Anton Crihan

Anton Crihan (n. 10 iulie 1893, Sîngerei, Republica Moldova; d. 9 ianuarie 1993, Saint-Louis,SUA) a fost un avocat, economist,
politician, profesor şi publicist român basarabean. Şi-a făcut studiile la Liceul de Băieţi din Bălţi şi la Universitatea din Odessa,
Facultatea de Economie. Fiind deputat în Sfatul Ţării a votat Actul Unirii, a fost deputat în Parlamentul României şi a fost
conducător al Comisiei agrare şi a instituţiei de stat Casa noastră, care a înfăptuit reforma agrară în Basarabia. A predat
la Universitatea din Iaşi şi la Facultatea de Agronomie a universităţii ieşene, cu sediul la Chişinău. A fost numit de două ori
subsecretar de stat. Îşi susţine teza de doctorat îneconomie la Universitatea Sorbona din Paris în 1934.

În anii de după război emigrează din România în Iugoslavia, apoi la Paris şi se stabileşte în Statele Unite.

A decedat în străinătate dar, la dorinţa sa testamentară, a fost înmormântat în Chişinău.

Printre operele ştiinţifice ale lui Crihan se numără Capitalul străin în Rusia (1915), Chestiunea agrară în Basarabia (1917) ş.a.

Onoruri

 Strada Anton Crihan din Chişinău

A fost premiat cu

 Ordinele Ferdinand,

 Steaua României etc.

În acel timp se desfăşura primul război mondial. Anton Crihan este nevoit să întrerupă studiile pentru a participa la război. Având gradul
de ofiţer, pleacă la Bârlad la Comandament, unde face cunoştinţă cu societatea românească de peste Prut şi tot ce făcea la Bârlad pe
plan social, politic şi profesional îi oferea o satisfacţie completă. E nevoit să revină la Odesa pentru susţinerea examenilor de studii. Dacă
nu ar fi fost nevoie să se prezinte la examene ar fi rămas la Bârlad până la sfârşitul războiului, deoarece ştia că în Basarabia treburile
naţionale se găseau în mîini de nădejde.
În iunie 1917 Anton Crihan, fiind unul din cei care a elaboarat Statutul Cohortelor Moldoveneşti, devine întemeietorul şi conducătorul
acestor prime formaţiuni militare ale românilor basarabeni. A fost participant activ al celor mai importante evenimente din Basarabia şi din
Transnistria anilor 1917-1918, membru al Biroului pentru alegerea şi organizarea Sfatului Ţării, apoi deputat în acest for. La 27 martie
1917, în calitate de deputat în Sfatul Ţării votează Actul Unirii Basarabiei cu Patria – mamă România. Anton Crihan a fost ultimul
supraveţuitor dintre cei care au votat Unirea Basarabiei cu Ţara şi a ajuns să vadă independenţa Basarabiei din anii 90. Îşi aducea aminte
cu o mare mândrie despre adevărata democraţie din timpul votării Actului Unirii: “Am fost ales de multe ori în Guvernul României şi
cunosc democraţia SUA, însă n-am cunoscut mai mare democraţie decît acea din momentul hotărârii Sfatului Ţării pentru Unirea din
martie 1918“.

S-a stins din viaţă la 9 ianuarie 1993 la Saint – Louis, SUA. A reuşit să doneze un milion dolari SUA tînărului stat – Republica Moldova.
Ultima sa dorinţă de a fi înmormântat la baştină, în Chişinău, a fost îndeplinită.

Anton Crihan – luptător devotat ideilor Unirii şi întregirii României

S-a născut la 10 iulie 1893, în satul Sîngerei, din judeţul Bălţi. După studii
liceale în capitala de judeţ şi specializarea în Studii Economice, la Odessa, au venit anii războiului şi tînărul
basarabean a fost nevoit să răspundă chemării la arme a ţarului, pentru o cauză ce era atît de străină românilor
basarabeni.

Pe front, l-au prins evenimentele revoluţiei ruse din iarna şi din primăvara anului 1917, Anton Crihan aderînd la
ceea ce i se părea a fi o mişcare de înnoire a „închisoarei popoarelor”. Împreună cu Gheorghe Madan (preşedinte),
ca secretar, a iniţiat o întrunire a soldaţilor basarabeni aflaţi pe front, în cadrul căreia participanţii şi-au declarat
adeziunea la Partidul Naţional Moldovenesc, dar au şi dat „întregul sprijin... stâpînirii vremelnice a Rusiei” în
speranţa – vai, cît de deşartă! – că „va feri scumpa-ne Basarabie de siluirile şi jafurile nelegiuite ale anarhiei”.

