Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Master: Teologie Comparată, An I

Transilvania şi aranjamentele europene(1940-1944)

Al doilea război mondial

Fundaţia Culturală Română

Masterand: Bucea Petru-Sorin

Alba Iulia

2014
 În prezenta lucrare, voi încerca, pe cât îmi e în putinţă1 să realizez o prezentare a unei
cărţi istorice. Zic prezentare, şi nu recenzie, pentru că voi depăşi ca întindere forma unei
recenzii, iar ca structură voi încerca să urmez etapele unei recenzii clasice, cu câteva excepţii.
Pentru a pune început bun, trebuie să prezint motivul determinant pentru realizarea
acestei recenzii. Sigur că primul motiv este cel de conformare la modul de desfăşurare a
cursurilor şi a examenului la material Metamorfoze religioase în Transilvania din cadrul
cursurilor de master. Al doilea motiv, mult pe plan second, se manifestă sub forma unui test
personal. În sensul că vreau să îmi văd capacitatea de exprimare de opinie în privinţe unei
cărţi, şi nu orice cărţi, ci a unei cărţi istorice2.
În ceea ce privește alegerea cărţii supuse lecturii, modul de alegere a fost unul extrem
de simplu. Nu aveam nici o preferinţă. Însă la o primă căutare pe search engine-ul facultăţii
noastre, cu indicaţiile cerute, mi-a apărut o listă de câteva cărţi dintre care una mi-a părut mai
aparte. Mai precis titlul m-a atras. Este vorba despre: „Al doilea război mondial, Transilvania
şi aranjamentele europene (1940-1945)”.
Numele autorului este Vasile Pușcaș. La prima vedere, nefiind familiarizat cu autorii
de cărţi istorice, nu mi-a spus nimic acest nume. Aşadar, dorind să aflu cine este domnul
Vasile Puşcaş, am dat un search pe Wikipedia. De aici am aflat că de fapt domnul Vasile
Puşcaş, este professor, diplomat şi om politic român, cu o vastă şi destul de complexă
activitate în toate aceste paliere în care şi-a făcut simţită prezenţa. S-a născut în anul 1952 la
Surduc (jud. Sălaj), a obţinut licenţa în istorie la „Universitatea Babes-Bolyai” din Cluj-
Napoca, în anul 1976, iar în anul 1991 a obţinut titlul de Doctor în istorie la aceeaşi
universitate.
Din activitatea diplomatică remarcăm următoarele: a fost negociatorul Clauzei
Naţiunii celei mai Favorizate3 şi negociatorul aderării României la Uniunea Europeană.
Referitor la activitatea politică Vasile Puşcaş este membru al Partidului Social
Democrat din România şi un suporter convins al ideii de social-democraţie în Europa. Se
remarcă funcţiile de deputat (2004-2008) şi de vice-lider al Grupului PSD în 2007.

1
Mă văd nevoit să mărturisesc că e prima mea încercare de a-mi afișa opinia despre o carte într-un mod
structurat și ordonat; (făcând excepție de simplele discuții în cercurile de prieteni, cu privire la anumite cărți)
2
Iarăși trebuie să intervin, și trebuie să fac precizarea că istoria nu a fost niciodată un domeniu în care sa mă
avânt cu plăcere.
3
El este diplomatul român care a negociat la Washington DC (1992-1994) reacordarea acestui privilegiu
comercial pentru România, într-o perioadă când această țară era considerată instabilă din punct de vedere
democratic. Tot aici doresc să afirm că autorul a dedicat această carte senatorului Daniel Patrick Moynihan, al
Statelor Unite ale Americii, cel care a anunțat prin discurs public acordul de reacordare al clauzei națiunii celei
mai favorizate României.

