BOR ÎNTRE 1918-1948

Momentul 1 decembrie 1918 când la Alba Iulia s-a parafat unirea

Transilvaniei cu România a fost urmat de o dezvoltare fără precedent a
tuturor sectoarelor vieţii cotidiene. În 1938 România era declarată drept una
dintre ţările fruntaşe economic la nivel mondial. În plan bisericesc s-a
realizat unificarea ecleziastică şi reorganizarea BOR, în provinciile
componente ale României Mari existau într-adevăr situaţii diferite. În
vechiul regat se întâlnea un absolutism ierarhic, cu excluderea mirenilor din
forurile conducătoare ale Bisericii şi cu o subordonare totală a Bisericii faţă
de stat. În Basarabia era un absolutism de tip ţarist, în Bucovina viaţa
bisericească era îndrumată de „Fondul Religionar” aflat sub tutela directă a
Vienei până în 1918. Doar în Transilvania şi Banat exista o organizare
corespunzătoare pe baza statutului şagunian, respectarea celor două
principii: autonomia (independenţa faţă de oricare chiriarhie străină) şi
sinodalitatea (participarea laicilor la viaţa Bisericii). Unificarea bisericească
era aşadar absolut necesară. La 23 aprilie 1919, ierarhii ardeleni întruniţi în
sinod la Sibiu au hotărât intrarea în Sfântul Sinod. Documentaţia necesară a
fost întocmită de o comisie în frunte cu mitropolitul Moldovei Pimen
Georgescu, care a lucrat la Sinaia în iunie 1919. Hotărârile acesteia au fost
acceptate în şedinţa Sfântului Sinod din decembrie 1919, anume prevederile
statutului şagunian. Pentru consfinţirea acestei unificări în chip simbolic, la
31 decembrie 1919 a fost ales ca mitropolit primat al României un episcop
de peste munţi, Miron Cristea, a fost înscăunat a doua zi. În toamna anului
1920 s-a întrunit aşa numita „constituantă bisericească”, formată din
membrii Sfântului Sinod, ministrul cultelor şi profesori de teologie care au
elaborat un proiect de statut de organizare bazat pe cel ardelean. S-a aşteptat

1
însă votarea constituţiei României, înainte de ratificarea proiectului; votată
în 1923 aceasta, prin art. 22 prevedea: „BOR este Biserică dominantă,
autonomă si bazată pe principiul sinodalităţii”. Acest nou statut a fost
promulgat la 6 mai 1925.
Înfiinţarea Patriarhiei
În plan bisericesc, necesitatea ridicării scaunului Ţării Româneşti la
rang de Patriarhie se făcea resimţită cu cât aveam 5 mitropolii, 18 eparhii, 2
facultăţi, 5 academii teologice, mii de biserici şi mânăstiri şi numeroşi
teologi de prestigiu internaţional. În acelaşi timp câteva biserici şi-au obţinut
dreptul la recunoaşterea Patriarhiei: Rusia 1917, Serbia 1920. Iniţiativa a
aparţinut transilvănenilor prin vocea consilierului eparhial Gheorghe
Ciuhandru de la Arad. Propunerea a fost luată în dezbatere de Sfântul Sinod
în şedinţa din 4 februarie 1925, când s-a citit „Actul de înfiinţare a
Patriarhatului Ortodox Român”. Documentul discutat şi aprobat în Camera
Deputaţilor şi Senat a fost publicat în Monitorul Oficial din 25 februarie
1925 sub titlul de : „Legea Pentru Ridicarea Scaunului Arhiepiscopal şi
Mitropolitan al României, ca Primat al României, la rangul de Scaun
Patriarhal”. Patriarhia ecumenică a aprobat, trimiţând tomosul de
recunoaştere. Miron Cristea a fost instalat la Bucureşti, la 1 noiembrie 1925.
Organizarea Patriarhiei
Sub raport administrativ-canonic, Patriarhia era compusă din
următoarele structuri:
• Mitropolia Ungrovlahiei alcătuită din: - Arhiepiscopia Bucureştilor
- Episcopia Buzăului
- Episcopia Râmnicului
- Episcopia Argeşului

2
 - Episcopia Tomisului (înfiinţată în 1923)
În 1939 a fost desfinţată Episcopia Râmnicului şi înfinţată Mitropoilia
Olteniei, Râmnicului şi Severinului cu reşedinţa la Craiova, desfinţată în
1945 prin revenirea la situaţia anterioară şi reînfiinţată în 1949 când a
absorbit şi Episcopia Argeşului.
• Mitropolia Moldovei: - Arhiepiscopia Iaşilor
- Episcopia Romanului
- Episcopia Huşilor
- Episcopia Dunării de Jos.
• Mitropolia Ardealului: - Arhiepiscopia Alba-Iuliei şi Sibiului
- Episcopia Caransebeşului
- Episcopia Aradului
- Episcopia Oradiei
- Episcopia Clujului.
• Mitropolia Bucovinei: -
Arhiepiscopia Cernăuţilor
Episcopia Hotinului înfiinţată în 1923
- Episcopia Maramureşului sediu la Sighet.