A înţeles curînd turnura periculoasă pe care, sub influenţa bolşevică, o luau evenimentele, plecînd la Odessa, unde,
în colaborare cu I. Codreanu (celebrul, încă de atunci, „Moş Codreanu”) a înfiinţat Comitetul Naţional Ostăşesc,
organizînd primele „cohorte” naţionale, menite a proteja gubernia de atrocităţile bolşevicilor, „În zilele de 30-31
august şi 1-5 septembrie 1917, Plenara Comitetului Organizaţiei Revoluţionare Moldoveneşti, la care au luat parte
cu drept de vot, 117 delegaţi din garnizoane şi fronturi ale Rusiei, care timp de 7 zile au discutat şi chibzuit pentru a
găsi calea ce va fi forma cea mai bună de a face Unirea Basarabiei cu România, au hotărît ca Unirea să se facă în
două etape, şi anume Basarabia să se desprindă de Rusia şi să se declare stat independent şi fără să aştepte pînă
la reorganizarea administraţiei statale, ca stat independent, să treacă la înfăptuirea Unirii, după cum a hotărît
Plenara”. (Proces-verbal al Comitetului Organizaţiei Revoluţionare din Odessa, 5 septembrie 1917)

Printre organizatori s-a numărat şi Anton Crihan, devenit comisar în Basarabia, pentru treburile Sovietelor
militarilor (cum se numeau organizaţiile soldăţeşti) şi inspector al cohortelor de miliţie. Convingerile sale privind
mersul evenimentelor basarabene se cristalizau tot mai pronunţat către o acţiune în concordanţă cu idealurile de
unire ale populaţiei. În acest sens s-a şi pronunţat la Congresul militarilor moldoveni – 20-26 octombrie 1917.

„După acele embrioane de miliţii moldoveneşti, cu sprijinul Comisarului guberniei Basarabiei – Vladimir Cristi –
mare patriot basarabean, dar mai ales după hotărîrile Congresului general ostăşesc moldovenesc de la Chişinău,
de la 20-26 octombrie 1917, Anton Crihan a organizat temeinic şi a condus, în calitate de inspector al miliţiilor,
cohortele de miliţii moldoveneşti, regulamentar formate, care erau răspîndite pe centre judeţene din cuprinsul
Basarabiei, pentru a interveni la cazuri de urgenţe” (Nicolae P. Nitreanu, Istoria Unirii Basarabiei cu România,
manuscris, B.A.R.).
Dar momentul de cotitură decisivă a dlui Crihan s-a produs în acea zi de Bobotează a anului 1918 cînd, în Chişinău,
a sosit masivul eşalon de prizonieri români ardeleni, ce hotârîseră, la Darniţa, să se alăture ca voluntari armatei
române. Atunci, din ordinul lui Levenson, ajuns comandant al Garnizoanei Chişinău, Frontotdelul a organizat
masacrarea unui însemnat număr dintre aceşti prizonieri dezarmaţi. Anton Crihan a protestat cu toată energia, fiind
arestat şi dus în curtea Şcolii Spirituale. A reuşit să evadeze şi, împreună cu un alt militant basarabean, Bosie-
Codreanu nu s-a oprit decît la Iaşi, urgentînd ajutorul pe care Ţara trebuia să-l dea basarabenilor pentru a duce la
bun sfîrşit lucrul început, sau, cum se va pronunţa, în altă provincie românească, un alt patriot unionist, pentru
„plinirea vremii”.

Acest lucru s-a şi întîmplat, încît în istorica zi de 27 martie 1918, cînd Basarabia s-a unit cu Ţara, Anton Crihan se
afla în sala ce reunise Sfatul Ţării, pentru a-şi da entuziast Votul de aprobare.

După înfăptuirea Unirii şi încheierea războiului, Anton Crihan s-a dedicat ideilor integrării Basarabiei în viaţa
economică, politică şi socială a României. Subsecretar de stat la Agricultură, deputat în repetate rînduri (1919,
1920, 1922, 1932), participant în delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Versailles, Anton Crihan şi-a realizat
încă un vechi vis al său, acela de a face
studii în Ţară. A urmat, aşadar, Dreptul – ce s-a adăugat studiilor politice şi economice făcute la Odessa (doctoratul
dîndu-şi-l la Paris).

Sensibil la greutăţile în care se zbătea ţărănimea basarabeană, s-a preocupat de soarta acesteia. A pus bazele
Partidului Ţărănesc din Basarabia, contopit ulterior în Partidul Naţional Ţărănesc, în cadrul căruia a devenit una
dintre proeminentele personalităţi politice.

Dar s-a gîndit la soarta ţăranului şi pe plan profesional, punînd bazele, în 1933, Facultăţii de agronomie din
Chişinău, prima instituţie de învăţămînt superior agricol din această provincie.

