SHS 2 Educaţia: o modalitate de salvare

„Când va veni Fiul Omului, va mai găsi credință pe pământ?”(Luca 18:8)

În rugăciunile Domnului pentru apostoli, pe care le-a oferit lor mai înainte de a suferi, El se ruga ca apostolii,
cei pe care i-a câștigat pentru evanghelizare, să nu fie luați din lume, dar să fie feriți de răul care le poate corupe
sufletele. Aceasta este de asemenea rugăciunea pentru copiii noștri. Din acest motiv ne strădum să-i învățăm și să-i
echipăm să navigheze pe marea vieții prin cunoașterea lui Hristos, cu credință și îndrăyneală. Încercăm să-i învățăm
să înțeleagă lumea și să-și descopere locul lor în lume și, ceea ce este cel mai important, locul lor în Rai cu Hristos și
Biserica învingătoare. Această bază nu le diminuează nevoia de a ști diferite subiecte academice; de fapt, rezultatul
unei astfel de perspective corect direcționate, angajează și clarifică viziunea elevilor despre academie și le permite să
acumuleze informații și de asemenea să știe să o ordoneze și să o folosească optim. Absolvenții acestui sistem se
ridică la vârful claselor lor de liceu și colegiu, dar de asemenea înțeleg rolul academiilor în realitatea creației lui
Dumnezeu şi în planul Său pentru lume.

Ca pastori, părinți și preoți, timpul petrecut cu copiii noștri este prețios și trece prea repede. Câteva ore pe
săptămână nu sunt suficiente pentru a le spune întreaga poveste a creștinismului sau să le dăm ştafeta credinței. O
școală fiind mai mult decât o pură sursă de informații și de formare intelectuală, are posibilitatea să fie ori suport ori
să micşoreze obiectivele bisericești și familiale. Școala are potențialul să ajute în formarea optimă a sufletului și să
prepare copiii pentru adevăratele provocări ale vieții. Dacă este orientată în jurul filosofiei educației din Biserica
Ortodoxă, școala nu reprezintă doar o bază puternică pentru viața viitoare a elevilor, ci acționează ca un bulevard pe
care străbătându-l învață despre Dumnezeu și lumina Sa strălucitoare din întreaga creație, din toate întâmplările și
aspectele vieții.

Mulți sfinți, femei și bărbați au lucrat în domeniul educației. Sf.Cosmas Aitolos, ministru, a stabilit școlile în
care el transmitea adevărurile Creștinismului Ortodox și a condus sufletele către o viață dreaptă și pioasă. „Școala”
spune el „deschide biserici, școala deschide mânăstiri”. În timp ce atenţia tuturor este atrasă de colegiu și de nivelul
de educație din carieră, noi găsim fructul mai bun în creșterea copiilor dacă dăm o atenție deosebită anilor de bază
de acasă, din școala elementară și din gimnaziu. Aici se află așezate pietrele fundamentale pentru întreaga lor viață.

Preocuparea noastră în Școala St. Herman nu este numai pentru ceea ce se predă, standardul academic este
păstrat de asemenea la cote foarte înalte, ca și metodologia predării. Din scrierile Sf. Ion de Kronstadt înțelegem
importanța calității superioară cantității.

Aitolas – Copiii au nevoie de o privire universală coerentă bazată pe creștinism prin care poate fi construită
înțelegerea lor. Nu cantitatea ci soliditatea a ceea ce învață este important. Cineva poate să predea doar ceea ce
devine o parte adevărată a cuiva: aceasta poate fi modelată în mod util de suflet, minte și inimă, nu doar se
memorează. Sufletul omului este simplu în mod natural, și asimilează ușor tot ceea ce este simplu, dacă se referă la
viaţa sa şi la fiinţa sa, dar tot ce contravine acesteia este respins ca ceva străin naturii sale, ca gunoi nefolositor.
Ținta fiecărui profesor este să dea elevilor săi o bază definită, permanentă, stabilă, pe care să poată să construiască
în viitor o structură puternică, o înțelegere înțeleaptă a vieții. Profesorul comunică baza filosofiei și a spiritualității
sale și cursurile sale dau o educatie creștin ortodoxă profund diferită. Școala contemporană nu oferă cunoștințe
despre voinţa Dumnezeului celui viu, nu oferă înțelegerea despre cum să trăiești prin credință și să faci bine. Nu dă
niciun răspuns la întrebarea lumii în ceea ce privește ce este Adevărul, nciun răspuns la întrebarea urgentă și vitală
cum să trăiești.

