MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

SEMINARUL TEOLOGIC „MITROPOLIT SIMION ŞTEFAN” ALBA IULIA

PATIMILE ŞI ÎNVIEREA DOMNULUI

Prof. coordonator:
Pr. Pintea Eugen Menuţ
Absolvent:
Man Ovidiu Daniel

Alba Iulia
2018
Cuprins

INTRODUCERE ........................................................................................................................ 3
1. CINA CEA DE TAINĂ ...................................................................................................... 4
2. IISUS ŞI IUDA. TRĂDAREA LUI IISUS DE CĂTRE IUDA. UNGEREA DIN
BETANIA. VINDEREA CU 30 DE ARGINŢI. SĂRUTUL LUI IUDA .................................. 5
3. LEPĂDAREA LUI PETRU ................................................................................................ 5
4. IISUS LA PILAT, ANA ŞI CAIAFA ................................................................................. 6
5. RĂSTIGNIREA DOMNULUI ........................................................................................... 7
5. 1. „Tată, iartă-le lor, că ei nu ştiu ce fac” ........................................................................ 8
5. 2. „Astăzi vei fi cu Mine în rai” ...................................................................................... 8
5. 3. „Eli, Eli, lama sabahtani ! ...” ...................................................................................... 8
5. 4. „Femeie, iată fiul Tău,... iată Mama ta” ...................................................................... 9
5. 5. „Mi-e sete”.................................................................................................................. 9
5. 6. „Săvârşitu-s-a” - „Kala” .............................................................................................. 9
5. 7. „Tată, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu” ........................................................ 10
6. PUNEREA ÎN MORMÂNT ............................................................................................. 10
7. ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI ARĂTĂRILE SALE .......................................................... 11
CONCLUZII............................................................................................................................. 12

2
 INTRODUCERE
Mântuitorul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Sf. Treimi care,
după planul veşnic şi voia lui Dumnezeu, „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”
(Efes. 3,9), a luat fire omenească, născându-se ca om din Sfânta Fecioară Maria. Prin primirea
firii omeneşti în persoana Sa, desigur că nu s-a schimbat nimic în firea Sa divină, pentru că
ştim că toate persoanele Sfintei Treimi sunt într-o compenetrare perfectă, esenţa lor este unică
şi Dumnezeu este imuabil în esenţa Sa. Deci Fiul lui Dumnezeu a primit ceea ce nu era, adică
firea umană, dar a rămas neschimbat şi ceea ce era, adică firea divină.1
Răscumpărarea este mântuirea obiectivă, săvârşită de Hristos pentru toată omenirea,
global.
Această lucrare este deosebit de bogată, implică o mulţime de aspecte. Teologia a
încercat o sistematizare a acestor aspecte, dimensiuni sau direcţii ale mântuirii obiective. În
general, se socotesc trei aspecte ale Răscumpărării:
1. Aspectul de jertfă
Sub acest acest aspect, Răscumpărarea se manifestă ca fiind jertfa deplină, perfectă,
adusă de Hristos în faţa Tatălui ceresc, ca preţ de răscumpărare pentru păcatele lumii2.
Pentru ca lumea să scape de păcat, păcatul trebuia pedepsit cu moartea. De aceea, Iisus
Hristos a luat firea umană care purta şi moartea ca „blestem” pentru păcat, „făcându-se pentru
noi blestem” (Gal. 3,13), iar prin ascultare a înaintat spre moartea în Dumnezeu, moartea din
iubire faţă de Dumnezeu3.
2. Aspectul recapitulativ
Prin „recapitulare” înţelegem calitatea prin care Iisus Hristos, datorită firii umane, îi
cuprinde, „îi recapitulează” în sine pe toţi oamenii. Prin aspectul recapitulativ înţelegem, deci,
acţiunea mântuitoare a lui Hristos, prin care în lucrarea de jertfă şi îndumnezeire am fost toţi
aduşi jertfă şi îndumnezeiţi în mod virtual.
3. Aspectul ontologic
Aspectul ontologic se la transformarea fiinţială, esenţială a firii umane a Mântuitorului,
în opera Sa de Răscumpărare. Prin tot ceea ce a făcut Mântuitorul, de la naştere, prin
ascultarea, suferinţele, patimile, depăşirea ispitelor, suferinţa pe cruce, moartea şi mai ales
Învierea Sa, Iisus Hristos şi-a transformat calitativ, şi-a înoit, şi-a perfecţionat firea umană4