„În anul 1933, guvernul român a transferat /la insistenţele lui Anton Crihan/ n.n. Academia de Studii Agricole din
Iaşi, la Chişinău. Cursurile acestei Academii au fost pînă la urmă (1940 – n.n.) frecventate de peste 400 studenţi. Ea
dispune de întinse suprafeţe de însămînţare, terenuri, staţiuni de experimentare şi e de o deosebită importanţă”
(Ion Frunză,Bessarabien, 1942)

Dar norii negri pluteau în continuare pe cerul Basarabiei. În 1940 politica de forţă şi dictat a obligat România să
cedeze teritoriul dintre Prut şi Nistru. Anton Crihan s-a refugiat în Ţară. Din păcate şi aici l-a ajuns după război mîna
lungă, răzbunătoare a comuniştilor ruşi ce nu-i puteau uita contribuţia majoră la Unirea din 1918. Prin uneltele
comuniste din ţară, în 1950 a fost arestat, stînd aproape doi ani la închisoarea Văcăreşti. A părăsit celula, dar,
evident, eliberarea nu putea fi decît vremelnică. Prin Teremia, unde trăiau trei dintre cei şase fraţi, a izbutit să fugă
în Iugoslavia; după o serie de peripeţii, a reuşit cu sprijinul ambasadei franceze să se stabilească în străinătate,
ajungînd, în cele din urmă în U.S.A.

A rămas însă acelaşi luptător devotat ideilor Unirii şi întregirii României, autor – la 93 de ani! – a unei valoroase
lucrări intitulate „Drepturile României asupra Basarabiei, văzute de istorici ruşi şi străini”, lucrare tipărită în
Canada. Lui, ca şi celorlalţi susţinători activi ai drepturilor imprescriptibile ale României, stabiliţi în afara hotarelor
ţării, li se cuvin cuvintele pe care le adresa, din ţară, un alt neobosit luptător pentru triumful cauzei românilor, Pan
Halippa:

„Fraţi români, Manifestările sărbătoreşti pe care Dumneavoastră le-aţi organizat la New York şi în alte localităţi...
sînt expresia sentimentelor de solidaritate a celor de un sînge şi un neam. Aceste manifestări ale Dvs. dovedesc
încă o dată că deşi sînteţi departe de glia strămoşească, totuşi, atît în zilele de sărbătoare cît şi în zile grele, sînteţi
alături de noi şi ne împărtăşiţi şi durerile, dar şi bucuriile... Fraţi români din America, aici cei care ne-am sesizat
poate cei dintîi şi poate, mai mult de atitudinea pe care Dvs aţi acordat-o acestei sărbători, sîntem noi, românii
basarabeni, refugiaţi din Basarabia în Ţara noastră mamă, România”. (Pan Halippa, scrisoare către Romanian-
American Comitee Detroit-Michigan, U.S.A., 12 mai 1973)
Potrivit dorinţelor testamentare, rămăşiţele pămînteşti ale lui Anton Crihan au fost aduse în ţară, cu sprijinul
forurilor guvernamental-statale, precum şi cu efortul unor organizaţii militant-unioniste.

Din Capitala României, unde i s-au organizat slujbe religioase, apoi din Iaşi, osemintele sale au fost duse la
Chişinău şi, de aici, în Sângereii natali, unde odihnesc, aproape de hotarul etniei române. N-a apucat militantul
unionist, aproape centenar, nici aniversarea a trei sferturi de veac de la ziua cînd Basarabia s-a pronunţat pentru
Unirea cu Ţara.

1918, MARTIE 27-APRILIE 9 UNIREA BASARABIEI CU ROMANIA

Desfasurarea evenimentelor din timpul Primului Razboi Mondial a creat cadrul favorabil ca acest stravechi pamant
romanesc, rapit de rusi in anul 1812, sa revina la tara-Mama. In martie 1917 s-a constituit Partidul National
Moldovean, iar la Congresul ostasilor moldoveni, din octombrie 1917, s-a hotarat crearea Sfatului tarii, care va fi
organul de conducere a Basarabiei. Presedinte al Sfatului tarii a fost ales Ion Inculet.

La data de 2/15 decembrie 1917 a fost proclamata Republica Democratica Federativa Moldoveneasca autonoma in
cadrul Rusiei. Situatia din Basarabia se complicase din cauza trupelor ruse bolsevizate, care provocau dezordini. In
aceste conditii, Consiliul directorilor, organul de conducere al Sfatului tarii, a cerut guvernului roman sa trimita trupe in
Basarabia pentru asigurarea ordinii.

Armata romana a intrat in Basarabia si nu s-a amestecat in treburile interne ale provinciei. Rusia Sovietica insa nu a
acceptat intrarea armatei romane in Basarabia si, la data de 13/26 ianuarie 1918, guvernul bolsevic a rupt relatiile
diplomatice cu Romania. Sfatul tarii a proclamat independenta Republicii Moldovenesti la data de 22 ianuarie/4
februarie 1918. Ultimul pas catre unirea cu tara-Mama a fost facut de basarabeni la 27 martie/9 aprilie 1918. Atunci, la
Chisinau, Sfatul tarii a proclamat unirea pe vecie a Basarabiei cu tara-Mama, Romania.

Rezoluţia de unire a Basarabiei cu România a fost votată cu 86 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 abţineri, în absenţa a 13 deputaţi.