, i-am zis,
am un cancer, știu că am să mor, îmi părea nespus de rău și a zis: - Nu mai plânge că n-ai să
mori, că și eu am avut cancer și Părintele m-o vindecat. Măicuța a avut cancer la sân și
Părintele a atins-o, a pus mâna pe ea și i-o spus: - De azi înainte nu mai ai nimic, dar drept
răsplată, după moartea mea, să-mi îngijești mormântul. Maica Andreea i-a îngrijit mormântul
până anul trecut, până la aproape 90 de ani ea mergea de-i făcea curat la mormânt Părintelui.
Și atunci mi-a zis: - Spovedește-te la Părintele. - La care Părinte, măicuță? - La părintele
Arsenie. Eu am crezut că măicuța are o problemă la cap, zic Doamne ferește, nu-i ceva bine. -
Dar, maicuță, Părintele e mort. - Foarte bine, te spovedești ca la un preot. Te pui în genunchi și
te spovedești ca la un preot. M-am pus în genunchi lângă mormântul Părintelui, m-am spovedit
cum te spovedești la un preot, mi-a dat ulei de la candelă și mi-a spus: - Mergi acasă, dai cu el
pe la gât și o să fie bine. Am venit acasă, eu trebuia să mă reinternez la București, celulele
93
cancerigene erau împrăștiate peste tot, erau răspândite. M-am dus la București, doctorul
Dimitriu către mine: - Măi femeie, ce-ai făcut? - Ce-am făcut, domnul doctor? - Ce-ai luat? Ai
luat ceva naturiste, ai luat tătăneasă, ce-ai făcut? - Domnule doctor, n-am făcut nimica. - Măi
femeie, nu-i bine, ai dat tratamentul peste cap. Atât m-am speriat de rău, nu știam ce să fac. Mi-
a dat o tură de iod, am venit înapoi acasă și trebuia să mă duc iar la internare. Când m-am dus
ultima dată la internare, tot negativă. - Ei, dar spune odată ce ai făcut! Dar eu nu realizam că
mie mi s-o întâmplat de la Părinte, vă dați seama. Eu am crezut că am mâncat ceva. Zic: sigur
am mâncat ceva, nu a fost voie, nu a fost bine. Am venit acasă, disperată, plângeam și am luat o
hotărâre să nu mai merg la București. N-am mai mers la București, așteptam să apară
metastaze în organism. Mă durea un picior, e metastază, mă durea coloana, e metastază, mă
durea mâna, e metastază. Nu era nimic. Și numai după vreo trei, patru ani de zile am realizat că
mie de la Părintele mi s-o întâmplat ce mi s-o întâmplat. Cazul meu.
Haideți să vă spun și pe al lui bărbatu-meu. Bărbatul meu a avut comoție cerebrală, a fost în
comă trei săptămâni de zile ca și Cotabiță. Doar stiți că fetele lui Cotabiță au fost aici, la
mormânt. Se mirau doctorii de unde-i mai bine lui Cotabiță... Am stat internată cu el trei
săptămâni de zile, a stat mort, nemișcat , nu-și mișca mâinile, în comă, era pus la perfuzii. La
sfârșitul săptămânii a treia a început să-și miște piciorul drept. Doctora către mine:
- Extraordinar, omul ăsta a avut un înger păzitor nemaipomenit. S-a trezit, l-am pus pe
marginea patului, îi eram sprijin în spate, am început primii pași, l-am învățat să vorbească. Am
făcut exerciții cu el la spital cât am făcut și am venit cu el acasă. Și am mers la mormânt la
Părintele. L-am învățat ce-i lingura, ce-i mâna prima dată, piciorul, gura, nasul, am luat-o de la
zero. Și pe urmă am mers la mormânt la Părintele. A mers cu cadrul, s-a așezat pe băncuțe
acolo jos, după ce am ajuns la mormânt la Părintele a coborât foarte ușor și a fost o revenire
spectaculoasă. Acum e un om normal ca fiecare.