1
George Remete, Dogmatica ortodoxă, manual pentru Seminariile teologice, Alba Iulia, Editura Reîntregirea,
2000, p. 217.
2
Ibidem, p. 242.
3
Ibidem, p. 243.
4
Ibidem, p. 245.
3
 1. CINA CEA DE TAINĂ
Cina cea de Taină este prezentată în detaliu de către cei trei evanghelişti sinoptici. În
evanghelia după Matei, cina cea de Taină este prezentată în capitolul 26, versetele 17-29.
Mântuitorul, împreună cu ucenicii Săi, mănâncă la Ierusalim ultima Sa Cină, ştiind că
înainte de Paştile iudeilor va fi răstignit. Deci, ei nu consumă azime, ci pâine dospită, căci nu
sărbătoresc Paştile iudaic, care era a doua zi, ci iau o masă, la care Mântuitorul instituie Cina
cea de Taină (Sf. Euharistie).
La această Cină, Domnul Hristos descoperă vinderea Sa de către unul dintre ei,
precizând că este cel care „a întins cu Mine mâna în blid” (era Apostolul Iuda). La sfârşitul
Cinei, Mântuitorul ia o pâine, o binecuvintează şi frângând-o o împarte Apostolilor Săi,
spunând că aceasta este însuşi Trupul Său. De asemenea, ia un pahar cu vin şi mulţumind
Tatălui, îl dă ucenicilor Săi, spunând ca acest vin este însuşi Sângele Său, care se varsă pentru
mulţi spre iertarea păcatelor. În forma aceasta şi în acel moment Domnul Hristos instituie
Sfânta Taină a Euharistiei, prin care prefăcând în mod supranatural, pâinea şi vinul în însăşi
Trupul şi sângele său, le oferă spre hrană şi băutură ucenicilor, atunci şi mai apoi tuturor
creştinilor. Ea este o taină căci pâine şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului şi
totodată o jertfă şi o comemorare istorică5.
Datorită faptului că cei trei evanghelişti sinoptici descriu în detaliu Cina cea de Taină,
Sfântul Evanghelist Ioan pune acent pe Spălarea picioarelor Apostolilor de către Domnul
Hristos (13, 1-31) premergătoare Cinei şi cuvântarea după Cina cea de Taină (13, 32-14).
Cuvântarea după Cina cea de Taină (13, 32-14). Este cuvântarea de despărţie a
Mântuitorului de Apostolii Săi. Este foarte importantă din punct de vedere doctrinar.
Mântuitorul începe cuvântarea prin a recomanda marea poruncă a iubirii (13, 34-35);
iubirea jertfelnică între oameni să aibă drept pildă pe cea a Domnului Hristos.
După ideea de iubire, urmează ideea de mângâiere (cap. 14, 1-31). Spre a împrăştia
atmosfera descurajatoare a prevestirii răstignirii, le aminteşte Apostolilor că nu-i va părăsi
pentru totdeauna, ci pleacă la Tatăl său spre a le găti loc.
Domnul Hristos le face o promisiune foarte importrantă:de vor păzi poruncile le va
trimite pe Duhul Sfânt (14, 15-17), care va continua opera Sa, va rămâne cu ei totdeauna, le
va lumina mintea, spre înţelegerea Învaţăturii Sale, şi-i va întări în necazuri (14, 26).
O altă idee care se desprinde din cuvântare este unirea Apostolilor cu Mântuitorul (15,
1-17).

5
Ioan Constantinescu, Studiul Noului Testament, Manual pentru Seminariile teologice, Bucureşti, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2002, pp. 74-75.
4
 Ucenicii vor avea necazuri şi vor fi urâţi de lume(15, 18-16,4) precum a fost şi El din
cauza învăţăturii Sale.
Peste puţin ei nu-L vor mai vedea şi se vor întrista (16, 16-24), vor plânge, iar ucigaşii
Lui se vor bucura. Apoi Il vor revedea şi se vor bucura.
În sfârşit, încheie Mântuitorul (16, 25-33), ei Îl vor părăsi şi El va rămâne singur numai
cu Tatăl. Dar, nu trebuie să-şi piardă nădejdea: şi ei, ca şi El, vor birui lumea.
În lumina cuvântării, Apostolii văd clar persoana Mântuitorului şi faptele dureroase care
aveau să urmeze6.