Mitropolia Basarabiei: - Arhiepiscopia Chişinăului

Episcopia Cetăţii Albe-Izmail înfinţată în 1923.
Exista şi o Episcopie şi a armatei sub jurisdicţia Sfântului Sinod cu
sediu la Alba condusă de episcopi cu grad de colonel, având funcţia de
inspectori superiori ai clerului militar; înfiinţată în 1923, desfinţată în 1948.

3
 PATRIARHII BOR
MIRON CRISTEA (1925-1939)
Născut în 1868 la Topliţa, jud Harghita, cu studii la Sibiu şi
Budapesta. A fost redactor la Telegraful Român, secretar şi consilier
mitropolitan la Sibiu, apoi episcop de Caransebeş (1910-1919) şi apoi
mitropolit primat (1920-1925). Ca patriarh a ridicat palatul patriarhal din
Bucureşti şi schitul Sf. Ilie din Topliţa. A tipărit Biblia sinodală din 1936, 3
ediţii ale N. T. şi toate cărţile de cult. A întocmit câteva lucrări istorico-
teologice: „Istorcul zidirii catedralei din Sibiu”, „Mitropolitul Miron
Romanul”, „Iconografia Ortodoxă”. A înfiinţat la Bucureşti „Asociaţia
Generală a Clerului Ortodox Român”, a reiniţiat apariţia revistei BOR în
1921 şi a întemeiat o nouă publicaţie, „Apostolul” în 1924. Între 1927-1930
a făcut parte din Regenţa României alături de prinţul Nicolae I şi consilierul
Gheorghe Buzdugan pe perioada minoratului regelui Mihai I. Mai mult, în
1938-1939, în timpul dictatului lui Carol al II-lea a devenit prim-ministru al
României.
NICODIM MUNTEANU (1939-1948)
S-a născut în 1864 la Pipirig (NT). Studii la Iaşi şi Kiev, fost profesor
la seminarul din Galaţi, episcop onorific cu numele de „Băcăoanul”, episcop
de Huşi (1912-1923), egumen de Neamţ (1923-1935), ales apoi mitropolit al
Moldovei (1935-1939). A tradus numeroase lucrări din limba rusă (vol de
predici a lui Sopuhin şi Stratilov) şi numeroase broşuri cu conţinut
moralizator de Lev Tolstoi tipărite în colecţia „Seminţe evanghelice din
ogorul Domnului”(35 volume). A participat la traducerea textului mai
multor ediţii ale Scripturii: Biblia sinodală din 1936. a tradus 24 de cărţi din

4
VT, restul Vasile Radu, iar NT Gala Galaction şi în 1944 tot o ediţie a
Bibliei sinodale şi a traduceri tot Noului Testament. Lui i se datorează
apariţia Micii Biblii şi a Bibliei cu ilustraţii (a colaborat cu istoricul de artă I.
D. Ştefănescu).

IUSTINIAN MARINA (1948-1977)

Născut în 1901 la Suieşti (VL), Studii la Vâlcea şi Bucureşti, fost
învăţător la Băbeni (VL) apoi profesor la seminarul din Râmnic şi preot,
ajuns apoi episcop vicar la Iaşi (1945-1947), mitropolit al Moldovei şi apoi
patriarh. A reeditat Biblia sinodală (ediţiile din 1968, 1975) şi toate cărţile
de cult. A scris şi tipărit „Apostolatul social” în 12 vol. Sub el s-a realizat
reîntregirea bisericii ardelene şi canonizarea solemnă a unor Sfinţi români,
respectiv generalizarea cultului altor Sfinţi români la nivelul întregii
patriarhii în 1950 cu proclamarea solemnă în 1955.