Și să vă mai spun un caz. O doamnă de la Baia Mare, erau oameni în vârstă ca și mine, bunici
erau, anul trecut în primăvară, vă dau numărul de telefon, pot să confirme, caz real, a venit la
mormânt la Părintele. Aveau nepoata bolnavă, nu putea să meargă în picioare. Au fost cu ea și
în Viena și în toate părțile. Și nu reușeau nimic. Când au coborât seara de la mormânt o zis: -
Doamna Aurora, lăsați-mă-n pace, e un mormânt ca la fiecare. Atunci m-am cam supărat eu, ca
eu îl iubesc pe Părintele foarte mult. - Dragii mei, duceți-vă dimineața la Părintele și rugați-vă

94
pentru nepoată, că o să fie foarte bine. S-au dus dimineața la mormânt la Părintele, au ajuns
acasă la Baia Mare. Când au ajuns acasă la Baia Mare m-or sunat, or zis: - Doamna Aurora, să
vă dea Dumnezeu sănătate pentru întreaga familie, Părintele, Dumnezeu să-l odihnească, ne-am
găsit fetița în picioare... Da, ce-o fi zis Părintele, stați că vă arăt eu ce pot face și voi nu credeți.

Mai este un caz, o doamnă de la Brăila, Silvia, lucrează la bancă, tinerică, are vreo 30 și ceva
de ani, are o fetiță de patru ani jumate. Anul trecut în primăvară o sunat să merg la părintele să
aduc ceva mir pentru fetiță. - Dar de ce, ce s-o întâmplat, Silvia? - A făcut leucemie. Zic: nu mai
are nicio șansă. Nu i-am zis prin telefon, ei, dar în gandul meu am zis: nu mai are nicio șansă.
Am mers la mormânt la Părintele, era maica Antonia, am discutat cu ea și i-am zis: - Uite,
măicuță, nu știu dacă sunt în măsură să vin eu, dar oamenii sunt de departe, nu pot să vină și,
uite, am o rugăminte: imi dați niște mir pentru o fetiță bolnavă de leucemie? - Și cu mare drag,
stai liniștită că Părintele știe pentru ce ai venit. Mi-o dat mirul, am venit cu el acasă, au venit
cumnații mamei fetiței la mine din lunca mare a Brăilei și le-am dat mirul. Măicuța mi-a spus să
ungă fetița și să-i bage în mâncare, iar fetița e astăzi la gradinița de măicuțe, e foarte
credincioasă. Și doctorii i-au dat șanse de supraviețuire 25 % pentru că avea ceva mutatii
genetice, nu era ceva clar cu fata. Acum fata e foarte bine, a fost la mine, mi-a zis: - Tanti
Aurora, vreau să vin la Părintele, îl iubesc mult mut, mult de tot, să-mi faci supă cu găluște. -
Ingrid, cu mare plăcere te aștept. Dar cu atâta dragoste vine la Părintele, n-am pomenit așa
ceva. Dar stii ce zice la medici? Pentru mine nu este niciun medic, decât Dumnezeu și Părintele
Arsenie. Îl iubește enorm de mult.

Și dacă ați observat căruța asta de aici de lângă casă... socrul meu căra fân la mănăstire când
trăia Părintele. Nu era ca acum, așa de dotată mănăstirea, avea iarba verde, chiar și Părintele
ajuta la lucru. În timpul cât lucrau ei fânul, Părintele era sus unde e el înmormântat acum. Și ei
or zis între ei: - Bă, dar și popa ăsta le știe pe toate!, cum vorbim noi ardelenii. Din vârful ăla
coborând în jos Părintele, le-a făcut cu mâna să-l aștepte. S-o apropiat de ei și le-o zis: -
Mă, dar și popa ăsta le știe pe toate, mergeti repede că vine o ploaie mare. – Da, de unde
Părinte, uite că e senin afară. În 10 minute a venit o ploaie torențială, da.