2. IISUS ŞI IUDA. TRĂDAREA LUI IISUS DE CĂTRE IUDA.

UNGEREA DIN BETANIA. VINDEREA CU 30 DE ARGINŢI.
SĂRUTUL LUI IUDA
„Iuda vânzătorul, umul dintre cei doisprezece, luând oaste şi slujitori de ai Arhiereilor
şi ai Fariseilor”, a venit în grădina Ghetsimani şi prin sărutare, după cum se înţeleseră, Îl
identifică pe Iisus cel căutat.
Dar sărutarea cu care cu care Iuda l-a trădat pe Iisus este orice rugăciune care-i rostită
fără simţire interioară şi fără a izgoni din suflet plăcerea răului.
Iuda, trădătorul om, al utilului egoist, care s-a revoltat la ospăţul din Betania, când
Maria, sora lui Lazăr cel înviat de Iisus, cu „o liră de nard adevărat a uns picioarele lui Iisus şi
le-a şters cu părul ei”, s-a revoltat Iuda de „risipa” aceasta de nard, dar nu fiindcă cu preţul
acestuia s-ar fi putut ajuta sărmanii, ci „fiindcă era fur şi având punga la el, dădea la o parte
din cele din cele puse într-însa” (Ioan 12, 1-7); îl vânduse Iuda pe Iisus pentru „treizeci de
arginţi”, dar în curand, „văzând că a vândut sânge nevinovat” şi că Iisus e condamnat la
moarte, a intrat în funcţiune conştiinţa sa morală cu mustrările ei. Şi Iuda se căieşte, voieşte să
înapoieze arginţii trădători, dar fiind refuzat, îi aruncă în templu şi se sinucide, la fapta
condamnabilă a trădarii mai adăugând una de acelaşi calitate morală negativă7.

3. LEPĂDAREA LUI PETRU

Deci vândut de „unul din cei doisprezece”, Iisus este prins, legat, batjocorit, maltratat şi
dus spre judecare la autoritaţile bisericeşti şi politice ale locului. Ucenicii îl părăsesc, de la

6
Ibidem, pp. 155-157.
7
Orest Bucevschi, Patimile şi Învierea Domnului, în „Glasul Bisericii”, revista oficială a sfintei mitropolii a
Unglovlahiei, anul, anul XXXIV, Nr. 5-6 mai-iunie 1975, Bucureşti, pp. 513-514.
5
distanţă îl urmează numai apostolul Petru. Dar, în curtea arhiereului, la privirea şi la cuvântul
unei femei, se leapădă şi el de Hristos, afirmaţie făcută şi de ceilalţi ucenici ( Matei 26, 35)8.
În evanghelia după Matei aflăm că: Domnul Hristos este judecat de Sinedriu (26, 57-68)
fiind acuzat că S-a făcut pe sine Fiului lui Dumnezeu, fapt care se pedepsea cu moartea. Ei
caută să-şi întemeieze acuzaţia cu martori. Cu multă greutate găsesc doi martori care afirmă
că Mântuitorul a spus „pot să dărâm templul Lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc” (61). În
adevăr, Domnul Hristos spusese aceasta, dar s-a referit la Moartea şi Învierea Sa.
În acest răstimp, Petru (26, 69-75) care se afla în curtea arhiereului este întrebat dacă nu
cumva face parte dintre ucenicii lui Iisus. El neagă şi se leapădă de trei ori de Domnul Hristos.
Auzind îndată cocoşul cântând, Petru îşi aminteşte de prevestirea Mântuitorului, şi ieşind
afară, a plâns cu amar9.
Deasemenea, aflăm în Evanghelia după Luca, că Hristos le vesteşte ucenicilor acţiunea
dureroasă a Patimilor sale.
Laudă devotamentul Apostolilor care i-au urmat, anunţându-i că vor prânzi cu El în
Impărăţia cerurilor, drept recompensă (22, 28-30). Anunţă pe Petru că se va lepăda de El (22,
31-34), într-un mod deosebit de ceilalţi sinoptici căci în urma rugăciunii Mântuitorului,
Apostolul se va pocăi şi va fi reprimit la apostolat10.