IUSTIN MOISESCU (1977-1986)

Născut la Cândeşti Argeş în 1910, cu studii la Câmpulung Muscel,
Atena şi Strasbourg. A predat la Bucureşti, Varşovia şi Cernăuţi. Este
autorul câtorva lucrări teologice de excepţie: „Ierarhia bisericească în
perioada apostolică”, „Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena”,
„Originalitatea parabolelor Mântuitorului”, „Sfânta Scriptură şi interpretarea
ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom”. A fost mitropolit al Ardealului şi apoi
al Moldovei 1957-1977. El a iniţiat colecţia PSB.

5
 TEOCTIST ARĂPAŞU (1986-2005)
Născut în 1915 la Tocileni, cu studii la Cernica şi Bucureşti, exarh al
mânăstirilor din Moldova, vicar mitropolitan la Iaşi şi apoi vicar
mitropolitan, episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei (1973-1977),
mitropolit al Moldovei (1977-1986). Între 1950-2954 a fost rectorul
institutului teologic din Bucureşti. A scris: „Mitropolitul Iacob Putneanul”,
„Pe treptele slujirii creştine” şi a reeditat Biblia de la Bucureşti, şi a tipărit
Liturghierul lui Dosoftei.

EPISCOPIA ARADULUI

1. Ioan Papp (1903-1925), locţiitor al Mitropoliei Ardealului.

2. Grigorie Comşa (1925-1935), a iniţiat un amplu program antisectar,
publicând numeroase cuvntări, broşuri în volumele „Biblioteca
Creştin Ortodoxă”.
3. Andrei Mageru (1936-1960), a continuat activitatea antisectară, s-a
opus deportării evreilor din Arad, a fost otrăvit de comunişti în 1960.

6
 EPISCOPIA CARANSEBEŞULUI

1. Iosif Traian Badescu (1920-1933), a pus bazele „Calendarului

Bunului Român”. A sprijinit activitatea institutului teologic,

transformat în 1927 în academie.
2. Vasile Lăzărescu (1933-1940), fost prof. De dogmatică şi apologetică
la Oradea şi Sibiu. Autor al vol. : „Creştinismul şi ştiinţele oculte” şi
„Cultul Inimii lui Iisus la romano-catolici”, respectiv a vol. De predici
„Pârga Darurilor” şi „Praznic Luminat”. A redeschis mânăstirile
Săraca, Partoş şi Cebza. Dorinţa românilor din Banatul timişan de a
avea o eparhie proprie, concretizată prin zeci de memorii adresate
autorităţilor s-a împlinit în 1940, cand s-a aprobat înfiinţarea
episcopiei Timişoarei, în fruntea acesteia a fost numit prin transfer
Vasile Lăzărescu. În iunie 1947, episcopia a fost ridicată la rang de
Arhiepiscopoie iar în septembrie la rang de mitropolie. Ca mitropolit,
Vasile Lăzărescu a ridicat caterala mitropolitană, sfinţită în 1947. a
fost pensionat forţat în 1961.
3. Veniamin Nistor (1941-1949), a iniţiat apariţia revistei „Altarul
Banatului” în 1944 la Caransebeş. La 5 februarie 1949, episcopia a
fost desfiinţată, fiind contopită cu arhiepiscopia Timişoarei. Episcopul
a fost pensionat forţat, fiind acuzat de sprijinirea partizanilor din
Munţii Banatului. A fost silit să se retragă la Alba Iulia.

7
 EPISCOPIA ORADIEI

1. Roman Ciorogariu (1920-1936), fost preşedinte al PNR şi profesor la

institutul din Arad. A întemeiat academia teologică din Oradea în

1923, revista „Legea Româneacă”, mânăstirea Izbuc. În 1920 a fost

rănit într-un atentat cu bombă la Senat.
2. Nicolae Popoviciu (1936-1950), a întocmit două lucrări teologice:

„Epicleza Euharistică” şi „Începuturile Nestorianismului”. Întrucât

critica pe faţă regimul comunist şi indemna la catehizarea tineretului,
în 1950 a fost pensionat, fixându-i-se domiciliul la mânăstirea Cheia
în Prahova

EPISCOPIA VADULUI, FELEACULUI

ŞI CLUJULUI

Episcopia s-a înfiinţat în1921.

1. Nicolae Ivan (1921-1936), a înfiinţat Academia teologică din Cluj în
1924 şi revista „Renaşterea”. A ctitorit catedrala din Cluj şi bisericile
din Aiud, Sighişoara, Tg. Mureş. Avea ca jurisdicţie teritoriul din
dreapta Mureşului. A sprijinit înfiinţarea mânăstirii Rohia.
2. Nicolae Colan (1936-1957), fost prof. la academiile din Sibiu şi Cluj.
A întocmit lucrările: „Biblia şi intelectualii” şi „Comentarii la Efeseni

8
 şi Filimon”. În 1940, la debutul ocupaţiei horthyste a fost singurul
ierarh care a rămas în Ardealul de N.