2
 Nici activitatea academică şi universitară nu se lasă mai prejos, Vasile Puşcaş fiind
cadru didactic universitar la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, încă din anul 1979.
Şi activitatea publicistică este una destul de bogată. Ca autor a publicat un număr de 21 de
lucrări, iar un număr de 33 de lucrări îl au ca editor şi coautor.
Lucrarea de faţă a fost publicată în anul 1995, la Centrul de Studii Transilvane
Fundaţia Culturală Română, la Cluj-Napoca. Ediţia, studiul introductiv şi notele aparţinând
Doctorului Vasile Puşcaş.
Acum câteva detalii tehnice despre lucrare. Are un format de filă A5, şi un număr de
162 de pagini. Are un stil destul de simplu, însă un stil care se pliază perfect cu trăsătura de
carte istorică. Coperta este albă, iar titlul este încadrat de un chenar în formă dreptunghiulară,
de culoare albastră. Aşadar nu putem afirma că suntem atraşi la prima vedere de stilul şi de
imaginea cărţii.
În cele ce urmează o să fac o inserţie personală în cuprinsul acestei lucrări, şi anume o
să fac un rezumat critic al cărţii de faţă, pentru a înlesni crearea unei imagini per ansamblu.
Cartea începe cu un studiu introductiv, destul de mare ca întindere. Însă este un studiu
introductiv foarte explicit şi foarte bine realizat. Astfel autorul afirmă: „cercetarea noastră are
în vedere aspecte privind Transilvania, în contextul generat de al doilea dictat de la Viena (30
august 1940), când Transilvania a fost divizată, o parte fiind încorporată Ungariei, cealaltă
continuând a rămâne în cadrul României”4.
Deasemenea autorul prezintă câteva scrieri istoriografice care fac referire expresă la
politica unor mari puteri faţă de Transilvania.
Editarea acestei cărţi aduce la lumină o serie de documente care arăta în mod real
evenimente din istoria Transilvaniei. Unii istorici opiniază că ar fi mai bine ca documentele
privind istoria zbuciumată a Transilvaniei să rămână ascunse, pentru ca să nu se mai nască iar
alte dezbateri între cele două naţiuni.
Ori prezentarea reală a unor documente, în special omise de cancelariile Germaniei şi
Italiei, nu face altceva decât să ajute la o desluşire a misterului şi o poziţionare obiectivă faţă
de acest subiect, eliminând „pletora speculaţiilor şi subiectivismelor, nu de puţine ori
pasionale şi tandanțioase”5.
Acum, în ceea ce priveşte continuarea cronologică a evenimentelor prezente în carte,
spunem că Hitler dorea o împărţire a lumii în sfere de influenţă. Însă Marea Britanie s-a opus

4
p. X.
5
p. XII.

3
în repetate rânduri. Iar pentru a stopa orice şansă de ajutor sovietic acordat Angliei, Hitler
dorea ocuparea a cât mai multe teritorii în Nordul şi Vestul Europei.
După ce Carol al II-lea a aceeptat aşa zisul arbitraj de la Viena (în fapt soluţia lui
Hitler asupra Transilvaniei) au început manifestaţii în principalile oraşe din Transilvania, dar
şi la Budapesta, Berlin şi Roma. Dacă la început oprobiul public a fost îndreptat spre Puterile
Axei, după 2 septembrie, s-a îndreptat către Guvern şi monarh. În acelaşi moment apare şi
decizia Legaţiei germane de incitare a Gărzii de Fier şi sutinere a generalului Antonescu6.
Sunt prezentate apoi evenimentele din următoarele zile în paralel, în Ungaria şi
România, într-un mod extrem de precis şi de obiectiv.
În perioda imediat următoare s-a încercat o împăcare amiabilă. Guvernul României a
solicitat atât Ungariei cât şi puterilor Axei (Miniştrilor de externe din Germania şi Italia)
constituirea de comisii mixte româno-ungare pentru controlul teritoriului şi atrocităţilor
suferite de români în Transilvania de Nord. Ungaria a replicat imdediat, în prima săptămână
din octombrie cerând Puterilor Axei o mediere, a cărei subiectivitate o constatase la Viena în
30 august 19407.
Astfel Puterile Axei au stabilit o comisie mixtă, italo-germană, formată din minstrii
plenipotenţiari Altenburg şi contele Roggeri de Villanova. Aceştia au sosit la Bucureşti în 16
octombrie şi au purtat o discuţie după cortină cu Sturdza (ministrul de externe român).
Acestuia din urmă îi era evident că „cei doi diplomaţi dunt deja perfect informaţi asupra
cazurilor de masacre, teroare, şi că în această privinţă raportul lor este deja făcut”8.
Seria evenimentelor continuă cu prezentarea opiniei că Comisia Roggeri-Altenburg
dorea mai mult o soluţie la problemă, nu anchetarea şi sancţionarea vinovaţilor. Este
prezentată deasemenea lipsa de intereses a reprezentanţilor români pe lângă comisie, în
special a ministrului Davidescu care a însoţit comisia pe întreg itinerariul parcurs în
Transilvania.
Urmează discuţia contelui Teleki cu Hitler din 19 noiembrie în care acest conte făcea
pledoarie şi admitea că au fost unele excese din partea autorităţilor ungare. Nu făcea altceva
decât să pregătească terenul. Astfel Hitler i-a promis premierului ungur că, dacă Antonescu se
va adresa cu plângeri Fücherului le va respinge imdiat, fapt ce s-a şi întâmplat în 22-23
noiembrie 1940.

