SHS 1

Filosofia generală
(se va muta la sfârşit in appendix)

Citate folositoare
“O Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine in lume, să se însemneze
peste noi lumina feţei Tale, ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată. Şi îndreptează paşii noştri spre
lucrarea poruncilor Tale, prin binecuvântarea Ta în vecii vecilor Amin.”
~ Ora Întâi. Ceasurile

Sf Ioan de Kronstadt
„Tatăl nostru care eşti în ceruri! Ce minune înălţătoare care atinge şi mişcă sufletul se întâmplă când rostesc
aceste cuvinte din adâncul sufletului, din adevăr, cu o singură inimă şi gură, fie în adunarea din biserică, fie din
familie sau în mijlocul copiilor din scoală”
~p. 122

„vezi în Creştinii!”

~ p. 123

„ În educaţie este extrem de periculos să dezvoltăm doar informaţia şi intelectul şi să nu dăm atenţie inimii.
Trebuie să punem deasupra a toate inima, pentru că inima este viaţa, dar viaţa a fost întinată de păcat... Societatea
se îndepărtează cu deosebire de la educaţia creştină. Este momentul ca toţi creştinii să-L înţeleagă pe Dumnezeu,
să înţeleagă cerinţele Lui şi anume curăţirea inimii. „Binecuvantată este inima curată”. Ascultaţi această dulce
voce din Evanghelie. Viaţa cea adevărată a inimii este Hristos („Hristos trăieşte în mine”) Aceasta trebuie să fie
preocuparea noastră constantă: să-L aducem pe Hristos să locuiască în inimile noastre prin credinţă”
~p. 208

„Chemarea divină, educaţia creştină, poate fi găsită în mai multe pasaje din Biblie: Lăsaţi copiii să vină la
mine, Mergeţi în lume şi învăţaţi...iar din Vechiul Testament se întipăresc în inimile şi minţile copiilor poruncile şi
istoria sacră a revelaţiilor lui Dumnezeu pentru poporul Israel .... Responsabilitatea de a informa şi a produce
teamă şi veneraţie pentru Dumnezeu noii generaţii, este o preocupare şi o dorinţă permanentă .”

Arhimandrit Iustin Popovici

Există o singură cale pentru a evita această catastrofă definitivă (educaţia ateistă). Şi anume, care este acesta?
adoptarea educaţiei TEANTROPICE1 şi introducerea ei în şcoli, de la primul până la ultimul nivel, în toate
istituţiile naţionale ale educaţiei de stat, din primul şi până în ultimul an de studiu. Educaţia teantropică radiază,
iluminează şi străluceşte prin lumina veşnică din întregul univers: Hristos Dumnezeu - Omul. Această lumină nu
poate fi umbrită sau acoperită de niciun întuneric, nici măcar de întunericul Europei. Ea singură izgoneşte tot
întunericul omului, societăţii, naţiunii şi al ţării. .Ea este singura lumină adevărată, iluminând în interiorul omului,
1
Teantropia – este sinergia sau lucrarea comună a lui Dumnezeu şi a omului. Omul poate lucra numai impreuna
cu Dumnezeu
revelându-ne nemurirea, veșnicia și frăția divină. Ea ne învață că problemele personale, sociale, naționale și ale
întregii omeniri pot fi ușor și clar înțelese și rezolvate numai dacă persoana, societatea, națiunea și omenirea sunt
văzute din perspectiva Creației lui Hristos.
Principalele direcții și caracteristici ale educației Teantropice pot fi formulate astfel:
- Omul este o ființă care poate fi perfecționată și completată în cel mai ideal și realistic mod, de către Omul-
Dumnezeu.
- Perfecționarea omului prin îndumnezeire se realizează prin inţelegerea virtuților evanghelice. Un om
iluminat vede în fiecare alt om un frate nemuritor și veșnic.
- fiecare activitate umană: filosofia, știința, negoțul, agricultura, arta, educația și cultura își arată valoarea
veşnică atunci când este sfințită și închinată lui Dumnezeu. Iluminarea adevărată se câștigă printr-o viață
sfântă, după Evanghelia lui Hristos.
- Sfinții sunt cei mai buni educatori; cu cât au viața mai sfântă,cu atât sunt mai buni educatori și duhovnici.
- Educația este a doua jumătate a inimii unui om îndumnezeit, iar biserica este prima jumătate;
- În centrul tuturor centrelor, tuturor ideilor și activităților, stă Omul-Dumnezeu și soborul Său Teantropic:
Biserica