BISERICA GRECO-CATOLICĂ

În perioada interbelică s-au semnalat numeroase încercări de refacere

a untăţii bisericeşti. În 1919, nou alesului mitropolit unit Vasile Suciu i s-a
propus să devină mitropolit ortodox al Ardealului. În februarie 1939 s-a
semnat actul de reunificare al mitropoliei ardelene de către Nicolae Bălan şi
Alexandru Nicolescu. Izbucnirea războiului a zădărnicit acest proiect. S-a
opus restul ierarhilor şi politicienii uniţi. Au existat numeroase sate care au
revenit în masă la ortodoxie şi chiar teologi de frunte uniţi. Mitropolia a fost
condusă de Vasile Suciu (1920-1935) şi Alexandru Nicolescu (1935-1941).
Şi-au continuat existenţa şi episcopiile Oradiei, Gherla (mutată la Cluj în
1930) şi a Lugojului, la care s-a adăugat în 1931 episcopia de Baia Mare.
Existau trei mânăstiri unite: Prislop, Nicula şi Bixad. Viitorii preoţi se
pregăîteau la academiile teologice din Blaj şi Gherla, şi apoi la colegiul „De
propaganda fidei” din Roma.
EPISCOPIA LUGOJULUI
1. Valeriu Traian Frenţiu (1913-1922)
2. Alexandru Nicolescu (1922-1935)
3. Ioan Bălan (1936-1948)

9
 VIAŢA BISERICEASCĂ ÎN PERIOADA
INTERBELICĂ

CONCORDATUL CU VATICANUL
După 1918, la nivelul României reântregite exista o mitropolie
catolică la Bucureşti, cu episcopii sufragane la Iaşi, Alba Iulia, Timişoara.
Oradea şi Satu Mare, la care se adăuga un rit catolic armean, în frunte cu un
şef spiritual cu reşedinţa la Gherla. În acelaşi timp exista o mitropolie greco-
catolică la Blaj, cu episcopi sufragane la Lugoj, Oradea, Gherla şi Baia
Mare. Polonezii şi germanii catolici din Bucovina intrau sub jurisdicţia
episcopiei de Lvov, iar greco-catolicii sub cea a episcopiei unite de Lvov.
Greco catolicii ucrainieni din Maramureş şi Satu Mare sub jurisdicţia
episcopiei de Ujhorod. Statul român în care se găsea acum un număr
semnificativ de catolici şi greco-catolici a încercat apropierea de Vatican
prin înfinţarea unei „legaţii”, româneşti pe lângă Vatican, şi a unei
„nunţiaturi ” apostolice la Bucureşti. Catolicii trimiteau mereu memorii
papei, acuzând că sunt persecutaţi, în realitate beneficiau de drepturi cu mult
mai largi decât în 1918. Astfel dacă statul austro-ungar le-a recunoscut
proprietăţi întinse, dar cu titlul de uzufruct, în România reîntregită au fost
considerate proprietăţi „de facto”, şi în urma reformei agrare prin
expropriere acestor averi funciare Bisericii Catolice i s-a creat o avere uriaşă
în bani. La presiunile regelui Ferdinand, ministrul cultelor Vasile Goldiş a
semnat aşa-numitul „Concordat cu Vaticanul” la 10 mai 1927 prin care
Bisericii Romano-Catolice i se crea statutul de „stat în stat”, întrucât reacţia