Și să vă mai spun un caz, care-s cazuri mai vechi, în spatele gradinii noastre îi o femeie, acum
are vreo 50 de ani, e handicapată. Părintele, când mergeau oamenii la biserică zicea: - Voi,

95
bărbații, în partea dreaptă, femeile în partea stângă, pentru că astea sunt regulile bisericești.
Atunci a zis: - Voi, bărbații, în partea dreaptă și femeile gravide în partea stângă. Femeia asta
de la noi n-o mers în partea stângă. I-a zis: - Treci și tu în partea stângă. - Păi de ce, Părinte?
Eu nu-s gravidă. - Ba da, i-o zis, ai o lună jumate. Ai conceput-o într-o zi de post, vei da naștere
la o handicapată. Trăiește fata, mamă-sa-i moartă, fata trăiește în spate la grădina noastră,
handicapată.

Și Părintele mai avea un obicei prin sat când trecea pe aici, dădea mâna cu oamenii. Părintele
când mergea prin sat pe la noi pe aici oamenii îl rugau: - Părinte, să mai treci printre noi să ne
ajuti, și zicea: - Lăsați-mă să plec, vă voi ajuta mai mult de acolo, nu mă oprește nimeni. Și
ferice de voi, Silvașe, că mă aveți aici, va fi o binecuvântare pentru voi. Se vor umple văile,
atâta lume va veni la mine, se vor umplea văile. Exact așa e, dragii mei. La noi aici nu sunt
peripeții, să fie viscol, furtuni, ierni grele, suntem feriți cu adevărat. Și s-or umplut văile de
mașini..

Dar, oricum, să știți că Părintele vă iubește, dragii mei, că numai pe cine cheamă, vine la
Părintele. Era dur. Părintele, pe cine nu vrea să primească, nu primește. A fost un caz anul
trecut. Trebuia să vină o famlie de la Brașov la mine, cum ați sunat voi acum, au rezervat o
cameră. Mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat, pentru că eu am poza veche cu Părintele dată
suvenir de la Părintele, pe care o păstrez din 1940, aveam o presimțire că s-a întâmplat ceva. S-
a făcut ora 12 noaptea, n-au ajuns. I-am sunat. - Doamnă, nu mai venim, am avut accident. Dar
zic: - Cum sunteți? - Noi suntem bine, persoanele din față, tata și mama erau bine, fata și cu
bunica au fost foarte rau afectate, foarte lovite. - Doamnă, pe fată a luat-o smurd-ul și pe mama.
Noi suntem bine. Atât mi-o fost de groază atunci și atât l-am rugat pe Părintele în noaptea aia:
- Părinte, iartă-i, că toți suntem păcătoși, toți suntem păcătoși dragii mei. Iartă-i, nu le lua ce le
e mai drag în viață, chiar fetița. Am cerut permisiunea să sun dimineața ca să văd ce face fetița.
Am sunat dimineața la ora 7, zice: - Doamnă, nu știm nimic, știm că fata a intrat în comă. Zic,
vai, moare fata. La ora 9 m-or sunat săracii oameni și or zis: - Doamnă, mulțumim pentru grija
pe care ne-ați purtat-o, fata a ieșit, a fost comă indusă, dar mașina e praf. Vă dați seama că pe
oamenii ăia n-o vrut să îi primească Părintele și le-o dat o lecție de viață, ceva a fost în familia
aia acolo. Nici pe mine nu mă primește Părintele când nu vrea. Eu mă hotărăsc să mă duc
mâine la Părintele. Și nu mă primește în ziua aia. Mi se întâmplă ceva de nu pot să merg. Niște
96
lucruri foarte mari, dragii mei, să știți, acolo e cineva, un sfânt cu adevărat care face minuni.
Stiți că respectivul care a vut să-l dezgroape, a murit? La trei luni. Și era tânăr, avea patruzeci
și ceva de ani.