În 1901. Arhiepiscopul John Kochurov a scris următoarele cuvinte în „Mesajul ruso – american”, jurnalul
oficial al Misiunii Nord Americane, referitor la educația copiilor, în timpul activității sale pastorale din Chicago:
 În conformitate cu planurile confirmate de sfinția sa, [presfinţitul Tihon] , casa parohială ar trebui să aibă un
spațiu suplimentar pentru o școală parohială, proiectată pentru 40 de copii de ambele sexe. Dacă este nevoie acest
spațiu să fie extins pe o parcelă goală de pământ special rezervată. Aproape oricine în Rusia recunoaște importanța
şcolilor bisericești pentru a aduce copiilor spiritualitatea bisericii ortodoxe. În America de doar două ori pe
săptămână, Sâmbăta și Duminica, sunt zilele în care copiii pot fi instruiți în adevărurile credinței de către preoții și
pastorii lor, în afara școlilor publice. Se știe fără să se spună că asta este insuficient pentru insuflarea unor
convingeri ferme religioase și morale în ei. Rezultatele acestui sistem educațional sunt în fața ochilor noștri. Copiii
noilor veniți absolvă școlile englezeşti cu bune cunoștințe a limbii locale dar fără cunoașterea limbii proprii și sunt
adeseori fără credință în Dumnezeu, fără niciun principiu religios de viață. Adeseori ei sunt egoiști şi pentru ei
câștigul material este scopul principal și obiectul tuturor eforturilor lor.

Salvation is a matter of urgency. We do not believe in the necessity of Orthodox Education because it will
provide our children with a strong ethnic or cultural identity; nor do we think that simply by learning about some of
the Biblical stories and lives of the saints will our children truly grasp the Gem of faith that has been handed down
for two millennia. This Faith that we hold in our hearts and minds, that beckons us onward toward a mystical union
with Christ, must be allowed to saturate our whole existence. If we do not allow it into the educational process, the
primary source for the formation of the minds and even hearts of our children, then we have failed before we have
begun. This is a difficult task, and one that requires courage, creativity, and humility. Yet it is one that seeks the
Kingdom first, and sanctifies all else. The rest of the curriculum will outline a more practical expression of this
important truth, and seek to show the importance and the benefit of it in the education and formation of children.

Salvarea este o urgență. Noi nu credem în necesitatea unei educații ortodoxe pentru că oferă copiilor o identitate
etnică sau culturală puternică, nici nu credem că simpla învățare a povestirilor Bibliei și a vieții sfinților vor face
copiii noştri să înţeleagă credința care s-a transmis de două milenii. Credința aceasta pe care o ținem în inimile și
mințile noastre, aceasta care ne duce mai departe printr-o unire mistică cu Hristos, trebuie să fie permisă pentru a
satisface întreaga noastră existență. Dacă nu o introducem în procesul educațional ca primă sursă de formare a
minților și chiar a inimilor copiilor noștri, atunci am eșuat mai înainte de a fi început. Aceasta este o țintă dificilă, și
una care necesită curaj, creativitate și smerenie. Totuşi ea caută mai întâi Împărăţia cerurilor şi sfinţeşte orice
altceva. Restul curriculei va sublinia o expresie mult mai practică al acestui adevăr important, şi caută să arate
importanţa şi beneficiul ei în educaţia şi formarea copiilor.

Filosofia în practică: St. Herman’s School

„Primul obiectiv în educarea copiilor este să le predai și să dai exemplu de o viață virtuoasă”

~St. John Chrysostom

La SHS ne străduim să preluăm ideile profunde date nouă de Părinții Bisericii și de scriitorii contemporani și
să le punem în practică. Este un proces continuu de auto-reflecție și aplicare a acestor idei în domeniul conținutului,
metodei de predare și în obiective. Muncim corectându-ne din mers și folosim idealurile prezentate până acum ca
măsură, pentru a putea determina ce nevoi avem, pentru îndeplinirea dorinţei punerii în aplicare a unei educaţii
teantropice.