10
opiniei publice a fost vehementă la aflarea veştii (mitropolitul Nicolae Bălan
a publicat broşura-protest „Biserica Ortodoxă împotriva concordatului”),
acest document nu a fost ratificat de către guvernele liberale succesive în
funcţie, a făcut-o însă guvernul ţărănist condus de Iuliu Maniu în 1929.
urmările acestui act au fost grave pentru statul român şi Biserica Ortodoxă.
Bisericii rommano-catolice i se recunoştea un patrimoniu sacru din care era
sprijinit învăţământul confesional în limba maghiară, şi vădit şovin şi clerul
catolic. Toţi ierarhii deveneau senatori de drept. Preoţii deşi aveau un număr
cu mult redus de credincioşi, beneficiau de salarii mai mari. Prin acelaşi act,
biserica unită devenea un simplu rit al Biserii catolice, anulându-i-se astfel
autonomia. Ierarhii erau aleşi direct de papa, patronând catolicizarea cultului
şi a doctrinei. Acest act era unul prin excelenţă anticonstituţional, întrucât
statul trata de la egal la egal cu un cult minoritar în defavoarea Bisericii
Ortodoxe majoritare.
LEGEA GENERALĂ A CULTELOR
A fost promulgată de către liberali în martie 1928, în timpil ministrului
cultelor Alexandru Lapedatu. Erau recunoscute acum: cultul Evanghelic
Luteran (credincioşi saşi, grupaţi într-o episcopie la Sibiu), cultul Reformat-
Calvin (credincioşi maghiari, grupaţi în episcopiile de Oradea şi Cluj), cultul
Luteran Sinodo-presbiterian (credincioşi maghiari, cu o episcopie la Cluj),
cultul Unitarian (credincioşi maghiari, episcopie la Cluj), cultul armeano-
gregorian, cultul lipovean (credincioşi de stil vechi din zona Dobrogei),
cultul musulman, cultul mozaic. Existau şi o serie de grupări sectare
nerecunoscute de legea cultelor şi care inteprindeau o virulentă campanie
prozelitistă, semnalate încă înainte de 1918, acestea aveau ca poartă de
pătrundere judeţele Arad şi Bihor, prin emigranţi reîntorşi de la muncă din
SUA, Canada şi Vestul Europei. În Transilvania existau baptişti, nazarineni,

11
secerători, penticostali, iehovişti; în România evanghelişti şi adventişti; în
Basarabia inochentişti.
Împotriva legii cultelor a protestat mitropolitul Nicolae Bălan al
Ardealului prin broşura „Biserica neamului şi drepturile ei”. Biserica
ortodoxă era pusă astfel într-o dublă inferioritate faţă de Biserica Catolică şi
faţă de celelalte culte. Toate posedau mari averi şi aveau clerici salarizaţi de
la stat.
RAPTUL TERITORIAL
În 28 inie 1940 ruşii au cerut printr-un ultimatum Bucovina de N şi
Basarabia, la 30 august 1940 prin Dictatul de la Viena a fost răpit N
Transilvaniei, însumând 43 000 de km pătraţi şi peste 2,7 milioane de
români. În 6 septembrie 1940 au fost pierdute şi judeţele Caliacra şi
Durostorum din S Dobrogei.
În Bucovina de N şi Basarabia, elita românească a fost deportată în
ţările caspice şi în Siberia. Preoţii au fost arestaţi, şcolile şi bisericile închise,
a fost interzisă limba română şi presa românească, facultatea de la Cernăuţi
s-a refugiat la Suceava, ca de altfel zeci de mii de români.
În Cadrilater preoţii români şi aromâni au fost înlocuiţi cu cei bulgari,
limba română interzisă.
În Ardeal au fost ucişi peste 15 000 de români şi alţi peste 300 000 au
fost închişi în lagăre sau expulzaţi în România, evreii deportaţi în lagărele
morţii. Limba română interzisă, presa şi şcolile desfiinţate, s-a demarat
maghiarizarea numelor. Românii au fost concediaţi din interprinderi. Au fost
arestaţi numeroşi preoţi şi distruse 17 biserici ortodoxe în Mureş, Harghita şi
Covasna, altele au fost profanate şi transformate în magazii. Credincioşii
români au gfst trecuţi cu forţa la alte culte. Episcopia maghiară unită
Hajdudorogh şi-a reluat acţiunea prozelitistă. S-a încercat înfiinţarea unei

12
episcopii unite pentru toţi românii, sârbii, cehii şi slovacii ortodocşi din
Ungaria, cu sediul la Munkacs. La Budapesta s-a înfiinţat o facultate de
teologie ortodoxă, cu predare în maghiară. Între septembrie 1940 şi
octombrie 1944 au fost ucişi mai mulţi preoţi şi credincioşi ortodocşi, cele
mai cunoscute masacre au avut loc în satele Ip, Treznea din Sălaj. Episcopia
Maramureşului desfiinţată, biserica închisă, şi episcopul s-a retras la Sibiu.
Episcopul Nicolae Popovici, împreună cu consistoriul ortodox s-a retras în
Beiuş, iar academia teologică la Timişoara, a rămas pe loc doar episcopul
Nicolae Colan al Clujului.

