Preoţi mărturisitori

în închisorile

comuniste
  Viata din închisorile comuniste din România este una de tristă
amintire, omul ajungând adesea pe cele mai joase trepte existenţiale cu
putinţă.
 Închisorile şi lagărele deveniseră veritabile morminte vii în
care mii de martiri şi mărtusisitori care s-au perindat prin
temniţele comuniste, au fost condamnaţi pentru simplul motiv
că au dorit să-şi apere credinţa strămoşească.

 Preoţii au fost urmăriţi în mod deosebit pentru că nu vroiau să se

înroleze într-un partid ateu, care urmărea să-i aibă sub control
pentru ca regimul să fie sigur că aceştia nu i se vor opune.
 Criteriul de condamnare a fost credinţa. Preoţii au fost condamnaţi pentru credinţa în
Dumnezeu, pentru puterea cu care propovăduiau credinţa în popor, pentru că îşi
îndeplineau misiunea de apostoli. L-au mărturisit pe Hristos şi de aceea unii dintre ei au
fost martirizaţi.

 Parintele profesor Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Părintele Arsenie Papacioc,

Arhimandritul Benedict Ghiuş, Părintele Cleopa, Părintele Iustin Pârvu condamnat la vârsta de 30 de
ani, Părintele Ioan Negruţiu, Părintele Nil Dorobanţiu, Ieromonahul Sofian Boghiu, Sandu Tudor, fost
stareţ la Rarău cu numele de schimnic, Daniil, Părintele Nicolae Grebenea, Antonie Plămădeală,
Părintele Arsenie Boca, Părintele Petroniu Tănase, Părintele Dimitrie Bejan, Părintele Mina Dobzeu,
Părintele Ioan Bunea, Părintele Ilie Lăcătuşu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Părintele Zosima
Oancea, Părintele Dumitru Bălaşa, Părintele Liviu Brânzaş, Părintele Constantin Sârbu, Părintele Ioan
Bălădescu, , Părintele Constantin Bucescu, Părintele Constantin Voicescu şi mulţi alţii, fac parte dintr-
o listă lungă a celor întemniţaţi.
Cine semana teroarea
 Prin inchiderea preotilor in temnite si
lagare de munca se urmarea eliminarea
credintei. Aceasta misiune o avea militia
si mai apoi Securitatea si consta in
supravegherea deosebita a activitatii
preotilor, in inchiderea acestora pentru
vini inventate, in asa masura incat intre
anii 1950-1965 se aflau peste 500 de
preoti ortodocsi in inchisori, dintre care
unii au fost dusi la canal, altii au fost
torturati, ca sa nu mai vorbim de copiii
preotilor, mai ales ai celor inchisi, care
nu erau admisi in Facultati; erau in
schimb suspectati permanent, iar in
serviciu mentinuti numai in grade
inferioare. La acestea se adauga
persecutarea credinciosilor care aveau
curajul sa frecventeze bisericile.


Preoţii nu numai că nu aveau dreptul să

slujească pentru deţinuţi dar le era strict
interzisă cea mai mică rugăciune în celule.

Cu toate acestea, prin prezenţa

sutelor de preoţi în închisori a
existat o reală spiritualitate
creştină. Preoţii şi-au făcut frumos
datoria, atât prin învăţătura lor cât
şi prin savârşirea Sfintelor Taine.
Datorită preoţilor o bună parte din
cei întemniţaţi puteau să moară
creştineşte: spovediţi şi împărtăşiţi.