~p. 136

Enciclopedia Catolică

„Adevărurile care nu sunt spirituale prin natura lor, adevărurile științei, ale istoriei, cultura, într-un cuvânt
învăţarea nereligioasă – nu aparţin intrinsec programei de învăţământ bisericesc. Şi totuşi ele intră în învăţare prin
forţa împrejurărilor, şi anume când creştinismul nu poate duce la cunoaştere fără a genera un pericol grav
credinţei şi moralei. Religia fiind principiul suprem care guvernează educaţia, aşa cum este şi în viaţă, în aşa
numitele ramuri seculare de cunoaştere învăţarea se face fără referiri religioase, iar Biserica simte că se face o
greşeală educaţională, deoarece „singurul lucru necesar este exclus în detrimentul educaţiei inseşi . De aceea îşi
asumă sarcina de a preda ramurile secularizate astfel încât religia să fie forţa centralizatoare, unificatoare şi
vitalizantă în procesul educaţional. Ori de câte ori există un pericol imediat al pierderii credinţei, Biserica nu va
permite copiilor ei să alerge pe acea cale riscând o pervertire, deşi religia este scoasă din curriculă, ea încearcă să
acopere acest defect”

~ Volumul XIII p. 554-5

“În primle secole s-a pus mare accent pe importanţa educaţiei de acasă şi această sarcină a revenit în special
mamelor creştine. Este suficient să menţionăm mamele creştine Macrina, Emmelia, Nonna, Anthusa, Monica şi
Paula, mame de sfinţi, pentru a arăta succesul şcolii de acasă când aceştia erau şcolari, sub îndrumarea mamelor
lor creştine împotriva influenţei şcolilor păgâne. Existau de asemenea şcoli private pentru tinerii creştini, de
exemplu, la Iola, unde preda Cassian.”

~p. 555

Sf. Siluan Athonitul

“Putem să studiem oricât de mult dar nu putem să-L aflăm pe Dumnezeu dacă nu trăim după poruncile lui,
pentru că Dumnezeu nu se face cunoscut din învăţături ci prin Duhul Sfânt. Mulţi filosofi şi savanţi au ajuns la
credinţa că Dumnezeu există, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu. Şi noi monahii studiem zi şi noapte poruncile
Domnului, dar dupa mult timp nu ajungem să-L cunoaştem, deşi credem în El”

“ A crede că Dumnezeu există este un lucru, şi a-L şti pe Dumnezeu este altceva”
~p. 354
 “Rădăcina necredinţei este mândria. Omul mândru poate dobândi lucruri prin mintea sa şi prin învăţare, dar
nu-i este dat omului să înveţe să-L cunoască pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu se descoperă doar inimilor smerite.
Doar cu mintea putem să înţelegem lucruri ale acestei lumi si încă în parte, pe când Dumnezeu şi raiul pot fi
cunoscute prin Duhul Sfânt.”

„Sunt unii care-şi petrec toată viaţa încercând să afle ce este pe Soare şi pe Lună sau să fie în căutarea unor
cunoştinţe şi totuşi această căutare nu e de folos sufletului. Dar dacă ne asumăm durerea explorării inimii omului,
iată ce găsim: Împărăţia cerurilor în sufletul sfinţilor iar în sufletul păcătosului – întuneric şi chin”