4. IISUS LA PILAT, ANA ŞI CAIAFA

După judecarea de forul religios al iudeilor, Sinedriul, Domnul Hristos este dus în faţa
lui Pilat spre a fi judecat (22, 3-7). Evanghelistul Luca completează pe ceilalţi sinoptici,
arătând că fariseii învinuiau pe Mântuitorul că răzvrăteşte poporul, dorind să se facă rege,
vină politică. Se mai arată că Pilat a trimis pe Domnul Hristos la Irod Antipa, tetrarhul
Galileii, spre a fi judecat, dar acesta nu-I găseşte nici o vină (23, 7-12)11.
În Evanghelia după Ioan, judecarea lui Iisus de către autorităţile locale sunt descrise în
detaliu, punându-se accent pe judecarea lui Iisus de către Pilat.
Mântuitorul este dus este dus la arhiereul Ana, socrul lui Caiafa, arhiereu onorific, unde
intră şi Petru, introdus de Ioan Evanghelistul. Aici Domnul Hristos este întrebat despre
Apostolii Săi şi învăţătura Sa, la care El răspunde că a vorbit în public şi toată lumea ştie
despre ea, deci pot fi întrebaţi ei. Pentru acest răspuns Domnul Hristos este lovit de sluga

8
Ibidem, p. 514.
9
Ioan Constantinescu, art. cit., p. 76.
10
Ibidem, p. 126.
11
Ibidem, p. 126.
6
Arhiereului (22). De aici, este dus la Caiafa, unde era adunat şi sinedriul care-L judecă şi
condamnă la moarte.
Mântuitorul în faţa lui Pilat (18, 28-19, 16). Dimineaţa, Domnul Hristos este dus în faţa
lui Pilat. Iudeii nu voiesc să intre în prestoriu, spre a nu se întina şi a putea mânca Paştile.
Pilat vrea să se sustragă de la judecata Mântuitorului, dar e silit de iudei să-L judece. El Îl
întreabă pe Domnul Hristos ce a făcut şi dacă este împărat, la care Mântuitorul răspunde că
Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta, căci altfel slujitorii Săi nu L-ar fi lăsat să fie prins. El
a venit în lume spre a învăţa adevărul(37).
Pilat îl socoteşte un visător, conducătorul vreunei asociaţii religioase, care avea drept
scop propagarea adevărului. De aceea întreabă ce este adevărul?(38). După aceasta, spune
iudeilor că nu-I găseşte nici o vină şi le propune să-L elibereze, ceea ce iudeii resping, cerând
să li se elibereze conform obiceiului pentru Paşti, pe Barnaba.
Pilat mai încearcă să liniştească poporul, să-i trezească milă pentru concetăţeanul lor,
poruncind ca Domnul să fie bătut. Ostaşii Il bat, Îi aşează o cunună de spini şi o manta roşie,
arătându-l poporului şi zicând: „Iată omul!” (19, 5). Dar, în loc de milă, poporul strigă să fie
răstignit. Orice altă încercare a lui Pilat de a-L elibera este înfrântă cu ameninţarea că va fi
reclamat la Cezar. În acest mod Pilat cedează şi-L condamnă la răstignire, cam pe la orele
şase din zi, adică ora douăsprezece după orele nostre12.

5. RĂSTIGNIREA DOMNULUI
Acceptând răstignirea, Iisus împlineşte Cina de Taină. Şi după cum Jertfa adusă la Cina
de Taină a fost împlinită pe Cruce, tot aşa Jertfa Crucii nu poate fi înţeleasă decât prin cele
săvârşite la Cina de taină.
Numai înţelegând Cine de Taină ca Jertfă reală, poţi înţelege şi preţui Crucea ca mijloc
de mântuire şi armă asupra diavolului. Cina de Taină şi Crucea sunt două momente
nedespăţite şi neamestecate ale unei singure lucrări de Jertfă.
Pe Cruce Iisus Hristos a pecetluit şi extins Liturghia săvârşită la Cina de Taină. Dacă la
Cină El S-a adus Jertfă de bună voie rămânând în continuare viu, pe Cruce a lăsat ca alţii să-L
aducă jertfă până la moarte, împlinind „fiat”-ul din Ghetsimani.
Pe Cruce Iisus se află Iisus de află într-o stare deosebită, este deja înălţat de pe pământ,
pironit pe lemn, între cer şi pământ. În această postură El rosteşte ultimele Sale cuvinte, 7
propoziţii scurte, şapte „cuvinte”, ultimele înainte de a părăsi pământul.