6
Conditionat evident.
7
În formularea acestei afirmații mă bazez pe părerea autorului, iar după parcurgerea în întregime a cărții, am
adoptat și eu această părere.
8
p. XXXVII.

4
 Hitler a afirmat că ungurii doar au răspuns corect la perioada de 20 de ani în care au
fost trataţi rău de către români. În aceeaşi notă a fost prezentat şi raportul final al comisiei
Roggeri-Altenburg, ideea centrală fiind că vina este a ambelor părţi.
Sigur că Guvernul României nu a fost întru totul de acord şi a înaintat guvernelor
Axei note prin care cerea lămuriri. Însă lămuririle din partea Axei au fost destul de târzii şi tot
la fel de ambigue.
Ungaria continuă aceeaşi politică de maghiarizare a Transilvaniei de Nord fapt ce l-a
determinat pe generalul Mihai Antonescu să comunice formal guvernelor Italiei şi Germaniei
că guvernul român consideră caduc actul de la Viena (15 septembrie).
Ca o sugestie, Axa propunea României să îşi îndrepte atenţia către Transnistria.
Contextul politico-militar a creat o înrăutăţire a vieţii cotidiene din Transilvania de
Nord şi de Sud.
În 27 noiembrie Mihai Antonescu s-a întâlnit cu Hitler, care s-a confesat, spunând că
îl preocupă problema româno-ungară şi că va trebui să se găsească o soluţie. Însă o soluţie
care…întârzie să apară.
În primăvara anului 1942, premierul ungur Kallay a vizitat Transilvania şi a anunţat
un plan de 10 ani pentru reconstrucţia şi reabilitarea Transilvaniei. Însă aceasta presupunea
totodată formarea unei noi comisii mixte şi italo-germane care să analizeze contextul
momentului. Comisia a fost formată din Roggeri şi Hencke. Roggeri, care în ancheta
întreprinsă în 1940 demonstrase o înclinare spre tezele pro-ungare. Acestă comisie a păstrat
tradiţia, ca să zic aşa, şi a avut înclinaţii filo-ungare, stabilindu-şi ca prim scop găsirea unei
soluţii de pace, iar din raportul final reieşea starea de reciprocitate privind atrocităţile
săvârşite.
Însă de remarcat că Mareşalul Anotonescu şi vicepremierul Antonescu şi-au exprimat
nemulţumirile faţă de modul de acţionare şi faţă de raportul final al comisiei Hencke-Roggeri.
Acum în ceea ce priveşte păreri oarecum neutre cu referire la problema Transilvaniei,
la 6 septembrie 1940, Gunther, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, scria
Departamentului de Stat că dictatul Axei (30 august 1940) prin care partea de nord a
Transilvaniei a fost cedată Ungariei, înseamnă împărţirea României în zone de influenţă între
Germania şi Rusia.
Iar „Current History” (august 1944) constată că România era într-o postură puţin
fericită între Germania şi URSS, dar dezideratul deţinerii Transilvaniei a menţinut România
în tabăra Axei până în vara lui 1944.