ACTIVITATEA BISERICEASCĂ ÎN
PERIOADA INTERBELICĂ

S-a continuat retipărirea cărţilor de cult. Acum au activat în facultăţile

şi academiile teologice mari profesori de teologie cu opere capitale pentru
teologia ortodoxă. Şcolile confesionale au fost etatizate în 1919, fiind
încadrate sub tutela ministerului învăţământului. Uniţilor le-au rămas liceele
din Beiuş şi Blaj. Discilplina Religie, obligatorie în perioada intrbelică ara
predată de profesori de religie sau de preoţi.
ACTIVITATEA MISIONAR-PASTORAL-SOCIALĂ
În toate oraşele au fost înfiinţate cantine sociale, orfelinate şi azile,
majoritatea aflate sub patronajul Bisericii. La Câmpulung Muscel a luat
fiinţă Seminarul teologic pentru orfanii de război. În spitale şi penitenciare
au fost rânduiţi preoţi misionari. Acum au luat naştere câteva ascociaţii
bisericeşti: Asociaţia Generală a Clerului „Andrei Şaguna” din Mitropolia
Ardealului, Asociaţia Generală a Clerului Ortodox Român, Asociaţia

13
Preoteselor Ortodoxe. În plan social s-a remarcat activitatea mai multor
asociaţii laice: Oastea Domnului, Societatea „Sf. Gheorghe” a tinerilor
ortodocşi, Frăţia Ortodoxă Română, Societatea Ortodoxă a Femeilor
Române.
VIAŢA MONAHALĂ
S-au reconstrtuit sau reânfiinţat mânăstirile: Sâmbăta de Sus, Rohia,
Izbuc, Săraca, Cebza, Săraca, Partoş. În multe dintre mânăstiri existau
muzee şi ateliere de ţesătorie. La Bucureşti revista „Glasul Monahilor”

14
 VIAŢA BISERICEASCĂ ÎN PERIOADA
COMUNISTĂ

Prin întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste la 23 august

1944 şi apoi prin impunerea celui dintâi guvern prosovietic condus de dr.
Petru Groza, la 6 martie 1945 s-a început treptat „comunizarea” României.
La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost silit prin şantaj moral să
demisioneze.
Până în 1948 s-au făcut arestări sporadice în rândul preoţilor şi
credincioşilor, mai ales dintre legionari. S-a încercat atragerea preoţilor într-
o asociaţie pro-sovietică. Prin şantaj şi teroare au fost atraşi de partea
regimului o serie de clerici. Din 1948 când a fost proclamată Republica
Populară Română, prin abolirea monarhiei, situaţia s-a schimbat. Biserica a
fost total scoasă din viaţa socială. Catehizarea era permisă doar la vecernie.
Au fost naţionalizate liceela ortodoxe. Au fost interzise periodicele
bisericeşti cu excepţia Telegrafului Român. Cărţile de cult trecute prin filtru
cenzuri erau tipărite în tiraje mici, religia scoasă. A fost desfinţată activitatea
preoţilor din penitenciare, spitale, cazărmi. S-a întrerupt legăturile cu
diaspora, respectiv participarea delegaţiilor biserici noastre la întrunirile
ecumenice de peste hotare. Au fost interzise toate asociaţile şi societăţile
religioase. Mai ales în 1948-1952 şi 1959-1964 au fost arestaţi, anchetaţi şi
întemniţaţi în agărele de exterminare din Balta Brăilei, Delta Dunări şi
Canal, respectiv cumplitele puşcări de la Sighet, Gherla, Aiud, Piteşti,
Râmnicu Sărat, Jilava, mii de clerici ortodocşi. Potrivit unor cercetări
recente unu din patru preoţi a fost arestat. Acum au suferit cunoscuţi teologi:
D. Stâniloaie, Ilarion Felea, Arsenie Boca, Bartolomeu Anania, Arsenie