Introducere
Imagine de ansamblu
Conform fratelui Iustin Popovici, “Educaţia reprezintă o acţiune, probată şi permanent testată, fără excepţie,
prin experienţele omenirii: omul este o creatură imperfectă şi neterminată , ceva care tebuie să fie perfecţionat şi
completat. Principalul scop al educaţiei este de acela de a perfecţiona şi a completa omul. Dar o întrebare irezistibilă
şi nemiloasă se impune: prin ce poate deveni omul perfect şi complet?”. Acesta este punctul fundamental de pornire
al acestei curricule. În linii mari curricula abordează o perspectivă teoretică, dar ea va deveni din ce în ce mai
specifică şi practică, după cum este cerinţa acestei întrebări, către metode specifice şi teme educaţionale. În ideea de
a răspunde optim acestei întrebări vom urma logica lui Popovici în efortul de a găsi un bun exemplu de “persoană
educată”. Astfel vom putea spune că, de exemplu, Ioana este o persoană complet educată deoarece este în stare să
facă X, pentru aceasta şi noi toţi vom face X în acelaşi mod.

Cum arată o persoană educată?

Imaginează-ţi o persoană educată. Cum va fi? Poate ca Einstein, Gandhi, Mama Theresa sau Stephan Dawkins?
Popovici menţionează pe Buddha, Moise, Mohammed, Kant, Shakespeare, Goethe, Tolstoi şi Nietzche. În general
vorbind, toate aceste persoane sunt considerate educate într-un domeniu sau altul. Ce caracteristici permit acestor
proeminenţi savanţi, filosofi, caracterelor şi ganditorilor religioşi să obţină o aşa poziţie, de veneraţie, în societate?
Ei sunt toţi acceptaţi ca modele şi persoane realizate la vârf în domeniile lor. Este important să explorăm ce calităţi
particulare posedă făcându-i să fie consideraţi educaţi. Sau mai curând ar trebui să explorăm ce calităţi folosim noi
înşine ca observatori ai vieţilor lor, pentru a le da lor această investitură. Pentru că daca nu avem o imagine clară şi
corectă despre persoanele considerate educate, este dificil să stabilim dacă, cum, când devenim şi noi educaţi.
Când vorbim despre o persoană educată apar diferite asocieri: omul renascentist care a excelat într-o varietate de
discipline; cineva care vorbeşte inteligibil despre o gamă largă de subiecte; un student cu success academic care a
absolvit acele porţi deschise spre şcolile Ivy League 2 (The term Ivy League has connotations of academic excellence,
selectivity in admissions, and social elitism.); un specialist într-un câmp ca matematica sau fizica şi care este în stare
să folosească termeni de referinţă inteligibili doar elitelor. Dar ce reprezintă cu adevărat o persoană educată –
finalitatea rezultatului anilor de pedagogie şi formare?
Dacă educaţia poate fi considerată completă sau chiar perfectă, atunci probabil că trebuie să examinăm
caracterele istorice menţionate mai sus din acest punct de vedere. Popovici evaluează multe caractere istorice
“educate”, în profunzime. Următorul citat ilustrează o parte din această analiză:
Cine este un om complet şi perfect…Plato? Dar datorită consumului pentru realizarea propriei sale imperfecţiuni,
Plato s-a tarnsformat într-o săgeată care este trimisă spre lumi mai înalte, lumile unor eterne idei şi idealuri. De
aceea el nu este un om perfect şi complet. Buddha? Dar chinuit de sensul monstruos şi nemilos al imperfecţiunii
umane, a alungat aspiraţiile firii umane pentru perfecţiune în Nirvana, domeniul eternei insensibilităţi şi al absenţei
compasiunii. Nici el nu este deci un om perfect şi complet… Kant? Dar hărţuit de imperfecţiunea şi
incompletitudinea fiinţei umane, Kant distribuie tot ceea ce este uman din coconul său de criticism raţionalist în
abisul lucrurilor “de la sine” (things per se) şi îl lasă la mila incertitudinii, a necunoaşterii şi a groazei. Nici el deci
nu este un om complet şi perfect… Şi aşa mai departe, de la primul până la ultimul, înşiră linia tristă a imperfecţiunii
şi incompletitudinea oamenilor…
Răspunsul lui este următorul:
În mijlocul lor se află misteriosul şi miraculosul Om – Dumnezeu, perfect divin şi real de uman. Bunătatea Sa
umană, adevărul şi dragostea sunt divine, perfecte şi complete, la fel şi dreptatea Sa, mila şi compasiunea, nemurirea
Sa, frumuseţea şi veşnicia: cu totul uman dar şi divin, perfect şi complet. Să nu vă surprindă asta: El a transfigurat
umanul în divin; El are perfecţiune şi completitudine prin divinitate. Pe scurt: în El omul este perfect divin şi
complet divin…