5
 Până aici am făcut o scurtă sinteza a studiului introductiv, care ajută la crearea unei
imagini a contextului politic militar în care cele două state 9 se luptă pentru câştigarea sau
recâştigarea teritoriilor pierdute. Ceea ce e paradoxal că atât Ungaria cât şi România doreau
întreaga Transilvanie.
Acesta este firul evenimentelor descris de către autorul lucrării, în studiul introductiv.
Acum o să fac o trecere în revistă a documentelor prezente în lucrare, documente care
sunt grupate pe capitole:
Capitolul I Raportul Comisiei Altenburg-Roggeri, (31 octombrie 1940), Copie, Pol.
IV. 3432 g.
Capitolul II Recomandările Guvernelor Germaniei şi Italiei pentru Guvernele
României şi Ungariei, urmare a investigaţiei Comisiei Altenburg-Roggeri (3 decembrie
1940), Copie, Legaţiunea Germaniei Bucureşti, No. 9028/940 2 No. 3c.M.
Capitolul III Răspunsul Guvernului Român la conţinutul Raportului şi Recomandările
Comisiei Altenburg-Roggeri (4 decembrie 1940), Copie, La legation d’Italie en ville.10
Capitolul al IV-lea Raportul Comisiei Roggeri-Hanke (8 februarie 1943). În acest
capitol ne este prezentată într-un mod sistematic atât situaţia ungurilor din Transilvania de
Sud cât şi situaţia românilor din Transilvania de Sud.
1. Astfel, privitor la situaţia ungurilor din Transilvania de Sud, comisia a stabilit:
a. Situaţia din punct de vedere politico-juridic -simpla prezumţie de
vinovăţie era acuzatorie, o mare parte din funcţionarii de
naţionalitate ungară au fost demise.
b. Prestarea serviciului militar -tinerii de naţionalitate ungară erau
trataţi diferit de organele superioare faţă de cei de naționalitate
română.
c. Situaţia la frontier -se permitea celor aflaţi în zona graniţelor
deplasarea pe o distanță de 5 km, în ambele teritorii.
d. Situaţia alimentară- mari rechiziţii de hrană şi făină făcute celor de
naţionalitate maghiară.
e. Situaţia economica- taxe mari avocaţilor şi medicilor unguri;
Concedierea ungurilor care lucrau în instituţii ale Statului.
f. Maltratări- s-a dovedit existența multor plângeri nefondate ale
ungurilor.

9
E vorba, evident, despre România și Ungaria.
10
Acest capitol este prezentat în limba franceză.

6
 g. Situaţia cultural -numărul profesorilor redus cu o treime; preoţii
erau văzuţi ca conducători ai maghiarimii şi erau urmăriţi
îndeaproape.
h. Problema refugierilor -au părăsit Transilvania de Sud 60.000 de
unguri, la o populaţie de 462.000 de unguri în toamna anului 1939.
2. Iar referitor la situaţia romînilor din Transivania de Sud, comisia a stabilit:
a. Din punct de vedere politic şi juridic- românii nu aveau aceleaşi
drepturi ca ungurii, ba mai mult le erau ignorate drepturile.
Constituţia ungară le-a dat posibilitatea românilor să îşi facă partid
sau organizaţie.
b. Prestarea serviciului military -românii fugeau din Ungaria datorită
atitudinii ofiţerilor faţă de soldaţii romani.
c. Situaţia la frontier -românii nu acceptaseră stabilirea unei frontiere,
se permitea deplasarea pe o distanță de 5 km, dar la graniţe domnea
o stare de nesiguranţă.
d. Situaţia alimentară -multe decese din cauza inaniţiei, dar se pare că
românii nu ştiau să întrebuinţeze cu profit faină de grâu(sic!).
e. Situaţia economic -taxe mai mari impuse românilor şi concedieri în
masă.
f. Maltratări -românii erau consideraţi inferiori şi nu puteau fi egali cu
ungurii; tineri din stagiul premilitar au fost înjugaţi la plug.
g. Situaţia cultural -românii, deşi erau mai mulţi cu 200.000 decât
ungurii, nu aveau nici jumătate din numărul de şcoli al ungurilor; nu
au fost recunoscute episcopiile orientale formate după 1918, iar
preoţii întâmpinau o mare neîncredere, uneori chiar o violentă
aversiune.
h. Problema refugierilor -200.000 de români au părăsit Transilvania de
Sud dintr-un total de 1. 315.000.
Capitolul V Recomandări pentru Guvernul Ungariei, urmare a investigaţiei Comisiei
Roggeri-Hencke (8 februarie 1943).