15
Papacioc, Constantn Galeriu, Gheorghe Calciu Dumitreasa. Unii au fost
deportaţi în Siberia: Vasile Georgescu.
În 1964 au fost graţiaţi toţi deţinuţi politici, fără drept de pensie şi
reangajare şi cu familile distruse.
În 1948 biserica unită a fost desfiinţată, toţi ierarhii arestaţi:
Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea, Alexandru Rusu de la Baia Mare, Ioan
Suciu de la Blaj. Ioan Bălan de la Lugoj şi Ion Hossu de la Cluj arestaţi la
domiciliu, la fel episcopi romano-catolici. Preoţi uniţi care au refuzat
revenirea la ortodoxie au fost urmăriţi, arestaţi şi anchetaţi. În 1959 a fost
desfiinţat un mumăr mare de mănăstiri şi schituri, călugări trimişi acasa şi
obligaţi să lucreze în inteprinderi. S-au desfiinţat seminariile monahale de la
Agapia şi cel de la Neamţ era laic. Monahilor li s-a interzis accesul în
învăţământ. Prin acelaşi decret 410/1959 au fost exmatriculate toate femeile
din învăţământul teologic. Au fost arestaţi şi executaţi numeroşi preoţi şi
credincioşi susţinători ai partizanilor anti-comunişti din munţii Făgăraţ,
Apuseni, Banat. A fost desfinţată episcopia armatei, episcopia din Basarabia
şi Bucovina şi episcopiile româneşti de la Huşii, Argeş, Constanţa, Sighet şi
Caransebeş. Au fost desfinţate toate seminariile teologice; s-au reînfiinţat
treptat cele de la Caransebeş, Cluj, Neamţ, Buzău, Bucureşti şi Craiova. S-a
desfinţat Academia de muzică bisericească din Bucureşti, academiile din
Caransebeş, Arad, Oradea şi Cluj în 1952 şi facultatea de teologie de la Iaşi.
Inspectori de culte au devenit omniprezenţi.

16
 PATRIARHIA ÎNTRE 1948-1989
La 4 august 1948 a fost promulgată „Legea pentru regimul general al
cultelor” prin care erau recunoscute 14 culte. În aceasta s-a accentuat
principiul separării Bisericii de stat cu respectarea autonomiei acesteia. Tot
în 1948 s-a aprobat şi „Statutul de organizare şi funcţionare al BOR”, rămas
în vigoare până în 1992.
În perioada comunistă structura Patriarhiei Române a fost următoarea:
• Mitropolia Ungrovlahiei
Arhiepiscopia Bucureştilor
Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos
Episcopia Buzăului
• Mitropolia Moldovei şi Sucevei
Arhiepiscopia Iaşilor
Episcopia Romanului şi Huşilor
• Mitropolia Ardealului
- Arhiepiscopia Sibiului: Nicolae Bălan
1920-1955, Justin Moisescu 1956-1957, Nicolae Colan 1957-1967,
Nicolae Mladin 1967-1981, Antonie Plămădeală 1982-2005.
- Episcopia Vadului, Feleacului şi
Clujului, din 1973 arhiepiscopie şi din 2005 mitropolie: Nicolae
Colan 1936-1957, Teofil Herineanu 1957-1992, Bartolomeu Anania
1993-azi.
- Episcopia Oradiei: Valeriu Zaharia 1951-
1969, Vasile Coman 1971-1992, Ioan Mihălţan 1992-2007.
- Episcopia Alba-Iuliei: emilian Birdaş
1975-1990, andrei Andreicuţ 1990-azi.

17
• Mitropolia Olteniei
Arhiepiscopia Craiovei
Episcopia Râmnicului şi Argeşului
• Mitropolia Banatului
- Arhiepiscopia Timişoarei şi
Caransebeşului: Vasile Lăzărescu 1941-1961, Nicolae Corneanu
1962-azi
- Episcopia Aradului şi Hunedoarei:
Andrei Mageru 1936-1960, Nicolae Corneanu 1961-1962, Teoctist
Arăpaşu 1962-1973, Visarion Aştileanu 1973-1984, Timotei Seviciu
1984-azi.

CANONIZAREA DE SFINŢI ROMÂNI

În 1950 s-a făcut prima canonizare solemnă în ţară a unor sfinţi

ortodocşi de neam român, şi generalizarea cultului unor sfinţi cu moaşte la
noi. Canonizarea solemnă a avut loc în 1955 cu prilejul aniversării a 70 de
ani de la obţinerea autocefaliei.
Sfinţi români: Calinic de la Cernica - 11 aprilie, Ilie Iorest şi Sava
Brancovici - 24 aprilie, Iosif cel Nou de la Partoş – 15 septembrie, Visarion
Sarai, Sofronie de la Cioara şi Oprea Miclăuş – 21 octombrie.

18
 Generalizarea unor sfinţi: Dimitrie Basrarabov, Cuv. Paraschiva de la
Iaşi, Filofteia de la Argeş, Grigorie Decapolitul, Nicodim cel Sfinţit de la
Tismana, Ioan cel Nou, Zotic, Atal, Camasie şi Filip, Ioan Valahul.