În privinţa educaţiei putem să enunţăm această concluzie:

Hristos este Omul ideal a cărui educaţie umană caută scopul educaţional şi idealul educaţional, ca ţintă. Cu El şi
prin El, noi oamenii ştim ce înseamnă un om real, ideal şi perfect. În El avem un model prin care orice om poate
construi în el însuşi un om ideal de bun, drept, perfect şi complet. [1]
Dacă trăim cu adevărat prin şi în realitatea întrupării lui Hristos şi a vieţii pe pământ, atunci trebuie să-L alegem pe
El ca sursă, model şi măsură pentru completitudine, pentru educaţie. Prezenţa Sa iluminată nu restricţionează
posibilităţile unui copil pentru realizări academice de succes, chiar şi în această lume, ci mai degrabă sfinţeşte,
ghidează şi canalizează aceste oportunităţi spre o ţintă veşnică, ce nu are sfârşit, odihnă sau repaus. De aceea o
educaţie Teantropică este „all-inclusive” şi benefică pentru succesul în această lume, deoarece permite copilului să
trăiască cu o perspectivă sănătoasă în lumea aceasta şi în cea următoare.

Argument pentru o educație creștin ortodoxă

„Prima lecție pentru viață trebuie să fie adusă în suflet de la cea mai fragedă vârstă. Prima lecție pentru copii este
să-L cunoască pe Dumnezeul etern, pe Cel care dă viață veșnică”

~St. Clement

„Ce beneficiu este pentru un copil să știe multe lucruri, chiar să fie sclipitor în ochii lumii, dar ignorant faţă de
dragostea pentru Dumnezeu și pentru semeni? Copiii noștri merită să moștenească deplin întregul Adevăr despre
Hristos. Misiunea Școlii Creștine St. Herman din Alaska este să ofere elevilor săi fundamentul tradiției Creștine ca
bază a unei educații spirituale şi intelectuale puternice. Ne alăturăm bisericii și familiei pentru a forma caracterul
sufletului, pentru a antrena voința, a hrăni intelectul și a face oricare lucru spre slava lui Dumnezeu.”

~The St. Herman of Alaska Christian School Brochure

De ce anume trebuie să avem grijă: o perspectivă a educației creștine în

lume.
Cea mai mare parte din timpul elevilor este petrecută în clasă – exersând, memorând, analizând, discutând și
interacționând cu idei, texte și cu colegii de clasă. Acest proces se realizează până în școala secundară în formarea
elevilor ca persoane, și desigur că are un impact profund și asupra altor aspecte din viaţa lor. Părinții creștini și
educatorii vor găsi relevant să analizeze obiectivele și filosofia diferitelor școli pentru a avea o imagine clară a
misiunii instituției – care reprezintă finalitatea procesului educaţional. Părinții deseori neagă efectele unei formări
‘intelectuale’ în sufletele copiilor lor, atât în sistemul școlar de stat cât și în cel privat, doar pentru că observă
absenţa tinerilor din biserici, după ce aceștia părăsesc viața sigură de sub supravegherea de acasă. După o scurtă
privire asupra statutului misiunii școlilor publice oricine poate observa puternicele voci umaniste care predomină,
unde educatorii sunt împuterniciți să formeze elevii ca „oameni buni și morali” sau ca „cetățeni responsabili”. O
formare morală fără cunoașterea adevărată a Creatorului Divin și a Sursei acestei morale, lasă elevii cu o spoială de
soluții pentru adâncile lor aspiraţii interne, care cresc puternic pe măsură ce timpul trece. Deci nu e de mirare că
elevii încearcă să-și satisfacă aceste dorinţe prin mijloace mai ieftine şi distructive. Această mișcare generală
îndepărtează de credință, ea având ca sursă o lipsă de responsabilizare privind efectele spirituale ale unei formații
intelectuale în sistemul școlilor publice –o formare ‘intelectuală’ al cărei scop este să formeze întreaga persoană (și
nu numai pur şi simplu intelectul după cum afirmă mulți părinți), ateist totuși.