12
Ibidem, pp. 158-159.
7
 Cuvintele Domnului rostite pe Cruce pecetluiesc şi fac posibil ca Testamentul Lui lăsat
la Cina de Taină să fie împlinit. Legătura dintre Cină şi Cruce nu constă numai în Jertfa adusă
de bună voie la Cină, care s-a împlinit pe Cruce.

5. 1. „Tată, iartă-le lor, că ei nu ştiu ce fac”

Prin Sine, prin Jertfa Sa, Iisus aduce Tatălui toată omenirea, cerând pentru toţi pe Duhul
Sfânt. Pentru ca omul, omenirea, să se poată întoarce la Tatăl, pe lângă răscumpărare din
partea Fiului, trebuia neapărat pocăinţa conştientă a fiecărui om în parte şi a tuturor de obşte.
Răscumpărarea devine posibilă numai în măsura în care şi omul, omenirea, îşi vede rătăcirea
şi se întoarce la Tatăl prin pocăinţă.
Dacă la Cina cea de Taină numai apostolii au primit puterea să intre în Noul Legământ
încheiat de Iisus cu Tatăl, pe Cruce, Iisus dă putinţă tuturor oamenilor, ca toţi să fie cuprinşi
în Noul Legământ, prin puterea Jertfei şi rugăciunii Sale. Prin acesta Iisus este marele Preot şi
Mijlocitor înaintea lui Dumnezeu Tatăl, pentru toţi.

5. 2. „Astăzi vei fi cu Mine în rai”

Iisus era un Om proscris de farisei şi cărturari, răstignit, pe cale să moară. Tâlharii nu L-
au văzut în slavă, nu L-au văzut făcând minuni, nu i-au auzit învăţătura. Ei L-au văzut doar
chinuindu-se pe Cruce, la un pas de moarte. La început amândoi Il huleau (Mt. 26,44). Totuşi,
unul dintre ei „venindu-şi în sine” a văzut în El pe Împărat şi Dumnezeu, s-a pocăit, L-a
mărturisit, spunând celuilalt: „Nu te temi tu de Dumnezeu că eşti în aceiaşi osândă? Şi noi pe
drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău.”
Şi zicea lui Iisus: „Pomeneşte-mă Doamne când vei veni întru Împărăţia Ta. Şi Iisus i-a
răspuns: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai”.

5. 3. „Eli, Eli, lama sabahtani! ...”

La Cina cea de Taină Iisus a restabilit pe om în libertatea lui. Omul a primit din nou
posibilitatea de a intra în comuniune cu Dumnezeu prin împărtăşire, dar şi libertatea de a-L
respinge până la a-L răstigni. Fiecare om, ca şi neamul omenesc.
Iisus dezvăluie pe Cruce acest moment crucial, când omul, liber fiind, se simte părăsit
de Dumnezeu. El a strigat cu glas mare: „Eli, Eli, lama sabahtani”, adică: „Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?”.

8
 5. 4. „Femeie, iată fiul Tău..., iată Mama ta”
Sfântul evanghelist Ioan, care a biruit în sine natura păcătoasă (chiar înainte de
pogorîrea Duhului Sfânt) şi a participat la judecata şi Crucea lui Iisus a fost singurul care a
auzit cuvântul: „Femeie, iată fiul Tău... iată Mama ta”.
La poalele Crucii, Sfântul Ioan s-a născut din nou în umanitatea curăţită de păcat a
Născătoarei de Dumnezeu, umanitate care şi-a primit existenţa în Ipostaza Cuvântului,
umanitate în care Însuşi Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat.
Născătoarea de Dumnezeu a primit şi Ea cununa înfrânării şi a smereniei la poalele
Crucii, când prin inima Ei a trecut sabia. Atunci Iisus a înălţat-o, a făcut-o Maica omenirii
Noi, deschizând calea ca toţi cei ce participă la jertfa Lui, să se nască din nou din Ea, din
umanitatea Ei, devenind în mod faptic fii ai Ei şi fraţi ai lui Hristos. Astfel Născătoarea de
Dumnezeu este Maica tuturor, nu numai prin faptul că a născut pe Iisus, ci pentru că toţi cei
ce se nasc din nou în Hristos, se nasc de fapt din umanitatea Ei. Sfântul Ioan devenind fiul
Mariei a devenit fiul Bisericii, mădulare în trupul lui Hristos.
Dacă tâlharul este primul care a intrat în Împărăţia lui Dumnezeu, Sfântul Ioan este
primul care s-a născut din Maica omenirii noi şi din Dumnezeu Duhul Sfânt întru Hristos.
Fericit este cel care asemenea Sf. Ioan va recunoaşte în Fecioara Maria pe maica sa.