 Au invatat pe oameni acatiste si alte rugaciuni, pe care acestia si le scriau cu

gratiile rupte din usi pe sapun si le tineau lectii despre invatatura Crestina. Dar cu
toate persecutiile si supravegherile indurate, preotii si monahii au continuat sa-si
practice indatoririle lor, savarsind Sfanta Liturghie, precum si botezuri, cununii si
inmormantari. Au continuat sa predice cuvantul lui Dumnezeu.
 “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia
cerurilor.” (Ev. Matei 5,10)
 Cum au petrecut preotii in inchisorile si lagarele comuniste?
Erau înfriguraţi şi goi, bătrâni, bolnavi, în cârje, înfometaţi, istoviţi
de puteri, biciuţi de vânturi şi ploi reci de toamnă, viscole şi zăpezi, fără
încălţăminte, cu picioare goale înfăşurate în hârtie din sacii de ciment.
Scoşi afară pe poarta lagărului, goniţi de patul armei şi împinşi pe
şantiere la munci istovitoare, au fost împinşi către moarte şi majoritatea
dintre ei nu se mai puteau întoarce. În mine se îmbolnăveau foarte mulţi
de boli de plămâni, iar mulţi se accidentau
Din cauza exploatării, majoritatea dintre ei aveau picioarele
umflate de efortul brusc şi prelungit, în umezeala ocnelor, ori sub soarele
nemilos al Dobrogei. Unii aveau plăgi, arsuri provocate de soare, pe faţă
şi în special pe nas. „Foarte mulţi şchiopătau, alţii se spijineau în nişte
toiege, târându-se spre locul de muncă. Multi dintre preoti si-au aflat
sfarsitul in urma unor boli pulmonare.
Niciodată fiinţa umană nu a mai fost chinuită şi mai degradată iar
Biserica lui Hristos prigonită şi răstignită.
 Părintele profesor
Dumitru Stăniloae, închis
la Jilava şi Aiud, după ce a
ieşit de după gratii,
excepţionalul cărturar
trăitor al smereniei de
chilie a spus:

„În afară de regretul

pentru suferinţele familiei
mele, nu-mi pare rău că
am împărtăşit suferinţa
atâtor fraţi români,
pentru a fi dovedit că şi
dintre preoţi au fost unii,
au fost destui care au
împărtăşit durerea
poporului nostru”
 Smerenie desăvârșită

Privesc și mă cutremur. Nici măcar

una din rămășițele omenești de aici
nu se ştie cărui deţinut a aparţinut.
Anonimat total. Smerenie
desăvârșită. Ele nu se mărturisesc pe
sine, ci mărturisesc pentru noi.

„Acest anonimat se aseamănă cu

martirajul primelor veacuri. Știm că
Sfinții Părinți nu i-au putut cuprinde în
scrierile lor pe toți martirii creștini din
arenele romane, spre exemplu.
Asemenea lor sunt și aceștia. Și numai
Dumnezeu știe când le va face
cunoscute numele și le va așeza
coroană pe frunți. Noi, în schimb,
avem posibilitatea de a ni-i asuma ca
modele de mărturisire” părintele
protosinghel Augustin Vărvăruc
 Reprezintă monumentul fostilor
deţinuţi politici. Construirtea Monumentul
monumentului "Calvarul Aiudului" a “Calvarul Aiudului”
început în anul 1992, din iniţiativa
AFDPR si reprezintă un altar al durerii.

Perechi de cruci, inalte de 6 m, cruci

gemene din traditia romanească,
reprezentand oameni martirizaţi, fraţi
prin moarte nu prin nastere, poarta
pe umeri crucea destinului.
Crucile acestui monument
veghează somnul morţilor
neidentificaţi, victime ale regimului
comunist, din Penitenciarul Aiud.
La Aiud, loc de întemniţare si
exterminare, comunistii au ingropat o
bună parte din elita rezistenţei
romănesti împotriva comunismului.
 Îngroparile se faceau numai noaptea, pe întuneric fără nicio lumină si nici
unuia nu i se punea o cruce la cap. Acest monument, înalt de 18 m, lat de 6
m, si lung de 27 m, este amplasat în partea de sud-vest a Municipiului Aiud.
Cimitirul poarta numele, "Rapa Robilor" sau "Dealul Robilor".
 Puterea = credinţa
 Ispita, care aduce suferinţă ajută
fiinţa umană să se mântuiască mai
uşor. Numai prin suferinţă se poate
scăpa de suferinţă. Hristos a mântuit
lumea prin suferinţă. Mântuitorul,
când a fost pe cruce, satana se văita.
Suferinţa este o cale de a ajunge la
Hristos.
În ciuda acestor suferinţe, preotii
din inchisorile comuniste nu se temeau
de nimic, pentru că aveau credinţă
puternică în Dumnezeu, Cel care le
dădea o linişte şi o trăire sufletească,
prin care puteau să păstreze echilibrul.
Spune avva Pimen: „Când Dumnezeu
ne va cerceta, de ce trebuie să ne
temem ?
 Comuniştii au vrut să-L ucidă pe Dumnezeu din sufletele oamenilor dar paradoxul
a fost tocmai pe dos, pentru că Dumnezeu a rămas neatins în sufletele lor.