Când era Părintele stareț veneau oameni din jurul satelor, de la Orăștie. Părintele îi aștepta în
fața mănăstirii. În grupul ăla de oameni a văzut o femeie. A zis: - Tu, Maria, vino la mine.
Femeia nu și-o dat seama, că poate or mai fi fost mai multe. Și-a dus privirea fixă chiar în ochii
ei. - Da, da, tu, vino la mine. S-a apropiat de Părintele si i-a zis: - Da, Părinte. - De ce ai venit?
- Să mă spovedești. - Nu te spovedesc. - Dar te rog, Părinte. - Nu te spovedesc, întoarce-te
înapoi, că la 2 metri de curtea mănăstirii, din partea stângă coboară un șarpe, din partea
dreaptă coboară alt șarpe. Se încolăcesc în mijlocul drumului, stau cu capetele ridicate în sus.
Treci pe lângă ei că nu te mușcă, ăia-s doi prunci ai tăi pe care i-ai omorât. Preotul de aici,
acum a ieșit pe pensie, verișor cu mine, era mai mic atunci, a fugit, și-o luat cizmele în picioare
să asiste la toată faza asta. Și într-adevăr, dacă ar fi preotul aici să vă spună, în fața lui o
coborât un șarpe și alt șarpe. S-or pus în mijlocul drumului, exact cum a zis, s-or încolăcit, au
stat unul lângă altul, cum a trecut femeia pe lângă ei or plecat, fiecare în direcția lui. Deci
Părintele ura chestiile astea, el nu suporta avortuile, el iubea copiii.

Femeia aceea Silvia, cu fata bolnavă de leucemie, mi-o zis: - Doamna Aurora, hai să-ți spun o
minune. Zic: - Ce-ai văzut, Silvia? - A venit un băiat în cărucior și în fața mea a plecat pe jos. A
plecat copilul pe jos.

Mai era o dată o fată care se ținea de mână cu mamă-sa, avea mersul ăla, știți își târăște
picioarele și merge pe burtă, ați văzut copii din ăia care merg așa. Și din mâna la mamă-sa s-a
smuls și mergea încontinuu în jurul mormântului Părintelui. Să nu credeți că la toată lumea se
îndeplinește. Și Părintele cere smerenie, cere rugăciuni, dar majoritatea care au venit la mine s-
au întors aici ca să îi mulțumească Părintelui.

Au fost atâtea femei care n-au putut să aibă copii. Chiar și Tonciu, care s-a căsătorit acum, ea a
spus că datorită Părintelui Arsenie e gravidă. N-ați auzit când a spus? Sunt multe cazuri, nu
mai știu să vi le spun, toată lumea care vine, toti au o mulțumire sufletească și simți când mergi
la mormânt că te încarci cu o energie, simți. Altă lume plânge, se manifestă în fel și fel de
chipuri, toată lumea se eliberează de toate.
97
Au fost două femei de la Periș. Erau surori. Au stat două sau trei zile la mine cu soții. Au vrut să
meargă neapărat la chilia Părintelui Arsenie la Sâmbăta de Sus. E foarte greu de mers. Se
merge până la mănăstire, pe urmă se merge 6 km pe drum forestier, 3 km de urcat pe jos printr-
o pădure și pe urmă trebuie să te ții de o frânghie să poți să te urci la chilia Părintelui. Femeia
asta a leșinat. Mergând prin pădure o căzut, o leșinat. S-or speriat, vă dați seama. Acolo, de la
Părintele curg niște izvoare de la chilie, au aruncat cu apa pe ea. M-o sunat pe urma ea și mi-o
zis: - Doamna Aurora, să vedeți cum m-am trezit. În momentul când stăteam leșinată jos auzeam
pe cineva că-mi zicea: - Zi după mine: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-
mă pe mine păcătoasa! De trei ori. Și a treia oară când am zis, m-am trezit. Zice: - Am auzit
vocea Părintelui. Sunt niște lucruri foarte puternice, nu le înțelegem, nu ne dăm seama, dar eu
nu este seară să nu ma culc, să nu îi mulțumesc Părintelui. Și nu a fost niciodată să nu fiu
ajutată de Părintele. Niciodată. Orice l-am rugat pe părintele mie mi s-a împlinit.