Sistemul public de educație nu este neutru spiritual. Din acest motiv este important să analizăm și să reflectăm
asupra acestui aspect al vieții elevilor. Dacă sunt formați într-un sistem educațional care nu reflectă obiectivele și
valorile creștine, ne punem întrebarea cum ar putea să ajungă la o înțelegere corectă pentru o abordare optimă a
educaţiei din perspectiva Creştinismului Ortodox.Teoreticienii de acum din educație reclamă că toți profesorii au
propriile lor definiții pentru scopurile și funcțiile educației. Unele filosofii par a fi mai globale decât altele,
(holistice). Altele au legătură cu formarea sufletului. Pentru a proba acest lucru, intr-un articol despre educație, un
educator a prezentat o serie de citate ale unor scriitori istorici importanți și educatori care ilustrează un spectru de
convingeri privind scopurile și definirea educației:

„Nimeni nu a realizat încă bogăţia de simpatii, amabilitatea și generozitatea ascunse în sufletul unui copil. Efortul
oricărei educații veritabile ar trebui să fie dezvăluirea acestei comori.”

~Emma Goldman

„Singurul scop al educației este să invețe elevul cum să-și trăiască viața - dezvoltându-și mintea și echipându-se
pentru a se integra în realitate. Antrenamentul de care are nevoie este teoretic, i.e. conceptual. Elevul trebuie să fie
învăţat să gândească, să înțeleagă, să integreze, să probeze. El trebuie să fie instruit cu esența cunoștințelor
descoperite în trecut şi să fie dotat cu abilităţi pentru a dobândi cunoştinţe suplimentare prin efortul său propriu”

~Ayn Rand

„Obiectivele educației trebuie să fie să ne înveţe mai degrabă cum să gândim, decât ce să gândim - mai curând să
dezvolte mintea încât să o facă capabilă să gândim noi înșine, decât să umplem memoria cu gândurile altor
oameni”

~Bill Beattie

„Singurul obiectiv real al educației este să determine omul să pună continuu întrebări”.

~Bishop Creighton

„Activitatea centrală a școlilor este să maximizeze capacitatea fiecărui student”.

~Carol Ann Tomlinson

Părinţii ar trebui să fie conştienţi cel puţin cărei filosofii devin subiecte copiii lor: în special dacă aceasta este
contrară propriilor lor convingeri şi credinţe. Toţi părinţii trebuie să pună această întrebare: care sunt obiectivele
oferite copilului meu şi cu ce rezultate finale pentru educaţia lor? Răspunsul la această întrebare şi măsurile pe care
trebuie să le ia părintele, în scopul unei atitudini asupra răspunsului, este de importanţă vitală în formarea copiilor, şi
vor fi adresate dintr-o perspectivă Creştin Ortodoxă privind întreaga curriculă.

La sfârşitul vieţii sale Iustin Popovici a facut această afirmaţie îndrăzneaţă: “educaţia fără sfinţenie, fără
sfinţirea de către Duhul Sfânt, educaţia fără perfecţionarea şi completarea omului prin Dumnezeu-Omul, educaţia
fără Dumnezeu, a fost inventată de către Europa în idolatria sa umanistă.” El a mai spus că prima manifestare a
educaţiei ummaniste “a fost dedicată ea însăşi creării omului nou. Planul pentru un astfel de om este unul clasic şi
simplu: nici Hristos sau altcineva care are părtăşie cu El nu poate avea loc în acest om nou. Aşa a trecut Europa la
treabă: a început prin crearea unui om fără Dumnezeu, a societăţii fără Dumnezeu, a omenirii fără Dumnezeu.” [2]
 Charles Glenn2, liderul Departamentului Educaţional din Universitatea din Boston, este cel de la care America
îşi extrage filosofia ei educaţională, autor binecunoscut şi ale cărui părinteşti ecouri arată perspectiva americană
care interesează Şcoala St. Herman:

Termenii lui Popovici: “mulţimea de elevi care au fost parţial completaţi într-un mărunt proces educaţional ca
virtuali ‘pitici’ şi ‘roboţi’” [3]. El nu lasă umanitatea în disperare totuşi în mijlocul unei vederi nihiliste propuse de
Nietszche şi alţii; în locul acesteia el propune o filosofie educaţională alternativă – o rază de speranţă, care susţine
realitatea prin venirea Omului-Dumnezeu cu toate efectele ce decurg din aceasta. El afirmă că

Această credinţă frivolă în atotputernicia ştiinţei umane, educaţie, cultură, tehnologie şi civilizaţie umanistă duce
până la nebunie influenţa sa tragică, educaţia umanistă Europeană a creat un conflict în noi, între biserică şi şcoală,
care a atacat catastrofal poporul nostru orthodox. Sub această influenţă chiar omul naţiunii noastre cu credinţa
noastră a început să devină mecanizat şi robotizat.

În final el ne dă o singură cale de ieşire:

Există un singur mod de a evita această catastrofă. Care anume? Adaptarea unei educaţii Teantropice şi introducerea
ei în şcoli, de la nivelul cel mai de jos la cel mai înalt, din prima până în ultima clasă. Educaţia Teantropică radiază,
iluminează şi străluceşte prin singura lumină veşnică în toate lumile: Hristos Dumnezeu Omul. Lumina nu poate fi
stinsă sau umbrită de niciun întuneric, nici măcar de cel European. El singur izgoneşte toată întunecimea din om,
societate, naţiune şi ţară. Este singura lumină adevărată luminând pe fiecare om din interior şi revelându-ne
nemurirea, divinitatea şi veşnicia frăţească. Ne învaţă că problemele persoanei, societăţii, naţiunii şi omenirii pot fi
uşor şi clar înţelese şi rezolvate numai când persoana, societatea, naţiunea şi omenirea este privită prin Iisus Hristos,
teantropic.

“Principalele direcţii şi caracteristici ale educaţiei teantropice pot fi formulate astfel:

- Omul este o fiinţă care poate fi perfecţionată şi completată în cel mai ideal şi realist mod prin Dumnezeu-
Omul;
- Perfecţiunea omului prin Dumnezeu –Omul se obţine pri nintermediul virtuţilor evanghelice;
- Un om înduhovnicit poate vedea în oricare alt om pe fratele lui nemuritor şi veşnic;
- Fiecare activitate umană: filosofia, ştiinţa, negoţul, agricultura, arta, educaţia şi cultura îşi primeşte
valorile sale eterne când sunt sfinţite şicapătă sens prin Dumnezeu–Omul;
- Adevărata iluminare se obţine printr-o viaţă sfântă în concordanţă cu Evanghelia lui Hristos;
- Sfinţii sunt cei mai buni educatori, cu cât viaţa unui om este mai sfântă, cu atât el este mai bun educator şi
duhovnic;
- Educaţia este a doua parte din inima Omului – Dumnezeu, prima fiind biserica;
- În miezul oricărui centru, al oricăror idealuri şi activităţi, stă Dumnezeu – Omul şi adunarea teantropică a
Sa: Biserica” [4]

Educaţia copiilor este legată de formarea lor; formarea lor duhovnicească şi dobândirea Duhului Sfânt.
Cunoştinţele sunt legate de sfinţenia şi puritatea inimii, “Binecuvîntaţi sunt cei cu inima curată că aceia vor vedea pe
Dumnezeu” Conform catehezelor, educaţia religioasă este cuprinsă în dobândirea cunoştinţelor, curaţire şi practică.
Partea centrală a educaţiei este Hristos. Acţiunea noastră ca părinţi, educatori şi preoţi este clară; este aceeaşi cu cea
care a fost dintotdeauna: să aducă sufletul la Hristos şi pe Hristos în suflet. Copiii sunt educaţi când Îl cunosc pe
Hristos şi sunt cunoscuţi de El; sunt educaţi când participă la viaţa bisericii şi primesc viaţă din biserică.

2
Charles Glenn - predă cursuri de istorie a educaţiei şi politici comparate