7
 Capitolul VI Recomandări pentru Guvernul României, urmare a investigaţiei Comisiei
Roggeri-Hencke.11
Capitolul VII Memoriu privind noile instrucţiuni pentru funcţionarea comisiilor mixte
germane-italiene în Transilvania de Nord şi Sud, urmare a concluziilor Comisiei Roggeri-
Hencke (8 februarie 1943).
Capitolul VIII Răspunsuri ale delegatului român la întrebări ale Comisiei Roggeri-
Hencke privind situaţia etnicilor maghiari din România (31 august 1942), Bucureşti, 31
august 1942.
Acum după ce am trecut în revistă o scurtă prezentare a ideilor găsite în lucrarea de
faţă, consider necesar a expune şi propriile păreri cu privire la cartea prezentată.
Încep prin a spune că am început cartea cu gândul că nu voi înţelege nimic din ea,
fiind o carte istorică, o carte care nu o citesc cu plăcere. Această opinie mi s-a întărit după
primele pagini ale studiului introductiv. Dar am început să prind firul evenimentelor şi chiar
să îmi fac o imagine foarte clară despre ceea ce se ascunde în foile acestei lucrări. Am citit
aşadar întregul studiu introductiv, care trebuie să recunosc că m-a îmbogăţit cu nişte
informaţii preţioase şi clare despre istoria zbuciumată a acestui teritoriu al Transilvaniei, în
perioada celui de-al doilea război mondial. Însă acum vine partea şi mai frumoasă. După
terminarea acestui studiu introductiv apare esenţa, apar documentele oficiale ale Comisiilor
mixte, despre care am vorbit şi ale Guvernului României. Sigur, că studierea documentelor e
tot ce poate fi mai frumos pentru un istoric, sau iată, chiar şi pentru un simplu cititor12.
Cred că aceasta este şi nota de specificitate a acestei cărţi şi anume faptul că
reconstituirea ce se încearcă se face pe baza izvoarelor diplomatice care au fost la îndemână
autorului şi nu pe elaborări istoriografice propriu-zise.
Se spune că „Historia magistra vitae” 13 , mai ales prin raportare la momentele
glorioase, pline de curaj, eroism şi bucurie. Însă cred că noi, românii14, ar trebui să învăţăm şi
din istoria mai puţin fericită a neamului nostru. Şi iată că avem în această carte o prezentare a
unei mici fâşii din trecutul nostru, însă o fâşie încărcată de multă luptă, nedreptate şi
suferinţă. Oare putem învăţa ceva din asta?

11
În proportie de 90 % aceste capitol sunt identice. În sensul că se fac aceleași recomandări de împăciuire a
raporturilor Româno-Ungare. Totuși, la prima vedere recomandările par legale, corecte, perfect juridice și chiar
morale. Însă e posibil ca substratul să fie altul. Adică scopul principal să fie păstrarea unei păci international în
teritoriile dintre Puterile Axei și URSS.
12
Fac precizarea aici, că sunt și student al Dreptului, și știu că metoda cea mai eficientă este analizarea
dovezilor directe, adică a surselor originale, iar posibilitatea lecturării unor documente oficiale în forma în care
s-au redactat în acea vreme, a fost o încântare pentru mine.
13
Cicero.
14
Și nu doar noi, românii.