5. 5. „Mi-e sete”
La Cina cea de Taină, Iisus Hristos S-a adus jertfă dăruindu-se hrană şi băutură în Pâine
şi Vin. Pe Cruce fiind, El ne descoperă Taina Jertfei Sale: Însetarea. Iisus nu cere nimic. El ne
face cunoscută doar Setea Sa.
Cel ce este Însuşi Iubire, era înconjurat de ură, răutate, invidie, etc. Lui Iisus Hristos îi
era şi îi este mereu sete de iubirea noastră. El dorea şi doreşte să-i răspundem cu iubire la
Iubirea Lui. Lui îi era sete de noi, de cei pe care ne-a creat după chipul şi asemanarea Sa şi
pentru care S-a întrupat. Cuvântul Lui spus pe Cruce a rămas la fel de viu şi adevărat de
atunci şi până în veci.
Descoperindu-ne însetarea Sa, Iisus ne descoperă Taina Dumnezeirii: Iubirea. Lui
Dumnezeu îi este sete de făptura Sa, ca să-i răspundă cu iubire la Iubirea Lui. Fiecare dintre
noi putem, ca în libertatea noastră, să-i alinăm setea prin iubire ori să-i întindem buretele
înmuiat în oţet.

5. 6. „Săvârşitu-s-a” - „Kala”
Simţind că i se apropie sfârşitul, Iisus Hristos arată împlinirea lucrarii sale prin cuvântul
„Săvârşitu-s-a”, respectiv „Kala”, după cum L-a rostit El în limba aramaică.

9
 Prin moartea Sa, Iisus vesteşte de fapt biruinţa Sa; a săvârşit răscumpărarea neamului
omenesc, a mijlocit împăcarea noastră cu Dumnezeu, a descoperit omenirii pe Tatăl, a săvârşit
într-un cuvânt mântuirea întregii făpturi.
Prin Născătoarea de Dumnezeu tot neamul omenesc, trecut prin suferinţa şi Jertfa Crucii
pe care şi-a ales-o, va răspunde în cele din urmă prin acelaşi strigare de biruinţă: „s-a
săvârşit”, căci a biruit întru Hristos prin Duhul Sfânt, şi s-a întors la Tatăl.

5. 7. „Tată, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu”

Dacă la Cina cea de Taină Iisus Hristos s-a rugat pentru prietenii Săi de atunci şi de
totdeauna, ca toţi să fie Una asemenea Sfintei Treimi, pe Cruce a deschis calea ca întreaga
omenire pe care El a împropiat-o şi a răccumpărat-o să se întoarcă la Tatăl şi să fie Una în
numele Lui.
Coborârea Duhului Sfânt, poate acum să se împlinească.
Iisus şi-a dat Trupul şi Sângele Său spre împărtăşire oamenilor şi şi-a dat Duhul în
mâinile Tatălui. Ea a sfinţit prin Sine pe toţi şi pe toate şi prin Duhul Său a adus Tatălui
întreaga omenire. „Iisus încredinţează Tatălui, spune Sf. Atanasie, nu numai sufletul Său, ci şi
sufletul fiecăruia dintre noi”. El a deschis totdeodată calea de coborâre a lui Dumnezeu Duhul
Sfânt care, „venind, va vădi lumea de păcat, de dreptate şi de judecată” (Ioan 14,8) şi va înălţa
toate (Ioan 14, 26), ca întreaga omenire să se întoarcă la Tatăl, pentru ca Dumnezeu să fie
totul în toate13.

6. PUNEREA ÎN MORMÂNT
Şi Iisus a murit. Şi atunci Iosif din Arimateea, „ucenic în taină de frica Iudeilor”, obţine
de la Pilat permisiunea de a lua de pe cruce trupul lui Iisus. Iată, vine şi Nicodim „care la
început venise noaptea la Iisus, aducând smirnă şi aloe cu care îmbălsămează trupul
Mântuitorului şi înfăşurându-l în pânze de in, îl aşează într-un mormânt nou, săpat în piatră,
aflat în apropierea locului cricificării lui Iisus, prăvălind deasupra o piatră mare. Mormântul a
fost apoi sigilat de autorităţi şi întărit cu pază. Iar Maria Magdalena şi celelalte Marii au văzut
unde a fost înmormântat Mântuitorul”. (Matei XXVII; Marcu XV; Luca XXIII; Ioan XIX)14.