Tonul educațional al SHS este cel clasic și profund creștin. Clasele noastre sunt mici și divizate în grupuri de
diferite vârste. Relația profesor-elev este de primă importanță, determinând o amplă atenție individuală pentru elevii
fiecărei clase. Toată educația tradițională de-a lungul secolelor s-a bazat pe relația arătată nouă de Însuși Hristos față
de apostoli.
 Lumina lui Hristos dezvăluie tot, și leagă totul împreună în cel mai profund mod. Această realitate foarte
puternică - piatra de temelie a vieții este dezvăluirea lui Dumnezeu prin Hristos - este principiul călăuzitor al SHS.
Ea transmite filosofia noastră în oricare tematică și în relația dintre profesori, elevi și părinți.
St. Herman’s School este o instituție pentru părinții care caută ca școala sã-i susțină, să solidifice nu să
contracareze munca lor de aprindere a flăcării zelului copiilor lor pentru Dumnezeu. S-a dovedit că educația este
mai mult decât o colecție de fapte sau aptitudini necesare reuşitei și supraviețuirii în lume, este mai curând un
antrenament al minții, trupului și sufletului pentru slujirea, închinarea vieții noastre lui Hristos. Episcopul Irenaius
susţine misiunea anti - culturală dar mult mai de dorit a părinților și educatorilor, aceea de „a crește Sfinți”.
Nu de mult părinții credincioşi îşi creșteau copiii ca să devină Sfinți, să-i slujească lui Dumnezeu în această lume și
în cea viitoare. Probabil că doar cu două generații în urmă părinții încă creșteau Sfinți în țările ortodoxe. Dar
succesul anti-creștinismului din timpurile noastre a fost așa de absolut încât grija în ceea ce privește salvarea unei
persoane era uneori considerată periculoasă pentru educatorii care priveau spre viitor.[5]

SHS caută să asiste părinții în încercarea lor de a crește copiii ca aceștia să devină sfinți. Dacă părinții sunt
capabili să lucreze împreună cu profesorii și cu preoții, atunci se construieşte o bază și un curent puternic pentru
viitorul copilului în lume și în biserică. Această relație întreită este subiectul unui scurt articol scris de fondatorul și
directorul SHS. Acest articol dezvăluie importanța căutării unei balanțe și a împlinirii în educație, urmărind cei trei
piloni ai structurii de rezistență ai educației.

Cei trei piloni ai structurii de rezistenţă ai educaţiei

Biserica, Familia și Școala
(un articol de Fr. Patrick Tishel)

Introducere
Cu ani īn urmă, locuiam în casa mea în care se făceau renovări. Scopul muncii era centrat pe crearea unui spațiu
mai mare, și la sfârșitul proiectului muncitorii au lărgit multe camere, oferind casei o nouă înfăţişare, aparent
îmbunătăţită. Totuși spre spaima lor, când un muncitor a urcat scările către etajul doi, casa a început să se legene în
față și în spate. Asta s-a întâmplat deoarece ei au spart pereții care purtau greutatea structurii clădirii. Fără acei
pereți, scoşi din locul lor, casa și-a pierdut rezistența fundației și a devenit afectată de cea mai mică mișcare.
Devenise clar pentru toate proiectele de construcție că toate finisajele trebuiau făcute după ce casa are susţinerea pe
piloni de rezistență puternici.
Același lucru este adevărat și în formarea unui copil. Dacă fundația educațională nu există, atunci toate
cunoștințele specializate, însușite în diferite discipline, sunt inutile. Adeseori părinții presupun că o astfel de fundație
se construieşte simplu, în școală – în orice școală. Totuși o o fundație, literal vorbind, poate susține și afectează
întreaga casă, nu numai câteva camere, şi este clar că fundația educațională trebuie să includă toate aspectele din
viață din orice domeniu. Din acest motiv cei trei piloni ai structurii de rezistență din educaţia unui copil sunt în
primul rând Biserica, Familia și Şcoala. Dacă începem să vedem aceste instituții, divin hirotonite, ca fântâni bogate
în înţelepciune şi har, din care curge apa vie a Adevărului, atunci ne așteptăm la unitate și cooperare în mijlocul
funcțiilor lor particulare. În schimb, având în vedere secularizarea curriculei în şcoli, viaţa de acasă foarte ocupată şi
prezenţa minimă în biserică, generează o relaţie slăbită între cei trei piloni şi deci o fundaţie instabilă. Acest război
seamănă confuzie şi afectează potenţialul uman al educaţiei. Chiar dacă este posibil să presupunem că în mod
superficial Biserica există pentru zilele de duminică, că viaţa de familie este pentru după-amieze şi şcoala este
activitatea principală din zilele săptămânii, o mică privire într-o familie arată că toate aceste aspecte îi afectează de
fapt profund pe fiecare membru al familiei şi întreaga educaţie a copilului. Vântul diferitelor influenţe bate
împotriva casei sufletelor copiilor noştri astăzi – ca influenţe din societate, de la colegi, de la cei puternici şi din
mentalităţi. Fără o puternică fundaţie în autocunoaştere, cunoaşterea lui Dumnezeu, fără credinţă şi o înţelegere
adevărată a lumii, copiii noştri devin victime sau sclavi falselor idei, în loc de lumină şi sare (St. Matt. 5:13, 14) –
adevăratul răspuns către chemarea dumnezeiască.