Era soacră-mea în curte și era gravidă, dar nu se cunoștea la burtă. Eu atunci nu eram aici. Eu
sunt venită noră aici. Și a pus mâna pe ea și i-a zis: - Vei da naștere la doi prunci, dar n-o să-ți
trăiască. I-au și murit copiii.

Pe drumul nostru Părintele mergea la Bretea la tren. Părintele mergea pe jos, nu ca acum cu
mașinile. Părintele mergea vreo 10 km ..11 pe jos, mergea la tren la Vața, de unde îi Părintele.
Și pe ulița asta trecea. Și atunci când l-au arestat, n-a plecat mașina cu el. Mașina s-a oprit,
Părintele s-a dat jos din mașină și le-a zis: - Lăsați-mă să mă dau jos și pe urmă pornește
mașina. S-o dat jos, o pornit mașina și au plecat. A vrut să le arate ce putere are. S-a urcat și le-
o zis: - Acuma dați-i drumul, că pleacă mașina. Și când a fost la înmormântare la mamă-sa. E
caz real. Sunt foarte multe cazuri, vindăcari de cancer, dar atâta lume care a trecut, nu pot să
rețin atâtea povești. Dar puteți fi cu încredere că părintele face minuni, cu adevărat!

Știți ce făcea? Dădea mâna cu oamenii din sat...cu care dădea mâna. Se supăra altă lume, că nu
dădea mâna cu toți. - Dar, Părinte, cu mine de ce nu dai mâna? - Cu tine mă mai întâlnesc. Vă
dați seama ce însemna?...de toți știa. Oricine venea îl striga după nume. Așa că mulțumiți
Părintelui Arsenie că ați ajuns cu bine aici.

98
Cuprins

Capitolul I. Biografia Părintelui Arsenie Boca...........................................................................4

Opera literară.................................................................................................................................20
Opera artistică................................................................................................................................21
Capitolul II. Procesul de canonizare..........................................................................................22
1. Noțiuni introductive...........................................................................................................22
2. Scurt istoric al cultului sfinților.........................................................................................27
3. Scurt istoric al procesului de canonizare...........................................................................28
4. Condițiile de fond le procesului de canonizare.................................................................30
5. Documentația necesară cu privire la actul de canonizare..................................................31
. 6. Tipicul actului de canonizare solemnă...............................................................................32
7. Canonizările din Biserica Ortodoxă Română.....................................................................35
Capitolul III. Îndeplinirea condițiilor de fond ale procesului de canonizare în cazul
Părintelui Arsenie Boca..............................................................................................................37
1. Ortodoxia neîndoielnică a credinței păstrată până la moarte.............................................37
1.1. Botezul și formarea moral creștină........................................................................37
1.2. Intrarea în monahism.............................................................................................38
1.3. Inițierea în tainele vieții duhovnicești și picturii bisericești..................................39
1.4. Șederea la Muntele Athos. Întâlnirea în duh cu Maica Domnului........................39
1.5. Vizita la Chișinău. Viziunea din gară....................................................................42
1.6. Mișcarea de la Sâmbăta de Sus..............................................................................43
1.7. Misiunea de la Prislop............................................................................................48
1.8. Argumentul artistic. Perioada București................................................................51
2. Proslăvirea lui de către Domnul cu cel puțin unul dintre următoarele daruri sau
puteri..................................................................................................................................54
2.1. Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei
credințe până la moarte......................................................................................................54
2.2. Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință...............................64
2.3. Puterea de a apăra și sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă.....66

99
 2.4. Puterea de a-și închina viața eroic celei mai desăvârșite trăiri morale și
religioase...........................................................................................................................66
2.5. Puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte...........................................68
2.5.1. Clarvăzător..................................................................................................................69
2.5.2. Vindecător...................................................................................................................75
2.5.3. Profet...........................................................................................................................83
3. Răspândirea miresmei de sfințenie după moarte și confirmarea sfințeniei prin cultul
spontan pe care îl acordă poporul credincios numărându-l în rând cu sfinții....................87
Capitolul IV. Concluzie...............................................................................................................88
Bibliografie....................................................................................................................................90
Anexa.............................................................................................................................................93

100