13
Boris Răduleanu, Jertfa Crucii în Liturghie şi Apocalipsă, anul 1994, Bucureşti, pp. 74-85.
14
Orest Bucevschi, op. cit., p. 521.
10
 7. ÎNVIEREA DOMNULUI ŞI ARĂTĂRILE SALE
Învierea Domnului, piatra unghiulară a credinţei creştine, este probată cu mărturii
istorice şi cu deducţii logice.
Dovezi istorice sînt, în primul rând, arătările Mântuitorului către femeile mironosiţe
(Mariei Magdalena: Ioan 20,11-18), apoi celorlalte femei (Matei 28,5-10; Luca 24,1-11;
Marcu 16,3-8), apoi Apostolilor. Maria Magdalena este cea dintâi care se învredniceşte a
vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos înviat. „Venind la mormânt dis-de-dimineaţă”, nefiind încă
lumină, este cel dintâi vestitor al învierii Mântuitorului Hristos, pentru că ea a văzut pentru
prima dată piatra răsturnată de pe mormânt. Înspăimântată de lucrul acesta, aleargă în grabă să
vestească pe „Simon Petru şi pe celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus” de dispariţia trupului lui
Iisus şi apoi revine la mormânt. Plângând lângă mormânt şi aplecându-se, a văzut doi îngeri în
veşminte albe stând în locul „unde zăcuse trupul lui Iisus”, care i-au adresat cuvintele
„Femeie, de ce plângi?”, cu alte cuvinte, nu are rost să plângi pentru că Iisus a înviat15.
S-a arătat apoi femeilor mironosiţe care cumpăraseră miresme şi veniseră la mormânt
pentru a unge trupul Domnului (Marcu 16,1; Luca 24,10).
Când ele au venit la mormânt era „dis-de-dimineaţă”, pe când răsărea soarele (Marcu
16,2). Găsind piatra de la uşa mormântului răsturnată, văzând mormântul gol, iar înlăuntru un
înger care stătea de-a dreapta locului unde fusese trupul Domnului, mirarea lor a fost mare.
Mare le-a fost şi bucuria când au primit de la înger vestea cea mare a învierii Domnului16.
În cursul aceleiaşi zile, Mântuitorul se mai arată celor doi ucenici, Luca şi Cleopa, în
drum spre Emaus (Luca 24, 13-35; Marcu 16,12-19).
Spre seară se arată Apostolilor, fără Toma (Marcu 16,14; Luca 24,36-43; Ioan 23,19-
25).
La puţin după aceasta, Mântuitorul se arată din nou Apostolilor, fiind de faţă şi Toma
(Ioan 20.26-29). Convingându-se şi acesta de realitatea învierii, exclamă:„Domnul meu şi
Dumnezeul meu!”.
Mântuitorul Hristos se mai arată ucenicilor şi în Galileea, precum le promisese. Prima
dintre aceste arătări are loc la Marea Tiberiadei şi este relatată de Sfântul Evanghelist Ioan
(21,1-14).
Mântuitorul apare din nou însoţindu-Şi prezenţa de faptul minunat al unei pescuiri
bogate. Evanghelistul precizează că erau de faţă doar şapte dintre ucenici (Ioan 21,2).

15
C. Corniţescu, Învierea Domnului şi însemnătatea ei pentru viaţa creştină, în „Ortodoxia”, anul 1983, p.202.
16
Vasile Gheorghiu, Anul şi ziua morţii Domnului nostru Iisus Hristos, Cernăuţi, anul 1925, p. 826.
11
 A doua oară S-a arătat ucenicilor pe un munte. Această arătare este relatată doar de Sf.
Evanghelist Matei pentru a adeveri împlinirea celor promise de Mântuitorul ucenicilor Săi:
„După ce voi învia, voi merge mai înainte de voi în Galileea” (Matei 26,32; Marcu 14,28).
Ultima oară S-a arătat ucenicilor pe muntele Eleonului. Era la 40 de zile după înviere.
Acest eveniment este relatat de Evanghelistul Marcu (16,15-20) şi de Luca (24,14-35; Fapte
1,4-12)17.

CONCLUZII

17
Ioan Cîrstoiu, op.cit., pp. 360-361.
12