Educaţia holistică
Misunea unei educaţii Creştin - Ortodoxe trebuie să meargă mai departe decât transmiterea tehnică a abilităţilor
şi informaţiilor. Nu se creează uşor oameni înţelepţi doar prin memorarea unor informaţii. Întrebăm ca şi T.S. Eliot:
“ Unde sunt toate cunoştinţele pe care le-am pierdut în informaţie?” Munca noastră trebuie să ne ajute să oferim
copiilor proviziile intenţiei lui Dumnezeu pentru călătoria unică prin viaţă cu Hristos - în pelerinajul lor, cu
contribuţia lor, cu sacrificiul lor.

Biserica

Biserica este cea mai importantă şi de bază dintre cei trei piloni. St. Timothy o numeşte pilonul şi temelia
Adevărului ( I Tim 3:15). Pe această temelie şi sub această umbrelă lucrează familia şi şcoala. Când ne-am botezat
în Hristos, am devenit o parte a trupului Său – Biserica – şi am fost plantaţi într-un pământ nou. Copiii (şi părinţii)
au nevoie să cunoască plinătatea credinţei. Ei trebuie să cunoască ceea ce este particular şi ceea ce este general,
dogmele ca şi practica. Evlavia şi cunoaşterea vor fi rezultatul final – credinţă şi muncă, cunoaştere şi iubire.

Viaţa noastră în Hristos se bazează pe o credinţă vie – o revelaţie a lui Dumnezeu dăruită nouă de Însuşi Fiul
lui Dumnezeu. Slujirea divină exprimă minunea inefabilă a vieţii în frica şi admiraţia Dumnezeului celui viu.
Rugăciunile Ceasurilor şi celebrarea sărbătorilor ne conduce la înţelegerea vieţii lui Hristos. Când este predicată
Evanghelia, inima şi mintea prind aripi şi se înalţă la Dumnezeu. Când sunt practicate diferitele tradiţii ale bisericii
(cum ar fi aprinderea lumânărilor şi închinarea cu semnul Sfintei Cruci) realitatea spirituală se simte deplin. Învăţăm
sa ajungem la poalele hainelor Domnului. În Imbrăcămintea Lui găsim o indescifrabilă sursă de milă, care este
transmisă prin simpla atingere. Aceasta este una dintre formele educaţiei. Trebuie să-i învăţăm şi să-i încurajăm pe
copii să respire aerul Bisericii – să stea pe temelia ei ca sub armura lui Hristos ( Eph. 6:18)

Familia

Casa şi familia sunt aproape de inima lui Hristos – ele sunt mica Biserică. Aici este locul în care se formează
inima copilului, sentimentul rugăciunii, zelul pentru respectarea poruncilor, şi iubirea pentru Dumnezeu şi pentru
semeni, totul înlăuntrul inimii copilului. Ascultarea copilului de părinţi precede ascultarea de Dumnezeu şi de
Biserică. Dragostea pentru Dumnezeu se dezvoltă în interiorul inimii copiilor când stau în faţa icoanelor la
rugăciunile de dimineaţă şi de seară.

Dragostea pentru aproapele începe cu cei de lângă noi. Tatăl şi mama noastră, fiii şi fiicele, fraţii şi surorile sunt
primii semeni care ne cer să-i iubim. Minunata viaţă din Rai care sălăşuieşte în peştera din Betleem – este modelul
casei. Dorurile viitoare ale copiilor, dragostea şi dorinţele lor se formează aici.