REÎNTREGIREA BOR DIN TRANSILVANIA

După întreita silnicie politică, socială şi bisericescă din 1701 s-au

făcut mai multe încercăriri de revenire a uniţilor la Ortodoxie: 1711, 1744,
1798, 1848, 1918. În 1939 mitropoliţii Nicolae Bălan şi Alexandru
Nicolescu au semnat reîntregirea BOR, fapt nerealizat din pricina situaţiei
confuze din România şi apoi a izbucnirii celui de-al doilea război mondial.
În 1948 atât Nicolae Bălan, cât şi nou alesul patriarh Justinian Marina au
făcut uniţilor un „apel de reîntoarcere acasă”. La 1 oct 1948 o delegaţie
simbolică compusă din 36 d protopopi în frunte cu protopopul Taian
Belaşcu, în numele a 430 de preoţi uniţi au semnat la Cluj un act prin care se
rupeau legăturile cu Roma. Delegaţia s-a deplasat la Bucureşti la 3 oct.
înfăţişând documentul Sf Sinod. La 21 oct 1948 în catedrala din Alba-Iulia,
Marea Adunare Naţional Bisericească a proclamat revenirea românilor uniţi
la Biserica-mamă şi anularea Uniaţiei, parohiile s-au unificat, preoţii uniţi
care au acceptat actul unirii au fost lăsaţi pe mai departe în parohii, cei care
nu au acceptat au slujit în clandestinitate, fiind hărţuiţi mereu de securitate.
Îerarhii uniţi, internaţi o vreme la Căldăruşani au dezaprobat actul. Dintre
preoţii uniţi doi au ajuns episcopi ortodocşi, Teofil Herineanu la Roman şi
Cluj şi Visarion Aştileanu la Arad. După îndelungate demersuri în dec 1989
statul român a recunoscut Biserica Catolică de rit Greco-catolic. În Martie

19
1990, Vaticanul a numit şase episcopi romano-catolici şi cinci greco-catolici.
În 1991 mitropolitul Alexandru Todea a fost ridicat la rangul de cardinal. S-a
început o puternică acţiune prozelită de rcuperare a vechilor credincioşi. În
Banat o serie de biserici au fost cedate de bunăvoie, în Ardeal au fost
preluate cu forţa. Alte sute de procese se află pe rol. Au fost reînfiinţate
academii teologice unite la Blaj, Cluj, Baia Mare, au fost reactivate vechile
eparhii cu titulari hirotoniţi în clandestinitate în rit latin.

TEOLOGI ROMÂNI

Bucureşti: Mircea Chialda- VT, Nicolae Nicolaescu- NT, Teodor M

Popescu şi Ion Rămureanu- IBU, Alexandru Ciurea şi Nicolae Şerbănescu
IBOR, Alexandru Elian- Bizantinologie, I G Coman, Dumitru Fecioru-
Patrologie, D. Stăniloae, Nicolae Chiţescu, D Popescu, Petru Rezuş-
sistematice, Orest Bucevski şi Dumitru Radu- Morală, Liviua Stan- Drept
Canonic, Ene Branişte, Nicolae Necula- Liturgică, Grigorie Cristescu, C-tin
Galeriu- Omiletică, N Lungu, N Moldovan- Muzică.
Sibiu: Nicolae Neaga, D Abrudan- VT, Grigorie Marcu, Vasile
Mihoc- NT, Milan Şesan, Aurel Jivi- IBU, Sofron Vlad, Mircea Păcurariu-
IBOR, Isidor Todoran- Dogmatică, Corneliu Sârbu-IR, Teodor Bodogae-
Bizantinoalogie, Nicolae Mladin, Ioan Zăgrean- Morală, Iorgu Ivan şi Ioan
Floca- Drept Canonic. Dumitru Belu, Dumitru Călugăr- Omiletică.

20
 BOR 1990 – 2010

Potrivit recensământului din 1992, BOR număra 86. 8 la sută din

populaţie.
S-au reânfiinţat mai multe eparhii: Episcopia Caransebeşului,
Episcopia Devei şi Hunedoarei, Episcopia Sălajului, Arhiepiscopia Sucevei,
Arhiepiscopia Tomisului, Episcopia Vrancei, Episcopia Tulcii, Episcopia
Slatinei, Episcopia Giurgiului, Episcopia Alexandriei, Episcopia Sloboziei.
S-au înfiinţat şi reânfiinţat numeroase facultăţi şi seminarii teologice
de o calitate îndoielnică.
Au apărut noi publicaţii teologice: Vestitorul Ortodoxiei, Învierea,
Credinţa Străbună, Lumină Lină.
Au activat câţiva mari duhovnici: Teofil Pârâian, Arsenie papacioc,
Justin Pârvu, Rafail Noica, Ioan de la Recea.

21