8
 Cred că printre punctele forte ale cărţii se numără şi cel de imparţialitate a autorului.
Ştim că „un istoric care ascunde adevărul, minte. Totuşi, deseori, el trebuie să lărgească
adevărul de câteva ori, altfel cititorul nu ar putea să-l vadă„15. Cred că este descrierea corectă
şi pentru atitudinea pe care o manifestă domnul Vasile Puşcaş în cartea de faţă.
Deasemenea el lasă la latitudinea cititorului interpretarea documentelor. În acest sens,
afirmă autorul, că atunci când a citit pentru prima dată unele documente prezentate aici, şi-a
adus aminte de marele Iorga, mai precis de lecţia sa de deschidere, rostită la Universitatea
din Bucureşti (noiembrie 1935) şi intitulată Adevăr şi greşeala în scrierea istoriei. Şi prezintă
aici inserţiunea marelui istoric: „Actele publice nu sunt făcute pentru a-ţi spune adevărul, ci
pentru a susitine un interes, ele s-au scris într-o atmosferă de interese, de care nu poate scăpa
cine a redactat”.
Un alt aspect pozitiv al cărţii este argumentarea foarte bună realizata, cu documente
precise şi clare. Amintim aici: Arhiva M.A.E., Fond Transilvania, Vol. 123, 125, 128; News
from Germany, No. 6, sept. 1940; The New York Times, 1 sept. 1940; Documents on
Germani Foreign Policy (DGFP), Series D., Vol. XI, Washington D.C., 1960; Current
History, august, 1944.
În ceea ce privește atitudinea față de carte, înainte de a o lectura și atitudinea față de
ea în momentul posterior lecturării este total diferită. Nu ma așteptam să înțeleg ceva din ea,
și chiar deloc nu mă așteptam să mă atragă ceea ce citesc.
Mărturisesc că am fost impresionat de lucrarea de față, și chiar o recomand cu
încredere celor care nu știu nimic despre istoria Transilvaniei din perioada celui de-al doilea
război mondial. Și celor care știu câte ceva o recomand pentru aprofundare și lămurire, pe
documente.
Deasemenea îmi bazez recomandarea pe faptul că, cartea nu te plictisește deloc, ba
mai mult fiecare pagina a ei, te face să mergi mai departe cu lecturarea, să descoperi alte si
alte noi informații.
Așadar, colaborând cele spuse anterior cu ceea ce a zis Nicolae Iorga „istoria îşi bate
joc de cei care nu o cunosc, repetându-se”16, cred că ar fi indicat ca cel puțin noi, cei ce ne
ducem traiul aici pe pământul mult disputat de moșii sau strămoșii noștri, să aflăm informații
și chiar să căutăm informații istorice, cu referire la acest aspect, măcar în grosso modo.
În sens larg, cartea pare a conține o istorie a Transilvaniei, însă stricto sensu, cartea
scoate în evidență atât atrocitățile suferite de cele doua naționalități rămase în teritoriile

15
Mark Twain.
16
Nicolae Iorga.

9
ocupate de națiuniile adverse, dar mai ales atitudinea avută de Puterile Axei față de acest
teritoriu, și dorința mare de a îndrepta lucrurile, pentru binele locuitorilor, când de facto
Guvernele Germaniei și Italiei urmăreau păstratea unei stări de pace europeană.
Acum, în încheiere aș vrea să vorbesc despre câteva date tehnice finale. Cartea nu este
prezentă în format electronic pe internet, însa este disponibilă pentru a fi procurată. Prețul
este unul oscilant între 15-20 lei, și nu mi se pare deloc un preț ridicat. Eu aș zice că merită.
Cartea spre lecturare am folosit-o de la bibliotecă, dar după ce am lecturat-o, m-am decis să o
achiziționez.
Ca să nu mai zic, că după ce am lecturat-o, a trebuit să caut informații despre teritoriul
Transilvaniei, atât înainte de actul de la Viena cât și după actul de la Viena.
Sper că prin această recenzie am reușit să stârnesc curiozitatea cititorului de a se
apropia cu încredere și cu curiozitate de această carte.

10