Şcoala

Puntea dintre biserică şi casă şi slujirea celor două este cel de-al treilea pilon – şcoala. În timpul invaziei
Greciei de către turci, Sf. Cosmas Aiotola, un apostol martir din Muntele Athos, şi-a dedicat întreaga viaţă
construind biserici în toată Grecia. Se temea că ignoranţa este un jug mai puternic al înrobirii decât totalitarismul
politic. Sf. Cosmas cerea şcolilor să construiască biserici şi să umple mânăstirile cu călugări. Prin efortul său
neobosit a lăsat o moştenire al cărui răsunet a străbătut secolele. Şcolile noastre trebuie de asemenea să construiască
biserici şi mânăstiri.
 Şcoala este un atelier pentru slujitorii lui Dumnezeu care intră în societatea umană şi arată diferit. Ei trebuie să
înveţe, să gândească, să discearnă, să vorbească inteligent şi convingător în lume – într-un limbaj pe care non-
creştinii să îl poată de asemenea înţelege. Ei trebuie să fie antrenaţi ca nişte chirurgi ai creierului în munca lor din
viaţă. Suntem preocupaţi în şcoala noastră de apostazie, ignoranţă şi răceala faţă de Dumnezeu şi de semeni, nu
numai din cauza tragediilor de tipul masacrului din Scoala Columbine (1999 – Colorado), dar şi datorită
precursorilor vărsărilor de sânge.

Concluzie
Trebuie să susţinem aceşti trei piloni ai educaţiei – Biserica, Familia, Şcoala – pentru a împlini voia lui
Dumnezeu: lăsaţi copiii să vină la Mine. Asta înseamnă că părinţii, părinţii bisericii, educatorii şi predicatorii au
nevoie să lucreze cu cele mai bune abilităţi pentru a se asigura că cei trei piloni ai edificiului sunt bine întemeiaţi
pentru a suporta greutatea edificului. Sportul şi evenimentele sociale au şi ele rolul lor, dar dacă noi, ca părinţi şi
modele de urmat, am sacrifica tot la fel de mult timp la Sărbători şi privegheri ca atunci când mergem la meciurile
de fotbal şi recitalurile de vioară (chiar duminica în timpul Sfintei Liturghii), copiii ar vedea în culori vii ierarhiile a
ceea ce am apreciat în numele lor.
Viaţa în biserică ar trebui sa fie plină. Tinerii prosperă din intensitatea şi bogăţia experienţelor. Dacă nu găsesc
în Biserică – bogăţia şi variaţia slujirilor – atunci vor căuta aceasta în cultură, muzică şi în tot felul de relaţii. Viaţa
în familie ar trebui să fie plină. Dacă copiii nu regăsesc biserica în casele lor, ei nu se vor simţi ca acasă în biserică.
Să se bazeze pe binecuvântarea din biserică şi să fie calzi şi bucuroşi în căminul de acasă, iar şcoala acţionând ca un
pod între ele, va sluji şi bisericii şi căminului, învăţând copiii ideile academice bazate pe primul principiu al
vorbirii, pe Cuvânt. Lumina lui Hristos iluminează Totul!!! Dacă în şcoală se predă istoria, ştiinţa, limbajul artelor în
această manieră principială, atunci copilul va fi pregătit cu înţelegerea corectă a drumului în Adevăr prin mijlocul
lumii; şi anume cum să trăieşti plinătatea lui Dumnezeu în mijlocul lumii; şi cum să dai Cezarului ceea ce este al
Cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu. Copiii creştini trebuie să fie pregătiţi ca martori şi
apologeţi, apărători şi promotori, elevi şi învăţători – smeriţi, neclintiţi în credinţă. Darurile personale dăruite
fiecăruia în sufletele lor de la Dumnezeu şi hrănite de Biserică, Familie şi Şcoală vor radia departe şi ei vor străluci
înaintea tuturor oamenilor prin vocaţiile lor particulare. (St. Matt.5:16).
Analiza care urmează va informa profesorii, elevii, părinţii şi studenţii şi oricare cititor interesat, despre
abordarea unică a Creştinismului orthodox. Acest lucru se va adresa atât importanţei cunoştinţelor academice cât şi
importanţei educaţiei sufletului. Concluzia la care se ajunge are implicaţii semnificative uriaşe pentu elevi, profesori
şi părinţi, fie ortodocşi sau altceva, în înţelegerea modului în care vedem noi educaţia, în lumina multor curente
filosofice şi metodologii. Aceaste modele de curricule sunt explicarea educaţiei teantropice unificatoare a Fr. Justin
Popovici. Extinzând, această introducere în educaţia ortodoxă expune diferitele defecte din filosofiile curentelor
educaţionale şi caută să găsească un balans realist şi sănătos, conturând în profunzime curricula pentru uzul
educatorilor, părinţilor care fac home scooling (şcoală la domiciliu) şi pentru elevi.